POPULATIA LOCALITATII

Conditiile naturale favorabile, fertilitatea solului si resursele de apa, au constituit elementele esentiale, in stabilirea pe teritoriul localitatii a elementului uman din cele mai vechi timpuri.

Urme ale vietii materiale au fost gasite pe teritoriul localitatii din paleoliticul tarziu si neolitic, de asemenea din epoca bronzului si fierului.

Cucerirea romana a ridicat pe trepte superioare organizarea teritoriului si a vietii social-economice. Pe teritoriul localitatii Bucerdea Granoasa, trecea drumul pe care se transporta sarea din hotarul actualei localitati Ocnisoara. Batranii il numesc si acum "Drumul sarii". Este un fapt cunoscut ca sarea din regiunea respectiva a fost exploatata de romani.

Dupa retragerea autoritatilor romane (271-275), populatia a continuat sa-si desfasoare activitatea in deosebi in mediul rural.

Incepand cu secolul al X-lea, datorita unor imprejurari istorice deosebite, s-au asezat alaturi de populatia romaneasca si alte nationalitati ca: maghiari, secui, sasi etc.

Asa cum am mai aratat, localitatea Bucerdea Granoasa este amintita documentar in anul 1303.

In realitate au existat mai multe asezari decat cele mentionate in documente, atat in a doua jumatate a secolului al XIII-lea, cat si in prima jumatate a celui urmator. Asezarile intrate in documente sunt doar cele intrate, intr-o forma sau alta, in relatiile juridice feudale: donatii, confirmari, adeveriri imunitati, hotarniciri, litigii etc. (83)

In ceea ce priveste factorul demografic, deosebirea satelor din punct de vedere al numarului gospodariilor, deci, al populatiei este o realitate si in a doua jumatate a sec. al XIII-lea si in secolul urmator. Registrul de dijme papale din anii 1332-1337, care inregistreaza sumele platite de parohii catolici (deci din satele locuite si de populatia catolica: unguri, sasi, secui), mentioneaza din unele sate dijme foarte mici, de 6-10 dinari, adica 2-3 grosi, din alte dijme mari, de 70-80 dinari, adica 30-40 grosi. Aceasta inseamna ca in unele parohii veniturile preotilor erau foarte mici, deoarece mic era si numarul credinciosilor, in altele preotii aveau venituri mari, deoarece era mai mare numarul credinciosilor. Este adevarat ca estimarea dupa veniturile de dijme, este foarte relativa, fiindca in satele respective, pe langa populatia catolica, traiau multi romani, care in acea vreme nu erau obligati la dijme bisericesti.

Pe temeiul acestor date (si a altora), nu poate fi prea departe de realitate estimarea mediei gospodariilor pentru o asezare Transilvana pe la mijlocul sec. al XIV-lea de circa 50, neuitand de existenta oraselor cu aglomerare mare de gospodarii. Numarul mediu al membrilor unei familii poate fi socotit acum la vreo 4. (84)

Date cu privire la populatia localitatii Bucerdea Granoasa, avem deocamdata numai incepand cu anul 1733. Acestea se refera doar la populatia greco-catolica, odata cu recensamantul (conscriptia) episcopului Inocentiu Micu Klein din 1933.

In Sematismul Arhidiecezei Metropolitane din Blaj pe anul 1900 se arata "pe la anul 1733 parohia aceasta (Bucerdea Granoasa), se tinea de districtul Biei; numara 460 suflete."

Numele    Nr. Romano Greco Evanghelici Total

comunei     caselor catolici catolici elvetieni

Tot in tabelele respective se arata ca Bucerdea Granoasa facea parte din "procesul Blasiului al comitetului Alba inf."

Facand comparatie cu localitatea vecina, Craciunelul de Jos, care avea atunci 157 case si 858 locuitori, reiese ca Bucerdea Granoasa putea fi socotita pe atunci ca o localitate rurala, relativ mare.

Din conscriptiile (actele) de impozite pe anii militari 1918-1948, aflam numarul si numele capilor de familie din acel timp, la fel categoria sociala din care facea parte, averea dupa care trebuia sa plateasca contributie catre stat etc.

Cu probabilitate, putem socoti si populatia din acel timp, socotind compunerea unei familii de circa 5 persoane. In actele respective nu sunt trecuti cei privilegiati si cu diferite functii, care erau scutiti de impozite.

Pe anul 1918 figureaza 216 capi de familie, din care 151 romani, 58 maghiari si 7 tigani. Totalul populatiei impuse la contributia baneasca, ar fi putut fi al 1080 locuitori. Pe nationalitati: 755 romani, 290 maghiari si 35 tigani.

In felul de mai sus, se poate aprecia cu probabilitate populatia contribuabila din Bucerdea Granoasa si in urmatorii ani, inclusiv 1848.Credem insa, ca mai interesant pentru acest capitol, ar fi numele de familie ce-l purtau capii de familie si membrii acestor familii in acel timp.

Pentru informarea celor interesati, redam mai jos unele date referitoare la populatia localitatii Bucerdea, desi sunt incomplete si se refera in special la populatie, diferentiata pe criterii religioase, cu accent pe cea greco-catolica.

Biserica Romaneasca Bucerdea Granoasa

Biserica Romaneasca Bucerdea Granoasa cu hramul Cuvioasa Paraschiva a fost edificata in anul 1907, data reiesita din inventarul parohiei.

Aceasta biserica este succesoarea unei biserici vechi din lemn care a fost demolata si materialul rezultat vandut prin licitatie. (Mera Mitru) Biserica din lemn a fost construita in anul 1750 si a dainuit 158 de ani.

Noua biserica s-a zidit dupa planul inginerului I. Oltean din Blaj si este in forma bazilica cu turnul asezat la capatul ei (la vest) iar altarul in forma de semicerc (la est).

Noia barbatilor in forma de dreptunghi iar in partea de sus cu 2 cupole, iar Noia femeilor este patrata si cu cupola.

Deasupra Noiei femeilor este construit un foisor din lemn de brad vopsit (maro) in forma de hexagon.

Turnul si corpul bisericii sunt construite din caramida.

In anul 1925 s-au construit 13 contraforturi masive in jurul bisericii pentru a o proteja de o eventuala daramare.

La aceasta lucrare au luat parte toti credinciosii din parohie iar in mod deosebit trebuie mentionat numele lui M. Susanu (Secetoaie) mama vaduva cu 15 copii care a donat cu aceasta ocazie 12 iugare de pamant bisericii (iclejie).

La Sfantul altar al bisericii din Bucerdea Granoasa au slujit de-a lungul anilor urmatorii preoti:

De la 1733- 1850: Nicolaie Ioan Man si Nicolaie Pop.

