CONSTITUIREA SI EVOLUTIA UNIUNII EUROPENE ( U.E.)

1. CONSIDERATII GENERALE

Primele reglementari privind securitatea si sanatatea in munca au aparut cu scopul de a solutiona unele cazuri particulare de imbolnavire profesionala sau accidente de munca deosebit de grave si cu frecventa ridicata .

Conventia BIT nr. 155 , care se aplica la toate ramurile de activitate economica si la toti lucratorii [ cuprinzandu-i si pe cei din serviciile publice, dar excluzandu-i pe cei pentru care exista probleme specifice : navigatie, pescuit , etc. ] , prevede ca " orice stat va trebui , in conformitate cu conditiile nationale si prin consultare cu organizatiile profesionale cele mai reprezentative , sa defineasca , sa puna in aplicare si sa reexamineze periodic politica nationala in domeniul securitatii si sanatatii in munca ".

Analizand legislatiile nationale ale tarilor membre ale Uniunii Europene ( U.E. ) asa cum se reflecta in documentele oficiale ale BIT , se desprind urmatoarele trasaturi specifice :

in toate aceste tari exista o structura stabila care elaboreaza si emite legislatia in domeniul protectiei muncii . Securitatea si sanatatea in munca este considerata , sub aspect juridic , o problema de stat , care trebuie reglementata la nivel national , prescriptiile de SSM impunandu-se de sus in jos

toate statele dispun de organisme si instrumente nationale care urmaresc , indruma , controleaza si , in unele cazuri , chiar coordoneaza aplicarea masurilor de SSM .

Cu toata diversitatea cadrului istoric , cultural si legislativ care se manifesta in tarile U.E. si care a determinat unele diferente esentiale in abordarea problematicii securitatii muncii , exista un model comun in sistemele legislative , prin care se instituie maxim trei niveluri de control :

national ( stuctura centrala , la nivelul gevernului sau unui minister );

regional ( autoritati teritoriale subordonate structurii centrale ) ;

de ramura ( organisme neguvernamentale constituite la nivelul princi-palelor ramuri industriale de activitate ) .

Instrumentele folosite de organismele statale de control sunt :

- cadrul de baza legislativ , prin care se stabilesc principiile fundamentale si unele cerinte speciale , considerat ca formeaza legislatia primara ;

- legislatia secundara , compusa din dispozitii legale , regulamente, masuri, ordine , etc. , prin care se definesc in detaliu cerintele esentiale stabilite in baza princi-piilor enuntate de legislatia primara ;

- coduri de orientare profesionala si practica .

Paralel cu organismele statale , un rol deosebit in indrumarea , controlul si realizarea SSM , revine asigurarilor sociale de boala sau accident , indiferent ca sunt organizatii de stat sau private .

Toate legislatiile definesc raspunderea patronala pentru realizarea SSM si stabilesc, in limite variate , drepturi si obligatii ale lucratorilor (muncitorilor ).

In functie de marimea firmelor si de riscurile proprii activitatii prestate , in majoritatea statelor este prevazuta obligativitatea includerii in structura organizatorica a intreprinderilor si a unor functii specifice pentru SSM : director general cu securitatea , inginer sef cu securitatea , lucrator desemnat cu securitatea etc.

Toate legislatiile nationale , desi prevad expres atat obligatiile patronilor , cat si ale executantilor , pe linie de SSM lasa un grad destul de mare de libertate privind masurile care trebuie adoptate , precum si modul concret de realizare al acestor activitati .

2. MOMENTE SEMNIFICATIVE IN CREAREA UNIUNII EUROPENE( EU)

GENERALITATI

Uniunea Europeana (U.E.) nu este o federatie ca Statele Unite ale Americii. Nici nu este o simpla organizatie pentru cooperare intre guverne precum Organizatia Natiunilor Unite.

Este de fapt un lucru unic. Tarile care alcatuiesc U.E. (statele membre) si-au strans in acelasi bazin suveranitatile pentru a castiga o crestere a influentei la nivel mondial, pe care altfel nici una dintre ele, nu ar fi putut-o avea pe cont propriu.

Unirea suveranitatilor inseamna in practica ca tarile membre delega o parte din puterea lor de decizie, pentru a o transmite institutiilor pe care le-au creat, astfel incat decizia in probleme specifice de interes comun, sa poata fi luata in mod democratic la nivelul Uniunii Europene.

