Metropolizarea si spatiul metropolitan - concepte, evolutii si interpretari

De mai multe decenii, numeroase miscari profunde, succesive sau sincrone, adeseori combinate, schimba cadrul geografic general, dar mai ales continutul acestuia. Metropolizarea este un fenomen aparut datorita procesului de accelerare a concentrarii, in unele aglomeratii, a populatiei, puterii, cunostintelor, activitatilor si bogatiei, ca urmare a unei "selectiiˮ radicale si in timp a oraselor de catre organizatii, intreprinderi si indivizi.

Aceste schimbari afecteaza relatiile traditionale ale marilor orase cu spatiul lor regional, pe de o parte (piata locurilor de munca si piata de distributie) si cu spatiul lor national sau international, pe de alta parte (relatiile economice, politice, culturale si financiar-bancare).

Miscarile de recompunere teritoriala la nivel mondial tind sa se accelereze si sa "deseneze", in final, un nou spatiu geografic caracterizat prin:

pozitia decisiva a catorva metropole "mondialeˮ, veritabile orase-actori la scara globala, capabile sa influenteze decizional in schimbarile de la acest nivel; spre deosebire de acestea, la scara inferioara sunt orasele-spatii dominate de functii regionale si nationale;

structura din ce in ce mai putin centralizata a teritoriilor datorita proceselor de globalizare si de crestere a autonomiei decizionale la nivele inferioare;

intersectarea functionala a acestor teritorii si ierarhizarea la scara geografica a relatiilor de cooperare si de concurenta.

Analiza metropolizarii presupune, pe de o parte, definirea notiunilor de metropola si a procesului de metropolizare, iar pe de alta parte, ilustrarea principalelor etape ce conduc la aparitia fenomenului metropolizarii si perceperea noului spatiu creat sub influenta acesteia. Majoritatea specialistilor in domeniu considera ca acestea sunt consecinta unui proces de natura economica. Astfel, C. Goldblum (1998) considera ca metropolizarea "este rezultatul crearii unei retele mondiale a metropolelor, ca urmare a procesului de globalizare economica".

Prezentarea situatiei actuale a metropolelor la nivel mondial, a asa-numitelor "metropole-mondiale", constituie un element necesar in identificarea principiilor si criteriilor de baza in conturarea unui spatiu metropolitan bucurestean. Acesta este proiectat a tine cont de criteriile zonelor metropolitane vest-europene si de posibilitatile actuale ale aglomeratiei urbane Bucuresti de a-si contura functional spatiul sau de sustinere.

Metropolizarea, metropola si spatiul metropolitan

De regula, asezarile urbane depasesc prin sfera de cuprindere ceea ce se numeste in mod obisnuit "orasˮ, statut acordat in mod oficial de catre un stat unei localitati rurale. Marimea oraselor este unul din criteriile de baza in clasificarea acestora, intrucat acest banal criteriu cuprinde si efectele complexe ale procesului de aglomerare. Distinctia dintre categoriile de orase se face in baza anumitor praguri, deja consacrate in literatura de specialitate. O categorie aparte o formeaza capitalele si metropolele, de obicei economice, avand sectoarele tertiar si cuaternar extrem de bine dezvoltate[1].

Notiunea de metropolizare a inceput sa fie utilizata de specialistii urbanisti la inceputul anilor 1980. O serie de observatori (geografi, amenajatori, sociologi) constata schimbarile inregistrate la nivelul metropolelor si, in mod special, inserarea din ce in ce mai evidenta a acestora in cadrul retelelor de asezari. In acelasi timp, are loc un proces de concentrare si selectie a activitatilor majore desfasurate in interiorul acestora, proces analizat inca empriric si cu putine sanse de generalizare si extrapolare. A trebuit sa asteptam anii 1990 pentru ca Jacques Bonnet sa propuna in sfarsit o definitie a metropolizarii in cartea sa intitulata Marile metropole mondiale (Les grandes métropoles mondiales). Metropolizarea, in conceptia autorului, reprezinta concentrarea puterilor in interiorul metropolelor. Concentrarea este un proces dinamic care vizeaza integrarea unor retele urbane prin gestionarea eficienta a puterilor decizionala, economica, relationala si culturala ale unui astfel de spatiu.

Procesul de metropolizare a fost influentat de complexitatea evolutiei din ultimele doua secole si de consecintele acesteia in economie, societate si mediu. Aceste trei mari sfere au stat la baza definirii schemelor nationale de dezvoltare spatiala, in perspectiva inclusiv a Schemei de dezvoltare spatiala a Uniunii Europene.

