Tehnici de scriitura radiofonica

Universitatea Bucuresti

Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii

Tehnici de scriitura radiofonica

Anul II IDD - Tutorat 1

TUTORAT 1

Scurt istoric al radioului. Componenta tehnica a radioului. Mesaje tiparite, mesaje vorbite, mesaje difuzate pe calea undelor. Reguli de scriitura radiofonica.

Cand vorbim despre aparitia radioului, ar trebui ne gandim mai intai la telecomunicatii, datorita undelor care antreneaza fenomene fizice complexe si tehnici sofisticate. Desoperirile si perfectionarea aparatelor care fac posibila transmiterea mesajelor vorbite nu au urmat o cronologie perfecta, ci sunt rezultatul unor cercetari simultane, realizate din persepctive diferite de catre echipe imprastiate in intreaga lume. Acest lucru confirma faptul ca, dincolo de rivalitatile de orice natura si in ciuda concurentei intereselor industriale sau nationale, comunitatea stintifica de dinainte de 1914 organizase foarte bine schimbul de informatii indispensabile progresului (Albert P., Tudesq A. J., 2003).

La sfarsitul secolului al XIX-lea, existau deja trei dispozitive capabile sa inregistreze si sa reproduca sunete. Primul era fonograful, un cilindru invelit intr-o foita subtire de staniol, care putea conserva suntele, dispozitiv inventat de Edison in 1877. Celelalte doua erau grafofonul, inventia lui C. Bell, care a inlocuit staniolul cu un cilindru de ceara, si gramofonul, dispozitiv creat de E. Berliner in 1887 si care utiliza in loc de cilindru, un disc (Popa D., 2002). Dar oamenii de stiinta erau preocupati de transmiterea sunetului la distanta. In 1873, scotianul J. C. Maxwell emitea teoria conform careia semnalele electromagnetice pot fi transmise la distanta fara utilizarea firelor de sarma, iar germanul H. Hertz aplica aceasta teorie patru ani mai tarziu si reuseste sa transmita si sa detecteze unde radio in eter. Italianul Gugliemo Marconi a inceput in 1895 experimentele de utilizare a undelor radio pentru transmisiunile fara fir, folosind semnale morse, nu muzica sau voci. Cu inventia sa, a reusit in 1899 sa transmita peste Canalul Manecii si apoi, peste doi ani, a "traversat" Atlanticul de Nord (Haas M., Frigge U., Zimmer G., 2001).

Datorita succesului pe care l-a avut cu experimentele sale, Marconi este considerat parintele radioului, chiar daca pana in 1906 pe undele radio au fost transmise doar semnale morse. Cel care a demonstrat ca si vocile pot fi transmise este Reginald Fessenden. Sunetele transmise dintr-un laborator din Massachusetts au putut fi receptionate la o distanta de cateva sute de kilometri. La 24 decembrie 1906, membrii echipajelor unor vase care navigau in Atlanticul de Nord au putut asculta in locul semnalelor morse, cantece de Craciun, interpretate chiar de Fessenden. Astfel, putem considera ca atunci a fost transmis primul program de radio (Larue-Langlois J., 1989).

Dupa primul razboi mondial s-au mai facut incercari, fara un scop bine definit, de a transmite prin radio cantece, prin redarea unor discuri de gramofon, dar ziua de 15 iunie 1920 reprezinta momentul de cotitura in utilizarea, in favoarea publicului, a noului mijloc de comunicare. Din gara Chelmsford din Statele Unite ale Americii a fost transmis un concert al cantaretei Nellie Melba, care a fost receptionat in multe regiuni americane. La Pittsburg ia fiinta, in acelasi an, primul post oficial de radio. Doi ani mai tarziu, Comisia Americana de Radiodifuziune (FRC, infiintata prin Legea Radioului) a acordat aproximativ 200 de licente pentru emisie noilor posturi de radio infiintate (Traciuc V., 2003). La inceput, posturile de radio au avut un caracter experimental. In 1938, existau 650 de statii care emitau programe pentru public in America. Noul mijloc de comunicare a avut un succes remarcabil in randul ascultatorilor. Astfel, in 1921 erau 50.000 de receptoare in America, in 1925 patru milioane, iar in 1931, numarul receptoarelor a ajuns la 31 de milioane. Inceputurile acestei evolutii au fost favorizate de un regim de absoluta libertate (Popescu C. F., 2002). In 1934, "anarhia" ia sfarsit prin infiintarea unui organism propriu de reglementare: Comisia Federala a Comunicatiilor - FCC (Popa D., 2002).

In Europa, primele posturi de radio au aparut in 1922, in Franta si Marea Britanie, iar un an mai tarziu in Germania. In 1925, existau posturi de emisie si programe regulate in 19 tari din Europa. In acelasi timp, unele societati europene si-au creat filiale si pe alte continente. De exemplu, societatea germana Telefunken avea statii in Argentina, Australia si Japonia. Cehoslovacia si Finalanda au avut primele statii in 1923, Suedia in 1924, Ungaria, Norvegia, Polonia si Romania in 1925, Iugoslavia in 1926, iar Grecia si Turcia abia la sfarsitul anilor '30 (Albert P., Tudesq A. J., 2003).

Prima emisiune in limba romana a fost transmisa in iulie 1925 si de atunci au devenit posibile primele auditii publice, de doua ori pe saptamana, joi si sambata, la orele 21,30. Principalul animator al reusitelor ce au urmat a fost profesorul Dragomir Hurmuzescu, directorul Institutului Electrotehnic si, din 1928, presedintele Consiliului de Administratie al Societatii Romane de Radiodifuziune. La 1 noiembrie 1928, se difuza prima emisiune in limba romana, emisiune oficiala a Societatii de Difuziune Radiotelefonica din Romania, chiar daca sedinta de constituire a acestei societati a avut loc la 17 ianuarie 1928. Cu ocazia inaugurarii postului de radio romanesc, profesorul Hurmuzescu a rostit, dupa acel memorabil "Alo, alo, aici Radio Bucuresti", cateva cuvinte: "Sa nu se creada ca radiofonia este o chestiune numai de distractie. Radiofonia este de o mare importanta sociala, cu mult mai mare decat teatrul, pentru raspandirea culturii si pentru unificarea sufletelor, caci se poate adresa la o lume intreaga, patrunzand in coliba cea mai razleata a sateanului". Emisiunea a mai cuprins, printre altele, un buletin de stiri, informatii meteorologice, muzica si prima conferinta difuzata la radio, intitulata "Poezia populara romaneasca", prezentata de Horia Furtuna (Traciuc V., 2003).

Aparitia radioului a marcat inceputul erei moderne. Radioul este mijlocul de informare cel mai accesibil si cel mai utilizat in ziua de astazi: in Statele Unite, 98% dintre oameni il asculta cel putin o data pe saptamana. El nu necesita infrastructuri si solicita putine investitii din partea celor care il folosesc si care, in plus, nu au nevoie sa fie alfabetizati. La aparitia televiziunii se anuntase moartea radioului. O jumatate de secol mai tarziu, radioul ocupa in continuare un loc important in peisajul mediatic.

In prezent, ascultatorii il apreciaza ca pe un mijloc de informare ce realizeaza o ambianta, de exemplu in masina, dar in acelasi timp, este considerat canalul cel mai rapid de transmitere a informatiilor. Difuzorii de anunturi publicitare iau in considerare audientele bine individualizate pe care le ofera radioul, asemanatoare cu publicul revistelor magazin. Aproape in fiecare casa se afla cel putin un aparat de radio. De asemenea, majoritatea autoturismelor au radiouri. Programele de radio au o adudienta mai mare decat programele de televiziune in anumite momente ale zilei, si anume in timpul "orelor de condus masina" - aproximativ de la 6.00 la 10.00 si de la 15.00 la 19.00. Conform statisticilor Biroului de Publicitate Radio din S.U.A., elevii si studentii isi petrec in medie mai multe ore ascultand un post de radio decat urmarind programele de televiziune. Marshal McLuhan considera ca "televiziunea a transformat radioul dintr-un medium de divertisment, intr-un fel de sistem nervos de informare."Radioul a cedat televiziunii dramatizarile, foiletoanele si varietatile, dar s-a specializat in muzica, informatie si dezbateri. Peste tot in lume au fost create mici statii locale tematice, in anii c in Statele Unite si in anii '80 in Franta. In zilele noastre, este normal ca un post de radio sa difuzeze numai un gen de emisiune sau un anume tip de muzica. De asemenea, exista posturi care se adreseaza doar adolescentilor, anumitor minoritati nationale sau sexuale (Bertrand C. J., 2001).

