VacanȚa pe litoral

VACANȚA PE LITORAL

Vacanța pe litoral era bogata in evenimente culturale. Așa se face ca, pe data de 28 mai, 1916, avea loc la Constanța un eveniment liric de neuitat, dupa cum apreciaza Constantin Cioroiu in lucrarea sa, "Litoral romanesc, ghid sentimental": Stagiunea trupei de opereta C. Ghiorghiu din care faceau parte Maximilian și Leonard, Virgil Barcanescu, Alexandru Gheorghiu, și "mulți alți artiști talentați"[1], eveniment ce a atras un auditoriu numeros in sala de spectacole a Cazinoului.

1. Distracțiile de noapte

Constanța a avut intotdeauna o viața de noapte intensa și diversa. Nu trebuie sa mire pe nimeni ca o populație de numai 12.000 de locuitori, potrivit unui recensamant din 1906, la Constanța existau peste 50 de restaurante, carciumi, berarii, cafenele și birturi. Vechiul Tomis adapostea deopotriva bodegile din preajma portului, populate cu cele mai dubioase figuri ale targului, dar și restaurante de lux, unde venea protipendada, cum erau de pilda "Capato", beraria "Regal" ori restaurantul Cazinoului.

La 1875 existau la Chiustange șapte case de toleranța inregistrate, unde lucrau, in total, 40 de fete, prostituția fiind legalizata. Stabilimentele erau conduse numai de femei, care iși spuneau "mediatoare". Barbații nu puteau deține case de toleranța și nici femeile maritate, daca nu aveau acordul soțului.

Matroanele trebuiau sa respecte un "Regulament ", destul de riguros, care deținea șase capitole, cu nu mai puțin de 50 de articole fiecare. Din cauza ca era atat de stufos, regulamentul ramanea adesea necitit, mai ales ca "mediatoarele" nu știau carte.

Una dintre regulile de baza ale regulamentului era inregistrarea femeilor majore care practicau prostituția de catre o comisie formata din primarul orașului sau un delegat al acestuia, șeful poliției și medicul primar. La inscriere, edilul urbei avea obligația sa le sfatuiasca pe fete sa-și caute "o meserie mai onorabila, spre binele lor". Un alt articol al "Regulamentului" preciza ca "se vor șterge din registrul prostituatelor cele ce se vor marita cu formalitați legale, cele reclamate de parinți" și chemate sa stea cu aceștia, cele care declara ca parasesc aceasta ocupație și dovedesc ca au cu ce trai, femeile cu infirmitați sexuale". In momentul in care se inscriau la casa de toleranța, femeile prostituate primeau o "condicuța de sanatate". Fetele erau obligate sa mearga la spitalul comunal de doua ori pe saptamana. Tot regulamenul prevedea ca "in fiecare casa de prostituție, patroana casei era datoare a avea doua spatule, doua irigatoare, obiecte de pansament indispensabile și o cantitate suficienta de soluție dezinfectanta dupa prescripția medicului. In locuința fiecarei femei prostituate vor observa o curațenie scruptuoasa și vor avea fiecare in camera ei un lighean curat, doua vase cu apa curata, sapun și multe prosoape curate." Existența caselor de toleranța producea, insa, adesea agitație in cartierele unde funcționau, iar pe adresa primariei soseau aproape saptamanal reclamații de la cetațenii nemulțumiți. La 2 februarie 1895, locuitorii de pe strada Justiției il reclamau pe Hagi Gavril, proprietarul unui imobil in care exista o casa de toleranța. Reclamația era semnata de 22 de constanțeni. "Procedura d-lui Hagi Gavril este destul de blamabila care nu voiește a ține seama ca acea casa devenita casa de prostituție va fi peste putința ca femeile și copiii noștri sa poata ieși la ușa locuințelor noastre fiind expuse a fi privite de vizitatorii localurilor publice tot ca prostituate, ceea ce poate da nascare la certuri regretabile".

