Criza statului national in contextul globalizarii

Criza statului national in contextul globalizarii

Statul suveran, centralizat si consolidat teritorial a reprezentat paradigma dominanta in cadrul stiintelor politice, pe parcursul ultimelor doua secole. Acesta a reprezentat idealul comunitatii politice occidentale bine ordonate si modelul de atins de catre orice comunitate politica aspirand la modernitate.[1] Sub impactul noilor transformari aduse de globalizare, insa, acesta sufera cateva transformari semnificative, astfel ca se vorbeste adesea de un declin al statului national, sau despre o criza a acestuia.

Argumentele care sustin ipoteza declinului statului national in contextul globalizarii se bazeaza pe cateva observatii privind problemele globale ce depasesc cadrul de actiune si control al statului national, actorii non-statali a caror influenta sporeste continuu, eclipsand, uneori, puterea statului national, transformarile din cadrul pietelor globale, a caror marime si raza de actiune face imposibila exercitarea controlului de catre statul national, transformarile generate de noile tehnologii comunicationale, transformarile in planul legitimitatii statului, precum si transformarile in planul cultural si ideologic - toate acestea fiind elemente ce transforma fata statului westfalian.

Astfel, poate fi observat faptul ca numeroase probleme contemporane, legate de mediu, sanatate, crima organizata, migratie etc. nu mai pot fi restranse in cadrul granitelor nationale, iar acest fapt are ca efect o tot mai sporita contestare a pretentiei de jurisdictie exclusiva a statului suveran asupra unui teritoriu. Dupa cum nota Armstrong , legitimitatea dreptului statului la autoritate suverana asupra unui teritoriu specific avea la baza capacitatea acestuia de a furniza diverse bunuri colective, printre cele mai importante numarandu-se securitatea impotriva amenintarilor externe, legea interna si ordinea, iar mai recent bunastarea economica si justitia sociala. Capacitatea statului national de a furniza aceste bunuri, insa, este tot mai mult pusa astazi sub semnul intrebarii, in conditiile in care globalizarea a transformat natura conflictelor, astfel ca vechile razboaie de cucerire devin mai putin probabile, locul acestora fiind luat de alte tipuri de amenintari la adresa securitatii, mai dificil de rezolvat prin mijloacele conventionale ale utilizarii fortei armate - amenintarile de natura ecologica, de pilda, sau spectrul unor pandemii.

Pe de alta parte, dupa cum se va vedea mai jos, globalizarea pietelor a afectat serios capacitatea statului de a asigura alte feluri de bunuri publice, precum bunastarea economica sau justitia sociala, astfel ca autoritatea sa este tot mai mult contestata, ocolita si ignorata de cetatenii sai, in vreme ce puterea si autoritatea diferitelor entitati transnationale sporeste. In mod paradoxal, in cea mai prospera era a istoriei umane, saracia se propaga endemic, datorita nu unor probleme legate de productie, ci mai degraba unora legate de distributie. Dupa cum nota Nef[5], daca in 1989 existau 157 de miliardari si aproximativ doua milioane de milionari, 1,2 miliarde de locuitori traiau in saracie absoluta, dintre care 100 de milioane erau lipsiti chiar si de vreun adapost. Iar conform raportului Programului ONU pentru Dezvoltare, din 1993, reiese ca 82,7% din bogatia lumii revine unor 20 de procente din populatia lumii. Comparativ cu anii 1960, cand diferenta de venit dintre cei mai bogati 20% din populatia lumii si cei mai saraci 20%, era de 30 la 1, aceasta s-a dublat, in 1991, devenind de 61 la 1. Aceeasi elita globala controla, conform aceluiasi autor, in 1991, 80% din comertul global, 95% din imprumuturi, 80% din profiturile interne si 80,5% din investitiile globale, consuma 70% din energia lumii, 75% din metalele acesteia, 85% din materialul lemnos si 60% din proviziile de hrana. Si in tot acest timp, intre jumatate si 2/3 din populatia Africii traieste sub nivelul subzistentei. Clivajele nu includ, insa, doar natiunile, ci si categoriile sociale din cadrul aceluiasi stat. In 1990, de pilda, 13,5% dintre americani traiau sub limita nivelului de saracia, iar in anul urmator procentul era deja de 14,2 - o crestere de 5,2% in doar un an! Iar in Canada, raportul dintre bogati si saraci a sporit, de la 31 la 1, in 1973, la 314 la 1, in 1997!

Globalizarea productiei, a finantelor si a distributiei este, asadar, insotita de o globalizare a vulnerabilitatii si instabilitatii, atat la nivel economic, cat si la nivel politic, efecte ce se manifesta prin saracie, somaj si incertitudine tot mai mare, fenomene resimtite de o tot mai mare parte a populatiei, atat in cadrul statelor bogate, cat si in cadrul celor sarace - are loc, cu alte cuvinte, o polarizare sociala atat in interiorul, cat si de-a lungul granitelor sociale. Marginalizarea si excluderea unei mari parti a populatiei lumii (randurile acesteia ingrosandu-se permanent) de la beneficiile economiei globale sporeste insecuritatea si vulnerabilitatile in cadrul sistemului, ceea ce, la randul sau, sporeste posibilitatea confruntarilor violente, in cadrul acestuia, in cadrul a ceea ce ar putea reprezenta o "noua faza a celui de-al Treilea Razboi Mondial", ca sa utilizam formula lui Nef.

