EVOLUTIA PARTIDISMULUI IN EPOCILE MODERNA SI CONTEMPORANA

EVOLUTIA PARTIDISMULUI IN EPOCILE MODERNA SI CONTEMPORANA. SISTEME PARTIDISTE

Partidele, in acceptiunea lor moderna, ca institutii politice bine conturate, cu statute si programe clar fundamentate, cu activitate permanenta la care au acces toate categoriile sociale, apar in conditiile societatii capitaliste unde concurenta pe plan economic este asigurata de competitia politica a mai multor partide care, o data cu inlaturarea absolutismului, trec la forme democratice de conducere. Prin urmare, partidismul in forma evoluata este strans legat de epocile moderna si contemporana, in care el devine un fenomen general, caracteristic structurilor si sistemelor politice ale societatilor dezvoltate si in curs de dezvoltare. Formele concrete si durata proceselor de constituire a partidelor si sistemelor partidiste isi au particularitatile lor, izvorate din conditiile specifice procesului de afirmare a oranduirii burgheze, de instaurare a puterii de stat a acesteia si a democratiei de inchegare a natiunilor moderne. De-a lungul dezvoltarii istorice a societatii capitaliste, sistemul partidelor politice cunoaste de la o tara la alta modalitati variate. Indiferent de modalitatile concrete pe care le imbraca partidismul, pentru capitalism si, in general, pentru intreaga dezvoltare sociala ulterioara partidele politice devin o necesitate pentru progresul social.

Libera circulatie a fortei de munca, statornicita de relatiile capitaliste, care impun si libera circulatie a ideilor, exprimarea libera a conceptiilor privind modalitatile concrete ale dezvoltarii, constituie, alaturi de libera initiativa, temeiurile economice ale libertatii politice, sub forma ei evoluata - existetta partidelor.

De fapt, inlaturarea absolutismului nu s-ar fi putut realiza fara lupta fortelor sociale progresiste, a maselor populare in special, atrase la o activiate politica constienta tocmai de catre partidele politice.

Partidele politice nu au constituit numai un factor de inlaturare a absolutismului, ci si unul de instaurarea a unei societati moderne, cu structuri organizate si conducere democratica, conditie sine-qua-non a progresului istoric.

Partidismul s-a manifestat si se manifesta in lumea moderna si contemporana sub mai multe sisteme: unipartidism, bipartidism si pluripartidism.

De regula, unipartidismul, adica existenta unui singur partid in viata politica a unei tari, se intalneste in imprejurari foarte diferite si avand activitati foarte diverse.

Astfel, existenta unui singur partid a fost posibila in anumite tari, la inceputul dezvoltarii capitalismului, cand era nevoie de coalizarea celor mai largi forte sociale in lupta impotriva absolutismului feudal, creandu-se un partid care dobandea, de obicei, un caracter national. In Romania, in perioada premergatoare revolutiei de la 1848, s-a constituit "partida nationala", singurul partid politic in activitate care era purtatorul idealurilor de libertate sociala, nationala si unitate statala.

Sistemul unipartidism este cunoscut si in unele tari in curs de dezvoltare, care actioneaza atat in faza luptei de eliberare de sub dominatia coloniala, cat si in perioada luptei pentru pastrarea independentei economice si politice, pentru lichidarea subdezvoltarii si a decalajelor ce le separa de restul statelor lumii, pentru a asigura unitatea fortelor sociale in lupta pentru atingerea obiectivelor propuse. In aceste situatii, insa, unipartidismul este o solutie de moment care nu trebuie permanentizata, pentru ca, asa cum a dovedit experienta istorica, mentinerea pe o perioada mai indelungata a unipartidismului duce in mod inevitabil la regim dictatorial.

De asemenea, trebuie subliniat faptul ca unipartidismul se intalneste, de regula, in perioade de criza ale societatii, cand fortele conservatoare, prin intermediul unipartidismului, adopta o conducere dictatoriala. In acest sens, in perioada interbelica, sunt cunoscute situatiile din Italia, Germania si alte tari in care - prin intermediul unui singur partid - partidul fascist, s-a ajuns la regimuri dictatoriale, cu consecinte nefaste pentru omenire.

