DOCTRINE POLITICE CONTEMPORANE

1. Doctrina politica

¢         inrudiri: stiintele socio-umane elemente de mentalitate, cultura, civilizatie

¢         doctrinele politice sunt considerate un domeniu al stiintelor politice in sensul cel mai larg, avand un rol explicativ doar pentru intelegerea diverselor situatii politice dar nu si pentru a explica teoretic situatii politice specifice, decat in cazuri exceptionale

¢         doctrinele politice transgreseaza realitatea istorica a epocii lor pentru a se insera in prezent printr-un plan axiologic si normativ privind drepturi, libertati si raporturi sociale

¢         Doctrinele politice se compun de obicei dintr-o suma de lucrari cu caracter sistematic privind realitatea politica, sociala sau economica care, cateodata sunt in relatie unele cu altele generand lanturi doctrinare

¢         Nivelul practic al doctrinelor politice se regaseste in spatiul politicilor ce se propun pentru a rezolva anumite probleme ce apar in diverse societati la un anumit moment dat. Aceste politici cu caracter situational se raspandesc influentind, de cele mai multe ori, arii geografice majore, devenind astfel puncte de reper doctrinar la nivelul guvernamental intre anumite state.

¢         In cea mai buna parte doctrinele politice influenteaza crearea si aparitia ideologiilor politice, astfel incat deseori sunt confundate cu acestea din urma.

¢         doctrinele sunt mult mai largi si nu inceacrca sa fie decat modele teoretice, in timp ce ideologiile au dimensiune mult mai pragmatica, fiind legate de comportamente de grup

DEFINITIE

¢         Doctrinele politice sunt corpusuri conceptuale, cuprinzand valori si simboluri care incorporeaza conceptii asupra naturii umane si care indica ce este posibil sau imposibil pentru oameni sa dobandeasca; reflectii critice asupra naturii interactiunilor sociale; valori pe care oamenii ar trebui sa le respinga sau la care sa aspire; corectii tehnice privind imbunatatirea in abstract a realitatii umane privind viata politica, economica si sociala a unei natiuni sau chiar a intregii umanitati. De aceea doctrina politica are o dubla functiune:

Descrie

Prescrie

2. Ideologia politica

¢         Termenul de ideologie este relativ recent

¢         provine - eidos -idee, logos - stiinta

¢         impus abia in 1796 de Antoine Destutt deTracy intr-o lucrare care lega conceptul de ideologie de cel de doctrina politica.

¢         abia in secolul al XIX-lea termenul va face cariera

¢         in Franta o buna perioada doctrina politica si ideologia vor continua sa fie legate, termenul de ideologie pastrand o conotatie negativa.

¢         mai suple si mai adaptabile realitatii

¢         preiau din doctrinele politice corpusul de idei si valori propuse de acestea si incearca adaptarea lor la realitatile societatii

¢         pierd caracterul sistematic si se adreseaza mai degraba subiectivitatii indivizilor din societate creandu-le modele de comportament pentru a-si indeplini scopul politic pe care il urmaresc

¢         Karl Marx va pastra conotatia negativa a conceptului de ideologie considerand ca aceasta este folosita ca metoda de oprimare a claselor exploatate.

¢         orice set de iluzii politice produse prin experienta politica a unei clase sociale - falsa constiinta. (Pentru Marx apartenenta la o clasa determina si constiinta asupra lumii prin prisma experientei la acea clasa - fiind evident ca perspectiva asupra lumii nu poate fi decat filtrata prin constiinta de clasa. Prin procesul de socializare individul este determinat sa adere la valorile clasei din care faceparte, si astfel el este supus ideologizarii aproape instantaneu, si devine un exponent al valorilor de clasa pe toata durata vietii. )

¢         Astfel, ideologia este o metoda de a pastra diferentele de clasa in societate, iar memebrii claselor exploatatoare manipuleaza valorile ideologice pentru a influenta perspectiva obedienta a claselor dominate.

Karl Mannheim, ideologia nu are o conotatie neaparat negativa, ci ea face parte in mod indisolubil din societatea umana.

ideologia trebuie analizata din doua perspective:

¢         conceptia totala a ideologiei universul uman este eminamente ideologic

¢                 se refera la modul cum este perceput un fenomen social total (feudalismul, capitalismul etc.) de catre un grup sau o clasa socaila.

este imposibil sa fie analizat corect un fenomen social, el fiind perceput printr-o grila ideologica.

Nimeni nu poate ramane in afara retelei ideologice care este tesuta prin economie, interese sociale sau politice.

¢         Conceptia particulara a ideologiei - se refera la modul cum se raporteaza un grup de interese la altul.

Fiecare dintre ele tinde sa se particularizeze intr-un fel, sau sa isi justifice actiunile.

Ele nu impun o conceptie totalizatoare asupra lumii si societatii, ci doar se raporteaza unele la altele.

FUNCTIILE SOCIALE ALE IDEOLOGIEI (MARTIN SEYMOUR LIPSET)

¢         Explicativa - ideologia isi propune sa ofere explicatii asupra cauzelor care determina conditiile sociale sa fie asa cum sunt.

¢         Evaluativa - ideologiile isi aroga dreptul de a oferi dreptul de a oferi standarde de evaluare a conditiilor sociale, si de a hotari ceea ce este dezirabil sau nu

¢         Identitara - o ideologie da de cele mai multe ori sentimentul apartenenetei la ocomunitate de idei membrilor care cred in ea

¢         Programatica (prescriptiv-normativa) - orice ideologie are un caracter programatic, dorind sa impuna un program general de actiune sociala si politica

¢         Definire: ideologia este un set de idei si credinte impartasite de un numar oarecare de oameni, carora le explica ce este valabil si valoros si ce nu, ce trebuie mentinut si ce trebuie schimbat, generand atitudini in raport cu ceilalti membri ai grupului ideologic si cu cei care sunt resimtiti ca opozanti

FUNCTIILE POLITICE ALE IDEOLOGIILOR

¢         Functia de legitimare - are ca scop sa dea valoare unui regim politic si institutiilor sale

¢         Functia de mobilizare si solidarizare

¢         Functia de conducere si cea de manipulare

¢         Functia de comunicare

¢         Functia de defulare a emotiilor si frustrarilor

Toate aceste functii politice pot intari aparenta ca ideologiile politice sunt ceva rau prin excelenta, si au ca scop obtinerea puterii prin forme neortodoxe. De fapt, aceste practici politice se manifesta in toate regimurile politice, totalitare sau democratice deopotriva, ceea ce difera fiind doar gradul lor de intensitate.

o disputa privind epoca sfarsitului ideologiilor au disparut dupa cel de al doilea razboi mondial

Lipsa ideologiilor este doar aparenta, in conditiile in care tot mai multe partide se transforma in grupuri catch-allparties (apuca din toate partile idei, combinand ideile pietei libere cu cele ale asistentei sociale directe din partea statului).

