Efectele aderarii europene asupra intreprinderilor mici si mijlocii din Romania.Oportunitati si riscuri. Costuri si beneficii

Efectele aderarii europene asupra intreprinderilor mici si mijlocii din Romania.Oportunitati si riscuri. Costuri si beneficii

Efectele aderarii europene vor fi diferite de la sector la sector depinzand de specificul fiecaruia. In acest sens, este important de mentionat acordul PECA, aflat in faza de negociere cu UE, care va furniza unor sectoare industriale conditiile de "Evaluare a conformitatii si acceptare a produselor industriale". Relatiile bilaterale dintre comunitatile europene si statele membre sunt guvernate de acorduri europene. Comunitatea semneaza "Protocoalele acordurilor europene privind evaluarea conformitatii si acceptarea produselor industriale" (PECA) cu noile tari candidate la aderare, ca instrumente ale strategiei de pre-aderare in domeniul liberei circulatii a marfurilor.

Impactul aderarii asupra industriei pielariei

In 2002, conform reprezentantilor industriei pielariei din Europa (COTANCE), aproape 2.798 de firme activau in industria pielariei din UE, avand aprox. 48.979 salariati si o cifra de afaceri de 9,2 miliarde Euro. Chiar daca in general, aportul UE la pietele mondiale tinde sa se reduca datorita dezvoltarii industriei pielariei in alte regiuni de pe glob, cum sunt Asia si continentul american, totusi tabacariile din UE raman inca cel mai mare furnizor mondial de piele pe pietele internationale. Industria pielariei si tabacariile se ocupa cu prelucrarea materiei prime, adica cu transformarea pielor crude, o materie prima perisabila, in piele, material stabil, si finisarea lor astfel incat sa poata fi utilizate in producerea unei largi game de produse de consum. Incaltamintea ramane per ansamblu cel mai important debuseu pentru productia tabacariilor din UE cu o pondere de 50%, urmata de industria de confectii (20%), de mobila si tapiterie (17%) si sectorul produselor din piele (13%).

Comisia a acordat o atentie deosebita oportunitatilor si riscurilor din industria pielariei in conditiile unei Europe largite. Aderarea este in curs si va aduce cu sine modificari structurale avand in vedere ca unul dintre principalele avantaje competitive ale unor tari ca Romania - costul redus al fortei de munca - se va diminua cu timpul.

Aceasta industrie reprezinta un sector important in multe tari din Europa centrala si de est (CEEC), iar Romania reprezinta una dintre principalele piete pentru importul de piei din Uniunea Europeana (8,3%). Un studiu asupra competitivitatii industriei pielariei si incaltamintei din tarile CEEC si asupra capacitatii acestei industrii de a face fata unei concurente crescande in conditiile integrarii arata ca, in special sectorul pielariei, se afla in situatia de a face fata unei concurente sporite.

Intre oportunitati create de aderarea europena se numara:

patrunderea mai usoara pe piata UE

drepturi egale pe piata UE;

stimulente psihologice

investitii in tehnologii mai "curate" pentru tabacarii;

investitii straine directe si firme mixte

fonduri structurale

dezvoltarea marcilor

cresterea productivitatii si eficientei.

Riscurii ale aderarii

concurenta produselor ieftine, de calitate proasta

cresterea costurilor cu forta de munca

ca urmare a cresterii salariilor, sub-contractarea va parasi Romania;

fara restructurare, Romania poate deveni un exportator de materii prime si semifabricate;

costuri suplimentare pentru asigurarea conformitatii cu regulile severe de protectie a mediului inconjurator.

Aderarea la Uniunea Europeana nu va avea un impact semnificativ asupra sectorului incaltamintei, iar acest sector va putea probabil sa faca fata presiunii competitiei in conditiile UE extinse. Totusi, integrarea va accelera anumite dezvoltari pozitive deja predominante, incluzand: penetrarea pietelor UE, relatiile de afaceri cu firme straine si restructurarea. Pe de alta parte, este posibila cresterea costurilor salariale si, deci, o scadere a competitivitatii, alaturi de riscul realocarilor in cadrul acestei industrii.

