CONCEPTIILE SI IDEILE POLITICE IN EVUL MEDIU SI RENASTERE

CONCEPTIILE SI IDEILE POLITICE IN EVUL MEDIU SI RENASTERE

A. EVUL MEDIU

Procesul de feudalizare, deci de trecere de la sclavagism la feudalism a fost marcat in Europa Occidentala de decaderea Imperiului Roman (476 e.n.) si se desfasoara pana in secolele VII.-IX. Acum are loc o clara departajare a claselor sociale, deci o mai pronuntata stratificare a societatii. Astfel, creste rolul dominant a clasei feudalilor si a clasei taranilor liberi, dar se mentine un sclavaj prelungit prin institutia iobagiei.

Totodata creste importanta bisericii si doctrinei crestine, in Evul Mediu ideologia teologica fiind deosebit de puternica. Institutia centrala in acea perioada a fost biserica crestina. Tocmai de aceea infloreste teologia prin scolastica si dogmatica. De aceea si in planul ideilor lupta principala se da intre teologia crestina si conceptiile laice. Deci, ideologia politica a Evului Mediu este marcata profund de conceptia religioasa.

1. Ideologia politico -    religioasa a lui Toma d`Aquino

Toma d`Aquino (1225-1274) a dezvoltat dogmatica religioasa in spirit filosofic, inspirat in special de gandirea lui Aristotel, Platon, Averoes, s.a. Ca a denaturat doctrina aristotelica este deja un fapt demonstrat, dupa cum este evident si ecletismul ideilor sale, nefiind, deci, originar in gandire.

Ideile sale politice sunt in primul rand categoric favorabile existentei sclavagismului, motivand sclavia prin 'pacatul originar'.

In al doilea rand statul, chemat sa asigure fericirea oamenilor, nu poate face acest lucru decat subordonandu-se bisericii. Dar fericirea deplina nu este posibila decat in 'lumea de apoi'.

In lucrarea sa 'Suma theologica' el sustine nici mai mult nici mai putin ca ereticii nu ar trebui doar excomunicati, ci si pedepsiti cu moartea. Toma d`Aquino distinge cinci forme de guvernamant: monarhia, oligarhia, aristocratia, democratia, forma mixta (amestec de democratie si aristocratie). Acestor forme de guvernare le corespund o gama larga de legi pe care le clasifica astfel: o lege eterna, o lege umana si o lege divina.

2. Semnificatia politica a ereziilor

In conditiile in care dogmele bisericesti erau si axiome politice, orice impotrivire fata de ordinea politica si sociala era taxata drept erezie . Ereziile erau, deci, o forma de manifestare contra feudalismului in general, ele avand ca promotori in special pastorii, exponenti ai celor supusi. Desi aveau un rol emancipator in raport cu teroarea religioasa si politica ele nu vizau decat reintoarcerea la crestinismul primitiv. Asa cum se stie, sfarsitul ereziilor a fost tragic, toate fiind sugrumate, inlaturate de fortele aristocratice. Cauzele acestui esec constau in faptul ca ele nu aveau un caracter de masa, nu erau organizate adecvat, iar mesajul lor nu avea priza in mase. Ca forma de protest si reactiune la dogme, ereziile au avut un rol progresist si umanist, transmitand semnale sociale ce aveau sa contureze mai tarziu chiar razboaie religioase.

Reintoarcerea la crestinismul original, primitiv era intr-un mesaj cu totul depasit, ceea ce motiveaza slaba aderenta la oameni a ereziilor.

3. Doctrina lui Dante Aligheri

Dante Aligheri (1265-1321) se afirma ca filozof, poet, literat, ganditor ilustru al vremii sale. Ca doctrinar politic Dante marca o mare originalitate. Principala sa opera este 'De monarhia' (1310). Ideea centrala a tratatului este aceea ca monarhia este superioara fata de celelalte forme de guvernamant, deoarece ea fundamenta independenta puterii de stat si lupta contra faramitarii sociale. Forma monarhica de stat era, dupa Dante, progresista deoarece ea asigura linistea, relatii normale intre indivizi si societate. El provaduia o monarhie universala care trebuie sa fie un stat independent de puterea populara. Monarhia universala este chemata sa asigure pentru fiecare individ linistea si bunastarea. Omul ca individ trebuie sa traiasca pentru sine, nu pentru altul, aceasta fiind libertatea. Adica libertatea se asigura atunci cand individul traieste pentru sine, gandea Dante. Aceasta este posibil numai in monarhie pentru ca ea permite cetateanului sa traiasca nu pentru magistrati, ci magistratii sunt siliti sa serveasca cetatenii.

