VIOLENTA DIN MASS-MEDIA

Teorii si rezultate ale cercetarii empirice

Studiile asupra relatiei dintre media si violenta (mai ales violenta televizata) s-au dezvoltat mai ales in perioada anilor '60, sub influenta urmatorilor factori:

Recrudescenta si proliferarea unor forme de violenta in tarile occidentale - violenta strazii, ucideri de politisti, revolte ale elevilor si studentilor, inceputurile terorismului etc.;

Se declanseaza o campanie puternica impotriva televiziunii considerata a fi responsabila de agresivitatea tinerilor si de extinderea valului de violenta in societate. Lumea- afirma criticii televiziunii- este invadata de agresivitate din cauza televiziunii si a filmelor care exhiba violenta. In aceasta perioada, dupa cum afirma J. Lazar, televiziunea a intrat in tarile occidentale in perioada adulta, ocupa un loc de seama in viata publica si privata (Lazar, J., 1993, p. 13). Aceasta perioada coincide cu "prima generatie de tineret crescuta cu televiziunea", cu spectacolul violentei televizate, cu cresterea masiva a delincventei juvenile si cu amplificarea prezentarii violentei in mass-media, film, televiziune, carte etc. Evolutia spre mediatizarea violentei va starni reactii critice dintre cele mai vehemente, pornite din convingerea ca "cu cat scenele de violenta sunt mai numeroase cu atat impactul lor nefast este mai puternic: violenta televizata este ca o otrava, ea actionand cu atat mai intens cu cat doza este mai puternica" (Burgelin, O., 1970, p. 16).Televiziunea este perceputa in modul cel mai negativ ca o "scoala a crimei si a delincventei", mai ales a delincventei juvenile. Tinerii au tendinta - sustin criticii televiziunii- de a reproduce in viata actele de violenta de pe micul sau marele ecran.

Este o perioada de controverse aprige, de exprimare a unor puncte de vedere exclusiviste asupra efectelor si functiilor sociale ale televiziunii. Unii analisti considera ca marii consumatori de televiziune se caracterizeaza prin frica, angoasa (teama de violenta ii face sa evite a mai iesi seara in cartier), considerandu-se ca violenta televizata tinde sa genereze pe scara mare sentimente de insecuritate si stari de panica. G. Gerbner (1990) identifica corelatii statistice intre aceste stari si consumul masiv de televiziune. Potrivit altor aprecieri, consumul masiv de programe violente ii desensibilizeaza pe oameni - ceea ce se manifesta prin faptul ca acestia nu mai sunt atat de sensibili fata de actele de violenta si de victimele violentei. Se instaleaza o stare de indiferenta fata de imprejurarile violente, oamenii fiind mai putin dispusi sa vina in ajutorul victimelor violentei. In aceasta faza incipienta a cercetarilor asupra consecintelor violentei televizate sunt detectate efecte cu totul contradictorii: sporirea sentimentului de izolare la marii consumatori TV si intarirea tendintelor de retragere din realitate; accentuarea fenomenelor de instrainare de comunitate la cei puternic dependenti de media. Uneori se considera ca televiziunea poate dezvolta comportamente de cooperare (influenta pozitiva), uneori se afirma ca ea genereaza agresivitate (influenta negativa). Aceste critici si controverse teoretice nu sunt sprijinite de suficiente date de cercetare. Se simtea nevoia unor studii privind influenta TV asupra comportamentelor, mai ales asupra consecintelor violentei televizate. De exemplu, in SUA, in 1982 s-au publicat cca. 2500 de studii referitoare la aceste probleme. Cercetarile si concluziile lor sunt orientate de trei teze de baza: 1. Teza "efectului catarctic"; 2. Teza suscitarii violentei; 3. Teza efectului intaritor .

Efectul catarctic ar fi caracteristic consumului cultural in general. In viata cotidiana oamenii sunt confruntati cu diverse situatii frustrante care pot provoca alunecarea in acte de violenta, de agresivitate. Catharsisul ofera eliberarea de aceste frustrari prin "participare simbolica", imaginara la scenele de violenta si la actele de agresivitate. Programele de violenta ale TV pot constitui un suport si un mijloc de eliberare a indivizilor de inclinatii si tentatii agresive. Unele investigatii arata ca televiziunea este mai eficace sub acest aspect pentru oameni din medii sociale mai modeste; cei din categoriile sociale mai favorizate au la dispozitie o gama mai larga de mijloace pentru a se realiza si a se elibera de frustrari si pulsiuni agresive.

