Demografia - stiinta complexa despre societate

1.1. Obiectul si problematica acestei stiinte

Demografia, asa cum sugereaza si etimologia cuvantului (demos = popor, populatia, graphia = scriere despre), este stiinta despre populatie. In mod conventional intemeietorul acestei stiinte este considerat belgianul Achille Guillard care a utilizat pentru prima data termenul in anul 1855 in lucrarea "Elemente de statistica umana sau demografie comparata" unde defineste demografia ca "istoria naturala si sociala a speciilor umane sau cunoasterea matematica a populatiilor, a schimbarilor lor generale si a conditiei lor fizice, civile, intelectuale si morale."

Asemenea majoritatii stiintelor, demografia poate fi definita intr-un sens ingust sau intr-unul larg. In cel mai ingust sens, demografia este stiinta care studiaza variabilele demografice de baza ale populatiei: marimea (numarul), distributia teritoriala, structura (compozitia) si miscarea (schimbarea). Astfel inteleasa, si purtand denumirea de demografie formala sau pura sau matematica, ori de analiza demografica, aceasta stiinta abordeaza populatia oarecum "in sine", neluand in consideratie contextul concret-istoric in care aceasta traieste, conditionarile, determinarile si implicatiile de natura social-economica ale fenomenelor si proceselor demografice. Ea se rezuma la descrierea si masurarea acestora.

Definita intr-un sens mai larg, demografia este stiinta care, pe langa studiul variabilelor demografice ca atare ale populatiei este interesata si de studierea unor caracteristici aditionale ale populatiei, cum ar fi cele etnice, economice sau sociale, precum si a conditionarilor, determinarilor si implicatiilor social-economice ale fenomenelor si proceselor demografice. Astfel inteleasa, si purtand denumirea de demografie sociala, studiul populatiei sau sociologia populatiei, aceasta stiinta abordeaza populatia intr-o maniera concret-istorica si o considera ca o variabila, e drept de o importanta deosebita, a ansamblului social, ca un sistem specific al sistemului social global.

Demografia este o stiinta avand doua niveluri - unul empiric, descriptiv si unul teoretic explicativ, care se presupun si se conditioneaza reciproc. Nivelului empiric i-ar corespunde ceea ce s-ar putea numi statistica populatiei (sau analiza demografica), iar celui teoretic-explicativ - teoria populatiei. De asemenea, demografia are o dubla finalitate: una cognitiva (ea vizand cunoasterea formelor si proceselor demografice si o multipla determinare si implicatie a acestora) si una practic-actionala (vizand folosirea cunostintelor obtinute ca instrument de actiune in vederea determinarii sau influentarii in directia dorita a cursului evolutiei demografice a unei populatii). Finalitatea cognitiva confera demografiei statut de stiinta, iar finalitatea practic-actionala - concretizata in politica demografica sau a populatiei - confera acestei stiinte statut de instrument eficace de actiune practica.

Dezvoltarea demografiei ca stiinta este dependenta, intr-o masura decisiva, de calitatea si acuratetea datelor demografice disponibile si de nivelul de dezvoltare a metodelor de analiza a acestor date.

1.2. Tipuri de date demografice

Prin date demografice intelegem informatiile referitoare la toate variabilele demografice ale unei populatii (numar, distributie teritoriala, compozitie si miscare sau schimbare). Datele demografice pot fi date directe sau date indirecte.

Datele directe sunt acele date sau informatii care sunt culese, recoltate cu o finalitate dominanta explicit demografica si care, de regula, se refera la intreaga populatie. Principalele surse de date directe sunt: recensamintele populatiei; anchete demografice pe baza de esantion; registrele de evenimente vitale (nasteri, casatorii, divorturi, decese) si inregistrarile continui ale populatiei.

Datele indirecte sunt acele date sau informatii care sunt culese cu o alta finalitate dominanta decat cea explicit demografica si care, de regula, se refera la un segment mai mare sau mai mic de populatie. Asemenea date ar fi, de exemplu, cele privind inrolarile scolare, populatia activa sau ocupata, constructia de locuinte etc.

