 |
|
 |  |
|
|
| |
 | Administratie | Contabilitate | Contracte | Criminalistica | Drept | Legislatie |
ALTE SISTEME ADMINISTRATIVE
S.U.A. - republica prezidentiala
Primele trei articole ale Constitutiei SUA atribuie puterea legislativa federala Congresului, puterea executiva presedintelui, iar puterea judecatoreasca tribunalelor.
Analiza prerogativelor conferite fiecareia dintre aceste puteri, a raporturilor si a echilibrului stabilite intre ele, evidentiaza anumite constatari, intre care:
puterea in stat este detinuta, practic, de catre presedinte; acesta beneficiaza de o anumita autonomie si independenta in domenii majore ale guvernarii, fata de celelalte organisme;
intre Congres si presedinte sunt punti de colaborare, fiecare detinand o fractiune din putere;
este impiedicata actiunea unei puteri in sfera de activitate a alteia;
instanta judiciara suprema joaca rolul unui arbitru intre cele doua puteri aflate in conflict constitutional, din care, de cele mai multe ori Congresul iese "sifonat".
Unii specialisti sustin ca separarea nu poate fi absoluta si ca este esentiala stabilirea unor masuri eficinete pentru realizarea practica a acesteia. solutia este expusa in celebrul "Federalist 51": organizarea structurii interne a sistemului de o asemenea maniera, incat partile sale componente, prin raporturile dintre ele, sa se oblige reciproc sa nu-si depaseasca limitele".
Principalele aspecte specifice functionariiacestui mecanism sunt:
puterea presedintelui de a se opune prin veto legilor adoptate de Congres;
puterea Congresului de a nesocoti veto-ul presedintelui, chiar daca intruneste majoritatea de doua treimi, precum si de a pune sub acuzare presedintele pentru grave incalcari ale legii;
puterea presedintelui de a numi membrii Curtii Supreme si alti judecatori federala, cu aprobarea Senatului;
puterea Curtii Supreme de a se pronunta asupra constitutionalitatii legilor.
Atunci cand se trateaza separatia puterilor, majoritatea specialistilor americani considera ca descrierea sistemului de guvernare al SUA este relevanta formula: institutii separate care impart puterea sau institutii separate aflate in competitie pentru puterea impartita.
Puterea legislativa
Constitutia americana consacra suprematia legislativului - prerogativele Congresului cuprind majoritatea atributiilor referitoare la sistemul de guvernare la nivel federal.
Congresul este bicameral: Senatul si Camera Reprezentantilor. Intre cele doua camere exista diferentieri:
sub aspect numeri senatorii sunt inferiorii membrilor Camerei reprezentantilor;
senatorii sunt alesi cate doi din fiecare stat; durata mandatului senatorilor este de 6 ani;
membrii Camerei reprezentantilor sunt alesi in cele 435 de circumscriptii delimitate in functie de populatie; durata mandatului membrilor Camerei reprezentantilor este de 2 ani;
membrii Camerei reprezentantilor sunt preocupati mai mult de problemele locale de interes imediat; senatorii, beneficiind de un mandat mai lung, se concentreaza asupra unor interese majore, sustinute la nivel national;
in materie legislativa cele doua camere se afla pe pozitii de egalitate (in cazul ivirii unui dezacord intre aceste doua organe, se constituie o comisie de conciliere formata, in mod egal, din membrii celor doua camere; in cazul in care nu se ajunge la un acord nici pe aceasta cale, proiectul de lege nu poate fi adoptat;
in ceea ce priveste organizarea administratiei de stat, Senatul are o anumita prioritate fata de Camera Reprezentantilor, in sensul ca o serie de functionari federali nu pot fi numiti fara aprobarea Senatului;
in materie de politica externa, Senatul are atributii mai importante.
Congresul are dreptul constitutional de a cere informatii de la orice agentie/serviciu al structurilor administrative. Unele informatii se obtin cu dificultate, iar uneori puterea Congresului este contestata de administratie, caz in care, ultimul cuvant il au instantele de judecata.
