Demografia - NOTIUNI DE DEMOGRAFIE

NOTIUNI DE DEMOGRAFIE

Istoric si definitie.

Demografia este o ramura a statisticii social-economice. Ea este considerata ca o stiinta sociala, denumirea ei derivand de la grecescul demos = populatie, popor si graphos = a descrie. In mod simplist demografia poate fi definita ca stiinta a populatiei sau stiinta modificarilor cantitative si calitative ale populatiei supusa unor cauze multiple.

Dupa definitia Dictionarului statistico-economic (1962) "demografia studiaza

numarul, structura si repartizarea teritoriala a populatiei, precum si

procesele demografice care determina schimbarile acesteia (miscarea naturala si miscarea migratorie).

Ea analizeaza legile dupa care se produc fenomenele demografice, conditiile, cauzele si efectele lor sociale si economice, privindu-le ca procese determinate de factorii social-economici."

Iar pentru noi: "demografia este stiinta care studiaza populatia si schimbarile acesteia, in conditiile istorice concrete ale dezvoltarii sale sociale."

Rezulta deci ca in studiul populatiei va trebui sa tinem seama de faptul ca fenomenele demografice sunt fenomene sociale. In acelasi timp insa, este de mentionat, ca fenomenele demografice trebuie considerate ca fenomene sociale cu largi implicatii biologice. Astfel, de exemplu, in analiza si interpretarea mortalitatii trebuie sa tinem seama pe langa aspectele social-economice ce determina acest fenomen demografic si de particularitatile de sex, grupe de varsta ale populatiei, in producerea si evolutia cauzelor de deces.

Demografia nu este o stiinta noua. Dimpotriva se poate afirma ca este veche, pierzandu-se in negura vremii si purtand pecetea oranduirii sociale in care a aparut si evoluat. La inceput a avut un caracter net descriptiv, marginindu-se la o simpla urmarire a persoanelor tribului, mai tarziu a oraselor, cetatilor sau a statelor antice, pentru incasari de impozite.

Perioada dintre cele doua importante revolutii burgheze ale Europei apusene, cea engleza din 1642 si cea franceza din 1789, cu profundele lor transformari social-economice, la care trebuie adaugata dezvoltarea insemnata a stiintelor naturii, este considerata ca epoca in care ia nastere si demografia.

Din aceasta epoca trebuie mentionat englezul John Graunt, care, prin lucrarea sa aparuta in 1662: "Natural and political observations upon the bilets of mortality" (Observatii naturale si politice pe baza buletinelor de deces), aplica pentru prima data la calculul unor fenomene demografice, ca nasterea si decesul, tehnica matematica, stabileste legitati si elemente de prognoza in manifestarea fenomenelor de natalitate si mortalitate.

Tot in Anglia, in 1683, apare lucrarea lui Sir William Petty "Five essays in Political Arithmetic" (Cinci eseuri de politica aritmetica), in care analizeaza sporul populatiei Londrei pe lungi perioade de timp si in perspectiva. Meritul lui Petty consta in utilizarea economiei politice la interpretarea fenomenelor demografice, punand astfel bazele aritmeticii politice.

In Germania, influentat de Graunt si Petty, pastorul protestant J.P. Sűssmilch, la Berlin, in 1741, publica: "Die göttliche Ordnung in den Veränderungen des menslichen Geschlechts, aus der Geburt, dem Tod und der Fortpflanzung desselben erwiesen", (Modificarile neamului omenesc, rezultate din nasterea, moartea si reproducerea acestuia), considerata de unii ca primul tratat de demografie. Desi dominata de influente idealiste si mistice, publicatia trebuie considerata ca o contributie importanta la dezvoltarea demografiei, al carui scop, pentru Sűssmilch, il constituie cercetarea legilor dupa care se produce mortalitatea, fertilitatea si perpetuarea speciei, pentru a caror descoperire face apel la statistica.

O data importanta in demografie o reprezinta lucrarea francezului Jean Moheau: "Recherches et considerations sur la population de la France", (Cercetari si consideratii asupra populatiei Frantei), aparuta in 1778, in care, pe baza datelor furnizate de recensaminte, autorul cauta sa fixeze proportiile natalitatii, casatoriilor si deceselor, insistand asupra necesitatii sporirii populatiei, o populatie numeroasa, constituind un indice al prosperitatii unei natiuni.

Incetul cu incetul noua stiinta incearca sa isi defineasca continutul si sa isi fixeze metodologia. Totusi ea ramane inca tributara unor discipline, mai mult sau mai putin inrudite ca: statistica, sociologia sau istoria.

Este meritul statisticianului belgian Adolf Quetelet de a fi impulsionat, prin lucrarile sale, dar mai ales prin prestigiul sau, cercetarile demografice si de a fi contribuit in mod hotarator la aparitia demografiei ca stiinta independenta.

Francezul Achille Guillard, in publicatia sa: "Elements de statistique humaine ou de démographie comparée" (Elemente de statistica umana sau de demografie comparata) aparuta in 1855, foloseste pentru prima data termenul de demografie, pe care dupa propria sa conceptie o considera ca: "descrie masele cu ajutorul cifrelor si dupa locul pe care-l ocupa; ea este o stiinta a faptelor, care nu se impaca cu rationamentele abstracte. Ea ca si toate stiintele nascute din observatii pozitive, are propriile sale principii, care se sprijina exclusiv pe legea numerelor mari sau pe calculul probabilitatilor".

Cu toate acestea, nici acum autonomia demografiei nu este inca pe deplin castigata, iar identificarea ei cu statistica este frecventa. De aceea in secolul al XIX-lea se vorbeste adeseori de scoli de demografie ca: scoala germana, franceza, engleza, carora pe parcurs li se adauga mereu altele noi: italiana, rusa, japoneza, etc.

Pe parcurs insa demografia se dezvolta mereu, incat azi, se poate vorbi de o stiinta independenta care are un obiect propriu: populatia sub toate aspectele ei si o metodologie complexa, care face apel la numeroase discipline de granita, in vederea studierii fenomenelor, proceselor si legitimitatii lor in domeniul numarului, structurii, repartizarii teritoriale si dinamicii populatiei.

Pentru intreg sectorul sanitar, dar mai ales pentru medici, cunoasterea si interpretarea datelor demografice se impune ca ceva absolut necesar in cunoasterea starii de sanatate. Nici o activitate sistematica si planificata in domeniul ocrotirii sanatatii nu este posibila fara utilizarea indicatorilor demografici referitori la populatia respectivului teritoriu.

In cunoasterea situatiei demografice a unei colectivitati se folosesc doua metode: metoda statica si metoda dinamica sau cinematica.

Rezulta deci ca demografia poate fi impartita in doua mari capitole:

1. primul, acela de studiere a populatiei, privind volumul acesteia si distributia pe sexe, grupe de varsta, medii (urban si rural), profesii, stiinta de carte, etc. Reflectand aspecte, la un moment dat, puse in evidenta cu ocazia recensamintelor, populatia ne apare intr-o sectiune transversala, constituind, pentru unii demografi, asa numita demografie orizontala.
2. Al doilea capitol, cel de miscare a populatiei, ne arata evolutia in timp a fenomenelor demografice de-a lungul anilor, cuprinzand natalitatea, mortalitatea si mobilitatea. Populatia de data aceasta ne apare ca intr-o sectiune sagitala, asa numita demografie verticala.

In afara acestor doua aspecte, de structura si miscare a populatiei, inainte de a discuta indicatorii demografici care le evidentiaza, pentru o corecta interpretare a fenomenelor demografice, trebuie discutate teoriile privind evolutia populatiei, teorii care permit nu numai aprofundarea si intelegerea fenomenelor demografice, ci si formarea si insusirea unei gandiri, a unei conceptii demografice necesare, nu numai medicului, dar si oricarui intelectual.

De altfel, omul fiind obiectul tuturor stiintelor umane, este normal, asa cum afirma prof. St. Pascu in prefata lucrarii sale: "Populatia si Societate", ca: "demografia se afla la incrucisarea celor mai diverse discipline; ea este un punct de jonctiune a numeroase stiinte: istorie si geografie, sociologie si psihologie, dreptul si economia, igiena si medicina."

Teorii asupra populatiei.

De-a lungul timpului, dar mai ales in ultimele trei secole, numerosi cercetatori s-au ocupat de felul in care se produc si evolueaza fenomenele demografice. Abundenta de idei si de pareri in aceasta problema isi gaseste explicatia si in faptul ca nici o gandire aplicata dezvoltarii societatii si nici o actiune politica importanta nu a putut face abstractie de factorul demografic si indeosebi de raportul dintre acesta si mijloacele de trai, raport care intotdeauna s-a impus ca o problema fundamentala in viata si evolutia colectivitatilor umane.

Pe de alta parte demografia, ca orice stiinta, are ca sarcina descoperirea legitatilor in virtutea carora evolueaza procesele populatiei. De la inceput trebuie sa mentionam ca in legitatile demografice se reflecta numeroase legi cu caracter biologic, social, cultural, etc., in complexul carora rolul determinant apartine factorului economic.

Clasificarea doctrinelor demografice si a teoriilor privind populatia, cuprinde doua grupe:

- Teoriile biologice,

- Teoriile eclectice (dupa Smulevici) sau culturale dupa Coonts

In cele ce urmeaza vom cauta sa punem in evidenta trasaturile fundamentale ale acestora, insistand, in cazul primelor doua, asupra principalelor teorii:

2.1.Teoriile biologice.

Esenta oricarei teorii biologice despre populatie consta in extinderea legilor care regleaza cresterea plantelor si animalelor la cresterea colectivitatii umane. Aceasta idee se obtine prin suprabiologizarea fenomenelor demografice, accentuand ceea ce este comun intregii materii vii cum sunt procesele si legitatile biologice, de la embriogeneza la ereditate si minimalizand nu numai deosebirile biologice esentiale dintre animal si om, dar mai ales ceea ce este specific si propriu fiintei umane, ca rezultat al dezvoltarii sale prin munca, sub influenta unui complex de factori sociali.

Tendinta de a asemana societatea umana cu un organism biologic este veche, ideea intalnindu-se deja in antichitate si fiind apoi reluata de Ibn Kahldoun si Machiavelli in secolele al XIV-lea si respectiv al XV-lea. Tot la aceasta asemanare se refera in publicatiile lor Bacon, Hobbs, Locke, Rousseau, Condorcet si altii.

