Democratia in Europa de Nord

Democratia in Europa de Nord

Numite democratii sau republici, sistemelor de guvernamant popular din Grecia si Roma le lipseau cateva dintre caracteristicile cruciale ale guvernarii reprezentative moderne. Grecia era alcatuita din guvernari locale populare, lipsindu-i o guvernare nationala eficienta, in timp ce Roma avea doar un guvern local bazat pe participarea populara, dar nu si un parlament national cu reprezentanti alesi.

Din perspectiva actuala, cel putin trei institutii politice fundamentale lipseau in mod evident din aceste sisteme: un parlament national compus din reprezentanti alesi si conduceri locale alese de populatie, care in cele din urma se subordonau guvernului national. Trebuia sa fie inventat un sistem care sa combine democratia la nivel local cu un parlament ales de populatie la cel mai de sus nivel.

Aceasta combinatie de institutii politice a aparut in Marea Britanie, Scandinavia, Tarile de Jos, Elvetia si in alte zone aflate la nord de Marea Mediterana. Cu toate ca schemele evolutiei politice au fost diferite in aceste locuri, o versiune mult mai simplificata ar arata cam asa: in diverse localitati oamenii liberi si nobilii incepeau sa participe direct la adunarile locale; acestora li se adaugau adunari regionale si nationale alcatuite din reprezentanti, dintre care unii sau toti urmau a fi alesi.

Adunarile locale. Aceasta institutie incepe cu vikingii, in ciuda faptului ca experienta lor este mai putin cunoscuta desi este relevanta. In jurul anului 900 d.H. vikingii se intalneau in numeroase regiuni din Scandinavia pentru a tine o adunare in scopul de a adopta diverse hotarari, adunare denumita in limba scandinava veche Ting. La adunarea Ting oamenii liberi isi clarificau disputele, discutau, acceptau si respingeau legi, adoptau sau refuzau propunerea unei schimbari a religiei, si chiar alegeau sau isi dadeau acordul in privinta unui rege caruia i se cerea adeseori sa jure credinta legilor acceptate de catre Ting.

Vikingii stiau prea putin sau nimic despre practicile politice republicane si democratice din urma cu 1000 de ani din Grecia si Roma. Operand conform logicii egalitatii pe care o aplicau oamenii liberi, se pare ca acestia si-au creat singuri forme de guvernare populara. In acelasi timp, nu trebuie exagerata activitatea vikingilor in aceasta arie, egalitatea cu care se laudau vikingii existand doar printre oamenii liberi, diferiti prin avere si statut. Mai jos decat oamenii liberi erau sclavii. Asemenea grecilor si romanilor, iar in aceasta privinta, asemenea europenilor si americanilor cu secole mai tarziu, vikingii aveau sclavi: dusmani capturati in lupta, sau victime nefericite ale incursiunilor asupra popoarelor invecinate, sau pur si simplu persoane cumparate prin vechiul si omniprezentul comert cu sclavi. Si, spre deosebire de oamenii liberi prin nastere, atunci cand sclavii erau eliberati, acestia ramaneau dependenti de proprietarii anteriori. Daca sclavii erau o casta aflata sub cea a oamenilor liberi, peste aceasta exista o aristocratie a familiilor cu avere, de obicei constand in terenuri, si cu statut ereditar. In varful ierarhiei se afla un rege a carui putere era limitata de faptul ca era ales prin obligatia de a se supune legilor si prin nevoia de a-si pastra loialitatea nobililor si sprijinul oamenilor liberi.

In ciuda acestor limitari ale egalitatii, clasa oamenilor liberi- taranii liberi, micii proprietari, fermieri- era suficient de numeroasa pentru a impune o influenta democratica de durata asupra institutiilor si traditiilor politice.

