Policita demografica

1. Continutul politicii demografice; tipuri de politica demografica

daca prin politica, in general, intelegem un set de principii de urmat, un set de obiective stabilite conform acestor principii si un set de metode si mijloace posibil de utilizat pentru atingerea acestor obiective, atunci politica demografica nu este altceva decat un set de principii, obiective si metode si mijloace in domeniul populatiei si un set de actiuni coerente menite a influenta in sensul dorit cursul de evolutie demografica (in special accelerarea sau reducerea ritmului de crestere demografica).

Influentarea numarului si, in parte, a structurii populatiei, este posibila teoretic vorbind, prin interventia asupra oricareia dintre componentele de baza ale miscarii populatiei. Numai ca posibilitatile de interventie asupra acestor componente sunt diferite, dupa cum si rezultatele posibil de obtinut sunt diferite.

In privinta mortalitatii, singura politica socialmente acceptata este aceea de reducere a ei. Este imposibil de conceput si de acceptat, pentru orice om normal, un minim simt moral si al responsabilitatii sa se poata recurge la sporirea mortalitatii ca modalitate de reducere a ritmului de crestere demografica sau a numarului populatiei. Prin urmare, politica in domeniul mortalitatii este mai curand o parte a politicii medicale decat a politicii demografice.

Migratia, si ne referim la migratie externa, singura ce afecteaza numarul si compozitia populatiei nationale are, de regula, o pondere mica printre componentele miscarii populatiei nationale si, in consecinta, influenteaza destul de putin ritmul de crestere a populatiei. Mai mult, migratia externa are, in mod obisnuit, alta motivatie decat cea demografica (in principal motivatie economica, uneori politica sau religioasa) si rareori se recurge la stimularea sau descurajarea ei in scopul sporirii sau diminuarii ritmului de crestere demografica sau al numarului populatiei totale.

Drept consecinta, singurul component al populatiei asupra caruia se poate actiona in vederea obtinerii unor modificari semnificative a ritmului de crestere demografica, a cursului de evolutie demografica ramane natalitatea.

Intrucat, in esenta, politicile demografice vizeaza daca nu exclusiv, cel putin dominant stimularea sau descurajarea natalitatii, acestea se clasifica in politici pronataliste si politici antinataliste.

Desi adeseori nu este recunoscut explicit acest lucru, adoptarea unei politici pro sau anti nataliste este dependenta de raportul existent intre numarul real al populatiei la un moment dat si tendintele asteptate de evolutie a acesteia si numarul si tendintele de evolutie considerate ca optime.

2. Posibilitati si limite (impedimente) in fundamentarea si aplicarea unei politici demografice eficiente

Posibilitatea promovarii unei politici demografice poate fi sustinuta cu un argument de bun simt: se constata existenta unor diferente semnificative intre nivelul fertilitatii unor populatii din tari sau arii geografice diferite, ca si intre nivelul acesteia in cadrul aceleiasi populatii la intervale de timp diferite. Cum este greu sau chiar imposibil de acceptat ideea existentei unor diferente notabile intre diferite populatii in privinta fecunditatii (a capacitatii reproductive) si, cu atat mai putin, cea a unor schimbari semnificative a acesteia in cadrul acestei populatii, rezulta ca trebuie sa existe alti factori care determina asemenea diferente si evolutii. Concluzia logica este ca, daca venim sa identificam acesti factori si sa actionam eficace asupra lor, atunci putem, in acest fel, sa actionam si asupra nivelului fertilitatii si, implicit, al natalitatii.

Exista insa si o serie de limitari si impedimente:

a)      impedimente, sa le spunem, cognitive. Nimeni nu poate spune ca se cunosc cu certitudine toti factorii importanti care au influenta asupra fertilitatii. Mai mult, chiar in cazul factorilor identificati cu certitudine, nu se poate spune ca se cunoaste suficient modul in care acesti factori actioneaza si interactioneaza reciproc in determinarea fertilitatii. Or, in absenta unor cunostinte sigure suficiente, cu greu se poate vorbi de o politica demografica realmente stiintific fundamentata. De altfel, trebuie recunoscut faptul ca deciziile in domeniul populatie ca si in cel al altor domenii ale vietii sociale, sunt prin excelenta decizii adoptate in conditii de risc sau in conditii de incertitudine.

