Saptamanalul Noua Gazeta de Vest, in 1992

Saptamanalul Noua Gazeta de Vest, in 1992

Primul numar, ca saptamanal, al Noii Gazete de Vest a fost cel de-al 6-lea, din noua serie, in 6 pagini, dar cu un pret sporit: 15 lei. El contine articole electorale, pentru ca in ziua de 23 februarie a avut loc turul al doilea de scrutin, pentru fotoliul de primar al municipiului Oradea, in care s-au confruntat Janko Szep Sandor, candidat din partea UDMR, si Petru Filip, candidat din partea FSN (deja despartit, de facto, de PDSR), care reusise sa-l devanseze pe Mircea Nesu (Conventia Democrata). De altfel, pana in ultima clipa, Conventia Democrata a sperat intr-o retragere a candidatului UDMR, fapt care nu s-a petrecut[1]. Petru Filip a reusit sa castige detasat, postul de viceprimar revenind, dupa trei tururi de scrutin in cadrul primului Consiliu local (31 de consilieri - 10 mandate UDMR, 5 FSN, 5 Conventia Democrata, 4 PUNR, 1 MER, 1 Partidul Romania Mare, 1 PDAR, 1 PNL-AT, 1 Partidul Republican si doua mandate pentru candidati independenti ), pedearistului Gheorghe Tautu, desi partidul sau castigase doar 2,4% din voturile exprimate de oradeni. Jocurile de culise au avut intaietate in fata doctrinelor partinice! Cu destula amaraciune, Noua Gazeta de Vest a constatat rezultatul alegerilor, cu totul defavorabil Conventiei, chiar daca asteptarile legitimau un optimism jovial, titrand consecintele pe termen electoral cu sintagma inspirata "4 ani in pas de front!". Sperantele erau puse, astfel, la naftalina, dar agresivitatea optiunilor si atitudinilor exprimate in favoarea opozitiei au cunoscut un crescendo, cu un apogeu in perioada alegerilor parlamentare si prezidentiale, din toamna lui 1992. Deocamdata, dirijati de Dumitru Chirila, un gazetar cu foarte mare experienta, activand la Crisana, din 1954, pana a fost cooptat la Familia, in 1965, redactorii au incercat sa abordeze subiecte ale realitatii, de la procesele pe rol, cum ar fi, spre exemplu, cazul unor hoti de cirese , pana la cronica evenimentelor judiciare (crime sau alte fapte cu impact public major). Nu au fost uitate temele vietii cotidiene: starea precara a drumurilor, procesul accelerat de scadere a puterii de cumparare, problema locuintelor, a somajului in crestere. Cu toate acestea, politica si cultura raman domeniile tari ale saptamanalului, consemnate in analize si comentarii lungi, de multe ori configurate in mai multe articole din acelasi numar consacrate unui singur subiect. Este urmarita despartirea tovarasilor de drum aflati sub semnul trandafirului, dar si aparitia unor forte noi, precum PAC, sub presedintia criticului literar Nicolae Manolescu, directorul revistei Romania literara. De altfel, simpatiile fata de aceasta formatiune politica sunt imense, pe masura faptului ca intelectualii isi pusesera mari sperante in ea. Impresia, parcurgand colectia anului 1992, a saptamanalului este ca acesta era, judecat dupa atitudine si orientare doctrinara, chiar organul de presa al PAC, fapt ce nu deranja, in principiu, pe nimeni. Lupta jurnalistica era una teleghidata dupa interese partinice.

