De ce democratie?

De ce democratie?

De ce sa sustinem democratia? Mai specific, de ce sa sustinem democratia in guvernarea unui stat? Oare nu exista modalitati mai bune de a conduce un stat? Un guvernamant ndemocratic ar fi mai bun? Acestea sunt intrebarile la care acest capitol incearca sa raspunda.

Pana in secolul al XX-lea, aproape in intreaga lume fusese proclamata superioritatea sistemelor nedemocratice teoretica si practica. Pana nu demult, majoritatea preponderenta a finntelor umane - iar uneori totalitatea lor - erau supuse conducatorilor nedemocratici. Liderii regimurilor nedemocratice au incercat de regula sa isi justifice functia invocand vechea si persistenta pretentie conform careia majoritatea oamenilor nu sunt competenti pentru a participa la guvernarea unui stat. Majoritatea oamenilor ar duce-o mai bine, continua argumentul, daca ar lasa treburile complicate ale guvernarii celor mai intelepti decat ei - cel mult o minoritate, probabil o singura persoana. In practica aceste rationalizari nu au fost niciodata eficiente, astfel ca acolo unde argumentul inceta sa functioneze, continua coercitia. Cei mai multi oameni nu au consimtit niciodata in mod explicit pentru a fi condusi de catre superiorii lor auto-numiti; cel mai adesea au fost fortati sa consimta. Aceasta veche conceptie, si practica, nu a disparut nici astazi. Intr-o forma sau alta, inca mai exista lupta pentru guvernare intre "unul, cei putini si cei multi".

In comparatie cu orice posibila alternativa, democratia are cel putin zece avantaje, si anume:

1. evitarea tiraniei
2. drepturile esentiale
3. libertatea generala
4. auto-determinare
5. autonomie morala
6. dezvoltare umana
7. protejarea intereselor personale esentiale
8. egalitatea politica
9. atitudine favorabila pacii
10. prosperitate.

Democratia ajuta la prevenirea guvernarii de catre autocrati

Probabil ca problema fundamentala si persistenta in politica este evitarea conducerii autocratice. Pe parcursul istoriei, inclusiv in vremurile noastre, lideri impinsi de megalomanie, paranoia, interes personal, ideologie, nationalism, convingeri religioase, convingeri privind o anumita superioritate genetica, sau simplu impuls au exploatat extraordinarele capacitati de coercitie si violenta ale statului pentru a-si servi propriile scopuri. Costurile umane ale conducerilor despotice rivalizeaza cu cele provocate de molime, foamete si razboaie.

Sa luam in considerare cateva exemple din secolul al XX-lea. Sub conducerea lui Iosif Stalin in Uniunea Sovietica (1929-1953), milioane de oameni au fost inchisi din motive politice, deseori din cauza fricii paranoice a lui Stalin de conspiratii impotriva lui. Un numar estimativ de douazeci de milioane de oameni au murit in lagare de munca, au fost executati din motive politice sau au murit de foame (1932-1933), atunci cand Stalin a obligat taranii sa intre in fermele conduse de stat. Chiar daca alte douazeci de milioane de victime ale regimului stalinist au reusit sa supravietuiasca, au murit totusi destul de multi.

Un alt exemplu, Adolf Hitler, conducatorul autocratic al Germaniei naziste (1933-1945). Fara a mai lua in considerare zecile de milioane de militari si civili victime in al Doilea Razboi Mondial, Hitler a fost direct responsabil de moartea a sase milioane de evrei in lagarele de concentrare, ca si de moartea a nenumarati oponenti, polonezi, tigani, homosexuali si membri ai altor grupuri pe care a dorit sa ii extermine. De asemenea, sub regimul despotic al lui Pol Pot in Cambodgia (1975-1979), khmerii rosii au ucis un sfert din populatia cambodgiana: am putea spune ca acesta este un exemplu de genocid auto-provocat. Atat de mare era frica lui Pol Pot de clasele educate, incat acestea au fost aproape exterminate: a purta ochelari sau a nu avea mainile aspre insemna o moarte garantata.

