1Baza legala a imunitatii membrilor Parlamentului European

Imunitatea parlamentara permite aplicarea unui regim juridic derogatoriu de la dreptul comun pentru membrii Parlamentului European, reprezentand o garantie pentru integritatea caracterului democratic al functionarii institutiei parlamentare comunitare si pentru exercitarea in mod independent a mandatului parlamentar.

Conform articolului 291[1] din Tratatul de instituire a Comunitatii Europene, pe teritoriul statelor membre Comunitatile Europene se bucura de privilegiile si imunitatile necesare indeplinirii misiunii lor in conditiile stabilite in Protocolul privind privilegiile si imunitatile Comunitatilor Europene.

Imunitatea parlamentara este reglementata, in principal, de art.9 si 10 ale acestui Protocol.

"Art.9

Membrii Parlamentului European nu pot fi cercetati, retinuti sau urmariti pentru opiniile sau voturile exprimate in exercitarea functiilor lor.

Art.10

Pe durata sesiunilor Parlamentului European, membrii acestuia beneficiaza:

a.           pe teritoriul national, de imunitatile recunoscute membrilor parlamentului propriei tari;

b.          pe teritoriul oricarui alt stat membru, de exceptare de la orice masura de detentie sau de urmarire juridiciara.

Imunitatea este acordata si pe perioada deplasarii acestora la si de la locul desfasurarii reuniunilor Parlamentului European.

Imunitatea nu poate fi invocata in caz de flagrant delict si nici nu poate constitui o piedica pentru dreptul Parlamentului European de a ridica imunitatea unuia dintre membrii sai."

In 1965, Adunarea Unica a Comunitatilor Europene era formata din delegati desemnati de parlamentele nationale, conform procedurii adoptate de fiecare stat membru, ceea ce explica continutul prevederii de la litera a) a articolului 10.

Actul din 20 septembrie 1976 privind alegerea reprezentantilor in Parlamentul European prin vot universal direct a modificat modul de alcatuire a Parlamentului European, legiferand principiul alegerii membrilor prin vot universal direct. In ce priveste imunitatea membrilor Parlamentului European, Actul prevede (la art.4.2.) aplicabilitatea dispozitiilor cuprinse in Protocolul privind privilegiile si imunitatile Comunitatilor Europene.

De asemenea, si Regulamentul Parlamentului European consacra, la art.3 "Privilegii si imunitati" , aplicabilitatea acelorasi dispozitii in materia imunitatii parlamentarilor europeni: "Deputatii beneficiaza de privilegiile si imunitatile prevazute in Protocolul privind privilegiile si imunitatile Comunitatilor Europene anexat Tratatului din 8 aprilie 1965 referitor la instituirea Consiliului Unic si a Comisiei Unice a Comunitatilor Europene".

Date fiind deosebirile existente in statele membre in ce priveste regimul imunitatii parlamentare, aplicarea art.10 al Protocolului antreneaza inegalitatea de tratament intre deputatii europeni, inegalitate determinata de nationalitatea careia ii apartin. Revizuirea Protocolului privind privilegiile si imunitatile a constituit si constituie in continuare subiectul a numeroase dezbateri purtate in cadrul Uniunii[2].

In documentul "Privilegii si imunitati in cadrul Parlamentului European"[3], se subliniaza faptul ca, pe de o parte, articolul 10 al Protocolului din 1965 face referire expresa la doua regimuri diferite - unul national (extrem de variat in ce priveste baza legala, scopul, durata, procedura si practica in domeniul imunitatii) si unul european (care nu asigura un tratament egal tuturor parlamentarilor europeni) -, iar pe de alta parte, nu reglementeaza procedura de ridicare a imunitatii parlamentare. De aceea, autorul sustine necesitatea modificarii articolelor 9 si 10 ale Protocolului din 1965 privind privilegiile si imunitatile conform propunerilor din Raportul privind adoptarea Statutului membrilor Parlamentului European (A5-0193/2003, Raportor Willi Rothley, Comisia juridica si pentru piata interna a Parlamentului European) .

