FEDERALISM SI SUBSIDIARITATE

Universitatea Babes-Bolyai, Facultatea de Studii Europene

Relatii Internationale si Studii Europene

FEDERALISM SI SUBSIDIARITATE

Principiul subsidiaritatii are menirea de a asigura luarea deciziilor cat aproape de cetatean precum si de verificarea permanenta a necesitatii intreprinderii unor actiuni la nivel comunitar in lumina posibilitatilor existente la nivel national, regional., sau local. Este principiul conform caruia Uniunea nu intreprinde actiuni daca acestea nu sunt maila nivel national, regional sau local. Acest principiu este strans legat de principiile proportionalitatii si necesitatii, conform carora nici una dintre actiunile intreprinse de Uniune nu trebuie sa depaseasca nivelul care este necesar pentru realizarea obiedctivelor Tratatului.

Caracteristici ale principiului subsidiaritatii: centralitatea omului sa fie responsabil pentru deciziile sale; competenta primara de a identifica resursele si modalitatile de sustinere a vietii proprii si a familiei revine ca atare, ceea ce inseamna ca statul sau orice organism social nu au voie sa intrvina nesolicitati, dupa restabilirea capacitatilor persoanei sau a comunitatii de a se descurca independent, statul are datoria sa se retraga, adica nu trebuie sa-i conroleze sau sa-i supravegheze pe cei pe care ii asistase inainte.

Subsidiaritaea poate fi interpretata in doua sensuri: ca argument ce sprijina extindrea competentelor structurilor comunitare in detrimentul celor nationale; ca argument impotriva extinderii competenteolr comunitare si localizarea lor la nivel national sau al comunitatilor regionale sau locale. In timp ce unii autori critica aceasta ambiguitate altii afirma ca ea tine de insasi esenta subsidiaritatii. Din perspectiva filosofica subsidiartitatea priveste rolul oricarei autoritati si nu numai a autoritatii statului. Exista 3 mari dimensiuni ale acestui concept: autoritatea este secunda prin faptul ca necesitatea ei nu decurge decat din nevoia unei alte instante -secund inseamna ca nut e poti dispensa de ea; autoritatea este supletiva, deoarece rolul sau prim este de a remedia insuficientele societatii fara sa actioneze in locul sau, in domeniile in care aceasta este insuficienta; autoritatea joaca un rol subsidiar in sensul de ajutor pozitiv,care poate merge dincolo de insificientele stricte; autoritatea se preocupa nu numai de garantarea bunastarii fiecaruia ci si de contributia la plenitudinea societatii inteleasa ca o comunitate. Asa acum se poate vedea si din prezentarea fundamentului filosofic al subsidiaritatii, necesitatea interventiei unei autoritati superioare trebuie decisa de la caz la caz, prin urmare este nevoie de flexibilitate.

La nivelul Comunitatilor Europene subsidiaritatea este consacrata ca si principiu/instrument juridic guvernand repartitia competentelor intre Uniune si statele membre. Exista trei tipuri de competente: exclusive-transferate de statele membre ale Uniunii in mod definitiv; partajate- majoritatea competentelor; e posibila fie interventia statelor fie a Uniunii; nationale partajate- apartin in continuare doar statelor membre. Acest principiu a fost introdus prin tratatul de la M aastricht[1].

Exista doua limite ale valorii subsidiaritatii in Uniunea Europeana sau in alte organizatii internationale: 1. multe conflicte dintre nivele nu evidentiaza care este cel mai bine plasat pentru a urmari un scop, dar sunt conflicte mai presus de relatii, intre obiectivele celui mai jos sau mai inalt nivel.

2. subsidiaritatea este centralizata intelectual, plasand astfel scopul central inaintea disputei.

Prin imbratisarea subsidiaritatii ca o idee centrala in nivelele de alegere a deciziilor, statele se slabesc singure. Folosita adesea in discursurile populare, gresela pe care statele o fac este folosirea subsidiaritatii ca un cifru pentru "care nivel sa faca ce". Rezultatul este privirea, de catre Comisie si de catre judecaori nationali , la problema insasi ignorand astfel scopurile nationale. Se gasesc doua feluri de probleme fundamentale pe care organizatiile internationale le fac fata. Prima este cum sa realizezi scopurile lor mai eficient si mai eficace. Este o tendinta a institutiilor de a renunta la contol, de a delega mai putin si de a supercentraliza. A doua problema este cum sa cataresti scopurile organizatiei impotriva intereselor si scopurilor statelor cu care se pot afla in conflict. Subsidiaritate devine asadar a fi cheia solutionarii problemelor. Apare pentru a chema cea mai mare descentralizare posibila si astfel sa furnizeze un cadru pentru a asigura ca problemele variabile nationale nu trec peste centarlizarea birocratiilor si curtilor .