De la 1850 - 1880: Ioan Oltean ajutat de capelanul Ioan Oarga, cel care l-a gazduit pe Mihai Eminescu in casa sa parinteasca din Bucerdea Granoasa.

De la 1880 - 1901: Nicolaie Misiesan

De la 1901 - 1903: Nicolaie Marculet

De la 1903 - 1906: Nicolae Latiu

De la 1906 - 1914: Maria Peculea

De la 1914 - 1915: Maxim Hulea si Aurel

De la 1915 - 1939: Gheorghe Mesesan

De la 1939 - 1964: Anca Eugen (sotia Otilia Mesesan - invatatoare)

De la 1964 - 1065: Turcu dionisie (ca adminis­trator din Craciunel)

De la 1965 - 1968: Naftanaila Ioan

De la 1968 - 1969: Fratila Ioan ca administrator din Cistei

De la 1969 - 1975: Suciu Gheorghe

De la 1 octombrie 1975 - 2002 preot Horvat Augustin

Din 2 februarie 2002 si in prezent preot Dan Dulau.

Religia

Romanii din satul Bucerdea Granoasa ii gasim prin documentele vechi ale istoriei scrise, ii gasim nu numai ca iobagi, militari, fara drepturi, pe mosiile feudalilor medievali, ci si ca oameni crestini apartinatori legilor crestine strabune.

Starea sociala

Isi aveau si ei preotii lor modesti care le oficiau slujbele de care aveau nevoie precum si un centru episcopal de care apartineau, unde li se sfinteau preotii si de unde primeau indrumarile necesare trairii lor duhovnicesti chiar daca acest centru se afla la Dabaca, Feleac, in Bihor ca in Tara Hategului, la Geoagiu de Sus, la Ramet ori la Alba Iulia.

In "Socotelile lui Iacob a lui Berengoriu si Reimund de Bonajata" este amintit preotul Mihai din Bucerdea Granoasa care a platit dijma de 20 dinari in anul 1332 si 19 dinari in anul 1333. Tot in aceleasi "Socoteli" este amintit si preotul Matei care a platit 12 dinari si 9 dinari in 1334.

Daca acesti doi preoti sunt (erau) romani de lege stramoseasca insemneaza ca pe acea vreme satul Bucerdea Granoasa era o comunitate crestin ortodoxa bine inchegata, organizata care era sub ascultarea si indrumarea canonica a vladicii Rametului unde in anul 1376 era amintit arhiepiscopul Ghelarie.

Negocierile s-au desfasurat apoi in continuare pana in anul 1700 cand s-a facut unirea cu Roma iar parohia Bucerdea Granoasa a fost incorporata cu voie sau fara voie in cadrul episcopiei unite pe atunci cu sediul la Alba Iulia.

In timpul episcopului Ioan Inochetiu Micu, sediul episcopiei s-a mutat la Blaj. Parohia Bucerdea Granoasa facea parte din districtul Biiei si numara 460 de suflete greco-catolice cum arata conscriptia din 1733.

De credinciosii care si-ar fi pastrat legea stramoseasca nu ne aminteste nimic aceasta conscriptie desi parohia greco-catolica este infiintata abia in 1800.

Despre existenta credinciosilor ortodocsi in Bucerdea Granoasa ne vorbeste asa zisa comisie de "Desmembratie" a legii pe timpul generalului Bucov care ii obliga pe ortodocsii din comunele Sard, Bucerdea Granoasa si Stremt sa cladeasca biserica unitilor.

In anul 1800 acesti ortodocsi au fost inghititi de uniti atat cu voie, cat fara voia lor si astfel tot satul s-a facut o apa si un pamant din punct de vede religios.

Conscriptia din 1733 spune ca biserica din Bucerdea Granoasa poseda o avere de 6 iugare, teren arator si era deservita de 2 preoti: Popa Nicolaie si Popa Ioan, ambii fiind preoti uniti. Dupa moartea acestora pe la finele veacului XVIII-lea functiona Popa Man caruia i-a urmat Nicolae Pop, iar dupa aceea Ioan Oltean.

Au mai functionat ca preoti in aceasta parohie Ioan Oarga ajuns mai tarziu vice-rector al Seminarului Teologic din Blaj, iar dupa 1880 incoace Nicolae Medesan, Marian Peculea, Gheorghe Mesesan, Eugen Anca, Ioan Naftanaila, Gheorghe Suciu si preotul Augustin Horvat.

Biserica veche din 1800 a fost construita din lemn si era situata pe locul numit "Dealul Dadurii" (cimitirul vechi) cu hramul "Cuvioasa Paraschiva". A fost acoperita cu sindrila. Cu vremea a devenit neincapatoare intrucat numarul credinciosilor a sporit si din acest motiv a fost demolata, iar materialul a fost vandut prin licitatie credinciosilor (Mosneag Mihu).

Actuala biserica a fost ridicata in anul 1907-1908 dupa planul arhitectului Ioan Oltean din Blaj in timpul pastoririi preotului Marian Peculea.

Biserica este cladita din caramida cu fundatie din piatra si acoperita cu tigla asezata aproximativ in mijlocul satului vechi.

Stilul este al (bazilicilor) bisericilor romanesti din Ardeal cu o absiala semicirculara la cap unde se sfarseste altarul. Are un singur turn (inaltime cca. 40 m) unde se afla doua clopote. Poarta acelasi hram "Cuvioasa Paraschiva" pe care l-a avut biserica veche.

In anul 1923 din cauza deplasarii terenului edificiul ca atare a fost sprijinit prin 13 contraforturi solide, din caramida conform planului facut de arhitectul Zima din Blaj si cu aprobarea forurilor bisericesti din acea vreme.

In interior biserica a fost zugravita - lucru facut sub pastorirea preotului Naftanaila Ioan. Azi este pictat sub pastorirea lui Horvat. Altarul este despartit de noia principala printr-un iconostas din lemn pictat. Icoanele de pe iconostas impodobite cu stergare cusute si tesute artistic romanesc de catre credincioasele satului.

Parohia Bucerdea Granoasa inca de pe timpul lui Inochentiu Micu poseda o casa parohiala care cu timpul s-a deteriorat si in locul ei a fost cladita in anul 1909 o alta casa parohiala dar si aceasta s-a deteriorat si in anul 1978 sub pastorirea preotului Horvat A. a fost cladita o alta pe vechiul loc.

Incepand din anul 2002 si in prezent ca preot paroh a venit preotul Dulau Dan.

In perioada aceasta s-au infaptuit pe linie bisericeasca urmatoarele:

zugravirea bisericii in interior - tip fresca;

acoperirea bisericii cu tabla zincata;

adaugarea a 2 mici corpuri pentru punerea lumanarilor si ca magazie;

dotarea bisericii cu mai multe scaune

dotarea cu bec neon-reflector.

