DEMOCRATIA

DEMOCRATIA

Democratia - termen de origine greaca, provenind de la demos

"popor" si kratos - "putere" - inseamna puterea poporului si dateaza

din Antichitate, cand au existat si primele forme democratice de

organizare, ceea ce a facut pe multi politologi sa defineasca democratia

ca forma de organizare politica a societatii in care conduce

poporul. Astfel de definitii le intalnim curent si in literatura actuala

din tara noastra.

O definitie a democratiei, pe care o consideram mai apropiata de

realitate, ar fi urmatoarea: democratia este o forma de organizare si

conducere politica a societatii prin consultarea cetatenilor, tinand cont

de vointa acestora, de interesele si aspiratiile de progres ale tarii.

Ca forma de organizare si conducere politica a societatii, democratia

presupune doua parti: conducatori si condusi, prin consens intre

cele doua parti.

O intreaga experienta istorica evidentiaza faptul potrivit caruia

democratia, conducatorii, detinatorii puterii politice, indiferent de

apartenenta lor de grup social, trebuie sa reprezinte vointa majoritatii

poporului.

Este evident ca poporul (sau majoritatea sa) nu poate exercita

puterea direct si nemijlocit in statele moderne ale caror dimensiuni si

forme de organizare politica presupun o anume "profesionalizare" a

politicii. Ca atare, democratia moderna se bazeaza pe o delegare a

puterii si conducerii de la majoritate la o minoritate profesionala de

politicieni: "poporul" transfera prin vot puterea (legislativa si executiva)

unor politicieni profesionisti, alesi prin vot pe termen limitat

(perioada unui mandat). Acesti politicieni pot fi considerati drept

"reprezentanti" ai celor care i-au ales, de unde si denumirea "democratie

reprezentativa". Cum organul suprem de conducere in stat este

cel care grupeaza politicienii alesi sa alcatuiasca legislativul (Parlament,

Adunare Nationala, Congres) - caci "nu poate exista decat o

singura putere suprema, cea legislativa, si careia toate celelalte ii sunt

si trebuie sa ii fie subordonate" (John Locke). Astfel, democratia reprezentativa

primeste adesea si numele de "democratie parlamentara".

In gandirea si practica politica moderna nu a lipsit nici idealul

unei democratii nemijlocite, in cadrul careia cetatenii sa participe

direct la luarea deciziilor politice - o asemenea democratie poarta

numele de democratie directa. Forma cea mai obisnuita de democratie

directa este referendumul, procedura politica prin care toti cetatenii se

pronunta prin vot direct asupra unor probleme sau decizii necesare, de

larg interes.

Pentru a evita acumularea excesiva de putere discretionara in

mana celor alesi (chiar daca ei sunt considerati "reprezentantii" poporului),

politica moderna a consacrat principiile limitarii constitutionale a puterii;

separatiei si controlului reciproc al puterilor: legislativa, executiva si

judecatoreasca; obligatiei puterii de a respecta drepturile si libertatile

cetatenesti.

Ultimul dintre aceste principii trebuie sa serveasca nu numai ca

restrictie impotriva exceselor puterii, ci si ca restrictie impotriva "tiraniei

majoritatii". Democratia moderna admite principiul majoritatii

(majoritatea decide, iar minoritatea trebuie sa se supuna), dar pentru

prevenirea abuzurilor pe care majoritatea le-ar putea comite impotriva

minoritatii (si care ar duce la o "tiranie a majoritatii"), ea consacra si

principiul respectarii obligatorii a drepturilor si libertatilor cetatenesti

ale celor ce alcatuiesc minoritatea: chiar avand in spate vointa majoritatii,

puterea (si majoritatea) nu are voie sa constranga minoritatea in

sensul incalcarii acestor drepturi si libertati.

In interpretarea lui Robert Dahl, democratia presupune

1) libertatea de a crea si adera la organizatii,

2) libertatea de expresie,

3) dreptul de vot,

4) dreptul liderilor politici de a concura pentru sprijinul politic al cetatenilor,

5) existenta unor surse alternative de informare,

6) eligibilitatea pentru functii publice,

7) alegeri libere si corecte si

8) institutii care sa asigure dependenta politicii guvernamentale de

votul popular si de alte forme de exprimare a preferintelor.

Multe alte conditii pot fi adaugate aici: libertatea de contestare

(de protest), pluralismul, dispersarea si limitarea puterii, participarea

politica activa si sistematica a cetatenilor, diversitatea ofertei politice

(a programelor sau agendelor politice concurente, reprezentate efectiv

pe esichierul politic, care conduce la existenta unei reale diversitati de

optiune), efectivitatea controlului exercitat asupra puterii de la toate

nivelurile, respectarea legalitatii etc. Este limpede ca toate aceste

elemente constituie ingrediente necesare vietii omului modern si, deci,

ca democratia - chiar imperfecta sau minimala - nu poate fi desconsiderata

sau abandonata. Calitatea vietii individului depinde totusi

in mod decisiv de ea si, atunci cand democratia nu este deplina, de

gradele de democratizare (proportiile in care mecanismele democratice

de diverse tipuri functioneaza). Chiar recunoscand ca democratia

deplina este mai curand un ideal decat un mecanism efectiv,

real, majoritatea oamenilor moderni vor insista, totusi, pentru a

dispune de cat mai multa democratie, pentru dezvoltarea de proceduri

democratice (fie si imperfecte) in cat mai multe zone sociale, refuzand

sa se resemneze cu ideea ca democratia autentica nu este practicabila.

