Economia Politica a reformei in tarile in tranzitie - Cazul Romậniei - Castigatori si perdanti in procesul de integrare europeana

Economia Politica a reformei in    tarile in tranzitie

-Cazul Romậniei-

Castigatori si perdanti in procesul de integrare europeana.

Cuprins :

1. Introducere

2Scurta descriere a relatiilor Romania – UE

1. Castigatori si perdanti prin reorientarea comertului

2. Sectoare castigatoare si sectoare perdante: avantaje comparative, costul

unitar al fortei de munca, productivitate

3. Dincolo de statistici: castigatorii sunt in esalonul secund

4.1. Grupuri sociale perdante si castigatoare

4.2. Pot trece perdantii in echipa castigatorilor?

5.Negocierile cu UE se desfasoara sub influenta deficitelor

6. Concluzii si recomandari pentru politica economica

Integrarea in Uniunea Europeana este unul dintre cele doua obiective strategice ale Romaniei. Integrarea este vazuta ca o solutie la mai multe probleme ale societatii romanesti aflata in cautarea mijloacelor de modernizare si transformare economica. De ce am mentionat acest lucru? Pentru ca inapoierea economica si sociala este o trasatura a Romaniei (ca si a altor tari est-europene) care isi are radacini adanci in istorie, dinainte de caderea comunismului. Va reusi Romania acum, imbinand transformarea post-comunista si modernizarea cu eforturile de integrare europeana? Aceasta poate si ar trebui sa fie o intrebare obsesiva pentru noi toti. La prima vedere, raspunsul nu poate fi decat pozitiv, pentru ca UE este un club de tari bogate si democratice. Admiterea in UE ar incununa astfel o perioada de schimbari economice si sociale adanci. Dar aici

trebuie sa facem o distinctie majora intre momentul final al aderarii si aderarea vazuta ca un proces gradual de schimbare a anatomiei si fiziologiei societatii romanesti, care va aduce compatibilitatea cu UE in privinta structurilor economice si institutionale.

Daca accentul este pus pe proces, atunci problema devine mai complicata deoarece tarile     candidate la aderare sunt foarte diferite, iar Romania se numara printre acele tari cu performante economice slabe. De aceea putem considera ca in cazul nostru procesul va dura mai mult.

Dar aceasta supozitie in legatura cu durata procesului de aderare nu este suficient de lamuritoare. Integrarea poate fi mai mult sau mai putin lina, cu o diversitate de costuri si beneficii care depind de starea actuala a transformarilor din Romania. Cu cat Romania progreseaza mai mult din punct de vedere economic, cu atat va fi mai usor pentru ea sa faca fata in mediul competitiv al Uniunii Europene. +i chiar si in acest caz vor exista perdanti: sectoare si firme vor ramane in afara jocului pietei, cu consecinte dureroase pentru forta de munca nevoita sa se indrepte catre alte activitati. Realizarea unei eficiente in alocarea resurselor (realocarea lor din sectoarele cu productivitate

scazuta spre sectoarele cu productivitate inalta) este un proces dureros in practica. Mai mult, politica economica a guvernului roman – chiar daca guvernul este constient de necesitatea aplicarii aquis-ului comunitar – nu poate fi luata ca un dat; ea poate varia, poate fi mai buna sau mai putin buna, ceea ce inseamna ca efectele ei vor fi diferite; unele vor accelera procesul de integrare, altele il vor incetini.

In mod surprinzator, desi tema integrarii europene este una care domina societatea romaneasca de mult timp, putine cercetari au abordat aspectele ei economice concrete.

Implicatiile sunt numeroase si variate. Nu este vorba de utilitatea in sine a cunoasterii, ci si de functia cercetarii de a sprijini politica economica. Din acest motiv am considerat necesar sa incepem – in cadrul Centrului Roman de Politici Economice – o cercetare in acest domeniu.

Aceasta lucrare isi propune sa identifice castigatori si perdanti ai procesului de integrare1 din punctul de vedere al societatii romanesti. Pe de o parte, incercarea noastra urmeaza o cale deschisa deja de alte lucrari publicate in strainatate2 si in tara. Pe de alta parte, lucrarea de fata difera de cele anterioare prin aceea ca imbina analiza economica cu cea sociala, legand deplasarile de forta de munca cu realitatile desprinse din analiza comertului exterior. Studiul prezinta, de asemenea, ca lucru nou, modul in care diverse grupuri de oameni percep integrarea europeana. Acest lucru este important deoarece intr-o democratie perceptiile populatiei ofera sau nu sprijin pentru anumite politici. Bune sau rele, aceste perceptii trebuie luate in considerare de catre politicieni.

Pentru a atinge scopul, sunt cateva lucruri care trebuie clarificate de la inceput:

Primul pas in analiza este sa incercam sa definim modul in care conceptele de castigator si perdant sunt exprimate de realitate. O remarca importanta trebuie facuta: clasificarea in castigator/perdant depinde de amplitudinea analizei. In primul rand, identificarea unui sector ca fiind castigator sau perdant nu inseamna ca acest lucru se poate spune si despre orice firma sau individ din acel sector. De aceea, pot exista castigatori intr-un sector perdant si invers.

In al doilea rand, dihotomia castigator/perdant, valabila pentru un sector sau altul, nu corespunde in mod necesar unui plus / minus in bunastarea intregii societati. Urmand aceste principii, un sector perdant poate elibera resurse pentru alte sectoare ale economiei, imbunatatind astfel eficienta alocarii resurselor in economie.

Este dificil de facut o distinctie clara intre efectele integrarii si cele ale procesului    de reforma sau tranzitie. Am incercat sa izolam impactul integrarii de impactul procesului de tranzitie; cu toate acestea trebuie spus ca succesul a fost numai partial. Pentru acest lucru s-au calculat indicii avantajului comparativ atat cu Uniunea Europeana, cat si cu restul lumii, considerand restul lumii ca alternativa, date fiind barierele tarifare asimetrice; perceptia subiectiva a indivizilor reflecta

numai atitudinea fata de procesul de integrare; migratia interna a fortei de munca este complementara migratiei fortei de munca catre tarile UE.

Pozitia de castigator/perdant nu este un dat, o trasatura axiomatica ce trebuie luata    ca atare. Obiectivul final al lucrarii de fata este de a face recomandari de politici alternative care sa diminueze sau sa contracareze efectele negative aparute in procesul de aderare.

Limite ale lucrarii de fata sunt urmatoarele:

relevanta scazuta sau lipsa de consistenta a unor indicatori care se poate explica prin dificultatile procesului de colectare a datelor, pe de o parte, si neconcordantele din statisticile oficiale, pe de alta parte;

s-a acordat mai putina atentie agriculturii pentru ca analiza are in vedere, in principal, sectoarele industriale. Un alt studiu va trebui sa completeze acest neajuns;

unele ipoteze sunt numai enuntate, testarea lor ramanand pe seama unor cercetari viitoare.

Metodologie

Metodologia are in vedere sursele datelor pentru comertul exterior al Romaniei, ca si modul de calcul al unor indicatori pentru ultimii 10 ani, incluzand avantajul comparativ4 pe care l-am comparat cu acela al altor tari candidate (Bulgaria Cehia Ungaria Polonia Romania Slovacia)

. Indicatorii privind costurile unitare ale fortei de munca , gradul de ocupare si productivitatea au fost calculati si analizati impreuna. Cu toate acestea, trebuie sa admitem ca exista si alte dimensiuni in afara abordarii cantitative folosite, care ilustreaza pozitia diferitelor sectoare si grupuri de indivizi si pe care nu le-am luat in considerare. In ceea ce priveste perceptiile indivizilor, acestea sunt rezultatul uni sondaj de opinie reprezentativ. Pentru aceasta analiza s-a folosit indicele opiniei dominante pentru a descrie imaginea pe care o au diferite grupuri asupra

procesului de integrare

1. Scurta descriere a relatiilor Romania – UE

Eforturile autoritatilor romane pentru aderarea la Uniunea Europeana s-au desfasurat intr-un cadru institutionalizat incepand cu februarie 1993, data semnarii Acordului de Aderare. In iunie 1995 Romania si-a depus in mod oficial candidatura pentru aderare. O prima evaluare a indeplinirii criteriilor a fost facuta de catre UE in Agenda 2000, document adoptat in iulie 1997. In decembrie 1999, Consiliul European decide inceperea negocierilor de aderare cu asa-numitul “grup de la Helsinki”, format din 6 tari, intre care si Romania.

In ceea ce priveste strategia pentru aderare, cel mai important dintre evenimente a fost adoptarea Strategiei Economice pe Termen Mediu; privind compatibilitatea cu reglementarile UE, cel mai important eveniment a fost inceperea negocierilor asupra unor capitole. Dintr-un numar de 31 de capitole de negociere, Romania a incheiat negocierile la 5 dintre ele, anume: intreprinderi mici si mijlocii, invatamant si tineret, stiinta si cercetare, relatii externe, politica externa si de securitate comuna. Alte patru capitole care au fost deschise spre negociere sunt: statistica, cultura si audiovizual, telecomunicatii si tehnologia informatiei, concurenta. Se urmareste ca la inceput sa fie negociate capitolele relativ usoare, lasand problemele spinoase – precum agricultura – pentru o abordare ulterioara.

Raportul din 2000     al Comisiei Europene referitor la Romania este critic in mai multe privinte. Astfel, coruptia este considerata ca fiind foarte raspandita, ritmul de lucru al legislativului scazut, iar deciziilor Guvernului le lipseste coerenta. Cu privire la aspectele economice, au fost remarcate unele rezultate pozitive (o usoara crestere economica, cresterea exporturilor, diminuarea deficitului fiscal); oricum, intarzierea eformelor structurale face ca Romania sa nu fie vazuta ca o economie de piata unctionala.

In ceea ce priveste adoptarea aquis-ului comunitar, Raportul considera ca Romania a inregistrat imbunatatiri in legislatia privind concurenta, protectia marcilor si a drepturilor de autor si transporturile. Progrese limitate – se spune in Raport – au fost inregistrate la libertatea de miscare a bunurilor, persoanelor si a capitalului, protectia sociala si politicile de combatere a somajului; in acelasi timp este nevoie de mai multe

progrese la capitolele referitoare la mediu, agricultura, telecomunicatii, tehnologia informatiei si protectia consumatorului.