Conform art.4 din proiectul de Statut prezentat in Raport, nici un deputat nu poate fi pus sub urmarire penala si nici tras la raspundere pentru initiativele, voturile sau declaratiile exprimate in exercitarea mandatului; la cererea oricarui membru interesat, Parlamentul hotaraste daca o anumita declaratie poate fi circumscrisa activitatilor parlamentare. Art.5 prevede ca orice limitare adusa libertatii personale a unui deputat poate fi admisa doar cu incuviintarea Parlamentului, cu exceptia cazului de flagrant delict. Cu anumite exceptii, se elimina conditia depunerii de catre autoritatile nationale competente a cererii de declansare a procedurii de ridicare a imunitatii si obtinerea incuviintarii Parlamentului. Aceste exceptii sunt: confiscarea documentelor sau fisierelor electronice ale unui parlamentar european; perchezitionarea biroului sau resedintei acestuia; interceptarea corespondentei electronice si a convorbirilor telefonice. In aceste cazuri, Parlamentul European incuviinteaza ridicarea imunitatii parlamentare conditionat, pe o perioada limitata de timp sau cu anumite restrictii.

La solicitarea Parlamentului European, investigatiile si procedurile judiciare initiate impotriva unui membru se suspenda pe o perioada limitata de timp sau cu anumite restrictii.

Statutul membrilor Parlamentului European va intra in vigoare la inceputul primei legislaturi care urmeaza adoptarii sale de catre Parlament si aprobarii de catre Consiliu. Cu toate acestea, articolele 4 si 5 referitoare la imunitate vor produce efecte juridice numai dupa modificarea Protocolului privind privilegiile si imunitatile Comunitatilor Europene, respective abrogarea articolelor 9 si 10 care reglementeaza, in prezent, imunitatea parlamentarilor europeni.

2Durata imunitatii parlamentare

Imunitatea isi produce efectele "pe toata durata sesiunilor Parlamentului European" (art.10 al Protocolului privind privilegiile si imunitatile).

Conceptul de "durata a sesiunilor" a fost explicit interpretat de Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene, in Hotararile din 12 mai 1964 si din 10 iulie 1986: o sesiune anuala are o durata care corespunde anului in cursul caruia membrii sai se bucura de imunitatea prevazuta in Protocol, in aceasta perioada fiind incluse si vacantele parlamentare.

Referitor la durata mandatului parlamentar, art.3 din Actul din 1976 privind alegerea reprezentantilor in Parlamentul European prin vot universal direct prevede incheierea acesteia la expirarea perioadei de 5 ani pentru care sunt alesi reprezentantii.

"Art.3

Reprezentantii sunt alesi pentru o perioada de 5 ani.

Aceasta perioada de 5 ani incepe odata cu prima sedinta de deschidere de dupa alegeri.

Perioada poate fi mai mare sau mai mica prin aplicarea dispozitiilor articolului 10, paragraf 2, alin.2.[5]

Mandatul fiecarui reprezentant incepe si expira in acelasi timp cu perioada mentionata la paragraful 2."

Regulamentul Parlamentului European prevede ca toti deputatii (inclusiv cei care nu au fost realesi) raman in functie pana la sedinta de deschidere a Parlamentului nou ales (art.4, par.2).

Din coroborarea acestor reglementari rezulta ca deputatii beneficiaza de protectia imunitatii parlamentare pe intreaga durata de 5 ani a mandatului, pana in ajunul zilei sesiunii de deschidere care urmeaza fiecarei alegeri.

Exceptiile de la aceasta regula sunt cazurile de deces, demisie sau incompatibilitate. In ultimele doua situatii, data incheierii mandatului se considera a fi:

in cazul demisiei: data la care Parlamentul a constatat locul vacant conform procesului-verbal de demisie;

in cazul incompatibilitatii: data notificata de autoritatile competente ale statelor membre, ale Uniunii sau de catre deputatul in cauza.

3Continutul si obiectul imunitatii parlamentare

Instituirea imunitatii a avut ca scop asigurarea protectiei Parlamentului European ca institutie comunitara. In acest context, imunitatea nu constituie o impunitate si nici un scut de protectie pentru membrii individuali ai Parlamentului, ci o oportunitate oferita acestora de a-si exercita mandatul in conditii de deplina independenta.

Articolul 9 - Independenta opiniilor - din Protocolul privind privilegiile si imunitatile Comunitatilor europene garanteaza independenta parlamentarilor europeni, care nu pot fi trasi la raspundere juridica pentru opiniile sau voturile exprimate in exercitarea functiilor, atat in cadrul sedintelor plenare, cat si in cadrul reuniunilor structurilor parlamentare interne (comisii sau grupuri politice).

