DECOLONIZAREA
In
1914, imperiile europene din Asia si Africa
erau puternice, iar administratorii imperiali erau siguri ca fac o
treaba buna aducand civilizatia in randul popoarelor pe care le
stapaneau. In Imperiul Britanic, controlul exercitat de ,,tara mama'' a fost inlocuit cu autoguvernarea
proprie-o implicare mai mare sau mai mica in dirijarea propriilor afaceri
- in comunitati in care colonistii albi se aflau in majoritate.
Dintre acestea, Canada,
Africa de Sud, Australia
si Noua Zeelanda devenisera deja cunoscute sub numele de
dominioane, ceea ce insemna ca acestea sunt parteneri independenti in
cadrul imperiului.
Dupa
Primul Razboi Mondial, coloniile Germaniei si Turciei, care
fusesera infrante au fost impartite intre aliati, insa
nu au devenit posesiuni absolute. In schimb acestea au devenit tutele ale Ligii
Natiunilor. Dupa ce le-a facut unele promisiuni arabilor in
timpul razboiului, Marea Britanie a infiintat regatele Irak-ului
si Transiordanului, iar in 1932, Irak-ul a ignorat suveranitatea
britanica si a devenit independent. De asemenea, Marea Britanie a
promis ca va crea o ,,Casa Nationala'' pentru evrei, dar in
curand a intampinat dificultati in indeplinirea obligatiilor
fata de arabi si evrei.
O
si mai grava consecinta asupra imperiului s-a produs
dupa al doilea razboi mondial, in special in Orientul Mijlociu
si Asia. Suveranitatea coloniala
fusese sfidata in multe zone, iar imperiile coloniale, epuizate in urma
razboiului, li se parea imposibil sa o ia de la capat.
Franta a abandonat Libia si Siria, colonia libiana a Italiei,
care fusese infranta, a devenit regat independent, la fel ca si
Iordanul, iar in Palestina, Mare Brianie a renuntat pur si simplu la
mandat, retragandu-se in 1948, lasand Natiunile Unite sa se
confrunte cu problema arabilor si evreilor.
In
Asia, victoriile japonezilor au umbrit imaginea superioritatii
europene. Un episod dramatic a fost predarea celor 60 000 de militari britanici
si imperiali, care aparau Singapore. Cand in sfarsit
japonezii au plecat, nationalistii au preluat Indiile de Est
olandeze, iar in Indochina franceza, un grup de comunisti si
nationalisti au proclamat independenta Vietnamului cu capitala
la Hanoi. Olandezii au luptat pentru controlul fostei lor colonii pana in
1949, cand acesta a devenit independenta sub numele de Indonezia.
Francezii au avut mai mult succes in Indochina; ei au recuperat Hanoi, dar s-au confruntat
cu o rezistenta formidabila.
1. India
Evenimentele din India
britanica au urmat un curs stabilit cu mult inainte de razboi.
Indemnat de principala miscare politica nationala,
Congresul National Indian, guvernul britanic a declarat in 1917 ca
India ar trebui sa se indrepte spre autoguvernare, dar nu s-a facut
referire la statutul de dominion. Asemenea ,,progrese'' lente insa nu-i
satisfaceau pe nationalisti.
In
urmatorii ani s-au inregistrat progrese importante - indienii au preluat
guvernul local si o mare parte a serviciului civil - insa
relatiile dintre conducatori si supusi erau tensionate. Cel
mai grav incident a fost masacrul de la Amristar din 1919, cand gloantele
trupelor britanice au facut aproape 400 de victime. Si indienii erau
violenti, dar cele mai eficiente campanii sustinute de Congres
si conduse de Mahatma Gandhi, avocatul devenit lider religios, aveau la
baza principiul actiunii masive(nonviolenta). Principala
tactica era nesupunerea fata de autoritati, insa
fara opunere fizica; de exemplu, demonstrantii refuzau
sa se deplaseze, dar nu luptau atunci cand erau imprastiati
cu forta. Aceasta tactica era atat de eficienta, incat este
folosita adesea de manifestanti in intreaga lume.
2.
Tulburari interne
Situatia
se complica datorita deselor suspiciuni dintre hindusi si
musulmani, care s-au dedat la acte grave de violenta in anii 1920.
