Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii




Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Stiinte politice


Index » legal » » administratie » Stiinte politice
» Cordonatele uniunii europene


Cordonatele uniunii europene


CORDONATELE UNIUNII EUROPENE

Instituirea UE a avut la baza:

- vointa cetatenilor si a statelor europene de a-si crea un viitor comun;

- definirea unor politici comune si atingerea obiectivelor acestor politici;

- deschiderea pentru toate statele europene care respecta valorile UE: respectarea demnitatii umane, respectarea libertatii, democratiei si egalitatii, respectarea statului de drept (inclusiv drepturile omului),

- aceste valori sunt comune statelor membre care se caracterizeaza prin: pluralism, nediscriminare, toleranta, justitie solidaritate si egalitate.



Obiectivele UE:

- dezvoltarea durabila a Europei prin: crestere economica echilibrata, stabilitatea preturilor, economie sociala de piata foarte competitiva, protectia si imbunatatirea calitatii mediului,

- combaterea excluderii sociale si a discriminarilor (coeziune sociala, economica, teritoriala),

- promovarea valorilor si intereselor proprii (pacea, securitatea, dezvoltarea, solidaritatea).

UE are: drept de exercitare a competentelor, personalitate juridica, simboluri proprii: drapel, imn ("Oda bucuriei", Simfonia a IX-a L Beethoven), deviza ("Unita in diversitate"), moneda, zi de sarbatoare (9 mai).

Competentele UE - reglmentarea constitutionala

- delimitarea competentelor este reglementata de principiul atribuirii,

- in cazul in care Constitutia atribuie UE competenta exclusiva intr-un domeniu determinat, numai Uniunea poate legifera si adopta actele obligatorii din punct de vedere juridic;

- in cazul in care Constitutia atribuie UE competenta partajata cu statele membre (intr-un domeniu determinat) Uniunea si statele membre pot legifera si adopta acte juridice obligatorii,

- in anumite domenii Uniunea detine competenta de a intreprinde actiuni de sprijinire, coordonare sau completare a actiunilor statelor membre.

Domenii de competenta exclusiva: uniunea vamala, stabilirea normelor privind concurenta (pe piata interna), politica monetara pentru statele membre a caror moneda este euro, conservarea resurselor biologice ale marii in cadrul politicii privind pescuitul, politica comerciala comuna.

Domenii de competenta partajata: piata interna, politica sociala, coeziunea sociala, economica si teritoriala, agricultura si pescuitul (cu exceptia conservarii resurselor biologice), mediul, protectia consumatorilor, transporturile, retele transeuropene, energia, spatiul de libertate, securitate si justitie, obiective comune de securitate in materie de sanatate publica.

Domenii de comptenta statala:

- cercetare, dezvoltare, tehnologie si spatiu (UE are competenta de a desfasura actiuni pentru definirea si punerea in practica a programelor, dar fara a impiedica statele membre in realizarea propriei competente);

-cooperare pentru dezvoltare si ajutor umanitar.

Domenii de sprijinire, coordonare si complementare: protectia si imbunatatirea sanatatii umane, industria, cultura, turismul, educatia, tineretul, sportul si formarea profesionala, protectia civila, cooperarea administrativa.

UE dispune de un cadru institutional ce are drept scop: promovarea valorilor sale, urmarirea obiectivelor sale, slujirea intereselor sale, ale cetatenilor si ale statelor membre, asigurarea coerentei, eficacitatii si continuitatii politicilor si actiunilor sale.

Cadrul institutional cuprinde: Parlamentul European (PE), Consiliul European,(CE), Consiliul de Ministri (CM), Comisia Europeana (CoE), Curtea de Justitie a Europei (CJE).

Reglementarea constitutionala a Parlamentului European

- exercita (impreuna cu CM) functii legislative si bugetare,

- este format din reprezentantii cetatenilor tarilor membre (min. 6 max 750 membri pe tara),

- CM adopta in unanimitate (la initiativa PE) o decizie europeana de stabilire a structurii PE,

- membri PE sunt alesi prin vot universal, direct, liber si secret, pentru un mandat de 5 ani.