Componenta tehnica a radioului

In cadrul comunicarii prin intermediul radioului, emitatorul este reprezentat de postul de radio care dispune de un colectiv redactional, un sistem de aparate pentru inregistrarea si redarea sunetului si o statie de emisie, iar receptorul este format din publicul postului respectiv. Receptarea mesajelor se realizeaza cu ajutorul aparatelor de radio, legatura posibila datorita undelor hertziene, invizibile, care fac posibila transmiterea mesajelor de la receptor catre emitator. Unda este definita ca un fenomen de propagare, din aproape in aproape, a unei perturbatii intr-un mediu. Atat sursa care produce unda, cat si mediul in care se deplaseaza unda, pot fi diferite. Unda care se propaga in aer poate fi unda sonora, produsa prin vibratiile corzilor ori membranelor, sau unda electromagnetica, produsa de variatia unui camp electromagnetic.

Unda sonora este produsa de vibratiile corzilor vocale sau ale unor instrumente muzicale. Unda sonora se caracterizeaza prin viteza de propagare si prin "ton", care poate fi de frecvente joase, medii sau inalte. Vocea omului are tonalitati diferite si pot fi reproduse, prin voce, de la tonalitatile foarte joase pana la cele foarte inalte. Unda electrica nu poate fi auzita, fiind produsa prin variatia unui camp electromagnetic si emisa numai de instalatii electronice complexe. Acest tip de unda este generata de emitatoare, transmisa prin antena in spatiu si poate fi receptionata numai cu ajutorul receptoarelor radio, care primesc si decodifica undele electromagnetice pentru a le transforma in unde sonore redate de difuzor. In functie de lungime, undele electromagnetice pot fi scurte, ultrascurte si suprascurte (Traciuc V., 2003).

Jurnalismul radio intra in categoria audiovizualului, care se mai numeste si presa electronica pentru ca nu poate functiona in lipsa unor aparate care capteaza, inregistreaza, prelucreaza si transmit sunetul sau imaginea. Cei care sunt decisi ca vor sa lucreze in radio, ar trebui sa cunoasca si sa inteleaga anumite aspecte tehnice, specifice acestui tip de jurnalism. Reportofonul este cel mai utilizat instrument in presa radiofonica, folosit pentru inregistrarea sunetelor. Reportofoanele pot fi analogice sau digitale. Cele din urma sunt de preferat celor traditionale pentru ca inregistreaza sunetul la o calitate mult mai buna; sunt mai mici ca dimensiune si, deci, mai usor de manuit; pot stoca un volum mai mare de informatii; in timp, vor deveni accesibile datorita dezvoltarilor tehnologice (Boyd A., 2001). Un alt instrument de baza in radio este microfonul. Numarul microfoanelor utilizate intr-un program de radio este limitat, astfel pentru o emisiune obisnuita cu un prezentator un microfon este suficient. Adesea, si pentru progamele de stiri se utilizeaza tot un microfon. Cand se realizeaza o emisiune cu mai multi participanti, fiecare persoana va avea cate un microfon. Microfoanele pot fi unidirectionale - capteaza sunetul dintr-o singura directie - si omnidirectionale - capteaza sunetul din toate directiile (Hilliard R., 1984).

Studioul de radio este o camera special amenajata pentru captarea sunetului, cu peretii capitonati pentru a amortiza sunetul. Studiourile pot fi de dimensiuni mici, pentru productii vorbite, mai mari, destinate productiilor teatrale, sau studiouri de muzica in care pot incapea pana la 30 de persoane. Orice studio are o anexa numita regia tehnica, incaperea unde operatorii de sunet lucreaza cu diferite aparate. In peretele care desparte studioul de camera de regie se afla un spatiu denumit ciclop si care permite comunicarea vizuala dintre redactorul din studio si operatorul de sunet. Mixerul audio este aparatul care permite insumarea tuturor surselor dintr-un studio de radio. Cu ajutorul mixerului, se pot suprapune doua sau mai multe sunete, se poate avea control asupra volumului, se pot produce diverse efecte auditive, ofera posibilitatea de a doza semnalul sonor dupa necesitate (Boyd A., 2001).

Radioul nu inseamna doar echipamente de inalta tehnologie si productie complicata. De asemenea, audiovizualul nu reprezinta doar fete dragute si voci placute. Cei care lucreaza intr-un post de radio trebuie sa fie in primul rand jurnalisti. Radioul cauta sa explice lumea intr-un mod ce largeste cunostintele oamenilor si ii ajuta pe acestia sa inteleaga mediul in care traiesc. Un bun jurnalist de radio trebuie sa aiba abilitatea de a scoate adevarul la iveala, trebuie sa aiba capacitatea de intelege faptele care se petrec in mediul inconjurator si sa stie sa le aleaga pe acelea care sunt intr-adevar semnificative si pe care publicul ar trebui sa le cunoasca astfel incat sa ia decizii corecte pentru comunitatea in care traieste, pentru familie si apropiati.

Un jurnalist trebuie sa-si dezvolte capacitatea de identificare si de evaluare clara a intamplarilor, pentru a decide ce este important si ce nu. Trebuie sa fie capabil sa inteleaga ce este corect si ce este echilibrat. La fel ca in celelalte media de informare, si in radio, jurnalistii trebuie sa stie sa scrie pentru publicul lor. Oricat ar parea de ciudat pentru incepatorii care au senzatia ca, pentru a lucra in radio, un jurnalist are nevoie de o voce placuta, de dictie si spontaneitate, cele mai multe dintre mesajele difuzate pe calea undelor sunt redactate si pregatite inaintea difuzarii. Radioul necesita scriitura cea mai precisa si cea mai armonioasa din toate mediile de informare. Jurnalistii trebuie sa poata scrie un text usor de inteles pentru audienta. O data ce faptele au fost identificate si selectate, ele trebuie transmise publicului intr-o forma clara si concisa, astfel incat informatiile sa poata fi decodificate si retinute cu usurinta.

Desigur ca un jurnalist de radio trebuie sa fie si un producator excelent. Prezentarea si scrierea unui material sunt numai o parte a procesului. Dupa aceea, materialul trebuie produs, adica sa fie inregistrat pe echipament de calitate, mixand sunetul la nivelurile potrivite si adunand toate piesele componente la un loc, prin editari fara greseala. In multe cazuri, pe langa a fi un jurnalist foarte bun, cel care lucreaza in radio trebuie sa fie si un indemanatic inginer de sunet.

In sfarsit, dar nu in ultimul rand, jurnalistul de radio trebuie sa fie si un ascultator excelent. Acest lucru este uneori numit "a fi numai urechi". Radioul este un mediu pentru ureche, unde oricine trebuie sa fie capabil sa asculte si sa inteleaga un lucru de prima oara, si sa distinga un sunet de altul. Dupa toate acestea, cei care isi doresc sa lucreze in audiovizual ar trebui sa mai retina un lucru, pe care reporterul american de la National Public Radio, Robert Krulwich, i-l spunea unui reporter incepator, in prima sa saptamana de lucru: "Munca nu devine mai usoara in timp, dar calitatea ei devine mai buna" (Joanescu I., 1999).

Calitatile de care are nevoie o persoana pentru a avea succes in domeniul mass media sunt: inteligenta, perseverenta, constiinciozitatea si capacitatea de a scrie. Chiar daca transmisiunile de radio si de televiziune reprezinta un mijloc audiovizual de informare, aproape tot din ceea ce se vede sau se aude in cadrul emisiunilor informative sau de divertisment (cu exceptia transmisiunilor in direct, cum ar fi meciurile de fotbal) este mai intai scris pe hartie.

Ocaziile de a improviza in fata camerei de filmat sau in fata microfonului sunt rare; timpul de emisie este prea valoros pentru asemenea momente riscante. Industria audiovizualului cauta mereu oameni care pot scrie clar, precis si concis. Pentru prezentarea unui continut pregatit pentru radio, acesta trebuie mai intai pus pe hartie sub forma unui script, iar apoi acest script va fi transformat in voce prin actiunea prezentatorului si prin utilizarea efectelor sonore si a muzicii. Scriptul este numai o perioada de tranzitie in procesul de comunicare, el nefiind vazut de catre audienta.

Atat in radio, cat si in televiziune, sunt solicitate acele persoane care stiu sa-si studieze temeinic subiectele si le inteleaga suficient de bine pentru a le relata cu claritate; persoanele care nu se feresc de munca intensa si care accepta sa-si rescrie materialele sau sa le fie rescrise de altii. Se cauta, in special, acei jurnalisti care pot scrie sub tensiune si contra cronometru.