Metropolizarea se inscrie intr-un proces care din punct de vedere al organizarii functionale reconfigureaza spatiul. Este vorba de un proces de urbanizare care conduce la intensificarea relatiilor dintre nivelele superioare ale ierarhiilor urbane. Din punct de vedere spatial, se remarca tendinta de regrupare a populatiei in interiorul si in jurul marilor orase sau al metropolelor, iar din punct de vedere functional avem de-a face cu o tendinta de concentrare a activitatilor apartinand tertiarului superior (definitorii pentru functiile metropolitane) in marile orase sau in metropole.

Metropolizarea se traduce printr-o polarizare a spatiului de catre metropole care, la randul lor, monopolizeaza cresterea demografica, prin dezvoltarea economica si redirectionarea fluxurilor, in detrimentul spatiului rural si al oraselor provinciale.

In esenta, procesul de metropolizare pune in evidenta urmatoarele trasaturi comune: dinamica socio-economica, accesibilitatea si dezvoltarea unor noduri logistice (hub-uri), o noua structura spatiala, existenta si dezvoltarea unor functii internationale, crearea unei noi imagini urbane, promovarea calitatii (urbane, arhitecturale, a serviciilor), capacitatea de gestionare a unor mari evenimente, efectele de prag, consensul tuturor actorilor pentru crearea unor institutii de coordonare si, in final, managementul metropolizarii.

In anul 1997, Durand Gimeno propunea un model al sistemului metropolitan mondial (fig. nr. 1), cu scopul de a schita limitele puterii de influenta exercitata de marile metropole la nivele teritoriale diferite, de la nivelul regiunilor metropolitane pana la nivel mondial. Autorul identifica in reprezentarea sistemului o serie de "orase-mondiale", grupate pe zone de influenta: S.U.A. - Los Angeles, Boston, New York, Philadelphia, Baltimore, Washignton; Europa de Vest - Londra, Paris, Frankfurt, Milano; Japonia - Tokyo, Kyoto, Osaka. La randul lor, aceste zone de influenta prezinta legaturi cu metropolele de rang inferior, care impreuna conduc in final la conturarea retelei mondiale. Un oras mondial produce si conform "noii divizii internationale a munciiˮ (NDIT), este un centru de comanda care decide, inoveaza, anticipa, anima si influenteaza dinamica vietii mondiale. Trebuie subliniat faptul ca nu intotdeauna dimensiunea economica a aglomeratiilor urbane confera capacitate de "comanda" si de influenta metropolelor in etapa contemporana de "mondializareˮ (world-cityness). Anumite sisteme urbane functioneaza in mod esential pe baza autoconsumului si autoproductiei la scara locala sau de proximitate regionala.

Complexitatea procesului de metropolizare rezulta din inter-relationarea aspectelor privind accesibilitatea, reconfigurarea ariilor de dezvoltare, impactul asupra teritoriului si mediului, coerenta gestiunii si o noua imagine.

Fig.nr. 1 Model al unui sistem metropolitan mondial

Scurta introducere in evolutia procesului de metropolizare pe glob

Metropola exista inca din antichitate; chiar daca Ninive sau Babilonul inca nu atinsesera un prag similar, cel putin Roma si Alexandria puneau deja locuitorilor o parte din problemele pe care le traim noi astazi () Evident ca pe atunci metropola era o exceptie, un caz extraordinar fata de astazi, cand am putea desemna, dimpotriva, secolul al XX-lea ca era a metropolelor. Populatia acestor metropole, chiar ca numar, nu ar fi putut fi imaginata in urma cu cateva sute de ani. David Hume a fost unul dintre cei mai aventurosi care, intr-un eseu intitulat On the Populousness of Ancient Nations, estima ca "judecand dupa experienta timpurilor trecute si prezente, exista un fel de imposibilitate ca populatia unui oras sa poata vreodata depasi 700.000 de locuitori". Singur in epoca sa, William Perry se apropia de realitate cand, in 1686, fixa la cinci milioane numarul limita al viitoarei populatii a Londrei. In 1889, Jules Verne prevedea orase de zece milioane de locuitori, dar numai pentru 2889[2].

