CONCEPTUL DE CULTURA POLITICA. TRASATURI SI FUNCTII

CONCEPTUL DE CULTURA POLITICA. TRASATURI SI FUNCTII

Cultura politica reprezinta o componenta a culturii in general. Pentru a defini conceptul de cultura politica este necesar sa definim, mai intai, conceptul de cultura. Prin cultura, in sensul larg al acestei notiuni, se intelege totalitatea valorilor materiale si spirituale create de omenire in procesul practicii social-istorice de transformare constienta a mediului lor natural si social, a devenirii si perfectionarii continue a omului. Deoarece societatea, ca sistem social global, este formata din subsisteme nationale care, luate separat, reprezinta la randul lor sisteme de sine statatoare si cultura se manifesta ca un produs al unui popor, al unei natiuni.

Cultura unui popor reprezinta, asadar, totalitatea valorilor materiale si spirituale create de acesta in procesul practicii social-istorice, in conditiile concrete in care acesta se dezvolta.

In sens larg, cultura unui popor cuprinde atat cultura materiala (totalitatea valorilor materiale si a tehnicilor necesare producerii lor) cat si cultura spirituala (creatiile din domeniul stiintei, literaturii, educatiei, moralitatii etc.).

Rezulta, prin urmare, ca, in mod direct, cultura indica gradul de cunoastere si creativitate a unui popor, la un moment dat, avand un caracter atat national cat si universal.

O cultura autentic nationala are o mare valoare universala prin aportul pe care il are la cunoasterea si creatia umana.

Cultura politica constituie o componenta a culturii, in general, se individualizeaza prin specificul sau, prin trasaturile si functiile sale caracteristice.

Cultura politica poate fi definita ca totalitatea cunostintelor, implicit si explicit politice, care sunt legate de organizarea si conducerea politica a societatii in concordanta cu aspiratiile progresului istoric. Asadar, cultura politica indica gradul de cunoastere si creativitate in domeniul organizarii si conducerii politice a societatii si care constituie o conditie esentiala pentru o politica eficienta, importanta atat pentru societatea politica cat si pentru societatea civila, pentru guvernatori si guvernati.

Societatea politica (institutii statale, partide politice etc.) nu poate sa-si indeplineasca misiunea de a organiza si conduce cat mai bine treburile comunitatii respective fara o temeinica cultura politica, iar societatea civila nu este in masura sa aleaga pe cei mai buni conducatori si sa-i determine sa ii serveasca corespunzator interesele, fara un minimum de elemente de cultura politica. Deoarece experienta istorica a aratat ca organizarea si conducerea democratica a societatii este o conditie a progresului istoric, intre cultura politica si democratie exista o relatie directa. Cu cat gradul de cultura a unui popor este mai ridicat, cu atat si promovarea unei politici democratice este mai certa. Si invers.

Aceeasi experienta istorica atesta ca in mare masura regimurile democratice au fost realizate in comunitati umane cu un grad inalt de cultura politica, iar regimurile dictatoriale au aparut, de regula, daca facem abstractie de factorii externi, in comunitati cu o cultura politica redusa.

Importanta culturii politice, pentru organizarea si conducerea politica a societatii, a determinat pe multi politologi, din perioade diferite, sa elaboreze studii privind conceptul, rolul, functiile culturii politice.

Desi termenul de cultura politica este de data recenta, fiind folosit pentru prima data in 1956 de catre politologul nord-american Gabriel Almond intr-o lucrare a sa despre sistemul politic, preocupari pentru studiul culturii politice se intalnesc inca din antichitate.

Cand Aristotel si Platon subliniau ca ideile si opiniile politice conduc lumea, cand iluministii aratau ca ratiunea, educatia, morala stau la baza actiunii politice, nu faceau altceva decat sa evidentieze elemente ale culturii politice, reliefand importanta acestora pentru organizarea si conducerea politica a societatii.

Studii de amploare privind cultura politica se intalnesc in perioada de dupa al doilea razboi mondial, elaborate de politologi precum: Gabriel Almond (SUA), A. Lancelot, J. Schmeil (Franta), F. Burlaski (Rusia), M. Markiewicsz (Polonia) etc..