2. Reguli stricte și pericole pe litoral

Un an mai tarziu, la 5 aprilie 1896 aceeași cetațeni revin cu plangerea, iar la data de 14 aprilie a aceluiași an poliția anunța primaria ca mediatoarea a fost silita sa se mute. La 20 iunie 1986, Direcția Generala a Serviciului Sanitar din Ministerul de Interne atrage atenția primariei asupra pericolului extinderii bolilor venerice prin proliferarea prostituției și face o serie de recomandari. "Este necesar a se supune o supraveghere sanitara severa prostituatelor inregistrate și sa se limiteze prin masuri ințelepte prostituția clandestina.() Dorim sa limitam dupa putința, contagiunea morala ce produc casele de prostituție, sa le facem mai dificila recrutarea personalului". Intr-un raport al poliției catre primarie care dateaza din 18 iulie 1901 se arata ca " prostituția clandestina se practica pe o scara intinsa prin hoteluri unde sunt chelnarițe tinere și unele femei care petrec sub cuvant de voiajare".[3]

O ordonanța a primariei interzicea in 1897 in "interesul moralitații publice" scaldatul in marea libera și fixeaza anumite locuri pentru accesul la plaja. De asemenea, cu ocazia deschiderii in 1906 a bailor la Mamaia, primaria elaboreaza o ordonanța prin care se interzicea fotografiatul persoanelor in timpul scaldatului in apa marii. Luand in considerare faptul ca exista extrem de puține fotografii care sa ilustreze persoane in apa marii sau pe plaja in acea perioada, se deduce ca ordonanța a fost respectata intocmai.

In vara lui 1931, un alt act oficial stabilește reguli stricte: Ordonanța - nr. 12557 din 8 iulie 1931: "Noi, Primarul Municipiului Constanța, in virtutea drepturilor ce ne acorda legea. Ordonam :

Cu incepere de astazi 8 iulie 1931 și pana la noi dispozițiuni pe plaja bailor Mamaia cuprinsa intre semnele special puse, se vor pastra urmatoarele reguli:

1. Este cu desavarșire interzis sa se faca baie fara costumul de baie
2. Este obligatoriu ca femeile și barbații sa se dezbrace in cabinele anume rezervate pentru aceasta.
3. Nu este ingaduit nimanui a face baie fara bilet, iar intrarea la pavilioanele baii pentru dezbracat se va face numai prin coridoarele din fața
4. Banii și obiectele de valoare se vor lasa in pastrare la casa sub luare de chitanța, in caz contrar Direcția nu va raspunde pentru pierdere sau furt.
5. O cabina nu poate fi ocupata mai mult de o ora.
6. Ungerea cu namol este absolut interzisa atat in cabine cat și pe plaje.
7. Baile comune sunt admise exclusiv pe plaja centrala intre cele doua garduri, care limiteaza zonele separate pentru barbați și femei.
8. Dansurile in costum de baie sunt cu desavarșire interzise.
9. Accesul cu caini, chiar ținuți in lanț pe plaje, in cabine sau in apa, este oprit. Serviciul de ecarisaj al Primariei va ridicat toți cainii aflați pe plaje.
10. Hartiile și gunoaiele vor fi aruncate in coșurile ce sunt puse pe plaje.

Oricine va contraveni prezentei ordonanțe vor fi dați judecaței conform legii și regulamentelor sanitare in vigoare, art. 385, c. p., confiscandu-se tot cu ceea ce a calcat prezenta ordonanța - semnau primarul și secretarul general al primariei".[4]

3. Costumul de plaja

Cum arata un costum de baie acum un secol? Se mai aseamana cu cel de azi? - Doua intrebari pe care mi-am dorit sa gasesc raspunsuri pentru a le compara. La prima intrebare pot raspunde facand comparație cu o broșura sau o vedere de la mare. Acolo am observat ca bunicii noștri mergeau la plaja imbracați intr-o ținuta adecvata și specifica legii și regulamentelor sanitare in vigoare. Nici macar in apa marii nu intra nimeni in costum de baie, ca astazi. Rezultatul, astazi costumul de baie este incomparabil cu cel descris intr-o broșura aparuta la Constanța in 1909, "Tratamentul marin":