Inceputul dezvoltarii metropolitane in Europa (1960-1970) s-a caracterizat prin mai multe directii care s-au concentrat in principal pe aspecte privind suburbanizarea, planificarea spatiala si traficul. Cu toate acestea, trebuie mentionat ca inca din secolul al XIX-lea se constituie primele forme de "metropola", daca pot fi numite asa : in acea perioada, capitala era, prin excelenta, orasul care asigura controlul teritorial: "centru de concentrare a puterii, loc de demonstratie, nod al sistemelor de informare care impanzesc intreaga tara, de la centru pana la periferie . orasul este metropola, centrul gandirii, in care o serie de "stapani" transmit incetul cu incetul impulsuri".[3]

De-a lungul secolului al XX-lea, inflorirea notiunii de servicii (de activitati tertiare, conform clasificarii activitatilor economice realizata de Allan Fisher si, ulterior, de Colin Clark) a favorizat cresterea numarului de cercetari efectuate asupra unor arii de influenta urbana. O proliferare a studiilor empirice a avut loc intre cele doua razboaie mondiale, fie intr-un cadru academic european (Marea Britanie, Franta sau Germania), fie in cadrul cercetarilor aplicate (S.U.A.).

Vidal de la Blache, fondatorul Scolii Franceze de Geografie, semnala in 1911 tendinta moderna a metropolizarii (concentrarea populatiilor si a activitatilor in marile orase) si a crearii retelelor de orase, centre porture si industriale. Vidal de la Blache introduce o notiune care, imprumutata de la Halford John Mackinder, se apropia de ideea de carrefour (zona de intersectie). Astfel, orasul era vazut ca un releu de dezvoltare care permitea legarea spatiului productiv cu zona de desfacere, cea a pietelor. Nodalitatea unui oras reprezenta "adunarea auxiliarelor care reclama o viata comerciala si industrialaˮ (Vidal de la Blache, 1911). Tipica orasului regional dinamic si metropolei industriale, nodalitatea era considerata o caracteristica a functionarii economice moderne.

Studiile sistematice asupra retelelor urbane regionale, si in special cercetarile efectuate de catre geografii francezi in anii 1960, au acordat o atentie prioritara relatiilor oras-spatiul rural, mai mult decat relatiilor oras-oras (inspiratia marxista). In paralel cu ideea unui oras bine incadrat in spatiul rural pe care il ghideaza, circula ideea teoriei locurilor centrale a lui Walter Christaller (1933), care avea la baza notiunea deservirii unui teritoriu cu serviciile pe care le putea oferi un centru urban. In acea perioada, nu se discuta despre notiunea de "retea a oraselor". Pentru cercetatorii zonelor de influenta a oraselor (George Chabot, 1961) sau ai "armaturii urbane" (Jean Hautreux, Robert Lecourt, Michel Rochefort, 1963), functia majora a unui ansamblu de orase era mai intai de toate aceea de a deservi complet un teritoriu cu servicii accesibile intregii populatii. Decupajul teritoriului in "zone de influenta" incepe sa devina un subiect de analiza pentru cercetatori. Pe hartile efectuate de Walter Christaller pentru Germania de Sud sau pentru ansamblul Europei, limitele intre ariile de atractie urbana erau intotdeauna bine precizate. W.J. Reilly (1929) a cautat prin cercetarile sa calculeze aceasta limita, si, de abia mult mai tarziu, Jean Hautreux (1965) va analiza discontinuitatile ariilor de influenta.

In cazul S.U.A., Scoala Americana a realizat predictii privind preponderenta populatiei metropolitane inca din anii 1920 (Gras, McKenzie). Mai mult decat pentru Europa, mijlocul secolului al XX-lea a insemnat pentru S.U.A. o depopulare a spatiilor rurale in paralel cu o crestere a densitatii in marile orase centrale. Ariile metropolitane au castigat un numar mare de populatie, inregistrand o rata de crestere mult mai importanta decat rata ariilor non-metropolitane. Astazi, dominanta ariilor metropolitane este foarte complexa, fiind realizata atat demografic, cat si economic si social. La sfarsitul secolului al XX-lea, aproape 60 % din populatia S.U.A. traia in primele 36 mari arii metropolitane, fiecare avand o populatie de peste 1 milion de locuitori si o delimitate pe baza perimetrului administrativ al comitatelor.

Scoala Engleza foloseste, de asemenea, in delimitarea zonelor metropolitane, teritoriul administrativ, termen comparabil cu judetul. In cadrul impartirii administrativ-teritoriale a anilor 1990, au fost introdusi o serie de termeni care definesc aceste zone ca teritorii administrative aflate in jurul metropolelor, precum "metropolitan counties".

