Anarhismul
Anarhistii pun accentul pe om
(considerat individual, nu ca membru al unui grup) si pe libertate. Omul
are dreptul natural de a trai pe deplin liber, de a-si dezvolta
si manifesta calitatile, personalitatea, individualitatea.
Fiecare om este suveran asupra sa si a
vietii sale. Orice autoritate externa vointei sale este nelegitima. Toti oamenii
sunt egali. Niciunul nu este mai presus de
altul. "Nici Dumnezeu, nici
stapan" (J.Grave). Toate
raporturile de dominare - supunere, toate ierarhiile intre oameni sunt contra
naturii si nelegitime.
Statul, de oricare tip, inclusiv cel de tip democrat - liberal, este in mod esential rau, deoarece implica o
limitare fundamentala a libertatii omului, implica ierarhii
intre oameni. In plus, in stat se manifesta fenomenul de turma,
presiunea majoritatii, conformarea fata de ceea ce este general. Astfel se dilueaza
individualitatea. Statul este un "imens cimitir unde se ingroapa pe
rand toate manifestarile vietii individuale" (Bakunin).
Absenta statului nu implica absenta
societatii si a eticii. Cei mai multi anarhisti
sustin ca omul este o fiinta sociala, care se poate
implini doar alaturi de semeni. In afara statului, omul ar intemeia in mod
voluntar relatii sociale si comunitati. Iar acestea sunt
singurele comunitati autentice, legitime. Societatea artificiala
a statului este numai "o caricatura a societatii naturale".
Omul este bun, pasnic, altruist. Starea
naturala s-ar caracteriza prin libertate, pace, armonie si
fraternitate. Desigur ca, pentru cei mai multi dintre noi,
aceasta conceptie asupra naturii umane si a stari naturale
este prea naiva, prea putin realista. De ce ar fi mai
adecvata aceasta conceptie decat conceptia lui Hobbes?
Optimismul exagerat nu este mai adecvat decat pesimismul exagerat.
