Caracteristicile PAC pana la reforma radicala (sistemul clasic de interventie pe pietele agricole)

Caracteristicile PAC pana la reforma radicala (sistemul clasic de interventie pe pietele agricole)

Unicitatea preturilor - principiu fundamental al PAC a servit pentru promovarea si sustinerea pietei agricole comune si protectia fata de exterior. In conditiile pietei unice, pretul a devenit principalul instrument de aplicare a PAC. Organismele publice intervin in sustinerea agriculturii cu ajutorul instrumentului pret, prin:

. preluarea de la producatorii agricoli a surplusului de produse in vederea stocarii acestora;

. vanzarea produselor stocate, atunci cand piata este favorabila.

Preturile de interventie sunt preturi publice la care se fac achizitiile de produse agricole. Politica de preturi a fost elaborata inca de la inceput pentru a asigura garantarea veniturilor agricultorilor. Pentru a finanta piata comuna a produselor agricole preturile acestora s-au unificat, incepand cu anul 1968. Pentru a evita ca agricultorii din tarile unde preturile erau mai ridicate sa fie obligati sa accepte reduceri de pret, preturile unice au fost stabilite pentru fiecare produs la un nivel ridicat. Din aceasta cauza preturile unice s-au situat constant, la majoritatea produselor, peste preturile pietei mondiale, iar diferenta dintre acestea era in continua crestere.

Sistemul de preturi instituit initial a fost corectat si adaptat treptat, urmarindu-se apropierea preturilor agricole comunitare de preturile pietei mondiale.

1. Argumente in favoarea interventiei prin

mecanismului preturilor

Obiectivele Tratatului de la Roma privind agricultura nu puteau fi atinse prin simpla functionare a mecanismelor pietei, deoarece libera concurenta intr-un spatiu economic caracterizat cu niveluri diferite de dezvoltare, prin disparitati structurale si de venituri, risca sa se transforme dintr-un factor de progres economic, intr-un factor de dezintegrare europeana.

Mecanismul de integrare ales in aceasta prima etapa a fost organizarea pietelor agricole la nivel comunitar prin una din urmatoarele forme:

- reguli comune in materie de concurenta;

- coordonarea obligatorie a actiunilor diferitelor organizatii nationale de piata;

- instituirea unei organizari europene comune a pietelor produselor agricole.

Indiferent de forma adoptata pentru organizarea comuna a pietelor, organizatiile de piata pot lua toate masurile necesare pentru atingerea obiectivelor urmarite: reglementarea pietelor, acordarea de subventii pentru productie si comercializare, organizarea unor sisteme de stocare, punerea la punct a unor sisteme de stabilizare la import si export.

Sistemul Organizatiilor Comune de Piata a cuprins treptat 91% din productia agricola comunitara, mecanismele de interventie fiind diferite de la o piata la alta. Dincolo de aceasta eterogenitate pot fi remarcate trei elemente definitorii pentru OCP:

- unicitatea pietei prin determinarea preturilor comune;

- garantarea preturilor prin interventii pe piata interna;

- sistemul de protectie la frontiera a pietei europene, in vederea asigurarii preferintei comunitare.

In functie de modul in care se regasesc si interactioneaza aceste trei elemente pe pietele diferitelor produse agroalimentare, OCP imbraca una din urmatoarele forme:

- Organizarea Comuna prin pret garantat;

- Organizarea Comuna prin subventii directe;

- Organizarea Comuna prin protectie externa.

Schema clasica de interventie pe pietele agricole europene o reprezinta OCP prin pret garantat. Aceasta presupune, pe de o parte, reglementarea pietelor interne prin preturi comune, iar pe de alta parte, adoptarea unui sistem de protectie externa.

