DOCTRINE POLITICE CONTEMPORANE PRIVIND STATUL

In literatura contemporana exista o multitudine de doctrine privind esenta, menirea si forma de manifestare a statului, ca principala institutie a organizarii politice a societatii.

Doctrina politica de cea mai mare circulatie si cu cea mai mare aderenta in practica sociala privind statul o constituie doctrina statului de drept. Geneza acestei doctrine isi are punctul de plecare legat de inceputul epocii moderne, in perioada iluminista, avand ca principali protagonisti pe Montesquieu si Rousseau. In epoca contemporana, aceasta doctrina este impartasita de majoritatea politologilor, dar si a oamenilor politici care actioneaza in practica pentru materializarea ei.

Bazandu-se pe separarea puterilor in stat, pe alegerea libera a organelor puterii politice in conditiile pluralismului politic, pe libertatea de exprimare si organizare, fundamentate toate pe lege, statul de drept reprezinta astazi cea mai trainica si populara institutie politica, avand un rol de prim ordin in asigurarea unei vieti prospere si civilizate.

In ultimele decenii, in Occident, pornindu-se de la doctrina si practica statului de drept, a capatat o larga raspandire doctrina statului bunastarii generale sau al "abundentei".

Aceasta doctrina reprezinta o orientare importanta, plasand statul deasupra claselor sociale; sustine ca aparatul de stat din tarile occidentale dezvoltate si-ar fi asigurat potentialitatile stabilizatoare, care devin un factor al echilibrului si dezvoltarii intregii societati, al reglementarii si armonizarii sociale. Aparatul de stat apare in aceasta doctrina ca arbitru animator si integrator al vointelor de dezvoltare economica si sociala, devenind agentul insusi al dezvoltarii. Considerand ca a fi prezent in SUA, Japonia, Europa Occidentala etc., "statul bunastarii generale" se caracterizeaza prin deplasarea activitatii sectoarelor principale ale economiei spre servicii, cresterea venitului real pe locuitor la nivelul unui consum care depaseste necesarul de hrana, locuinta si imbracaminte, modificarea structurii fortei de munca, cersterea populatiei urbane, a celei care lucreaza in industrii de varf si in servicii, alocarea unor sume importante pentru asistenta si securitate sociala. Mai multi autori (printre care J: Galbraith, D.C. Neill, W.A. Robson etc.) afirma ca in domeniul social se au in vedere grija pentru sanatatea cetatenilor, asigurarile sociale, iar in domeniul redistribuirii venitului national, dezvoltarea serviciilor sociale si aplicarea impozitelor progresive.

O varianta a acestei doctrine este doctrina statului social, care reprezinta recunoasterea si materializarea uneia din functiile esentiale ale statului, si anume functia sociala. Istoria ultimilor 100 de ani demonstreaza rolul activitatii si luptei sindicatelor din tarile industrializate pentru drepturi economice si sociale. Ori, analiza dezvoltarii postbelice evidentiaza rolul statului ca arbitru al intereselor economice si sociale, ca garant al drepturilor si libertatilor. Una din axele strategice ale statului social este ca politica sociala nu poate fi rezultanta autonoma a caracterului distributiv al pietei. A doua axa este politica de prevenire, deoarece a preveni este mai usor si mai putin costisitor decat a recupera sau a intretine.

Prin urmare, conceptul de stat social presupune si o conotatie etica, deoarece face din politica de alocare a resurselor o judecata de valoare, stabilind daca aceasta politica se inscrie sau nu in dialectica satisfacerii nevoilor celor aflati sub pragul critic al saraciei.

O doctrina care si-a gasit materializarea in practica prin constituirea statelor socialiste o constituie doctrina marxista despre stat. Potrivit acestei doctrine, statul reprezinta un instrument de dominatie a unei clase sociale asupra altei clase sociale, fiind in esenta, o dictatura de clasa specifica oranduirii sociale respective, precum: statul sclavagist cu dictatura stapanilor de sclavi, in feudalism, dictatura feudalilor, in capitalism, dictatura burgheziei, in socialism, dictatura proletariatului. Dictatura proletariatului este considerata ca fiind superioara celorlalte, deoarece ea reprezenta dictatura majoritatii impotriva minoritatii. In mod frecvent, marxistii (indeosebi Lenin si Stalin) denumeau statul "un aparat al dominatiei de clasa", "o forta speciala de reprimare", "o organizatie a fortei", "o organizatie a violentei in vederea reprimarii anumitei clase", sau "o masina pentru mentinerea dominatiei unei clase asupra alteia". Nesocotind normele de drept, Stalin, de pilda, definea dictatura proletariatului ca "o dictatura care se manifesta in cadrul si in afara legii". Doctrina marxista mai sustine ca, o data cu edificarea unei societati fara clase, statul ar disparea. Punerea in practica a acestei doctrine a dus, dupa cum se stie, la instaurarea unor regimuri politice dictatoriale, fapt care a avut grave consecinte in viata popoarelor respective. O data cu schimbarile survenite in Europa de Est care, practic, au dus la prabusirea acestor regimuri, doctrina marxista despre stat a pierdut teren, dovedindu-si nu numai ineficienta sa teoretica si practica, dar si caracterul sau vicios.

RECOMANDARI BIBLIOGRAFICE

Ceterchi, Ioan, Luburici, M., Teoria generala a statului si dreptului, Tipografia    Universitatii Bucuresti, Bucuresti, 1975;

Duverger, Maurice, Institutions politiques et droit contitutionnel, P.U.F., Paris, 1971;

Magureanu, Virgil, Studii de sociologie politica, Editura Albatros, Bucuresti, 1997;

Prelot, Marcel, Institutions politiques et droit contitutionnel, P.U.F. Paris, 1961;

Vrabie, Genoveva, Drept constitutional si institutii politice contemporane, Iasi, 1993.