Aceasi situatie se intalneste si in tarile cu regimuri comuniste, unde, la baza dictaturii, a stat existenta unui singur partid. S-ar putea adauga ca, in situatia creata la inceputul si dupa al doilea razboi mondial, ca urmare, mai intai, a intelegerii Stalin - Hitler si apoi a coalitiei antihitleriste dintre englezi, americani si rusi s-a inlesnit exportul unui asemenea regim dictatorial pe calea fortei din Uniunea Sovietica in alte state.

Unipartidismul care a generat regimuri dictatoriale a existat si in Romania, situatie favorizata atat de factorii interni cat, mai ales de cei externi. Instaurarea dictaturii regale, in 1938, a fost insotita de interzicerea activitatii partidelor (la care, din pacate, si-au dat consimtamantul si unele partide de traditie) si impunerea activitatii unui singur partid - Frontul Renasterii Nationale - care a luat ulterior denumirea de Partidul Natiunii. In urma evenimentelor tragice din 1940, cand teritoriului romanesc i s-au adus grave mutilari, conjunctura internationala deschinzind calea amestecului brutal al hitlerismului in viata politica a statului roman, s-a instaurat dictatura antonesciana care si-a asociat la conducere - pentru o perioada - un singur partid, cel al legionarilor, ceea ce a impins Romania spre o situatie dezastruoasa. Desi legionarii au fost inlaturati, regimul dictatorial pro-hitlerist s-a mentinut, iar cursul evenimentelor care conducea Romania spre o situatie grava nu s-a oprit. Aderarea Romaniei la Axa si intrarea trupelor germane in tara se produsesera, iar continuarea razboiului inceput in 1941, alaturi de Germania hitlerista, dincolo de granitele firesti ale Romaniei, impinge tara spre dezastrul national. Iesirea Romaniei din aceasta situatie, prin actul de la 23 august 1944, a fost posibila prin activitatea partidelor politice care au ajuns la o anumita intelegere in realizarea acestuia, ca una din variantele preconizate in legatura cu desprinderea Romaniei de coalitia hitlerista.

Din nefericire, Romania nu a putut sa se bucure de noua conjunctura din cauza, pe de o parte, ca Marile Puteri (Uniunea Sovietica, Anglia, SUA) nu au recunoscut aportul Romaniei la infrangerea hitlerismului, iar pe de alta parte, pe baza intelegerilor anterioare intre aceste puteri, tara a fost plasata in sfera de influenta a URSS care, cu toata opozitia interna romaneasca, a impus instaurarea regimului comunist dictatorial, bazat pe existenta unui singur partid.

Asadar, unipartidismul poate fi acceptat numai in situatiile in care el coalizeaza fortele majoritatii natiunii in scopul atingerii unor obiective cu caracter national, constituindu-se ca punct de plecare pentru crearea conditiilor in care sa fie posibila si aparitia altor partide.

In ziua de astazi ne-ar fi greu sa ne inchipuim viata politica fara interventia partidelor politice. Insasi existenta lor si distinctia intre pluripartidism si regim cu partid unic sunt deseori considerate ca fiind contextul fundamental al democratiei.

Dupa revolutia populara din decembrie 1989, in Romania s-a creat Frontul Salvarii Nationale, care a creat noi structuri de putere, umpland vidul politic ce se produsese dupa inlaturarea dictaturii.

Imediat insa, in conformitate, de altfel cu platforma FSN - au aparut mai multe partide si formatiuni politice care au facut parte din organul puterii de stat - Consiliul Pentru Unitate Nationala (cu caracter provizoriu), care si-a fixat ca principala sarcina trecerea Romaniei la un regim de autentica democratie, bazat pe pluripartidism.