Ceea ce insa a dat un impuls hotarator unor astfel de teorii au fost marile descoperiri ale secolelor al XVIII-lea si al XIX-lea. Astfel, descoperirea celulei animale si vegetale, legea conservarii si transformarii materiei, teoria darwinista despre originea si dezvoltarea speciilor, pe langa covarsitoarea lor importanta teoretica si practica, au contribuit ca unii cercetatori ai fenomenelor sociale sa extinda si sa foloseasca, in domeniile proprii de cercetare, unele aspecte specifice fenomenelor biologice.

Pe de alta parte la sfarsitul secolului al XVII-lea mortalitatea, datorita progreselor medicinii, scaderii frecventei epidemiilor, dar mai ales progresului economic, diminua simtitor, in timp ce natalitatea isi pastreaza valorile crescute. Din aceste motive se inregistreaza o adevarata expansiune demografica, care face ca in secolul al XIX-lea sa asistam in Europa la o sporire a populatiei la mai mult decat dublu: de la 187 milioane la 481 milioane de locuitori.

Acesta este motivul pentru care evolutia demografica atrage tot mai mult atentia filozofilor, oamenilor politici, economistilor, sociologilor si istoricilor.

Semnalul de alarma este tras de doi oameni politici si filozofi germani: Justus Moser si Johann Brucker. Primul considera ca o crestere prea rapida a populatiei prejudiciaza moralitatea publica si prosperitatea statului, ducand la viciu, mizerie si criminalitate. Dupa J. Brucker in lucrarea sa: "Theorie des tierischen Systems" (Teoria sistemului animal), oamenii ca si animalele nu se inmultesc decat in masura in care o permit conditiile naturale si artificiale. De aceea cand raportul normal fata de posibilitatile de alimentatie este depasit, populatia descreste si piere. Ca atare nu este indicata incurajarea cresterii populatiei, ci dimpotriva aceasta crestere trebuie limitata, iar unele calamitati ca razboaiele, foametea sau epidemiile, contribuie in buna masura la limitarea cresterii populatiei.

Asemenea conceptii nestiintifice si inumane gasesc numerosi adepti si constituie embrionul numeroaselor teorii biologice, ce au luat nastere, de-a lungul timpului, pana in zilele noastre.

Dintre acestea amintim:

2.1.1. Teoria lui Malthus sau maltusianismul, denumita astfel dupa numele intemeietorului ei, calugarul englez Thomas Robert Malthus, care in lucrarea sa: "Essay on the principle of population", (Eseu cu privire la principiul populatiei) publicata in 1798, sustine ca in timp ce populatia creste intr-o progresie geometrica, dublandu-se la fiecare sfert de secol, mijloacele de trai nu cresc decat intr-o progresie aritmetica. Rezulta deci ca in evolutia unei populatii se va ajunge la un moment, cand cantitatea mijloacelor de trai ce revin pe cap de locuitor, va deveni insuficienta, iar mizeria populatiei nu s-ar datora conditiilor social-economice ci legilor naturii.

Dandu-si seama de caracterul artificial al teoriei sale, (admitand bunaoara teoria sa, s-ar ajunge ca intr-un interval de numai doua secole, raportul dintre populatie si mijloacele de trai sa fie de 256 la 9), Malthus isi corecteaza afirmatiile si invoca aparitia unor obstacole in limitarea cresterii demografice. Aceste obstacole sunt de doua feluri: obstacole distructive si obstacole preventive sau de constrangere morala si care determina, in mod normal, restabilirea echilibrului.

Obstacolele distructive, care duc la impiedicarea cresterii populatiei, sunt marile calamitati ca razboaiele, foametea, epidemiile sau profesiunile nocive, munca grea, insalubritatea marilor orase, saracia, etc., iar cele preventive: restrangerea voluntara a nasterilor prin casatorii la varste inaintate sau prin abstinenta si casatorii caste.

Fata de asemenea situatii, pentru Malthus, sunt posibile doua solutii: ori cresterea mijloacelor de trai, ori limitarea sporirii populatiei. Deoarece prima nu este realizabila, singurul remediu il constituie limitarea populatiei prin: interzicerea casatoriilor celor ce nu pot asigura existenta copiilor, sterilizarea parintilor saraci, exterminarea unor noi nascuti, practicarea avortului, etc.

Conform acestei teorii, suprapopularea si mizeria constituie pentru malthusianisti, consecintele, nu a relatiilor social-economice, ci ale unor legi abstracte ale naturii.

Maltusianismul a fost combatut cu argumente puternice deja de la aparitia acestuia si pana azi de catre numerosi ganditori cu idei progresiste. De altfel maltusianismul are o dubla eroare initiala: una de fond, de continut si alta de metodologie. De fond, fiindca incearca sa explice procesele demografice pornind de la legile biologiei si de forma, fiindca, in expunerea teoriei sale, Malthus a studiat cresterea populatiei in SUA, crestere bazata aproape exclusiv pe imigrari si cresterea mijloacelor de trai in Anglia. Bazandu-se pe evolutia acestora, intr-o perioada relativ scurta, de numai 25 de ani, el trage concluzii pe care le considera general valabile.

Pe langa caracterul profund inuman, maltusianismul nu are nici o baza stiintifica, deoarece nu tine seama nici de progresele stiintei si nici de evolutia societatii umane.

Din maltusianism au luat nastere doua subteorii:

2.1.1.1. Teoria darwinismului social consta in transpunerea teoriei darwiniste la societate. In baza acestei teorii, invinge cel mai dotat, fapt care ar asigura conservarea si perfectiunea speciei.

Dar in societatea capitalista nu invinge intotdeauna cel mai bun, cel mai dotat, existand mii si mii de cazuri cand oamenii talentati s-au pierdut fiind victime ale saraciei si mizeriei. In fond darwinismul social este lupta unuia contra tuturor si a tuturor impotriva unuia, cu un cuvant, legea junglei aplicata la societate.

2.1.1.2. Neomaltusianismul, reprezentat mai ales prin Knowlton, autorul lucrarii "Fruts of Philosophy", consta in utilizarea pe scara larga a anticonceptionalelor, in vederea scaderii natalitatii.

2.1.2. Teoria principiului densitatii este tot o teorie biologica, elaborata de M.T. Sadler in lucrarea sa "The law of population" (Legea populatiei), in 1830, conform careia legea principala a populatiei consta in relatia de inversa proportionalitate dintre natalitate si densitatea populatiei. Sustinatorii acestei teorii considera ca un anumit teritoriu nu poate hrani decat un numar limitat de locuitori, netinand seama de posibilitatile pe care omul le are, datorita stiintei si tehnicii de a creste productia in teritoriul respectiv.

2.1.3. Teoria principiului alimentatiei, a lui Thomas A. Doubleday care, prin lucrarea sa din 1841, intitulata "The true law of population" (Adevarata lege a populatiei), extrapoland unele observatii din lumea animala la populatie, sustine ca o crestere a acesteia este dependenta de alimentatie, intre ele exitand un raport invers proportional, abundenta alimentatiei scade natalitatea, in timp ce subalimentatia stimuleaza reproducerea.

2.1.4. Teoria organica compara societatea cu un organism, de unde ii vine si numele. Inca din secolul al- XII- lea, Salisbury cauta sa compare clerul cu sufletul, printul cu capul si taranii cu picioarele organismului social. La inceputul acestui secol s-a incercat gasirea unor argumente de natura medicala in favoarea acestei teorii. Astfel, H. Maray aseamana crizele economice cu bolile, militarismul cu cancerul, capitalul cu un antitoxic.

Intre cele doua razboaie mondiale, americanii R. Pearl si L.J. Read, si italianul C. Ginni compara societatea cu un organism viu, care se naste, are o copilarie, o adolescenta, apoi imbatraneste si moare. Datorita acestui fapt, in tinerete populatiile au o natalitate crescuta, pentru ca pe masura ce imbatranesc, aceasta sa scada. Autorii acestei teorii s-au bazat pe experiente efectuate pe microbi si pe musculita de otet (Drosophyla melanogaster). Aceasta introdusa intr-un recipient, deci intr-un spatiu limitat si cu o alimentatie suficienta, la inceput se inmulteste mai incet, apoi mai accentuat, iar dupa o vreme dispare. Acestei teorii i s-a dat si o interpretare matematica, prin asa numita curba logistica a cresterii populatiei.

Ginni considera ca o populatie care isi pastreaza spatiul vital, dar isi modifica stadiul socio-economic poate urma una sau mai multe curbe logistice. El presupune ca asa s-a intamplat cu populatiile, incepand de la comuna primitiva pana la societatea moderna.

In aparenta, teoria organica este opusa maltusianismului, dar in realitate este un maltusianism mascat, deoarece din cauza inmultirii populatiei ar apare o "presiune demografica", care ar duce la mizerie si in consecinta ar justifica inegalitatea sociala si necesitatea razboaielor, epidemiilor, foametei, etc.

Teoria este un exemplu tipic de suprabiologizare a fenomenelor demografice, avand tendinta de a le prezenta ca fiind determinate de legi abstracte ale naturii, nefiind cu nimic supuse actiunii conditiilor social-economice.

Referitor la teoriile expuse se poate afirma, ca o concluzie, ca negarea caracterelor specifice evolutiei unei populatii si reducerea dezvoltarii acesteia la simple legi biologice este nestiintifica.

2.2. Teorii eclectice sau culturale

Aceste teorii pornesc de la o conceptie larga a notiunii de cultura, ca un ansamblu de bunuri materiale si spirituale, axandu-se pe notiuni de civilizatie si considerand gresit ca diferiti parametrii, care determina si conditioneaza fenomenele demografice au valoare egala.

In felul acesta se ajunge la crearea unor teorii valabile pentru un fenomen particular, ca de exemplu urbanizarea, mentalitatea, stiinta de carte, etc., autorii refuzand sa admita primordialitatea factorilor social-economici in studiul fenomenelor demografice.

Daca teoriile biologice reflecta analogiile gresite dintre dezvoltarea societatii si natura, teoriile eclectice sunt caracterizate prin interpretarea fenomenelor demografice rupte aproape complet de suportul lor material, de viata economica a societatii.

Dintre teoriile eclectice mentionam:

2.2.1. Teoria capilaritatii sociale a lui A. Dumont, care in: "Depopulation et civilisation" (depopulare si civilizatie) din 1890, pornind de la ideea ca in societatea epocii sale domina "principiul toxic al idealizarii individualismului", considera ca omul, in tendinta a de a se ridica pe scara sociala, o face in dauna procreatiei. In felul acesta "capilaritatea sociala" este o aspiratie spre pozitii superioare si este invers proportionala cu natalitatea.

