CONSERVATORISMUL SI NEOCONSERVATORISMUL

CONSERVATORISMUL

Inainte de a deveni doctrina, conservatorismul a fost o stare de spirit, o atitudine, care a insotit politicul de-a lungul intregii sale evolutii istorice. Ca doctrina politica conservatorismul a aparut ca o reactie la ideile liberale sustinute de revolutiile burgheze si se pronunta pentru apararea ordinii sociale, si a institutiilor traditionale, impotriva innoirilor si schimbarilor.

Conservatorismul la inceputurile sale sustinea, in opozitie cu liberalismul, ca ordinea sociala este ierarhica, forma de guvernamant cea mai buna este monarhia, iar institutiile politice sunt produsul unei dezvoltari indelungate si schimbarea acestora de catre oameni s-ar realiza impotriva legilor eterne, schimbarile fiind apreciate ca brutalizari ale istoriei. Ca si alte doctrine, conservatorismul sustine statul de drept si dreptul la proprietate, insa organizarea si conducerea societatii este considerata benefica numai daca are la baza structura politica traditionala, care trebuie mentinuta pe perioade istorice indelungate.

In acest sens, doctrina conservatoare se pronunta pentru pastrarea valorilor care apartin trecutului, mentinerea stabilitatii, existenta claselor sociale distincte si ierarhizate, inegalitatea indivizilor si a claselor ca ordine naturala, acceptarea progresului cu prudenta si numai in masura in care nu creeaza disfunctii majore in societate.

Reticenta in promovarea tendintelor ce se manifestau in evolutia societatii si imobilismul in politica au facut ca ideea de conservatorism sa fie denigrata atat de liberalism cat si de doctrinele de stanga si extrema stanga.

De asemenea, trebuie facuta distinctia intre conservatorism si traditionalism. Traditionalismul desemneaza o caracteristica universal umana, exprima tendinta de a respecta traditia si de acceptare cu greutate a noului. Max Weber referindu-se la traditionalism arata ca acesta este un comportament contrapus initial oricarui reformism, e universal uman si denota o caracteristica psihologica formala, activa mai mult sau mai putin in orice individ. In societate se intalnesc persoane care din punct de vedere politic sunt progresiste, dar in chestiuni de viata sunt traditionaliste si invers.

Conservatorismul este un fenomen specific modern, istoric. Conservatorismul politic este o "structura spirituala obiectiva" fata de subiectivismul indivizilor singulari, care actioneaza in sens traditional. Altfel spus, traditionalismul este un concept sociologic generalizant, vechi de cand lumea, in timp ce conservatorismul este un concept istorico- sociologic, care desemneaza un fenomen modern, istoric si sociologic determinant. Cel care a dat pentru prima data conservatorismului acest aspect de structura spirituala obiectiva a fost Chateaubriand, care si-a intitulat periodicul sau menit sa serveasca ideii restaurarii politice in Franta - "Le Conservateur."

Desi respinge conceptul de egalitate si cel de libertate, conservatorismul poate fi definit prin urmatoarele trasaturi:

Pentru conservatori oamenii sunt prin natura lor intima inegali si adevarata libertate consta in a acorda fiecaruia posibilitatea sa-si dezvolte ceea ce are in particular. Cu alte cuvinte, conservatorii resping libertatea atomistica, libertatea abstracta si egalitatea indivizilor, care nu au cum sa fie egali. Accepta insa libertatea unor comunitati organice. Aceasta libertate presupune anumite privilegii acestor comunitati, care, inevitabil genereaza inegalitati.

In conceptia conservatoare notiunea de proprietate confera detinatorului anumite privilegii si prerogative care-i permit sa dispuna de un cuvant in afacerile statului si de alte drepturi care sunt indisolubil legate de onoarea personala a proprietarului. De exemplu, daca un proprietar isi instraina mosia nu putea sa-si instraineze si dreptul la vanatoare, precum si alte drepturi legate strict de persoana sa si acest fapt demonstra ca noul proprietar nu era cel autentic. Prin urmare se considera ca onoarea nu este transferabila.