Industria romaneasca de incaltaminte nu este o industrie concentrata in mod special, ci este bine reprezentata in toate regiunile, avand totusi preponderenta injudetele Timis, Sibiu, Cluj, Bihor si in Bucuresti. Cele mai competitive sunt intreprinderile de marime medie si mai ales cele care au beneficiat de investitii externe. O problema importanta a acestui sector o constituie ponderea mare pe care o detine sub-contractarea. In timpul regimului comunist, aprox. 90% din productia marilor intreprinderi se obtinea in conditii de sub-contractare si la fel se intampla si astazi; sub-contractarea are un rol major in multe firme internationale care produc incaltaminte in Romania, cele mai proeminete fiind cele italienesti. In ultimii ani, multe dintre aceste firme internationale si-au construit propriile fabrici, care concureaza acum cu cele interne.

Au aparut si firme noi, dar ele se confrunta cu probleme de aprovizionare din cauza subdezvoltarii furnizorilor, calitatii slabe a produselor si investitiilor limitate. Firmele trebuie sa importe materiale in principal din Italia, fapt ce determina costuri sporite de productie si scaderea competivitatii produselor pe pietele internationale. Incaltamintea cuprinde o mica varietate de culori si modele si de aceea este competitiva numai in proportie de 25%.

Dintre acestea, incaltamintea din piele este competitiva si are succes pe piata UE, in timp ce incaltamintea cu fete artificiale este competitiva din punct de vedere calitativ, insa trebuie sa faca fata unei concurente acerbe a produselor similare din Asia de sud-est. Incaltamintea din piele are mari sanse de a-si spori competitivitatea daca-si va adapta design-ul pentru a deveni mai flexibil fata de gusturile consumatorilor si de tendintele modei. Industria de incaltaminte are doua alternative:

sa accelereze restructurarea,

sa creeze noisocietati mixte si sa creasca exporturile;

SAU

sa cedeze in fata presiunii concurentei si sa se orienteze catre o calitate inferioara si catre produse mai ieftine

si/sau sa creasca nivelul sub-contractarii.

Oportunitatile integrarii (daca firmele au fost restructurate considerabil):

liberalizarea comertului;

cresterea profitabilitatii intreprinderilor romanesti prin crearea de societati mixte

stimularea agentilor economici sa-si imbunatateasca managementul.

Pericolele aderarii:

concurenta sporita din partea produselor UE si asiatice;

fara restructurare si cresterea eficientei, presiunea concurentei poate distrugeproducatorii autohtoni de produse finite si poate transforma sectorul romanesc de pielarie si incaltaminte intr-un exportator de materii prime si semifabricate.

2 Impactul aderarii asupra industriei lemnului

Industria de prelucrare a lemnului din UE reprezinta unul dintre cele mai largi sectoare industriale din Europa, oferind locuri de munca si venituri pentru aprox. 2,6 milioane de persoane si avand o pondere de aprox. 10% in cadrul industriei prelucratoare europene din valoarea totala a productiei, valoarea adaugata si totalul salariatilor. In UE industria lemnului produce in special pentru satisfacerea necesitatilor locale si nationale, iar firmele implicate sunt in general IMM-uri. Industriile de prelucrare a lemnului din UE au creat Grupul Industriei Lemnului (GIL) care includ sectoarele de echipamente si utilaje specifice acestui sector, sisteme de control al procesarii, chimicale, mobila si componente din lemn pentru constructii, consultanta asociata acestor ramuri industriale. Valoarea productiei Grupului (GIL) este estimata la 500 miliarde Euro. Cu o populatie ce depaseste 100 de milioane de locuitori, tarile candidate din Europa centrala si de est (CEEC) reprezinta o piata potentiala semnificativa pentru produsele industriei lemnului din UE, dupa cum industria lemnului din aceste tari isi vor putea extinde afacerile pe piata unica. Punctele forte ale acestei industrii in tarile candidate sunt: o costuri reduse cu forta de munca; o nivel inalt al calificarilor tehnice.

Punctele slabe includ: o tehnologii de productie depasite; o eficienta energetica scazuta; si o performante reduse in domeiul protectiei mediului.