- are sediul la Strasburg (desfasoara sesiuni plenare lunare), la Bruxelles se desfasoara sesiunile suplimentare; Secretariatul general al PE se afla la Luxemburg

Alte prevederi neconstitutionale privind PE:

* este o adunare cu caractrer supranational;

* participa la procesul legislativ (dar nu are initiativa legislativa);

* poate utiliza urmatoarele formule de participare la adoptarea deciziilor: consultanta (Parlamentul European intervine in toate propunerile luate de Comisia Europeana inainte ca decizia sa fie luata de Consiliul de Ministri); cooperare (Parlamentul Europeanpoate emite o propunere obligatorie referitoare la largirea Comisiei Europene si poate introduce amendamente care pot fi refuzate doar cu unanimitate sau adoptate cu majoritate); codecizia (introdusa prin Tratatul de la Maastricht si s-a adoptat pentru concilierea opiniilor divergenate dintre Parlamentul European si Consiliul de Ministri);

* participa la procesul bugetar si gestioneaza nu doar resursele adoptate de catre statele membre, ci si resursele proprii ale Uniunii Europene;

* realizeaza controlul politic al puterii executive comunitare (adica asupra Comisiei Europene); Comisia Europeana este numita de Parlamentul European si tot Parlamentul o poate dizolva printr-o motiune de cenzura a majoritatii absolute a membrilor sai;

* are atributii de numire (numeste Aparatorul poporului);

* are drept de consultanta in cazul numirii membrilor Curtii de Conturi si a presedintelui si directorului Bancii Centrale Europene.

Reglementarea constitutionala a CE:

- da UE impulsurile necesare dezvoltarii,

- defineste orientarile si prioritatile politice generale,

- nu exercita functii legislative,

- este format din: sefi de stat sau de guvern ai statelor membre, presedintele sau si presedintele CoE; ministrul afacerilor externe al UE doar participa la lucrarile CE,

- se intruneste trimestrial la convocarea presedintelui sau;

- cand situatia o impune, presedintele poate convoca o sesiune extraordinara;

- se pronunta prin consens (exceptie facand anumite cazuri din Constitutie).

Presedinte CE - reglementarea constitutionala

- este ales cu o majoritate calificata, pentru o perioada de 2 ani si 6 luni, cu o singura posibilitate de realegere,

- prezideaza si implulsioneaza lucrarile CE,

- asigura pregatirea si continuitatea lucrarilor (in colaborare cu presedintele CoE), ambii nu participa la vot,

- actioneaza pentru facilitarea coeziunii si consensului in cadrul CE,

- prezinta PE un raport dupa fiecare reuniunie a CE,

- nu poate exercita un mandat national.

Alte prevederi neconstitutionale privind CE:

* se aseamana cu Consiliul de Ministri, dar are procedee diferite;

* infiintarea Consiliului European a fost propusa la Paris in 1974;

* presedentia Consiliului European se roteste intre tarile membre la fiecare 6 luni;

* sefii statelor/guvernelor tarilor membre (respectiv presedintele Frantei) se reunesc in lunile iunie si decembrie ale fiecarui an, dar pot avea loc si sesiuni extraordinare;

* subiectele alese pentru dezbateri provin de la un parlament national;

* functiile Consiliului European sunt:

- defineste directivele procesului de integrare europeana si decide noile tari ce vot accede la UE;

- orienteaza politicile comunitare (aceste orientari nu sunt obligatorii pentru Comisia Europeana);

- conduce politica externa a Uniunii Europene;

* in ciuda functiilor importante pe care le indeplineste, Consiliul European nu reprezinta o adevarata institutie a Uniunii Europene; daca s-ar institutionaliza Consiliul European, acesta ar trebui sa se supuna tratatelor; astfel, deciziile sale ar fi supuse Tribunalului European de Justitie; in acest mod si-ar pierde principalul motiv al existentei, acela de a avea flexibilitate si discretionalitate suficienta pentru a actiona ca stimulator si director politic al procesului de integrare.

Reglementarea constitutionala a CM:

- impreuna cu PE exercita functiile legislativa si bugetara (de definire a politicilor si de coordonare),

- este format din cate un repzezentant la nivel ministerial al fiecarui stat membru,

- hotaraste cu majoritate calificata (cu unele exceptii prevazute in Constitutie):

* 55% din membri, minim 15 membri care reprezinta statele membre in procent de 65% din populatia UE - atunci cand CM hotaraste la propunerea CoE sau ministrului afacerilor externe al UE;

* 72% din membrii CM, reprezentand state membre care intrunesc cel putin 65% din populatia UE - atunci cand CM nu hotaraste la propunerea CoE sau ministrului afacerilor externe al UE,

- se intruneste in sedinta publica in cazul in care dezbate si voteaza un act legislativ;

- fiecare sesiune a CM este divizata in doua parti, consacrate dezbaterilor privind acte legislative , respectiv activitati fara caracter legislativ ale UE.;

- are sediul la Bruxelles; in lunile aprilie, iunie, oct. CM isi desfasoara sesiunile la Luxemburg.