Valoroase ni se par studiile politice facute de J. Schmeil, care in lucrarea "Culturile politice" din "Tratatul de stiinte politice", publicat in Franta in anul 1985, arata ca mai potrivit pentru cultura politica este folosirea pluralului "culturi politice", deoarece nu ar exista, dupa opinia autorului citat, o cultura politica unica, ci mai multe culturi politice care au la baza atitudinea fata de regimul politic[1].

Plecand de la cele trei dimensiuni ale culturii stabilite de Talcott Parsons in lucrarea " Sistemul Social", Almond si Verba evidentiaza trei dimensiuni ale culturii politice, care fac din ea un ansamblu de trasaturi culturale pertinente pentru analiza fenomenelor politice mai curand decat un ansamblu de atitudini si de orientari ale indivizilor fata de un sistem politic, ceea ce ar distinge-o foarte greu de cultura sociala generala, avand in vedere ca si cultura sociala se defineste ca un sistem de atitudini si de orientari ale indivizilor fata de un sistem social determinat. Cele trei dimensiuni sunt:

Dimensiunea cognitiva. Fiecare individ, indiferent de gradul pregatirii sale sau de status, poseda un ansamblu de cunostiinte mai mult sau mai putin structurate, mai mult sau mai putin riguroase, despre sistemele si fenomenele politice. Evenimentele cotidiene il pun in contact nemijlocit cu realitatea politica, iar presiunea mediului si bombardamentul informational il obliga, oarecum sa constientizeze aceasta realitate.

Dimensiunea afectiva. Cuprinde latura emotionala a valorilor politice sau sociale, atitudinea de atasament, de respingere sau de refuz fata de fenomenele sau institutiilepolitice. Ea are un rol important in formarea atitudinilor. Cunostiintele sau informatiile politice sunt primite mai usor cand exista o personalizare a relatiilor politice, adica atunci cand ele provin de la o ruda, de la un prieten, de la un lider care suscita o admiratie personala, independent de politica dusa;[2]

Dimensiunea apreciativa se refera la judecatile de valoare, la opiniile asupra sistemului si a fenomenului politic.

Intre aceste dimensiuni exista o interdependenta, in sensul ca evaluarea sistemului politic, care nu poate face fata fara cunostinte politice, iar acestea, la randul lor, genereaza judecati de valoare care, impreuna, conduc la o anumita atitudine d participare sau neparticipare la viata politica. De regula, cultura politica conduce la participarea la viata politica, la influentarea actiunii politice; de aici, concluzia ca, in general, cultura politica este preponderent participativa.

Deoarece cultura politica are un rol important atat pentru societatea politica cat si pentru societatea civila, unii politologi acrediteaza ideea pentru societatea civila a unei culturi civice. Este evident ca, in acest sens, se poate vorbi de o cultura civica care este definita, in principal, prin raportarea cetatenilor la valorile politice democratice si, deci, la participarea acestora la actiunile de sustinere a democratiei. Dar, in final, aceasta cultura civica este in realitate o forma a culturii politice.

In functie de dimensiunile culturii politice (cognitiva, afectiva si apreciativa), se manifesta mai multe tipuri de stari de spirit ale populatiei unei tari in raport cu politica: acordul, apatia si alienarea.

Acordul presupune prezenta celor trei dimensiuni: cunoastere, afectivitate si evaluare.

Apatia nu exclude existenta cunostintelor politice, dar, pe plan afectiv si apreciativ, se manifesta indiferenta.

Detasarea politica, presupune un oarecare interes fara implicare.

Alienarea presupune, de asemenea, existenta cunostintelor politice si elemente apreciative, dar se caracterizeaza prin ostilitate fata de sistemul politic.

Cu cat starile de apatie si alienare sunt mai numeroase in societate, cu atat stabilitatea sistemului politic este mai fragila.

Pentru realizarea unei culturi politice valoroase, care sa-si manifeste din plin dimensiunile sale cognitive, afective si apreciative, este nevoie de un climat democratic in care sa existe, pe de o parte, libertatea de gandire, de exprimare, de libera circulatie a informatiei, de acces liber la instruire si informare, iar, pe de alta parte, sa existe o responsabilitate fata de veridicitatea informatiei si a unui comportament corespunzator democratic in societate din partea tuturor cetatenilor, atat a guvernantilor cat si a guvernatilor.

Cultura politica se caracterizeaza prin anumite trasaturi specifice prin care se individualizeaza de restul culturii.