3. Conservatorismul - IDEOLOGII POLITICE

Definire dificila

Tendinta de e a conserva sau de a pastra ceva - de obicei, modul de viata traditional, obiceiurile din societate;

Obiceiurile sunt diferite in societati diferite → ieologii diferite?

filosofia politica a imperfectiunii: omul este imperfect de la natura, atat din punct de vedere intelectual, cat si moral

Inperfectiunea nu este o problema majora in privinta vietii personale, dar in ce priveste guvernarea ea devine importanta si trebuie corectata

Lumina ratiunii este departe de individ si nu-l ajuta sa gaseasca intotdeauna cele mai bune solutii pentru a guverna

Indivizii nu pot prevedea acurat viitorul, nici chiar evenimentele imediate, nici chiar consecintele actiunilor proprii.

De aceea, cele mai curajoase incercari de a face binele provoaca adesea cel mai mare rau.

Conceptia despre om

Ratiunea umana este slaba, chiar neputincioasa, in fata pasiunilor si dorintelor noastre.

Atunci cand dorim ceva ce stim ca nu este bun pentru noi, de exemplu, sau atunci cand vrem sa facem un lucru despre care stim ca ii va rani pe altii, gasim adesea modalitati de a ne rationaliza comportamentul - de a inventa 'motive' pentru a ne realiza dorintele.

Asadar, fiintele umane nu sunt numai imperfecte din punct de vedere intelectual, dar sunt imperfecte si din punct de vedere moral. Avem tendinta de a fi egoisti, de a aseza dorintele noastre si interesele noastre deasupra celorlalti si de a ajunge la mai multa putere si bogatie decat ar fi bine pentru noi sau pentru pacea si stabilitatea sociala.

cei mai multi conservatori au considerat ca, intr-un anumit fel, fie din motive teologice, fie din motive psihologice, fiintele umane sunt marcate de pacatul originar.

Edmund Burke (1729-1797)

Opozitia lui Burke fata de revolutia franceza se bazeaza in buna masura pe afirmatia ca revolutionarii au inteles natura umana intr-un mod gresit.

Revolutionarii:

conceptie atomista asupra oamenilor si asupra societatii

societate ca o reunire laxa a unor atomi separati, care nu sunt legati unul de altul

Burke:

Societatea politica nu este o simpla adunatura de indivizi, ci este un organism viu in schimbare, un intreg care este mai mare decat suma componentelor sale.

conceptie organica a societatii: indivizii se raporteaza la societate la fel cum inima, ochii si bratele se raporteaza la intregul corp - nu in calitatea de unitati separate, ci in calitate de parti ale unui organism viu.

societatea este asemenea unei tesaturi - 'tesatura sociala' - iar membrii sai individuali sunt asemenea firelor care se impletesc. Departe de a fi institutii artificiale, pe care indivizii decid sa le creeze, guvernamantul si societatea sunt produse ale naturii umane, necesare vietii.

Respinge contractualismul care pornea de la viziunea atomista in care socitatea s-a creat artificial

Daca societatea civila sau politica se bazeaza
pe un contract social, spune Burke, atunci aceasta nu este un contract obisnuit intre indivizi, ci o intelegere sacra care leaga toate generatiile intre ele.

libertatea nu este neaparat buna. Ea poate sa fie, dar nu este in mod necesar. Asemenea focului, libertatea este utila daca este mentinuta sub control si supusa unei bune intrebuintari.

Burke nu s-a opus tuturor revolutiilor.

el considera schimbarea ca o trasatura necesara a vietii si a societatii umane.

schimbarea trebuie sa intervina treptat si precaut - genul de schimbare pe care Burke il numea reforma - si nu prin inovare.

inovarea este incercarea de a face ceva nou pe motiv ca noutatea trebuie sa fie mai buna decat ceea ce s-a invechit.
Inovarea este asadar schimbarea de dragul schimbarii, bazata pe motive abstracte. Ea abandoneaza vechile cai, obiceiurile care au rezistat testului timpului, pentru a lansa experimente radicale si periculoase.

Guvernamantul trebuie sa reflecte istoria, obiceiurile si 'prejudecatile' unui popor, astfel ca o forma de guvernamant care raspunde foarte bine la nevoile unei tari poate sa esueze ingrozitor in alta tara

guvernamantul reprezentativ:

'adevarata aristocratie naturala',

proprietatea privata

distributia puterii intre 'micile plutoane' care compun societatea

Conservatorismul traditional

Concepe societatea ca o panza delicata, in care vietile individuale sunt intretesute.

in aceasta conceptie, o societate de indivizi autointeresati, fiecare fiind esential independent de ceilalti, si de aceea, liber sa-si urmareasca propriul interes

Societate trebuie sa promoveze libertatea, bineinteles, insa conservatorii traditionali impartasesc convingerea lui Burke ca ea trebuie sa fie o libertate ordonata.

Conservatorismul individualist este conservatorismul unor oameni ca fostul
Ronald Reagan, in Statele unite, si al lui Margaret Thatcher, in Marea Britanie.