Formatiunile CM - reglementarea constitutionala:

- Consiliul Afacerilor Generale (CAG) asigura coerenta lucrarilor diferitelor fromatiuni, CAG pregateste reuniunile CE si urmareste aducerea la indeplinire a masurilor adoptate,

- Consiliul Afacerilor Externe (CAfE) elaboreaza actiunea externa a UE,

- alte formatiuni ale CM sunt stabilite de Consiliul European,

- Comitetul Reprezentantilor Permanenti ai guvernelor statelor membre raspunde de pregatirea lucrarilor CM,

- presedentia formatiunilor (cu excepttia CAfE) este asigurata de reprezentantii statelor membre in CM dupa un sistem de rotatie egala.

Consiliul U.E. (reglementare actuala - neconstitutionala):

este format din membrii guvernelor statelor Uniunii Europene

este reglementat pentru prima data prin Tratatul de la Maastricht din 1991;

membrii sai pot fi temporari (de natura politica; desemnati direct de statele membre) si permanenti (inarcinati cu gestiunea zilnica); daca se discuta o problema de sanatate publica, atunci ministrul sanatatii va reprezenta tara la reuniune;

presedentia Consiliului de Ministri se roteste intre tarile membre la fiecare 6 luni;

are o structura administrativa permanenta formata din:

Comitetul Reprezentantilor Permanenti - COREPER - format din inalti functionari ai statelor membre si au ca obiectiv sfatuirea Consiliului de Ministri in pregatirea si realizarea sarcinilor sale; fiecare delegatie nationala este alcatuita din 30-40 de diplomati profesionisti care sunt subordonati reprezentantului permanent; acesti reprezentanti au intalnire saptamanala si reprezinta legatura intre Bruxelles si statele membre; COREPER are responsabilitatea de a stabili agenda reuniunilor Consiliului de Ministri; COREPER raspunde de aplicarea deciziilor adoptate in cadrul Comisiei dar si de analiza proiectelor legislative elaboate de aceasta;

Secretariatul General - este format din aproximativ 2400 de persoane - traducatori, interpreti si personal de serviciu; activeaza la Bruxelles; are misiunea de a gestiona agenda Consiliului pentru a da o anumita continuitate activitatii acestuia;

Grupuri de lucru reprezentate de: Consiliul de Ministri ai Afacerilor Generale, Consiliul de Ministri ai Economiei si finantelor, Consiliul de Ministri ai Politicilor Agricole Comune precum si alte consilii, cum ar fi cele pentru probleme sociale, pentru securitate, pentru protectia mediului etc.;

principala functie a Consiliului de Ministri este adoptarea deciziilor normative.

Reglementarea constitutionala a CoE:

- promoveaza interesul general si adopta initiativele corespunzatoare in acest scop,

- vegheaza la aplicarea Constitutiei si a masurilor adoptate de institutiile europene,

- supravegheaza aplicarea dreptului UE sub controlul Curtii de Justitie a UE,

- executa bugetul si gestioneaza programele,

- exercita functii de coordonare, executie si administrare,

- asugura reprezentarea externa a UE (cu exceptia politicii externe si de securitate comuna),

- adopta initiativele de programare anuala si multianuala a UE in vederea incheierii de acorduri interinstitutionale,

- actele legislative ale UE pot fi adoptate numai la propunerea CoE (cu unele exceptii constitutionale)

- celelalte acte se adopta la propunerea CoE.