b)      impedimente de ordin economic. Chiar daca s-ar sti cu relativa precizie ce anume trebuie facut pentru a influenta nivelul fertilitatii, este posibil ca     masurile ce ar trebui luate sa implice costuri atat de mari incat sa fie greu, sau pentru tarile mai sarace (care au de fapt cea mai mare nevoie de adoptarea unor asemenea masuri) chiar imposibil de suportat.

c)      impedimente de ordin etic In efortul de influentare a nivelului fertilitatii principiul machiavelic „scopul scuza mijloacele” este absolut inacceptabil. Actiunile in acest domeniu trebuie sa fie de asa natura incat sa nu afecteze dreptul legitim al fiecarei femei sau cuplu de a avea numarul de copii pe care si-l doreste, sa nu afecteze in nici un fel personalitatea umana si sa nu lezeze demnitatea umana. Trebuie realizat, deci, un lucru aproape imposibil, si anume concordanta cat mai deplina intre interesele si dorintele individuale privind descendenta si nevoile sociale privind numarul populatiei si dinamica acesteia.

3. Metode si mijloace de promovare a unei politici demografice

Indiferent de natura politicii demografice adoptate, mijloacele posibil de utilizat sunt:

a) mijloace economic-financiare sau fiscale

b) mijloace juridico-administrative

c) mijloace medico-sanitare

d) mijloace culturale, educationale sau propagandistice

Natura sau continutul efectiv al acestor mijloace depind de orientarea pro sau anti-natalista a respectivei politici, de faptul daca se doreste stimularea sau descurajarea fertilitatii. De exemplu, daca se doreste incurajarea natalitatii se vor folosi economice stimulative de tipul alocatiilor familiale, degrevarilor fiscale, ajutoare economice pentru familiile cu multi copii etc. In schimb, daca se promoveaza o politica anti-natalista se poate recurge la penalitati economice sau fiscale de diferite feluri in situatia in care se depaseste numarul optim de copii stabilit. In mod similar stau lucrurile si in privinta celorlalte mijloace.

Mai sunt de facut doua precizari:

in tarile caracterizare prin regim politic totalitar, se inregistreaza tendinta de a se utiliza cu prioritate mijloace coercitive, in timp ce in tarile cu un regim democratic prioritate vor avea mijloacele stimulative recompensatorii;

pentru a se putea spera in succesul unei politici demografice, este necesar sa se recurga la toata gama mijloacelor mentionate.

4. Caracteristici ale politicii demografice promovate in Romania inainte de 1989

de o politica demografica propriu-zisa in tara noastra putem vorbi abia dupa anul 1966, respectiv dupa faimosul decret al Consiliului de stat din toamna anului 1966 prin care se reglementa avortul la cerere si dupa adoptarea programului P.C.R. in care se formulau obiectivele acestei politic.

Prin decretul amintit, recurgerea la avortul la cerere era drastic limitata de cateva situatii precis stabilite (si, oricum, cu aprobarea procurorului).

in cazul in care femeia depasise varsta de 44 ani (49 ani dupa reglementarile din 1984);

in cazul in care femeia nascuse 3 copii (patru dupa reglementarile din 1984);

in cazul in care nasterea ar fi pus in pericol viata femeii;

in cazul in care exista riscul ca nou-nascutul sa sufere de boli congenitale grave;

in cazul in care sarcina era rezultatul unui viol sau a unui incest

Paralel au fost adoptate masuri restrictive privind divortul, care devenea aproape imposibil.

Argumentul adus in favoarea acestor reglementari, si anume faptul ca scaderea nivelului general al natalitatii a ajuns la punctul (14,1‰) care punea in pericol insusi viitorul poporului roman, este, in buna masura intemeiat.

Masurile adoptate au avut, totusi, un caracter imperativ, voluntarist fara nici o fundamentare stiintifica, bazata pe premisa falsa ca singurul responsabil de acest puternic declin al mortalitatii este decretul din 1957 care liberaliza avortul la cerere. In consecinta, masurile adoptate acordau o responsabilitate excesiv de mare pentru cresterea natalitatii medicilor si organelor judiciare.