Spre deosebire de conservatorii traditionali, care accentueaza caracterul intretesut al societatii si complexitatea problemelor ei, conservatorii individualisti sunt inclinati sa sustina ca problemele sociale sunt simple - ca si solutiile lor. Dupa cum vad ei chestiunea, cele mai multe probleme apar din 'prea mult guvernamant', ceea ce inseamna de obicei prea mult amestec din partea guvernamantului in activitatile pietei libere. Solutia este la fel de simpla: 'Scapati-ne de guvern!'.

Neconservatorismul

pozitie intermediara intre conservatorii individualisti si cei traditionali

Neconservatorismul si-a conturat pozitiile pe baza ideilor unui grup de oameni de stiinta si figuri publice proeminente - oameni ca sociologii Daniel Bell si Nathan Glazer, politologul Jeanne Kirkpatrick (ambasador pe langa Natiunile Unite in timpul administratiei Reagan) si un alt sociolog, Daniel Patrick Moynihan, fost senator american de New York.

Neconservatoristii sunt adesea descrisi ca liberali dezamagiti ai bunastarii.
In anii de dupa al doilea razboi mondial, cativa pastori protestanti au condus
campanii impotriva pericolelor a ceea ce ei numeau 'comunism ateist, fara
Dumnezeu'.

Aceste campanii s-au transformat in anii `70 intr-o miscare mai ampla, miscare cunoscuta ca Dreapta Religioasa. Dreapta Religioasa sustine la randul ei ca este democratica, lucru prin care doreste sa spuna ca societatea trebuie sa urmeze calea majoritatii drepte sa 'morale' a crestinilor.

Catre ce ne conduce aceasta 'majoritate morala'? catre mai putina interventie guvernamentala in economie, precum doresc si conservatorii individualisti, dar catre un guvern extins si activ in multe alte privinte.

Conservatorismul de astazi

Doua idei rezista.

In primul rand, multe genuri de conservatorism se afla intr-o tensiune dificila unele fata de altele. Ele pot sa fie de acord si sa coopereze in anumite probleme, insa in altele sunt macinate de certuri continue.

A doua idee referitoare la starea conservatorismului contemporan este ca asemenea certuri ar putea fi un semn de vitalitate.

Faptul ca oamenii se gandesc ca merita sa se certe in legatura cu ceea ce este 'adevaratul' conservatorism si in ce directie ar trebui sa mearga conservatorismul 'corect' sugereaza, cu alte cuvinte, ca el ramane o forta puternica in politica lumii vorbitoare de engleza.

Conservatorismul contemporan incearca sa atraga oamenii nemultumiti de roadele liberalismului si straini de scopurile socialismului. Pentru acesti oameni, conservatorismul ramane o ideologie atractiva.

Conservatorismul si democratia politica

Desi conservatorismul nu poate fi acuzat de lipsa de democratie, fata de liberalism, luat ca doctrina de referinta, aceasta paradigma da o alta intelegere si interpretare conceptului de democratie, continutului ei, modului de exprimare in practica, scopului si utilitatii sale sociale.

In teoria si practica conservatoare, democratia nu este perceputa ca o participare larga si activa a intregului popor, ci sub diferite pretexte, ea este redusa la segmentul aristocratic-burghez, la elita societatii.

Democratia, in sensul larg de fenomen social-politic, este privita ca o institutie superficiala, incapabila sa asigure obiectivitatea promovarii intereselor tuturor indivizilor si grupurilor sociale.

In locul democratiei, inteleasa ca putere a poporului, este promovata democratia elitelor, unde calitatea si capacitatea intelectuala a acestora are rol hotarator in conducerea societatii.

O asemenea abordare a democratiei nu este intamplatoare, ea trebuie conectata cu conceptia naturalist-divina pe care conservatorismul o da puterii, independenta ei fata de vointa umana si in consecinta a caracterului ei absolut.

Daca in doctrina liberala oamenii sunt considerati liberi si egali prin nastere si dispun de drepturi si libertati social-politice, in conceptia conservatoare oamenii sunt inegali, au inzestrari naturale specifice si diferentiate. Societatea conservatoare este conceputa si structurata pe principiile inegalitatii sociale a oamenilor si claselor sociale, a prezentei in cadrul acestora a unui grup de elita inzestrat cu capacitate intelectuala de exceptie, de a conduce. Numai aceasta elita naturala este in masura sa imbine regulile traditiei, ale mostenirii trecutului cu datele concrete ale prezentului si singura capabila sa asigure stabilitatea societatii, conducerea ferma si autoritara a ei.

Democratismul politic conservator da o alta intelegere relatiei dintre individ-stat-societate.

In gandirea si practica liberala in cadrul acestei relatii, primatul il are individul, in schimb in reflexiile filosofice-politice ale conservatorismului si in practica sociala, nu individul constituie punctul de atractie, dimpotriva, individul este "topit" in cadrul acesteia, subordonat colectivitatii si autoritatii. Omul, individul este dependent de societate, careia ii datoreaza aproape totul si il sustine in toate imprejurarile.

Statul in raport cu individul este un organism generat de legi proprii, independent de vointa oamenilor. El imbratiseaza toate activitatile si interesele individului, fiind "punctul de sustinere al tuturor nevoilor reale fizice si morale", asa cum preciza Adam Muller.

Prin urmare, individul nu este independent in relatia sa cu statul, nici macar cu actiunile si conduita sa, deoarece si acestea ii sunt impuse de statutul social pe care il confera traditia.

In democratismul conservator regula majoritatii nu are nici o valoare politica sau programatica, ea se rezuma la democratismul elitist de sorginte aristocratic burgheza.

Modelul de societate propus de conservatori este unul static, limitat din punct de vedere participativ, unul care priveste inapoi si se refugiaza in valorile si normele trecutului.

In What is Conservatorism, S. Possany formuleaza clar sensul social al conservatorismului "Teza centrala a conservatorismului consta in aceea ca inainte de a construi ceva nou, valoarea creata trebuie conservata".

Unul din teoreticienii conservatorismului, Ralph Adams Cram incercand sa gaseasca modele optime de organizare sociala si politica, ajunge la concluzia ca democratia ar fi incapabila sa constituie ea insasi un asemenea model, ca atata timp cat societatea este fundamentata pe inegalitate sociala, nici nu ar fi posibila si necesara o participare a tuturor indivizilor la actul conducerii, solutia preconizata fiind: puterea sa apartina aristocratiei "naturale".

