Specificul productiei jurnalistice
Productia de mesaje jurnalistice este o
productie mai speciala: desi presa este considerata ca
fiind o instanta profesionala si institutionala
care are o responsabilitate publica (in "contractul" social pe care il are
cu societatea, presa livreaza informatie si divertisment), in
realitate, orice institutie de presa este o afacere cu
informatii si publicitate, destinata sa aduca un
profit. Pentru a face fata uriasei responsabilitati
sociale pe care o implica productia jurnalistica, dar si
pentru a supravietui pe o piata economica din ce in ce mai
dura, jurnalistii trebuie sa creeze produse informative sau de
divertisment, in conditii de productie speciale, care implica o
serie de elemente specifice (C. MacDougal, 1982, p. 5).
Un prim element care influenteaza productia de
mesaje jurnalistice il constituie atat presiunile si constrangerile din
interiorul publicatiei, cat si cele din afara acesteia. In
principal, constrangerile interne se refera la tipologia si structura
ziarului, la dimensiunile organizatiei de presa, la natura
publicatiei, la mijloacele tehnice, etc. (tipar traditional, tipar offset, abonamente la agentii de
informatii sau de imagini, etc.), la pregatirea si
competentele jurnalistilor, etc. Presiunile interne care pot
influenta productia jurnalistica sunt, in principal: a)
sindicatele, b) timpul; c) starea permanenta de tensiune si de
conflict din interiorul organizatiei de presa. Presiunile externe care pot influenta productia de mesaje se
refera in principal la: a) fluxul informatiilor: surse (agentii,
institutii, persoane, grupuri, mass-media, etc.); b) presiunile economice:
pretul materiei prime, goana dupa publicitate, etc.; c)
institutiile sociale, politice: initiative, scrisori, legi, prevederi
legislative de constrangere, etc.; d) audienta: goana dupa comercial,
concurenta.
Un al doilea element care poate influenta productia de
mesaje il reprezinta scopurile productiei jurnalistice, in
functie de care sunt gandite etapele de productie: culegerea,
evaluarea, tratamentul si transmiterea informatiei.
Un al treilea element de care depinde modul in care arata
mesajele jurnalistice, indiferent de structura mesajelor este publicul. Importanta
publicului este cu atat mai mare, cu cat concurenta intr-o anume
piata este mai mare. Valoarea de "marfa" a informatiei
depinde in mare masura de public: cu cat mesajele se vand mai bine,
cu atat mai buna este "marfa" jurnalistica. Cu cat publicul este mai
bine cunoscut, cu atat departamentul de marketing al publicatiei va avea
mai putine necunoscute. Daca publicatia are succes,
clientii care vor dori sa isi faca publicitate vor fi mai
numerosi, deci, si publicitatea este in stransa relatie cu
cunoasterea publicului. Tot in functie de public este dat si
stilul (formatul) publicatiei. Cum cunoastem publicul? In acest sens,
dorinta jurnalistilor este de regula mare, desi
certitudinile sunt mici, in majoritatea situatiilor. O posibilitate foarte
buna de a sti cui se adreseaza jurnalistii este cea
stiintifica, prin metoda sondajelor de opinie, realizate de
specialisti, care, cu ajutorul unor formule exacte de lucru pot descrie
cel mai bine care este structura publicului. Totusi, investigatiile
de acest tip sunt foarte costisitoare pentru orice intreprindere de presa,
de aceea, pentru a identifica macar cu aproximatie un potential
profil al celor carora le sunt
destinate mesajele jurnalistice, apelul celor care
participa la "compuerea" textelor se face in primul rand la principii ale
interesului general, date de bunul simt comun si
experienta, bazate pe trei reguli principale ale interesului:
proximitate, utilitate, placere, care se presupune ca se
regasesc in fondul comun de asteptari. Pentru o definitie
cat mai clara a ceea ce se numeste de regula
"public-tinta", trebuie facute delimitari foarte clare
intre notiunile de individ, grup (scopuri, interese comune), public
(profil potential), audienta (consum efectiv) si masa
(dispersie geografica, grupuri neomogene, consum individual).
In aceste
conditii institutionale si sociale, munca de reporter nu este
una usoara. Pe langa competentele profesionale
cuanificabile (abilitati de redactare, capacitate de sinteza,
creativitate, etc. etc.), reporterul ar trebui sa indeplineasca cat
mai multe atribute dintr-o lunga lista ceruta in general de
editorii si managerii publicatiilor: inteligenta, spirit de
echipa, capacitate de comunicare, imaginatie, nerv, viteza,
acuratete, curaj, calitati de organizator,
perseverenta, alerta mentala, onestitate, punctualitate,
spirit de observatie, optimism, adaptabilitate, initiativa,
umor, pasiune, receptivitate, scepticism sanatos, capacitatea de a
crea idei bune (Shakespeare a ramas in memoria oamenilor pentru idei, nu
pentru stil). De asemenea, reporterul trebui sa aiba un bun
"background", reprezentand toate cunostintele pe care le are reporterul
in mintea si in arhiva sa personala, care ii vor permite sa
inteleaga si sa interpreteze faptele. Totusi, nu
exista un profil unic al reporterului, asa cum nu exista un
profil socio-psihologic relevant, dar, in general, se stie ca cei mai
performanti jurnalisti sunt cei extrem de curiosi si cei
care dau dovada de o doza sanatoasa de scepticism. Nu
in ultimul rand, un reporter care doreste succesul si
recunoasterea profesionala este cel care da dovada de fler
profesional (are "nas de stiri"), reusind sa intuiasca
subiecte de stiri acolo unde ceilalti nu vad decat fapte
obisnuite, reprezentand prima
calitate in lista calificativelor. Daca flerul se combina cu
atitudinea permanenta de "adulmecare" a subiectelor de stire (a
recunoaste informatia cu potential interes pentru cititori, a
gasi neobisnuitul in tot ceea ce este banal, a recunoaste
importanta unor fapte care deriva din acelasi subiect, a
identifica posibilitatea unor stiri din contextul unor fapte particulare),
atunci reporterul respectiv are un viitor profesional asigurat.
Exemplu: Deems Taylor,
reporter, critic muzical la New York Times trebuia sa scrie un articol despre un spectacol de
opera, amanat din cauza sinuciderii sopranei. Toate ziarele au relatat pe prima pagina, mai putin
N.Y.T., deoarece Taylor lipsise de la eveniment. Intrebat de
redactorul-sef de ce a ratat
stirea, el a raspuns: "Well, there was no opera performance to write
about, so what else could I
do but go home?"
