Stiinte politice

Index » legal » » administratie » Stiinte politice
» Formele democratiei

Formele democratiei

CAPITOLUL 1

NOTIUNI INTRODUCTIVE

Cuprins

Obiectiv general

Obiective operationale

Bibliografie selectiva

Tema de reflectie

Teste

Raspunsuri si comentarii la teste

Cuprins

I. REPERE GENERALE

II. FORMELE DEMOCRATIEI

II.1. Democratia directa

II.2. Democratia reprezentativa

II.3. Corpul electoral.

II.4. Democratia semi-directa

II.4.1. Tehnicile de interventie populara.

II.4.2. Referendumul in evolutia constitutionala romaneasca.

Obiectiv general: Dobandirea de cunostinte privind aparitia si dezvoltarea disciplinei "drept electoral", ca ramura distincta de drept, dar si cunoasterea formelor democratiei si a conditiilor de manifestare a acestora.

Obiective operationale: Insusirea unor notiuni de baza privind sistemul electoral, formele democratiei si tehnici moderne de interventie a corpului electoral in viata politica.

I. REPERE GENERALE

Intre relatiile sociale reglementate de dreptul constitutional figureaza si cele care privesc alegerea membrilor ce compun diferitele organisme care exercita puterea politica.

In unele sisteme de drept, normele juridice care reglementeaza aceste relatii sociale constituie o institutie distincta a dreptului constitutional, ele regasindu-se atat in dispozitiile constitutionale, cat si in cele electorale (coduri, legi electorale).

In alte sisteme de drept, aceste norme formeaza o ramura de drept distincta, si anume - dreptul electoral.

Normele electorale

Normele electorale in continutul lor stabilesc:

Care sunt drepturile electorale ale cetatenilor;

Conditiile ce trebuie indeplinite de o persoana pentru a fi beneficiarul lor;

Garantiile care asigura exercitarea lor efectiva;

Regulile de organizare si desfasurare a alegerilor, precum si cele de stabilire, centralizare si comunicare a rezultatelor votului.

Sfera drepturilor este mai larga decat cea care rezulta din Constitutii, ceea ce inseamna ca nu toate drepturile electorale ale cetatenilor sunt nominalizate in legea fundamentala.

In Constitutie sunt reglementate doar drepturile electorale fundamentale ale cetatenilor (dreptul la vot si dreptul de a alege), in timp ce celelalte drepturi electorale sunt prevazute de legile speciale.

Alegerile constituie principiul de baza al democratiilor reprezentative, ele asigurand guvernantilor legitimitate politica.

Istoria sistemelor electorale se confunda in mare masura cu cea a vechilor democratii din Europa Occidentala si America de Nord.

II. FORMELE DEMOCRATIEI

II.1. Democratia directa

Din vremuri stravechi, unii oameni si-au imaginat un sistem politic ai carui membri se considera egali din punct de vedere politic, guverneaza impreuna si sunt inzestrati cu toate calitatile, resursele si institutiile necesare pentru a se autoguverna. Aceasta idee, ca si metodele ce o pun in aplicare, a aparut in prima jumatate a secolului V i.H. la greci care, desi putini la numar si asezati pe un fragment minuscul din suprafata lumii, au exercitat o influenta exceptionala in istoria universala.

Grecii au fost primii care au produs ceea ce numim prima transformare democratica: de la ideea si practica guvernarii de catre cei putini la ideea si practica guvernarii de catre cei multi. Pentru greci singurul loc propice democratiei era, desigur statul cetate.

Conceptul de "democratie"

Statul cetate a fost insa, scos din circulatie de catre statul natiune si, intr-o a doua transformare democratica, ideea democratiei a fost transferata de la statul cetate la scara mult mai mare a statului natiune. Aceasta transformare a condus la un grup de institutii politice complet noi. Tocmai acest nou complex de institutii, luate impreuna, poarta numele generic de "democratie".

Astazi, ideea de democratie se bucura de o popularitate universala. Majoritatea regimurilor emit tot felul de pretentii la titlul de "democratie". Cele care nu o fac, adesea insista ca, forma lor de guvernare nedemocratica reprezinta o etapa necesara pe calea spre etapa finala - "democratia".

