Ce este stiinta politica?

Ce este stiinta politica?

De cand a existat preocupare pentru cunoastere (logica aristotelica, geometria euclidiana) a existat si studiu asupra si preocupare pentru politica. (Platon, Republica; Aristotel, Politica). Reflectia asupra politicii (gandirea si filosofia politica) a insotit fazele dezvoltarii experientei de organizare social-politica: de la cetatile grecesti (Atena, Sparta), la orasele-republici din Italia evului mediu (Florenta, Genova), in fapt forme prestatale de organizare a puterii politice. Filosofia politica traditionala privilegia insa judecata morala in detrimentul realitatilor observabile.

Stiinta despre puterea politica se naste o data cu aparitia natiunii in modernitate, o data cu instituirea statului-natiune ca forma birocratizata a puterii politice si o data cu ivirea problemelor pe care le presupune recenta forma de organizare a puterii politice. Aparitia stiintei politice este rezultatul unei serii de conditii: necesitatea unei administratii moderne, laicizarea politicii, fixarea progresiva a cunoasterii in institutii specializate in administratie.

Stiinta politica, derivata din stiinta asupra socialului, se concentreaza asupra statului si mai recent asupra noilor forme de putere politica institutionalizata, precum unificarea supra-nationala: comunitatea politica europeana.

Orice stiinta sociala apare atunci cand exista o nevoie sociala. Studiul sistematic asupra puterii politice, stiinta politica devine disciplina de studiu in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, in perioada in care guvernarile occidentale se confruntau cu problema legitimitatii. Stiinta politica apare ca urmare a crizei statului occidental si a lipsei de legitimare a puterii politice.

Facultatea de Stiinte Politice din Italia, Florenta (1869), din Germania (1871) si Scoala Libera de Stiinte Politice din Franta (fondata de Emile Bountz in 1872) apar pe fondul crizelor statelor italian, german si francez, confruntate fie cu problema unificarii (italienii in jurul casei de Savoia, germanii in jurul casei de Prusia) fie cu infrangerile de razboi (razboiul franco-prusac din 1878, incheiat cu infrangerea rusinoasa a lui Napoleon al III-lea si incoronarea lui Wilhelm I in Sala Oglinzilor de la Versailles, de catre Cancelarul de Fier Otto von Bismark) si mai ales din nevoia de a crea functionari publici/birocrati/specialisti in administratia de stat care sa gestioneze criza de legitimitate si noile probleme cu care se confrunta statul modern in secolul XIX.

Este deja un truism    afirmatia ca orice stiinta presupune un obiect de studiu si o metoda sau, mai exact, metode adecvate. Dar, stiinta necesita un scop.

Scopul stiintei politice il constituie descrierea si interpretarea starilor, institutiilor si proceselor politice:

a)          Obiectul de studiu al stiintei politice este puterea politica si statul, ca forma institutionalizata/organizata a puterii.

b)         Metodele de cercetare: intai s-a utilizat observatia cand, in antichitatea greceasca, ganditorii politici si filosofii reflectau asupra celei mai bune forme de guvernare, asupra guvernamantului perfect. In secolul XIX, stiinta socialului, sociologia ii va imprumuta stiintei politice in modernitate metoda comparativa (parintele sociologiei: Emile Durkheim, Regulile metodei sociologice, 1895); din sociologie au fost preluate instrumentele de cercetare moderne:    metode si tehnici sociologice.

Metoda este ansamblul mijloacelor pentru realizarea obiectivelor cercetarii (are caracter teoretic), iar tehnica este modul concret de culegere a datelor pe teren (are caracter empiric).

Metoda sociologica, insemnand cercetarea de teren, este ancheta sociologica (poate fi: de explorare=sociografica; diagnostica=actiune sociala; experiment=observatii experimentale). Tehnicile de investigatii la care apeleaza ancheta sociologica: observatia directa (participativa/neparticipativa); experimentul social (de laborator/de teren); interviul (structurat/nestructurat); chestionarul (inchis/ierarhizat); focus-grupul; analiza de continut (cantitativa si calitativa).

Sondajul de opinie este o metoda sociologica cantitativa, o forma a anchetei sociologice, bazata pe tehnica chestionarului. Tehnicile de sondare a opiniei publice pot fi: chestionarul; interviul; testele sociometrice; scalele etc.