Pentru adeptii teoriei, energia de care dispune o populatie este egala cu suma energiei indivizilor din care se compune aceasta. Energia, individul o cheltuieste, pe de o parte, pentru dezvoltarea sa personala si pentru atingerea unui nivel material cat mai ridicat, iar pe de alta parte, pentru procrearea de urmasi. De aici "organicistii" trag concluzia ca scaderea natalitatii constituie rezultatul cheltuielii unei parti din ce in ce mai mari a energiei populatiei pentru crearea de bunuri materiale si culturale, constituind astfel un semn de belsug. De aici concluzia ca orice progres duce la denatalitate si ca aceasta ar insemna bunastare. Faptul ca pe baza acestei teorii, progresul devine posibil numai prin scaderea natalitatii, confirma deductia maltusianista a avantajelor denatalitatii.

Adeptii teoriei capilaritatii isi argumenteaza ideile prin exemple, aratand ca in societate cu cat indivizii apartin unei paturi sociale mai instarite si mai calificate, cu atat natalitatea este mai scazuta si invers, tragand de aici concluzia falsa ca scaderea natalitatii e un semn si o urmare inevitabila a belsugului.

Dimpotriva faptele arata ca denatalitatea unei societati isi are sursa in scaderea natalitatii la cei mai multi si saraci supusi mizeriei, foametei si saraciei, deci datorita cauzelor sociale-economice. Totul consta in inlocuirea conceptiei statice a problemei cu una dinamica. In conceptia statica aparent si pentru moment clasele avute prezinta o natalitate mica, privita insa dinamic, in timp, denatalitatea este produsa de catre cei mai multi si saraci. In felul acesta denatalitatea nu constituie rezultatul cresterii belsugului, ci a saracirii.

2.2.2. Teoria optimului de populatie. Ideea isi are originea din antichitate, pornindu-se de la o deductie simpla: daca populatia poate fi prea mare sau prea mica in raport cu mijloacele de trai, atunci exista pentru un anumit teritoriu, o cifra optima de locuitori.

Conceptia moderna a optimului de populatie a fost elaborata de economistul englez E. Cannan si dezvoltata apoi de demografii francezi Landry si Sauvy, care definesc optimul de populatie ca cifra de locuitori care asigura la un anumit nivel al tehnicii si al stiintei, cel mai mare venit pe cap de locuitor.

Teoria a luat nastere ca o consecinta a incetinirii cresterii populatiei intr-o serie de tari din apus si care incep sa fie amenintate de depopulare. Datorita acestui fapt, teoria optimului de populatie incearca sa explice scaderea populatiei, considerand ca pentru fiecare tara exista o cifra optima de locuitori, care ar duce maximum de bunastare si fericire. Aceasta cifra optima este conditionata de standardul de viata. Ridicand acest standard putem creste si numarul optim de locuitori. In felul acesta orice situatie sociala necorespunzatoare poate fi oricand explicata prin depasirea acestui numar optim.

Dar viciul cel mai mare al acestei teorii il constituie faptul ca venitul individului este considerat ca o cifra medie, egala pentru toti membrii societatii impartite in clase antagoniste. Practic nici unul dintre adeptii acestei teorii, cu toate incercarile si formulele preconizate, nu au putut calcula cifra optima a populatiei.

Au existat si exista demografi care cauta sa dea solutii, fie pentru evitarea diminuarii cifrei populatiei, fie pentru cresterea acesteia. Ei pot fi grupati in doua categorii: natalistii si vitalistii. Natalistii considera ca totul poate fi rezolvat printr-o simpla crestere a natalitatii, iar vitalistii printr-o scadere a mortalitatii si morbiditatii, generand implicit o urcare a duratei medii de viata. Indiscutabil ca solutiile sunt bune, dar faptul ca ele sunt privite numai prin aspectul lor pur biologic, fara a fi corelate, dar mai ales fundamentate pe parametri social-economici, le fac insuficiente si inoperante, nereusind sa rezolve problema.

De altfel modul subiectiv si unilateral al teoriilor eclectice de a trata problemele demografice, reiese din lucrarea lui W. Sombart, care in: "L′apogée du capitalism" (Apogeul capitalismului), din 1932, afirma gresit ca miscarea populatiei este rezultanta interactiunii "egale" a trei serii de cauze:

- cauze biologice si tehnologice, care cuprind insusirile naturale ale populatiei si mijloacele de protectie ale societatii;

- cauzele psihologice care includ relatiile spirituale ale omului, pozitia fata de societate, profesie, familie, etc.;

- cauzele sociale, care cuprind relatiile economice.

Sombart insista chiar asupra faptului ca factorii economici nu trebuie considerati hotaratori.

Teoriile eclectice, a caror aport in analiza unor aspecte ale explicarii fenomenelor demografice nu trebuie neglijat, prin faptul ca au pus accentul fara discernamant pe factorii culturali si psihologici, inlaturand total uneori si minimalizand alteori rolul fundamental al factorului economic, nu au putut dezvolta o gandire si o tratare stiintifica a dezvoltarii populatiei.

Tranzitia demografica

Tranzitia demografica apare atunci cand are loc o schimbare esentiala in structura pe grupe de varsta a populatiei. Sporul natural al populatiei este influentat in primul rand de natalitate si mortalitate, dar sunt si alti factori cum ar fi migrarea, razboaiele, haosul politic, foametea sau calamitatile naturale care pot afecta structura populatiei.

Schimbarea profilului populational insoteste si influenteaza dezvoltarea economica, proces cunoscut sub denumirea de tranzitie demografica. Acesta se caracterizeaza, dupa Tulchinsky si Varavikova, prin 5 stadii:

Stadiul traditional: natalitate si mortalitate inalta stabila;

Stadiul de tranzitie: scaderea mortalitatii si mentinerea nivelului natalitatii;

Stadiul de mentinere la nivel jos al mortalitatii si natalitatii

Imbatranirea populatiei: cresterea proportiei de varstnici urmare a scaderii mortalitatii si natalitatii si cresterii longevitatii vietii;

Regresarea: migrarea sau cresterea mortalitati in randul tinerilor, in urma traumatismelor, SIDA, bolilor cardiovasculare sau razboaielor se soldeaza cu un declin stabil al longevitatii vietii (regresare demografica).

Natalitatea, mortalitatea, profilul morbiditatii si migratia sunt principalii factori ce influenteaza tranzitia demografica.

O alta stadializare privind evolutia, in timp, a fenomenelor demografice in tranzitie este facuta in anul 1840, de F. Notenstein si cuprinde trei etape:

- prima etapa este caracterizata prin mortalitate si natalitate crescute, ceea ce se traduce printr-o stare de relativ echilibru;

- a doua etapa se caracterizeaza printr-o crestere rapida a numarului populatiei de pe glob, ca urmare a imbunatatiri conditiilor de viata si ameliorarii asistentei medicale. In aceasta etapa, mortalitatea este mai scazuta, in timp ce natalitatea ramane crescuta;

- a treia etapa in care mortalitatea ramane constanta, in timp ce natalitatea scade si ca urmare a promovarii planificarii familiale.

La sfarsitul secolului al XX-lea, pe glob natalitatea a continuat sa creasca cu o rata de 3%.

Statica populatiei

Studiul starii de sanatate implica studiul fenomenelor demografice. In cele ce urmeaza vom expune doar capitolele care au o tangenta mai mare in analiza starii de sanatate a populatiei. In acest sens aspectele demografice pot fi grupate astfel:

Statica populatiei

- numarul si densitatea populatiei

- structura populatiei

Dinamica populatiei

- miscarea naturala

- miscarea mecanica

4.1. Numarul si densitatea populatiei

Numarul populatiei

Din punct de vedere al starii de sanatate orice studiu populational incepe cu cunoasterea masei de locuitori, a densitatii si a diverselor structuri ale populatiei.

Numarul populatiei este un element demografic ce trebuie cunoscut fiind necesar politicii sanitare de normare a cadrelor si institutiilor sanitare pe de o parte, iar pe de alta parte la calcularea diversilor indicatori demografici, prin care se apreciaza starea de sanatate a populatiei dintr-un teritoriu.

Aprecierea numarului de locuitori se face cu ocazia recensamantului la un interval de circa 10 ani. Intre recensaminte, calculul numarului de locuitori, acolo unde nu exista organizate servicii de stare civila si nu exista nici migratii interne sau externe, se face prin inter-sau extrapolare. Daca anul pentru care vrem sa aflam cifra populatiei este plasat intre doua recensaminte se utilizeaza interpolarea. Daca cifra populatiei anului cautat se gaseste inaintea primului recensamant sau dupa al doilea recensamant se utilizeaza extrapolarea.

Ritmul de crestere al populatiei difera de la o tara la alta, fiind mai mare in tarile in curs de dezvoltare decat in tarile dezvoltate.

Perioada de dublare a populatiei in diferite zone ale globului a fost diferita. In timp ce in Europa populatia s-a dublat in 80-90 de ani, iar in America de Nord in 50 de ani (in mare masura si datorita imigrarilor), in regiunile in curs de dezvoltare din Africa si America Latina dublarea s-a produs in mai putin de 40 de ani.

4.1.2. Densitatea populatiei

Se intelege prin densitatea populatiei numarul de locuitori pe km². In raport cu natura kilometrului patrat la care facem raportarea populatiei deosebim:

4.1.2.1. Densitatea geografica sau densitatea specifica a populatiei, ce reprezinta numarul de locuitori pe km², indiferent de relief. Formula de calcul este urmatoarea:

d - densitatea;

L - numarul de locuitori;

S - suprafata teritoriului.

Tara noastra, cu 97,7 locuitori pe km² se incadreaza in randul tarilor cu densitate mijlocie, gasindu-se sub media tarilor Europene. Diferentele de densitate intre diferitele zone se datoreaza atat miscarii naturale a populatiei, cat si migratiei interne.

Densitatea geografica este importanta din punctul de vedere al politicii sanitare fiind utila la normarea cadrelor si institutiilor sanitare.

4.1.2.2. Densitatea fiziologica este data de numarul de locuitori pe km² de suprafata locuita. Exprima mult mai real densitatea, deoarece se elimina zonele nelocuite.

4.1.2.3. Densitatea agrara (densitatea populatiei care traieste din agricultura) raporteaza populatia la km² de suprafata cultivata.

4.1.2.4. Densitatea economica consta in raportarea populatiei la resursele materiale ale acelui teritoriu. Aceasta raportare permite o interpretare mult mai reala a fenomenelor social-economice si implicit a celor demografice, dintr-o anumita colectivitate.

4.2. Structura populatiei

Cunoasterea structurii populatiei are o deosebita importanta pentru analiza si interpretarea starii de sanatate a unei colectivitati, dar si din punct de vedere socio-economic si cultural.

In cele ce urmeaza vom prezenta acele aspecte ale structurii populatiei, care au un raport direct cu cunoasterea starii de sanatate.