Biserica Reformata Bucerdea Granoasa

Monument istoric

(Cod: AB-mB-00197)

Prima constructie a Bisericii s-a edificat in perioada domniei Regelui Sfantul Stefan, care a dat ordin ca zece sate sa construiasca o biserica.

Aceasta porunca ar fi fost indeplinita de satul Bucerdea Granoasa, satul Craciunelul de Jos (aici doar in 1426 s-a construit biserica) si hodaile din imprejurimile Bucerzii. Aceasta dotare insa nu este confirmata cu documente, fiind doar o presupunere.

Biserica actuala in 1332 a functionat ca biserica Plebaniala. In acest an preotul Mihaly al Bisericii platea zecime papala: 6 dinari iar mai tarziu 40 dinari. Conform acestui document scris originea Bisericii dateaza din secolul al XIV-lea.

Ferestrele bresa au ramas din prima constructie si sunt amplasate in sanctuar. Spre Vest usor gotica ne vorbeste despre o largire a spatiului interior.

Stilul gotic se observa pe nervura galeriei, precum si pe pietrele consola.

Modificari esentiale s-au efectuat in secolul al XVII-lea, fapt dovedit prin existenta usii renascentista din partea vestica a naosului (este o alta usa nefolosita actual) si cu datare de pe amvon: 1657.

Orga Bisericii a fost construita in anul 1878 de catre maistrul Kolonici Istvan, iar turnul Bisericii este acoperit cu sindrila.

Actualmente este o Biserica de categoria B, cu datare din secolul al XIV-lea.

In Sematismul din anul 1835, a bisericii romane unite din Blaj, despre Bucerdea Granoasa se arata, ca are parohie veche, iar preot era Nicolaus Papp. Cuprindea un numar de 738 de grco-catolici. (88) si 88 b.

In anul 1871 sunt consemanti in semantism, un numar de 1300 greco-catolici. (89)

In sematismul din anul 1871 este consemnat, ca parohia Bucerdea Granoasa este veche, are biserica si casa parohiala din lemn. Paroh era Ioanu Olteanu (care era si viceprotop emerit. Ajutor era Ioanu Orgas Oarga.). Cantor Nicolau Grama, iar docente (invatator) Ioanu Moldovanu. Parohia cuprinde un numar de 1321 credinciosi greco-catolici. (90)

Sematismul din anul 1876 consemneaza un numar de 1075 greco-catolici. La fel faptul ca preotul lipseste. Ajutor de preot (capelan) era Ioanu Orga. Cantor Nicolau Grama, iar docente Aureliu Fekete Negrutio. Din datele de mai sus se constata, ca numai in decurs de 5 ani 1871-1876 numarul greco-catolicilor scade cu aproape 300. Nu se justifica diferenta de credinciosi. Probabil ca o parte dintre cei mai sus au plecat in alte parti sau au trecut la alta religie (exp. ortodoxa n.a.).

Numarul scazut de credinciosi se mentine si in anii urmatori. Astfel pe anul 1880 sunt consemnati un numar de 1035 greco-catolici, cu mentiuna ca mai sunt reformati si israeliti.

Ca preot este aratat Nicolae Mediesianu, cantor Nicolau Grama iar docent Nicolae Costea.

Pe anul 1886 sunt consemnati in parohia Bucerdea Granoasa, un numar de 1100 greco-catolici. Se mentioneaza ca mai sunt ˝ reformati. Preot Nicolau Mediesanu, cantor Nicolau Moldovanu, iar docente Anastasiu Gardiusu.

Cu probabilitate, se poate aprecia ca populatia localitatii in acel an era in jud. de 1600 persoane, considerand ca reformatii erau in numar de cca. 500 persoane.

Sematismul pe anul 1900 este mai complet, in ceea ce priveste populatia localitatii Bucerdea Granoasa, chiar daca aceasta reiese din impartirea ei pe religii apartinatoare. Sunt consemnate persoanele pe categorii de religii: greco-catolici 1071, romano-catolici 4, greco-orientali 17, reformati 520 si israelieni 13. deci populatia localitatii se ridica in anul 1900 la 1625 suflete.

Tot in semantismul de mai sus se arata ca, parohia a fost infiintata in 1800, ca are biserica din lemn din acelasi an si casa parohiala de piatra. Preot functionar Nicolae Medesan, docente Nicolae Barbat, cantor Nicolae Moldovan, iar curator primar Vasile Mihaltan.

Datele privitoare la populatia difera, de la sursa la sursa, cu diferente nu intotdeauna mari. Aceasta se explica si prin faptul ca recensamintele s-au facut rar, erau incomplete etc. In enciclopedia romana, aparuta la Sibiu in 1898, se consemneaza ca Bucerdea Granoasa avea un numar de 1755 locuitori, din care 564 maghiari.

O sursa, consideram noi, mult mia completa si mai documentata, pentru scopul pentru care a fost facuta, este statistica intocmita de Ioan Rossu Sirianu si aparuta in 1904. referitor la Bucerdea Granoasa care facea parte din Cercul Blaj, Comitatul Alba de Jos, consemneaza urmatoarele:

Cel mai edificator recensamant in ce priveste populatia dupa anul 1918 este cel din anul 1930.

Referitor la comuna Bucerdea Granoasa care facea parte din Plasa Blaj, Judetul Tarnava-Mica este consemnat:

Populatia statornica in 1930 dupa sex si stare civila

Masculin

Feminin

Populatia statornica si flotanta in 1930

Populatia statornica in 1930 dupa neam

Populatia statornica in 1930 dupa limba materna

Recensamantul din anul 1939 este complex, aratand date multiple cu privire la populatie. De aceea alte date referitoare la subiectul lucrarii le vom arata la capitolele respective.

Date asupra populatiei localitatii Bucerdea Granoasa le gasim si pentru anul 1941, an tulbur in istoria patriei noastre.

Pe anul 1941 situatia populatiei localitatii Bucerdea Granoasa era urmatoarea:

Cei 26 de refugiati proveneau din teritoriile Transilvaniei, cedat Ungariei hortiste, ca urmare a "Dictatului" de la Viena din august 1940.

Fata de anul 1930, populatia localitatii a crescut cu cca. 350 de persoane. Cresterea s-a datorat in special sporului natural al populatiei, intr-o perioada nu prea prospera, din punct de vedere social-economic, dar totusi o perioada relativ linistita de pace.

Al doilea Razboi Mondial afecteaza grav dezvoltarea normala a populatiei si o diminueaza in buna parte. In razboi a pierit floarea tineretului din acel timp.

Ca urmare a masurilor luate de regimul democratic-popular, dupa 1944, ritmul de crestere a populatiei reintra in mod treptat in normal.