Metropola - concept, etimologie, interpretari diferite

Incercarea de a defini notiunea de metropola de-a lungul timpului a dat nastere la o serie de puncte de vedere, pe cat de multiple, pe atat de diverse. Una din cele mai frecvente intrebari se refera la utilizarea termenului de spatiu metropolitan, numai in cazul unui loc unic si exclusiv asociat metropolei clasice (peste 2 milioane de locuitori). Acest termen se preteaza si pentru marile orase a caror influenta depaseste cadrul regiunii care o inconjoara? (Pierre Sintes, Immigration, reseaux et espace metropolitain - le cas athenien, Cahiers de la Méditerranée, vol. 64

Daca ne referim la istoria etimologica a termenului metropola, atunci definitia pe care o putem da metropolei este urmatoarea (Dictionarul Robert al istoriei limbii franceze): metropola este un nume imprumutat (secolele XIII-XIV) din latina veche - metropolis, definind de-a lungul timpului capitala unei provincii (secolul al XIV-lea) sau orasul unui sediu episcopal (fiind introdus in administratia religioasa inainte de 420 d.Ch.). La baza, termenul de metropola este de sorginte greaca, cuvantul din limba latina fiind preluat din limba greaca - mêtropolis (oras-mama), format din mêtêr, métros = mama, avand aceeasi radacina ca si latinescul mater = mama, si polis (oras). Incepand cu anul 1701, metropola se defineste ca un mare oras de provincie sau cel mai important oras al provinciei. Totodata, metropola se refera si la pozitia teritoriului unui stat in raport cu coloniile sale (1748, Montesquieu) - perioada marilor imperii coloniale, avand mai mult o conotatie patriotica .

Metropola reprezinta o asezare cu suprafata mare, inconjurata de suburbii. In teoria locurilor centrale, o metropola ocupa un anumit nivel in ierarhia urbana, are ca rol acela de control al economiei moderne, cu o populatie de cel putin 1.000.000 de locuitori si cu o influenta intr-o regiune cu 5-30 de milioane persoane (Goodall Brian, 1987).

Metropola (Dictionarul de Geografie Umana, 1999) reprezinta un "termen utilizat pentru orice oras de dimensiuni mari, dar indeosebi pentru centrele urbane care joaca rol de capitala regionala sau nationala sub aspect economic, cultural, administrativ etc."

Definitia propusa de G. Wackermann in lucrarea sa intitulata Mari orase si metropolizare (Très grandes villes et métropolisation este urmatoarea: "Adevarata metropola este un pol urban major dotat cu totalitatea sau cvasitotalitatea functiilor urbane la cel mai inalt nivel calitativ () Acesta concentreaza activitati de comanda in domeniile cele mai diverse, participa la gestionarea spatiului mondial si isi exercita influenta asupra unui teritoriu vast". Regasim in aceasta definitie referinta la functia de mêtêr = mama, ideea orasului situat in centrul unui teritoriu (pol) pe care il comanda: un oras complet si mondial de anvergura supranationala pe care in cadrul continentului european il calificam adeseori drept "euro-oras" - eurocité - (termen recent introdus pentru a caracteriza asa-numitele orase de dimensiuni europene).

Metropola poate fi definita ca fiind orice localitate care are legaturi stranse cu restul continentului (obligatoriu aeroport international) si care atrage institutii internationale si activitati multinationale de productie abstracta (servicii pentru distributie, transporturi, telecomunicatii, finante-banci, cartiere generale/sedii sociale si filiale ale unor mari companii) si de productie concreta (industrie, constructii).

In SUA se vorbeste de oras metropolitan, echivalent cu termenul de conurbatie - (Mayhew Susan, 1997). In Franta, pentru a contracara hipetrofierea Parisului a fost introdus termenul de metropola de echilibru sau metropola regionala, atribuit tuturor oraselor cu peste 500.000 locuitori. In acest sens, Delmas C. (1963) mentiona in lucrarea sa Amenajarea Teritoriului (din colectia "Que sais-je?") ca: "a lasa amenajarea la initiativa privata inseamna a neglija problemele aparute din cauza faptului ca nu toate regiunile ofera aceleasi posibilitati, ca zonele bogate au tendinta de a se imbogati, zonele sarace de a saraci in continuare, ceea ce echivaleaza in consecinta cu acceptarea tuturor dezechilibrelor considerate rezultatul unui determinism geografic, cel putin din punct de vedere al liberalismului". Aceasta viziune este inca de actualitate in plan politic. Astfel, in preambulul Legii de orientare pentru amenajarea si dezvoltarea teritoriului din 4 februarie 1995 este precizat faptul ca politica de amenajare a teritoriului are drept obiect "dezvoltarea echilibrata a teritoriului Republicii". Expertii interogati cu ocazia pregatirii acestei legi si-au exprimat convingerea ca regiunile aflate in crestere vor continua sa evolueze, iar cele aflate in declin isi vor continua aceasta involutie.