Multi cercetatori sunt de parere ca prin mesajele violente media constituie o sursa de stimulare a agresivitatii si a comportamentelor violente. Dr. Franck Brady afirma ca "expunerea la stimuli agresivi mareste starea emotionala a individului, care, la randu-i va creste probabilitatea comportamentului agresiv" (Franck Brady, Raport introductiv la Conventia internationala asupra violentei in media, Manhattan, N.Y. 2 oct. 1994). Tinerii pot ajunge sa creada ca violenta este singurul mijloc de a-si rezolva conflictele. Modelul spectacolului violentei se extinde in toata lumea: S.U.A. exporta cu peste 30% mai multe programe violente decat se consuma in S.U.A. "Violenta - spune G. Gerbner - este un limbaj universal si atractiv care nu are nevoie de cuvinte" (idem, p.78).George Comstock a examinat in 1990 216 anchete asupra relatiei televiziune-violenta care arata ca adolescentii supusi continuu la violenta TV se comporta in mod agresiv datorita faptului ca se identifica cu personajele violente. El subliniaza: "Am creat o cultura a violentei".

Ceea ce este deosebit de important este modul in care este prezentata violenta in programele televiziunii. Violenta prezentata ca justificata (de exemplu, legitima aparare) poate spori probabilitatea comportamentelor agresive si , de asemenea, cand violenta apartine unui personaj preferat, erou luat ca model. In general, cand personajele agresive sunt prezentate ca modele de comportament, ele pot deveni o sursa de incurajare a agresivitatii, mai ales in cazul copiilor si adolescentilor aflati mereu in cautare de modele. Pentru ca agresivitatea "stimulata" prin mediatizare sa se manifeste trebuie sa apara si ocaziile potrivite pentru ca individul sa-si arate "performanta" prin violenta. De asemenea, deprinderea violentei prin media presupune anumite caracteristici si trasaturi psihosociale ale receptorilor si depinde de apartenenta acestora la anumite grupuri si medii sociale. Comunicatorii trebuie sa manifeste si ei retinere in ceea ce priveste prezentarea ca 'model" a personajelor violente.

Teza efectului de intarire al media sustine ca personajele si mesajele violente nu fac decat sa actualizeze si sa intareasca pulsiuni si tendinte agresive existente la indivizi, in functie de felul in care au fost educati si socializati. Se pare ca mai inclinate spre agresivitate si preluarea mesajelor violente sunt persoanele care sufera de un deficit de stabilitate afectiva si sociala, precum si cele mai putin integrate in mediul lor. In concluzie, conform acestei teze, mass-media nu creeaza agresivitate si mai ales nu determina schimbarea atitudinilor si comportamentelor in directia agresivitatii. Ele pot, in anumite cazuri, sa actualizeze tendinte deja existente. Efectul de suscitare a violentei nu depinde atat de mesaj cat de alti trei factori: 1. Structura personalitatii subiectului; 2. Situatia in care se afla; 3. Grupurile de apartenenta si de referinta ale subiectului.

O distinctie ce trebuie facuta este cea dintre violenta reala (violenta strazii) - care este reprodusa de media (in actualitati, reportaje etc.) si care, in mod firesc, apare ca scandaloasa, trezind repulsie si reprobare - si violenta fictionala care, din modul in care este prezentata si integrata in universul fictional nu mai apare drept ceva "scandalos". In fictiuni (seriale, filme politiste etc.) violenta este integrata in logica naratiunii aparand ca un fapt normal. Numerosi critici considera ca este inacceptabil modul in care violenta este inscrisa intr-o logica fictionala care o legitimeaza (valorizeaza). Pericolul apare atunci cand se face din violenta o "valoare" si este promovat un model de civilizatie in care violenta se prezinta ca o componenta justificata, banala sau chiar normala. Alte analize atrag atentia asupra faptului ca violenta mediatizata devine nefasta printr-un efect cumulator, este un proces ale carui efecte nu sunt direct vizibile si imediate. Influenta acesteia poate fi puternica si chiar catastrofala asupra celor aflati intr-o stare de rezistenta psihologica, morala si sociala redusa (inocenti, fragili, izolati, aflati in dificultate etc.). Efectele pot consta adeseori in tulburari psihice, nu in mod necesar in comportamente violente. Nu putini sunt insa aceia care sustin punctul de vedere opus (ei sunt sceptici in ceea ce priveste efectele violentei "reprezentate"). Faptele delincvente ar avea alte cauze decat filmul sau televiziunea. Copiii si tinerii, ca sa nu mai vorbim de adulti, sunt capabili sa faca deosebirea dintre "spectacol" si "realitate" la nivelul ideilor si comportamentelor (Klapper, J., 1960).