Astfel, cultura politica se distinge, in primul rand, prin faptul ca se bazeaza pe un fond larg de cunostinte care vizeaza toate domeniile de activitate si care sunt fructificate de cultura politica. O autentica cultura politica nu poate sa faca abstractie de cunostinte in domeniul economic, social, moral, al istoriei nationale si universale etc.. Cunostintele din aceste domenii sunt necesare in formarea culturii politice atat pentru guvernatori cat si pentru guvernati. Pentru guvernanti acest lucru se impune ca o conditie sine-qua-non, pentru ca elaborarea unor programe politice adecvate de organizare si conducere a societatii implica vaste cunostinte din toate domeniile de activitate. Pentru guvernati, se impun aceleasi cerinte de cunostinte generale care sa-i ajute la intelegerea fenomenului politic si la adoptarea unei atitudini mai corecte fata de acesta. Se poate spune ca intre cultura, luata la modul general, si cultura politica exista o relatie directa, in sensul ca o cultura politica autentica nu poate exista decat pe fondul unei cat mai vaste culturi generale.

O alta trasatura a culturii politice se refera la specificul valorilor si normelor politice. Daca plecam de la premisa ca valoarea reprezinta intruchiparea unor scopuri, proiecte, dorinte, intr-un cuvant, a unor idealuri privind actiunile politice de organizare si conducere a societatii in concordanta cu cerintele progresului istoric. Deci, valorile politice reprezinta un raport intre realitati si idealurile de progres ale oamenilor. Asadar, cultura politica include valori care reclama actiuni pentru promovarea progresului istoric si care imbarca, parafrazandu-l pe Aristotel, "binele general al societatii". Pornind de la aceasta trasatura caracteristica a culturii, valorile politice se refera la idealurile de libertate a tuturor oamenilor si popoarelor, la organizarea democratica a societatii, la gandire si exprimare libera, la dreptate si echitate sociala si dorintele fiecaruia de mai bine, se manifesta ca acte sociale constiente, intruchipate in idealuri ce caracterizeaza un anumit sistem de valori, dar si valori generale umane comune societatii in evolutia sa istorica. Orice sistem politic creeaza anumite criterii de apreciere a valorii politice, dupa care isi conduce activitatea de promovare a acestora. Strans legate de valorile politice sunt normale politice care decurg din criteriile de apreciere a valorilor politice.

Norma politica exprima regula de activitate, un model de comportare fixat, prin traditie sau prin lege, privind manifestarile politice ale indivizilor, ale organizatiilor si puterii politice privind organizarea si conducerea vietii sociale.

In cadrul fiecarei societati se dezvolta un ansamblu de norme specifice, care reglementeaza raporturile intre cetateni, intre grupuri sociale, intre acestea si puterea politica. Intr-un sistem politic bine articulat, normele politice isi gasesc expresia in adoptarea unei legi fundamentale, in constitutie, care constituie principalul cadru normativ in limitele caruia cetatenii tarii respective isi desfasoara activitatea. Asadar, valoarea politica, pentru a fi operanta, trebuie concretizata, in legi si alte norme de conduita sociala.

Pentru alcatuirea unui cadru normativ adecvat, o mare importanta o are elaborarea unor programe politice ale partidelor in care sa se regaseasca atat cerintele de progres ale societatii cat si aspiratiile cetatenilor de mai bine.

O alta trasatura a culturii politice este aceea ca are la baza atat mijloace si institutii specifice cat si mijloace si institutii caracteristice intregii societati.

Ca institutii si mijloacele specifice sunt: puterea, partidele, organizatiilor politice, o parte din mijloacele de informare etc.. Restul institutiilor si mijloacelor de instruire si informare generala concura in acelasi timp si la formarea culturii politice. Se poate deci afirma ca, dintre toate formele de cultura, cultura politica beneficiaza de cel mai organizat si institutionalizat cadru.

O alta trasatura caracteristica culturii politice este aceea ca ea se manifesta cu precadere sub forma unor ideologii politice. Ideologia politica reprezinta un ansamblu relativ structurat de valori si idei politice , cu caracter de grup, de clasa, ideologie care le exprima interesele si scopurile politice.