Adoptarea acestui sistem de interventie, axat pe sustinerea preturilor, desi prezinta cele mai putine avantaje din punct de vedere al eficacitatii economice si al bunastarii sociale, a beneficiat de urmatoarele argumente favorabile:

- asigura o continuitate in raport cu politicile nationale ale tarilor membre si ofera simplitate administrativa (a permis atingerea, cel putin partial, a obiectivelor PAC, fara sa se caute solutii complicate pentru asigurarea mijloacelor de finantare autonome care ar fi fost necesare intr-un cadru favorabil liberului schimb);

- forta politica a agricultorilor, care a impus ca obiectiv al PAC sustinerea veniturilor acestora prin efortul comun al comunitatii. Sistemul preturilor garantate, practicat la nivelul Comunitatii Europene, ofera, in comparatie cu sustinerea directa, avantajul politic al reducerii transparentei in legatura cu dimensiunea contributiei publice. Consumatorii nu realizeaza pierderile de satisfactie si de venit pe care le suporta in favoarea producatorilor agricoli.

Interventia prin garantarea preturilor prezinta ca avantaje pe termen lung: cresterea productiei agricole si stimularea investitiilor; iar ca dezavantaje: amplificarea excedentelor la o serie de produse, cresterea pretului pamantului si instalarea dificila a tinerilor in mediul rural, suportarea unor preturi ridicate de catre consumatori (penalizand familiile cu venituri scazute). Din aceste motive, in politica agricola comuna organismele de piata prin pret de interventie au facut loc sistemului bazat pe plati compensatorii.

2. Functionarea mecanismului clasic de interventie

Incepand cu anul agricol 1967 - 1968 Consiliul Ministrilor Agriculturii fixeaza pe baza propunerilor Comisie Europene preturi comune exprimate in ECU pentru fiecare produs agricol supus unei OCP prin pret garantat. Aceste preturi, numite si preturi institutionale sau administrate, asigura unicitatea pietei si au drept scop principal garantarea veniturilor agricultorilor, oferind pietelor agricole stabilitate in perioadele caracterizate prin dezechilibre ale raportului cerere - oferta.

Stabilizarea pietelor agricole comunitare se asigura prin fixarea a 3 niveluri de pret:

- pretul de interventie;

- pretul indicativ;

- pretul prag de import.

Pretul de interventie se fixeaza la inceputul fiecarei campanii agricole si este nivelul de pret la care organismele de piata intervin prin cumpararea ofertei excedentare pentru a preveni scaderea excesiva a preturilor, a stabiliza piata si a asigura un venit minim producatorilor agricoli. Nivelul acestui pret este data de situatia inregistrata in zona producatoare principala unde, in absenta unei interventii, variatiile de pret ar antrena riscul de retragere de pe piata a producatorilor interni.

Pretul indicativ este acel nivel al pretului la care Uniunea Europeana considera ca producatorii agricoli sunt remunerati corect. Pretul indicativ se obtine prin adaugarea la pretul de interventie a elementului de piata si a cheltuielilor de transport intre zona excedentara si zona deficitara. Relatia de calcul este urmatoarea:

P_i = P_g + E_p + C_ht Unde: P_i = pret indicativ

P_g = pret de interventie (garantat)

E_p = elementul de piata

C_ht = cheltuieli de transport

Elementul de piata reprezinta diferenta intre pretul de interventie si pretul de piata anticipat in caz de recolta normala in zona cu excedent maxim. Elementul de piata care se adauga la pretul de interventie, are rolul de a crea piata, respectiv de a incita producatorii sa vanda produsele in zonele de consum (unde exista cerere nesatisfacuta) decat sa le ofere organismelor de interventie.

Cheltuielile de transport au rolul de a asigura aprovizionarea zonei de consum ea mai deficitara, caracterizata prin cele mai ridicate preturi.

Pretul indicativ este cu aproximativ 20 - 25% mai mare decat pretul de interventie. Pretul de piata fluctueaza intre cele doua niveluri de pret (garantat si indicativ), care odata ce sunt atinse provoaca declansarea interventiei de stabilizare a pietei.

Pretul prag de import este limita minima de pret la care produsele importate pot patrunde pe piata Uniunii Europene, si se fixeaza in vederea reglementarii fluxurilor agricole externe. El este calculat in asa fel incat nici un produs importat sa nu poata fi vandut pe piata comunitara la un pret inferior celui indicativ.

