ASPECTE TEORETICE PRIVIND SOCIETATEA POLITICA SI SOCIETATEA CIVILA

ASPECTE TEORETICE PRIVIND SOCIETATEA POLITICA SI SOCIETATEA CIVILA

Preocuparile teoretice cu privire la societatea politica si societatea civila sunt prezente in gandirea invatatilor din antichitate. Astfel, Democrit, sofistii, Socrate, Platon, Aristotel aratau ca societatea trebuie sa fie condusa de o grupare de initiati, de intelepti cu competenta profesionala si conduita morala, care sa exercite conducerea politica avand consimtamantul cetatenilor.[1]

In 1546, in Franta, in traducerea din latina, intitulata Somme de Theologie, opera lui Philippe Melanchton apare pentru prima data termenul de societate civila in opozitie cu termenul de fanatism. Autorul, prieten apropiat al lui Martin Luther, lua pozitie impotriva fanaticilor anabaptisti, care sunt condamnati, de-a lungul intregii opere, pentru faptul ca resping societatea civila. Aceasta formula este utilizata ca sinonim pentru notiunea de societate politica sau ordine politica, adica inzestrata cu o Constitutie, o legislatie, ai carei membrii formeaza o asociatie de cetateni.[2]

In mod expres, insa, delimitarea clara o gasim la Ch. Montesquieu, care vorbeste, in lucrarea sa "Despre spiritul legilor", ca societatea civila exista in mod autonom de societatea politica si ca ea controleaza statul si puterile sale distincte. Totdata, el precizeaza ca legile sunt obligatorii, ele fiind "raporturi necesare ce deriva din natura lucrurilor" si urmaresc reglementarea raporturilor dintre cetateni si guvernanti. De asemenea, Montesquieu subliniaza si rolul societatii politice asupra societatii civile, care defineste libertatea "despre dreptul de a face ceea ce ingaduie legile". Observam aici ina o tendinta a societatii politice de a-si subordona societatea civila. J.J.Rousseau, in cunoscuta lucrare "Contractul social", a acreditat ideea raporturilor contractuale intre conducatori si condusi, respectiv intre societatea politica si societatea civila. In declaratia Revolutiei Franceze asupra drepturilor omului si cetateanului (1789) se subliniaza ca societatea civila, inteleasa ca o comunitate de oameni liberi si egali, exista inaintea autoritatii de stat, si ca puterea de stat se fundamenteaza pe consensul poporului, pe contractul social. In acest document, un semnificativ rol a fost rezervat opiniei publice, aceasta fiind "vointa colectiva" ce confera legitimitate activitatii politice.

Deci, la inceputul epocii moderne, in timpul revolutiilor burgheze cat si in etapele care au urmat, problema delimitarii sau a raportului dintre societatea politica si societatea civila a detinut un loc prioritar, aducandu-se clarificari necesare atat conceptelor celor doua societati, politica si civila, raporturile dintre ele, cat si rolului lor in viata sociala. In multe cazuri, insa, cele doua concepte nu apar formulate cu suficienta claritate in lucrarile diferitilor ganditori.

Au existat autori care au conturat tendinta de topire a sferei societatii civile in aceea a "vietii de stat" sau a societatii politice. De exemplu, la John Locke, conceptul de "societate civila" se identifica cu statul, pe care il denumeste "stat civil". Nici Immanuel Kant si nici Johan Fichte nu au recunoscut existenta unei societati civile,confundand-o cu societatea politica. In conceptia lui Kant, "statul civil" este sinonim cu "statul politic". Considerand, pe buna dreptate, ca societatea civila este o creatie a lumii moderne, Fr. Hegel o defineste ca fiind "diferenta care intervine intre familie si stat". In scrierile sale se observa ca termenul de societate civila este distinct de cel de societate politica. Statul, ca element situat in afara esentei societatii civile, mai are si alte mijloace pentru impunerea intereselor sale impotriva societatii civile: "politia", "tribunalele", "administratia" etc.. In timp ce statul, remarca Hegel, este reprezentantul intereselor generale, societatea civila pune in primul plan cetateanul, omul liber si interesele particulare. In conceptia lui Jacques Maritain, societatea civila, desi este autonoma in raport cu societatea politica, are o functie integratoare intre familie si societatea politica, cuprinzand o pluritate de grupuri, asociatii, organisme autonome.

Contributii la clarificarea conceptului de "societate civila" a adus si Charles Alexis de Tocqueville, considerat de Marcel Prélot primul politolog modern, un "Montesquieu" al secolului XIX. Intr-una din lucrarile sale reprezentative "De la democratie en Amerique" (Democratia in America), Tocqueville consemneaza ca americanii se asociaza, formeaza in chip spontan si natural asociatii voluntare. Este vorba de asociatii care nu sunt subordonate statului si care, in viziunea autorului, reprezinta contrapartea puterii guvernamentale.

Machiavelli, in lucrarea "Principele", subliniaza si el diferenta dintre societatea politica si societatea civila. Cetatea, in conceptia autorului, se imparte in popor si organismele sale sociale, si societatea politica, "cei mari". Aceste doua grupuri sunt caracterizate prin aspiratii fundamental opuse: poporul nu vrea sa fie oprimat si, pentru aceasta, se foloseste de sistemul de organisme ale societatii civile; cei mari vor sa oprime poporul si, pentru aceasta, se folosesc de organismele societatii politice. Unitatea dintre cele doua societati se poate realiza sub conducerea unui principe luminat, care sa se sprijine pe popor impotriva acelora ce vor sa-l subjuge.

Din nevoile de functionare si dezvoltare a societatii civile se naste societatea politica, cu sarcini de organizare si conducere a societatii, in scopul slujirii intereselor tuturor.[3]