Mesaje tiparite, mesaje vorbite, mesaje difuzate pe calea undelor

Radioul se adreseaza unor audiente mai mult sau mai putin largite, dar intotdeauna "deschise", anonime si eterogene. Acesti receptori beneficiaza de un acces liber la mesajele difuzate, spre deosebire de presa scrisa care presupune un act de cumparare sau o intentie de lectura. Spre deosebire de ziar, radioul se sprijina pe un ansamblu de materiale semnificante care tin de universul sonor. Printre acestea, la loc de frunte se afla sistemul oral, ce constituie un ordin de realizare lingvistica foarte diferit de sistemul grafic. El introduce intre subiectele comunicante puse in raport prin dispozitivul radiofonic un alt tip de relatie, cu un mai mare grad de fuziune. Axata pe oralitate, comunicarea radiofonica mobilizeaza si alte resurse semnificative precum zgomotele si sunetele, naturale sau artificiale, ale caror valori permit recontextualizarea vocilor; si muzica, materia de lucru esentiala a anumitor programe (cum ar fi dramatizarile radiofonice). In plus, difuzarea informatiei prin intermediul radioului nu mai este tributara unui suport material, precum informatia transmisa de presa traditionala (Lochard G., Bozer H., 1998).

Mesajele tiparite sunt succesiuni de simboluri pe care le recunoastem ca litere, cuvinte, fraze si paragrafe. Aceste simboluri sunt percepute prin vaz si capata o semnificatie in mintea cititorului. Pentru ca publicul sa interpreteze simboulurile, trebuie mai intai sa stie sa citeasca, iar apoi sa cunoasca limbajul specific in care este scris mesajul, adica sa cunoasca intelesul cuvintelor luate separat si sa inteleaga semnificatia succesiunii in care sunt asezate cuvintele. Dupa ce mesajul a fost tiparit, toate aspectele interactiunii cititorului cu acel mesaj sunt sub controlul cititorului. Mai exact, viteza cu care este citit un articol, ordinea in care sunt lecturate diferite sectiuni, perioada de timp petrecuta citind si cantitatea de texte parcursa fara intrerupere sunt controlate de cititor. Daca acesta vrea sa reciteasca o fraza sau un paragraf care nu este clar, sau care ii place, o poate face oricand, oriunde si oricum doreste. Cititorul se poate intrerupe pentru a cauta anumite cuvinte in dictionar in cazul in care acestea nu-i sunt familiare. De asemenea, cititorul se poate opri din lecturarea unor articole daca are altceva de facut si sa o reia atunci cand ii convine.

Comunicarea orala are loc in situatii informale in care exista un dialog considerabil intre doua sau mai multe persoane prezente in momentul respectiv. In discursul public formal exista roluri clar definite si pentru vorbitor si pentru audienta. De obicei, vorbitorul are o prezentare pregatita, continutul si succesiunea ideilor sunt deja realizate. Cu toate acestea, pana la rostirea propriu-zisa a discursului, vorbitorul poate sa faca modificari - sa schimbe idei sau sa omita cuvinte, deoarece simte si vede reactiile audientei. In functie de starile publicului - plictiseala, agitatie, aprobare - vorbitorul poate renunta la anumite pasaje, poate accentua, detalia sau explica anumite idei. Prin urmare, chiar daca nu exista o comunicare verbala directa de la vorbitor catre audienta, exista un feedback in forma nonverbala. Situarea sursei mesajului si a receptorului in acelasi loc permite audientei sa influenteze continutul si forma mesajului. Mesajul vorbit este primit de ascultatori prin auz, apoi este transmis creierului pentru interpretare, proces diferit fata de cel utilizat in cazul lecturii. Mesajul este transmis intr-un stil anume si cu un ritm, o viteza si o inflexiune determinate de vorbitor.

Mesajele difuzate pe calea undelor au unele caracteristici comune cu mesajele tiparite si cele vorbite, dar au si trasaturi distincte. La fel ca mesajele tiparite, cele difuzate sunt determinate de catre sursa, dar nu numai continutul si structura sunt fixate de emitator, ci si toate aspectele transmiterii catre audiensa. Succesiunea ideilor, viteza, ritmul si accentele cu care este transmis mesajul sunt de asemenea sub controlul sursei. Din acest punct de vedere, difuzarea se deosebeste semnificativ de tiparire. Ca in comunicarea orala, cuvintele difuzate sunt prezentate in forma vorbita, dar, spre deosebire de ea, aici nu exista un canal bidirectional, un mecanism de feedback de la receptor la sursa (Joanescu I., 1999).

Daca un cuvant nu este unul familiar sau daca o fraza este construita ambiguu, ascultatorul unui post de radio, spre deosebire de cititorul unui ziar, nu se poate opri din receptarea unui mesaj fara sa piarda continuarea mesajului; iar receptarea completa a unei idei poate fi ratata. De asemenea, publicul nu poate decide asupra ordinii in care si-ar dori sa recepteze anumite programe, nu poate reveni asupra unei stiri, asa cum ii este permis atunci cand lectureaza un ziar sau o revista. Reporterii de radio nu au posibilitatea sa isi modifice mesajele in functie de reactia publicului. Un profesor isi poate da seama ca studentii nu au inteles o anumita idee si atunci poate aduce explicatii care sa clarifice mesajul. Un jurnalist de radio trebuie sa se asigure inaintea difuzarii ca mesajele ce urmeaza a fi transmise sunt clare si pot fi intelese cu usurinta de catre public.

In cazul unui post de radio, orice informatie trebuie pregatita cu grija si la momentul potrivit. Spre deosebire de cititorul unui ziar, ascultatorul nu poate sa sara pur si simplu peste un articol ce nu-l intereseaza in mod deosebit. O persoana care schimba ziarul pe care il citeste in mod frecvent doar din cauza unui articol plicticos ar fi pe buna dreptate o atitudine exagerata. Dar, un ascultator reactioneaza exact asa; mai exact, el schimba postul in momentul in care considera ca o emisiune e neinteresanta deoarece nu poate "derula inainte". Chiar daca arareori ne putem bucura de intreaga atentie a ascultatorului, trebuie sa facem in asa fel incat el sa nu inchida aparatul de radio sau sa schimbe postul. Respectand cateva reguli de baza, informatiile pot fi pregatite pentru a fi transmise intr-un mod "adecvat urechilor". Jurnalistii de radio au o singura sansa de a-si atrage si pastra publicul. O data ce a fost rostita, informatia se pierde in eter si nu se mai reia decat in cazul in care informatia se repeta in cadrul altui program, cum este cazul stirilor care se difuzeaza din ora in ora.

Caracteristicile difuzarii pot fi rezumate in cateva fraze care determina stilul oral si care trebuie privite si luate impreuna pentru a intelege natura unica a radioului:

Cuvintele folosite si succesiunea in care ele sunt prezentate, sunt doar auzite, nu vazute.

Cuvintele si succesiunile sunt prezentate audientei doar o data. Ascultatorul nu are posibilitatea de a obtine o repetare a mesajului.

De obicei, nu exista un mecanism de feedback imediat, prin urmare, nu exista nici posibilitatea pentru sursa de a modifica mesajul in timpul transmiterii lui.

Publicul unui post de radio este unul numeros, dar format din multe grupuri mici sau din indivizi aflati, fiecare, in locuri diferite de receptare (Joanescu I., 1999).

Unii critici au descris radioul ca un canal "orb" deoarece se bazeaza numai pe sunet si pentru ca ii lipsesc imaginile, ceea ce il transforma intr-un mijloc de informare inferior. Altii considera ca radioul este cel mai pur si eficient mijloc de informare pentru ca este rapid, instantaneu si stimuleaza imaginatia intr-un mod in care prea scrisa si televiziunea nu o pot face. Prin varietatea vocilor, sunetelor si efectelor, radioul poate crea o imagine mult mai vie decat cele prezentate prin intermediul televiziunii sau al fotografiilor de presa (Niblock S., 1996).

Radioul este un mijloc de comunicare rapid si credibil. In anii '30, un tanar regizor, pe nume Orson Welles, a reusit chiar sa creeze o isterie generala in Statele Unite ale Americii prin dramatizarea la un post de radio a romanului SF "Razboiul lumilor", de Herbert George Wells. Autorul romanului povesteste cum Pamantul era invadat de martieni. Ascultatorii acelor ani au fost convinsi de realitatea descrierilor si prin faptul ca genialul regizor a folosit pe post de "reporter" acelasi ins care transmisese, in direct, cu cativa ani in urma, prabusirea in flacari a dirijabilului german "Hindenburg" la aterizarea in New York.

