Crearea gandirii politice moderne germane de la sfarsitul secolului al XVII-lea pana la prima jumatate a secolului al XIX-lea

Crearea gandirii politice moderne germane de la sfarsitul secolului al XVII-lea pana la prima jumatate a secolului al XIX-lea

Desi se afla in centrul Europei apusene si era inconjurata de societati in care capitalismul isi facuse simtita prezenta inca din secolul al XVII-lea, cum era cazul Frantei, Italiei, Angliei sau Tarilor de Jos, Germania la acea vreme era o tara agrara inapoiata in care dominau relatiile de productie feudale, iar cele capitaliste abia se nasteau, evoluau lent pe calea reformelor. La aceasta se adauga puternica faramitare teritoriala si politica a societatii germane in peste 300 de statulete si 50 de orase cu administratie si conducere proprie. O asemenea evolutie a vietii sociale in Germania nu a ramas fara consecinte, ci ea isi va pune amprenta asupra intregii dezvoltari sociale, inclusiv asupra gandirii si practicii politice carora le vor imprima caracteristici specifice.

Procesul de descompunere a relatiilor feudale si de trecere la capitalism a inceput mai tarziu in societatea germana decat in cele din Europa apuseana, s-a desfasurat lent pe calea reformelor, fapt ce a ingreunat si a afectat acumularea primitiva a capitalului, structura si mai ales volumul acestuia si a permis perpetuarea in gandirea si practica sociala si, in special, in cea politica a numeroase elemente si caracteristici ce tineau de vechea societate si mai putin de noul mod de productie capitalist;

Persistenta puternica si prelungita a feudalismului a avut si ca efect o slaba dezvoltare industriala si, in consecinta, si a segmentelor sale sociale si in primul rand a burgheziei care reprezenta o forta social-politica eterogena, inactiva si incapabila sa se impuna in viata sociala si sa-si asume responsabilitatea de a prelua conducerea in stat. Burghezia germana din aceasta perioada a fost inconsecventa in lupta impotriva feudalismului si de aceea, a fost nevoita sa apeleze la un compromis social-politic cu nobilimea si absolutismul monarhic. Aceasta modalitate de trecere la capitalism pe calea reformelor lente, neesentiale si prin compromisuri, cunoscuta si sub numele de calea "prusaca", a prelungit agonia feudalismului, intarziind in schimb evolutia si consolidarea capitalismului, a institutiilor, a spiritualitatii politice si ideologice aferente acestuia.

Inapoierea economica si politica a Germaniei din aceasta perioada, rolul minor al burgheziei in viata sociala a influentat atat iluminismul german, cat si gandirea si practica politica ce decurgea din acesta. Pe langa trasaturile comune cu iluminismul din tarile Europei apusene, cel german va cumula cateva trasaturi distincte:

- Desi spiritualitatea germana din aceasta perioada a beneficiat de serviciile unor reprezentanti de seama ca Herder, Lessing, Schiller, Goethe, iluminismul a fost imbratisat de putini intelectuali, iar acestia militau pentru realizarea unor refome limitate, nesentiale si care, de regula, vizau aspecte secundare ale vietii sociale, cum ar fi morala, religia si, intr-o mica masura, viata politica;

- Pentru a nu-si ridica impotriva reactiunea feudala si absolutismul monarhic, iluministii germani si-au formulat criticile si optiunile de dezvoltare social-politica intr-o forma abstracta, retinuta si filosofica dominata in multe cazuri de conservatorism si antidemocratism, fapt ce a facut ca aceasta sa nu fie perceputa si inteleasa de masele populare si in consecinta, sa nu fie sustinuta de acestea.

Desi teoretic toti ganditorii perioadei moderne germane Kant, Fichte, Hegel au fost adepti ai ideilor revolutiei franceze de la 1789, slabiciunea economica si politica a.burgheziei, tendinta ei de compromis cu vechea clasa si monarhia absoluta au facut ca nici unul dintre acestia sa nu fie adeptul infaptuirii lor in practica. Astfel spus, ideile revolutiei franceze erau numai teoretic acceptate, ele nu trebuiau insa sa aiba nici o legatura cu practica politica, cu nevoile concrete ale oamenilor si mai ales cu schimbarea sociala.