Numerosi cercetatori au incercat sa defineasca violenta pentru a ghida studiile asupra continutului violent al mass-media. Ceea ce o persoana considera violent, s-ar putea sa nu fie considerat la fel de o alta persoana, si modul in care imaginile violente afecteaza pe cineva variaza de la o persoana la alta.

G. Gerbner, un binecunoscut specialist in violenta mass-media in Statele Unite, a dat o definitie in lucrarea sa "Violenta in dramele TV - tendinte si functii simbolice" (1972). El definea violenta astfel: . .expresia populara pentru forta fizica folosita impotriva altora sau a sinelui, sau indreptarea actiunilor impotriva cuiva pentru a-i provoca durere, a-l rani sau omori . .Violenta este o actiune care deranjeaza dureros si periculos din punct de vedere fizic, psihic si social bunul trai al persoanelor sau grupurilor. Efectele ei pot varia de la banal la catastrofa. Violenta poate aparea natural sau poate fi creata de oameni, poate actiona impotriva oamenilor sau impotriva proprietatii, poate fi justificata sau nu, poate fi reala sau simbolica, spontana sau graduala".

Violenta din filme, televiziune, sunet, publicatii sau spectacole in direct nu este in mod necesar la fel cu violenta din viata reala. Ceea ce este nonviolent in realitate poate fi violent in aceste portretizari. Violenta prezentata in mass-media poate atinge un numar mare de persoane, in timp ce violenta reala nu poate. Mass-media poate utiliza multe dispozitive artificiale pentru a scadea sau amplifica efectele ei sociale si emotionale. Definitia lui Gerbner a fost dezvoltata de La Marsh Commission din Canada care include abuzul verbal si controlul asupra altor persoane prin amenintari si porunci. Pentru a include aceste aspecte ale violentei, comisia a facut distinctie intre o interpretare apropiata a violentei ca si comportament fizic care poate produce durere altora, si agresiune. Agresiunea a fost definita ca "orice comportament ce poate rani o persoana . .., atat fizic cat si psihic, si de aceea a fost definita sa includa amenintari implicite si explicite de a face rau, comportament nonverbal etc."

Recent au aparut noi intrebari cu privire la ceea ce inseamna violenta din mass-media. In anul 1993, intr-o audiere a Standing Committee on Communication and Culture, E. Saunders remarca: " . definitia noastra la ceea ce intelegem prin violenta TV este problematica. Trebuie sa ne intrebam ce face ca o imagine sa devina violenta. Aceasta este o judecata sociala care se modifica de-a lungul timpului . ..cum facem distinctie intre ceea ce oamenii vizioneaza la stiri si violenta pe care o vad in dramele politiste televizate? De fapt este interesant pentru ca studiile pe care le-am realizat pe copii, arata ca acestia sunt mult mai speriati de violenta pe care o vad la stiri decat de orice altceva ce vad ei in emisiunile politiste".

In definirea violentei mass-media nu se poate reflecta adecvat continutul acesteia in termenii folositi pentru a masura imaginile violente. Violenta mass-media reprezinta o exprimare a valorilor in societate si necesita o intelegere a reactiei oamenilor la imaginile violente. In ciuda dificultatilor in evaluarea valorilor oamenilor si reactiilor lor la imagini violente, pornind de la o definitie acceptata a violentei , standardele isi pot face loc si sistemele de clasificare si monitorizare pot fi stabilite. In 1994 Standing Committee on Justice and Legal Affairs recomanda modificarea sau adaugarea in definitie a termenului "obscen". Se dorea interzicerea importarii, vanzarii sau distribuirii de bunuri sau materiale care au ca si caracteristica dominanta "exploatarea nepotrivita sau glorificarea groazei, cruzimii sau violentei" (citat din "Undue Exploitation of Violence", Consultation Paper, Department of Justice, 1996). Ca un amendament la legea privind obscenitatea, imagistica violentei va fi definita folosind standardele actuale ale obscenitatii ca avand de-a face cu exploatarea sexului. Acest criteriu de evaluare al continutului violent duce la concluzia ca anumite grupuri sunt mult mai supuse riscului decat altele, valorile si standardele se pot modifica, standardele contemporane trebuie evaluate.