Principalele provocari pentru industria Romaniei :

. Asigurarea adoptarii si aplicarii legislatiei UE - "acquis communitaire";

. Crearea de date statistice complete si corecte in ramurile din industria lemnului;

. Dobandirea de suficiente cunostinte economice, tehnice si de mediu in scopul asigurarii capacitatii de a face fata competitiei de pe piata unica.

Actiuni necesare

. Monitorizarea transpunerii si implementarii legislatiei UE;

. Evaluarea nivelului de pregatire a ramurilor din industria lemnului in vederea integrarii si verificarea satisfacerii cerintelor pietei unice;

. Accelerarea reformei institutionale, atat in domeniul administratiei publice, cat si in industria lemnului;

. Dezvoltarea sistemului de date statistice referitoare la industria lemnului; s

. Constientizarea asupra efectelor alinierii la politicile UE in domeniul prelucrarii lemnului si facilitarea cooperarii industriale cu partenerii din UE. Inainte de aderare, este vitala adaptarea intreprinderilor la noul context. O importanta deosebita o va avea capacitatea IMM de a-si adapta stilul de conducere (managementul), procesele de productie si specificatiile produselor la "acquis"-ul comunitar, mai ales la regulile pietei unice, fie ele reglementari ori standarde.

o Industriile de prelucrare a lemnului din Romania se confrunta cu o serie de dezavantaje fata de tarile concurente in ceeea ce priveste majoritatea factorilor cantitativi care confera competitivitate: lemn, forta de munca, costuri de distributie.

o Factorii calitativi, in special pregatirea fortei de munca, impreuna cu inovatiile referitoare la procesul de productie si la produs, pot compensa aceste dezavantaje.

o Mai multe resurse alocate educatiei si cercetarii vor fi de folos acestui sector din punct de vedere al competitivitatii.

o Este esentiala folosirea de noi tehnologii, nivele mai ridicate de instruire si know-how.

o Crearea unei retele intre IMM-uri pentru a imbunatati lantul de distributie si aprovizionare poate de asemenea contribui la ameliorarea activitatilor din domeniu

o Continuarea specializarii si inovarii va fi de ajutor la modelarea viitorului acestui sector.

3 Impactul aderarii asupra industriei mobilei

Industria mobilei din UE furnizeaza aproximativ jumatate din productia de mobila mondiala avand o valoare de 82 miliarde Euro. Fiind o industrie ce utilizeaza intensiv forta de munca, ofera locuri de munca pentru circa 1 milion de persoane. Valoarea adaugata reprezinta cca 40% din productie. Industria mobilei reprezinta un sector de baza in majoritatea tarilor industrializate, detinand intre 2 si 4% din valoarea industriei prelucratoare.

Industria mobilei din UE este o industrie de asamblare care foloseste diferite materii prime pentru produsele sale, incepand de la placi de lemn si ajungand la metal, trecind prin piele si sticla. Deoarece sectorul mobilei este dominat in principal de IMM-uri si firme de familie ce dispun de capacitati financiare si tehnologice limitate, el ramane vulnerabil fata de cresterea costurilor fortei de munca si de competitia cu tari care au forta de munca ieftina, cum este cazul Romaniei.

Strategia UE in domeniul mobilei cuprinde trei directii principale bazate pe avantajele competitive:

reducerea costurilor;

design/calitate/inovatie/instruire;

noi tehnologii/eficienta vanzarilor/relatii privilegiate cu detailistii.

Valoarea in industria mobilei se bazeaza pe design, prelucrare, vanzari si marketing. Distributia in industria mobilei este structurata intr-o maniera complexa, iar solutiile internet de automatizare a lantului de aprovizionare ar trebui sa optimizeze relatiile dintre comercianti si producatori. Pe piata unica nu exista directive specifice sectorului de mobila, totusi, exista cateva directive care au implicatii si in acest sector.

Principalele directive de mediu care afecteaza direct industria mobilei se refera la emisiile industriale - politica produsului integrat compusii organici volatili si deseurile (ambalaje si deseurile de ambalaje). Deseurile rezultate din productia de mobila au fost eliminate de pe lista deseurilor periculoase, insa uneleproduse utilizate de producatorii de mobila raman pe lista(lacurile).