O trasatura importanta a gandirii conservatoare este aderenta sa la ceea ce este imediat, concret. Se pleaca mereu de la un anumit fapt, dat, singular, nu se iau in considerare aspectele generale dincolo de aceasta realitate. Preocuparea de baza este sa se actioneze imediat, cu detalii concrete si fara a manifesta interes pentru structura lumii in care traieste si fara a cauta raspunsuri la intrebari care nu-si gasesc locul in contextul respectiv. Reformismul conservator nu tinde sa transforme lumea intreaga cum doreste liberalismul, ci sa inlocuiasca un fapt singular cu alt fapt singular, sa amelioreze o situatie, nu sa o schimbe.

Intelegerea particularului de catre conservatorism este facuta prin continuarea trecutului. Semnificatia unui fapt particular deriva din ceea ce este inapoia lui, in trecut, din ceea ce era prefigurat in germene. Progresistul traieste prezentul ca inceput al viitorului, in timp ce, pentru conservator prezentul este ultima etapa a trecutului. De aici si tendinta programelor conservatoare de a ameliora si nu de a schimba. Aceste trasaturi erau specifice perioadei initiale a conservatorismului, ulterior au aparut si alte forme, dintre care unele le intalnim si in zilele noastre de data mai recenta.

Teoria conservatoare este axata pe combaterea fenomenelor specifice societatii industriale, in care la mare pret sunt bunurile materiale. Referindu-se la conservatorismul anti - conformist, Alexis de Tocqueville remarca ca oamenii devin tot mai egali si mai asemanatori intre ei si fiecare doreste sa fie cum sunt ceilalti. Se constata o presiune extraordinara a spiritului majoritatii asupra inteligentei fiecaruia. In critica pe care o fac societatii, anti - conformistii apreciaza ca exista pericolul aparitiei unui nou despotism, cel al majoritatii care anihileaza autonomia spiritului si loveste in creativitatea inteligentei. Conformismul isi gaseste expresia deplina in cultura de masa, o cultura modesta in idei originale si bogata, in schimb, in idei generale, acceptate fara discernamant pe baza unei asa zise eficacitati sociale. Oamenii in aceste conditii au mai multa curiozitate, dar mai putin timp liber, sunt mai activi, dar in acelasi timp mai agitati si au timp mai putin pentru a gandi. Se doreste succesul, dar cu efort cat mai putin, peste tot domneste un materialism care neaga orice transcendenta. Oamenii se izoleaza de ei insisi si unii de altii si fiecare este indemnat sa se ocupe numai de persoana sa.

In opinia unor conservatori care reprezinta acest curent anti - conformism, disparitia elitelor in jurul carora va gravita intreaga activitate sociala si evident politica, si inlocuirea lor cu omul de masa a avut consecinte catastrofice pentru viitorul omenirii. Este asa pentru ca omul de masa este inert, nu are obiective de larga circulatie, nu pune intrebari, nu are certitudini si nici incertitudini, nu respecta aristocratia intelectuala si nu tolereaza diferentele de pareri. La toate acestea conservatorismul propune crearea unui spirit conservator din partea celor mai buni, o campanie impotriva tuturor improvizatiilor in campul intelectual si social.

Individul nu poate iesi de sub tendintele distructive ale societatii de masa, decat largind sectorul societatii civile pentru a salva integritatea morala si intelectuala a fiecaruia.

Prin urmare, salvarea individului de sub tirania majoritatii si autonomia societatii civile raman obiective prioritare a conservatorilor.

NEOCONSERVATORISMUL

Neoconservatorismul pastreaza unele caracteristici ale conservatorismului clasic, care sunt adaptate noului context istoric pe de o parte, iar pe de alta parte, preia o serie de teze si explicatii din doctrinele de dreapta.

Principalele caracteristici ale neoconservatorismului sunt:

reafirma ca inegalitatea dintre oameni este eterna, deoarece exprima vointa divinitatii;

statul tutore si tutelar trebuie inlocuit cu statul minimal;

restrangerea competentelor economice ale statului este asociata cu elogierea concurentei libere a intreprinzatorilor particulari;

programele de asistenta sociala trebuie transferate din competenta guvernului la nivelul institutiilor locale, publice sau private;

reducerea impozitului pe capital este evidentiata drept modalitatea optima de stimulare a initiativelor private;

accentuarea tendintelor de a renunta la tezele ce acreditau rolul divinitatii in organizarea vietii politico-sociale;

irationalitatea este apreciata ca unul dintre dusmanii principali ai omului contemporan;

puterea politica este exercitata de acea grupare a populatiei care este detinatoare a vocatiei naturale de a conduce;

reticentele fata de oras sunt imbinate cu idealizarea vietii la tara.