Uniunea Europeana reprezinta rezultatul eforturilor depuse de catre promotorii Europei comunitare incepand din 1950. UE constituie organizatia cea mai activa de integrare multisectoriala, avand scopul declarat de a actiona in domeniile economic, social, politic, al drepturilor cetatenesti si al relatiilor externe ale statelor membre.

.2. ISTORICUL CREARII UNIUNII EUROPENE

La 16 aprilie 1948, un numar de 16 tari europene au raspuns propunerii lansate de generalul Marshall pentru gestionarea in comun a ajutorului american acordat pentru reconstructia Europei si au semnat, la Paris, Tratatul de constituire a Organizatiei Europene de Cooperare Economica (OECE), ce a devenit instrumentul cooperarii interguvemamentale si a permis liberalizarea schimburilor intre membrii sai.

Celor 16 tari (Austria, Belgia, Danemarca, Franta, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Luxemburg, Norvegia, Olanda, Portugalia, Marea Britanie, Suedia, Elvetia si Turcia) li s-au alaturat Germania (31 octombrie 1949) si Spania (20 iulie 1959), Statele Unite si Canada, care au avut calitatea de asociati.

Prin Tratatul incheiat la Paris la 30 septembrie 1961, Organizatia Europeana de Cooperare Economica a fost inlocuita de Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE) din care, initial, faceau parte statele membre OECE, precum si S.U.A. si Canada, iar ulterior au mai aderat Japonia (1964), Finlanda (1969), Australia (1971) si Noua Zeelanda (1973).

Necesitatea unificarii politice a Europei a fost dezbatuta la Congresul de la Haga (mai 1948) organizat de miscarile europene, avand ca urmare crearea la 5 mai 1949 a Consiliului Europei, organizatie interguvemamentala cu scopul apararii intr-un cadru institutionalizat a valorilor democratice considerate a fi amenintate prin divizarea Europei in doua blocuri, respectiv: principiile libertatii individuate, ale 1ibertatii politice si preeminenta dreptului pe care se bazeaza orice democratie adevarata.

La crearea Consiliului Europei au participat zece state: Belgia, Olanda, Luxemburg, Marea Britanie, Franta, Norvegia, Suedia, Danemarca, Italia si Irlanda.

Organizatiile create nu se distingeau cu nimic de constructiile interntionale traditionale si, desi acopereau principalele domenii ale cooperarii, nu au fost in masura sa raspunda problemelor geopolitice ale unei Europe confruntate cu razboiul rece.

Incepand cu anul 1950, constructia europeana s-a angajat pe o noua cale, avand la baza declaratia lui Robert Schuman, ministrul de exteme al Frantei (Paris, 9 mai 1950), care propunea un proces ce depasea cadrul traditional al cooperarii interguvemamentale, prin acceptarea trecerii anumitor atribute ale suveranitatii in favoarea unor institutii comune.

Declaratia era consecinta constatarii ca nici Organizatia Europeana a Cooperarii si nici Consiliul Europei nu puteau constitui cadrul unei adevarate integrari europene, deoarece erau consacrate unor simple actiuni de cooperare si nu erau de natura sa angajeze Europa pe calea unificarii Teale.

Declaratia lui Robert Schuman cuprindea principiile unei conceptii revolutionare in constructia europeana, iar aplicarea lor a dug la constituirea Comuniaitii Europene a Carbunelui si Otelului ( CECA ).

Piata comuna a carbunelui si otelului trebuia sa permita experimentarea formulei unei integrari sectoriale susceptibila de a fi progresiv extinsa si in alte domenii si chiar la construirea unei Europe politice.

In Declaratia din 9 mai 1950 aparea concepti a unei constructii functionale a Europei potrivit careia legaturile economice creand o solidaritate, de rapt, pregateau legaturile politice.

Tratatul de constituire a Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECA) a fost semnat la Paris, la 18 aprilie 1951, si dupa semnarea sa de catre cele 6 state -Belgia, Franta, Italia, Luxemburg, Olanda, R.F. Germania -a intrat in vigoare la 25 iulie 1952.