Din rapoartele referitoare la cererile de ridicare a imunitatii parlamentare intocmite de comisia competenta a P.E. reiese ca Protocolul privind privilegiile si imunitatile nu exclude din domeniul de protectie actele cu intentia de defaimare comise de parlamentarii europeni. Astfel, in numeroase rapoarte continand propunerea de respingere a unei cereri de ridicare a imunitatii pentru savarsirea unui delict de opinie, s-a subliniat faptul ca parlamentarul in cauza nu a depasit tonul general utilizat in cadrul unei dezbateri politice, iar faptul ca raportorul sau comisia dezaproba in mod expres ideile sau opiniile exprimate nu reprezinta o piedica in elaborarea unei propuneri de mentinere a imunitatii.

In acest sens, comisia competenta a instituit criteriul conform caruia "in principiu, orice cerere de ridicare a imunitatii rezultand din libera exprimare a ideilor sau opiniilor politice trebuie respinsa. Singurele exceptii de la acest drept fundamental ar trebui sa fie incitarea la ura, la defaimare, atingerile aduse onoarei si reputatiei unor grupuri sau persoane si, in sfarsit, atingerile aduse drepturilor fundamentale ale omului."[7]

Independenta opiniilor este o imunitate absoluta care ofera protectie impotriva oricarei actiuni in justitie (civile sau penale) pentru acte care, savarsite in afara cadrului mandatului parlamentar, ar putea fi sanctionate penal sau ar putea angaja responsabilitatea civila (ca de exemplu, ofensa sau insulta). In acelasi scop, deputatii europeni citati in calitate de martori sau experti pot refuza indeplinirea acestei obligatii, daca termenul fixat pentru depunerea marturiei ii impiedica sa-si desfasoare activitatile parlamentare in conditii corespunzatoare (si, cu atat mai mult, daca exista posibilitatea inlocuirii marturiei cu o declaratie scrisa) sau daca marturia vizeaza informatii confidentiale obtinute in exercitarea mandatului parlamentar, a caror dezvaluire este considerata, de catre parlamentarul in cauza, inoportuna (art.7 din Regulamentul P.E.).

Opiniile exprimate in cadrul unor congrese ale partidelor, in cursul unei campanii electorale, in cuprinsul unor lucrari/articole publicate (care nu fac parte din sfera activitatilor politice de exercitare a mandatului parlamentar) sau eventualele acte de violenta fizica (chiar daca au fost comise pentru apararea unei opinii politice) nu intra in domeniul de aplicare a imunitatii.

Desi imunitatea asigura o protectie extinsa independentei de opinie, ea nu este totala, intrucat deputatii au obligatia de a respecta normele de conduita si regimul disciplinar prevazute in Regulamentul Parlamentului European.[8]

Articolul 10 - Imunitatea " stricto sensu"

Imunitatea "stricto sensu" reglementata de acest articol are ca obiect activitatile politice desfasurate in exercitarea mandatului parlamentar care nu cad sub incidenta art.9: opiniile si voturile exprimate in cadrul dezbaterilor organismelor infiintate de Parlament sau care functioneaza sub auspiciile acestuia; in organizatiile la reuniunile carora deputatii participa in calitate de membri ai Parlamentului European; la actiunile care nu fac parte din categoria opiniilor sau voturilor si care se desfasoara in interiorul/exteriorul Parlamentului European.

Articolul 10 face referire la urmatoarele doua situatii:

. Deputatul european se afla pe teritoriul national si beneficiaza de imunitatile recunoscute membrilor parlamentului national. Formularea antreneaza o reala inegalitate de tratament pentru deputatii europeni si are consecinte negative asupra activitatii Parlamentului European (intarzieri in luarea deciziilor sau chiar unele erori de interpretare/aplicare a normelor nationale), intrucat pentru fiecare cerere de ridicare a imunitatii, P.E. trebuie sa faca apel la regimul juridic national in materie.

. Deputatul european se afla pe teritoriul altui stat membru si nu poate fi supus nici unei masuri de detentie sau de urmarire judiciara (alin.1); prevederea consacra o veritabila "imunitate comunitara", in sensul ca nu este definita prin trimitere la dreptul national.