Buna si rapida derulare a negocierilor si adoptarea aquis-ului comunitar nu aduc insa automat Romania mai aproape de integrarea in UE. Aceasta deoarece reducerea distantei ce ne separa de UE nu este numai o problema politica, legislativa sau tehnica, ci mai ales una de dezvoltare. Dupa previziunile Bancii Mondiale6, Romania are nevoie de o rata stabila de crestere in urmatorii 20 de ani pentru a reduce la jumatate diferenta de venit per capita fata de nivelul mediu al UE.

.Perspectiva individuala

Modul dominant in care populatia priveste procesul de integrare europeana este identificat pe baza a doua intrebari: Considerati ca Romania, ca tara, ar avea de castigat ca membru al Uniunii Europene? si Considerati ca personal veti avea de castigat din integrarea Romaniei in Uniunea Europeana?

2.1. Castigatori si perdanti prin reorientarea comertului

Colapsul CAER (zona comerciala a blocului socialist) a adus o rapida – dar nu abrupta – reorientare a comertului romanesc catre UE, fenomen caracteristic de altfel tuturor celorlalte tari din Europa Centrala si de Est. Pana la sfarsitul anului 1999, mai mult de 65% din exporturile Romaniei se indreptau catre tari membre UE, in timp ce ponderea importurilor din aceste tari crescuse la 60%. Aceasta situatie s-a schimbat usor in 2000, exporturile scazand la 63 % din total, iar importurile la 56,2% din total. UE-15 reprezinta astazi 59 % din fluxurile comerciale ale Romaniei. Cifrele sunt comparabile cu ponderea comertului intra-european al multora dintre statele UE. Se poate spune ca cel putin din punct de vedere comercial – exceptand unele bariere tarifare pentru agricultura si cateva sectoare industriale protejate de UE – Romania este de facto integrata in comertul comunitar.

Romania a avut legaturi comerciale semnificative cu UE inca din perioada comunista, varful acestora inregistrandu-se in anii ’70. Cand vechiul regim a dorit sa plateasca datoria externa inainte de scadenta, in anii ’80, s-a dus o politica de substitutie a importurilor, cu consecinte asupra modernizarii industriei si comertului cu UE. Dupa revolutie, UE a devenit cel mai important partener comercial al Romaniei inca din 1991, cu o pondere comparabila cu si uneori mai mare decat in celelalte tari central-est europene. Comertul cu alte regiuni, in principal cu Comunitatea Statelor Independente, a scazut atat relativ, cat si in termeni absoluti. Cu toate acestea, Rusia ram`ne principalul furnizor de materii prime (in special petrol si gaz) pentru Romania. Cativa factori importanti au contribuit la aceasta evolutie. Mai intai aparitia si consolidarea unui cadru institutional privind comertul dintre Romania si partenerii din UE si Europa Centrala si de Est. Cel mai important eveniment in institutionalizarea relatiilor cu UE a fost semnarea Acordului de Asociere in februarie 1993. Acordul a pus bazele inlaturarii treptate a barierelor tarifare, cu exceptia agriculturii si a catorva industrii “senzitive” pentru partenerii europeni. Desi unii considera Acordul insuficient de asimetric in favoarea tarilor din Europa Centrala si de Est, sau chiar ca Acordul ingradeste relatiile dintre parti, cresterea semnificativa a volumului tranzactiilor comerciale dintre Romania si UE in anii de dupa semnarea Acordului nu poate fi o

coincidenta

O intrebare cheie care apare poate fi formulata astfel: este reorientarea geografica a comertului Romaniei catre UE sustenabila?. Cadrul institutional subiacent politicilor comerciale ale tarilor din centrul si estul Europei fiind fixat deja si ireversibil prin acordurile de aderare, raspunsul ar parea ca este unul afirmativ. Romania, ca toti ceilalti membri prezenti si viitori ai UE este deja puternic conectata la aceasta din urma si deci trebuie sa respecte regulile comerciale ale acesteia. O alta intrebare care trebuie pusa este: cand va fi Romania deplin integrata, atat institutional, cat si ca participant in mecanismul de redistribuire al UE

Comertul exterior al Romaniei este mai putin competitiv decat al principalilor parteneri, data fiind diferenta de productivitate. Aceasta se reflecta in aceea ca schimbarea structurii geografice nu a fost insotita de o schimbare pe masura in structura bunurilor exportate.

2.2. Sectoare castigatoare si sectoare perdante: avantaje comparative, costul

unitar al fortei de munca, productivitate

In aceasta lucrare se acorda relativ putina atentie agriculturii si pozitiei acesteia in cadrul economiei. Cu toate acestea, exista suficiente fapte care ne permit sa caracterizam agricultura ca un sector foarte “senzitiv” si ca potential perdant. Putem observa ca pentru grupele I, II si IV din Nomenclatorul Combinat (NC) (animale vii; produse vegetale; produse alimentare, tutun, bauturi) trendul RCAA fata de UE se situeaza deasupra celui pentru restul lumii. In acelasi timp, pentru grupa I RCAAc (CEFTA) pentru 1998 este de –1,98, in comparatie cu RCAAeu (UE) neutru de –0.01. Daca extindem analiza pentru a include si grupa V (produse minerale) in grupul produselor intensive in resurse naturale9, atunci aceasta grupa reprezinta numai 7,43% din importurile Romaniei din UE, insa 27,34% din importurile din CEFTA10. Concesiile asimetrice ale cordului de Asociere cu UE au protejat multe din produsele agricole romanesti de competitia cu cele europene, in timp ce concesiile simetrice ale Acordului CEFTA au adus deficite semnificative la acest capitol de comert. Ridicarea barierelor in comertul de produse agricole cu Uniunea Europeana programata pentru 2002 ar trebui sa dea nastere la preocupari in ceea ce priveste modul in care acest sector va putea face fata competitiei cu piata europeana. Presupunerea noastra este ca producatorii rom`ni deja ay de-a face cu competitia europeana prin intermediari, adica prin tarile CEFTA, prin care exportatorii europeni re-exporta produsele in Romania, ocolind barierele tarifare.

Ceea ce poate fi mai rau – si trebuie sa mentionam aceasta ca o ipoteza de lucru in momentul de fata – este cazul foarte plauzibil in care unele tari CEFTA vor adera la UE inaintea noastra. Atunci deficitul cu produse agricole se va inrautati rapid, ca de altfel si avantajul comparativ al Romaniei fata de UE. Drept consecinta, ceea ce am negociat deja cu UE in privinta sectorului agricol ar trebui renegociat pentru a preveniun dezechilibru care s-ar putea croniciza.

Sa ne concentram acum asupra produselor industriale. Un perdant clar al procesului de integrare este industria chimica (vezi tabelul 3 si graficele 5 si 6). Asa cum se poate vedea, avantajul comparativ cu UE are un trend accentuat descrescator, in timp ce cu restul lumii inca mai avem un usor avantaj. Mai mult, procentul importurilor din UE a ramas constant, insa exporturile de produse chimice au scazut de mai mult de doua ori in ultimii cinci ani11. Atat timp cat importurile din UE reprezinta doua treimi din totalul importurilor de produse chimice, prelungirea acestei situatii poate genera un dezechilibru persistent in lipsa restructurarii.

Tabelul 3 Industria chimica: un perdant al integrarii

Graficul 5: Comertul in industria chimica

Lipsa restructurarii se reflecta in cresterea pe anul 1999 cand costul unitar al fortei

de munca (ULC)

Graficul 6: ULC

► Despre grupele VII (materiale plastice), VIII (piele si articole din piele) si X (celuloza, hartie si produse din acestea) nu se poate spune un lucru clar. Pe de o parte, Romania are un avantaj comparativ negativ si in scadere cu UE pentru fiecare din aceste grupe, iar trendul este mai accentuat decat cel al comertului cu restul lumii. Este adevarat ca exporturile din aceste produse nu au avut niciodata o pondere semnificativa in comertul cu UE, desi ponderea importurilor a crescut usor de-a lungul ultimilor ani, indicand o deteriorare accentuata a performantei din aceste industrii.

Grficul 7

Pe de alta parte, nu trebuie sa tragem concluzia ca aceste sectoare au pierdut din cauza integrarii, deoarece suntem mai putin competitivi si in raport cu tarile CEFTA.

Sa luam ca exemplu materialele plastice (grupa 39) si din cauciuc (grupa 40). RCA al Romaniei fata de UE (RCABue) in 1999 a fost de 0,65 pentru grupa 39 si de 0,76 pentru grupa 40 (valori subunitare indica un dezavantaj), in timp ce RCA al CEFTA 13 (minus Romania) a fost de 1,31 pentru grupa 39 si 1,92 pentru grupa 40. Rezulta ca suntem mai putin competitivi si decat tari care au acorduri de comert incheiate cu UE comparabile cu al nostru. De asemenea grupa X (celuloza, hartie si produse din acestea): in 1998 Romania inregistra un foarte slab RCA de –3 , ceea ce arata (dincolo de faptul ca este prea devreme sa intri intr-un acord comercial cu concesii

simetrice) ca in aceasta privinta structura de productie interna este necompetitiva in general, nu numai fata de UE. De aceea ezitam a include aceste sectoare intre perdanti din cauza aderarii.

► Produsele din lemn (grupa IX) au inregistrat o crestere puternica a RCA fata de UE, de la valori de 0,86 in 1995 la 1,89 in 2000, timp in care RCA fata de restul lumii a ramas constant, la nivele ridicate. Avantajul comparativ in aceste sector nu este o surpriza, dupa cum arata Havlik (2000)14 care identifica acest sector ca fiind un castigator traditional in toate tarile CEFTA. Ceea ce indica o pozitie castigatoare este imbunatatirea sistematica a avantajului comparativ fata de UE.

► Doua dintre cele mai importante industrii romanesti (reprezentand impreuna 32,43% din totalul exporturilor si 47,04% din totalul exporturilor catre UE) anume industria textila (grupa XI) si a incaltamintei (grupa XII) sunt castigatori plauzibili, ele avand avantaje comparative fata de UE, calculate atat ca RCAA, cat si ca RCAB.