Inalta autoritate l-a avut presedinte pe Jean Mannet, iar Piata comunii s-a deschis la 10 februarie 1953 pentru carbune si la 10 mai 1953 pentru produsele siderurgice.

Tratatul de la Paris a constituit astfel punctul de pomire al unui proces de integrare, considerat in general ca trebuie sa fie global. Pentru prima oara in istoria moderna, state suverane accepta sa-si puna in comun resursele lor de carbune si otel si sa le incredinteze unei inalte Autoritati prezentand un caracter putemic supranational, avand sarcina de a degaja si de a face sa prevaleze interesul comunitatilor. Statele accepta, de asemenea, ca o Curte de Justitie independenta sa le asigure respectarea dreptului in functionarea comunitatii si ca o Adunare Parlamentara sa fie consultata asupra problemelor comunitare.

Dar, elementele supranationale sunt contrabalansate in diferite moduri: Inalta Autoritate este desemnata de guvernele celor 6 state membre, Adunarea Parlamentara nu este decat consultativa si, mai ales, s-a prevazut o institutie care sa reprezinte direct interesele statelor membre -Consiliul de Ministri.

Tratatul de la Paris din 18 aprilie 1951 a constituit primul pas pe calea integrarii europene si un model de integrare juridic, institutiile CECA pregatind institutiile celorlalte doua comunitati ce se vor crea peste cativa ani.

Astfel, la 25 martie 1957, s-a semnat la Roma, de catre statele membre CECA, doua noi tratate:

-Tratatul de constituire a Comuniaitii Economice Europene (CEE);

-Tratatul de constituire a Comunitatii Europene a Energiei Atomice (CEEA), denumit si Euratom.

Aceste tratate au intrat in vigoare la 1 ianuarie 1958.

Crearea Comunitatii Economice Europene avea in vedere mai ales transformarea conditiilor economice ale schimburilor si, prin urmare, ale productiei pe teritoriul comunitatii.

Spre deosebire de celelalte doua comunitati, Tratatul CEE are drept obiect integrarea ansamblului economiei statelor membre.

Crearea comunitatilor a reprezentat un moment decisiv in constructia unei Europe organizate, deoarece grupul de state a acceptat sa se angajeze pe calea integrarii, transferand unele din competentele lor proprii entitatii nou create, integrare care s-a inscris in perspectiva unei uniuni politice.

Modelul de integrare ales a functionat astfelincat a permis evolutia spre o Europa comunitara construita pe cateva linii esentiale:

-afirmarea preeminentei CEE asupra Comunitatilor CECA si CEEA, intrucat CEE a creat conditiile unei integrari economice globale, fiind in masura sa conduca la o Integrare politica;

-o tensiune durabila intre o conceptie 'supranationala' si o viziune interguvernamentala a constructiei europene, o tensiune intre interesele nationale si integrarea europeana;

-o extindere a domeniului interventiei comunitare;

-o atractie constanta exercitata asupra statelor europene, ceea ce a condus la o largire considerabila a Comunitatilor.

Crearea Comunitatilor europene a fost rezultatul unui proces istoric care, in dezvoltarea sa, a condus mai intai la o unificare institutionala, apoi la extinderea spatiului comunitar si in paralel la o adancire si extindere a domeniului interventiei comunitare.

Prin Tratatul de la Bruxelles, din 8 aprilie 1965, instituind un Consiliu unic si o Comisie unica a Comunitatilor europene, s-a realizat unificarea executivului si, pe cale de consecinta, diferite institutii si reguli strans legate de acestea refacandu-se intr-o singura administratie, iar administratiile celor trei Comunitati au fast dotate cu un buget de functionare unica.

Fuziunea nu a fost totusi decat institutionala, nu si functionala, cele trei Comunitati continuand sa ramana distincte in privinta reglementarilor economice.

La 17 februarie 1978 Parlamentul European a adoptat o rezolutie referitoare la o denumire unica pentru Comunitati. Astfel 'Comunitatea Europeana' desemneaza ansamblul institutiilor create conform tratatelor stabilind cele trei Comunitati europene, ca si grupul format din statele membre. Denumirea prezinta un interes practic si o valoare simbolica fara a avea semnificatie juridica, intrucat, din punct de vedere juridic, nu a avut lac fuziunea tratatelor si cele trei Comunitati nu au fuzionat intr-o singura Comunitate.