Romania este un producator important de mobila si, impreuna cu Polonia, unul dintre cei mai importanti din punct de vedere al fortei de munca angajate. Aderarea reprezinta o ocazie pentru industriile ce folosesc intensiv forta de munca de a recastiga o parte din competitivitatea pierduta prin cooperare industriala si sub-contractare cu firme din UE.

4 Impactul aderarii asupra industriei auto

Armonizarea reglementarilor tehnice europene privind vehiculele cu motor va asigura un inalt nivel de siguranta si protectie a mediului, atat pentru populatia actuala a UE cat si in viitor. In momentul aderarii, Romania va trebui sa implementeze in totalitate legislatia UE privind conformitatea tipului de vehicul cu motor. In prezent, se finalizeaza procesul de aliniere a respectivelor reglementari nationale la cele ale legislatiei UE. Noua legislatie va ajuta la reducerea multor obstacole tehnice si proceduri administrative cu care se confrunta atat producatorii, cat si consumatorii romani. Armonizarea la nivel european va permite serii de produse de masa, contribuind in acest fel la reducerea costurilor atat pentru producatorii, cat si pentru consumatorii din Romania. In fine, armonizarea tehnica corelata cu noile reguli privind distributia automobilelor si cu introducerea monedei Euro, cel putin in paralel cu moneda locala, va creste numarul de optiuni ale consumatorilor romani.

Cresterea vanzarilor de autovehicule in UE este incetinita (cu exceptia unor tendinte ocazionale de crestere moderata) din cauza maturizarii pietei si se asteapta o stabilizare a scutiri de taxe vamale si reduceri la plata energiei electrice sau altor taxe. In anii urmatori, una dintre cauzele majore ale cresterii industriale inregistrate in acest domeniu a fost intrarea pe piata a producatorilor straini de echipamente originale. Acest lucru i-a incurajat si pe alti furnizori sa le urmeze exemplul si, de aceea, astazi majoritatea producatorilor locali de componente sunt firme internationale.

Asa stau lucrurile si in cazul Romaniei. Principalul factor determinant pentru costul unei masini il reprezinta componentele sale care detin aprox. 60% din costul total al masinii, in comparatie cu munca de asamblare finala care detine doar 10%. De aceea, costul redus al fortei de munca ocazionat de furnizorii din Romania, ca si in cazul altor tari CEEC, joaca un rol semnificativ. Sursa locala de componente poate diminua costurile cu pana 20%, care se traduce intr-un impact de 12% din costul total al componentelor originale.

Extinderea nu va afecta foarte profund industria auto din UE, decat prin cresterea dimensiunilor pietei. De aceea, principala provocare pentru aceasta industrie va consta in diversificarea produselor prin intermediul tehnologiei si inovatiei. Integrarea nu ar trebui sa aiba impact asupra sectorului roman de asamblare nici din punct de vedere al reglementarilor, caci majoritatea masinilor produse in Romania, sunt deja adaptate pentru exportul in UE. Efectele inlaturarii barierelor netarifare si stimulentelor investitionale in Romania vor aparea la un moment dat, atunci cand economiile de scara, cresterea pietei interne si sursele locale de componente vor putea compensa lipsa subventiilor si donatiilor.

In Romania, producatorii vor trebui sa-si concentreze atentia din ce in ce mai mult asupra specializarii si nu a cantitatii; furnizorii vor trebui sa urmareasca diversificarea tehnologica si ambele categorii vor trebui sa adopte o strategie de grup. Principala solutie pentru a face fata acestei tendinte globale nu este castigul la cantitate, ci utilizarea de specializari superioare, asa cum a demonstrat-o profitabilitatea sporita a unor firme mici. Producatorii de echipamente originale vor fi pusi in fata dilemei de a deveni integratori de marca sau specialisti mondiali, in esenta comercianti sau producatori.

Unii vor trebui sa-si focalizeze atentia asupra integrarii vehiculului, design-ului produsului si managementului marcii, in timp ce engineering-ul de baza, activitatile si activele vor fi transferate factorilor specializati. Ceilalti vor trebui sa-si dezvolte engineeringul, productia si logistica de nivel mondial si sa opereze in calitate de vanzatori ai acestor servicii catre integratorii de marca si producatorii de autoturisme.

