DEMOCRATIA - O DEFINITE

DEMOCRATIA - O DEFINITE

Dificultatea definirii termenului

Prima problema cu care se confrunta un student care analizeaza democratia este definirea acestui termen, democratia fiind un termen controversat. Cuvantul este utilizat peste tot in jurul nostrum, este in mod constant utilizat in mass media si in discursuri pentru a defini propria cultura si a definit politicile noastre fata de altii, in special statele considerate a fi "nedemocratice". Democratia continua sa apara in principalele titluri: ca a infrant comunismul, ca a fost restaurata in Haiti, ca fiind principiul ordonator in zilele noastre. Cel mai adesea este prezentata si ca fiind un medicament universal valabil pentru popoarele si statele aflate in dificultate.

Exista numeroase confuzii in ceea ce priveste utilizarea termenului. Democratia este confundata cu liberalismul, constitutionalismul, egalitatea sociala sau independenta nationala. Intelesul termenului variaza in functie de timp si loc. Democratia este invocata ca model si utilizata pentru a legitima diferite scopuri pentru diferite motive. Asa cum mentiona Christopher Hollis democratia inseamna " un ceva la Moscova, ceva la Roma altceva in Sudan si altceva acasa".

La nivel mondial toata lumea invoca democratia, chiar si tiranii. In procesul de asigurare a puterii absolute sheikul Majibar Rahmar din Bangladesh invoca in anul 1975 ca interzicerea partidelor de opozitie era necesara pentru a asigura democratia. Longevivul dictator din Philippine Ferdinand Marcos a publicat o carte in care sustinea ca guvernarea sa era, asa cum sugereaza si titlul, Democratia de astazi. Statele in care la putere se aflau comunistii se auto-denumeau "democratii ale popoarelor". Mai recent in Rusia post-comunista, membrii ai partidelor nationaliste extremist, considerate de multi ca fiind fasciste, si care in comun cu fostii comunisti incercau sa inlature de la guvernare fragilul guvern de reformare condus de Boris Yeltsin, se autointitulau in mod ironic ca fiind Liberal-Democrasi.

De asemenea politicienii utilizeaza cuvantul democratie atunci cand nu le vine un alt cuvant in minte. Democratia este un cuvant de ovationare. Un politician britanic din secolul al XIX-lea a mentionat ca atunci cand ii este adresata o intrebare grea la o intalnire publica, obiceiul lui a fost de a rosti numele lui Gladstone, conducatorul partidului liberal care se bucura de o mare popularitate; acest lucru ii oferea timpul necesar sa raspunda la intrebare deoarece numele acestuia starnea 5 minute de aplauze si ovationaari. Acelasi lucru se poate afirma si cu privire la democratie. La limita extrema a neclaritatii, se poate spune ca acest cuvant este utilizat pur si simplu ca sinonim al binelui, asa cum spre exemplu se spune ca rusii se comporta nedemocratic atunci cand au inceput razboiul impotriva Ceceniei (ca si cum statele democrate nu au fost niciodata implicate in razboaie).

Definirea termenului a depins mereu de conditiile locale si circumstantele speciale. De exemplu atunci cand in anii 1980 vechiul partid liberal britanic a fuzionat a fuzionat cu elemente ale aripii drepte a partidului laburist, noul partid a decis sa adopte denumirea de Social Democrati. Termenul de democrat pentru britanici reprezenta un simbol care invoca un sentiment de progres dar in acelasi timp moderat, denota angajamentul pentru asigurarea binelui public fara a fi socialist.

Democratia este un termen extrem de uzat, un termen inutil. Academicienii contemporani preocupati de analizarea procesului de guvernare sau analizarea societatilor evita aceste termen sau isi arata stanjenirea prin punerea acestui termen in ghilimele. Analistii politici prefera sa discute institutii si procese mai specifice, precum grupurile de presiune, partidele politice, procesul de luare a deciziilor, compozitia elitelor, functionarea aparatului birocratic.

Deoarece are intelesuri care difera si sunt in permanenta schimbare, democratia este unul dintre numerosi termeni utilizati zilnic care sunt centrale gandirii noastre practice. Ca si alte cuvinte, precum arta sau justitia sociala sau crestinatatea, democratia este unul dintre asa numitele "concepte contestate"care nu pot fi definite. Chiar daca sunt familiare tuturorsi de obicei trezesc puternice sentimente emotionale, astfel de concepte nu au un inteles clar si unic.