2.2.1. Extinderea spatiului comunitar

Uniunea Europeana este rezultatul unui proces de cooperare si integrare care a inceput in 1951 intre sase state europene: Belgia, Germania, Franta, Italia, Luxemburg si Olanda. Dupa cinci valuri de aderari (1973: Danemarca, Irlanda si Marea Britanie; 1981: Grecia; 1986: Spania si Portugalia; 1995: Austria, Finlanda si Suedia; 2004: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia si Ungaria), UE are acum 25 State Membre si se pregateste pentru cea de a sasea extindere. Acest proces are ca scop extinderea pasnica a zonei de stabilitate si prosperitate catre noi membri. State candidate in acest moment: Bulgaria, Romania si Turcia.

• 1991: se semneaza Acordurile Europene cu Ungaria si Polonia;
• 1993: se semneaza Acordurile Europene cu Bulgaria, Cehia, Romania si Slovacia;
• 1994: Ungaria si Polonia inainteaza cererea de aderare la UE;
• 1995: se semneaza Acordurile Europene cu Estonia, Letonia si Lituania;
  Bulgaria, Romania, Slovacia, Estonia, Letonia si Lituania inainteaza cererea de aderare la UE;
• 1996: Cehia inainteaza cererea de aderare la UE; Slovenia semneaza Acordul European si Inainteaza cererea de aderare la UE;
• 1997: Este adoptata Agenda 2000, care are o sectiune referitoare la extinderea UE; este prezentat punctul de vedere al Comisiei asupra lansarii procesului de aderare si asupra consolidarii strategiei de pre-aderare. Sunt publicate opiniile Comisiei cu privire la cererile de aderare la Uniunea Europeana ale tarilor candidate, bazate pe Criteriile de la Copenhaga
• 1998: Pe 31 martie incep negocierile cu sase state candidate (Cipru, Ungaria, Polonia, Estonia, Republica Ceha si Slovenia) ;
• 1998: Pe 4 noiembrie sunt publicate primele Rapoarte Anuale (privind stadiul indeplinirii criteriilor de aderare);
• 1999: 24-25 martie, Consiliul European de la Berlin adopta deciziile privind fondurile de pre-aderare si cheltuielile legate de aderare;
• 1999: 13 octombrie, Comisia Europeana adopta a doua serie de rapoarte anuale si revizuieste parteneriatele pentru aderare
• 1999: 10-11 decembrie, Consiliul European de la Helsinki decide sa deschida negocierile de aderare cu inca sase tari candidate: Bulgaria, Letonia, Lituania, Malta, Romania si Slovacia, si acorda Turciei statutul de tara candidata la UE ;

2000: Are loc, la Bruxelles, sesiunea de deschidere a Conferintelor Interministeriale cu privire la negocierile de aderare ale Maltei, Romaniei, Slovaciei, Letoniei, Lituaniei si Bulgariei. Tarile candidate sunt atentionate cu privire la importanta urmatoarelor aspecte:

o       adoptarea oficiala si aplicarea acquis-ului comunitar;

• asigurarea unei bune functionari a pietei interne, in concordanta cu politice Uniunii Europene, o atentie speciala acordandu-se domeniilor agriculturii, justitiei si afacerilor interne si protectiei mediului;
• alinierea la practicile Uniunii Europene in ceea ce priveste relatiile cu terte state si organizatii internationale. De asemenea, statele candidate au primit asigurari ca fiecare cerere de aderare va fi evaluata in functie de meritele proprii. Tarile candidate si-au prezentat obiectivele strategice determinate de aspiratiile politice, culturale si socio-economice in perspectiva aderarii.