Mandatul si structura CoE - reglementarea constitutionala:

- mandatul este de 5 ani,

- membrii sunt alesi pe baza competentei lor generale si atasamentului lor fata de ideea europeana (dintre personalitati ce prezinta toate garantiile de independenta),

- prima Comisie (2014) numita cu respectarea Constitutiei este formata din cate un resortisant al fiecarui stat membru, inclusiv presedintele si ministrul afacerilor externe al UE;

- dupa incheierea mandatului primei Comisii, CoE urmeaza a fi formata dintr-un numar de membri (incluzand presedintele si ministrul afacerilor externe al UE), care corespunde cu doua treimi din numarul statelor membre (daca CE nu hotaraste in unanimitate modificarea acestui numar),

- membrii comisiei sunt alesi dintre resortisantii statelor membre in conformitate cu un sistem de rotatie egala intre statele membre,

- acest sistem (de rotatie egala) se stabileste prin decizie de CE pe baza urmatoarelor principii:

* statele membre sunt tratate in mod absolut egal in ceea ce priveste stabilirea ordinii de rotatie si a duratei,

* respectarea diversitatii demografice si geografice a statelor membre.

CoE:

- isi exercita responsabilitatile in deplina independenta,

- membrii sai nu solicita si nu accepta instructiuni din partea nici unui guvern, organ, oficiu sau entitati;, totodata trebuie sa se abtina de la incompatibilitati,

- raspunde in fata Parlamentului European; PE poate adopta o motiune de cenzura impotriva CoE, daca motiunea se adopta, membrii CoE trebuie sa demisioneze din functiile lor, precum si ministrul afacerilor externe al UE.

Presedintele CoE

- CE (hotarand cu majoritate calificata) propune PE un candidat la functia de presedinte al CoE; PE decide cu majoritatea membrilor care il compun (daca nu este ales cu majoritatea impusa, CE trebuie sa propuna un al presedinte, in aceleasi conditii)

- CE, de comun acord cu presedintele ales, adopta lista celorlalte personalitati pe care le propune pentru a fi numite membri ai CoE;

- presedintele CoE impreuna cu ministrul afacerilor externe al UE si cu ceilalti membri ai CoE sunt supusi (in calitate de colegiu) unui vot de aprobare a PE; pe baza acestei aprobari, CoE este numita de CE, care hotaraste cu majoritate calificata.

Presedintele CoE:

- defineste orientarile in cadrul carora CoE isi exercita misiunea,

- decide organizarea interna a CoE pentru a asigura coerenta, eficacitatea si colegialitatea actiunii;

- numeste vicepresedintii dintre membrii CoE, altii decat ministrul afacerilor externe al UE (totodata poate cere demisia unui membru).

Alte prevederi neconstitutionale privind Comisia Europeana:

* organism supranational ce are capacitatea de a initia procesul politic;

* este formata din 25 comisari (pentru un mandat de 5 ani) ai statelor membre; sunt alesi in functie de competenta lor generala, avand statut de independenta in activitatea lor;

* este guvernul tuturor statelor membre;

* nu este supusa mandatului statelor membre; comisarii nu reprezinta interesele nationale si nu accepta instructiuni de la nici un guvern sau organism national;

* structura administrativa pe care se sprijina este:

1. Secretariatul General care asista la reuniunile comisarilor si coordoneaza intreaga activitate a Comisiei Europene;

2. Cabinetele comisarilor, formate din 6 functionari (5 din tara comisarului si unul din alta tara) si care asigura informarea comisarilor;

3. Directiile Generale - in numar de 24 - care pot avea intre 150 si 450 de angajati; aceste sunt grupate functie de domeniul de activitate de care raspund (de exemplu, pentru relatii exterene, probleme economice si financiare, industrie, concurenta, ocupare, agricultura, transport etc.);

* pe langa personalul politic, Comisia mai dispune si de un personal administrativ repartizat astfel: 62,5% se centreaza pe sarcinile de planificare si executie a politicilor comunitare; 20,6% se ocupa de investigatiile stiintifice si 16,9% realizeaza activitati de traducere si interpretare;

* misiunea sa fundamentala este asigurarea adoptarii politicilor Uniunii Europene in acord cu tratatele incheiate; aceasta misiune este indeplinita de Comisie in cinci moduri diferite:

1.putere de initiere: Comisia Europei este singura care poate initia o noua legislatie si care poate propune proiecte pentru deschiderea de noi orizonturi de proceduri;

2.putere de implementare: Comisia Europei este responsabila ca legile si politicile acceptate sa fie duse pana la capat in toate tarile Uniunii Europene;

3.mediere intre interesele nationale si cele comunitare: Comisia Europei poate supraveghea interesele intregii Uniuni Europene care trebuie sa se supuna intereselor nationale;

4.gestiune bugetara: Comisia Europei urmareste incasarea impozitelor, redacteaza proiectul de buget ce va fi inaintat Consiliului de Ministri si Parlamentului si administreaza cheltuielile Uniunii;

5.gestionarea relatiilor externe: Comisia Europei actioneaza ca principal reprezentant al Uniunii Europene in fata altor organizatii internationale; ea reprezinta punctul de contact cu ambasadele tuturor tarilor lumii care s-au stabilit la Bruxelles; supravegheaza procesul noilor aderari.

