Conceptele de "stat al bunastarii" si securitatea sociala

Conceptele de "stat al bunastarii" si securitatea sociala.

Notiune "bunastare" (welfare, in limba engleza) este un cuvant compus si se refera la starea unei persoane cat si la reconditiile materiale si sociale ale acestei stari.

In literatura de specialitate se diferentiaza trei tipuri de bunastari:

a)      bunastarea sociala ("social welfare"), care in sens larg se refera la furnizarea sau primirea (receptionarea) colectiva a bunastarii;

b)      bunastarea economica("economic welfare"), care descrie in special acele forme ale bunastarii asigurate prin intermadiul mecanismelor pietii sau al economiei oficiale;

c)      bunastarea de stat(" stat welfare"), care se refera la asigurarea bunastarii sociale prin intermediul statului (Pierson,1991,1998 citat de Preda2002). Statul bunastarii ca expresie se considera adesea ca apartine perioadei din ultimii ani a celui de-al doilea razboi mondial si primii ani de dupa razboi. Sunt anii vcand se lanseaza celebrul Raport despre Asigurarea Sociala a lordului Bereridge din Marea Britanie. Lansarea propriu-zisa a expresiei ii este atribuita arhiepiscopului Temple care in srcieriile sale din 1941 si 1942, a dorit sa sublinieze diferenta dintre" statul puterii", al Germaniei naziste si "statul bunastaarii " care a constituit promisiunea reconstructiei aliate postbelice (Pierson,1991, Macaror,1995, citati de Preda,2002). Paternitatea expresiei statul bunastarii mai este atribuita si altor autori ,specificandu-se ca termenul era deja in limbajul comun in Marea Britanie la sfarsitul anilor 1930.

In jurul acestui concept s-au constituit o intreaga literatura dupa cel de-al doilea razboi mondial si se referea la un proces istoric inceput la sfarsitul secolului XIX in tarile europene si in cele ale Americii de Nord, tari intrate rapid intr-un ciclu de dezvoltarea industriala.

Se considera ca "statul bunastarii" se refera in sens larg, la: (1) o forma articulara de stat, (2) o forma distincta de guvernare sau (3) un tip speecific de societate ( Pierson,1991 citat de Preda,2002).

O definitie a statului bunastarii o da Wilensky (1975) care afirma: " Esenta statului bunastarii este garantarea guvernamentala a unor standarde minime privind venitul, alimentatia, sanatatea, educatia si locuinta, asigurate fiecarui cetaten ca drepturi sociale". Legat de aceasta definitie Harold Wilensky face 10 ani mai tarziu urmatoarea precizare: " . cele mai multe din aceste garantii, adesea cuprinse sub denumirea de securitatea sociala au luat forma unei asigurari sociale contra riscului de baza ale vietii industriale" (Wilensky, 1985). El considera ca standardele minime de viata (venit, alimentatie, sanatate, educatie si locuinta) nu pot fi periclitate decat in cazul pierderii veniturilor, deci la persoanele ramase fara loc de munca.

In principal, denumirea " welfare state" se leaga de numele economistului J. M. Keynes, respectiv a lordului W.H.Bereridge. Ulterior autorii francezi au completat lista sinonimelor pentru "statul bunastarii" cu "statul providenta" sau asistential.

Autorii germani sunt mai reticienti in utilizarea conceptului de "stat al bunastarii" si aprecieaza acest model drept "stat social". In Statele Unite domina interpretarea republicana, conceptul de workfare conditionand beneficiile sociale de munca.

Continuand cu analiza conceptului de securitate sociala se considera ca el cuprinde "toate masurile colective stabilite prin legislatie pentru a mentine venitul individual ori al familiei sau pentru a asigura un venit atunci cand unele sau toate sursele de venit au fost pierdute sau epuizate sau in situatiile in care trebuie sa se faca fata unor cheltuieli sporite ( de exemplu cresterea copiilor sau plata ingrijirii medicale)" (The New Enciclopedia Britanica, volumul 27, 1993).

Se deduce ca securitatea sociala este rezultatul si produsul politicilor sociale aplicate in cadrul unui stat al bunastarii.

Dimensiunile statului bunastarii determina dimensiunile securitatii sociale. Aceasta se extinde sau se restrange functie de modelul politicilor sociale aplicate.

Pentru a argumenta cele afirmate dam urmatoarele exemple:

- In Statele Unite "The Social Securitz Act" din 1935 consacra un model restrictiv dar eficient, cu referire principala asupra sistemului federal de asigurari sociale si in mod deosebit asupra sistemului de pensii.

- In Europa (excluzand pe cel din Marea Britanie care se apropie mai mult de cel american) securitatea sociala se extinde considerabil, fiind bine dezvoltat in Franta si Germania si foarte extinsa in unele tari scandinave, printre care Danemarca si Seudia.

Cu toate aceste diferente ale securitatii sociale Administrasia Securitatii Sociale a Statelor Unite in toate rapoartele date publicitatii incearca impunerea unui nucleu comun de preocupari in domeniul securitatii sociale la nivel mondial, descriind cinci categorii de programe pentru acordarea beneficiilor sociale in urmatoarele situatii: 1)batranete, 2)somaj, 3)maternitate, 4)accidente de munca, invaliditate, boli profesionale, 5) alocatii familiale.

Aceste programe sunt inegal dezvoltate de la o tara la alta. De exemplu in Statele Unite au lipsit multa vreme alocatiile familiale.

De-a lungul timpului cele doua concepte (statul bunastarii si securitatea sociala) abordate in interdependenta au conturat ideea de "cetatenie sociala". Acest concept s-a impus in traditia tarilor europene in secolul XX. Utilizarea acestui termen in sens juridic nu este posibila decat acolo unde constatam o acoperire universala in domeniul beneficiilor (drepturilor) sociale, fara nici un fel de conditii restrictive privind accederea la beneficii.

Secolul XX a marcat o dezvoltare marcanta in domeniul drepturilor sociale, acoperirea universala nu este pe deplin si peste tot in Europa realizata. Mai mult acest concept nu este agreata de multi adversari ai social democratiei de tip suedez, pornind de la faptul ca propunerile sociale au efecte adverse in conditiile acordarii de beneficii sociale neeconditionate. Avand in vedere aceasta incompatibilitate de abordare, politica sociala a Uniunii Europene face referire doar la drepturile "lucratorilor" (workers) si nu la drepturile sociale ale cetatenilor sai (vezi Chasta Sociala, 1989).