In mod sigur istoria regimurilor populare nu este lipsita de erori si pete. Asemenea tuturor guvernamintelor, cele populare au actionat uneori nedrept sau cu cruzime asupra persoanelor din afara granitelor lor sau a persoanelor care traiau in alte state- straini, populatii din colonii si altele. In aceasta privinta, guvernamintele populare nu s-au comportat mai bine rau fata de cei din exterior decat guvernamintele nedemocratice. Exista totusi si exceptii. In unele cazuri, ca in India, puterea coloniala a contribuit in mode inconstient sau intentionat la crearea convingerilor si institutiilor democratice, insa nu ar trebui trecute cu vederea nedreptatile tarilor democratice fata de cei din exterior, pentru ca ele contrazic un principiu moral fundamental care contribuie la justificarea egalitatii politice dintre cetatenii unei democratii. Singura solutie la aceasta contradictie ar putea fi un cod universal al drepturilor omului, care sa fie introdus eficient in intreaga lume.

Ceea ce provoaca mai direct ideile si practicile democratice este raul cauzat de guvernamintele populare persoanelor care traiesc sub jurisdictia lor si care sunt obligate sa se supuna legilor lor, dar carora nu li se acorda dreptul de a participa la guvernare. Desi acesti oameni sunt guvernati, ei nu guverneaza. Din fericire, solutia acestei probleme este evidenta dar nu intotdeauna usor de realizat: drepturile democratice ar trebui sa fie extinse la membrii grupurilor excluse. De fapt, aceasta solutie a fost adoptata in multe locuri in secolul al XIX-lea si la inceputul secolului al XX-lea, atunci cand au fost abolite limitarile anterioare referitoare la sufragiu, iar sufragiul universal pentru adulti a devenit un aspect standard al guvernamantului democratic.

Intrebarea care mai trebuie sa isi gaseasca raspunsul este daca nu cumva guvernamintele democratice pot sa defavorizeze si o minoritate de cetateni care poseda drepturi de vot, dar care este depasita de o majoritate. Nu este usor a raspunde acestei intrebari avand in vedere ca practic fiecare lege sau politica publica, adoptata fie de o majoritate democratica, o minoritate oligarhica sau de un dictator, va defavoriza in mod sigur anumite persoane. Altfel spus, problema nu consta in capacitatea guvernantilor de a proiecta toate legile astfel incat nici una sa nu afecteze interesele vreunui cetatean, deoarece aceasta pretentie este imposibil de realiza. Problema care se pune este daca, in timp, un proces democratic va putea afecta mai putin decat orice alternativa nedemocratica drepturile fundamentale si interesele cetatenilor sai. Fie si numai pentru ca impiedica guvernarea unor autocratii abuzive, guvernarile democratice indeplinesca aceasta cerinta mai bine decat cele nedemocratice.

Democratia garanteaza cetatenilor sai un numar de drepturi fundamentale pe care sistemele nedemocratice nu le garanteaza si nu le pot garanta

Democratia nu este doar un proces de guvernare, ci democratia este si un sistem de drepturi deoarece drepturile sunt elemente necesare in institutiile politice democratice. Drepturile constituie pietre de temelie esentiale ale unui proces de guvernare democratic. Pentru ca standardele amintite anterior sa fie satisfacute, un sistem politic ar trebui sa asigure cetatenilor sai anumite drepturi. De exemplu, in cazul participarii efective, pentru indeplinirea acestui standard cetatenii trebuie sa posede cu necesitate un drept de a participa si un drept de a-si exprima opiniile in materie de politica, de a asculta ceea ce au de spus alti cetateni, de a discuta probleme politice cu alti cetateni. De asemenea, pentru a indeplini criteriul egalitatii de vot, cetatenii trebuie sa aiba un drept la vot, iar voturile sa fie numarate corect. Prin definitie, nici un sistem nedemocratic nu permite cetatenilor sai aceasta larga arie de drepturi politice. Daca un sistem politic oarecare ar realiza acest lucru, atunci cu siguranta ar deveni o democratie prin definitie.

Tot pentru a satisface cerintele democratiei, drepturile intrinseci ei trebuie sa apartina cu adevarat cetatenilor. Nu este suficient a promite anumite drepturi democratice in scris, in lege sau chiar intr-un document constitutional, ci drepturile trebuie sustinute eficient si acordate efectiv cetatenilor in practica. Daca acestea nu exista in practica, atunci in aceasta privinta sistemul nu este democratic, indiferent de ceea ce pretind conducatorii sai.