• 2000: 8 noiembrie, Comisia Europeana adopta o noua serie de Rapoarte Anuale privind progresul inregistrat de tarile candidate
• 2000: La summitul de la Nisa, din 7-9 decembrie, Statele Membre au adoptat o noua formula institutionala a Uniunii Europene. Tratatul de la Nisa reprezinta o premisa necesara a procesului de extindere, intrucat contine prevederi referitoare la echilibrul puterii si procesul decizional in cadrul Uniunii, in contextul unei structuri cu 27 de State Membre;
• 2001: La 26 februarie Tratatul de la Nisa a fost adoptat de catre guvernele Statelor Membre. Tratatul va intra in vigoare dupa ratificarea sa de catre toate parlamentele nationale ;
• 2001: 13 noiembrie, Comisia Europeana adopta Rapoartele Anuale si reinnoieste Parteneriatele de Aderare
• 2002: La 1 martie are loc lansarea Conventiei privind Viitorul Europei;
• Consiliul European de la Barcelona, din 15-16 martie, s-a remarcat prin participarea istorica a sefilor de stat sau guvern, precum si a ministrilor de afaceri externe si finante ai tuturor celor 13 tari candidate, alaturi de omologii lor din statele membre UE;
• 2003: Pe 16 aprilie zece state semneaza Tratatul de Aderare: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Ceha, Slovacia, Slovenia si Ungaria;
• Consiliul European de la Salonic, din 19-20 iunie, adopta proiectul noii Constitutii Europene
• 2004, 1 mai: Ziua Extinderii. 10 tari adera la Uniunea Europeana (Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia si Ungaria);

2.2.2. Adancirea si extinderea domeniului interventiei comunitare

La intalnirea la nivel inalt de la Haga, din 1-2 decembrie 1969, sefii de stat si de guvern ai statelor au recunoscut ca numai o adevarata uniune economica si monetara poate mentine coeziunea uniunii vamale care constituie fundamentul CEE.

La 15 octombrie 1970 un comitet prezidat de primul ministru luxemburghez Werner, a prezentat un plan vizand constituirea in cursul unei perioade de 10 ani a unei Uniuni economice si monetare, printr-o unificare progresiva a politicilor economice nationale si crearea unei organizatii monetare, conducand la o moneda unica. Acest proiect ambitios nu a putut fi realizat decat intr-o forma embrionara.

Totusi, obiectivul unei Uniuni Europene conceputa ca un proces dinamic, ce nu diminueaza Comunitati1e, ci le-ar intari puterea si competentele institutiilor si ar unifica actiunea comunitara si cooperarea politica, a fast reafirmat de multe ori de statele membre si, in special, in 'Declaratia solemna asupra Uniunii Europene', adoptata de Consiliul European de la Stuttgart la 19 iunie 1983. :

Semnat 1a Luxemburg, la 17 februarie 1986, si la Haga, la 28 februarie 1986, si intrat in vigoare la 1 iulie 1987, 'Actul unic european' a operat o prima revizuire generala a tratatelor comunitare confirmand ca, desi Europa comunitara se sprijina pe ce1e trei Comunitati, ea nu se limiteaza la acestea.

Actul unic european cuprinde atat dispozitii relative la revizuirea tratatelor comunitare, cat si un titlu privind cooperarea europeana in domeniul politicii externe, titlu constituind o codificare a principiilor cooperarii politice.

In art.l al Actului se stipuleaza: Comunitatile europene si cooperarea politica europeana au drept obiectiv de a contribui impreuna la progresul concret al Uniunii Europene.

Prin ratificarea Actului unic, statele membre s-au angajat in procesul ireversibil care trebuia sa conduca la transformarea ansamblului relatiilor dintre ele intr-o Uniune Europeana.

Calitatea de membru al Comunitatilor si cea de participant la procedura cooperarii politice sunt inseparabile. Actiunea in cadrul Comunitatilor si cooperarea politica contribuie amandoua la realizarea Uniunii Europene.

Actul unic apare ca o etapa de maxima importanta in construirea progresiva a Uniunii Europene.

In legatura cu fundamentele si politicile Comunitatii, Actul unic a fost caracterizat ca fiind obligatia de a realiza simultan marea piata fara frontiere plus coeziunea economica si sociala, o politica europeana de cercetare si tehnologie, intarirea sistemului monetar european, lansarea unui spatiu social european si actiuni semnificative in domeniul mediului.

Obiectivul central il reprezinta realizarea pietei interne, motiv pentru care art.13 din Actul unic european prevede ca Tratatul CEE este completat cu art.8A care dispune: Comunitatea adopta masuri destinate sa stabileasca progresiv piata interna in cursul unei perioade care a expirat la 31 decembrie 1992, conform dispozitiilor din tratat.