Reglementarea constitutionala a Ministrul afacerilor extene al UE:

- este numit de CE (hotarand cu majoritate calificata) si cu acordul presedintelui CoE;

- conduce politica externa si de securitate comuna a UE,

- emite propuneri pentru elaborarea acestei politici,

- prezideaza Consiliul Afacerilor Externe;

- este unul din vicepresedintii CoE (se supune si procesurilor ce reglementeaza functionarea CoE).

Reglementarea constitutionala a Curtii de Justitie a UE:

- are sediul la Luxemburg,

- cuprinde:

* Curtea de Justitie (CJ) este formata din cate un judecator pentru fiecare stat membru; este sprijinita de avocati generali,

* Tribunalul (T) este format din cel putin un judecator din fiecare stat membru;

* tribunalele specializate;

- asigura respectarea dreptului si interpretarea si aplicarea Constitutiei;

- hotaraste

* cu privire la actiunile introduse de un stat membru, de instante, persoane fizie/juridicie,

* cu titlu preliminar, la cererea instantelor judecatoresti nationale, cu privire la interpretarea dreptului UE sau la validarea actelor adoptate de institutii,

* cu privire la alte cazuri prevazute de Constitutie.

ALTE ORGANE SI INSTITUTII CONSULTATIVE ALE UE

Reglementarea constitutionala a Bancii Central Europene (BCE):

- impreuna cu bancile centrale nationale constituie Sistemul European al Bancilor Centrale, acesta conduce politica monetara a UE in tarile care au adoptat moneda euro, SEB vizeaza stabilitatea preturilor,

- este o institutie cu personalitate juridica,

- este singura abilitata sa emita moneda eruro,

- este independneta in exercitarea atributiilor si in administrarea finantelor sale,

- adopta masurile necesare indeplinirii misiunilor sale,

- are sediul la Frankfurt,

- este consultata in unele proiecte ale UE si ale tarilor membre.

Reglementarea constitutionala a Curtii de Conturi:

- este o institutie ce asigura controlul conturilor UE;

- examineaza conturile tuturor veniturilor si cheltuielilor UE si asigura buna gestiune financiara,

- este formata din cate un resortisant al fiecarui stat membru,

- membrii sai isi exercita functiile in deplina independenta, in interesul general al UE.

- are sediul la Luxemburg.

Reglementari neconstitutionale privind Curtea Europeana de Conturi:

este formata din 25 membri numiti de catre Consiliu U.E. si aprobati de Parlament pentru o perioada de 6 ani;

membrii sai isi exercita functiile in deplina independenta, in interesul general al Uniunii Europene;

examineaza conturile de venituri si cheltuieli ale Uniunii Europene, precum si ale organismelor create de Uniunea European;

garanteaza cetatenilor ca bugetul U.E. a fost gestionat si executat corect;

furnizeaza Parlamentului si Consiliului o declaratie de siguranta asupra legalitatii si regularitatii operatiunilor efectuate.

Reglementarea constitutionala a organelor consultative ale UE:

a) COMITETUL REGIUNILOR (CR),

b) COMITETUL ECONOMIC SI SOCIAL (CES).

CR:

- impreuna cu CES sprijina PE, CE si CoE,

- este format din reprezentanti ai colectivitatilor regionale si locale,

- mandatul membrilor sai nu este imperativ,

- membrii sai isi exercita functiile in deplina independenta, in interesul general al UE,

- are sediul la Bruxelles.

Comitetul Regiunilor, in prezent:

* este format din 317 membri, reprezentanti ai autoritatilor locale (pentru un mandat de 4 ani);

* reprezinta interesele regionale in domenii ca: invatamant, tineret, cultura, sanatate, coeziune economico-sociala.

CES:

- este format din repreznatanti ai oragnizatiilor patronale, salariale si ai reprezentantilor societatii civile din domeniul socio-economic, civil, profesional si cultural

- mandatul membrilor sai nu este imperativ,

- membrii sai isi exercita functiile in deplina independenta, in interesul general al UE.