Obiectivul reducerii criminalitatii, pentru a oferi un alt exemplu de probleme ce depasesc cadrul si jurisdictia statului national, reclama acceptarea extrateritorialitatii si renuntarea la suveranitatea statala, in vederea capturarii celor mai de temut criminali, intrucat activitatile criminale transnationale transfera probleme de politica interna in sfera politicii globale. In aceasta situatie, conceptul legal al statalitatii nu este afectat, insa practica suveranitatii este, fara indoiala, diferita. Terorismul global, la fel ca si amenintarile legate de mediu reclama, de asemenea, efortul concertat al statelor si al unora dintre institutiile sau organizatiile globale, in vederea eradicarii si/sau ameliorarii acestora. Nici un stat nu isi mai permite astazi asigurarea securitatii cetatenilor sai prin abordari unilaterale, iar faptul ca statul nu mai poate decide singur soarta propriilor cetateni si nu mai poate actiona independent in urmarirea obiectivelor sale determina punerea sub semnul intrebarii a suveranitatii si legitimitatii sale.

Noile tehnologii comunicationale globalizate, care fac controlul statului asupra transmiterii informatiei aproape imposibil, contribuie si ele la erodarea puterii si suveranitatii statului. Acestea fac posibila comunicarea instantanee si ieftina intre indivizi si organizatii de pe continente diferite, astfel ca distanta in timp si spatiu, intre diferitele state, devine estompata si odata cu aceasta se estompeaza si identificarea psihologica a individului cu propriul stat.[12] Numarul persoanelor ce se detaseaza de statele din care provin, intrand in randul "noilor triburi nomadice ale lumii", constituite din personalul din vanzari si management, bancherii, oamenii de stiinta, birocratii internationali si altii sporeste, astfel ca rolul statului ca actor major in politica globala se afla sub presiune atat din exterior (datorita sporirii rolului si importantei altor actori non-statali), cat si din interior (datorita slabirii legaturilor ce leaga elitele de statele lor).

Pietele globale reprezinta un alt factor ce exercita presiuni asupra statului national, ale carui politici fiscale si monetare sunt circumscrise de imperativul de a face economia cat mai atractiva, in vederea atragerii capitalului strain. Astfel, mobilitatea capitalului si relativa lipsa de mobilitate a fortei de munca fac guvernele mult mai sensibile fata de interesele capitalului. "Daca taxele, politica industriala, reglementarile de mediu sau relatiile industriale din orice societate sunt prea costisitoare sau constrangatoare, investitorii vor creste miza si le vor transfera in alta parte; muncitorii, pe de alta parte, nu se pot muta atat de usor."[14] Asadar, dupa cum explica Berger , politica fiscala a guvernului este constransa de mobilitatea capitalului, intrucat impozitele nu pot fi colectate fara reducerea avantajului competitiv al producatorilor domestici, iar deficitele bugetare mari, fara posibilitatea de ajustare a ratelor de schimb, sporesc posibilitatea inflatiei si a maririi ratei dobanzii, ceea ce rezulta intr-un somaj mai ridicat (guvernul renuntand la masurile de stimulare a cererii) si in necesitatea diminuarii cheltuielilor sociale (guvernul incercand sa restranga si sa diminueze deficitul). Consecintele asupra carora atrag atentia multi analisti sunt legate de declinul statului asistential, de dificultatile tot mai mari intampinate de democratia sociala, in conditiile in care constrangerile in ceea ce priveste impozitarea capitalului sunt insotite de un transfer al unei parti semnificative a poverii taxelor fiscale inspre forta de munca, iar finantarea cheltuielilor cu asistenta sociala devine tot mai dificila. Cu toate acestea, trebuie luat in considerare si faptul ca globalizarea nu este singura responsabila de reducerea cheltuielilor sociale, alti factori precum imbatranirea populatiei, diminuarea productivitatii in cadrul societatilor post-industriale bazate pe servicii, maturizarea programelor asistentiale etc. jucand un rol la fel de important. Dupa cum remarca Berger, "e adevarat ca statul asistential traieste vremuri dificile, insa globalizarea este responsabila de acestea doar coroborata cu variabile domestice, care variaza de la stat la stat."

