TIPOLOGIA TITLURILOR

TIPOLOGIA TITLURILOR

Ilie Rad (1999, p. 50) realizeaza urmatoarea clasificare a titlurilor:

1. Titlul clasic, traditional se particularizeaza prin trasatura specifica de a informa cititorul in privinta continutului articolului, fara a recurge la alte procedee. Exemple: "Atentat impotriva lui Ghaddafi" (Adevarul, 13-14 iunie 1998); "PUNR se considera invingator in procesul cu Guvernul Romaniei" (Adevarul de Cluj, 28 mai 1998).
2. Titluri bazate pe jocuri de cuvinte presupun din partea cititorului, pentru o corecta decriptare, anumite cunostinte istorice, politice, literare etc., precum: "Alienatia civica a Conventiei Democrate" (Adevarul, 1 aprilie 1998), unde numele organizatiei apolitice, Alianta Civica, membra a Conventiei Democrate, s-a transformat in"alienatia civica". In revista Academia Catavencu abunda asemenea titluri, bazate pe jocuri de cuvinte: "Seratata muzicala" (10-16 martie 1998), cu aluzie la o serata muzicala organizata de Iosif Sava); "De Unu Mai ramaneti la serviciu, Unu Mai bun nu gasiti!" (28 aprilie - 1 mai 1998).
3. Titlurile citat se uziteaza, in special, in cazul interviurilor, atunci cand o informatie importanta, insolita, senzationala etc. este extrasa si folosita drept titlu: "Radu Vasile: " (Adevarul, 18 mai 1998, p. 6). Ilie Rad atrage atentia ca titlul citatul trebuie folosit cu maxima rigoare, nefiind permisa omiterea sau adaugarea unor cuvinte, deoarece cititorul avizat, care va parcurge interviul respectiv, va fi neplacut surprins daca nu va gasi titlul reprodus aidoma in corpul interviului. In cazul citatelor prea lungi, unele redactii si jurnalisti recurg la parafrazare, eliminand anumite cuvinte sau adaugand altele, pentru a-i da o anumita independenta titlului. Revista 22 recurge frecvent la acest procedeu, fragmentand interviurile ample cu subtitluri despre care se si mentioneaza: "Subtitlurile apartin redactiei". In astfel de cazuri, ghilimelele nu se pot utiliza. De retinut ca parafrazarile trebuie facute cu maxima prudenta, pentru ca pot oricand aparea distorsionari de sens, trunchieri etc., ceea ce atrage dupa sine replici din partea celui intervievat, scuze din partea redactiei, soldate uneori cu sanctionarea jurnalistului respectiv. Alaturi de citatul riguros sau parafrazarea cat mai exacta, exista si o a treia modalitate, total nerecomandabila: utilizarea unui citat (nu putem sti cat de exact reprodus), fara ca acesta sa se regaseasca in articolul propriu-zis.
4. Titluri care exploateaza valorile stilistice ale unor semne de punctuatie, precum: "Maria Tereza, imparateasa care a nascut 16 copii!" (Adevarul de Cluj, 20 septembrie 1995, p. 5); "Salvarea are nevoie de ambulanta!" (Adevarul, 11 februarie 1993, p. 3). Punctele de suspensie au aici rolul de a atrage atentia asupra unui fapt    - surpriza.
5. Titluri care parafrazeaza: a). proverbe si zicatori : "Cine compenseaza azi un ou, maine compenseaza un bou!" (Academia Catavencu, 17-23 martie 1998, p. 8); "Fie scoala cat de rea, unii-ar sta mai mult in ea!" (10-16 martie 1998, p. 8). b). versuri, de obicei din scriitorii clasici: "Spioni au fost, spioni sunt inca!", parodiere a cunoscutului vers patriotic, "Eroi au fost, eroi sunt inca!"; "La trecutu-ti mare, nema viitor!". c). maxime sau expresii celebre: "Ma razgandesc, deci exist", dupa cartezianul Cogito, ergo sum. d). titluri de opere, filme, melodii etc.: titlul filmului "Alo, aterizeaza strabunica!" a inspirat titlul unei rubrici permanente din Academia Catavencu "Alo, aterizeaza provincia!"; titlul filmului "Lista lui Schindler" a facut cariera in publicistica romaneasca: "Lista lui Cosea", "Lista lui Taracila", "Lista lui NATO" etc.
6. Titluri care utilizeaza rimele: "Unii cu faima, altii cu spaima" (Adevarul, 9 ianuarie 1993, p. 3); "Au invins, dar n-au convins".
7. Titluri care folosesc jocuri de litere: "UN MECI M(H)AGIC!"; "OmuL IScusit".
8. Titluri interogative sau exclamativ-imperative. Primele constituie o provocare la adresa curiozitatii cititorului, care se grabeste sa citeasca articolul respectiv, pentru a afla raspuns la intrebarea pusa. De exemplu: "Credeti oare ca scriitorul trebuie sa manance de trei ori pe zi?" (Apostrof, nr. 7-8, 1997, p.1) sau "Va intra Dida Dragan in PNL?" (Jurnalul National, 18 mai 1998, p. 24). Dintre cele exclamativ-imperative amintim: "Hai acasa, puisor!" (Evenimentul zilei, 7 august 1998, p.1); "Femeile astea!" (Adevarul de Cluj, 7 august 1998, p. 1).
9. Titluri defective de predicat, in cadrul carora predicatul poate fi marcat prin linie de pauza (- ), prin doua puncte (:) sau prin semnul egalitatii (=). Spre exemplu: "Un filosof in orasul muzicii: D. D. Rosca" (Adevarul de Cluj, 14-16 octombrie 1995, p.5); "Clasa manageriala - multe drepturi si nici o obligatie" (Adevarul, 3 iulie 1997, p. 2).
10. Titluri asociate cu supratitluri si cu subtitluri. Foarte multe ziare si reviste au adoptat titluri lungi, impartite in supratitlu, titlu propriu-zis si subtitlu. De obicei, supratitlurile sunt legate semantic de titluri, in sensul ca supratitlul este o subordonata care se antepune principalei din titlu: aceasta subordonata poate fi circumstantiala de scop, de timp, de cauza, modala, concesiva etc. : "La votul pentru demararea noului prim-ministru / Radu Vasile si-a zdrobit adversarii" (Adevarul, 2 aprilie, 1998). In cazul subtitlului si al titlului, poate exista o relatie de independenta: "Pregatiri pentru noul premier / O mocheta noua si sepepisti urland la ziaristi" (idem, 3 aprilie 1998). De obicei, supratitlurile, titlurile si subtitlurile, care rezuma ideile articolului respectiv, se culeg cu caractere diferite, ceea ce le asigura si o oarecare autonomie.
11. Titluri evazive, care deruteaza cititorii. In cazul unor astfel de titluri, exista o contradictie intre semnificatia titlului propriu-zis si continutul articolului. De ex. "Sambata, la inchisoarea Jilava, / Reverendul luteran Richard Wurmbrand i-a invatat pe detinuti cum sa evadeze" (12 aprilie 1993, p. 2).