Puterea executiva
Constitutia americana a investit presedintele cu intreaga putere executiva, dar n-a fost prea explicita in legatura cu continutul acesteia. astfel, s-a creat posibilitatea ca rolul sau sa poata fi redefinit periodic, in functie de personalitatea celui in cauza, de raporturile cu Congresul, de o serie intreaga de alti factori, cum ar fi cei psihosociali care tind sa adauge noi conotatii presedentiei americane.
Astfel, institutia prezidentiala va fi socotita puternica, influenta sau, dimpotriva, slaba in functie de caracateristicile personale ale celui care ocupa functia de presedinte. In calitatea sa de ales al natiunii, presedintele focalizeaza intreaga atentie a opiniei publice; imaginea creata de public despre presedinte poate depasi cadrul constitutional. Mai mult, presedintele american influenteaza diplomatic, economic, politic, militar si umanitar alte state si popoare.
Presedintele SUA este desemnat prin vot universal indirect de catre un Colegiu electoral format din mari electori, fiecare stat beneficiind de un numar de delegati egal cu cel al congresmenilor alesi in Forul Suprem Legislativ din partea statului respectiv. Asadar, acest organism va fi format din 535 electori. Delegatii sunt alesi prin vot universal direct.
Fiecare candidat la mandatul de elector face cunoscut carui candidat la presedentie ii va acorda votul sau. Astfel, configuratia Colegiului de electori indica "teoretic" cine va castiga alegerile prezidentiale. Acest sistem de votare il leaga pe presedinte de alegatori. Astfel, presedintele este ales de popor si este dator sa obtina suportul popular pentru initiativele sale.
Mandatul presedintelui SUA este de 4 ani si incepe in mod oficial la 20 ianuarie, in anul urmator alegerilor, prin depunerea de catre presedintele ales a juramantului prevazut de Constitutie. pRin Amendamentul 22 adus Constitutiei din anul 1951 s-a stabilit regula potrivit careia nici o persoana nu va fi aleasa in functia de presedinte mai mult de doua ori.
Presedintele isi desemneaza un anumit numar de secretari ai unor departamente ale administratiei care ii sunt si consilieri. Acestia raspund pentru activitatea pe care o desfasoara doar in fata presedintelui. Presedintele SUA detine si prerogativele specifice unui sef de guvern, desi o asemenea institutie nu exista in sistemul politic american.
In activitatea sa, presedintele dispune de anumite structuri administrative ale presedentiei (cabinete, birouri), precum si de consilieri civili, militari si un secretariat.
Cabinetul este alcatuit din totalitatea secretarilor din departamente , secretari numiti de presedinte cu acordul Senatului (insa subordonati numai presedintelui). Presedintele este singurul care decide in politica interna si externa a statului.
Biroul presedintelui este un organ creat in 1939. Acest organ este alcatuit din colaboratoriii directi ai presedintelui si cuprinde mai multe servicii, si anume:
a) Cancelaria Casei Albe - care este un cabinet si un secretariat personal al presedintelui, cuprinzand 350 colaboratori apropiati ai lui. Acest serviciu cuprinde 19 functionari superiori, numiti direct de presedinte, functionaru care nu sunt de profesie, ci specialisti (consilieri) cu care se consulta presedintele in diferite probleme de politica interna si externa.