Primele institutii democratice atestate de istoria Antichitatii, in cadrul cetatilor grecesti erau Adunarile. Astfel, in cadrul democratiei directe, poporul desemna conducatorii si lua decizii. In democratii, poporul este suveranul (Aristotel).

In sensul sau originar, democratia a fost conceputa ca guvernarea directa a poporului: "guvernarea poporului, de catre popor, pentru popor"(Abraham Lincoln -1863)

Democratia directa se caracterizeaza prin faptul ca poporul exercita puterea publica el insusi, fara sa recurga la intermediul unui individ sau al unei grupari de indivizi, cum ar fi Parlamentul.

Chiar in democratiile directe este o imposibilitate ca toate functiile sa fie exercitate de popor in mod permanent. In general, in aceste democratii, poporul exercita el insusi numai functia legislativa, in timp celelalte functii sunt delegate unor magistrati pentru tot intervalul de timp cat adunarea poporului, care se intruneste numai la anumite perioade, nu functioneaza.

Nu se poate insa afirma ca cetatenii democratiilor directe sunt guvernanti temporari, dar guvernati permanenti.

Exemplul clasic de democratie directa il reprezinta cetatile antice. La exemplul acesta luat din Antichitate, se adauga astazi cateva cantoane elvetiene, cu o populatie putin numeroasa si cu o asezare ce le izoleaza, oarecum, de restul tarii (Glaris, Unterwald, Appenzell).

Democratia directa este o forma de guvernamant tot mai rar intalnita, caci functionarea ei normala presupune existenta unor conditii care sunt greu de intrunit in acelasi timp.

Aceste conditii sunt sintetizate astfel:

O populatie putin numeroasa, caci daca ea atinge, ca in statele moderne, milioane de indivizi, este o imposibil ca toti acestia sa fie reuniti laolalta pentru a hotari;

Democratia directa

Un teritoriu foarte restrans, caci astfel dificultati practice insurmontabile s-ar opune reunirii in acelasi timp si in acelasi loc a tuturor cetatenilor statului;

Posibilitatea pentru totalitatea sau cel putin, pentru majoritatea cetatenilor de a se pronunta in cunostinta de cauza asupra chestiunilor ce le sunt supuse. Democratia directa presupune astfel, o populatie cu o serioasa educatie cetateneasca si o opinie publica bine orientata;

Un spirit de corp viu si luminat prin sentimente de justitie si concordie. Intr-adevar, democratia directa angajeaza in prima linie de lupta a vietii politice intregul popor. De aceea, daca marea masa a populatiei nu este insufletita de moderatie, democratia directa poate duce la potentarea, pana la anarhie, a luptelor politice.

II.2. Democratia reprezentativa

In Europa, notiunea de reprezentare a aparut in Evul Mediu, odata cu primele Parlamente compuse din persoane mandatate, ce reprezentau diferitele "ordine" ale societatii: nobilimea, clerul si burghezia, iar in tarile scandinave un al patrulea "ordin", taranii liberi. Reunirea acestor Parlamente, la convocarea monarhilor, avea adesea la origine necesitatea de a se accepta impozite noi, consecinta a dificultatilor financiare generate de razboaie. Acesta a fost mai ales cazul Angliei, unde, ca urmare a infrangerilor suferite, Regele Ioan fara de Tara a trebuit sa acorde, in scris, in 1215, prin Magna Charta Libertatum, libertatile feudale traditionale. In 1258, prin Prevederile de la Oxford, Regele a trebuit sa se angajeze sa convoace Parlamentul de cel putin trei ori pe an.

Revolutiile din Anglia (1642, 1688), cea americana (1784) si cea franceza (1789) au fost in egala masura roadele marii si indelungatei miscari a mediilor intelectuale si sociale ale Europei.

Introducerea democratiei reprezentative a necesitat ruptura de mandatul imperativ, mostenita din dreptul privat al Evului Mediu, in favoarea mandatului reprezentativ. Pentru revolutionarii francezi, cetateanul este actorul politic, ca individ, si nu corpurile intermediare. Alesul devine reprezentantul intregii natiuni si nu al unei fractiuni a acesteia.