In anul 1947 situatia statistica a populatiei se prezenta in felul urmator.

Este cunoscut faptul ca dupa reforma agrara din anul 1921 si ca urmare a cumpararii unor suprafete de teren, de catre unii sateni mai instariti ulterior, un numar, la inceput nu prea mare de cetateni din Bucerdea, s-au mutat pe terenul nou cumparat in afara comunei. Comasandu-si majori­tatea terenului intr-un loc, acestia si-au construit case de locuit, asa numitele "hodai". Deci a avut loc un fenomen de "roire" cum este numit in literatura de specialitate.

Gospodariile celor plecati se aflau tot pe hotarul comunei, asa ca grupurile de "hodai" au luat denumirea locului pe care se aflau asezate. Numarul gospodariilor s-a marit si ca urmare a asezarii langa parinti, a copiilor casatoriti.

In modul de mai sus, s-au format pe hotarul localitatii Bucerdea 3 asezari mai grupate, numite la inceput "catune". Acestea au fost si sunt: Corn, Panca si Dupa Padure.

In prezent asezarile de mai sus se depopuleaza treptat, ca urmare a venirii multor familii in Bucerdea sau plecarii in alte parti ca: Teius, Blaj etc.

De-a lungul timpului aceste asezari au apartinut din toate punctele de vedere, localitatii Bucerdea Granoasa.

In preajma anului 1968 ele au fost considerate (nejustificat) ca sate de sine statatoare si in urma imbunatatirii administrativ-teritoriale a teritoriului, impreuna cu Bucerdea si satul Craciunel, au constituit comuna Craciunelul de Jos.

Am aratat cele mai sus pentru a justifica micsorarea populatiei localitatii Bucerdea, intr-o perioada mai indelungata de timp. La fel impartirea populatiei localitatii Bucerdea Granoasa, conform recensamantului din anii:

Pe localitatile componente (fostele catune):

La recensamantul din 15 martie 1966 la Bucerdea Granoasa se mai consemna: din totalul de 2542 locuitori, 1761 erau romani si 781 maghiari. Existau: 696 locuinte, 657 cladiri. Total gospodarii: 787. ca membrii cooperatori figurau un numar de 658.

La recensamantul din ianuarie 1977 pe langa comuna, totalul populatiei era de 4708 locuitori, din care satul Craciunel avea un numar de 2125 locuitori.

Din totalul de 1256 gospodarii, localitatile componente erau compuse din urmatoarele numere de gospodarii:

Numarul persoanelor - in medie pe gospodarie era de 3,8 la Craciunel si 3,6 la Bucerdea.

Copii intre 1-16 ani erau 834, adica 17,50% din totalul populatiei pe comuna. Proportia dintre natalitate si mortalitate era de 1,4 nasteri la un decedat.

In ceea ce priveste populatia localitatii, se poate trage concluzia, ca ritmurile si sporurile medii anuale n-au avut fluctuatii exagerate si ca ele se incadreaza in cele ale judetului si ale tarii.

Populatia stabila a comunei Craciunelul de Jos la recensamantul din martie 2002:

Bucerdea Granoasa: 2235 locuitori;

Craciunelul de Jos: 2097 locuitori.

IV. OCUPATIA LOCUITORILOR

Avand teritoriul asezat in complexul teritorial Podisul Tarnavelor, diferentiat in nume­roase micro complexe (de lunca, de terasa, de versanti cu inclinari si expozitii diferite, de interfluvii), din cele mai vechi timpuri, locuitorii din Bucerdea s-au ocupat cu agricultura si cresterea animalelor.

Insasi abundenta de produse agricole, in special grau, i-a adaugat numelui de Bucerdea si apelativul de "Granoasa".

In perioada antica, izvoarele si urmele arheologice, atesta ca pe aceste meleaguri, oamenii din acele vremi isi asigurau existenta prin cele doua indeletniciri de baza ale agriculturii: cultivarea plantelor si pastoritul.

In epocile istorice urmatoare, desi in general ocupatiile locuitorilor au ramas aceleasi, se accentueaza inrautatirea conditiilor de munca si de viata ale taranimii, datorita unor multitudini de factori economici, sociali si politici.

Cu toate progresele facute in agricultura de-a lungul timpurilor, rezolvarea si valorificarea moderna a potentialului natural in productia agricola si animaliera, apartine anilor victoriosi de constructie socialista viitori din patria noastra.

Pamantul a fost lucrat intotdeauna de taranime, dar de roadele lui s-au bucurat in epocile exploatare, clasele trandave de la conducere. Bietul taran roman sau de alta nationalitate, era silit sa munceasca din zori pana in noapte, flamand si gol, adesea maltratat de nemilosii dregatori, agonisindu-si doar atat cat sa nu moara de foame.

Nu rareori, acesti tarani dispretuiti de clasele avute, au fost nevoiti sa-si transforme uneltele de munca in arme, pentru a-si apara glia stramoseasca.

Pamantul apartinator localitatii Bucerdea Gra­noasa, asezat pe terasele Tarnavei, pe asa numitele "poduri" a fost si este fertil, iar varietatea lui, a facut posibila folosirea lui in diferite scopuri agricole.

Dupa o masuratoare facuta in anul 1876, teritoriul localitatii insemna o suprafata de 8006 iugare (este vorba de hotarul apartinatorului). Majoritatea suprafetei de mai sus o detineau marii proprietari de pamanturi, inclusiv bisericile (a se vedea situatia de la pag. 56). Acestia detineau: 3695 iugare arabil, fanat, gradina: 9,95 iugare vie; 507,935 iugare pasune; 480,956 iugare padure; 23,129 iugare neproductiv etc. (101)

In cifrele de mai sus nu sunt cuprinse suprafetele detinute de locuitorii localitatii din randul celor mai instariti si fostilor iobagi, jeleri etc.

In anul 1923 pana nu s-a definitivat Reforma Agrara, alaturi de marii proprietari, apar si alti proprietari mai "mici" si alte mosii mai mari de 50 iugare, ce erau date ca exportabile. Iata situatia acestora:

- Bolgar Ianos    - 82,1355 iugare

(82 iugare si 1355 stanjeni)

- Szekelly I. Bogati - 80,526 iugare

- Mihu Teodor Lui Pavel - 63,1021 iugare

- Oarga Iosif - 102,1188 iugare

- Mosneag Gheorghe lui Ioan - 60,250 iugare

- Polar Andrei senior - 87,35 iugare

- Mosneag Gheorghe - 51,719 iugare

- Polgaru Ioan lui Andrei - 54,1178 iugare

- Gavrila Oarga - 69,943 iugare

- Halmagy Andrei - 75,1578 iugare

- Comuna Politica - 164,1479 iugare

- Fosti Urbrianisti - 219,310 iugare

(numai pasune)

- Biserica greco-catolica - 117,12 iugare

- Biserica ev. Reformata - 202,173 iugare (102)

Din cele de mai sus mentionate reiese ca majoritatea pamanturilor erau in posesia marilor proprietari si categoriilor mai instarite.