- are sediul la Bruxelles.

Comitetul Economic si social, in prezent:

* este consultat de Comisia Europei si Consiliul de Ministri in urmatoarele domenii: agricultura, transporturi, educatie, sanatate publica;

* este compus din 317 membri ce reprezinta patronatul, muncitorii, agricultorii, liberii profesionisti, consumatorii.

EXERCITAREA COMPETENTELOR UE

In prezent exista 15 forme ale actelor juridice, ceea ce ingreuneaza armonizarea legislativa.

Actele juridicie ale UE - reglementarea constitutionala

- legi europene - au caracter general, sunt obligatorii si se aplica de toate statele membre,

- legi-cadru - obliga toate statele membre destinatare in ceea ce priveste rezultatul care trebuie obtinut, lasand la latitudinea statelor competenta in ceea ce priveste alegerea formei si a mijloacelor,

- regulamente europene - sunt acte fara caracter legislativ, de aplicare generala, pentru punerea in aplicare a actelor legislative si a dispozitiilor Constitutiei,

- deciziile europene - acte fara caracter legislativ obligatorii in toate elementele sale,

- recomandarile si avizele - nu au caracter obligatoriu.

Actele legislative

- legile si legile-cadru se pot adopta

* in comun de PE si CM, la propunerea CoE,

* de PE cu partriciparea CM,

* de CM cu participarea PE,

* la initiativa unui grup de state membre sau a PE, la recomandarea BCE sau la cerea CJE

Actele fara caracter legislativ

- CE, CoE impreuna ce CM adopta decizii sau regulamente europene,

- separat, CM, CoE, BCE adopta recomandari.

Regulamentele europene delegate:

- legile si legile-cadru pot delega CoE atributia de a adopta regulamente de delegare, care completeaza sau modifica elemente fara caracter esential ale legii sau legii-cadru;

- PE sau CM pot decide revocarea delegarii,

- pot intra in vigoare numai in cazul in care PE sau Cm nu formuleaza obiectii.

Actele de punere in aplicare

- sunt o responsabilitate a statelor membre,

- daca sunt necesare conditii unitare de punere in aplicare, atributiile sunt conferite CoE sau CM,

- imbraca forma regulamentelor de punere in aplicare a deciziilor europene.

Publicarea si intrarea in vigoare:

- legile si legile-cadru adoptate in conformitate cu procedura legislativa ordinara se semneaza de presedintele PE si de presedintele CM;

- in celelalte cazuri, se semneaza de presedintele institutiei care le-a adoptat,

- legile si legile-cadru se publica in Jurnalul Oficial al UE si intra in vigoare la data prevazuta de textul lor, sau (daca nu se prevede petin text) in a douazecea zi de la publicare;

- regulamentele si deciziile europene, in cazul in care nu indica destinatarul, se publica in Jurnalul Oficial al UE si intra in vigoare la data prevazuta de textul lor, sau (daca nu se prevede petin text) in a douazecea zi de la publicare;

- deciziile europene (altele decat cele mentionate anterior) se notifica destinatarilor si produc efecte prin notificare.

FUNCTIONAREA UE

DISPOZITII INSTITUTIONALE

Parlamentul European (PE):

- prin lege sau lege-cadru europeana a CM se stabilesc masurile necesare pentru alegerea membrilor PE;

- CM hotaraste in unanimitate, la initiativa PE si dupa aprobarea de catre acesta;

- legea sau legea-cadru intra in vigoare numai dupa adoptarea de catre statele membre,

- prin lege europeana a PE se stabilesc statutul si conditiile generale privind exercitarea functiilor membrilor sai;

- PE hotaraste, din initiativa proprie, dupa avizul CoE si dupa aprobarea CM,

- statutul partidelor politice la nivel european si normele privind finantarea lor se stabilesc prin legi europene,

- PE poate constitui, la cererea membrilor sai o comisie de ancheta pentru a examina pretinsele incalcari ale normelor de drept sau administrarea defectuoasa in aplicarea dreptului UE; comisia temorara de ancheta isi inceteaza existenta prin depunderea raportului sau,

- orice cetatean al UE, orice persoana fizica si juridica avand resedinta/sediul intr-un stat membru are dreptul de a adresa PE o petitie privind un subiect ce tine de domeniile de activitate al UE si care il priveste in mod direct,

