CONCEPTUL DE STAT. APARITIA SI EVOLUTIA STATULUI

CONCEPTUL DE STAT. APARITIA SI EVOLUTIA STATULUI

Problema definirii a constituit o preocupare a politologilor si a altor oameni de stiinta inca din antichitate si care continua si in prezent. Exista o mare diversitate de pareri privind definirea statului, avand fiecare, luate in parte, elemente rationale care contribuie la elaborarea unei definitii cat mai corespunzatoare a conceptului de stat.

Notiunea de stat provine de la latinescul "statius" care, initial, desemna "o stare de repaus".

Romanii mai foloseau si termenul "civitas", semnificand "cetate, stat", precum si "res publica", aproximativ cu acelasi inteles. Despre "polisul" grecesc s-a aratat deja ca el desemneaza cuvantul "stat", "cetate". Germanii au interpretat notiunea de "statius" in sensul de "land", cu semnificatia de "stat, tara", vizand organizarea politica statala. Expresia "statio" apare pentru prima data in lucrarea lui N. Machiavelli "II Principe", in stransa legatura cu faurirea unitatii statale. Abia in sec. al XVII-lea aceasta idee este larg admisa, termenul incepand sa patrunda in toate limbile.

Diversitatea de pareri privind conceptul de stat se explica prin nivelul de cunoastere propriu momentului istoric dat, imprejurarilor istorice in care s-a gandit, diversitatea de criterii de la care s-a plecat etc.. Astfel, in antichitate, statul era considerat o forta de origine divina, conceptie care se va regasi si in urmatoarele formatiuni sociale. In optica lui Platon, statul reprezenta o organizare de tip aristocratic bazata pe caste, in care era inclusa intreaga populatie, cu exceptia sclavilor. Conducatorii erau filosofii, inteleptii, gardienii erau cei care indeplineau rolul de paznici, iar mestesugarii si agricultorii asigurau baza sociala.

In perioada Renasterii s-a remarcat in aceasta privinta N. Machiavelli, care considera statul o organizatie politica nationala, sub egida monarhiei absolutiste, inscrisa in limitele unui anumit teritoriu.

In epoca luminilor, Montesquieu prezinta statul ca o institutie centrala bazata pe legi si structurata pe trei elemente ale puterii: legislativa, executiva si judecatoreasca. J. J. Rousseau defineste statul ca o putere contractuala, legitimata printr-un contract social, adica o organizatie politica separata de societate, careia i se cedeaza o parte din drepturile comunitatii, pentru a sluji comunitatea.

Immanuel Kant intelege statul ca o grupare a oamenilor supusi regulilor de drept, ceea ce este adevarat dar nu complet, pentru ca nu se explica scopul gruparii respective de oameni. El avea in vedere, prin urmare, numai latura juridica, dar nu si cea politica a statului.

Interesanta apare definitia data de Oppenheimer care, intr-o lucrare intitulata "Statul, originile sale si aparitia sa", in 1913, concepe statul ca un organism politic impus de catre un grup de invingatori, pentru a se apara de revoltele interioare si atacurile din afara, urmarind exploatarea economica a invinsului de catre invingatori.

In conceptia marxista, statul reprezenta un instrument de dominare a unei, clase sociale asupra alteia.[1]

Teoreticienii mai recenti ai statului, printre care se numara si Michael Mann, au argumentat ca exista doua dimensiuni ale puterii statului; una despotica (care este mai mare cand statul actioneaza arbitrar, liber de constrangerile constitutionale) si una infrastructurala (caracterizata prin abilitatea de a patrunde in societate si de a organiza relatiile sociale).

Se pare insa ca tratarea statului ca opus societatii reprezinta o punere gresita a problemei. Eroarea rezida in tratarea statului si a societatii ca doua organisme independente.