Primele preocupari legate de violenta de la televizor s-au facut simtite inca din anul 1952 in Congresul Statele Unite iar in 1953 debuteaza cercetarile cu privire la impactul violentei TV asupra delincventei juvenile. La dezbaterile asupra problemei participa parinti si profesori, experti in domeniul judiciar penal si in domeniul stiintelor sociale, directori executivi de televiziune, chiar reprezentanti ai partidelor interesate de discutii asupra violentei TV. Comisia Nationala pentru depistarea Cauzelor si Prevenirea Violentei infiintata in Statele Unite in deceniul al saptelea a publicat un vast raport in anul 1969 ajungand la concluzia ca "sunt motive de ingrijorare privind violenta in mass-media, in particular violenta TV si in special violenta TV vazuta de copii" (Baker si Ball, 1969, p. 3).

Un alt studiu a cuprins 60 de proiecte de cercetare pe tot cuprinsul Statelor Unite, a durat trei ani si s-a finalizat in anul 1972. El a concluzionat ca violenta TV influenteaza copiii ce urmaresc aceste programe si mareste probabilitatea ca ei sa devina mai agresivi sub diferite forme. Nu toti copiii sunt afectati, nu toti copiii sunt afectati in acelasi fel, dar s-a dovedit ca violenta TV poate fi daunatoare pentru telespectatorii tineri (Comisia Consultativa Stiintifica a Ministerului Sanatatii in probleme de Televiziune si Comportament Social, 1972; Murray, 1973, p. 472-478).

Urmatorul raport de referinta a fost studiul din 1982 efectuat de Institutul National de Sanatate Mentala. Dupa inca 10 ani de cercetari s-a ajuns la concluzia ca violenta TV afecteaza comportamentul agresiv al copiilor, si in consecinta si al adultilor, si exista mult mai multe motive de ingrijorare asupra violentei TV. "Scopul cercetarii a evoluat de la problema existentei unui efect la cea a gasirii unor explicatii pentru acest efect" (Institutul National de Sanatate Mentala, 1982, p.6).

Grupul Operativ al Asociatiei Americane de Psihologie pentru Televiziune si Comportament Social a concluzionat in 1992 ca toate cercetarile din ultimii 30 de ani confirma efectul daunator al violentei TV. Modurile in care suntem afectati sunt urmatoarele: Afectarea Directa, Desensibilizarea si Sindromul Lumii Rele.

AFECTAREA DIRECTA Adultii si copiii care urmaresc multe scene violente la televizor pot deveni mai agresivi si /sau isi pot dezvolta atitudini si valori corespunzatoare folosirii agresivitatii in rezolvarea conflictelor.

DESENSIBILIZAREA. Telespectatorii copii care urmaresc multe scene violente la televizor pot deveni mai putin sensibili la violenta din lumea reala ce-i inconjoara, mai putin sensibili la durerea si suferinta altora, si mai dispusi sa accepte nivele ale violentei nemaiintalnite in societatea noastra.

SINDROMUL LUMII RELE. Adultii sau copiii care urmaresc multe scene violente la televizor, pot incepe sa creada ca lumea este rea si periculoasa in viata reala, asa cum este prezentata la televizor, si de aceea, incep sa vada lumea tot mai mult ca pe un loc rau si periculos.

Cele trei efecte exista in mod real si fiecare poate actiona independent de celelalte. O cercetare concreta cu privire la efectele violentei Tv a fost realizata in 1972 de catre un grup condus de A. Huston Stein. S-a urmarit aprecierea efectelor vizionarii atat pentru programele violente cat si pentru cele nonviolente (prosociale) prezentate la televizor. La experiment au participat aproximativ o suta de copii prescolari de la o gradinita speciala din Pennsylvania State University. Copiii au fost impartiti in trei grupe, fiecare grupa urmarind un alt gen de program. Prima grupa de copii a vizionat Batman si desene animate cu Superman, a doua grupa a urmarit Mister Roger's Neighborhood, a treia grupa a vizionat programe neutre (programe realizate pentru copii si care nu contin nici violenta, nici mesaje prosociale). Inainte de derularea experimentului, grupul de cercetatori a observat baietii in locurile de joaca si in salile de clasa, timp de doua saptamani, pentru a aprecia nivelul agresivitatii    si comportamentului prosocial manifestate de catre acesti copii. Copiii au fost pusi sa vizioneze programele stabilite o jumatate de ora pe zi, trei zile pe saptamana, timp de patru saptamani.