Furnizorii de componente se vor confrunta cu aceleasi provocari privind inovarea, caci marii producatori vor cauta sa se diferentieze intre ei din punct de vedere tehnologic si vor continua sa ceara tot mai mult de la furnizorii lor. Unii furnizori vorurma integratorii de marca pe drumul inovatiei si inventiei, in timp ce altii vor urma specialistii pe drumul minimalizarii costurilor. In orice caz, ambele categorii vor avea ocazia de a se dezvolta ca producatori, de a continua subcontractarea de produse auxiliare (cablaje, elementi din plastic, volan, scaune, frane etc.) si de a pastra numai componentele de baza in cadrul firmei, asa cum sunt motoarele si caroseria.

Atat producatorii, cat si furnizorii vor cauta sa acapareze pietele potentiale fara a neglija pietele interne care genereaza inca cea mai mare parte a profiturilor. Producatorii si furnizorii lor vor reusi acest lucru prin formarea de grupari industriale in locatii strategice, fapt ce le va permite reducerea costurilor de transport pana la pietele locale si realizarea de economii de scara.

5 Impactul aderarii asupra industriei incaltamintei

De cativa ani, industria incaltamintei s-a modernizat si restructurat pentru a face fata presiunii concurentei internationale si avalansei de noi tehnologii. Tarile europene s-au orientat mai mult catre produse de inalta calitate, mai diversificate, care incorporeaza mai multa valoare adaugata. Segmentul produselor de calitate scazuta este inlocuit din ce in ce mai mult cu produse de calitate medie, care acopera o mare parte din industria UE, in conditii de inalta competitivitate. Firmele care produceau in mod traditional pentru o piata de varf, au trebuit sa adauge treptat gamei lor de produse si modele mai accesibile.

Structura industriei

Industria de incaltaminte din UE cuprinde un mare numar de intreprinderi mici (cu aprox. 20 de salariati), cele mai multe fiind localizate in regiuni cu diversificare industriala scazuta, existand totusi diferente de la un stat membru la altul.

In 2002, aprox. 12.600 de intreprinderi operau in industria incaltamintei in UE, avand circa 260.500 de angajati. Concentrarea geografica a sectorului, intensitatea considerabila a muncii si sensibilitatea preturilor fata de importurile ieftine determina o situatie in care orice fluctuatie a nivelului activitatii economice are repercusiuni regionale si sociale majore. Distributia specializata joaca un rol deosebit de important in sectorul incaltamintei in UE si detine jumatate din cifra de afaceri, cu aprox. 80.000 de debusee si 300.000 de angajati.

Industria de incaltaminte a facut fata presiunii pietei si concurentei tarilor cu costuri reduse si a deplasat o parte a productiei in terte tari (in special in tarile CEEC si Maghreb). Conform analizelor intreprinse, numarul de locuri de munca realocate se ridica la aprox. 17.000, in ciuda faptului ca exista o preocupare permanenta pentru pastrarea profesiunii intre granitele UE ca expresie a culturii si valorilor artistice din aceste regiuni.

Produse si procese inovatoare

In decursul ultimilor ani, sectorul industriei de incaltaminte a lansat o serie de proiecte inovatoare dintre care enumeram:

automatizarea computerizata a aplicarii tiparelor si interfata pentru stantare;

sistem rapid de proiectare pentru industria incaltamintei;

dezvoltarea branturilor cu caracteristici anatomice corespunzatoare pentru incaltamintea de copii;

un nou proces de tabacire vegetala si identificarea unui ciclu inovator pentru fabricarea incaltamintei non-alergice;

elaborarea unui sistem de fabricatie complet automatizat pentru industria incaltamintei;

automatizarea si corelarea operatiunilor post-stantare in industria incaltamintei.

Integrarea in UE nu va avea un impact semnificativ asupra sectorului incaltamintei, iar acest sector va putea probabil sa faca fata presiunii competitiei in conditiile UE extinse.

Totusi, integrarea va accelera anumite dezvoltari pozitive deja predominante, incluzand: penetrarea pietelor UE, relatiile de afaceri cu firme straine si restructurarea. Pe de alta parte, este posibila cresterea costurilor salariale si, deci, o scadere a competitivitatii, alaturi de riscul realocarilor in cadrul acestei industrii.