Piata interna comporta un spatiu fara frontiere interne, in care libera circulatie a marfurilor, persoanelor, serviciilor si capitalurilor este asigurata potrivit dispozitiilor tratatului. In afara dispozitiilor care definesc obiectivul general al stabilirii pietei interne, Actul unic aduce modificari si procedurilor prevazute pentru suprimarea obstacolelor in calea schimburilor dintre statele membre.

Prin art.20 din Actul unic s-a introdus un nou capitol avand ca titlu 'Cooperarea in materie de politica economica si monetara' (Unitatea economica si monetara). Capitolul contine doua paragrafe din care primul se refera la cooperarea dintre statele membre in vederea asigurarii convergentei politicilor economice si monetare necesare dezvoltarii ulterioare a Comunitatii. Cel de al doilea paragraf indica procedura de urmat pentru dezvoltarea politicii economice si monetare implicand modificari institutionale.

Crearea unui spatiu european impunea in paralel cu suprimarea obstacolelor si in absenta unei politici industriale comune, urmarirea unor obiective comune bine definite in diferite domenii ale politicii economice si sociale.

Tratatul CEE continea un titlu privind politica sociala. Actul unic, prin articolele 21 si 22, a introdus in tratatul CEE articolul 118 A referitor la posibilitatea de a se legifera in acest domeniu cu majoritate calificata si articolul 118 B prin care se permite Comisiei sa stimuleze dialogul social la nivel european.

De asemenea, Actul unic a adaugat noi titluri in partea a treia a Tratatului CEE referitoare la politica comunitatii, si anume:

-coeziunea economica si sociala (art. 130 A);

-cercetarea si dezvoltarea tehnologica (de la 130 F la 130 Q);

-mediu (de la 130 R la 130 T).

Noile texte definesc obiectivele si mijloacele de actiune, introducand si proceduri ce permit sa se adopte deciziile de aplicare cu majoritate calificata. Actul unic european poate fi considerat ca tranzitia necesara instituirii Uniunii Europene.

La Consiliul european de la Maastricht, din 9-10 decembrie 1991, sefii de stat si de guvern ai celor 12 state membre ale Comunitatilor europene, reuniti in conferinta interguvernamentala pe baza art. 236 din Tratatul CEE au ajuns la un acord asupra proiectului de tratat asupra Uniunii Europene, prin care se angaja o noua etapa importanta in constructia europeana.

Acest Acord era un acord politic. Inaintea semnarii trebuia sa se dea forma juridica definitiva textelor consolidate ale celor doua aspecte ale tratatului, 'o uniune politica' si 'o uniune economica si monetara', negociate separat.

La 7 februarie 1992, la Maastricht, ministrii afacerilor externe si ministrii de finante ai celor 12 au semnat Tratatul asupra Uniunii Europene.

Tratatul a intrat in vigoare la 1 noiembrie 1993. Uniunea Europeana nu se substituie Comunitatilor care sunt mentinute si chiar dezvoltate, ci le inglobeaza intr-un ansamblu mai larg.

In structura Tratatului de la Maastricht, Uniunea Europeana cuprinde Comunitatile (primul pilon), completate cu politica externa si de securitate europeana (al doilea pilon) si cooperarea in domeniul justitiei si al afacerilor interne (al treilea pilon).

Tratatul defineste, in dispozitiile comune, obiectivele Uniunii si unele principii fundamentale pe care trebuie sa le respecte si precizeaza totodata ca Uniunea dispune de un cadru institutional unic.

Structura institutionala a Uniunii este bazata pe principiul potrivit caruia institutiile sint comune, dar executa competentele lor dupa proceduri diferite, dupa cum dirijeaza Comunitatile sau cooperarile politice.

Tratatul afirma identitatea Uniunii pe scara internationala si instaureaza o 'cetatenie a Uniunii' pastrand si conservand in acelasi timp ceea ce s-a realizat pe plan comunitar.

Tratatul prevede proceduri unice mai intai pentru modificarea Tratatului asupra Uniunii si a celorlalte tratate pe care Uniunea se bazeaza, apoi pentru aderarea noilor state membre.

Astfel Uniunea Europeana stabileste o sinteza coerenta intre Comunitatile europene create prin tratatele CECA, CEE si Euroatom ( CEEA) , completate si modificate prin Actul unic european pe de o parte, si politicile si cooperarile instaurate prin Tratatul de la Maastricht pe de alta parte.

