 |
|
 |  |
|
|
| |
 | Administratie | Contabilitate | Contracte | Criminalistica | Drept | Legislatie |
Prin miscarea populatiei intelegem modificarea numarului, compozitiei si distributiei teritoriale a populatiei ca si a intrarilor si iesirilor in si dintr-o populatie data. In functie de natura acestor intrari si iesiri, distingem miscarea naturala si miscarea migratorie.
Diferenta dintre intrari si iesiri formeaza soldul populatiei, sold care poate fi pozitiv (atunci cand intrarile depasesc iesirile), negativ (atunci cand, dimpotriva, iesirile depasesc intrarile) sau nul (in situatia unei egalitati intre intrari si iesiri). Soldul total va fi suma algebrica a celor doua solduri mentionate.
Miscarea naturala a populatiei este cea care este rezultatul intrarilor si iesirilor naturale in si dintr-o populatie data, intrari si iesiri reprezentate de nasteri si decese. Prin urmare, componentele de baza ale miscarii naturale a populatiei sunt natalitatea si mortalitatea. Tot componente ale miscarii naturale sunt considerate si nuptialitatea si divortialitatea, cu precizarea ca acestea sunt, sa spunem, componente secundare sau indirecte in sensul ca ele nu influenteaza direct numarul si compozitia populatiei, ci indirect, prin influentarea nivelului natalitatii si, in mai mica masura cel al mortalitatii.
Prin natalitate intelegem fenomenul demografic care evidentiaza frecventa producerii evenimentului nasterii intr-o populatie data. Masura cea mai frecvent utilizata a natalitatii este reprezinta rata generala a natalitatii: N / P x 100 unde N = total nascuti vii intr-un interval de timp determinat (de regula, un an) in cadrul unei populatii date si P = populatia medie a intervalului.
Intrucat nu intreaga populatie este supusa riscului demografic al nasterii, natalitatea nu ofera o imagine suficient de concludenta a intensitatii producerii nasterilor in respectiva populatie.
Din acest motiv, cel mai frecvent analizat fenomen demografic este fertilitatea care evidentiaza frecventa producerii evenimentului demografic numit nastere in cadrul populatiei expuse riscului demografic al producerii acestui eveniment, respectiv populatia feminina de varsta fertila (considerata conventional ca populatie feminina cuprinsa in intervalul de varsta 15 – 44 (49) ani). Intensitatea fertilitatii e calculata cu ajutorul: ratei generale a fertilitatii
N / Pf 15 / 44(49) x 1000, ratelor specifice ale fertilitatii, in principal pe grupe de varsta (Ni / Pfi x 1000, unde i indica grupul specific de populatie) si ratele standardizate care sunt raspunsul la intrebarea: care ar fi ratele generale ale fertilitatii pentru doua sau mai multe populatii daca acestea ar avea aceeasi compozitie pe varste si ar diferi doar in privinta ratelor fertilitatii specifice pe varste.
Este necesar sa se faca distinctia intre doi termeni uneori confundati: fecunditatea care reprezinta capacitatea sau potentialul reproductiv al femeilor si fertilitatea care reprezinta performanta reproductiva reala concretizata in nasterile realizate.
Nivelul fertilitatii unei populatii este influentat sau determinat, in modalitati si proportii diferite, de trei categorii de factori sau variabile:
A. Variabilele fiziologice sau biologice, care influenteaza fertilitatea prin intermediul fecunditatii, al capacitatii reproductive a femeilor. Este vorba de:
a) Nivelul fecunditatii feminine insasi. Intrucat acesta nu poate fi masurat si, ca atare, stabilit cu precizie, trebuie sa se recurga la estimari care au, evident, un grad aproximativ de precizie.