Dintre teoriile care s-au formulat in legatura cu geneza si continutul statului, si care au o larga circulatie, mentionam urmatoarele:

teocratica, in lumina careia statul apare ca o creatie divina, respectul si

supunerea fata de aceasta fiind apreciate ca o indatorire religioasa. Astfel de teorii intalnim in perioada antica, in feudalism si chiar in conditiile de astazi cand, in unele constitutii, se formuleaza ideea ca monarhul domneste din mila lui Dumnezeu;

patriarhala, care sustine ca statul ar fi luat nastere direct din familie, iar puterea

monarhului, din puterea parinteasca. Elemente ale acestei conceptii se intalnesc, de asemenea, in antichitate, la Aristotel, dar si in epoca moderna, de exemplu, la politologul Robert Filmer, care (intr-o lucrare intitulata "Patriarhul", aparuta in 1953) dezvolta aceasta teorie, sustinand ca monarhul detine puterea ca mostenitor al lui Adam, care a primit prin bunavointa lui Dumnezeu aceasta putere, ca si puterea parinteasca (conceptie combatuta de John Locke);

contractuala, potrivit careia statul a aparut pe baza unei intelegeri intre putere si

cetateni, ca o necesitate naturala, teorie sustinuta din antichitate, dar dezvoltata in epoca luminilor, in mod deosebit la Ch. Montesquieu si J.J. Rousseau;

violentei, potrivit careia statul a aparut ca rezultat al starilor conflictuale dintre

oameni, in care tribul invingator isi subordona tribul invins. Ca reprezentanti ai acestei teorii pot fi considerati Eugen Duhring, Oppenheimer etc.. In cadrul acestei conceptii poate fi inclusa si teoria marxista, care sustine ca statul este rezultatul luptei de clasa;

organicista, care transpune mecanic situatia din natura in societate, in care statul

ar reprezenta anumite celule specializate pentru a asigura functionalitatea organismului social;

rasista, ca varianta a teoriei violentei, in care o rasa trebuie sa domine o alta

rasa;

psihologica, care explica existenta statului prin factori de ordin psihologic si

care se poate rezuma la faptul ca in societate exista doua categorii de oameni care, din punct de vedere psihic, unii sunt destinati sa conduca, si altii sa fie condusi;

juridica, potrivit careia raporturile dintre oameni nu pot exista decat pe baza

unor reglementari juridice.

Majoritatea acestor teorii contin un anumit adevar, dar sufera prin unilateralitate, data atat de contextul istoric al elaborarii, cat si de mobilurile ideologice.

Fara a opera o analiza minutioasa a tuturor acestor teorii, vom preciza ca, din punct de vedere stiintific, statul este considerat de catre mai multi analisti ca forma de organizare politica a societatii aflata pe diferite trepte de dezvoltare, elementele cadru ce conditioneaza existenta statului fiind: teritoriul, populatia si caracterul de organizare politica. In viziunea francezului Armand Cuvillier "Statul este un ansamblu de organisme politice, administrative si judecatoresti, care se concretizeaza in societatea ajunsa la un anumit nivel de diferentiere, conducere si putere de constrangere a societatii".

Dupa M. Duverger, statul este si un mijloc de a asigura o anumita ordine sociala, o anumita integrare a tuturor in colectiv pentru binele comun.

Noi consideram ca statul poate fi definit ca principala institutie prin care se exercita puterea politica in societate, in limitele unui anume teritoriu, de catre un grup organizat de oameni care isi impun vointa membrilor societatii privind modul de organizare si conducere a acesteia.

Statul, ca principala institutie politica, a aparut pe o anumita treapta a evolutiei istorice, raspunzand nevoilor de dezvoltare si progres ale societatii. In general, aparitia statului este situata in perioada de trecere de la organizarea gentilica a societatii spre oranduirea sclavagista. Necesitatea aparitiei statului este legata de nevoia comunitatii umane evoluate de a-si asigura functionalitatea printr-o organizare politica.

Printre factorii care au determinat aparitia statului se pot include:

atingerea unui inalt grad de evolutie a triburilor si uniunilor tribale, prin

cresterea lor numerica dar si calitativa, prin tendinta de a se transforma in popoare si de a deveni sedentare, in care functionalitatea comunitatii nu se mai putea realiza doar pe baza legaturilor de sange, prin supunerea copiilor fata de parinti, ci prin altfel de relatii - superioare - oferite de organizarea statala, in care apare o noua relatie conducatori - condusi;

diviziunea sociala a muncii, legata indeosebi de aparitia agriculturii (viata

comunitatii incepand sa capete un caracter sedentar) a generat necesitatea de a organiza comunitatea pe un anumit teritoriu, pe baza unor structuri politice;

diferentierea sociala, ca rezultat al aparitiei plusprodusului, care reclama o

armonizare a intereselor privind productia, circulatia si, mai ales, distribuirea si redistribuirea produselor, ceea ce ducea, totdeauna, la necesitatea existentei unei autoritati politice cu mijloace de impunere a vointei proprii.