Acest lucru este valabil pentru perioada actuala, insa pe termen mediu este posibila o incetinire semnificativa a ritmului de crestere, punand in pericol competitivitatea. RCA fata de UE pentru grupa XI a scazut de la 0,56 in 1996 la 0,26 in 2000, iar pentru grupa XII, de la 1,72 la 1,47, in timp ce pentru ambele grupe se inregistreaza valori negative pentru 2000 in comertul cu restul lumii. Explicatiile pot fi impartite in doua.

- Evitarea taxelor prin utilizarea preturilor de transfer scazute (transfer prices).

Acest lucru este des folosit de companiile straine care sunt preponderente in acest sector orientat spre export. Un studiu recent al CRPE (2000)15 arata ca 46% dintre companiile straine pentru care exportul detine mai mult de 75% din cifra de afaceri au pierderi din export.

- Costul prea mare al mainii de lucru in aceste sectoare intensive in munca.

Potrivit lui Havlik (2000), costurile unitare ale fortei de munca in industria textila romaneasca sunt in medie de doua ori si jumatate mai mari decat in industria prelucratoare. Intr-o industrie intensiva in munca, acest lucru inseamna pierderi; situatia aceasta nu se datoreaza salariilor mari, ci productivitatii scazute.

Cealalta problema pe care am identificat-o este de asemenea adevarata: de-a lungul anului 1999 productivitatea in industria textila a fost pe o panta negativa (datele trimestriale arata o scadere continua in fiecare perioada) iar acelasi lucru se poate spune si despre industria incaltamintei. Mai mult, numarul de angajati in industria textila a scazut continuu ca pondere in totalul numarului de angajati din industrie, atingand un minim in 1997, insa dupa acest an a inceput sa creasca, ceea ce explica productivitatea scazuta. Din vreme ce mare parte din industria textila este privatizata, apare o intrebare: de ce este mentinut numarul de angajati, daca productivitatea muncii este scazuta? Ideea este ca numarul de salariati creste, dar nu si salariile lor, care sunt printre cele mai mici din industrie. Asadar, industria textila si a incaltamintei, reprezentand aproape jumatate din exporturile noastre catre UE se caracterizeaza prin salarii mici, productivitate scazuta a muncii, costuri unitare ale fortei de munca mari, exporturi cu valoare adaugata scazuta si, pe cale de consecinta, avantaje competitive in scadere. Acest lucru ar trebui sa fie preocupant pentru intreprinzatori, ca si pentru politicieni.

Graficul 9: Productivitatea si alti indicatori pentru industria textila si a incaltamintei

► De asemenea neconcludenta este si situatia grupelor XIII (sticla si ceramica), XVII (mijloace de transport) si XVIII (aparate medicale, optice si foto). Ele nu sunt in mod clar perdante (decat, poate, grupa XIII), desi nu au avut niciodata un potential de castigator. Avantajul comparativ fata de UE este fie in declin, fie stabilizat la valorinegative. Suntem insa in mod clar in dezavantaj fata de tarile CEFTA; la grupa XIII, in 1998, RCA al Romaniei cu CEFTA a fost de –1,36; in acelasi timp, grupa XVII este un castigator in Cehia, iar grupa XVIII este un castigator in Ungaria. Asadar, trebuie din nou sa aducem in atentie ipoteza efectelor negative pe care le-ar avea aderarea unor tari din CEFTA inaintea altora, Romania neaflandu-se in primul val. Ceea ce Richter si Mortensen afirma in termeni generali (2000)16 “( . )toate celelalte ramanand la fel, cu cat mai mare va fi Uniunea Europeana, cu atat mai mari vor fi castigurile pentru tarile membre si pierderile pentru tarile ne-membre”, poate fi adaptat si pentru cazul Romaniei in cazul sectoarelor ramase neprotejate.

► Cu toate acestea, avem si castigatori potentiali. Ei sunt – conditionat de viitoare retehnologizari si de eliminarea barierelor fata de UE – grupele XV (metale) si – poate

surprinzator – XVI (masini si echipamente). Pentru metale, avem un RCA pozitiv pe    relatia cu UE, mentinand in 2000 acelasi nivel din 1992 (‡0,8); desi avantajul competitiv fata de restul lumii este in scadere, este mai mare decat RCAue. Potential de crestere exista deci, mai ramanand de eliminat anumite bariere protectioniste ale UE la unele produse din sectorul metalurgic.

Pentru grupa XVI – intensiva in tehnologie – cifrele arata o reducere constanta a dezavantajului competitiv fata de UE, de la –1,42 in anul semnarii Acordului de Asociere la –0,66 in primele 7 luni din 2000. Ar parea ca sunt castiguri de eficienta datorate importurilor de tehnologie.

Avand in vedere evolutiile recente, atat sectorul metalurgic cat si cel al masinilor si echipamentelor par sa fi inregistrat o crestere de productivitate si de productie.

Metalurgia are de asemenea costuri unitare ale fortei de munca (ULC), cu mult sub media industriei, lucru care nu se intampla la masini si echipamente, care au ULC peste medie. Sectorul masini si echipamente fiind unul intensiv in tehnologie, putem trece cu vederea acest din urma lucru, pentru ca nu afecteaza performantele. Scaderea numarului de salariati raportat la numarul de salariati total din industrie este semnul unei restructurari care pare sa fi relansat productia si productivitatea.

In plus, cresterea numarului relativ de angajati dupa 1998 poate fi semnul unei cresteri durabile, bazata pe eficienta

.

Graficul 10: Productivitatea si alti indicatori in metalurgie si masini si echipamente

Graficul 11: Costurile unitare ale fortei de munca in metalurgie, masini si echipamente In cele din urma, mobila (principalul component al grupei XX - altele) pare sa fie un perdant, atat timp cat RCA fata de UE a scazut de la 2,58 in 1993 la 1,04 in 2000, iar cota de piata la exporturile de mobila in UE a scazut de la 18,1% in anul dinaintea    semnarii Acordului la numai 6,81% in primele 7 luni din 2000. Aceleasi motive valabile in cadrul grupei textile pot explica si scaderea inregistrata la acest capitol.

Fiindca mobila este un lucru pe care tarile din CEFTA il exporta in mod traditional, aducem iar aminte de efectul negativ pe care l-ar avea aderarea in doua valuri. Fiindca grupa XX este considerata de clasificarea Krausse intensiva in munca necalificata, ULC este important, iar evolutia acestuia ofera explicatia pentru identificarea – poate surprinzatoare – a industriei de mobila ca perdant.

Graficul 12: Unit labor cost pentru grupa XX – alte activitati industriale, mai ales mobila Industria mobilei este intr-o pozitie de perdant. Dar asa trebuie sa fie? Daca ne uitam la pozitia castigatoare pe care o au produsele din lemn (mai putin mobila), inseamna ca exista potential si pentru aceasta industrie. Faptul este ca noi exportam produse din lemn cu o valoare adaugata scazuta, mai apropiate de materii prime decat de produse prelucrate, si importam foarte mult mobila. Un motiv ar fi cererea mare de produse din lemn in afara, in special in tarile vecine, ceea ce face – de exemplu – exportul bustenilor o afacere foarte simpla si profitabila. Un alt motiv ar fi impactul indirect al investitiilor straine directe, companiile straine parand sa prefere a importa

mobila pentru birouri si spatii de lucru. Firmele locale intermediare in importul de mobila sunt deci intr-o pozitie castigatoare, desi sectorul ca intreg apare drept perdant.

3. Dincolo de statistici: castigatorii sunt in esalonul secund

Rezultatele studiului nostru asupra avantajului comparativ17 in sectoarele intensive in tehnologie, in special grupa XVI – masini si echipamente, arata foarte promitator la prima vedere. Chiar si comparand productia, productivitatea si costul unitar al fortei de munca – analiza bazata pe datele CAEN18 din cauza lipsei datelor pentruNomenclatorul Combinat –, concluziile optimiste se mentin. Diavolul se ascunde insaadesea in detalii, iar aici micile detalii au o insemnatate mare. Fiindca aparentele asupra grupei XVI ni s-au parut inselatoare, am considerat necesara o analiza mai detaliata.

Chiar de la inceput trebuie sa spunem ca datele statistice folosite (dupa ce obtinerea lor a necesitat un efort considerabil) arata o clara lipsa de consistenta temporala. Datele detaliate pentru anii 1997 si 1998 sunt exprimate in USD, se refera la tranzactiile comerciale ale Romaniei si au ca sursa statisticile interne; datele pentru 1999 si primele 10 luni din anul 2000 sunt exprimate in Euro, se refera la tranzactiile comerciale ale UE si au ca sursa statisticile europene. Diferentele dintre cele doua surse de date sunt destul de semnificative, dar nu si surprinzatoare; insa diferente semnificative apar chiar in datele interne, calculate dupa CAEN si dupa Nomenclatorul ombinat. De exemplu, produsul cu codul 84733010 (componente electronice pentru echipamente de prelucrare automata a datelor) inregistreaza un volum al exporturilor catre UE19 in valoare de 0 mil. EURO in 1997, 4 mil. Euro in 1998, 53 (!) mil. EURO in 1999 si 0 (zero) in 200020. De aceea consideram ca datele de care dispunem nu ne permit sa facem o analiza cantitativa a seriilor de timp si ne vom limita la interpretarea cifrelorprivind grupa XVI.