In alte cateva parti ale Europei, conditiile locale favorizau uneori aparitia participarii populare la guvernare. De exemplu, vaile montane aflate la mare altitudine in Alpi ofereau intr-o anumita masura protectie si autonomie pentru oamenii liberi care se ocupau cu pastoritul. Dupa cum descrie un autor modern in regiunea Raetia (mai tarziu devenita cantonul elvetian Graubunden), in jurul anului 800 d.H., taranii liberi se aflau intr-o situatie unica de egalitate. Acestia erau uniti prin statutul comun si prin drepturile comune de folosinta asupra pasunilor montane, au dobandit un simt al egalitatii in intregime opus ierarhiei fundamentalt pe statut din feudalism mediveal.

De la adunari la parlamente. Atuncii cand vikingii au inaintat in vest spre Islanda, au adus cu ei si practicile lor politice, iar in unele localitati chiar au recreat un Ting. Mai mult decat atat, prevestind aparitia de mai tarziu a parlamentelor nationale din alte zone, in anul 930 d.H. au creat un fel de supra-Ting, Althing, sau Adunare Nationala, care a ramas izvorul dreptului islandez timp de trei secole, pana cand islandezii au fost cuceriti de Norvegia.

In acest timp, in Norvegia, Danemarca si Sudia s-au format adunari regionale, iar mai apoi, ca in Islanda, adunari nationale. Cu toate ca sporirea in consecinta a puterii regelui si birocratia centralizata de sub controlul acestuia au redus importanta adunarilor nationale, ele si-au pus totusi amprenta pe ceea ce a urmat mai tarziu.

De exemplu, in Suedia , traditia participarii populare la adunarile din perioada vikingilor a evoluat in secolul al XV-lea intr-un precursor al parlamentului reprezentativ modern, atunci cand regele a inceput sa convoace intalniri ale reprezentantilor din diverse sectoare ale societatii suedeze: nobilime, cler, oraseni liberi si oameni de rand. In cele din urma, aceste intalniri au devenit Riksdag-ul suedez, sau parlamentul.

In mediul radical din Olanda si Flandra, extinderea manufacturilor, comertului si finantelor a permis crearea claselor de mijloc urbane alcatuite din persoane care controlau resurse economice considerabile. Conducatorii mereu dornici de venituri nu puteau nici sa ignore acest bogat filon, nici sa introduca taxe fara consimtamantul proprietarilor lui. Pentru a obtine acordul, conducatorii convocau intruniri ale reprezentantilor din orase si din cele mai importante clase sociale. Chiar daca aceste adunari, parlamente sau stari, dupa cum erau adeseori numite, nu au evoluat direct inspre fondurile legislative nationale de astazi, ele au fundamentat traditii, practici si idei care au favorizat puternic o astfel de evolutie.

In tot acest timp, din inceputurile obscure, se forma treptat un parlament reprezentativ, care in secolele urmatoare va exercita de departe cea mai mare influenta asupra ideilor si practicilor guvernamantului reprezentativ. Acesta este parlamentului Angliei medievale. Fiind mai curand produsul simplei evolutii decat al unui plan gandit, Parlamentul s-a format din adunari convocate sporadic si sub presiunea necesitatii in timpul domniei dintre 1272 si 1307 a lui Edward I.

Modul in care Parlamentul a evoluat de la aceste inceputuri este o poveste prea lunga si complexa. Oricum pana in secolul al XVIII-lea acea evolutie ajunsese la un sistem constitutional in care autoritatea regelui si cea a Parlamentului se limitau reciproc; in interiorul Parlamentului, puterea aristocratiei ereditare din Camera Lorzilor era in echilibru cu puterea populatiei din Camera Comunelor; legile decretate de rege si Parlament erau interpretate de judecatori care, in general dar nu intotdeauna, erau independeti si de rege, si de Parlament. In secolul al XVIII-lea, acest sistem aparent extraordinar de parghii si contraponderi intre fortele sociale importante ale tarii precum si separarea puterilor in stat erau foarte mult admirate in Europa. Erau laudate printre altii, faimosul filosof politic francez Montequieu, si admirat in America de autorii Constitutiei, dintre care multi sperau sa creeze in America o republica similara, care sa pastreze virtutile sistemului englez, insa fara viciile unei monarhii. Republica la a carei formare au contribuit va servi la timpul potrivit drept un fel de model pentru multe alte republici.