Se considera, din acest motiv, ca nivelul fertilitatii inregistrat in cadrul unei populatii care incep viata sexuala de timpuriu, practica relatii sexuale neingradite si nu recurg la nici un fel de control al nasterilor, reprezinta o estimare rezonabila buna a nivelului minim al fecunditatii feminine.
b) Varsta – aceasta este considerata variabila care influenteaza nivelul fertilitatii in dublu sens:
- existenta unor limite minime (considerate conventional de 15 ani, varsta la care se instaureaza in mod obisnuit ciclul ovulatoriu regulat) si maxime considerata a fi 44 sau 49 ani, varsta la care, in general, inceteaza ciclul ovulatoriu regulat, instaurandu-se menopauza), ale perioadei de varsta fertila; - repartitia inegala in acest interval de varsta a capacitatii reproductive. Astfel, se constata o perioada de relativa sub-fecunditate – intervalul 15-19 ani – urmata de un interval de maxima fecunditate – 20-24 ani – urmat aproape de intervalul 25-29 ani – dupa care fecunditatea incepe sa se diminueze progresiv.
c) O serie de boli, indeosebi venerice, dar nu numai, care induc sub-fecunditate sau chiar sterilitate.
d) Anumite caracteristici ale vietii moderne – stresul accentuat, ocuparea crescanda a femeilor in activitati extra-domestice etc in masura sa genereze o diminuare a fecunditatii si, implicit, a fertilitatii.
Unii autori adauga acestor factori si alimentatia (ponderea proteinelor de origine animala in dieta zilnica) sau existenta unor legi naturale care guverneaza evolutia fecunditatii si fertilitatii in directia diminuarii acestora.
B. Variabile intermediare, elaborate de K. Davis si J. Blake reprezinta factorii fiziologici mentionati impreuna cu anumite obiceiuri si practici relevate pentru fertilitate prin intermediul carora factorii sociali care determina nivelul fertilitatii trebuie sa actioneze.
Cadrul variabilelor intermediare este construit pe ipoteza ca totalitatea nasterilor sunt nasteri legitime, adica se produc exclusiv in cadrul casatoriilor, definite de cei doi autori uniuni sexuale stabile, cuprinde trei categorii de variabile ce corespund celor trei mari faze ale procesului reproductiv: relatia sexuala, conceptia si nasterea, si anume:
a) variabile care afecteaza expunerea la relatii sexuale acestea cuprinzand doua sub-categorii
factorii care guverneaza formarea si desfacerea uniunilor sexuale stabile in perioada reproductiva:
varsta la casatorie
extensiunea celibatului permanent al femeilor
partea din perioada reproductiva petrecuta dupa desfacerea unei uniuni sexuale sau dintre doua uniuni succesive
factorii care guverneaza expunerea la relatii sexuale in interiorul uniunilor:
abstinenta voluntara
abstinenta involuntara, indiferent de motiv
frecventa relatiilor sexuale (excluzand, evident, perioadele de abstinenta)
b) variabile care afecteaza expunerea la conceptie:
fecunditatea sau in-fecunditatea determinata de cauze involuntare
fecunditatea sau in-fecunditatea determinata de cauze voluntare (sterilizare, tratament medical etc)
folosirea sau nefolosirea contraceptivelor
c) variabile care afecteaza gestatia si realizarea cu succes a nasterii:
mortalitatea fetala din cauze involuntare (avortul spontan)
mortalitatea fetala din cauze voluntare (avortul provocat).
Dupa opinia autorilor mentionati, nivelul fertilitatii unei populatii este efectul conjugat al valorii de fertilitate (pozitiva sau negativa) al fiecarei variabile.
C. Variabile social-economice si culturale, considerate ca determinanti, de ultima instanta, ai nivelului fertilitatii. Identificarea acestor variabile este o operatiune dificila si care comporta riscuri si incertitudini in privinta validitatii lor. Solutia adoptata de mai multi autori este aceea de a incerca sa se identifice acele schimbari produse in societate si care pot fi considerate „responsabile” de reducerea fertilitatii in tarile caracterizate in prezent printr-un nivel scazut al fertilitatii.