"Cel mai bun costum de baie este a nu avea nimic pe corp; totuși nu trebuie sa se neglijeze <<conveniențele>>. Costumul de baie se compune dintr-un pantalon scurt și o bluza mica decolorata sau dintr-un pantalon cu corsagiu, facute dintr-o singura bucata. Haina aceea trebuie facuta dintr-o lana ușoara, de culoare mai mult deschisa, ca sa poata fi imbracata și dezbracata lesne, sa nu jeneze mișcarile și sa nu impiedice contactul direct cu apa marii."

Ar fi foarte amuzant astazi, sa vedem pe cineva intr-o astfel de vestimentație pe plaja. Intr-o fotografie din anul 1911, pe plaja din Eforie au fost surprinși doi prieteni: Delavrancea și Alexandru Vlahuța. Ambii imbracați in costume inchise, cu palarii, stau jos direct pe nisip la marginea unui cort, in plin soare și joaca o partida de carți (este adevarat ca Vlahuța lasand la o parte conveniențele și-a scos ghetele care odihnesc alaturi).

Dupa primul Razboi Mondial, costumul de plaja al barbaților s-a simplificat mult, fara a se deosebi de cel de azi. Cel al femeilor, in schimb, pana in anii 30 era format obligatoriu dintr-un combinezon ce acoperea cea mai mare parte a trupului.

4. Despre salvamar sau "barcagiu", așa cum era el numit in epoca

Inființarea unor pavilioane pentru bai a pus și problema siguranței turiștilor care veneau vara la Mamaia. In prima faza s-a dispus imprejmuirea locului pentru scaldat cu pari infipți in nisip, care erau legați intre ei cu funii. Din pacate, ideea nu a avut prea mult succes intrucat majoritatea turiștilor și in special barbații treceau cu ușurința printre pari și se avantau in larg.

Pentru a nu periclita siguranța turiștilor, in 1900 primaria Constanța, cea care dadea baile in arenda, hotaraște sa angajeze un barcagiu, care sa indeplineasca rolul unui salvamar.

Primul salvamar de la Constanța s-a numit Mihai Constanțeanul, iar barca sub "pavilionul primariei" se intitula "Constanța". Pentru serviciul pe care il presta barcagiul era platit cu 60 de lei pe luna".[6]

Un serviciu organizat pentru salvamar nu a existat insa in stațiunile de pe litoral pana in 1930. In vara acestui an a fost inființat"Salvamarul" sau "Societatea de salvare a naufragiaților din apele teritoriale romanești". Tot in același an, parlamentul a votat o lege prin care statul se obliga sa finanțeze societatea de salvamar.

Primul punct de "Salvamar" amenajat la Constanța i s-au alocat doua barci, una de 18 metri lungime cu doua motoare și una de zece metrii lungime cu un motor, un tractor camioneta și o remorca prevazuta cu echipamentul necesar pentru legatura cu nava naufragiata, o ambulanța și stații de emisie - recepție. Pentru documentarea tehnica "Societatea de salvare a naufragiaților din apele teritoriale romanești" a apelat la societați similare straine ca "Royal National Institution" sau " Societe Central de Sauvetage des Naufragies". Printre atribuțiile salvamarului era și inființarea unui sistem de salvare pe plajele balneare.

5. Litoralul in ochii celebritaților straine

Despre Constanța, Bruno Amante, un prieten al țarii noastre, scria la Roma in 1888: "Are strade lungi și largi, devine locul de petrecere al societații romanești. Ea este <<Livornul>> Romaniei. Numelor barbare și vechi ale stradelor se substituira nume care amintesc in istoria locala ce inflori și succeda. Ulițele principale se numesc: Strada Elena și strada Traiana; mai este una numita Marcu Aureliu, alta Piața Italiei, o strada Remus Opreanu (). O companie engleza a construit pe țarmul marei, pe punctul cel mai incantator, un hotel frumos, care a costat un milion și jumatate și care poate sa rivalizeze cu cele mai bune stabilimente din cele mai mari orașe din Europa".[7]