In conceptia populara democratia a ajuns sa fie confundata sau amalgamata cu alte idei. De exemplu adesea se presupune ca egalitatea este identica cu democratia. Acesti termeni nu sunt identici desi democratia ar putea fi considerata a fi o ramura a egalitatii. Secolul al XIX-lea poate fi considerat a fi secolul egalitatii. Egalitatea in drepturi a fost promovata de liberalism, egalitatea voturilor de democratie iar egalitatea in bunuri de catre socialism. Alte cereri pentru egalitate au venit din partea femeilor si a minoritatilor etnice. Oamenii care doresc sa defineasca democratia ca fiind un principiu social, in sens mai larg decat un proces politic, par adesea sa se refere mai degraba la egalitate sociala. Acesta a fost cazul Serbiei in secolul al XIX-lea, o societate agrara fara distinctii sociale, condusa de un rege puternic si in care lipsea un legislativ ales. Aceasta imagine este una normala pentru un popor in faza de pre-modernizare. Rusia, considerata a fi avut cea mai despotica guvernare din Europa, din punct de vedere social era mai democratica decat Europa Occidentala: existau putine diferente sociale, si marea majoritate a oamenilor erau egali cel putin in ceea ce priveste faptul ca erau servitori.

In contrast, o societate care nu este democratica din punct de vedere social, definita ca fiind o societate cu grupuri care nu au status social egal- in ceea ce priveste prestigiul si bogatia- poate sa aiba o guvernare populara. Se pare ca se presupunea fara a se fi cercetat ca democratia politica si cea sociala erau invers proportionale. Bogata literatura care se axeaza pe analizarea subiectului democratie adesea prezinta argumentul conform caruia democratia se bazeaza pe prezenta inegalitatii sociale. Egalitatea conditiilor nu este ceea ce masele isi doresc; acestea isi doresc sa aiba posibilitatea de a evolua, si trebuie sa fie un varf spre care sa isi doreasca sa evolueze. Atunci cand este oferita o egalitate de sansa nelimitata, rezultatul este de obicei distributie inegala a bogatiei. Acesta a fost cazul democratiei celei mai de succes din lume, Statele Unite ale Americii. Astfel de fapt se poate spune ca exista o contradictie intre democratie si egalitatea efectiva.

O confuzie se creaza de obicei si intre democratie si liberalism. Anbele concepte au aparut in secolul al XIX-lea; istoricul filozof Benedeeto Croce, care cosnidera ca istoria este povestea libertatii, sustinea ca libertatea este marele cuvant al secolului al XIX-lea. Astazi democratia este un termen utilizat pentru a insemna de fapt drepturi ale omului, ca de exemplu atunci cand discutia este despre China. Guvernele care interzic protestele publice si cenzureaza ziarele sunt considerate a fi nedemocratice. Dar definita ca si guvernarea majoritatii sau guvernare prin reprezentanti alesi popular, dmeocratia nu este identica cu libertatea. La inceputul secolului al XIX-lea democratia era adesea vazuta ca dusmanul libertatii. De exemplu partidul Whig sau liberalii din Marea Britanie era puternic antidemocratic. Acest partid provenea din lorzii nobili care au opus rezistenta regelui in 1688. Majoritatea membrilor acestui partid s-a opus extinderii votului in 1867, si si-a dat demisia din acest partid in 1880 dupa ce partidul a acceptat democratia.

In probabil cea mai cunoscuta carte despre democratie, Alexis de Tocqueville a insistat asupra ideii de "tiranie a majoritatii", fiind urmat in aceasta gandire si de John Stuart Mill. Majoritatea poate suprima libertatile individuale sau ale minoritatii; si numerosi ganditori s-au temut ca asa va si fi in realitate.

Statul nazist al lui Hitler, in zilele noastre considerat a fi ultima negare a democratiei, a fost in unele aspecte "violent democratic". Idealul nazist a fost cladirea unei fratii a tuturor camarazilor din rasa, semanand foarte mult cu democratia iacobina a Revolutiei Franceze. In timp ce a produs injustitie monstruoasa, nazismul a indepartat in acelasi timp elitele care existau pentru a face loc unor noi oameni. Hitler, care a reusit sa aduca multi noi votanti, a fost probabil cel mai popular conducator al unei natiuni puternice in secolul precedent. Putem vorbi despre democratie daca o majoritate larga respinge guvernarea parlamentara si practicarea libertatilor? Dar daca parlamentele sunt mult mai putin populare in comparatie cu regii? Daca democratia inseamna pur si simplu un regim, indiferent de tip, care este agreat de marea majoritate a populatiei, atunci regimul lui Hitler poate sa sustina ca a fost democratic, cel putin in anumite momente.