1.3. Principalele metode ale demografiei

In general, metodele demografiei se impart in : a) metode de colectare a datelor si b) metode de analiza a datelor. In mod obisnuit, insa, atunci cand se vorbeste despre metodele demografiei se subinteleg metodele de analiza a datelor.

Cea mai de baza metoda a demografiei este descompunerea schimbarii populatiei in componentele ei sau, invers, sinteza componentelor pentru a obtine o estimare a schimbarii populatiei totale, utilizandu-se, in acest scop, urmatoarea ecuatie:

P_t - P_o = N - D + I - E unde P_t = populatia la sfarsitul intervalului (momentul "t"), P_o = populatia la inceputul intervalului (momentul "o"), N = nascuti vii, D = decedati, I = imigranti si E = emigranti in intervalul luat in consideratie.

Aceasta poarta numele de "ecuatia de echilibrare", "relatia intrari - iesiri" sau "ecuatia componentelor", intrucat se refera la componentele schimbarii populatiei, respectiv la intrarile naturale (nastere) si migratorii (imigranti) si la iesirile naturale (decese) si migratorii (emigranti) produse intr-o populatie data.

Aceasta ecuatie se utilizeaza si in cazul estimarilor de populatie, motiv pentru care mai este denumita si ecuatia de estimare de baza:

P_t = P_o + N - D + I - E unde P_t = populatia estimata la momentul "t", P_o = populatia inregistrata la un moment anterior, de regula , populatia inregistrata la precedentul recensamant.

Demografia utilizeaza, de asemenea, o serie de procentaje (ponderi), raporturi si rate.

Prin procentaje se evidentiaza ponderea (marimea relativa) a unui grup de populatie, fie in populatia totala, fie intr-un grup mai mare de populatie din care aceasta face parte sau ponderea unei categorii specifice de evenimente demografice in totalul de evenimente demografice de respectivul tip.

Exemplu: P_m/P_t x 100 unde P_m = populatia masculina , iar P_t = populatia totala, sau P_{m 10 - 14} / P_m x 100 unde P_{m 10 - 14} = populatia masculina in varsta de 10 -14 ani, iar P_m = populatia masculina totala, sau D_o / D x 100 unde D_o = decese infantile (in varsta de pana la 44 ani) D = tatal.

Raporturile pun in relatie grupuri specifice de populatie, stabilite conform unor caracteristici cum ar fi varsta si sexul si indica greutatea relativa a unora in raport cu celelalte. Cele mai frecvent calculate raporturi sunt: raportul de masculinitate (P_m / P_f x 100) care indica numarul mediu de barbati ce revin la 100 de femei si raportul de dependenta [(P_{0 - 14} + P _{60 (65)}) / P_{15 - 59 (64)} ] + 100, care indica numarul de dependenti minori si varstnici (respectiv persoane aflate sub si peste limitele varstei legale de munca) ce revin la 100 de persoane potential activ economic (adica aflate intre limitele varstei legale de munca).

Ratele indica frecventa producerii unui anumit eveniment demografic, intr-un interval de timp determinat, in cadrul populatiei expuse producerii riscului, respectiv eveniment demografic in intervalul de timp stabilit . o rata se calculeaza prin raportarea numarului de evenimente demografice de un anumit tip produse intr-un anumit interval de timp determinat, la populatia medie a respectivului interval, expusa riscului producerii evenimentului demografic luat in consideratie.

Exista mai multe tipuri de rate. Este vorba in primul rand de ratele generale care indica frecventa producerii unui anumit eveniment demografic (nasteri, decese etc) in populatia totala a unei arii (cel mai frecvent al unei arii nationale) intr-un interval de timp determinat (de regula, un an). Aceste rate au doua inconveniente: a) unele dintre ele (cum ar fi rata natalitatii, a nuptialitatii sau a divortialitatii) nu respecta cerinta de a raporta numarul unor evenimente demografice la populatia expusa riscului producerii respectivelor evenimente (este evident ca nu toata populatia este expusa riscului producerii nasterii sau casatoriei); b) chiar daca intreaga populatie este expusa riscului producerii unui eveniment demografic de un anumit tip (cum este cazul deceselor), totusi, ea nu este in mod egal expusa riscului producerii respectivului eveniment.