Trebuie mentionat aportul publicistic insemnat al celui mai important om de cultura din Oradea ultimului deceniu al secolului trecut, Radu Enescu, la redactarea Noii Gazete de Vest[4], chiar daca si-a asumat doar o pozitie "umila", de simplu redactor. A scris numeroase articole de atitudine, in primul rand cu tenta politica explicita, fiind un admirator fara conditii al PAC, in special, al Conventiei Democrate, in general . Punctele de vedere exprimate erau blindate de o cultura fascinanta, dar si de regretele si infrangerile contabilizate pe parcursul unei vieti de om de catre unul dintre cei care isi incepuse cariera academica, imediat dupa Razboi, la Cluj, in preajma lui Lucian Blaga, pentru a fi repede marginalizat si chiar amenintat cu inchisoarea, in anii '50. Radu Enescu a fost unul dintre membrii legendarului Cerc literar de la Sibiu, care acum se agata, in redactia saptamanalului, de ultimele reflexe ale unei tinereti spirituale admirabile, bucurandu-se din plin de castigarea mult prea tarzie a libertatii de expresie.

Trebuiesc mentionate, de asemenea, alte rubrici, cum ar fi Optiunile politicesti, sustinuta de istoricul Blaga Mihoc, Trei puncte, semnata de Ioan Moldovan, Capricii, a lui Florin Ardelean, Revista presei, intocmita cu mult spirit critic, numar de numar, de catre Miron Beteg (ascuns sub pseudonimul N. Ivan), Radar, cu subiecte politice analizate de D. Chirila, "deghizat" si el drept Dan Corbu. Nu au lipsit articolele pe teme religioase, redactate si publicate de catre Dumitru Meghesan si Romul Pop, dar, in cu totul alt registru, si notite adunate sub titlul de rubrici Acid, Balciul fiecarei zile si De azi pe azi, in care erau consemnate, la modul ironic si sarcastic aspecte negative ale vietii locale sau nationale. In a doua parte a anului, incepe colaborarea la Noua Gazeta de Vest Alexandru Seres, ramas in echipa lui Sergiu Vaida cu ocazia schismei din martie, 1991, el fiind semnatarul rubricii Mapamond. Dimitrie Balan, plecat de la Crisana, se alatura echipei, fiind responsabil mai ales pentru redactarea unei pagini pe teme economice de stricta actualitate, intitulata Ora afacerilor. Ca o curiozitate, putini stiu ca toate caricaturile publicate in saptamanal erau realizate de Florin Ciucas[6].

Revenind la temele anului 1992, dupa dusul rece al alegerilor locale, vine si clipa imensei bucurii a vizitei Regelui Mihai I, cu ocazia Pastelor, la invitatia arhiepiscopului Pimen. Noua Gazeta de Vest reflecta vizita in termenii unei sarbatori extraordinare, subliniind entuziasmul romanilor, atat la Putna, cat mai ales la Bucuresti. Sunt publicate, pe prima pagina[7] corespondentele semnate de Ion Beldeanu si Ion Valeriu, dar si un portret al regelui, sub care si-a gasit locul semnul heraldic si deviza Nihil sine Deo. Tot pe prima pagina sunt publicate si consemnarile, cu ocazia vizitei atat de mult dorite si prea politizate, semnate de Stefan Augustin Doinas si Radu Enescu, iar Orlando Balas nu scapa ocazia unui interviu cu Doina Cornea, sub titlul Intotdeauna se intampla ceva. In siajul entuziasmului declansat de vizita lui Mihai I, Dumitru Chirila dedica editorialul din numarul 17 al gazetei gandurilor de dupa vizita, ajungand la concluzia: "In mod paradoxal, propaganda antimonarhica a avut in cei doi ani si jumatate postrevolutionari efect de bumerang pentru ca (urmand lectia invatata de la Lenin si Stalin, bine perfectionata in Romania lui Dej si Ceausescu) ea s-a bazat pe doua procedee, unul mai detestabil ca altul: calomnia si politizarea istoriei ". Entuziasmul se prelungeste, in iunie, cu ocazia vizitei la Oradea (10 iunie) a lui Nicolae Manolescu, pe care multi il vedeau si il doreau drept candidat la presedintie din partea CDR. Este publicat un fragment din conferinta de presa sustinuta de liderul PAC , dar si un text elogios, pe prima pagina - Un om politic european: Nicolae Manolescu . In scurta vreme, insa, vine dezamagirea pentru fanii noii idolatrii.