Daca in democratiile sociale antice era posibila democratia directa prin intrunirea cetatenilor si adoptarea in comun a unor hotarari majore, in statele moderne, democratia directa nu mai este posibila in formele pe care le-a cunoscut Antichitatea.

Democratia reprezentativa se caracterizeaza prin faptul ca, in cadrul ei suveranitatea nu se exercita direct de catre popor, ci prin intermediul unui Parlament ales pe o perioada determinata.

Democratia reprezentativa

Democratia reprezentativa exprima, in procesul realizarii puterii publice, doua principii fundamentale: pe de o parte, principiul participarii electoratului la desemnarea organului reprezentativ, iar, pe de alta parte, principiul mandatului reprezentativ pe care electoratul il da celor alesi pentru a conduce statul. Poporul nu are o educatie politica suficienta pentru a aborda, in detaliu, problemele care se pun cu privire la conducerea unui stat, de aceea este necesar sa se desemneze anumiti reprezentanti cu pregatire corespunzatoare in acest sens.

Accesul la exercitiul democratic in epoca contemporana, se face prin reprezentare care confera conceptului participarii maselor la exercitarea puterii, un continut concret, material.

Formele de participare sunt diferite de la un stat la altul, potrivit regimului politic, conditiilor istorice, traditiilor democratiei, culturii politice a cetatenilor, intereselor cercurilor si fortelor politice care isi disputa optiunile electoratului, etc.

Caracterul autentic al exercitiului democratic este conferit de garantiile materiale, politice si juridice acordate de stat pentru ca cetatenii sa-si exercite liber si deplin dreptul lor suveran de a participa la conducere.

Cele mai importante garantii juridice pentru exercitarea acestui drept sunt stabilite prin sistemul electoral.

Sistemul electoral

II.3. Corpul electoral.

Diversele autoritati publice sunt susceptibile de grupare potrivit catorva criterii. Toate aceste autoritati, direct sau indirect, sunt dependente - ca expresie primordiala a democratiei - de instanta politica, juridica si morala absoluta: poporul.

Poporul - prin corpul sau electoral - se infatiseaza deci, intr-o dubla calitate: ca forta propulsoare a puterii - ceea ce ii confera puterii legitimare si autoritate - si, ca fundament social al acestei puteri.

Corpul electoral este o colectivitate de persoane fizice, din multitudinea celor care alcatuiesc poporul, care, avand calitatea de cetateni si indeplinind conditiile de capacitate juridica si aptitudine morala, participa la exercitarea puterii.

Corpul electoral este o putere autentica. Exercitandu-si puterea sa prin mijloacele democratiei semi-directe, corpul electoral este acela care constituie cele mai importante institutii ale democratiei reprezentative, in primul rand Parlamentul.

Dincolo de consideratiile morale si juridice, compozitia corpului electoral si extinderea lui au fost, si sunt mereu, o miza politica, fiecare personaj politic cautand sa si-l atraga de partea sa.

In democratie, corpul electoral poate fi considerat ca fiind prima dintre puteri, caci toate celelalte deriva din el fie direct, fie indirect.

Democratia reprezentativa, fie ca ia forma regimurilor prezidentiale, parlamentare, semi-prezidentiale, primeste uneori un corectiv menit sa faca posibila, in anumite cazuri, o participare directa a natiunii la guvernare. Acest corectiv consta in faptul ca unele sisteme constitutionale, desi organizeaza un Parlament care reprezinta natiunea, prevad totusi ca, in cazurile si conditiile prevazute de legislatie, hotararile acestuia trebuie aprobate fie printr-o consultare a Corpului electoral prealabila adoptarii lor, fie, pentru a deveni obligatorii, sa fie supuse votului direct al poporului.

Pentru faptul ca acest sistem combina unele institutii ale regimului reprezentativ cu diferite procedee proprii democratiei directe, el este desemnat in mod obisnuit prin termenul de democratie semi-directa.