CALITATILE TITLULUI

In opinia lui Cristian Florin Popescu (2003, p.149), un titlu bun are nevoie, in primul rand, de "forta cuvantului semnal", acesta depinzand de "frecventa folosirii cuvantului, de posibilitatea ca el sa fie perceput fara efort de decodare. Sensul lui trebuie sa fie clar, lipsit de echivoc. Si mai trebuie sa coincida cu posibilitatile cititorului mediu." Jacques Douel (1987, 68-69, apud Cristian Fl. Popescu, 2003, 149) considera ca un titlu trebuie sa fie concis, sa contina cuvinte concrete, iar formularea sa fie simpla".

Pentru obtinerea conciziei, titlul nu trebuie sa contina mai mult de 7 cuvinte, pentru a putea fi perceput dintr-o singura privire. In plus, cu cat un titlu este mai scurt, cu atat el poate beneficia de litere mai mari in ziar.

A intrebuinta cuvinte concrete in titlu inseamna:

- a renunta la abrevieri (sigle) (cu exceptia acelora unanim cunoscute, tip ONU; UE; UNESCO; NATO etc.);

- a evita cuvintele de specialitate, "ismele" (dadaism, abstractionism, proletcultism etc.), cuvintele rare (arhaisme, neologisme, barbarisme, regionalisme), cuvintele polisemantice.

De asemenea, este indicat sa se renunte, conform lui C. F. Popescu (2003, 149), la aglomerarea substantivelor, adjectivelor, la apozitii, la atributive, la subordonate, in general, la propozitii incidente. Cu cat exprimarea este mai directa, cu atat impactul lui este mai mare.

Constructia sintactica cea mai directa in titlu este subiect - predicat (la diateza activa!) - complement.