4.2.1. Structura populatiei pe medii

In prezent, in toate tarile din lume se poate vorbi de un mediu rural si altul urban. Diferentele din punct de vedere al conditiilor de viata, cultura, accesibilitate la serviciile medicale etc., intre cele doua medii, sunt mai mari sau mai mici, de la o tara la alta. Aceste diferente creeaza disparitati accentuate in cadrul fenomenelor demografice si de morbiditate.

La noi in tara trebuie sa mai semnalam un fenomen, si anume transformarea unor localitati rurale in orase, fara sa se schimbe radical conditiile de viata si relatiile interumane la nivelul acestora.

De asemenea trebuie sa remarcam exodul populatiei din mediul rural, in mediul urban odata cu industrializarea, cu o serie de consecinte: locuinte insuficiente sau improprii, probleme de adaptare, supraaglomerare, poluare, etc., cu repercusiuni asupra starii de sanatate.

Aprecierea structurii populatiei pe medii se face cu ajutorul indicelui de urbanizare:

I_u - indice de urbanizare;

L_u - nr. populatiei din urban;

L - numarul populatiei la 01.07.a.c.

In Romania, la nivelul anului 1992 erau 54,3% locuitori in mediul urban si 45,7% in mediul rural.

4.2.2. Structura populatiei pe sexe

In general, in mai toate tarile, populatia de sex feminin depaseste procentual pe cea de sex masculin, desi la nastere se inregistreaza mai multi baieti decat fetite, respectiv 51-52%. Pana la varsta de 40 de ani se constata o supramortalitate la sexul masculin, datorata unui determinism genetic, la care se adauga conditii de munca mai grele, vicii, astfel ca la aceasta varsta se produce o egalizare procentuala intre cele doua sexe. Supramortalitatea masculina se constata si in continuare, astfel ca la varste inaintate raportul dintre femei si barbati este in favoarea primelor.

In Romania, la nivelul anului 1992 erau 49,3% barbati si 50,7% femei.

Raportul dintre cele doua sexe se exprima prin indicele (rata) de masculinitate, respectiv de feminitate, care se calculeaza conform formulelor:

I_m% - indice de masculinitate;

L_m - nr. pop. de sex masculin;

I_f% - indice de feminitate;

L_f - nr. pop. de sex feminin

In ultimele decenii exista o tendinta de scadere a indicelui de masculinitate.

Exista in lume regiuni in care indicele de masculinitate este supraunitar, ceea ce inseamna ca exista o supramortalitate la sexul feminin. Acest fenomen se observa in tari subdezvoltate, unde femeile traiesc si muncesc in conditii deosebit de grele si in care asistenta medicala este ca si inexistenta.

4.2.3. Structura populatiei pe grupe de varsta

Varsta reprezinta o caracteristica importanta nu numai din punct de vedere demografic, dar si al sanatatii. De aceea, orice studiu trebuie sa analizeze fenomenele si din acest punct de vedere, pentru a elimina erorile de apreciere.

Tabel 4.1.

Pentru a interpreta structura populatiei pe grupe de varsta trebuie sa luam in considerare trei grupe mari de varsta: 0-14, 15-49 si 50 de ani si peste. In functie de raportul dintre acestea, asa cum se vede in tabelul de mai sus, exista trei tipuri de populatie: tanara, stationara si imbatranita.

Daca am dori sa reprezentam grafic aceste tipuri de populatie, ele ar arata in felul urmator: populatia de tip tanar ar avea forma de triunghi, cu baza larga si varful ascutit, populatia de tip stationar, forma de clopot, iar populatia de tip imbatranit, forma de urna.

populatie tanara populatie stationara populatie imbatranita

Figura 4.1.

O alta modalitate de reprezentare grafica o reprezinta piramida varstelor, in care sunt prezentate atat varsta cat si cele doua sexe.

Structura populatiei pe grupe de varsta are implicatii demografice, medicale si socio-economice.

Din punct de vedere demografic, structura pe sexe si varste influenteaza reproducerea. O populatie de tip tanar are o natalitate crescuta, in timp ce una imbatranita are o natalitate scazuta.

Din punct de vedere medical, structura populatiei determina un anumit tip de morbiditate. Astfel, populatia de tip tanar este dominata de o patologie predominant acuta, pe cand cea de tip imbatranit de una cronica, degenerativa. In primul caz este nevoie de o retea de pediatrie bine pusa la punct, de o buna supraveghere sanitaro-antiepidemica. In cea de a doua situatie este nevoie de policlinici, de spitale de specialitate, de o retea ambulatorie bine pusa la punct, toate in ideea prevenirii, diagnosticarii si dispensarizarii bolnavilor, pe cat posibil in faza functionala a bolii.

Din punct de vedere socio-economic, o populatie tanara inseamna forta de munca, care permite o buna dezvoltare a societatii, in timp ce o populatie imbatranita inseamna un procent crescut de persoane neproductive, ce necesita protectie sociala si implicit cheltuieli ridicate.

Pentru o mai usoara interpretare a structurii pe grupe de varsta se foloseste indicele populatiei de peste 60 sau 65 ani, raportat la populatia 0-14 ani, formula de calcul fiind:

I₆₀₍₆₅₎ - indicele populatiei de peste 60/65 de ani;

L ₆₀₍₆₅₎ - numarul populatiei de peste 60/65 de ani;

L_(0-14) - numarul populatiei de 0-14 ani

Cu cat acest indice este mai ridicat, cu atat structura populatiei este mai imbatranita.

4.2.4.Populatia activa si pasiva

Dupa locul pe care-l ocupa in procesul economic, populatia se imparte in activa si pasiva. Se intelege prin populatia activa, populatia producatoare, adica persoanele care se intretin din castigul ocupatiei lor. Prin populatie pasiva se intelege acea parte a populatiei care este intretinuta de altii, stat, etc., deci este doar consumatoare (pensionari, casnice, someri, copii, etc.).

Intr-o colectivitate are loc permanent un proces de trecere a acestor doua categorii de populatie dintr-una in alta, desi la nastere toti sunt consumatori.

Populatia activa este cunoscuta si ca populatie economic activa, iar procentul acesteia fata de totalul populatiei se poate calcula cu ajutorul ratei de inlocuire, conform urmatoarei relatii:

R_i - rata de inlocuire;

I - persoane intrate in categoria activa;

E - persoane iesite din categoria activa;

L - populatia la 01.07.a.c.

Acest indice difera de la o regiune la alta, indiferent daca este apreciat la nivel national sau international, fiind mai ridicat in regiunile dezvoltate economic.

De asemenea exista mari variatii ale acestui indice in functie de grupa de varsta si sex, o influenta in acest sens avand-o si legislatia in domeniul fortei de munca, scolarizarea, etc.

Pentru o apreciere mai buna a raportului dintre populatia activa si pasiva se foloseste indicele populatiei pasive, care se calculeaza conform relatiei:

I_p - indicele populatiei pasive;

P_p - populatie pasiva;

P_a - populatie activa

Acest indice arata volumul sarcinii sociale, pe care o implica populatia consumatoare asupra celei producatoare.

In ceea ce priveste populatia pasiva sau inactiva este foarte importanta structura acesteia. Daca ponderea o au copiii, problemele nu sunt majore, pentru ca acestia in timp si in mod esalonat devin producatori, dar daca ponderea foarte mare o au pensionarii si somerii, acest lucru pune mari probleme societatii.

4.2.5. Populatia apta de munca este considerata populatia cuprinsa intre 16 si 60 sau 64 de ani (in functie de legislatia tarii respective), indiferent daca este incadrata sau nu in vreun sector de activitate.

Rezulta deci ca notiunile de populatie economic activa si populatie apta de munca trebuie bine distinse, in sensul ca populatia economic activa cuprinde numai o parte a populatiei apte de munca, pe aceea care este efectiv incadrata in vreunul din sectoarele social-economice de activitate.

Raportul dintre populatia apta de munca si economic activa depinde de factori numerosi si variati. In primul rand acest raport depinde de gradul dezvoltarii economice al unei tari. Cu cat acest grad este mai ridicat, cu atat procentele celor doua notiuni se apropie. Depinde apoi de proportia incadrarii femeilor in activitatea social-economica a tarii, de intensitatea si extinderea gradului de scolarizare la toate nivelele, de existenta si proportia somajului.

Tot aici trebuie mentionat un indice important si anume raportul de dependenta, care ne arata numarul de tineri si varstnici din populatie, sub limita apta de munca, ce revin la 1000 de persoane apte de munca.

I_d - indice de dependenta;

L_(0-15) - numarul populatiei de 0-15 ani;

L ₍₆₀₎ - numarul populatiei de peste 60 de ani;

L_(16-59) - numarul populatiei de 16-59 ani

4.2.6. Structura populatiei economic active pe sectoare de activitate. Dupa Collin Clark ocupatiile se impart in trei categorii de activitate:

- sectorul primar cuprinzand agricultura cu ramurile conexe si silvicultura;

- sectorul secundar format din industrie si constructii;

- sectorul tertiar sau de prestatii de servicii alcatuit din comert, administratie, ocrotirea sanatatii, invatamant, cercetare stiintifica etc.

Azi se considera ca o tara este cu atat mai dezvoltata cu cat populatia ocupata in sectorul tertiar si secundar este mai mare. Din acest motiv in cadrul populatiei economic active este util a fi cunoscuta si structura acesteia pe cele trei sectoare de activitate.

4.2.7. Structura populatiei pe profesiuni consta din repartizarea populatiei economic active pe profesiuni. Profesiunea sau meseria unei persoane, conform Dictionarului economic (1962), este "un complex de cunostinte teoretice si practice obtinute in scoli, cursuri de calificare sau in timpul practicii in productie, care permit celui ce le profeseaza anumite operatii de transformare si prelucrare a materiilor si materialelor sau sa presteze anumite servicii".

Prin loc de munca se intelege intreprinderea, institutia sau orice alta unitate in care o persoana iti desfasoara in mod obisnuit activitatea, spre deosebire de ocupatie, care cuprinde activitatea sociala utila desfasurata de o persoana intr-una din ramurile social-economice si care constituie sursa de venit a respectivei persoane.

Pentru sectorul sanitar cunoasterea structurii pe ramuri economice si profesiuni este necesara pentru analiza si interpretarea morbiditatii generale si profesionale, pentru rolul pe care l-ar putea avea asupra miscarii populatiei si pentru desfasurarea unei adecvate si eficiente politici sanitare de cadre si unitati.

Atunci cand apare necesitatea aprofundarii unor probleme de sanatate publica, distributia populatiei numai pe ramuri economice sau chiar pe profesiuni este insuficienta, fiind necesare studii in care trebuie sa se tina seama de structura populatiei pe loc de munca.