Grupa XVI cuprinde doua subgrupe: 84 – reactoare nucleare, incalzitoare de apa, aparate si dispozitive mecanice; si 85 – masini, aparate si echipamente electrice, aparate pentru inregistrarea si reproducerea sunetului si a imaginilor de televiziune. In privinta subgrupei 84, componenta cea mai semnificativa a exporturilor (cu o pondere variind in jurul a 18% in ultimii patru ani21) sunt rulmentii cu bile, cu galeti sau cu role (in principal produsul 848210, dar si 848220 si 848280). Ce altceva mai exportam? Pompe de aer sau de vid si compresoare (produsul 841490) – 14 % din exporturi in 1999. Alte produse exportate in cantitati semnificative sunt: parti pentru masini de foraj (produsul 84314980), parti si accesorii pentru masini-unelte de prelucrare a metalului fara indepartarea materialului (84669490), parti si accesorii pentru masini-unelte de prelucrare a metalului cu indepartarea materialului, valve si articole similare pentru tevi, conducte, cazane si alte articole (84818099). Diferite tipuri de masini si echipamente au o prezenta mai degraba simbolica in exporturile noastre (mai putin de 2% pentru fiecare). Asadar, noi producem si exportam mai degraba parti pentru masini si echipamente decat masini si echipamente in sine. Acest lucru nu este neaparat rau in sine, cu conditia ca valoarea exporturilor sa creasca, reflectand in acelasi timp un grad mai inalt de prelucrare. Structura exporturilor in subgrupa 85 aduce mai multe dovezi in sprijinul afirmatiei de mai sus. Seturile de fise pentru bujii de aprindere pentru mijloace de transport (produs 854430), desi exporturile lor au scazut in 2000, detin o pondere mai mare de o treime din aceasta subgrupa asa-zisa intensiva in tehnologie. Cu o singura exceptie

semnificativa (motoare electrice, 8501), celelalte produse principale exportate sunt de asemenea parti si componente, dupa cum urmeaza: parti ale aparatelor de telefonie sau telegrafie prin fir (85179088), rezistente electrice pentru incalzit (85168099), conductoare electrice (85444190 si 85445190).

Nici structura importurilor nu este ceea ce ne-am dori. La subgrupa 84 importam echipamente pentru birouri (8473 – care nu sunt bunuri intermediare, ci finale), masini de cusut si de prelucrare a lemnului (8452), masini de prelucrare a cauciucului si a maselor plastice (8477) si alte masini si echipamente similare care sunt folosite ca bunuri intermediare (inputuri) in industrii traditionale in Romania, dar cu un nivel tehnologic scazut.

La subgrupa 85 importurile dominante sunt bunurile de folosinta finala, precum:

telefoane mobile, aparate radio, TV si video etc. (produsele 8517, 8525, 8529). De asemenea, mentionam importul de fise pentru bujii de aprindere in cantitati mari (10% din importurile grupei 85 – desi in termeni absoluti exista un deficit le acest produs).

Trei concluzii principale putem trage din interpretarea structurii comertului exterior la grupa XVI:

Exporturile “intensive in tehnologie” ale grupei XVI sunt de fapt produse intensive in munca22 precum parti si subansamble pentru masini. Clasificarea se dovedeste inadecvata in acest caz, deoarece cea mai mare parte din exporturile intensive in tehnologie ale Romaniei sunt produse pentru care costul fortei de munca conteaza.

Am spus mai devreme ca Romania a inregistrat progrese la grupa masini si echipamente. Dar progresele au fost aduse de faptul ca exportam produse care folosesc in mod intensiv munca, iar modul cum ne-am creat un avantaj la acest capitol a fost discutat la textile si produse din lemn.

Importurile grupei “intensive in tehnologie” (XVI) se impart in doua categorii. Pe de o parte sunt bunurile de folosinta finala, care nu au nici un impact si nici o relevanta pentru productia sau exporturile noastre. Pe de alta parte sunt masini si echipamente care sunt folosite ca inputuri pentru sectoarele putin intensive in tehnologie, ca prelucrarea textilelor, metalelor, maselor plastice sau a lemnului. A doua categorie de importuri “intensive in tehnologie” are un efect major:

perpetuarea diviziunii traditionale in comertul exterior, in produse intensive in munca si intensive in capital uman. Adica importuri cu valoare adaugata mare sunt folosite pentru a exporta produse cu valoare adaugata scazuta – este ceea ce putem numi paradoxul comertului exterior romanesc. Nu importam pentru innoire    tehnologica, ci pentru a mentine structura de productie existenta.

Remarcile de mai sus sugereaza existenta unei culturi a subcontractarii bine implementata in Romania, bazata pe costurile salariale scazute de aici. Aceasta cultura a subcontractarii include si asa-numitele produse “intensive in tehnologie” sau, mai bine spus, “produse putin intensive in tehnologie servind drept componente ale produselor intensive in tehnologie asamblate in alte parti”.

Acum, dupa ce am stabilit aceste fapte, doua intrebari simple ne vin in minte. Mai intai, cum au fost aceste fapte influentate de procesul de integrare europeana? Apoi, sunt aceste fapte folositoare sau daunatoare economiei romanesti?

Mai intai, cultura subcontractarii nu se limiteaza la Europa Occidentala. La fel ca si exporturile noastre de piese si subansamble, ca si importurile de echipamente pentru industrii cu valoare adaugata scazuta. Faptul ca subcontractarea este prevalenta in relatia cu UE este doar rezultatul ponderii mari a tranzactiilor intre parti. Prevalenta UE ar fi existat mai mult ca sigur si in absenta Acordului de Asociere, data fiind apropierea geografica; numai volumul comertului ar fi fost afectat de neincheierea unui Acord de Asociere (datorita barierelor tarifare impuse de UE pentru non-membri), nu insa sidirectia acestuia. De aceea este greu sa spunem daca ce se intampla cu grupa XVI este sau nu rezultatul integrarii europene. Problema care poate fi relevata aici in     egatura cu procesul de integrare priveste cadrul legal si concurential al subcontractarii. Nici o lege romaneasca nu mentioneaza cuvantul “subcontractare” (nici Legea Concurentei, nici Reglementarile Consiliului Concurentei), in timp ce Comisia Europeana a emis o nota asupra subcontractarii inca din 1978. In orice caz, lipsa legislatiei adecvate nu este o particularitate pentru Romania, nici celelalte tari din Europe Centrala si de Est neavand o legislatie in acest sens. Cu toate acestea, autoritatile romane ar trebui sa sesizeze lipsa unui cadru legislativ pentru ceea ce a devenit o practica comerciala comuna si saincerce a proteja drepturile firmelor autohtone subcontractante si a le incuraja sa dezvolte noi produse si tehnologii proprii pe baza celor ce le-au fost licentiate prin subcontractare.

Problema concurentiala descrisa mai sus este legata de a doua intrebare a noastra.

Depinde de cum privesti problema si in ce context o plasezi. Subcontractarea, bazata pe avantajul costului redus al fortei de munca, poate fi buna deoarece ofera locuri de munca pentru milioane de romani; si poate fi proasta deoarece aceste locuri de munca sunt in sectoare cu valoare adaugata scazuta, mentinand asadar salarii scazute si un standard de viata scazut.

Realitatea este ca avem o subutilizare a fortei de munca substantiala si, in contextul deficitului viitor de forta de munca in UE, Romania are sanse sa devina o sursa pentru atragerea resurselor umane de catre industriile europene (fie direct, prin migrarea fortei de munca, fie indirect, prin subcontractare). Chiar si acum, cand exista bariere severe in calea migrarii fortei de munca catre UE (necesitatea obtinerii de vize si de permise de munca), Romania este, alaturi de Polonia, singura tara din Europa Centrala si de Est care a inregistrat un flux pozitiv al migrarii catre UE24. Mai mult, 47 % din muncitorii straini angajati in Ungaria vin din Romania25, fara a pune deci la

socoteala migrarea ilegala. Fiindca diferenta de salariu este principalul factor care ii face pe oameni sa doreasca a munci peste hotare, potentialul pentru emigrari viitoare este intarit de marea masa de oameni care fie nu are loc de munca (1 milion de someri inregistrati, plus multi altii care nu mai sunt inclusi in statistici), fie lucreaza in economia subterana (cel putin 650.00026 – urmatoarea sectiune a lucrarii va analiza mai in amanunt problemele pietei muncii). Apoi, datele de pana acum arata ca cea mai mare parte dintre cei care au plecat sa lucreze peste hotare avea un loc de munca in momentul plecarii. Ca orice alta resursa, forta de munca din Romania isi are limitele ei, de natura demografica. Surse diferite27, luand in considerare numai rata negativa de

crestere a populatiei, ajung la aceeasi concluzie: in cel mult patruzeci de ani de acum incolo, populatia totala a Romaniei va scadea cu 6 milioane, daca trendul curent se va mentine. Deci nu va mai fi prea multa forta de munca de exportat si, de asemenea, vor fi mai putine produse intensive in forta de munca.

Desigur, exista intotdeauna un semn de intrebare asupra modului cum definim sectoarele intensive in munca. Dincolo de aceste probleme de terminologie, este limpede ca acum Romania concureaza in principal in sectorul produselor care folosesc intensiv forta de munca. Forta de munca numeroasa si ieftina este esentiala pentru aceste produse, atrage investitii straine directe si conduce la cresterea exporturilor.

Pentru a schimba aceasta stare de lucruri si a ne numara in esalonul tarilor avansate, nu avem alt drum de urmat decat investitia incercetare si dezvoltare, educatie si calificare profesionala (unii economisti ar numiasta paradigma tehnico-economica).

La nivel guvernamental, cercetarea si dezvoltarea au parte de putina sustinere in Romania, ponderea cheltuielilor cu C&D in PIB fiind de patru-cinci ori mai mica decat cea a tarilor din UE si mai mica chiar decat in celelalte tari candidate la aderare. La nivelul firmelor, imaginea este neclara. Un studiu recent31 arata ca 93% din producatorii autohtoni de piese pentru automobile desfasoara si activitati de cercetaredezvoltare, in timp ce in restul tarilor din Europa Centrala si de Est proportia este de numai 62%. Explicatia rezida in politica celor trei mari producatori de automobile din Romania care deleaga responsabilitatile nu numai asupra producerii pieselor ci si asupra C&D pentru modernizarea lor. Daca insa am considera ponderea cheltuielilor cuC&D in totalul cheltuielilor sau in totalul cifrei de afaceri, probabil ca rezultatele nu vor fi la fel de spectaculoase. In ceea ce priveste educatia, tarile din Europa Centrala si de Est, inclusiv Romania, sunt in urma mediei UE la numarul de studenti la 1000 de locuitori. Ponderea studentilor cu formatie tehnica este si ea scazuta, ca sa nu mai vorbim de faptul ca o mare parte dintre acestia – de exemplu cei specializati in IT – isi gasesc foarte usor de lucru peste hotare. Cu toate acestea, imbinarea dintre C&D si educatie poate da rezultate spectaculoase. Producatorii si exportatorii romani de software sunt o categorie de castigatori - de exemplu Softwin a creat primul software din lume care foloseste tehnologia WAP pentru accesul si controlul de la distanta al retelelor de securitate. Acest produs a fost cumparat prin internet de aproape jumatate de milion de utilizatori din Statele Unite numai in ultimele 45 de zile ale anului 2000, facand ca Softwin sa-si realizeze obiectivul de a detine 1% din piata mondiala a produselor antivirus in 2001, iar pentru anul 2006 sperand sa se ajunga la detinerea a 6% din piata32. Asemenea cazuri nu sunt singulare33, dar efectul lor de antrenare este destul de scazut.