Conform continutului acestei prevederi, aplicabilitatea imunitatii se limiteaza numai la domeniul penal. Dar, la 23 septembrie 2003, pentru prima oara, Parlamentul European a hotarat sa apere imunitatea unui deputat impotriva caruia fusese intentata o actiune civila al carei scop exclusiv consta in obtinerea de "daune interese punitive"; Parlamentul a considerat ca, prin caracterul ei represiv, aceasta actiune civila poate fi apreciata ca fiind un act de "urmarire judiciara" in sensul art.10, litera b).

Parlamentarii europeni beneficiaza de imunitate pe perioada deplasarii la si de la locul reuniunilor Parlamentului European (art.10, alin.2). Si in acest caz se poate vorbi despre "o imunitate comunitara", independenta de imunitatea nationala consacrata de regimurile juridice nationale. Prevederea constituie o aplicare a dispozitiilor primului alineat al art.8 din Protocol ("Nu se impun nici un fel de restrictii administrative de alta natura in privinta liberei circulatii a membrilor Adunarii spre locul de desfasurare a reuniunii Adunarii sau la intoarcere.").

Finalitatea initiala a acestui alineat a constituit-o garantarea functionarii normale a Parlamentului European atunci cand acesta nu era "in perioada sesiunii". Conform interpretarii date de Curtea de Justitie, garantia consacrata de cel de-al doilea alineat al art.10 poate prezenta interes practic numai in cazurile unor state membre ale caror legislatii nu prevad garantia imunitatii sau prevad intr-o maniera restrictiva, intrucat sesiunea are o durata anuala, iar imunitatea parlamentara se aplica pe toata durata mandatului.

Ultimul alineat al art.10 prevede exceptia clasica a aplicarii prerogativei imunitatii parlamentare, conform careia aceasta "nu poate fi invocata in caz de flagrant delict".

Referitor la flagrantul delict, Regulamentul Parlamentului European stipuleaza urmatoarele: "In cazurile in care un deputat este arestat sau privat de libertatea de a se deplasa prin violarea privilegiilor si imunitatilor sale, Presedintele poate lua de urgenta, dupa consultarea presedintelui si a raportorului comisiei competente, o initiativa pentru confirmarea privilegiilor si imunitatilor deputatului in cauza".

4Procedura de ridicare a imunitatii parlamentare

Parlamentul European are dreptul de a ridica imunitatea oricarui membru al sau; dreptul evidentiaza principiul general de garantare a independentei si functionarii normale a institutiei parlamentare enuntat de art.291 din Tratatul de instituire a Comunitatii Europene.

Din interpretarea data de Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene acestui principiu general rezulta ca trimiterea la legislatiile nationale facuta de art.10, litera a) conform careia membrii Parlamentului European beneficiaza "pe teritoriul national, de imunitatile recunoscute membrilor parlamentului propriei tari" trebuie apreciata intr-o maniera restrictiva, ca o dispozitie speciala cu incidenta asupra continutului material al imunitatii acordate in propria tara unui parlamentar european.

Pe de alta parte insa, procedura de ridicare a imunitatii unui membru al P.E. nu are nici o legatura cu continutul material al imunitatilor recunoscute de legislatiile nationale si ca atare, ar trebui reglementata de dreptul comunitar.[12]

Intrucat dreptul comunitar nu contine nici o prevedere privind ridicarea imunitatii, Parlamentul European, care are competenta de adoptare a propriului Regulament , a consacrat regulile referitoare la ridicarea imunitatii parlamentare in Regulamentul intern propriu (art.6 si 7).

De asemenea, numeroase orientari de baza aplicabile procedurii de ridicare a imunitatii parlamentare au fost stabilite ca rezultat al indelungatei practici parlamentare din domeniu.

Articolul 6 din Regulamentul Parlamentului European prevede:

. Orice cerere de ridicare a imunitatii unui deputat, adresata Presedintelui Parlamentului European de catre autoritatea competenta a unui stat membru, se anunta in Parlament si se trimite comisiei competente.

Parlamentul este legal sesizat daca cererea a fost formulata si transmisa de autoritatile care, conform dreptului intern aplicabil, au competenta de a prezenta si transmite o astfel de cerere parlamentului national.

In baza art.10, literele a) si b) din Protocol, cererile de ridicare a imunitatii parlamentare pot fi formulate si de catre autoritatile unui stat membru, altul decat cel al carui resortisant este deputatul in cauza.

Cu conditia de a nu se aduce atingere independentei Parlamentului si a membrilor sai, momentul introducerii cererii de ridicare a imunitatii parlamentare se stabileste de autoritatile competente in conformitate cu legislatia nationala in domeniu.