In practica politica conceptia mai rigida, mai limitata a democratiei politice conservatoare si-a gasit expresie in sustinerea unor regimuri politice mai autoritare, a unor forme de guvernamant care au oscilat intre monarhie, monarhii constitutionale, pana la republici parlamentare, constitutionale si prezidentiale, unele dintre acestea imbracand chiar forme "forte".

SOCIALISMUL SI DOCTRINA SOCIAL - DEMOCRATA

SOCIALISMUL

Termenul a aparut in 1830 si desemna ansamblul doctrinelor care, criticand capitalismul, propun un nou tip de societate bazat pe proprietatea colectiva si pe egalitatea dintre oameni; impartasind aceleasi obiective cu comunismul, aceste doctrine difera prin optiunea asupra mijloacelor de atingere a lor - reforma sau revolutie.

In prima jumatate a secolului al XIX-lea apar o serie de teoreticieni de marca ai socialismului utopic, precum: Saint-Simon, Ch. Fourier ( Franta), Robert Owen ( Anglia ), si Teodor Diamant ( Romania) care, pe langa prezentarea teoretica a socialismului utopic, au recurs la experimente practice, care au fost falansterele, colonii de munca model ( dupa parerea autorilor ) in care se muncea si se traia in spiritul acestor idei. La noi in tara este cunoscut un astfel de experiment, initiat de Teodor Diamant, care a infiintat in 1835, falansterul de la Scaieni, dar care s-a soldat insa, cum era si firesc, cu un esec.

Saint-Simon vedea in interventia statului cel mai propice mijloc de atenuare a efectelor negative ale capitalismului.

Fourier preconiza crearea "falansterelor", unitati de productie in care indivizii pot gasi tot ce au nevoie.

Owen, tentat de experienta vietii comunitare, a incercat transpunerea acestui ideal in practica, organizand in SUA colonia "Noua Armonie".

Un alt curent a fost anarhismul. Teoreticianul sau, Pierre Joseph Proudhon, avea ca ideal o societate fara stat, bazata pe libera asociere a muncitorilor si a producatorilor. A influentat in mod deosebit miscarea muncitoreasca franceza si pe cea din sudul Europei, sub forma anarho-sindicalismului.

Geneza doctrinei politice social-democratice are la baza pe de o parte, ideile socialistilor utopici, iar pe de alta parte ideile marxiste din a doua jumatate a secolului trecut.

In paralel s-a afirmat o alta doctrina, socialismul stiintific sau marxismul, care a fost fundamentat de Karl Marx si Friedrich Engels in lucrarea Manifestul Partidului Comunist. Premisa teoriei marxiste era existenta claselor antagonice si a luptei de clasa care avea ca scop impunerea unei ordini social-politice favorabile clasei muncitoare.

Solutia preconizata era trecerea prin revolutie la o societate lipsita de clase, caracterizata prin proprietatea colectiva asupra mijloacelor de productie si supusa dictaturii proletariatului, care ar fi permis in cele din urma trecerea la societatea comunista.

Influenta socialismului a fost deosebita atat in mediile intelectuale cat si in cele ale miscarii muncitoresti, contribuind la radicalizarea sa si la aparitia partidelor politice

Trebuie mentionat ca anumite idei ale socialismului utopic persista si astazi in diferite tari, mai ales in cele subdezvoltate.

Manifestul Partidului Comunist (1847)

"Primul pas in revolutia muncitoreasca este ridicarea proletariatului la rangul de clasa dominanta, este cucerirea democratiei [ . ].

La inceput acest lucru nu se poate face, fireste, decat [ . ] prin masuri [ . ].

In tarile cele mai inaintate va fi totusi posibila aplicarea aproape pretutindeni a urmatoarelor masuri:

Exproprierea proprietatii funciare si intrebuintarea rentei funciare pentru acoperirea cheltuielilor de stat.

Impozit cu puternic caracter progresiv.

Desfiintarea dreptului la mostenire.

Confiscarea proprietatii tuturor emigrantilor si rebelilor.

Centralizarea creditului in mainile statului, cu ajutorul unei banci nationale cu capital de stat si monopol exclusiv.

Centralizarea tuturor mijloacelor de transport in mainile statului.

Sporirea numarului fabricilor de stat, a uneltelor de productie, destelenirea si ameliorarea pamanturilor dupa un plan general.

Egala obligativitate a muncii pentru toti, organizarea unei armate industriale, indeosebi pentru agricultura.

Imbinarea muncii agricole cu cea industriala, masuri avand ca scop inlaturarea treptata a opozitiei dintre sat si oras.

Invatamant public gratuit pentru toti copiii. Interzicerea muncii in fabrici a copiilor, sub actuala ei forma. Imbinarea educatiei cu productia materiala [ . ]."

SOCIAL DEMOCRATIA

Social-democratia reprezinta doctrina politica privind organizarea si conducerea democratica a societatii, avand la baza. principiile egalitatii si dreptatii sociale, ale promovarii intereselor producatorilor de valori materiale si spirituale, ale protectiei sociale a categoriilor de cetateni defavorizati, prin limitarea puterii claselor sociale avute, indeosebi a monopolurilor

Social-democratia s-a inspirat, dupa cum s-a aratat nu numai de la socialismul utopic, ci si de la ideile socialiste ale lui Marx si Engels idei considerate ca apartinand socialismului stiintific.

Trecerea de la capitalism la socialism se infaptuieste, potrivit conceptiei marxiste, pe calea revolutiei socialiste, menite sa duca la inlocuirea organizarii politice vechi, bazata pe dominatia burgheziei, la o organizare politica noua, prin dominatia clasei muncitoare.

Desi statul era conceput in termenii democratiei reprezentative, ca o republica parlamentara, folosirea notiunii de "dominatie" a clasei muncitoare si a celei din "dictatura" proletariatului, contravenea organizarii democratice a societatii.