Cercetatorii au descoperit ca baietii care au urmarit Batman si desene animate cu Superman au fost mult mai activi fizic, atat in sala de curs cat si la locul de joaca. Ei erau mult mai dispusi sa se angajeze in batai si situatii incurcate cu ceilalti copii, se comportau brutal cu jucariile, smulgeau jucariile de la alti copii si se angajau in mici altercatii. Ei erau mai agresivi si aveau mai multe ciocniri agresive. Copiii din grupul care a urmarit programul prosocial au fost mult mai dispusi sa se joace in grup cu jucariile, se ofereau voluntari sa-i ajute pe profesori si se angajau in ceea ce s-ar putea numi "sfatuirea pozitiva a celor de aceeasi varsta". Copiii din ultimul grup, care au vizionat programe neutre, nu si-au dezvoltat nici unul comportamentul agresiv sau prosocial. Studiul a scos in evidenta ambele fatete ale influentei: ceea ce copiii vizioneaza le afecteaza comportamentul, atat intr-un mod pozitiv cat si negativ. Acest studiu vizeaza efectele pe termen scurt ale vizionarii unor programe violente. Dintre studiile pe termen lung poate fi amintit cel al lui Leonard Eron care incepe in 1963 si evalueaza dezvoltarea agresivitatii la copiii din clasa a treia, de opt ani, dintr-un mic cartier al New-York-ului (Eron, L., 1963, p. 193-196). Cercetatorul le-a cerut copiilor sa-si relateze vizionarile TV si ce alte lucruri le-ar place sa faca, precum si aprecierile lor privind agresivitatea celorlalti copii. A intervievat profesorii si le-a cerut sa indice care din copii au fost mai agresivi sau mai pasnici in sala de clasa; a obtinut informatii de la parinti cu privire la vizionarile TV ale copiilor, disciplina impusa de parinti acasa si valorile familiale. El a realizat un studiu despre comportamentul agresiv al acestor copii de opt ani, specificand ca exista o legatura intre nivelul comportamentului agresiv la copii si vizionarile lor TV. Copiii care au relatat, sau a caror parinti au relatat, ca vizioneaza adesea programe mai violente, erau mai des nominalizati de colegi si profesori ca avand un comportament agresiv in scoala. Eron a urmarit acesti baieti si dupa zece ani (cand ei erau in varsta de 18 ani), si a descoperit din nou o legatura intre vizionarile TV si agresivitate. Cea mai interesanta si puternica legatura a fost intre vizionarile timpurii de la varsta de opt ani si comportamentul agresiv manifestat la varsta de 18 ani. El a concluzionat ca exista anumite efecte pe termen lung ale vizionarilor la varste timpurii asupra comportamentului agresiv de mai tarziu. Eron i-a urmarit pe acesti baieti, ajunsi tineri adulti in varsta de 30 de ani. In aceasta etapa a cercetarii a descoperit ca exista o legatura intre vizionarile TV timpurii si arestarile si condamnarile pentru delicte de violenta interpersonala, abuzuri conjugale, abuzuri asupra copiilor, crima si viol grav. Acest studiu nu este lipsit de controverse dar exista suficiente dovezi pentru a demonstra ca vizionarea de programe violente la varste fragede are un efect pe termen lung asupra comportamentului agresiv de mai tarziu.

In ceea ce priveste Sindromul lumii rele, G. Gerbner si colaboratorii sai au incercat sa cerceteze legatura dintre cantitatea vizionarii TV si perceptia telespectatorilor asupra lumii (1972, 1974, 1976, 1977, 1978, 1990). De exemplu, cercetatorii au pus intrebari privind perceptia telespectatorilor asupra riscului in lume:

Cat de probabil este ca dumneavoastra sa deveniti victima unei crime violente in urmatoarele sase luni?