. Orice cerere privind apararea privilegiilor si imunitatilor, adresata Presedintelui de catre un membru sau un fost membru, se anunta in Parlament si se trimite comisiei competente.

Cererea poate fi formulata de orice membru/fost membru al P.E., indiferent de nationalitate, cu conditia ca parlamentarul in cauza sa-si exprime acordul.

. In situatia in care un membru este arestat ori libertatea de miscare i-a fost impiedicata prin violarea privilegiilor si imunitatilor sale, Presedintele, dupa consultarea presedintelui si raportorului comisiei competente, poate lua initiativa confirmarii privilegiilor si imunitatilor membrului respectiv. Presedintele comunica aceasta initiativa comisiei si informeaza Parlamentul. Reglementarea vizeaza in principal cazul flagrantului delict.

Articolul 7 contine prevederi referitoare la procedura propriu-zisa de ridicare a imunitatii:

. Comisia examineaza cererile de ridicare a imunitatii sau cererile pentru apararea imunitatii si privilegiilor fara intarziere si in ordinea depunerii acestora. Spre deosebire de dispozitiile legale nationale in materie din majoritatea statelor membre, nu este stabilit un termen limita concret si nici nu sunt consacrate eventuale criterii preferentiale pentru luarea in discutie a cererilor de acest tip.

. In raportul pe care il intocmeste dupa examinarea cererii, comisia face o propunere de decizie prin care recomanda doar adoptarea sau respingerea cererii de ridicare a imunitatii/de aparare a imunitatii si privilegiilor.

. Pentru elaborarea unui raport fundamentat, comisia poate solicita autoritatii nationale interesate sa-i furnizeze toate informatiile pe care le considera necesare in luarea deciziei de ridicare/de aparare sau nu a imunitatii. In acest fel, dreptul acesteia de a obtine informatii detaliate pentru fiecare caz supus examinarii si de a dispune de toate informatiile pe care le considera necesare a capatat o legitimitate mult mai mare. Anterior adoptarii acestei prevederi[14], lipsa de cooperare a autoritatilor nationale in furnizarea informatiilor solicitate a determinat refuzul Parlamentului European de a ridica imunitatea parlamentara a parlamentarului in cauza.

In scopul examinarii aprofundate a cererii, comisia ofera membrului in cauza posibilitatea de a da explicatii si de a prezenta orice document sau inscris relevant pentru apararea sa. La audierea din cadrul comisiei, acesta poate fi reprezentat, chiar daca nu se afla in detentie, de orice parlamentar european (cu exceptia deputatilor membri ai comisiei juridice, care, in aceasta situatie, ar avea o dubla calitate:de judecatori si de parte interesata).

. Daca cererea de ridicare a imunitatii contine mai multe capete de acuzare, fiecare dintre acestea poate face obiectul unei decizii separate. Introducerea in 1992 a acestui paragraf in Regulament a fost determinata de necesitatea solutionarii unor probleme de ordin tehnic ridicate de obligativitatea exprimarii unui singur vot pentru propunerea de decizie din raportul comisiei, inclusiv in cazul cererilor de ridicare a imunitatii continand mai multe capete de acuzare.

In mod exceptional, comisia poate propune ca ridicarea imunitatii sa opereze exclusiv asupra urmaririi judiciare si in consecinta, pana la pronuntarea unei sentinte definitive, parlamentarul sa beneficieze de aceasta protectie fata de orice forma de detinere sau arest preventiv. Asadar, se stipuleaza in mod expres necesitatea preintampinarii unei situatii in care un membru al P.E. sa fie pus in imposibilitatea de a-si exercita mandatul din cauza unor masuri pur preventive, luate inainte de pronuntarea unei sentinte definitive.

. In cazul in care un parlamentar european este citat sa se prezinte in calitate de martor/martor expert, ridicarea imunitatii nu este necesara, intrucat: acesta nu este obligat sa se prezinte la data sau ora mentionata in citatie, daca acest lucru il impiedica sa-si exercite sarcinile parlamentare sau daca poate da o declaratie scrisa sau in orice alta forma care sa nu constituie un obstacol in indeplinirea obligatiilor sale parlamentare; de asemenea, deputatul citat are dreptul de a nu dezvalui informatii confidentiale obtinute in exercitarea mandatului. Prevederea constituie o masura suplimentara de garantare a independentei functionarii institutiei parlamentare comunitare.