- PE alege Ombudsmanul European; acesta este abilitat sa primeasca plangerile din partea oricarui cetatean al UE sau PF/PJ cu resedinta/sediul intr-o tara membra, care privesc cazuri de administrare defectuaosa in activitatea institutiilor, organelor, oficiilor sau agentiilor UE

- Ombudsmanul European: efectueaza investigatiile pe care le considera necesare, direct sau prin intermediul unui membru al PE; sesizeaza institutia, organul sau agentia in cauza atunci cand constata o administrare defectuoasa, transmite un raport PE si entitatii analizate, anual prezinta un raport PE cu privire la investigatiile sale, este ales, dupa fiecare alegere a PE, pe durata legislaturii, poate fi destituit de CJ la plangerea PE, isi exercita functiile in deplina independenta.

- PE se intruneste:     in sesiune ordinara anuala (in a doua zi de marti a lunii martie), in sesiune extraordinara, la cererea majoritatii membrilor sai, a CoE sau a CM.

- CE si CM sunt audiati de PE,

- CoE poate asista la sedintele PE si, la cerere, este audiata,

- PE dezbate in sedinta publica raportul general anual care ii este prezentat de CoE,

- PE hotaraste cu majoritatea voturilor exprimate (cu unele exceptii),

- PE isi adopta regulamentul de procedura cu majoritatea voturilor membrilor sai,

CE:

- in caz de vot, fiecare membru al CE poate primi mandat din partea unui singur alt membru;

- abtinerile membrilor prezenti sau reprezentati nu impiedica adoptarea hotararilor CE pentru care este necesara unanimitatea;

- presedintele PE poate fi invitat de CE pentru a fi audiat,

- CE este sprijinit de Secretariatul General al CM.

CM:

- se intruneste la convocarea presedintelui sau, la initiativa acestuia, a unuia dintre membrii sai ori a CoE,

- in caz de vot, fiecare membru al CM poate primi mandat din partea unui singur alt membru;

- in cazul hotararilor pentru care este necesara majoritate simpla, CM hotaraste cu majoritatea membrilor sai;

- abtinerile membrilor prezenti sau reprezentati nu impiedica adoptarea hotararilor CM pentru care este necesara unanimitatea;

- un Comitet constituit din reprezentantii permanenti ai guvernelor statelor membre raspunde de pregatirea lucrarilor CM;

- CM este sprijinit de Secretariatul general, aflat sub autoritatea unui secretar general numit de CM,

- CM hotaraste cu majoritate simpla,

- CM adopta decizii europene pentru stabilirea statutelor comitetelor prevazute de Constitutie; in aceste conditii, CM hotaraste cu majoritate simpla, dupa consultarea CoE.

CoE

- membrii CoE trebuie sa se abtina de la orice act incompatibil cu functiile lor,

- statele membre trebuie sa respecte independenta comisarilor,

- pe durata mandatului, comisarii nu pot exercita nici o alta activitate profesionala, remunerata sau nu,

- la instalarea in functie, comisarii se angajeaza solemn sa respecte obligatiile impuse de mandar (pe durata mandatului si dupa), precum: onestitate si prudenta in a accepta dupa mandat anumite functii sau avantaje;

- in caz de incalcare a obligatiilor, CJ (sesizata de CM sau CoE) poate hotari destituirea persoanei in cauza, sau decaderea din drepturile la pensie sau la alte avantaje echivalente;

- in afara schimbarii ordinare si de deces, comisarii pot inceta activitatea individual prin demisie sau destituire;

- in caz de demisie sau de deces a unui comisar, pe perioada ramasa pana la inceperea mandatului urmator se desemneaza un nou membru avand aceeasi cetatenie, numit de CM, de comun acord cu presedintele CoE si dupa consultarea PE,

- responsabilitatile CoE sunt structurate si repartizate intre membrii sai de catre presedinte;

- hotararile CoE sunt valabile adoptate cu majoritate membrilor sai,

- CoE publica in fiecare an, cu cel putin o luna inainte de deschiderea sesiunii PE, un raport general privind activitatea UE.