Cat de departe de casa ati fi dispus sa va plimbati singur noaptea?

Ati facut ceva pentru cresterea securitatii casei dumneavoastra - sporirea alarmelor impotriva hotilor, schimbarea lacatelor - in ultimele sase luni?

Ce procent din forta totala de munca, credeti ca este implicat in activitati de aplicare a legii?

Cercetatorii au descoperit de asemenea ca exista o legatura intre cantitatea de programe urmarite si sentimentul de teama (spaima) - telespectatorii "inraiti" (cei care stau in fata televizorului patru sau mai multe ore pe zi), in contradictie cu telespectatorii "neseriosi " - (cei care petrec o ora sau mai putin in fata televizorului), erau mult mai speriati de lumea din jurul lor, mult mai dispusi sa supraestimeze nivelul propriu de risc si numarul persoanelor implicate in aplicarea legii. Evident, exista nivele diferite de risc, in diferite regiuni ale tarii, dar cei care se uita mai mult la televizor sunt mult mai inspaimantati decat cei care urmaresc mai putin televizorul. De asemenea, exista subgrupuri speciale, de exemplu oamenii in varsta, care sunt mult mai tematori si care totodata au tendinta de a se uita mai mult la televizor. Astfel, cercetatorii au inceput sa dezvolte notiunea de Sindromul Lumii Rele: faptul de a petrece mult timp in fata televizorului determina shimbarea perceptiei asupra riscului in lume, deoarece exista multa violenta in programele TV. O alta descoperire a analizelor continutului televiziunii este faptul ca exista cu certitudine grupuri cu mai mare probabilitate sa devina victime la televizor decat altele.

Intrebarea care se pune este daca se poate schimba natura televiziunii pentru copii. Nivelele la care se pot produce schimbari sunt: caminul, scoala si industria TV.

La nivelul caminului se poate incuraja deplina constientizare a influentei televizorului asupra copiilor si tinerilor si se poate intensifica intelegerea cailor prin care parintii si profesorii ii pot ajuta pe copii sa utilizeze eficient televizorul. Una din tehnicile ce poate fi simplu utilizata acasa si care este foarte eficienta, este vizionarea impreuna cu copiii si discutarea a ceea ce au vazut la televizor. Asemenea interventii, la nivel personal sau familial, pot conduce la intensificarea intelegerii influentei televiziunii si la o utilizare mai eficienta a mass-mediei.

La nivel scolar, interventii cum ar fi sprijinirea includerii de cursuri de cultura mass-media in sistemul scolar, pot fi foarte eficiente. Aceste programe de "vederi critice" ajuta copiii sa inteleaga cum functioneaza televiziunea si care sunt efectele acesteia.

O alta abordare a problemei intensificarii vigilentei publice, implica parintii si comunitatile in considerarea violentei TV ca o problema de sanatate publica.

In sfarsit, exista activitatile industriei TV si ale guvernului care ar putea reprezenta initiativa de a schimba televiziunea pentru copii. O initiativa a industriei TV ar putea include noua dezvoltare a consultantei pentru parinti pe care retelele de televiziune incep sa le introduca in 1987. S-a constatat ca filmele ce contin avertismente ce tintesc "discernamantul telespectatorului"au scazut in rata audientei la copiii intre 2 si 12 ani dar nu au existat schimbari in ceea ce priveste vizionarea in randul adolescentilor si adultilor. Aceste descoperiri sugereaza ca parintii sunt sensibili la avertismente si ei vor reactiona conform informatiilor furnizate de aceste programe. O alta directie ar fi evaluarea nivelului de violenta in programele de televiziune si coordonarea acesteia cu ajutorul unui dispozitiv electronic atasat la ecran, cunoscut sub numele de tehnologia "V-chip". Ea ar presupune includerea unui circuit electronic,sau V-chip, in fiecare aparat TV nou. Se va transmite un semnal de avertizare asupra continutului violent, iar parintii vor programa televizorul sa blocheze programul ce contine semnalul de identificare. Reusita implementarii acestui tip de interventie ar duce la implicarea industriei TV in evaluarea si codarea programelor si la implicarea parintilor in raspunderea asupra acestor categorisiri.