. In cazul cererilor de aparare a imunitatii sau a privilegiilor, comisia va preciza daca masurile luate constituie o restrictie administrativa sau de alta natura asupra libertatii de miscare a membrilor care se deplaseaza spre sau de la locul in care se desfasoara reuniunile Parlamentului sau asupra opiniei sau votului exprimat in exercitarea mandatului, daca acestea cad sub incidenta art.10 al Protocolului care nu face referire la dreptul national, si "prezinta o propunere de invitare a autoritatii in cauza sa traga concluziile care se impun."

. Comisia juridica poate emite o opinie motivata privind competenta autoritatii nationale in cauza si admisibilitatea cererii, dar nu se pronunta asupra vinovatiei sau nevinovatiei membrului, chiar daca, dupa examinarea cererii, ajunge sa cunoasca in profunzime toate aspectele cazului. Dreptul de a se pronunta asupra vinovatiei/nevinovatiei unui membru sau asupra oportunitatii/neoportunitatii declansarii urmaririi penale impotriva acestuia apartine organelor judiciare si nu comisiei juridice a Parlamentului European. Se defineste astfel aria de competenta a comisiei in materia ridicarii imunitatii parlamentare.

. Raportul Comisiei juridice se inscrie la punctul 1 al ordinii de zi a primei sedinte care se desfasoara dupa depunerea raportului. Nu se poate face nici un amendament la propunerea de decizie care figureaza in raport.

In cadrul sedintei Parlamentului, dezbaterile se limiteaza la argumentele pro si contra pentru fiecare propunere de ridicare/mentinere a imunitatii, ori de aparare sau nu a imunitatii sau privilegiului. Dezbaterea in Parlament este organizata in asa fel incat sa poata fi indeplinite toate cerintele de urgenta si rationalitate si sa se poata evita aminari sau digresiuni inutile.

Fara a se considera ca se aduce atingere art.145 din Regulament, parlamentarul ale carui privilegii sau imunitatii constituie obiectul cazului nu poate participa la dezbateri.

Propunerea continuta in raport se supune la vot in sedinta imediat urmatoare reuniunii in care raportul a fost dezbatut; fiecare dintre propunerile continute in raport sunt supuse unui vot separat. In cazul respingerii unei propuneri, se considera adoptata decizia contrara.

. Presedintele comunica imediat decizia adoptata deputatului in cauza, precum si autoritatii competente a statului membru interesat. Presedintele Parlamentului European solicita autoritatilor nationale respective transmiterea de informatii referitoare la evolutia ulterioara a procedurilor judiciare aferente cauzei si la orice hotarare judecatoreasca pronuntata dupa adoptarea deciziei. Scopul solicitarii nu este de a se face publice hotararile judecatoresti sau de a se exercita vreo influenta asupra tribunalelor nationale, ci de a se cunoaste efectele deciziilor de ridicare a imunitatii.

Dupa primirea acestor informatii, Presedintele le transmite Parlamentului in forma pe care o considera potrivita si, atunci cand este cazul, dupa consultarea comisiei competente.

Legitimitatea acestei prevederi are la baza obligatia generala de cooperare intre statele membre si institutiile comunitare, consacrata atat de Protocolul privind privilegiile si imunitatile (art.19), cat si de Tratatele comunitare.

. Comisia are obligatia de a analiza cererea de ridicare a imunitatii si de a examina documentele primite in conditii de maxima confidentialitate.

Articolul 96.4 din Regulamentul P.E. prevede ca "examinarea de catre comisia competenta a cererilor referitoare la procedurile privind imunitatea, in conditiile prevazute de art.7, se face intotdeauna cu usile inchise".

Intr-un document intern transmis membrilor sai in aprilie 2005[16], Comisia juridica a Parlamentului European a facut o serie de precizari referitoare la regulile de desfasurare a sedintelor cu usile inchise si la accesul la documente in cazul examinarii cererilor de ridicare a imunitatii parlamentare. Astfel:

- Pot fi prezente in sala de sedinta persoanele care indeplinesc doua conditii: au o responsabilitate politica sau o obligatie legala de confidentialitate garantata de un regim disciplinar; prezenta in sala este justificata de functiile pe care le detin. In consecinta, au acces in sala de sedinta: membrii si membrii supleanti ai comisiei juridice, si, fara a avea dreptul de a participa la dezbateri, orice alt membru al Parlamentului (care poate fi reprezentat de catre un alt deputat din grupul politic din care face parte); functionari ai secretariatului comisiei si ai serviciului juridic (supusi obligatiei statutare de confidentialitate) in masura in care sarcinile profesionale le justifica prezenta; reprezentanti ai staff-ului grupurilor politice (supusi de asemenea obligatiei statutare de confidentialitate), in masura in care sarcinile de serviciu, care sunt corelate cu activitatile comisiei juridice, le justifica prezenta.