4. Perspectiva sociala

4.1. Grupuri sociale perdante si castigatoare

Odata cu integrarea pietelor, firmele vor trebui sa faca fata concurentei tot mai puternice de pe piata bunurilor. Drept urmare, vor trebui sa elimine forta de munca in exces pentru a-si imbunatati productivitatea. Forta de munca este impinsa spre a-si gasi noi locuri de munca in alte firme, sectoare de activitate sau chiar sa isi schimbe radical ocupatia. Asupra acestui efect al integrarii se oncentreaza capitolul de fata. In functie de mobilitatea fortei de munca si de rapiditatea adaptarii, costul integrarii suportat de aceasta poate fi mai mare sau mai mic. O realocare rapida a resurselor va trebui insotita de o realocare asemanatoare a fortei de munca, pentru ca oamenii vor trebui sa se indrepte spre acele sectoare care creeaza locuri de munca. Ex post, procesul este benefic pentru intreaga economie, dar pe moment vor fi oameni care pierd si oameni care castiga. Logica ne spune ca perdanti vor fi aceia care sunt aproape de varsta pensionarii, in sectoare in declin economic, care detin calificari specifice ce nu pot fi usor folosite in alt domeniu, in timp ce castigatorii vor fi cei tineri, cu calificari in sectoarele aflate in crestere.

Desi recunoastem ca o realocare a fortei de munca este benefica si importanta, credem ca presiunea pe termen scurt asupra pietei muncii poate fi usurata prin politici adecvate. Analiza de fata consista in compararea structurii ocupationale pe sectoare a UE. Din motive pe care le vom detalia mai tarziu, ne-am oprit asupra datelor agregate la nivel de o singura cifra.

Analiza castigatorilor si perdantilor din punctul de vedere al realocarii fortei de munca este complementara celei a comertului exterior. In timp ce castigatorii si perdantii de mai inainte au fost identificati pe baza dinamicii exporturilor si a avantajului competitiv in diferite sectoare, prezentand deci o viziune asupra situatiei actuale, analiza ce urmeaza arata care ar fi castigatorii si perdantii in cazul in care procesul de integrare se va accentua.

In comparatie cu economiile de piata, exista un evident exces de forta de munca in agricultura, minierit si industria prelucratoare in toate tarile. Serviciile sunt peste tot subdezvoltate, mai ales cele financiare (care cuprind si serviciile profesionale, pe langa cele bancare sau de asigurari) si comerciale, ca si serviciile in slujba comunitatii (sanatate, educatie, administratie publica etc.) Constructiile si transporturile sunt cele mai adaptate unei economii de piata. Pentru Romania, tabelul arata cel mai ridicat nivel al ocuparii in agricultura (27 %), unul dintre cele mai

ridicate in industria prelucratoare (33%) si cel mai scazut nivel la servicii in slujba

comunitatii 915,3%) si la comert (5,9%).

Asadar, in mod sigur vor aparea castigatori si perdanti ai procesului de integrare.

Agricultura, a carei productie se bazeaza pe ferme mici, folosind in mod intensiv munca, va trebui sa faca fata celei mai mari restructurari de forta de munca, deci o buna parte din costul integrarii va fi platit de cei angajati in agricultura. Pe langa somaj, mai pot exista costuri psihologice sau de transfer.

Minieritul este in mod clar un alt perdant, cel putin pe termen scurt si mai ales in cazul in care bunastarea intregii comunitati depinde de profitabilitatea acestei ocupatii. Calificarea necesara acestui tip de loc de munca nu este foarte inalt specializata si ar putea fi usor folosita la alte locuri de munca precum constructiile. Dar aceasta forta de munca este destul de imobila din cauza costului scazut al locuintelor in zonele miniere, care nu acopera cheltuielile cu cumpararea altei locuinte in alta zona a tarii. Daca noul angajator nu va acoperi costul schimbarii de locuinta, vor trebui create noi locuri de munca chiar in zonele miniere.

Industria prelucratoare fiind o categorie prea extinsa, este greu sa identificam perdanti sau castigatori prin posibila pierdere a locurilor de munca. Pentru comparabilitate, am impartit Europa de vest intr-un grup nordic (Danemarca, Germania (de Vest), Olanda, Marea Britanie) si unul sudic (Grecia, Italia, Portugalia, Spania), pentru a tine seama de diferentele considerabile ale nivelului ocuparii in agricultura (media pentru Nord este de 4 %, in timp ce pentru Sud este de 10,7%). O parte din aceste diferente pot fi atribuite unor trasaturi caracteristice regiunilor –

climatul, densitatea populatiei – iar o alta parte considerentelor istorice si institutionale.

Este usor de observat ca in comparatie cu Europa de Nord dezechilibrul este mai ales in sectorul agricol – media |arilor din Est este de 24%, fata de 4% in Nordul Europei. Considerand ca apropierile sunt semnificative, vom lua tarile din Nord ca baza de comparatie pentru Cehia, Slovacia si Ungaria si tarile din Sud pentru Polonia, Bulgaria si Romania.

Romania este cea mai departe de atingerea unei structuri ocupationale similare celei a UE. Pentru a le ajunge din urma este necesara o viteza mai mare a ajustarilor structurale. Aceasta sugereaza ca, intre tarile candidate, Romania va avea populatia cea mai afectata de integrare, avand nevoie de o mare flexibilitate pentru a se adapta noilor conditii de pe piata muncii. Aceste costuri trebuie deci diminuate prin politici care sa flexibilizeze piata muncii38 si sa reduca costul noilor locuri de munca. Crearea de alternative pentru relaocarea fortei de munca trebuie sa fie orientata catre acele sectoare castigatoare relevate in analiza precedenta asupra comertului exterior.

Situatia dupa sapte ani de tranzitie nu este foarte stralucitoare. In loc sa scada, nivelul ocuparii in agricultura a crescut. Viteza suprimarii locurilor de munca (job destruction) in industria prelucratoare nu a fost egalata de cea a crearii de locuri de munca, lasand o mare parte din oameni fara alte mijloace de existenta in afara muncii in agricultura. Acesti angajati sunt perdantii integrarii.

Lipsa aparenta de progres in restructurare in ciuda pierderilor substantiale de locuri de munca reflecta cateva fenomene. Mai intai este problema “tintelor miscatoare” – economiile de piata sunt ele insele intr-un proces de restructurare (9,3% intre 1989 si 1997, dupa cum se vede din ultimul rand din tabelul 6) si deci economiile in tranzitie au nevoie de un ritm chiar mai rapid al realocarii fortei de munca pentru a preintampina ramanerea in urma (schimbarile in structura ocupationala in economiile de piata la indeparteaza pe acestea de economiile in tranzitie). Daca vom calcula diferenta intre structura ocupationala intre economiile in tranzitie in anul 1997 si

economiile d e piata in anul 1989, toate economiile in tranzitie au inregistrat progrese, mai ales Cehia si Slovacia. Este de remarcat acest lucru deoarece aceste doua tari nu sunt printre cele cu cel mai avansat proces de restructurare. Statistica si realitatea nu corespund intotdeauna, amintiti-va de prima impresia asupra cresterii exporturilor intensive in tehnologie.

In cazul Romaniei, cresterea distantei fata de Europa de Vest poate fi in mare parte atribuita cresterii ocuparii in agricultura, de la 27,9% la 37% si de asemenea declinului sectorului constructiilor, datorat recesiunii. O alta explicatie a scaderii numarului de angajati in constructii este emigrarea masiva a lucratorilor din anumite sectoare, in special din constructii . Numarul angajatilor in servicii comunitare a scazut, de asemenea la 13 %, de departe cel mai scazut nivel din Europa de Est, lucru pe care il punem in seama reducerii cheltuielilor bugetare – educatia, sanatatea, administratia

publica, toate sunt servicii comunitare si au avut parte de constrangeri bugetare severe dupa 1996. Un lucru pozitiv este cresterea ocuparii in comert, sector cu mare potential in Romania, crestere atat relativa, cat si in termeni absoluti, detinand acum o pondere de 10% din total, desi crearea de locuri de munca in acest sector este posibila si dezirabila (media ponderii comertului in totalul ocuparii este de 21,2% in Europa de Sud, respectiv 18,6% in Nord).

Al doilea motiv prin care am putea e xplica viteza inceata a convergentei este rolul specific al agriculturii ca “angajator de ultima instanta”. In unele tari, mai ales in acelea in care nivelul initial al ocuparii in agricultura a fost ridicat, pierderea locului de munca in alte sectoare a insemnat o intoarcere pe scara larga la agricultura. Exista o tendinta manifestata la nivelul tarilor cu cel mai mare surplus al ocuparii in agricultura in 1989 de mentinere (Bulgaria) sau de crestere a ocuparii in agricultura – cazul Romaniei fiind singular in aceasta privinta: numarul angajatilor in agricultura a crescut de la 3.056 mii in 1989 la 3.384 mii in 1997 (cresterea maxima avand loc in perioada 1994-95).

Asa numita migratie inversa, de la urban la rural, tipica in perioade de criza, a afectat sever Romania. In primii 7 ani de tranzitie, procentul migratiei inverse a crescut de 7 ori (vezi tabelul 1 din Anexa E). Fenomenul migratiei inverse are loc cu deosebire in regiunile sarace, de exemplu judetul Botosani (care are indicele de dezvoltare celmai scazut), a primit aproape intreaga populatie imigranta din judetele de la celalalt capat al axei dezvoltarii (vezi tabelul 2 din Anexa E). Aceste judete deja sarace, care primesc forta de munca suplimentara in conditiile unei cereri de forta de munca scazute pot fi delimitate ca perdante. Este insa greu de spus daca sunt perdanti ai integrarii saupur si simplu ai tranzitiei. Singurul mod care ne-ar permite sa facem aceasta diferenta ar fi sa identificam in ce sectoare de activitate au fost angajati cei care au migrat

Pierzand u-si locul de munca, dar lipsa datelor ne impiedica sa facem acest lucru.