Un cvasinecunoscut, Emil Constantinescu, rectorul Universitatii din Bucuresti, propus de Solidaritatea Universitara si Alianta Civica, obtine, la 27 iunie, nominalizarea, dupa patru tururi de scrutin, pentru a candida, din partea Conventiei Democrate, la functia de presedinte al Romaniei. Noua Gazeta de Vest isi reprima cu greu dezamagirea[11], dar accepta deznodamantul si isi pune la bataie toate energiile si potentialul editorial pentru a sustine crezul opozitiei. Atasamentul fata de aceasta este chiar mai evident decat in cazul unui oficios de partid. Acest lucru dovedeste ca, in primii ani de dupa revolutia din decembrie, presa a functionat dupa valorile crezului politic, nu al normelor deontologice sau ale economiei de piata.

Numar de numar, pana in septembrie, Noua Gazeta de Vest publica editoriale, interviuri, comentarii dedicate alegerilor, ca intr-un fel de campanie electorala nedeclarata. Fireste, opiniile politice partizane acopera mai toate paginile, tonul devenind patimas, ba chiar propagandistic, pe masura ce se apropie alegerile[12]. Totul este facut din pasiune politica, din convingere civica, din dispret fata de puterea aleasa in mai, 1990, fara ca articolele electorale sa fie platite. Se distinge din acest punct de vedere numarul 35, de la mijlocul lunii septembrie, care reproduce pe prima pagina un colaj cu frunze moarte. Deasupra sta scris. "V-a venit si voua toamna!", iar pe frunze sunt indicate partidele: FSN, PSM, FDSN, PDAR, PRM, PUNR, PRNS .

Tensiunea asteptarii devine paralizanta. Un vot poate schimba tot, titreaza Noua Gazeta de Vest in proximitatea alegerilor de la 27 septembrie, Emil Constantinescu avand, sub frontispiciu, o fotografie de un sfert de pagina. Miza pare a fi chiar existenta gazetei, cata vreme atitudinea jurnalistilor este una profund si patimas angajanta. Nimeni nu-si imagina altfel decat ca pe o catastrofa infrangerea Conventiei

Ei bine, aceasta se petrece! Alegerile sunt castigate tot de cei de la putere. Pasul de front din alegerile locale se aude acum si mai cadentat! Prima pagina a Noii Gazete de Vest apare, in 2 octombrie, dupa primul tur de scrutin, in doliu! Dezamagirea are dimensiunile unei disperari. Pe o imensa pata neagra, sunt redate citate din Platon, din dialogul Apararea lui Socrate. Gestul tradeaza identitatea pur livresca a celor mai multi redactori ai publicatiei, lipsa de capacitate a acestora de a realiza ca un astfel de mesaj "metafizic" nu are cum ajunge la cititori, cu exceptia catorva intelectuali etern revoltati, dar fara impact. Sigur si continuu, gazeta isi rata tintele, micsorandu-si audienta si, implicit, sansele la o viata lunga. In momentele respective, din cauza durerii provocate de rezultatul alegerilor, nici un membru al redactiei nu a perceput cu luciditate un adevar simplu: politica se face in sediile de partide, nu in redactiile ziarelor. Inregimentarea politica poate aduce cu sine disparitia! O lectie dura, dar refuzata.

Dupa ce rezultatul celui de al doilea tur de scrutin pentru prezidentiale i-a dat castig de cauza lui Ion Iliescu, Noua Gazeta de Vest nu se mai lamenteaza, preferand sa faca haz de necaz: cu litere mari, pe mai toata pagina 1 este anuntata victoria lui Emil Constantinescu, cu 55,9% din totalul voturilor! Era un adevar, numai ca el se referea la scorul electoral consemnat in judetul Bihor![14].