Metropolele de echilibru, create in timpul planificarii urbane franceze a anilor 1966-1970, functionau ca poli activi in zonele mai putin privilegiate, in procesul de descentralizare a cresterii economice si de contrabalansare a atractiei exercitate de Paris pentru a constitui o ierarhie urbana mai echilibrata (de unde si titulatura de metropole de echilibru). In Franta, 8 metropole au fost alese ca poli de crestere in cel de-al cincilea plan francez din anii 1966-1970: Bordeaux, Lille-Roubaix-Turcoing, Lyon-St. Etienne-Grenoble, Marseille, Nancy-Metz, Nantes-St. Nazaire, Strasbourg si Toulouse. Scopul a fost acela de a promova dezvoltarea regionala si de a muta activitatea economica departe de Paris (Goodall Brian, 1987).

Separarea in anul 1963 a 8 metropole de echilibru in cadrul unei politici rezultate din amenajarea teritoriului (DATAR - Delegatia pentru amenajarea teritoriului si a actiunii regionale in scopul reechilibrarii regionale, a favorizat evolutia notiunii, astazi din ce in ce mai mult intalnita in studiile privind fenomenele urbane. Dar, in acelasi timp, a contribuit la o utilizare, de multe ori incorecta, a termenului de metropola:

fie pentru a caracteriza un mare oras fara o functie anume,

fie in cazul unei capitale, regionala sau nationala,

fie pentru a prezenta o arie urbana de talie variabila, cu un oras principal ce exerseaza functii internationale mai mult sau mai putin afirmate.

Totodata, termenul de metropola este utilizat din ce in ce mai abuziv, de exemplu: metropola de rugby sau metropola de tenis.

Aceasta situatie de confuzie a fost alimentata in mare parte de autoritatile publice: aceste orase - metropole de echilibru - nu au fost niciodata metropole decat cu numele si desemnarea lor a avut un impact modest asupra rezolvarii dezechilibrelor spatiului francez. Totodata, de mai bine de 20 de ani, studiile privind metropolele de echilibru au evoluat si, desi nu au ajuns la o definitie concreta, cercetatorii sunt de acord in privinta unei idei fundamentale, si anume predominanta functionalitatii pentru identitatea metropolitana.

Autorii Schemei Directoare a regiunii Ile-de-France din anul 1994 au afirmat ca Ile-de-France va fi echilibrata in partea sa estica, echipamentele vor fi redistribuite, cartierele sarace vor fi revitalizate si noi axe de urbanizare vor fi create. Metropolele de echilibru (numite si "sisteme urbane metropolitane") aveau scopul de a echilibra Parisul: "noi poli vor restructura periferia, iar dispunerea in spatiu a centrelor universitare va oferi sanse egale tuturor". Astfel, dupa zece ani, locul lui Ile-de-France in spatiul national pierde din importanta sa in numeroase domenii (piata muncii, productie, brevete etc.) in favoarea metropolelor de echilibru: Nantes, Toulouse sau Lyon etc, (si nu in favoarea oraselor-catedrala din Bazinul Parizian - Reims, Rouen, Orléans, Amiens etc.).

Spatiul metropolitan - concept si categorii geografice similare

De-a lungul secolului al XX-lea, notiunea de spatiu metropolitan a fost inlocuita sau asociata cu termeni similari, in functie de istoria, cultura si suportul geografic din diferite colturi ale lumii.

Spatiul metropolitan se caracterizeaza prin efecte multiple la scara mare: reabilitarea sistemica a centrului istoric, operatie necesara unei "imagini de marca" a metropolei; renasterea centrului orasului prin aparitia unui centru modern de afaceri de tipul CBD (Central Business District - Districtul Central al Afacerilor); aparitia de noi centre in zonele periferice, paralel cu un fenomen de periurbanizare accentuat - este vorba de tehnopoli, platforme multimodale, centre de loisir integrate in peisaj etc. Toate aceste echipamente cu o importanta amprenta conduc la evolutia spatiului urban spre policentrism. Spatiul metropolitan tinde a se identifica de asemenea cu un tesut urban multipolar. Putem spune ca functiile spatiului metropolitan se transpun in peisaj influentand puternic asupra organizarii teritoriilor.

Aglomeratia urbana. In literatura americana, orice oras cu o populatie ce depaseste 50.000 de locuitori poate forma o zona de aglomeratie urbana, daca impreuna cu asezarile din jur depaseste 100.000 locuitori.

Aria metropolitana.