Potrivit lui Dumitru Sandu, persoanele tinere si relativ calificate sunt majoritare in componenta fluxurilor migratiei inverse, concluzie care vine in contradictie cu afirmatiile unui studiu strain 41 ca migratia catre UE este compusa in special din persoane tinere si relativ inalt calificate, care etineau deja un loc de munca inainte de    a pleca. Asadar, este greu sa etichetam drept castigator sau perdant un anume segment de varsta – ceea ce putem spune este ca segmentul populatiei tinere si relativ calificate este cel cu cea mai mare mobilitate.

Un sector agricol care detine o pondere mare in totalul ocuparii sugereaza existenta unui sistem pe doua niveluri. Agricultura de subzistenta, reprezentata prin ferme mici, cu productivitate scazuta si care angreneaza un numar mare de oameni coexista cu fermele mari, proprietate de stat, nerestructurate dar potential profitabile. Intrebarea pe care trebuie sa ne-o punem in acest caz este daca aceste ferme mici private pot supravietui sau nu – cu implicatiile economice si sociale care decurg de aici – in mediul competitiv care este UE sau CEFTA, unde agricultura si exportul de produse agricole sunt subventionate fie prin Politica Agricola Comuna (in cazul UE) sau de

catre guverne (CEFTA). Ilustrativ este in acest caz exemplul Poloniei, tara care a mostenit un extins sector agricol (27% din totalul ocuparii in 1989), unde ocuparea in agricultura a scazut cu aproape un milion si jumatate de persoane intre 1989 si 1997 (ajungand la o pondere de 20,5%). In Romania, 46% din populatie locuieste in mediulrural, in timp ce agricultura produce mai mult de o cincime din PIB, dar contribuie cu mai putin de 3% la totalul exporturilor.

}n al treilea rand, si cel mai important, o parte semnificativa a schimbarii structurii ocupationale care s-a petrecut nu s-a datorat realocarii fortei de munca intre sectoare, ci a reflectat pur si simplu incidenta recesiunii si a socurilor sectoriale. In Romania, spre exemplu, ponderea ocuparii in sectorul utilitatilor publice, precum electricitate sau alimentare cu apa a crescut, desi ponderea initiala a acestor sectoare era de la inceput destul de ridicata, probabil fiindca aceste sectoare au fost cel mai putin afectate de recesiune. In acelasi timp, ponderea ocuparii in industria prelucratoare a scazut puternic de la 33% la 22%, in principal datorita unor ramuri, precum textile si imbracaminte, care au o miscare sindicala slaba (C. Pauna si B. Pauna, 1999). Anul 1997, an la care se opreste analiza noastra a realocarii sectoriale, a fost intr-adevar anul in care nivelul relativ al ocuparii in industria textila a atins cel mai scazut nivel, dupa cum arata graficul 7. Ce s-a intamplat dupa 1997 a fost o crestere rapida a ponderii ocuparii in aceasta ramura in totalul ocuparii, aducand o crestere a costului unitar al fortei de munca si o scadere a avantajului competitiv. Salariile mai mici decat media pe industrie, productivitatea mai scazuta decat media pot indica faptul ca – luand textilele drept exemplu – atunci cand s-a facut, restructurarea nu s-a facut asa cum trebuia.

Date in plus asupra naturii asimetrice a socurilor suferite de tarile din Europa Centrala si de Est (vezi tabelul 4 din Anexa E) arata schimbari importante in nivelul ocuparii pe sectoare in cifre absolute, in perioada 1989 – 1997. In perioada analizata, rata neta a suprimarii locurilor de munca (job destruction) in sectoarele care au redus forta de munca a fost de la 28% din nivelul initial al ocuparii in Polonia la 17 % in Cehia. In acelasi timp, rata neta a crearii locurilor de munca a fost de 8,2% in Polonia, pana la 0,6% in Bulgaria. Exista in mod clar o relatie inversa intre suprimarea si crearea de locuri de munca, care depinde de rolul socurilor agregate asupra realocarii sectoriale. Este notabil ca in cele mai multe cazuri, chiar acolo unde ponderea ocuparii intr-un sector a crescut, nivelul absolut al ocuparii a scazut. Asemenea schimbari care au avut loc intre 1989 si 1997 ar putea sa fi fost rezultatul diferentei intre rata suprimarii si rata crearii de locuri de munca, fara a avea o mobilitate a fortei de munca intre sectoare. Faptul ca a avut o suprimare neta de locuri de munca poate veni in contradictie cu cresterea rapida a unor tari din Europa Centarla si de Est (CEE), precum Ungaria si Polonia; pe de alta parte putem spune ca este o conditie necesara

pentru dezvoltarea economiei pe baze noi, creand noi locuri de munca si avand o productivitate ridicata.

In sectoarele industriale in declin, preponderent in industria prelucratoare, dar si in constructii si transporturi, unul din patru angajati in 1989 si-a pierdut locul de munca pana in 1997. In acelasi timp, nivelul crearii de locuri de munca in sectoarele in crestere a fost de circa sapte sute de mii, adica 6,4 din nivelul ocuparii din 1989.

Aproape jumatate din aceste locuri de munca sunt in agricultura, “angajatorul de ultima instanta”, si foarte probabil in agricultura de subzistenta. O crestere semnificativa a mai avut loc in comert, apoi, intr-o oarecare masura in sectorul utilitatilor (proprietate sau monopol de stat) si in sectorul financiar.

Faptul ca distanta intre structurile de productie s-a marit in acesti opt ani de tranzitie    este agravat de rata scazuta a crearii de locuri de munca. Acest lucru nu reflecta totusi lipsa restructurarii, ci faptul ca restructurarea nu s-a facut adecvat. Problema perdantilor este ca sunt potentiali perdanti, multi dintre ei fiind angajati in sectoare care inca trebuie restructurate. O parte dintre ei inteleg acest lucru si este deja un deceniu de cand au fost considerati perdanti, dar niciodata acest lucru nu a fost sustinut oficial. Aceasta amenintare continua a pierderii locurilor de munca nu numai

ca le-a afectat productivitatea muncii, ci a si amanat procesul de reconversie profesionala. Statisticile anului 200 arata in continuare o intarziere a restructurarii, cu o rata a somajului usor peste 10% in luna decembrie, comparativ cu un nivel tinta de 13%, fixat la inceputul anului.

Cealalta parte a salariatilor, ca si intreprinzatorii privati, sunt tentati sa-si evalueze    pozitia de castigator / perdant numai privind pe termen scurt. In ce categorie putem sa incadram o femeie care locuieste intr-un oras sarac, angajata intr-o fabrica de textile cu un salariu lunar de 50 USD? Ea s-ar putea considera o castigatoare, la urma-urmelor are un loc de munca, are un venit care nu este neglijabil intr-un oras cu nivel de tra scazut. Chiar si angajatorul o poate consid era o castigatoare, in fond, a fost aleasa dintre mai multi oameni care isi doreau un loc de munca. Intre timp, ea s-ar putea deopotriva considera perdanta – locul de munca este nesigur pe termen lung, sanatatea ii poate fi pusa in pericol, salariul este de doua ori si jumatate mai mic decat media pe

industrie si daca si-ar parasi locul de munca cu greu ar gasi o alternativa.

4.2. Pot trece perdantii in echipa castigatorilor?

De la bun inceput, politica ocuparii in economiile in tranzitie a avut la baza    recunoasterea nevoii unei relocari substantiale a fortei de munca intre sectoare. Era de presupus ca aceasta restructurare va conduce la un somaj ridicat, desi temporar (vezi Aghion si Blanchard, 1992), deoarece pierderile de locuri de munca in sectoarele in declin erau mai mari decat crearea de locuri de munca in sectoarele in crestere si existau obstacole in calea mobilitatii fortei de munca. In acest cadru, elementele cheie ale politicii ocuparii trebuiau sa fie:

- impunerea de constrangeri bugetare tari firmelor pentru a forta restructurarea;

- incurajarea mobilitatii si flexibilitatii fortei de munca;

- asigurarea unei compensatii, o plasa de siguranta sociala pentru aceia care si-au

pierdut locul de munca in sectorule de stat si sunt in cautarea altuia in sectorul

privat

- incurajarea iesirii din forta de munca prin pensionarea mai devreme si asigurarea

unei pensii mai mari.

Faptele prezentate anterior ne arata insa ca asemenea politici au fost in parte    neadecvate. Daca somajul este sau nu dezirabil din punct de vedere economic depinde de costul de oportunitate al mentinerii locurilor de munca, care este destul de scazut. Parerea ca somajul este eficient in anumite perioade ale tranzitiei pentru ca faciliteaza deplasarea indivizilor catre sectoarele in crestere nu este indiscutabila – firmele par sasi recruteze salariatii dintre cei angajati in sectorul de stat sau cei care de-abia intra in forta de munca, si nu dintre cei care si-au pierdut locul de munca. Acest lucru vine in sprijinul ideii ca trebuie evitat un ciclu de tip “boom and bust” si reluarea cresterii sa se faca concomitent cu crearea de locuri de munca. Faptele arata (Earle si Pauna, 1998) ca multi dintre cei care isi pierd locul de munca dintr-un sector in declin – precum in Romania – tind sa fie descurajati si sa devina someri pe termen lung, cu putine sanse De a reintra in forta de munca.

De aceea obiectivul politicii trebuie (sau trebuia) sa fie acela de a pune un echilibru intre reducerea numarului de locuri de munca in sectorul de stat cu cresterea cererii de forta de munca a sectorului privat, incurajand sectoarele in crestere si descurajandu-le pe cele in declin. Acest lucru nu implica o politica de sprijin nediscriminatorie si pe termen nedefinit de mentinere a salariatilor in firmele aflate in declin, ci mai degraba de a uniformiza costul social al pierderii locurilor de munca. Extrema ar fi eliminarea    ajutoarelor de somaj, cum este cazul – aproximativ – in Rusia. O politica mai potrivita pentru Romania ar fi cea pusa in practica in Republica Ceha, de a limita si restrictiona ajutoarele de somaj, plus sprijinirea selectiva a firmelor de stat.