Pretul prag se obtine prin scaderea din pretul indicativ a cheltuielilor de transport dintre punctul de frontiera reprezentativ si zona cu cel mai mare deficit de consum. Relatiile de calcul sunt:

P_r = P_i - C_hti sau Unde: P_r = pretul prag

P_r = P_m + P_lv P_m =pretul mondial

P_lv = prelevarea variabila la import

Cele trei preturi pot fi reprezentate grafic in felul urmator:

Pot exista trei situatii care determina stabilitatea pietelor si variatiile de pret:

A) Echilibru intre cerere si oferta (D = S) pretul de piata este egal cu pretul garantat plus elementul de piata. Vanzarea intregii productii in zona producatoare ar cobori pretul pietei (P_p) la nivelul pretului garantat (P_g), dar luand in considerare cheltuielile de transport pana la zona din UE cu cel mai mare deficit, care se adauga la calculul pretului indicativ (P_i), producatorii sunt stimulati sa -si ofere mai curand productia pietei decat organismelor de interventie. Producatorii au certitudinea ca - si vor putea vinde productia, cel putin la nivelul pretului garantat, iar cumparatorii din zona cu deficitul cel mai mare ca vor obtine produsele la un pret care variaza intre pretul indicativ si pretul garantat.

B) Piata excedentara - oferta mai mare decat cererea (S>D) - excedentul de oferta aduce pretul de piata (P_p) la nivelul pretului garantat (P_g). Pentru a preveni scaderea excesiva a pretului ( sub pretul garantat) Organizatiile Comune de Piata intervin prin cumpararea ofertei excedentare (S₁- D₁) la pret garantat, in vederea stocarii si revanzarii ulterioare pe pietele interne sau la export (in acest caz se acorda restitutii la export egale cu diferenta dintre pretul garantat (P_g) si pretul mondial (P_m) ) Pm Pg Pr Pi Plv Punct de intrareZona excedent Zona deficit Ep ChtPreturi Pret CantitatePg Pp Pi D S

C) Piata deficitara (D>S) - pretul pietei se apropie de pretul indicativ sau chiar il poate depasi, intr-o perioada scurta de timp. Daca pretul pietei este mai mare decat pretul indicativ produsele importate devin competitive deoarece ajung in zona cea mai deficitara la nivelul pretului prag majorat cu cheltuielile de transport de la punctul de frontiera pe unde acestea patrund in Uniunea Europeana, la zona cu deficit. Ele mentin astfel pretul pietei in marja de fluctuatie P_i - P_i¹, in zona cea mai dezavantajata - consumatorii beneficiind de o aprovizionare continua la preturi rezonabile.

3 Rezultatele obtinute in prima etapa

In prima etapa, caracterizata prin suprimarea taxelor vamale, contingentarea la import si armonizarea sistemului de regularizare a pietelor au fost mentinute diferentele nationale de pret si se aplicau prelevari intercomunitare.

Prin deciziile Consiliului, din 1962, s-a stabilit mecanismul de preturi si de functionare a FEOGA si institutionalizarea ,,pretului indicativ' la cereale, fata de care au fost fixate preturile de interventie, preturile prag si restitutiile la export.

Astfel, unicitatea pietei se axeaza pe sistemul de preturi unice, preferinta comunitara se axeaza pe pretul prag si prelevarile la import, iar solidaritatea financiara se bazeaza si in prezent pe FEOGA. Primele preturi unice au intrat in vigoare pentru cereale, carne de porc, produse avicole si seminte oleaginoase, si au fost fixate pornind de la media aritmetica a preturilor anterioare, aplicate de flecare stat membru. Pret CantitatePm Pp= PiD S S S D D Pi1 Pret CantitatePm Pp= PgD S D D S S

In anul 1964 s-au adoptat noi reglementari privind extinderea pretului indicativ de la cereale si la lactate, carne de bovine si orez. Intre anii 1966-1968 s-a introdus sistemul preturilor si al cotelor la zahar, ulei de masline si seminte oleaginoase.