Datorita atractiei exercitate de ideile democratice, in secolul al XX-lea conducatorii despotici si-au ascuns deseori regimurile in spatele unor etalari a "democratiei" si a "alegerilor libere". Daca astfel de drepturi devin cu adevarat disponibile cetatenilor, atunci tara a facut tranzitia la democratie- asa cum s-a intamplat cu o mare frecventa pe parcursul celei de a doua jumatati a secolului al XX-lea. Totusi, trebuie mentionat ca institutiile care sustin si protejeaza drepturile si oportunitatile democratice de baza sunt necesare democratiei: nu doar o conditie logic necesara, ci si ca o conditie necesara empiric pentru ca democratia sa existe. Insa doar existenta acestor drepturi nu este suficienta pentru a crea si mentine democratia. Exista alte cateva conditii care sporesc sansele ca democratia sa se mentina, printre care: existenta unor convingeri democratice destul de raspandite printre cetateni si lideri, care includ convingerile privind drepturile si oportunitatile necesare democratiei.

Din fericire, nevoia pentru aceste drepturi si oportunitati nu este atat de obscura incat sa fie peste puterea de intelegere a cetatenilor de rand si a liderilor politici. Pentru americanii de rand de la sfarsitul secolului al XVIII-lea, de exemplu, era destul de evident ca nu puteau avea o republica democratica fara libertatea de expresie. Una dintre primele actiuni ale lui Thomas Jefferson, dupa ce a fost ales la presedintie in 1800, a fost sa puna capat legilor ce incriminau subminarea puterii de stat, introduse de predecesorul sau, John Adams, care ar fi sufocat expresia politica. In acest fel, Jefferson a raspuns nu numai propriilor sale convingeri, ci se pare ca si opiniilor raspandite printre cetatenii americani de rand din acea vreme. Daca multi cetateni nu reusesc sa inteleaga ca democratia necesita anumite drepturi fundamentale, sau nu sprijina institutiile politice, administrative si juridice care protejeaza aceste drepturi, atunci democratia lor se afla in pericol. Din fericire, acest pericol este oarecum redus de un al treilea beneficiu al sistemelor democratice.

Democratia asigura cetatenilor sai mai multa libertate personala decat oricare alternatica posibila

Alaturi de toate drepturile, libertatile si oportunitatile care sunt strict necesare pentru ca un guvernamant sa fie democratic, cetatenii unei democratii se vor bucura de o varietate si mai mare de libertati. Credinta in avantajele democratiei nu exista in izolare de alte convingeri. Pentru majoritatea oamenilor ea constituie o parte dintr-un complex de convingeri, care include si pe aceea ca libertatea de expresie, de exemplu, este dezirabila in sine. Democratia are un loc crucial in universul valorilor sau bunurilor, insa nu reprezinta singurul bun. Asemenea celorlalte drepturi esentiale intr-un proces democratic, libertatea de expresie isi are propria valoare intrucat este fundamentala pentru autonomia morala, judecata morala si viata buna.

Mai mult chiar, democratia nu ar putea exista mult timp daca cetatenii sai nu ar reusi sa creeze si sa mentina o cultura politica favorabila, o cultura generala care sa sprijine aceste idealuri si practici. Relatia dintre un sistem democratic si cultura democratica ce il sprijina este extrem de complexa, iar o cultura democratica in mod sigur va accentua valoarea libertatii personale, si astfel va oferi sprijin pentru drepturi si libertati conexe. Ceea ce a afirmat omul de stat grec Pericle despre democratia ateniana in 431 i.H. se aplica in aceeasi masura si democratiei moderne: "Libertatea de care ne bucuram la guvernare se extinde si in viata noastra de zi cu zi".

In mod sigur, afirmatia conform careia un stat democratic ofera o varietate mai mare de libertati decat oricare alta alternativa va fi contestata de cineva care considera ca toti am castiga o mai mare libertate daca statul ar fi abolit in totalitate, revendicarea indrazneata a anarhistilor. Insa daca incercam sa ne imaginam o lume fara vreun stat, in care fiecare persoana respecta drepturile fundamentale ale tuturor celorlalti in parte, iar toate problemele care necesita hotarari colective se rezolva pasnic prin acord unanim, vom ajunge cu siguranta la concluzia ca acest lucru este imposibil. Coercitia exercitata asupra unor persoane de catre alte persoane, grupuri sau organizatii ar fi inerenta: de exemplu, de catre persoane, grupuri sau organizatii care ar dori sa le deposedeze de roadele muncii lor, sa ii inrobeasca sau sa ii domine pe cei mai slabi, sa isi impuna conducerea asupra altora sau chiar sa recreeze un stat coercitiv cu scopul de a-si asigura dominatia. Dar, daca abolirea statului ar produce violenta si dezordine de nesuportat- anarhie in intelesul popular, atunci un stat bun ar fi superior statului rau care va urma probabil anarhiei. Daca respingem anarhismul si ne asumam nevoia de stat, atunci un stat cu un guvernamant democratic va oferi o varietate de libertati mai mare decat oricare alta.

