DOCTRINA COMUNISTA

DOCTRINA COMUNISTA

Doctrina politica comunista are la baza principiile ideologiei marxist - leniniste, ai carei fondatori au fost Marx, Engels si Lenin. Potrivit acestei ideologii, oranduirea capitalista va fi inevitabil inlocuita de o noua societate, cea socialista, ca prima faza a comunismului. Acest proces are loc pe calea revolutiei socialiste menite sa duca la schimbari radicale atat in domeniul politic prin instaurarea dictaturii proletariatului, cat si in domeniul economic, prin inlocuirea proprietatii private cu proprietatea comuna, socialista, asupra mijloacelor de productie.

Potrivit lui Marx si Engels, orice stat este produsul diviziunii societatii in clase antagoniste, statul burghez fiind produsul capitalismului si, deci, un instrument de opresiune, de exploatare si de dominare a unei clase, burghezia, asupra altei clase - proletariatul. Socialismul va inlocui dominatia omului de catre om cu un alt sistem de administratie, ceea ce implica o atitudine critica fata de un stat ce consacra exploatarea economica si dominatia politica. Burghezia a jucat un rol revolutionar, insa ea nu mai este, dupa parerea lui Marx, o forta a progresului. Ea se dovedeste incapabila sa stabileasca formidabila dezvoltare industriala pe care a suscitat-o si care va conduce, fara indoiala, la propria ruina. Burghezia, negand proletariatul, se neaga pe sine insasi, proletariatul nu se poate nega pe sine decat negand burghezia. "Burghezia isi produce proprii gropari. Caderea sa si victoria proletariatului sunt inevitabile." Aceste profetii din Manifestul Partidului Comunist vor fi confirmate si argumentate in principalele texte ale lui Marx si Engels.

Principala contributie a lui Lenin este Teoria Partidului sau a Organizatiei Revolutionare. Ea reprezinta cel mai important adaos facut de Lenin operei lui Marx cu deformarile si denaturarile respective si ofera solutia politica a depasirii economismului, permitand ca revolutia sa aiba loc in Rusia. Pornind de la o anumita conceptie asupra constiintei de clasa, ea conduce la un anumit tip de organizare a proletariatului. "In practica, scrie el, omul trebuie sa demonstreze adevarul, adica realitatea si forta gandirii sale." Si in numele unitatii dialectice dintre gandire si realitate, Lenin nu va inceta sa-l revizuiasca pe Marx, luptand in acelasi timp impotriva revizionismului. Marxismul nu este o filozofie speculativa, ci o stiinta pusa in slujba transformarii lumii. Aceasta transformare se va putea face doar prin dialectica teoriei si practicii. Agentul ei va fi partidul. El va avea sarcina sa acopere neajunsurile cantitative si calitative ale proletariatului rus.

Nasterea statului sovietic, de fapt venirea la putere a partidului, in conditiile in care Lenin refuza orice alianta cu alti socialisti, nu prilejuieste nici un fel de salt calitativ sau largirea democratiei, ci dimpotriva micsorarea ei si introducerea dictaturii cu urmatoarele trasaturi:

suprimarea rapida a libertatii presei, a libertatii de exprimare si de

asociere;

interzicerea oficiala a grevei, sub pretextul ca "nu putem face greva

impotriva noastra;"

crearea politiei politice C.E.K.A., avand rol de haituire a opozitiei si

aparitia primelor lagare de concentrare (GULAG);

proclamarea oficiala a Terorii Rosii pentru a apara revolutia;

subordonarea sindicatelor sub pretextul ca munca lor era sa convinga

masele;

birocratizarea administratiei si a sovietelor;

dizolvarea Adunarii Constituante in care bolsevicii erau minoritate;

interzicerea pliripartidismului, chiar si limitat la partizanii socialismului;

suprimarea autoritara a fractiunilor din sanul partidului unic[3].

Sub Stalin, teroarea se inaspreste. Sub pretextul pericolului incercuirii

capitaliste, Stalin aresteaza si extermina pe toti opozantii politici. In 1945, profitand de victoria in Al Doilea Razboi Mondial, Uniunea Sovietica isi mareste sfera de influenta in Europa de Est. Sistemul este insa subred, iar Berlinul 1953, Ungaria 1956, Polonia 1956, Cehoslovacia 1968, Polonia 1970 si Polonia 1980 reprezinta tot atatea revolte ale clasei muncitoare impotriva ei insasi, adica impotriva statului care pretinde ca o reprezinta.

Gorbaciov ajunge la putere in 1985, intr-un sistem epuizat de povara tot mai mare a cheltuielilor militare, de razboiul din Afganistan, pe fondul unei economii aproape falimentara si intr-o perioada in care contestatiile se modifica atat in interiorul, cat si in afara U.R.S.S.. El a ales calea reformelor si s-a lansat intr-o tentativa ce va esua: a initiat democratizarea U.R.S.S., pastrand in acelasi timp monopolul partidului. Contradictia a fost atat de mare incat alegerea s-a redus la doua posibilitati: fie reintoarcerea la statutul anterior, fie sfarsitul sistemului partidului unic. Tentativa de lovitura de stat din august 1991 va fi un fel de Octombrie 1917 pe dos, care se va termina prin suprimarea P.C.U.S. si destramarea U.R.S.S.. Totalitarismul se descompune in favoarea democratiei, care se releva ca o ideologie indispensabila a societatilor moderne.

Securitatea, Dreptul International si Marile Puteri ca elemente ale ordinii Internationale.

Doctrina Comunista

Tipuri de aliante in sistemul international

RECOMANDARI BIBLIOGRAFICE:

1. Becancon, Alain, Originile intelectuale ale leninismului, Humanitas, Bucuresti, 1993.

2. Carpinschi, Anton, Doctrine Politice Contemporane, Moldova, Iasi, 1992.

3. Dobrescu, Paul, Tehnocratie si Putere Politica, Editura Politica, Bucuresti, 1983.

4. Furet, Francois, Nolte, Ernst, Fascism si comunism, Editura Univers, Bucuresti, 2000.

5. Pisier, Evelyn (Coord.), Istoria Ideilor Politice, Editura Armacord, Timisoara, 2000.

6. Traznea Ovidiu, Doctrine politice ale capitalismului contemporan, Editura Politica, Bucuresti, 1977.

7. Touchard, J, histoire des idees Politiques, PUF, Paris, 1959.

8. Voiculescu Marin, Tratat de Doctrine Politice, Editura Eficient, Bucuresti, 2000.