Bipartidismul, un alt sistem al partidismului este intalnit in aproape toate fazele dezvoltarii democratice a societatii. Bipartidismul isi are izvorul istoric din perioada luptei maselor populare, avand in frunte burghezia, pentru inlaturarea absolutismului feudal, cand fortele politice progresiste se constituiau intr-un partid al afirmarii noii societati, iar fortele conservatoare intr-unul de aparare a vechilor stari de lucruri sau de adaptare a acestora la noile conditii istorice. Geneza acestui sistem de partidism o intalnim sub forma clasica in Anglia, care se inscrie printre primele tari in care au avut loc revolutii burgheze. Inca din sec al XVIII-lea se afirmau in Anglia cele doua mari curente politice "conservator si liberal" (respectiv whig-ii si tory-ii), care, la inceputul sec al XIX-lea, se constituie in cele doua mari partide politice: conservator si liberal, dominand scena politica a Angliei aproape tot sec al XIX-lea, alternand la guvernare si asigurand in acest fel o viata politica democratica in aceasta tara. La inceputul sec XX, locul liberalilor il ia partidul laburist care, impreuna cu conservatorii, domina si astazi scena politica a Angliei.

Referitor la bipartidism, trebuie facuta urmatoarea remarca, cele doua mari partide pot sa fie partide care reprezinta interesele aceleiasi grupari sociale sau ale unor grupari sociale diferite, care, de pe aceste pozitii, abordeaza organizarea si conducerea politica a tarii.

Sistemul clasic al bipartidismului, care reprezinta cu aproximatie interesele aceleiasi forte sociale, il intalnim in SUA, unde partidele republican si democrat, de ale caror origini este legata lupta de independenta a coloniilor engleze din America de Nord, guverneaza prin alternanta in SUA de peste doua secole. Se pune in acest fel intrebarea de ce o grupare sociala, cum este burghezia, isi creeaza doua partide pentru guvernare si nu unul, asa cum ar parea firesc la prima vedere?

Aceasta situatie se datoreaza faptului ca nici o clasa sociala nu este alcatuita in exclusivitate din grupuri cu interese omogene, ci in mod curent din grupari cu interese opuse, cum ar fi: burghezia industriala, financiara, bancara, agrara etc.. In consecinta, pentru oglindirea diversitatii de interese este nevoie de mai multe partide, respectiv de cel putin doua. Existenta a doua partide asigura o conducere de catre forta sociala respectiva prin care partidul aflat la putere sa poata fi controlat de opozitie, pentru a nu fi comise greseli sau abuzuri. Pe baza experientei istorice, burghezia a inteles ca un guvern puternic trebuie sa beneficieze de o opozitie la fel de puternica, ceea ce deschide calea perfectionarii activitatii social-politice si a stabilitatii. In prezent, cele doua partide din SUA (republican si democrat) se deosebesc prea putin in platforma-program, astfel incat in campania electorala nu conteaza atat programul, cat personalitatile care candideaza fie pentru Congres, fie pentru functia de presedinte al SUA.

In fapt, si in alte tari in care exista un sistem clasic de bipartidism, se constituie doua mari curente care asigura guvernarea democratica. Aceasta situatie se intalneste frecvent in tarile vest-europene, unde democratii crestini au guvernat si guverneaza prin alternanta cu social-democratii, polarizand in jurul lor gruparile politice mai mici.[1]

Sistemele bipartidiste au cunoscut mai multe variante, iar in prezent se structureaza in cateva categorii, astfel:

sistemele bipartidiste pure sau integrale, in care doar doua partide mari acced alternativ, la anumite intervale la putere. Cazurile cele mai tipice le cinstituie sistemele de partide din Marea Britanie, S.U.A., Canada, Noua Zeelanda;

Sistemele bipartidiste imperfecte, sau cu doua partide si jumatate, se caracterizeaza prin faptul ca unul dintre partidele mari are nevoie pentru a forma guvernul, de sprijinul unui al treilea partid, cu o influenta electorala si parlamentara mult mai slaba decat a primelor doua. Cazurile cele mai tipice le reprezinta sistemele de partide din Germania, Australia, Austria.[2]

Bipartidismul a fost cunoscut si pe scena politica romaneasca, inca de la inceputurile dezvoltarii democratice a tarii din a doua jumatate a secolului trecut. In perioada respectiva s-au constituit Partidul Conservator (1871) si Partidul National Liberal (1875) care au dominat scena politica romaneasca pana la Marea Unire din 1918, asigurand in aceasta perioada, prin alternanta, guvernarea tarii. Prin existenta celor doua mari partide s-au asigurat pasi importanti pe calea democratizarii, inclusiv stabilirea unui cadru legislativ adecvat prin Constitutia din 1866, cu modificarile survenite pe parcurs.

Deoarece, dupa Marea Unire, prin infaptuirea reformei agrare (1921), gruparea sociala care constituia baza Partidului Conservator (mosierimea) a fost puternic afectata, Partidul Conservator a disparut de pe arena scenei politice.

La inceputul perioadei interbelice, se afirma in configuratia politica romaneasca un nou partid - Partidul National Taranesc - care, impreuna cu Partidul National Liberal, vor constitui principalele partide de guvernamant. Se poate aprecia ca sistemul principal al partidismului din Romamia pe o perioada indelungata de timp a fost bipartidismul, desi se impune precizarea ca, alaturi de acest sistem, au existat si alte partide politice care, de regula, intrau in coalitia de guvernare. Pe fondul pluralismului s-a afirmat asadar, un bipartidism sui-generis.

Pluripartidismul, sub forma lui cea mai cunoscuta, se intalneste, mai ales, dupa primul si al doilea razboi mondial, in tarile occidentale, unde diversele categorii sociale isi au propriile partide.

Pluripartidismul contemporan poate fi impartit in trei mari grupari:

gruparea partidelor de dreapta, cu nuantele respective: de centru-dreapta sau de extrema-dreapta. In aceasta categorie intra partidele conservatoare si liberale, care poate fi de dreapta sau centru-dreapta si partidele fasciste sau neo-fasciste de extrema-dreapta;

gruparea partidelor de stanga, de asemenea, cu nuantele de stanga, centru-stanga si extrema-stanga. In aceasta categorie intra partidele socialiste, social-democrate, comuniste, radicale etc., iar din extrema stanga partidele comuniste de tip marxist-leninist;

gruparea partidelor de centru cuprinde, in general, partidele democrat-crestine, social-crestine etc..

In prezent, se observa o restrangere si, deci, o scadere a influentei partidelor extremiste, atat de dreapta cat si de stanga. Aceasta realitate se explica prin aceea ca fascismul a condus omenirea la cel de al doilea razboi mondial, cu toate consecintele lui nefaste, iar comunismul s-a dovedit ineficient economic, iar comunismul s-a dovedit ineficient economic, iar din punct de vedere politic s-a manifestat ca o dictatura asemanatoare celei fasciste.

Datorita acestor stari de lucru, in democratiile traditionale guvernele se axeaza pe grupari de centru sau de centru-stanga, care s-au dovedit in practica cele mai viabile.

Este, de asemenea, de mentionat ca, intre cele doua razboaie mondiale, si pe scena vietii politice romanesti s-au manifestat organizatii atat de extrema dreapta, cat si de extrema stanga care au dus o politica cu caracter antinational: gruparea legionara, cu practici teroriste si ideologia fascista, racordand tara (cand aceasta se afla in momente de mare dificultate), politicii Germaniei hitleriste: partidul comunist, ca partid de extrema stanga, care a instaurat, dupa al doilea razboi mondial, sub obladuirea sovietica, un regim totalitar, cu grave consecinte pentru poporul roman.

Dupa inlaturarea regimului comunist totalitar, in decembrie 1989, s-a deschis calea instaurarii unei vietii democratice, a carei garantie o constituie pluralismul politic, sub forma sa cea mai dezvoltata - pluripartidismul. Se releva inca o data ca dupa o explozie revolutionara apar un numar mare de partide. In Romania s-a ajuns la peste 100 de partide: de dreapta, de stanga, de centru, de centru-dreapta, de centru-stanga etc. Alegerile din mai 1990, ca si cele care le-au urmat, s-au constituit ca proba de cristalizare a partidelor si formatiunilor politice, a principalelor orientari in viata acestora si consacrarea unui numar mai redus de partide. Acest proces apare firec in astfel de situatii, ele constituind calea de maturizare a democratiei.[3]