Problema imediata a tarilor din CEE, incluzand Romania, este somajul pe termen    lung al salariatilor concediati. Pericolul in acest caz este ca nepotrivirea dintre calificarile celor ce si-au pierdut locul de munca (calificari destul de stricte, in industrii in declin) si cele necesare unui alt loc de munca sa conduca la sanse reduse de reangajare. Ajutoare de somaj mai reduse si un control mai sever al acordarii lor ar putea reduce in viitor cresterea numarului somerilor, dar nu ar crea noi locuri de munca. Numai in masura in care aceste politici vor scadea costul crearii unui loc de munca (salarii mai mici sau impozite pe salariu mai mici) ele vor fi benefice pentru cei

aflati in somaj. Insa e putin probabil ca asemenea masuri vor rezolva toate problemele    ocuparii.

Privind mai atent la natura somajului in Romania si in celelalte tari in tranzitie, este notabil ca desi eligibilitatea si durata ajutoarelor de somaj sunt limitate, multi oameni au mijloace de subzistenta pentru o lunga perioada de somaj42. In mod limpede, este posibil ca multi dintre cei care sunt inregistrati sau se declara someri sa fie angrenati in economia informala, dat fiind ca unele |ari din Est au un sector agricol extins si o economie subterana si mai extinsa. Exista o preocupare majora in tarile din CEE in legatura cu abuzarea de sistemul ajutoarelor de somaj, desi exista putine date in acest sens somajul este pus astfel in legatura cu cresterea sectorului informal (necuprins in statistici si neplatitor de taxe). |arile in tranzitie, inclusiv Romania, au in general ajutoare de somaj mari, desi acestea se ofera in numar si pe timp limitat, si impozite mari pe salarii, toate acestea la un loc creand un puternic stimul pentru evaziune. Acest lucru sugereaza un nou rol pentru o politica activa pe piata muncii: legarea platii ajutoarelor de somaj de un

serviciu temporar – ca in Marea Britanie – ar aduce angajatorii in sectorul formal al economiei. Evaluarile politicilor legate de piata muncii au fost in general nefavorabile, atat in tarile CEE, cat si in OECD (pt. OECD, vezi Puhani si Steiner, 1996). In ultimul caz se aduce la lumina faptul ca aceste politici reusesc doar sa inlature impedimentele in calea mobilitatii fortei de munca intre locuri de munca similare, in timp ce in tarile din CEE exista o lipsa acuta de locuri de munca.

Daca politicile care au ca scop reducerea som ajului (prin recalificare, lucru in    serviciul comunitatii, consiliere in gasirea unui loc de munca) s-a dovedit ca au un impact limitat si nu reusesc sa stimuleze crearea de locuri de munca, atat in tarile dinCEE, cat si din OECD, atunci ce mai poate fi facut? Atat timp cat problemele Europei Centrale si de Est sunt in mare masura structurale si adaptationale, generate de disparitia cadrului institutional cu care angajatorii si salariatii erau obisnuiti de multa vreme (cel din sistemul de comanda), participantii pe piata muncii nu pot fi singuri in a se adapta la noul climat institutional in care vor trebui sa supravietuiasca, cel al pietei libere.

Asadar, guvernul si piata deopotriva trebuie sa remedieze aceste deficiente structurale. Iar acolo unde mecanismele pietei nu reusesc sa ofere conditiile necesare pentru ca ajustarile sa aiba loc, este de datoria guvernului sa intervina. Nu suntem avocatii unei politici guvernamentale interventioniste, care sa suprime mecanismele de piata, ci selectivitatii si complementaritatii, rolul autoritatilor fiind acela de a stimula cresterea industriilor cu potential pentru a le inlocui pe cele in declin, oferind perdantilor – actuali sau potentiali – sansa de a se integra in echipa castigatorilor.

Raportul de tara asupra Romaniei pe care Comisia Europeana il va da publicitatii la inceputul lunii noiembrie a. c. va fundamenta o noua etapa in evolutia relatiilor dintre Uniunea Europeana si tara noastra. Concluziile raportului de tara vor scoate in evidenta in final doua aspecte: starea actuala de europenizare a Romaniei ca urmare a propriei evolutii interne si locul tarii noastre intre celelalte tari invitate sau candidate la aderare in Uniunea Europeana.

Raportul de tara are o deosebita importanta politica interna fiind, pentru prima data cand un astfel de document surprinde rezultatele evolutiei unui ciclu politico-economic complet si nu doar efectul unei alternante la guvernare. Deoarece un ciclu politic nu se suprapune peste unul economic, alternanta la putere petrecuta in 1996 nu a determinat si schimbari economice imediate. Acestea au fost in mare parte doar initiate, iar actualul guvern, practic monocolor, a preluat noile reglementari, fara a le putea modifica substantial, fiind obligat sa le continue, sub presiunea obiectivului integrarii europene.

Raportul de tara va permite identificarea responsabilitatilor si oportunitatilor viitoare privind Aprocesul de integrare europeana. Desi actuala guvernare a inregistrat o serie de progrese, starea de intarziere a procesului de integrare a Romaniei este rezultatul unui esec a carui origine se afla, in special, in decalajele produse de guvernarea PDSR de pana in 1996, unele dintre acestea nefiind recuperate nici in momentul de fata.

Romania a inceput negocierile cu Uniunea Europeana sub influenta decalajelor: decalaje economice, decalaje institutionale, intarzieri in pregatirea resursei umane si chiar decalaje in acceptarea principiilor democratiei. Decalajele de integrare ale Romaniei sunt efectul lipsei de vointa politica pentru reformarea sistemului intern si al comportamentului ambivalent, adesea cu accente anti-europene, pe plan extern manifestat de guvernarea de stanga, in special intre anii 1993-1996. Acest comportament politic a condus la aparitia unor decalaje ireversibile in raport cu alte tari foste comuniste, decalaje care au fost cauzate de: mentinerea unei economii administrate, de osificarea vechilor structuri din administratia publica, de controlul politic asupra sistemului juridic si de lipsa unui dialog real cu structurile Uniunii Europene. In termeni de costuri, romanii au subventionat ani la rand o economie neperformanta, au platit o administratie incapabila de a formula politici publice si o justitie controlata politic, iar Romania a 'beneficiat' de cel mai redus sprijin financiar comunitar dintre toate statele candidate la aderarea in UE.

5.Negocierile cu UE se desfasoara sub influenta deficitelor

Odata cu inceperea negocierilor de aderare a Romaniei la structurile UE a reiesit caracterul cronic al deficitelor de integrare. Analiza criteriilor politice, economice si de preluare a aquis-ului comunitar arata ca in toate aceste domenii se manifesta contradictii intre masurile cerute si cele initiate. In plan politic negocierile au scos in evidenta faptul ca actualul partid de guvernamant, care conduce procesul de negociere, nu si-a schimbat fundamental pozitia fata de procesul de integrare nefiind adeptul integrarii politice, ci doar a celei economice. De altfel, PSD si-a auto-cenzurat limbajul negativ si tendintele autoritariste fata de unele initiative europene doar pentru a nu pune in discutie indeplinirea criteriile politice ale UE.

In ceea ce priveste criteriile economice, acestea implica doua paliere: performantele macroeconomice si gradul de apropiere de cerintele asa-numitei economii de piata functionale:

• Desi potrivit datelor statistice oficiale, Romania a inregistrat, incepand cu anul 2000, o crestere economica continua, ea nu prezinta caracter de durabilitate nefiind acompaniata de schimbarile asteptate in structura economiei.
• In ceea ce priveste statutul de economie de piata functionala, masurile radicale luate de catre guvern in ultima perioada nu rezolva problemele sistemului in ceea ce priveste libera competitie, privatizarea, restructurarea economiei, disciplina financiara, situatia arieratelor etc.

In ceea ce priveste reformarea sistemului administrativ, se constata aceeasi tendinta de control al acesteia, procesul de restructurare fiind in continuare tergiversat, de data aceasta prin infiintarea a unor structuri paralele si invocarea unor perioade de tranzitie pentru obtinerea de rezultate. Administratia publica continua sa sufere de aceeasi incompetenta in formularea politicilor publice fiind astfel, responsabila de dificultatea absorbirii fondurilor comunitare. In prim-planul atentiei UE ramane situatia din sistemul juridic in care este evident ca nu exista nici o linie de evolutie, motiv pentru care PSD va recurge probabil la acelasi model de rezolvare: demiterea ministrului.

In timp ce criteriile politice, administrative sau economice pot fi evaluate pe termen scurt sau mediu, situatia cea mai grava se refera la modul in care este preluat si implementat aquis-ului comunitar. Inchiderea a 20 capitole de negociere si perspectiva incheierii negocierilor in anul 2004 este un fapt pozitiv. Negativ este, insa, faptul ca guvernul nu dispune de nici o evaluare in ceea ce priveste anvergura costurilor integrarii. Intarzierea cuantificarii costurilor si stabilirea limitelor de acoperire a acestora arata ca oficialii romani nu dispun de nici o strategie in ceea ce priveste o eventuala renegociere a limitelor de finantare prin programele comunitare.

Riscurile integrarii europene sunt neglijate de actualul guvern

Singurul risc pe care il recunoaste actualul guvern se refera la pericolul ca negocierile de aderare sa nu poata fi incheiate inaintea incheierii mandatului actualei Comisii Europene. Acest risc de termen scurt este, insa, mai putin important fata de riscurile ce vor decurge din viitorul statut al Romaniei ca membru al UE. Diferentele culturale mari pe care Romania trebuie sa le recupereze nu sunt doar referiri la asa-numita schimbare a mentalitatii, ci la seturi de reglementari elaborate de catre UE in conformitate cu valori occidentale pe care romanii inca nu le impartasesc.