Citatul in titlu este folosit, de obicei, pentru interviuri, iar impresia dominanta a autorului constituie titlul reportajului.

Titlul se redacteaza dupa o prima revizuire a textului, in cadrul careia trebuie sa se obtina corectitudinea, expresivitatea, concizia si claritatea.

Paragraful initial si paragraful final

Paragraful este, conform opinei lui John M. Lannon [1986; 87], "locul pentru lucrurile care stau impreuna". Pentru Cristian Fl. Popescu [2003, 83], "acelasi fragment factual, aceeasi ordine de idei formeaza un paragraf, reperabil si prin asezarea in pagina". Referitor la lungimea sa, teoreticienii considera ca lungimea unui paragraf este optima, atunci cand el este complet. "Dar incearca sa eviti sa spui prea mult despre orice" [John M. Lannon; 1986; 87]. Fiecare paragraf din textul jurnalistic trebuie sa afirme limpede ceva semnificativ. Fara un subiect clar, jurnalistul nu are unde ajunge. Nici cititorul. [2003, 83].

Existenta enuntului cheie in cadrul paragrafului ii confera acestuia valoare. Enuntul cheie trebuie sa cuprinda fie ideea principala, fie elementul factual esential al paragrafului.

Paragraful initial sau intro-ul trebuie sa contina ideea - cadru sau factualul - cadru al intregului text. Intro-ul este cel mai important paragraf al articolului, determinandu-i pe cititori sa citeasca articolul pana la capat sau sa-l abandoneze rapid pentru un altul. "Pentru a construi un bun inceput de text, talentul trebuie sa tinda sa concilieze mai multe imperative, aparent, putin conciliabile: sa anunte tema, sa atraga atentia cititorului, sa-l faca sa-si dea seama ca subiectul poate sa-l intereseze, dar sa lase destul mister, pentru ca sa nu aiba impresia ca a aflat tot din primul paragraf. Sa-i spui destul pentru a-i trezi curiozitatea, dar putin, pentru a dori sa continue lectura" [Didier Husson, Olivier Robert, 1991; 78]. Reguli generale ale paragrafului initial in acceptiunea lui David Randall [1998, 166-167]:

intro-ul are rolul de a capta interesul cititorilor si de a da tonul articolului pe care il precede;

intro-ul trebuie sa fie direct, ordonat si clar. De evitat redactarea unui intro ambiguu si complicat, prin inserarea detaliilor neesentiale, a denumirilor precise ale functiilor unor persoane sau surse (acestea pot astepta pana la paragraful al doilea sau chiar mai incolo).

Intro-ul trebuie sa fie autonom, semnificatia acestuia fiind independenta de a paragrafelor urmatoare, cu exceptia explicatiilor si expunerilor.

Intro-ul nu trebuie sa inceapa cu o propozitie subordonata, intrucat intarzie expunerea faptului esential si ridica intrebari in mintea cititorilor.

Cifrele nu au ce cauta la inceputul intro-ului, de asemenea si numele organismelor oficiale.

Numai rareori se incepe cu citate, intrucat creeaza confuzie.

Functiile paragrafului initial [Jane T. Harrigan, 1993; 352]:

sa atraga atentia cititorului;

reprezinta inceputul unui flux de energie care il impinge pe cititor sa avanseze;

spune ceva despre subiectul si semnificatia story-ului;

arata ce fel de story este: hard news, feature, profil, analiza sau alt tip;

stabileste ritmul si tonul story-ului;

lumineaza un unghi bine definit;

stabileste vocea si autoritatea jurnalistului.

Tipologia paragrafului initial [C. Fl. Popescu, 2003, 85]:

vizualizarea, prin care se urmareste migrarea cititorului in spatiul unde se petrec faptele. In acest sens, vor fi alese cuvintele care arata, folosindu-se stilul cinematografic (jurnalistul este, in acest caz, pe postul camerei de luat vederi), reflectand secvente scurte din care cititorul singur recompune peisajul. Esential este ca jurnalistul sa stie sa vada ce este nou si interesant in realitatea investigata, astfel incat capacitatea sa de a observa atat mediul geografic, cat si oamenii (comportament, tinuta, mimica, intonatia, gesturile, mod de a vorbi) trebuie valorificata.

citatul in paragraful initial trebuie sa fie semnificativ, coerent, clar si concis. Citarea unui fragment scos din discursul vorbitorului este corecta, daca nu semnifica altceva decat daca ar fi fost reprodus discursul integral. Jurnalistul recurge la citat, atunci cand este incapabil de a exprima mai bine faptul/ideea. In plus, selectionarea si reproducerea citatutul trebuie realizate cu acuratete.

metafora sau comparatia, inserate in paragraful initial, sunt utile din doua considerente: 1. legatura dintre semnificatia metaforei sau a comparatiei si mesajul esential sa se concretizeze fara efort; 2. conotatiile metaforei sa fie aplicabile la tema textului si explicitate de-a lungul textului.