Pentru a face credibila povestea cu invadarea Pamantului de catre martieni, Orson Welles a hotarat sa prezinte spectacolul intrerupand programul obisnuit de radio cu interventia unui reporter care, cu respiratia taiata, descria creaturile de pe Marte care atacasera Pamantul. Desi inainte ca "Razboiul lumilor" sa fie difuzat, s-a anuntat ca este vorba doar de o dramatizare si ca nimic nu este real, acest lucru a fost facut cand majoritatea oamenilor ascultau emisiunea lui Edgar Bergen si a lui Charlie Mc Carthy, la un alt post de radio. Asa ca, multi dintre ascultatori nu si-au dat seama ca este vorba de o fictiune, atunci cand au schimbat postul de radio. S-au creat blocaje in trafic deoarece multi locuitori incercau sa paraseasca orasele pentru a fugi din calea martienilor. Unii oameni au incercat chiar sa se sinucida.

Psihologii si sociologii explica isteria care s-a creat prin faptul ca, in acei ani, atmosfera era destul de tensionata. America era in plina recesiune economica, iar cel de-al doilea razboi mondial era iminent, in timp ce radioul era un mijloc de comunicare nou si credibil. Panica nationala starnita de emisiunea lui Orson Welles a fost studiata multa vreme, dar la putin timp dupa prezentarea dramatizarii "Razboiul lumilor", Comisia Federala a Comunicatiilor din S.U.A. a interzis difuzarea povestilor de fictiune in buletinele de stiri (Ficeac B., 2001).

Reguli de scriitura radiofonica

Jurnalistii care lucreaza pentru un post de radio trebuie sa nu uite ca ei se adreseaza unui singur ascultator si nu ar trebui sa se gandeasca la masa amorfa de receptori, pentru ca, in caz contrar, mesajele radio ar fi rostite precum niste proclamatii la un megafon. Secretul comunicarii cu publicul, chiar daca este unul numeros, este sa scrii si sa vorbesti ca si cum te-ai adresa unei singure persoane. Uneori ajuta sa-ti imaginezi ca acea persoana este un cunoscut pe care il simpatizezi, si nu cel mai aprig dusman sau un sef de temut. Vizualizarea unui ascultator binevoitor poate face mesajul sa sune mai personal si sa reduca in acest mod distanta dintre emitator si receptor. Jurnalistii trebuie sa aiba in vedere doua caracteristici ale receptarii:

Orice ascultator trebuie perceput ca un receptor unic. Auditia are loc intotdeauna individual. Nici unui ascultator nu ii este clar ca mii de alti oameni asculta in aceeasi secunda acelasi program. Ascultarea radioului este in acest sens o chestiune foarte exclusiva. De aceea, fiecare ascultator vrea sa fie tratat intr-un mod foarte personal (asa cum ii place sa fie tratat in mediul sau): cu prietenie si intelegere, astfel incat sa-i faca placere postura de ascultator.

Radioul este un canal de presa foarte efemer. Trecatoare este si atentia pe care ascultatorul o dedica programului, caci aproape intotdeauna el se ocupa de alte lucruri in timp ce asculta un post de radio. O informatie pierduta, nu poate fi reluata. Diferenta principala fata de mediile tiparite este ca radioul nu poate fi citit mai tarziu. Un crainic, un reporter sau un moderator are intotdeauna o singura sansa. El trebuie sa transmita o informatie de la prima incercare. Daca nu reuseste, informatia nu mai ajunge la destinatar si se pierde in eter.

Pentru necunoscatori, multe materiale care sunt scrise pentru radio pot parea asemanatoare cu cele pentru presa scrisa, dar exista cateva diferente importante in ceea ce priveste modul in care sunt selectate informatiile pentru emisiunile de radio, caracteristicile scrisului si structurii materialelor, stilul in care sunt prezentate informatiile (Joanescu I., 1999).

Radioul inseamna comunicare. Comunicarea este procesul socila prin care o persoana (emitatorul) transmite semnale catre o alta persoana (destinatarul), folosind simboluri. Emitatorul in radio este de cele mai multe ori reprezentat de un grup de persoane - prezentatori, muzicieni, ingineri, reporteri, tehnicieni. Destinatarul mesajelor radiofonice este, in general, un membru dintr-un grup mai mare. Simbolurile sunt stimulii produsi de emitator si receptionati de destinatarul mesajului. In functie de tipul comunicarii, exista mai multe categorii de simboluri: cuvinte, imagini, gesturi. In radio, pot fi folosite doar mesajele auditive: cuvintele, muzica, zgomotele. De aceea, mesajele trebuie construite in asa fel incat sa fie usor de inteles. In audiovizual, feedback-ul este greu de obtinut pentru ca emitatorul este separat fizic de audienta. Jurnalistii de radio nu pot vedea reactiile ascultatorilor (Hilliard R., 1976).

In orice conversatie exista doua parti. In cazul radioului, una din parti este ascultatorul, iar vocea prezentatorului se gaseste la celalalt capat. Folosirea pronumelor personale de persoana I si a II-a transforma textul de radio intr-unul mai personal, mai informal si mai conversational. Atentia individului ascultator este captata mult mai usor de un mesaj care pare sa-l implice direct si utilizarea lui "voi" si "noi" ajuta la realizarea acestei implicari. Formularile de tipul:"suntem pregatiti pentru o iarna grea","daca vreti sa plecati la drum, noi va ajutam sa evitati strazile blocate", "cheltuielile noastre vor creste drastic daca se aproba marirea pretului la benzina" sunt des intalnite in limbajul radiofonic. De fiecare data, jurnalistii trebuie sa se asigure ca referirile pronominale sunt clare. O referire derutanta il va pune pe ascultator in incurcatura si il va face sa piarda informatia ce urmeaza. In fraza: "copiii mei au prea multi pantofi, asa ca i-am aruncat.", nu se intelege clar ce anume am aruncat: copiii sau pantofii? Aceeasi situatie se repeta in exemplul urmator: "el a pus vaza pe polita, care fusese reparata." Ce fusese reaparata? Vaza sau polita? Probleme de acest gen pot aparea in textele jurnalistilor fara experienta.

A scrie bine inseamna in primul rand acuratete, concizie si claritate. De aceea, trebuie respectate anumite caracteristici specifice stilului jurnalistic. Jurnalismul radio este dedicat simtului auzului si este important sa scriem ceea ce poate fi numit un text "auzit", spre deosebire de textul "vazut" (care poarta marca presei scrise). Textele de radio sunt scrise intr-un stil conversational (in maniera informala in care vorbeste o persoana in mod obisnuit), dar exista o capcana de care jurnalistii trebuie sa fie constienti si sa se fereasca: scriitura in stil conversational nu inseamna vorbarie. De aceea, materialele trebuie formulate in modul in care i-ati povesti unui ascultator interesat de ceea ce spuneti. Conversatiile sunt uneori prolixe, fara coerenta si pline de redundante, cu afirmatii imprecise si idei neterminate. Mesajele transmise pe calea undelor trebuie sa fie scrise concis, precis si sa fie usor de inteles (Joanescu I., 1999).

Indiferent ca este vorba de o stire, un reportaj sau o ancheta, "textele" au o finalitate, au un public. Aceste genuri expun fapte care deriva din observatia directa a reporterului sau din surse credibile. Faptele spun ascultatorului ce s-a intamplat, cine este implicat in eveniment, unde si cand s-a intamplat, care sunt cauzele si posibilele consecinte ale evenimentelor. Scriitura lor trebuie sa tina cont de aceste coordonate. Ordinea logica, precizia, economia de limbaj, pertinenta comentariului, evaluarea corecta a consecintelor ii feresc pe juranlisti sa introduca in materialele de presa distorsiuni, paraziti care sa-i deturneze ascultatorului sensul exact al evenimentului. Prin urmare, normele nu sunt facultative. Desi jurnalistii mari sunt nascuti si nu facuti, este posibil sa inveti sa scrii bine.

Ascultatorului trebuie sa-i furnizam informatii exacte. Principiul cheie este acuratetea. O inexactitate este o gafa, un lant de inexactitati - o catastrofa. O gafa clatina increderea ascultatorului in postul de radio care a difuzat-o, mai multe gafe submineaza total credibilitatea postului respectiv. Acuratetea comporta doua dimensiuni: exactitatea informatiilor transmise si exactitatea modului in care le transmitem. O informatie primita se verifica intotdeauna din mai multe surse. Acuratetea inseamna si folosirea cuvantului cel mai corect (calea cea mai sigura este folosirea dictionarului). Pentru cuvintele care corespund unui specific al obiectului sau identifica idei sau sentimente se folosesc formele si sensurile unui limbaj si nu din dictionar. Pentru a fi exact, jurnalistul trebuie sa se concentreze asupra faptelor, pentru ca o scriere buna nu poate compensa o documentare deficitara. Ceea ce comunica jurnalistul reprezinta cel mai adesea ceea ce afirma, ceea ce eticheteaza, ceea ce spun alti oameni despre un eveniment la care el nu a asistat in mod direct. El incearca sa reconstituie faptele cat mai apropiat de desfasurarea lor exacta si sa spuna adevarul despre acele fapte. Indicarea surselor (atribuirea informatiilor) confera credibilitate mesajului sau.