Problema fundamentala a democratiei moderne este problema

autenticitatii. Multi autori au semnalat ca democratia se transforma

adesea, in practica, intr-o falsa democratie sau intr-o democratie pur

formala: procedurile democratice (electorale, de participare la conducere,

de control asupra puterii etc.) se transforma in simple "forme

fara fond", in "ritualuri" sau "spectacole" politice care nu afecteaza si

nu dirijeaza efectiv desfasurarea conducerii societatii, care nu reusesc

sa imbunatateasca performantele politicienilor, sa elimine anomaliile

si abuzurile etc.

Forme de organizare democratica a societatii au existat din cele

mai vechi timpuri, strans legate de primele comunitati umane, ceea ce

ne poate conduce la ideea ca democratia a fost si este un factor care a

insotit progresul social.

Democratia insa, ca forma de organizare si conducere politica a

societatii, o intalnim in oranduirea sclavagista, strans legata de aparitia

statului, ca principal instrument politic de organizare si conducere a

societatii. Formele clasice de exprimare a democratiei in perioada

respectiva au constat in elaborarea unei legislatii care prevedea anumite

drepturi si libertati ale cetatenilor, incercarea de a situa dreptul la

baza organizarii statale, crearea unui mecanism care sa asigure alegerea

libera a unor organisme ale puterii de stat sau a unor conducatori la

nivelul puterii de stat centrale si locale, cu extindere chiar si in armata.

Sunt cunoscute in acest sens formele democratice de organizare a

Greciei si Romei antice.

In perioada feudala, desi raporturile de proprietate si sociale se

schimba, feudalul exercitand drepturi partiale asupra iobagului, organizarea

democratica a societatii marcheaza un mare regres fata de

Antichitate, ceea ce se va rasfrange in sfera intregii vieti economice,

sociale, politice si spirituale. Regimurile absolutiste se constituie intr-o

caracteristica a organizarii si conducerii politico-sociale, omenirea

intrand intr-un con de umbra pe coordonata devenirii sale, din care va

iesi cu mare dificultate. Puterea absoluta a monarhului emana, in conceptiile

politice de atunci, de la Dumnezeu, iar demosul era complet

ignorat. Cu toate acestea, si in feudalism se intalnesc forme de organizare

democratica la nivel de localitati si anumite comunitati. De pilda, in anumite orase, si in cadrul unor unitati mestesugaresti au aparut forme de organizare democratica; acestea se vor dezvolta mai tarziu, in perioada Renasterii si a trecerii spre capitalism, in adevarate centre de cultura si civilizatie, ce vor genera "starea a treia" ca forta motrice a revolutiilor burgheze.

In perioada de trecere de la feudalism la capitalism si mai

departe, in conditiile capitalismului, se realizeaza un mare progres si

pe calea organizarii democratice a societatii, progres ce nu a fost inca

egalat de alte perioade de dezvoltare sociala.

Acest progres pe calea statornicirii unui sistem democratic a fost

generat de insesi caracteristicile oranduirii capitaliste, care, fata de

oranduirile sociale anterioare, a asezat dezvoltarea economica pe criterii

strict economice de eficienta si rentabilitate, de libertate a fortei de munca, impunand si libertatea politica a individului si a organizarii

democratice a vietii sociale. Concurentei din domeniul economic i-au

corespuns mai multe optiuni privind organizarea si conducerea

sociala. Acest lucru a permis o dezvoltare democratica a societatii,

care a constituit conditia sine-qua-non a consolidarii capitalismului.

In conditiile contemporane, conceptul de democratie este indisolubil

legat de notiunea de pluralism. Se considera ca nu poate exista

democratie fara pluralism politic. Notiunea de pluralism vine de la

latinescul pluralis - "compus" din mai multe elemente, prin urmare

semnifica o unitate in diversitate, ceea ce isi gaseste concretizarea in

multitudinea de partide si organizatii politice, sindicale, religioase etc.,

exprimand diversitatea conceptiilor si organizatiilor care se interpun

intre individ si stat si care urmaresc sa stapaneasca mecanismul social.

O asemenea diversitate pe care o implica un sistem politic pluralist,

precum si practica politica prin care se manifesta ea, asigurand ca nici

o forta politica si nici o categorie sociala sa nu poata exclude celelalte

forte sau categorii, sa nu poata sechestra societatea pentru sine, se

dovedesc a fi singurele modalitati de dezvoltare democratica a

societatii. La randul sau, doar o societate democratica poate garanta

afirmarea pluralismului politic.