El propaga teza unui univers unic cu un singur sef. De aceea el se ocupa de forma imperiului, necesitatea unui imperiu si de structura unui astfel de imperiu. Prin doctrina sa, Dante inaugureaza doctrina dreptului divin al regilor contra pretentiilor bisericii. De asemenea imparatul nu are dreptul sa instraineze teritoriile ce intra in imperiu, ele neapartinandu-i, nefiind proprietatea sa. in conceptia sa, puterea imperiala este o functie sociala, iar purtatorul ei (imparatul) nu poate dispune de ea ca de proprietatea sa.

4. William Ockam

Se afirma de la inceput ca adversar al papilor, al dogmelor sancrosancte. Ockam milita pentru separarea puterii bisericii de puterea laica. De asemenea, el solicita distinctii clare intre legile dreptului si preceptele papale. El formula pentru popor dreptul de a chema in judecata pe reprezentantii bisericii, a institutiilor religioase daca acestia nu respecta nazuintele poporului. El vede mai mult decat justificata impotrivirea inteleptilor fata de papa, atunci cand au dreptate.

5. Marsilio da Padova (n1280)

Este un precursor al principiului libertatii constiintei. Lucrarea sa pricipala Defensor pacis (Aparatorul pacii). Contine idei valoroase cum ar fi distinctia dintre puterea executiva si puterea legislativa. De asemenea, el milita pentru separarea puterii religioase de puterea statului. Religia nu este, dupa parerea sa, o institutie cu putere juridica, ci doar o 'magistratura care indeplineste o functie cu caracter politic'.

Statul este cea mai importanta asociatie a oamenilor pentru realizarea fericirii fizice si sprituale. Dreptul, care este cerut de societate, pentru a-i legifera cerintele, trebuie sa apartina poporului. Marsilio da Padova este adept al monarhiei, dar milita pentru o monarhie electiva, de casta, aceasta fiind cea mai buna forma de guvernamant - in opinia lui. El afost unul dintre primii ganditori medievali, care a promovat ideea caracterului laic al statului, nedepinzand de biserica prin insasi natura sa si izvorand din contractul social.

Recunoscand necesitatea religiei, el a integrat-o statului, fixandu-i rolul de 'forta instructiva' pusa in sluiba statului.

6. Gandirea politica islamica

In lumea araba in secolul al VII-lea se produce unificarea triburilor nomade si sedentare, la formarea popoarelor arabe. Aceasta unificare statala a fost favorizata de existenta islamismului, care pe plan ideologic religios, ca doctrina, explica si justifica nevoia fratiei tuturor musulmanilor, indiferent de apartenenta la un trib sau altul. In aceea vreme islamismul devine o religie cu caracter universal, dar si o orientare politico-morala dintre cele mai influente si autoritare.

Conform Coranului, cartea sfanta a musulmanilor, Alah este singurul Dumnezeu si creator a tot cea ce exista. In conseciinta, Coranul sustine supunerea fata de cei ce propaga ideile divine, deoarece acestia sunt trimisii lui Dumnezeu.

Alah, sustin invatatorii Coranului, trebuie sa conduca poporul, iar puterea de stat trebuie sa-i aduca pe oameni in situatia de a respecta autoritatea Coranului. Conform preceptului Coranului, inegalitatea de avere si de drepturi exista in societate este rod al predestinarii. Acesta nu face sa vedem in islamism o conceptie fatalista favorabila aristocratiei musulmane.

Impotriva acestei conceptii se ridica in epoca mai multi ganditori, intre care An Nazani (801-831), care se pronunta categoric pentru respingerea amestecului bisericii in stat, pentru separarea bisericii de viata politica. Statul este apreciat ca o institutie independenta, cu anumite atributii si drepturi, ce nu se confunda cu biserica, care este si ea o institutie in stat, dar cu alte rosturi.

Un ganditor interesant este si Abul Alamaari (973-1057), care procedeaza la o critica deschisa a societatii feudale, implicat contra islamismului, ca biserica. Dupa el, puterea de stat este detinuta de o clasa conducatoare pe baza bogatiilor stranse, prin exploatare si ca atare ea se exercita in favoarea celor bogati. Aceasta situatie i se pare neumana deoarece puterea de stat ar trebui sa apartina vointei poporului, singurul indreptatit sa aleaga conducatorii care sa-i apere interesele.

