Conceptul de putere

Conceptul de putere

Puterea cunoaste forme variate (politica, sociala, militara, economica, religioasa). Puterea politica este obiectul central al stiintei politice. Puterea este imanenta socialului si politicului. Puterea politica poate fi coercitiva sau necoercitiva si a cunoscut mai multe faze de evolutie (nestructurata, individualizata, institutionalizata).

A. Viziunea cea mai des intalnita referitoare la putere desemneaza o relatie asimetrica de control. Astfel, puterea poate lua forma puterii asupra naturii sau asupra fiintelor umane. A doua forma de putere se dezvaluie fie ca putere asupra sinelui (libertate in sensul stoicilor), fie ca putere in raport cu altii (dominatie).

B. Notiunea de putere este definita drept capacitatea unui actor de a ajunge la rezultatele vizate si de a produce actiuni eficiente:

Thomas Hobbes, in Leviathan, considera ca puterea consta in mijloacele/resursele prezente pentru a obtine un bun oarecare. Definitia prezinta trei caracteristici ale puterii:

a)      Puterea si actiunea sunt strans legate, iar daca actiunea implica o interventie directa asupra evenimentelor, puterea consta in capacitatea de a le modifica cursul à puterea este capacitatea de a produce rezultatele dorite.

b)       Puterea se releva ca putere "asupra", ceea ce presupune putere deasupra (dominatoare), sau/si, in functie de reactie, putere "contra" (latura coercitiva a puterii).

c)       Puterea este capacitatea deosebita, ce are consistenta esentelor, care nu se situeaza in orizontul evenimentului.

Bertrand Russell propunea ca producerea efectelor dorite sa devina criteriul distinctiv al puterii. Fie ca se refera la mijloace, fie ca face apel la scopuri, notiunea de putere este privita doar ca forma de coercitie.

C. Puterea ca relatie. Pentru Robert Dahl, X exercita o putere asupra lui Y in masura in care X obtine de la Y o actiune pe care ultimul nu ar fi efectuat-o altfel. Astfel, puterea, departe de a reprezenta un atribut, se prezinta ca o relatie asimetrica, in care Y este o fiinta libera, niciodata complet dependenta.

X    Y

X - detinatorul puterii

Y - subiectul puterii.

Puterea este o relatie asimetrica intre doi subiecti. Relatia poate fi de:

a)      comanda-supunere;

b)      dominare-subordonare (coercitiva).

D. Puterea ca inovatie sociala[1] - Jean William Lapierre in Viata fara stat? - aparuta in 1977, ca replica la lucrarea din 1974 a lui Pierre Clastres, Societatea contra statului - afirma ca puterea desemneaza formarea raporturilor sociale si de grup ce tind sa distruga cadrele societatii stabilite, prin transformarea organizarii sistemelor sociale (Lapierre, 1997, p. 161). Potrivit acestei conceptii, puterea tinde sa devina permanenta, dar se confrunta cu reactii contrare. Pentru a-si consolida pozitia, detinatorii puterii urmaresc obtinerea stabilitatii in timp, facand recurs la legi, norme, reglementari. Conceperea puterii ca inovatie permite inradacinarea puterii in "placerea de a domina". Forma a vointei de putere, placerea de a domina presupune relatia asimetrica de putere: puterea se prezinta aici ca nevoie de status, dorinta de onoruri, de a stabili fericirea sociala, de a guverna eficient. Acest tip de concepere a puterii graviteaza in jurul statutului de dominus, de stapan, de suveran.

Dominatia - reprezinta situatia de stapan in raport cu cei ce se supun; ascendentul    exercitat de stapan se bazeaza pe un regim al violentei, fie ea si simbolica. Placerea de a domina sau aspiratia la prestigiul social ofera resortul de actiune al puterii politice. Cine face politica aspira la putere - fie la putere ca mijloc in slujba altor scopuri (de natura ideala sau egoista), fie la putere "de dragul puterii", de dragul placerii pe care o da prestigiul social (Max Weber). Dominatia este forma cea mai politica a puterii, este puterea asupra celorlalti. Dominatia este o forma a puterii coercitive.

Placerea de a domina sau aspiratia la prestigiu furnizeaza resortul de actiune al puterii politice. Dominatia este posibilitatea de a impune vointa unuia sau unora asupra comportamentelor celorlalti. Dominatia poate fi identificata cu puterea autoritarista de a comanda. Dominatia se refera la situatia in care dorinta manifesta a conducatorilor este desemnata sa influenteze comportamentele celor condusi, sa ii determine de o asa maniera incat cei condusi sa se comporte ca si cand ei insisi au compus continutul comenzii spre propriul bine.

Dominatia presupune raportul de dominare-subordonare; puterea politica a conducatorilor nu se legitimeaza.

Autoritatea dimpotriva, presupune raportul de comanda-ascultare si trebuie recunoscuta; autoritatea politica se legitimeaza, iar puterea politica a conducatorilor este acceptata ca bine comun de catre condusi.