Subsidiariatea in UE cere Comunitatii sa actioneze doar cand obiectivele actiunii propuse nu pot fi indeplinite suficient de Membrii Statului. Esenta subsidiaritatii este de a afla cine poate ajunge cel mai bine la un scop dat, fara ca cel mai inalt nivel sa intervina. Ceea ce subsidiaritatea nu ofera pe deplin este optiunea "de a lasa in pace ", un motiv pentru Comunitate de a renunta la o problema si de a da voie statelor sa ocupe ce domeniu doresc. Subsidiaritatea este folosita ca un dispozitiv politic si retoric: folosita ca un ghid procedual a stadiului prelegislativ si poate fi invocat inaintea Curtii de Justitie.

Federalismul in UE difera semnificativ de modelul american. In primul rand UE ramane legata de un tratat a acomodarii flexibile. In al doilea rand sistemul federal a diviziunii puterii constitutionale a fost inlocuita de principiul subsidiaritatii. In al treilea rand federalismul eurpean nu a adoptata modelul senatului american.

Daniel J. Elazar enunta faptul ca UE poate furniza modelul federalismului pentru secolul 21 asa cum Statele Unite l-a avut pentru secolul 20 .in UE federalismul ramane un concept contestat. Pe de o parte ramane asa deoarece europenii sunt nesiguri de intelesul lui. Pe de alta parte UE intradevar defineste imaginea conventionala a federatiei. Distribuirea puterii printre diferite nivele de guvernare a ramas negociabila si chiar contestata sub tratate.

Se gaseste o diferenta intre federalism si confederalism. Sub un regim federalist ultima sansa a autoritatii , a suveranitatii ramane federatia ca un intreg. Sub confederalism raman membrii. SUA este un caz de federalism deoarece Congresul este ultima autoriate. In comparatie UE apare confederala deoarece statele membre raman stapanii tratatelor.

Federalismul constitutional este bazat pe asumtia de certitudine legala. Trattul federalist descrie relatia continua dintre doi sau mai multi parteneri cu viziuni valide si egale. Punctul forte operational al constitutiilor federale este diviziunea puterilor. Este bazat pe 3 tipuri de pervederi: 1. o enumerare de puteri incredintate respectivelor nivele ale guvernului ; 2. o clauza generala a suprematiei in favoarea puteriii superioare a guvernului federal privind stabilitatea si bunastarea totala a natiunii; 3. o clauza reziduala a puterii care sumar distibuie toate noile puteri la un nivel particular al guvernului.

Principiul subsidiaritatii asa cum este stipulat in Tratatul Maastricht al Tratatului UE consista in doua seturi diferite de formulare. Preambulul Tratatului contine afirmatia generala comform caruia UE trebuie sa fie guvernata in asa masura incat sa asigure astfel incat " deciziile sa fie foarte aproape de cetateni".

Asa cum Elazar a sugerat pentru UE , guvernarea mai degraba va imbratisa partial guvernarea pentru sfarsituri limitate afectand astfel, cu siguranta, toti cetatenii lumii.

Din punct de vedere teologic, primul care relanseazasubsidiaritatea ca principiu al eticii crestin este Pius XI in enciclica sociala Quadragesimo anno din 1931.

Raportul Biserica-stat (generic formulat) nu poate fi altfel decat subsidiar. Adica: Biserica este autonoma in ceea ce priveste necesitatile si rigorile ei interne de baza, dar poate cere asistenta din partea statului atunci cand, avand in plan un proiect cu implicatii sociale majore, nu il poate duce la capat de una singura. In acel moment, in care care statul este solicitat, raspunsul acestuia nu este facultativ dar nici nu poate fi inteles, atunci cand este pozitiv, drept o favoare. Statul nu se poate refugia de campul social din care fac parte si Bisericile sau confesiunile religioase, alaturi de toate celelalte forme de asociere, pretextand lipsa banilor sau a vointei politice. Daca din perspectiva sferei private sau a institutiilor de interes public (ceea ce nu inseamna ca isi pierd, in raport cu statul ca expresie prin excelenta a sferei autoritatii publice, caracterul privat, adica autonom), cererea adresata statului corespunde principiului subsidiaritatii, raspunsul statului trebuie sa corespunda celui al solidaritatii