Industria romaneasca de incaltaminte nu este o industrie concentrata in mod special, ci este bine reprezentata in toate regiunile, avand totusi preponderenta in judetele Timis, Sibiu, Cluj, Bihor si in Bucuresti. Cele mai competitive sunt intreprinderile de marime medie si mai ales cele care au beneficiat de investitii externe. O problema importanta a acestui sector o constituie ponderea mare pe care o detine sub-contractarea. In timpul regimului comunist, aprox. 90% din productia marilor intreprinderi se obtinea in conditii de sub-contractare si la fel se intampla si astazi; sub-contractarea are un rol major in multe firme internationale care produc incaltaminte in Romania, cele mai proeminete fiind cele italienesti. In ultimii ani, multe dintre aceste firme internationale si-au construit propriile fabrici, care concureaza acum cu cele interne. Au aparut si firme noi, dar ele se confrunta cu probleme de aprovizionare din cauza subdezvoltarii furnizorilor, calitatii slabe a produselor si investitiilor limitate.

Firmele trebuie sa importe materiale in principal din Italia, fapt ce determina costuri sporite de productie si scaderea competivitatii produselor pe pietele internationale. Incaltamintea cuprinde o mica varietate de culori si modele si de aceea este competitiva numai in proportie de 25%. Dintre acestea, incaltamintea din piele este competitiva si are succes pe piata UE, in timp ce incaltamintea cu fete artificiale este competitiva din punct de vedere calitativ, insa trebuie sa faca fata unei concurente acerbe a produselor similare din Asia de sud-est. Incaltamintea din piele are mari sanse de a-si spori competitivitatea daca-si va adapta design-ul pentru a deveni mai flexibil fata de gusturile consumatorilor si de tendintele modei.

Industria de incaltaminte are doua alternative:

sa accelereze restructurarea, sa creeze noi societati mixte si sa creasca exporturile;

SAU

sa cedeze in fata presiunii concurentei si sa se orienteze catre o calitate inferioara si catre produse mai ieftine si/sau sa creasca nivelul sub-contractarii.

Oportunitatile integrarii (daca firmele au fost restructurate considerabil):

liberalizarea comertului;

cresterea profitabilitatii intreprinderilor romanesti prin crearea de societati mixte;

stimularea agentilor economici sa-si imbunatateasca managementul.

Pericolele integrarii:

concurenta sporita din partea produselor UE si asiatice;

fara restructurare si cresterea eficientei, presiunea concurentei poate distruge producatorii autohtoni de produse finite si poate transforma sectorul romanesc de pielarie si incaltaminte intr-un exportator de materii prime si semifabricate.

6 Impactul aderarii asupra industriei farmaceutice

Apropiata integrare va usura accesul companiilor farmaceutice din Romania la pietele importante din statele membre. Tarile membre vor fi obligate sa recunoasca certificarile romanesti care se aliniaza standardelor comunitare. Acest beneficiu cheie al pietei unice va permite intreprinderilor farmaceutice romanesti sa-si extinda activitatile comerciale pe teritoriul existent al UE, mult mai mult decat in prezent.

Dupa aderare, societatile romanesti vor trebui sa respecte standardele europene de calitate, securitate si eficacitate. In putine cazuri, exista societati care deja opereaza in acest fel si care nu vor fi nevoite sa faca nici un fel de schimbari. In unele cazuri totusi, poate fi necesara continuarea investitiilor in produsele mai vechi, insa aceste investitii

vor fi depasite, de departe, dupa aderare, de conditiile imbunatatite ale mediului de afaceri.

Obiectivul fundamental al legislatiei farmaceutice comunitare este protejarea sanatatii publice. Din acest motiv, toate produsele medicale trebuie sa indeplineasca conditiile necesare din punct de vedere al calitatii, securitatii si eficacitatii si sa obtina o autorizatie de comercializare inainte de a putea fi introduse pe piata. Pentru medicamentele cu grad inalt de inovare, aceasta autorizatie este acordata direct de Comisia Europeana si este valabila pe teritoriul intregii comunitati. Prin extindere, autorizatiile comunitare de comercializare vor deveni valabile si in Romania. Acest fapt va avea un efect pozitiv important pentru ca medicamentele vor putea fi vandute in Romania si deci vor putea fi puse la dispozitia bolnavilor si animalelor fara a necesita o noua autorizare.