Aceste neajunsuri sunt eliminate prin calcularea ratelor specifice, care presupun raportarea numarului de evenimente demografice de un anumit tip la grupuri specifice de populatie, caracterizate prin relativa omogenitate in privinta riscului producerii respectivelor evenimente. Caracteristicile in functie de care se pot stabili aceste grupuri specifice sunt acelea care ii diferentiaza pe oameni in privinta riscului producerii unui anumit eveniment demografic.

Cum varsta este caracteristica cea mai relevanta din acest punct de vedere, cele mai frecvent calculate rate specifice sunt cele in functie de varsta sau pe grupe de varsta.

Necesitatea calcularii ultimului tip de rate, respectiv ratele standardizate deriva din faptul ca marimea unei rate generale este dependenta de doi factori: compozitia pe varste a populatiei si marimea ratelor specifice pe varsta, fara a putea sti care este contributia fiecaruia dintre acesti factori la determinarea marimii ratei generale. Ca atare, ratele generale sunt relativ putin relevante pentru a descrie intensitatea producerii unui anumit eveniment demografic intr-o populatie data, ele fiind putin comparabile intrucat nu sunt in masura sa evidentieze diferentele reale intre doua sau mai multe populatii in privinta identitatii producerii unui anumit eveniment demografic.

Ratele standardizate elimina acest inconvenient, ele raspunzand la intrebarea: care ar fi ratele generale ale unui fenomen demografic (mortalitate, fertilitate etc) pentru doua sau mai multe populatii daca aceste populatii ar avea aceeasi compozitie pe varste (o compozitie standard) si ar diferi intre ele doar in privinta ratelor specifice pe grupe de varsta.

In afara de ponderi, raporturi si rate, demografia mai utilizeaza diferite modele, cele mai cunoscute fiind modelul populatiei stationare, modelul populatiei stabile si tabela de viata (sau tabela de mortalitate).

1.4. Variabilele demografice ale populatiei. Evenimente si fenomene demografice

Variabilele demografice ale populatiei, de al caror studiu se ocupa demografia, sunt: marimea sau numarul populatiei care reprezinta numarul de unitati (de persoane) ce alcatuiesc o populatie data; distributia sau dispunerea spatiala a populatiei care se refera la aranjarea in spatiu a populatiei la un moment dat (pe zone geografice sau pe tipuri de arii rezidentiale); structura sau compozitia populatiei - distributia populatiei in functie de anumite caracteristici relevante din punct de vedere demografic (intrucat cele mai importante asemenea caracteristici sunt varsta si sexul, prin structura sau compozitia populatiei intelegem, in mod obisnuit, studierea pe varste si pe sexe); schimbarea (sau micsorarea) populatiei - modificarea numarului, structurii sau distributiei teritoriale fie la nivelul populatiei totale a unei tari, fie la nivelul populatiei unor subdiviziuni administrativ teritoriale.

Schimbarea sau miscarea populatiei este rezultatul dinamicii fenomenelor demografice care capata, astfel, calitatea de componente ale schimbarii populatiei. Fenomenele demografice reprezinta expresia statistica, la nivel de masa, a unor evenimente demografice cu un caracter individual si care constituie intrari sau iesiri naturale sau migratorii ale unor indivizi in sau dintr-o populatie data sau modificari ale statutului matrimonial al acestora.

In functie de caracterul national sau migratoriu al intrarilor si iesirilor dintr-o populatie data, distingem miscarea naturala si miscarea migratorie a populatiei.

Evenimentele demografice (denumite si evenimente vitale) sunt: nasterea, decesul, casatoria, divortul, imigrarea si emigrarea si au drept corespondent la nivelul masei populatiei fenomenele demografice de natalitate, mortalitate, nuptialitate, divortialitate, imigratie si emigratie.