Uniunea Europeana este intemeiata pe Comunitatile europene, completate cu politicile si formele de cooperare instaurate prin tratat.

Uniunea are drept misiune sa organizeze, in mod coerent si solidar, relatiile dintre statele membre si dintre popoarele lor.

Obiectivele pe care trebuie sa le realizeze Uniunea prin cei trei piloni sunt enuntate la art.B:

promovarea unui progres economic si social echilibrat si durabil, in special prin crearea unui spatiu tara frontiere interne, prin intarirea coeziunii economice si sociale si prin stabilirea unei uniuni economice si monetare, comportand la tennen o moneda unica, in conformitate cu dispozitiile din tratat;

afirmarea identitatii Uniunii pe scena internationala, in special prin punerea in aplicare a unei politici externe si de securitate comune, inclusiv definirea la termen a unei politici de aparare comuna, care ar putea sa conduca, la momentul potrivit, la o aparare comuna;

intarirea protectiei drepturilor si intereselor cetatenilor statelor membre prin instaurarea unei cetatenii a Uniunii;

dezvoltarea unei cooperari strange in domeniul justitiei si al afacerilor interne;

mentinerea integral a a realizarii comunitare (l'acquis communautaire) si dezvoltarea acesteia cu scopul de a examina in ce masura politicile si fonnele de cooperare instaurate in tratat ar trebui sa fie revizuite pentru a asigura eficacitatea mecanismelor si institutiilor comunitare.

Uniunea dispune de un cadru institutional unic ce asigura coerenta si continuitatea actiunilor intreprinse in vederea atingerii obiectivelor sale, respectand si dezvoltand tot ceea ce s-a realizat pe plan comunitar (acquis-ul).

Misiunea conferita institutiilor in cadrul Uniunii consta, deci, in a garanta coerenta, pe de o parte, a actiunilor efectuate in fiecare din cei trei piloni si, pe de alta parte, intre actiunile intreprinse in ansamblul celor trei piloni.

Parlamentul European, Consiliul, Comisia si Curtea de Justitie isi exercita atributiile in conditiile si cu finalitatile prevazute, pe de o parte, de dispozitiile tratatelor care instituie Comunitatile europene si tratatele si actele subsecvente care le-au modificat sau completat si, pe de alta parte, de celelalte dispozitii ale tratatului.

Sistemul institutional unic este format din institutiile comunitare si Consiliul European.

2.2.3. Principii ale Uniunii Europene

Art. F contine mai multe principii:

• Uniunea respecta identitatea nationala a statelor membre ale caror sisteme de guvemamant sunt bazate pe principii democratice;
• Uniunea respecta drepturile fundamentale, asa cum sunt garantate de Conventia Europeana pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale (semnata la 4 noiembrie 1950) si asa cum rezulta din traditiile constitutionale comune state lor membre, ca principii generale de drept comunitar.

Aceste drepturi sunt preluate de Proiectul de Tratat asupra unei Constitutii pentru Europa.

2.2.4. Noi obiective, noi actiuni

Art. B din Tratatul asupra Uniunii Europene, versiunea consolidata de la Amsterdam confera drept obiectiv Comunitatii promovarea unui progres economic si social echilibrat. Noua redactare a art. 2 din Tratatul CE, fixand misiunile si obiectivele C.E., reflecta evolutia ordinii de prioritati a statelor membre intervenita dupa 1957.

In cadrul misiunilor Comunitatii trebuiau sa fie luate in considerare noile politici fixate fie prin Actul unic, fie prin noul tratat.

In termenii noului art. 2, C.E. are drept misiune sa promoveze:

dezvoltare armonioasa si echilibrata a activitatilor economice in ansamblul Comunitatii;

crestere durabila si neinflationista respectand mediul inconjurator;

un inalt grad de convergenta a performantelor economice;

un nivel ridicat de folosire a fortei de munca si de protectie sociala;

crestere a nivelului si calitatii vietii;

coeziune economica si sociala;

solidaritate intre statele membre.