Aparatul administrativ al Casei Albe cuprinde apoi functionari superiori de profesie, precum si functionari inferiori de profesie, numarul total al acestora este de aprximativ 960. Prin intermediul Cancelariei presedintele tine legatura cu Congresul, cu sefii unor organe centrale administrative, cu presa etc.
b) Biroul bugetului - este specializat in efectuarea lucrarilor privind bugetul federal; este consultat de presedinte in decizii referitoare la intocmirea bugetului si a programului fiscal; are aproximativ 700 angajati.
c) Consiliul Securitatii Nationale - are atributii de elaborare a programului si politicii militare; coordoneaza activitatea tuturor departamentelor civile si militare care lucreaza in domeniul apararii si securitatii nationale.
d) Biroul de dezvoltare politica - erfectueaza studii si il consiliaza pe presedinte in dezvoltarea unor propuneri legislative, dar activitatea sa a fost mai restransa deoarece politica interna s-a axat pe reducerea cheltuielilor bugetare si de personal.
e) Consiliul calitatii mediului ambiant
f) Biroul administratiei
g) Biroul reprezentantului comercial al SUA
h) Agentia centrala de investitii;
i) Consiliul pentru aeronautica si probleme spatiale
Puterea judecatoreasca. Curtea Suprema
Articolul al 3-lea al Constitutiei americane investeste puterea judecatoreasca in Curtea Suprema si in alte instante inferioare, ale caror competente sunt stabilite de Congres. Curtile federale create prin Constitutie se numesc generic curti constitutionale, iar cele create de Congres se numesc curti legislative. Modificarea sistemului curtilor constitutionale nu este posibila fara revizuirea Constitutiei; curtile legislative pot fi oricand modificate/desfiintate de Congres.
Administratia locala
In raport cu principiile administratiei publice, colectivitatile locale trebuie sa indeplineasca trei conditii esentiale si anume :
- sa aiba caracter guvernamental (capacitate de guvernare);
- sa dispuna de o autonomie substantiala, care se traduce printr-o larga independenta fiscala si administrativa;
- sa reprezinte entitati bine organizate.
In anii '70 in S.U.A. existau 91236 colectivitati locale:: 50 state federate, 3043 comitate; 17997 orase mari, 17144 orase portuare si targuri, 34678 districte scolare; 18323 districte speciale.
Administrarea oraselor
In conditiile S.U.A., cea mai reprezentativa colectivitate locala o reprezinta orasele, tinand cont de amploarea deosebita a procesului de urbanizare. Daca in anul 1790, numai 3,3 % din populatia S.U.A. locuia la oras, in prezent peste jumatate din americani traiesc in mediul urban. Orasele nu sunt supuse unui regim juridic uniform, ci statutul lor depinde de cadrul legislativ creat de catre statele membre ale federatiei.
Infiintarea de noi orase este un atribut care apartine, in exclusivitate, statelor federale membre. Acesta este un principiu ferm al institutiilor americane, dar care, in practica, nu este intotdeauna respectat. In realitate, orasele beneficiaza de un grad ridicat de autonomie care le limiteaza in anumite situatii, dependenta financiara (acordarea de subventii, de ajutoare pentru constructii si echipamente) atat fata de statele federale, cat si de autoritatile centrale ale federatiei.
Crearea unui oras se realizeaza printr-o procedura originala, care este asemanatoare cu cea de creare a unei mari intreprinderi. Intr-adevar, cadrul juridic elaborat de catre stat recunoaste existenta unui oras important, acordandu-i acestuia, personalitate juridica si anumite puteri, cum sunt:
- de a actiona in justitie;
- de a emite ordonante;
- de a dobandi si dispune de resursele financiare mobilizate sub forma de impozite.
Aceste puteri sunt prevazute in Statutul orasului, care reprezinta o veritabila Constitutie a municipalitatii si precizeaza, in plus, conditiile si limitele de actiune ale autonomiei locale. Diversitatea statutelor reprezinta o caracteristica a municipalitatii americane. In general, se disting cinci proceduri care pot fi utilizate pentru a atribui un statut anume, unui oras :
1. Procedura Sistemului Statutului Special ("Special Charter System"). Fiecare oras primeste de la Parlamentul statului de care apartine propriul statut, considerat cel mai potrivit, si care raspunde cel mai bine necesitatilor sale. Cu toate acestea, procedura are doua incoveniente, si anume :
- pe de o parte, mareste excesiv efortul legislatorilor din statele membre ale federatiei;
- pe de alta parte, sporeste controlul statului exercitat asupra orasului, deoarece acesta poate modifica oricand prevederile statului.