4.2.8. Structura populatiei pe stare civila.

Acest indice prezinta fara indoiala importanta asupra starii de sanatate a populatiei avand repercusiuni atat asupra fenomenelor demografice (natalitate, mortalitate generala si infantila), cat si asupra celor de morbiditate.

Starea civila se apreciaza cu ocazia recensamintelor, cand populatia se clasifica in casatoriti, necasatoriti, divortati si vaduvi, sau cu ocazia inregistrarii nascutilor vii la oficiul de stare civila a copiilor si care poate fi: legitima, nelegitima, gasita sau necunoscuta.

4.2.9. Structura populatiei dupa stiinta de carte.

Structura dupa stiinta de carte a populatiei, prin implicatiile multilaterale si complexe, atat social-economice, cat si medico-sanitare, constituie un alt aspect extrem de important al structurii populatiei.

Din punct de vedere al ocrotirii sanatatii, nivelul cultural-sanitar are repercusiuni serioase in atacarea si rezolvarea a numeroase probleme de sanatate publica. Participarea activa a populatiei, in ocrotirea propriei ei sanatati, devine cu atat mai posibila si eficienta cu cat nivelul de pregatire al individului si implicit al colectivitatii este mai ridicat.

De aceea si notiunea de stiinta de carte, la ora actuala a devenit mult mai complexa nemaifiind limitata la cateva elemente de citit si de scris, ea trebuie inteleasa ca un bagaj de cunostinte sociale, culturale si politice, insotita de completarea permanenta a acestora prin citirea de carti, reviste si ziare. Este si motivul pentru care stiinta de carte se transforma intr-o notiune noua, aceea de grad sau nivel de instructie al populatiei.

Tot din acest motiv, al sensului mai complet al notiunii de stiinta de carte, aprecierea se face prin exprimarea negativa a fenomenului, deci a nestiutorilor de carte, adica a analfabetilor, si se raporteaza la 100 de locuitori trecuti de 15 ani.

Un indice folosit pentru a caracteriza nivelul instructiv-educativ al populatiei este indicele general de scolarizare, ce exprima in procente, fata de populatia 6-24 ani, numarul de elevi si studenti.

I_sc - indice de scolarizare;

L_(6-24) - numarul populatiei de 6-24 de ani

Dinamica populatiei

5.1.Dinamica populatiei descrie miscarea populatiei si are doua componente:

- naturala;

- mecanica

Miscarea naturala

Miscarea naturala a populatiei sau reproducerea populatiei reprezinta domeniul central al demografiei, fiind de mare importanta pentru sanatatea publica.

Reproducerea populatiei, in sens larg este un fenomen de "regenerare" a populatiei, prin intrarea si iesirea in fiecare an a unei generatii. Tinand seama de acest fapt putem spune ca are doua componente:

- forta de reproducere;

- forta de mortalitate.

5.1.1. Forta de reproducere se poate aprecia printr-o serie de indicatori demografici, dintre care ii vom prezenta pe cei mai importanti.

Inainte de a face acest lucru consideram ca este utila definirea unor evenimente demografice si ale unor notiuni utilizate in aprecierea fortei de reproducere.

Produsul de conceptie este rezultatul fecundarii unui ovul de catre un spermatozoid, care a parcurs perioada de gestatie si care se finalizeaza prin nastere sau avort.

Nou nascutul viu se defineste ca fiind orice produs de conceptie, expulzat sau extras complet din corpul mamei, indiferent de durata de gestatie, care prezinta semne vitale: respiratie, batai cardiace, pulsatia cordonului ombilical sau contractia unui muschi striat, fie ca a fost sectionat sau nu cordonul ombilical si ca placenta a ramas sau nu atasata.

Nascutul mort reprezinta rezultatul sarcinii de minim 180 de zile, atunci cand produsul de conceptie nu a prezentat nici un semn vital.

Avortul este produsul de conceptie care provine dintr-o sarcina cu durata mai mica de 28 de saptamani si care dupa extragerea completa din corpul mamei nu prezinta nici un semn vital. Avortul poate fi spontan sau provocat.

Nasterea este rezultatul expulzarii unui produs de conceptie dupa o perioada de gestatie mai mare de 28 de saptamani.

Rangul nasterii exprima a cata nastere a mamei este cea in cauza.

Rangul nascutului arata al catelea nascut viu sau mort este respectivul nascut in suita celor pe care i-a nascut mama.

Intervalul protogenezic este durata medie dintre casatorie si nasterea primului copil.

Intervalele intergenezice sunt duratele medii care separa intr-o populatie nasterile de rang succesiv.

5.1.1.1. Natalitatea. Unul din aspectele demografice cele mai importante pentru o societate il constituie natalitatea, care este si un criteriu de apreciere al gradului de dezvoltare al respectivei societati.

Natalitatea exprima numarul nascutilor vii la 1000 de locuitori si se calculeaza conform formulei:

N - natalitatea;

nv - nou nascuti vii;

L - numarul populatiei la 01.07.a.c.

Sursa principala a datelor pentru calculul natalitatii este certificatul constatator al nasterii.

Exista o mare variabilitate a indicelui de natalitate intre tarile dezvoltate, cu indici mai scazuti si tarile in curs de dezvoltare, cu indici de 3-5 ori mai mari.

Chiar si in interiorul aceleiasi tari exista diferente importante, regionale sau pe medii, urban sau rural.

In tara noastra exista o natalitate mare in partea de est (Moldova), o natalitate scazuta in zona de vest (in special judetele Arad, Timis si Caras-Severin) si o natalitate cu valori intre cele doua zone mentionate, in Muntenia si Transilvania. De asemenea se inregistreaza valori mai mari ale natalitati in mediul rural fata de mediul urban.

Aceste variatii se datoreaza faptului ca natalitatea, care este un fenomen extrem de complex este influentata de o mare diversitate de factori. In cele ce urmeaza vom insista in prezentarea celor mai importanti, care au contribuit la scaderea natalitatii, determinand aparitia notiunii de denatalitate:

a. Factori biologici. Perioada de procreatie a femeii se considera a fi in general de 30-35 de ani, incepand de la varsta de 15 ani si terminandu-se la 45-50 ani. Dezvoltarea morfofiziologica a femeii are un rol important in reproducere, perioada maxima a fertilitatii plasandu-se intre 20-25 ani, dupa care se produce o diminuare lenta, dar sigura.

Exista un anumit procent de femei, variabil ca frecventa, la care apare fenomenul opus fertilitatii si anume sterilitatea. Aceasta poate fi fie congenitala, fie dobandita sau secundara, aparuta in timpul vietii, datorita anumitor stari patologice, ca boli ginecologice, boli venerice, interventii chirurgicale pe aparatul genital, provocarea de avorturi repetate etc.

Totodata se observa ca procentul sterilitatii este influentat de numarul nasterilor. De mentionat ca in afara sterilitatii feminine un rol in procreare il are si sterilitatea masculina.

Asupra rolului avorturilor in scaderea natalitatii este greu de stabilit o conceptie unitara. Dupa unii demografi, avortul nu trebuie considerat ca o cauza in sine a denatalitatii, ci ca un mijloc prin care femeia sau cuplul evita procrearea. Cifre exacte asupra numarului de avorturi sunt dificil de obtinut si cu atat mai mult asupra raportului dintre avorturi spontane si provocate.

b. Factori social-economici. Sunt elemente care trebuie neaparat luate in seama cand discutam nivelul si tendinta natalitatii si fara de care aceasta nu poate fi interpretata sau influentata. Astfel, pentru marea majoritate a tarilor dezvoltate este valabil faptul ca odata cu cresterea nivelului de trai material si cultural, cu industrializarea si urbanizarea masiva, care duce pe de o parte la stergerea diferentei dintre rural si urban si pe de alta parte la o intensa mobilitate sociala, natalitatea tinde sa scada.

Faptul se explica prin elementele noi pe care factorii sociali-economici ii aduc in viata omului modern, elemente care trebuie cunoscute si care nu pot fi deloc neglijate. Acestea sunt:

- prelungirea duratei de scolarizare si deci casatoria la varste mai avansate, cu intarzierea procrearii;

- implicarea femeii din ce in ce mai mult in viata social-economica a societatii;

- dorinta tinerelor cupluri de a trai mai bine, de a duce o viata mai comoda;

- castigul insuficient, criza de locuinte, etc.

Studii si cercetari efectuate in diferite tari, dar si la noi in tara arata ca aspectele pur economice (venitul, spatiul locativ, etc.) nu au un rol predominant in influentarea nivelului natalitatii.

c. Factorii culturali-psihologici. Ridicarea nivelului cultural si de instruire al populatiei aduce un element nou, specific lumii moderne, tarilor evoluate si anume ca procrearea devine un act constient, voluntar si volitiv al familiei, dar in special al femeii.

Din analiza celor trei categorii de factori prezentati rezulta ca natalitatea trebuie considerata un fenomen social care are o individualitate proprie.

d. Comportamentul demografic este atitudinea constienta a cuplului familial fata de numarul de copii pe care doreste sa-i aiba. De-a lungul timpului s-au descris mai multe tipuri de comportamente demografice:

- comportamentul demografic pozitiv consta in procrearea de copii fara nici o interventie restrictiva din partea familiei. Acest tip de comportament a caracterizat populatia secolului al XIX-lea, dar se mai intalneste si astazi in unele zone ale globului si chiar si in unele regiuni din tara noastra. Conform acestui tip de comportament, daca nu ar exista decese materne si decese ale copiilor sub 1 an s-ar produce o suprapopulare, ceea ce ar insemna un dezastru, tinand cont ca unei astfel de populatii nu i s-ar putea asigura resursele necesare supravietuirii. Pe de alta parte, insa acest tip de comportamet a permis perpetuarea speciei umane.

- comportamentul demografic negativ consta in tendinta cuplurilor de a-si limita numarul de copii. Acest tip de comportament a aparut o data cu evolutia societatii umane, cu cresterea standardului de viata si imbunatatirea calitatii asistentei medicale, fiind pe de alta parte o frana in dezvoltarea armonioasa a unei societati.