Democratia ii ajuta pe oameni sa isi protejeze interesele fundamentale

Fiecare persoana, sau aproape fiecare, isi doreste anumite lucruri: supravietuire, hrana, adapost, sanatate, dragoste, respect, siguranta, familie, prieteni, serviciu satisfacator, timp liber si altele. Probabil ca ansamblul dorintelor dumneavoastra va fi diferit de cel al altei persoane. La fel ca majoritatea oamenilor, in mod sigur, veti vrea sa exercitati un oarecare control asupra factorilor care determina posibilitatea si masura in care va puteti satisface dorintele- libertate de alegere, ocazia de a va modela viata conform telurilor dumneavoastra, conform preferintelor, gusturilor, valorilor, angajamentelor si convingerilor proprii. Democratia protejeaza aceasta libertate si oportunitate mai bine decat orice sistem politic alternativ conceput vreodata.

Numai un guvernamant democratic poate oferi persoanelor o oportunitate maxima de a-si exercita libertatea de auto-determinare- de a alege legile dupa care sa traiasca

Nici o fiinta umana normala nu se poate bucura de o viata satisfacatoare daca nu traieste in asociere cu alte persoane. Insa a trai in asociere cu altii are insa si un pret: nu poti face intotdeauna ceea ce iti place. De obicei, grupul din care dorim sa facem parte respecta anumite reguli sau practici pe care si noi la randul nostru trebuie sa le respectam. Prin urmare, daca nu dorim sa ne impunem dorintele prin forta, va trebui sa gasim o modalitate prin care sa ne rezolvam divergentele in mod pasnic, cel mai probabil prin acord.

Astfel, se naste o intrebare care s-a dovedit dificila atat in teorie cat si in practica. Cum poti sa alegi regulile pe care grupul te obliga sa le respecti? Datorita capacitatii statului de a-si intari legile prin coercitie, intrebarea este relevanta mai ales pentru calitatea noastra de cetatean al unui stat. Cum poti fi liber sa alegi legile impuse de stat si totusi, in acelasi timp, alegandu-le sa nu fi liber a le incalca?

Daca cetatenii ar cadea intotdeauna de acord, solutia ar fi simpla: pur si simplu legile ar fi adoptate in unanimitate. Dar in aceasta situatie poate ca nu am mai avea nevoie de legi, ele ar fi doar ceva care sa va aminteasca; supunandu-va legilor v-ati supune fata de dumneavoastra. De fapt, problema ar disparea, iar armonia deplina dintre cetateni ar duce la indeplinirea visului aharhismului. Dar experienta arata ca unanimitatea autentica, nefortata, de durata se gaseste rar printre oameni; consensul perfect si durabil este un tel de neatins.

Daca nu putem spera sa traim in armonie deplina cu toate celelalte fiinte umane, in schimb am putea incerca sa cream un proces pentru a ajunge la hotarari privind reguli si legi care sa satisfaca anumite criterii rezonabile. Cu toate ca procesul nu poate garanta tuturor membrilor ca vor trai efectiv conform unor legi alese de ei, el extinde auto-determinarea pana la limitele sale posibile. Chiar daca ne numaram printre membrii al caror vot a fost depasit si a caror optiune este respinsa de majoritatea concetatenilor, ceea ce trebuie sa realizam este faptul ca procesul este mai echitabil decat oricare altul. In acest mod ne exercitam libertatea de auto-determinare alegand sa traim conform unei constitutii democratice, si nu conform unei alternative nedemocratice.

Numai un guvernamant democratic poate oferi o oportunitate maxima de exercitare a responsabilitatii morale

Exercitarea responsabilitatii morale inseamna a adopta principii morale si a lua decizii conform acestora numai dupa ce s-a trecut printr-un proces de gandire pentru a reflecta, a delibera, a analiza si a cantari alternativele si consecintele lor. A fi responsabil moral inseamna a te autoguverna in privinta alegerilor morale.