Situatiile statistice de mai sus le-am redat pentru a se vedea si situatia pamanturilor pe cate­gorii de folosinta, precum si forma de proprietate.

In anul 1938 situatia pamanturilor pe cate­gorii de intrebuintare agricola se prezenta astfel:

In suprafata de pamant nu este inclus pamantul neproductiv de cca. 200 ha si curtile de circa 50 ha.

Suprafata de teren ramane in mare de aceeasi intindere si in anul 1949 (a se vedea pagina 10 - 11), schimbandu-se doar categoriile de intre­buintare. Astfel se diminueaza suprafetele de pasune suprafetele de pasune, fanat si padure, pe seama terenului arator. Revenind la ocupatiile lo­cui­torilor, se poate afirma ca, categoriile de pamant aratate mai sus, ofereau conditii din cele mai bune pentru dezvoltarea agriculturii s cresterii anima­lelor. Numai ca dominarea marilor propri­etati, facea ca munca taranilor sa fie o sursa de exploa­tare, a omului de catre om, in folosul celor putini.

Ne vom referi in continuare la situatia taranimii de la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea, la structura sociala si obligatiile feudale.

In a doua jumatate a sec. al XVIII-lea cultura cerealelor constituia una din ramurile de baza ale agriculturii comitatului Alba. Acest lucru a fost inconjurat de faptul ca cererea de produse agricole s-a facut tot mai mult simtita, mai ales ca urmare a sporirii necesitatilor de consum pe piata interna. Aprovizionarea armatelor austriece si a aparatului de stat in continua dezvoltare, precum si cresterea generala a populatiei, mai ales a celei neagricole de la munte, impuneau marirea productiei agricole.

Nobilimea cauta sa acapareze cat mai mult pamant, fie prin cumparare, fie prin zalogire de la taranii liberi. Totodata taranii dependenti vor fi redusi in folosinta pamantului obstesc, in timp ce robota si darile vor spori odata cu cresterea alodiului.

Cu toate ca dezvoltarea este franata de raporturile feudale si de politica curtii de la Viena, spre sfarsitul sec. al XVIII-lea se poate observa o inviorare a ei. Astfel pe pamanturile taranimii libere locul asolamentului bienal este luat de cel trienal, iar o raspandire deosebita cunoaste cultura cartofilor si a altor culturi.

In economia comitatului Alba, deci si a comunei Bucerdea, un loc deosebit l-a avut cresterea animalelor, la acestea contribuind atat faptul ca, aici, pasunile naturale au o mare extin­dere, cat si cerea sporita de animale pentru export.

In ramura cresterii animalelor, un loc important il ocupa cresterea vitelor cornute, urmata de cea a oilor si porcilor. (104)

In prima jumatate a secolului al XIX-lea nu se observa vreo schimbare fundamentala in relatiile feudale din agricultura, in tehnica productiei. Robota, dijmele, taxele, erau asemanatoare cu acelea din secolul trecut. Majoritatea iobagilor au folosit si mai departe unelte rudimentare. Plugul de lemn, numai cu brazdar de fier, nu putea taia brazda numai la suprafata, de aceea productivitatea agricola se mentine inca la un nivel destul de scazut.

Procesul de pauperizare a taranimii este cauzat, nu numai de robota ce se ridica la 2-3 zile pe saptamana, cateodata chiar 4 zile pe saptamana, cat si faptul ca munca iobagului era solicitata in acele saptamani cand si gospodaria taraneasca avea nevoie urgenta de brate de munca. La aceasta se adaugau sporirea sarcinilor fiscale, a impozitelor publice, a sarcinilor militare, care constau in incarcaturi, transporturi militare si serviciul militar prin recrutarea zilnica la oaste. (105)

Vom prezenta o situatie a categoriilor de tarani incepand din anul 1818, situatia lor materiala si taxele ce trebuiau sa le plateasca fiscului. Dar iata denumirile acestora traduse din limba latina:

- libertini = libertini, robi eliberati; acolo­norum = tarani, iobagi, coloni; inavilinorum = jeleri (tarani liberi); Vidua colona = vaduve de coloni; Eorum vidua = vaduve de jeleri; Zingarorum = tigani; Desertare Sessionii = sessi pustii; Neo rusticorum = (cu aproximatie n.a) tarani (taranci) tesatori, torcatori sau tarani nou veniti; Extra­numum posside = (cu apoximatie) pose­sori straini sau din afara, straini ce inchiriau pasuni. Curialitste colonorum sau ingvilinorum = oameni ce lucrau la curti (vizitii, grajdari, ingriji­tori etc.; Arendator = arendas; Judex = primar, sub judex = sub primar; Jurati = jurati, membrii ai primariei; Cubulus = galeata masura a pamantului in mierte si galete de semnatura. Galeata avea 4 mierte sau feldere. Doua galete facand un iugar (1 iugar = 8 feldere).

Alte cuvinte si denumiri din limba latina le voi traduce in situatiile de mai jos:

Din conducerea obstii fac parte: Mosneag (sau Maier) Igan, iar ca jurati: Craciun Simion, Toma Vasile, Mihtan Toader, Moldovan Iacob, Lopezan Niculae, Colese Petru si Bogathi Andrei. Vom vedea in continuare cum cresc sau descresc numarul de categorii sociale, a animalelor pe diferiti ani (in medie din 10 in 10 ani).Anii si situatiile respective in acest mod si datorita claritatii actelor respective.

Locuitorii de mai sus figurau si in evidentele marilor proprietari, care la randul lor inaintau situatia autoritatilor fiscale. Astfel Gal Emberei avea in evidenta 23 locuitori, din care: 3 colonorum, 16 inquilinorum, 2 vidua, 2 desertar.

Situatia sociala, economica si contributiei financiare pe anul 1830

Situatia pe anul 1839

Situatia pe anul 1847

Din conducerile obstei faceau parte in anii de mai sus urmatorii:

Din tabelele de mai sus reiese ca numarul iobagilor scade de la 43 in 1818, la 31 in 1830 si apoi la 17 in anul 1839 (este vorba de capii de familie). Aceasta diferenta se datoreaza, atat trecerii taranilor in alta categorie sociala, cat si scaderii numarului populatiei, care in urma exploatarii nemiloase pleaca in alte parti. In aceeasi masura scade si numarul de animale dupa care se percepe o contributie, cu exceptia oilor, care de la 297 in anul 1818, numarul lor se mareste la 434 in anul 1830, ca sa nu mai apara nici una in anul 1839 si sa ajunga doar la un numar de 174 in anul 1847.