In ceea ce priveste efectele violentei mass-media, studiile corelationale si experimentale din ultimii 40 de ani au demonstrat ca vizionarea si /sau preferinta pentru violenta TV este legata de atitudini, valori si comportamente agresive. De exemplu, Robinson si Bachman (1972) au descoperit o relatie intre orele petrecute in fata televizorului si propriile declaratii ale adolescentilor legate de implicarea lor in comportamente agresive si antisociale. Atkin, Greenberg, Korzenny si McDermott (1979, p. 5-13) au folosit diverse masuri ale comportamentului agresiv. Ei au dat unui grup de copii intre 9 si 13 ani o situatie ipotetica: "Sa presupunem ca te plimbi cu bicicleta pe strada si apare un alt copil care te impinge jos de pe bicicleta. Ce ai face?"

Optiunile de raspuns includeau agresiunea fizica sau verbala alaturi de optiuni care reduceau sau evitau conflictul. Cercetatorii au observat ca raspunsurile continand agresiune fizica sau verbala au fost selectate de catre 45% din telespectatorii inraiti ai violentei TV, si doar de 21% din telespectatorii ce se uitau mai putin la emisiuni violente.

In 1983, Sheehan a urmarit doua grupuri de copii australieni de clasa I si a III-a, pe o perioada de trei ani. A descoperit ca pentru grupul de copii mai mari (clasa a III-a), atat cantitatea de violenta vizionata in general cat si intensitatea vizionarii sunt semnificativ legate de nivelul comportamentului agresiv al copiilor, evaluat de catre colegii lor de clasa. Intr-un studiu centrat pe adulti, D. P. Phillips (1983, p. 560-568) a investigat efectul portretizarii sinuciderii in programele de calitate scazuta de la televiziune asupra ratei sinuciderii in Statele Unite folosind datele mortalitatii puse la dispozitie de catre Centrul National de Statistica a Sanatatii. A descoperit, la sfarsitul unei perioade de 6 ani, ca de cate ori o personalitate importanta a acestor programe se sinucide la televizor, in decurs de trei zile se inregistreaza o crestere semnificativa a numarului de sinucideri in randul femeilor din toata tara.

Astfel, chiar daca exista discutii continue asupra interpretarii datelor cercetarii cu privire la impactul violentei TV, multi cercetatori ar fi de acord cu concluzia continuta de raportul alcatuit de Institutul National de Sanatate Mentala din SUA, care sugereaza existenta unui consens in ceea ce priveste faptul ca: "violenta la televizor conduce la un comportament agresiv in randul copiilor si tinerilor care vizioneaza aceste programe. Aceasta concluzie se bazeaza pe experimente de laborator si pe numeroase studii in domeniu. Bineinteles, nu toti copiii devin agresivi, dar corelatiile dintre violenta si agresivitate sunt pozitive. In ceea ce priveste marimea, violenta TV este tot atat de puternic corelata cu comportamentul agresiv ca si alta variabila comportamentala care a fost masurata. Scopul cercetarii s-a mutat de la intrebarea daca exista sau nu un efect, la cautarea explicatiilor pentru acest efect"(1982, vol. 1,pag. 6).

In timp ce efectele violentei TV nu sunt simple si directe, meta-analizele si multele cercetari efectuate sugereaza ca exista un motiv clar de ingrijorare si avertizeaza in legatura cu impactul violentei TV. Exista multi factori care influenteaza relatia dintre violenta vizionata si comportamentul agresiv si au fost importante dezbateri in legatura cu natura acestor influente si cu gradul de preocupare fata de violenta TV. Este de asemenea evident ca exista o cantitate considerabila de violenta la TV si aceasta violenta pe micul ecran poate induce schimbari in atitudini, valori sau comportament, atat in randul tinerilor cat si in randul telespectatorilor mai in varsta. Chiar daca exista puncte de vedere deosebite asupra impactului violentei TV, o deosebita importanta are afirmatia lui Eron care spunea: "Nu mai poate exista nici o indoiala ca expunerea indelungata la violenta TV este una din cauzele comportamentului agresiv, criminalitatii si violentei prezente in societate. Dovada vine atat din studiile efectuate in laborator cat si din cele efectuate intr-un cadru real. Violenta TV afecteaza tinerii de toate varstele, de ambele sexe, provenind din toate nivelele socio-economice si avand o gama variata de grade de inteligenta. Efectul nu este limitat numai la copiii care sunt deja predispusi la un comportament agresiv si nu se restrange la aceasta tara (SUA). Faptul ca ajungem la aceasta concluzie a relatiei dintre violenta TV si agresivitatea la copii in studiu dupa studiu, tara dupa tara, nu poate fi ignorat. Efectul cauzal al influentei TV asupra agresivitatii, chiar daca nu este foarte mare, totusi exista. Nu poate fi negat sau explicat in profunzime. Am demonstrat acest efect cauzal in afara laboratorului, in viata reala, lucrand cu multi copii, Am inceput sa credem ca exista un cerc vicios in care violenta TV face copiii mai agresivi si acestia se intorc pentru a viziona mai multa violenta pentru a-si justifica propriul comportament." (Eron, L., 1992, pag. 1).