- comportamentul demografic optimal a aparut ca o necesitate de echilibrare a doua tendinte opuse, pe de o parte nevoia societatii de forta de munca si pe de alta parte tendinta cuplurilor de limitare a numarului de nasteri. Conform acestui tip de comportament pentru o dezvoltare armonioasa a societatii trebuie ca in fiecare familie sa existe 2 pana la 4 copii sau 1-2 fetite.

e. Planificarea familiala este reflectarea comportamentului demografic optimal in constiinta cuplului. O planificare familiala corect aplicata, inteleasa si acceptata de populatie are drept consecinte:

- procrearea unui numar optim de copii doriti;

- scaderea numarului de avorturi;

- reducerea mortalitatii materne la valori reziduale;

f. Factori legislativi. Exista o serie de reglementari legislative, precum Codul Familiei, Codul Muncii, sistemul de alocatii pentru copii, programe pentru protectie a mamei si copilului, etc., care influenteaza indicatorul de natalitate. Un exemplu in acest sens este acel "celebru" Decret 770/1966 prin care s-a interzis avortul chirurgical. Urmare a acestei masuri coercitive, in anul 1967 s-a inregistrat o crestere brusca a natalitatii de la 14,3 la mie la 27,4 la mie. In anii urmatori insa natalitatea a inceput sa scada si in acelasi timp sa creasca numarul de avorturi septice si de decese consecutive acestora.

Pentru evitarea fenomenului de denatalitate cercetari si politici demografice considera ca sunt necesare o serie de masuri cum ar fi:

- stimulare directa (alocatiile pentru copii, diverse ajutoare banesti, etc.);

- stimulare indirecta (concedii, crese, gradinite, etc.);

- educatie, in general si pentru sanatate, in special;

In afara de indicatorul de natalitate, dar legat de acesta se descriu 2 indici indirecti ai reproducerii populatiei si anume: indicele de nuptialitate si indicele de divortialitate

5.1.1.1.1. Indicele de casatorie sau nuptialitate arata numarul de casatorii intr-un interval de timp, raportat la populatie si se calculeaza conform formulei:

I_c - indice de casatorie;

N_c - numar de casatorii;

L - numarul populatiei la 01.07.a.c.

Indicele de nuptialitate este considerat un indice pozitiv, pentru ca se presupune ca realizarea casatoriei se face in scopul procrearii. S-a constatat ca nu exista o corelatie directa intre nuptialitate si natalitate. Acest indice este influentat de structura pe grupe de varsta a populatiei, pe de o parte si de varsta la care are loc casatoria, ca o consecinta a mentalitatii si legislatiei in vigoare, pe de alta parte.

5.1.1.1.2. Indicele de divorturi sau divortialitatea arata numarul de divorturi raportat fie la cifra populatiei, fie la numarul de casatorii, conform urmatoarelor formule:

I_d - indice de divorturi;

N_d - numar de divorturi;

N_c - numar de casatorii;

L - numarul populatiei la 01.07.a.c.

Divortialitatea este considerat un indice negativ, constatandu-se ca exista o corelatie inversa cu indicele de natalitate, deci cu cat creste numarul de divorturi cu atat mai mult scade numarul de nasteri.

Cercetarile arata ca numarul de divorturi este mai mare in mediul urban decat in mediul rural.

5.1.1.2. Fertilitatea. Se intelege prin fertilitate numarul de nascuti vii la o mie de femei aflate in perioada fertila, deci intre 15-49 ani si se calculeaza dupa formula:

I_fert - indice de fertilitate;

nv - nou nascuti vii;

F_{(15 - 49)} - numar femei intre 15-49 de ani

Indicele de fertilitate reproduce mai fidel, decat cel de natalitate, fenomenul nasterii, pentru ca raporteaza nascutii vii numai la acea categorie de populatie care naste si nu la toata populatia.

5.1.1.2.1. Fertilitatea specifica pe grupe de varsta. Fertilitatea generala ia in considerare numarul total de femei intre 15-49 de ani fara sa tina seama de structura pe grupe de varsta sau de varsta acestora, desi reproducerea nu este la fel la toate varstele. Atunci cand se compara doua tari sau regiuni cu o structura pe grupe de varsta diferita, se poate calcula pe grupe de varsta conform formulei:

F_grv - fertilitatea specifica pe grupe de varsta;

nv_"x" - nou nascuti vii de mame de varsta "x";

F_"x" - populatia feminina de varsta "x"

5.1.1.2.2. Rata totala a fertilitatii este un indicator ce corespunde numarului mediu de copii nascuti de o femeie in intreaga ei perioada fertila 15-49 ani. Acest indice permite o comparare mai corecta intre tari sau regiuni.

5.1.1.2.3. Indicele brut de reproducere este un alt indicator al intensitatii nasterilor, dar mai ales al reinnoirii generatiilor unei populatii. Se poate defini ca fiind numarul nascutilor vii de sex feminin, ai femeilor in decursul intregii perioade fertile 15-49 ani. Formula de calcul este:

R_b = 0,488 · D₄₉

R_b - indice brut de reproducere;

D₄₉ - descendenta finala (numarul de fete pe care il naste o femeie pana la 49 ani);

0,488 - rata de feminitate, indice ponderal al fetelor din totalul nascutilor vii.

5.1.1.2.4. Indicele net de reproducere. In calcularea indicelui de fertilitate si a celui de reproducere bruta exista o eroare, in sensul ca nu se tine seama de pierderile (decesele) care au loc pe parcursul vietii femeilor intre 15-49 ani. In aceste calcule se pleaca de la ipoteza ca cele 1000 de femei de 15-49 ani raman tot 1000 la grupa de varsta 45-49 ani. Tinand seama de aceste pierderi, trebuie sa admitem ca si numarul nou nascutilor va fi mai mic. Pentru a evita aceasta eroare trebuie calculata fertilitatea specifica numai la supravietuitoarele fiecarei grupe de varsta. Pentru aceasta, se recurge la tabelul de supravietuire ce va fi prezentat la capitolul mortalitatii.

Formula indicelui net de reproducere este:

R_n = 0,488 · (F₁₅ · S₁₅ + F₁₆ · S₁₆ . . + F₄₉ · S₄₉)

R_n - indice net de reproducere;

F _{(15, 16, . 49)} - fertilitate specifica pe ani de varsta;

S _{(15, 16, . 49)} - numarul supravietuitoarelor la varsta respectiva;

Daca indicele net de reproducere este mai mic de 1 inseamna ca nu se asigura nici reproducerea simpla a populatiei, iar daca are valori peste 1 vorbim de o reproducere largita a populatiei.

5.1.1.2.5. Indicele de fertilitate conjugala (legitima). Daca luam in considerare faptul ca nu toata populatia feminina in varsta de 15-49 ani este casatorita, rezulta o eroare si in cazul indicelui de fertilitate, eroare ce ar trebui corectata, avand in vedere nasterile din afara casatoriei. Aceasta corectie e greu de realizat, deoarece situatia exacta se cunoaste cu ocazia recensamintelor. Indicele de fertilitate conjugala se calculeaza dupa formula:

F_leg - indicele de fertilitate conjugala;

nv_l - nou nascuti vii legitimi;

F_c(15-49) - numar femei casatorite cu varsta 15-49 ani

Acest indice reflecta comportamentul demografic al tinerelor cupluri, dorinta lor de a avea un numar de copii.

5.1.1.3. Fecunditatea. Indicele de fecunditate generala arata capacitatea biologica a femeilor intre 15-49 ani de a procrea si reprezinta numarul sarcinilor trecute de 2 luni, la 1000 de femei aflate in perioada fertila. Se calculeaza conform formulei:

I_fec - indice de fecunditate;

S - numar sarcini;

F_(15-49) - numar de femei cu varsta 15-49 ani

Fecunditatea se poate calcula pe categorii: subgrupe de varsta, mediu, grad de instruire, profesie etc.

Daca indicele de fertilitate se poate calcula usor, pentru ca numarul nascutilor vii se cunoaste, calcularea fecunditatii este mai dificila. De aceea acest indice se calculeaza pentru colectivitati restranse, prin anchete special organizate.

Analiza in paralel a fertilitatii si fecunditatii este deosebit de importanta in aprecierea fenomenului reproducerii. Astfel, daca intr-o populatie indicele de fecunditate are valori mari, iar indicele de fertilitate este scazut putem sa ne gandim ca terminarea unui numar mare de sarcini se face prin avort. Daca indicele de fecunditate este scazut si, implicit si cel de fertilitate, putem sa ne gandim ca acest lucru se datoreaza unor factori biologici (sterilitate), sau utilizarii pe acara larga a metodelor contraceptive.

5.1.2. Mortalitatea

Mortalitatea reprezinta componenta negativa a miscarii naturale fiind indicatorul demografic al deceselor dintr-o populatie data, intr-o perioada de timp (de obicei 1 an).

Evenimentul demografic al acestui indicator este decesul.

Studiul mortalitatii prezinta importanta in sanatatea publica pentru ca:

- mortalitatea este unul dintre indicatorii demografici utilizati in masurarea starii de sanatate a populatiei;

- permite aprecierea gradului de dezvoltare socio-economica al unei tari;

- permite identificarea problemelor de sanatate si stabilirea prioritatilor de actiune;

- permite planificarea sanitara a resurselor;

- permite stabilirea si ierarhizarea obiectivelor in cadrul programelor de sanatate;

- permite evaluarea activitatii sistemului de servicii sanitare;

Pentru aprecierea fenomenului demografic de mortalitate se utilizeaza mai multi indici.

5.1.2.1. Mortalitatea generala este a doua componenta principala, dupa natalitate, ce influenteaza structura populatiei, in special pe grupe de varsta.

Rata mortalitatii sau indicele brut sau general al mortalitatii este rata de deces, survenind intr-un an calendaristic la o populatie expusa riscului de moarte, dintr-un anumit teritoriu, in aceeasi perioada si se calculeaza conform formulei:

M_gen - mortalitatea generala;

D - numar decese;

L - numarul populatiei la 01.07. a. c.

Sursele de informatii pentru masurarea mortalitatii sunt:

- inregistrarea deceselor la serviciul de stare civila din cadrul primariilor;

- date privind numarul si structura populatiei (varsta, sex, mediu, etc.), de la serviciile de statistica.

Analiza mortalitatii se poate face transversal, adica intr-un an calendaristic sau o anumita perioada de timp, sau longitudinal, prospectiv sau retrospectiv, cand se analizeaza o cohorta sau o generatie. Desi este mai putin exacta, analiza transversala a mortalitatii este cel mai des utilizata, fiind mai simpla.

Mortalitatea generala este un indicator sensibil la dezvoltarea socio-economica a unei societati. In acest sens s-a constatat ca in tarile in curs de dezvoltare, o data cu progresul inregistrat, mortalitatea generala a scazut. De asemenea, in tarile dezvoltate s-a constatat o imbatranire a populatiei, datorita cresterii duratei medii de viata, ca o consecinta a standardului de viata crescut si a cresterii calitatii asistentei medicale.

Putem spune ca exista o corelatie directa intre venitul national brut pe cap de locuitor si durata medie de viata, precum si intre procentul alocat pentru sanatate din venitul national si speranta de viata la nastere.