• Romania poate solicita recunoasterea statutului de economie de piata functionala. In pofida faptului ca stabilitatea macroeconomica si cresterea economiei nu au fost acompaniate de masuri de restructurare ale sistemului economic si institutional, recentele masuri pe care Guvernul Romaniei le-a promovat permit expertilor UE sa accepte, cel putin aparent, ca premisele unei economii de piata functionale sunt indeplinite;
• Romania are in continuare nevoie de o atenta monitorizare a proceselor de liberalizare, mai ales in contextul in care coruptia institutionalizata nu este atacata in fondul sau;
• Modernizarea societatii romanesti, necesara pentru integrarea cat mai rapida a Romaniei in structurile UE, este condusa in acest moment de catre un partid care nu isi poate realiza propria modernizare;
• Partidul de guvernamant nu propune o viziune romaneasca asupra evolutiei viitoare a Romaniei care, indiferent de concluziile raportului de tara, sa fundamenteze continuarea negocierilor cu structurile UE.

Intregrarea Romaniei in Uniunea Europeana are nu doar o importanta economica si policita, ci constituie o valoare-simbol. Integrarea europeana marcheaza sfarsitul tranzitiei demarate in decembrie 1989 si relansarea procesului amplu si profund de modernizare a Romaniei.

6. Concluzii si recomandari pentru politica economica

Multe dintre concluziile de mai jos au fost puse in evidenta in capitolele anterioare

ale lucrarii; unele dintre ele ar putea parea triviale, altora poate nu le-am acordat

suficienta atentie.

Conform rezultatelor sondajului de opinie, majoritatea populatiei sprijina activ

integrarea in UE, in timp ce numai 4,7% se vad pe sine si tara intr-o pozitie perdanta.

In orice caz, realitatile economice si sociale nu sunt in favoarea unei atitudini net    pozitive precum aceasta. Exista cel putin trei motive care pot explica aceste discrepante intre perceptiile individuale si realitate:

informatia insuficienta. Lucrarea noastra isi propune sa ofere o evaluare si interpretare obiective, bazate pe fapte, a impactului integrarii europene asupra societatii romanesti;

impresia falsa ca integrarea este un obiectiv indepartat care, cand va fi atins, va aduce automat bunastare societatii. Integrarea a inceput deja si unii pierd sau castiga chiar in timpul in care noi scriem aceste lucruri – integrarea este un proces.

Am incercat sa analizam acest proces atat ex ante (convergenta catre structura ocupationala) cat si ex post (analiza comertului exterior). Este foarte important sa fim constienti de pozitia de castigator sau perdant si sa intelegem ca aceste pozitii nu sunt imuabile, ci depind de politicile guvernamentale;

daca un sector de activitate sau un grup de salariati pierde sau castiga, aceasta nu inseamna in mod necesar ca tendinta grupului este valabila pentru fiecare individ in parte. Chiar daca populatia se arata foarte entuziasta, sondajul de opinie indica faptul ca 24 % din populatie se considera perdanti, in timp ce 20,6% nu au o parere despre aceasta.

Printre castigatori am identificat

- exportatorii de produse din lemn;

- cei care dezvolta produse de inalta tehnologie (in acest moment, numarul lor nu este semnificativ, iar efectul de angrenare este scazut);

- cei care lucreaza in servicii (privatizarea in turism, de exemplu, nu a avut inca loc pe de-a intregul, acest lucru avand implicatii asupra numarului de salariati din acest sector).

Concluziile sunt amestecate in ceea ce priveste industria textila si a incaltamintei.

Ea este deocamdata o castigatoare, dar avantajul competitiv se pierde treptat, pe masura ce ocuparea in acest sector creste, salariile si productivitatea ramanand sub media pe ramura. Dat fiind faptul ca multe din activitatile din aceasta ramura se desfasoara in sistem lohn (utilizand intensiv munca relativ slab calificata si avand o valoare adaugata scazuta), faptul ca costul unitar al fortei de munca depaseste media pe ramura va duce la degradari succesive ale avantajului comparativ.

In acelasi timp, perdantii pe care i-am identificat sunt:

- industria chimica;

- industria minieritului;

- exportatorii de mobila;

- cei care s-au intors la agricultura ca la un “angajator de ultima instanta”.

Aceasta situatie nu este de dorit si nici nu trebuie luata ca atare. Faptul ca industria mobilei este un perdant si industria produselor din lemn neprelucrat este un castigator trebuie luat in considerare si schimbat (o recenta masura guvernamentala, desi discutabila, este interdictia la export a bustenilor). Aceasta problema poate fi solutionata si pe latura cererii, limitand temporar importurile de mobilier (ca bunuri finale, neproductive direct), cel putin pentru persoanele juridice cu capital de stat.

Oamenilor care s-au intors la agricultura ca la un “angajator de ultima instanta” trebuie sa li se ofere alternative, prin promovarea unor politici active in privinta pietei fortei de munca. Altfel, ei vor fi perdanti pe termen lung, caci agricultura va trebui sa faca fata deschiderii fata de partenerii comerciali, in special cei din tarile UE si CEFTA, care isi subventioneaza agricultura.

Exista un numar de sectoare potential perdante, fiind in dezavantaj fata de CEFTA, dar nu si fata de UE: cauciuc si mase plastice, pielarie, hartie, sticla si ceramica, instrumente medicale si optice. Cand tarile avansate din CEFTA vor intra in UE (inevitabil inaintea Romaniei), pentru noi vor aparea doua consecinte majore:

- dezavantajele fata de CEFTA se vor transforma in dezavantaje fata de UE (dat fiind faptul ca ele se pot croniciza);

- va avea loc o deturnare de comert a EU-15 in favoarea noilor tari membre.

Acest lucru este de asemenea valabil si pentru agricultura, un sector foarte sensibil. In contextul in care intrarea in UE a unor tari din CEFTA se va produce inaintea intrarii Romaniei, autoritatile noastre ar trebui sa tina seama de acest lucru asupra caruia incercam sa atragem atentia. In negocierile de aderare privind sectoarele mentionate mai sus (inclusiv agricultura), Romania ar trebui sa isi revizuiasca pozitia la negocieri si sa ceara inlesniri temporare si masuri care sa evite o deturnare de comert.

Un alt sector sensibil in negocierile cu UE va fi metalurgia. Analiza noastra arata ca exista un potential de castigator in acest sector, care ar putea fi stopat de restrictiile impuse de UE pentru protejarea propriei industrii.

Cand vorbim despre sectoare perdante, nu inseamna ca Romania ar trebuie neaparat sa le abandoneze ca fiind ineficiente. Cand spunem ca un sector este castigator, nu intelegem prin aceasta ca isi va pastra pozitia neconditionat. In ambele cazuri, ca si in multe altele, identificate fiind ca avand potential de perdant sau de castigator, este nevoie de o politica industriala activa45 care sa aiba drept obiectiv strategic scaparea din capcana subdezvoltarii si indreptarea catre produse cu valoare adaugata ridicata. Bazandu-se pe intensivitatea in munca, Romania a ajuns un exportator net de forta de munca si in care infloreste o cultura a subcontractarii.

Chiar si cresterea asa-numitel or grupe de produse intensive in tehnologie se datoreaza de fapt produselor intensive in munca, fiindca producem si exportam parti si componente pentru masini si echipamente mai degraba decat masini si echipamente.

Romania pare sa pastreze o structura invechita de productie care, in conjunctie cu ratele scazute de economisire sau investire ale economiei, arata nu numai putinele eforturi depuse pentru schimbare, dar si capacitatea slaba a economiei de a trece prin asemenea schimbari. Asadar este nevoie de o politica publica pentru a stimula economisirea si investirea, ca si sectoarele cu valoare adaugata ridicata.

Aceasta ar fi prima recomandare de politica – anume ca trebuie sa avem o politica proprie, care sa promoveze modernizarea industriala si sa ajute la realocarea fortei de munca, cu scopul final de a crea o structura de productie noua capabila sa produca valoarea adaugata ridicata si sa reduca diferenta fata de UE. Aceasta politica trebuie sa aiba o abordare globala, dar sa intervina selectiv

De exemplu, trebuie votata o legislatie specifica pentru a proteja drepturile numeroaselor companii autohtone care lucreaza ca subcontractante. Dar masurile legislative nu rezolva prin ele insele problema. Trebuie depuse in acelasi timp eforturi pentru crestere investitiilor in cercetare si dezvoltare, educatie si formare profesionala, astfel incat industria noastra sa poate iesi gradual de sub tutela subcontractarii. In plus, este nevoie de stimulente fiscale pentru aceia care produc valoare adaugata care este incorporata in produse pe plan local.

Politica comerciala este mai putin eficienta in contextul in care media actuala a tarifelor vamale fata de UE la produsele industriale este de 5,5%. Politicile comerciale sunt astazi un mecanism de ultima instanta pentru a indrepta dezechilibrele, pentru a obtine derogari si masuri de salvgardare. Ele sunt necesare, asa cum am argumentat, in cazul catorva sectoare, intre care si agricultura, care vor avea de pierdut in cazul in care primul val al extinderii UE nu va cuprinde si Romania. In orice caz, politica comerciala trebuie completata cu masuri privind componentele industriale, ale pietei muncii, legislative si fiscale, masuri care trebuie luate la nivel national.

Sugestii pentru cercetari viitoare

Intentia acestui studiu a fost sa stimuleze dezbaterea asupra unor subiecte legate de integrarea economica in UE. Timpul si resursele avute la dispozitie nu ne-au permis sa dam raspunsuri detaliate la intrebarile pe care le-am pus aici. Mai sunt multe lucruri de facut, iar acest studiu este doar un pas. Avem mare speranta ca cercetarea in acest domeniu va continua .

Cercetari viitoare mai detaliate sunt necesare in urmatoarele directii:

- studii sectoriale pentru identificarea provocarilor la adresa sectoarelor cu potential perdant: agricultura, cauciuc si mase plastice, pielarie, celuloza si hartie, sticla, ceramica, aparatura medicala si optica;

- identificarea unor alternative pentru perdantii integrarii, pe sectoare, grupuri sau

regiuni

- impactul social al convergentei catre structurile europene;

- impactul subcontractarii asupra potentialului de dezvoltare al firmelor autohtone.

Bibliografie:

www.pnl.ro

Evenimentul zilei

Ziarul financiar

Daianu Daniel,Voinea Liviu

Pauna Bianca,Stanculescu Manuela

Mihaescu Flaviu(2001)

Banca Mondiala(2002)