Aceste doua comunitati au convietuit in multe zone ale
Indiei britanice, insa hindusii erau peste tot in majoritate, cu
exceptia nord-vestului si nord-estului; si in 1930 unii
musulmani au cerut ca, dupa dobandirea independentei, aceste zone
sa formeze un stat musulman separat. Acest antagonism a fost partial
promovat de politica britanica si a fost intensificat de
aranjamentele politice in cadrul carora hindusii si musulmanii
erau intotdeauna reprezentati separat. Acesta a fost continuat in Guvernul
din 1935 al Actului Indian, care acorda multe drepturi de autoguvernare
indienilor. Congresul National Indian a refuzat orice concesie in
fata Ligii Musulmane, principalul reprezentant al comunitatii
islamice, prapastia dintre cele doua adancindu-se treptat.
In
timpul celui de-al doilea razboi mondial Marea Britanie era pregatita
sa recunoasca independenta Indiei, cu conditia ca indienii
sa coopereze cu englezii impotriva japonezilor, dar indienii isi
doreau libertatea imediata. Congresul a lansat o miscare de eliberare
a Indiei care a fost inabusita insa un lider mai radical,
Subhas Chanda Bose, a organizat o Armata Nationala indiana
care a luptat impotriva britanicilor.
Dupa
razboi, Marii Britanii i-ar fi fost greu sa refuze independenta
Indiei; insa alegerile generale din
1945 au rezolvat aceasta problema, deoarece noul guvern laburist
britanic a promis retragerea. De fapt, britanicii preocupati de propria
lor tara devastata de
razboi , erau nerabdatori sa plece. In 1946, majoritatea
musulmanilor au votat in favoarea ligii prin urmare violenta
intercomunala a izbucnit, iar Congresul, confruntat cu doua
alternative:razboi civil sau impartire teritoriala, a
adoptat-o in sila pe a doua. Aceasta a avut consecinte violente, cu
multe victime, iar aproape 2 milioane de oameni din randurile minoritatilor
au emigrat pentru a fi alaturi de cei de aceeasi religi.
In
noaptea dintre14 si 15 august 1947, India,
si Pakistan
au devenit independente. Ambele au ales sa ramana in cadrul
Commonwealth-ului britanic, cum era numit acum vechiul imperiu, iar in Mare
Britanie se vorbea despre viitorul rol ala cestuia ca asociatie intre
natiuni libere si independente.
3. Asia de sud-est
Britanicii
s-au retras si din Ceylon(Sri Lanka)
si Birmania. Evenimentele din Malaya s-au
complicat din cauza unei minoritati comuniste inarmate, care a condus
o campanie terorista din adancul junglei intre 1948-1960. Ei au fost
infranti la inceputul anilor 1950, iar independenta din 1957 a fost
urmata de largirea Federatiei Malaeziei in 1963.
In
Malaya, comunismul se identifica cu minoritatea chineza, dar in Vietnam
gruparea comunista a ajuns sa reprezinte rezistenta
nationala impotriva imperialismului. Incercarea francezilor de a
redobandi controlul in Indo-China s-a sfarsit printr-in dezastru, in lupta
de la Dien Bien Phu. Dupa retragerea
francezilor, Vietnamul a fost impartit in nordul comunist si
sudul pro-occidental. Sudul, atacat de gherilele comuniste ce primeau ajutor
din nord, era sprijinit de SUA. Acesta era inceputul unei implicari care
s-a dovedit a fi dezastruoasa pentru Vietnam si demoralizatoare pentru
SUA.
4. Africa
Stapanirea
coloniala parea sa dureze mult mai mult in Africa,
unde economia era in general mai putin dezvoltata, iar conflictele
dintre triburi adesea divizau populatia. Multe colonii nu aveau nici o
origine geografica sau etnica coerenta, de vreme ce
granitele lor niste simple linii drepte trasate de negociatori in
numele puterilor europene rivale pe timpul ,,Luptei pentru Africa''
din anii 1880. Nationalismul avea o influenta puternica
doar in randurile grupurilor relativ restranse de intelectuali negri si
angajati civili.
Totusi,
aceste doua grupuri au devenit treptat active in anii 1950, iar
atitudinile autoritatilor si a populatiilor africane a
inceput sa se schimbe. In Kenya,
britanicii au distrus societatea secreta Mau Mau, care a
desfasurat o campanie terorista impotriva colonistilor albi
care ocupau pamanturile cele mai fertile; insa acest conflict nu era
tipic. In 1957, campania politica
militanta de tip occidental, condusa de Kwane Nkrumah, a determinat
Marea Britanie sa recunoasca independenta Coastei de Azur,
devenita cunoscuta sub numele de Ghana. Orice iluzie a Marii
Britanii de a fi o putere mondiala a fost spulberata de criza
Canalului de Suez din 1956, cand Marea Britanie si Franta s-au
folosit de un razboi israeliano-egiptean pentru a reocupa Canalul de Suez,
fiind apoi fortate sa se retraga umilitor sub presiunea SUA.