In scadere este si numarul boilor, junincilor si porcilor, in timp ce numarul vacilor se mentine aproximativ acelasi. Numarul tot mai scazut de animale, se datoreaza scaderii suprafetelor de pasune, recoltelor slabe si a darilor datorate. Conducerile obstesti din anii aratati mai sus, prin competenta lor, arata ca majoritatea contribuabililor erau romani. Aceste functii de fapt se impuneau mai multe obligatii, decat venituri.

Desi revolutia a fost infranta, situatia dinainte de 1848 n-a putut fi mentinuta. Astfel, iobagia a fost inlaturata ca si monopolul nemesimii asupra pamantului din comitatele Transilvaniei; unele privilegii ale nobilimii, ca scutire de dari etc. au fost sterse. Puternice ramasite feudale au supravietuit insa revolutiei, cu toate incercarile de reglementare a situatiei agrare, prin patentele din 1853 si 1854, constituind o piedica in dezvoltarea capitalista a Transilvaniei.

Ca trasatura caracteristica a agriculturii din aceasta perioada este pe de o parte marea proprie­tate nobiliara si nemeseasca, iar pe de alta parte micile proprietati ale taranilor individual, care nu dispuneau de posibilitati ale tehnicii avansate.

In anii Primului Razboi Mondial, situatia agriculturii s-a inrautatit foarte mult din cauza lipsei animalelor de lucru si chiar de productiei, rechizi­tionate si a lipsei bratelor de munca.

Sub presiunea maselor, de teama de a nu se ajunge la noi rascoale taranesti, cercurile guvernate au publicat la 16 zile dupa actul Unirii Transil­vaniei cu Romania, decretul care prevedea exproprierea unei parti a pamantului mosieresc. In anul 1921 este legiferata Reforma Agrara, dar lucrarile de expropriere si improprietarire dureaza pana in anul 1925.

Infaptuirea Reformei Agrare a contribuit, cu toate neajunsurile semnalate, la cresterea poten­tialului economic al agriculturii, la imbunatatirea conditiilor de viata a unei insemnate parti a tara­nimii. In acelasi timp ea a favorizat dezvoltarea relatiilor capitaliste la sate.

Am aratat in acest capitol anterior framan­tarile maselor din timpul reformei Agrare, situatia improprietaririlor, iar la inceputul acestui capitol situatia noi paturi chiaburesti ce a inceput sa se ridice, inainte si dupa reforma.

Pe teritoriul localitatii Bucerdea au ramas dupa reforma urmatorii proprietari:

Kovacs N. Odon cu 216 iugare; Aurel Stoica cu sotia 337 iugare si Domeniul Metropolitan cu 118 iugare.

Inainte de reforma din 1945 situatia mosie­rilor si mosiilor se prezenta astfel: Kovacs Odon avea 123,31 ha; Stoica Aurel 58,70 ha, iar domeniul Metropolitan 67,93 ha. Felul in care s-a desfasurat improprietarirea in anul 1921 a locuitorilor din Bucerdea Granoasa:

- Cu maximul de pamant prevazut de lege, adica 5 iugare, teren arator, celor ce n-au avut nici o brazda de pamant si suplimentare pana la 5 iugare pentru cei ce au mai avut proprietate in afara de pasune folosita de vitele intregii comune, in afara de 1000 iugare pasune folosita de intregul sat.

In total au fost impartite 2187 iugare la circa 360 sateni.

Reforma agrara din 1945

1). Cat pamant s-a expropriat: 200 ha

2). Numele proprietarului: Covaci Edmond

3). Din ce parte a hotarului: - Meledvechi

- Ratul betii

- La pociump

4). Suprafata minima: 0,29 ha

5). Suprafata maxima: 0,42 ha

Model titlu de proprietate din 1946/1945

Comitetul local de expropriere al comunei Bucerdea Granoasa

Judetul Tarnava Mica

Decizia nr. 33

Teodor Neamtu, Olimpiu Mesesan, Balau Ioan, Balau Aurel, Lecusan Gheorghe, Cisteian Matei, Bogdan Achim, Rus Ioan, Hebian Ironim, Cisteian Ion Mihail, Joica Cornel, Maier Stefan, Gabor Mihail, membrii ai Comitetului local de expropriere si improprietarire din comuna Bucerdea Granoasa, judetul Tarnava Mica.

Avand in vedere tabelul model nr. 5 intocmit pentru locuitorii comunei Bucerdea Granoasa admisi definitiv la improprietarire.

Decidem:

Dl. Cisteian Matei din comuna Bucerdea Granoasa se improprietareste in baza articolului 2, pct. a cu un lot intreg (de completare) in suprafata de 1200 stanjeni, format dupa cum urmeaza:

Din C.F. nr. 2213 a comunei Bucerdea Granoasa fosta proprietate Kovacs, nascuta Otvos

Nr. top. 2274 iug. st.p. 1200 st. p. = 43,20 ha

Total jug. . . st.p. 1200 st. p.

Data astazi 15 aprilie 1946 conform tabloului de improprietarire aprobat in sedinta Comitetului local de improprietarire din 15 aprilie 1946/1945.

Presedinte Secretar

Mosierii de mai sus, impreuna cu chiabu­rimea satului, au exploatat ani in sir, saracimea satului in care lucrau pe un castig minim, ca birisi sau slugi.

Desi dupa reforma din 1921 cea mai mare parte a taranimii a primit pamant, acesta nu a putut fi lucrat din lipsa vitelor de munca, a uneltelor etc. pana la urma o mare parte din el a fost acaparat de cei mai instariti.

Iata cum se prezenta situatia animalelor la sfarsitul anului 1924:

cabaline = 32 capete; bovine = 785 capete, din care: 5 tauri, 376 boi, 230 vaci cu lapte, 110 vaci sterpe, 64 tineret; bubaline = 9, din care bivolite cu lapte = 6, iar sterpe = 3; ovine 2256, din care 56 berbeci, 1900 oi, 300 tineret; porcine = 18, din care vieri 1, scroafe 54, tineret 63.

Din situatia de mai sus reiese ca in afara de ovine, numarul de animale este foarte scazut fata de populatia localitatii, tinandu-se seama ca o mare parte din animale le detineau cele 3 mosii si cei instariti.

Productia scazuta la ha de teren agricol, pretul mic al produselor agricole, a facut ca majoritatea taranimii sa nu-si poata procura animale care erau foarte scumpe si apoi necesitau hrana pentru intretinere.

Cu toate greutatile taranii au muncit din raspu­teri pentru a-si intretine familiile si au supravietuit.