Jocul de cuvinte (calamburul), ironia se bazeaza tot pe o complicitate cu cititorul, intrucat implica o lectura dubla pentru a fi descifrate: lectura ad litteram si decodarea semnificatiei figurate. Toate acestea se construiesc pornindu-se de la o aluzie.

Slogan, formula fixa, proverb. In acceptiunea lui Olivier Reboul [1975, 20], "un enunt este un slogan cand produce altceva decat spune. Oricare i-ar fi functia aparenta, functia lui reala nu se afla in semnificatia sa, ci in impact; nu in ce vrea sa spuna, ci in ce vrea sa faca." Intentia jurnalistului, care alege un asemenea intro, este de a deturna textul spre umor, cu conditia ca evenimentul relatat sa permita acest lucru.

Tonul practic, sfatuitor, pedagogic prezinta o serie de riscuri, intrucat cititorul nu cumpara ziarul pentru a fi moralizat. Acest ton trebuie folosit cu masura si aluziv.

Balansul teza - antiteza presupune dezvoltarea a doua serii paralele de argumente contradictorii. Este benefic in textele de opinie (editorial, comentariu, cronica, text polemic).    

Paragraful interogativ lanseaza tema sub forma unei probleme care urmeaza sa fie rezolvata/demonstrata in text.

Introducerea ex abrupto a personajului se realizeaza, fie prin relatarea succinta a faptei pe care a comis-o, fie printr-o schita de portret.

David Randall distinge urmatoarele tipuri de paragrafe initiale:

intro-ul tip hard news, in cadrul caruia aspectul sau aspectele cele mai importante trebuie sa se afle exact la inceput sau, altfel spus, intrarea in subiect cat mai repede cu putinta.

intro-ul narativ, care expune subiectul din perspectiva cronologica. De obicei, acest tip de intro se intrebuinteaza la articolele feature, iar la articolele de stiri doar atunci cand cum s-a intamplat este mai important decat ce s-a intamplat.

Anecdota, care relateaza o anecdota independenta de restul articolului, ilustrand un aspect legat de subiect. Este uzitat in cazul articolelor mai lungi, cu intentia de a prezenta personajele principale, de a le dezvalui caracterul relatiilor lor sau pentru a relata un episod nestiut din seria de evenimente altminteri binecunoscute. De retinut, ca anecdota trebuie sa fie buna si sa demonstreze ceva.

Picatura intarziata sau lead-ul amanat este un intro ce se intinde pe cateva paragrafe, si in care "adevaratul" intro este amanat, intocmai ca poanta unei glume.

Intro-ul tip glont, opus celui de mai sus. In acest caz, intregul subiect este cuprins intr-o singura propozitie relevanta. Este eficient, evocator si puternic atunci cand reuseste, dar dezastruos cand esueaza; reclama talent real, experienta si discernamant. De regula, se foloseste in cazul unui subiect important, anticipat si abordat de toata presa.

Intro-ul rezumat este folosit pentru a extrage elementele esentiale ale unui lant complex de evenimente, precum si atunci cand nici un aspect al story-ului nu este iesit din comun, dar principalul punct de interes il reprezinta consecintele.

Intro-ul declaratie, in cadrul caruia jurnalistul introduce o declaratie bizara sau socanta in speranta de a-i determina pe cititori sa citeasca mai departe.

Intro-ul soc, care preia doua elemente ale subiectului, cel mai adesea originea si deznodamantul si se cupleaza astfel incat sa produca un soc.

Intro-ul punere in scena, in care ziaristul descrie in cuvinte o scena neobisnuita, dar esentiala pentru intelegerea subiectului. El trebuie sa fie bine scris, iar semnificatia sa explicata la scurta vreme dupa expunere.