"Suveranitatea macro-economica" a statelor este, insa, erodata si prin faptul ca statele sunt tot mai mult limitate in ceea ce priveste adoptarea de masuri protectioniste conventionale, in conditiile in care productia devenita globalizata (astfel ca un automobil, de pilda, are componente produse in cateva tari de pe continente diferite) face inoperabila distinctia intre "importuri" si "exporturi." Dereglementarea reclamata de doctrinele neo-liberale reduce capacitatea statului de a interveni si cu atat mai putin de a controla economia nationala. Dupa cum nota Berger , prezentand argumentele invocate in favoarea ideii pierderii suveranitatii macro-economice a statului, daca dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial statul avea capacitatea de a utiliza rata dobanzii, ratele de schimb si rezervele monetare ca mecanisme de control asupra economiilor proprii (ceea ce ii permitea, de exemplu, sa limiteze consecintele inflatiei, atunci cand aceasta insotea economica rapida, prin obstructionarea intrarii de bunuri straine care puteau concura cu bunurile autohtone mai scumpe si prin blocarea capitalului domestic, pentru ca acesta sa nu paraseasca tara in cautarea unor profituri mai mari sau, in situatia in care cresterea economica se incetinea, sa isi devalorizeze moneda, pentru a ieftini exporturile, ori sa micsoreze rata dobanzii pentru a stimula investitia si sa sporeasca cheltuielile guvernamentale pentru a facilita angajarile), astazi, in conditiile mobilitatii capitalului financiar, meniul optiunilor macro-economice este mult mai sarac. In cel mai bun caz, observa aceeasi autoare, guvernele pot alege intre valoarea monetara si rata dobanzii.

Se spune, din acest punct de vedere, ca statul a pierdut suveranitatea macroeconomica, prin pierderea parghiilor prin care formula politicile macroeconomice, prin pierderea marjei de manevra in politica monetara si prin pierderea autonomiei in domeniul politicii fiscale.

Globalizarea determina si o fragmentare a identitatilor culturale nationale, sub impactul culturii globale, ceea ce reprezinta, de asemenea, o presiune la adresa statului national vazut, in mod traditional, ca si depozitar si intruchipare a culturii si identitatii nationale. Daca, asa cum argumenteaza Axtmann , statul modern era caracterizat de sase elemente: 1. avea un teritoriu distinct, poseda o sursa unica de suveranitate si exercita in mod legal o autoritate nelimitata asupra teritoriului sau; 2. se baza pe un set unic de principii constitutionale si avea o identitate singulara si lipsita de ambiguitate: 3. reprezenta un spatiu legal omogen, in cadrul caruia membrii sai se miscau liber, bucurandu-se de aceleasi drepturi si responsabilitati; 4. toti cetatenii erau in mod direct si identic legati de stat, nu diferentiat si nu prin apartenenta lor la comunitati intermediare; 5. membrii statului constituiau impreuna un popor unic si unit; si 6. (in situatia in care era un stat federal constituit) unitatile sale componente se bucurau de aceleasi drepturi si putere - , astazi statul, asa cum il cunosteam anterior, sufera modificari semnificative.

Pe langa aspectele mentionate mai sus, multiculturalismul este un alt element ce exercita presiuni la adresa unitatii, omogenitatii si suveranitatii statului. Din acest punct de vedere, se poate observa, alaturi de Axtmann, ca, pe parcursul ultimelor doua-trei decenii, numeroase state s-au confruntat cu reclamarea, de catre diferite comunitati etnice si nationale cu limbi, traditii si istorii distincte, a recunoasterii si sprijinirii identitatii lor culturale si a unor drepturi (precum autonomie teritoriala, auto-guvernare si reprezentare in cadrul institutiilor politice ale societatii, etc.), ce depasesc drepturile obisnuite ca cetateni si care sunt menite a contribui la dezvoltarea propriei culturi. Si dupa cum nota acelasi Axtmann, aceste pretentii, coroborate cu faptul ca multe dintre comunitati mentin conexiuni politice, economice si culturale "transnationale" cu tara lor natala, fata de care pastreaza un simt al loialitatii si care le si asigura, probabil, identitatea "locului de origine", pun sub semnul intrebarii asumptiile prevalente privind problema cetateniei, a identitatii comune, a coeziunii sociale si politice. Revirimentul nationalismului etnic si amenintarile secesioniste, venite dinspre nationalitati "interne", sau presiunile in favoarea recunoasterii caracterului "multinational" al unor state nationale (aceste probleme au fost acut simtite in state precum Marea Britanie, Spania, Canada, Belgia, de exemplu) reprezinta noi presiuni asupra statului national.

Putem conchide, asadar, ca globalizarea transforma profund statul national. Acesta se afla astazi prins in niste structuri de putere restructurate, care ii limiteaza sau ii transforma sarcinile, rolurile si activitatile, contextul in care opereaza si chiar institutiile. "Statul asistential" s-a recreat, in conditiile oferite de globalizare, s-a transformat, conform unor autori, in "statul penal", tot mai intens preocupat de monitorizare si control, de securitatea granitelor, de supraveghere etc., aspecte menite sa ii reconfigureze acestuia pozitia si statutul.

Nu ne putem astepta, fara indoiala, ca statul sa dispara. In anumite sensuri, rolurile si activitatile acestuia chiar se vor extinde si exista posibilitatea ca statul sa reuseasca, in cele din urma, sa raspunda implicatiilor globalizarii. Insa aceste roluri si activitati vor fi diferite si vor pierde, fara indoiala, mare parte din caracterul lor macro-politic, atotcuprinzator, atribuit odata statului.