In ce priveste munca campului, intre cele doua Razboaie Mondiale, este edificator un chestionar asupra culturii graului si a altor plante. Astfel se arata ca Ľ din suprafata arabila se cultiva cu grau. Majoritatea graului se seamana dupa ogor sterp (care avea suprafata mai mare) sau nutreturi leguminoase ca: trifoi, borceag, ce au fost semanate in locul oborului.

De obicei terenul din hotarul comunei era impartit in campuri de culturi: pentru paioase, prajitoare, ogor sau nutreturi leguminoase. Clima este favorabila cultivarii graului, dar din cauza cetilor de dimineata, se dezvolta rugina.

Productia de boabe la ha ajunge la 2000 kg. In iernile anilor 1927 si 1928 din cauza gerurilor mari si a vanturilor puternice, graul a fost dezgolit de zapada si a pierit mult.

Precipitatiile atmosferice au media anuala de circa 600 mm, din care iarna 105 mm, primavara 195 mm, vara 190 mm si toamna 110 mm.

Satenii care nu au grau de vanzare, seamana grau in amestec cu secara, obtinand o recolta mai mare, dar si pe motiv ca in iernile grele, secara nu degera.

Graul se cultiva pentru consumatie si numai in al doilea rand pentru vanzare.

Oamenii saraci (micii agricultori), romani si unguri, consuma mai mult mamaliga, decat paine.

Graul de primavara se cultiva foarte putin, deoarece sunt rari anii cand ajunge la coacere si produce putin.

In general cei ce poseda vite de munca seamana graul in ogor negru, dupa trei araturi ce se fac in iunie, septembrie si octombrie, iar cand se cultiva dupa trifoi sau bichina, dupa doua araturi. Cand se cultiva dupa porumb, se cultiva dupa o singura aratura.

Araturile se fac mai mult cu vaci, cei mai instariti cu boi si foarte putine cu cai. Masinile agricole sunt foarte putine.

In intreaga plasa Blaj erau atunci doar 27 autotractoare.

Micii cultivatori cu 1 - 5 ha pot cultiva ogorul cu 2 vaci, care le dau si vitei si lapte. Animalele sunt ingrijite bine si sunt de talie mare, fiind corcituri cu rasa Simenthal si Podolice tip ardelean.

Araturile se fac la adancimi mijlocii, la 10-15 cm adancime, deoarece nu se pot face mai adanc cu vacile si plugurile cu grindei de lemn si brazdar de fier.

In general graparea araturii o fac majoritatea satenilor, cu grape cu cadru de lemn si colti de fier. Acestea se pot incarca, atunci cand pamantul este bolovanos si uscat.

Numai putini sateni grapeaza semanaturile primavara pentru spargerea crustei, insa tot gunoiul de grajd se intrebuinteaza pentru ingrasatul pamantului.

Ingrasaminte chimice isi cumpara numai cei instariti (sperfosfat). In anul 1931, datorita pretu­rilor mici a produselor agricole, nu s-a cumparat deloc ingrasaminte.

Insamantatul graului, atunci cand pamantul are reveneala, incepe dupa 15 septembrie, dar majoritatea seamana in luna octombrie, mai ales in porumbisti.

La insamantari este folosit soiul de grau numit "Secas", de majoritatea satenilor, pentru ca, asa cum afirma ei, din acest grau se face painea mai buna. S-a mai adus in anul 1929 si soiurile "Otvos" si "Hotvaiy", dar cei mai multi tarani nu trateaza samanta contra malurei si taciunelui.

De obicei graul, dar si porumbul se seamana mai mult cu mana, numai putini cu masinile mai ales proprietarii mari. Se semana si imprastiat si in randuri.

Cele mai raspandite plante in culturi sunt: palamida, bozul si rapita salbatica, dar la cei saraci, care nu puteau lucra pamantul bine si sa-l gunoiasca, crestea mult pir.

Plivitul se face de toti agricultorii cu mana sau taiat cu lama asezat in capatul unui bat.

Seceratul se incepe cand graul este inca in parga, pentru a nu se scutura si a ramane cu fata mai frumoasa la vanzare.

Obisnuit seceratul incepe la 1 iulie. Cei mai multi sateni secera cu mana, iar cei care au mai mult cu coasa, dupa care se leaga tot in snop cu mana. Numai marii proprietari secera cu masinile, dar acestea erau foarte putine.

Snopii se asezau in cruce, cate 15 la un loc, formand "jumatatile". Doua jumatati formau "o claie". Graul era asezat cu spicele inauntru, numai cel de pe varful jumatatii numit "popa" era cu spicele spre pamant si cu cotoarele in sus.

In clai graul era lasat sa stea 10-15 zile pentru a se usca mai bine si "ocilii" buruiana, dupa care era dus acasa si asezat in stoguri - de obicei de forma conica - si in jirezi (sire), acoperite cu snopi in "doua ape", iar chiar pe varf se puneau paie.

Marii proprietari isi adunau graul secerat, pe locul de unde s-a recoltat.

Treieratul se facea cu batoze, puse in miscare de motoare cu petrol sau benzina, iar pentru aceasta se platea in natura, un procent de cca. 10 % grau.

Batoze aveau putini proprietari din judet, de aceea, acestia se repartizau pe mai multe localitati.

Graul pentru consum se curata prin vanturare sau cu vanturatorile, iar cel pentru semanat - mai ales cei instariti cu trioarele. Graul malurat pentru a-l intrebuinta la macinat se spala cu mana, la fel cel ce avea gargarite.

Surplusul de grau, foarte putin la marea masa a populatiei se vindea in targurile saptamanale, de obicei la particulari, iar cei bogati vindeau la negustori la morile din judet etc.

Targurile saptamanale se tineau - ca de fapt si in prezent - la Teius in ziua de miercuri si joia la Blaj.

Dintre celelalte culturi, cea mai importanta dupa grau era cultura porumbului.

Porumbul se semana primavara. Din cauza mijloacelor agricole, foarte putini proprietari faceau aratura din toamna. Epoca pentru insamantat era socotita de catre tarani, odata cu inflorirea porumbelului salbatic - spre sfarsitul lunii aprilie -.

Semanatul se facea cu masina cu doua tevi, trasa de vite, dar cei fara unelte agricole, semanau cu mana pe brazda, la fiecare al treilea rand. Prasitul (sapatul) se facea de obicei de doua ori. A doua oara se aduna pe langa planta si un musuroi. Cei mai multi sateni faceau prasitul cu sapa, numai putini cu masina (numita si plugul de sapa).

Dupa ce porumbul se culegea toamna, stiuletii erau curatiti bine si se depozitau in cosare facute din lete de brad sau din nuiele de alun impletite, dar multi il depozitau si in podul caselor. Porumbul pentru samanta (stiuletii) era selectionat cu grija si depozitat la loc sigur, pentru a nu fi deteriorat de rozatoare. Era ales pentru semanat porumbul (stiuletele) cu opt randuri, din care se facea mamaliga mai buna si cocea si mai devreme. Boabele de pe stiuletii de samanta se luau cu mana, dupa ce se inlaturau cele mai mici de la varf.