Doctrina politica social - democrata a preluat numai ideea organizarii democratice a societatii, iar tezele despre dictatura proletariatului au fost preluate de ideologia comunista de tip marxist - leninist.

Social-democratia, ca doctrina politica, a cunoscut mai multe faze in evolutia sa.

1) O prima faza poate fi considerata cea din perioada premergatoare primului razboi mondial, cand social-democratia se considera o doctrina politica ce viza organizarea si conducerea democratica a societatii pe calea trecerii la o noua oranduire sociala, oranduirea socialista, faurita pe baza politicii partidului clasei muncitoare, care sa ia locul capitalismului prin reforme.

Pe fondul unei astfel de gandiri politice s-a desfasurat inca din a doua jumatate a secolului al XIX-lea procesul de constituire a unor partide muncitoresti social-democratice in diferite tari, unele dintre ele unindu-se in asociatii internationale muncitoresti, cum au fost, de pilda, Internationalele I si II. In Romania un astfel de partid s-a creat in 1893, cu denumirea initiala de Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din Romania, care a aderat la Internationala a II-a socialista.

In cadrul social-democratiei din acea perioada a inceput sa se dezvolte un curent de factura extremista, in frunte cu Lenin, care va duce la o noua doctrina politica - cea comunista, de tip marxist-leninist, care dupa primul si al doilea razboi mondial va sta la baza sistemului totalitar comunist.

2) Din cauza acestei noi situatii care s-a creat, doctrina politica social-democrata a intrat (dupa prima conflagratie mondiala) intr-o noua faza de dezvoltare, care a durat pana in zilele noastre.

Mentinandu-si conceptia initiala cu privire la transformarea capitalismului in socialism pe calea reformelor, social-democratia din aceasta perioada sustine cu fermitate principiile

respectarii optiunilor libere ale alegatorilor

pluralismului politic in legatura cu exercitarea puterii politice in stat

combate - in acelasi timp - ideile unui regim totalitar, indiferent de natura sa (fascista ori comunista).

In prezent, doctrina social-democrata a intrat intr-o noua faza, in care s-a renuntat la ideea oranduirii socialiste si se pune accent pe principiile statului de drept, pe protectia sociala a acestuia.

Crestin-democratia

Definitie

Doctrina democrat-crestina reprezinta conceptia privind organizarea, functionarea si conducerea societatii prin imbinarea valorilor si normelor religiei crestine cu principiile si valorile democratice.

Se caracterizeaza prin atasament fata de structurile si valorile traditionale imbinate cu idei religioase si este folosita de partidele democrat-crestine, de nuanta catolica, protestanta sau ortodoxa.

In cadrul doctrinei democrat - crestine se contureaza doua orientari:

1) democratia crestina in sens social (catolicismul social) care confera democratiei o semnificatie exclusiv morala, si participarii un caracter strict social;

2) democratia crestina in sens politic, care considera democratia politica drept conditie esentiala a democratiei sociale si care se va indeparta treptat de orientarea oficiala a bisericii. Aceasta orientare si-a gasit expresia politica in miscarile si partidele democrat-crestine, iar pe plan ideologic in programe continand aprecieri critice la adresa capitalismului si a colectivismului realizat cu forta, a violentei si egoismului.

Preocupate de gasirea unor mijloace noi prin care sa se asigure prezenta catolicilor in societate partidele si miscarile democrat-crestine vor milita pentru

dreptul la vot si la initiativa

referendum

reprezentarea proportionala a partidelor,

transformarea morala a individului prin influenta catolicismului asupra vietii sociale si politice.

Instaurarea regimurilor fasciste a redus sau a interzis activitatea partidelor si organizatiilor de orientare democrat-crestina si a impus restrictii bisericii. In aceasta perioada se dezvolta o tendinta catolica democratica care, prin reprezentantii si organizatiile sale, va actiona impotriva regimurilor fasciste spre deosebire de unele cercuri autoritare care si-au manifestat adeziunea fata de acestea si au contribuit la legitimarea lor.

Se elaboreaza acum principiile fundamentale care vor sta la baza activitatii partidelor democrat-crestine:

autonomia actiunii politice,

apararea constitutiei liberale,

orientarea actiunii statului in special spre ridicarea conditiilor de viata ale populatiei.

Doctrinarii democrat-crestini au depus eforturi pentru a conferi sensuri moderne conceptelor evanghelice de egalitate, solidaritate si fraternitate

Au elaborat concepte noi, precum cele de socializare si participare si au definit atributele esentiale ale persoanei umane: constiinta, libertatea, responsabilitatea, libera optiune.

In acest scop, doctrinei sociale a bisericii privind omul, libertatea si solidaritatea umana i s-au adaugat atitudinile si pozitiile cu pronuntat caracter politic adoptate de Vatican fata de formele de ateism, contrare invataturii crestine promovate de marxism si liberalism, fata de totalitarismul comunist si de injustitiile si inechitatile capitalismului, despre drepturile omului si democratiei, cursa inarmarilor etc.

De asemenea , sunt preluate idei originale ale unor mari filosofi contemporani, precum Pierre Teilhard de Chardin, initiatorul unei conceptii crestine rezultata din sinteza valorilor stiintei si cele ale crestinismului, caracterizata prin primatul valorilor religioase si promovarea dragostei dintre oameni.

Practica politica si, indeosebi, cea guvernamentala a obligat partidele democrat-crestine sa-si reformuleze continuu optiunile politice si ideologice.

Valorile fundamentale promovate sunt: libertatea, egalitatea, solidaritatea si participarea.

Libertatea, ca manifestare a initiativei, este considerata singura in masura sa asigure demnitatea umana, iar actiunea individuala, efortul constructiv al persoanei umane pentru promovarea progresului sunt necesare libertatii.

Conceptul de egalitate nu se refera doar la domeniul juridic, ci este extins la sfera economica si sensul care i se da vizeaza asigurarea locului corespunzator in societate fiecarui individ.

Solidaritatea este considerata mijlocul cel mai eficace pentru realizarea acestui obiectiv.

O importanta deosebita se acorda, pornind de la aceste optiuni valorice, persoanei umane. Apreciata drept punctul de referinta al oricarui proces istoric, criteriu esential al oricarui proiect vizand societatea, morala, educatia si familia.