Daca industria va folosi aceasta posibilitate, Romania va beneficia de o sansa majora in asigurarea medicamentelor cheie pe piata. Majoritatea produselor medicinale se bazeaza totusi pe autorizatii nationale de comercializare emise de autoritati recunoscute din respectivele tari. Aceasta autorizatie nationala trebuie sa respecte aceleasi criterii de calitate, securitate si eficacitate. Autorizatiile deja existente in Romania trebuie sa respecte aceste criterii, ceea ce este in interesul pacientilor romani si nu se preconizeaza ca acest lucru sa conduca la scaderi semnificative ale numarului de medicamente autohtone. In general vorbind, Romania a trebuit sa-si alinieze legislatia nationala la standardele comunitare in urma cu cativa ani, astfel incat medicamentele recent fabricate ar trebui sa satisfaca deja criteriile necesare legate de calitate, securitate si eficacitate si doar medicamentele vechi fie reevaluate.

Acolo unde Romania a avut impresia ca realizarea acestei re-evaluari inainte de aderare ar putea fi prea dificila, a cerut si i s-a acordat o perioada de tranzitie pana in 2010. Acest fapt acorda mai mult timp si va contribui la mentinerea unor medicamente pe piata interna pana cand toate produsele vor fi in completa conformitate cu standardele UE.

In ansamblu, integrarea ar trebui sa aiba un efect pozitiv in privinta asigurarii medicamentelor pe piata din Romania. Firmele romanesti vor fi confruntate cu o concurenta tot mai mare din vest, insa vor trebui sa aiba capacitatea de a exploata avantajele competitive legate de costurile reduse ale productiei si de statutul lor. Extinderea UE va reprezenta o provocare majora pentru firmele romanesti din punct de vedere al aplicarii standardelor UE in domeniul drepturilor de proprietate intelectuala. Aceasta va inlatura unul dintre avantajele principale ale agentilor economici locali odata cu incetatenirea utilizarii patentelor de produs in locul patentelor de proces utilizate anterior. In consecinta, medicamentele inovatoare vor fi mult mai bine protejate, iar firmele locale vor pierde probabil avantajul dezvoltarii care le-a permis lansarea mai rapida de produse generice fata de competitorii lor din UE.

In plus, companiile farmaceutice, romanesti si europene, vor avea nevoie sa aloce importante resurse in domeniul legislativ si al cercetarii si dezvoltarii pentru a actualiza documentatiile produselor actuale, atat in Romania, cat si in alte tari CEEC, in scopul asigurarii conformitatii cu reglementarile UE.

In viitor, societatile farmaceutice romanesti se pot astepta la concurenta tot mai mare din partea firmelor vestice, care vor beneficia de cunostinte mai sofisticate de marketing si de putere financiara. Pentru a putea concura cu acestea, firmele romanesti vor trebui sa-si sporeasca eforturile in domeniul marketing-ului si vanzarilor. Ele se vor confrunta totodata cu descresterea oportunitatilor de licentiere, deoarece companiile vestice vor actiona pe cont propriu in loc sa creeze parteneriate promotionale cu firmele romanesti. Pentru a-si pastra pozitia competitiva in acest mediu dinamic, firmele romanesti vor trebui sa se specializeze in dezvoltarea si producerea cu costuri reduse a produselor generice cu valoare adaugata sau sa actioneze in calitate de producatori la comanda.

In domeniul vanzarilor si marketing-ului, cheia o constituie exploatarea pozitiei de marca existente si a relatiilor privilegiate cu autoritatile si cu retelele de vanzari de pe pietele autohtone si traditionale (ex. fosta URSS). In plus, firmele romanesti vor trebui de asemenea sa exploreze oportunitatile de a se muta pe pietele UE de produse generice (in special in Germania) care inregistreaza cresteri de 10 pana la 15% anual.