Cocenii de porumb se foloseau ca nutret pentru animale, iar ce ramaneau de la animale, se foloseau pentru foc.

Prin lanurile de porumb se mai semanau: fasole, dovleci, canepa pentru samanta si fibre, floarea soarelui pe margini etc.

Pentru completarea furajelor provenite din fanete - care asigurau fanul necesar -, se mai cultivau: trifoi, lucerna, borceag, sfecla furajera etc.

Productia de porumb era de la 1700 kg, la 3400 kg, dupa Reforma Agrara din 1921, ajungand in anii 1940 - 1941 la numai 1400 kg la hectar.

Paiele de grau, de ovaz, secara si orz se foloseau ca furaje pentru vite, in amestec cu otava si lucerna, iar restul se intrebuinta ca asternut pentru vite, pentru arsul cuptorului de paine, umplutul saltelelor de dormit etc.

Locuitorii cultivau in gradini si cantitati nu prea mari de legume de tot felul, pentru nevoile casei.

Pe camp pentru obtinerea materialului de tors, tesut si impletit franghii si bice, se cultivau canepa si inul.

Locul destinat vitei de vie era in afara satului, pe un teren cu expunere a pantelor est, sud-vest. Nu toti locuitorii aveau parcele de vie. Soiurile cele mai raspandite erau: Riesling, Feteasca Regala, asa zisa "Basarabeana" etc. Vinul era gustos si de calitate. Foarte putini gospodari vindeau insa vin.

Pomii se plantau prin gradini si pe marginea viilor, mai ales pruni, meri, gutui, nuci etc. Foarte putini pomi erau altoiti si livezi mai mari aveau mosier si cei mai instariti ce locuiau la hodai.

Din prune, in special din cele "bistrite" se facea dulceata (lictar - silvois) prin fierbere, iar din restul prunelor ce fermentau se facea tuica (jinars). Merele erau de obicei taiate in felii si deshidratate in cuptor, devenind asa numitele "corobete", fiind consumate in timpul iernii, pregatindu-se din ele ciorbe (zama de corobete).

Ocupatia principala a locuitorilor fiind agricultura, era firesc ca sa se ocupe si de cresterea animalelor in principal a bovinelor, cu ajutorul carora se lucra pamantul.

Cresterea animalelor, a fost ingreunata intre cele Doua Razboaie Mondiale de mai multe cauze, printre care: lipsa de posibilitatea de a-si cumpara animale, de a le intretine in timpul iernii si uneori chiar si in timpul verii.

In pasunea obsteasca, constituita prin comasarea unor terenuri ale cetatenilor nu puteai sa trimiti la pascut decat atatea vite cat pamant aveai in pasune. De exemplu la o jumatate de iugar o vita, la un iugar 2 vite etc.

In Bucerdea Granoasa, incepand cu luna mai, pana la 1 octombrie, vitele erau duse in pasune. Boii si vitele sterpe, erau aduse acasa numai pentru munca, la fel si caii. Vacile cu lapte erau aduse in fiecare seara acasa. Animalele erau constituite in ciurzi separate pe categorii de animale si erau ingrijite de ciurdari, oameni angajati de obstea satului si platiti in natura (cereale, paine, slanina) si in bani.

Oile erau constituite pentru pasunatul de vara in turme, pazite de ciobani. Turmele cuprindeau de obicei 200 - 300 oi.

Ciobanii erau platiti tot in natura si bani.

Porcii pentru prasila erau scosi vara la pascut in locul numit "la caramizi". Seara porcii erau adusi acasa, la fel si pe timp de ploaie. Ingrijitorii numiti "porcari" erau angajati tot de obstea satului si erau platiti in natura.

Pasarile se cresteau in numar mic, pe langa casa fiecarui gospodar, in special, gaini, rate, gaste etc.

Stupi de albine aveau foarte putini oameni si erau primitivi, impletiti din nuiele si lipiti cu pamant. Pentru a lua miere, trebuia sa sacrifice intreg stupul (sa omoare albinele).

Rasele de animale ce se cresteau intre cele doua Razboaie Mondiale:

Bovine - la inceput rasa podolica, care a fost apoi ameliorata. Dupa anul 1930 s-au importat rasa Simenthal si Pinzgau, in mai mare masura ca inainte de aceasta data. S-au inmultit si prasilele proprii. S-au crescut tauri din rasele respective.

Cabaline - rasa autohtona, ameliorata cu Nonius mic, jumatate sange englez si lipitan.

Ovine - a persistat rasa turcana, ameliorata cu rasa tigaie.

Porcine - a predominat si mai predomina si in prezent, rasa Bazna, porc de carne si slanina.

Pasari rasa autohtona, incrucisata cu rasa Rhode Island, Leghorn etc.

Munca cea mai grea era la camp, dar acolo munceau barbatii, femeile si de cele mai dese ori copiii. Femeile in special, nu erau scutite numai de cosit.

O munca destul de grea o prestau femeile si pe langa casa, unde indeplineau o multime de sarcini gospodaresti.

Femeile framantau si coceau painea, prega­teau mancarea pe care o duceau lucratorilor familiei si copiilor. Ele spalau rufele cu mana, melitau si trageau canepa si inul pentru a scoate fuiorul alb de tors si e tesut. Torsul si tesutul il faceau femeile harnice si pricepute. Cele bogate si lenese, plateau altora sa le toarca si sa le tese panza sau covoarele.

Pe langa munca casnica amintita, femeile mai ingrijeau si animalele din curte, atunci cand barbatii erau plecati la munci unde femeile nu puteau face fata.

Comertul in comuna a fost neinsemnat. Erau doua, trei pravalii care vindeau toate obiectele (marfurile) ce se gaseau si se cereau la tara. Dintre acestea bauturile alcoolice se comercializau cel mai mult si aduceau cele mai mari venituri proprie­tarilor de pravalii.

Numarul meseriasilor era destul de redus. El cuprindea 2 - 3 zidari, doi fierari, 3 - 4 croitori, doi tamplari, doi morari, un cizmar, un rotar etc.

Tineri care sa invete meserii erau foarte putini. Acestia intrau ca ucenici la diferiti meseriasi, iar dupa un an sau doi, incepeau cu destula greutate sa lucreze pe cont propriu.

Ocupatiile locuitorilor, incepand cu epoca contemporana, s-au dezvoltat in mod firesc, in contextul dezvoltarii economico - sociale a societatii. Ocupatiile industriale s-au inmultit in detrimentul celor agricole.

Port popular nou