Datorita inconvenientelor aratate, aceasta procedura nu se mai utilizeaza in prezent.
2. Procedura Sistemului Statutului General ("General Charter System") - prin care statul acorda diferitor orase acelasi tip de statut. Aceasta simplificare administrativa si juridica excesiva prezenta dezavantajul ca, era dificil sa se acorde acelasi statut, fara a se tine cont de particularitatile fiecarui oras si de specificul sau; motiv pentru care si aceasta procedura a fost abandonata in mod progresiv.
3. Procedura Planului de Clasificare ("Classification Plan") conform careia orasele sunt clasificate pe categorii, in functie de importanta lor. Fiecarei categorii de oras ii corespunde un anumit tip de statut. Insa aceasta procedura determina multiplicarea tipurilor de statut fara a fi mult mai satisfacatoare decat cele anterioare.
4. Procedura Sistemului Regulilor Locale ("Home Rule System"). Aceasta procedura este practicata de 21 state americane si se caracterizeaza prin aceea ca lasa la latitudinea cetatenilor posibilitatea elaborarii statutului care corespunde cel mai bine specificului propriului oras. Este de remarcat faptul ca, libertatea acordata cetatenilor este un factor de accentuare a diversitatii structurilor administrative in cadrul aceluiasi stat membru al federatiei. Aceasta diversitate este importanta, mai ales in cazul in care exista diferente notabile, din punct de vedere economic sau demografic, intre orase.
5. Procedura Sistemului Statului Optional ("Optional Charter System") contribuie la remedierea inconvenientelor formulelor precedente si de aceea tinde sa fie mai utilizata in prezent, fiind aplicata de 16 state americane. Administratiile oraselor sunt libere sa-si manifeste optiunea pentru diferitele tipuri de statut prevazute in lege. Acest drept este ingradit, numai in masura in care controlul legislativ executat de stat este excesiv.
Asadar, statutul defineste structura puterilor si conditiile de functionare a orasului. Varietatea structurilor municipale reprezinta o trasatura dominanta a oraselor americane. Cu toate acestea, se pot distinge trei sisteme de administrare principale si anume :
1) Sistemul Primarului si al Consiliului ("Mayor Council System");
2) Sistemul Consiliului si al Managerului ("Council Manager Plan");
3) Sistemul Comisiei ("Commission Form").
1) Primul sistem raspunde principiului separatiei puterilor; primarul exercita puterea executiva, iar Consiliul Municipal - puterea legislativa.
a) Consiliul are intre 5 - 50 membri. Numarul membrilor este, in general, mult mai restrans (5 sau 7 persoane) si nu se stabileste in functie de populatia orasului. Consilierii sunt alesi, fie din ansamblul cetatenilor orasului, fie pe cartiere, insa legea nu exclude practicarea simultana a celor doua modalitati. Singurul obiectiv avut in vedere il reprezinta o cat mai buna satisfacere a intereselor cetatenilor.
Consilierii primesc o indemnizatie, iar durata mandatului lor este cel mai adesea, de 2-4 ani, cu posibilitatea reinnoirii ulterioare a acestuia. Atributiile Consiliului se exercita in domeniile sanatatii, apararii ordinii publice si organizarii serviciilor administrative ale oraselor. Totusi, cea mai mare atentie este acordata problemelor financiare.
b) Primarul este ales prin sufragiu universal pentru o perioada de 2-4 ani. Daca realegerea este posibila din punct de vedere juridic, in practica nu se recurge prea des la acest drept. Desi sistemul administrativ prezidential contribuie la intarirea autoritatii primarului, in unele cazuri, puterile sale sunt limitate. In cadrul acestui sistem se intalnesc doua variante:
- varianta primarului puternic / autoritar ("Strong mayor"), in cadrul careia primarul conduce toate sedintele consiliului si dispune de dreptul de veto asupra masurilor adoptate de catre acesta. Primarul exercita o influenta decisiva asupra politicii municipale si dispune de prerogative foarte importante in domenii ca: pregatirea proiectului de buget, numirea si revocarea functionarilor municipali, conducerea serviciilor administrative.