Un alt principiu de baza al redactarii este claritatea. O exprimare clara usureaza intelegerea. Reporterul trebuie sa priceapa evenimentul inainte de a-l scrie clar si concis. Atata timp cat el nu a inteles despre ce este vorba, nu are cum sa-i faca pe ascultatori sa inteleaga. Un alt element esential pentru respectarea principiului claritatii este folosirea corecta a normelor gramaticale. Textul capata un ritm alert atunci cand propozitiile lungi sunt alternate cu cele scurte. Fiecare fraza ar trebui sa aiba o singura idee. Propozitiile scurte sunt usor de spus si de inteles (Popescu C. F., 2002).

Jurnalistul Harris Watts de la BBC le recomanda jurnalistilor incepatori care lucreaza in audiovizual: "Daca ti se pare dificil sa redai ideile in scris, simplu si clar, apeleaza la trucul de a spune cuiva cu voce tare ceea ce vrei sa spui. Creierul tau va procesa cu usurinta informatiile pe care vrei sa le transmiti. Apoi scrie ceea ce tocmai ai spus. In general, oamenii vorbesc mult mai clar decat scriu. Prin urmare, scrie ca si cum ai povesti, iar ascultatorii tai vor intelege mesajul mult mai bine." Timp de multi ani, jurnalistii de la BBC obisnuiau sa dicteze unei secretare ceea ce aveau de scris pentru a fi siguri ca materialele lor sunt redactate intr-un stil conversational. Orice mesaj transmis prin radio trebuie sa sune natural pentru auz si trebuie sa fie usor de citit, fara a-l obliga pe redactor sa-si piarda rasuflarea sau sa se impleticesca in cuvinte. Scriitura de presa poate aparea coerenta si clara pentru vaz, dar poate suna complicat si ambiguu. De aceea, este indicat sa va imaginati spunand povestea unui prieten atunci cand scrieti pentru radio. De obicei, o sa incepeti prin: "ai auzit ce s-a intamplat cu Teo Peter?". Aceasta este o modalitate de a atrage atentia ascultatorului ca urmeaza ceva important sau interesant de aflat. Scriitura de radio nu are nevoie de prea multe adjective.

Evitati propozitiile relative intercalate. Intr-un articol de ziar, semnele de punctuatie ajuta la intelegerea corecta a mesajului, dar in mesajele radiofonice anumite formulari pot crea neintelegeri. De exemplu, fraza "Ucraina, spune liderul opozitiei, a declansat un conflict international" poate fi usor inteleasa intr-un articol de ziar, dar, rostita la radio, poate ridica semne de intrebare in mintea ascultatorului. Cine a declansat, de fapt, conflictul? De aceea, topica preferata pentru scriitura de radio este: "Liderul opozitiei spune ca Ucraina a declansat un conflict international." De asemenea, se recomanda evitarea inversiunilor. Scrieti mai ales propozitii enuntiative, cat mai simple: subiect - predicat - complement. Incercati sa va exprimati in fraze scurte, dar variati, totusi, lungimea acestora pentru a nu fi sacadate. O idee intr-o fraza. Mentineti lungimea medie sub 18 - 20 de cuvinte.

Frazele care incep cu o propozitie secundara cer ascultatorului sa retina o informatie care nu are nici un inteles pana cand contextul nu este explicat. Dar ascultatorul poate uita ceea ce s-a spus anterior mesajului principal, iar informatia devine confuza. In loc sa spuneti: "deoarece rata mortalitatii a scazut in ultimii ani, fapt care stimuleaza cererea de locuinte, preturile caselor au crescut din nou" sau "pentru ca a crescut cererea de locuinte, intrucat rata mortalitatii din ultimii ani a scazut, casele s-au scumpit din nou", alegeti o varianta mai simpla: "Preturile caselor au crescut din nou. Reducerea mortalitatii a condus la o cerere mai mare pentru locuinte." Incepeti cu ceea ce este important si apoi aduceti explicatiile necesare pentru intelegerea completa si corecta a mesajului. Evitati sa incepeti o fraza cu "deoarece", "pentru ca", "intrucat".

Formulati, daca puteti, propozitii principale cu cel mult o propozitie atributiva. Daca formulati propozitii relative, aveti grija sa nu fragmentati propozitia principala. Nu spuneti: "daca alegerile au fost fraudate trebuie sa o precizeze Biroul Electoral Central, a carui datorie este de a analiza si solutiona contestatiile depuse dupa incheierea votului" si nici "daca alegerile au fost fraudate o va preciza Biroul Electoral Central care are datoria de a analiza si solutiona contestatiile depuse dupa incheierea votului", ci "Biroul Electoral Central are obligatia sa clarifice acuzatia de fraudare a alegerilor si sa analizeze toate celelalte contestatii depuse dupa incheierea votului".

Unii jurnalisti au obiceiul sa folosesca fraze incomplete pentru a personaliza transmiterea unui material sau pentru a trece de la un set de stiri la un altul ("revenind la stirile externe . "). Propozitiile incomplete ar trebui folosite numai cand ele servesc unui scop si nu reduc din claritate.    In general, o propozitie incompleta este marca unui jurnalist fara experienta.

Folositi diateza activa. Are mai multa forta decat cea pasiva, este mai directa, mai puternica si mai concisa. Bazati-va cat mai mult pe substantive si verbe puternice, care creeaza imagini in mintea cititorului. Folositi cumpatat adjectivele si adverbele. Materialele de radio trebuie sa aiba dinamism si acest lucru este dat de verbele folosite. O constructie la diateza activa urmeaza acest model: Subiect - Predicat (verb) - Complement direct. Subiectul realizeaza o actiune descrisa de verb, in timp ce complementul direct este obiectul sau rezultatul actiunii ei. Atunci cand se foloseste diateza pasiva, subiectul nu face nimic, este doar receptorul actiunii realizate de catre complement. Propozitia capata cuvinte suplimentare, miscandu-se mult mai greu cu acest bagaj in plus. Diateza pasiva ingreuneaza textul, in timp ce diateza activa da stirii impresia de miscare. De exemplu, fraza: "Traian Basescu a fost validat in functia de presedinte de catre Curtea Constitutionala" devine: "Curtea Constitutionala l-a validat pe Traian Basescu in functia de presedinte." In loc de "ordonanta a fost semnata de primul ministru si se va aplica incepand de maine" se prefera formularea "primul ministru a semnat ordonanta ce se va aplica de maine." Fraza construita la diateza pasiva: "revocarea gratierii in cazul lui Miron Cozma care a fost anuntata aseara de catre presedintele Iliescu urmeaza sa fie publicata in cursul in Monitorul Oficial" va fi rescrisa astfel: "Presedintele Iliescu a revocat aseara gratierea lui Miron Cozma. Hotararea va fi publicata maine in Monitorul Oficial." Plasati cele mai importante cuvinte dintr-o fraza la inceputul ei. Evitati aglomerarea, mai ales in introducere. Lasati cate ceva si pentru paragrafele urmatoare.

Ordinea subiect - predicat - complement a diatezei active ofera o utilizare economica a limbajului, dar exista cazuri cand complementul direct merita sa fie subiectul propozitiei, atunci cand obiectul asupra caruia se actioneaza este mai important decat un subiect necunoscut. De asemenea, exista si cazuri in care diateza pasiva este inevitabila. Afirmatia "premierul a fost jefuit"este mult mai puternica decat "cineva l-a jefuit pe premier". De asemenea, "Am fost atactat!" este de preferat in loc de "Cineva m-a atacat."

In general, frazele negative sunt o piedica in calea claritatii, fiind mai greu de inteles de catre public. Sunt mai putin descriptive si ofera mai putina informatie. Cand mintea umana primeste informatie negativa, doreste si incearca sa converteasca acea informatie intr-o forma pozitiva, mintea vrea sa stie si ce este, nu numai ce nu este un lucru.