Socul a fost cu greu mistuit in lunile ce au urmat. Verva politica se ofileste, subiectele abordate fiind din zona sociala sau de interes spectacular. Astfel, doi redactori ai publicatiei reusesc sa faca o vizita de documentare in Penitenciarul Oradea, reportajul intitulat Puscaria starnind curiozitatea cititorilor[15]. Alte titluri sunt edificatoare: Homosexualitatea: pedeapsa sau cadou, Strans uniti in jurul saraciei, Morga, institutie cu suflet, Greva fotbalistilor, Moartea unei televiziuni (TVO), O crima monstruoasa, Implantologia, o revolutie in stomatologie. De interes se bucura si conflictul din Transnistria , precum si programele TV, care sunt tiparite, numar de numar, pe doua pagini, fiind detaliate ofertele a 9 posturi ce puteau fi receptionate prin cablu sau prin instalarea de antene parabolice, foarte la moda in anii '90.

Ultimul numar din Noua Gazeta de Vest, anul 1992, apare in 24 de pagini, cu urarile asteptate, de Craciun si Anul Nou. Dupa aprope 11 luni de existenta, nimeni nu pare sa aiba ragazul unui bilant. Aventura cotidianului fusese scurta, iar cea a saptamanalului utilizase o reteta fara prea mare interes la cititorul mediu. Caseta redactionala a suferit modificari. Unii au plecat, altii au venit. Astfel, numarul 7 aduce primele substituiri: dispar din caseta redactionala Ovidiu Brandus si Gabriela Borbil, locurile fiind luate de Irina Roman si Mariana Sarca. Primul redactor care pleaca este Bruno Szaba, fiind urmat de Gheorghe Minculescu si Marius Sabau (un caz special este cel al lui Marin Chelu, care a plecat la Gazeta de Vest, in martie, pentru a se intoarce, in vara). In schimb, cei ce vin sunt Orlando Balas si Dimitrie Balan. Sfarsitul de an mai aduce o schimbare semnificativa: Florin Ardelean renunta la calitatea de secretar general de redactie, in favoarea celei de redactor colaborator[17]. Pe langa redactori, publicatia a avut un cerc larg de colaboratori, cativa mentionati deja. Merita indicati si Nicolae Nistoroiu, Traian Stef sau Dan Popescu, dar mai cu seama Georg Lorenz, care a asigurat, incepand cu numarul 40 (octombrie), o foarte interesanta Corespondenta din Germania.

In ceea ce priveste formatul publicatiei, o modificare foarte importanta survine la inceputul lunii iulie, o data cu numarul 25, cand Noua Gazeta de Vest trece la dimensiunile unui tabloid (A3), ceea ce a facut-o mai usor de citit si de paginat. Evident, de la 6 numarul paginilor creste la 12, iar apoi la 16. Dar si pretul escaladeaza, de la 15 la 20, iar apoi chiar la 24 lei exemplarul, incepand cu numarul 44. Toate aceste cresteri de pret indica nu doar procesul inflationist, exploziv in 1992, ci si o precaritate financiara a publicatiei, cata vreme subventia acordata lunar de finantator (Dorel Pucheanu) a scazut constant si dramatic, fara a se inregistra insa o crestere a veniturilor rezultate din publicitate si tiraj vandut. Angajamentul politic al publicatiei isi arata "roadele", putini fiind cei care erau dispusi sa investeasca sau sa angajeze reclama intr-o publicatie care "a pierdut" de doua ori, intr-un singur an, alegerile!

In ceea ce priveste polemicile cu confratii, acestea sunt purtate pe doua fronturi: atat cu redactorii Crisanei, dar si mai vehement cu cei ai Gazetei de Vest, fosti tovarasi in primul an de gazetarie "cardio-patetica"[18]. Tonul este unul urban, totusi, pamfletul fiind bine temperat, fara a face apel la injurii si sintagme ofensatoare. O anume temperanta pare a fi intervenit, dupa primii doi ani in care contestatiile au fost atat vehemente, cat mai ales impanate cu invective.