CJE:

- oricare din tarile membre poate sesiza CJ in cazul in care considera ca nu si-a indeplinit una din obligatiile prevazute de Constitutia ecuropeana;

- CJ controleaza legalitatea legilor si a legilor-cadru europene, a actelor CM, ale CoE, ale BCE,

- CJ se intruneste in camere, in marea camera sau in plen, corespunzator statutului

- CJ este asistata de 8 avocati generali (numarul poate fi majorat),

- la fiecare trei ani are loc o reinnoire partiala a judecatorilor si avocatilor generali;

- judecatorii desemneaza presedintele CJ, din randul lor, pe o perioada de trei ani, dar cu posibilitate de reinnoire a mandatului,

- pe langa Tribunal, pot fi infiintate prin legi europene si tribunale specializate care sa aiba competenta de a judeca in prima instanta anumite categorii de actiuni in materii speciale,

- Tribunalul este competent sa solutioneze in prima instanta actiuni precum aprecierea legalitatii, dar sa si solutioneze recursurile formulate impotriva tribunalelor specializate,

BCE

- Consiliul Guvernatorilor BCE este constituit din membrii ai consiliului director al BCE si din guvernatorii bancilor centrale nationale ale statelor membre;

- Comitetul director se constituie din presedinte, vicepresedinte si alti patru membri, acestia au mandat pe 4 ani si nu poate fi reinnoit,

- presedintele CM si un membru al CoE pot participa (fara drept de vot) la reuniunile Consiliului Guvernatorilor BCE,

- presedintele BCE este invitat la reuniunile CM atunci cand se discuta chestiuni referitoare la obiectivele si misiunile SEBC,

- BCE prezinta PE, CE, CM si CoE un raport anual privind activitatea SEBC si politica mentara din anul precedent si din anul in curs.

Curtea de Conturi (CC)

- examineaza conturile de venituri si cheltuieli ale UE si ale oricarei institutii ale UE,

- prezinta PE o declaratie de certificare exactitatii conturilor, precum si a legalitatii si corectitudinii operatiunilor subordonate, declaratie ce se publica in Jurnalul Oficial al UE,

- asigura buna gestiune financiara, semnaleaza orice neregula,

- intomeste un raport anual dupa incheierea fiecarui exercitiu, acest raport este publicat in Jurnalul Oficial al UE,

- membrii CC sunt alesi dintre personalitatile care au facut sau fac parte din institutiile de control financiar extern apartinand statelor membre,

- membrii CC sunt numiti pentru un mandat de 6 ani, cu posibilitate de reinnoire,

- membrii CC actioneaza pe principii de independenta, neacceptand instructiuni de la la nici un guvern.

ORGANELE CONSULTATIVE ALE UE

Comitetul Regiunilor (CR):

- numarul membrilor nu poate depasi 350;

- CM, la propunerea CoE, adopta o decizie europeana care stabileste compunerea CR,

- CM adopta decizia europeana care stabileste lista membrilor si supleantilor in conformitate cu propunerile facute de fiecare stat membru,

- membrii CR si membrii supleanti sunt numiti pe cinci ani, cu posibilitate de reinnoire a mandatului,

- membrii CR pot fi si membri ai PE,

- CR isi desemneaza din membrii sai presedintele si biroul, pentru un mandat de 2 ani si jumatate,

- CR este convocat de presedinte, la cererea PE, CM, CoE,

- CR este consultat de PE, CM sau CoE.

Comitetul Economic si Social (CES)

- este consultat de PE, CM sau CoE,

- este convocat de presedinte, la cererea PE, CM, CoE,

- isi desemneaza din membrii sai presedintele si biroul, pentru un mandat de 2 ani si jumatate,

- numarul membrilor nu poate depasi 350;

- CES, la propunerea CoE, adopta o decizie europeana care stabileste compunerea CES,

- CES adopta decizia europeana care stabileste lista membrilor, in conformitate cu propunerile facute de fiecare stat membru,

- membrii CES sunt numiti pe cinci ani, cu posibilitate de reinnoire a mandatului.

BANCA EUROPEANA DE INVESTITII

- este o entitate cu personalitate juridica, are sediul la Luxemburg;

- membrii sai sunt statele membre,

- are misiunea de a contribui (recurgand la pietele de capital si la resursele proprii) la dezvoltarea echilibrata si neintrerupta a pietei interne, in interesul UE,

- sustine prin acordarea de imprumuturi si garantii finantarea de proiecte in sectoare precum:

* punerea in valoare a regiunilor mei putin dezvoltate,

* modernizarea sau reconversia intreprinderilor;

* proiecte de interes comun statelor membre.





Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate

Stiinte-politice


Demografie
Stiinte politice






termeni
contact

adauga