Conceptului de democratie i se confera mai mult sensul de eliberare decat de libertate, democratia trebuind sa-si propuna ca scop ultim participarea efectiva a persoanei umane la exercitarea puterii. El este, deci, subordonat celui de participare, inteles ca responsabilitate a individului in optiune, ca realizare a sintezei intre exigentele personale si cele colective.

Statul, conform viziunii democrat-crestine, trebuie sa fie expresia tuturor cetatenilor, sa elimine sau sa estompeze contradictiile si conflictele sociale, sa asigure unirea si colaborarea oamenilor pentru realizarea binelui general.

In ceea ce priveste proprietatea privata, desi se considera ca este singura in masura sa garanteze libertatea, demnitatea si independenta persoanei, ca reprezinta fundamentul nucleului familial, se propun limite "juste" acesteia, se condamna profitul si concurenta realizate pe cai necinstite.

Conceptul de economie sociala de piata, elaborat de doctrinarii democrat crestini, isi propune sa coreleze principiul libertatii de piata cu cel de egalitate sociala. Competitivitatea si justitia sociala, concurenta si solidaritatea, responsabilitatea individului si asistenta sociala sunt apreciate drept fundamentale acestui tip de economie.

Tehnocratia reprezinta o doctrina politica, o teorie care preconizeaza o organizare si conducere a societatii pe baze rationale, stiintifice

Tehnocratia ca teorie si denumire, a fost introdusa in circuitul ideilor politice la inceputul perioadei interbelice, de catre politologul William Henry Smith si transformata in doctrina politica de James Burnham, prin lucrarea aparuta in 1940, intitulata "The Managerial revolution", prin care acredita ideea ca revolutia manageriala constituie o alternativa la societatea capitalista si cea socialista, puterea revenind managerilor, organizatorilor care sa urmareasca dezvoltarea sociala pe criterii de eficienta.

In prezent, doctrina tehnocratica sustine necesitatea tehnicizarii deciziilor, determinate de stiinta, bazate pe criterii de rationalizare si eficienta, iar puterea sa apartina nu factorilor politici(parlament, guvern etc.), ci oamenilor de stiinta, specialistilor organizatorilor.

Reprezentantii tehnocratiei sustin ideea statului tehnic, format numai din specialisti, care sa functioneze cu maximum de randament si care sa inlature orice fel de dominatie cu caracter politic, deoarece bazandu-se pe stiinta si pe aparatura tehnica in luarea deciziilor, acestea nu pot fi decat corecte, servind interesele tuturor.

Legitimitatea statului tehnic, in conceptia doctrinei tehnocratice nu se pune, deoarece stiinta, deciziile stiintifice care iau locul celor politice nu au nevoie de legitimitate sau daca se pune aceasta problema, legitimitatea acestora se realizeaza prin caracterul obiectiv al probitatii stiintifice.

Statul tehnocrat, adoptand decizii in conformitate cu legile obiective ale dezvoltarii societatii, se prezinta ca un organism de administrare a treburilor sociale in concordanta cu nevoile tuturor membrilor societatii.

In aceasta situatie, transformarea statului politic intr-unul tehnocrat nu presupune o revolutie sociala sau politica, ci doar o aplicare a tehnicilor stiintifice in mod treptat la toate nivelele de conducere sociala.

Institutiile statului, afirma tehnocratii nu trebuie concepute pe baza modelelor juridice elaborate cu secole in urma, ci in functie de nevoile obiective stabilite de stiinta, ce urmeaza a fi realizate in conformitate cu cerintele progresului istoric. In aceasta situatie, statul nu va mai avea functii politice, ci doar functii tehnico-organizatorice.

Privita sub acest aspect, tehnocratia, desi cu multe elemente rationale, ea devine in cele din urma, o varianta a elitismului, intrucat specialistii, pe de o parte constituie o minoritate, iar pe de alta parte pot capata un caracter de grup aristocratic, promovand interese de casta, ce pot deveni in contradictie cu interesele majoritatii, cu principiile democratice.

Guvernarea tehnocratica este limitata la un grup restrans de specialisti care exercita functii de conducere nu pe baza de optiuni democratice, ci ca urmare a unor decizii pe care doar ei le considera relevante pentru binele majoritatii, ceea ce poate sa serveasca in cele din urma interesele minoritatii.

Puterea, conducerea societatii nu se mai bazeaza pe un mandat din partea cetatenilor, ci constituie emanatia unor competente strict profesionale, care nu mai dau socoteala in fata nimanui, deschizandu-se astfel calea spre regimuri dictatoriale.

Se mai poate afirma, de asemenea, ca tehnocratia facand abstractie in mod total de factorul politic, imbraca si un caracter utopic.

Elementele pozitive, rationale ale acestei doctrine, rezita in faptul ca pune in evidenta necesitatea valorificarii cuceririlor stiintei in conducerea societatii, lucru care trebuie, insa, facut nu prin eliminarea factorului politic, ci in conlucrare cu acesta. Numai pe o astfel de baza se poate rationaliza politica si fundamenta stiintific deciziile, care sa tina cont de vointa si aspiratiile cetatenilor.

Asadar, stiinta si puterea politica trebuie sa se afle nu in relatii de subordonare sau de excludere, ci in raporturi de conlucrare, sprijinire si intelegere. Problema care se pune nu este inlaturarea factorului politic din conducerea societatii care, de regula, constituie o emanatie a vointei cetatenilor si nici de ignorare a cuceririlor stiintei, care reprezinta expresia dezvoltarii obiective a societatii, ci doar o conlucrare intre politic si stiintific. Intr-un stat modern, factorul de decizie politic, care reprezinta o anumita optiune a maselor, trebuie sa beneficieze de aportul consilierilor specialisti, al unor organisme stiintifice, care sa releve, in mod permanent nevoile obiective ale dezvoltarii sociale. O decizie luata de conducere este valoroasa numai in masura in care tine cont de cuceririle stiintei, dar si de valorile politice ce emana de la vointa cetatenilor.

