DOCTRINA POLITICA LIBERALA SI EVOLUTIA SA

Aparitia si dezvoltarea doctrinei liberale este legata de infaptuirea revolutiilor burgheze si de perioadele care au urmat, respectiv de epocile moderna si contemporana.

Liberalismul a aparut ca o alternativa de gandire politica la vechea organizare politica bazata pe monarhia absolutista, pronuntandu-se pentru pluralism politic, pentru separarea puterilor in stat, pentru respectarea drepturilor si libertatilor cetateanului, pentru un stat de drept, indiferent de forma de guvernamant (monarhie constitutionala, republicana). Esenta liberalismului consta in promovarea unor schimbari care sa tina cont de conditiile istorice nou aparute si, mai ales, de libertatea economica si politica a individului in relatia cu statul care, nu numai ca trebuie sa intervina in viata social-economica, dar trebuie sa si garanteze exercitarea drepturilor si libertatilor individului, inclusiv libertatea de intreprindere economica pe baza apararii si respectarii proprietatii private.

In evolutia sa, doctrina liberala a cunoscut mai multe variante in stransa legatura cu dezvoltarea sociala.

a)Liberalismul clasic

Aparut in perioada revolutiilor burgheze, a evoluat pana in zilele noastre, cunoscand o serie intreaga de elemente noi, unele dintre ele fiind chiar opuse celor initiale.

Esenta liberalismului clasic consta in libertatea individului, a proprietarului in raport cu statul, in libertatea de intreprindere. Liberalismul clasic respinge interventia statului in relatiile sociale, orice triumf al statului fiind considerat un esec pentru individ.

Parintii spirituali ai liberalismului- dintre care mentionam pe John Locke, Charles Montesquieu, Jean Jaques Rousseau, David Hume, Benjamin Conatant, Alexis de Tocqueville, Herbert Spencer, John Stuart Mill, Adam Smith au fost ganditori rationalisti, au propus solutii progresiste de organizare a societatilor post-medievale, au definit valori morale si politice care au dat contur diversitatii persoanei si au redescoperit umanismul.

Precursor al liberalismului este J Locke, care considera proprietatea ca un drept natural al individului, drept aparut inaintea statului si independent de el. De aceea, statul, nu poate expropria pe individ.

In cadrul liberalismul clasic se disting doua directii: liberalismul politic si liberalismul economic. Teoreticienii apartinand curentului liberalismului s-au preocupat de ambele aspecte, dar unii au accentuat latura politica, altii pe cea economica. Sunt ganditori care au tratat, in egala masura, ambele probleme.Aparut in perioada luptei burgheziei impotriva feudalismului si monarhiei absolute, liberalismul politic pleda pentru monarhia constitutionala si pentru principiul separatiei si echilibrului puterilor.

Unul dintre reprezentati de seama ai liberalismului politic este francezul B.Constant (1767-1830). Libertatea, afirma el, nu consta in faptul ca puterea se afla in mana poporului, ci in independenta individului fata de puterea de stat. Pentru libertatea individului este necesar ca puterea, oricui ar apartine, sa fie limitata de drepturile juridice ale cetateanului. Libertatea este triumful individului atat asupra autoritatii care ar voi sa guverneze prin despotism, cat si asupra maselor care reclama dreptul de a inrobi minoritatea fata de majoritate.

. Libertatea este asigurata prin limitarea puterii statului, prin neamestecul acestuia in viata indivizilor. Limitarea puterii de stat s-ar realiza prin forta opiniei publice si prin separatia puterilor in stat. B.Constant afirma ca drepturile politice trebuie sa apartina numai proprietarilor. El argumenteaza ca proprietatea asigura posibilitatea de a se instrui si de a participa la exercitarea drepturilor politice, la guvernarea statului. Dupa parerea sa, votul trebuie sa fie censitar, iar parlamentul sa fie reprezentatul proprietarilor, si nu al poporului. El se ridica impotiva egalitatii, aratand ca aceasta ar duce la lezarea libertatii individului.

J. Bentham (1748-1832),reprezentant al liberalismului englez, sustine ca statul trebuie doar sa vegheze la apararea persoanei, a proprietatii.

Ganditorul liberal francez, Charles Alexis Tocqueville (1805-1859), in lucrarea "Democratia in America", se refera la legatura dintre egalitate si libertate, afirmand ca egalitatea da oamenilor gustul institutiilor liberale. Democratia liberala, arata el, consta in independenta individului, in libertatea si responsabilitatea acestuia. Dupa parerea sa, egalitatea se refera la: egalitatea in fata legii, egalitatea drepturilor politice si egalitatea de conditii.