In cadrul acestui sistem, puterea executiva si cea legislativa sun separate. Exista o autoritate si o responsabilitate centralizate, care sunt necesare pentru a influenta viata administrativa a orasului. In acest fel, actul de gestiune este inteles mult mai bine de catre cetateni, iar in practica este mult mai usor de stabilit responsabilitatile.
Primarul are un rol de ghid si isi asuma raspunderea asupra programului municipal, elaborat in vederea obtinerii increderii publice. Si totusi, in unele opinii, se considera ca, un politician care a obtinut votul electoratului, cum este primarul, nu poate fi si un bun administrator. In plus, concentrarea unei puteri atat de mari, in mainile unei singure persoane, genereaza coruptie si abuz de putere.
Din acest motiv, se recurge la solutia numirii de catre primar a unui director pe probleme administrative ("Chief Administration Officer"); astfel, primarul isi poate consacra mai mult timp, pregatirii deciziilor si indeplinirii indatoririlor politice.
- varianta primarului slab/lipsit de putere, care are in vedere limitarea puterilor acestuia in situatii ca :
a) inlocuirea partiala a consilierilor, ceea ce poate diminua influenta politica a primarului;
b) primarul nu are drept de veto;
c) crearea unui birou de comisari, care exercita functiile administrative, in locul primarului.
Desi acesti comisari sunt numiti si revocati de catre primar, pentru a lua asemenea decizii, trebuie sa aiba in prealabil, acordul Consiliului. Astfel, desi primarul nu mai are "in maini" administratia municipiului, daca este un om politic influent isi pastreaza, inca o mare libertate de actiune.
Complexitatea crescanda a problemelor municipale determina, insa, consacrarea variantei primarului autoritar, care are puteri, atat politice, cat si pe plan administrativ, in detrimentul celei de-a doua solutii.
2) Sistemul Consiliului si al Managerului a aparut, ca forma de guvernare, la inceputul secolului al XX lea, pentru a reduce inconvenientele sistemelor practicate pana atunci. Principiul sau este de a imbina exigentele democratice cu necesitatea realizarii unei gestiuni eficiente a orasului.
Modul de infaptuire a gestiunii oraselor are la baza metodele practicate in lumea afacerilor. Promotorii acestui sistem considera ca, pentru a se evita dezavantajele dispersiei de responsabilitati, nu exista decat un singur remediu, si anume: concentrarea autoritatii administrative in mainile unei singure persoane; aceasta ar trebui sa exercite, totodata, si controlul asupra Consiliului local.
In aceste conditii, gestiunea orasului se cantoneaza in jurul a doua principii esentiale si anume: concentrarea de autoritate si responsabilitate politica. Cele doua principii - considerate veritabile atribute ale guvernarii locale - sunt incredintate unei singure persoane si anume unui manager, sef al administratiei municipale, dar care se subordoneaza Consiliului.
In virtutea acestui sistem, autoritatile publice ale orasului sunt: Consiliul, Managerul si Primarul.
a) Consiliul cuprinde un numar redus de membri (5-7 persoane) si stabileste coordonatele politicii municipale; el voteaza bugetul, fixeaza marimea impozitelor si taxelor locale, dar nu intervine, in detaliu, in activitatea diferitelor servicii administrative.
b) Managerul este autoritatea locala insarcinata cu aplicarea politicii municipale. El este ales si numit de catre Consiliu si este remunerat pentru munca pe care o depune. In acelasi timp, Consiliul poate decide revocarea managerului si inlocuirea lui cu o alta persoana.