Deseori aceste alegeri ne solicita mai mult decat am spera. Dar in masura in care oportunitatea de a trai conform unor legi aflate la propria alegere este limitata, si sfera de responsabilitate morala este limitata. Cum poti sa fii responsabil pentru decizii pe care nu le poti controla? Daca nu poti influenta comportamentul oficialilor guvernamentali, atunci cum poti sa fii responsabil pentru acest comportament? Daca va supuneti deciziilor colective, dupa cum sigur este cazul, si daca procesul democratic va maximizeaza oportunitatea de a trai conform unor legi aflate la alegerea dumneavoastra, atunci procesul va permite sa actionati ca o persoana responsabila moral, intr-o masura care nu va poate fi oferita de nici o alternativa nedemocratica.

Democratia incurajeaza evolutia umana mai mult decat oricare alternativa posibila

Aceasta este o pretentie indrazneata si considerabil mai controversata decat oricare dintre celelalte. In principiu, pentru a dovedi acest lucru, ar trebui sa o putem testa cu ajutorul unei modalitati de masurare a "dezvoltarii umane", comparand dezvoltarea umana a oamenilor care traiesc in regimuri democratice si a celor care traiesc in regimuri nedemocratice. Dar sarcina aceasta este de o extrema dificultate. Prin urmare, chiar daca exista dovezi care sa argumenteze afirmatia, ar trebui sa o privim ca pe o afirmatie cu un foarte mare grad de probabilitate, dar nedovedita inca.

Aproape fiecare are anumite pareri despre calitatile umane dezirabile sau nu, calitati care ar trebui incurajate daca sunt dezirabile, si inhibate in caz contrar. Printre calitatile dezirabile pe care majoritatea am vrea sa le incurajam se afla onestitatea, corectitudinea, curajul si iubirea. La nastere majoritatea fiintelor umane poseda potentialul de a-si forma aceste calitati. Daca si in ce masura si le formeaza, depinde de multe circumstante, printre care se afla si natura sistemului politic in care traiesc. Numai sistemele democratice ofera conditiile in care calitatile mentionate se pot pe deplin forma. Toate celelalte regimuri reduc, deseori drastic, limitele in care adultii pot actiona pentru a-si proteja interesele sau pentru a tine cont de interesele altora, a-si asuma responsabilitatea fata de decizii importante sau a se angaja liberi impreuna cu ceilalti in cautarea celei mai potrivite decizii. Un guvernamant democratic nu este suficient pentru a asigura oamenilor formarea acestor calitati, dar este esential.

Doar un guvernamant democratic poate mentine un grad relativ inalt de egalitate politica

Unul dintre cele mai importante motive pentru a prefera un guvernamant democratic consta in faptul ca acesta poate realiza egalitatea politica a cetatenilor intr-o mai mare masura decat oricare alta alternativa posibila. Avantajele democratiei despre care am discutat pana acum s-ar aplica la democratiile din trecut si din prezent. Dar dupa cum am mentionat, unele dintre institutiile politice ale sistemelor democratice cu care ne-am familiarizat astazi sunt un produs al ultimelor secole; astfel, unul dintre acestea, sufragiul universal al adultilor, este in principal un produs al secolului al XX-lea. Aceste sisteme reprezentative moderne, cu sufragiu deplin al adultilor, par sa mai aiba doua avantaje care nu ar putea fi afirmate si in cazul democratiilor si republicilor dinainte.

Democratiile reprezentative moderne nu lupta una impotriva alteia

Acest extraordinar avantaj al democratiilor a fost in totalitate neasteptat si neprevazut. Pana in ultimul deceniu al secolului al XX-lea dovada devenise covarsitoare. Din cele treizeci si patru de razboaie internationale dintre anii 1945 si 1989, nici unul nu a avut loc intre tari democratice; mai mult chiar, nu a existat nici o previziune sau pregatire de razboi intre ele. Observatia este valabila si inainte de 1945. Cu mult in urma, in secolul al XIX-lea, tarile cu guverne reprezentative si alte institutii democratice, in care o parte semnificativa din populatia masculina avea drepturi electorale, nu duceau razboaie intre ele.