Daca guvernarile democratice pot sa nu tina cont de drepturile omului, cele nedemocratice pot sa le respecte. Marea Britanie a dezvoltat o pasiune pentru libertatile individuale probabil unica in lume, in timp ce era condusa de o monarhie ereditara si de un legislativ aand una dintre camere formata pe baza ereditara si o alta aleasa printr-un sufragiu extrem de restrictiv. Parlamentul englez s-a dezvoltat din consiliul feudal al al marilor lorzi, monarhul avand nevoie de cooperarea si consimtamantul lor intr-un moment in care statul era slab; parlamentul a supravietuit in mod unic in Anglia, in timp ce in alte state importante a devenit inutil odata ce puterea regelui a crescut. Parlamentul care a luptat viguros impotriva dominatiei monarhiei in secolul al XVII-lea era un organism aristocratic, Camera Comunelor, fiind format din mosieri care erau stapanii propriilor domenii si greu de intimidat, tocmai deoarece aveau putere ca si mici lorzi. Acesti membrii ai parlamentului erau alesi prin votul unui numar mic de cleinti si persoane dependente de ei.

Initial, aparatorii elnglezi ai libertatii, puritanii si membrii partidului Whig, considerau demos-ul ca fiind o amenintare la adresa libertatii si puterii monarhului. Doar ulterior sufragiul popular a fost cu frica in constitutia engleza. Constitutionalismul- adica limitarea puterii guvernului cu ajutorul unei legi fundamentale- impreuna cu separatia puterilor, prevederi legale si carta drepturilor au ramas ca mostenire a timpurilor nedemocratice si au condus ulterior la dmeocratie. Constitutionalismul, adesea asociat cu democratia, este nedemocratic in esenta, deoarece presupune inradacinarea legii si a politicilor intr-o constitutie scrisa care nu poate fi usor amendata si poate fi interpretata de un corp legislativ independent neales de catre popor. Unele tratate despre democratie sustinea ca doar prezenta unor astfel de controale asupra vointei popularefac democratia moderna tolerabila.

Astazi revolutia care conduce la piete libere este adesea identificata sau asociata cu economia. The Economist constant glorifica democratia, termen prin care inetelege libertatea afacerilor. Ceea ce inseamna democratia in acest sens nu este neaparat parlamente alese ci mai degraba eliberarea de restrangerile impuse activitatii antreprenoriale de catre stat. Ordinea capitalista este o ordine la fel ca si socialismul, in ciuda faptului ca este mai putin arbitrara. Economia de piata si politica democratica nu sunt totusi identice.

Definirea democratiei

Presedintele american Abraham Lincoln (1809-1865) a definit democratia ca fiind: "Guvernarea poporului de catre popor si pentru popor".

Democratia este de departe cea mai provocatoare forma de guvernare- atat pentru politicieni cat si pentru popor. Termenul de democratie provine din limba greaca si inseamna "conducerea de catre popor". Asa numitele democratii din antichitatea clasica ( Atena si Roma) reprezinta precursorii democratiilor moderne. Ca si democratiile moderne, acestea au fost create ca reactie la concentrarea si abuzul de putere de catre conducatori. Totusi teoria democratiei moderne nu a fost formulata decat in epoca Iluminismului (secolele XVII si XVIII), atunci cand filozofii au definit elementele esentiale ale democratiei, precum: separatia puterilor, drepturi civile si ale omului, libertate religioasa si separatia bisericii de stat.

Adesea democratia este definita in opozitie cu alte forme de guvernare:

monarhia: guvernarea de catre un singur conducator (rege, regina, imparat)

aristocratia: guvernarea de catre nobilimea ereditara

oligarhia: guvernarea de catre un numar mic de persoane

teocratia: guvernarea de catre "Dumnezeu" (in realitate guvernare de catre liderii religiosi)

dictatura: guvernarea de catre persoane care au ajuns la putere prin utilizarea fortei (adeseori dictatura militara).

In zilele noastre, majoritatea statelor democratice din lume sun republici, ceea ce inseamna ca oficialii sunt alesi. Unele democratii cu lunga traditie din Europa, sunt totusi monarhii constitutionale, adica regale sau regina este conducatorul statului in timp ce constitutia garanteaza toate drepturile de baza ca si in republicile democratice si fixeaza limite clare privind indatoririle si competentele monarhului. Astfel, monarhul poate fi considerat mai degraba un factor stabilizator decat un pericol la adresa democratiei. In acest sens definitia clasica a democratiei este de putin folos cel putin in ceea ce priveste monarhia.

Deoarece definirea termenului democratie in opozitie cu monarhia si aristocratia creaza mai degraba confuzie in ceea ce priveste monarhiile constitutionale, este mai corect a defini democratia in opozitie cu regimurile autoritare si cele totalitare.