Selectarea managerului este o sarcina extrem de dificila pentru consilieri, care aleg candidatii pentru aceasta functie publica din randul persoanelor cu experienta in domeniul afacerilor. Astfel, se incearca evitarea algoritmului politic si promovarea unor cetateni pe criterii de competenta, cu toate ca, relatiile dintre manager si Consiliu sunt de natura politica.
Managerul este singurul responsabil al modului in care se realizeaza administratia orasului. El nu delega puterile sale altor comitete sau Consiliului Municipal. De altfel, comitetele se intalnesc destul de rar in S.U.A., ca organe administrative, spre deosebire de Europa, unde apar in mod frecvent.
Managerul numeste sefii serviciilor administrative si isi recruteaza subordonati pe criterii valorice caracteristice sistemului meritului. In acelasi timp, el trebuie sa inainteze propunerile sale Consiliului, deoarece nu are putere de decizie discretionara.
c) Primarul insa, reprezinta un personaj "sters" al orasului, rolul sau fiind pur si simplu reprezentativ si onorific. El este ales, fie dintre consilieri, fie direct de cetateni. Primarul nu are drept de veto asupra masurilor votate de Consiliu si nici responsabilitati administrative.
In acest sistem de administrare, orasul este asemanat cu o intreprindere privata, deoarece politica municipala este elaborata de Consiliul local asemanator Consiliului de Administratie al firmei; iar managerul orasului este considerat un fel de director general si raspunde de realizarea procesului de administrare in conditii de rentabilitate si eficienta.
3) Sistemul Comisiei a fost utilizat incepand cu secolul al XX lea
pentru a elimina coruptia administrativa a orasului
Functionarea acestui sistem are la baza existenta unei Comisii formata din 3-7 membri alesi pentru o perioada de 2-4 ani, care indeplineste atat functiile legislative, cat si pe cele executive. Membrii Comisiei se numesc comisari si se afla in fruntea serviciilor municipale. Primarul este ales, fie dintre acestia, fie din randul populatiei, dar puterile sale sunt tot de natura onorifica.
Intradevar, el nu are drept de veto, nu dispune de prerogative speciale in privinta numirii si revocarii functionarilor sau a pregatirii proiectului de buget.
Desi la originea sa, acest sistem isi propusese sa lupte pentru moralizarea institutiei publice, evolutia sa ulterioara s-a produs intr-o maniera cu totul diferita, caracterizata de confuzie si neintelegeri intre comisari. In absenta unui arbitraj care sa aduca armonie si comunicare intre membrii Comisiei, aplicarea acestui sistem este lipsita de viabilitate si determina blocaje in sistemul administrativ al municipiului.
In concluzie, complexitatea crescanda a problemelor de urbanism a modificat profund structurile administrative locale, favorizand mentinerea celor care sunt capabile sa ofere solutii pertinente si optime din punct de vedere financiar
Varianta primarului "puternic" din sistemul Primar - Consiliu, precum si sistemul Consiliu - Manager sunt utilizate in proportia cea mai mare in prezent, deoarece imbina exigentele democratice cu gestiunea municipala realizata pe criterii apolitice.
Structuri administrative ale statelor federale
SUA sunt compuse din 50 de state. Desi structura guvernelor statelor membre este asemanatoare cu cea de la nivel federal, multe state se diferentiaza in mod marcant de modelul politic si administrativ gasit la nivel national.
Cele mai importante diferente se remarca sub aspectul naturii constitutiilor statale. Doar Constitutiile din Massachusetts (adoptata in 1780) si din New Hampshire (adoptata in 1784) au longevitatea Constitutiei SUA, care a fost adoptata in 1789.
Cele mai multe stat au mai mult decat o constitutie; spre exemplu, statul Louisiana are 11 constitutii.