Statul a aparut si s-a dezvoltat in stransa legatura cu specializarea unei anumite parti din societate, careia i s-au incredintat anumite functii de conducere, organizare, aparare etc., pentru asigurarea functionalitatii sociale in conditiile complexe in care au inceput sa se dezvolte anumite comunitati umane: tribul, uniunile tribale, popoare, natiuni.

A devenit o axioma, de pilda, ca, in zilele noastre, natiunea nu poate exista si, mai ales, nu se poate dezvolta fara o organizare politica asigurata de stat.

Dupa cum se observa, statul a aparut legat de evolutia unor comunitati umane care, pentru a functiona, aveau nevoie de o organizare politica data de stat. La inceput, statul era o organizare politica a triburilor si uniunilor tribale, iar apoi, o data cu formarea popoarelor, statul a devenit principalul mod de organizare politica a acestora, situatie ce o intalnim atat in perioada sclavagista cat si in cea feudala.

Fiecare dintre popoarele existente in sclavagism si feudalism a reclamat, pentru dezvoltarea sa, o organizare statala proprie, desi aceasta organizare era grefata pe modurile de productie respective.

De pilda, in sclavagism, n-a existat stat sclavagist, in general, ci stat al unei comunitati umane din scalavagism precum: statul egiptean, statul chinez, statul indian, persan, grec, roman, celt, dac etc..

In feudalism, au existat, de asemenea, statele legate de popoarele acestei formatiuni sociale ca: statele germane, statul francez, englez, arab, spaniol, italian, rus, roman, grec, bulgar etc..

O data cu trecerea la capitalism, in epoca moderna se desfasoara procesul de transformare a popoarelor in natiuni, care va conduce la constituirea statelor nationale unitare. De remarcat ca in zona occidentala europeana, acest proces a avut loc mai devreme.

Putem afirma, cu deplin temei, ca statul devine pentru natiune nu o simpla trasatura, cum sustin marxistii, ci insusi modul de organizare politica.

Procesul de constituire a statelor nationale a fost si ramane un proces foarte complex si dificil, dar inexorabil. Natiunile dezvoltate din punct de vedere economic, politic, cultural s-au realizat, ca atare, in cadrul statelor nationale unitare. Cu cat acest proces s-a produs mai devreme, cu atat viata natiunilor respective a inflorit si a prosperat mai repede. In timp ce acolo unde acest proces a intarziat, din diferite motive, s-a constatat o ramanere in urma pe calea dezvoltarii natiunilor respective.

Aparitia si existenta in unele cazuri, adevarat putine, a statelor multinationale vine sa confirme aceasta regula, si nicidecum sa o infirme. Statele multinationale au aparut ca urmare a faptului ca procesul de formare a natiunilor in viata unor popoare a avut loc in conditiile in care acestea se aflau sub stapanirea unor imperii din evul mediu. Din aceste considerente, popoarele respective nu au putut sa se organizeze de la inceput in state nationale de sine statatoare, ceea ce a constituit o serioasa frana in calea dezvoltarii lor.

Pe masura evolutiei istorice, adancirii procesului de formare a constiintei nationale, tendinta natiunilor de a se constitui intr-o viata politica de sine statatoare a devenit atat de puternica incat a actionat ca principalul factor de destramare a imperiilor, pe ruinele carora s-au format statele nationale. Astfel, s-au dezagregat imperiile: otoman, habsburgic, german si altele.

Printre marile imperii s-a numarat si cel tarist care,in timpul primului razboi mondial, a primit o puternica lovitura, ducand la eliberarea unor natiuni. Dupa revolutia socialista din octombrie 1917, imperiul rusesc a reusit in mare parte sa se salveze, devenind stat sovietic multinational. In prezent, se desfasoara insa un accentuat proces de transformari infrastructurale, republicile unionale constituindu-se in state nationale independente si suverane. Fenomene asemanatoare se constata si in cadrul fostei Cehoslovacii si fostei Iugoslavii, desi in situatiile respective procesul imbraca aspecte deosebite.

In epoca actuala asistam la tendinta de manifestare a unei vieti nationale de sine statatoare prin constituirea de state nationale, iar uniunile de state - daca se vor mentine si vor exista pe perioade mai lungi sau mai scurte - se vor fundamenta, potrivit sensului evolutiei situatiei prezente, pe baza de independenta, egalitate si suveranitate, in care statul sa constituie modul principal de organizare politica a fiecarei natiuni.