Termenul de arie metropolitana a fost introdus in 1910 in SUA (Biroul de recensaminte) pentru a delimita districte metropolitane (J. John. Palen, 1987), destinate gruparii marilor orase si suburbiilor lor. Definirea notiunii de district metropolitan a avut probabil la baza conceptul de district industrial, descris de A. Marshall in 1900 si care presupunea coordonarea de catre piata, in conditiile unei reciprocitati bazate pe proximitatea geografica, a unei diviziuni sociale a muncii intre micile firme specializate in cadrul unui proces productiv.

Termenul de district metropolitan a fost inlocuit in 1950 cu acela de arie metropolitana standard, un concept nou ce avea la baza aria urbanizata functionala, si cu acela de arie statistica metropolitana standard, in 1960 (Goodall Brian, 1987).

O arie metropolitana reprezinta orasul si zona de influenta adiacenta sau mai multe orase vecine si ariile lor de influenta, avand unul sau mai multe orase care servesc drept "hub" (centre de difuzie a fluxurilor). Aria metropolitana cuprinde, in general, o aglomeratie urbana si zonele periferice ce nu sunt neaparat urbane, dar care sunt strans legate de centru din punct de vedere al fortei de munca sau comertului. Aceste zone sunt adeseori cunoscute si sub denumirea de commuter belt (zona navetistilor), fiind zone ce se pot extinde dincolo de periferia urbana.

In prezent, termenul de arie metropolitana poate fi definit in doua modalitati:

a)     Arie urbanizata - adica un oras central sau mai multe orase cu 50.000 de locuitori sau peste aceasta cifra. Deoarece se bazeaza pe densitatea populatiei (cel putin 1.000 persoane/km²), aria urbanizata nu are granite fixe;

b)     Arie statistic metropolitana - se bazeaza mai mult pe teritoriu decat pe populatie. Aria statistic metropolitana reprezinta o arie urbana larga, integrata economic si social. Ariile urbane pot include una sau mai multe arii statistic metropolitane. (Mayhew Susan, 1997).

Aria urbana este definita ca teritoriul orasului a carui intindere poate varia in functie de decupajele administrative si de definitiile statistice. Conform zonarii in arii urbane din Franta, definita de INSEE (Institutul National al Statisticii si al Studiilor Economice), aria urbana reprezinta ansamblul comunelor unei singure zone, constituit dintr-un pol urban si din comune rurale sau unitati urbane (coroana periurbana luand in considerare deplasarile domiciliu-loc de munca), in cadrul caruia 40% din populatia rezidenta are un loc de munca in interiorul polului sau al unor comune aflate sub influenta acestuia. In 1999, spatiul metropolitan francez cuprindea 354 de arii urbane ce regrupau 77 % din populatia tarii, spre deosebire de anii 1990 cand 361 de arii urbane concentrau 73 % din populatia tarii. In acest interval numarul ariilor urbane s-a diminuat, dar populatia totala a crescut. Lyon este a doua arie urbana, inaintea orasului Marseille.

Mai multe arii metropolitane formeaza un megalopolis. Acest termen face parte dintr-un concept mult mai complex, legat de ierarhiile urbane. Astfel, orasul reprezinta o realitate difuza in spatele careia se ascund marile disparitati. Ierarhiile urbane sunt complexe, existand numeroase forme intermediare intre marile orase si micile orase. Cele mai mari orase sunt megalopolisurile (sau macropolii). Daca luam in calcul ca numar minim de populatie cifra de 8 milioane locuitori, putem afirma ca la nivel mondial exista in jur de 22-25 aglomeratii ce pot fi considerate drept megalopolisuri (Baud, P., Bourgeat S., Bras Catherine, 1997). Megalopolisul reprezinta mai multe orase interconectate (si suburbiile lor). Conceptul de megalopolis a fost propus de geograful Jean Gottmann in lucrarea Megalopolis, axata pe studiul zonei de nord-est a S.U.A. Aici a individualizat si a denumit BosWash-ul, un megalopolis alcatuit din orasele Boston, Hartford, New York, Philadelphia, Baltimore, Washington si vecinatatile acestora. Mentionam, ca alte exemple, megalopolisurile din Japonia: Tokyo si Osaka sau cele din Europa sau America de Sud.

Megaorasul (megacity) este un termen utilizat in special in America de Nord, fiind tradus prin arii metropolitane cu o populatie de peste 10 milioane de locuitori. In Canada, megaorasul nu inseamna intotdeauna o arie urbana in totalitate, de multe ori orasele ce capata titulatura de megaoras, avand parti urbane, dar si rurale, neconstituind in final o adevarata metropola.