In consecinta, daca produsul national brut creste, iar procentul alocat pentru sanatate ramane constant, fondul pentru sanatate creste in valoare absoluta deci, creste si calitatea vietii si calitatea asistentei sanitare.

5.1.2.2. Mortalitatea specifica pe sexe. In ceea ce priveste mortalitatea pe sexe exista diferente, in sensul ca in mai toate tarile din lume este o supramortalitate masculina. Astfel, desi se nasc mai multi copii de sex masculin (51-52%), din cauza supramortalitatii masculine proportia intre cele 2 sexe se egaleaza in jurul varstei de 40 ani. Supramortalitatea masculina se continua si dupa aceasta perioada, incat la varste inaintate proportia intre cele 2 sexe se schimba. Exista si situatii in care exista o supramortalitate a sexului feminin, in zone in care se acorda o atentie mai redusa femeii, aceasta avand o alimentatie precara si fiind supusa unor munci, in conditii grele.

Indicele de mortalitate specifica pe sexe se calculeaza conform formulei:

M_{(m, f)} - indice mortalitate specifica pe sexe (masculin sau feminin);

D_{(m, f)} - nr. decese de sex masculin sau feminin;

L_{(m, f)} - populatia medie de sex masculin sau feminin;

5.1.2.3. Mortalitatea specifica pe grupe de varsta. Acest indice se calculeaza raportand decesele de o anumita varsta (sau grupa de varsta) la populatia de aceeasi varsta, conform formulei:

M_x - mortalitatea specifica a varstei x;

D_x - decese ale varstei x;

L_x - populatia de varsta x;

Exista diferente intre nivelele mortalitatii specifice a diferitelor varste de la o tara la alta si chiar de la o regiune la alta. In general, exista unele caracteristici comune: mortalitate mai mare la copii, in special la cei sub 1 an, care apoi scade la valori mai mici, intre 5-14 ani, cu o crestere usoara pana pe la 50 ani, dupa care cresterea este mai accentuata.

Daca reprezentam grafic mortalitatea specifica pe grupe de varsta, observam existenta a trei tipuri de curbe: una in forma literei J rasturnate sau L, una in forma literei U si alta in forma literei J.

Figura 4.2.

a. Curba in forma literei L indica valori foarte mari ale mortalitatii infantile, urmata de o diminuare vizibila, cu valorile cele mai mici intre 10-14 ani, dupa care tinde sa creasca treptat la varste inaintate, fara sa atinga valorile mortalitatii infantile. Acest tip de mortalitate se intalneste in tarile slab dezvoltate, cu conditii precare de viata si asistenta medicala de proasta calitate. In aceste tari predomina bolile transmisibile, bolile carentiale si in general, afectiunile acute, care afecteaza varstele tinere.

b. A doua reprezentare grafica, in forma literei U, arata un numar de decese mai scazut sub varsta de 1 an si o crestere a numarului de decese la varste inaintate, aproximativ la acelasi nivel cu cel al copiilor. Acest tip de mortalitate se intalneste in tari in curs de dezvoltare, in care standardul economic este mai ridicat si asistenta medicala mai buna. Patologia este dominata de boli cronice, bolile acute fiind intr-o oarecare masura tinute sub control, cu posibilitati de scadere sau de eradicare a unora dintre ele.

c. Curba in forma literei J arata un nivel scazut al mortalitatii infantile si valori foarte mari ale mortalitatii la varste inaintate. Este un model ce caracterizeaza tarile dezvoltate, cu o situatie socio-economica foarte buna si o asistenta medicala de calitate. In aceste tari se acorda o atentie deosebita mamei si copilului, iar durata medie de viata este crescuta. Patologia este dominanta de boli cronice degenerative.

5.1.2.4. Mortalitate specifica pe cauze de boala. Unul din aspectele cele mai importante ale mortalitatii generale il constituie cunoasterea acesteia pe cauze.

Principalele cauze de deces difera de la o tara la alta si chiar de la o regiune la alta. Se poate vorbi si de o schimbare a ierarhiei acestor cauze in timp, in functie de evolutia socio-economica si nivelul asistentei sanitare. Daca la inceputul secolului XX, decesele erau cauzate, in special, de boli transmisibile, boli ale aparatului respirator, in ultimele 3 decenii se constata o crestere importanta a deceselor prin tumori, prin accidente si boli cardio-vasculare la adultul tanar si varstnic.

Mortalitatea specifica printr-o boala exprima numarul de decese printr-o boala, la suta de mii de locuitori si se calculeaza astfel:

M_cd - mortalitatea specifica printr-o boala;

D_cd - decesele printr-o boala;

L - populatia medie;

5.1.2.5. Letalitatea (mortalitatea proportionala) este un indicator care ne arata numarul deceselor printr-o boala din totalul deceselor si se calculeaza conform formulei:

M_prop - letalitatea;

D_cd - decesele printr-o boala;

D - total decese;

Letalitatea se poate calcula si pe sexe sau grupe de varsta, putand scoate in evidenta decesele cu ponderea cea mai mare la diferite categorii de grupe de varsta si sex.

Letalitatea este un indicator care ne arata varfurile de mortalitate, deci din ce cauza se moare cel mai mult din totalul deceselor. Acest lucru este util in sanatatea publica la stabilirea prioritatilor de actiune in functie de necesitati, dar si de posibilitati. In acelasi timp, letalitatea reflecta eficienta si calitatea activitatii sectorului sanitar.

5.1.2.6. Indicele de fatalitate evidentiaza proportia deceselor de o anumita boala fata de totalul cauzelor de imbolnavire de aceeasi boala si se calculeaza conform formulei:

I_fat - indice de fatalitate;

D_cd - decese de o anumita boala;

C - numar de cazuri de aceeasi boala;

5.1.2.7. Rata standardizata a mortalitatii. Atunci cand se studiaza acest fenomen, comparativ pentru zone diferite, intervine o eroare in calcul, datorita neomogenitatii populatiei din punct de vedere al structurii sale pe grupe de varste. Standardizarea mortalitatii reprezinta modalitatea de eliminare a influentei pe care o exercita structura diferita pe grupe de varsta a populatiei asupra mortalitatii. Exista 2 procedee:

a. Metoda directa (metoda populatiei standard). Pentru aplicarea acestei metode se alege o populatie de referinta, ca populatie standard, cu o anumita structura pe grupe de varsta. Acestei populatii i se aplica mortalitatile specifice pe grupe de varsta reale, din fiecare zona pe care o comparam, obtinandu-se astfel ratele standardizate ale mortalitatii pentru zonele respective, rate ce exprima frecventa asteptata a deceselor in ipoteza ca fiecare zona ar avea aceeasi structura pe grupe de varsta, respectiv structura populatiei standard. Se calculeaza conform formulei:

RMs = Σ p_s · m_x

RMs - rata standardizata a mortalitatii;

p_s - populatia standard;

m_x - mortalitate specifica grupei de varsta;

b. Metoda indirecta (metoda mortalitatii standard). In aceasta situatie se alege un model de mortalitate specifica pe grupe de varsta, drept model de referinta standard. Acest model se aplica la structura pe grupe de varsta reala, a fiecarei zone pe care o comparam, obtinandu-se astfel frecventa asteptata a deceselor, in ipoteza unui model standard de mortalitate specifica. Aceasta metoda se recomanda sa fie utilizata atunci cand se compara mortalitatea in populatii cu efective mici. Se calculeaza conform formulei:

RMs = Σ p_x · m_s

RMs - rata standardizata a mortalitatii;

p_x - populatia;

m_s - mortalitate standard;

5.1.2.8. Raportul standardizat al mortalitatii reprezinta raportul dintre numarul de decese observate si numarul de decese asteptate. Acesta masoara excesul de mortalitate inregistrat intr-o populatie fata de un model standard de mortalitate specifica si se calculeaza conform formulei:

RSM - raportul standardizat al mortalitatii;

D_o - decese observate;

D_a - decese asteptate;

5.1.2.9. Tabela de mortalitate reprezinta o metoda de masurare, analiza si comparare a mortalitatii. Aceasta permite calcularea urmatorilor indicatori numiti si functii biometrice:

- l_x sau S_x - numar de supravietuitori;

- d_x - numar de decese (reprezinta numarul de decese inregistrate in generatia fictiva de 100000, daca aceasta generatie ar fi fost supusa riscurilor de deces, din modelul de mortalitate inregistrat in anul de calcul);

- q_x - probabilitatea de deces;

- p_x - probabilitatea de supravietuire;

- e_x - speranta de viata la diferite varste;

Capul tabelei de mortalitate cuprinde urmatoarele rubrici:

Tabel 4.2.

5.1.2.10. Mortalitatea infantila. Dintre indicii demografici, in general, si cei ai mortalitatii, in special, mortalitatea infantila ramane cel mai sensibil indicator al starii de sanatate. El este folosit atat la aprecierea calitatii asistentei medicale, cat si la aprecierea nivelului de dezvoltare socio-economica.

Calculul mortalitatii infantile se face conform formulei:

M₍₀₎ - indice de mortalitate infantila;

d₍₀₎ - numar decese sub 1 an;

nv - nou nascuti vii;

In cazul mortalitatii infantile, se studiaza separat:

mortalitatea in prima saptamana de viata - numita mortalitate neonatala precoce;

mortalitatea primei luni de viata - numita mortalitate neonatala; si

mortalitatea dupa prima luna de viata, pana la 1 an - numita mortalitate postneonatala. Acestea se calculeaza conform urmatoarelor formule:

M_(0-6) - indice de mortalitate neonatala precoce;

d_(0-6) - numar decese in prima saptamana de viata;

nv - nou nascuti vii;

M_(0-27) - indice de mortalitate neonatala;

d_(0-27) - numar decese din prima luna de viata;

nv - nou nascuti vii;

M_{(28z-11 luni)} - indice de mortalitate postneonatala;

d_{(28z-11 luni)} - numar decese din lunile 2-12;

nv - nou nascuti vii;

Mortalitatea infantila este influentata de o serie de factori, cum ar fi:

a.      Mediul. In majoritatea tarilor si la noi se constata valori mai crescute ale mortalitatii infantile in mediul rural decat in mediul urban si aceste diferente sunt cu atat mai accentuate, cu cat starea socio-economica este precara si cu cat calitatea asistentei medicale este mai scazuta. In mediul rural accesibilitatea si adresabilitatea la serviciile medicale este mai scazuta decat in mediul urban.

b.      Sexul. In ceea ce priveste aprecierea mortalitatii infantile pe sexe se constata ca pana la varsta de 1 an exista o supramortalitate la sexul masculin, atribuita in principal unor factori genetici mai putini cunoscuti, care actioneaza chiar si inainte de nastere.