In a doua jumatate a secolului al XIX-lea a aparut un liberalism de tranzitie, care exprima manifestarile unei societati aflate intr-o perioada de trecere spre o economie in care predominau monopolurile.

E. Laboulaye afirma ca individul trebuie sa aiba o serie de drepturi si libertati. In spatele libertatilor politice, trebuie sa existe anumite drepturi individuale si sociale care constituie substanta acestora. Statul trebuie sa dispuna de un minimum de atributii care ii sunt necesare pentru a exista.

In lucrarea "Individul impotriva statului"(1884), H. Spencer (1820-1903) avanseaza cateva idei ale liberalismului referitoare la primatul individului fata de stat, la libera dezvoltare a individului. Analizand politica liberalilor de la sfarsitul secolului al XIX-lea, H.Spencer o denumeste un conservatorism de o speta noua. In conceptia sa, conservatorismul inseamna, printre altele, dorinta de a pastra si mari puterea coercitiva. In trecut, spune Spencer, liberalii au micsorat sfera autoritatii guvernamentale, marind cercul in interiorul caruia actiunile cetatenilor ramaneau libere. Liberalismul era identic cu libertatea individului impotriva samavolniciei statului.

Interventia statului in activitatea cetatenilor este admisa numai in masura in care acesta mentine principiul vital al individului si societatii, si anume: ocrotirea libertatilor si drepturilor individului si limitarea acestora prin drepturile si libertatile celorlalti.

Manifestandu-se impotriva politicii sociale a statului, Spencer pretinde ca prin aceasta s-ar leza interesele proprietarului privat. Marirea impozitelor generale si locale, necesare pentru formarea unor fonduri destinate infiintarii unor institutii publice: scoli, biblioteci, muzee, a dus la constrangeri care limiteaza libertatea cetatenilor, sustine Spencer.

Considerand ca marea superstitie a trecutului era dreptul divin al regilor, Spencer afirma ca marea superstitie politica a prezentului este dreptul divin al parlamentului, sustinerea dreptului majoritatii, prin invocarea teoriei contractului social care і se pare lui Spencer neintemeiata.

In actiunile din afara privatului ei nu vor sa accepte vointa majoritatii. Asa cum, intrecut, adevaratul liberalism se impotrivea asumarii unei autoritati absolute de catre monarh, liberalismul contemporan, spunea Spencer, are datoria de a se impotrivi incercarilor parlamentului de a-si asuma autoritatea absoluta.

Miscarea de industrializare favorizeaza dezvoltarea libertatii, considera Spencer. Datorita cresterii activitatii industriale a avut loc o scadere a imixtiunii statului in trebuirile oamenilor, in zonele privatului. Este necesar ca, in continuare, statul sa nu se amestece in jocul liber al legilor naturale, sa nu impiedice, prin interventia sa, miscarea de industrializare.

Spre sfarsitul secolului al XIX-lea a aparut si un asa numit "liberalism de compromis" care incerca o oarecare impacare intre cei doi poli ai vietii politice-individul si statul. Thomas Hill Green, reprezentant al "idealismului liberal", considera necesara interventia statului pentru a asigura educatia nationala si sanatatea publica. B Bosanquet facea apologia statului, sustinand autoritatea acestuia asupra indivizilor.

Liberalismul economic considera ca activitatea economica poate deveni optima prin actiunea indivizilor calauziti de interese materiale personale. Adam Smith (1723-1790) afirma ca "o mana invizibila" ar realiza optima alocare a resurselor intr-un mod profitabil tuturor. Aceasta presupune crearea unui cadru legal si libertatea de actiune, respingandu-se orice interventie din partea statului. Liberalismul economic isi exprima, sintetic, esenta in formula "laiseez faire, laissez passer, le monde va de lui "mème"(lasati sa se faca, lasati sa treaca, lumea merge de la sine sau, altfel spus, lasati lucrurile sa-si urmeze cursul firesc). Semnificatia concreta a acestei expresii consta in necesitatea inlaturarii piedicilor si restrictiilor din domeniul productiei si comertului.

Liberalismul economic ofera, ca model de organizare, o piata care se autoregleaza. J.B.Say (1767-1832) a elaborat asa-numita lege a debuseelor, a pietelor. Conform acestei legi, fiecare produs isi creeaza propria piata. Echilibrul economic se realizeaza automat pe piata, deoarece orice cumparare este concomitent o vanzare si invers. In felul acesta, crizele sunt imposibile, in economie producandu-se doar dereglari temporare si partiale.