Regiunile metropolitane inglobeaza polii structuranti ai economiei mondiale. O regiune metropolitana se refera la un teritoriu care contine un numar de unitati administrative autonome, punandu-se accent deopotriva pe independenta metropolitana si pe coordonarea afacerilor metropolitane (1993, The World Conference, Tokyo). Termenul de regiune metropolitana este mai des intalnit in literatura de specialitate europeana.

La nivelul anului 1994, se utiliza termenul de metropole regionale. Un colectiv de autori de la Equipe P.A.R.I.S., propunea urmatoarea clasificare: metropole internationale (Londra si Paris), metropole internationale specializate (Amsterdam, Hamburg, Geneva, Strasbourg, Bruxelles, Berlin, Viena etc.), metropole regionale cu legaturi internationale puternice (Manchester, Milano, Madrid, Lyon, Barcelona, Basel, Roma etc.), metropole regionale periferice cu legaturi internationale limitate (Lisabona, Atena, Venetia, Nantes, Southampton etc.) si metropole regionale cu legaturi internationale limitate si foarte specializate (Cardiff, Kiel, Bari, Saint-Etienne, Murcia etc) (Ianos I. si Humeau J.-B., 2000).

Aproape un deceniu mai tarziu, tot in cadrul continentului european, se vorbeste de urmatoarele regiuni metropolitane: a) regiuni metropolitane centrale principale - cu un sector tertiar de nivel mondial: Bruxelles, Paris, Londra, Randstad, Frankfurt, Milano; b) regiuni metropolitane centrale secundare - cu o influenta decizionala ce nu depaseste, in general, spatiul national: Copenhaga, Oslo, Viena, Berlin; c) regiuni metropolitane periferice: Lisabona si Atena (Alexandru A. Pacurar, 2001 - dupa statisticile EUROSTAT).

In urma analizarii acestor definitii care au fost date de-a lungul anilor metropolizarii si ariei asupra careia acest fenomen isi manifesta influenta, putem afirma ca notiunea de spatiu metropolitan ar fi cea mai potrivita pentru a exprima acest areal. Astfel, putem contura cateva caracteristici ale spatiului metropolitan:

a)     spatiul metropolitan se contituie in jurul unei metropole (peste 1 milion de locuitori);

b)     spatiul metropolitan se identifica prin capacitatea sa de a sustine metropola pentru o insertie mai eficienta in spatiul regional si national;

c)     spatiul metropolitan asigura 80 % din fluxurile de intrare/iesire privite din punct de vedere cantitativ;

d)     spatiul metropolitan reprezinta un spatiu ierarhizat, in care orasele mijlocii si mici sau alte localitati rurale cu functii de loc central au zone de influenta difuze;

e)     atractia metropolei este dominanta asupra intregului sistem metropolitan de asezari;

f)      configuratia generala a infrastructurii de transport si comunicatii este tipica unei structuri convergente, perturbata uneori de procese policentrice;

g)     spatiul metropolitan cuprinde o retea de poli principali si secundari identificati in functie de o serie de indicatori relevanti pentru stabilirea corecta a gradului de atractivitate a localitatilor componente;

h)     spatiul metropolitan este caracterizat de o gama larga de specializari economice care, impreuna cu specializarile de la nivelul metropolei, sustin dezvoltarea acesteia la nivel regional si national.

Criterii generale de identificare a metropolelor

Criteriile generale de identificare metropolitana ar putea fi grupate in urmatoarele categorii de criterii generale: criterii directionale in dezvoltarea teritoriala, criterii logistice si criterii identitare. Desi sunt criterii generale, acestea se inscriu printre standardele minimale de indeplinit de catre orase a caror populatie este mai mare de 1.000.000 locuitori si care tind catre statutul de metropola.

Criterii directionale in dezvoltarea teritoriala

Metropola se distinge in primul rand prin gradul calitativ ridicat si activitatile sale de comanda de anvergura internationala:

reprezinta piata financiara si comerciala si, avand aceasta functie, atrage sediile sociale ale intreprinderilor nationale si ale filialelor companiilor straine;

reprezinta centrul inovatiei si dezvolta cercetarea in cadrul tehnologiilor inalte, oferind o mare capacitate si numeroase posibilitati de formare profesionala;

reprezinta centrul unui sector tertiar industrial dinamic (detasat de tertiarul banal prezent in orase) care dezvolta serviciile destinate intreprinderilor (inginerie, banca de date, import-export etc.).