Se pleaca de la premisa ca tarile in care aceste schimbari nu s-au produs sau sunt in stare incipienta va fi caracterizata prin niveluri inalte ale fertilitatii.
Cele mai frecvent mentionate variabile social-economice care au determinat declinul fertilitatii sunt:
a) schimbarile petrecute in structura si functiile familiei in cursul procesului de modernizare si care au indus o atitudine crescand defavorabila fertilitatii ridicate, cum ar fi:
reducerea utilitatii economice pentru parinti a copiilor, in calitatea lor de forta de munca ieftina, ca urmare a aparitiei legislatiei ce ingradeste folosirea muncii copiilor ca si a prelungirii duratei scolarizarii obligatorii
cresterea independentei economice a femeilor ca urmare a ocuparii crescande a acestora in activitati extra-domestice si emanciparea crescanda a femeii in familie. Drept rezultat femeile obtin alternative viabile la postura clasica de mama si gospodina dupa cum se schimba natura relatiei dintre sot si sotie, devenind prevalent aspectul de tovarasie si de „companionship” al acestora;
trecerea de la predominanta familiei extinse, specifice societatii rurale traditionale, la predominanta familiei nucleare, restranse, specifice societatii moderne, familie dispunand de mai putine posibilitati de a sustine o descendenta numeroasa;
schimbari in relatia parinte-copil, a atitudinii parintilor fata de copii in sensul trecerii de la exploatarea in cantitate la cultivarea in calitate.
D. Nivelul crescut de trai si costul crescut al educatiei copiilor. Daca familiile doresc sa asigure un nivel de educatie cat mai inalt, educatie al carei cost este tot mai mare, fara sa afecteze standardul economic al acestora, ele vor fi silite sa-si reduca drastic descendenta.
E. Dorinta de asigurare a unei mobilitati sociale ascendente pentru copii, absolut fireasca pentru orice parinte normal determina, de asemenea, o tendinta de reducere a descendentei, intrucat sansele de ascensiune sociala sunt dependente de nivelul de educatie sau instructie, iar educatia inalta este, cum am aratat, tot mai costisitoare.
F. Nivelul crescut de scolarizare al populatiei si, in special al femeilor care:
permite ocuparea crescanda a femeilor in activitati extra-domestice;
genereaza expectante noi, posibil de realizat, care determina femeile sa nu se mai multumeasca doar cu statutul clasic de mama si gospodina;
da posibilitatea unei mai bune intelegeri a procesului reproductiv si faciliteaza recurgerea la mijloacele moderne de control al fertilitatii.
G. Procesul de urbanizare are faciliteaza procesul de nuclearizare a familiei si determina schimbarea la o mare parte a populatiei a modului cultural traditional favorabil unei fertilitati inalte.
H. Procesul de industrializare care insoteste si, intr-o anumita masura, determina procesul de urbanizare, cu toate implicatiile acestuia pe planul fertilitatii, genereaza ocuparea crescanda a femeilor in activitati extra-domestice asigurand, in acelasi timp, producerea de mijloace contraceptive tot mai eficiente si la costuri accesibile majoritatii populatiei.
Daca analizam evolutia natalitatii si fertilitatii in Romania in perioada postbelica vom constata ca aceasta a avut o tendinta generala de reducere, semn ca Romania a intrat, desi destul de tarziu, pe fagasul tranzitiei demografice, dar aceasta tendinta s-a conturat in conditiile unei evolutii extrem de sinuoase si de contradictorii.