Cuvintele ,,imperialism'' si ,,colonialism'' au ajuns sa desemneze
abuzul unui sistem de dominatie invechit.
De
asemenea, devenea clar ca decolonizarea nu afecta interesele economice ale
Marii Britanii in Africa. Prin urmare,
discursul din 1960 al primului ministru britanic Harold Macmillan in care
acesta vorbea despre ,,vantul schimbarii'' care batea prin Africa, a anuntat intentia Marii Britanii de a
se retrage de pe continentul african. Acest vant al schimbarii era prezent
si in Jamaica,
precum si in multe alte insule colonizate din Caraibe.
5.
Franta face concesii
Pentru
Franta, decolonizarea a fost un proces mai dureros. Ea a renuntat la
protectoratele asupra Marocului si Tunisiei fara prea multe
dificultati, in 1956, dar Algeria si alte colonii conduse
direct, faceau practic parte din Franta. Si mai important era
ca in Algeria
existau peste un milion de oameni cu stramosi francezi -
colonistii - care nu doreau sa se desparta de Franta,
respingand totodata ideea de a deveni o minoritate intr-un stat dominat de
arabii musulmani. Revolta nationalista araba ce a izbucnit in 1954 s-a transformat intr-o lupta
salbatica care a fost atat revolta coloniala cat si
razboi civil.
6. De Gaulle
cedeaza
Multi
lideri ai armatei franceze simpatizau cu colonistii, iar in 1958, cand
imaginea politicienilor francezi a fost zguduita de razboi
acestia au inscenat o revolta care l-a adus pe generalul Charles de
Gaulle la putere in Franta. Insa, ei s-au inselat crezand
ca fostul lider, patriotic inflacarat, din timpul
razboiului, va continua sa lupte. Cu un realism neasteptat, de
Gaulle a recunoscut in cele din urma independenta Algeriei si,
odata cu ,,vantul schimbarii'' al Marii Britanii, a pus capat
stapanirii coloniale a Frantei in intinsele teritorii din sudul
Saharei.
Adaptandu-se
la evenimentele in curs Belgia s-a retras si ea din Congo in 1960, fara o pregatire
prealabila, fapt pentru care tara a
intrat imediat intr-un razboi civil dur si de lunga durata.
O
singura putere coloniala a refuzat sa cedeze: Portugalia,
condusa de un regim de tip fascist, s-a unit cu coloniile ei africane (Guineea, Angola,
Mozambic) impotriva fortei gherilelor. Abia dupa succesul revolutiei
din 1974 din Portugalia, independenta coloniilor sale a fost rapid
obtinuta.
7. Africa de Sud
Ca si in Algeria,
existenta unor minoritati largi in Africa de Sud a complicat
decolonizarea acesteia. In Rhodesia de Sud independenta a fost declarata
de albii aflati la conducere, in pofida guvernului britanic. In ciuda
asprelor embargouri comerciale internationale, Rhodesia
a supravietuit pana cand economia sa zdruncinata a generat noi
negocieri si transformarea Rhodesiei ,,albe'' in multirasiala Zimbabwe.
Africa
de Sud nu a fost o colonie, dar societatea dominata de albi era o
mostenire coloniala. De asemenea, ea avea propria sa colonie: aflat
in trecut sub dominatie germana, sud-vestul Africii a fost
incredintat Africii de Sud de catre Liga Natiunilor. Acesta a
devenit independent abia in 1990 sub numele de Nambia, cand au avut loc
schimbari majore in Africa de Sud.
8. Ultimele
avanposturi
Impactul
colonialismului - din punct de vedere politic, economic, lingvistic si
cultural - a fost si este imens.
Fostele imperii europene au disparut, insa cateva zone restranse
pastreaza inca legatura cu o ,,tara
mama'' indepartata. Si acestea sunt inca adesea
disputate.
Revendicarile
asupra insulelor Falkland, zona a Americii de Sud din punct de vedere
geografic, dar locuita de oameni cu descendenta britanica,
au dus la izbucnirea unui razboi teribil intre Marea Britanie si Argentina in
1982. Iar soarta unei alte colonii britanice, Hong Kong
-revendicata de guvernul chinez in 1997 -a generat de asemenea controverse
intense, demonstrand ca istoria dureroasa a decolonizarii nu s-a
terminat definitiv.