Desi tertiarul atinge niveluri ridicate, activitatea industriala care nu a fost in intregime indepartata, devine la randul ei emblematica pentru metropola prin caracterul din ce in ce mai sofisticat al industriilor existente si prin dimensiunea mondiala sau europeana a societatilor implantate.

Criterii logistice

Favorizata de un context economic din ce in ce mai relational, metropola se impune ca un punct nodal major in infrastructura teritoriala. Este generatoare de fluxuri (inclusiv imateriale) si asigura mai ales concentrarea si redistribuirea (polarizarea) fluxurilor diverse (persoane, bunuri, informatii) si intense, care vin din diferite orizonturi. Performanta sa logistica rezulta din conjunctura a doi parametrii fundamentali:

o mare accesibilitate, conditionata de un inalt nivel de echipamente ce permit un transport rapid, printre care autostrada, TGV-ul si aeroportul pivot (hub) ocupa un loc esential (convergenta multimodala);

o "interconexiune completa si reusita' (J. Varlet, 1992) intre diferitele mijloace de comunicatii ce permit o gestionare eficace (volum, regularitate, punctualitate, securitate) si legatura intre retele locale, regionale, nationale si internationale.

Criterii identitare

Metropola este in mod necesar un "oras-vitrina" care-si reflecta imaginea si in afara granitelor nationale. Imaginea unui oras inovator si atractiv apare gratie mai multor elemente:

calitatea urbanistica recunoscuta si care, uneori, se imbina cu latura futurista a arhitecturii moderne;

importante atu-uri de mediu, patrimoniale si culturale: cadrul natural, vestigii ale trecutului, muzee, opere, festivaluri etc.

prezenta universitatilor si a scolilor de renume mondial;

organizarea saloanelor sau congreselor de interes international.

Aceasta imagine indispensabila pentru a castiga credibilitatea internationala se masoara in final si prin atractia turistica ce caracterizeaza o metropola.

Chiar daca metropola, care apare drept "o acumulare de potential" (T. Angotti, 1993) si de locuri de munca strategice, este un "fenomen punctualˮ ce poate fi analizat la scari diferite: internationala, nationala si regionala, tinand cont de structura si intensitatea fluxurilor pe care le gestioneaza.

Aceste categorii de criterii generale se regasesc printre criteriile cantitative adoptate de tarile Uniunii Europene in identificarea metropolelor europene: numarul locuitorilor; produsul intern brut; ponderea activelor pe principalele sectoare economice; accesibilitatea feroviara si aeriana si ritmul de crestere al transporturilor feroviare si aeriene; prezenta sediilor sociale ale marilor companii europene (multinationale).

Asociatia mondiala a marilor metropole - METROPOLIS

Pentru a utiliza experienta si bunele practici in gestionarea marilor metropole ale lumii, in anul 1984 a fost creata asociatia METROPOLIS, cu ocazia reuniunii organizate de catre presedintele de la vremea respectiva al Consiliului Regional Ile-de-France, Michel Giraud. La prima reuniune au participat reprezentantii urmatoarelor orase: Abidjan, Addis-Abeba, Barcelona, Buenos Aires, Cairo, Colombo, Londra, Los Angeles, Mexico, New York, Tokyo si Torino.

Intre timp, METROPOLIS a devenit primul forum international de dezbateri asupra problemelor urbane, recunoscut si de S.U.A. Ca urmare, astazi, asociatia are statutul de observator in cadrul Grupului Afacerilor Urbane al O.C.D.E.

Orasul Bucuresti este membru METROPOLIS din anul 1991. In 1993, la Congresul de la Montreal, una din temele dezbatute a fost cea a serviciilor de asistenta tehnica in scopul facilitarii schimburilor de experienta intre membrii METROPOLIS. Prin aceasta asociatie, in acel an, Paris a asigurat asistenta tehnica orasului Bucuresti pentru reorganizarea si planificarea cartierului Gara de Nord.

In 2003, conform statisticilor, METROPOLIS avea in componenta sa 409 metropole (orase cu peste 1.000.000 de locuitori), cu o populatie totala de 1.154 milioane de locuitori. Acestea erau grupate in cinci regiuni geografice:

Asia Pacific: 207 metropole (590 milioane de locuitori) - fig.nr. 2

America de Nord: 53 metropole (171 milioane de locuitori) - fig.nr. 3

Europa: 66 metropole (149 milioane de locuitori) - fig.nr. 4

America Latina si Caraibe: 45 metropole (142 milioane de locuitori)- fig.nr.5

Africa: 38 metropole (101 milioane de locuitori) - fig.nr. 6

	Fig. nr. 4 Regiunea Europa

Fig.nr. 6 Regiunea Africa