Am putea distinge patru etape in aceasta evolutie:
a) perioada de dupa incheierea razboiului si pana in anul 1957, caracterizata prin mentinerea la cote relativ inalte (in jur de 25%) a ratelor natalitatii. Aceasta situatie se datoreaza pe de o parte unor factori demografici – „baby-boom-ul” postbelic, explozia natalitatii, ca incercare neconstientizata de recuperare a deficitului de nasteri din perioada razboiului si faptul ca, in aceasta perioada, ajunge la varsta de maxima fertilitate generatia sporita numeric nascuta imediat dupa primul razboi mondial. Pe de alta, unor factori extra-demografici – in Romania inca nu se produc schimbarile social-economice care, asa cum mentionam, determina scaderea fertilitatii;
b) perioada cuprinsa intre anii 1957 – 1966, al carei debut este marcat de decretul Consiliului de Stat care liberaliza avorturile la cerere. Perioada este caracterizata printr-o reducere puternica a ratelor natalitatii, mai ales dupa 1960, nivelul acestuia ajungand in 1966 la 14,1‰, putin peste nivelul care asigura o reproducere simpla a populatiei. Fara a contesta rolul decretului amintit in aceasta tendinta de evolutie, factorii decisivi sunt de alta factura. Din punct de vedere demografic, este perioada in care ajung la varsta de maxima fecunditate generatiile mult reduse numeric nascute in perioada razboiului. In acelasi timp, este perioada in care se produc schimbari masive de natura celor care au ca efect reducere fertilitatii (urbanizare, industrializare etc).
c) perioada 1966 – 1989 – marcata printr-un alt decret al Consiliului de Stat prin care se limita drastic recursul la avortul la cerere, permis in conditii exceptionale, strict stabilite – este caracterizata prin cea mai sinuoasa evolutie a natalitatii (care aproape s-a dublat), natalitatea isi reia tendinta de scadere, ajungand in 1984 la cam aceeasi nivel ca cel din 1966 dupa care, pe fondul unei inaspriri a legislatiei privind avortul, cunoaste o usoara scadere, ajungand la sfarsitul anului 1989 la un nivel in jur de 18‰. Aceasta evolutie are multiple explicatii. Cresterea spectaculoasa din primii doi ani releva faptul ca populatia, pentru care avortul reprezinta aproape unica modalitate de evitare nasterilor nedorite, a fost luata prin surprindere de masurile legislative adoptate si a avut nevoie de timp pentru a gasi solutii de evitare a acestora. Reluarea tendintei de scadere probeaza faptul ca aceasta tendinta, obiectiv determinata de factori demografici si extra-demografici nu poate fi oprita si, cu atat mai putin reversata de masuri legislative insuficient fundamentate si abuziv aplicate.
d) etapa de dupa 1989, al carei inceput a fost marcat de abrogarea de catre puterea provizorie instalata a reglementarilor in vigoare privind avortul, considerate, pe drept cuvant, drept abuzive.
Liberalizarea absoluta a avortului la cerere, facilitarea accesului larg la mijloace caracteristice au generat, pe fondul unei adevarate prabusiri economice a tarii (cu toate efectele ei: somaj masiv, criza locuintelor, scaderea drastica a nivelului de trai etc) o reducere fara precedent pe timp de pace a natalitatii as carei nivel scade dupa 1992 sub cel al mortalitatii si ajungand, in prezent la un nivel de 10 – 11 ‰. O asemenea evolutie, daca nu va fi stopata, poate avea efecte demografice catastrofale (unele resimtindu-se deja), cele mai importante fiind reducerea continua a numarului absolut al populatiei tarii noastre si imbatranirea accentuata a acesteia.
Mortalitatea este fenomenul demografic care evidentiaza frecventa producerii evenimentului demografic numit deces intr-o populatie data.