Intro-ul interogativ este o introducere periculoasa, intrucat cititorii pot da un raspuns imediat si trece mai departe. Cel mai bine este sa nu le punem intrebari directe, usor de rezolvat, precum si unele la care exista un raspuns surprinzator. Acest tip de intro e folosit adesea in cazul articolelor usurele, de tip lifestyle. El trebuie uzitat cu multa parcimonie.

Intro-ul umoristic, unul dintre cele mai comune, este o deschidere foarte eficienta atunci cand reuseste, intrucat cititorii simt ca sunt in compania unui autor amuzant si vor citi mai departe, anticipand si mai mult umor.

Intro-ul filozofic este intro-ul de feature cel mai abordat si care, de fapt, reuseste cel mai rar. El consta dintr-o asertiune pretioasa, generala si satirica, care se vrea profunda, desi nu reuseste aproape niciodata.

Intro-ul istoric, caz in care articolul incepe cu o fraza despre istoria subiectului. Cand se foloseste acest tip de intro, fie faptul istoric trebuie indeajuns de fascinant incat sa capteze cititorul, fie intorsatura (care apare de obicei in paragraful doi si care incepe cu "Dar") trebuie sa aiba forta.

Intro-urile false reprezinta deschideri despre care autorul crede ca face articolul atragator pentru cititori, dar care, de fapt, este pur si simplu de prisos. Se constituie, fie dintr-o gluma ratata, fie dintr-o naratiune, inadecvat elaborata.

Paragraful final este la fel de important ca si cel initial, avand un rol decisiv in echilibrarea textului. Paragraful final trebuie sa exprime o concluzie adecvata, nu subiectiva (incoerenta), singura posibila, atat pentru jurnalist, cat si pentru cititor. O regula de baza prevede ca nici un text sa nu se termine nedecis. Didier Husson si Olivier Robert [1991; 84-85] inventariaza sase tipuri de paragraf final:

paragraful sinteza, care presupune o rememorare succinta a faptelor/ideilor/argumentelor expuse.

paragraful cu final umoristic, care, fie incheie un text redactat in intregime in aceasta grila, fie apare ca o poanta care se impune. Dar, atat in cazul umorului, cat si in cazul ironiei, efectele trebuie dozate farmaceutic.

incheierea circulara, cel mai des uzitata, reia ideea principala (sau semnificatia - urmari, consecinte etc. - faptului principal) exprimata in paragraful initial sau in paragraful cheie al textului (nut paragraph). In acest caz, textul este limpede si confera senzatia unei constructii ale carei parti se echilibreaza.

paragraful final interpelare este cel mai riscant, intrucat interpelarea (interogatia, exclamarea, adresarea directa catre un interlocutor nevazut) este retorica. In plus, cititorul nu suporta sa fie interpelat.

finalul deschis sau finalul indecis. Acest tip de final poate sa apara ca un sinonim al suspensului, atunci cand evenimentele se afla inca in derulare. In aceasta situatie, se impune ca, imediat ce apar elemente noi, textul cu "final deschis" sa aiba o urmare.

finalul paradox poate aparea atunci cand evenimentele capata un curs neasteptat sau cand deznodamantul lor este paradoxal.

In opinia lui David Randall, finalurile "nu trebuie sa aiba una dintre acele concluzii groaznice, fortate, false, cand autorul simte nevoia de a da un verdict sau de a-i face cititorului un fel de semn de adio in cuvinte. Dar nici nu trebuie sa se termine abrupt, de parca autorul s-ar fi plictisit brusc, si nici sa se topeasca fara vlaga". El considera finaluri reusite:

anecdotele, fara remarcile cvasi-filozofice ale jurnalistului;

scurtele descrieri ale unei scene de final;

un citat relevant;

un fapt amuzant sau statistic;

vreo intorsatura la firul principal al articolului, pe care ati pastrat-o pentru final;

un ecou al intro-ului sau al altui paragraf.

CONSTRUCTIA SI DESCRIEREA

David Randall (1998, 179) este ferm in aceasta privinta: "constructia unui bun articol depinde de claritate, organizare si eficienta". Piramida inversata, o constructie des folosita de jurnalisti, vizeaza plasarea elementelor din material in ordinea descrescatoare a interesului si importantei.

Probleme in constructia unui subiect apar in cazul articolelor intinse si complexe. Dificultatea consta in maniera de a prezenta aspecte, adesea diferite, in mod clar si logic cu scopul de a creiona o imagine coerenta. O constructie buna presupune, conform aceluiasi autor:

sa evaluezi informatia pe care o ai;

sa decizi asupra naturii sale;

sa-ti formezi o viziune de ansamblu si sa determini ce efect doresti sa obtii;

sa decizi care sunt piesele de care ai nevoie si care sunt inutile;

ce marime si ce forma ar trebui sa aiba si cum trebuie potrivite la un loc.