Mult timp democratia semi-directa a fost practicata doar de cateva tari, in a caror traditie constitutionala si politica se integra. Putem mentiona in acest sens: Confederatia helvetica si S.U.A. Aceasta forma a democratiei continua sa se dezvolte, iar procedurile de interventie populara directe sunt din ce in ce mai des inscrise in Constitutiile mai multor state (ex. Republica a IV-a si a V-a Franceza, Austria, Republica Federala Germania, Italia, Spania, etc.). Marea Britanie, ea insasi prototipul democratiei reprezentative, a recurs la referendum in 1975.

Trebuie mentionat ca, din ce in ce mai des, aceste proceduri se aplica nu doar in materie de revizuire a Constitutiei, dar si in materia legiferarii ordinare.

Tehnicile de interventie populara sunt extrem de diverse, putem evidentia in acest sens urmatoarele: veto-ul popular, revocarea populara, initiativa populara, referendumul si plebiscitul, recall-ul deciziilor judecatoresti.

Constitutia Romaniei reglementeaza acest procedeu al infaptuirii democratiei semi-directe sub doua aspecte, si anume:

Initiativa legislativa populara, ce apartine unui numar de cel putin 100 000 de cetateni cu drept de vot. Cetatenii care isi manifesta dreptul la initiativa legislativa trebuie sa provina din cel putin un sfert din judetele tarii, iar in fiecare din aceste judete, respectiv in municipiul Bucuresti, trebuie sa fie inregistrate cel putin 5000 de semnaturi in sprijinul acestei initiative (art. 74 alin. 1 din Constitutia Romaniei).

Initiativa populara de revizuire a Constitutiei (art. 150 alin. 1 din Constitutia Romaniei).

In doctrina sunt evidentiate urmatoarele aspecte sub care se intalneste aceasta tehnica:

a. Referendumul legislativ anterior - inainte de adoptarea unei legi de catre Parlament, Corpul electoral poate fi consultat asupra principiilor generale ale viitoarei legi, urmand ca apoi, daca ele sunt aprobate de alegatori, sa fie formulate in dispozitii concrete de catre organul reprezentativ al poporului.

b. Referendumul legislativ posterior - consta in faptul ca o masura votata in prealabil de Parlament este apoi supusa votului Corpului electoral, care poate sa o aprobe sau nu.

Referendumul legislativ se infatiseaza fie sub forma referendumului obligatoriu, fie a celui facultativ.

Referendumul obligatoriu consta in faptul ca, potrivit Constitutiei, o masura votata de Parlament nu devine aplicabila si obligatorie decat dupa ce este aprobata de Corpul electoral prin vot direct.

In cazul referendumului facultativ, un numar de cetateni pot cere, in cadrul procedurii de adoptare a legilor, intr-un termen dinainte stabilit, ca o lege votata de Parlament sa fie supusa votului popular. Daca in termenul prevazut, o asemenea cerere nu este prezentata, legea devine aplicabila.

Intalnit initial sub denumirea de plebiscit (ultimul numit astfel fiind in noiembrie 1941), referendumul a fost consfintit sub aceasta denumire in art. 39 pct. 7 din Constitutia din 1948.

Desi referendum-urile au aparut in viata constitutionala ca o exceptie, au fost calificate ca mijloace "de a indrepta insuficientele sau deformatiile democratiei reprezentative", permitand uneori sa forteze barajele opuse vointei populare de catre "democratia mediatizata", totusi ele sunt relativ numeroase.

In sistemul constitutional romanesc tehnica referendum-ului a fost destul de des utilizata. Vom prezenta cateva dintre cele mai importante manifestari in acest sens.

Referendumul Unirii. Putem considera ca prim referendum romanesc cel care a "legalizat" Natiunea romana, prin afirmarea si consemnarea ei, si care a impus marilor puteri inceputul de constituire a statului roman, referendum infaptuit prin intermediul Adunarilor Ad-hoc.

Referendumul improprietaririi, al reorganizarii puterilor Statului si al insusirii Conventiei de catre Natiune.