Slabiciunea economica si politica a burgheziei germane a facut ca aceasta sa nu fie in masura sa-si creeze si promoveze o ideologie politica proprie, ci gandirea politica moderna germana, cel putin in prima sa perioada, s-a format si manifestat in cadrul filosofiei ca filosofie politica. Pe langa faptul ca in multe cazuri ea nu a corespuns cu interesele si aspiratiile maselor, aceeasi gandire nici nu a fost perceputa si inteleasa de acestea, nu au imbratisat-o si nici nu au sprijinit-o.

S-a nascut la Leipzig, intr-o familie de profesori, tatal fiind profesor de morala la Universitatea din orasul natal pe care o va urma si absolvi si el.

A fost un important om de stat, jurist si diplomat, consilier al lui Petru I pe probleme de stiinta, pe care il va ajuta sa infiinteze Academia de stiinte a Rusiei. Ca om de stiinta, a avut un rol major in fondarea Academiei din Berlin, fiind si primul ei presedinte.

In activitatea de stat, in lucrarile stiintifice, in conceptiile sale politiceaLeibnitz a exprimat si promovat interesele burgheziei germane din perioada acumularii primitive a capitalului. El a fost, totodata, si cel care a deschis drumul compromisului dintre burghezia germana si feudalitate, incercand sa obtina drepturi economice si politice pentru aceasta si militand pentru o politica a absolutismului luminat.

G. W. Leibnitz a creat si un sistem filosofic propriu la baza caruia stau monadele, care sunt niste substante simple, indivizile, dar care poseda o forta activa, independenta. Acest principiu a fost formulat de Leibnitz in Monadologie "Rationamentele noastre se intemeiaza pe doua mari principii: principiul contradictiei . si principiul ratiunii, in virtutea caruia noi constatam ca nici un fenomen nu poate fi adevarat sau real, nici o afirmatie nu poate fi justa fara o ratiune suficienta a faptului ca un lucru este asa si nu altfel". Elementele de dialectica din conceptia filosofica a lui Leibnitz, rationalitatea, logica pe care s-a bazat in cercetarea stiintifica au influentat si conceptia sa politica. Din aceasta perspectiva, el a facut o puternica propaganda modului de productie capitalist, considerandu-l singura alternativa a progersului social. Leibnitz a legat ideea unitatii nationale a tuturor germanilor de noul mod de productie capitalist, de realizarea sa. Constient de rolul religiei in societatea germana din acea vreme, dar adept al noii dezvoltari sociale, Leibnitz a incercat sa adapteze religia la noua societate in devenire, sa impace stiinta cu religia, filosofia cu teologia.

Este unul dintre fondatorii filosofiei clasice germane, aducand insa si o majora contributie la crearea si dezvoltarea gandirii politice moderne germane. El si-a expus conceptiile filosofico-politice in lucrari precum: Critica ratiunii pure, Critica ratiunii parctice, Spre pacea eterna.

I. Kant nu a formulat o teorie politica distincta, ci ideile, conceptiile sale politice sunt integrate in demersurile filosofice, aceasta aparand mai mult ca filosofie politica. Oscilatiile sale filosofice intre idealism si materialism se vor reflecta si in conceptiile sale politice.

In cea mai mare masura gandirea politica a lui I. Kant a fost influentata de umanismul politic al antichitatii, in special de opera lui Platon, dar si de iluministii germani si francezi, iar din cadrul acestora din urma de Montesqieu si Rousseau.

Tratarea politicului din perspectiva filosofica a facut ca I. Kant sa se rezume in analiza sa doar la aspectele pur teoretice, fara ca aceasta sa vizeze planul practicii politice si mai ales finalitatea acesteia. La baza intregii actiuni sociale, a conditiei umane, inclusiv a celei politice, trebuie sa stea legea morala. Aceasta lege a moralei, absoluta si categorica, cu carcter abstract si formal cere omului sa actioneze, astfel incat regula, care sta la baza actiunii sale, sa poata deveni o regula universala. Universalitatea legii morale determina egalitatea si libertatea tuturor oamenilor in viata sociala si politica. Insasi ideea libertatii este exprimata de Kant in determinare cu legea morala. Ea apare ca o libertate a vointei, omul este cu adevarat liber atunci cand actiunile sale sunt infaptuite in conformitate cu cerintele legii morale.