B. RENASTEREA

Renasterea constituie o epoca de glorie in cultura si civilizatia europeana. Dupa unii ganditori, renasterea a insemnat evul mediu plus omul, iar dupa catolici evul mediu minus Dumnezeu. Cel care a formulat pentru prima data termenul de renastere, este francezul Jules Michelet. Continutul acestei notiuni este cunoscut prin celebra sa formula: 'Descoperirea lumii, descoperirea omului'. In alte termeni, redescoperind valorile umane ale antichitatii grecesti si romane, renasterea pune in valoare pe plan cultural, economic, social, politic virtutile omului.

In timpul renasterii se urmarea scoaterea omului de sub influenta religioasa si a dogmelor bisericii tocmai pentru afirmarea libera a omului. Ea reflecta lupta antifeudala dar mereu desprinsa de biserica, institutie ce domina la vremea respectiva viata politica si sociala. Reforma va marca nasterea unei doctrine politice profund antifeudale, producerea unor razboaie taranesti si a unor rascoale culminand cu razboiul civil din Germania (1525).

1. Parintele stiintei politice - Niccolo Machiavelli

Niccolo Machiavelli (1469-1527) este considerat ca intemeietor al stiintei politice. Om de stat, istoric, poet si primul istoric militar, Machiavelli a cautat sa intemeieze un nou tip de stat, sa contureze profilul unui principe ireprosabil.

Ca unul dintre primii ganditori ai renasterii, el a facut o anatomie politica a societatii italiene avand avantajul teoriticianului si practicianului. Fireste, idealul sau primordial era unitatea Italiei vremii sale, inca faramitata de feudalism. Opera sa principala -Prinipele- constituie un autentic tratat stiintific asupra politicii.

In doctrina sa, el argumenteaza necesitatea conducerii statului de catre o singura persoana, adica de catre principe. El indica insa si mijlocul pentru realizarea prinipiilor politice, de a aceea Principele este o lucrare-program (program politic).

La loc de frunte se situeaza teza privind centralizarea statului, singura cale pentru ca Italia sa iasa de sub haosul si luptele pentru putere. Cu alte cuvinte, el sprijina monarhia. Este vorba de o monarhie absoluta.

Mesajul operei sale este acela ca Italia acelor vremuri trebuia sa devina nu numai un stat centralizat, dar si un stat unic, un stat unitar, deci national (ideea statului-national). Pentru a realiza acest obiectiv era nevoie de un conducator puternic, indraznet, abil, de un dictator. El este ostil , care este un obstacol in calea centralizarii si unificarii Italiei, papalitatea fiind:'prea slaba pentru a asigura unitatea Italiei si prea puternica pentru a tolera unitatea'.

Un alt concept practic este acela de creare a unui armate nationale, in locul armatei de mercenari, dezinteresata si faramitata. Statul prin legi trebuie sa asigure ordinea sociala printr-o severa impunere a cerintelor politice, morale si juridice.

La el nu mai exista nici o umbra de 'drept divin', deoarece fundamentul Republicii este 'Vox populi' (vocea poporului, consimtamantul cetatenilor), iar fundamentul principatelor este forta care devine singura legitima printr-o guvernare buna.

Rolul principelui este major: sa fie ferm, sa nu dea inapoi de la realizarea imperativelor statului, chiar daca acestea ar leza interesele individuale ('scopul scuza mijloacele' - machiavelism). Dar, principele nu trebuie sa faca abstractie de opinia poporului, statul fiind creat prin acordul cetatenilor, principele trebuind sa fie un model de atitudine politica.

Machiavelli a pus bazele teoriei laice a statului. El arata ca :'Libertatea nu poate exista acolo unde exista inegalitate'. Deoarece 'nobilii' erau adversari ai egaliatii, Machiavelli spune:'o republica presupune inlaturarea randuielior feudale, dar cea mai buna republica in societate este aceea unde conducerea se exercita de un conducator ales de popor si de nobili' (teza aristotelica a unui guvernamant mixt).

Patria este pentru el sacra. Interesul patriei este mai presus de orice. 'Atunci cand se hotareste destinul patriei, nu trebuie sa fie luate in considerare sentimentalismul, dimpotriva, lasand totul la o parte, sa fie urmata acea cale care salveaza fiinta patriei si ii mentine libertatea'.