In analiza mortalitatii este necesar sa se ia in consideratie o serie de factori care determina expunerea diferentiata a populatiei la riscul de deces. Acesti factori tin de:
a) persoana expusa riscului de deces – este vorba aici de caracteristici cum ar fi: varsta (care este cel mai strans legata de riscul de deces), sexul (inregistrandu-se o supramortalitate masculina la toate grupurile de varsta), ocupatia (care prin continut si prin conditii specifice de exercitare poate presupune riscuri de deces diferite), venituri (care diferentiaza populatia in privinta accesului la servicii medico-sanitare de calitate), studii etc.
b) imprejurarile in care traiesc oamenii si in care se produc decesele – este vorba de conditii de mediu geografic (care pot fi favorabili sau mai putin favorabili sanatatii si care pot induce riscuri diferite de deces), mediul de rezidenta (tipuri de rezidenta urbana sau rurala si marimea acesteia fiind puternic asociate cu riscul de imbolnavire si deces) etc.
c) evenimentul demografic insusi – respectiv decesul – este vorba de cauzele deceselor care pot fi externe sau interne si care au incidente diferite si prezinta riscuri de deces diferite.
Intensitatea mortalitatii este masurata si analizata in principal cu ajutorul ratelor mortalitatii. Aceste rate pot fi: rate generale D / P x 1000, rate specifice Di / Pi x 1000 si rate standardizate (a caror semnificatie este similara cu cea a ratelor respective ale fertilitatii).
Mortalitatea mai poate fi descrisa si masurata si cu ajutorul altor masuratori, cum ar fi: ponderea deceselor de o anumita cauza in total decese (Dc / D x 100); letalitatea unei boli (raportul dintre numarul celor care sufera de o anumita boala si al celor care decedeaza de respectiva boala); mortalitatea naturala (procentajul femeilor care decedeaza la nastere); mortalitatea unei boli (procentajul imbolnavirilor de o anumita boala in totalul imbolnavirilor) etc.
Mortalitatea intervenita in cursul primului an de viata, al carei nivel este stabilit cu ajutorul ratei observate sau conventionale a mortalitatii infantile: Do / N x 1000 unde Do = decedati in varsta de sub un an intr-un interval de timp determinat (de regula un an), iar N = totalul nascutilor vii in intervalul de timp respectiv. Decesele infantile pot fi decese din cauze endogene (datorate unor boli congenitale, imaturitati la nastere , sau a unor accidente la nastere care sunt, in cea mai mare masura, inevitabile si se produc predominant in prima luna sau chiar saptamana de viata) si decese din cauze exogene (datorate unor factori tinand de mediul in care traieste nou-nascutul si care se produc in majoritate in perioada de dupa prima luna de viata). Ca atare, reducerea nivelului mortalitatii infantile este posibila aproape exclusiv, prin reducerea deceselor din cauze exogene.
Intrucat riscul de deces nu este in mod egal distribuit in cursul primului an de viata, fiind maxim in prima luna sau chiar in prima luna sau chiar in prima saptamana, o serie de autori considera ca mortalitatea infantila ar trebui impartita in mortalitate neonatala – cea produsa in prima luna de viata (D0 – 1 luna / N x 1000) si mortalitate postneonatala – cea produsa in urmatoarele 11 luni de viata (D1 luna – 1 an / N x 1000). La randul sau, mortalitatea neonatala se subdivide in mortalitatea anteneonatala (produsa in prima saptamana de viata) si postneonatala (produsa in urmatoarele trei saptamani de viata).
Prin miscare migratorie intelegem deplasarea populatiei in teritoriu, deplasare ce presupune depasirea unei granite administrativ-teritoriale. Ea presupune deci, iesiri de populatie dintr-o arie data (emigrare) si intrari de populatie intr-o alta arie (imigrare). Orice miscare migratorie presupune, deci, o arie de origine, de plecare sau de emigrare, o arie de sosire, de destinatie sau de imigrare si o anumita distanta de parcurs, intre respectivele arii.
Nu si aceeasi arie reprezinta, simultan, arie de origine pentru emigranti (pentru cei care o parasesc) si arie de destinatie pentru imigrantii (pentru cei care intra in ea). Prin urmare, miscarea migratorie dintr-o anumita arie va fi alcatuita din imigratie si emigratie.