Stiinta politica se preocupa de propozitiile factice supuse investigatiei stiintifice si, spre deosebire de filosofia politica, evita valorile pentru a nu se transforma in ideologie. Ca orice stiinta sociala, stiinta politica a aparut atunci cand a existat o anumita nevoie sociala si anume atunci cand guvernarile secolului XIX se confruntau cu problema legitimitatii. Stiintele politice apar din nevoia social-politica de functionari publici, de specialisti in administratia de stat.

Stiinta politica este stiinta puterii politice, stiinta formelor de putere politica si a statului ca forma cea mai evoluata, organizata, institutionalizata de putere. Stiinta politica manifesta interes pentru procesul prin care se iau deciziile, identificand tendintele de evolutie, facand prognoze asupra si analizand sistemul si regimul politic.

Stiinta politica a aparut in a doua jumatate a secolului XIX. Scolile de stiinte politice reprezentau modul administrativ de formare a functionarilor publici. Prima scoala de stiinta politica apare in Italia, Florenta, 1869. Urmatoarea - in Germania anului 1871 si apoi in Franta, in 1878 (Scoala Libera de Stiinte Politice). In Franta, dupa caderea imperiului lui Napoleon al III-lea si dupa esecul Comunei din Paris, statul traversa o criza de legitimitate pentru care reprezentantii Scolii Libere de Stiinte Politice au cautat rezolvare. Initiativa privata a Scolii Libere de Stiinte Politice va fi asumata dupa Al Doilea Razboi Mondial de statul francez prin nationalizarea Scolii din anul 1945 de catre Generalul Charles De Gaulle, ceea ce a condus la aparitia Institutului de Stiinte Politice din Paris.

Stiintele politice (relatiile internationale; stiinta militara; stiinta politica cu ramurile sale: teoria politica, politica comparata si analiza politica) au o dimensiune practica. Stiinta politica sau stiinta despre stat/despre puterea politica apare din nevoia de expertiza si de personal administrativ si politic. Scolile de stiinte politice isi propun sa contribuie la dezvoltarea si legitimarea statului. Obiectul de studiu al stiintei politice este statul, forma evoluata a puterii politice (viziune institutionala asupra politicii). In Romania de dupa Unire, Scoala de stiinte politice a anului 1918 nu a produs functionarii publici pe care ar fi trebuit sa ii produca.

Stiinta interdisciplinara, stiinta politica presupune discipline auxiliare si utile demersului sau: filosofia politica, istoria politica, politica de securitate, statistica, dreptul, economia politica, sociologia si psihologia. Stiinta politica abordeaza puterea politica din perspectiva propriei teorii.

Disciplinele auxiliare stiintei politice sunt principalii critici ai stiintei politice. Specialistii in Drept Constitutional apreciaza ca stiinta politica este doar un subdomeniu al Dreptului Public/Constitutional. Anumiti sociologi sustin ca politologia este doar o parte a sociologiei politice si ca nu exista un domeniu al politicului autonom de domeniul social (Gabriel Almond: "Spatiul politic este o parte a spatiului social"). Critici ai stiintei politice sunt si practicienii politicii, politicienii, care neaga capacitatea stiintei politice de a oferi expertiza utila. Oamenii politici apreciaza ca stiinta politica realizeaza doar cercetari irelevante. Si jurnalistii contesta capacitatea stiintei politice de a oferi analize sistematice. Ei constata diferente intre datele cotidiene si determinismele analizate de stiinta politica. Comentariile jurnalistilor se bazeaza pe bun-simt si pe observatia comuna si au influenta asupra opiniei publice. Jurnalistii perpetueaza confuzia intre analisti politici si comentatori politici, uitand ca analistul se bazeaza in demersul sau pe studii sociologice si pe instrumente stiintifice de analiza a socialului ca instrumente de explicare a fenomenului politic.

Functiile stiintei politice:

a)      de a explica puterea politica, domeniul politicului, sistemul politic

b)      de identificare a scopurilor social-politice pe care le propun actorii politici, pentru a examina apoi daca mijloacele care le sunt asociate servesc sau nu acelor scopuri si

c)      functia ce reprezinta impactul dintre teorie si realitate si vizeaza transformarea realitatii politice.