Uneori cuvantul "nu" poate fi folosit ca un contrast, dar exista pericolul ca ascultatorul sa piarda cuvantul negativ din cauza ca un alt sunet ii distrage atentia. In aceasta situatie, informatia poate fi gresit interpretata. De aceea, repetitia poate ajuta. Mai multe propozitii negative succesive la inceputul unei stiri pot suna anost. Este ca si cand reporterul ar spune ca nu se intampla nimic. Prin urmare, se recomanda transformarea negativului in pozitiv, dar este imposibil si, in acelasi timp, exagerat sa transformati toate constructiile negative in fraze pozitive. De exemplu, propozitia "sindicalistii nu mai intra in greva" poate fi exprimata altfel: "sindicalistii au renuntat la greva".

Radioul este mijlocul de comunicare in masa cel mai rapid. Este primul care anunta un eveniment si care permite receptarea imediata a mesajului. De aceea, putem spune ca jurnalismul radiofonic este acela al timpului prezent. Radioul ne spune ce se intampla in lume, televiziunea ne arata, iar presa scrisa explica evenimentele care deja s-au produs. In radio se pune accent pe ceea ce se intampla "acum". Oamenii se intreaba "ce mai este nou?" si raspunsul la aceasta intrebare il gasesc ascultand programele de radio. Pentru a pastra textul astfel incat sa sune actual, jurnalistii folosesc timpul prezent oricand este posibil. Presa scrisa foloseste in general timpul trecut, pentru ca stirile sunt datate. Intr-un cotidian, un subiect poate sa apara astfel: "Ministrul Turismului a anuntat ca vrea sa faca din parcul de distractii Dracula Park o afacere exclusivista", in timp ce la radio poate fi prezentata sub forma: "Ministrul Turismului vrea sa faca din parcul de distractii Dracula Park o afacere exclusivista."

Senzatia de imediat poate fi accentuata prin timpul verbelor, dar si prin conectarea la o anumita refeerinta temporala: "cu cateva minute inainte..", "in acest moment . ", "la aceasta ora". Utilizarea in exces a acestor expresii ar trebui evitata, pentru ca, astfel, ele vor deveni banale si isi vor pierde impactul. Uneori este necesara folosirea timpului viitor, atunci cand stirea este despre un fapt ce urmeaza sa se intample. Alteori, se recomanda combinarea trecutului cu prezentul pentru a evita unele confuzii in ordinea logica a unui material, unele evenimente fiind incheiate, altele fiind tratate ca subiecte in desfasurare. Respectati concordanta timpurilor atunci cand redactati. Folositi elemente de tranzitie pentru a semnala ascultatorilor cand schimbati directia. Folositi detalii precise, elocvente. Reconstruiti in fata publicului scena respectiva.

De multe ori, jurnalistii incerca sa-si mareasca audienta folosind cazul general, in loc de cel particular, folosind termeni abstracti, in loc sa apeleze la exemple concrete. A fi eficient inseamna a oferi detaliile care conteaza si a lucra cu particularitati. Cuvintele care trebuie folosite sunt acelea care au o valoare conotativa mai mare. Cuvintele sugestive dau nastere la asocieri in mintea ascultatorului, ajutandu-l sa-si foloseasca imaginatia. Aceste cuvinte dau culoare si viata unui text. Dar metaforele trebuie folosite cu economie. Un text supraincarcat cu metafore si figuri de stil va fi mai greu de inteles.

Preferati specificul in loc de formulari generale; cuvantul precis celui vag; concretul abstractului. Folositi cuvinte cunoscute, scurte. Evitati neologismele, regionalismele, cuvintele socante, cliseele, limbajul birocratic, juridic si alte limbaje profesionale. Definiti orice termen pe care ascultatorii s-ar putea sa nu-l inteleaga. Folositi analogii pentru a explica notiunile mai complicate. Uneori este dificil de explicat detalii tehnice, statistici sau idei abstracte pentru ca este complicat sa creezi in mintea ascultatorului imagini. Televiziunea si ziarele au avantajul ca pot folosi ilustratii grafice pentru a sutine informatiile redate in cuvinte. Cateodata publicul uita imediat jumatate din informatiile difuzate pe calea undelor si nu le intelege pe celelalte. Singura modalitate de a nu ajunge in aceasta situatie este sa pastrati un stil simplu, direct, concret si la subiect si sa incercati sa exprimati ceea ce este important intr-un mod usor de priceput de catre oricine. Folositi-va de aspecte si exemple familiare publicului vostru. In loc sa spuneti: "taxele la bauturile alcoolice vor creste prin marirea cu noua procente a preturilor de pana acum", reformulati astfel: "o sticla de vin va costa acum aproape 300.000 de lei. Taxa pentru bauturile alcoolice a crescut cu noua la suta, ceea ce inseamna o marire a preturilor cu aproximativ 30.000 de lei." Utilizarea cuvintelor descriptive, care sa creeze senzatii vizuale in mintea audientei, este importanta in scriitura de radio, unde nu exista imagine care sa insoteasca sunetul.

Termenii tehnici trebuie explicati. Jargonul trebuie tradus astfel incat sa fie inteles de cat mai multi ascultatori. Cuvintele trebuie alese cu precizie si trebuie folosite numai atunci cand sunt familiare audientei si cand au semnificatia pe care vrem sa o transmitem.

Cuvintele folosite in textele pentru radio trebuie sa fie simple si clare. Vocabularul nu trebuie sa deruteze ascultatorii. Confuzia il va face pe ascultator sa piarda mesajul si apare riscul ca acesta sa refuze sa mai urmareasca restul comunicarii, schimband postul de radio, sau inchizand aparatul. De aceea, cuvintele folosite trebuie sa fie cunoscute de catre public. Acest lucru inseamna folosirea unui vocabular limitat, mai ales daca mesajul este dedicat unui public numeros, asa cum este o emisiune de maxima audienta. Sunt de preferat cuvintele scurte, puternice, in locul celor mai putin energice. De exemplu: "el este mort" in loc de "el a trecut in nefiinta." Nu folositi niciodata un cuvant lung acolo unde se potriveste unul scurt. Daca este posibil sa eliminati un cuvant, eliminati-l. Vorbiti-le ascultatorilor asa cum vorbiti si cu alti oameni carora le explicati ceva. Acest lucru este valabil atat pentru prezentatori, cat si pentru reporteri. Exista putine stari de fapt ce nu pot fi exprimate intr-un limbaj cotidian, pe intelesul tuturor, formulate precis si corect. Eliminati toate elementele inutile. Scrisul energic este concis. Unele evenimente trebuie relatate simplu, scurt.

Vocabularul pe care il poate intelege o persoana cu un nivel mediu de pregatire din ceea ce citeste este de aproape trei ori mai mare decat cel pe care il foloseste in vorbire. Un cititor poate recunoaste sau este capabil sa-si dea seama de sensul multor cuvinte pe care le-ar pierde total daca i-ar fi prezentate oral. De asemenea, un cititor poate cauta semnificatia unui cuvant intr-un dictionar, lucru pe care un ascultator nu il poate face pentru ca in acest caz ar pierde portiunea urmatoare dintr-o informatie. Vocabularul nu trebuie sa deruteze ascultatorii. Trebuie evitate "cuvintele mari" atunci cand aceeasi idee poate fi exprimata prin cuvinte simple, comune, pe intelesul tuturor.

"Conversational" inseamna ca uneori se pot folosi si termeni argotici sau se pot ocoli regulile formale ale gramaticii, folosind propozitii fara predicat sau inversand topica. Acest lucru nu trebuie folosit in exces pentru ca in general, regulile gramaticale exista pentru a face scriitura mai precisa. Textul nu trebuie sa devina ambiguu si greu de inteles. Incalcarea regulilor de gramatica poate distruge credibilitatea programului de radio, transformand prezentatorul intr-un ignorant in loc de a fi cotat ca o persoana care incerca sa fie conversationala. Folosirea argoului poate fi o afacere riscanta, pentru ca nu putem fi siguri ca termenii folositi vor fi intelesi de toti ascultatorii. Conversatia este mai colorata, mai pitoreasca decat cuvantul scris. Cand vorbim cu cineva suntem tentati sa folosim verbe puternice, cuvinte descriptive si fraze scurte. Un text de radio va include aceste elemente pentru a zugravi imagini mai colorate si mai pline de seminificatie, dar prea multa culoare poate crea confuzie.