Machiavelli a adus un apart si la metodologia cercetarii fenomenelor politice, la cunoasterea metodica a faptelor si la formularea unor solutii politice (pragmatica politica).

Desigur, nu putini autori contemporani ii contesta pioneriatul in intemeierea unui discurs stiintific asupra politicii, deci al stiintei politice. Sunt insa numeroase elemente ideologice, doctrinare, strategice si tactice care vin sa sustina suportul sau la intemeierea stiintei politice moderne.

2. Jean Bodin - Suveranitatea statului

Cu aproximativ un secol mai tarziu decat in Italia, zorii Renasterii isi face aparitia in Franta, unde faramitarea feudala, incorsetarea dogmatica devin tot mai insuportabile.

Juristul Jean Bodin (1529-1596) este personalitatea cea mai ilustra a acelei perioade, conceptia sa politica fiind de esenta juridica.

in lucrarea sa despre 'Republica' (sase carti despre republica), Bodin dezvolta o interesanta conceptie cu privire la originea statului. Statul ar avea, dupa el, o origine familiara (la originea sa stand familia, asocierea de familii). Dar statul este o institutie cu suveranitate proprie, el fiind acela care pentru prima data a dezvoltat Teoria suveranitatii de stat.

Suveranitatea consta - in aceasta conceptie - in posibilitatea de a desfiinta legea. Aceasta putere este unica, indivizibila si permanenta (trasaturi ale statului suveran). Suveranitatea este absoluta, nelimitata si se exercita fara aprobarea celor supusi. Acest caracter rezulta din imperativul unitatii statului, a unicitatii sale.

O alta contributie este aceea cu privire la separatia puterii legislative de cea executiva, puterea legislativa semnificand puterea suverana ca atribut al statului.

Teoria formelor de guvernamant constituie o alta contributie remarcabila. Dupa el ar exista trei forme de stat: monarhia, aristocratia si democratia. Dar el opteaza pentru monarhie, ca forma de guvernare in stat in care detinatorul puterii este o singura persoana, care este capabila si suficienta sa mentina suveranitatea unica si indivizibila. Dar se opune categoric monarhiei tiranice si monarhiei senioriate. El propune monarhia legitima, in cadrul carei supusii asculta de monarh iar acesta asculta de legile naturii. Puterea executiva, ca atribut esential al guvernarii, nu are nici una din trasaturile puterii suverane dar nici atributii care sa stirbeasca natura suverana. Dar fiecare forma de guvernamant poate fi: un guvernamant popular, aristocratic sau mix (forme de guvernamant).

C. REFORMA

In secolul al XIV-lea in mai multe tari europene lupta contra ordinii feudale, a papalitatii si institutilor teologice, catolice, in general impotriva excesului de ritual bisericesc capata forma unei miscari ideologice cunoscuta sub numele de Reforma (Germania, Italia, Franta, Cehia).

Reforma in Cehia

In aceea perioada Cehia, alaturi de Germania, Franta, Italia facea parte din grupul fruntas al statelor care intrau in faza capitalista, avand o burghezie puternica. Idealurile reformei constau in: lupta impotriva feudalismului; lupta contra bisericii catolice; lupta pentru secularizarea averilor bisericesti. in Cehia, insa, reforma se va centra si pe lupta nationala, de eliberare nationala de sub dominatia Germaniei.

* Ian Hus (1371-1415). Este conducatorul reformatorilor cehi (ramura radivcala -Taboritii), denumire ce provine de la muntele Tabor, unde se adunau sefii reformei.

Husitii lupta contra bisericii, desi uneori admitau Sfanta Scriptura, si promovau libera cugetare.

MiScarea reformista din Cehia cuprindea doua grupari:

-taboritii (exponenti ai taranilor,mestesugarilor si a celor lucratori).

-calixtinii (reprezenta burghezia). Prima grupare era radicala iar a doua moderata.

Existenta acestor grupari va diviza miscarea reformei si va atrage replica feudalitatii, impotriva carara papa a proclamat o adevarata cruciada.