Ideologia, ca un ansamblu de idei si valori cu caracter de clasa, este elaborata de catre teoreticienii grupului social respectiv, sau ai partidelor politice, care se materializeaza in doctrine si programe politice, urmarind atragerea cetatenilor la valorile, ideile si normele proclamate. Desi valorile, ideile, convingerile politice sunt specifice unui anumit grup, ele sunt prezentate, de regula, ca fiind universale, aceasta pentru a atrage cat mai multi adepti. Asadar, ideologia politica reprezinta o forma a culturii politice cu caracter coerent si partizan, dar, de regula, mai putin realist si global. Pentru guvernanti, cultura politica trebuie sa se materializeze in ideologie politica, in doctrine si programe care sa ofere tot atatea variante de organizare si conducere sociala. Cu cat o ideologie politica    inglobeaza interesele si aspiratiile de progres ale cetatenilor, cu atat este mai realista si eficienta. Daca ar trebui sa facem o apreciere a culturii politice a guvernantilor, a partidelor politice, este aceea ca acesta nu s-a cristalizat in suficienta masura in ideologii clare, in doctrine politice concrete privind organizarea si conducerea societatii.

Cultura politica isi indeplineste rolul sau in societate prin anumite functii care au un caracter general privind intreaga societate, dar si specifice pentru guvernanti sau guvernati.

Ca functii generale mentionam: functia informationala, functia axiologica si functia normativa.

Functia informationala constituie calea de transmitere spre membrii societatii de informatii cu privire la sistemul politic, la actiunile politice, la valorile si normele politice. Aceasta functie contribuie la formarea unui fond de cunostinte politice si, implicit, la cunoasterea modului de organizare politica a societatii, a legaturilor dintre conducatori si condusi, dintre putere si indivizi, dintre stat si societate, a criteriilor prin care puterea apreciaza politica statului. Prin aceasta modalitate de informare si cunoastere se asigura un comportament corespunzator atat din partea cetatenilor cat si din partea puterii. Intr-un sistem politic democrat, functia informationala a culturii se realizeaza in ambele sensuri, de la guvernanti la guvernati, si invers. In acest fel, guvernantii informeaza asupra deciziilor luate , dau sugestii sau orienteaza anumite actiuni. La randul lor, guvernatii, isi exprima optiunile asupra legitimitatii deciziilor si actelor politice, isi manifesta anumite atitudini, comportamente politice fata de putere.

Functia axiologica se refera la modul in care se apreciaza valoarea fenomenului politic si modalitatile concrete de constituire a sistemului de valori, precum si a raportarii la realitatea practica. In principal, prin aceasta functie se realizeaza anumite convingeri ale oamenilor fata de valorile politice care pot fi de atasament sau de respingere privind aceste valori. Convingerile, la randul lor, genereaza atitudini politice ce reprezinta modalitati de raportare a cetatenilor la fenomenele politice pe care le apreciaza intr-un fel anume.

Functia normativa a culturii politice priveste modul in care sistemul de valori se converteste in norme si reguli, menite sa dea stabilitate societatii si sa asigure functionalitatea sistemului social. In elaborarea unor norme si reguli de comportament, orice cultura politica tinde spre consens, lucru ce se realizeaza destul de rar, deoarece sunt dese situatiile cand unii membri ai societatii resping o parte a normelor si regulilor politice elaborate de putere. Pentru stabilitatea sociala este necesara insa acceptarea de catre toti membrii societatii a unui numar suficient de mare de norme si reguli care sa asigure acest lucru, chiar daca o parte din membrii societatii nu le impartasesc. Intr-o societate in care exista o temeinica cultura politica, normele si regulile politice sunt respectate de catre toti cetatenii, daca aceasta exprima vointa majoritatii, chiar daca unii nu sunt de acord cu ele. Intr-o societate democratica cu un inalt grad de cultura politica se admite contestarea anumitor valori si norme politice care insa nu inseamna automat nerespectarea lor.

Ca functii specifice pentru guvernanti, cultura politica include elaborarea unor programe politice corespunzatoare dezvoltarii democratice a societatii si asigurarea transpunerii lor cat mai adecvate in practica, iar pentru cetateni, formarea unui comportament de respectare a normelor si regulilor politice, a legilor tarii si de schimbare prin metode democratice a celor care sunt apreciate ca nu corespund nevoilor de progres.

In concluzie, cultura politica indeplineste un rol insemnat in organizarea si conducerea democratica a societatii, in asigurarea unor norme si reguli de convietuire in concordanta cu cerintele dezvoltarii sociale pe linia progresului istoric.

Rolul culturii politice se caracterizeaza mai ales prin convertirea sa in actiunea politica.[3]