Obiectivele cantitative si calitative propriu-zise ale politicii demografice, stabilite intr-o sectiune speciala a Programului P.C.R. si completate prin hotarari ulterioare erau, in majoritatea lor, caracterizate prin grandomanie si totala lipsa de realism (de pilda se preconiza ca populatia Romaniei sa atinga, in 1990, 25 de milioane de persoane si cca. 30 milioane in 2000, sau ca fiecare familie sa aiba, in medie, 3-4 copii). Existau, insa, si obiective de ordin calitativ care, cu tot caracterul lor propagandistic si patriotard (asigurarea tineretii si vigorii poporului roman, a unei structuri armonioase pe varste a populatiei, a unui ritm optim de crestere demografica etc) au o anumita intemeiere si justificare. Erau, si sunt inca, obiective dezirabile dar, din pacate, imposibil de atins din motive obiective.

Caracterul total inacceptabil al acestei politici este determinat, insa, nu atat de obiectivele ca atare, ci de metodele utilizate pentru atingerea acestor obiective, metode aproape exclusiv represive, coercitive, fara urma de respect fata de om.

Dupa cum era de asteptat, o anume politica, prost conceputa si prost aplicata, cu mijloace inadecvate, nu a avut nici pe departe efectele scontate. Daca,

In primii doi ani, rata generala a natalitatii aproape s-a dublat, populatia, care se baza aproape exclusiv pe avort ca mijloc de evitare a unei nasteri nedorite, fiind luata prin surprindere, dupa 1969 natalitatea si-a reluat declinul si, cu toata usoara redresare, in urma inaspririi reglementarilor legale in 1984, a ajuns in anul 1989 la un nivel de aproape 16‰.

In plus, politica demografica promovata a avut si o serie de efecte secundare care, desi, probabil, nescontate si nedorite, au fost extrem de grave. Pentru aceasta mentionam: un mare numar de copii abandonati, proveniti, in special, dintre nascutii nedoriti; un mare numar de copii proveniti din incercarile de intrerupere a sarcinii cu mijloace empirice; cresterea mortalitatii maternale, a mortinatalitatii si a mortalitatii infantile; un numar impresionant de drame personale si familiale etc.

Avand in vedere aceste caracteristici ale politicii demografice promovate, este usor de inteles de ce, in mod perfect justificat, una dintre primele masuri adoptate de puterea provizorie instalata dupa decembrie 1989 a fost abrogarea legislatiei ce sustinea aceasta politica. Din pacate, in locul politicii demografice abandonate nu s-a pus nimic si, in conditiile date, nici nu se putea pune nimic consistent. Identificandu-se politica demografica cu politica ceausista, era respinsa de facto insasi ideea de politica demografica.

5. Necesitatea promovarii unei noi politici demografice

A urmat o perioada de scadere dramatica a nivelului natalitatii acesta coborand, dupa 1992, sub cel al mortalitatii generand o crestere naturala negativa. Asociata unui spor migratoriu extern puternic negativ, aceasta evolutie a dus la o scadere absoluta a numarului populatiei de aproape 2 milioane de persoane in curs de un deceniu si, concomitent, la o accentuata imbatranire demografica a populatiei. Si daca o asemenea evolutie va continua si nu sunt semne palpabile ca se va schimba ceva semnificativ, efectele potentiale viitoare pot fi de o gravitate extrema. Din pacate, niciunul dintre guvernele care s-au succedat si niciunul dintre partidele politice nu par sa fi sesizat acest lucru. In orice caz nu au fost adoptate si nici macar preconizate masuri sau planuri de actiune cat de cat coerente si consistente, in ciuda nenumaratelor avertismente ale specialistilor in probleme demografice. Est, totusi, de o necesitate imperioasa, adoptarea unei noi politici demografice care sa stopeze acest curs catastrofal de evolutie si care sa contina obiective realiste, posibil de atins si metode si mijloace adecvate noilor realitati social economice ale tarii noastre si aplicarea hotarata a acestora, oricat de mari ar fi cheltuielile si eforturile materiale si umane presupuse de aceasta.

bibliografie

Ghetaru, Vasile – Tranzitia si impactul sau demografic, in „Cercetari sociale” nr.1/1994

Sandu, Dumitru – Fluxurile de migratie in Romania, Ed. Academiei, 1979

Sova, V.; Hristache. I; Mihaescu, C. – Demografie si statistica sociala, Ed. Economica, 1996

Tarca, M. – Demografie: informatii, metode, analiza, prognoza, Ed. Economica, 1997

Trebici, Vl. – Mica enciclopedie de demografie, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, 1975

Trebici, Vl. – Demografia, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, 1979

Trebici, Vl. – Genocid si demografie, Ed. Humanitas, 1990

Trebici, Vl. – Este necesara o noua politica demografica ?, in „Cercetari sociale” nr.2/1994