Instrumentele pentru realizarea obiectivelor:

stabilirea unei piete comune;

uniune economic a si monetara;

politici si actiuni comune avute in vedere in articolele 3 si 3A:

o      politica comerciala comuna;

o      politica comuna in domeniul agriculturii si pescuitului;

o      politica in domeniul social cuprinzand un Fond social european;

INSTITUTIILE SI ORGANISMELE UNIUNII EUROPENE

SI ROLUL ACESTORA

Procesul general de luare a deciziilor la nivelul Uniunii Europene si in particular procedura de luare a co-deciziilor implica trei institutii principale:

Parlamentul European, care reprezinta interesele cetatenilor Uniunii Europene si care este ales in mod direct de acestia.

Consiliul Uniunii Europene, care reprezinta pe fiecare din statele membre.

Comisia Europeana, care cauta sa sustina interesele Uniunii Europene ca un intreg.

Acest "triunghi institutional" produce politicile si legile (directive, regulamente si decizii) aplicabile la nivelul intregii Uniuni Europene.

In principiu, Comisia Europeana este cea care propune noile legi ale Uniunii Europene, dar Parlamentul European si Consiliul European le adopta.

Doua alte institutii au un rol vital in Uniunea Europeana:

Curtea de Justitie Europeana, care sustine suprematia legilor europene;

Curtea de Auditori, care verifica activitatile financiare ale Uniunii Europene.

Aceste institutii care au fost infiintate conform Tratatelor, sunt cele care fundamenteaza tot cea ce Uniunea Europeana face. Tratatele sunt aprobate de presedintii si prim-ministrii statelor membre si sunt ratificate de parlamentele acestor state. Ele stabilesc regulile si procedurile pe care institutiile Uniunii Europene trebuie sa le urmeze.

In completarea institutiilor sale, Uniunea Europeana are un numar de alte organisme care joaca un rol special:

OMBUDSMAN-UL EUROPEAN

Ombudsman-ul European, apara cetatenii Uniunii Europene si afacerile lor impotriva proastei administrari;

ORGANISME FINANCIARE

Banca Centrala Europeana, este responsabila de politica monetara europeana;

Banca de Investitii Europeana, finanteaza proiectele de investitii ale Uniunii Europene;

Fondul de Investitii European, acorda garantii si imprumuturi pentru a ajuta intreprinderile mici si mijlocii (SMEs)

ORGANISME DE CONSULTANTA

Comitetul Economic si Social European, reprezinta societatea civila si cele doua parti ale industriei (angajati si angajatori);

Comitetul Regiunilor, reprezinta autoritatile regionale si locale.

ORGANIZATII INTER - INSTITUTIONALE

Biroul Publicatiilor Oficiale ale Uniunii Europene, publica, tipareste si distribuie informatii despre Uniunea Europeana si activitatea sa;

Biroul de Selectare Personal al Comunitatilor Europene, recruteaza personalul pentru institutiile Uniunii Europene si al altor organisme.

AGENTII DESCENTRALIZATE

15 Agentii Comunitare, agentii specializate care manevreaza tehnici specifice si sarcini de management sau stiintifice, in interiorul "Domeniului comunitar" al Uniunii Europene ( "primul pilon" al Uniunii Europene );

Institutul European pentru Studii de Securitate si Centrul Satelit al Uniunii Europene, care manevreaza sarcini specifice "Afacerilor Interne si Politica de Securitate" ( "al doilea pilon" al Uniunii Europene );

Europol si Eurojust, ajuta coordonarea politiei si justitiei in cooperarea lor in materie de criminalitate ( "al treilea pilon" al Uniunii Europene );

Agentiile Uniunii Europene (U.E.) sunt organisme guvernate de legile publice europene; ele sunt o forma distincta de institutii ale UE alaturi de Consiliu, Parlament, Comisie, etc. si au propria lor personalitate juridica.

S-au nascut din acte juridice ale legislatiei secundare pentru a acoperi cerintele tehnice foarte specifice, stiintifice sau manegeriale care sunt stipulate in actele relevante ale UE.

In mod curent sunt 15 organizatii care raspund la definitia de agentie comunitara, fiecare avand diferite denumiri (Centre, Fundatii, Agentii, Birou, Observator) cea ce creaza anumite confuzii, deoarece in particulatr acesti termeni sunt utilizati sa defineasca alte organizatii care nu raspund la cerintele unei agentii comunitare.

La momentul actual cele 15 agentii ale UE sunt: