Domeniul RI in ansamblul Stiintelor Politice

IRI 1.1: Domeniul RI in ansamblul Stiintelor Politice

RI - definite initial in relatie cu statul si cu razboaiele dintre state; relatiile de putere intre actorii internationali; statul - actor subiect de drept international; sg nedisputat.

Ulterior, din ce in ce mai multi actori & procese

RI - stiinta foarte tinara (secolul XX - prima catedra '20 - Tara Galilor)

Legaturi: Stiintele Politice, Sociologia, Filosofia, Economia, Dreptul, Istoria, Geografia, Strategia Militara etc.

Ramuri: 1.TRI: trateaza cu edfinitii, opertionalizeaza conceptelor specifice fiecarei paradigme, scoli de gindire etc.

2.Istoria RI - ca istorie a diplomatiei incepe de la Herodot si Tucidide; aparitia dreptului international (Hugo Grotius - libertatea marilor); isi propune sa urmareasca cum anumite concepte/ teorii pot explica evolutia SI, pentru a crea o imagine coerenta a istoriei RI

3.Studii strategice si de securitate: domeniu din aprox. Ultimii 50 de ani; partea de securitate: modul in care se nasc, evolueaza, pot fi oprite sau prevenite coinflictele internationale

Studii strategice: capacitatea militara a statelor (mai ales a celor care au importanta majora in RI); capacitatea de proiectare a fortei etc.

4.Analiza de politica externa: intentiile prezumate si ulterior actiunile statelor in relatiile externe; Abordari: TAR & th. psihol. de grup.

5.EPI - aparuta in ultimele 2 decenii; ob de studiu: statul ca actor economic in sfera schimburilor internat; statul - actor printre altii (pierde din pozitia privilegiata) etc.

IRI 1.2: Evolutia Sistemului International

Sistemul international - legaturi intre lumi (Roma, invaziile, 1492 etc)

1648, Westphalia (Muenster&Osnabrueck): importanta: suveranitatea statelor - schimbare fata de logica medievala a suzeranitatii si unitatii Crestinatatii - Imparatul & Papa

1815, Viena: consultari, sistem de asigurare a BP (antihegemonica); distinctia puteri majore/minore

legitimitate (Sf. Alianta - Rusia, Prusia, Austria + Franta)

Revolutia franceza: ideea suveranitatii populare - progres timp de un secol (lungul secol 19 - capitalism, nationalism, imperialism - colonii)

1919, Paris: 14 puncte, securitate colectiva, pedepsirea agresorilor; nationalism economic si politic, totatlitarisme etc. (scurtul secol 20); puteri neeuropene

1945, San Francisco: superputeri, nuclear, sfere de influenta - bipolarism, CW, L3

1989 (1991) - sfirsitul bipolarismului, functionarea ONU, globalizare

2001 - razboi antiterorist

IRI 2.1 Actorii RI

Definitie: participant relevant la viata internationala - ceilalti actori se simt datori sa ia o atitudine; definitie functionala: in urma unui input, SI se modifica intr-un mod oarecare; cele mai multe tipuri - apar doar in anumite domenii ale v i..

RSU: nu exista nici un sg. termen in Stiintele Sociale care sa aiba un inteles bine determinat si general acceptat. Obs. valabila si pentru RI.

Tipologie orientativa /neexhaustiva:

Statul: teritoriu, populatie, guvernamint central, suveranitate, recunoastere - c m imp din toate - CRO si SLO (+ crt politic -monopolul violentei legintime)

Definitii conventionale:

Statul-natiune: diferenta fata de statul-cetate, statul-imperiu

(exista intr-un sistem de alte state natiune) "set de forme institutionale de guvernare care detine un monopol administrativ asupra unui teritoriu cu granite demarcate precis (frontiere), domnia sa fiind sanctionata prin lege, si care are controlul direct asupra mijloacelor de violenta interna si extrena." A Giddens, The Nation State and Violence (1985: 121)

"Actorul care isi guverneaza independent populatia in teritoriul propriu si care isi stabileste propria politica exetrna." (Mark Jani, An Introduction to Intl Law, 1988:122)

Suveranitate: conditia pentru ca un stat sa nu fie supus unei autoritati mai inalte. Este legat, dar distinct, de conditia ca un guvern sa fie liber de orice constringere politica externa. CW: state mici ce erau suverane, fara ca guvernele lor sa fie independente. (PW, in B&S, 358)

Ideologia statului-natiune - prea putine state pot pretinde ca poporul apartine unei singure natiuni etc. Peter Willets: termenul ar exista daca aproape toti membri unei singure natiuni ar fi organizati intr-un singur stat, fara nici o alta comunitate nationala sa fie prezenta. Desi termenul este folosit in mod larg, nu exista asemenea entitati. (in Baylis&Smith, 2000:358)

(RSU: natiunea - concept eminamente etnic; + natiune ideologica -USA: S. Huntington Viata politica americana, URSS, FRA sec. 19 - "orice om are 2 patrii", lingvistica - arabi, in jurul Coranului, religioasa - musulmani, traditia otomana etc; vointa de a trai impreuna)

Singurul membru cu drepturi depline in RI (singurul care incheie tratate, declara razboi, incheie pacea etc.)

Quasi-state: Autoritatea Palestiniana inainte de legitimarea Hamasului la guvernare prin vot democratic (recunoastere vs. contestare intel)

+: colonii, teritorii sub tutela etc. (state din Africa - foste colonii care in arena intel nu sunt contestate, dar pt anagajarea in relatii semnificative cu ele se apeleaza la "Colonist" - e.g. Uganda + Marea Britanie, Niger + Franta)

Actori nonstatali: termen folosit in general pentru a desemna orice actor care nu este un guvern. (P. W., Idem)

OIG: ansamblu de state legate de un acord durabil asupra unui obiect particular (in anumite cazuri, general - UE)

- existenta independenta de a statelor care o compun (daca un stat se retrage/ inceteza sa existe, OIG contiua)

Prima: 1815, Viena - Comisia centrala pentru navigatia pe Rin

Domeniu politic: 1919, Versailles - Societatea Natiunilor

Azi: mai mult de 250

Vocatie regionala/ universala, domenii diferite (politic, tehnic, cultural, comercial, stiintific etc)

Organizatii supraetatice: UE - anumite competente ale membrilor (state suverane) ii sint conferite unei instante ce devine superioara, si ale carei decizii se aplica direct, fara a interventia instantelor nationale (nu poti, ca individ sau firma, da un stat in judecata la Curtea Internationala de Justitie, dar poti la CJ a Comunitatilor Europene; CEDO - Cons. Europei; competenta limitata la HR, statele semneaza un document aditional + "cele 4 libertati", moneda unica etc.); moment fondator: tratat intre state

Entitati subnationale: in anumite cazuri, entitati administrative sau politice ale unui stat (landuri, judete etc.) pot intretine r.i.; acordul de asistenta intre MI roman si cel al landului Bavaria; reprezentante intretinute la Brx pt lobby etc.;

Actor transnational orice actor non-guvernamental dintr-o tara care are relatii cu un alt actor dintr-o alta tara sau cu o organnizatie intl. (P.W. 358)

MNC/TNC:def generala: orice companie cu sediul intr-o tara ce are are afaceri cu societatatea sau guvernul altei tari. Termenul TNC e de obicei rezervat unei companii ce are afiliate intr-o alta tara. Aprox. 60.000

P.Willets, 362: orice companie implicata in comert exterior este angajata in activitati economice transnationale. - lobby fata de un guvern stain:

indirect - prin cereri adresate propriului guvern de a face presiuni asupra guv strain;

indir - ridicarea unei intrbari politice generale intr-o organizatie intl;

direct - acasa, prin ambasada;

direct - in strainatate prin ministere.

+ : asociatii comerciale etc.

Chiar si o companie ce are baza intr-o sg tara poate deveni un actor transnat. semnif

Istoric: TNC: imperiile coloniale europene, quasi-imperiul american - agricultura, minerit, petrol

(tema: detaliata in cursul 13)

OING: - membri - institutionali sau individuali, interese extrem de eterogene, dar transfrontaliere, existenta reglementata sau nu juridic etc.

Greenpeace in cazul protestelor impotriva exeprimentelor FRA in Munroa (1999?) - discutii la nivel international, guvernul FRA da declaratii etc.;

intoarcere la definitie: nu in toate cazurile Greenpeace este un actor (n-are relevanta daca se refera la dimensiunile armatei FRA), dar in acel caz, prin reactiile nascute, a fost un actor; combinatia dinre problematica in discutie si prestigiul OING in domeniu; reporters sans frontiers; Crucea Rosie

anumite OING: observatori ONU (membri CES);

caz particular: legalitatea definita de obicei prin cea a statului unde actioneaza : organizatii cu scopuri legale, dar cu mijloace ilegale (miscari anti-globalizare) sau scopuri si mijloace ilegale (criminalitate transfrontaliera etc.); statele /societatile se simt amenintate, iau pozitie, dezvolta alte institutii care sa le combata - ex. Al Quaeda - IRI 8.2 - 16)

Indivizi - aceeasi definitie; exemple: Al. Soljenitin, G. Soros, Ossama bin Laden

IRI 2.2 Putere si anarhie

RI: - ansamblul relatiilor intre actori

Politica intl:- legaturile politice intre actori (implica puterea)

Politica externa:- strategie pentru atingerea unor obiective, in raport cu un actor

Termenul de "putere" in SP: oriunde pe o axa ce are "forta" la un capat" si "influenta" la celalalt"

Elementele clasice ale puterii (Hans Morgenthau, Politics among Nations: The Struggle for Power and Peace, 1948) imuabile vs variabile, cuantificabile vs. necuantificabile

Geografia: - marimea teritoriului, tipul si lungimea frontierelor, pozitia pe glob. Marimea -element al puterii si al slabiciunii.

pb in administrarea teritoriului, concentrarea fortelor de aparare pe mai multe directii, in legatura cu populatia; mai multe strategii de pol. Ext.;

frontierele: trad: cel mai bine e sa fie fixate pe repere naturale

pozitia: iesirea la marea libera+clima; stat continental, peninsular, insular etc.

Resursele naturale- prelucrarea; importanta difera in fct de epoca (lemn, carbune, petrol, uraniu etc.) JAP- fara resurse, RUS- faracap de admin.

Populatia:- numarul; piramida virstelor, omogenitate etnica& sociala, ideologie

Cap. industriala: - cap de a transforma resursele naturale in bunuri /bogatie

Cap. militara: - marime instrument militar, dotare, organizare, doctrina, calitate conducere

Caracterul national: inclinare spre disciplina (germani), comert (britanici) etc.

Moralul populatiei: Germanii in 1918, americani in razboiul din Vietnam

Calitatea guvernarii:- legitimitate, eficienta etc. (ROM in perioada interbelica)

Calitatea diplomatiei - cap. de a rezolva conflicte in mod pasnic, de a negocia etc.

In RI: termenul de putere folosit ca sinonim pentru stat + sugereaza ca ramine un domeniu al politicului etc.; + stat - pentru domeniul intern

Tipologii: Martin Wight - Politica de putere

dimensiune

Putere dominanta (hegemonica) - de obicei, pe regiuni

Mari puteri: interese generale, globale + capacitate de a proteja sau avansa aceste interese prin forta

Putere mondiala: interese globale + cap. de a suporta un nr semnificativ de crize la scara planetara + aparare interese simultan (CW: + nuclear: superputeri)

Puteri minore: cap& interese doar in subsistem propriu (geografic), si a caror pol de securit nu poate fi asigurata prin mijloace proprii doar prin mijloace proprii (mai ales imp unei mari puteri); puteri medii, state mici, state slabe, microstate (conventional, sub 2 mil. loc.)

(+: distinctie puteri revizioniste vs. puteri de statu-quo)

mediu geografic

puteri maritime: - stat cu imp interese comerciale, bazate pe transport naval; ec bazata pe productia pentru piata, pt export

flota militara importanta (protejare flota comerciala etc)

ctrl asupra unor puncte nodale imp in SI (linii de comunicatii, strimtori, pcte de aprovizionare)

+: arma blocadei

puteri continentale: - interese si poli in rap cu teritorii si resurse ce ofera acces la resurse naturale si de populatie; ocupare de teritorii strategice importante;

militar: frontiere naturale + linii comunicatii terestre

Robert Keohane& Joseph Nye jr. (Power and Interdependence in the Information Age, Foreign Affairs, Sept-Oct 1998)

Putere hard: - abilitatea de a-i determina pe altii sa actioneze chiar si impotriva vointei proprii, prin amenintari sau recompense

Putere soft: - abilitatea de a obtine rezultatele dorite pt ca si ceilalti doresc ceea ce doresti si tu. Abilitatea de a obtine rezultate mai degraba prin atractie decit prin coercitie. Era informationala: abilitate de convingere a actorilor prin informatie (tehnologia inf. devine resursa)

+ : putere economica, culturala, ideologica etc (bunri, tehnologii, piete, valori, simboluri s.a.m.d.) - locul preferat de manifestare a puterii actorilor non-statali

Anarhie: in RI: - lipsa unei autoritati superioare, de natura a impune ordinea, datorita suveranitatii statelor

(Ierahie: hegemonie, mitul imperiului etc)

K. Waltz, Theory of Intl. Politics, 1979: agentiile din state (structurile interne)- diferentiate functional; statele: similare functional la nivelul SI

A: nu toate statele sint la fel de libere sa se manifeste in SI (puteri mici etc.; hegemonia URSS in PECO); sistemul ramine anarhic - limitarea suveranitatii e consid conjuncturala.

Limitare/retragere suveranitate:

infringere/ cuceriri militare

cedare catre alt actor (Cehoslovacia 1990, ALB '96-97, UE ?)

suveranitate asumata temporar de un grup de state - GER 1945, Somalia

OIG - retragere/suspendare/ limitare suveranitatea unui stat asupra unui teritoriu (ONU: Kosovo, Indonezia in Timorul de Est)

Anarhie: vizibila si pe scenele unde apar si actorii non-statali

Obs. generala: Puterea & anarhia in RI - concepte relativ confuze, pluri-semantice, si cu un "miez tare" din ce in ce mai discutabil; cursul de fata - centrat pe abordarile clasice, conventionale, statocentrice, si cu accent pe violenta inter-statala; nuantari ulterioare.

IRI 3.1 Problema nivelului de analiza

J. David Singer, 1961, "The Level of Analysis Problem in IR", in Knorr&Verba, The Intl System: Theoretical Essays

nivel al statului natiune vs. SI

Statul natiune : luarea deciziilor, analiza conditiilor & proceselor cu implicatii asupra pol. ext.

SI: comportamentul statelor&interdep dintre ele, modele generale de conflict, coop&coordonare, distribuirea capabilitatilsor, resurselor &statusului

Se obtin 2 imagini, urmarind fie intregul (studiere modele si generalizari), fie partea (detalii si focalizari), imagini ce se completeaza reciproc.

Kenneth Waltz, Omul, statul si razboiul (1959), Th of Intl Politics, 1979: RI: tb sa se ocupe cu alcatuire unei th. gen. a cauzelor conflictelor intl si de a gasi modalit de stavilire si neutralizare a conflictelor (cele 3 imagini):

nivelul naturii umane:- principala cauza pe care clasicii si-au construit explicatiile pt. conflictele inter-umane; posibilitati (Hobbes):

omul:- rau de la natura (suspiciune, neincreder) - si comunitatile umane vor fi rele, competitive etc..

alta persp: 2 tipuri de oameni in RI: omul obisnuit & conducatorul (e suf. ca doar conducatorul sa fie rau)

nivelul structurii politice a statelor (Kant): normativistii sec. 17-18: cauzele conflictelor tb cautate in alcatuirea pol. int. a statelor; statele tiranice (dictatoriale, totalitare) - inclinate prin natura lor spre conflict; statele democratice - pasnice.

Traditia liberala: statele dictatoriale: nelegitime si rau intentionate, intemeiate pe represiune, liderii sint rai / neinteresati de domeniul public;

Liderii: nu conteaza natura lor, existenta ap. Represiv va duce la dorinta de dominare a altor terit. & pop.; probl. intl: - create de dorinta de expansiune a statelor dictatoriale; ctrl. asupra deciziei pol - limitat/inexistent, de multe ori un grup mic /un individ angajeaza intreaga comunitate; CONCL: e probabil ca un astfel de stat sa fie razboinic pt ca nimeni nu ctrl pol ext a conducatorului.

State democratice:- 1. instit dem:- legitime (guv. celor multi in beneficiul celor multi) - liderii nu sint interesati sa faca rau corpului pol si nici unui alt corp prin angajarea intr-un conflict ofensiv; 2. ctrl care pun stavila deciziei pol. arbitrare a liderului; sg conflicte acceptate - de autoaparare (celelalte nu pot avea sprijinul publicului).

Conflictele intl:- provocate de existenta regimurilor totalitare; pot fi prevenite prin raspindirea regimurilor dem (dem nu se lupta intre ele) - th. pacii dem - USA, '90, Clinton; statele totalitare -esecuri interne, cauta tapi ispasitori in pol. ext.

nivelul SI - aparut din nevoia de generalizare; extrapolare a th lui Hobbes. Explicatii pt conflicte:

starea anarhica a SI:- nu exista nici o autoritate suprema care sa modereze si sa impiedice statelele

distrib. diferita a capacitatilor in SI: R&NR: statul e actor rat, pol. statului se intemeiaza pe interes nat, care e def ca putere (apud H Morgenthau). Statele lupta pt maximizarea propriilor capacitati, securitatea proprie si a proprie puteri; resursele sint limitate

Nivelurile 1&2: reductioniste:- explica doar conflicte particulare ( th. reductioniste); 3:- sistemist: conduce la o th pol a RI

KW: Structura SI:

-principiul de ordonare: ierahic& anarhic (unitati specializate intern, similare functional extern)

-tipul unitatii (puteri majore vs. puteri minore) - doar statele sint actori pt. R.

-distributia capacitatilor in sistem - in particular cap. militare.

Martin Hollis&Steve Smith: Explaining and Understanding IR, 1990

- pornesc de la diada lui Singer, dar au 4 niveluri, asezate pe verticala: individ, (min), birocratie, stat natiune, SI. Diade 2 cite 2, analiza "top-down", completata cu "bottom-up", persp holista si individualista care se completeaza reciproc. (nivelul birocratic postulat intii de R. Jervis, in 1976 - Perception and Misperception in IR

-E vs U: 2 imp traditii in St. Sociale (orig. St. Nat., cautare cauze fen, persp "in afara" vs persp. "dinauntru", lumea sociala constr din reguli & intelesuri, orig in ist etc; Durkheim vs. Weber)

Barry Buzan: "The Level of Analisys Problem Reconsidered", in Booth&Smith, IR Th Today, 1995

2 axe, vertical - unitati, orizontal - surse ale explicatiilor

Schema ontologica: modelul H&S + nivel regional (intre stat si SI)

Schema epistemologica: Tipuri de variabile (- explica comport unei anumite unitati:

Cap. de interactiune: nivel al cap de transport, comunicare&organizare a bunurilor & informatiilor (itemi: cantitati, distante, viteze, costuri)

Structura: principiul de aranjare a unitatilor in sistem (diferentierea unitatilor, aranjarea lor, relatiile dintre ele)

procesul: interactiunea dintre unitati - mai ales date fiind constringerile capacitatii de interactiune si ale structurii, efecte asupra modelelor durabile recurente in dinamica interactiunii. J

Bruce Russett & Harvey Starr, World Politics. The Menu for Choice, 1989

decidentii individuali:- ed, socializarea primara, sanatatea, personalit; urmareste decidenti vs. hotaririle acestora

rolurile decidentilor:- cum devine un individ parte a unui grup/org., promoveaza interesele acestei organizatii sau alte tipuri de scopuri;

structura guvernamentala:- regim dem vs autoritar, provocari, distrib. autoritatii si fctiilor etc.

caracteristicile societatii:- resurse nat si gestionarea acestora; + discutii cu privire la directia soc data fiind organizarea ei- ex: ec capitaliste condudse de complexe militar-ind, inclinarea spre razboi a unei tari capitaliste fata de una socialista etc.

RI - modul in care 2 tari intretin relatii date fiind caract lor, mai ales prin diferentele de marime, bogatie, putere, regim

Sistemul mondial (world system): - tip de organizare (multipolar vs bipolar etc), caracteristici & provocari la nivel mondial (mediu, revol. tehnologica); aici intra si actorii non-statali.

Teoriile geopolitice clasice

Geopolitica reprezinta acel tip de reflectie asupra politicii internationale care porneste de la o convingere fundamentala asupra fiintei umane: aceasta este limitata la si de catre mediul in care vietuieste. Ca urmare statul, care este cea mai inalta proiectie institutionala a relatiilor dintre fiintele umane, va fi la randul sau limitat de catre cadrele sale fizice. Prin urmare si relatiile, interactiunile dintre actorii internationali vor fi modelate de catre mediul in care acestea se desfasoara. Fata de aceste reactii pana la urma de bun simt, teoriile geopolitice introduc o afirmatie noua, in care se ascunde atat fascinatia cat si esecul lor ultim: relatiile dintre state si ca urmare politica externa sunt modelate de realitatile geografice. Pasul pe care geopolitica il face este introducerea unui determinism dinspre mediu inspre actiunile oamenilor si statelor, care nu sunt altceva decat proiectia ultima a fiintelor umane. In esenta, geopolitica sustine ca politica internationala este un determinism geografic, iar politica externa a statelor este constransa de cadrul natural in care acestea exista.

Afirmatiile geopolitice sunt, prin insasi natura lor, o forma de determinism. Napoleon Bonaparte, unul dintre cei mai insemnati practicieni avant la lettre ai geopoliticii, sustinea increzator ca, inarmat cu harta regiunii in care se afla o anumita putere, va putea descrie cu precizie politica ei externa. Acelasi statut il au si afirmatiile mai multor generatii de istorici romani: intrucat Romania s-a aflat mereu intr-o zona de intersectie a intereselor unor mari puteri, ea constituie cu necesitate un subiect esential in strategiile lor politice.

Dar acest determinism primar, pornind de la constatarea simpla ca omul si statul traiesc in niste cadre geografice si de mediu usor discernabile, a fost masiv influentat de doua orientari filosofice si politice fundamentale ale jumatatii secolului al XIX-lea. Intai, curentul nationalist si-a pus amprenta asupra reflectiei geografice asupra realitatii internationale. Nationalismul revolutiilor de la 1848 sustinea ca un grup etno-lingvistic dotat eventual cu un set valoric si cu o memorie comuna are dreptul sa ceara sa formeze un stat independent. Ori, un stat s-ar putea simti in siguranta numai daca ocupa un teritoriu bine delimitat geografic, in care bariere fizice solide il separa de posibila agresiune a unui alt grup etnic. Ca urmare, statele-natiune sunt indrituite sa aspire la niste frontiere naturale. Asa apare, in esenta, teoria dupa care Franta are dreptul natural la o frontiera situata pe malul stang al Rinului, ca grupul etnic roman trebuie sa domine o arie bazata pe reduta carpatica si limitata de fluviile Dunarea si Nistru, ca Anglia poate fi protejata doar daca nici un stat nu ameninta ocuparea Tarilor de Jos, de unde se poate lansa o invazie asupra Insulelor Britanice cu sorti de izbanda. Al doilea curent teoretic care va influenta major teoriile geopolitice este darwinismul social. Aplicarea in stiintele sociale a teoriilor legate de aparitia si evolutia speciilor formulate de catre Charles Darwin a dus la o convingere politico teoretica: doar cele mai puternice si mai bine adaptate organisme sociale (a se citi state) au sanse de supravietuire intr-un mediu international aspru si competitiv. Darwinismul social a impus reflectiei geopolitice si proto-teoriei relatiilor internationale de la sfarsitul secolului al XIX-lea un tip de principiu al selectiei naturale care incuraja o viziune agresiva, a razboiului preventiv si a desconsidearii principiului westfalian dupa care toate statele se bucura macar de o egalitate juridica formala.

Din punctul de vedere al relatiilor internationale, este util de retinut faptul ca geopolitica face legatura intre lupta pentru putere a actorilor internationali si geografia politica.

Termenul de geopolitica si-a intarziat cu mult aparitia fata de formularea primelor reflectii legate de determinismul geografie-politica internationala. Primul care a folosit acest termen cu un inteles apropiat de cel de astazi este profesorul suedez de drept Rudolf Kjellen, undeva in deceniul al noualea al secolului XIX. Anterior conceptul preferat pentru acest tip de reflectie era cel de "geografie politica", termen preferat si de cel considerat primul geopolitician, germanul Friedrich Ratzel. Geografia politica este, in esenta, un domeniu fundamental controversat. Initial, unii autori au pretins ca ea face parte din domeniul mai larg al geografiei umane si se ocump cu studiul modului in care relatiile de putere dintre grupurile umane sunt modelate de teritoriul pe care acestea il locuiesc. Ratzel, care prefera sa foloseasca pentru a-si denumi intr-un fel teoriile termenul de antropogeografie, era profund influentat de darwinismul social. Pornind de la afirmatia dupa care structurile geografice si climatice determina forma si structura entitatilor politice care le ocupa, geografia politica afirma ca cel mai adaptat stat la subansamblul geografic in care este situat va fi cel mai puternic actor zonal.

Influentele politice cele mai negative ale reflectiei nationaliste si darwiniste se vor regasi in geopolitica interbelica germana, ai caror principali reprezentanti vor fi Karl Haushofer si Otto Maull. Haushofer, fost ofiter in armata wilhemiana, fost atasat militar inainte de primul razboi mondial in Japonia si de la inceputul anilor 1920 un apropiat al ideologului national-socialist Rudolf Hess a facut parte din curentul celor care incercau sa justifice infrangerea Germaniei in 1918 prin alte cauze decat cele militare. Impreuna cu Maull, principala sa contributie teoretica la dezvoltarea geopoliticii va fi alaturarea elementului rasial celui geografic in reflectia asupra politicii internationale. Justificarea infrangerii Germaniei in primul razboi mondial a fost formulata astfel: rasa pura, germanica, a fost infranta datorita "poluarii genetice" a acesteia prin contactul cu alte rase impure, dintre care evreii se detsau cu precadere. Rasa, in viziunea geopoliticienilor germani, este un organism viu, care traieste pe un teritoriu bine determinat si caruia trebuie sa i se adecveze. Elementul principal care da vigoarea unei rase este puritatea ei in sensul sangvin. Rasa nu este o entitate statica ci una evolutiva: pentru Haushofer o rasa puternica creste numeric si este cu atat mai puternica cu cat este mai numeroasa decat celelalte rase. Consecinta cresterii numerice a unei rase este si aparitia celuilalt concept fundamental al teoriilor geopolitice germane: teoria spatiului vital. Pentru national-socialistii care au imbratisat aceste teze, frontierele interstatale ca si egalitatea intre natiuni sunt simple fictiuni teoretice. Forta determinanta care pune in miscare relatiile internationale este tocmai cresterea numerica a unei natiuni. In momentul in care crestera numerica a unei rase devine prea insemnata, este o lege naturala ca ea sa-si caute, eventual prin forta, sporirea teritoriului in care supravietuieste si se dezvolta. In cazul geopoliticienilor germani putem vorbi de un determinism dublu: cresterea unei rase este determinata de trei factori, anume puterea, puritatea si adecvarea ei la un teritoriu determinat, iar cresterea rasei implica la randul ei acapararea de noi teritorii. Intrucat maxima dupa care se ghidau practicienii si teoreticienii germani ai geopoliticii era legata de stapanirea lumii prin acapararea teritoriala, pentru ei nu exista o problema legala sau morala in anexarea de teritorii apartinand altor state. Consecintele practice ale unei asemenea reflectii au fost instaurarea Protectoratului Boemiei si Moraviei, a Guvernamantului General al Poloniei, a teritoriilor conduse de gauleiteri in Uniunea Sovietica. Desi reflectia geopolitica germana pare astazi depasita, exista surprinzator de multe situatii in care se folosesc rationamente legate de presiunea rasiala asupra frontierelor. Spre exemplu, un numar de analisti contemporani ai relatiilor internationale sustin ca presiunea demografica chineza asupra unor teritorii aflate in Orientul extrem al Federatiei Ruse va duce in mod natural si la o politica a Republicii Populare Chineze bazata pe extinderea ei in spatiile siberiene.

Precedand cu cateva decenii teoriile geopolitice germane, dar depasindu-le prin perenitate, avem reflectia geopolitica anglo-saxona. Cheia de bolta a scolilor teoretice din apatiul american si britanic este urmatoarea afirmatie: stapanirea lumii nu se face prin detinerea de teritorii, ci prin controlul asupra principalelor rute comerciale si prin stapanirea principalelor puncte de pe traseul lor (insule, canale, stramtori, puncte de aprovizionare). Primul teoretician seminficativ este capitanul din marina SUA, Alfred Thayer Mahan, autor in 1889 al unei lucrari extrem de semnificative intitulate "The Influence of Sea Power Upon History, 1660-1783". Pentru Mahan in orice conflict international major, purtat intre ceea ce astazi am numi doi poli ai sistemului international, intotdeauna succesul final a fost de partea celui care a detinut controlul cailor maritime. Prin "stapanirea marilor" se intelege indeobste in reflectia de tip geopolitic se intelege indeobste capacitatea de a transporta trupele proprii in teatrul de operatiuni impiedicand inamicul sa faca acelasi lucru, protejarea propriului comert simultan cu impiedicarea comertului maritim al adversarului si neutralizarea sau distrugerea flotei de razboi a inamicului. Totodata afirmatiile lui Mahan trebuie percepute nuantat: teoreticianul american nu pretinde ca puterea navala prin sine poate castiga un conflict international. In schimb, convingerea strategica generala este cea dupa care in absenta dominatiei navale este imposibila castigarea unui razboi. Puterea navala in sine nu este un scop, ea este dezvoltarea militara naturala a comertului maritim. Exista o succesiune naturala in constructia instrumentului militar naval: flota maritimo-militara trebuie sa fie precedata de existenta unei flote comerciale puternice. Stapanirea lumii este data de stapanirea comertului mondial, pentru ca in lumea lui Mahan (si realitatile nu sunt atat de diferite la inceputul secolului XXI) cel mai ieftin mod de a transporta marfurile ramane cel naval. Principalele rute comerciale care trebuie stapanite de o putere care doreste sa controleze flucxul economic global sunt:

• ruta care leaga Oceanul Atlantic prin Marea Mediterana cu India si Golful Persic, ceea ce duce la necesitatea de a controla puncte strategice precum Gibraltarul, Canalul de Suez si portul Aden, avand eventual ca puncete de sprijini Malta si Ciprul;
• prelungirea acestei rute: calea maritima ce leaga resursele petroliere din Golful Persic de economiile industriale majore din Asia de Est (Japonia, China, "Tigrii" asiatici), punctul nodal al acestei rute fiind stramtoarea Malacca.;
• a treia ruta comerciala relevanta face legatura intre Atlantic si Pacific prin Canalul Panama.

Autorul central al geopoliticii anglo-saxone ramane geograful englez Halford Mackinder, creatorul faimoasei London School of Economics si al scolii de geografie de la Oxford. Intr-un articol al sau din 1904 ("The Geographical Pivot of History"), Mackinder preia o serie din tezele lui Ratzel pentru a demonstra ca principalele amenintari la adresa securitatii internationale (a se citi securitatea entitatilor politice din Occidentul european) vin dinspre migratiile populatiilor din Asia centrala catre Europa. Criticand implicit tezele lui Mahan, profesorul britanic sustine ca avantajul pe care l-a avut o putere maritima asupra uneia continentale este depasit de aparitia si dezvoltarea altor modalitati si rute de transport in interiorul continentelor, facandu-se o trimitere expresa la transportul feroviar (o critica contemporana la Mackinder ar aminti faptul ca transportul feroviar nu s-a putut impune intrucat trenul are o capacitate de trensport relativ redusa iar pe de alta parte exista o limita de garnituri pe zi care poate fi suportata de caile ferate). Potrivit lui Mackinder, datorita dezvoltarii cailor ferate in Rusia de vest si in Europa centrala (zona numita heartland), acest teritoriu va deveni spatiul cu cea mai mare dezvoltare economica, de unde rezulta ca cine va stapani aceasta regiune va controla "insula-lume" (ansamblul alcatuit din Europa si Asia, sau Eurasia plus teritoriul Africii). Argumentul lui Mackinder extins la realitatile inceputului de secol XXI ar schimba un pic referentialul zonal, in sensul in care ar identifica heartlandul fie in Golful Persic bogat in petrol, fie in economiile emergente din Asia de sud-est, dar liniile teoretice ar ramane identice: cel care stapaneste zona industriala si comerciala esentiala la un moment dat va controla "insula-lume" si o data cu aceasta va stapani politica internationala.

Ultimul mare reprezentant al scolii geopolitice anglo-saxone este americanul Nicholas J. Spykman, autor al unor lucrari foarte lecturate in periada celui de-al doilea razboi mondial si imediat urmatoare. Spykman este autorul teoriei geografice a "ingradirii", pe care George F. Kennan (primul angajat - Planing Policy, US State Departament, avoid the trivial) o va fundamenta in sfera ei politica. Obiectul esential al scrierilor sale este reprezentat de modul in care poate fi controlat teritoriul heartland atunci cand acesta este ocupat de o putere continentala ostila puterilor maritime, fie ca aceasta putere este Germania, fie ca este Rusia sovietica. Pentru Spykman, heartlandul trebuie "ingradit" prin stapanirea teritoriala a unei zone numita rimland si care cuprinde in mod esential tarmurile heartland. Aceasta teoriei e bazata fundamental pe considerentele blocadei navale, care consta in inchiderea pe continent a unei mari puteri care ocupa heartland, concomitenta cu impiedicarea acesteia de a-si dezvolta o flota militara si comerciala puternica. Astazi ne putem imagina ca un rimland ar putea cuprind bazele militare NATO (sau americane) din statele baltice, Polonia, Romania, Bulgaria, eventual Georgia, Uzbekistan si Afganistan, menite sa ingradeasca Rusia, sau un alt rimland cuprinzand Coreea de Sud, Japonia si Taiwanul care sa ingradeasca China.

IRI 4.2 REALISMUL

National Interest or Double Standards

Realismul este una dintre paradigmele centrale ale domeniului relatiilor internationale, structurand intelegerea evenimentelor, conceperea si desfasurarea politicii externe, configurarea conflictelor internationale o mare parte a secolului al-XX-lea. Acesta are in mod fundamental la baza o serie de consideratii filosofice asupra naturii umane: omul este rau, egoist si supus unei inclinatii naturale catre cautarea puterii, a dominatiei; ca atare, el traieste intr-o permanenta nesiguranta fiind marcat de o profunda neincredere in si suspiciune la adresa ceilorlalti. Urmeaza pe cale de consecinta, ca si societatile si institutiile create de om vor avea aceleasi particularitati ca si acesta. De la aceste prezumptii pleaca si constructia realismului clasic.

Gandirea politica in domeniul relatiilor internationale a fost insa structurata, inca de la inceput, de doua mari directii de gandire filosofica, deja dezvoltate de ganditori clasici precum Thomas Hobbes, Immanuel Kant, Jean-Jacques Rousseau, Machiavelli si altii. Aceste doua mari traditii filosofice dominante sunt: realismul si liberalismul. Realismul sustine ca omul este rau, si egoist. Natura insasi sau setul de conditii in care traieste omul il fac pe acesta rau. Natura sa este inevitabil si fundamental inclinata catre cautarea puterii in raport cu ceilalti, a dominatiei sale asupra celorlalti. O astfel de viziune conduce catre un razboi al tuturor impotriva tuturor si bine-cunoscutul "homo homini lupus" al lui Hobbes; pe el se sprijina in mare parte realismul realatiilor internationale.

La nivelul politicii internationale insa, s-a produs urmatoarea distinctie fundamentala: in relatiile internationale lucram cu doua tipuri de oameni - omul, individul ca si esafod al domeniului relatiilor internationale, si conducatorul, cel care intemeiaza si conduce statul. Prin urmare, la nivelul relatiilor internationale ne lovim de un dublu determinism: pe de o parte intervine natura umana nealterata de-a lungul secolelor, iar pe de alta parte pot interveni inclinatiile catre rautate, intentiile rele ale conducatorilor insisi. Pentru autorii realisti, nu exista nici o schimbare in natura umana, de unde decurge in mod necesar ca nu exista progres. Din acest punct de vedere, realismul este o paradigma conservatoare.

Asadar, realismul, ca si idealismul de altfel, urmareste in ultima instanta sa investigheze acele concepte fundamentale si cadre de gandire pe care le folosim in mod uzual pentru a explica si exprima realitatea: putere, ratiune, interes, etc. Mai mult decat atat, principala lor premisa este una esentialmente filosofica - natura umana (si anumite consideratii specifice asupra acesteia). Ca atare, este indreptatit sa numim realismul (ca si idealismul), mai degraba o filosofie a relatiilor internationale.

Cele doua paradigme trebuie privite in mod fundamental antitetic, avand teze complet diferite. Dupa sfarsitul Primului Razboi Mondial (1914-1918) si conferintele de pace care i-au succedat s-au cautat o serie de mecanisme internationale care sa faca razboiul blamabil sau eventual sa il elimine in totalitate, pentru ca lumea sa nu mai fie vreodata confruntata cu distrugerea si pierderile atat de mari precum cele ale Marelui Razboi. Idealismul wilsonian sustinea tocmai teza conform careia omul nu este in mod necesar inclinat catre conflict, ci dimpotriva, inclinatia lui naturala este mai degraba catre pace. Prin infiintarea Ligii Natiunilor, se urmarea eliminarea definitiva a razboiului din randurile instrumentelor universal acceptate ale relatiilor internationale.

Esecul Ligii Natiunilor si a sistemului de securitate colectiva reprezentat de aceasta de a stopa izbucnirea in 1939 a celui De-al Doilea Razboi Mondial a condus la o critica masiva a wilsonianismului. Prin raportare critica la idealismul liberal interbelic si ca o reactie la acesta din urma se construieste in perioada anilor '20 -'30 si realismul clasic al relatiilor internationale. Realistii clasici ai secolului al-XX-lea au criticat aspru wilsonianismul, datorita caracterului sau efervescent si a inadecvarii sale fundamentale la natura domeniului politicii internationale.

Edward Hallett Carr (1892-1982), in The Twenty Years' crisis 1919-1939 (1939), se angajeaza intr-o critica sustinuta la adresa idealismului interbelic, promovat de marea majoritate a statelor occidentale. Acest model de gandire utopica, sustine autorul, este cel care a grabit izbucnirea celui De-al Doilea Razboi Mondial in 1939, deoarece nu avea nimic in comun cu realitatea politica internationala a momentului, ignorand o serie de principii definitorii ale acesteia. In primul rand, wilsonianismul este produsul unui anumit tip de politica si a unei configuratii particulare a status quo-ului international. Ea se bazeaza pe experienta istorica a Marii Britanii si Frantei si a unui echilibru de putere pe care acestea il pastrasera vreme relativ indelungata. Greseala vine tocmai din posibilitatea de a extinde aceasta experienta particulara la nivelul intregului sistem international alcatuit din state diferite, din punct de vedere al puterii de care dispun si al pozitiei lor in sistemul international. Cele trei mari puteri SUA, Marea Britanie si Franta, au facut o serie de consideratii cu privire la natura morala a sistemului, in sensul in care un sistem care este fundamental bun pentru ele este bun pentru sistemul international in ansamblu. Presupozitia ascunsa este aceea ca toate marile puteri ale sistemului international din acel moment sunt fundamental multumite de status quo-ul existent si ca accepta in mod rational un sistem considerandu-l ca fiind cel mai bun. Se ignora, insa, faptul ca sistemul care este considerat ca fiind cel mai bun este adesea impus in relatiile internationale de catre statul sau statele cele mai puternice. Or acestea folosesc puterea de care se bucura in sistemul international in mod prioritar pentru a-si promova propriile interese si pentru a-si asigura un status cat mai satisfacator in cadrul acestuia. In cuvintele lui E. H. Carr: "Problema inevitabila a tuturor conceptiilor unei ordini mondiale bazata pe ascendenta unei puteri superioare este aceea ca implica, in ultima instanta, recunoasterea dreptului celui mai puternic de a conduce lumea."

Razboiul nu este generat de o incapacitate a statelor de a se intelege intre ele, ci este in mod fundamental rezultatul unor interese conflictuale, care intr-un mediu international anarhic conduc la tensiuni in relatiile internationale si in cele din urma la conflict armat. Razboiul este inevitabil deoarece nu exista nici un alt mijloc viabil de a rezolva interesele conflictuale ale statelor - actori rationali si egoisti - intr-un sistem international anarhic. Iar asta face din idealismul wilsonian o cale neviabila de constructie a politicii externe si a celei internationale in general, intrucat pacea nu poate fi instaurata prin concepte morale si legislative care sunt aplicabile si posibil de conceput numai la nivel statal sau individual.

Dupa sfarsitul Primului Razboi Mondial, Statele Unite se afirma ca principalul pol de putere in sistemul international, Marea Britanie isi continua declinul inceput chiar inaintea Marelui Razboi in timp ce toate celelalte state europene beligerante sunt in fata colapsului financiar si statal rezultat in urma distrugerilor razboiului. Ca atare, in aceasta configuratie este foarte usor sa afirmi o armonie naturala de interese, desi razboiul care abia se incheiase o dezmintea in mod fundamental. Statele Unite infirmau in anii '20-'30 interesul national egoist ca baza a politicii lor externe, si sustineau un interes in sens umanitar si altruist, pentru intreaga lume, pentru democratie si libertate, sustinand cooperarea intre natiunile "iubitoare de pace". Insa, acest obiectiv este fundamental benefic politicii externe americane - desi extindea in mod fundamental aria de interes si implicare a SUA de la emisfera vestica la nivel global. In plus, SUA, cea mai entuziasta sustinatoare a acestei politici, era si marea putere incontestabila a sistemului international dupa Primul Razboi Mondial. La sfarsitul anilor '20 si inceputul anilor '30 insa, in Europa, Germania era una dintre puterile care se simtea din ce in ce mai constransa in capacitatea sa de aparare si actiune libera de catre hotararile de dezarmare de la conferintele de pace ce au urmat Marelui Razboi. Aceasta a dus in cele din urma la incalcarea respectivelor prevederi si inceperea inarmarii, semn ca in sistem isi facea aparitia o putere revizionista. Franta si Marea Britanie resimt insa foarte tarziu pericolul iminent reprezentat de Germania si in speranta ca tensiunile vor fi aplanate pe cale diplomatica, prin negociere, esueaza in a-si urmari prioritar interesul national: apararea.

Desi considera ca aplicate separat realitatii nici perspectiva scolii idealiste, nici cea a scolii realiste nu sunt suficiente, Carr isi exprima insa increderea ca realismul este mai adecvat studiului relatiilor internationale decat idealismul. Intr-adevar insa, ceea ce este cu adevarat dezirabil, desi neinfaptuit inca, este o intrepatrundere a celor doua viziuni in maniera complementara, deoarece utopia nu poate exista si nu ar avea sens fara raportare la realism si nici realismul fara raportare la aceasta.

La randul sau, un alt teoretician al relatiilor internationale preocupat de relatia dintre realitate si ceea ce este dezirabil este Hans Morgenthau (1904-1980). In Politics Among Nations: the Struggle for Power and Peace (1948), sustine necesitatea separarii absolute dintre ceea ce este moral dezirabil si ceea ce este politic real. Astfel ca nu putem aplica in domeniul politicii concepte morale abstracte. Morgenthau sustine: "Realismul politic nu solicita si nici nu scuza indiferenta fata de idealurile politice sau de principiile morale, dar intr-adevar necesita o distinctie clara intre ceea ce este dezirabil si ceea ce este posibil, intre ceea ce este dezirabil oriunde si oricand si ceea ce este posibil in conditii concrete de timp si spatiu."

Viziunea lui Morgenthau asupra realismului politic este mult mai complexa decat cea a lui Carr. Complexitatea sa este data de cele trei nivele ale constructiei filosofice:

Nivelul individual - natura umana este una viciata, egoista prin nastere, care este indreptata catre lupta pentru putere, caracterizata de o dorinta nesatioasa de dominatie (acel animus dominandi) si neschimbatoare. Acesta este omul "politic." Insa el nu constituie decat o singura parte a omului "real", care este in realitate un composit de om politic, economic, religios, moral, etc. Aceste carateristici ale naturii umane se grupeaza in cele trei dimensiuni fundamentale ale acesteia: biologica, spirituala si rationala. Diferenta dintre cele trei dimensiuni o face in principal dorinta omului de putere, care este caracteristica dimensiunii politice, rationale. Din acest punct de vedere, putem judeca deciziile oamenilor de stat din punct de vedere al intentiilor pe care le urmaresc in cautarea unor anumite pozitii de putere in sistemul international. In 1939 Hitler a conceput o politica a relatiilor externe care sa ii justifice scopul de a transforma Germania intr-un hegemon continental. Acest lucru se explica foarte usor prin intermediul naturii umane a conducatorului insusi care resimte acel animus dominandi cu atat mai mult cu cat perspectiva unei puteri mai mari i se arata. In acest caz, nu numai ca el ia decizii politice in perspectiva interesului national orientat catre maximizarea puterii nationale, dar ca om el ia decizii care sa-i maximizeze propria putere.

Nivelul statal - statul (a se citi statul-natiune) este principalul actor in relatiile internationale. Sistemul international este definit si caracterizat de relatiile in cadrul sau dintre un anumit tip de actori - statele-natiune care domina gandirea in politica internationala in epoca post-westfaliana. Pentru Morgenthau, statul-natiune este "punctul fundamental de referinta al politicii externe." Statul este extrem de important in constructia teoretica a lui Morgenthau, deoarece mediul international este format strict din relatiile intre statele-natiune in anumite conditii. Astfel ca statul are o serie de interese pe care si le defineste in termeni de putere, intr-un mod rational si egoist, si pe care le urmareste in vederea maximizarii puterii si securitatii proprii. Aceste interese pot sa fie uneori conflictuale, ceea ce poate determina declansarea de conflicte armate. Spre exemplu, in 1916 SUA declara razboi Germaniei pe baza faptului ca politica sa era una inacceptabila din punct de vedere moral. In realitate insa, miza si interesul SUA de a interveni in razboi au mers mai departe de atat: SUA incercase inca din vremea razboiului americano-spaniol sa limiteze accesul oricarei alte puteri europene in zona geografica de interes a SUA, emisfera vestica. In 1914, cand in Europa cele trei puteri revolutionare, reunite sub numele Puterile Axei, avand in frunte Germania, declara razboi Serbiei, SUA realizeaza gravitatea situatiei din punct de vedere al interesului sau national: o putere revolutionara in Europa, in special una precum Germania ar putea periclita status-ul SUA in emisfera vestica si mai ales suprematia americana asupra marilor si a principalelor puncte ale rutelor comerciale din aceasta zona geografica. Ca atare, este perfect intemeiat motivul american de a intra in razboi impotriva Germaniei si de partea Puterilor Centrale, pentru a restabili balanta de putere in Europa. Insa, SUA nu a intrat in razboi pentru a opri injustitia si imoralitatea politicii Germaniei, ci datorita faptului ca pozitia sa de putere in cadrul emisferei vestice era amenintata de destabilizarea balantei de putere europene.

Nivelul sistemic - caracteristica principala a sistemului international, care determina in mod fundamental relatiile intre statele-natiune este lipsa unei autoritati superioare recunoscuta de state. Cu alte cuvinte, sistemul international este anarhic. Acest principiu de ordonare a sistemului international confera statelor din interiorul sau libertatea de a decide in mod suveran si autonom care le sunt interesele si care sunt cele mai bune metode si cai de urmare si promovare a acestora. Tensiunea existenta la nivelul sistemului de catre caracteristica sa de a fi anarhic este amplificata de faptul ca puterea statelor in sistem este una distribuita inegal. Altfel spus, statele se diferentiaza intre ele in functie de puterea pe care o detin. Insa puterea este intotdeauna relativa, ea nu poate fi masurata cu exactitate, fiind mai degraba o functie a unor elemente ale puterii nationale: asezarea geografica, resursele naturale, demografia, moralul national, caracterul national, calitatea guvernarii si a diplomatei, capacitatile tehnologice, economice si militare. In functie de aceste variabile, fiecare stat isi concepe politica externa. Daca un stat precum SUA are avantajul de a avea o dimensiune continentala, fiind inconjurata de ape, un stat precum Franta, care se situeaza pe continent trebuie sa-si conceapa in mod diferit politica de aparare. In plus, un stat care este in plina dinamica demografica, are o baza de recrutare mult mai larga decat cea a unui stat care se confrunta cu fenomenul imbatranirii populatiei. Nivelul dezvoltarii economice al unui stat este extrem de important din perspectiva potentialului transformarii capacitatilor economice in capacitati militare. Astfel ca, un stat precum SUA la inceputul Primului Razboi Mondial era clar avantajata avand in vedere nivelul inalt de dezvoltare economica ce a putut fi rapid convertita in capacitati militare - spre deosebire de Franta, care aflandu-se in recesiune inca de dinaintea izbucnirii razboiului nu si-a putut reconverti cu aceeasi usurinta capacitatile economice in putere politica.

Consideratiile de la aceste trei nivele de constructie teoretica sunt prezentate de Morgenthau in cele sase principii ale realismului pe care le formuleaza in lucrarea Politics Among Nations: The Struggle for Power and Peace:

Politica (internationala) este guvernata de legi obiective ce se regasesc in natura umana. Aceasta, sustine Morgenthau, este neschimbatoare si orientata catre castigarea de putere si dominatie asupra celorlalti. Pe baza acestor legi obiective ale politicii ce isi au originea in natura umana este posibil sa concepem o teorie rationala a politicii internationale care sa le reflecte fidel. Prin teorie, Morgenthau intelege atat afirmarea faptelor cat si conferirea unui anumit sens acestora prin intermediul comparatiei obiective si detasate dintre alternativele rationale ale unui actor politic in anumite circumstante si alegerea facuta de acesta. Aceasta comparatie intereseaza insa in masura in care ne raportam la consecintele politice ale alegerii facute. In viziunea lui Morgenthau exista doua posibilitati: fie investigam motivele si intentiile actorului politic in alegerea politica facuta, fie investigam consecintele acelei politici. In ceea ce priveste insa prima varianta, ea nu ajuta constructia rationala deoarece faptul ca ii cunoastem motivele si intentiile unui actor politic nu garanteaza succesul politicii respective. Mai mult decat atat, faptul ca un actor are o motivatie buna si intentii bune in aplicarea unei politici, nu garanteaza succesul acesteia si nici o serie de consecinte benefice pe care eventual sa le produca.

Interesul statelor este definit in termeni de putere - conceptul de putere este absolut necesar si definitoriu pentru relatiile internationale care sunt in esenta relatii de putere intre statele nationale ale sistemului international. Puterea este un concept central al viziunii realiste, intrucat ea este motorul care determina toate raportarile reciproce ale statelor in sistemul international. Totodata, puterea este conceptul care transforma politica intr-o sfera autonoma in raport cu economia, morala, religia, si alte domenii. Totodata, el este cel care confera si o continuitate politicii externe a unui stat si o consistenta si o coerenta interne, in ciuda legislaturilor interne diferite. Din acest punct de vedere puterea nu mai lasa loc in relatiile internationale unor interpretari fundamental eronate care explica politica externa prin motivele oamenilor politici care o concep sau prin preferintele ideologice ale acestora. Toti conducatorii si oamenii politici si toate statele cauta sa-mi maximizeze puterea si securitatea in raport cu celelalte state ale sistemului international. Aceasta este logica pe care ele isi structureaza in orice moment politica externa, indiferent de motivatie sau coloratura politica.

Interesul national in sensul in care este el folosit de Morgenthau este foarte aproape de acel raison d'etat al lui Richeliu, care sustinea decizia politica si actiunea externa printr-o serie de motive ce se circumscriau interesului statului de a castiga cat mai multa putere in sistemul international. Statul impune luarea unor decizii politice si performarea unor actiuni externe care nu trebuie judecate in termeni morali pentru ca interesul statului este in primul rand acela de supravietuire si siguranta nationala prin maximizarea puterii sale.

Interesul definit in termeni de putere este o categorie obiectiva, universal valabila, dar fara un inteles fix si definitiv. Acesta este conceptul cheie al realismului clasic si al politicii internationale. Toate statele actioneaza in functie de interesele pe care si le definesc singure in baza suveranitatii nationale, in termeni de putere. Astfel ca interesul devine insasi parte a esentei politice, si nu se altereaza in timp sau spatiu. Asa cum sustinea si George Washington, citat de Morgenthau, "Interesul este principiul guvernant" al statelor si actiunilor lor. Chiar daca interesul ca si putere este neschimbat in ceea ce priveste statul, totusi circumstantele si conditiile particulare in care acesta opereaza se modifica in timp si spatiu, ele depinzand de contextul cultural si politic general in care este plasat statul. Ca atare, politica externa, urmarind interesul fundamental al statului de a-si maximiza puterea, este afectata de contextul imediat in care este elaborata si aplicata. Astfel ca pozitiile statelor in sistemul international se modifica, balantele de putere se modifica si ele, ceea ce necesita implicit o adecvare a politicii externe, in vederea interesului fundamental, la noile conditii in care se regasesc. Iar reconsiderarea politicii externe a statului trebuie facuta avand in vedere legile obiective ale politicii provenite din natura umana si nu principiile morale abstracte (asa cum sugereaza idealismul).

Principiile morale universale nu pot fi aplicate actiunilor statelor nationale in forma lor abstracta, ci trebuie filtrate prin intermediul circumstantelor concrete de spatiu si timp. Prinipiile morale nu se pot substitui legilor obiective ale politicii internationale, deoarece ele nu sunt universale. Morala nu este unica in timp si spatiu, or relatiile internationale au nevoie de o serie de principii universal valabile in timp si spatiu. Puterea este astfel principiul suprem al relatiilor internationale in paradigma realista. Mai mult decat atat, nu putem judeca relatiile internationale in termeni morali, pentru ca acestia nu sunt adecvati unei analize politice. Nu putem aplica actiunii statelor aceleasi precepte morale care functioneaza la nivel individual sau national, deoarece acestea se sprijina pe autoritatea nationala ca sa fie respectate si aplicate. In sistemul international anarhic, insa, nu exista o astfel de autoritate superioara care sa reglementeze relatiile dintre state, ca atare aceste relatii sunt reglementate de raporturile de putere dintre acestea. Mai mult decat atat, nu putem cadea in eroarea de a considera principiile morale individuale ca fiind aplicabile si actiunilor statului - deoarece, spre deosebire de individ, acesta are alte functii de performat. Din acest punct de vedere, pentru stat este un imperativ moral supravietuirea nationala. Greseala de a construi politica externa in termeni strict morali are doua mari erori cuprinse intransa: pe de o parte, ea nu considera cadrele de analiza a realitatii politice asa cum este ea - interesul national; pe de alta parte, nu da seama de faptul ca la nivelul sistemului international, in ciuda normelor legale universal recunoscute, statele nu sunt egale intre ele (in termeni de putere, libertate, etc). Aceste lucruri ii sunt reprosate de catre Morgenthau si izolationismului si wilsonianismului american, care s-a concentrat pe o armonie de interese universale, in detrimentul interesului national american in emisfera vestica; astfel, wilsonianismul a condus la o extindere la nivel global a actiunii SUA, care presupunea eforturi financiare mai mari, neglijand insa interesul propriu-zis american.

In relatiile internationale, de aceea, este recomandata prudenta, in sensul in care trebuie sa judecam actiunile (chiar si cele aparent morale, sau mai ales acestea) in functie de consecintele politice pe care le vor produce. Astfel ca trebuie dezvoltata si asumata o etica politica, care sa judece actiunile politice in functie de consecintele lor, spre deosebire de morala abstracta care investigheaza conformitatea lor cu legile abstracte ale moralei. Exista insa o interdependenta mare intre morala si politica in sensul ca o politica fara nici un principiu moral calauzitor s-ar transforma intr-o realpolitik lipsita de scrupule.

Trebuie facuta distinctia clara intre aspiratiile morale la un moment dat ale unei natiuni si legile morale. In lupta sa pentru maximizarea puterii si securitatii, statele care detin o putere semnificativ mai mare decat celelalte pot sa preseze pentru universalizarea, generalizarea aspiratiilor lor morale. Acesta este o forma ascunsa de politica imperialista, ce nu trebuie insa sa devina categorie obiectiva de analiza a moralitatii statelor sistemului international. Desi puterile majore sunt cele care impun regulile dupa care relatiile interstatale se ghideaza, totusi este de evitat situatia in care acestea urmaresc sa transforme sistemul dupa chipul si asemanarea lor. Acest lucru ar antrena o libertate si mai mica a puterilor minore ale sistemului de a actiona in relatiile internationale. In plus, aceasta situatie lasa puterea majora respectiva intr-o situatie relativ dificila, transformand-o din promotoare in agentul de mentinere si indeplinire a respectivelor norme morale. Mai degraba decat sa aduca pacea, o astfel de situatie stabileste parametrii unui nou conflict, deoarece statele vor cauta intotdeauna o politica de putere unele in raport cu celelalte, alegand riscurile care provin din promisiunea castigurilor rezultate dintr-un razboi in defavoarea pacii.

Principiile realismului mentin autonomia sferei politicii in raport cu toate celelalte care trebuie sa i se subordoneze. Astfel ca dimensiunile biologica si spirituala vor fi considerate secundar in raport cu cea rationala - politica. Lupta pentru putere si dominatie in raport cu ceilalti, puterea si vointa de putere in sine diferentiaza politica in mod fundamental de orice alta sfera, fie ea economica, morala, religioasa, etc. Mai degraba decat a se constitui intr-un principiu propriu-zis, cel de-al saselea punct reprezinta o statuare a autonomiei domeniului politicii internationale ca si domeniu de activitate si cercetare distinct in raport cu celelalte. Acest lucru trebuie inteles in contextul dificultatilor pe care le-a intampinat inca de la inceput domeniul relatiilor internationale adesea incorporat ad-hoc in domenii mult mai cuprinzatoare precum stiintele politice, economia, etc.

In concluzie, realismul este o paradigma conservatoare a relatiilor internationale, ce are la baza o conceptie a naturii umane neschimbatoare, dominata de vointa de putere si de egoism si rautate. Ea este produsul incercarilor teoretice de a construi o teorie care sa explice comportamentul statelor, prin identificarea unor factori pereni, care se detaseaza de cirsumscrierile situationale, si influenteaza comportamentul statelor in sistemul international. Principalul astfel de factor este puterea. Punctul de plecare al teoriei realiste este natura sistemului international, care este anarhic, ceea ce inseamna ca in cadrul sistemului international nu exista nici o autoritate executiva superioara statului, care sa-i reglementeze comportamentul. Ca atare, statele nu sunt constranse in comportamentul lor extern decat de actiunile celorlalte state si de propriile lor interese si capacitati. In momentul in care apar conflicte majore de interese intre doua sau mai multe state, conflictul este inevitabil, in lipsa unor mecanisme care sa-l suplineasca.

Asadar, statele in sistemul international sunt intotdeauna suspicioase cu privire la amenintarea cu folosirea fortei asupra lor de catre alte state. De aceea, ele cauta constant sa-si maximizeze puterea in vederea maximizarii propriei securitati. Balanta de putere in aceasta situatie nu este decat un mecanism de minimalizare a razboiului si conflictelor. Aceasta conceptie realista asupra sistemului international se potriveste in foarte mare masura cu modelul mesei de biliard, in care sistemul international este privit ca o masa de biliard pe care evolueza statele, ca si bile de biliard, intre care ciocnirile sunt neregulate si inevitabile.

Referinte bibliografice:

- Carr E H, 1978. The Twenty Years' Crisis: 1919-1939 An Introduction to the Study of International Relations, Macmillan, NY.

- Morgenthau, Hans, 1985. Politics among Nations: The Struggle for Power and Peace, Alfred A. Knopf Inc, NY.

IRI 5.1 Abordarea societatii intl. (sc. engleza)

abordare clasica in RI ce cauta sa evite alegerea intre egoismul statelor si bunavointa umana si coop prezentate de dezbaterea R-L.

statele: concepute ca organizari umane

Bull: distinctie SI (- 2 sau mai multe state au suficiente contace intre ele si au un impact suf una asupra deciziilor celeilalte pt a face comportamentul uneia un elem nec in calculele celorlalte) -Soc Intl; SI - concept R, Soc Intl- L

Societate de state (societate intl.): - exista cand un grup de state , constient de anumite interese si valori comune, formeaza o soc in sensul ca ele se considera a fi legate, in relatiile dintre ele, printr-un set comun de reglementari si contrib la fct institutiilor comune.(Bull, Soc anarhica. Un studiu asupra ordinii in politica mondiala, Chisinau, Stiinta, 1998, p. 11) - statele, recunoscand anumite interese comune si poate unele valori comune, se considera legate prin reglementari in rel dintre ele, a i sa-si respecte unele altora pretentiile la indep, sa-si onoreze acordurile pe care le-au stabilit si sa se supuna anumitor limitari in exerc fortei unul impotriva altuia.

+: coop la fct instit (formele procedurilor dr intl, masinaria diplomatiei si org intl generala si obiceiurile & conventiile legate de razboi).

Martin Wight, Pol de putere, Arc, Chisinau, 1998, pp. 114-115

Soc intl - particularitati:

soc unica, compusa din alte soc mult mai complet org, pe care le numim state. statele sint membrii einemijlociti, chiar daca intr-un anume sens membrii ei fund sint oamenii;

numarul membrilor este intotdeauna mic. Soc nat - numarar membrii cu milioanele, soc intl - aprox 200 membrii maxim

membrii - mult mai eterogeni decit oamenii, eterogenitate accentuata de nr lor mic.

membrii sint, in gen, nemuritori - durata de viata depaseste, ca regula, cu mult, scurta durata a vietii oamenilor. repr parteneriatul celor care traiesc cu cei care au murit si care se vor naste. Pol lor se bazeaza pe speranta supravietuirii, si vad aceasta ca o datorie a lor de a-si proteja interesele vitale. O astfel de soc nu poate constringe cu usurinta un membru recalcitrant, daca nu exista consens, si nu poate cere membrilor ei sacrificiul de sine pe care statele, in anumite circ, il cer indivizilor. Nici nu poate atribui responsabilitati morale morale membrilor ei in acelasi fel in care statul poate sa o faca indivizilor (punerea sub acuzare a unei intregi nat - maj pasiva sufera de pe urma unei minorit criminale, precum si gen viitoare pentru greselile parintilor)

Martin Wight (Intl Th: The 3 Traditions, Leicester, 1991)

Wight: IR - dialog fara sfirsit intre cele 3 traditii.

Realism: rivalitatea si conflictul dintre state sint inerente

Rationalism: oamenii sint rezonabili, pot recunoaste ce e corect de facut, si pot invata din greselile lor si ale celorlalti

Revolutionism: th. ce se identifica cu umanitatea si cred in unitatea morala a soc umane dincolo de stat.

Cheia intelegerii abordarii Soc Intl: - rolul ideilor conducatoare in pol mondiala. Niciuna dintre aceste idei nu e A/F. reprezinta doar perspective morale asupra pol mondiale ce concureaza una cu alta.

4 accente (emphases) in th. Soc Intl ( Jackson&Sorensen, Introduction to IR, OUP, 1999, p. 152)

1. idei conducatoare vazute ca modelind gindurile, politicile & activit oamenilor implicati in RI, mai ales a oamenilor de stat;

2. dialogul intre idei conducatoare, valori si credinte ce act in conducerea pol. ext. O corecta intelegere acad nu poate fi atinsa prin adoptarea unei sg persp (3R), ce ar distorsiona intelegerea RI

3.dimensiunea ist a RI - pt a aprecia corect intinderea in timp si semnif traditiilor

4. aspectul normativ vazut in dimensiune ist - ignorarea lui este esecul intelegeriii caract esential uman al RI si probl morale extrem de dificile prezente.

Bull, 6-18:

Soc anarhica: scop princ: promovarea &pastrarea ordinii intl: model de activit ce sustine scopurile elementare sau primare ale soc de state sau ale soc intl.

Scopuri: 1. conservarea sist si a soc de state insasi, 2. apararea indep statelor membre, 3. ment pacii 4. ajutorarea apararii fundamentelor normative ale vietii sociale - limitarea violentei (de la protectia data solilor pina la acc justetii anumitor razboaie sau dreptul razboiului), tiunerea promisiunilor (pacta sunt servanda) si stabilit posesiunilor (princ recunoasterii reciproce a suveranitatii)

Tipuri de ordine: 1. ordine in viata sociala, indiferent, de forma luata - poate exista si fara reglementare:- "model ce conduce la un rezultat deosebit, un aranjament al vietii soc care promoveaza an scopuri sau valori" (p. 2); 2. ordine intl (statele intr-un sist sau soc); 3. ordine mondiala (world order):- "modele /dispozitii ale actvit umane, ce sustin scopuri elem sau primare ale vietii soc in cadrul omenirii ca intreg" (p. 18). Ordinea mondiala - "m fundam si primordiala in rap cu cea intl, deoarece unitatile ultime ale M soc ale intregii omeniri nu sint statele [] ci fiintele umane individ, ce sint permanente si indestructibile in sensul in care grupari ale lor, de un fel sau altul, nu sint." (20)- J&S - lat cosmopolitana /solidarista a th lui Bull.

196: rolul M puteri in asig ordinii mondiale: inegalit statelor are rolul de a simplif modelul RI

Aportul M puteri la ordinea intl: 1. org rel dintre ele (J&S: declaratie normativa cu privire la responsabilit ce le revine); 2. expl suprem lor in asa fel incit sa imprime o dir centrala probl soc intl ca intreg prin:

1. ment ech de forte; 2. evitarea /ctrl crizelor; 3. limitarea / preintimpinarea razboaielor dintre ele; isi expl suprematia prin: 4. exploatarea unilat a preponderentei lor locale; 5. acordul de respectare a sferelor de influ; 6. actiune asociata - concert/condominiu al M puteri.

- CW: descurajarea nucleara (+alte aspecte ale bipol):- "instit /quasiinstit care a implicat valori umane". Miza (stake) in cazul descurajarii : val umane precum securit, supravietuire, cont modului de viata nat, ordinea intl etc. ac scopuri normative sint obiectivul fund al jocului descurajarii nucleare.

Justitia: (J&S: 156-157)

1.comutativa (despre proceduri & reciprocitati), forma princ a j intl.. statele: - ca firmele pe o piata. Regulile jocului - dr intl & procedurile diplomatice.

2. distributiva - despre bunuri (ex: cum se redistrib bunurile de la bogat la sarac).

Niveluri:

Responsabilitatea statelor (J&S: 158-165)

3 R

Ex: IRK, 1990 - 91, BH 1992-95

- corecta intelegere : 3R

IRI 5.2 Th marxiste in RI

Marx nu a avut o dim intl in descrierea capitalismului. RI: marxismele:- extindere a ideilor sale. (Stephen Hobden, Richard Wyn Jones, "Marxist Theories of IR", in Baylis&Smith, pp. 200-223)

Elemente comune ale th marxiste:

socialul - gindit ca intreg, ca totalitate. Pt toti teoreticienii de inspiratie marxista tb depasite granitele dintre diferitele st soc pt a se ajunge la o intelegere corecta a pol intl.

conceptia materialista a istoriei - proc de sch ist sint, in ultima instanta, o reflectare a dezv ec a soc. Dinamica centrala a lui Marx: identif tensiunii intre mijl de prod si rel de prod (impreuna formeaza baza ec a unei soc date). Dezv bazei ec duce la transf intregii societati. sch din baza ec duc la sch suprastructurii -sist pol, sistem legal, cultura etc.

clasele soc - aflate intr-un permanent conflict (lupta de clasa). Pt o soc capitalista: proletariat-burghezie.

Persp marxiste pastreaza in RI logica luptei de clasa - clasa e definita prin proprietatea mijloacelor de productie. A, clasa poate actiona atit la nivel intern, cit si intl. Statul - fct a unor forte soc mai largi (a suprastructurii), rolul sau este pus sub semnul intrebarii. Th marxiste pastreaza o persp teleologica as. istoriei. Conflictul - int &intl - inerent in logica marxista. Accentul cade pe rel ec, si nu inter-statale.

Th sist mondial

(J. Jaures etc: pretentia socialistilor europeni de a declansa o greva gen la declansarea WWI - solidarit de clasa vs solidarit nat.)

Lenin, Imperialismul, stadiul cel mai inalt al capitalismului, 1917

aparitia capitalismului de monopol: in ec mondiala un centru dominant exploateaza o periferie m p dezv. (monopol: capitalism neconcurential; Lenin: imperialism: capitalism financiar, stat rentier, parazitar - stat creditor vs stat debitor etc.)

complica problema lui Marx: nu mai e pp automat o armonie a intereselor intre toti muncitorii: burghezia centrului poate folosi profitul obt din expl periferiei spre a imbunatati situatia proletariatului proprie centrului. Rel burghezie-proletariat depind de divizarea structurala in centru si periferie (: state putin dezv, debitoare +colonii etc)

Consecinte: 1. pol intl & int are loc in cadrul unei economii-lume capitaliste; 2. imp claselor ca actori in RI . +: situarea statelor & claselor in ec-lume capitalista le constringe comport si det modele ale interact &dominatiei.

+: lupta dintre puterile aflate in centru pentru dominarea periferiei (WWI etc)

Th dependentei (America latina): forme ale dependentei periferiei fata de centru - comerciala, finaciara, tehnol. Dominatia capitalului ext, ale carui profituri sint expatriate in centru. Orientarea prod; supraexploatarea fortei de mc; prod - det de cererile centrului. Ex: Raul Prebisch: "the declining terms of trade" - pretul produselor ind importate e din ce in ce mai mare fata de pretul materiilor prime exportate (din ce in ce mai multe tone de cafea pt a cumpara un frigider). Statele periferiei devin din ce in ce mai sarace fata de statele bogate (+: Andre Gunder Frank, Henrique Fernando Cardoso). Noua impartire a mcii prin MNC - investitii etc.

Immanuel Wallerstein: 2 forme dominante de org soc: imperii lume vs economii-lume. Distinctia: distributia resurselor: imperiu-lume (Imp Roman) - sist pol centralizat isi fol puterea spre a redistrib resurse din periferii spre centru; economie-lume - nu exista un singur centru al pol al autorit pol, ci mai multe centre ce concureaza pt putere. Resursele - redistrib printr-o piata. Efect comun pt ambele cazuri: redistrib resurselor dinspre periferie spre centru.

Wallerstein: actualul sist a aparut in EUR in sec 16. Forta conducatoare:'acumularea neincetata de capital'. Toate instit soc implicate - in cont schimbare in cond unui sist mondial dinamic. +: chiar si sist are def temporala (inceput, mijloc, sfirsit).

IW: + semiperiferie - rol intermediar intre centru si periferie

Centru:- nu doar acele state care au interese si cap de a le proiecta in intregul SI, ci si acele care ctrl proc de prod, sch & inovatie tehnol. Puterea pol & milit nu sint sg suf; tb sa existe si puterea de infl a regulilor dupa care se desf sch mondiale.

Semiperiferie: -foste puteri din centru care se afla pt moment pe o pozitie asc/desc

+: puteri regionale:- interese ce dep cadrul propriu al rel ec, dar nu au cap de a juca la nivel mondial

Semiperiferia are propria baza ind. Ofera forta de mc pt centrul supus la cereri salariale din c in ce mai mari, se muta ind care nu mai sint profitabile in centru.

Periferie:- state care nu au interese /cap de a le apara in propriul subsist. Ec lor e dominata de alte state IW: dim temporala: cicluri (expansiune&contractie), tendinte (cresteri &scaderi pe termen lung),contradictii ( contringeri impuse de struct sistemice - criza subconsumului)), crize (set unic de circumstante)

Th sist global: cele 3 zone : legate printr-o rel de exploatare. bogatii devin mai bogati, saracii mai saraci.

Lupta structurala centru-periferie: tema centrala in gindirea marxista

Gramscianism

Antonio Gramsci: Machiavelli: puterea:- jumatate om, jumatate fiara; coercitie & consens. Ca regula, marxistii s-au concentrat aproape exclusiv pe latura coercitiva; Gramsci o recun si pe cealalta (ex: soc dezv. occ.)

Hegemonia grupului dominant intr-o soc - val morale, pol, cult ale ac se disperseaza in soc si acceptate de celelalte grupuri & clase. Ideol dominante - inecp sa apartina "common sens" prin institi soc civile. (:- reteaua de institutii & practici intr-o soc ce are o oarecare autonomie fata de stat si prin care grupurile & indivizii organizeaza, reprezinta si se exprima fata de ceilalti si fata de stat).

Implicatii: 1. In termeni marxisti : cum det suprastructura schimbarea?

AG: "bloc istoric" :- raporturile de intarire reciproca intre rel socio-ec (baza) si practicile pol &cult (suprastructura) ce sustin impreuna o ordine data.

2. daca hegemonia clasei dominante este un elem cheie in perpetuarea dominatiei sale, soc se poate transf doar daca are cine sa ii ameninte cu succes pozitia hegemonica. Lupta contra-hegemonica in societatea civila, unde se poate constr un alt bloc istoric.

(Cirumstante exceptionale in care scrie Gramsci: inchisoare ITA in '26)

AG: introdus in RI de Robert Cox ("Social Forces, States, and World Orders: Beyond IR Today", 1982) - "Theory is always for some one, and for some purpose": ideile si valorile sint o reflectare a unui set particular de relatii soc, si se transf dupa cum se transf relatiile, atunci cunoasterea reflecta un context, spatiu, timp. Constient sau nu, orice th isi aduce cu sine propriile valori in analiza.

RC: realism (mai ales an variante de NR): ac th sint pt acei care prospera sub ordinea prevalenta, locuitorii statelor dezv (mai ales elitele conducatoare) - intarirea statu-quo-ului.

RC: problem-solving th (care accepta parametrii ordinii prezente, si care ajuta la legitimarea unui sist injust) vs. th critica:- cerc, analizarea si, eventual, asistarea proc soc care ar putea duce la sch emancipatorii.

Th: tb sa ofere o intelegere atit a surselor de stabilit intr-un sist dat, ca si dinamica proc de transf.

ca si pt AG, hegemonia este imp si in SI pt ment stabilit si continuitatii ca si la nivel intern

hegemonia lui Gramsci: - transpusa la nivel intl: puterile dominante succesiv in SI au modelat lumea a i sa ac sa se cf intereselor lor, si au facut-o nu doar ca rezultat al capabilit lor coercitive, ci si fiindca au generat un consens lar chiar si pt cei care erau dezavantajati de ea.

EX: UK, USA, "comertul liber" - a ajuns sa aiba statut "common sense", chiar daca era doar in interesul hegemonului. (ca cel mai eficient producator intr-o ec globala, poate produce bunuri competitive pe orice piata.) beneficiile pt zonele periferice e m putin evident.

Th marxiste ale RI fata de globalizare

Globalizare:- proc prin care tranzactiile soc de toate tipurile au loc fara a tine cont de stat sau de granite. Lumea: sfera sociala relativ fara granite.Din persp marxista: globalizarean si cresterea imp TNC: - nu aduce nimic nou in sisit capitalist. Se dezv. si contactul intre miscarile care se opun globalizarii (socialiste, nationaliste, ecologiste).

Imp proc de globalizare apare doar daca sint vazute in contextul unor procese structurale mai adinci. Ex: delegitimarea statului este un proc f imp, dar tb vazut doar in modul in care arata capitalismul global.

o atit necritica poate ajuta la construirea unei noi arme ideologice a elitelor. Ex: scaderea sarariilor muncitorilor sau orice alta masura constringatoare pt afacere.

Justif ideologice pt favorizarea intereselor afacerilor poate fi contrata doar prin intelegerea profunda a proceselor. Pot fi folosite proc globalizarii pt o lume m buna etc.

IRI 6.1 Neorealismul

(Steven L. Lamy, 'Contemporary Mainstream Approaches: Neorealism and Neoliberalism', in Bayliss & Smith, pp. 183-199

Jackson& Sorensen, Introduction to IR, OUP, 1999, cap "Realism", pp. 67-106)

-dezbaterea neo-neo: dezvoltata in '80 in USA, mai ales prin Intl Org & Intl Sec

- in termenii lui Robert Cox, problem-solving theories (vs. critical theory), statu-quo oriented

NR: m multe versiuni

Realismul structural - Kenneth Waltz (Th of Intl Politics, 1979)

- incearca sa ofere o expl st sist pol intl;

- face diferentiere th reductioniste vs th sistemice. Th reductionista:- a comport partilor componente; KW: "afirmatiile la nivel de unitate nu conteaza la nivel sistemic"(p.69) - dat cauzelor sistemice. Struct unui sistem: forta constringatoare si a dispunerii, a i th sistemice expl & prevad continuit in int unui sist. O th a pol intl - explica razboiaiele si cond in care apare, dar nu rezult unui razboi in partic; Th expl repetitiile, si nu schimbarea.

- diferente fata de R clasic (Morgenthau): 1.nu se preocupa de nat umana si nici de etica statului; +: R clasic: th inductiva (bazata pe act & interact statelor din SI)

- infl de modelele pozitiviste din ec, se concentreaza pe struct sist intl, pe modul in care interact unitatile (statele), si asupra continuitatilor si sch din sist.

Analogie cu piata libera: structurarea pietei si a SI se face exclusiv prin mijloace individuale (self-help) - princ preocupare a stelor: propria securitate & supravietuire. Statele:- actori rationali care urmaresc maximizarea beneficiilor si minimizarea pierderilor. Interact dintre state dezv structura SI . Daca interact dintre state au loc la nivel de unitati, pozitia fiecaruia in rap cu celelalte - propr a sist. Struct:- aranjarea unit; struct+unitati care interact= sistem.

- postuleaza struct anarhica a sist. Unitatile (statele) sint similare dpdv fct - indeplinesc aceleasi fctii, indiferent de org interna etc. Fiecare stat are aceleasi scopuri, sarcini etc ca si celelalte.

- 2. R: puterea - scop in sine, cu accent pe fact militar; NR: puterea:- capabilit combinate ale statelor; puterea pozitioneaza statele in sistem si le modeleaza comport;

- Struct SI - def de princ de ordonare (anarhia), si de distrib capabilitatilor intre unitati (statele). Diferentierea intre state se face in fct de capabilitatile fiecareia dintre ele; Structura SI depinde de distributia capabilitatilor intre unitati. Sch sist intl - imp numai cu privire la M puteri. KW: compara sist multipolar cu cel bipolar si constata ca ac e mult mai stabil. Statele cauta sa isi mentina pozitia in sistem. Sf CW: - a crescut incertitudinea.

- 3. R: anarhia:- cond a sistemului, statele react in cf cu marimea, pozitia (geogr?), pol interna & calit conducerii. NR:- anarhia defineste sistemul. Toate statele sint unitati similare fct, orice diferenta in modul de a-si face pol este explicata doar prin diferentele de putere /capabilitati Ex: CHI & BEL - nevoi similare de a-si asig securit. BEL - aliante, CHI - m degraba spre o strategie unilaterala.

Realismul modern - Joseph Grieco - cistiguri relative &absolute

('Anarchy and the Limits of Cooperation: A Realist Critique of the Newest Liberal Institutions', Intl Org 42, 1988)

JG: Statele: preocupate de cresterea puterii & securit (cistiguri absolute), drept care vor coop pt alte state /actori pt a-si creste capabilit.

Statele: preocupate si de cita putere&influenta pot cistiga alte state in orice forma de coop - cistiguri relative

diferenta majora fata de NL:- coop nu fct cind statele nuurmeaza regulile si cind "cheat" - triseaza- spre a-si urmari propria securit;

NR:- 2 bariere in calea coop intl: inselarea &cistigurile statele care nu reusesc sa urmeze regulile coop le incurajeaza si pe celelalte sa abandoneze activit multilat.

Posibilit coop: creste daca partic vad ca altii cistiga mai mult prin coop. Liderii tb sa ramina vigilenti impotriva trisarii si sa obs cine poate cistiga prin abandonarea instit. Ex: tratat intl cu privire la minele antipersonal.

Marea intrebare: nu daca statele cistiga prin coop, ci cine cistiga mai mult daca noi coop?

Th NR a stabilit - studiile de securitate

- mult mai relevant dpdv pol decit celelalte versiuni de NR; aspect prospectiv

NR ofensiv:

- apropiat de NR lui Waltz

John Mearsheimer: mult mai imp decit puterea absoluta este cea relativa; liderii pol ar tb sa se preocupe de scaderea puterii inamicilor potentiali si sa-si creasca puterea relativa;

- IR: joc tip dilema prizonierului

- conditiile globalizarii: scopurile incompatibile ale statelor & natura competitiva s sist anarhic:- conflictul este tot atit de inevitabil ca si coop; daca M puteri se dezarmeaza- invitatie pt ceilalti.

NR defensiv:

RI: bazate pe presupunerile daca un stat este prieten /dusman

multe pcte comune cu NL: ex: rel USA-EUR

se aseamana cu NR ofensivi in tratarea statelor expnsioniste/ paria/ inamici trad

Robert Jervis, Jack Snyder: c m m lideri inteleg ca costurile razboiului depasesc beneficiile; util fortei pt cucerre & expansiune: respinsa in cond globalizarii & interdep crescute; c m m razboaie: vazute ca provocate de forte irat / disfct Ex- militarismul, nationalismul

atit gen: mai optimisti decit NR ofensivi, m pesimisti decit NL

desi recun rolul instit in evitarea conflictelor ( - aliante, ctrl armamentelor - asem cu NL), consid ca acestea nu pot impiedica toate conflictele; razboiul e inevitabil in an situatii: exista state expansioniste + : in urmarirea propriilor interese, conflictul poate deveni inevitabil

diferenta NL: conflictul poate fi evitat doar in an situatii (rel ec); nu exista certitudinea daca o miscare agresiva a unui stat (ex: sprijin pt o miscare revol intr-un stat vecin) este facuta spre a provoca ordinea existenta & pol preventiva; statele: predispuse la a trisa/ nesupune instit in partic in urmarirea propriilor interese

Presupuneri fundamentale comune tuturor formelor de NR

mediul anarhic in care act statele & ceilalti actori; nu poate impune nimeni regulile &normele, nimeni nu poate proteja interesele unei comunit m largi;

struct sist: determinanta pt comport actorului;

statele: egoiste; sist competitiv& anarhic: le face sa prefere un comport "elf-help" in locul unuia de coop;

statele: actori rat: strategiile alese sint cele prin care beneficiile sint maximizate iar pierderile minimizate;

probl critica a anarhiei: supravietuirea;

statele: vad celelalte state ca potentiali inamici & amenintari la adresa securit nat; neincrederea & frica gen dilema securit si motiveaza pol celor m multe state.

IRI 6.2 Neoliberalismul

(Steven L. Lamy, 'Contemporary Mainstream Approaches: Neorealism and Neoliberalism', in Bayliss & Smith, pp. 183-199

Jackson& Sorensen, Introduction to IR, OUP, 1999, cap "Liberalism", pp. 107-138)

David Baldwin (ed, NR & NL: The Contemporary Debate, NY, Columbia UP, 1993):

Tipologie (nu e sg posibila. Jackson &Sorensen: Liberalismul interdep- Keohane&Nye-, diferit de cel instit.)

1. liberalismul comercial:- piata libera&ec capitalista - drumul catre pace & prosperitate.

- promovat de instit financiare globale, state comerciale, MNC;

2. liberalismul republican:- statele dem- m inclinate sa respecte dr cetatenilor lor

+ m p inclinate sa duca razboaie cu vecinii lor dem (th pacii dem)

- ex: Francis Fukuyama

Ac 2 forme: pctele c m imp ale mai multor M puteri ale lumii. Promovat de USA & parteneriiG8 ai ac - FRA, GER, JAP - in comert, ajutorare & pol de securit.

3. liberalism sociologic: - accent pe comunit & proc de interdep. ex: Karl Deutsch

[KD: cond pt comunit de securit: comunic sociala crescuta, M mobilit a pers; leg ec puternice; numeroase& felurite tranzactii interpers.]

- cresterea activit transnat duce la legaturi m strinse intre oameni aflati la M departare; guvernele lor devin m interdep; devine m dificil & m costisitor pt state sa act unilat si sa evite coop cu vecinii. Creste costul razboiului si a altor comport deviante - in final, constr unei comunit intl pasnice

- ac pp se regasesc in literatura dedicata globalizarii ref la cult po & soc civila. - ex: proc trannat duc la aparitia unor comunit academice, producatori, artisti, activisti etc, dincolo de frontierele fiecarui stat.

John Burton(1972, World Society): modelul "pinzei de paianjen" vs "bilele de biliard" (NR) - descrie lumea m bine, fiindca se refera la comport umane m degraba decit la granite artificiale

4. institutionalism liberal (institutionalism NL): - consid c m convingatoare provocare adusa gindirii R & NR

- traditie: studiile dedicate integrarii incepind cu anii 40' (60' integrare regionala): drumul catre pace & prosperit: state indep care-si pun in comun resursele si chiar cedeaza o parte din suveranit spre a crea comunit integrate care sa promoveze cresterea ec si sa raspunda probl regionale.

- UE: instit care a inceput ca o comunit reg pt incurajarea prod de carbune & otel

- motivatie: exp celor 2 WW; m p idealisti si m pragmatici decit partizanii internationalismului liberal din interbelic.

- 70': Keohane & Nye: eds: 1971, Transnat Relations and World Politics, Harvard UP

1977, Power & Interdep: World Politics in Transition, Boston: Little, Brown

- lumea a devenit m plurala: m m actori implicati + m interdep

- caract: 1. leg in crestere intre actori statali & non-statali; 2. noi prioritati intre probl intl, fara distictia low-high politics; 3. recun a multiplcarii canalelor (channels) interact intre actori peste granitele nat; 4. declinul eficacit fortei milit ca instr al statalit.

- Globalizarea: crestere a legaturilor & canalelor pt interact, ca si a nr interconectarilor.

- multe in comun cu pp NR (ex: persp statocentrica); NL: NR se preocupa excesiv de conflict& competitie, minimizind sansele coop intr-un sist anarhic.

- institutionalisti NL: instit: mediator & mijl pt atingerea coop intre actori.

- actualmente, instit NL:- preocupati de probl guvernarii globale + crearea & ment instit din gestionarea proc de globalizare.

Pp fundamentale ale institutionalistilor NL:

statele: actori cheie in RI, dar nu sg. Statele: actori rat / instrumentali, cautind intotdeauna maxim intereselor in toate domeniile;

intr-un mediu competitiv, statele cauta sa-si maxim cistigurile absolute prin coop; comport rat - statele valorizeaza comport cooperant; m p preocupate de cistigurile altor state prin aranjamente coop;

c m M probl pt coop: nesupunerea (non-compliance) & trisarea

coop ridica intotdeauna probl, dar statele vor dedica instit loialit & resurse daca ac sint vazute ca reciproc avantajoase si daca ac asigura statlor m m ocazii de a-si securiza interesele nat.

[Eventual Instit:- seturi de reguli & practici durabile & conectate care prescriu roluri, constring activ si modeleaza asteptarile actorilor; pot include org, tratate, acorduri & practici informale pe care statele consid ca le leaga. Ex: BP ( Haas, Keohane& Levy, Institutions for the Earth, 1993)

Regimuri:- instit soc bazate pe reguli, norme, princ & proceduri de luare a deciziilor asupra carora s-a cazut de acord. Guv interact dintre state +actori non-statli in dom precum mediul/HR. Ex: piata globala de cafea: tratate, acorduri comerciale, protocoale st & de cerec, protocoale ale pietei, consumatori, producatori. Statele org ac interese si iau in consid practici, reguli, proceduri pt a crea un regim ce ctrl prod cafelei, ii obs distrib, iar in final ii det chiar pretul. (Young, Global Governance, MIT press, 1997)

- m simplu: regimul:- suma instit; intrebare: ce ramine liberal in ex cu cafeaua, daca se ajunge la det pretului? sit unui taran columbian, care ar ajunge sa cultive coca, daca pretul cafelei scade p mult - costuri imense pt state dezv - USA; +: piata: dominata de MNCs, gen Nestle]

Dezbaterea Neo-Neo

NR & NL: epistemologie similara; convingeri comune despre om, stat & SI

Pcte centrale ale dezbaterii

1.anarhie: NR & NL: - o def la fel: lipsa unei autorit care sa impuna reguli / legi de nat sa constringa comport statelor/ altor actori; sint de acord ca anarhia incurajeaza statele sa act unilat si sa promoveze comport egoist (self-help); coop - dificila in cond anarhiei.

NR: - m pesimisti; lumea: m competitiva si conflictuala; pt c mai multi: IR - lupta pt supravietuire, iar in orice interact poate avea ca rezultat o pierdere de putere catre un viitor competitor/ inamic

NL instit: IR - competitive; sansele pt coop in domenii de interes comun po atenua efectele anarhiei

NR: afirma ca NL minimizeaza imp supravietuirii fiecarui stat; NL:- NR minim imp interdep intl, a globalizarii & regimurilor create pt gestionarea ac interact

2. coop intl NR: nu are loc daca statele nu vor ca ea sa aiba loc; e greu de obt & ment, si depinde de puterea statului; NL:- usor de obt in domeniile in care statele au interese comune

3. cistiguri NL:- actorii cu interese comune incearca sa maxim cistigurile NR : NL uita imp istigurilor NL vor maxim cistigurilor pt toate partile implicate, NR afirma ca scopul fundam al statelor in coop intl e de a preveni ca ceilalti sa cistige m mult.

4. domenii de studiu: NR : in cond anarhiei, statele sint preocup de puterea relativa, securit & supravietuire intr-un SI competitiv; NL:- bunastare ec & EPI + alte domenii nemilitare (mediu)

- opinii: NL - studiaza alta lume decit NR; NL - ec pol, mediu, HR; low-politics (human security, good-life etc); NR - high politics, intl security;

NL: pol ext: gestionarea interdep complexe + proc globalizarii; probl bunastarii ec / suprav a oamenilor de pretutindeni - dispritatile sa nu devina insurmontabile; viitorul pol ext e in instit

NR: viziune m statocentrica; forta & amenintarea cu forta: c m imp instr ale statului, care tb sa cont sa-si urm interesele

5. capabilit vs. intentii & preferinte: NR: capabilit (putere) a statelor fata de intentii & interese. Capabilit:- esentiale pt securit & indep; nesiguranta cu privire la intentiile celorlalti forteaza statele sa se concentreze asupra capabilit. NL:- intentii & preferinte

6. instit & regimuri NL:- forte semnif in RI; NR:- NL exagereaza imp acestora cu privire la comport statelor; NL: pretind ca ac faciliteaza coop, NR:- ac nu atenueaza efectele constringatoare ale anarhiei asupra coop.

NR: accepta exist instit & regimurilor; statele le promoveaza daca le servesc interesele (cistiguri absolute) si dcaa altii nu cistiga p mult (cistiguri relative); instit: rol imp doar in domeniile in care securit nu este amenintata.

accentul pe cistigurile relative: va lim cresterea instit , iar coop - dificila (in opozite cu NL: cresterea imp ac in probl globale, + imp ac ca jucatori globali.

NR& NL: th statocentrice, cu probl de multe ori comune. Probl globalizarii aduc in atentie si alte teme decit cele trad, si alti actori etc.

IRI 7.1 Constructivism

- Hollis& Smith: traditia intelectuala Understanding: intelesurile pe care actorii le dau propriilor actiuni si felul in care sint intelesi. Trad in Istorie, Weber, Sociol - interact simbolic.

Constructivism soicial. Lumea: construita: regulile, practicile, instit & identit ce ne definesc: rezultat al unui proc cont de constr interpretativa, ce apare la nivelul intregii soc. In C: actorii & structurile: constituie impreuna lumea.

- orice actor isi asuma o identitate. Statele o constr atit la nivel intern, cit si intl., pt a oferi o minima predictibilitate. Intelegerea celuilalt e posibila pe baza identitatii asumate/acordate. Ac intelesuri sint produse si transf prin partic comuna ca la o forma de cunoastere sociala. Prin interact soc se constit struct ale cun, moduri de act & identitati. Constructia pp simultan reprod si sch soc.

C in RI: pp o noua viziune as naturii pol intl.

NR: statele: doar un sg tip de identit cu intelesuri; statul- un sg tip de inteles, indiferent de context, epoca etc; C: (Sinele)/ identit statelor depinde de contextul ist, pol, soc.

NR: pp ca statele au aceleasi interese a-priori; pp valida doar daca se neaga faptul ca interesele sint produsul unor practici soc ce constituie actori & structuri; identit de "M putere" implica interese diferite de cele implicate de calit de "membru al UE"

NR&NL: interesele & identit: exogene si date; C: - sint endogene si constr social, prin interact (J Ruggie: ex: suveranit: exista doar intr-un cadru de intelesuri impartasite; intelesul ei- s-a sch de-a lungul timpului; s-a acordat, s-a retras etc. nici intelesurile suveranit, nici unit carora li se recun nu sint aceleasi)

- "Identitatile sint baza interesului" Al. Wendt, "Anarchy is what States Make of It: The Social Construction of Power Politics", 392

- anarhia: recun caract anarhic al SI , dar nu si inevitabilitatea consecintelor. "Self-help si politica de putere nu decurg nici logic, nici cauzal din anarhie, si daca azi traim intr-o lume self-help, asta se datoreaza procesului, nu structurii" - 394

NR: anarhia: princ de ordonare; Princ C: 1.oamenii (actorii) act fata de alte obiecte/alti actori in fct de intelesul pe care acele obiecte le au pt ei. Dobindirea de identit: prin partic la intelesuri colective - dim relationala a identitatii (A: Mead: Self=I + Me, unde Me este partea supusa schimbarii); + Identitatile - baza a intereselor. Instit: - set relativ stabil / struct de identitati & interese; instit: - entitati fundamental cognitive, care nu exista in afara ideilor actorilor. Intr-un fel: Institutionalizarea:- proc prin care sint interorizate noi identit & interese, si nu ceva care vine din afara. Ex: Aranjamentele de securit colectiva: activism m p dependent de existenta / nu a amenintarilor.

2. Intelesurile in termenii carora o act este org apare din interact. Intr-o interact, se face un schimb de semne & intelesuri, fiecare schimb aducind modificari in identit & interesele actorilor

Anarhia: - instit socio-pol; def, efectele, constringerile anarhiei: aparute prin practici intersub ("Anarchy is what states Make of It" - A Wendt)

Pp fundam ale C in RI:

mediul in care evol actorii in pol globala: det nu doar de fact materiali, ci si de factori cult & institutionali;

fact cult motiveaza comport statelor, avind o infl as caracterului statelor;

propr actorilor nu sint intrinseci statelor (cum afirma NR), ci depind de interact - socially contingent (Jepperson)

Interesele & Identit actorilor nu sint dat, ci rezulta din interact soc; se pot, astfel, sch pe parcursul proc pol.

(Interact: prin proc precum negocierea, argumentatie, comunicare de orice fel)

Straturi ale pol (policy -making):

1. instit formale (ex: regimurile de securit); 2. cult pol mondiala (domnia legii - rule of law, normele suveranit); 3. factori ideatici (modele, pattern-uri ale prieteniei & dusmaniei, rel pol intre tari)

Efecte ale mediului cult: asteptarile statelor cu privire la propria supravietuire (prin recun in cadrul soc intl); sch modului in care este implicat statul in RI (razboi vs diplomatie); det variatii ale caracterului statului (diferite identit ale statului).

Se expl a variatiile in comport statelor in diferite dom ale pol globale (securit intl; pol fata de HR; mediul inconjurator)

Steve Smith, "Reflectivist and Constructivist Approaches to International Theory", in Baylis & Smith, pp. 224- 249

[Th st: 1. explicative (explanatorii) vs constitutive: th expl: lumea ext th; constit: th ajuta la constr lumii; 2.fundationale (foundational): toate afirmatiile pot fi jud ca A/F; anti-fundationale: nu exista poz neutra de pe care sa se judece adev unei afirmatii, dat fiind background-ul celui care face afirmatiile)]

Pozitivism: cum poate fi creata cun st - 4 pp:- 1. credinta in unit st - ac metodol se aplica in lumea st si nest; 2. distinctie fapte vs valori, faptele fiind neutre fata de th; 3. lumea soc, ca si cea nat, are regularit, care pot fi descop prin obs; 4. det adev unei afirmatii - prin apelul la faptele neutre.

'80: St Soc: aparitia curentului post-pozitivist (non-pozitivism): nu se poate trasa o distinctie clara intre idei, concepte, th si fapte. Faptele sociale nu sunt theory free (lipsite de elemente teoretice), asa dupa cum teoriile sociale nu au cum sa fie fact free (lipsite de elemente faptice). Nu exista fapte sociale identice cu faptele naturale (gravitatia Pamantului, de exemplu), pe care sa le putem percepe pur empiric, fara conceptele si teoriile prin intermediul carora ni le fixam in minte .

Pozitivisti: obiectivitatea persoanei care cerceteaza este de dorit si posibil de obtinut, dar pentru ceilalti este fundamental discutabila. Postpozitivismul este prima tendinta in stiintele sociale, inclusiv in relatiile internationale, care vine sa afirme ca identitatea cunoscatorului conteaza (locatia sa, cultura din care provine, influentele sale ideologice, pozitia sa axiologica, educatia, etc.)

Reflectivism /post-pozitivisti in RI: ex: post-modernisti, th critica, sociol ist, th normativa, feminism. Cel mai imp lucru care ii uneste este, de fapt, poz anti-pozitivista.

Rationalisti: NR&NL :- R Keohane: reproseaza abordarii reflective ca nu ofera ipoteze testabile

Constructivismul soc: pretinde ca intinde o punte intre ac 2 pozitii

Rationalisti (logica a adecvarii mijloacelor la scopuri, optimizata prin fol instit)

Constructivisti (act e infl de mediu)

Reflectivisti (critica a caract sist, persp pol)

(see: Waever; Christiansen et al.)

Dezbateri in RI: Realism vs Idealism; Traditionalisti vs Behavioristi; Neo/realists vs Critical approaches; Rationalism-Constructivism-Reflectivism

IRI 7.2 Teorii feministe in RI

J. Ann Tickner: "politica internationala este o lume a barbatului, o lume a puterii si a conflictului, in care razboiul este o activitate privilegiata "(Tickner in Art si Jervis, 1996, 17)

Jacqui True: etape 1. gen ca variabila: studiere a femeilor, ca prezente, in relatiile internationale si a considerarii genului ca una dintre variabilele relatiilor internationale (cercetari de tip legaturile dintre razboi si femei, dintre miscarile pacifiste si miscarile feministe, dintre decidentii politici si identitatea lor de gen, etc.); 2. gen ca element constitutiv reliefarea a caracterului distorsionat, masculin si masculinizant, pe care teoriile relatiilor internationale si toata conceperea domeniului l-au vehiculat pe nevazute de-a lungul timpului; 3. gen ca element transformator indicarea diferentelor pe care introducerea genului le aduce in modul de definire, de studiere si de practicare a relatiilor internationale, cu alte cuvinte in construirea unor teorii si practici alternative, dincolo de simpla criticare a celor mainstream / malestream.

True, Jacqui 'Feminism' in Scott Burchill and Andrew Linklater, (1996) Theories of International Relations, Houndsmills, Basingstoke si Londra: Macmillan.

Tipologie

1. Feminismul liberal. Asociat sau nu cu feminismul empirist (ca reflectie metodologica a unei pozitii ontologice), el se inscrie in prima etapa evidentiata de True: fara a contesta definirea domeniului, termenii sai cheie, agenda sa de cercetare, feminismul liberal vine sa sublinieze prezenta femeilor in RI si necesitatea includerii lor si mai extinse, atat ca factori de decizie cat si ca autoare ale cercetarii domeniului.

Feminismul liberal crede in obiectivitatea posibila si dezirabila a cercetarii stiintifice, reformismul sau vizand mai ales includerea femeilor in domeniul preexistent al relatiilor internationale.

Chestiuni: drepturile universale ale omului si includerea autentica a femeilor in acest discurs, de promovarea femeilor in lumea relatiilor internationale si de introducerea unor probleme feminine pe agenda de politica externa si pe agenda internationala, prin acestea intelegand chestiuni de imigrare, munca la negru, de violenta internationala impotriva femeilor (condamnarea violurilor in masa ca crime de razboi), egalitatea sanselor in dezvoltare, s.a.m.d. Tinta principala este asadar includerea a cat mai mult femei in practica si studiul relatiilor internationale, fara transformari majore, expuse de pe acum, aduse domeniului. Ac oportunitati pt femei ca si pt barbati. Feminismul liberal valorizeaza cercetarea empirica, in spiritul teoriilor consacrate si promoveaza un discurs universalist si reformist, prin opozitie cu unul radical.

S Smith: ex: Cynthia Enloe: vrea sa dem cit de imp sint activ femeilor in fct sist pol & ec intl

2. Feminismul marxist: a doua etapa, a genului ca element constitutiv.

Accentul feminismului marxist sau cade nu atat de mult asupra barbatilor sau femeilor care decid sau studiaza relatiile internationale, cat asupra relatiilor de gen vazute ca relatii sociale intre parti a caror putere este substantial diferita, ca relatii fundamentale pentru functionarea societatilor, intern si international. Feminismul marxist se preocupa de relatiile de gen plecand de la lectiile inegalitatii de clasa expuse de Marx si de marxisti si extinzand sau chiar modificand acest discurs pentru a intelege inegalitatile dintre statutul, resursele si puterea de care dispun barbatii, respectiv femeile, la scara globala.

Agenda de cercetare a feminismul marxist este preponderent una economica, inegalitatile de gen fiind un alt tip de inegalitate fata de cea de clasa, dar reductibile la randul lor la cauze structurale economice.

Abordarea comparativa a tipurilor de relatii de putere la scara globala (centru - periferie, dezvoltat - subdezvoltat, metropola - colonie, rasa alba - rase nonalbe, barbati - femei). Stabilirea anumitor dinamici interne comune tuturor acestor relatii de putere profund asimetrice poate contribui substantial tocmai la intelegerea genului ca relatie sociala de putere, indiferent sau dincolo de granite, dar si viceversa, la stabilirea modului in care relatiile de putere adopta discursuri si dinamici genizate.

(Steve Smith: feminismul marxist: opresiunea femeilor - subprodus al capitalismului; feministi socialist: - capitalism & patriarhat:- structuri ce tb depasite daca femeile vor sa aiba vreo sansa de egalit

feminismul marxist&socialist: preocupari legate de natura ec mondiale si avantajele /dezavantajele ac fata de femei)

[Eventual: 3. Feminismul teoriei critice: preia anumite influente marxiste (importanta cauzelor materiale in evolutia societatilor), influente gramsciene (conceperea oricarei societati ca o arena pentru conflictul dialectic dintre fortele care au un interes in status-quo si fortele care au un interes in schimbare) si influente postpozitiviste (in sensul conceperii cunoasterii ca subiective, delimitate si intr-un anumit sens aservite puterii, in acceptiune larga).

Robert Cox: teorii orientate spre rezolvarea problemelor svs. teorii critice in general -autoarele teoriei critice in relatiile internationale propun ab initio o teoretizare care contesta structurile hegemonice de cunoastere si de putere existente si care este in cautarea surselor de transformare a sistemului, in limbajul specific, a fortelor contrahegemonice.

Abordarea: se distinge de altele inclusiv prin rolul important acordat investigarii istorice, umaririi evolutiilor istorice in urma carora sistemul international este astazi cel care este, iar cunoasterea consacrata despre el este cea care este.

Agenda feminismului teoriei critice se refera la dinamica pietei la nivel global, la problemele capitalului, ale organizatiilor internationale toate privite prin perspectiva dinamicii lor interne de gen (ca element constitutiv, nerelevat inca, al viziunilor institutionale, al functionarii pietei si capitalului). Mai mult, aceasta dinamica in interiorul institutiilor internationale si in economia politica internationala este cercetata pe baza abordari genului ca o insitutie sociala la randu-i, pe baza identificarii evolutiei acestei institutii de-a lungul timpului si pe baza utilizarii ei ca element transformator. Din acest punct de vedere, feminismul teoriei critice se constituie ca o punte de legatura intre a doua si a treia etapa identificae de True, cu alte cuvinte subliniaza prezenta considerentelor, asumptiilor, valorilor genizate in cadrul aspectelor internationale pe care le abordeaza si totodata cauta sa valorizeze potentialul transformator, contrahegemonic, al feminismului activist transnational. ]

[4. Eventual: Feminismul constructivist

Perspectivele constructiviste se regasesc adesea in abordarea problemelor identitatii in relatiile internationale (identitate "construita" a statului ca mare putere, ca stat neutru, ca factor de stabilitate, in general discursul despre stat ca prezenta pe scena internationala si identitatea statala construite prin el), ale nationalismului si mai cu seama ale conexiunilor dintre identitate, nationalism, razboi si victimizarea femeilor (prin violuri in masa, de exemplu).

Anarhia Feminismul constructivist vine sa reflecteze asupra modului in care imaginea "anarhiei" internationale este construita prin opozitie cu o presupusa "ierarhie" interna, prin care regulile sociale care guverneaza viata interna sunt asadar anulate pe plan international, prin care prezenta si actiunea internationala a statelor este gandita descriptiv dar si normativ ca o sfera distincta de politica interna, de existentele concrete ale indivizilor, de considerente legale sau morale si chiar distincta de corporalitatea, particularitatea acelor oameni care de fapt reprezinta statul in plan international.

Feminismul constructivist se ocupa de constructia normelor, institutiilor, identitatilor pe plan global si de valorizarea lor pe structuri genizate (statul ca prezenta pe scena internationala, cu atribute masculine, similare cetateanului rational al teoriei politice liberale; dihotomia anarhie - ierarhie, suprapusa celei international - national si construita pe caracteristicile si valorizarile dihotomiei public - privat, construirea imaginii razboinicului ca un superlativ al masculinitatii, construirea genizata a imaginii inamicului cu atribute feminizate-inferiorizante).

RI:- practica sociala, alcatuita din fapte sociale in care tocmai de aceea limbajul, normele, valorile, ceea ce se considera si se "construieste" ca adevar sunt esentiale pentru intelegere.

In pofida anumitor similitudini cu feminismul teoriei critice, feminismul constructivist acorda un alt rol abordarii istorice (ea e utila in masura in care ofera o imagine despre modul in care s-a construit social realitatea internationala, in acest caz, si discursul despre ea) si de asemenea nu pune accent pe genul ca element transformator.]

5. Feminismul perspectival (standpoint)

Primul obiectiv major ale acestei abordari este subsumat intocmai etapei a doua identificate de Jacqui True: evidentierea, analiza si critica asumptiilor de gen implicite domeniului relatiilor internationale.

Asumptiile prin care sunt intelese si realizate RI: reflecta genul celor implicati, cu alte cuvinte ele se construiesc confom unei viziuni masculine asupra lumii, a unor caracteristice atribuite prototip masculinitatii si apoi prezentate ca obiective si universale.

(S Smith: Orig: feminism radical:- redescr realit in cf cu viziunea feminina.

Cun de pina acum: cun masculina, deci incompleta. Risc: de a det o persp feminina fixa)

e.g. Non-Femeia Politica

Femeile in relatiile internationale nu exista sau daca exista, sunt definite in functie de rolul lor raportat la o lume de sine statatoare, auto-suficienta, masculina. Ele sunt astfel mamele soldatilor sau potentiale mame ale soldatilor, sotiile diplomatilor sau factori de decizie care pentru a reusi in domeniu, isi asuma caracteristici si roluri masculine (exemplul lui Margaret Thatcher, "doamna de fier"). Feminismul perspectival reprezinta o orientare complexa, in care preocuparile de ontologie si epistemologie se imbina, astfel ca, intr-o modalitatea total distincta de teoria critica, el leaga toate trei etapele propuse de True.

Teoretizarea este facuta dintr-un unghi de vedere si de cunoastere asumat al femeilor si se centreaza pe femei, valorile lor, existentele lor si modul in care ele au existat dintotdeauna intretesute in lumea internationala, dar invizibile. Experientele pe care feminismul perspectival construieste o cunoastere alternativa a internationalului vizeaza in principal dependenta, subordonarea, excluderea, invizibilitatea, lipsa puterii.

S Smith: corectarea dominarii masculine as cunosterii lumii

[Eventual: 6. Feminismul postmodern este ultimul curent teoretic bine reprezentat in relatiile internationale, mai cu seama din anii 1990 incoace.

S Smith: Preocuparile: legate de gen, nu de femei. Gen:- constr soc a diferentelor dintre barbati vs femei; probl c m imp: ce tip de roluri soc sint constr pt barbati si femei de catre struct si proc pol mondiale. "D c tip de 'barbat' e nevoie in armata? - probl cu femeile, homosexualii etc. "A produs pol mondiala la an tipuri de barbati si femei?"

Postmodernismul contesta orice esenta obiectiva, "naturala" a realitatii, inclusiv o identitate comuna a femeilor in spatiu si timp, totusi feminismul postmodern este recunoscut ca o linie de teoretizare distincta in relatiile internationale, sustinuta chiar de autori care sunt postmoderni fara a fi feministi (de exemplu, R.B.J. Walker). Teoretizare feminista postmoderna este de altfel o sintagma improprie, pentru ca ea vizeaza de fapt atacarea epistemologica si metodologica a tuturor teoretizarilor precedente, deconstruirea lor odata cu deconstruirea conceptelor si dihotomiilor cheie ale domeniului. Acuzand discursul rationalizant, logocentric al relatiilor internationale ca unul masculin, care forteaza prin acte de cunoastere, ca acte de putere, o realitate diversa, plurala, in continua schimbare, in tipare false.

Feminismul postmodern deconstruieste intreg discursul si universul consacrat al relatiilor internationale, mergand pana la recuperarea sau inventarea unui alt limbaj, al unui alt tip de scriere a teoriilor internationale si al unei alte metodologii.

Feminismul postmodern: chestioneaza ideea emanciparii femeilor la scara globala, pentru ca neaga orice posibilitate a unui plan progresist al lumii acesteia, al istoriei sau al dezvoltarii umanitatii. Ceea ce numim realitate, inclusiv realitate internationala, este o suma de fapte si actori chiar disparati, in care teoreticienii si practicienii (im)pun un sens, pe baza caruia concep proiecte de progres. Alte curente feministe risca tocmai de aceea, cu credinta lor in posibilitatea emanciparii, sa devina parte a lumii si a cunoasterii pe care incearca sa o critice.

Feminismul postmodern valorizeaza, ca postmodernismul in general, alteritatea, diversitatea, marginalizarea si deconstructia.

- chestionarea identitatilor, a frontierelor, a ideii de suveranitate, a ideii de stat si, in masura in care implica un potential transformator totusi, o face cu suspiciune, cu valorizarea punctelor de vedere ale celor mai exclusi (si celor mai excluse). De aceea gasim in feminismul postmodern un alt tip de "narare", care incearca sa evite logocentrismul si care doreste sa "dea glas" "tacerilor disciplinei", care cauta "comunitati ale rezistentei", care reimagineaza disciplina, care intoarce dihotomiile pe dos, prin relevarea anarhiei din viata interna a statelor si chiar prin anularea oricarei distinctii, de altfel pur conceptuale, intre ceea ce este inauntrul statelor si ceea ce este in afara lor.

Steve Smith: constr masculinit & femninitatii; pol mondiala: contine tipuri de "barbati" & "femei" ]

IRI 8.1 Conceptul de "securitate"

Understanding Global Security, Paul Hough, 2005

(J. Baylis, "Intl & Global security in the post-CW Era", B& S, pp. 255-275)

In mod trad (Raison d'Etat-Realpolitik-realism): situatia unui stat care este protejat in fata unei agresiuni externe.

Accentul: pe dimensiunea militara a asigurarii unui stat impotriva unei eventuale agresiuni externe.

Securitatea: perceperea unei lipse a amenintarilor: statul urmeaza sa isi pastreze caract fundamentale, in particular cele care ii asig apararea intereselor - privilegierea dim militare.

Traditia R: - c m influenta in studiul RI; mediul anarhic (lipsa unei autorit centrale de nat a impune ordinea); statele isi vor dezv capabilit militare, spre a-si putea apara interesele si a-si creste puterea in cadrul SI.

Asig supravietuirii & securit - c m imp probl pt orice stat. Statul tb sa ia orice masura pentru a-si asig supravietuirea si a se pune la adapost de amenintari.

Buzan: mediul anarhic: securitatea internationala este determinata de conditiile sistemice ce influenteaza modalitatile in care statele se simt mai sigure / mai putin sigure unele fata de altele. Securitatea nationala este relationata si interdependenta de cea a altor state; data fiind natura competitiva a relatiilor dintre state in cadrul sistemului, securitatea intr-un mediu anarhic nu va putea fi niciodata una absoluta, ci doar relativa. ("Is International Security Possible?", in Ken Booth (Ed.), New Thinking about Strategy and International Security, Harper Collins Academic, London, 1991, p. 34)

Securit intl: - concept aparut in 1915, in UK (Lord Bryce)

- initial: suma a securit tuturor statelor componente ale SI; echiv. cu starea de pace, mai ales intre M puteri - prin def, M puteri au interese gen in intregul SI - sanse m M de a le fi amenintate ac interese, + imp instr militar constr pt apararea intereselor - un eventual razboi in care sint implicate m puteri - consecinte m m imp.

- securit fiecarui stat: intim legata de cea a celorlalte state din SI ( - conceptia indivizibil pacii - discutata ulterior); se demonizeaza starea de conflict ( - specific unei th a darwinismului soc)

In lumea realista: statele se confrunta cu dilema securitatii: formulata de John Herz, 1950: "asteptarile bazate pe auto-ajutorare (self-help) ale statelor de a-si asigura nevoile de securit tind, indif de intentie, sa conduca la cresterea insecurit pt ceilalti, fiecare intepretindu-si propriile masuri ca defensive, iar masurile celorlalti ca potential amenintatoare" ("Idealist Internatioanalism and the Security Dilemma", World Politics, 2 (2), 157)

Din ac pdv: statele: nesiguranta fata de pregatirile militare ale celorlati; tind sa isi ia propriile masuri (c m prost scenariu). Insecurit genereaza insecurit - spirala a insecurit. (cursa inarmarilor - UK-GER, USA- JAP, USA-URSS; nu doar pt M puteri: '80: Orientul Mijlociu: SAR, UAE, IRN; IRK - IRN; azi IND-PAK - nuclear, data fiind si dif de dimensiune etc.). Nu se lim insa la dim militara - inclusiv mas politice - cautarea influentei in alte zone etc.)

Cautarea maximizarea propriei securit va face ca ceilalti actori sa incerce sa o maxim pe a lor proprie. Dilema securit apare in cond anarhiei SI.

La baza dilemei securit: neincrederea si frica.

(probl trisarii si a cistigurilor relative - NR)

- aparitia dilemei securit: poate fi explicata si prin "perceptiilor gresite" (misperception): Robert Jervis - la nivelul decidentilor politici ("War and Misperception", in Journal of Interdisciplinary History, XVII:4, Spring 1988, p. 675)

- dilema securit. in forma in care este enuntata: se pp si ca statele nu pot intretine leg, nici ca ar comunica intre ele (de obicei: comunic. dim fundamentala - "tlf rosu"; caz invers - negocieri secrete ex: ROM - WWI, diplomatie secreta - Ribentropp- Molotov)

Strategii trad de asig a securit unui stat/ teritoriu:

1. (c m drastica): pasarea responsabilit / negarea suveranit: RFG & RDG, impartirea POL.; 2. alinierea (bandwagoning): (in partic pt statele mici): isi gasesc un "patron"; 3. balansarea (BP): alegerea taberei m slabe/ m p amenintatoare (discutata in 9.1); 4. aliante mil. (9.2)

- preocupari intelect: probl securit, a pacii & razboiului a det nasterea intregii discipline

- perioada CW: st de securit: preocupari asupra unui potential conflict nuclear intre cele 2 superputeri; studiile: concentrate asupra problematicii razboiului, in partic confruntarea E-W

- mom aparitiei securit intl - WWI - : prima sol.: a securit colective(10.1)

IRI 8.2 Extinderea conceptului de "securitate"

(J Baylis, " Intl & Global Security in the Post-CW Era", B&S, pp. 254-276)

De multe ori, "pacea" & "securit" - consid sinonime; ex: Charta NU: le trateaza impreuna. Problematica se confunda de multe ori, dar termenii nu sint sinonimi. "pacea" :- absenta razboiului; "securit":- absenta amenintarilor.

Amenintarile: de m multe tipuri. Raminind in paradigma statocentrica, pot exista amenintari la adresa statului care nu sint de ordin militar - ex: stabilit monedei nat, pacea int, stabilit politica., mediu

Securit:- protejare nu numai fata de agresiune ext, ci si a valorilor imp ale unei soc, si sa le apere cu succes in cazul uneiu amenintari - cine def si cum val fudndam ale unei soc?

- plan intelect: globalizarea, dem, sfirsitul CW: paradigma trad a studiilor de securit nu m e, in nici un caz, suficienta.

Buzan: securit militara (ce priveste atat capabilitatile armate ofensive si defensive ale statelor, cat si perceptiile statelor, unele asupra celorlalte), pol (stabilitatea organizationala a statelor, sistemelor de guvernare si ideologiilor ce le legitimeaza), ec (accesul la resurse, finante si piete, necesare pentru niveluri acceptabile ale bunastarii si puterii statului), soc (pastrarea, in conditii considerate acceptabile prin prisma evolutiei, a modelelor traditionale ale limbii, culturii, identitatii, nationale si religioase, precum si a obiceiurilor), mediu inconjurator (a mentinerii biosferei planetare, ca sistem de sprijin esential pentru orice activitate umana). (pp. 34-35)

- probl nu e, de fapt, noua, ci doar integrata in st de securit: asig rutelor de transport pt proprii comercianti, de ex; + dim ideologica - de la razboaiele napoleoniene, Sf Alianta, izolarea URSS & GER (interbelic), "cordonul sanitar", sfere de influenta per postbelica (1968, Cehoslovacia)

+: distinctia state slabe vs puternice ( coeziune socio-pol); pt statele slabe: princ preocupari de securit: ment coeziunii int, a legitimit instit etc. Ex: Indonezia 1997 (demisia lui Suharto; soc: Timorul de Est, Irian Jaya, Aceh, atit anti-chineze, anti-crestine; rupia - a pierdut 83% din valoare fata de USD din 07.97 pina in 01.98, mediu - El Nino - incendii 2 mil ha padure, scadere a prod de orez - pagube de 4,5 mrd USD - 2,5% din PIB)

Buzan, Wæver si de Wilde: determinarea unor obiecte de referinta (referent objects) specifice pentru fiecare dintre sectoare.

Sectorul militar: ca regula, statul, dar, in principiu, poate fi vorba de orice entitate politica. Amenintarile la adresa principiului constitutiv al acestei entitati - suveranitatea, dar cateodata si ideologia - sunt facute la adresa dimensiunii politice a securitatii. Amenintari economice: firme, economii nationale sau stabilitatea unor sisteme chiar mai largi. Amenintari societale: colectivitati ce dezvolta un sentiment identitar, indiferent de natura legaturii - fie aceasta etnicitatea, religia etc.

Securitatea ecologica: sfera de cuprindere foarte larga, de la supravietuirea unor specii amenintate pana la pastrarea biosferei. (Barry Buzan, Ole Wæver, Jaap de Wilde, Security. A New Framework for Analysis, Lynne Rienner Publishers, Boulder, Colorado, 1998, pp. 21-23)

+: amenintari vs vulnerabilitati - distinctie care nu m e f clara, ci m degraba intuitiva - ex: Bangladesh, probl inundatiilor, resursele pt o tara care tb sa le importe etc.

- conjugare tipuri de amenintari: ex: Orientul Mijlociu: accesul la apa Iordanului

- alegeri intre diferite tipuri de securit: ex. USA:- nu au ratificat protocolul de la Kyoto (limitare emisii de gaze in atmosfera - pastrare locuri de mc etc in anumite industrii; +. probl expl. petrolului in Alaska - indep eg vs poluare)

- analiza securit:: conceptul de "securit" se poate referi la toate nivelurile - amenintarile de tip ecologic la un capat, cele HR la celalalt. trad: probl securit - gindite mai mault la nivel statal & al SI; in paradigma statocentrica (NR, mai cu seama, dar si NL): imp in crestere a nivelului regional

Regiune:- un subsistem distinct si semnificativ de relatii de securitate este format de un grup de state care au fost sortite sa se gaseasca in apropiere geografica unele fata de altele.( Barry Buzan, Popoarele, statele si teama. .., Ed. Cartier, Chisinau, 2000, p.194)

Complex de securitate: -un grup de state ale carui prime preocupari de securitate le leaga suficient de indeaproape incit securitatile lor nationale sa nu poata fi luate in considerare in mod realist separat una de alta." (Barry Buzan, Popoarele, statele si teama. , p.196)

Pericolele de ordin transnational:- categoria de riscuri numita noile amenintari. Sunt incluse aici domenii foarte diferite, cum ar fi problemele de ordin ecologic, criminalitatea internationala (inclusiv traficul de arme si droguri), imigratia, cresterea demografica etc.. Ce leaga aceste domenii este tocmai faptul ca nu afecteaza un singur stat, iar reactiile necesare sunt vazute ca depasind posibilitatile unei singure tari, necesitand o cooperare internationala mult mai stransa.

Amenintarile non-traditionale: - provin din partea unor factori sau actori cu caracter sub-statal sau trans-statal, sunt difuze, multidimensionale si multidirectionale, nu pot fi gestionate in mod necesar prin mijloace militare, si deseori ameninta ceva aflat in afara statului. (Terry Terriff, Stuart Croft, Lucy James, Patrick M. Morgan, Security Studies Today, Polity Press, Cambridge, 1999, p. 135)

Sch de ordin paradigmatic in studierea securit: de la NR la adeptii th reflectiviste

[NR: 1. realism contingent: Charles Glaser: multe sit in care adversarii isi ating scoputile de securit m degraba prin coop decit prin competitie: securit: "contingenta" circumstantelor. Trisarea e exagerata. In termenii securit se prefera de multe ori o oarecare paritate maxim cistigurilor - START I &II, INF treaty (?) "Realists as Optimists. Coop as self-Help", Intl Sec, 19 (3), 1994/5)

2. anarhia matura: BBuzan: statele constientizeaza interdep dintre securit lor: ex: statele nordice, FRA-GER

NL: instit. rol in intarirea securit - instit pot oferi un cadru pt coop care poate ajuta la depasirea pericolelor competitiei pt securit (10.2); th pacii dem (11.1); securit colectiva (10.1)]

C: struct nu consta doar in capabilit mat, ci si cun & practicile impartasite sint imp; lucrurile mat: capata imp doar prin prin cun impartasita. Realpolitik: are inteles doar in masura in care statele accepta ac idee ca una fundam pt pol intl

Wendt: dilema securit: profetie ce se auto-indeplineste (self-fulfilling prophecy);

optimisti vs pesimisti: in fct de de nat RI & probl securit: pesimisti: daca struct sint constr soc, asta nu inseamna ca ele se si pot sch; optimisti: intelegerea rolului strcut soc: dezv de pol care sa indrepte m degraba spre coop decit spre conflict; SI: suf de lax pt a exista si posibil de coop, de nat a promova si pol de sch soc.

ex: ideile introd de Gorbaciov: in mom in care ambele parti au cazut de acord ca CW s-a terminat, ac s-a terminat

Th. critica: nu statul tb sa fie centrul analizei - caract extrem de diferite; +: de multe ori, statul este de multe ori parte a probl insecurit in SI; poate asig securit, dar poate fi si o sursa de amenintari pt proprii cetateni. Atentia: as individului, nu asupra statului. securit: asig prin emanciparea umana - "elib oamenilor, ca indivizi sau grupuri, de constringerile soc, fizice, ec, pol ce ii opresc in a-si urmari ceea ce sti-ar propune in mod liber" (Booth&Wyn Jones)

Th feminista: impactul razboaielor as femeilor & copiilor, violurile ca instr al razboiului (J. Ann Tickner, ) regindirea in termeni feministi a securit: leg dintre militarism - patriarhat, sub-dezv & degradarea mediului; leg intre saracie, datorii & cresterea pop; distrib resurselor - Gender & IR: An Introduction, cambridge, Polity Press, 1999

[Persp globaliste

globalizare: - def inclusiv prin rel soc trasfrontaliere

statul-nat: criza, in E, ca si W. conflict persp globalista-comunitarista (inclusiv in razboaiele din BiH, RUS, SOM, RWA; YUG). Dilema pt comunit intl: suveranit vs HR?

persp globalista: nec sa se gindesca indivizii intr-o soc globala emergenta. e nec o noua pol de responsabilit globala: inegalit globale, saracie, mediu, HR, dr minorit

Gindirea in termeni globali (diferiti de nat/ intl) va face mai usoara gestionarea riscurilor la adresa securit.

A Giddens (The Consequences of Modernity: Self and Society in the Late Modern Age, 1990): "utopian realism": e realist sa urmaresti transf radicala a pol intl. as sch are deja loc.

Shaw, Global Soc and IR, 1994: comunit de securit extinsa (EUR W, Am N. PECO, ex-URSS, JAP, AUS, CHI, IND, EGY - comunic globala: baza pt nou consens as normelor&credintelor)

Ian Clark, Globalization &IR Theory, 1999: probl nu este daa securit tb regindita in jurul statului / individului, ci cum se sch practica statului pt a lua in consid noua problematica a HR & identit sociatala. Securit: reformulata in termenii globalizarii si agendei de securit a statelor. Renegocierea sacrificiului individului fata de stat ]

BALANTA DE PUTERE

Balanta de putere reprezinta unul dintre conceptele fundamentale ale relatiilor internationale, in sensul in care aceasta are rolul de a conduce si reglementa relatiile dintre entitati statele ce au ca principala caracteristica suveranitatea. Balanta de putere poate fi succinct decrisa astfel: intr-un sistem international in care exista o configuratie bipolara sau multipolara, atunci cand una dintre marile puteri creste, pe un fundal revisionist, devine o amenintare la adresa securitatii si status-ului tuturor celorlalte mari puteri ale sistemului; astfel, acestea se coalizeaza impotriva ei, in asa masura incat puterile lor relative sa o echilibreze pe cea a statului revisionist din system, scazand astfel riscurile si probabilitatea unui atac al acestuia.

Conceptual de balanta a puterii nu este numai extrem de important in intelegerea a peste trei sferturi din istoria sistemului international, insa ea este si unul dintre cele mai vechi concepte ale domeniului relatiilor internationale. Acest concept a luat nastere pentru intaia data in istorie in a doua jumatate a secolului al-XV-lea, in Europa, aparand intr-un mediu international foarte slab conturat. Conceptul apare insa cu mult inainte de existenta unui sistem international propriu-zis. De pilda, unii autori precum Tucidyde considerau ca intre toate orasele-state ale Greciei antice exista o balanta a puterii. In general, exista insa doua perspective in ceea ce priveste aparitia conceptului de balanta de putere:

Prima dintre aceste perspective este cea reprezentata de Alfred Vagts, in lucrarea The Balance of Power: Growth of an Idea. Vagts sustine ideea ca balanta in sensul unui anumit echilibru este una profund naturala a comportamentului uman. Ca atare, nu este surprinzator ca aceasta sa apara chiar si in comportamentele politicii internationale. Potrivit lui Vagts, originile conceptului se regasesc in epoca Renasterii, moment in care statele italiene reprezentau un imbold pentru politica expansionista a regilor francezi. In cele din urma, in 1494, regele Frantei, Carol al-VIII-lea, invadeaza Italia declansand astfel lupta pentru hegemonia europeana in termini strict politici si strategici, si conferind imboldul formarii Ligii de la Venetia (1495). De asemenea, esenta acestui mecanism al relatiilor internationale ramane una fundamental neschimbata de-a lungul secolelor istoriei. Schimbarile minore pe care le constatam in zilele noastre sunt rezultatul material al unor conditii externe, si nicidecum produsele unei schimbari a naturii umane si a comportamentului international al acesteia. Mai mult decat atat, balanta de putere are de-a lungul istoriei in permanenta o insemnata dimensiune material-cantitativa de care nu se poate distinge nici chiar in perioada contemporana. De asemenea, Vagts accentueaza faptul ca balanta de putere este un instrument al relatiilor internationale, in sensul in care ea functioneaza la nivelul interstatal, sin u in interiorul statului unitary. Balanta de putere este un instrument folosit numai de catre si intre actorii internationali. Vagts ilustreaza aceasta teza prin diferenta pe care o face intre balanta ce ar putea functiona la nivel national, pe baza unei dispute sau tensiuni politice interne, de cea internationala - care apare pe fundalul unei dispute strict internationale - si care sunt in ultima instanta fundamental diferite. Astfel, sustine el, o balanta care s-a evidentiat si impus inca de la aparitia conceptului in relatiile internationale, si care s-a pastrat in buna masura si in secolul al-XVI-lea a fost aceea intre Papa si Imparatul Sfantului Imperiu Roman, ca si principali actori politici ai momentului.

Cea de-a doua perspectiva asupra aparitiei conceptului de balanta a puterii ii apartine lui Ernest B. Haas. In Balance of Power, Prescriptions and Propaganda, acesta considera balanta de putere ca un instrument al relatiilor internationale, ca pe o realitate intrinseca a acestuia ce a aparut mai degraba intr-un context subsistemic (spre deosebire de Vagts care il considera aparut la nivelul interactiunilor intre actori de importanta sistemica). Astfel, Haas considera ca balanta de putere are de fapt radacini puternice in opera lui Guiciardini, referindu-se la relatiile subsistemice dintre republicilor si statelor italiene libere din secolul al-XV-lea. Spre deosebire de Vagts insa care este mai degraba interesat sa prezinte evolutia conceptului de balanta de putere, pentru Haas intelesul propriu-zis la conceptului prezinta un interes superior.

In ceea ce priveste o definitie clara si unanim acceptata a conceptului de balanta de putere, nici Haas, si nici alti teoreticieni ai relatiilor internationale ce i-au calcat pe urme, precum Martin Wright, nu au reusit sa o descopere. In realitate, sustin cei doi autori deopotriva, balanta de putere este un concept ale carui sensuri sunt multiple - ca rezultat al multiplelor transformari istorice succesive pe care le-a suferit conceptual. Hedley Bull pe de alta parte sustine o alta diferentiere a sensurilor conceptului, mult mai restransa. Toti autorii insa disting trei dimendiuni ale conceptului de balanta de putere: o dimensiune descriptive, una normative si una actionala.

Balanta de putere reprezinta "o stare de lucruri in care nici o putere nu este intr-o pozitie preponderenta si poate face legea pentru altii." Din acest punct de vedere, balanta se raporteaza la urmatoarele sensuri:

1. Balanta de putere este o stare de de fapt ce se refera la o distributie uniforma a puterii in sistem ce asigura o egalitate relativa de capacitate intre marile puteri ale sistemului, accentuand latura descriptiva a conceptului. Distributia uniforma a puterii in sistem nu inseamna cu necessitate o impartire egala a acesteia intre polii sistemului, balanta de putere putand fi in acest caz numai una prezumtiv echilibrata. Obiectul acestui sens il face descrierea unei situatii de pace, in sensul in care nu exista un razboi sistemic ce implica toti polii sistemului si nici unul dintre polii sistemului in aceasta stare nu va cauta sa-si maximizeze capacitatile in raport cu celelalte mari puteri sistemice. Aceasta este situatia descrisa prin excelenta de balanta de putere europeana a zilelor noastre, intre polii subsistemului european: Marea Britanie, Franta, Italia, Germania si Spania. Chiar daca capacitatile relative ale acestor state nu sunt necesar egale, totusi balanta de putere este perceputa ca fiind echilibrata.

Balanta de putere in sens de echilibru

Din acest punct de vedere insa, se disting o serie de diferente:

balanta de putere in sensul ei de echilibru poate sa se refere la un principiu al dezirabilitatii distributiei echitabile a puterii, facand astfel trecere la sensul normativ al conceptului. In acest sens, Concertul Europei reprezinta o ilustrare a acestui sens al conceptului, in sensul in care el interiorizeaza balanta de putere intr-o masura atat de mare incat aceasta devine regula directoare a relatiilor internationale pe intreg parcursul secolului al-XIX-lea: "Echilibrul puterii fusese ca niciodata asumat ca o lege cunoscuta si comuna a Europei." Balanta de putere in sensul de echilibru de forte are un pronuntat character schimbator. Nici o balanta de putere nu este permanenta intrucat in sistemul international situatiile particulare ale statelor evolueaza, ca si capacitatile lor de altfel. Astfel ca puterea este in mod constant redistribuita in cadrul sistemului international, sporind astfel necesitatea ca balanta sa fie adaptata treptat la noua structura de putere din sistem pe masura ce aceasta se schimba.

mai mult decat atat, din acest punct de vedere, balanta de putere poate ajunge sa insemne (mai mult decat egalitate) un oarecare surplus de o parte sau de alta - respectiv "principiul: partea mea ar trebui sa aibe o astfel de limita a fortei, incat sa indeparteze pericolul distributiei, eventual neuniforme, a puterii." Aceasta este in esenta balanta de putere a Razboiului Rece, mai ales dupa 1947, cand politica americana urmarea castigarea unui oarecare avantaj strategic in raport cu URSS pentru a reface echilibrul de forte. Dupa anii '50 aceasta va fi in mod constant si politica Moscovei fata de SUA. De asemenea, aceasta se refera si la posibilitatea obtinerii unui avantaj provenit din insasi distributia de putere existenta, in sensul unei hegemonii asupra unui sector al sistemului. Este cazul exemplar al Marii Britanii care timp de aproape doua secole a mentinut balanta de putere in Europa, asigurandu-si simultan o necontestata hegemonie asupra marilor si oceanelor.

balanta de putere reprezinta distributia existenta de putere (status-quo-ul) in sistem la un anumit moment dat. Aceasta face ca acest concept al balantei de putere sa se raporteze exclusive la schimbarea ce are loc in sistemul international si la redistribuirea puterii. Or trebuie intotdeauna sa tinem cont de configuratia existenta de putere si de faptul ca aceasta se modifica in mod constant. Astfel ca anumite configuratii ale puterii favorizeaza unul dintre poli, iar alta configuratie ii favorizeaza pe ceilalti, creand astfel in sistem o serie de nemultumiri si tensiuni care conduc la aparitia de state revizioniste ce urmaresc sa schimbe status-quo-ul existent pentru a adduce sistemul intr-o configuratie de distributie a puterii care sa le avantajeze pe ele.

Balanta de putere este o forma de actiune internationala, in sensul in care vorbim mai degraba de "a balansa" decat de balanta. Aceasta este cauzata in principal de faptul ca balanta de putere are un pronuntat caracter schimbator. Nici o balanta de putere nu este permanenta intrucat in sistemul international situatiile particulare ale statelor evolueaza, ca si capacitatile lor de altfel. Astfel ca puterea este in mod constant redistribuita in cadrul sistemului international, sporind astfel necesitatea ca balanta sa fie adaptata treptat la noua structura de putere din sistem pe masura ce aceasta se schimba. Nici distributia de capacitati efective, sau percepute nu ramane aceeasi pe o perioada lunga de timp. Acest lucru genereaza in sistem aparitia de puteri revizioniste impotriva carora se vor coaliza celelalte state, pentru mentinerea status-quo-ului sau in cazul unor conflicte, revenirea la status-quo-ul anterior. Aceasta dimensiune comporta cateva sensuri specifice:

Balanta de putere se refera la mentinerea echilibrului, ceea ce implica o actiune deliberate si intentionata a unui stat de a mentine balanta de putere. Aceasta situatie se refera la un rol special pe care o anumita putere il are in mentinerea unui echilibru de forte. Aceasta putere poate fi o mare putere a sistemului care considera ca interesul sau este de a mentine balanta in sistemul sau in subsistemul propriu al relatiilor internationale, sau poate sa fie o putere minora a carei contributie marginala la una sau alta din talgerele balantei sa fie suficienta pentru a o inclina de o parte sau de cealalta. Prima situatie este ilustrata de perioada curpinsa intre Pacea de la Utrech (1713) si inceputul primului razboi mondial (1914) in care Marea Britanie a reprezentat marea putere a sistemului international ce si-a asumat rolul de "balansator", ea fiind cea care si-a exprimat in mod formal interesul mentinerii balantei de putere in Europa. Astfel, ea a reprezentat puterea ce a inclinat balanta de o parte sau de cealalta, in incercarea de a stavili tendintele hegemonice ale marilor puteri continentale. Marea Britanie a fost, de pilda, cea care a tinut balanta intre Franta napoleoniana si marile puteri europene coalizate impotriva sa, sau intre Franta pe de o parte si Austria, Prusia si Rusia in privinta independentei Belgiei in anii 1830, sau intre Tripla Alianta si Alianta franco-rusa in 1906. O situatie similara, desi nu pe o perioada atat de extinsa de timp a avut-o si Rusia, care in 1939 era puterea ce putea inclina balanta de putere in Europa intre cele doua tabere: Puterile Axei si cele ale Aliatilor. Cea de-a doua situatie este ilustrata, de pilda, de Jugoslaviei care s-a considerat ca a tinut balanta intre Occident si blocul communist.

Balanta de putere este o lege politica ce provine tocmai din ideea distributiei egale a puterii. Aceasta se aplica diferit fiecarui stat in parte in functie de anumite caracteristici ale acestuia intre care se numara: capacitatile de care dispun, increderea si coeziunea lor interna, capacitatile celorlalte state din sistem (mai ales al statului revisionist), pozitiile adoptate de celelalte mari puteri ale sistemului in raport cu statul revisionist, de simpatiile sau antipatiile politice personale, etc. In functie de aceste caracteristici, statele pot alege dintre trei strategii majore de actiune in sistemul international in situatia unei balante de putere:

Balansarea - aceasta se refera in principal la doua tipuri specifice de actiune: Alianta sau Coalitia.

Se refera la situatia in care, in eventualitatea unui conflict international, in conditiile unei balante inclinate a puterii in favoarea unui stat (sau grup de state) revizioniste, un stat poate alege sa se alieze cu statul sau statele celelalte mai slabe, sau percepute ca fiind mai slabe pentru a balansa statul revisionist. In cadrul formarii de aliante insa intervine un calcul rational extrem de complex, legat de balanta costuri-beneficii, precum si de situatia si capacitatile prezente si estimate ale aliatului raportat la riscul de a fi aliat.

Balansarea in sensul indeplinirii rolului de balansator; aceasta este, de obicei, o actiune pasiva si anterioara conflictului, in incercarea de a mentine balanta (echilibrul) puterii. Din acest punct de vedere este foarte importanta nu numai capacitatea efectiva a unui stat de a mentine balanta, dar insasi faptul de a fii recunoscut si de catre ceilalti actori ca fiind cel ce poate sa incline balanta de partea la care adera. In plus, balansatorul este actorul care determina intr-o masura foarte mare ordinea structurala a sistemului odata ce conflictul este solutionat.

Alinierea - se refera la atasarea unui stat la parte cea mai puternica, sau pe care el insusi o percepe ca fiind cea mai puternica dintr-un anumit conflict. O astfel de actiune internationala are la baza doua tipuri de motivatie:

Supravietuirea propriu-zisa a statului respectiv; de exemplu, cele mai multe state din Europa centrala si de Sud-Est in timpul celui de-al doilea razboi mondial al dus o politica de aliniere (combinata pe alocuri cu cea de balansare), cu scopul evident de a supravietuii in calea cuceririlor militare germane sau rusesti.

Obtinerea de beneficii rezultate de pe urma conflictului; in acest caz poate fi vorba de asa-numitele state-sacal ce urmaresc o politica de aliniere la un pol puternic al sistemului, pe care il percep ca si invingator al conflictului, tocmai pentru a obtine o serie de beneficii in urma acestuia. Un exemplu elocvent al acestui tip de actiune este cazul Italiei in cel de-al doilea razboi mondial, cand avand posibilitatea de a se alatura oricareia dintre cele doua tabere militare, a ales o politica de aliniere cu Puterile Axei, cautand astfel sa obtina o serie de beneficii teritoriale in Europa (o serie de teritorii de la granite cu Franta, precum si coasta marii Adriatice) si in Africa.

Trebuie mentionat faptul ca politica de aliniere nu este o politica exclusive a puterilor minore, ci ea poate fi folosita si de marile puteri. Un exemplu in acest sens este Razboiul Crimeii (1854-1856), al carui sfarsit este grabit de amenintarea lansata de Austria ca va intra in razboi alaturi de Marea Britanie. Folosirea politicii de aliniere de catre puterile majore este insa intr-o foarte mare masura una nenaturala, intrucat ea conduce la destabilizarea sistemului, si la distrugerea status-quo-ului, prin sustinerea partii deja percepute ca fiind mai puternica. Mai degraba, puterile majore au o tendinta indusa de sistem catre o politica de balansare.

c) Pasarea responsabilitatii - se refera la situatia in care una dintre puterile majore ale sistemului prefera sa-i permita temporar unui alt stat sa indeplineasca o serie de atributii detinute pana atunci de ea. Este cazul Marii Britanii, de pilda care inca de la inceputul anului 1940 si pana in iulie lasa Franta sa suporte singura atacurile repetate ale armatei germane. De asemenea, o politica asemanatoare practica si SUA, si chiar si URSS, din 1939 si pana in iarna lui 1941, lasand intreaga greutate a razboiului pe umerii puterilor europene (indeosebi Franta si Marea Britanie). Acest tip de politica este considerate, de obicei, o strategie secundara, si cu siguranta una temporala, intrucat nu conduce decat la intarzierea sau amanarea pentru o perioada de timp a indeplinirii sarcinilor corespunzatoare. In cele din urma insa statul care allege o astfel de politica are doua optiuni: fie intervine pentru a putea o serie de beneficii in eventualiatea castigarii razboiului, fie nu intevine, si risca sa fie profund nemultumit de structura de putere rezultata din conflict, considerand ca il neindreptateste. Este cazul, de exemplu, al Japoniei la sfarsitul primului razboi mondial.

III. Balanta de putere incumba o anumita perspectiva ideologica in legatura ce relatia politica existenta dintre state si relatia politica dezirabila dintre acestea. Astfel, balanta de putere presupune o anumita viziune a unor grupuri subnationale particulare referitoare la modalitatea de instaurarea a pacii in sistemul international. Din acest punct de vedere se disting doua mari perspective ideologice ale balantei de putere:

Balanta de putere inseamna instabilitate si razboi deoarece orice balanta de putere este in esenta o politica de putere; atunci cand cauta sa mentina sau sa incline balanta statele lupta, ca intotdeauna de altfel, pentru putere, ceea ce conduce la o instabilitare si insecuritate constanta.

Balanta de putere inseamna pace si stabilitate prin eforturile combinate ale statelor de a mentine un status-quo la adresa caruia nu exista contestatii puternice din partea nici unuia dintre polii sistemici. Acest lucru nu exclude in totalitate posibilitatea sau chiar existenta razboiului, insa limiteaza probabilitatea ca un razboi sistemic sa apara.

Balanta de putere este, asadar, un concept extrem de polivalent in politica internationala. Dincolo insa de sensurile sale, exista o clasificare a tipurilor de balanta de putere. In primul rand, este vorba despre balanta cu doua talgere, care presupune existenta unei configuratii bipolare a sistemului sau subsistemului, sau existenta a doua tabere, blocuri, etc oponente. Aceasta mai este cunoscuta si sub numele de balanta simpla. In al doilea rand, exista si o balanta cu trei sau mai multe talgere. Aceasta poarta numele de balanta complexa, implicand existenta a cel putin trei poli sistemici sau a trei coalitii care sa se balanseze reciproc. In acest caz, putem vorbi mai degraba de un echilibru intre talgere, decat de o balanta ad literam. Situatia Razboiului Rece a fost una ilustrativa pentru cazul balantei simple, in care cei doi poli de putere ai sistemului se balansau reciproc. De asemenea, taberele militare din cele doua razboaie mondiale ilustreaza acelasi caz al balantei simple de putere. In ceea ce priveste o balanta complexa de putere, un exemplu elocvent este cel al Asiei contemporane, in care China, Japonia, SUA si Rusia mentin balanta.

Conceptul de balanta de putere a evoluat de la aparitia sa si pana in zilele noastre trecand prin cateva etape. Prima etapa a dezvoltarii conceptului de balanta de putere incepe odata cu aparitia acesteia in secolul al-XV-lea si se incheie in1815, la Congresul de la Viena. Odata cu Tratatele din Westphalia (1648), balanta de putere este impusa implicit in sistemul international nou constituit ca un instrument al relatiilor internationale prin care se urmareste mentinerea stabilitatii si nu a pacii, limitarea conflictelor si impiedicarea unei singure puteri sa le domine pe toate celelalte din sistem, devenind hegemon. Formal insa, balanta de putere este recunoscuta in aceasta calitatea abia in 1713 la Utrech, fiind stipulate in Tratat clauza conform careia natiunile europene isi vor conduce de acum politicile cautand sa mentina un echilibru care sa limiteze probabilitatea izbucnirii unor noi conflicte precum Razboiul de 30 de ani sau razboiului spaniel de succesiune. In aceasta perioada, balanta de putere avea o componenta teritoriala si de populatie esentiala, mijlocul cel mai frecvent de restabilire a balantei fiind principiul compensatiei (teritoriale). In plus, aceasta balanta a avut mai degraba ca efect scaderea numarului actorilor care balansau, respectiv a numarului de mari puteri din sistem, accentuandu-se insa consolidarea celor existente, pe masura ce sistemul international se raspandea asupra intregului Glob. Cu toate acestea, balanta de putere clasica a secolului al-XVIII-lea nu avea mecanisme specifice de a se realiza.

Cea de-a doua etapa incepe aproximativ in 1815 si se sfarseste in 1918, odata cu sfarsitul primului razboi mondial. Razboaiele napoleoniene si cele ale Revolutiei franceze care le-au precedat au dat Europei si marilor puteri europene masura gradului de risc pe care il reprezenta ridicarea unui pol revisionist in sistem. Ca atare, la Congresul de la Viena, in 1815, marile puteri europene, Marea Britanie, Austria, Prusia si Rusia, stabilesc ca regula principala a sistemului international principiul balantei de putere. Astfel, balanta de putere se permanentizeaza si devine o institutie a sistemului international, in foarte stransa legatura cu alte doua institutii ale acestuia: diplomatia si dreptul international. Spre deosebire de secolele precedente, incepand cu 1815, balanta de putere se exercita intr-un cadru institutional, in cadrul Concertului Europei. Acesta adduce in prim plan ideea primordialitatii puterilor majore in sistem, ca si mentinatoare si responsabile de balanta, prin faptul ca le confera acestora un drept extins de tutelaj asupra puterilor minore in virtutea mentinerii balantei de putere. Cu toate acestea, balanta de putere continua sa pastreze o importanta dimensiune teritoriala, desi acum incepe sa prevaleze o dimensiune militara, tehnologica si economica, in sensul in care ierarhiile de putere la nivelul sistemului international nu se mai stabileau prin calculul territorial, al resurselor si populatiei, ci se luau in calcul criterii precum dezvoltarea economica, veniturile bugetare, capacitatile militare, inovatiile tehnologice, sub influenta decisiva a Revolutiei Industriale.

Cea de-a treia etapa a balantei de putere este cea cuprinsa intre 1939 si 1991, respective escaladarea primului razboi mondial si sfarsitul Razboiului Rece. Perioada Razboiului Rece reuseste sa transforme intr-o masura considerabila natura balantei de putere, care devine acum o apriga cursa a inarmarilor intre cei doi poli sistemici, dublata de o politica externa expansionista. Scopul acestei balante de putere nu mai este acela al secolului al-XIX-lea, respectiv mentinerea unui echilibru intre capacitatile relative ale marilor poli ai sistemului. Dimpotriva, scopul balantei de putere a Razboiului Rece este mai degraba acela al castigarii unui avantaj asupra oponentului, prin care sa iti sporesti securitatea sau sansele de a supravietui unui conflict cu acesta. Desigur, trebuie sa tinem cont in aceasta perspectiva si de transformarea masiva a modului in care razboaiele sunt intelese si se poarta produsa de armele nucleare. Cu toate acestea, confruntarile dintre cei doi poli au existat la periferia sistemului international, in masura in care americanii percepeau balanta de putere ca pe o ingradire a URSS si o stopare a avansarii comunismului pe Glob, precum si castigarea unui avantaj strategic asupra URSS, iar rusii considerau balanta ca fiind neechilibrata, avand in vedere raspandirea comunismului si castigarea avantajului strategic asupra SUA (pe care de altfel l-au si obtinut in cele din urma, cel putin in materie de trupe terestre). In contextual politicilor expansioniste ale Reazboiului Rece, dimensiunea teritoriala a balantei de putere se pastreaza si chiar sufera o revigorare puternica, fara insa a capata prioritate in raport cu cea militara si tehnologica.

Cea de-a patra etapa a balantei de putere este in plina desfasurare, incepand cu colapsul URSS in 1991 si sfarsitul Razboiului Rece. Principala caracteristica a perioadei post-Razboi Rece este ca bipolaritatea puternica a sistemului a disparut, lasand loc unui unipolarism necontestat: cel al SUA. In aceasta situatie am fi tentati sa consideram ca nu exista o balanta de putere. Principala particularitate a balantei de putere a sistemului international contemporan este aceea ca ea nu mai este una sistemica, ci una a subsistemelor. Balanta de putere in zilele noastre se practica in subsistemele relatiilor internationale. Iar unul dintre cel mai des invocat exemplu este cel al Asiei. Desi SUA este hegemon in sistem, acest lucru nu inseamna ca nu poate exista o politica de balanta de putere in subsisteme. Unul din exemplele mai putin invocate este cel al Europei, fiind in mare parte mascat si de existenta unui cadru institutional in care ea se desfasoara: UE.

Insa, perspectiva afirmarii Chinei, Japoniei, UE, etc ca si mari poli sistemici alaturi de SUA si posibilitatea recostituirii unei ordini mondiale multipolare ofera noi perspective balantei de putere, ca si institutia dintre cele mai vechi ale sistemului international.

De-a lungul istoriei, balanta de putere a fost adesea considerate ca reprezentat mijlocul cel mai efficient de mentinere a stabilitatii sistemului international, precum si cea mai buna modalitate de structurare a relatiilor internationale. Aceasta a avut un success deosebit cu atat mai mult cu cat s-a bucurat de o sustinere larga (cu exceptia catorva perioade istorice relative scurte - cum ar fi de pilda perioada interbelica in care s-a renuntat la balanta de putere in favoarea unui model alternative de structurare a relatiilor de putere: securitatea colectiva, exercitata prin intermediul organizatiilor de securitate precum Liga Natiunilor sau ONU) atat la nivelul statelor, cat si la nivel sistemic. De aceea, analiza balantei de putere nu poate fi conceputa decat la un dublu nivel: este vorba in primul rand de un nivel sistemic al analizei balantei de putere. Aceasta are in general in vedere indeosebi configuratia de putere din cadrul sistemului - respectiv, cati poli de putere exista in sistem la un anumit moment dat - precum si distributia puterii intre acesti poli.

In al doilea rand, exista un nivel statal al analizei balantei de putere, in sensul calculului de politica externa la nivel national in ceea ce priveste balanta de putere.

ALIANTELE POLITICO-MILITARE

Atunci cand consideram problema securitatii statului in sistemul international, exista cateva dimensiuni pe care le luam in calcul in mod obligatoriu: caracteristica de baza a sistemului international este aceea de a fi anarhic; cu alte cuvinte, in sistemul international nu exista nici o instanta politico-administrativa si juridica superioara statului. Ca atare, statul trebuie sa actioneze dupa principiul egoist al auto-ajutorului in ceea ce priveste securitatea sa. In modalitatile sale de a-si procura securitatea se inscriu mai multe mijloace. Dintre acestea, aliantele sunt printre cele mai importante. George Modelski considera aliantele un fenomen central al relatiilor internationale; Hans Morgenthau sustinea ca "aliantele sunt o functie necesara a balantei de putere ce opereaza intr-un sistem international multipolar" .

Problema analizei aliantelor este una complexa, deoarece insusi subiectul acestei analize este foarte complex in natura sa. Ceea vom accentua in mod deosebit insa in ceea ce urmeaza sunt: definitia aliantelor, tipologia lor, perspectivele teoretice principale asupra aliantelor in relatiile internationale, etc.

In ceea ce priveste definitia aliantelor, aceasta este inca in centrul unei dispute intre autorii din relatiile internationale. Pe de o parte, Arnold Wolfers, defineste alianta ca fiind "promisiunea unei asistente militare mutuale intre doua sau mai multe state suverane" accentuand importanta angajamentului reciproc al statelor in cadrul aliantei prin intermediul promisiunilor pe care si le fac, si deci al caracterului lor comunicativ. Glenn Snyder, pe de alta parte, considera alianta ca fiind o asociatie formala de state ce are in vedere folosirea sau impiedicarea folosirii fortei militare in conditii specificate si impotriva unor state din afara aliantei; ca atare, o alianta este o relatie intre state; ea nu consta in promisiuni propriu-zise, ci mai degraba "asteptarile unui sprijin reciproc ce decurg din promisiunile propriu-zise si din interesele care stau la baza lor." Definitia lui Snyder este una mult mai complexa, fiind din acest punct de vedere consistenta cu intreaga sa teorie a aliantelor si accentuand trei mari caracteristici centrale ale aliantei: asteptarile si perceptiile statelor ce decurg din interactiunile lor in sistemul international, fie ele de cooperare sau conflictuale; comportamentul prorpiu-zis de sprijin al aliantului sau al aliatilor; interesele care stau la baza formarii oricarei aliante. Pentru Randall Schweller alianta nu are in mod necesar o baza formala, ci are in mod fundamental la baza o suma de interese ale statelor de a se alia, interese ce depind de pozitia acestor state in sistemul international, capacitatile lor militare relative, gravitatea amenintarilor la adresa lor sau chiar absenta acestora, polaritatea sistemica, etc . Pentru Stephen M. Walt, alianta reprezinta "relatia de cooperare in materie de securitate formala sau informala deopotriva intre doua sau mai multe state suverane." In cele din urma, spre deosebire de ceilalti autori., Walt accentueaza importanta aliantei ca si angajament formal sau informal de un anumit nivel, ce presupune beneficii impartasite de toti aliatii si a carei dezintegrare aduce costuri foarte mari pentru toti aliatii ce nu pot fi decat eventual partial acoperite de aliante alternative cu terte parti.

Din definitiile mentionate mai sus putem extrage cateva elemente pe baza carora sa conturam o definitie specifica a aliantelor. Printre aceste elemente se numara: caracterul formal al aliantei. Desi, asa cum am vazut deja, exista si autori ce considera aliantele si ca asocieri informale, totusi se impune o diferentiere intre aliante care au un caracter formal si alinieri tacite ale statelor pe baza intereselor lor comune, care sunt informale. Aliantele insa, indeosebi cele militare, sunt rezultatele unui acord formal intre doua sau mai multe state, de obicei a unui tratat. Acesta are un rol central in definitia aliantei intrucat el este cel ce specifica in mod clar conditiile in care sprijinul este acordat, in ce pondere acest sprijin militar este acordat de fiecare aliat in parte, care este teritoriul ce este vizat de alianta, impotriva carei amenintari se constituie alianta, etc. Acest lucru diferentiaza in mod fundamental aliantele de organizatiile de securitate colectiva. Aceasta diferenta se concentraza pe doua niveluri: pe de o parte, organizatiile de securitate colectiva, desi au un caracter formal, nu specifica in actul lor constitutiv obligativitatea interventiei celorlalti participanti in cadrul ei in cazul in care una dintre partile semnatare este atacata; spre deosebire de acestea, aliantele presupun obligativitatea interventiei aliatilor pentru partea care a fost atacata, intrucat statele isi promit prin semnarea tratatului instituind alianta un ajutor militar reciproc specific; mai mult decat atat, aliantele specifica exact chiar si timpul in care se va interveni, fortele efective ce vor fi detasate, zonele ce vor fi aparate, etc. Pe de alta parte, organizatiile de securitate colectiva nu specifica in mod clar si contributia efectiva a fiecarei parti in cazul unei interventii, asa cum este ea specificata in unele aliante. Aceste aspecte ale aliantei sunt subiectul negocierii intre partile care se aliaza, si avand in vedere faptul ca acestea actioneaza in calitate de actori rationali ce urmaresc sa-si maximizeze securitatea cu riscuri si consturi minime, ele sunt specificate in mod formal si cunoscute de catre toti aliatii. In plus, daca organizatiile de securitate colectiva incearca sa modifice conditiile anarhice in care functioneaza actorii statali in sistemul international prin adoptarea unui set de reguli aprobate de toti participantii care sa minimalizeze conflictele existente sau posibile dintre acestia, aliantele au ca prim scop concetrarea de putere militara impotriva unui dusman extern comun aliatilor. ONU este o organizatie de securitate colectiva din acest punct de vedere; ea are la baza interesul mentinerii securitatii si pacii in sistemul international, concentrandu-se asupra unui set de valori si drepturi ale omului pe care le promoveaza. Existenta Consiliului de Securitate nu presupune insa in mod neaparat si o interventie prompta si obligatorie din partea tuturor participantilor in cadrul acestei organizatii in cazul in care unul dintre membrii sai este atacat. Aceasta este si una dintre criticile fundamentale aduse acestui tip de organizatii: eficienta lor scazuta in a mentine sau restabili securitatea la nivel sistemic. Acest lucru ii face pe multi autori sceptici in legatura cu adevarata lor utilitate practica. Avand in vedere ca fiecare dintre participantii la aceasta organizatie are interese strategice diferite, are perceptii diferite asupra a ceea ce reprezinta o amenintare, etc. exista intotdeauna diferente de opinie intre membrii sai. Or in Consiliul de Securitate se impune un vot unanim pentru aprobarea unei interventii, ceea ce in conditiile descrise mai sus este dificil de realizat, cu atat mai mult cu cat fiecare membru al Consiliului poseda si dreptul de veto impotriva unei decizii de interventie care, considera el, i-ar leza interesele. Pe de alta parte, NATO este exemplul clasic al unei aliante. Aceasta specifica in mod clar bazele cooperarii militare intre partile semnatare (apararea impotriva pericolului communist), ponderea fiecarui participant in alianta (de pilda, statele europene nu se obliga sa apere teritoriul amenican, insa SUA se obliga sa intervina si sa apere teritoriul oricarui stat european semnatar), teritoriul ce trebuie aparat (NATO presupune apararea teritoriului statelor europene semnatare, la care se adauga coasta de est a SUA si Canadei), circumstantele in care obligativitatea interventiei se declanseaza (celebrul Articol 5), etc.

In al doilea rand, aliantele se deosebesc si de organizatiile de aparare comuna, care in esenta sunt aliante, insa acestea din urma au un caracter permanent. Mai mult decat atat, organizatiile de aparare comuna sunt construite in jurul unui set de valori comune impartasite de partile semnatare, in timp ce aliantele se structureaza mai degraba in jurul unor interese comune. Un exemplu de astfel de organizatie de aparare comuna este Pactul de la Varsovia semnat in 1956, si care prevedea ce contributie isi promiteau reciproc statele din fostul URSS, precum si cele din sfera de influenta a URSS in cazul unui atac asupra vreunuia dintre ele al statelor din cadrul NATO (respectiv SUA).

Un alt element al definitiei aliantei este acela al scopului lor, care este unul fundamental militar, sau de maximizare a securitatii. Acest aspect deosebeste in mod clar alintele militare de orice alt tip de asociatii intre state pe criterii economice, culturale, religioase, etc. In acest sens, NATO se deosebeste fundamental de organizatii cu un caracter pronuntat economic precum UE sau NAFTA.

Un al treilea element al aliantelor este acela al componentelor lor; astfel, aliantele se formeaza numai intre state, fiind astfel excluse entitatile politice si economice transnationale, organizatiile internationale, ONG-urile, gruparile revolutionare, de guerilla, etc. Tocmai acest al treilea element al definitiei aliantei elimina posibilitatea aliantei dintre guvernele nationale si grupari sau entitati subnationale sau transnationale ce pot sa activeze la un moment dat in sistemul international.

Aliantele au ca principal scop concentrarea fortelor militare ale aliatilor impotriva unui dusman comun, din afara aliantei. Ea scade considerabil si probabilitatea aparitiei unui conflict intre aliati, dar acesta este unul dintre beneficiile, mai degraba decat unul dintre obiectivele aliantei. Din acest punct de vedere, alianta este unul dintre mijloacele statelor, ca actori rationali in sistemul international, de a-si mari capacitatile sau de a bloca intentia adversarului sau a adversarilor de a-si mari propriile capacitati. O obiectie fundamentala se poate aduce acestui element in particular, in sensul in care aliantele nu sunt intotdeauna in mod obligatoriu indreptate impotriva unui stat; ele pot fi deopotriva indreptate si impotriva unor fenomene din relatiile internationale. Este cazul Sfintei Aliante a secolului al-XVIII-lea care era mai degraba o alianta ce avea o perspectiva ideologica asupra modului in care trebuia prezervati stabilitatea in Europa, propunandu-si sa previna ridicarea oricarui stat revolutionar cu pretentii de hegemonie continentala. De asemenea, Antanta care ia nastere in 1904 si dureaza pana in zilele noastre, este alianta cea mai lunga din istorie ce se bazeaza pe un ansamblu de valori comune. De asemenea, coalitia declansata de atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 din New York si Washington este una impotriva unui fenomen international - terorismul - care ameninta securitatea intregului sistem international, nu impotriva unui stat anume.

Un al cincilea element al definitiei aliantei este acela al reciprocitatii; acesta nu este unul obligatoriu, intrucat nu toate aliantele il au la baza, insa marea majoritate a lor il are in centru, fiind considerat ca un mijloc de a creste beneficiile aliantei. Acest principiu al reciprocitatii da consistenta si coerenta mai mare unui aliante bazandu-se pe o conditionare fundamentala a beneficiilor aliantei respective. Alaturi de caracterul formal al aliantei, principiul reciprocitatii functioneaza de asemnea pentru a conferi si o obligativitate legala si morala a respectarii angajamentului asumat prin alianta.

Un al saselea element al aliantei este caracterul sau politic, manifestat cel putin la un nivel secundar. In general, in cadrul unei aliante exista o serie de asteptari intre aliati ce se extind dincolo de scopul propriu-zis al aliantei, in sensul in care acestia asteapta ca ceilalti sa-i sustina politic in intreprinderile lor diplomatice chiar daca nu exista nici o obligativitate stipulata prin tratat in acest sens.

Un ultim element al definitiei aliantei este acela al intereselor pe care aceasta se construieste, se mentine si se consolideaza. Interesele fac o alianta sa fie viabila sau inutila, sa aduca beneficii intr-o proportie mai mare sau mai mica, ele chiar pot sa determine sau, dimpotriva, sa impiedice realizarea unei aliante. Astfel ca, aliantele tind sa se formeze intre state care au anumite interese in comun. Cu toate acestea, atunci cand aveam de-a face cu o identificare intre interesele aliatilor, sau cand interesele partilor aliate sunt divergente intr-o masura mult prea mare, alianta devine inutila. Intotdeauna, intr-o alianta exista interese comune ale partilor semnatare pre-existente aliantei, interese comune ale aliatilor care rezulta din alianta insasi, interese care se construiesc pe parcurs, pe masura ce alianta este mentinuta si consolidata. In general, interesele aliantilor sunt numai partial impartasite, insa intr-un mod substantial .

In concluzie, alianta este definita ca intelegerea formala intre doua parti in care cel putin una promite celeilalte ajutor politic si sprijin militar in cazul atacurilor din partea unei terte parti. Aceasta definitie este una dintre cele mai curpinzatoare abordari care pastreaza inca specificitatea aliantelor.

In general, se considera ca statele au foarte multe modele de alianta. Pentru Snyder, statele au ca modele principale de alianta doua mari tipuri: pe de o parte este modelul "garantiilor", in cadrul caruia alianta este o simpla formalitate care sa consemneze un interes pe care statul respectiv il avea deja in a apara un alt stat, chiar si in absenta respectivului tratat de alianta; pe de alta parte, exista modelul "procurarii de ajutor", care presupune ca necesitatea de a atrage ajutorul unui alt stat determina statele sa se alieze si sa-si promita ajutorul celorlalti aliati ai lor, asupra carora, in absenta respectivului tratat de asociere nu ar avea nici un interes de a le apara.

Dimpotriva, pentru Walt, pattern-urile de alianta ale statelor merg pe doua mari modele: balanta de putere, respectiv balansare, care presupune intrarea in conflict de partea partii celei mai slabe cu scopul de inclina balanta de forte pana in momentul echilibrarii balantei de putere; si alinierea, respectiv intrarea in conflict de partea partii pe care o percepi ca fiind cea mai puternica sau cea mai probabil sa castige infruntarea, cu scopul de a obtine diferite beneficii relative.

Pe baza acestor doua mari modele de gandire a constructiei aliantelor se structureaza trei mari directii de teoretizare a politicii aliantelor. Prima dintre aceste directii teoretice este reprezentata de realismul clasic si modelul balantei de putere al acestuia. Hans Morgenthau in Politics among Nations, reprezentant al acestei directii, sustine ca exista o caracteristica inerenta a sistemului international - aceea de a fi ordonat anarhic - care face ca distributia de putere sa nu fie niciodata una egala in cadrul sau. Ca atare, intotdeauna unele state vor avea mai multa putere relativa in comparatie cu celelalte. Acest dezechilibru de putere este de obicei corectat cu ajutorul uneia dintre cele mai vechi institutii ale sistemului international: balanta de putere. In cadrul acesteia, comportamentul de balansare al statelor este determinat tocmai de dezechilibrul de putere existent. Astfel, in conditiile unei ordini anarhice a sistemului international, statele adopta comportamente de balansare sau de aliniere ca si modalitati de maximizare a securitatii nationale. Aceste state valoreaza superior posesiunile pe care deja le detin si posibil si pozitia lor in cadrul sistemului international si nu sunt dispuse sa-si asume riscuri mari pentru a si le extinde. Principala critica ce i se poate aduce teoriei lui Morgenthau este insa aceea ca porneste de la premisa ca toate statele din sistemul internaional sunt satisfacute de pozitia pe care o ocupa la un moment dat in sistemul international si ca percep costurile schimbarii acestuia ca fiind inacceptabile in raport cu beneficiile obtinute de pe urma unei astfel de intreprinderi. Problema este ca intotdeauna in sistemul international exista state care sunt nemultumite de pozitia lor in sistem, sau in subsistem, dupa nivelul de analiza la care ne plasam. Pentru mentinerea unei stabilitati relative a sistemului in general atat autori realisti precum Morgenthau, precum si neorealisti consacrati precum Waltz sau Gilpin considera ca balanta trebuie mentinuta intre marile puteri ale sistemului international, care sa fie toate multumite de pozitia pe care o ocupa in acel moment in sistem. Din acest punct de vedere, Waltz defineste balansarea drept comportamentul (firesc) al statelor de a se alatura intr-un conflict partii celei mai slabe pentru a reechilibra balanta de putere si pentru a restaura stabilitatea la nivelul sistemului; spre deosebire de balansare, alinierea este un comportament fundamental opus, care se caracterizeaza prin alaturarea intr-un conflict partii celei mai puternice sau percepute ca fiind castigatoare. Problema fundamentala pe care o ridica acest model structural este aceea ca el este o teorie a balantei de putere sistemica in relatiile internationale, si mai mult decat atat, este o teorie a puterilor de status-quo. In plus, aceasta teorie esueaza in a diferentia intre multitudinea de interese si motive pe care un stat poate sa le aiba pentru a alege sa balanseze sau sa se alinieze. Ca atare, asumptia generala este ca ambele comportamente sunt motivate de dorinta statelor de a-si maximiza securitatea, sau chiar mai mult decat atat, ca singurul interes vital al unui stat in sistemul international anarhic este acela de a-si maximiza securitatea. Acest lucru face ca intreaga claritate a teoriei sa dispara, intrucat cele doua modele incep sa se apropie progresiv pana in momentul in care nu mai reusim sa realizam de ce unele state balanseaza si altele se aliniaza, fiind nevoie de o aprofundarea a subiectului care sa clarifice aceste prezumtii, luand in considerare si cazul statelor revizioniste al caror scop ultim nu este maximizarea securitatii, ci maximizarea puterii relative de care dispun.

Cea de-a doua directie teoretica de studiu al aliantelor este cea a teoriei balantei amenintarilor, dezvoltata de Stephen Walt in The Origins of Alliances. Aceasta are la baza teoria balantei de putere, pe care insa Walt o repune in discutie, transformand cateva dintre asumptiile sale esentiale. Spre deosebire de Morgenthau, Walt sustine ca statele dezvolta comportamente de aliniere sau balansare nu in raspuns la dezechilibrul de putere din sistem, ci ca raspuns la dezechilibrele de amenintari cu care ele sunt confruntate. Aceste dezechilibre de amenintare apar indeosebi atunci cand exista un stat sau o coalitie de mai multe state care prezinta un grad foarte mare de periculozitate, reprezentand o sursa de amenintare pentru intregul sistem, pentru regulile dupa care el functioneaza si pentru valorile pe care le promoveaza acest sistem. Gradul de amenintare pe care un stat il are in sistem reprezinta o suma de elemente de capacitate militara ofensiva, pozitie geografica (mai ales sub aspectul proximitatii) si perceptia altor actori din sistem asupra agresivitatii intentiilor sale. Asadar, comportamentul de alianta al statelor in sistemul international este indus de necesitatea de a raspunde unei amenintari la adresa securitatii sale. Astfel, Walt preia definitia lui Morgenthau in ceea ce priveste balansarea, operand insa o schimbare profunda in ceea ce priveste alinierea. Conform lui Walt, alinierea reprezinta intr-adevar un comportament opus balansarii, insa acesta este definit aproximativ ca o forma de capitulare a partii mai slabe in fata celei mai puternice, in sensul in care statul se aliniaza statului celui mai puternic. Una dintre contributiile pe care Walt le aduce prin intermediul teoriei sale este aceea de a recunoaste faptul ca in sistemul international anarhic statele nu sunt motivate strict de dorinta de a-si maximiza securitatea, ci si de dorinta de a-si maximiza puterea. Statele revizioniste din acest punct de vedere, sunt state care sunt profound nemultumite de pozitia lor in sistem la un anumit moment dat, ca atare doresc sa schimbe distributia de putere in sistem in propriul lor beneficiu, pentru a beneficia de mai multa putere si de o pozitie fruntasa in sistem. Confruntate cu realitatea unui stat revisionist care se ridica in sistem contestandu-l, celelalte state au doua posibilitati: fie il contracareaza, balansandu-l, fie i se alatura, aliniindu-se. In cazul in care statele aleg sa-l balanseze ele se vor alia impotriva lui astfel incat puterea lor relativa cumulata sa echilibreze balanta de putere in sistem, pana insa la un anumit punct: in momentul in care ulimul stat care balanseaza aduce puterea necesara pentru ca balanta sa se echilibreze din nou. In al doilea caz, statele pot sa aleaga sa se alinieze statului revisionist. Acest tip de comportament, sustine Walt este indus tot de amenintarea pe care statul revisionist o prezint pentru intregul sistem. In cazul alinierii insa avem de-a face cu un schimb asimetric de capacitati, in sensul in care statele care se aliniaza sunt de obicei mai slabe decat cele carora li se aliniaza, ca atare contributia lor va fi net inferioara. De aceea, in mod automat ele accepta un rol de subordonare in alianta cu scopul de a-si maximiza astfel securitatea. Alinierea este rezultatul a doua structuri motivationale diferite: statele se aliniaza fie pentru a-si maximiza securitatea prin conciliere sau prin distragerea atentiei statului revizionist catre alte obiective, fie pentru a beneficia de pe urma succeselor inregistrate de statul revisionist. Walt accentueaza aspectul negativ al alinierii, sustinand ca in sistemul international comportamentul predominant (si firesc) al statelor este acela de a balansa amenintarile. Problema principala pe care o ridica teoria lui Walt este una legata de asemenea de structura sistemului international. Aceasta teorie considera comportamentele de alianta strict ale statelor care se confrunta cu o amenintare, nu si a celor care reprezinta amenintarea la nivel sistemic, precum si a celor care nu sunt direct amenintate dar care totusi se aliaza din diferite motive. Ca atare, comportamentul si alegerea de a se alia ale statelor revizioniste sunt trecute cu vederea. Din acest punct de vedere, teoria lui Walt ajuta mai degraba la explicarea comportamentului statelor in fata amenintarilor externe.

Cea de-a treia si ultima directie teoretica de studiu al aliantelor este teoria balanei de interese. Aceasta a fost dezvoltata de Randall Schweller in Bandwagoning for Profit: Bringing the Revisionist State Back in . Aceasta directie este net diferita de predecesoarele sale in sensul in care recunoaste importanta centrala a intereselor statelor in alegerea comportamentului de alianta in sistemul international. Mai mult decat atat, ea porneste de la premisa ca in sistemul anarhic statele urmaresc atat maximizarea securitatii lor, cat si maximizarea puterii lor. Alegerile pe care statele le fac in ceea ce priveste comportamentul lor de alinata sunt motivate deopotriva de amenintarile externe, cat si de interese particulare si dorinte de a acumula mai multa putere in sistem. Aliantele sunt deopotriva construite pentru a maximiza securitatea, dar si pentru a maximiza profitul (puterea). Astfel, cele doua tipuri de comportamente de aliere corespund celor doua mari structuri motivationale: statele ce urmaresc mai degraba maximizarea securitatii si mentinerea status quo-ului vor alege sa balanseze, in timp ce statele revizioniste sau care urmaresc sa-si maximizeze profitul si puterea in sistem se vor alinia. Cele doua tipuri de comportamente insa nu sunt opuse asa cum se presupusese in cele doua modele structurale anterioare, ci pur si simplu alternative, determinate de interese complet diferite. Balansarea conduce la mentinerea status quo-ului, functionand pe principiul feedback-ului negativ in timp ce, alinierea de obicei conduce la schimbare in sistemul international, functionand pe sistemul feedback-ului pozitiv. Structura motivationala din spatele alinierii este complexa, facand posibila identificarea catorva tipuri de aliniere. In primul rand este considerat cazul alinierii statelor de tip sacal. Aceasta are la baza ideea ca ridicarea unui stat revizionist puternic in sistem atrage intotdeauna o seama de state revizioniste mai putin puternice care urmaresc sa profite de pe urma succeselor obtinute de catre acesta pentru a-si mari si ele puterea si pentru a obtine noi beneficii. Aceste mici puteri revizioniste au ca principal scop al aliantei obtinerea unui profit in urma actiunii lor de aliniere. Un exemplu clasic al acestui tip de comportament este oferit de decizia lui Mussolini din 1940 de a intra in razboi de partea puterilor Axei urmarind o serie de castiguri teritoriale in partea de sud a Frantei, pe malul Adriaticii, si chiar in Africa.

Un al doilea tip de aliniere este cel "parazitare". Acesta se caracterizeaza indeosebi prin aceea ca se produce de obicei catre sfarsitul unui conflict, atunci cand rezultatul acestuia este in mare masura stabilit si cunoscut de toti participantii. In aceasta situatiei, statele pot alege sa se alinieze castigatorului din doua motive principale: fie datorita oportunitatii de a beneficia de castigurile rezultate din incheierea conflictului, fie datorita faptului ca se tem ca puterea care castiga respectivul conflict sa nu le pedepseasca pentru faptul de a i se fi opus in timpul conflictului. Exemple care sa sustina aceste tipuri de comportamente putem sa observam la incheierea ambelor razboaie mondiale. De pilda, in timpul primul razboi mondial Japonia se aliniaza Puterilor Centrale in speranta de a beneficia de pe urma succeselor germane in Asia, in timp ce China s-a aliniat Frantei, Marii Britanii, SUA si Rusiei pentru a se proteja de tendintele expansioniste ale acesteia din urma (dar si ale Japoniei din ce in ce mai puternica si mai influenta pe continentul asiatic).

Cel de-al treilea tip de aliniere este cea futurista, cea a "viitorului." Adesea, statele se aliniaza unei puteri revizioniste considerand ca schimbarile pe care aceasta le promoveaza reprezinta viitorul sistemului international. Acest tip de comportament este de obicei indus de calitatile personale si charisma liderilor politici, precum si de ideologiile noi si dinamice, sustinute de masive aparate propagandistice. Este cazul URSS-ului care in primii sai ani a atras un numar relativ mare de state ce i s-au aliniat, pe baza succesului pe care aceasta l-a avut pe plan intern prin industrializarea urgenta si stabilitatea politica si economica. Statele din Europa Centrala si de Sud-Est, precum Ungaria, Romania, Moldova, Ukraina, etc se aliniaza acesteia considerand sistemul politic si economic al acesteia ca reprezentand tendinta viitoare a sistemului international. Acelasi comportament s-a constatat si in cazul anumitor state din Sud-estul Asiei, precum Vietmanul, Cambogia, etc. Acest tip de comportament se propaga de obicei prin contagiune, sau ceea ce Eisenhower a numit teoria dominourilor. Aceasta este totodata si cea care a stat in ultima instanta la baza politicii de ingradire a comunismului dezvoltata la sfarsitul anilor '40 de catre SUA. Teoria dominourilor presupune o reactie in lant, prin contagiune care cuprinde in scurt timp toti actorii sistemului international odata ce a fost declansata intr-o parte a acestuia. Aceasta a fost realitatea nu numai in cazul statelor revizioniste cu ideologii noi, dar si al celor revolutionare, intrucat revolutiile au tendinta de a se propaga mai ales la nivelul subsistemului de relatii internationale si cu viteze din ce in ce mai mari. Premisa de la care pleaca aceasta teorie este ca intotdeauna un castig relativ de putere va atrage castiguri din ce in ce mai mari de putere de partea statului revizionist sau revolutionar, pe seama celorlalte puteri mari sau minore din sistem. Odata augmentata puterea acestui stat revizionist va fi cu atat mai dificil sa fie oprit sau balansat de catre celelalte puteri ale sistemului.

Cel de-al patrulea tip de aliniere este cel de "pasare a responsabilitatii" catre statul revizionist puternic la care te aliniezi, care preia in mare parte toate functiile de aparare, sau de atac. Aceasta strategie este preferata de statele slabe, dar si de statele revizioniste ce se ridica in sistem deoarece alinierea la ele le va impiedica pe aceste state sa se alieze cu dusmanul.

In concluzie, Schweller sustine ca in ultima instanta interesele sunt cele care determina comportamentul de alianta si alegerile pe care statele le fac din acest punct de vedere. Astfel ca exista o balanta a intereselor care functioneaza la un dublu nivel: pe de o parte la nivel national, statal, aceasta balanta de interese functioneaza in sensul stabilirii unei prioritati intre status quo si revisionism, printr-un calcul estimativ al costurilor pe care statele sunt dispuse sa le suporte pentru a-si apara posesiunile si valorile pe care deja le detin, raportate la costurile pe care acestea sunt dispuse sa le suporte pentru a-si extinde posesiunile actuale. Acele state care valorizeaza mai mult status quo-ul si caracteristicile acestuia vor tinde mai degraba sa-l mentina, alegand fie strategii de balansare, fie strategii de pasare a responsabilitatii. Pe de alta parte, acele state care nu sunt multumite de prezenta configuratie a sistemului international si care valorizeaza castigurile pe care le pot obtine din schimbarea acestuia mai mult decat prezenta lor pozitie in sistem vor tinde sa dezvolte teluri nelimitate si aspiratii de putere de asemenea nelimitate, fiind profound inclinate catre asumarea riscurilor unor astfel de intreprinderi, si avand de obicei intentii agresive, ofensive catre celelalte state din sistem, urmarind o politica expansionista. Pe langa aceste doua tipuri extreme de actori ai sistemului international, mai exista inca doua categorii; prima dintre acestea este reprezentata de statele relativ multumite de status quo-ul lor, dar care nu beneficiaza de capacitati suficiente pentru a putea contracara un mare stat revizionist, ele alegand de obicei strategii de conciliere, sau de aliniere futurista. Cea de-a doua categorie este reprezentat de statele care sunt relativ nemultumite de status quo dintr-un anumit moment dat, dar care nu beneficiaza de capacitatile necesare pentru a se ridica in calitate de stat revizionist; prin urmare ele au de obicei teluri limitate in ceea ce priveste expansiunea lor teritoriala si de putere, alegand adesea alinierea de tip sacal.

La nivelul sistemic, balanta de interese se refera la puterea relativa a statelor de status quo si a celor revizioniste. Din acest punct de vedere, statele revizioniste sunt cele care constituie imboldul pentru orice comportament de alianta, in timp ce statele de status quo sunt simpli actori ce reactioneaza fata de acestea. Principalele state de status quo care reactioneaza, asumandu-si responsabilitatea de a contracara orice stat revizionist care se ridica in sistem sunt marile puteri ale unui anumit moment dat. Spre deosebire de acestea, statele revizioniste sunt, de obicei, mari puteri in ascensiune.

Concluzia la care ajunge Schweller este ca alinierea nu este neaparat un comportament complice si negativ in sistemul international si nici un comportament nefiresc al statelor, care apeleaza la el numai in cazuri extreme in care sunt nevoite. Dimpotriva, acest tip de comportament este foarte larg raspandit in sistemul international intr-o maniera voluntara, urmarind obtinerea unor anumite beneficii efective exprimate in termeni de putere relativa. Diferenta majora dintre balansare si aliniere este ca prima este in principal o strategie defensiva, care este aplicata pana la un anumit moment dat in relaiile internationale - respectiv pana in momentul in care balanta de putere se echilibreaza in urma unui dezechilibru produs de aparitia unui pol revizionist in sistem - in timp ce alinierea poate continua pe termen nedefinit, scopul sau fiind intocmai dezechilibrarea balantei de putere in favoarea polului revizionist. Alinierea, la fel ca si balansarea, poate avea atat efecte negative, private in sensul de agresiune si instabilitate sistemica, dar si efecte positive, respectiv trasarea unei tendinte stabile in sistem.

Un alt reprezentant al celei de-a treia directii de studiu in relatiile internationale este Glen Snyder. In lucrarea sa Allience Politics el construieste o teorie a aliantelor si a formarii de aliante care are la baza in ultima instanta tocmai interesele statelor care se aliaza, alaturi de o serie de alti factori determinanti, precum puterile lor relative, gradul de compatibilitate al intereselor lor, probabilitatea ca unul dintre ele sa fie atacat, existenta unei amenintari comune, ca sa numin numai cateva. Spre deosebire de Schweller insa, Snyder este mai degraba interesat de procesul de formare si mentinere efectiva a aliantelor, in care negocierea si diplomatia joaca un rol central. Mai mult decat atat, acesta pune un accent deosebit pe tipologia aliantelor care este extrem de complexa. Printre criteriile in functie de care clasifica aliantele se numara:

caracterul formal vs. caraterul informal - din acest punct de vedere, sustine Snyder, exista o dihotomie intre aliante care au caracter formal si alte forme de aliniere tacita, cum sunt ententes-ele sau détentes-ele, care au un caracter informal.

numarul de membrii ai unei aliante - din acest punct de vedere, numarul minim pentru infiintarea unui aliante este de doua state. In perioada Razboiului Rece indeosebi prevaleaza insa un tip de alinata cu un numar foarte mare de membrii, cunoscuta si sub numele de coalitie; un exemplu in acest sens il constituie NATO. Insa si in secolul al-XIX-lea au existat astfel de aliante cu un numar mare de membrii, asa cum este alianta impotriva Frantei napoleoniene din 1813-1815.

directiile in care aliatii isi asuma angajamente - din acest punct de vedere identificam trei mari tipuri de aliante:

aliantele unilaterale - sunt aliantele in care angajamentul de a acorda sprijin politic si militar vine numai din partea unuia dintre aliati, celalalt neasumandu-si o astfel de obligatie. Este cazul Marii Britanii care si-a asumat in 1939 angajamentul de a apara Polonia in cazul in care aceasta era atacata, fara insa ca Polonia sa-si asume un angajament similar fata de aceasta; cu toate acestea, ele sunt diferite de "doctrine" care nu sunt propriu-zis aliane, ci simple anagajamente ale unor state puternice de a apara statele slabe, chiar si in absenta unui tratat de alianta;

aliantele bilaterale - sunt in general aliante intre doua state in care angajamentele sunt impartasite de ambele state aliate; este cazul celor mai multor aliante cunoscute.

aliantele multilaterale - ele sunt mai degraba coalitii, in care participa un numar relativ mare de membrii, fiecare asumandu-si angajamente fata de toti ceilalti intr-o anumita masura. Putem vorbi in acest caz si de aliante cu pact mutual in care toti membrii au exact aceleasi obligatii fata de toti ceilalti membrii ai aliantei.

puterea relativa a statelor aliate - se refera la tipul de puteri care sunt probabil sa se alieze; se identifica in acest caz doua mari tipuri de aliante:

aliantele simetrice - sunt cele care reunesc doua sau mai multe state de puteri relativ egale; acestea genereaza de obicei angajamente egale ca pondere si asteptari de sprijin militar si politic bi- sau multilateral;

aliantele asimetrice - sunt aliantele in care distributia de putere dintre aliati difera foarte mult, indiferent de numarul acestora; sunt aliante dintre state puternice si state mult mai slabe; ele antreneaza in general angajamente asimetrice (chiar unilaterale), precum si asteptari de sprijin militar si politic inegal intre aliati;

scopul aliantei - se refera la scopul cu care respectiva alianta este infiintata; distingem din acest punct de vedere doua mari tipuri de aliante:

aliantele ofensive - sunt in principal aliante cu scopuri revendicative, revizioniste; ele sunt foarte rare; un exemplu in acest sens este Pactul de Otel germano-italian semnat in 1936;

aliantele defensive - aliante care se formeaza cu scopul de a preintampina o amenintare externa comuna; NATO este un exemplu de alianta defensiva constituita in 1949 impotriva URSS-ului. In cadrul acestui tip de aliante se pot identifica si o serie de exceptii, cum ar fi pactul de neutralitate sau pactul de non-agresiune. Acestea nu sunt aliante militare in masura in care nu prevad nici un sprijin militar si politic reciproc. Mai degrab, pactul de neutralitate reprezinta un acord formal prin care fiecare dintre semnatari se angajeaza sa nu participle intr-un atac impotriva celuilalt. Pactul de non-agresiune presupune efectiv angajamentul partilor semnatare de a nu se ataca reciproc. Este cazul Pactului de Neagresiune sau a Pactului Ribbentrov-Molotov, care reprezinta un tip distinct de tratate internationale, desi au un fond comun cu cel al aliantelor;

Distinctia insa dintre cele doua tipuri de alianta este destul de vaga, avand in vedere ca ele trebuie in mod constant interpretate contextual, in sensul in care o alianta poate sa se comporte ofensiv fata de unii actori ai sistemului si defensiv fata de altii, s.a. Mai mult decat atat, aliantele defensive pot sa nutreasca obiective care sunt in natura lor profound ofensive, sau poate sa existe situatia in care masuri ofensive sa fie necesare in vederea apararii.

casus foederis - se refera scopul angajamentului pe care si-l asuma aliatii in mod reciproc, respectiv la stabilirea in grade diferite de specificitate a oponentului, tipului de raspuns adecvat acestui oponent, ce tip de actiuni ale acestui oponent determina raspunsul aliatilor, etc. Acest angajament pe care si-l asuma aliatii poate varia din punct de vedere geografic, al duratei, al momentului interventiei, teritorial, al numarului de forte cu care participa fiecare aliat in parte, etc.

durata - se refera mai ales la perioada de timp pe care alianta functioneaza; din acest punct de vedere distingem doua tipuri de aliante:

aliantele permanente - acestea sunt in general foarte longevive, avand la baza si o serie de interese si valori politice, culturale si religioase comune; acestea tind sa fie mai difuze, cu scopuri vag precizate; alianta SUA-UK care functioneaza inca din 1942 de la semnarea Chartei Alanticului, este un astfel de tip de alianta, avand la baza o uniune de valori construita pe principiul securitatii colective.

Aliantele conjucturale (sau ad-hoc) - acestea sunt aliante ce se constituie punctual avand in vedere rezolvarea unei anumite probleme sau contracararea unei anumite amenintari externe, si care in general dureaza pana la rezolvarea respectivei probleme sau disparitia amenintarii comune; un exemplu al unei astfel de aliante este cea dintre SUA-UK-URSS si in timpul celui de-al doilea razboi mondial, care a luat sfarsit imediat dupa incheierea razboiului. Acest tip de aliante se realizeaza intre state care in mod normal nu s-ar alia, dar care aleg sa se alieze pentru a combate o amenintare externa comuna. Scopul lor este extrem de precis si punctual;

momentul in care se constituie alianta - din acest punct de vedere distingem doua mari tipuri de aliante:

aliantele formate in timp de pace;

aliantele formate in timp de razboi;

Din acest punct de vedere trebuie sa tinem seama de faptul ca aliantele nu se forjeza numai in timp de razboi, ci si preventiv pe timp de pace, fie datorita unor afinitati politice sau culturale mai adanci, deosebite intre aliati, fie datorita unor amenintari comune.

Atentia deosebita ce trebuie acordata aliantelor este mai mult decat indreptatita, avand in vedere complexitatea acestui domeniu de cercetare, cu atat mai mult cu cat aliantele constituie unul dintre putinele mijloace de aparare a statului in societatea anarhica - intrucat aliantele joaca, de obicei, si un important rol de descurajare - si in acelasi timp si unul dintre cele mai folosite.

IRI 10.1 Securitatea colectiva

:- "toti impotriva unuia"; securit unuia este preocuparea tuturor & accepta sa se alature intr-un raspuns colectiv la agresiune (Roberts&Kingsbury, United Nations, Divided World, in B&S 167)

- statele isi pastreaza intreaga autonomie - partic la o org de securit colectiva antreneaza hotararea de a fiecarui membru de a partic la o coalitie care sa opuna unui eventual agresor cu o forta mult mai mare (CK2, 118) - coalitie de mentinere a statu-quo-ului (A: diferenta coalitie vs alianta - caract temporar, scop clar def etc - GWI)

- logica: 1. prevenirea razboiului & oprirea agresiunii intr-o maniera m m eficienta decat prin mec BP (th: agresorul se confrunta cu o forta opusa m degraba preponderenta decit egala); 2. instit not toti imp altuia: stabil unei struct intl in care stabilit apare m degraba in urma coop decit a competitiei (statele: cred ca se vor confrunta cu o forta covirsitoare + alte state vor coop cu ele in a rezista unei agresiuni - scaderea rivalit & ostilit) (CK2, 118 etc) +3. amelioreaza dilema securit (125)

- traditia L: desi forta mil ramine o caract imp a RI, exista posibil de a trece dincolo de lumea auto-ajut a R, m ales dupa CW.

- statul:- nu e doar prod struct SI, conteaza si ideile. (J Baylis, " Intl & Global Security in the Post-CW Era", B&S, pp. 263-265); Inis Claude ( Power &IR, 1962) - 1. persp centrata pe stat; 2. agresiunea intl: inacceptabila moral & poate fi prevenita. (Terry, Croft, James &Morgan, Security Studies Today, 26)

- diferenta fundam fata de apararea colectiva (- BP-based): securit colectiva priveste impunerea legalit intl

- principii: (JB apud CK2): 1. statele tb sa renunte la fol fortei mil pr sch statu-quo-ului, iar disputele sa fie rezolvate pasnic; sch in SI - obt prin negociere, nu forta; 2. statele tb sa-si largeasca perc conceptiei intereselor nat, a i sa ia in consid interesele comunit intl ca intreg; - princ act colective, automate a tuturor statelor responsabile imp unui state care creaza probl, care se va confr cu o forta opusa covirsitoare; 3. statele tb sa-si depaseasca frica ce domina pol mondiala si sa invete sa aiba incredere unul in altul.

- CK2- balanta institutional este preferabila unei neregulata, constit in cond anarhiei

- Inis Claude ( Power &IR, 1962) (in CK2) : continuum intre securit colectiva ideala (securit pt toate statele, prin act tuturor statelor, impo oricarui stat care ar putea provoca ordinea exsitenta - ofera certit, bazata pe oblig legale, ca orice agresor se va confrunta cu sanctiuni colective) si

concert ( calit de membru - restrinsa doar la M puteri ale momentului; intilniri regulate pt a monitoriza evenimentelesi, eventual, de a purta initiative colective; poate avea vocatie regionala /globala; statele nu sint legate prin angajamente codif - deciziile - negocieri informale)

- diferita de pol de aparare colectiva (aliante) & de cele ale BP: - securit colectiva: inteleasa ca o activit de impunere a legii (law-enforcement), de politie

LN: Principii: 1. obligatia statelor membre de a recurge la proceduri de rezolvare pasnica a diferendelor; 2. aplicarea, de catre Organizatie, de sanctiuni impotriva statelor care ar fi recurs la razboi contrar prevederilor Pactului.

LN, art 16: un stat care se angajeaza intr-o agresiune - act de razboi imp tuturor membrilor LN; sanctiuni ec & dipl automate; art 10: act militara nu e pp.

[In perioada interbelica, principiile care au stat la baza Pactului Societatii Natiunilor au influentat in mod clar tratarea problemei securitatii colective in relatiile internationale. Pe continentul american, de exemplu, inspirate de acest Pact au fost: 'Tratatul pentru inlaturarea sau prevenirea conflictelor intre statele americane' (cunoscut si sub numele de Tratatul Gondva a fost semnat la 3 mai 1923 la Santiago de Chile), 'Tratatul general de arbitraj interamerican' (ratificat de 13 state, semnat la 5 ianuarie 1929 la Washington), 'Conventia generala de conciliere interamericana' (Washington, 5 ianuarie 1929), 'Protocolul adoptat la Conferinta de la Montevideo' (ratificat de 14 state, semnat la 2 decembrie 1923) si 'Pactul de neagresiune si conciliere de la Rio de Janeiro' ('Pactul Saavedra-Lamas', semnat la 10 octombrie 1923).

Sub auspiciile Societatii Natiunilor au fost semnate 'Protocolul de la Geneva din 2 octombrie 1924 pentru reglementarea pasnica a diferendelor internationale' si 'Actul general pentru reglementarea diferendelor internationale'. Adunarea Societatii a adoptat acest din urma act la 2 septembrie 1928, pentru ca la 28 aprilie 1949 sa fie randul Adunarii Generale ONU sa o faca.

La 27 august 1928 a fost semnat 'Tratatul general de renuntare la razboi', mai cunoscut sub numele de Pactul Briand-Kellogg. De o importanta covarsitoare, acest act 'condamna in mod solemn folosirea razboiului ca mijloc de reglementare a diferendelor'. El 'cerea statelor sa-si asume obligatia ca in asemenea situatii sa apeleze numai la mijloace pasnice'. Pactul instituie astfel o noua norma de drept international - 'interzicerea razboiului de agresiune' - bazandu-se pe un principiu cu vocatie de universalitate - 'principiul reglementarii pasnice a problemelor litigioase.

Eficienta Societatii Natiunilor Desi a reusit in cateva cazuri sa dezamorseze crize potentiale, Societatea Natiunilor a esuat tocmai in situatiile cele mai grave:

1. Agresiunea Japoniei impotriva Chinei (1937). Societatea Natiunilor nu a luat nici o masura impotriva agresorului, desi a declarat drept ilegal recursul la forta.

2. Invazia Italiei in Etiopia (1935). Societatea Natiunilor a hotarat impunerea de sanctiuni impotriva Italiei, considerata stat agresor. Aceste sanctiuni au avut un caracter limitat, fiind ridicate in 1936, odata cu incheierea ocuparii statului african.

3. Violarile Tratatului de pace de la Verssailles de catre Germania (1935-1936). Organizatia nu a reactionat.

4. Interventia straina razboiul civil din Spania. Desi problema a fost ridicata, Societatea nu a condamnat diferitele forme de 'ajutor' pentru o tabara sau alta in ceea ce mai tarziu va fi considerat preludiul celui de-Al Doilea Razboi Mondial.

5. Dezmembrarea si anexarea Cehoslovaciei de catre Germania (1938;1939).

6. Auschluss-ul - anexarea Austriei de catre Germania (1938).

In mod cert, Societatea Natiunilor nu si-a atins scopul cel mai important - crearea unei formule care sa asigure securitatea tuturor membrilor sai. La baza acestui esec sta chiar modul in care a fost conceput Pactul - plin de ambiguitati si imperfectiuni. Slaba delimitare a functiilor Adunarii si Consiliului, imprecizia mecanismului de hotarare si aplicare a sanctiunilor, lipsa de vointa politica in aplicarea principiilor fundamentale sunt numai cateva dintre cauzele pentru care au facut ca Societatea sa nu poata impiedica declansarea celei de-a doua conflagratii mondiale.]

ONU: art 42: CS: puterea de a decide act militara; art 43: oblig statelor de a pune la disp CS mijl nec; membrii permanenti: putere de veto: - ONU nu poate fi fol imp M puteri, nu poate act in ceea ce priveste disputele dintre m puteri (amenintarile majore)

- diferenta fundam fata de LN (in urma esecului LN de a preveni WW2): permite statelor sa intre in aranjamente de aparare colectiva sau aliante (imp unui adversar) - m ales pt cazurile in care esueaza securit colectiva - cap 8 din carta; ex ONU apeleaza la NATO - BH, Kosovo; cond:- aranjamentele regionale: compatibile cu scopurile Chartei

- +: nevoia consensului intre M puteri - veto (B&S- Liberalism, 169)

[

(16. Jean Barr a, Relations internationales - notes de cours, Universit de Louvain, 1980, pp. 99-100)]

Concertul de putere: 1815 - UK, PRU, RUS, AUT (+FRA-1818)

- rel dintre M puteri europene, pastrarea pacii pe continent; se vor respecta prevederile terit de la Congresul Viena - 1815; pastrarea statu-quo; sch doar prin consens

Precond pt securit colectiva: 1. nici un stat sa nu fie atat de puternic incat nici o coalitie sa nu-l copleseasca ca forta - orice stat tb sa fie vulnerabil; 2. M puteri - vederi fundam asemanatoare as stabilit ordinii intl; - fara M puteri revizioniste; 3. elitele M puteri - min solidarit , const as comunit intl (CK2)

Cond (BBuzan in Dictionar Oxford): 1. acceptarea statu-quo-ului de catre toate statele, pt a renunta la fol fortei in alte scopuri decit apararea propiriului teritoriu; 2. def clara a agresiunii, a i paralizarea act sa poata fi evitata, 3. statele (in parti M puteri) dispuse sa aloce resurse - bani, trupe etc. - pt a preveni agresiunea, chiar daca ac lucru este imp intereselor lor imediate; 4. toate statele sa act activ orice incalcare a sanctiunilor care l-ar putea ajuta pe proscris.

Securitate comuna, conceptul care s-a dezvoltat in Europa ca un raspuns la rivalitatea Est-Vest, propune in mod clar cooperarea ca unicul mijloc legitim de rezolvare a conflictelor. Primul discurs major in problema securitatii comune se regaseste raportul Comisiei Palme din 1982 (PALME,OLAF, Common Security: A Blueprint for Survival, New York,1982), raport care propune sase principii ale securitatii comune:

Toate natiunile au dreptul legitim la securitate;

Forta militara nu este un instrument legitim pentru rezolvarea disputelor dintre natiuni;

Restrangerea este necesara expresia politicii nationale;

Securitatea nu poate fi obtinuta prin superioritate militara;

Reducerea si limitarea calitativa a armamentului sunt o conditie necesara pentru securitatea comuna;

Legatura dintre negocierile armate si evenimentele politice trebuie evitata.

- pp asumarea nec de securit ale oponentului - prin perceptia interesului propriu de securit; incearca sa depaseasca cercul vicios al cursei inarmarilor,

- inlocuirea securit perc unilat cu forme de act coord; securit - impreuna cu altii, nu imp lor (Gareth Evans)

IRI 10.2 Regimuri de securitate

(Richard Little, "Intl Regimes", B&S, pp. 299-316)

- traditie grotiana, a dr intl

Stephen D. Krasner, (International Regimes, Cornell University Press, Ithaca, 1983) regim:- principii, norme, reguli si proceduri de luare a deciziilor fata de care converg asteptarile unui actor intr-o anumita problematica.

Princ:- afirmatii th despre cum fct lumea (ex: GATT: decl cu privire la bunastare globala prin comert liber)

Norme:- standarde generale de comp; se identif dr & oblig statelor. (GATT: statele: barierele tarifare &nontarifare vor fi reduse & in final elim) nu pot fi sch fara a se sch nat regimului

Reguli:- nivel m scazut de generalt; de c m m ori, destinate reconcilierii intre felurite norme &reguli (GATT: L3 - diferente state dezv/subdezv)

Proceduri de luare a deciziilor:- descrieri exacte ale comport. se pot sch pe masura ce sist se dezv (ex: sist de vot)

Krasner (Structural Conflict: The 3rd World against Global Liberalim, 1985)

- clasif regimurilor: in fct de: 1. grd formalizare (continuum: nici un angajament scris pina la OIG); 2. convergenta asteptarilor; 3. geogr - bilat, regionale, globale

- def lui Krasner: grd inalt de institutionalizare

- dezv m ales dupa constatarea efectelor globalizarii - gestionarea procesului

- regimurile: dezv in mom in care se identif o problematica de interes comun

- scopuri fundam: scaderea posibil de a trisa, cresterea transparentei&interact

- regim de securitate:- apare cind un grup de state coop pt a-si gestiona disputele si evita razboiul prin ameliorarea dilemei securit atit prin propriile actiuni cit si prin pp legate de comport celorlalti (R Jervis in B&S 260)

- Concertul Europei (Sf. Alianta?): regim - alianta conservatoare imp revolutiilor &conflictelor in epoca de dupa Napoleon

- 1817: acordul Rush-Bagot:- demilitarizarea M lacuri (regim care a cont sa se aprofundeze etc.)

- nu toate regimurile sint eficiente: Jervis ("Security Regimes", 1983) SALT 1 (1972) & SALT" (1983( - pt ctrl cursei inarmarilor USA-URSS - regimuri ramase litera moarta - ambele parti au cont sa dezv noi tehnol, in ciuda negocierilor & acordurilor; pe de alta parte 1968: Tratatul de Neproliferare Nucleara - semnat pina in prezent de 170 de state.

ex: CSCE - OSCE

Comunitati de securitate

-: "un aranjament colectiv ai carui membri au motive sa creada (trust) ca util coercitiei mil & ec in rel lor sint neprobabile" (Raimo Väyrynen)

:- "se dezv cind exista o reala convingere ca membrii comunit nu vor lupta fizic unii cu altii, ci isi vor rezolva disputele in alt mod" - K Deutsch

- KD (et al., Political Community and the north Atlantic Area, PrincetonUP, 1957): - incercare de a masura extinderea comunicatiilor & tranzactiilor intre societati - un grd inalt de leg transnat intre soc duce la rel pasnice care inseamna m mult decit simpla absenta a razboiului. Integrare:- sensul comunit a fost atins:- oamenii au ajuns sa accepte ca probl & conflictele lor lor pot fi rezolvate fara apelul la forta fiz pe scara mare - ex: zona nord-atlantica.

- cond pt aparitia unei comunit de securit: 1. comunic soc crescute (stud nr de scrisori etc); 2. o M mobilit a persoanelor; 3. leg ec puternice; 4. scala larga a tranzactiilor umane reciproce.(in J&S, p. 111)

SC: - elem cheie: predictabilit & incredere (RV 166); accentul: sentimentul identitar

Adler&Barnett (RV 167): increderereciproca&identit colectiva

- R&J: NL: dem consolidate din EUR Occ, USA, JAP: comunit de securit: extrem de improbabil / de negindit ca va exista un conflict violent intre ac state in viitor

- A: modelul pinzei de paianjen al lui John Burton (liberalism sociologic) vs. modelul bilelor de biliard (R & NR) .(in J&S, p. 112)

- metodol lui K Deutsch. - criticata - KD: behaviorist: negarea relevantei const in comport uman; comport: reactie identif&cuantif la stimuli int& ext masurabili; accent deosebit pe infl mediului - comport se invata prin asoc & conditionare;

- infl as interact simb - Mead. Interact simb: - imaginea soc ca o struct de roluri soc ce cond oamenii in privinta comport dezirabile dpdv soc.

- "FC: Fundamentul sociologic e destul de subtire la D, dar a evoluat mult in ultimul timp, cu ajutorul constructivismului & post-m. 'We feeling'/community e pus in legatura cu conceptul de identitate si identitate comuna, inclusiv 'positive othering', 'extended self', importate din psihologia sociala.

Metodologie:

Fiind behaviorist, D are metode empirice de a studia asta, metode care au fost contestate in mod repetat tocmai din cauza behaviorismului lui (intesitatea schimburilor transfrontaliere, volum postal, etc).-

Studiile recente studiaza empiric relatia self-other si 'common identity' etc prin analiza de discurs si/sau opinion polls ('cu cine vaidentificati', 'prietenii natiunii', 'perceptia vecinilor' etc)."

IRI 11.1 Th pacii democratice

- th a rolului pol interne (a naturii regimului) in RI

- porneste de la o constatare: lipsa conflictelor armate intre statele dem

- aparuta in anii '80, pornind de la ideile lui Immanuel Kant Pacea eterna

- IK: dem sint inerent pasnice in rel dintre ele (I art definitiv); in timp, dem vor forma un grup din ce in ce m numeros in cadrul SI (al II-lea art definitiv) (cartea lui IK: aparuta in 1795 - M Doyle: dem : SWI, FRA - 1790-1795; USA: 1776; 1800-1850: 8 state: BEL, UK, Piemont, DEN, HOL); statele cu o m M libertate a cetatenilor - avantaj competitiv asupra celorlalti (Universal History)

- Tipologie:

1. th monadice: dat constringerilor instit interne, dem sint m p inclinate spre razboi (Rummel, MacMillan)

2. th diadice/ relationale: dem nu lupta intre ele, dar lupta cu statele non-dem (Michael W. Doyle, 'Kant, Liberal Legacies, and Foreign Affairs', Philosophy and Public Affairs, 12 (1983), Bruce Russett, Grasping the Democratic Peace (Princeton, 1993)

Ipotezele care stau la baza th pacii dem:

1. constringeri instit interene

2. norme &cult dem: statele tb sa se recun unul pe altul ca dem - leg cu procesele de constr a identit; constr soc a comunit de securit

Cauze nec & suf ale pacii dem: 1. repr dem republicana; 2. hotarirea de a apara HR; 3. interdep transnat.

Def unui regim al republicii dem: (Michael W. Doyle) (republica: sens kantian: res publica; opus ideii de monarhie absoluta)

1. ec de piata, bazate pe propr privata; 2. suveranit externa; 3. cetateni cu dr politice; 4. guvern republican repr - ctrl asupra pol interne, inclusiv rel ext & probl de aparare; 5. legislativ eficient, ales prin sufragiu competitiv; 6. nivel min pt dr de vot, inclusiv sufragiu feminin ( in th lui M Doyle, difera ce inseamna repr dem. el da drept conditii 30 per cent or more male suffrage, female suffrage that is granted within a generation of the development of an extensive female suffrage movement)

Comport unui guvern republican dem (Michael W. Doyle):

- nivel int: constringerile instit conduc la o pol de prevedere - tb obt consimtamintul cetatenilor inainte de orice implicare mil a statului (RSU: in afara de aparare);

- nivel intl: pace separata intre dem: respectul comun pt HR fac statele dem sa isi respecte unul altuia "personalit morala", m ales in termenii princ non-interbventiei;

- IK: spiritul comertului":- rel intra-liberale:- marcate de intercat &interdep soc& ec; bunastarea celuilat: nec ca partener comercial;

- deseori: statele dem se angajeaza in conflicte cu statele non-dem din aceleasi motive pt care nu se lupta intre ele (constr constit, interese ec impartasite, respectul pt HR)

- statele dem: intr-un razboi se afla de aceeasi parte

+ : Rummel: in gen, statele dem au o m m apetenta pt razboi decit cele nedem

CHECKS AND BALANCES: - in sist constit USA, nici una din puteri nu poate dobindi ctrl as celorlate, fiind ctrl la rindul sau;

soc cu o soc civila dezv;

cetatenii nu doresc sa suporte costurile razboiului - in afara cazurilor in care exista o probl de unif emotionala)

Critici:

nat transnat a fen dem & razboaielor - nu sint acelasi lucru indiferent de context (dem: conept lim la proc electorale, modelul poliarhic liberal); razboi: sch introd de nuclear - initierea razboiului: m m problematica;

nat "statista" /statocentrica a th - statul def in termeni terit _ nu pot fi luate in consid efectele globalizarii, si ale proc de sch soc in gen : decolonizare, org transnat;

"mature democracy stability" vs. "democratization/immature democracy instability" Democratizing instability thesis (Mansfield and Snyder, 1995)

irelevanta statistica : nr p m de cazuri pt st dem & razboaielor

Ex c m discutabil: WWI: GER: dem?: reichstagul: ales dem, + de regula, se respectau dr cetatenilor; + cancelarul: numit de Reichstag;

dar: cancelarul: responsabil in fata imparatului (nu al parlam); guvernul: nu depindea de parlam in mod absolut in chestiuni bugetare; - Reich II: stat liberal sub legisl republicana in chestiuni int

ext & militar: autorit efectiova a imparatului asupra armatei - rol min pt min de resort; rol activ al imparatului in pol ext (atasatii mil: sub autorit lui Wilhelm) etc (nota subsol in Doyle, pp. 216-217)

11.2 Conflictul inter-statal

(Kegley&Wittkopf, pp 408-453)

RI: conflictul intre state: - poate fi privit ca o forma in care se manifesta interact - apare in momentil in care 2 parti percep diferentele dintre ele, fiecare incercind sa le rezolve in propriul beneficiu; cauze f diverse: ec, relig, ideol, pol, etnice

- mijl diferite de a gestiona tensiunile: in princ, diplomatice (bilat, multilat - OIG) & militare - forta & amenintarea cu forta - blocada

Razboiul: implicarea violentei armate intre 2 /m multi actori; forme ale violentei armate relevante pt RI: intre state, intern (civil); terorism

Conflictul armat inter-statal

-statul: instit soc ale carui princ fctii sint ordinea int & protectia subiectilor (supusi, cetateni) in fata agresiunilor ext; razboiul & pregatirile pt razboi: in centrul preocuparilor oricarui stat; purtarea razboiului- drept suveran al statului; aranjkamentele (inlocuieste dr suvernaului); aranjamentele de securit intl: incearca lim apelarii la ac drept; consid legitima fol lui numai pt autoaparare& indeplinirea oblig asumate - aliante, operatiuni ale NU

von Clausewitz: "cont pol cu alte mijloace": util razboiului ca instr rat al pol

- c m imp din persp RI: conflictele generale/ sistemice/ hegemonice/ mondiale: implica toate/majorit M puteri; redistrib de putere la nivel global;+: impunerea unor modele pol, cult, ec etc.

ex: Razboaiele napoleoniene: coalitie ce se impotrivea pretentiilor hegemonice ale FRA; +: raspindirea ideilor Revolutiei - statul-natiune etc

-fol unei def statistice: conventional: razboiul: conflict armat cu m m de 1000 morti

Cauzele aparitiei razboaielor: - identif diferit in fct de paradigma; se poate analiza la fiecare nivel - nat umana, cauze interne ale statului, sistemice

nat umana: explic bazate pe decizii ale liderilor pol - rautatea ac, nevoia de prestigiu; darwinism soc; + violenta specifica fiecarei soc (Ted Robert Gurr);

nivelul statal: razboiul: cauza princ atit pt natalitatea, cit si pt mortalit statelor: f multe state: aparute in urma unui conflict - imperii ce s-au destramat - America Latina - sec 19, WWI - Europa centrala, Orientul Mijlociu, per decolonizarii LIII, YUG;

- dezv ec: cautarea de resurse de toate tipurile - ex. JAP; nevoia de dezv, cautarea de piete - explic de tip marxist; dezv imp coloniale: protejarea propriilor comercianti, cautarea altor resurse & piete, impiedicarea altor M puteri de a accede la colonii etc (GER inaintea WWI)

- cauze cult: pot declansa puternice implicari emotionale: razboaiele religioase, nationaliste - leg stat-natiune, specifica epocii moderne; razboiul: factor unificator / fondator pt o natiune: razboaiele lui Bismarck, Plevna & WWI pt ROM, Galipolli pt NZE& AUS (mitol pol - antropol pol:- haosul ciclic)

+: th feministe etc.: razboiul:- consecinta a unei cult masculine, ce glorifica violenta - conditioanre cult; militarismul soc germane/ japomeze inainte de WWI

- cauze pol: tipul de guvern: exportul de revolutie pt statele revolutionare - impunerea propriului model pol - URSS, protejarea celor afectati; th pacii dem; +: util in scop pol a solidarit declansate de un razboi

- nivelul sistemic: th NR:- distrib globala de putere;

th ciclice - ex: Modelski: se refera la SI modern (M descop geografice, revol ind etc) la fiecare aprox 100 de ani apare o M putere ce cauta hegemonia - cicluri ale hegemoniei; razboaie hegemonice- hegemonul se confrunta cu un pretentent /coalitie; interese comerciale globale - imp puterii maritime

ciclul POR: sec 15; 1580-1609: ciclul HOL; 1688-1713: razboaiele lui Ludovic XIV (ciclu 1 UK); 1792-1945: ciclu 2 UK; per sint intrerupte de razboaie

I stat care se industr: HOL (inlocuieste POR, ocupata de ESP) pen Malacca, Singapore; inlocuita dupa 1688 (Glorioasa Revolutie) de UK- Londra inlocuieste Amsterdamul ca centru comercial & pol; Wilhelm de Orania pe tronul UK; unificare a coroanelor

2 cicluri hegemonice britanice: 1713 (pacea de la Utrecht) - razboaiele Revolutiei; 1815; razboaiele de impunere a hegemoniei UK in dauna pretentiilor FRA - Ludovic XIV-Napoleon - I ciclurile hegemonic britanic; WWI&II: conflict intre hegemonia UK si cea a GER (in Pacific, o competitie separata USA-JAP); dupa WWII- USA (CW: pretentiile la hegemonie ale URSS)

- dupa WW2: conflictele armate dintre M puteri: au disparut - importanta fact nuclear - a deplasat conflictele; razboiul dintre superputeri a fost inlocuit de cel "prin intermediari" - L III; spatiul care constit miza centrala a CW - EUR - pace "rece"

- caract razboiului se sch: prin sch amenintarilor & tehnologizare a razboiului: WWI: a adus ideea razboiului ind, intre soc; se abandoneaza treptat, mai ales dupa sf CW , ideea napoleoniana a "natiunii sub arme" - armata de profesionisti;

inchiderea cercului deschis de Revol FRA; +: eve: recup razboiului ca mijl pol.

Razboiul civil

- conflict armat intre 2 grupuri din ac tara, pe care statul nu mai reuseste sa il ctrl; statul nu mai respecta def lui Weber, de detinator al monopolului violentei legitime; Westphalia: sf al unuia din ultimele razboaie religioase in EUR

- cauze diverse: pol, ec, religioase, etnice etc.

- relevanta pt RI: pe mai multe planuri:

RUS: - interventia puterilor straine: ca mijl de a se apara imp expansiunii ideol bolsevice; +: Lenin a extras RUS din WWI; (+: comp cu reactia fataa de razboiele Revolutiei & napoleoniene)

ESP: - teatru de incercare al noilor tactici & tehnici de catre puterile revol din EUR, ce se pregateau de o noua confruntare mondiala; esec al dem de a se implica, in ciuda apelurilor guv leghitim republican;

razboaiele de elib: razboi civil ce devine intl prin recun statutului de actor: Indochina, ALG; rezolutie a AG a NU ce recun legitimit razboaielor de elib; YUG: puterea centrala a esuat in a negocia conflictul din ce in ce m tensionat dintre republici, ce si-au proclamat indep; conflictul devine intl prin recun statalitatii fostilor federati;

+: preocupari de aparare a propriei securit (pacea & securit sint indivizibile) - refugiatie etc;

+ doctrina Clinton: angajare activa in pol mondiala, inclusiv prin fol interventiei militare, pt a lim genociduri etc, spre largirea comunit dem liberale (RWA, SOM, YUG - BiH, Kosovo)

Terorismul

- fol in scopuri pol a violentei de catre grupuri sub- / transnat; obiective la nivel int&ext etc (imp imperialismului, a capitalismului, a culturii Occidentale, a puterii ocupante); pt RI: intereseaza m ales urmarile, prin infl as pol ext a statelor, a SI etc: Gavrilo Princip - 1914, Menahem Begin:- atentatul din 06.46 de la hotelul "King David"din Ierusalim, OEP- Yasser Arafat; - entitati statale mostenitoare inclusiv ale activit teroriste; kurzi; +: activit terorista: conside amenintare la adresa securit nat ("noile amenintari")

- state-sponsor ale terorismului: acuzatii adresate unor state de implic, prin asistenta, finantare, inarmare etc oferite ilegal unor grupuri teroriste; motiv de max tensiune intre state (bombardamentele as Libiei efectuate de USA)

- noua solidarit intl fct de atit fata de terorism / misc de elib.

- 11.09.2001: doctr "razboiului preventiv", "razboiul global imp terorissmului): Afghanistan: nu statul a atacat, ci un grup care isi avea acolo HQ (statul putea sa-l predea? Oricum, i-a acordat asistenta).

12.1 RAZBOI SI SECURITATE NUCLEARA

Armele nucleare au schimbat, incepand cu perioada celui de-al doilea razboi mondial, intr-o maniera radicala modul in care razboaiele sunt deopotriva concepute si purtate. In ce a constat aceasta schimbare concreta vom incerca sa aflam in cele ce urmeaza, cautand sa identificam o serie de elemente care au determinat ca relatiile internationale sa se altereze permanent incepand cu momentul descoperirii armei nucleare.

Din acest punct de vedere, in analiza noastra vom urmari o serie de coordonate fundamentale in analiza armelor nucleare si a politicilor nucleare deopotriva. Prima dintre aceste coordonate fundamentale este reprezentata de triada nucleara care consta din cele trei elemente fundamentale ale unei arme nucleare functionale si operationale:

BOMBARDIERUL STRATEGIC

ICBM SLBM

Intercontinental Sea Launched

Ballistic Missle Ballistic Missle

Aceasta triada consta practic din vectorii nucleari necesari operationalizarii unei arme nucleare. Vectorul nuclear reprezinta vehicolul care poarta la tinta incarcatura nucleara.

O alta coordonata esentiala in analiza noastra o constituie evolutia politicilor nucleare la nivel national si international. In acest sens, urmarim indeosebi felul in care armele nucleare au fost concepute politic si in aceeasi masura felul in care a fost reglementata folosirea lor. In aceasta perspectiva subliniem importanta dimensiunilor proliferare/non-proliferare si a alternantei lor.

Intr-o perspectiva istorica, inceputul dezvoltarii armelor nucleare se regaseste in anii celui de-al Doilea Razboi Mondial, cand se incepe dezvoltarea Proiectului Manhattan, prin intermediul caruia guvernul SUA reuneste o serie de cercetatori a caror unica misiune este sa dezvolte o arma cu o putere de distrugere superioara oricaror arme care existau in acel moment si erau disponibile statelor in vederea castigarii celui mai mare conflict mondial pana in prezent. In urma cercetarilor intreprinse de grupul de specialisti, proiectul bombei atomice este pus in aplicare, o replica la scara a acesteia fiind testata cu cateva luni inainte de incheierea conflictului cu Japonia in 1945, in poligonul de la Almogordo, New Mexico, 17 iulie 1945. Acesta este practic punctul de inceput al istoriei armelor nucleare, istorie care va schimba intr-o maniera radicala si ireversibila istoria relatiilor internationale post-belice. Trebuie mentionat ca in cadrul Proiectului Manhattan sunt dezvoltate planurile pentru doua categorii diferite de bombe atomice - una de tip Fat Man (care, de altfel, a fost si testata) si una de tip Little Boy - avand insa o capacitate de distrugere asemanatoare.

Impactul acestei descoperiri istorice a fost relevant prin insasi testarea sa initiala, insa el va fi descoperit in mod tragic de intreaga omenire odata cu folosirea armei nucleare de catre SUA in Japonia la Hiroshima si Nagasaki, pe 6 si respectiv 9 august 1945. Revelatia destructivitatii extreme a noii arme a condus la o schimbare fundamentala in relatiile internationale incepand cu acel moment: s-a creat arma care putea sa produca, in mod direct si efectiv, anihilarea umana, ea putea practic sa stearga un stat si populatia lui de pe fata pamantului, arma absoluta dupa cum o numea Bernard Brodie. Acest lucru a condus la anihilarea rationalitatii razboiului, fie ca este vorba de cazul unui conflict intre un stat ce poseda arma nucleara si un stat care nu o poseda, fie ca este vorba de un conflict intre doua puteri nucleare. In primul caz, in care conflictul escaladeaza intre o putere nucleara si un stat non-nuclear, razboiul iese practic din logica actiunii statului deoarece folosirea armei nucleare de catre puterea nucleara asupra celei non-nucleare poate sa conduca la extinctia efectiva a acelei natiuni si a statului cu pricina. In acest caz, miza razboiului, sau a evitarii lui, este insasi supravietuirea biologica nationala, mai mult decat supravietuirea si integritatea institutionala a statului respectiv. In cel de-al doilea caz, in care un conflict ar escalada intre doua puteri nucleare, razboiul nuclear nu intra in logica rationala a razboiului intrucat dispare insasi ratiunea de a purta razboi: apararea impotriva distrugerii de catre inamic; in aceasta situatie, distrugerea este reciproca, ca atare, nu poate fi desemnat un castigator al unui astfel de conflict, deoarece exista probabilitatea ca nici unul dintre statele participante la conflict sa nu-i supravietuiasca. Mai mult decat atat, este foarte greu de argumentat ca in implicarea intr-un conflict exista ratiuni mai puternice sau mai presus de existenta, prezervarea si continuitatea societatii umane. Ori un razboi nuclear ar insemna tocmai distrugerea acestei societati si a ratiunii de a exista a statului. In concuzie, razboiul nuclear nu este rational, in aceeasi masura in care nu este acceptabil. Arma nucleara este o arma total diferita de orice altfel de arma folosita pana in acel moment pentru a castiga razboaiele, ea nu este o arma cu care se castiga razboaie, nu este o war winning weapon.

Insa intelegerea acestei schimbari profunde nu a fost nici prompta si nici automata. Mai degraba, testarea armei nucleare direct pe campul de lupta a reprezentat evenimentul care a condus la clarificarea acestei perspective. Ea nu a existat inca de la inceput, ci reprezinta partea unei evolutii istorice. Exista asadar o linie de evolutie a conceptiei despre arma nucleara si folosirea acesteia care incepe odata cu insasi construirea acesteia, putand fi identificate de-a lungul sau cateva momente de o importanta aparte.

Primul dintre aceste momente il reprezinta momentul imediat premergator testarii armei nucleare in lupta in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial in Japonia, evidentiata in gandirea strategica americana, care considera arma nucleara ca fiind un tip de arma conventionala cu o putere de distrugere mult mai mare. Guvernul SUA initiaza Proiectul Manhattan cu singurul si declaratul scop de a produce o arma care sa le permita castigarea conflagratiei in care erau implicate din 7 decembrie 1941. Aceasta arma a fost gandita in perspectiva conventionala la inceput, in sensul in care se dorea crearea unei arme cu o putere de distrugere mult mai mare decat cea a armelor disponibile deja statelor beligerante. Astfel au fost realizate planurile celor doua categorii de bombe atomice, Fat Man si Little Boy. Pana la testarea propriu-zisa a armei in 1945, nu se cunostea puterea de distrugere exacta a acesteia. Desi ea fusese aproximata de catre cercetatorii care au dezvoltat-o, testele efectuate de SUA in 1945 depasesc asteptarile oficialilor si pe ale cercetatorilor deopotriva. Puterea sa de distrugere intrecea orice alta arma cunoscuta pana in acel moment. Initial s-a considerat ca aceasta era arma cu care se poate castiga razboiul.

Ca atare, s-a luat in 1945 decizia de a o folosi pe campul de lupta in Japonia pentru a grabi capitularea acesteia la cateva luni dupa capitularea neconditionata a principalului aliat al sau, Germania nazista. Acesta este punctul culminant in care incep sa se ridice intrebari, critici si opozitii in privinta folosirii armei nucleare. Perspectiva pagubelor imense si a numarului urias de victime pe care le produce folosirea armei nucleare la Hiroshima si Nagasaki ridica o serie de semne de intrebare in ceea ce priveste oportunitatea folosirii acesteia in conflict. Presedintele Truman, singurul presedinte din istorie care a folosit arma nucleara intr-un conflict international, a ordonat oprirea folosirii bombei atomice impotriva unei a treia tinte japoneze in 1945 dupa ce a fost martorul distrugerii extreme pe care o produce aceasta. Mai mult, in discursul pe care acesta il tine dupa capitularea Japoniei in 1945, Truman subliniaza: "Descoperirea mijloacelor de dezlantuire a energiei atomice ( . ) se poate dovedi intr-o buna zi a fi mai revolutionara in dezvoltarea societatii umane decat inventarea rotii, a motorului cu aburi sau a motorului cu combustie. Niciodata in istorie societatea nu s-a confruntat cu o putere cu un potential de pericol atat de mare, si in acelasi timp cu un potential atat de promitator pentru viitorul omenirii si a pacii mondiale." Ar fi de amintit faptul ca Truman a refuzat cu tarie utilizarea armei nucleare in timpul razboiului din Coreea (1950-53), mergand pana la a-l demite pe sustinatorul acestei strategii, faimosul general Douglas McArthur. Cu toate acestea, mai ales in randul militarilor americani, continua sa domine conceptia potrivit careia arma atomica este doar un explozibil de foarte mare putere, fiind insa o arma ca toate celelalte folosite pana atunci, continuandu-se astfel logica ce a stat la baza insasi a dezvoltarii armei nucleare. Arma nucleara este si poate fi utilizata asemenea oricarui alt armament conventional.

Este necesar sa subliniem insa setul de conditii care au favorizat aparitia acestei conceptii la nivelul politic si militar american. In primul rand, SUA, in 1945, era singurul stat din sistemul international care detinea atat tehnologia necesara constructiei armei atomice, cat si arma in sine. Mai mult decat atat, SUA era singurul stat din sistemul international care dispunea de vectori nucleari, respectiv de bombardierul strategic. Desi exista diferente foarte mari intre bombardierul strategic al zilelor noastre (de exemplu, bombardierul B2 Spirit are o raza de actiune de aproximativ 16000Km), in 1948 SUA avea totusi bombardiere strategice cu o raza de maxim 6000Km. Aceste diferente sunt insa usor explicabile prin progresul tehnologic mai ales in domeniul tehnologiei militare sau cu utilizare duala din perioada Razboiului Rece si post-belica. De asemenea, una dintre conditiile care au favorizat acest tip de gandire in privinta armelor nucleare o reprezinta faptul ca in 1945-1950 nu exista decat un singur tip de arma atomica a carei capacitate de distrugere varia in jurul catorva zeci de kilotone.

Aceasta modalitate de a concepe arma atomica domina gandirea americana aproximativ pana la inceputul anilor '50 (cel putin in primii sapte-opt ani ai Razboiului Rece si chiar in Razboiul din Coreea) cand o serie de schimbari in distributia de putere internationala (mai ales la nivel militar) tind sa modifice profund aceasta conceptie. Abia din acest moment putem spune ca exista propriu-zis o relatie extrem de importanta intre arma nucleara si elaborarea unor politici nucleare nationale si internationale. Aceasta relatie a fost insa marcata de cateva modele importante de conceptualizare a armei nucleare si a folosirii ei.

In 1949 in SUA se dezvolta ceea ce s-a numit leviathanul nuclear, si anume bomba cu hidrogen. Numai doi ani mai tarziu, in 1951, URSS isi construieste propria bomba cu hidrogen. Spre deosebire de bomba atomica, bomba cu hidrogen, sau arma termonucleara, are o capacitate de distrugere incomparabil mai mare (de ordinul zecilor de megatone). Ca atare, exista deja o diversitate a armamentului nuclear de dezvoltat.

Dupa 1955 intervine un factor fundamental care a modificat radical conceptia americana si internationala, in general, privind armele nucleare: in august 1948 URSS testeaza pentru intaia oara arma nucleara pe care o dezvoltase in doar trei ani. Astfel, SUA inceteaza sa mai fie singura putere nuclearizata din sistemul international. Situatia este cu atat mai grava si mai complicata cu cat cele doua superputeri, SUA si URSS, se aflau deja intr-un intens Razboi Rece, ceea ce crestea in foarte mare masura gradul de risc de escaladare a unui conflict nuclear.

In acest moment incepe sa se puna problema ripostei nucleare a URSS impotriva unui atac nuclear al SUA. Rezultatul acestor dezbateri in SUA l-a reprezentat adoptarea Massive Retalliation Doctrine, respectiv Doctrina Represaliilor Masive la inceputul anilor '50. Aceasta este prima doctrina strategica a SUA. Doctrina Represaliilor Masive consemna ca raportul ofensiv-defensiv de forte dintre est si vest s-a schimbat, balanta militara s-a dezechilibrat, iar doctrina in cauza se constituia ca un raspuns la aceasta situatie internationala. Ea era o doctrina responsiva in cazul unui atac al URSS sau al aliatilor sai asupra SUA, in sensul in care la orice atac sovietic asupra sa, SUA isi rezerva posibilitatea de a ataca cu mijloacele pe care le considera necesare si in proportia pe care o considera potrivita. Cu alte cuvinte, in cazul in care URSS sau vreunul din satelitii sai ataca SUA, aceasta isi rezerva dreptul de a-i ataca masiv folosind arme nucleare, vizand distrugerea completa. Aceasta doctrina considera, desi implicit, ca un razboi nuclear poate fi castigat, si ca in eventualitatea unui atac sovietic asupra sa SUA va supravietui pentru a utiliza intreg arsenalul sau impotriva atacatorului; ea este ultima doctrina care considera ca un razboi nuclear poate fi castigat si ca arma nucleara, desi este diferita, poate fi folosita asemeni armelor conventionale, drept arma ce are ca scop castigarea razboiului. Totodata, Doctrina Represaliilor Masive este preluata si de NATO, a carui doctrina oficiala va ramane pana in 1968. Aceasta doctrina a avut la baza in principal superioritatea SUA in ceea ce priveste numarul de focoase nucleare, precum si a vectorilor nucleari. La inceputul anilor '50 SUA dispunea de bombardiere strategice care puteau sa lanseze incarcatura lor nucleara la aproximativ 6000Km de baza. In plus, ele detineau un numar net superior celui posedat de URSS.

Situatia se schimba insa inca o data la sfarsitul anilor '60, cand apare cel de-al treilea picior al triadei nucleare, si anume SLBM, Sea Launched Ballistic Missle (racheta balistica lansata de pe mare, in speta de pe submarine). Acest lucru schimba conceptia asupra razboiului nuclear. Daca pana in acel moment se considera ca in cazul iminentei razboiului nuclear, acesta poate fi castigat daca ataci primul bazele si rampele de lansare ale inamicului cu un arsenal foarte puternic, odata cu aparitia SLBM-urilor, aceasta conceptie nu mai are sustinere practica deoarece daca bazele de pe continent pot fi detectate si lovite cu precizie de incarcatura nucleara, atunci cand exista posibilitatea lansarii de rachete intercontinentale de pe submarine aceasta face ca iminenta si provenienta pericolului sa fie incerta. Practic nu se cunoaste de unde incarcatura este lansata. Ea poate fi lansata din orice punct al Globului suficient de apropiat pentru a se incadra in raza de actiune a SLBM-urilor, si in orice moment. La inceput raza de actiune a SLBM-urilor era destul de mica (de la cateva sute la cateva mii de km); acestea au fost folosite mai ales de SUA si au purtat numele de Intermediate Range Ballistic Missles, IRBM, respectiv rachete balistice cu raza medie de actiune. Astazi insa un SLBM poate traversa cu usurinta aproximativ 6000km si sa-si loveasca cu precizie tinta. In plus, SLBM-urile din anii '60 erau ghidate de catre om, in timp ce in zilele noastre SLBM-urile sunt ghidate fie prin GPS, infrarosu, cipuri de memorie care citesc cartografia din regiunea tintei, etc. In plus, daca bazele de pe continent pot fi urmarite prin satelit si se poate observa inceperea pregatirilor de lansare cu cel putin cateva ore inainte de lansarea propriu-zisa, submarinele nu pot fi urmarite in permanenta.

Ca urmare a acestui nou progress tehnologic, SUA a elaborat o noua doctrina nucleara, care a fost adoptata la sfarsitul anilor '50 in SUA si de NATO in 1968, si care functioneaza pana in zilele noastre: Flexible Response Doctrine, respectiv Doctrina Raspunsului Flexibil, elaborata de generalul Taylor, in lucrarea Uncertain Trompet (1957), si la cateva luni mai tarziu de Henry Kissinger. Aceasta este prima politica nucleara americana ce incadreaza logica escaladarii conflictului sustinand ca in eventualitatea oricarei agresiuni, SUA va raspunde cu mijloace proportionale respectivei agresiuni si in aceeasi proportie cu aceasta. Deosebirea fundamentala a acestei doctrine fata de Doctrina Represaliilor Masive este ca aceasta are si o dimensiune conventionala foarte dezvoltata, spre deosebire de cea a Represaliilor Masive. In plus, ea este prima care face diferenta dintre cele doua tipuri fundamentale de atacuri nucleare:

Atacul strategic - cel care vizeaza distrugerea unor obiective strategice, de importanta primara; ea se refera in principal la lovitura strategica nucleara cu un vector nuclear a unei tinte esentiale a adversarului (caz in care raspunsul acestuia va fi de aceeasi proportie);

Atacul tactic - lovitura tactica nucleara se refera la folosirea armelor nucleare tactice sau a dispozitivelor nucleare de intensitate si capacitate redusa ce pot fi folosite impotriva unor tinte mici si de relevanta secundara. Aceasta acceptiune este extrem de importanta avand in vedere ca in afara de SUA si URSS care posedau si arme nucleare strategice, toti ceilalti sateliti sau aliati ai lor nu posedau decat dispozitive nucleare de intensitate medie, capabile sa loveasca numai tinte mici aflate la distante continentale, si nu intercontinentale (rachete cu raza mica sau medie de actiune, rachete de croaziera, etc). Purtatoare de arme nucleare tactice sunt: ALCM, respectiv Air Launched Cruise Missle (racheta de croaziera lansata din avion) si SLCM, respectiv Sea Launched Cruise Missle (racheta de croaziera lansata de pe mare).

La scurt timp insa apar MIRV-urile, respectiv Multiple Independently Targetable Reentry Vehicles, rezultate in urma adaptarii rachetelor nucleare astfel incat sa poata sa transporte mai multe incarcaturi nucleare simultan care la reintrarea in atmosfera se ghideaza fiecare catre propria-i tinta. Acestea prezinta un grad de periculozitate mult mai mare si sunt foarte greu de monitorizat.

Insa SUA nu a fost singura superputere ce a dezvoltat politici nucleare. URSS a dezvoltat de asemenea o serie de politici nucleare prin care isi reglementa folosirea propriului arsenal nuclear. Prima dintre aceste doctrine poarta numele de a fost dezvoltata la jumatatea anilor '60 de maresalul Sokolovski. Aceasta implica faptul ca intr-un conflict major intre superputeri folosirea arsenalului nuclear (de catre URSS) va fi una masiva si totala. Aceasta insemna ca in eventualitatea unui atac nuclear al SUA sau al aliatilor sai asupra URSS sau a satelitilor sovietici, URSS avea sa raspunda cu intregul arsenal nuclear operational de care dispunea si viza distrugerea totala a inamicului. Cea de-a doua doctrina nucleara sovietica este Doctrina Brejnev, care sustine ca URSS, in cazul escaladarii unui conflict militar intre SUA si URSS, nu va fi prima dintre superputeri care va folosi arma nucleara. In mare parte, doctrinele sovietice cu privire la armele nucleare sunt mai degraba raspunsuri la politicile nucleare americane, insa acest lucru nu stirbeste intru nimic importanta lor.

De remarcat ca aceste doctrine se dezvolta intr-o perioada in care paritatea nucleara intre cele doua superputeri nu exista, balanta tinzand sa incline spre SUA care detinea mai multe focoase nucleare si mai multi vectori nucleari. O data ce s-a ajuns insa la o paritate nucleara intre cele doua superputeri (spre sfarsitul anilor 1960), a fost adoptata in egala masura atat de SUA (implicit si NATO) si URSS (implicit si toate statele Pactului de la Varsovia) a Doctrinei Mutual Assured Destruction (MAD, distrugere mutuala asigurata), deoarece, spre deosebire de URSS care s-a angajat ca nu va folosi prima arma nucleara, SUA si NATO nu au afirmat niciodata acest lucru. Aceasta doctrina consemna doua dimensiuni esentiale ale situatiei internationale din momentul respectiv: pe de o parte este vorba de o paritate a numarului de focoase si de vectori nucleari intre cele doua superputeri, ceea ce insemna ca un atac nuclear poate conduce la distrugerea intregii lumi; pe de alta parte, fiecare dintre cele doua superputeri are capacitatea celei de-a doua lovituri (Second Strike Capability) care se refera la faptul ca in cazul unui atac nuclear supriza al unei superputeri asupra celeilalte, acesteia din urma ii ramane suficienta capacitate de riposta (mai ales datorita SLBM-urilor) pentru un raspuns de intensitate considerabila. Acest lucru face ca pentru prima putere daunele posibile sa fie inacceptabile, deoarece fiecare dintre statele inarmate cu arme nucleare are atat capacitatea de a distruge complet celalalt stat, cat si capacitatea celei de-a doua lovituri. Aceasta doctrina a conferit o stabilitate insemnata sistemului bipolar din perioada Razboiului Rece, insa aceasta stabilitate a inceput sa se zdruncine la inceputul anilor '80, odata cu politica lui Reagan si scutul antiracheta pe care acesta ameninta ca il va construi. Exista chiar o seama de istorici care considera ca amenintarea cu constructia scutului antiracheta de catre SUA a fost cea care a determinat in ultima instanta colapsul URSS care investea sume din ce in ce mai mari in cercetarea impotriva scutului antiracheta. Ceea ce este de mentionat insa este ca aceasta politica a scutului antiracheta a ramas o problema actuala pana in zilele noastre. De pilda, in primul mandat al sau presedintele american, George W. Bush, a avut ca prioritate de politica interna de aparare construirea scutului antiracheta. Acest scut antiracheta presupune dezvoltarea unei capacitati defensive la sol si in spatiu a SUA care sa permita detectarea si distrugerea focoaselor nucleare care se indreapta spre teritoriul sau sau al statelor aliate, inainte ca acestea sa patrunda in atmosfera. In ciuda semnarii Anti-Ballistic Missle Treaty, SUA l-a denuntat in 2001, in vederea realizarii acestui scut anti-racheta. Importanta acestuia este uriasa in masura in care in urma construirii lui MAD ar putea sa nu mai fie aplicata, intrucat unul dintre statele nuclearizate va putea sa evite un atac nuclear al inamicului sau, in timp ce isi pastreaza capacitate de riposta fara nici un fel de daune sau cu daune acceptabile.

In timpul Razboiului Rece, armele nucleare nu au fost niciodata intrebuintate impotriva adversarului de catre nici una dintre puterile nucleare, ele avand mai degraba rolul de descurajare. Dupa copalsul URSS, in 1991, s-a ridicat o noua problema esentiala: numarul de state care detin arme nucleare a crescut. In procesul de dezintegrare al URSS, statele pe teritoriul carora fostul URSS detinea baze de lansare a armelor nucleare au pastrat armamentul nuclear din dotare si l-au nationalizat. Astfel, state precum Bielorusia, Kazahstan si Ucraina au mostenit arsenalul nuclear al fostei URSS care se gasea pe teritoriul lor in momentul dizolvarii URSS-ului. Astfel ca daca timp de aproximativ o jumatate de secol numarul puterilor nucleare a ramas constant, incepand cu principalele doua superputeri implicate in Razboiul Rece, Marea Britanie, Franta si China , in 1991 numarul acestora creste brusc. Apar dificultati din punct de vedere diplomatic in a negocia cu acesti noi parteneri. Daca timp de treizeci de ani SUA si URSS au mentinut un dialog strategic in privinta armelor nucleare vizand reducerea arsenalelor lor nucleare, interzicerea testelor nucleare, neproliferarea , in 1991 brusc partenerii de negociere se multiplica.

In plus, situaia se complica cu atat mai mult cu cat exista si alte state care achizitioneaza arma nucleara: India, Pakistan-ul si Israelul. India si Pakistan-ul au testat ambele arma nucleara in 1998, ca o modalitate de descurajare reciproca in conflictul puternic dintre ele in regiunea Kashmir. Israelul, desi nu a testat inca arma nucleara, este considerata a fi putere nucleara. Se presupune ca Israelul detine pana in prezent aproximativ 100 de focoase nucleare ce pot fi purtate pe rachete cu raza intermediara de actiune. Incepand cu 2002, au existat banuieli ale specialistilor in legatura cu faptul ca statul Coreea de Nord poseda doua focoase nucleare. In 2005, Coreea de Nord este banuita ca detine sase astfel de focoase nucleare, desi aceasta nu a testat inca arma nucleara.

In acest context al extinderii numarului statelor ce detin arsenale nucleare sau tehnologia de constructie a armelor nucleare se ridica o problema fundamentala: aceea a proliferarii. Proliferarea reprezinta dezvoltarea proprie de catre un stat sau o grupare, prin propriile mijloace si tehnologie a armei nucleare sau/si a vectorilor nucleari sau achizitionarea acestora de la state care deja le detin. Una dintre cele mai mari vanzatoare de tehnologie nucleara sau tehnologie cu dubla utilizare este China, de la care au cumparat astfel de tehnologie majoritatea statelor din Golf care au in prezent planuri de dezvoltare a armei nucleare. SUA este singura putere nucleara care nu vinde tehnologie nucleara.

In prezent, progresul tehnologic a generat o paleta foarte larga de arme, care toate au fost curprinse sub denumirea umbrela de arme de distrugere in masa. Acestea curprind: armele nucleare, armele biologice, armele chimice si armele radiologice. In zilele noastre o problema fundamentala ramane proliferarea armelor de distrugere in masa. Incercarile statelor occidentale de a atrage celelalte puteri nucleare in dialog pentru neproliferare prezinta o serie numeroasa de obstacole. In general proliferearea s-a realizat prin doua mijloace principale: in primul rand este vorba de destramarea fostului URSS si divizarea uriasului sau arsenal nuclear intre statele componente, cu Federatia Rusa care a mostenit marea parte a acestuia; si in al doilea rand prin comercializarea tehnologiei nucleare. In zilele noastre nu se prolifereaza indeosebi incarcatura nucleara, ci mai degraba vectorii nucleari. China, de pilda, a dotat Pakistan-ul cu rachete cu raza medie de actiune. Coreea de Nord a achizitionat din Iran rachete cu raza medie de actiune si din Yemen si Omar rachete cu raza mica de actiune. Ingrijorarea majora in privinta proliferarii in zilele noastre vine din partea statelor talhar (rogue states), care urmaresc sa-si construiasca o putere nucleara, ignorand regulile sistemului international in aceasta privinta, pentru a le utiliza ca mijloc de santaj si pentru a-si atinge astfel interesele prin intermediul lor.

In lumina evenimentelor tragice din 11 septembrie 2001 din New York si Washington si a celor din 11 martie 2003 din Madrid, o ingrijorare la fel de mare se ridica din posibilitatea vanzarii de arme de distrugere in masa catre retelele teroriste. Daca arma nucleara a fost folosita o singura data in istorie, in Japonia, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, armele biologice si cele radiologice nu au fost folosite niciodata. Insa armele chimice au fost folosite pe scara relativ larga in razboiul dintre Iran si Irak intre 1980-1988, precum si in unele atacuri teoriste cum a fost atacul cu gaz sarin dintr-o statie de metrou din Tokyo; de asemenea, trupele rusesti au folosit gaze toxice in atacul impotriva teoristilor care tineau ostatici peste 250 de persoane intr-un teatru din Moscova in 2003.

De aceea, la nivel politic eforturile pentru neproliferare s-au intetit simtitor in ultimii cinci ani. Neproliferarea a reprezentat principala cauza a razboiului din Irak. De asemenea, in 2004 SUA a avertizat o serie de alte state, printre care Siria, Liban, Iran si Coreea de Nord, ca nu va tolera ca acestea sa-si continue programele nucleare.

In concluzie, armele de distrugere in masa au schimbat in mod fundamental relatiile internationale. Aceasta schimbare a cuprins doua nivele:

la nivel militar - pe de o parte, razboiul nuclear devine imposibil si improbabil deoarece armele nucleare nu sunt war winning weapons; mai mult decat atat, folosirea lor implica un risc atat de mare - distrugerea societatii umane organizate - incat ea a devenit inacceptabila. In plus, armele nucleare au o simpla functie de descurajare reciproca intre puterile nucleare, scazand insa probabilitatea ca cele doua sa se confrunte direct pe campul de lupta, chiar si la nivel pur conventional. Exemplu cel mai graitor din acest punct de vedere este cel furnizat de insesi SUA si URSS in timpul Razboiului Rece. Ambele puteri nucleare aveau asigurata capacitatea de distrugere reciproca si, ca atare, acest lucru le-a determinat sa-si restranga aria de interactiune militara, fie ea si conventionala, directa. De fapt in perioada Razboiului Rece, cele doua superputeri nu s-au infruntat nici macar o singura data conventional direct, ci numai prin intermediul tertilor, tocmai pentru ca odata deschis un conflict conventional intre doua puteri nucleare situatia poate scapa de sub control si poate escalada intr-un razboi nuclear. Atentie insa, armele nucleare fac razboiul nuclear improbabil si inacceptabil, insa nu si razboiul conventional intre puteri nucleare sau non-nucleare.

la nivel diplomatic, al relatiilor interstatale - pe de alta parte, razboiul a devenit o institutie inacceptabila la nivelul sistemului international in conditiile in care folosirea armei nucleare putea conduce la disparitia societatii umane organizate. Armele nucleare au fost folosite in istorie mai degraba la nivel diplomatic, in sensul in care ele au avut un semnificativ rol de descurajare a inamicului, oricare ar fi fost acesta. Odata ce capacitatea de distrugere reciproca a celor doi adversari, puteri nuclearizate, este asigurata, potentialul de descurajare al armelor nucleare este maxim avand in vedere faptul ca in cazul armelor nucleare numarul de focoase este mai putin important in masura in care ambii adversari au capacitatea celui de-al doilea raspuns asigurata. Superioritatea in sens numeric si calitativ care functiona atat de bine in cazul armelor conventionale se estompeaza in cazul armelor nucleare.

IRI 12.2 Conflicte armate actuale si viitoare

Tipologie posibila:

Sf CW: indepartarea pericolului unui nconflict nuclear intre cele 2 super-puteri;

1. entuziasm in trecerea la o noua ordine intl etc; incredere in mecanismele securit colective; Istoria se poate innoda in locul intrerupt in 1945.

- Gulf 1: securit colectiva in actiune - caz extrem de clar de identif a agresorului, cele 2 superputeri + intreaga comunit intl coop pt restabil legalit intl.

- dezv a doctrinelor ONU: de la simplele misiuni de observare a acordurilor de incetare a focului, pina la uriasele operatiuni, ce implica armament greu, aviatie etc, ale misiunilor de "impunere a pacii" - BiH

- +: adevarata expansiune a "th pacii dem" in per Clinton

2. - interventie in cazul unor "failed states" - SOM, ALB; diferenta: esecul nu e pos in ALB

3. pol dura fata de cele numite "rogue states" - consid in afara legalit intl - ex: LYB: - "stat sponsor" pt terorism

4. printre consecintele sf CW: - abandonarea ordinii totalitare, constringatoare si a ideologiei comuniste integratoare in E EUR. Cele mai afectate: statele federale comuniste - Cehoslovacia, URSS, YUG.

- tensiuni interetnice, negate timp de decenii in numele ideol comuniste, au reizbucnit f puternic. Cehoslovacia: - stat federal dem in per interbelica - a reusit ca despartirea Cehiei de Slovacia sa se faca intr-un mod f pasnic. - explozie a sentimentelor nationaliste (RSU: "tentatia consensualista")

- URSS & YUG: state fara traditie dem - aparitia conflictelor pe baza tens interetnice etc; + sch, in per comunista a granitelor dintre rep componente - ex: ARM-AZR; + traditii intelect & soc f diferite (ex: URSS: LIT, LAT&EST - se consid parti ale cult occ; Asia centrala - rep musulmane; trad slavofila in RUS, UKR, BLR; + stadiu ulterior: tensiuni nu numai intre statele mostenitoare ale URSS, ci si la nivel substatal; lipsa autorit centrale, de nat a impune ordinea; intentiile Moscovei de a se implica: - privite ca o tendinta imperiala; YUG: SLO&CRO - traditie a C EUR; au acuzat permanent puterea centrala de la Belgrad de sprijinirea tendintelor hegemonice ale SER etc; + tensiuni intre comunit in BiH, FYROM, KOS)

- eliminarea unuia dintre cei 2 M centri de putere: conflicte izbucnite in intreaga lume (initial: confirmare Waltz: lumea bipolara e m m stabila) - c m M ingrijorarea Occ: armamentul nuclear sovietic: in loc de 1 centru de putere nuclear au aparut 4, toate in state f noi, pp instabile la nivel int si cu regimuri cu legitimit discutabila - posibil util nuclearului intr-un mod iresponsabil, ca miza a jocului pol int; presiuni multiple, sist de sanctiuni +/-; RUS recun intl ca mostenitoare a URSS -locul in CS al NU etc.; +: probl fortelor (GER, POL) & armamentului sovietic (Armata 14 in Transnistria); +: incercare de a transf fortele de ocupatie in forte de ment a pacii

5. - reformulare conflicte: ex: Afghanistan: atit fata de mudjahedini:- transf din luptatori pt libertate, parte a conflictului bipol in regim fundamentalist-islamic.

- intr-un fel: prin reducerea posibil confl nuclear: recuperarea razboiului /instr militar conventional ca mijl al politicii - Clausewitz. (+: RUS: fol noilor th in scopuri de M putere: trupele din fostele rep sov:- de "ment a pacii", interv din Cecenia2:- antiterorista)

-sch a doctr militare: vastele concentrari de forte pp de confruntarea conv in cimpiile C EUR nemaifiind de actualitate (1990: tratat CFE), statele isi contr eforturile spre dezv unor comp mil conv f rapide, usor de deplasat etc (USA: nec 16 ore pt a trimite forte armate oriune in lume); +: sch NATO: abandonarea bazelor imense din GER in favoarea unor baze mici, usor de activat in caz de necesit, situate la periferia comunit de securit - interese strategice, pol etc.

- din alt pdv: "clubul nuclear" devine din ce in ce m larg: ISR, IND, PAK, N KOR (IRN) - tot ca o posibila consecinta a sf CW si pierderii statutului de super-putere a RUS: incap de ctrl a "clientilor" trad etc. (+: posesia armamentului nuclear. probl de prestigiu nat, nu numai de securit - mindrie S KOR fata de progr nuclear NKOR). sursa majora de instabilit etc.

- - probl statalitatii: util mijl mil pt a constr unui stat (tema 11.1); per de la sf CW: fol razboiului in scopul constr de entit statale

- 6. razboaie ale LIII - parte din ele intensif ca urmare a sf CW; ex: Or Mijl: m m greu de gestionat dupa pierderea infl sov/RUS in regiune - SYR; contraex: EGY: reglementarea rel cu ISR dupa expulzarea consilierilor sovietici de Anwer El Sadat

- 7. razboaie ale Occ, in scopul largirii sferei de securit. - securit imaginata ca sfere concentrice: c m larga a NU (de fapt, a probl globale) - ajungind la comunit de securit - securit impartasita etc. - NATO: nu m e o simpla alianta, ci a devenit alianta pol milit, fondata pe val comune etc, in expansiune. (ex: ctrl civil dem asupra armatei - conditie in admiterea in NATO; probl TUR la admiterea in UE dat rolului armatei);

- lucruri pos inainte de sf CW nu mai sint acceptabile - IRK: sprijinit de USA in conflictul cu IRN ('80); fol gaze de lupta imp kurzilor

- supratehnol armamentului: Initiativa de Aparare Strategica ("Razboiul stelelor"):- m minciuna a secolului; investitii in cerc armament conventional - Gulf 1: USA: avans tehnol estimat la 15 ani fata de aliatii din NATO

- Clinton: liberal accesului la tehnol (GPS, proiectul genomului uman) - componenta a th "pacii dem"

- princ provocare: radicalismul islamic; + 8. "razboiul global imp terorismului"

- razboiul din Afghanistan

- dificult de adoptare a unei linii coerente - PAK- regim militar, dar aliat cheie in Asia Centrala; UZB - conflict de logici; coop USA cu aliatii trad:- f problematica, pastrarea identit valorice, dar cai diferite; Gulf2: - legitimat initial prin posesia de catre IRK a WMD, apoi prin dictatura lui SH - ambele versiuni pp o departare de abordarile trad ale securit intl; conflict cu m m posibilit de gestionare; eforturi dipl & pol: atit contrare, dar nu contradictorii; ex: atit fata de progr nuclear IRN

- luptatorii islamisti:- consid teroristi, nu prizonieri de razboi, sub acop Conv de la Geneva; sit bazei de la Guantanamo: verdictul unui juriu federal: "nu se afla sub acop preved Constit USA".

- tipologia propusa: relativ incoerenta; cauzele & modurile de desf ale confl sint, de fapt, m m complexe

- de urmarit in princ: conflictul IND-PAK (i se cauta o rezolv pol, fiecare avind armam nuclear; miza: Kashmir + atit fata de grupuri iredentiste); - BP in Asia

- atit CHI: fara a avea o atit ostila fata de Occ, nu a fost in acord deplin - KOS:- bombardarea ambasadei (nu s-a putut ajunge la rezol a CS a NU dat op RUS & CHI); supusa unui embargo as vinzarilor de arme /tehnol dupa 06.89

- Taiwan: - consid "provincie rebela"; manif de putere asle Flotei a 7-a

- N KOR: consid de USA drept comp esentiala a oricarei negocieri;

- '90: consid "competitor strategic" pt USA - atit m activa in ultima per:- TAI, incurajare atit ostile fata de JAP (probl manualelor)

- razboiul antiterorist: incercari de decuplare de lumea musulmana, pt evitarea radicalizarii

+: tendinte de reformulare a instit in vigoare de la sf WW2, inghetate de CW - CS a NU - c m evidenta, dar si extinderea NATO etc.

Actualmente: epoca post CW - discutii despre uni-/multi-pol

[Potrivit regulamentului britanic ce reglementeaza operatiile militare de non-razboi (Operation others than war) - deci nu conform neaparat cu ideologia promovata de ONU - exista trei tipuri de operatiuni de sprijinire a pacii:

1. in sens restrans (peacekeeping): 'cuprinzand misiunile de observare si pe cale de interpunere intre beligeranti in care consintamantul acestora de a sprijini efortul de pace este total';

2. in sens larg, (wider peacekeeping): 'prevenirea conflictelor, operatiunile de demobilizare si dezangajare a beligerantilor, asistenta militara, sprijinul umanitar si asigurarea beligerantilor intr-o anumita zona; si in aceste situatii exista consimtamantul partilor in disputa, dar acesta poate fi afectat de o situatie foarte incordata';

3. impunerea pacii (peace enforcement) ce include 'impunerea sanctiunilor internationale, precum si interventia directa pentru restaurarea pacii prin folosirea fortei armate in cazul in care partile nu sunt de acord cu aceasta operatiune de aplicare a dreptului international'.

1. Prima generatie este cea a misiunilor de observatori, incepand cu 1948. Ofiterii observatori au ca sarcina principala respectarea acordurilor de pace, fara a interveni direct in momentul in care constata violari ale acestora. Aceste misiuni nu sunt inarmate, in multe cazuri (UNSF, UNEFI, UNDOF, UNIFIL etc.) fiind un segment al fortelor propriu-zise de mentinere a pacii, ocupand o zona demilitarizata pe care o supravegheaza.

Prima misiune de observare creata de ONU este Comitetul Special al Natiunilor Unite pentru Balcani (1947-1951), format pentru supravegherea si aplanarea conflictului dintre Grecia si vecinii sai (Albania, Iugoslavia, Bulgaria) si solutionarea problemelor refugiatilor. Au urmat misiunile din Orientul Mijlociu (din 1948 pana azi), India - Pakistan (din 1949 pana azi), Liban (1958), Yemen (1963-1964), Republica Dominicana (1965-1966), Afghanistan-Pakistan (1988-1990), Iran-Irak (1988), Irak-Kuweit (din 1990 pana azi).

2. A doua generatie o constituie 'fortele de urgenta', compuse din subunitati, unitati si mari unitati militare. Ele sunt dotate cu armament individual usor pe care-l pot folosi doar in cazuri de legitima aparare.

Misiunile lor se refera la: ocuparea unei zone tampon de protectie intre fostii beligeranti, in scopul respectarii armistitiului, separarii fortelor adverse si a inghetarii nivelului de inarmare; mentinerea (restabilirea) pacii si ordinii constitutionale; supravegherea retragerii beligerantilor; asistarea umanitara a populatiei civile; deminarea unor zone etc.

Exemplul cel mai bun este operatiunea din Cipru (UNFICYP din 1964 pana azi). Alte cazuri ar fi misiunile din Sinai (1965-1967 si 1973-1979), Congo (1960-1964), Irianul Occidental (1962-1963), Golan (din 1974 pana azi), Liban (din 1978 pana in prezent), Namibia (1989-1990).

De obicei mandatul de functionare este pe trei luni (uneori 6 sau 12 luni), putand fi reinnoit. Pentru indeplinirea misiunilor aceste forte pot cuprinde si o componenta politieneasca sau civila.

3. Fortele multinationale din a treia generatie sunt dotate cu mijloace militare complexe mergand pana la tancuri, artilerie grea sau aviatie de bombardament. Ele actioneaza pentru restabilirea situatiei dupa o grava amenintare a pacii si securitatii internationale. Asemanandu-se cu fortele de impunere a pacii, ele nu au nevoie neaparat de consimtamantul partilor la conflict sau al statului gazda. Ocupa intreaga zona de operatii, fara a separa beligerantii printr-un teritoriu tampon sau o zona demilitarizata.

Desi cu o dotare militara impresionanta, forta are un caracter defensiv, armamentul fiind destinat asigurarii indeplinirii mandatului sau protectiei personalului si al populatiei civile.

Cu o gama foarte larga de misiuni (prevenirea conflictelor, restabilirea, mentinerea, consolidarea si chiar impunerea pacii) fortele multinationale din a treia generatie contin si un numeros personal civil. Componenta acestuia este foarte diversa: negociatori, tehnicieni, politie, responsabili cu asistenta umanitara, economica, medicala, culturala si de invatamant.

Exemple ar fi marile operatiuni polivalente din Rwanda, Somalia si fosta Iugoslavia.

Fortele multinationale din aceasta ultima generatie pot ajunge, datorita acutizarii incidentelor dintre ele si partile implicate in conflict, sa fie obligate la folosirea dotarilor militare complexe de care dispun. In zona de operatii pe care o controleaza, aceste forte pot deveni 'insasi legea' - exemplu ar fi cazul Somaliei.]

IRI 13.1 Globalizarea 1 - termeni, perspective

:- proc de interconectare crescuta intre soc, a i evenimentele dintr-o parte a lumii au din c in ce m m efecte as unor oameni & soc indepartate; soc sint din ce in ce m afectate, extensiv&intensiv, de evenimentele altor soc; dim princ: soc, ec&pol(B&S, "Introd", 1-12); ex: www, miscaari soc - Amnesty Intl&Greenpeace. McDonalds, Coca cola, riscuri globale - poluarea, SIDA etc. Sch de natura cantit &, m ales, calit.

Pesp th as globalizarii: - prin dezbaterea inter-paradigme:

R: globalizarea: nu afecteaza c m imp caract a pol mondiale: diviziunea terit a lumii in state-nat; ec & soc pot deveni m interdep, dar nu si statele :- isi pastreaza suveranit, iar lupta pt putere intre state ramine valabila; nu este subminta imp amenintarii util fortei, sau a BP; prin globalizare sint afectate vietile noastre la nivel soc, ec& cult, dar nu transcende sist de state intl;

L: globalizarea:- produs final al unei lungi transf a pol mondiale; sint subminate pp fundamentale ale R, statele nemaiavind ac imp; - multiplic a actorilor etc; L:- interes partic pt revol tehnol & comunic - duce la o interconectare crescuta intre soc; lumea: - model al "pinzei de piianjen" - dif. fata de modelul R sau Marxist

Marxisme: globalizarea: doar stadiul final in dezv capitalismului intl; globalizarea: nu marcheaza un proc special, toate conceptele & th isi pastreaza valabilit; nu face lumea m asemanat, ci adinceste impartirea in centru, semi-perfirie si periferie

Globalizarea ca noua faza a pol mondiale:

Argumente PRO:1. transf ec - atit de imp, i a creat o noua pol mondiala; statele nu m sint unit inchise si nu-si mai pot ctrl ec; ec mondiala:- m interdep, comertul & finantele fiind in expansiune; 2. comunic:- au revol relationarea in lume, grupurile soc:- def in alt mod etc.; 3. cult globala (m ales in mediul urban); 4. omogenizarea lumii - micsorarea diferentelor intre oameni; 5. colapsul spatiului & timpului; 6. corp pol global:- prin grupuri soc transnat& misc pol : loialit transferata de la statul nat catre grupuri sub-, transnat & org. intl; 7. cult a riscului in fata amenintarilor globale, carora statul nu le poate face sg fata - de la SIDA la poluare etc.

Argumente CONTRA:

1. teza globalizarii:- face ca statele sa se simta neputincioase - efect paralizant as actiunii; Hirst & Thompson (Globalization in Question: The Intl Ec and the Possibilities of Governance, Cambridge Polity Press, 1996): globalizarea este un mit. Explic: 1. ec internationalizata actuala nu este unica in ist, din an pdv: intre 1870 si 1914: ec mondiala era m deschisa decit acum; 2. TNC pure:- relativ rare, c m m sint comp nat ce opereaza la nivel intl; 3. nu se constata o deplasare a finantelor & capitalurilor spre lumea subdezv; investitiile dir ramin concentr in c m M parte in lumea dezv; 4. ec mondiala nu e globala, comertul, investitiile, fluxurile financiare sint concentr in si intre EUR, USA & JAP; 5. daca ac 3 blocuri isi coord eforturile, pot regl pietele & fortele ec. OBS: H&TH: concentr as aspectelor ec.

2. globalizarea: proc cu efecte neregulate, in fapt: aplicabila doar lumii dezv - ex: accesul la www.

3. globalizarea:- doar un stadiu final al imperialismului Occ; fortele globalizate: cele Occ; in fapt: globalizarea. triumful valorilor Occ asupra celor non-Occ

4. pierzatorii (losers) prin globalizarea lumii:- succes al capitalism liberal intr-o lume divizata ec; accesul la tehnol: succesul tarilor bogate as celor sarace

5. fortele globalizarii nu sint in mod nec bune. prin globalizare. terorism, cartelurile drogurilor

6. guvernanta globala: cit de responsabile si ctrl dem sint misc soc transnat; c m multi actori nou-aparuti: nu pot fi responsabili;

7. paradoxul tezei globalizarii: ex: tigrii asiatici(SNG, TAI, KOR): succes ec fara adoptarea (chiar respingerea) val Occ; ce ramine din afirmatia ca globalizarea repr raspindirea unui set de val? Posibilit unor dispute viitore intre val Occ si cele asiatice pe HR, gender, religie.

Intelesuri ale termenului: (Jan Art Scholte, "The Globalization of World Politics", in B&S, pp. 13-32): 1. internationalizare:- intensif a interact trans-frontaliere (cross-border)&interdep intre tari; 2. liberalizare:- proc de restringere a restrictiilor impuse de guverneas misc intre state, scopul fiind crearea unei ec mondiale deschise, integrate; 3. universalizare:- raspindirea a diferite obiecte & exp umane; 4. occidentalizare (forma sa USA) - m ales criticii imperialismului cult; 5. deteriorializare:- spatiile, distantele, granitele isi pierd din imp

Acc: def 5: globalizare:- proc prin care multe rel soc devin relativ dezlegate de geogr terit, a i vietile oamenilor devin parte a unei lumi concepute ca un sg loc; imp partic: rel individului cu statul nat, in cond in care frontierele devin din ce in m putin imp.

globalizare:- dif de "internationalizare" (crestere a leg intre state)

Globalizare si sist de state:

- sist wetphalic: lumea impartita in parcele terit, fiecare condusa separat

- statul modern:- aparat centralizat al autorit publice, org in mod formal, ce detine un monopol legal al violentei armate in aria sa de jurisdictie

statul westphalic: suveran:- exercita - in gen - un ctrl comprehensiv (jurisdictie as tuturor afacerilor din tara), suprem (nu exista o autorit sup), indiscutabil (unqualified) (recun de catre alte state a autorit sale as propriului terit) & exclusiv (nu imparte cu alta autorit competentele)

Din ac pdv: globalizarea: - sf al suveranit asa cum este conceputa trad - rel soc calit supraterit, dat unor fact de ord mat (TNC, sateliti, ecol etc) & cult: loialit fata de alte grupuri (de la gr de cerc, de act soc etc) care se adauga/ inlocuiesc pe cea fata de stat

globalizarea :- practicarea suveranit in sensul initial: - de fapt impos.

globalizarea:- statele: reactii diferite (ex: CHI etc); tendinte gen: 1. sch atit statului (trad: promovare interese int & aparare imp influentelor ext; ep G: atentie acordata fen transnat - exp revol islamice de catre IRN); 2. consultari multilat m frecv & m intense (ex: G8, multilateralism institutionalizat); 3. dupa '60: reducere a conflictelor majore interstatale - conflictele interstatale: sch accentului de la cuceririle terit.

(RSU: A: statul: nu renunta, nici in cond G., la monopolul violentei legitime)

IRI 13.2 Globalizarea 2 - procese

G.: colectie de procese, simultane&interdep, ce afecteaza toate sferele socialului

Economia (Jan Art Scholte, "Global Trade and Finance", B&S, pp. 519-539)

Milton Friedman: a dev pos "sa prod oriunde, util prod de oriunde, de catre o comp localizata oriunde, pt ca prod sa fie vindut oriunde" (apud Naisbitt, Global Paradox: The Bigger the World Economy, the More Powerful its Smallest Players, London, Brealey, 1994)

Intelesuri ale termenului "global" in ec: 1. cross-border transactions - misc de trecere a frontierei de catre oameni, bunuri, bani, investitii, mesaje, idei : din ac persp, G este echiv internationalizarii; nu are nimic nou in partic - comert la M distanta inca din Antichitate; mas in rel cu prod mondial, investitiile transfrontaliere in mijl de prod: cam la fel azi ca pt per dinaintea WW1; 1870-1914: standardul Au al GBP; dupa WW1: protectionismul - G poate fi temporara; scepticii fata de proc de G:- guvernele pot bloca fluxurile transfrontaliere; +: majorit TNC: isi conduc majorit afacerilor in tara de orig; caract nat puternic; 3. ramin legate de state pt succesul ec;

2. open-border transactions:- renuntarea progresiva la restrictii in transferul de resurse intre tari; sinonim cu liberalizare:- renuntarea la taxe; GATT, WTO:- comertul transfrontalier a crescut cu m m de 6% intre 1950 si 1994; fluxuri financiare: 1959: FMI- standardul USD Au - rata de sch fixa; 1971: renuntarea de catre USA la standardul Au; dezv uneuei rate de sch floatente, formalizata de FMI in 1976;

- dezv MNC &TNC: 3500 in '60, aprox 60.000 in 1999; investitii straine dir: 14 mrd USD in 1914, 66 in 1960, 4.000 mrd in 1999

3. transborder transactions: G:- proc prin care rel soc nu mai tin cont de distante& granite - prin transport aerian, sateliti, telecomunic, org mondiale, constiinta globala; discutiile: nu numai cu privire la fluxurile intre tari, dar si la simultaneitatea tranzactiilor

Comertul global: prod: delocalizata, coord supraterit; fabrici globale; comert intra-frima; zone ec speciale, zone pt procesarea exporturilor; zone de prod libere.

Piete globale: nescafe: 200de varietati, heineken: 178 de tari; comert electornic: 2, 6 mrd USD in 1996, peste 300 in 2002

Finante: DTS din 1976; ATM: convertirea valutelor etc., fluxurile bancare, asig etc (02.04.05 pt ROM - liberalizare)

A: lim proc de G: - in zonele dezv ale lumii etc inclusiv rolul statului (v. 13.1)

Comunic & www (Jonathan Aronson, "The Communcations and Internet Revolution", B&S, pp. 540-558)

Revol tehnol in comunic: parte esentiala a G: timpul m m scurt de comunic, distante, acces; sch fundam; 1843: mesaj telegrafic in Morse; 1876: tlf; 1894: Marconi, telegrafia fara fir; 1900: transmisie voce radio, 1922: BBC; 1939: TV; 1945: computerele (ENIAC); 1974: PC (Altair 8800),; 1989: www.

sch: de la monopolul statelor la crearea de regimuri (standardizare) etc.

Internet: '60 proiect la Dep Ap; '80: incredintare US Nat Science Foundation

1999: crestere a nr de pagini de 9 ori m rapida decit a pop lumii; e-commerce

Impact: as tuturor tipurilor de actori; state: 1. supraaglomerare as decidentilor; 2. luarea deciziilor poate fi centr /decentr; 3. erodarea monopolului inf; 4. transparenta; firme: retelele globale permit firmelor sa act global etc. 2000: aprox ½ din c m imp 100 de entitati ec ale lumii _ corporatii; ONG & OIG: primii beneficiari: gigantii media (CNN) etc.

Impactul as RI: revol in afacerile mil & dipl; 1. inf: cantitr m m M de inf + posibil de analizare; 2. sch modului de luare a deciziilor; 3. sch modului de purtare a razboiului : AWACS; razboi cibernetic

comunit politice (Andrew Linklater, Globalization & the Transformation of Political Community", B&S, pp. 617- 633)

comunit pol: asoc umana ai carei membri impartasesc simb comune si doresc sa coop pt real unor obiective comune; stat, nat etc.

- se constata 2 proc care merg simultan, si care infl comunit umane: globalizarea & fragmentarea . Discutarea quasi-statelor (:- alte state le privesc drept suverane, dar nu sint cap saa satisfaca nevoile mat ale cetatenilor lor /incalca HR); failed states(:- incap sa se autoguv, apeleaza la ajut intl)

- YUG: nationalism violent: distrugerea unei comunit pol multicult; m subtil: ITA, UK, BEL: se cere un respect m M pt diferente etnice & nat.

+: grupuri care resping val Occ (IND, lumea musulmana): AL: sint manif ale globalizarii, expr ale unei cult pol globalizante, cu m accent pe dif nat & cult

- probl def cetateniei: statul nu m are aceeasi cap de mobil a cetatenilor

- probl contactului intre grupuri: solidarit +reactii de respingere

Noi abordari: 1. cosmopolitanism: ideea de "cetatean al lumii": dezv unui sens m puternic al responsabilit pt mediu, specia umana; dem nu poate supravietui daca ramine lim la cadrul statului-nat, dem unor org precum WTO; TNC:- tb sa isi asume responsabilit pt afectarea indivizilor & comunit; nec o solidarit mondiala- comunit pol cosmopolitana- pt infl deciziilor care infl intreaga lume; (Held (ed. )ects for Democracy: N,S, E, W, Polity Press, 1993)

2. neo-medievalism:-indivizii: guv printr-un nr de autorit care se suprapun: statul tb sa cedeze putere unor instit intl care gestioneaza probl globale, si regiunilor int acolo unde exista un sens puternic al identit cult distincte; loialit pt stat coexista cu cele fata de sub-stat si catre autorit pol transnat.

(comunitarismul ca reactie la G: ex: Michael Walzer, The Spheres of Justice: A Defence of Pluralism and Equality, Blackwell, Oxford, 1995)

Globalizarea si ordinea post-CW (Ian Clark, Globalization and the Post-CW Order, B&S, pp. 634- 647)

- G: interpr si ca un efect al sf ordinii bipolare; totodata- factor al sf ac CW (marginalizarea URSS)

- G: elem de continuit intre cele 2 ordini

- prin transf statului: se poate ajunge la "statul globalizat": nu disparitia statului, ci a sch sale - gindirea unei ordini intl globalizate; completarea discutiei despre semnif actorilor nat separati cu una despre sch interne ale statelor; G: - sch profunde a nat statelor (ex: statele: devin globalizate in domeniul HR; regula non-interventiei:- incalcata. KOS). Un as pdv sugereaza ca statele nu sint depasite, ci diferite; statele ramin actorii centrali;

actualmente: sit hibrida: statele isi impart multe responsabilit cu OIG & actori transnat & non-guv; noua ordine: tb sa ia in consid noua div a mcii intre state, retekle globale si formele rudimentare de guvernanta globala etc.

IRI 14.1 Sist intl contemp - unipolarismul USA

Distrib puterii in SI: polarizare a SI; m multe config posibile, in fct de M puteri existente la un mom dat; polii de putere: ordoneaza& gestioneaza SI

- multipolarismul (+tripolarism: GER, USA, URSS); bipolarism; unipolarism - se discuta numai intre M puteri de ac categorie.

- sf WW2: termenul de superputere:- fact precum interese globale (+retea mondiala de promovare a intereselor), armament nuclear, cap de proiectie a fortei oriunde in lume (inclusiv baze) etc

- distinctie USA& URSS vs UK, FRA, CHI; la sf WW2: sf epocii eurocentrice - nici o superputere europeana

CW: - lumea bipolara; dupa sf CW, + destramarea URSS: multipolara/ unipolara: in fct de caract puterii luate in calcul: lume multipolara la nivel ec (USA, EUR, JAP), unipolara pt toate caract puterii; diferenta dintre USA si ceilalti pos competitori (persp rel as puterii): term de hyperpuissance - A: USA.- tratate spec de aparare & asig a securit cu princ competitori pe plan ec - intarire a tezelor liberale

Manif ale unipolarismului: hard & soft power, hard:- cap de interv oriunde in lume, imp oricarui adversar; soft:- prin cap de infl

G Bush: New World Order: "rezolv pasnica a disputelor, solidarit imp agresiunii, arsenale reduse &ctrl, tratament just pt toate popoarele" - Gulf1 - la sf CW:- epoca a entuziasmului

+:- M incertit; prima sol pt gestionarea securit intl: prin mec ale securit colective (ONU), "coalitii de vointa" (diferenta fata de aliante: caract conjunctural)

-infl USA: in crestere; se obs ca ONU nu are, in lipsa implic USA, o prezenta prea convingatoare - BiH; dupa implic USA (baze NATO etc): reglem conflictului - Dayton

- manif puterii de catre USA: interpretabila cf cu o logica a interesului nat /securit nat (R) pina la una de tip liberal (SOM - 92-93), Haiti (94)

USA: au util multilat in mas in care nu au intimpinat piedici (cautarea consensului, c p la niv m puteri, sau macar a neop ac); cind ac lucru nu a m fost pos, au act m m /m p unilat

USA: declin al puterii relative, in term ec, fata de ascensiunea CHI, JAP; GER /UE (unde exista PESC, FRA, UK, armament nuclear, cap de proiectie a fortei, interese - posibil th de a deveni o M putere; pe de alta parte, tocmai reticenta cedarii atributelor suveranit in dom apararii & pol ext fac lucrul ac f dificil - statele din UE - aranjamente de securit diferite, inclusiv neutralit - SWE, AUT); '90: s-a vb de sf "secolului american" - 1898

- discutiile cu privire la unilpol vs multipol: - implica nu numai distrib de putere, dar si nat puterii exercitate; din ac pdv: UE, unul din princ competitori: f apropiat dpdv al valorilor promovate; ex: "revol portocalie" din UKR, abordari diferite, dar nu ctd fata de progr nuclear al IRN

- teama de aparitia unui hegemon pe plan mondial (v. J. Mearsheimer, Tragedia politicii de forta, despre hegemonie regionala-globala) - conflict inclusiv in int decidentilor pol USA; ex: teama de supraextindere imp (P Kennedy) - USA: angajament selectiv (Kegley&Wittkopf, pp 490- 491) - evitarea implicarii in zone rel neimp, dar f costisitoare ex: SOM - 19 morti; s-a renuntat la interv in Burundi etc.

Doctr Clinton: strategia de angajare &largire:-implic puterii USA pt gestionarea conflict in lume & largirea comunit dem

- puternice caract liberale, pe logici diferite (intr-un fel, conflict nu numai intre R-L, dar si intre val L:-coop vs. "e de dat noastra")

Logica a interesului nat - obiective f diverse pt securit nat a USA (camp Bush 1999): descurajarea fol WMD; pol de prooliferare a WMD; fact nuclear; descurajarea oricarui agresor as tarilor consid imp de catre USA; a purta&cistiga confl simultane in 2 regiuni consid de imp strategica; prevenirea ap unui competitor hegemonic - mil &ec; fortele USA: preg pt interv multi-, unilat de ment a pacii, asist umanitara, antitero etc; org de interv globale pt oprirea purif etnice etc; raspindirea val dem; superiorit tehnol; dupa 2001: "razboiul global imp terorismului" - legitimant pt interv, criticat pt arbitrariu

- pastrare a princ pacii dem

- se obs var in int pol ext, in fct de caract pol int (nivel de anal a statului etc) axa R-L, dar cu pastrarea caract fundam, definitorii

Dif fundam fata de alte M puteri: prezenta in toate zonele "fierbinti" - Or Mijl, N KOR; ceilalti: implicare efectiva doar in zonele aflate in proximitate (UE in Or Mijl, dar nu si in N KOR) - fapt pos inclusiv prin reteaua de aliante, tratate, leg spec etc (UK, NATO, JAP, KOR, ANZUS, ISR, EGY, PAK etc)

Reactiile anti-unipolarism: interpretabile pe axa R-L:

UE: teama de suprematia USA (mai ales FRA) etc; "imperialismul cult" - parte a globalizarii; incap form unei PESC coerente; partener preferat, insa, in gestionarea crizelor din EUR si Or Mijl - pe baza comuniunii val, a instit etc ex: KOS 1999 - printre argumentele legitimit interv, in lipsa unei sanctiuni a CS a NU: "3 membri responsabili ai CS"; (tot in KOS: masura impotentei RUS: sit parasutistilor rusi ce au ocupat aeroportul - au cerut apa de la britanici - greu de sustinut pretentia de super-putere), disputele: discutii tot la nivelul val dem - ex: IRK - 2005; IRK- 1997

Robert Kaplan, "Power & Weakness" - interpr diferite EUR vs USA; etc.

RUS&CHI:- pretentii de constr a unei lumi multipolare (BP) - fol act multilat - teama de act nectrl unilat etc; Primakov: "triunghiul strategic RUS-IND-CHI", 2005: acorduri ec, pol etc.

RUS: rel spec cu USA (traditia acordurilor nucleare etc); rel spec cu NATO; nemultumiri maj legate de exp infl USA/Occ in spatiul ex-sovietic (rep baltice, Asia Centrala, UKR, BLR etc);

CHI: implicata in jocul global de Nixon&Kennedy; CHI- trad a L3; rel tens per pe probl comerciale ("competitorul strategic al USA in sec 21"); princ probl in tens: TAI.

- USA: incearca sa implice si RUS, si CHI in probl N KOR (probl pol - legitimare, impartire a riscurilor & costurilor)

IRI 14.2 Sist intl comtemp - tendinte de integrare

(Th. Christiansen, "European & Regional Integration", B&S, pp. 494-518)

Sf WW2:- asteptari cu privire la sch de subst a nat pol in EUR - criza ec, exp totalitarismelor, razboi etc.

- cauze ale WW2: nationalism etc; statele: incap a asig sg securit & prosperit propriilor cetateni; dupa WW2. constit unei pleiade de instit de nat a stringe coop etc, impuls federalist: crearea Consil EUR, 1949;

- proc de integrare EUR: sustinut de m multe cond: prezenta mil, conv+nucl a USA - EUR: miza centrala a CW - chiar daca sint implicate si tari din afara NATO, ac sint macar neutre; planul Marshall; cond pol:- implicate doar state dem; ist: incercarea de a depasi 1000 de ani de razboaie in EUR - cond ist, pol etc, mitul unit EUR; UE: nu e sg exp- ex: AELS - 1960

(1948-OECE dev in 1960 OECD, 1952: CECO; 1954: WEO- garantii reciproce de aparare, coop lim in activ de peace-making, 1958:- CEE- uniune vamala & piata unica, 1958:- Euratom;

- 1952: CECO - plan propus de min de Ext al FRA, Robert Schuman in 1950 (pe baza planurilor lui Jean Monnet): la orig, un plan de a ctrl la nivel suprant prod de carbune & otel, indisbensabile pt ind militara.

- proc de integrare EUR: nat graduala; constit de instit comune, cu competente din c in c m largi - adaptare cont a instit, in fct de circ etc. Gradualism: in extinderea competentelor, in expansiune, in extinderea votului majoritar (fata de veto), in puterile acordate parlamentului.

1952 - Paris - CECO, 1957(8) Roma - planuri pt uniune vamala & piata comuna, acord asupra renuntarii la tarife ind in comertul int; 1985(7)- Actul Unic European:- renuntarea la toate barierele non-tarifare privind circ pers, bunurilor, serviciilor & capitaslurilot (pt 1992), PESC; 1992(93)- Maastricht- uniunea Ec & Monetara; uniune pol (Sch numelui in UE), JAI, PESC, cetatenie europeana; 1997- Amsterdam- reforme instit, Inalt repr pt PESC (CFSP); coop intarita, 2001- Nisa: reforma Cons & Comisie, ext votului maj, carta Eur pt Dr Fund.

- conf Inter-guv; prin princ subsidiaritatii: "multilevel governance"; probl de th a integrarii - impact al neo-fct (E. Haas, The Uniting of Europe, Stanford UP, 1958) - "revarsare" (spillover) de la un sector la altul de resurse & loialit a elitelor, transferate la nivelul EUR

Abordari:

1. supranat: aparitia instit supranat: - caract distinctiva; se concentr as pol deasupra nivelului statelor; atentie acordata instit la nivel EUR; 2. interguvernamentalista: statele: c m imp aspect al proc de integrare; se concentr as pol intre si in int statelor

Instit cheie: Comisia Eur: (Brx&Lux)rol in initiativa legislativa (monopol in an domenii); concordanta legisl; gestionarea politicilor & bugetul UE; Parlamentul EUR: (Strasbourg)membri alesi dir din 1979; rol in aprobarea & demiterea Comisiei; impreuna cu Cons de Min aproba, amendeaza & respinge propuneri legisl; nu alege executivul si nici initiativa legisl; Curtea Eur de Justitie: (Lux)intre state, intre state si instit, inrtre instit; cetatenii care se adreseaza tb sa fi trecut prin proc nat;, sursa de dr prin deciziile date; Curtea de Conturi; Banca Centrala EUR: (Frkf/Main): responsabila pt EUR;

- privite ca instit supranat; se pp ca isi exercita sarcinile intr-o maniera impartiala; formal indep de statele membre; discutii cu privire la stadiul post-nat al statului in EUR

Consil de Min (Brx&Lux): initial - ale MAE; pdv ale statelor; puteri legisl impreuna cu Parlam; vot: unanim / majorit calif - 70%;Presedintia: sch la fiecare 6 luni; rol de negociere intre statele membre; Consil European: (capitala statului care asig presedintia) sefi de state & guverne, intilniri min la 6 luni; + Conf Interguv : de cite ori este nevoie, pt stab modif aduse tratatelor

- latura inter-guv;

UE: aprox 20% din comertul mondial; CFSP: reticenta a statelor de a ceda din suveranit (grupare atlantista vs cea doar europeana) etc.; Conventiile de la Lomme - partneriat cu fostele colonii etc.

Proc de integrare: stimulat de globalizare - efort de ctrl a efectelor ac, m ales la nivel ec. In cazul UE, instr fol si ca raspuns pt unipol USA

La sf CW (prin disparitia competitiei intre super-puteri etc): aparitia de pol de coop in toate zonele lumii, manif m ales prin crearea de zone comerciale libere, de uniuni vamale, de integrare a ec.

+: efectul dinamizator al UE (+ teama de "fortareta Europa"); aparitia unui "nou regionalism"; NAFTA, MERCOSUR, ASEAN, APEC

NAFTA: creata in 1992, prin includerea intr-un acord de liber sch, alaturi de USA&CAN, a MEX; scop: abolirea barierelor in comertul cu bunuri & servicii - eliminarea progresiva a taxelor vamale + mec de rezolv a disputelor; lim la nivel de acord comercial - nu prevede mas de act colectiva in alte domenii; 1993: acord pt coop in dom fortei de mc, dar se afirma explicit dr fiecarei tari de a a-si elab propriile standarde

- c m vizibil impact: criza financiara din MEX din 1997, cind NAFTA si-a dovedit efic; proiect care depaseste barierele N/S; incercari de a se ajunge la acorduri cu tarile din Am de S - Free Trade Area of the Americas - 2001; acord cu UE:- Transatlantic Ec partnership.

Am Latina: MERCOSUR (Piata Com a Sudului)- ARG, BRA, PAR, URU - bariere vamale, tarife ext comune.; eforturi de coord a pol tarilor membre,

Rio Group:+ Am C - forum pt sch de idei etc

ASIA: ASEAN: 1967, Thailanda, Filipine, Malaiezia si Indonezia au fondat Asociatia Natiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), intr-o perioada in care razboiul din Vietnam era in plina desfasurare. Documentul fondator - "Declaratia de la Bangkok" - stipula faptul ca sprijinirea progresului economic, social si cultural in regiune constituia obiectivul principal al Asociatiei; se afirma, de asemenea, hotararea statelor semnatare de a respinge amestecul extern in asigurarea securitatii si stabilitatii. Tarilor fondatoare ASEAN li s-au adaugat, de-a lungul timpului, Brunei, Singapore, Vietnam, Myanmar (Birmania) si Laos. Relatiile pe care aceste state au inteles sa le construiasca au fost, de la bun inceput, bazate pe principiul neingerintei in afacerile interne. Acest principiu se pare ca a ajutat la atragerea de noi membri in cadrul Asociatiei, din perspectiva regimurilor politice care le guverneaza. In momentul fondarii ASEAN, nici una dintre tari nu era o democratie, schimbari notabile, in perioada scursa de atunci, avand loc in Filipine si Thailanda.

Importanta ASEAN in gestiunea securitatii din aria Asia-Pacific a devenit clara dupa 1978, an in care Vietnamul a invadat Cambodgia. ASEAN a condamnat actiunea vietnamezilor si a oferit ajutor gherilelor cambodgiene. Dupa incheierea conflictului si retragerea Vietnamului, in 1989, ASEAN s-a implicat in eforturile de mediere, contribuind astfel la semnarea acordului de pace - in 1991 - si la operatiunea de mentinere a pacii a Natiunilor Unite - in 1993, in final fiind organizate alegeri multipartite.

Grupul APEC (Cooperarea Economica Asia - Pacific) a ap1rut in urma unei intalniri ministeriale ce a avut loc in noiembrie 1989 in Canberra, ajungand, in timp, sa cuprinda Australia, Brunei, Canada, Chile, Coreea de Sud, Hong Kong, Filipine, Indonezia, Japonia, Malaiezia, Mexic, Noua Zeelanda, Singapore, Statele Unite, Taiwan si Thailanda. Obiectivul urmarit era cel de a imbunatati cooperarea intre aceste state in domeniul economic, al comertului si al tehnologiei. Totodata, se mizeaza ca aceasta formula economica, prin cresterea interdependentei si a cooperarii in low-politics, ar putea sa atinga, intr-un moment ulterior, problematica securitatii si a high-politics, astfel incat sa se poata dezvolta un regim de securitate in aceasta regiune. Fata de gradul de integrare din UE, in APEC nu exista insa nici macar dorinta constituirii unei piete comune, Richard Higgot propunand ca in acest caz sa se vorbeasca despre "instrumente de dialog", si nu despre institutie. Abordarea asiatica este una in care accentul cade pe constructia statului si a natiunii, si nu pe o adancire a cooperarii politice, ce ar putea implica o reformulare a suveranitatii.

Diferente de integrare regionala fata de proc din EUR:

- doar forme interguv; luarea deciziilor doar prin consens, disputele se rezolvain mod individ, implic min a parlam, accent pe dim ec (comercial), coop rel ext lim la partic la neg multilat.

Explic fundam a diferentelor: lipsa vointei pol, state, in maj (in asia) noi, lipsa a unei ist comune si a unei cult pol comune etc.

Tendintele de integrare reg: parte a proc de globalizare - raspuns la G. etc.