Din 1983 s-a introdus "programul de garantie', preturile fiind fixate la un nivel al productiei de la care PAC lua masuri de corectare a tendintei de a se produce excedente. Astfel de masuri au fost luate pentru produsele lactate (1983) si cereale (1984). In aceasta perioada s-a consolidat piata unica agricola si au aparut primele excedente. Introducerea ,,programului de garantie"a fost insotit de "un sistem de cote" de productie care sa asigure un nivel rezonabil al preturilor. Acest sistem a fost corectat ulterior, prin reducerea lor.

Pana la reforma din 1992 s-au folosit mecanisme diverse de ajustare a preturilor la producatori si cu toate acestea au aparut grave disfunctii pe pietele agricole, din cauza nivelului ridicat al acestora fata de preturile pietei externe.

Subventionarea agriculturii se realiza in principal prin intermediul preturilor garantate ridicate, prin sistemul restitutiilor, stocuri de interventie etc. Acest sistem de sustinere a fost reformat in anul 1992. In prezent, pe baza acordurilor din cadrul Rundei Uruguay, este interzisa si descurajata utilizarea subventiilor care au efecte defavorabile asupra comertului altor tari. Pe de alta parte, s-a introdus sistemul de "ajutoare directe", acordate agricultorilor, care nu mai sunt legate de productie si de preturi, ci urmaresc acoperirea pierderilor de venituri generate de masurile de reducere a preturilor institutionalizate.

Esenta PAC in faza initiala a constituit-o sistemul de garantare a preturilor de productie (cu ridicata) prin care s-a asigurat un "pret minim garantat" pentru produsele agricole, chiar daca aceste produse erau excedentare si contribuiau la acumularea stocurilor comunitare de interventie pe piata si care ulterior trebuiau exportate, apelandu-se la subventii pentru export.

Sistemul de sustinere a veniturilor s-a instituit prin decizia luata la Conferinta de la Stressa, Italia (1958), si s-a facut pe mai multe cai: prin pretul garantat, subventii directe, care actionau asupra productiei, prin protectia pietei interne fata de exterior, subventii complementare preturilor, subventionarea stocurilor de interventie.

Nivelul subventiilor se mentinea ridicat pentru ca veniturile agricole sa poata fi paritare cu veniturile altor categorii socio-profesionale, din alte sectoare, iar agricultura sa asigure securitatea alimentara si dezvoltarea echilibrata a zonelor urbane si rurale.

Prin subventionarea preturilor unice comunitare la majoritatea produselor, pe masura cresterii diferentei dintre preturile interne si preturile pietei mondiale, distorsiunile pietei s-au adancit. Sustinerea veniturilor agricole, prioritar prin sistemul de preturi, a devenit inoportuna, intrucat s-au acumulat stocuri greu vandabile imense (ca urmare a interventiei organismelor de interventie pe piata pentru achizitionarea excedentelor) si au crescut costurile bugetare. In acest fel controlul ofertei nu mai putea fi asigurat, iar veniturile agricultorilor erau in pericol datorita dezechilibrelor pietei.

Politica Agricola Comunitara a permis integrarea armonioasa a agriculturii in Piata Unica, care a devenit o piata regionala in expansiune. Treptat, Piata Unica a devenit o piata integrata a bunurilor, serviciilor, capitalului si a fortei de munca, un ansamblu dinamic purtator al modernizarii, creat pe considerente economice. Politica Agricola Comunitara a contribuit in primele etape la:

. stabilizarea preturilor, reducerea riscurilor si eliminarea concurentei intre tarile membre;

. preturile interne aliniate preturilor de interventie ridicate au permis cresterea fara precedent a productivitatii agricole;

. a crescut puternic productia, agricola, fara legatura, cu cererea finala, si s-au acumulat stocuri imense, ce trebuiau exportate subventionat;

. au crescut costurile bugetare in favoarea celor mai productive exploatatii.