Sintezizand cele prezentate putem identifica componentele esentiale ale doctrinei liberale:

individul detine locul primordial in societate, deoarece-de fiecare data-

situatia lui este in joc;

libertatea individului este baza societatii;

oamenii poseda o libertate naturala;

proprietatea ( atat in sensul de bunuri mobiliare, cat si semnificatia de tot

ce ii apartine fiecaruia, adica viata si libertatea) face parte din starea naturala a omului, dar se consolideaza prin apropiere si prin munca;

imbogatirea individuala contribuie la prosperitatea colectiva;

drepturile omului trebuie cunoscute si consfintite prin acord global;

legaturile organice dintre individ, gruparile sociale si stat se exprima prin

drept;

guvernarea pe baza contractului social al consimtamantului ia locul

statului    de la natura;

puterea politica emana de la oameni, care prin vointa majoritara, ca

expresie a ratiunii, desemneaza si pun sub control conducatorii;

drepturile cetateanului ca si o serie de libertati- de gandire, de credinta, de

opinie, de instructie- sunt consemnate in constitutii;

separatia puterilor in stat devine baza organizarii politice pentru

conceperea statului de drept;

separarea puterilor in stat este propusa si acceptata in diferite formulari;[2]

b)Neoliberalismul

Se constituie ca rezultat al eforturilor depuse in perioada interbelica, in ultimii ani ai deceniului al cincilea si in prima parte al celui de-al saselea.

Atat timp cat mecanismele productiei si pietei capitaliste se autoreglau, mai mult sau mai putin spontan, doctrina liberala era dominanta. Trecerea la organizarea monopolista a economiei a fost insotita de o criza a liberalismului, incapabil sa rezolve marile probleme izvorate din complexitatea vietii economice. Criza liberalismului a dat nastere doctrinei neoliberalismului. Framantarile din cadrul doctrinei liberale s-au soldat cu aparitia mai multor variante ale neoliberalismului: liberalismul "nostalgic",liberalismul "organizat" si un liberalism "social".

Liberalismul "nostalgic" crede in valabilitatea tezelor liberalismului clasic, considerand ca principiile acestuia sunt valabile si astazi. Pentru a se redresa activitatea economica este suficienta reintoarcerea la principiile individualismului si ale liberei concurente. Tot raul a venit de la interventia statului, care se amesteca in ceea ce nu-l priveste. J. Rueff sustine ca sursele tuturor marsaviilor se afla in interventiile statului in viata sociala. L. Rougier considera ca statului trebuie sa i se recunoasca nu un rol de conducere, ci doar o functie similara celei a politiei rutiere. Liberalismul clasic ar putea fi comparat cu un regim rutier, care ar lasa ca automobilele sa circule fara vreo regula. Astfel, pertubatiile in circulatie ar fi nenumarate. In statul neoliberal, masinile sunt libere sa circule pe unde li e pare ca este bine, dar respectand regulile de circulatie. W. Lippman considera ca recurgerea la statul providential (al bunastarii) si la planificare sunt remedii nepotrivite pentru economie. El este preocupat de insanatosirea pietelor, de asigurrea libertatii tranzactiilor, de egalitatea sanselor ca fundament al economiei. Fr. A. von Hayek recunoaste necesitatea unei interventii limitate a statului in viata economica. El afirma ca interesele intreprinderii nu se bazeaza pe renuntarea la amestecul, ci pe sprijinul acestuia. Nu proportiile amestecului statului, ci caracterul acestui amestec i se pare important lui Hayek, in sensul ca nu trebuie sa se atenteze la temeliile productiei capitaliste (proprietatea privata) si nici sa nu se exagereze cu concesiile de ordin social.

Liberalismul "organizat" se distanteaza de liberalismul clasic, proclamand necesitatea interventionismului accentuat al statului in toate domeniile sociale, pledand pentru controlul substantial al statului asupra activitatii economice. Evolutia liberalismului de la teza statului minimal, denumit paznic de noapte, la teza statului maximal, care intervine in toate domeniile sociale, a avut loc sub influenta schimbarilor din viata economica si sociala a tarilor capitaliste.

Liberalismul "social" considera necesar controlul social organizat efectuat de stat asupra activitatii economice, in scopul ajutorarii celor dezavantajati din punct de vedere economic. Reprezentatii acestei forme de liberalism sustin, asemenea celor ai doctrinei statului "providential" sau "al bunastarii generale", necesitatea serviciilor sociale, a cheltuielilor cu caracter social, ca modalitati prin care statul foloseste o parte a venitului national pentru protejarea paturilor dezavantajate din punct de vedere economic.