Masurarea intensitatii migratiei intr-o arie anume se poate face cu ajutorul: rata imigratiei = 1 / P x 1000; rata emigratiei: E / P x 1000; rata migratiei brute sau totale 1 + E / P x 1000 si rata migratiei nete sau soldul migratoriu: 1 - E / P x 1000. Rata migratiei brute semnifica amploarea miscarii migratorii inregistrata intr-o arie data sau rata migratiei nete semnifica atractivitatea pe care o arie data o exercita asupra populatiei altor arii.
Se poate realiza o clasificare a migratiei pe baza mai multo criterii.
a) natura granitei administrativ-teritoriale depasite prin migratie – conform carora distingem:
migratia interna – cea realizata in interiorul unei tari, fara depasirea granitei nationale
migratia externa – cea care implica depasirea unei granite nationale
b) durata migratiei conform careia distingem:
migratia definitiva – care presupune schimbarea definitiva a rezidentei legale dintr-o arie in alta
migratia temporara – care implica schimbarea rezidentei dintr-o arie in alta pe durata nedeterminata
migratia pendulatorie (naveta) – constand in deplasarea cu o anumita regularitate dintr-o arie in alta dintre care, in mod obisnuit una este aria de domiciliu si alta in care se afla locul de munca. Este de mentionat ca migratia definitiva este singura care afecteaza populatia de drept a unei arii si, ca atare, este singura investigata in cadrul recensamantului.
c) Modul in care se recurge la migratie
migratia voluntara – cea la care se recurge ca urmare a deciziei voluntare a celui (celor) implicat (ti)
migratia fortata – cea la care se recurge fara voia celor implicati sau impotriva vointei acestora.
d) Amploarea migratiei – numarul celor implicati in migratie – conform caruia distingem migratia individuala, migratia de grup si migratia de masa (denumita, uneori, exod de populatie sau hemoragie demografica)
De-a lungul timpului s-au facut diferite incercari de explicare a migratiei si de identificare a probabilitatii migratiei dintr-o arie in alta.
Statisticianul englez George Ravenstein este primul care, la sfarsitul secolului 19 a formulat un set de asa-numite legi ale migratiei care afirma
a) existenta unei relatii invers proportionale intre migratie si distanta: cu cat ne indepartam de o anumita arie, cu atat vom intalni mai putini migranti din acea arie;
b) tendinta de predominanta a femeilor printre migrantii la distanta scurta;
c) existenta unor curente si a unor contracurente de migratie;
d) existenta unor diferente semnificative intre populatia rurala si cea urbana in privinta propensiunii spre migratie, populatia rurala manifestand mai multa propensiune (inclinatie) spre migratie;
este) caracterul stadial al migratiei – directia majora de migratie este dinspre rural spre urban, numai ca migratia in urban a celor de la extremitatea hinterlandului rural al urbanului nu se face dintr-o data ci prin parcurgerea mai multor stadii succesive prin care se apropie treptat spre oras;
f) existenta unei relatii direct proportionale intre progresul tehnologic si migratie;
h) predominanta factorului economic printre factorii motivatori ai migratiei.
Samuel Stouffer, negand orice relevanta directa a distantei pentru migratie, elaboreaza asa numita teorie a oportunitatii care intervine. Dupa opinia lui o persoana migreaza dintr-o arie spre alta in speranta ca in aria de destinatie va putea sa-si satisfaca anumite trebuinte. Daca pe parcursul dintre cele doua arii va intalni oportunitati de satisfacere a acelor trebuinte, el se va opri in acel loc si nu va continua deplasarea.
Ca atare, probabilitatea ca un individ sa migreze dintr-o arie in alta este direct proportionala cu oportunitatile pe care le va intalni pe parcurs de satisfacere a trebuintelor care au determinat migratia, distanta dintre cele doua arii neavand nici o relevanta.