Agricultura, integrata cu industria alimentara si distributia produselor, constituie o componenta foarte importanta a Pietei Unice, ce a permis Uniunii Europene sa devina o mare putere agroalimentara.

Piata Unica a reprezentat un succes, iar performantele sale sunt relevate de nume!oase rezultate:

- Progresul stiintei si tehnologiei, si sustinerea modernizarii au permis o sporire remarcabila a randamentelor, prin practicarea unor sisteme intensive de cultura a plantelor si de crestere a animalelor. In 20 de ani (1970-1993), Franta si-a sporit randamentele la hectarul de cereale de la 3.380 kg la 6.540 kg; Olanda de la 3.760 kg la 8.080 kg; Germania de la 3.340 kg la 5.710 kg; Franta si-a sporit randamentele de zahar la hectar de la 6.740 kg la 9940 kg, la rapita de la 1.750 kg la 2.780 kg. La cartofi, Franta si-a sporit randamentele la hectar de la 14.000 kg la 37.100 kg, iar Olanda de la 26.000 kg la 46.400 kg. La lapte de vaca, Olanda si-a sporit randamentele medii pe cap de vaca de la 4.170 l la 6.014 l, Franta de la 3.116 l la 5.396 l, Germania de la 3.779 l la 5.237 l etc.

- La inceputul anilor '80, obiectivele initiale ale PAC au fost atinse. In anul 1973, nevoile comunitare de cereale, carne de vita, produse lactate, carne de pasare si legume erau asigurate in proportie de 100% din productie proprie. Chiar in conditiile extinderii Uniunii Europene, la 15 state produsele mentionate erau excedentare. (tabelul 1)

Tabelul 1 - Evolutia gradului de autosuficienta alimentara la principalele produse

agricole

Sursa: Delegatia Comisiei Europene in Romania, seria Europa,1999

- Schimburile agricole intracomunitare au crescut intre 1973 si 1995 de la 15 mld. ECU la 120 mld. ECU. Peste 20% din produsele agricole obtinute fac obiectul schimburilor intracomunitare, asigurand consumatorilor o gama larga de produse alimentare. In ciuda cresterii preturilor, procentul din bugetul familiei alocat alimentatiei in Uniunea Europeana a scazut, diferentiat pe tari, de la 28% in anii 70 la 19,5% in 1995

- Eficienta economica de ansamblu s-a ameliorat continuu. Pe masura ce Uniunea Europeana si-a ameliorat productivitatea agriculturii, a atins si apoi a depasit nivelul de autosuficienta alimentara, numarul exploatatiilor agricole si cel al agricultorilor s-a redus continuu. Cele sase tari fondatoare ale Uniunii Europene au cu peste 61% mai putini agricultori decat in anul 1960 (tab 2.). Cu toate ca Uniunea Europeana a reusit sa mentina un echilibru intre sat si oras, si o populatie agricola dinamica, stabilitatea rurala a inceput sa fie afectata, iar exodul rural s-a intensificat.

Tabelul 2 - Evolutia numarului de agricultori (mii)

Sursa: Delegatia Comisiei Europene in Romania, seria Europa,1999

Contributia agriculturii la PIB, desi redusa (2,4%) la nivelul celor 15 state membre, din punct de vedere al volumului fizic si a valorii produselor agricole reflecta o crestere. Pe de alta parte, un agricultor al Uniunii Europene asigura hrana pentru circa 50 locuitori, ceea ce reflecta un nivel ridicat al productivitatii agricole. Atingerea acestor rezultate a fost posibila datorita modernizarii tehnice si a formarii unor dimensiuni economice a exploatatiilor agricole.

- Schimburile de produse agricole ale Uniunii Europene cu restul lumii au cunoscut importante cresteri, ceea ce-i permite acesteia sa negocieze de pe pozitii de forta in cadrul OMC. In anul 1968, exporturile Comunitatii erau de 10,34 mld EURO, iar in 1995 au ajuns deja la 64,17 mld. EURO.