O interesanta conceptie formuleaza I. Kant cu privire la stat, la modul sau de aparitie, la rolul si la forma sa de exprimare in planul practicii rol esentializat in apararea si respectarea drepturilor omului. Si pentru Kant, relatia dintre stat ca institutie si individ este rezultatul unui contract social, impus insa de ideea ratiunii, fapt ce da puterii etatice legitimitatea existentei si functionalitatii sale. Teoria etatica a lui Kant a fost mult influentata de conceptia lui Montesquieu si Rousseau, in special in privinta separatiei puterii si suveranitatii. Toate acestea le-a abordat de pe pozitiile burgheziei germane, din perspectiva intereselor acesteia. Pentru I. Kant, forma statala legitima este republica, dar el nu concepe republica ca forma de guvernare specifica burgheziei, ci pentru Kant republica exista acolo unde exista principiul separatiei puterii. De aceea pentru Kant, puterea imbraca diferite forme, inclusiv a monarhiei luminate. Aceasta era inca o dovada a compromisului pe care burghezia germana, ca urmare a slabiciunii sale, il facea fata de monarhie si feudalitate.

Aceeasi conceptie dublicitara o manifesta Kant si in ceea ce priveste definirea si aprecierea statului de drept pe care-l considera acea forma care isi subordoneaza prin morala politica si apara drepturile omului.

Asa cum se observa in toate abordarile politice ale lui Kant intervine morala, ideea autoperfectionarii omului prin morala. Insasi republica pe care la sfarsitul vietii sale a acceptat-o ca unica forma de guvernare, este rezultatul autoperfectionarii morale a omului, ea fiind singura in masura sa inlature antagonismul social, sa statorniceasca pacea eterna universala.

Conceptia sa filosofica bazata pe ideea absoluta a libertatii, pe conceperea lumii drept o creatie a "eului" interior, isi va pune amprenta si asupra gandirii sale politice. Filosofia va constitui si pentru Fichte forma prin care isi va exprima si conceptiile politice.

Gandirea si teoria politica a lui J. Fichte decurge din voluntarismul si idealismul sau subiectiv, din situarea pe primul plan a ideii de libertate care este izvorul oricarui adevar independent. Cu toate acestea, conceptiile politice ale lui Fichte sunt mult mai clare si mai radicale decat cele ale lui Kant. Din acestea reiese mult mai limpede optiunea lui politica pentru noul mod de productie capitalist si pentru burghezie si evidenta ostilitate fata de feudalism. In lucrarea sa Contributii la rectificare aprecierilor publicului asupra revolutiei franceze (1798), Fichte va critica fatis si violent statul de tip feudal, declarandu-se adept al randuielilor si institutiilor democratice burgheze si cerand lichidarea privilegiilor feudale si a dependentei taranilor.

Aflat sub puternica influenta a ideilor revolutiei franceze, Fichte se va declara adversarul reactiunii feudale, a tuturor celor care se vor ridica contra liberalismului revolutiei franceze. Pornind de la ideea ca institutiile politice si contractul social incheiat intre autoritate si cetateni nu pot fi eterne, el legitimeaza lupta poporului francez pentru schimbarea guvernarii, acceptand inclusiv violenta necesara acestei inlocuiri.

Johann Fichte va incerca sa adapteze la conceptiile revolutiei franceze situatia Germaniei, a slabei influente in viata sociala a burgheziei. In lucrarea sa Statul comercial inchis (1800), el incearca sa propuna un tip de stat pentru Germania bazat pe liberalismul economic si politic, asa cum il percepea burghezia germana din acel moment. Statul preconizat de Fichte era unul al ratiunii, realizat prin activitatea de culturalizare a natiunii, el avand ca sarcina apararea libertatii si egalitatii. Din anumite puncte de vedere creatia etatica a lui Fichte aluneca spre utopism.

Ocuparea statelor germane de trupele napoleoniene ii va da prilejul lui Fichte sa-si evidentieze profundul sau patriotism. In lucrarea Cuvantari catre natiunea germana (1808), el se va adresa poporului german indemnandu-l la lupta pentru apararea cauzei nationale.

Sub aspectul conceptiei filosofice, de care nu putem face abstractie in analiza crezului sau politic, Hegel a fost un idealist, orientat insa in sens obiectiv. Pentru el "lucrul in sine" al lui Kant nu exista, iar ideea nu este o creatie a "eului", asa cum sustinea Fichte, ci pentru Hegel ideea este totul, ea este independenta de subiect, este demiurgul (creatorul), e tot ce exista, natura, societate, gandire umana, ea este exteriorizarea sub forma naturii, este punctul cel mai inalt al dezvoltarii.