Constitutia SUA este extrem de concisa, putand fi citita in doar cateva minute de oricine interesat. La fel de concise sunt si constitutiile statelor Connecticut si Vermont. Multe din constitutiile sau legile fundamentale ale celorlalte state sunt cu mult mai detaliate si au fost amendate de mai multe ori decat cea federala. Constitutiile statelor California si Carolina de Sud au fost schimbate de mai mult de 400 de ori.
In toate statele, asa cum rezulta din Constitutie, executivul este condus de un guvernator ales pe o perioada de 4 ani , la fiecare doi ani alegandu-se 1/3 din guvwernatori. Pe langa guvernator isi exercita atributiile un loctiitor al acestuia si functionari.
Guvernatorul
este ales prin vot direct de catre locuitorii statului (exeptie facand patru state - Mississippi, Georgia, Maine si Vermont - unde guvernatorul este ales prin vot indirect de catre electori, la fel ca presedintele SUA);
este reprezentantul oficial al statului; este seful operatiilor administrative statale; puterea guvernatorului de a numi si superviza functionarii publici (implicit de a stabili impozite) variaza considerabil de la un stat la altul;
este limitat in exercitarea atributiilor sale datorita existentei unor inalti functionari administrativi (care sunt alesi in mod independent de catre cetateni); printre acestia, cei mai frecvent alesi sunt: secretarul de stat, procurorul general, trezorierul, locotenentul guvernatorului, revizorul financiar, controlorul de conturi superintendentul de instructie publica, inspectorul in probleme de invatamant; functionarii superiori nu se subordoneaza guvernatorului, responsabilitatea lor este acordata celor care i-au votat;
are dreptul de a face numiri in functie (numai cu aprobarea Senatului statului respectiv);
are drept de initiativa legislativa;
are drept de veto fata de masurile adoptate de parlamentul statului; el poate convoca sesiuni extraordinare ale celor doua camere;
are dreptul de a lua decizii obligatorii; el poate suplini omisiunile legii prin acte administrative; este comandantul garzii nationale din acel stat;
Secretarul de stat indeplineste un numar variabil de atributii, uneori chiar fara nici o legatura intre ele (administrarea cladirilor si terenurilor proprietate de, organizarea alegerilor, eliberarea permiselor de conducere auto).
Din 1920 elaborarea bugetelor s-a trecut in seama guvernatorului.
In timp, s-a inregistrat si o profesionalizare a operatiilor administrative.
Fara a mai astepta interventia federala, statele membre au initiat solutii locale ale problemelor nationale. De exemplu, in domeniul invatamantului, functioneaza la nivelul statelor membre un superintendent de instructie publica, care are rulul de a supraveghea modul in care este finantat invatamantul din statul respectiv, de a numi si revoca pe profesori, de a exercita controlul asupra modului de desfasurarea a procesului de invatamant. In sarcina fiecarui stat cade si constructia de scoli.
De asemenea, statele s-au organizat si in domeniul sanitar. Organele statele responsabile desfasoara in afara activitatii de ocrotire a sanatatii publice si una de educare si instruire a populatiei in probleme de sanatate.
Prin asumarea de noi responsabilitati, guvernele statelor au devenit mai puternice. Guvernarea la nivelul statelor s-a schimbat semnificativ.
In plus, statele membre au promovat anumite sisteme de impozite care au modernizat atat legislatia, cat si latura executiva, in conditiile in care profesionalismul finctionarilor publici au crescut.
Statele federate si-au folosit tot mai mult puterea in perceperea impozitelor pe vanzari si astfel s-a echilibrat bugetul sau au avut un excedent, ceea ce le-a permis - mai apoi - sa reduca impozitele.
Imaginea financiara a statelor s-a schimbat rapid in numai cativa ani. Reducerea alocatiilor din bugetul federal pentru statele membre si alte masuri bugetare federale au erodat considerabilele lor surplusuri financiare. Cu toate acestea, statele membre dispun de mici excedente pentru ca, in afacra de doua (Connecticut si Vermont) ele trebuie, prin lege, sa-si echilibreze bugetul.