Unele concluzii recente, emise in august 1993 de catre American Psychological Association confirma descoperirile mentionate mai inainte si reafirma nevoia de a gasi modalitati de reducere a nivelului violentei din mass-media. Aceasta Comisie sugereaza de asemenea dezvoltarea unui sistem de evaluare a programelor TV si a casetelor video pentru a scoate in evidenta cei mai relevanti indici si indicatori comportamentali in legatura cu capacitatea de a produce rau copiilor si tinerilor. Se cere impunerea unor conditii pentru reinnoirea licentei: programele, eforturile si priceperea statiilor TV in sprijinirea rezolvarii problemei violentei in randul tinerilor; posibilitatea statiilor de emisie de a servi nevoilor educationale si informationale atat prin intermediul programelor cat si prin activitatile menite sa sporeasca valoarea educationala a programelor; reguli care sa solicite oamenilor de televiziune sa evite programele ce contin o cantitate excesiva de violenta dramatizata pe perioada de vizionare a copiilor.

Dintre cele mai recente rezultate pot fi mentionate urmatoarele:

Copiii intre 2 si 5 ani petrec in medie 25 de ore pe saptamana privind la televizor (sursa A.C.Nielsen si altii, 1990).

Copiii intre 6 si 11 ani petrec in medie mai mult de 22 de ore pe saptamana privind la televizor (idem).

Copiii intre 12 si 17 ani petrec in medie 23 de ore pe saptamana la televizor (ibidem).

30% din persoanele de varsta medie (in acest studiu varsta medie a fost de 39,5) privesc la televizor 3 sau mai multe ore pe zi, in timp ce alti 61% privesc 1-2 ore pe zi. (sursa: studiul din 1989 al lui L. Tucker la Brigham Young University).

"Pana in momentul cand implinesc 18 ani, majoritatea americanilor au petrecut mai multe ore in fata televizorului decat in scoli, si cu mult mai mult timp decat au petrecut vorbind cu profesorii lor, cu prietenii sau chiar cu proprii parinti". (citat din "Abandonati in pustietate: copiii, televiziunea si Primul Amendament", N. Minnow si C, LaMay, 1995).

Pana in clasa I, majoritatea copiilor petrec echivalentul a trei ani scolari in fata aparatului TV. (idem).

62% din copiii de clasa a IV-a declara ca petrec mai mult de trei ore pe zi la televizor (sursa: Studiul realizat de Serviciul de Teste Educationale, 1990).

64% din copiii de clasa a VIII-a declara ca petrec mai mult de trei ore pe zi in fata televizorului (idem).

Persoanele care au atins varsta de 70 de ani au petrecut aproximativ 7 ani vizionand programele TV (sursa: studiul realizat de Academia Americana de Pediatrie, 1990).

Copilul tipic american asista in timpul vietii lui la 8000 de crime si 100000 de acte de violenta televizate (sursa: Asociatia Americana de Psihologie, 1993).

Prescolarii au dificultati cu separarea lumii reale de cea imaginara, mai ales cand aceasta e prezentata la televiziune; vivacitatea acesteia face ca fantasticul sa para aproape ca si lumea reala (Katz, L. G.,    1989, p. 10).

O mare parte din ceea ce copiii vad la televizor este alcatuita din violenta, ca si calea cea mai potrivita de rezolvare a problemelor interpersonale, de razbunare a insultelor si ofenselor, de a obtine dreptatea si toate lucrurile dorite de la viata (Eron, L., 1992, p. 143).

Jumatate din crimele si violurile din America de Nord pot fi atribuite direct sau indirect vizionarii