Aceste forme ale neoliberalismului se refera mai ales, la problemele privind organizarea activitatii economice si sociale. Unii politologi s-au referit si la problematica liberalismului politic. Fr. A. von Hayek arata ca neoliberalismul apara libertatea, in sensul liberal clasic ca rezistenta fata de stat.

Bertrand de Jouvenel analizeaza raportul dintre stat, societate si individ, constatand ca statul, folosind o serie de parghii materiale si morale, si-a aservit societatea si individul. Scopul oricarei politici liberale, spune el consta in limitarea influentei puterii printr-un sistem de echilibru sau tamponare. Interesele particulare, care ar fi niste "fractii constituante ale puterii," daca sunt suficient formulate si constiente, pot constitui o contrapondere pentru putere. Analizand cooperarea sociala, el subliniaza ca exista tendinta ca statul sa constranga vointele intr-un singur sens, aliniindu-le. In conditiile existentei unei ordini sociale pluraliste, sporirea cooperarii sociale intre multitudinea agentilor sociali poate constitui un tampon prin care se poate limita influenta puterii.

Politologii au analizat raportul dintre liberalism si democratie. Unii considera ca cele doua concepte sunt complementare. Ch. Al. de Tocqueville spune ca liberalismul reclama libertatea, iar democratia, egalitatea. Sarcina regimurilor democratice si liberale este de a combina libertatea si egalitatea. Alti teoreticieni considera ca democratia dauneaza liberalismului. B. Constant sustine ca democratia nu este libertate, ci vulgaritatea despotismului. B. Croce afirma ca democratia tinde sa substituie numarul si cantitatea calitatii si, in felul acesta, democratia deschide calea demagogiei. Alti ganditori, sustinatori ai doctrinelor elitiste, considera ca aplicarea neingradita a principiului egalitatii tinde sa mutileze eforturile liberalismului, care merg in sensul diferentierii si inegalitatii, tinde sa raspandeasca mediocritatea. Liberalismul este o doctrina elitista, nu egalitara.Egalitatea de tip liberal, si anume egalitatea in fata legii si egalitatea sanselor, spun acesti ganditori, favorizeaza aparitia unei elite calitative.

Sintetizand cele prezentate cu privire la neoliberalism identificam principiile generale pe care le prezentam in continuare:

a.       Libertatea este inteleasa in noul context istoric fiind circumscrisa in mod

restrictiv la: sfera deciziei si actiunii rezervata fiecarui individ; dreptul fiecarui om de a-si indeplini telurile propuse; participarea la viata politica a poporului si dreptul acestuia de a-si inlatura orice asupritor strain si a trai independent;

b.       Interventia statului in economie se conjuga cu libertatea de actiune a

intreprinzatorilor. Modalitatile de implicare a statului in economie se refera de regula la: elaborarea de programe-cadru, strict orientative, pentru a combate unele lacune inerente mecanismelor pietei; initierea unor schimbari in structura economiei; interventia nemijlocita a puterii statale in sectoarele econmice de interes deosebit. Este vorba de limitarea stricta a interventionismului si mentinerea principiilor traditionale si de afirmarea primatului dreptului de proprietate si individualismului;

c.       Angajarea statului pentru a regulariza preturile si a mentine moneda sub

control riguros;

d.       Statul acorda stimulente anumitor sectoare economice (incurajarea

initiativei producatorilor, subsidii publice, impozite preferentiale)

e.       Statul initiaza o politica activa de asistenta sociala. (evitarea conflictelor

sociale, folosirea integrala a populatiei active, ajutoare sociale, etc)

f.        Principiul solidaritatii interne, diminueaza importanta de care a beneficiat

individualismul. (atenuarea individualismului si cultivarea simtului social);

g.       Unele reglementari politico-juridice traditionale referitoare la proprietate

sunt puse in discutie. (de exemplu, se sustine ca unele trasaturi asa-zise intangibile ale normelor menite sa protejeze proprietatea privata si statutul de proprietar ar face imposibile adaptarile in inovatie;

h.       Viziunea despre democratia pluralista cunoaste unele reconsiderari (ne

referim la noul tip de manager);

i.         Informatia in conducere si in intreaga societate dobandeste un rol

deosebit. (accesul liber la informatie; informatia ca sursa de putere, influenta si control social; monopolul asupra accesului la statistici si la banci de date sunt considerate ca parghii noi de control asupra puterii si a intregii societati,etc.)[4]

c)Liberalismul in Romania

In Romania s-au manifestat atat liberalismul clasic, mai ales in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, cat si neoliberalismul in perioada interbelica.