Etnologul Arnold Lucien Montandon, calatorind in Dobrogea in 1884 a remarcat la Constanța mulțimea vestigiilor antice. El aprecia ca: "Orașul Constanța a devenit stațiune la moda, ca marea este frumoasa, iar plajele au un nisip cochilifer foarte fin. Lipsesc arborii, dar este o chestiune de timp, deoarece s-au plantat". Francezul considera de asemenea ca: "in cațiva ani aceasta stațiune nu va mai avea de ce sa invidieze pe rivalele sale in Occident". Dar orașul "are un defect capital pentru pungile modeste; viața este de o scumpete ridicula".

In iarna aceluiași an 1884 strabate Dobrogea și ajunge la Constanța și cercetatorul austriac Carl Schuchhardt. Constanța ii face acestuia o impresie "foarte amicala".

El consemneaza: "Orașul e o limba de pamant, care se ridica pana la o inalțime de o suta de picioare asupra marii. Pe punctul extrem al peninsulei este Hotelul Carol, langa far, avand aranjament european și fiind condus de un prusac. Iarna e aproape pustiu. Insuși directorul hotelului este la Nissa. Vantul sufla cu atata turbare și valurile se ridicau și stropeau picaturi pana sus pe zidurile hotelului, care le stau in cale. Vasele care vin numai o data pe saptamana din Varna și Odessa nu mai vin de astazi deloc. () Vara vine aici multa lume. Constanțenii au un adevarat cult pentru poetul Ovidiu și in afara statuii care nu mai poate fi așezata pe soclu din pricina lipsei fondurilor, in orașul pontic mai exista și o piața Ovidiu, o gradina Ovidiu".

Un reportaj plin de culoare și viu realizeaza la Constanța Barbu Ștefanescu Delavrancea, in 1887 redactor la ziarul "Romanul" din București. Pe 15 august 1887, Delavrancea se afla la Constanța in calitate de corespondent, pentru inaugurarea statuii lui Ovidiu:

"Lume de toate felurile ce furnica prin gara in tot felul de costume: giobenul ceva cam defraichi al funcționarului care s-a ratacit și a ramas prin Constanța, ciulamaua unui cinghine cu ochi de - un negru stralucitor și cu pielea sclivisita in caramiziu, fesul turcului chipul și lapmasurile de general ale comisarilor, culori peste culori mișuna in gara și de unde calatorii se reped spre cele douasprezece birji ale Constanței. Cel mai iute de picior are birja; cei care voind sa-și insușeasca indata culoarea locala adica sa fie agale - agale, cand nu sunt altfel din fire, raman pe jos.   

N-au insa dreptul sa se planga. Amabilitatea interesata și idioata a tatarilor hamali iși ia cufarul, geamantanul, orice lada fie cit de mare, și borborosind, o romaneasca imposibila intocmai ca tokinezii și chinezii limba franceza, iți oferea sa te duca la "Caru" (Carol) sau la "Tampet" (Gambeta) ori la Ighilter (Englitera). La hotelul "Carol" Delavrancea constata cu satisfacție "primire"elvețiana. Vede aici multa lume bucureșteana care toata ziua se plimba pe bulevardul care "incepe de la Cazinou și din colțul frumoasei vile a d-lui Poenaru Bordea și se sfarșește in strada Elena, langa halta Ovidiu. Pe stanga mergand de la Carol spre Port, adica pe partea unde da-n mare sunt doua - trei chioșcuri și-n acolo nimic".

Pe partea dreapta Delavrancea distinge insa casa lui Mihail Kogalniceanu, "curioasa printre pietrele cu inscripțiuni și prin sculpturi antice", iar mai incolo catedrala "reproducțiune reușita și poate cu mai juste porțiuni decit originalul a Domniței Balașa din Capitala".