Mesajul reformei consta in: a) lichidarea aservirii si prestatiilor feudale;

b) socializarea proprietatii

c) dreptul la libera cugetare

Deci, ei formulau nu numai niste drepturi de natura national iluminista ci si social-economice, vizand o anumita egalitate sociala, inlaturara paturilor suprapuse, dominate. Radicalismul aripii taboritilor va induce spaima atat in tabara moderata a reformatilor cat si a bisericii si feudalitatii, ceea ce va naste Anti-reforma si care va castiga in lupta.

2.Reforma in Germania

Exponentii reformei in Germania au elaborat numeroase teze politice. Cei mai importanti ideologi au fost: Martin Luther si Thomas Müntzer.

* Martin Luther (1483-1546). El se afirma la inceput ca un reformator al bisericii catolice, fiind intemeietorul curentului protestant german sau a Lutheranismului. El este un ideolog format, un profesor universitar, care a combatut scolastica, dar si ierarhizarea exagerata a bisericii. Pentru tezele sale a fost excomunicat de papa (el rupe acea bula papala de excomunicare, cea ce ii aduce condamnarea la inchisoare pe viata). Ideile sale sociale sunt imbracate in haina religioasa (protestanta). Se pronunta categoric cu privire la: separarea domeniile vietii interioare de autoritatea sociala (ca domeniu al relatiilor sociale) exterioare; credinta individuala si libertate, legatura dintre Om si Dumnezeu, etc .

Nu biserica este adevarata forta spirituala ci puterea credintei indivizibile. Domeniul relatiilor sociale este domeniul in care autoritatea sau puterea de stat lupta contra celor care pacatuiesc. Dumnezeu a creat biserica ca institutie sociala, ea fiind o simpla asociere a credinciosilor (desacralizarea bisericii). Biserica nu trebuie sa fie ierarhizata si trebuie sa se supuna puterii de stat, laice.

In plan social si politic el nu impleteste lupta contra bisericii ca forma a constrangerii spirituale cu lupta contra ordinii sociale si politice. El avea convingerea ca puterea de stat, subordonandu-si puterea bisericii, trebuie sa ramana in sluiba feudalitatii. De asemenea el se ridica contra miscarilor populare (revolte) si se pronunta pentru reprimarea riguroasa a acestora.

* Thomas Mützer (1489-1525)

Era reprezentantul taranimii germane si ideolog al razboiului taranesc german (1525). A fost un adept al reformei luterane (adept a lui Luther). El se inscrie in aripa radicala a luteranismului. Miscarea condusa de el nu a primit un acord general din partea fortelor sociale. A avut numerosi adversari atat din partea bisericii catolice cat si din partea luteranilor, a burgheziei moderate. Un rol negativ l-a avut si Luther care se desolidarizeaza de idealurile propagate de Mützer si cheama la lupta contra celor care participau la razboiul taranesc german si in general celor care se alaturau ideologiei reformate a lui Mützer.

3. Elvetia

* Calvinismul

La doar cativa ani mai tarziu decat Luther, concomitent cu Mützer, isi formeaza doctrina un alt mare ganditor reformator Jean Calvin (1509-1564). Este cunoscut ca un jurist revolutionar elvetian, unul dintre reformatorul religiei, autor al doctrinei protestante -care-i poarta numele- Calvinismul.

Ca reprezentant al burgheziei in ascensiune el este impotriva feudalismului si a catolicismului. El recomanda insa in doctrina lui pasivitatea, nu interventia activa. Orice putere trebuie sa duca o anumita politica, dar aceasta trebuie sa fie rationala. Este adept al controlului societatii asupra monarhiei. El cere insa subordonarea puterii de stat (laice) puterii bisericii, instaurarea dictaturii religioase in Germania.

CONSECIINTELE REFORMEI

In general reforma a avut numeroase caracteristici comune, intre care:

a) scopuri antifeudale si masuri anticlericale, antibisericesti, antipapale;

b) scopuri de natura umanista, de reglementare a pozitiei omului in societate;

c) vizau progresul societatii pe linia civilizatiei, a umanismului;

d) s-au conturat trei mari curente reformatoare: curentul burghez (Luther, Calvin), curentul popular (Müntzer), curentul nobiliar.

Bibliografie:

Niccolo Machiavelli: Principele

Dante Alighieri: Despre monarhie

Ovidiu Trasnea: Filozofia politica, ed. pol. Bucuresti 1986

-Dante Alighieri -filozof al politicii (p 102-119)

-Machiavelli in context istoric si in actualitate (p 127-143)

-Marsilio da Padova (p 119-127)