Tehnocratia marcheaza, asadar, un element de progres in gandirea politica, dar aplicarea ei in practica poate fi benefica numai in masura in care nu face abstractie de principiile politice ale democratiei, ale statului de drept.

4. LIBERALISMUL

DOCTRINA JURIDICA SI POLITICA

Fundamentele liberalismului anuntate de vechii iluministi englezi sunt proprietatea libertatea si individualismul.

Premisele liberalismului apar odata cu spiritul protestant. Protestantii s-au eliberat prin lupta de tutela papala manifestand incredere in libertate. Credinta in predestinare i-a facut sa se intrebe cum ar putea sa-si dea seama care sunt cei alesi de Dumnezeu. Raspunsul lor a fost ca cei ce au succes in practica. Astfel explica Max Weber de ce statele protestante s-au bucurat de la Reforma incoace de un imens succes economic: dorinta fiecarui individ de a-si dovedi ca este un ales si se va mantui.

Conceptia iluminista despre drepturile naturale ale omului este preluata de liberali: fara dreptul la viata, libertate si proprietate omul se dezumanizeaza. Aceste drepturi sunt personale si nu se pot instraina. Un stat totalitar care ar incalca numai unul din aceste trei drepturi, le incalca, de fapt, pe toate. Aceste drepturi nu sunt posibile separate fiind indestructibil legate intre ele.

Un alt principiu liberal este cel al egalitatii. Se recunoaste ca oamenii se nasc diferiti, sunt educati diferit, au dotari fizice si intelectuale diferite, poseda averi inegale, dar sunt egali in drepturi si in fata legii. Egalitatea liberala mai cuprinde egalitatea drepturilor politice si egalitatea de conditii. "Nimeni nu e mai presus de lege" se refera la acest principiu liberal.

Individul este anterior statului, deci statul trebuie sa-l respecte, nu invers. Statul sau societatea este doar o suma a indivizilor autonomi care exista impreuna doar prin libera vointa.

Omul are drepturi intangibile pe care puterea politica este obligata sa le respecte.

Individualismul si utilitarismul sunt completate si reciproc justificate din perspectiva unui rationalism pragmatic de teoria contractului social si constitutionalism.

Utilitarismul plaseaza morala sub doua concepte: placerea si pedeapsa. Ele guverneaza tot ce facem, spunem, gandim. Utilitaristul califica orice actiune in functie de succesul si fericirea procurata de ea. Din utilitarism se va naste pragmatismul american care este tot o conceptie liberala. Si in cazul pragmatismului utilitatea este criteriul ultim de judecare a oricarei fapte sau actiuni.

Liberalismul este rationalist deoarece isi manifesta deplina incredere in ratiune si reusita actiunii condusa rational, refuzand sa apeleze la instinct, intuitie, revelatie, credinta etc. Rationalismul liberal este, asadar, pragmatic.

Libertatea reprezinta independenta individului fata de stat, nu neaparat faptul ca puterea se afla in mana poporului. Drepturile cetateanului primeaza, iar puterea nu se poate exercita decat in limitele lor. Libertatea in societatea liberala este personala, cetateneasca si civila, constand in independenta persoanei fata de stat, inviolabilitatea cetateanului, dreptul de a dispune de proprietatea proprie, dreptul de a influenta treburile guvernamentale in interesul sau pe calea alegerilor libere a persoanelor oficiale, dreptul de a-ti alege meseria si a o profesa etc.

Tocqeville sustinea ca egalitatea da oamenilor gustul institutiilor liberale. Democratia liberala conta in independenta individului, in libertatea si responsabilitatea acestuia. Libertatea inseamna sa poti face tot ce vrei, dar esti responsabil si raspunzi de ceea ce faci.

H. Spencer considera ca interventia statului trebuie sa se limiteze la ocrotirea drepturilor si libertatilor indivizilor, statul este "cainele de paza" al acestor drepturi si democratiei. "Statul minimal", autentic liberal, nu poate fi coercitiv si nu se amesteca in viata cetatenilor sau in viata economica. Politica sociala prin care statul protejeaza categorii defavorizate este neliberala deoarece lezeaza interesele proprietarilor, de la ei ia statul pentru a da la saraci. Orice crestere a impozitelor, in orice scop, oricat de nobil ar fi el presupune o interventie a statului in domeniul privat si nu este binevenita. Este criticat si parlamentarismul care este noua superstitie politica ce a inlocuit superstitia monarhiei de drept divin cu parlamentul de drept divin legitimat prin alegeri de mase. Teoria contractului social a creat dreptul majoritatii si aceasta poate deveni tiranica fata de minoritate. Ce s-ar intampla daca majoritatea doreste, de exemplu, razboi cu vecinii pasnici si are reprezentare parlamentara ca sa-si puna in practica aceasta idee; sau in situatia statelor multinationale cand majoritatea este xenofoba fata de minoritate si hotaraste prin reprezentarea ei parlamentara lipsirea minoritatii de anumite drepturi? De aceea ideea parlamentului ca autoritate suprema in stat trebuie privita cu reticenta, iar liberalismul modern este dator sa limiteze puterea parlamentului, astfel incat acesta sa fie si el sub legi, nu deasupra lor.

Liberalii nutresc un adevarat cult pentru lege si constitutionalism. Totul este conceput intr-un cadru juridic perfect si transparent pentru a nu permite nici abuzul puterii de stat nici al individului anarhic. Libertatea fara constitutie nu e posibila, nici constitutia fara libertate. Monarhie sau republica, statul trebuie sa fie constitutional si stat de drept in care domneste legea fara sa se vada cel care este in spatele ei si o aplica. Liberalii propun ca statul sa fie condus de oameni alesi democratic si platiti pentru ceea ce fac, iar in caz de abuz sa poata fi trasi la raspundere de lege.

Teoria contractului social, chiar daca nu se justifica istoriceste, este importanta ca principiu regulativ, adica explica modul ideal al nasterii si fiintarii statului pastrand concomitent atat puterea de stat cat si libertatea si precedentul individului asupra puterii.