Secretul unei constructii de calitate consta, afirma Randall, in ideea de a ne imagina articolul ca fiind alcatuit din blocuri, precizand urmatoarele legaturi de constructie:

fiecare aspect al subiectului trebuie lucrat pe rand (pentru a evita confuzia, nu e bine sa se treaca de la un aspect la altul, iar apoi din nou la primul);

legatura intre blocuri sa se realizeze cat mai natural cu putinta, prin utilizarea lui "intre timp", a lui "dar" si a lui "totusi";

in cazul articolelor mai lungi, intro-ul poate constitui chiar unul dintre blocuri;

o atentie sporita trebuie acordata blocului, care nu conduce la un altul, acestea constituind, de fapt, aspecte secundare sau efecte secundare ale subiectului principal;

in cazul in care evenimentele despre care scriem au o structura cronologica, atunci este indicat sa o folosim;

in mod imperios, dezmintirile sau negarile trebuie sa urmeze acuzatiilor, cat mai curand posibil. Separarea acestora prin alte paragrafe este unul dintre cele mai usoare moduri de a crea confuzie in mintea cititorului. Nu e bine sa se lase distanta intre declaratiile celor doua parti, intrucat s-ar putea sa reformulezi acuzatia initiala;

de fiecare data cand subiectul ii cere, jurnalistul este obligat sa explice lucrurile astfel incat cititorul sa inteleaga deplin mecanismul evenimentului;

informatiile de context nu se prezinta in blocuri mari de text, greu digerabile. Acest tip de material e bine sa fie intercalat in firul narativ principal si redat succint;

constructia consecutiva sa fie evitata;

pentru a schimba ritmul intr-o sectiune lunga de citat indirect sa se foloseasca citatul;

declaratiile scrise in citat indirect din intro trebuie sa fie sprijinite prin citate in paragrafele ulterioare;

Recapitularea este indispensabila in cazul articolelor de urmarire. Este esential, cand recapitulati, ca, daca o anume acuzatie a fost negata in articolele precedente, toate articolele de urmarire in care acuzatia este repetata, sa repete si dezmintirea.

DESCRIEREA

Descrierea sau culoarea este, in opinia lui David Randall, unul dintre elementele obligatorii din fiecare articol: "Descrierile, fie ele scurte remarci sau pasaje intregi, adauga informatie si ii ajuta pe cititori sa-si imagineze mai bine ce s-a intamplat, cui si unde. [] Descrierea da viata articolului, ii duce pe cititori acolo unde ati fost si dumneavoastra si evoca atmosfera. Poate aduce savoare in cea mai arida si mai stearpa stire si poate face diferenta intre un reportaj care satisface si unul care nu reuseste acest lucru. Atata vreme cat aveti in minte ca descrierea isi are locul sau in articol pentru a-i ajuta pe cititori sa inteleaga si nu pentru a va furniza dumneavoastra prilejul de a va expune cuvintele si expresiile nou invatate, va aduce un plus de claritate si nu va fi un obstacol in calea ei". El formuleaza o serie de indicii in vederea obtinerea unei descrieri benefice pentru text:

ceea ce este familiar pentru jurnalist, pentru cititor s-ar putea sa nu fie;

de evitat pasajele descriptive lungi; elementele de culoare sa fie dozate in portii mici, prezentate ici si colo, nu in pasaje lungi, nesegmentate, important este locul unde le plasati;

prezentarea oamenilor sa fie insotita de detalii (infatisare, conduita etc.) - acolo unde este relevant;

in descriere, jurnalistul trebuie sa fie precis, prin evitarea adjectivelor vagi si subiective; scrierea descriptiva inseamna sa gasesti modalitati de a da viata lucrurilor, nu de a imprastia, la intamplare, adjective prin articol;

de evitat comparatiile, exagerarile, expresiile obosite si a cliseelor;

surprinderea detaliilor este fundamentala, jurnalistul trebuind sa-si formeze ochiul pentru descoperirea acestora;

valorificarea referintelor familiare, prin folosirea imaginilor si comparatilor din viata cotidiana si nu date care inseamna prea putin sau nimic pentru cititori; cand folosesti comparatii, oamenii sa se poata raporta la ele.