In ce priveste accesul la documente, se fac urmatoarele precizari:

- documentele originale aferente fiecarui caz in parte pot fi consultate de membrii comisiei sau de asistentii autorizati ai acestora in biroul de secretariat; imprumutarea sau copierea acestor documente este interzisa;

- raportorul numit este cel care hotaraste asupra documentelor care trebuie traduse si distribuite; documentele distribuite sunt insotite de lista completa a documentelor care pot fi consultate in cadrul secretariatului;

- intrucat practica traditionala de distribuire a documentelor in sala de sedinte nu permite pregatirea dezbaterilor, s-a hotarat ca acestea sa fie introduse, inainte de sedinta, in cutiile postale existente in fata birourilor membrilor comisiei.

. Comisia juridica a Parlamentului European poate intocmi o lista orientativa a autoritatilor din statele membre care au competenta depunerii unei cereri de ridicare a imunitatii unui parlamentar european.

5Practica parlamentara

Din anul 1981, numarul cererilor de ridicare a imunitatii s-a marit considerabil, ca urmare a introducerii votului universal direct, a cresterii numarului reprezentantilor in Parlamentului European si a reducerii progresive a cazurilor de mandat dublu (national si european).[17]

De-a lungul timpului, practica parlamentara in materie a permis stabilirea unui ansamblu de principii si criterii care guverneaza procedura de examinare a cererilor de ridicare a imunitatii. Aceste principii, fondate in mare parte pe jurisprudenta Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene, vizeaza:

Scopul imunitatii parlamentare. Imunitatea parlamentara garanteaza functionarea independenta a Parlamentului European si a membrilor sai si nu este un privilegiu individual acordat acestora. In virtutea acestui principiu, data savarsirii de catre un parlamentar a unor fapte incriminate de lege prezinta o importanta relativa, putand fi anterioara sau posterioara alegerii parlamentarului european. Unicul aspect care trebuie luat in considerare il constituie protectia institutiei parlamentare, prin protejarea membrilor sai.

Absenta efectului juridic al renuntarii la imunitate.

Renuntarea de catre un membru la imunitatea sa parlamentara nu produce efecte juridice.

Durata imunitatii.

Imunitatea are efecte pe toata perioada mandatului .

Caracterul autonom al procedurii de ridicare a imunitatii europene. Cu respectarea art.10, alin.1, lit.a) din Protocol, care trimite la imunitatile recunoscute membrilor parlamentelor nationale, Parlamentul European si-a creat propriile reguli de procedura si jurisprudenta specifica si a stabilit jaloanele unei veritabile imunitati comunitare autonome.

In rapoartele comisiei juridice in materie, revine in mod constant mentiunea "caracterul autonom al imunitatii parlamentare europene fata de imunitatea parlamentara nationala".

Aplicarea acestor principii a condus la stabilirea anumitor criterii care stau la baza solutionarii unei cereri de ridicare a imunitatii:

. Criteriul referitor la circumscrierea sau nu a faptelor imputate in sfera activitatilor politice desfasurate in exercitarea mandatului parlamentar.

Comisia competenta din cadrul Parlamentului European a definit continutul activitatilor politice ale deputatilor intr-o maniera extinsa si supla si a propus respingerea cererii de ridicare a imunitatii in toate cazurile in care faptele imputate unui parlamentar european se integreaza in sfera activitatilor politice astfel definite.