Fondatorul revistei ardelene "Familia", Iosif Vulcan s-a aflat și el la Constanța zece ani mai tarziu. El va nota impresiile de voiaj in coloanele revistei care aparea la Oradea. Ajuns cu o brija la Serviciul Maritim unde-și lasase bagajele, Petru Vulcan este atat de uimit de ceea ce vede in jur incat marturisește ca nu știe ce sa admire mai mult. "Sa privin stradele, cladirile, otelurile, geamiile care toate laolalta ne fac o impresie necunoscuta inca, sa admiram nesfarșita marea ce imprejmuiește colțul extrem al orașului și ale carei valuri verzi cuprind tot orozontul?!"

In cele din urma scriitorul ardelean alege sa contempleze mai intai marea. "Cu cat o privim mai mult, cu atat ne trage mai tare, cu atata ne cucerește mai adanc. Impresiunea ce simțim vazand intaia oara marea, e zguduitoare. Panorama ei ne ofera atatea minunații de care nici n-am visat". O plimbare pe bulevardul Constanței, locul de promenada al turiștilor și baștinașilor, il incanta, de asemenea: "Formațiunea stancilor, pe varful carora stau cladite palatele și casele, a caror temelii sunt batute de valurile marii mugitoare".[8]

Scriitorul Ioan Adam, un bun cunoscator al locurilor, surprinde in volumul sau "Constanța Pitoreasca", viața la Pontul Euxin, remarcand mai intai modernizarea alerta a orașului:

"Nicaieri nu s-ar putea vedea mai bine incercarea de suprapunere a doua lumi. Ici vezi case vechi turcești mai mult improvizate, cu balcoane zidite și vopsite bizar cu galben sau alte culori inchise, colo dos de magazii vechi de piatra, cu ferestre zabrelite și orbite aproape de paienjeniș. () printre toate aceste ruine și case orientale se ridica trufaș orașul cel renascut cu cladiri mari și sprintele cu multa lumina și nazuința noua.() Zarva de chemari și strigate in toate limbiile, zanganit de ancore și lanțuri, vapoare care descarca, unii oameni care lucreaza la bord sunt toți numai cu taciune și din prafuirea lor neagra nu roșesc decat ochii injectați ".

Lui Ioan Adam nu i-a ramas indiferenta nici vanzoleala din Gara Constanța neincapatoare pentru miile de turiști care poposeau vara pe litoral: "N- ai putea sa alegi bucuria din durere in inghesuiala zgomotoasa a celor sosiți. Ici rad și striga cei fericiți care vin la mare și liniște ducand dupa ei trasuri intregi de cufere și geamantane, acolo se strecoara dus de braț de o femeie, un nevolnic podagros, palid și abatut, timid ca o umbra. Se vad cucoane cochete și domnișoare sprintene, incrucișand drumul cu femei nevoiașe din popor și orientali greoi. E o primenire pestrița de porturi și limba, care face naduful de afara mai incarcat și mai incantator".

Asemenea lui Ioan Adam, Ion Marin Sadoveanu, fiul doctorului Nicolae Sadoveanu a copilarit cațiva ani la Constanța. Cu maiestrie literara a schițat cateva dintre personajele constanțene care i-au traversat copilaria. Iata cum il descrie I.M. Sadoveanu pe comandantul navei "Cocatrice":

"Acest comandant, un marinar incercat și indelung purtat in marile ecuatoriale, era un diletant ager și pasionat al culturii. Culesese amanunte etnografice și folclorice de la multe triburi salbatice și, seara pe puntea alba a staționarului, nu o data l-am auzit facand elogiul libertații absolute a naturii și procesului civilizației. Era un fel de Rousseau al apelor, mare bautor de whisky și cantareț, acompaniindu-se numai cu o coarda și fara cutie de rezonanța. E primul om care, cu mult in urma, in nopțile de sticla din rada Constanței, mi-a obișnuit urechea cu cantecele monotone și triste ale salbaticilor, cantece ce zac astazi mai mult sau mai puțin invaluite, organizate in fundul oricarui jazz".