Idei liberale au existat in societatea romaneasca inca inainte de 1848 in programele unor societati politice secrete, grupari conspirative si societati culturale, care urmareau emanciparea politica, economica si culturala a tarii. Dupa formarea Partidului Liberal, personalitatile partidului sau ale factiilor si disidentilor au sustinut diferite variante ale liberalismului. Liberalii guvernamentali (1876-1888) erau sustinatori proprietatii individuale si ai constiintei dreptului de proprietate, incercand sa intareasca proprietatea mijlocie rurala, sa satisfaca si interesele arendasirii si ale acelei partii a mosierimii, integrate partial in evolutia capitalista a economiei. Pe plan politic erau sustinatorii sistemului electoral al colegiilor si al votului censitar. Fie ca se autointitulau guvernamentali moderati, radicali, democrat-radicali, aceste grupari liberale militau pentru dezvoltarea agriculturii si imbunatatirea situatiei taranilor. Existau insa deosebiri de nuanta intre unele factiuni, spre exemplu, gruparea liberala democrat-radicala, condusa de Gh.Panu, considera, in 1884, ca este necesara abandonarea principiului neinterventiei statului in reglementarea problemelor economice si elaborarea unei legislatii care sa amelioreze conditiile de viata si de lucru ale muncitorilor.

Intr-o conferinta din 1928 privind doctrina liberala, I.Gh.Duca afirma ca liberalismul roman a plecat de la formula "laisser faire, laissez passer . ", ajungand la interventionismul statal in viata economica si sociala. Interventionismul statal constituie, dupa parerea sa, atat o conditie a progresului, cat si un mijloc de inlaturare a anarhiei. Liberalismul absolut, spunea el, era o necesitate in vremurile de organizare economica a statelor. Pe masura ce organizarea se desavarsea, viata interna si raporturile internationale au devenit mai complexe, a fost necesara limitarea fortelor in joc, astfel ca din ingradirea si a unora si a altora sa se ajunga la posibilitatea dezvoltarii normale a tuturor.

Documentul oficial de nastere a neoliberalismului roman il reprezinta Constitutia din 1923, afirma sociologul si economistul Stefan Zeletin. Constitutia, spune el, pleaca de la doua puncte de vedere care alcatuiesc esenta neoliberalismului, si anume, interventia puterii de stat si conceptia despre libertatile individuale ca "functii sociale," ca drepturi acordate de stat in masura in care interesele acestuia o ingaduie. I. Gh. Duca sublinieaza ca, in domeniul proprietatii liberalismul roman a plecat de la ideea clasica a proprietatii sacre si inviolabile, ajungand la formula proprietatii "functie sociala" din care au iesit exproprierea si nationalizarea subsolului. Exproprierea, afirma el, este o formula de progres social, credincioasa si principiului doctrinei liberale, fiind o noua reparatie a proprietatii, si nu nimicirea ei. M. Popovici, membru al Partidului National Taranesc, arata ca expropierea nu poate fi justificata de liberali, sustinandu-se ca face parte din doctrina liberala. Esenta principiului liberalismului consta in apararea proprietatii, si nu in exproprierea ei, afirma M.Popovici.

In perioada interbelica, liberalismul roman a actionat pentru aplicarea doctrinei "prin noi insine", pentru limitarea penetratiei capitalului strain, pentru interventia statului in viata economica si sociala, interventie care ar fi dus la democratizarea societatii romanesti.

Doctrina liberala, sub diferitele sale forme, incepe sa aiba un rol din ce in ce mai insemnat si in tarile est-europene dupa prabusirea sistemului comunist, inclusiv in Romania.

Principiile liberalismului clasic se imbina cu cele ale interventionismului statal in unele domenii si cele ale liberalismului social, care vizeaza protejarea categoriilor sociale defavorizate.[5]

d. Unele probleme ale doctrinei liberale

Intrebarea care se pune este daca doctrina liberala mai este actuala? Raspunsul este da si se bazeaza pe urmatoarele argumente:

1. liberalismul se opune totalitarismului, neaga comunismul, considera socialismul ca o eroare a istoriei;

2. se pronunta pentru domnia legii, separatia si echilibrul puterilor, protejarea vietii, libertatii si proprietatii indivizilor, a libertatii de gandire si actiune;

3. maniera de gandire este, fara exceptie, progresist-optimista;

4. o permanenta cautare de formule economice de aplicativitate practica imediata, eficienta- reformatoare;

5. trecerea de la statul nominal la statul maximal ( interventia nu ca dirijare ci ca stabilire a unui cadru juridic favorabil-pentru concurenta loiala, fofmarea preturilor pe piata libera, pentru dezvoltarea unei politici sociale, a democratiei si a realizarii consensului social.[6]