Spre deosebire de stilul presei scrise, stilul radiofonic este inclinat spre informal si spontan. Simtul folosit pentru a percepe mesajele - auzul - nu poate prelucra usor stilul mai abstract, mai complex si mai formal existent in cele mai multe continuturi tiparite. De aceea, textele pentru radio trebuie sa fie redactate astfel incat sa sune cat mai apropiat de vorbirea spontana. Principala caracteristica a stilului scriiturii pentru radio, in contrast cu stilul presei scrise, este inclinatia spre informal si spontan. Simtul folosit pentru a percepe mesajele, auzul, nu poate prelucra usor stilul mai complex, mai abstract si mai formal existent in cele mai multe continuturi tiparite. Acel stil necesita mai mult efort si atentie decat sunt capabili membrii audientei, decat doresc sau sunt obisnuiti sa consume.

De aceea, jurnalistii de radio ar trebui sa incerce sa pregateasca texte care suna cat mai apropiat de vorbirea spontana. Un sfat cu privire la textul radiofonic este acesta: "Pastrati-l cat mai restrans, concis, simplu - si faceti-l sa curga." Necesitatea de franchete si simplitate devine evidenta atunci cand se ia in considerare ca prezentatorul dispune doar de cateva fraze pentru a expune o intamplare careia un jurnalist de la un cotidian ii dedica doua, trei sau chiar patru paragrafe. Mai mult, ascultatorii trebuie sa inteleaga textul de prima oara pentru ca nu au posibilitatea sa revina asupra materialului asa cum o fac atunci cand citesc o publicatie. Propozitiile simple ar trebui sa predomine si pentru aceasta se recomanda urmarirea structurii sintactice normale subiect - predicat. Verbele sunt mai importante decat adjectivele, dar cand sunt folosite adjective, nu trebuie sa existe nici o indoiala asupra termenului pe care il determina. Tratarea evenimentelor nu trebuie sa fie socanta sau senzationala, ci plina de forta si activa.

Exista si alte caracteristici ale scriiturii conversationale utilizate in presa radiofonica. Fiecare text trebuie sa fie usor de citit cu voce tare si usor de inteles. Jurnalistii de radio isi citesc stirile cu voce tare in timp ce le pregatesc, astfel incat ei pot verifica timpul de citire a textului, iar pe de alta parte, se asigura ca toate cuvintele sunt usor de pronuntat si de inteles (Joanescu I., 1999).

In presa scrisa se pot folosi fara probleme numere formate din mai multe cifre pentru ca cititorul nu este obligat sa retina multe informatii intr-un timp scurt. In programele de televiziune, se pot folosi grafice sau scheme, iar numerele pot fi vazute pe ecran; dar in radio trebuie evitata folosirea numerelor foarte mari. Acestea sunt greu de citit si, de asemenea, dificil de retinut. Probleme apar mai ales cand jurnalistul trebuie sa faca o comparatie intre diferite numere. Incercati sa va imaginati ca auziti intr-o emisiune de radio textul urmator: "Numarul somerilor, barbati si femei, aflati in evidentele Oficiului de plasare a fortei de munca a scazut de la 127.345, cati erau luna trecuta, cu 1276, la 126.069. Aceasta corespunde unei diminuari de 1,01 % . In comparatie cu aceeasi luna de anul trecut, scaderea este de 975, adica de 0,56 %. Cota somerilor a scazut de la 10,5 %, in luna similara a anului trecut, pana la 10,3 %." Este greu de crezut ca ascultatorul va retine care era numarul initial al somerilor sau ca va putea spune exact cu cat a scazut numarul somerilor luna trecuta.

Astfel, o stire privind evolutia regionala a numarului de someri, in forma transmisa de oficiile de plasare a fortei de munca si de agentiile de presa, este total nepotrivita pentru radio. Un astfel de material abunda in procente si cifre absolute sau comparate cu valorile din lunile trecute sau anul precedent. Textul trebuie pregatit de redactor in asa fel incat ascultatorul sa retina din stirea transmisa o informatie suficienta. Aceasta inseamna ca jurnalistul se va folosi doar de cele mai importante si mai elocvente cifre si va face unele comparatii plastice, inlocuind numerele prin cuvinte (aproximativ, aproape, peste, mai mult de, mai putin). Cifrele mari se rotunjesc. Este de preferat exprimarea "un buget de aproximativ 80.000 de miliarde de lei" in loc de "78 543 de miliarde de lei" sau "amenzi contraventionale de peste 90 de milioane de lei" in loc de "s-au aplicat amenzi contraventionale in valoare de 91 987 000 de lei".

Presa scrisa si televiziunea prefera sa prezinte cifrele in mod grafic, pentru a putea fi intelese mai usor de catre cititori si telespectatori. In radio, pentru cifrele mari se poate crea o "grafica acustica", folosind masuri de comparatie pe intelesul tuturor. Astfel, metrii patrati si hectarele se pot transforma adesea in terenuri de fotbal, in timp ce suprafetele mai mari pot fi indicate cu ajutorul marimii unor judete sau regiuni. Distantele se pot rotunji. De exemplu, in loc de "301, 5 kilometri", veti spune "300 de kilometri". In cazul exprimarii unor fapte importante, numerele nu se mai rotunjesc pentru ca ele marcheaza diferente. Nu se va rotunji cifra victimelor unui accident atunci cand avem date concrete despre persoanele implicate in accidentul respectiv, si nu doar estimari.

Simbolurile si abrevierile il pot incurca pe redactorul care citeste o stire de radio. Astfel incat nu se va folosi "500 $", ci "500 de dolari". Abrevierile nefamiliare pot creea probleme. F.J.S.C. poate fi o abreviere pe care studentii jurnalisti sa o inteleaga, dar cei mai multi dintre ascultatori nu vor sti ca este vorba de Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii.

Daca in presa scrisa se recomanda folosirea numelui si apoi a titulaturii, in presa radiofonica este invers. Acest lucru face ca textul sa devina mai fluent si identificarea sa fie mai usor de facut, mai ales atunci cand numele sursei nu spune nimic ascultatorului. Uneori, asezarea titulaturilor sau functiilor inaintea numelui face propozitia sa sune complicat. Daca se intampla acest lucru, se va pune numele inaintea functiei, deoarece scopul principal in redactarea unui text de presa este claritatea si nu respectarea stricta a unui set de reguli. Cand o persoana este prezentata la inceputul materialului, reidentificati-o in cazul in care faceti referire la ea in paragrafele urmatoare. Cand este vorba de o repetare, la o a doua referire la aceeasi persoana, jurnalistii renunta de cele mai multe ori la repetarea titulaturii. Cu toate acestea, este recomandat sa se repete titulatura atunci cand protagonistul unei stiri este presedintele Romaniei. O alta exceptie este numirea clericilor.

Uneori se recomanda inlocuirea numelor cu titulatura, atunci cand numele sunt obscure, greu de pronuntat sau inutile pentru intelegerea unui material. Atunci cand o stire priveste mai mult institutia decat pe reprezentanul sau, nu are rost ca ascultatorii sa fie plictisiti cu un nume care nu le spune nimic. Dar inainte de a inlocui un nume cu o titulatura, jurnalistul trebuie sa se asigure ca numele in sine nu inseamna ceva pentru ascultator si ca titulatura este mai importanta. Mai multe nume si titulaturi la un loc pot face ca o fraza sa devina greoaie si confuza. Multe titulaturi pot fi reduse la esential. Cliseele trebuie evitate. Cele familiare sunt usor de identificat si pot fi eliminate, dar de multe ori, unele mai putin comune se pot strecura in text. Etichetele se uzeaza in timp ("conservatorul" deputat X, "controversatul" fotbalist Z, "cunoscuta" actrita). Daca aceste etichete sunt folosite prea des in legatura cu persoanele respective, ele devin aproape o parte a numelui lor. In scriitura de radio nu se folosesc cuvintele "primul" si "ultimul". In presa scrisa, acestea pot fi utile pentru ca cititorul poate privi inapoi ca sa vada la cine anume se face referire, dar in acest lucru nu este posibil in radio si jurnalistul nu poate cere ascultatorului sa retina ordinea in care au fost enumerate niste nume.

In presa scrisa se folosesc semne de punctuatie, care sunt indicatii vizuale pentru structura frazei si pentru accent. Textul este asezat in paragrafe pentru a marca fiecare etapa in dezvoltarea unei succesiuni de idei. Punctuatia folosita in interiorul frazelor da claritate acestora. De asemenea, se pot utiliza fonturi si caractere diferite de litera pentru a scoate in evidenta anumite idei sau pentru a atrage atenbtia asupra unor cuvinte. Jurnalistii de radio nu beneficiaza de aceste metode si tehnici. In radio, ascultatorul este condus prin structura materialului de cuvinte de tranzitie, inflexiuni vocale si pauze. Cuvintele de tranzitie sunt cuvintele care fac legatura intre idei si sunt legate de succesiunea temporala. Cuvinte precum: acum, apoi, tocmai, cand, in sfarsit, inca, ieri, azi, maine, saptamana trecuta etc sunt de ajutor in construirea unui text in care este necesara o cronologie clara a evenimentelor. Aceste indicatii ajuta la intelegerea evenimentelor prezentate in text.