Comisia a refuzat inscrierea in aceasta sfera a urmatoarelor trei categorii de fapte:

a) Faptele care reprezinta o amenintare la adresa persoanelor si a societatii democratice: sprijinirea persoanelor acuzate de savarsirea unor acte teroriste; apartenenta la grupuri considerate criminale; incurajarea si sustinerea reinfiintarii unui partid fascist dizolvat; traficul de droguri; detinerea, in cadrul unor manifestatii, de obiecte periculoase care ar putea constitui o amenintare pentru vietile oamenilor.

b) Cazurile de calomnie/insulta la adresa unor persoane individuale (nu ca reprezentanti ai unei institutii): atacuri verbale si scrise adresate personal unui ofiter de politie (si nu politiei); atacuri scrise la adresa unui anumit ziarist (si nu a presei in general sau unui ziar).

c) Cazurile de nerespectare a reglementarilor administrative sau a oricaror dispozitii legale in situatii care nu au nici o legatura cu activitatea politica desfasurata in exercitarea mandatului (favoruri financiare; delicte de natura economica sau financiara; parasirea locului accidentului; parcarea autoturismuui in locuri interzise).

. Criteriul referitor la existenta lui "fumus persecutionis" (acuzatie facuta cu rea-intentie in scopul subminarii activitatii politice a parlamentarului).

Pentru stabilirea existentei lui "fumus persecutionis" (care are drept consecinta respingerea cererii de ridicare a imunitatii), comisia juridica din cadrul Parlamentului European ia in considerare elemente/indicii precum:

. faptul ca denunturile sunt anonime;

. caracterul tardiv al depunerii cererii de ridicare a imunitatii raportat la data savarsirii faptelor imputate;

. existenta unei legaturi evidente intre momentul denuntului si momentul alegerii ca parlamentar european;

. declansarea de proceduri judiciare numai impotriva deputatului in cauza, in conditiile existentei de co-participanti;

. caracterul evident nefondat al acuzatiei (de exemplu, acuzatie pentru decizii care nu apartin deputatului in cauza; absenta probelor care dovedesc participarea la faptele imputate);

. identificarea altor elemente care dovedesc cu claritate tentativa de persecutare/sanctionare a parlamentarului european pentru activitatile politice desfasurate in aceasta calitate.

Existenta lui "fumus persecutionis" presupune o legatura directa si indubitabila intre actiunile judiciare initiate de autoritatile nationale si concluzia evidenta ca, in fiecare dintre aceste cazuri, se poate aduce atingere independentei si demnitatii parlamentarului/Parlamentului European.

. Criteriul referitor la gravitatea minima a delictelor imputate a condus, in anumite cazuri, la refuzul Parlamentului European de a ridica imunitatea unui membru al sau. De exemplu, acesta a respins cererea de ridicare a imunitatii unui deputat acuzat de savarsirea delictului de folosire de mijloace de constrangere ilicite executate in comun, pentru ca a participat, impreuna cu alte 200 de persoane, la blocarea unui drum de acces de la o baza aeriana americana din Bitburg (Germania).

In perioada cuprinsa intre 1979 si 31 august 2003, comisia competenta din cadrul Parlamentului European a examinat 104 cereri de ridicare a imunitatii parlamentare; in 19 cazuri (18,2%), Parlamentul European a hotarat ridicarea imunitatii.

BIBLIOGRAFIE

Parlament Européen, Direction générale Politiques internes de l'Union, L'immunité parlementaire au Parlement Europeén, Etude, IPOL/C/JURI/ETUDE/2005-4

European Parliament, Directorate General for Research, Parliamentary Immunity in the Member States of the European Union and in the European Parliament, Working Paper, July, 1999

European Parliament, European Centre for Parliamentary Research and Documentation, Rules on Parliamentary Immunity in the European Parliament and the Member States of the European Union, Final Draft, 2001

The European Convention, the Secretariat, Contribution presented by Mr. Andrew Duff, member of the Convention: "Privileges and Immunities of the European Parliament", Brussels, May 7, 2003

European Parliament, Committee on Legal Affairs, Notice to members: Summary of practices relating to the waiver and defence of immunity, April 25, 2005

European Parliament, Committee on Legal Affairs and the Internal Market, Rapporteur Willi Rothley, Report on the adoption of a Statute for Members of the European Parliament, Final, A5-0193/2003, May 23, 2003

Protocolul privind privilegiile si imunitatile Comunitatilor Europene din 8 aprilie 1965, EUR-Lex: Recueil des traités

Actul din 20 septembrie 1976 privind alegerea reprezentantilor in Parlamentul European prin vot universal direct

Rules of Procedure of the European Parliament (the 16-th edition, September 2005)

European Parliament, Resolution on the system of immunity for Members of the European Parliament, May 16, 1991