Democratia- o scurta istorie

Despre democratie se discuta de mai bine de 2500 de ani, desi multi americani ar putea avea impresia ca democratia a aparut doar cu 300 de ani in urma in Statele Unite ale Americii. Pe de alta parte, ne-ar placea sa credem ca democratia a avansat de la inventarea sa in Grecia antica de acum 2500 de ani si ca s-a extins de la acel mic si pana azi, ajungand sa includa fiecare continent si o parte substantiala a umanitatii. Aceste imagini sunt ambele false, cel putin din doua motive.

La inceput, asa cum se stie din istoria europeana, dupa primele sale secole in Grecia si Roma, dupa acest apogeu al guvernarii populare, au urmat declinul si diparitia sa temporara. Chiar daca ne-am permite anumite limite in a decide care guverne le-am descrie ca fiind populare, democratice sau republicane, ascensiunea si declinul lor nu ar putea fi descrise ca urmand o cale constanta catre varful indepartat, marcata doar de scurte decaderi din loc in loc. In schimb, cursul istoriei democratice ar arata asemenea cararii unui calator care traverseaza un desert plat si aproape fara sfarsit, intrerup doar de cateva dealuri, pana cand cararea incepe, in cele din urma, lungul urcus catre inaltimile sale din prezent.

In al doilea rand, ar fi o greseala sa presupunem ca democratia a fost inventata doar o singura data, pentru totdeauna, ca de exemplu, locomotiva cu aburi. Atunci cand antropologii si istoricii decopera ca unelte sau practici asemanatoare au aparut in locuri si perioade diferite de timp, in general vor sa stie cum au luat nastere aceste aparitii separate. Au fost unelte sau practici raspandite prin difuzare de la inventatorii lor la alte grupuri, sau au fost inventate independent de catre grupuri diferite? Gasirea unui raspuns este adeseori dificila, poate chiar imposibila. La fel este si cu evolutia democratiei in lume. In ce masura este explicabila raspandirea ei pur si simplu prin difuzarea de la sursele initiale, si in ce masura ar putea fi explicata prin inventarea ei independenta in locuri diferite si in perioade diferite de timp?

Chiar daca in privinta democratiei raspunsul este invaluit intr-o mare incertitudine, lectura izvoarelor istorice este aceasta: o parte a expansiunii democratiei- probabil cea mai mare parte- poate fi in principal pusa pe seama raspandirii ideilor si practicilor democratice, insa raspandirea nu poate oferi intreaga explicatie. Asemenea jocului, picturii sau scrisului, se pare ca democratia a fost inventata mai mult de o data, si in mai mute locuri. Si daca au existat conditii favorabile pentru inventarea democratiei intr-un anume timp si loc (de exemplu, in Atena, in jurul anului 500 i.H), oare n-ar fi putut exista conditii favorabile asemanatoare si in alte locuri?

Un impuls catre participarea democratica se dezvolta din ceea ce am putea numi logica egalitatii. Pe parcursul perioadei indelungate in care fiintele umane traiau impreuna in grupuri mici si supravietuiau vanand si culegand radacini, fructe si alte daruri ale naturii, fara indoiala ca uneori, probabil adesea, au creat un sistem in care multi dintre membrii inspirati de logica egalitatii participau la luarea oricaror decizii necesare pentru grup. Totusi, stim ca aceasta indelunga perioada a ajuns la un sfarsit. Dupa ce oamenii incep sa se stabileasca pe lungi intervale de timp in comunitati fixe, in principal pentru agricultura si comert, conditiile favorabile participarii populare la guvernare par sa devina din ce in ce mai rare. Formele ierarhice si de dominatie ajung sa fie considerate a fi mai naturale. In consecinta, guvernarile populare au disparut, timp de mii de ani, acestea fiind inlocuite de monarhii, despotism, aristocratii sau oligarhii, toate bazate pe o anumita forma de ierarhie.

Apoi, in jurul anului 500 i.H., se pare ca in cateva locuri au reaparut conditii favorabile, iar cateva grupuri restranse de oameni au inceput sa dezvolte sisteme de guvernamant care ofereau posibilitati destul de extinse pentru participarea la luarea deciziilor in grup. S-ar putea spune ca democratia primitiva a fost reinventata intr-o forma mai avansata. Evolutiile cruciale au aparut in Europa, de-a lungul coastei mediteraneene si in Europa de Nord.

Mediterana

In Grecia si Roma antica, in jurul anului 500 i.H., sisteme de guvernare sustinand participarea populara a unui numar substantial de cetateni au fost construite pe temeiuri atat de solide incat, inafara de schimbari ocazionale, au rezistat timp de secole.