c.      Starea civila a nou-nascutului. La nou-nascutii legitimi mortalitatea infantila prezinta valori mai scazute decat la cei nelegitimi. Un copil dorit, intr-o familie organizata este mai bine ingrijit.

d.     Anotimpul. Se cunoaste ca in anotimpul rece predomina afectiunile acute ale aparatului respirator, iar in sezonul cald cele ale aparatului digestiv. Daca in cele 2 sezoane exista varfuri mari de mortalitate inseamna ca sunt deficiente in ceea ce priveste asistenta medicala, in special in sectorul medicinii preventive (imunizari deficitare, nesupravegherea potentialelor focare epidemiologice, etc.).

e.      Varsta. Varsta copilului sub 1 an se imparte in subgrupe, tinand seama de dezvoltarea psiho-somatica a acestuia si de complexitatea masurilor de ocrotire a sanatatii lui. Aceste subgrupe de varsta sunt: sub 1 zi; 1-6 zile; 7-28 zile; 1-5 luni: 6-11 luni. Primele 3 subgrupe alcatuiesc perioada neonatala, iar celelalte perioada postneonatala. Diferite cercetari statistice efectuate in tarile dezvoltate arata ca cele mai dificile momente sunt in perioada neonatala precoce (sub 7 zile), cand se produc aproape 60% din decesele sub 1 an. Valorile crescute ale mortalitatii infantile din prima luna de viata se datoreaza in mare parte faptului ca in aceasta perioada "zestrea" imunitara a nou-nascutului este doar cea mostenita de la mama.

In tarile subdezvoltate mortalitatea postneonatala inscrie valori mai mari, datorita alimentatiei deficitare, conditiilor socio-economice precare, nestapanirii problemelor de asistenta medicala si de ocrotire a mamei si copilului.

f.       Cauze exogene si endogene.

Cauzele exogene sunt cele pe care copilul le intalneste in mediul care traieste, incluzand afectiuni respiratorii, digestive, infecto-contagioase. Aceasta categorie de cauze sunt controlabile si evitabile.

A doua categorie sunt cauzele endogene care cuprind prematuritatea, malformatiile congenitale si traumatismele obstetricale. Aceasta grupa de cauze este mai greu de controlat.

Cauzele endogene le mai putem clasifica dupa momentul aparitiei, astfel:

- exista chiar din timpul conceptiei (boli ereditare);

- dobandite in timpul graviditatii (malformatii congenitale);

- apar in momentul nasterii (traumatisme obstetricale);

5.1.2.11. Mortinatalitatea este un fenomen demografic care raporteaza nascutii morti la 1000 de nasteri si se calculeaza conform formulei:

M_n - indicele de mortinatalitate;

nm - nascuti morti;

nv - nascutii vii;

Aceasta formula de calcul a inceput sa se utilizeze de la 01.01.1979, pana la acea data la numitor fiind trecuti numai nascutii vii (deoarece in unele tari nascutii morti nu se declara). Cauzele mortinatalitatii sunt numeroase si complexe, ceea ce da acestui fenomen un vast continut medico-social. Mortinatalitatea urmeaza, in general, evolutia mortalitatii infantile, dar mai ales a celei neonatale.

5.1.2.12. Mortalitatea feto-infantila. Pentru o interpretare corecta a masurilor de ocrotire a mamei si copilului se utilizeaza acest indice care exprima raportul dintre decesele sub 1 an, la care se adauga nascutii morti la 1000 de nasteri si se calculeaza conform formulei:

M_fi - indice de mortalitate feto-infantila

d₍ - numar decese sub 1 an;

nm - nascuti morti;

nv - nascutii vii;

Se poate observa ca, practic, mortalitatea feto-infantila se obtine insumand valorile mortalitatii infantile cu cele ale mortinatalitatii.

5.1.2.13. Mortalitatea perinatala este un indicator important, care ne furnizeaza informatii privind ingrijirea pre-, intra- si postnatala. Se calculeaza conform formulei:

M_p - indice de mortalitate perinatala;

d_(0-6) - decese din primele 6 zile;

nm - nascuti morti;

nv - nascutii vii;

Mortalitatea perinatala, de fapt, insumeaza decesele fetale tardive (nascutii morti) si decesele din prima saptamana de viata (decese neonatale precoce). Aceasta notiune are un suport stiintific, deoarece cauzele de deces sunt aceleasi si pot fi grupate, in mare parte, pe grupe nosologice identice. Cauzele mortalitatii perinatale sunt: cauze materne, cauze fetale si ale nou-nascutului, cauze obstetricale, cauze ovulare.

5.1.2.14. Mortalitatea materna. In conformitate cu definitia OMS, adoptata la Geneva, in mai 1976, mortalitatea materna a fost definita astfel: "decesul unei femei in cursul sarcinii sau intr-o perioada de 42 zile de la terminarea sa, oricare ar fi durata sau localizarea sarcinii, prin orice cauza determinata sau agravata de sarcina sau de ingrijirile pe care le-a solicitat, dar nici accidentala, nici intamplatoare". Altfel spus, prin mortalitatea materna se intelege decesul mamelor, fie din cauza nasterii, fie din cauza complicatiilor sarcinii, nasterii si lauziei. Se calculeaza conform formulei:

M_m - indice de mortalitate materna;

d_m - numar decese mame prin complicatiile sarcinii, nasterii, lauziei;

nv - nascuti vii;

Cauzele principale ale mortalitatii materne sunt: febra puerperala, avortul septic si accidentele din timpul nasterii. Din punct de vedere medico-social, acest fenomen trebuie sa fie bine cunoscut si interpretat, deoarece are efecte sociale asupra familiei, reprezentand pierderea unor femei tinere. Experienta tarilor dezvoltate arata ca acest fenomen poate fi controlat.

5.2. Miscarea mecanica se refera la miscarea generata de factori economici, sociali, politici si migratie. In acest sens mobilitatea poate fi:

5.2.1. Profesionala, cand miscarea se face in grupe profesionale, prin schimbarea profesiei unei persoane, in timpul vietii sau schimbarea intre generatii (intre parinti si copii).

5.2.2. Sociala, cand o persoana sau un grup de persoane trec dintr-o categorie sociala in alta. Acest tip de mobilitate poate fi insotita de ascensiune sau regresie sociala.

5.2.3. Spatiala sau geografica, cunoscuta sub numele de miscare migratorie sau migratie si consta din deplasari de persoane sau grupe de populatie dintr-o zona in alta. In raport cu localitatea de origine, exista migratie interna si migratie externa. Prin migratie interna se intelege deplasarea dintr-o localitate in alta, pe teritoriul aceleiasi tari, iar prin migratie externa deplasarea dintr-o tara in alta.

Persoanele sau grupele de persoane ce vin intr-o localitate sau intr-o tara imigreaza, iar cele ce pleaca, emigreaza. Indiferent de natura deplasarii, interna sau externa, dar in functie de durata acesteia, migratia poate fi:

- definitiva, cand schimbarea domiciliul se face pentru totdeauna;

- flotanta, cand deplasarea are loc intr-un timp limitat, fara ca persoana respectiva sa-si schimbe domiciliul stabil;

- sezoniera, consta in deplasari in anumite perioade ale anului, de obicei pentru anumite munci;

- pendulara, cand deplasarea are loc zilnic, din localitatea cu domiciliul stabil in localitatea unde persoana isi are locul de munca;

Cresterea sau scaderea numarului populatiei dintr-un teritoriu poate avea la baza imigrarea si emigrarea. Aceasta modificare a cifrei populatiei pe baza migratiei poarta numele de miscare mecanica a populatiei. Aceasta nu este singura si cea mai importanta modalitate de crestere sau scadere a numarului de locuitori, o pondere esentiala avand-o natalitatea si mortalitatea. Jocul dintre natalitate si mortalitate constituie miscarea naturala a populatiei. Aceste doua componente - miscarea mecanica si naturala - formeaza miscarea reala a unei populatii. In mod obisnuit, miscarea unei populatii a unei colectivitati are loc pe seama miscarii reale.

Sporul natural

Sporul natural reprezinta numarul locuitorilor cu care se modifica populatia unei colectivitati, datorita diferentei dintre nascutii vii si decese si se calculeaza conform urmatoarelor formule:

S_n - indicele sporului natural al populatiei;

nv - numar nascuti vii;

D - numar decese;

L - populatia la 01.07 a.c.;

S_n = N - M_gen

S_n - indicele sporului natural al populatiei;

N - indicele de natalitate;

M_gen - indicele de mortalitate generala;

In cazul in care numarul nascutilor vii este mai mare decat al deceselor, deci natalitatea este mai mare decat mortalitatea generala, avem un excedent natural al populatiei. Daca natalitatea este mai mica decat mortalitatea generala, avem un minus de populatie, care poarta denumirea de deficit natural sau dupa exprimarea unor autori, spor natural negativ. Daca cei doi indicatori evolueaza paralel, valorile sporului natural raman neschimbate.

Durata medie de viata

Durata medie de viata este un indicator sintetic important, cunoscut si ca indicele sperantei de viata la nastere si care reflecta atat nivelul de trai al populatiei, cat si starea de sanatate a acesteia.

Aceasta notiune se defineste ca fiind numarul mediu al anilor, stabilit pe baza tabelei de mortalitate, pe care il are de trait o cohorta nascuta in anul pentru care se calculeaza acest indicator, daca ar trai toata viata in conditiile care determina mortalitatea specifica pe varste din anul respectiv.

Probabilitatea de supravietuire pentru fiecare an de varsta si speranta de viata la nastere a unei populatii se calculeaza pe baza tabelelor de mortalitate (vezi tabela de mortalitate 5.1.2.9). Aceste tabele se calculeaza cu ocazia recensamintelor populatiei, dar se pot calcula si intre recensaminte, in cazul in care se cunoaste an de an miscarea naturala si mecanica a populatiei pe sexe si grupe de varsta.

Tabela de mortalitate descrie modul in care, o data cu inaintarea in varsta, are loc disparitia prin deces a unei populatii, in conditiile regimului de mortalitate din anii pentru care se face calculul.

Speranta de viata la nastere nu trebuie confundata cu varsta medie, varsta modala sau longevitatea.

Varsta medie este o medie a varstelor persoanelor dintr-o colectivitate, iar varsta modala la deces corespunde cu varsta la care se inregistreaza frecventa maxima a deceselor, in repartitia lor in tabela de mortalitate.

Longevitatea este o caracteristica de persoana si corespunde varstei maxime pana la care poate trai omul, in cadrul unei populatii.