Conceptia despre stat a liberalismului clasic era a statului minimal. Dand intr-adevar dovada de pragmatism si capacitate de adaptare la noile cerinte, liberalismul contemporan sau neoliberalismul va accepta statul asistential-interventionist abilitat sa regleze acele mecanisme ale economiei de piata care nu-si gasesc singure echilibrul (investitii de stat pentru a asana somajul de masa, stimularea investitiilor particulare cu ajutorul ratei dobanzilor etc.).

Libertatea este triumful individului asupra autoritatii (autoritate despotica sau autoritate a maselor asupra unei minoritatii). Astfel, liberalismul nu este sinonim cu democratia (conducerea apartine poporului), cu toate ca o prefera altei forme de guvernare. Nu are importanta forma de guvernare, important este ca statul sa dea libertate de miscare si actiune cetatenilor.

Parerea primilor liberali era ca votul sa fie censitar, iar parlamentul sa fie astfel reprezentantul proprietarilor, nu al poporului, mai ales ca interesele proprietarilor coincid cu interesele societatii.

DOCTRINA ECONOMICA

Ca ethos al capitalismului concurential liberalismul pledeaza pentru rezolvarea problemelor economico-politice dintre societate, stat si proprietarii intreprinzatori in favoarea acestora din urma.

Doctrina liberala este centrata pe individ vazut ca proprietar si intreprinzator dornic de castig , capabil sa si-l procure in jocul riscant al economiei de piata. Burghezul - tipul uman caracteristic individualismului liberal.

Optimismul economic ii fac sa creada pe liberali ca cresterea productiei va determina si o crestere corespunzatoare a consumului si a trebuintelor. De aceea fiscalitatea redusa, salariile mari si productivitatea ridicata erau cheia succesului in afaceri. Cu toate ca sistemul economic liberal s-a confruntat cu crize majore de supraproductie, aceasta ramane totusi singura doctrina economica viabila ce gaseste suficiente resurse sa-si supravietuiasca, spre care ne indreptam cu sperante in succesul actiunii noastre deoarece omul modern si contemporan gandeste liberal in mod natural.

Industrializarea favorizeaza dezvoltarea libertatii. Datorita ei a avut loc o scadere a imixtiunii statului in treburile oamenilor, in zonele privatului. Este necesar ca statul sa nu se amestece in treburile oamenilor, in jocul liber al legilor economice obiective, sa nu impiedice prin interventia sa miscarea libera de industrializare (H. Spencer). Ideile lui Spencer vin pe fondul aparitiei conceptiilor neoliberale, dupa marile crize economice din prima jumatate a secolului al XIX-lea.

Celebra metafora a "mainii invizibile" ii apartine lui A. Smith care credea ca procesele economice sunt atat de naturale, se supun unor legi atat de firesti de parca o mana invizibila ar realiza o alocare optima a resurselor intr-un mod profitabil tuturor. Aceasta presupune crearea unui cadru legal si libertatea de actiune, respingandu-se orice interventie din partea statului. Liberalismul economic isi exprima, sintetic, esenta in formula "laissez faire, laissez passer, le monde va de lui meme" (lasati sa se faca, lasati sa treaca, lumea merge de la sine sau, altfel spus, lasati lucrurile sa-si urmeze cursul firesc). Semnificatia concreta a acestei expresii consta in necesitatea inlaturarii piedicilor si restrictiilor din domeniul productiei si comertului. Liberalismul economic ofera ca model optim de organizare o piata care se autoregleaza.

Economia europeana si americana, organizata pe principii liberale, se confrunta cu unele crize incepand cu secolul al XIX-lea datorita formarii monopolurilor, supraproductiei, conditiilor proaste de munca, lipsa oricarei protectii sociale pe fondul unui somaj ridicat etc. Liberalismul se dovedea optim pentru formarea capitalului si incapabil de a rezolva problemele ivite din complexitatea vietii economice. De aceea s-a impus reformarea vechii viziuni economice, ceea ce s-a intamplat prin curentele neoliberale. Astfel se recunostea de unii teoreticieni ca interventia statului in economie trebuie sa existe, dar sa aibe functii restranse la stabilirea cadrului legislativ si urmarirea respectarii legilor. Se facea analogia dintre stat si politia rutiera care stabileste regulile si sanctioneaza incalcarea lor. Alti teoreticieni au exagerat posibilitatea de interventie a statului transformandu-l din vechiul "stat minimal" intr-un "stat maximal" care poate interveni in toate domeniile sociale si economice, chiar poate planifica productia.

Social-liberalismul de azi speculeaza astfel realizarea liberalismului in numele unei doctrine care nu exista, termenul insusi fiind contradictoriu fiind "nici de dreapta, nici de stanga", nici liberal, nici social dar pretins social liberal.

DOCTRINA LIBERALA (site-ul PNL)

Doctrina liberala considera individul si libertatea ca valori supreme ale vietii umane.

Liberalismul recunoaste pentru toti egalitatea sanselor si in acelasi timp inegalitatea rezulta din performantele diferite in viata social-economica.

Liberalismul este doctrina care se regaseste in trei planuri: al filozofiei politice, al organizarii economiei, al sistemului de valori intermediat pe drepturile individuale.

Interesul individual este elementul pivot al activitatii sociale.

Adam Smith observa ca in contextul pietei libere 'strategiile individuale' conduse de o 'mana invizibila' concura la realizarea implinirii tuturor.

Pentru liberali statul indeplineste functia unui 'paznic de noapte', sau a unui 'jandarm' ce vegheaza la desfasurarea naturala a vietii economice si ce reprima orice incercare de subminare a ordinii statale. 'Piata libera' constituie singura forma de reglare sociala compatibila cu libertatea individului.

In secolul nostru, pentru a depasi contradictiile interne si pentru a se adapta la noile realitati ale societatii contemporane doctrina liberala a evoluat in diverse forme de neoliberalism.

Spre deosebire de liberalismul clasic, liberalismul modern isi modifica atitudinea fata de stat, admitand unele interventii ale sale pentru asigurarea bunastarii cetatenilor, indeosebi a categoriilor defavorizate.