Debutul si obiectivele Politicii Agricole Comune

Debutul si obiectivele Politicii Agricole Comune

Politica Agricola Comunitara a fost elaborata in anii '50 si '60, in conditiile penuriei de alimente si a saraciei rurale, fenomene care se manifestau in tarile Europei Occidentale dupa incheierea razboiului si care trebuiau eradicate Comunitatea Europeana a avut ca scop principal stabilirea unor masuri care sa asigure agricultorilor un anumit nivel al preturilor. Aceasta masura a contribuit la stabilizarea pietei, iar in conditiile factorilor naturali greu controlabili in acea perioada a garantat venituri echitabile si regulate agricultorilor, si a permis cresterea continua a productiei agricole.

Politica Agricola Comunitara a fost creata si definita pe baza articolului 39 al Tratatului de la Roma (1957). Principiile sale directoare au fost stabilite la Conferinta agricola de la Stressa - Italia in luna iulie 1938, iar aplicarea lor a avut loc ulterior. La 30 iunie 1960 Comisia Europeana a prezentat propunerea de creare a PAC, iar aplicarea ei a devenit efectiva in urma semnarii Acordului de la Bruxelles in anul 1962. Acest acord a stabilit elementele cadru ale PAC: obiective, principii, mecanisme de functionare, produsele sau grupele de produse supuse interventiei, reglementarile unice comunitare privind productia, preturile, importurile si exporturile.

In anul 1958, circa 20% din populatia ocupata a tarilor membre era ocupata in sectorul agricol, in special in exploatatii foarte mici Contributia sectorului agricol la formarea PIB era de numai 10%, iar venitul mediu al unui agricultor reprezenta sub 40% din venitul mediu pe economie. Ca urmare a eficientei scazute a agriculturii si a penuriei alimentare, s-a impus o politica comuna si un alt mod de gestionare a resurselor prin organizarea comuna a pietelor agricole

Politica Agricola Comunitara era considerata una dintre cele mai importante politici ale Comunitatii Economice Europene si absorbea o mare parte din bugetul comunitar. PAC era un element central in cadrul sistemului institutional a comunitatii si a fost premergatoare Pietei Unice. PAC a fost creata in perioada in care Europa Occidentala era deficitara pentru cea mai mare parte din produsele alimentare si a ramas cea mai importanta politica a UE pana la jumatatea anilor 90, cand s-a impus reformarea sa radicala.

Includerea agriculturii in procesul de integrare europeana, prin aplicarea unei politici comune, era necesara din urmatoarele considerente principale:

. asigurarea securitatii alimentare - cererea mare de produse agricole pe pietele nationale si pe ansamblul statelor membre nu era acoperita de oferta interna si existau mari dezechilibre ale pietei;

. reechilibrarea balantei de plati

. eradicarea saraciei lumii rurale;

. necesitatea punerii in practica a unor politici agricole care sa elimine disparitatile nationale si sa asigure realizarea unor scopuri comune, corespunzatoare nevoilor comune asemanatoare;

. importanta economica a agriculturii ca sector strategic si importanta politica a agricultorilor in procesul general de dezvoltare;

. contextul international existent dupa razboi, care crea riscul dependentei excesive a Europei fata de importul de produse agricole din SUA, precum si situatia creata de divizarea Europei, care impunea masuri severe de reducere a importului de alimente din ambele zone (SUA si Europa de Est);

. obligativitatea respectarii principiilor GATT privind protectionismul (uniunile vamale sau zonele de liber schimb nu puteau pune obstacole comertului cu tarile terte) ar fi dezavantajat agricultura statelor membre in comertul international sau acestea erau in situatia de-a incalca o regula esentiala a GATT.

Agricultura a fost considerata de statele membre un sector strategic, in principal, datorita rolului sau esential in asigurarea securitatii alimentare Structurile de exploatare din tarile vest europene erau dominate de micile gospodarii familiale si caracterizate printr-o mare eterogenitate, astfel incat nu puteau sa garanteze securitatea alimentara a populatiei si ar fi creat dificultati foarte mari procesului de integrare europeana. Excluderea agriculturii din procesul de constituire a pietei comune si lasarea acesteia in regim de concurenta libera, in conditiile deschiderii pietelor in interiorul UE, ar fi dus la declinul accentuat al acestui sector din tarile cu performante scazute si cu un mare numar de agricultori.

Tarile membre ale Comunitatii Economice Europene aveau avantajul complementaritatii agriculturii, dar existau mari decalaje intre acestea si intre sistemele de productie. Franta si Germania, principalii artizani ai constructiei europene si ai crearii PAC, aveau interese agricole complementare: Franta avea excedente de cereale, iar Germania era deficitara in produse alimentare; Italia avea avantaje comparative in ceea ce priveste produsele mediteraneene; Belgia si Olanda aveau o productie zootehnica si sectoare de transformare dezvoltate si beneficiau de traficul din Portul Rotterdam.

Atingerea obiectivelor initiale ale PAC trebuia sa asigure securitatea alimentara si eliminarea decalajelor dintre agricultura tarilor membre, prin armonizarea avantajelor comparative. Ele vizau, in acelasi timp, aspecte economice, sociale si politice.

Articolul 39 al Tratatului de la Roma (1957) defineste obiectivele PAC ca fiind urmatoarele:

. cresterea productivitatii agricole prin promovarea progresului tehnic si. asigurarea dezvoltarii rationale a productiei agricole, cat si prin utilizarea optima a factorilor de productie, mai ales a fortei de munca;

. asigurarea unor standarde corespunzatoare de viata pentru comunitatea agricola, in special prin cresterea castigurilor individuale obtinute de persoanele care lucreaza in agricultura;

. stabilizarea pietelor agricole

. garantarea securitatii aprovizionarii populatiei cu alimente (asigurarea disponibilitatii ofertelor);

. asigurarea ofertei de alimente la preturi rezonabile pentru consumatori

Obiectivele initiale ale PAC aveau in vedere cresterea productivitatii agricole pe calea modernizarii tehnice si manageriale, pentru cresterea veniturilor agricultorilor si stabilizarea pietelor, si pe aceste baze asigurarea securitatii alimentare a populatiilor tarilor membre. Aceste obiective au fost puse in aplicare treptat, intre 1958-1968, pe masura ce produsele agricole au fost supuse reglementarilor pietei comune.

Cresterea productivitatii agricole era necesara pentru asigurarea securitatii alimentare si se putea realiza prin modernizarea agriculturii si prin eliminarea caracterului de agricultura familiala traditionala.

Stabilizarea pietelor urma sa se realizeze prin sistemul Organizatiilor Comune ale Pietei principalelor produse agricole, pe baza unor mecanisme de preturi si interventii specifice, ca si printr-un regim protectionist de schimburi cu terte tari.

Politica Agricola Comunitara avea si anumite scopuri sociale privind nivelul de viata echitabil pentru populatia agricola, respectiv, asigurarea unui venit echitabil agricultorilor, precum si garantarea unor preturi rezonabile pentru consumatorii comunitari.

Garantarea securitatii aprovizionarilor era un obiectiv politic si strategic, prin care sa se asigure stabilizarea pietelor interne.

Statele fondatoare ale Comunitatii Economice au cazut de acord ca este nevoie de o politica comuna care sa armonizeze diferitele mecanisme nationale de sprijinire a agriculturii si sa stabileasca bariere vamale comune pentru bunurile provenite din terte tari. pe baza unor principii bine definite.