Astfel, guvernatorii au putut declara ca statele federate sunt mai capabile sa-si serveasca cetatenii decat guvernul federal.
Seful statului -
Impartire administrativa - 6 state federale si 2 teritorii.
Puterea executiva - exercitata de un Cabinet ales de Guvernatorul general.; puterea executiva prezinta urmatoarele componente: primul-ministru, viceprim-ministru, trezorier, procuror general si ministri cu portofoliu.
Puterea legislativa este exercitata de un parlament federal bicameral format din Senat si Camera reprezentantilor.
BRAZILIA - republica federala
Seful statului - presedintele statului este si seful guvernului.
Puterea legislativa - este exercitata si de un parlament bicameral (Congresul National): Camera deputatilor si Senat.
Puterea executiva - este exercitata de un cabinet numit de presedinte; componenta puterii executive: prim-ministru (presefintele statului), seful administratiei prezidentiale si ministri cu portofoliu
Impartirea teritoriului - 26 state federale si un district federal.
Seful statului - Regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a, reprezentata de guvernatorul general.
Puterea legislativa - exercitata de un parlament bicameral compus din Camera comunelor si Senat.
Puterea executiva - este exercitata de un cabinet format din ministri federali alesi de primul ministru dintre membrii propriului sau partid cu reprezentare parlamentara; componenta puterii executive: guvernatorul general, primul-ministru, presedintele guvernului in camera comunelor si ministri cu portofoliu (20).
Impartirea teritoriului - 10 provincii si 3 teritorii.
EGIPT - republica prezidentiala
Seful statului - Mohamed Hosni Mubarak
Puterea legislativa - exercitata de un parlament bicameral: Adunarea nationala si consiliul consultativ.
Puterea executiva - exercitata de un cabinet numit de presedinte; componenta puterii executive: primul ministru, si ministri cu portofolii (34).
Impartirea teritoriului - 26 de guvernorate.
JAPONIA - monarhie constitutionala, imperiu ereditar
Seful statului - imparatul Akihito.
Puterea legislativa - exercitata de un parlament bicameral: Camera reprezentantilor si Camera consilierilor.
Puterea executiva - exercitata de un Cabinet numit de primul-ministru: componenta puterii executive: primul ministru si 16 ministri cu portofoliu.
Impartirea teritoriului - 47 de prefecturi.
Bibliografie
Alexandru, I., 'Administratie publica', Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1999
Chirlesan, D., 'Lecturi de administratie publica', Editura Sdcom Libris, Iasi, 2001
Filip, Gh.; Onofrei, M, 'Administratie publica', Editura Fundatiei Academice 'Gh. Zane',Iasi1999
Filip, Gh.; Onofrei, M. 'Sisiteme administrative comparate', Editura Sedcom Libris, Iasi, 2000
Oroveanu, M., 'Tratat de stiinta administratiei', Editura Cerma, Bucuresti, 1996
Stanciulescu, G; Androniceanu. A. ' Sisteme comparate de administratie publica europeana', Ed. Economica, Bucuresti, 2001
Santo Manuel Viriato, "Le management public", Presses Universitaire de France, Paris, 1993
Jean Francois Auby, "Management Public -
Introduction Generale", Sirey,
Hal G. Rainey, "Understanding and Managing Public Organizations", Jossey Bass Publishers, San Francisco, 1997
Anghel, I, "Personalitatea juridica si competentele CEE/UE", Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2006
Profiroiu, A; Profiroiu M, "Introducere in realitatile europene", Editura Economica, Bucuresti, 1999
Pascariu, G.;
Iatu, C.; Maha, L., "Modelul european in dezvoltarea Romaniei", Editura
Sedcom Libris,
*** Tratatul de Instituire a unei Constitutii pentru Europa", Institutul European din Romania, Bucuresti 2006
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate
| Stiinte-politice | |||
|
|||
|
| |||
|
| |||
|
|||
|
|
|||