Bininteles, statele democratice moderne au dus razboaie cu tari nedemocratice, cum a fost cazul in cele doua razboaie mondiale si au impus conducerea coloniala prin forta militara asupra populatiilor cucerite. Uneori acestea au intervenit in viata politica a altor state, chiar slabind sau contribuind la rasturnarea unui guvernamant slab. De exemplu, pana in anii 1980, Statele Unite detineau un record uimitor in sprijinirea dictaturilor militare din America Latina; in 1954 au avut un rol esential in lovitura militara care a rasturnat guvernul nou ales din Guatemala.

Cu toate acestea, realitatea remarcabila este ca democratiile reprezentative moderne nu duc razboaie una impotriva alteia, desi motivele nu sunt clare. Probabil ca nivelurile inalte ale comertului international dintre democratiile moderne le predispune mai degraba la relatii de prietenie decat la razboi. Insa este adevarat ca cetatenii si liderii democratici invata arta compromisului si, in plus, au tendinta de a privi cetatenii din alte state democratice ca fiind mai putin amenintatori, mai de incredere. Si, in final, practica si istoria negocierilor pasnice, a tratatelor, aliantelor si apararii comune impotriva dusmanilor nedemocratici intaresc atitudinea de a cauta pacea si nu razboiul. Astfel, o lume democratica promite sa fie si o lume mai pasnica.

Statele cu guvernari democratice tind sa fie mai prospere decat statele cu guvernari nedemocratice

Pana acum doua secole, printre filozofii politici exista convingerea ca democratia se potrivea cel mai bine unei populatii austere: se credea ca luxul era o marca a aristocratiilor, oligarhiilor si monarhiilor, insa nu si a democratiei. Cu toate acestea, experienta secolelor al XIX-lea si al XX-lea a demonstrat exact contrariul. Democratiile erau prospere, iar prin comparatia in ansamblu, nedemocratiile erau sarace.

Relatia dintre prosperitate si democratie a fost evidenta in a doua jumatate a secolului al XX-lea. Explicatia se gaseste partial in afinitatea dintre democratia reprezentativa si o economie de piata, in care pietele nu sunt, in cea mai mare parte, strict reglate, lucratorii sunt liberi sa se deplaseze dintr-un loc in altul sau de la o slujba la alta, firmele private concureaza pentru vanzari si resurse, iar consumatorii pot alege dintre bunuri si servicii oferite de producatori concurenti. Pana la finalul secolului al XX-lea, desi nu toate economiile de piata erau democratice, toate statele cu sisteme politice democratice aveau si economii de piata.

In ultimele doua secole o economie de piata a produs in general o mai mare prosperitate decat oricare alternativa. Astfel, intelepciunea antica a fost rasturnata. Intrucat toate statele democratice moderne au economii de piata, iar o tara cu o economie de piata probabil ca va prospera, o tara democratica moderna va fi, cu o mare probabilitate, si o tara bogata.

Democratiile poseda si alte avantaje economice fata de majoritatea sistemelor nedemocratice. Mai intai, tarile democratice incurajeaza educatia populatiei lor, iar o forta de munca educata va contribui la inovatie si la crestere economica. In plus, suprematia dreptului este de obicei mai puternic sprijinita in tarile democratice, curtile de justitie sunt mai independente, drepturile de proprietate sunt mai bine asigurate, acordurile contractuale sunt intarite mai eficient, si este mai putin probabil ca guvernul si politicienii sa intervina in mod arbitrar in viata economica. In final, economiile moderne depind de comunicare, iar limitele impuse comunicarii sunt mult mai putine in statele democratice. Cautarea si schimbul de informatii sunt mai usoare si mult mai putin periculoase decat majoritatea regimurilor nedemocratice.

In concluzie, in ciuda unor exceptii notabile de ambele parti, in general, tarile democratice moderne vor oferi un mediu mai eficient in care sa ajunga la avantajele economiilor de piata si ale cresterii economice decat au oferit regimurile nedemocratice.

Chiar daca afilierea dintre democratia moderna si economiile de piata este reciproc avantajoasa, nu putem trece cu vederea un cost important pe care economiile de piata il impun unei democratii. Intrucat economiile de piata genereaza inegalitatea economica, ea poate diminua perspectivele de atingere a egalitatii politice depline intre cetatenii unei tari democratice.