In conceptia sa lumea este in continua miscare, transformare, devenire, intrucat ea este o exteriorizare a ideii, o evolutie a ei spre absolut. Acest mod de concepere a existentei si evolutiei lumii este o dialectica, iar creatorul ei este considerat G. W. Hegel.

Lucrarea de baza in care G. W. Hegel isi va expune conceptia filosofica si politica a fost Fenomenologia spiritului (1807). Conceptia politica a lui Hegel este contrara celei filosofice, ideii devenirii, miscarii, transformarii lumii. Desi sub aspectul gandirii politice Hegel este puternic influentat de ideile revolutiei franceze si liberalismul acesteia, mergand pana la recuniasterea necesitatii unor transformari cu caracter burghez, in practica, el accepta compromisul cu reactiunea politica feudala.

G. W. Hegel s-a situat pe o pozitie contrara ganditorilor iluministi in problema statului. Daca toti ideologii iluministi au vazut in statul feudal o creatie irationala si au incercat sa construiasca cel putin teoretic, un stat ideal fundamentat pe ratiune, Hegel accepta statul feudal, considerandu-l rezultatul exteriorizarii ideii in autodezvoltarea sa, avand o reprezentare pozitiva pentru acel stadiu. Evolutia statului este rezultatul evolutiei ideii, a autodezvoltarii sale, fapt ce scoate omul din campul si actiunea sociala. Intr-o asemenea conceptie statul este rezultatul dezvoltarii logice care poate fi inteleasa, dar a carei dezvoltare nu poate fi anticipata.

Desi admite evolutia societatii, a statului, in schimb cand este pus in situatia sa accepte dezvoltarea concreta, practica, Hegel devine dublicitar in conceptiile sale politice, deviind spre conservatorism. Din aceasta perspectiva, Hegel este adeptul statului de tip prusac, al monarhiei constitutionale, unde nobilimea liberala juca un rol activ, iar masele populare erau excluse de la viata politica.

Din acest punct de vedere, Hegel a reflectat cel mai bine pozitia si atitudinea burgheziei germane din acea vreme, compromisul acesteia cu monarhia absoluta si feudalitatea, incapacitatea sa de a prelua singura puterea in stat, de a juca un rol activ si major in dezvoltarea sociala de tip capitalist.

Asa cum am mai relevat, persistenta puternica si indelungata a feudalismului si a segmentelor sale sociale cel il sustineau, cuplata cu slaba dezvoltare a burgheziei germane, s-au concretizat si in conceptia politica promovata de acesta, in dublicitatea ei teoretica, in manifestarea abstracta filosofica si mai ales in neconcordanta cu nevoile si cerintele practicii politice.

In cadrul societatii germane pornita pe drumul dezvoltarii moderne, conservatorismul s-a manifestat atat in gandirea politica, dar mai ales in finalitatea ei practica. Nu intamplator Germania acelor vremuri era considerata "patria" conservatorismului.

Romantismul politic german

A constituit principalul curent ideologic care a fundamentat paradigma conservatoare europeana si in special cea germana.

Romantismul politic a aparut la inceputul secolului al XIX-lea, manifestandu-se ca o reactie in plan intelectaul a aristocratiei feudale si clericale fata de principiile revolutiei franceze si a doctrinei sale liberale promovate de burghezie. In special, romantismul politic a fost un curent ideologic eterogen si inconsecvent, formula cea mai unitara si consistenta a capatat-o cel din Germania. Romantismul politic s-a aflat intr-o permanenta confruntare cu tot ce reprezinta noul, democratia si progresul. Idealul social al romantismului nu-l constituia dezvoltarea prezenta sau viitoare, in speta cea capitalista, ci idealul era intruchipat de vechea societate feudala fundamentata pe traditionalism, inegalitate si ierarhizare sociala stricta si rigida, pe providentialism si deism.

Ca o replica la adresa liberalismului care promova conceptia individului independent social si economic, detinator si promotor al unui larg sistem de drepturi si libertati cetatenesti si politice, romantismul contrapune, subordoneaza individul colectivitatii sociale si politice.

In domeniul natiunii si al relatiilor nationale, romantismul politic a avut o atitudine contradictorie. Natiunea este redusa la un simplu proces psihologic, la "sufletul poporului" si este intemeiata pe factori irationali ce nu au nimic in comun cu dezvoltarea rationala, logica, obiectiva a lumii.

Prin politica nationalista promovata romantismul a contribuit la dezvoltarea si constientizarea miscarii nationale germane si din Europa, concretizandu-se in crearea statelor si natiunilor moderne europene