Demograful american Donald Bogue elaboreaza teoria factorilor de impingere si de atractie (push and pull factors). Dupa opinia lui migratia este rezultatul unor factori de impingere (sau repulsivi) care actioneaza in aria de origine (conditii economice, politice religioase care fac ramanerea in respectiva comunitate neplacuta, periculoasa sau chiar imposibila) si al unor factori de atractie prezenti in aria de destinatie. Intrucat migratia, insemnand despartirea de un mediu familiar, de rude, de prieteni, presupune costuri emotionale, si nu numai, importante, pentru luarea deciziei de migrare este necesar ca atat factorii de impingere, cat si cei de atractie sa fie suficient de puternici. Oricum, orice migratie concreta este rezultatul unei combinatii specifice a celor doua categorii de factori. Mai este de mentionat ca, dintre multitudinea de factori motivatori ai migratiei, cel economic, dorinta oamenilor de a-si imbunatati standardul economic este, de departe, cel mai important, mai puternic.
O ultima contributie notabila este cea a lui Everett Lee, autorul teoriei obstacolelor intervenitoare. Dupa opinia lui, atat in aria de origine, cat si n cea de destinatie exista atat factori de respingere (prevalenti in aria de origine), cat si factori de atractie (prevalenti in aria de destinatie) care reprezinta motivatori ai migratiei. In calea migratiei se interpun o serie de obstacole, dintre cele mai diverse (starea de sanatate, profesia, nivelul de instructie, marimea familiei, situatia economica etc) care sunt usor de depasit pentru unii si insurmontabil pentru altii. Mai important, insa, decat factorii pozitivi si negativi si decat obstacolele care intervin este modul de percepere psihologica si de valorizare de catre indivizi a acestora. Acest mod diferit de percepere si valorizare face ca indivizii aflati in situatie cvasi-identica sa se comporte total diferit: unii sa se decida sa migreze, altii nu, iar dintre cei care au decis sa migreze unii sa reuseasca sa faca acest lucru (depasind toate obstacolele), in timp ce altii renunta la primul obstacol intalnit.
Schematizand si simplificand putin lucrurile, putem considera ca miscarea migratorie interna din tara noastra in perioada postbelica are urmatoarele caracteristici:
a) o amploare deosebita evidentiata de faptul ca peste 1/3 din populatia tarii se afla in situatia de migrant definitiv;
b) a avut ca directie majora dinspre rural spre urban (o importanta parte a cresterii numarului populatiei urbane este datorata migratiei dinspre mediul rural, schimbului ne-echivalent de populatie in favoarea urbanului, intre cele doua medii de rezidenta), iar, in profil teritorial dinspre zonele mai slab dezvoltate social-economic si cu un grad mai redus de urbanizare (cum ar fi nordul si centrul Moldovei) spre zone mai dezvoltate si urbanizate (Banat, Constanta, Bucuresti).
c) un caracter, in mare masura, haotic, necontrolat, realizandu-se, uneori, in exces si prezentand intersectii nejustificate de linii de migratie ca si situatii de migratie la distante excesiv de lungi. Ea s-a manifestat, in mica masura, ca modalitate de redistribuire a populatiei in teritoriu, dinspre ariile cu excedent demografic comparativ cu oferta de locuri de munca spre ariile cu deficit demografic comparativ ci cererea de forta de munca;
d) puternica selectivitate pe varsta si sex. Drept rezultat, populatia ariilor de origine (in special a ariilor rurale) a cunoscut un proces de puternica feminizare si imbatranire demografica in timp ce in ariile de destinatie (in special ariile urbane) s-a produs un proces de masculinizare si intensitate demografica.
Evolutiile recente ale migratiei interne sunt inca greu de stabilit cu precizie, dupa cum sunt dificil de identificat consecintele posibile ale acestora si perspectivele de evolutie viitoare.
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate
| Demografie | |||
|
|||
|
| |||
|
| |||
|
|||
|
|
|||