7 Impactul aderarii asupra industriei textile si de confectii

Sectorul T/C este un sector industrial divers si eterogen care acopera o mare varietate de produse, de la fire sintetice obtinute prin tehnologii avansate, pana la tesaturi din lana, de la asternuturi din bumbac pana la filtre industriale, de la scame pana la creatii de moda. Diversitatea produselor finite corespunde unei multitudini de procese industriale, intreprinderi si structuri de piata.

Principalul avantaj comparativ al sectorului T/C in tari ca Romania a fost pentru mult timp costul scazut al fortei de munca si traditia din domeniu care garanta o calitate adecvata. A devenit o practica comuna in randul firmelor UE "transferul procesarii in exterior". Astfel de tranzactii insemnau de fapt exportarea tesaturii, semifabricatelor sau tiparelor din UE in tarile vecine cu salarii mici care le transformau in produse finite pregatite a fi re-importate in UE. In 1996, 68% din exporturile UE catre tarile din Europa centrala si de est (CEEC) constituiau obiectul unor astfel de tranzactii si 71% din importurile UE din CEEC aveau aceeasi natura.

Tari ca Romania continua sa atraga industria Europeana care le-a ajutat sa se familiarizeze cu tehnicile moderne de productie utilizate in UE. Ca urmare, din ce in ce mai multe firme din UE dezvolta strategii de internationalizare si cooperare cu aceste tari. Totusi, Romania va trebui sa faca eforturi serioase de restructurare pentru a-si asigura competitivitatea necesara si a face fata factorilor de piata si cerintelor "acquis"-ului comunitar.

Pentru sectorul T/C, urmatoarele criterii sunt deosebit de importante in conditiile pregatirii pentru integrare:

capacitatea de a face fata presiunilor competitiei si factorilor de piata din UE

capacitatea de a-si asuma obligatiile de membru, inclusiv alinierea cu "acquis"-ul comunitar.

8 Impactul aderarii asupra tehnologiei comunicarii si informatiei

Sectorul TI (tehnologia informatiei) reprezinta una dintre cele mai dinamice componente ale economiei romanesti, bucurandu-se de o atentie speciala din partea guvernului. In ultimii 10 ani, acest sector a cunoscut o dezvoltare impresionanta si a oferit Romaniei tehnologii de ultima ora in multe domenii. Guvernul implementeaza unele dintre cele mai vaste proiecte TI, inclusiv sistemele integrate pentru colectarea texelor si impozitelor, pentru Casa Nationala de Pensii si alte Drepturi de Asigurari Sociale si diferite proiecte de comert electronic si administratie electronica. In anul 2001, guvernul a lansat un proiect pe o perioada de 5 ani, in valoare de mai multe milioane de dolari, pentru echiparea a 2.500 de scoli cu laboratoare de informatica cu acces la internet, fapt care va avea impact pe piata PC. Importurile din SUA reprezinta aprox. 55% din piata computerelor din Romania.

De fapt, industria de software creste intr-un ritm mult mai rapid decat restul economiei romanesti si reprezinta un stimul vital pentru cresterea economica din punct de vedere al fortei de munca, a salariilor si a contributiei la PIB. Cresterile din sectorul TIC din Romania sunt determinate de vanzarile interne de software si servicii, insa exportul in acest sector este de asemenea o realitate.

Viitorul industriei romanesti de TIC pare a fi mai degraba in domeniul dezvoltarii software-ului, decat al vanzarilor de echipamente. Firmele locale satisfac aprox. 60% din cererea de software, iar unele din cele peste 2000 de firme de software isi exporta serviciile in UE si America de Nord. Ele produc de asemenea programe speciale de software ca de ex. programe pentru telecomunicatii si sisteme industriale de siguranta. Importurile satisfac restul cererilor de pe piata,    iar dintre acestea 75% sunt de origine americana. Majoritatea firmelor americane de software vand pe piata interna, lideri fiind Microsoft si Oracle. Pe de alta parte, viitorul industriei romanesti de hardware pare a se limita la activitati de asamblare pentru piata interna, pana cand firmele romanesti de hardware nu vor gasi o nisa tehnologica fie pe piata interna, fie la export.