Alte cuvinte de tranzitie (pentru, fiindca, din moment ce, prin urmare) indica relatii cauza - efect sau ajuta la fixarea contrastelor intr-un text (totusi, pe de alta parte, dar). Trebuie amintiti aici si conectorii standard: si, de asemenea, in plus, pe langa. Toate aceste cuvinte trebuie utilizate cu atentie, pentru ca doua fraze simple si clare fac mult mai mult decat una complexa si ambigua. Modificarile in inflexiunea vocii, utilizate de prezentatori, ofera de asemenea indicii ascultatorilor, ajutand la accentuarea anumitor cuvinte sau expresii din interiorul unui text. Textul de radio utilizeaza frecvent pauze, pentru a da timp ascultatorului sa prelucreze informatia anterioara inainte de a continua cu o noua informatie (Joanescu I., 1999).

Principala caracteristica a scriiturii pentru radio, in contrast cu stilul presei scrise, este inclinatia spre informal si spontan. Simtul folosit pentru a percepe mesajele, auzul, nu poate prelucra usor stilul mai complex, mai abstract si mai formal, existent in cele mai multe continuturi tiparite. Articolele dintr-un cotidian necesita mai mult efort si atentie din partea cititorilor, in tipm ce membrii audientei unui post de radio nu sunt capabili de asa ceva pentru ca, in general, ei doresc sau sunt obisnuiti doar sa consume. De aceea, ar trebui sa incercam sa pregatim texte care suna cat mai apropiat de vorbirea spontana. Jurnalistii de radio ar trebui sa evite folosirea jargonului, arhaismelor si neologismelor, regionalismelor si a cuvintelor straine. De asemenea, in limbajul de radio nu ar trebui sa apara clisee, aliteratii sau cuvinte inutile - acele cuvinte care nu spun nimic, ci doar incarca in mod gratuit textul. Daca vreti sa va pastrati publicul sau sa atrageti o audienta mai mare, scriitura pentru radio ar trebui sa aiba urmatoarele calitati: adresare directa - ascultatorul trebuie sa simta ca jurnalistul i se adreseaza personal, iar prezentatorii de radio nu sunt doar niste roboti care citesc diferite texte pentru o masa de indivizi; culoare - cateodata, un pic de entuziasm nu strica; naturalete - discursul jurnalistului nu trebuie sa fie unul plat, lipsit de viata - si spontaneitate (Larue - Langlois J., 1989).

In concluzie, textul radiofonic trebuie pastrat restrans, concis, simplu si trebuie facut "sa curga". Necesitatea de franchete si de simplitate devine evidenta cand se ia in considerare ca prezentatorul dispune de un timp limitat (in care poate sa rosteasca doar cateva fraze) pentru a expune o intamplare careia un jurnalist din presa scrisa ii dedica doua, trei sau patru paragrafe. Mai mult, ascultatorii trebuie sa inteleaga textul de prima oara; ei nu au posibilitatea sa revina asupra materialului in modul in care o fac cititorii ziarelor. De aceea, trebuie evitate inversiunile, frazele lungi si constructiile incalcite, iar propozitiile scurte ar trebui sa predomine.

Exercitii:

Rescrieti urmatoarele texte, respectand regulile de scriitura radiofonica:

a) "Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului intentioneaza sa prelungeasca termenul-limita pentru achitarea taxei de drum, iar rovinietele ar putea fi vandute si in agentiile CEC si benzinariile Mol, a declarat ieri ministrul de resort, Gheorghe Dobre, fara a mentiona insa o data anume. Astfel, achitarea taxei de drum ar putea fi realizata incepand de saptamana viitoare prin intermediul a 1.200 de agentii sau sucursale CEC, iar de maine, reteaua de distributie a rovinietelor ar putea fi extinsa cu 70 de benzinarii Mol. Potrivit Ministerului Transporturilor, va fi elaborat un ordin potrivit caruia Politia nu va aplica amenzi posesorilor de autovehicule care nu au achitat rovinieta pana la termenul stabilit initial, 15 ianuarie." (Ziarul, 05.01.2005)

b) "Vidul de mobila din Palatul Victoria care i-a speriat pe noii guvernanti a creat ieri noi dispute. Ca sa explice comportamentul inedit al fostilor ministri care au plecat din functie cu birouri, mese, scaune si calculatoarele din Guvern, biroul de presa al Camerei Deputatilor a oferit ieri o explicatie si mai bizara: mobila a fost transportata la Casa Poporului fiindca deputatii nu au destula. 'Camera Deputatilor nu dispune de fonduri pentru achizitionarea mobilierului necesar', se arata in comunicat, unde se invoca si nevoia de mobilier pentru grupul parlamentar al PUR. Deputata PUR Ioana Iova ne-a declarat insa ca biroul grupului parlamentar al umanistilor era mobilat complet la jumatatea lunii decembrie, cand noii deputati au venit la serviciu. in ceea ce priveste disparitia mobilei originale din biroul fostului prim ministru Adrian Nastase, aceasta ramane in continuare o ciudatenie, deoarece Nastase, acum presedinte al Camerei Deputatilor, are la Casa Poporului doua birouri deja: cel de presedinte al Camerei si un birou al lui personal." (Libertatea, 05.01.2005)

c) "Banca Nationala a Romaniei (BNR) informeaza ca, la finele lunii decembrie 2004,

rezervele valutare la BNR se situau la nivelul a 10,838 miliarde euro si, impreuna cu 1,08 miliarde euro in aur, au totalizat peste 11,92 miliarde euro. Cresterea de 916,5 milioane euro la rezervele valutare inregistrata in luna decembrie 2004 fata de noiembrie 2004 a fost rezultatul, in principal, al intrarilor de peste 611 milioane euro din privatizarea SNP Petrom si din cumparari ale bancii centrale din piata valutara, in suma de 176,4 milioane euro. De asemenea, au mai fost si alte intrari nete la BNR (modificarea rezervelor minime in valuta constituite de bancile comerciale, cedari de valuta la rezerva statului, plati cotizatii, comisioane bancare si altele), in suma totala de 225,7 milioane euro." (Ziarul, 05.01.2005)

Pornind de la urmatoarea informatie: "intr-o conferinta de presa, primarul a promis

reducerea taxelor locale cu 10 %", redactati un text de zece randuri, care ar putea fi difuzat de un post de radio.

Alegeti un articol dintr-un cotidian, si redactati-l in stil radiofonic.

In cazul in care considerati ca urmatoarele fraze nu corespund cerintelor stilului

radiofonic, justificati acest lucru. Rescrieti-le.

"In timpul sarbatorilor de iarna, au avut de castigat atat operatorii de turism, cat si vanzatorii ambulanti prezenti pe partiile artificiale care s-au inmultit considerabil."

"Ion Capatana, directorul Camerei de Comert si Industrie Arges, a declarat ziaristilor ca nu se va opune inlocuirii din functie, in cazul in care cineva poate demonstra ca nu a fost un bun manager. "

"Parlamentul s-a intrunit azi in sedinta extraordinara la sugestia presedintelui Romaniei, Traian Basescu."

"513 hectare de padure nu au mai putut fi salvate din calea focului."

"Daca proprietarii nu se ocupa de intretinerea locuintei, chiriasii vor solicita asigurarea intretinerii, respectiv a obiectului inchiriat, iar suma disputata nu se masoara in functie de costurile reparatiei, ci dupa cota lunara de reducere a chiriei calculata pe trei ani, dupa cum prevede noua lege a locuintelor."

Bibliografie

Bertrand, Claude - Jean, "O introducere in presa scrisa si vorbita", ed. Polirom, Iasi, 2001;

Haas, Michael & co., "Radio management (Manualul jurnalistului de radio)", ed. Polirom, Iasi, 2001;

Joanescu, Irene, "Radioul modern (Tratarea informatiei si principalel genuri informative)", ed. ALL Educational, Bucuresti, 1999;

Larue - Langlois, Jaques, "Manuel de journalisme radio-tele", Montreal, Editions Saint-Martin, 1989;

Popescu, Cristian Florin, "Dictonar explicativ de jurnalism, relatii publice si publitate", ed. Tritonic, Bucuresti, 2002;

Traciuc, Vasile, "Jurnalism radio", ed. Tritonic, Bucuresti, 2003;

Wilson, Stan Le Roy, "Mass media / mass culture (An introductiom)", McGraw Hill, Inc., United States of America, 1993.