Referendumul ce s-a desfasurat intre 22-26 mai 1864. El a pornit dintr-o divergenta intre Domn si Adunarea Electiva in problema improprietaririi taranilor. Poporul era chemat a se pronunta direct in aceasta problema, spre a accepta Legea agrara propusa de Domn, dar totodata si spre a accepta Statutul Dezvoltator al Conventiei de la Paris. La acest plebiscit au participat cetatenii care aveau 25 de ani si care se bucurau de drepturile lor politice. Votul a fost deschis. Rezultatul referendumului a fost urmatorul: din o prezenta de 90, 68%, pentru "DA" s-au exprimat 99,81%, pentru "NU" s-au exprimat 0,19% din Corpul electoral.

Referendumul domnului strain ereditar. Al treilea referendum s-a desfasurat in aprilie 1866. Prin acesta, poporul era chemat sa-si dea acordul ca "sa se suie pe tronul ereditar al Principatelor Unite Romane principele Carol Ludovic de Hohenzzollern, sub numele de Carol I".

Urmatoarele referendum-uri au fost organizate de maresalul Ion Antonescu, care guverna fara Parlament. Referendum-urile fiind folosite si aveau menirea de a ratifica guvernarea si a confirma increderea poporului pe viitor.

Referendum-urile organizate in perioada comunista. Incepand cu perioada de dupa adoptarea Constitutiei din anul 1948, s-a subliniat dreptul Marii Adunari Nationale de a decide cu privire la consultarea poporului prin referendum. Este inceputul institutionalizarii procedeului referendum-ului. Primul referendum a avut loc insa numai sub imperiul Constitutiei din 1965, urmatorul desfasurandu-se in anul 1986, atunci cand Corpul electoral a fost chemat sa aprobe propunerea Presedintelui Republicii de a reduce cu 5% armamentul, efectivele si cheltuielile care se faceau pentru fortele militare ale Romaniei.

Referendumul national instituit prin Legea nr. 67/1991 s-a desfasurat in data de 8 decembrie 1991. Prin el Adunarea Constituanta a chemat cetatenii romani sa-si exprime vointa asupra Constitutiei Romaniei. Corpul Electoral a votat noua Constitutie in proportie de 77,3%, prezenta la vot fiind de 69,18% din totalul Corpului Electoral.

Constitutia din 1991 nu s-a marginit numai la institutionalizarea referendumului pentru aprobarea revizuirii Constitutiei (art. 147 alin. 3), ci si la demiterea Presedintelui (art. 95 alin. 3). De asemenea, Presedintele, dupa consultarea Parlamentului, poate cere poporului sa-si exercite, prin referendum, vointa cu privire la probleme de interes national (art. 90) - referendumul consultativ. La aceste forme de referendum national se adauga referendumul local, in orase si comune (in conditiile prevazute de Legea nr. 215/2001 privind administratia publica locala, poate fi vorba de doua tipuri de referendum:

a) referendumul consultativ, la initiativa primarului - insusita de consiliul local - cu privire la problemele locale de interes deosebit;

b) referendumul de decizie se desfasoara la initiativa a cel putin 25% din locuitorii cu drept de vot din comuna sau orasul respectiv, initiativa aprobata de Guvern, pentru demiterea din functie a primarului.

Referendumul este valabil daca la acesta participa cel putin jumatate plus unu din numarul persoanelor inscrise in listele electorale. Cat priveste rezultatul referendumului, legea stabileste doua forme de majoritate: 1) majoritatea voturilor valabil exprimate, in cazul revizuirii Constitutiei si in cazul exprimarii vointei cu privire la problemele de interes national; 2) majoritatea voturilor cetatenilor inscrisi in listele electorale, in cazul demiterii Presedintelui Romaniei.

a) prin lege, in cazul referendumului privind revizuirea constitutiei, cu respectarea art.147 alin 3 din Constitutie;

b) prin hotarare a Parlamentului, in cazul referendumului privind demiterea Presedintelui Romaniei; cu respectarea art. 95.3 din Constitutie.

c) prin decret al Presedintelui Romaniei, in cazul referendumului cu privire la problemele de interes national.

Curtea Constitutionala prezinta Parlamentului un raport cu privire la respectarea procedurii pentru organizarea si desfasurarea referendumului national si confirma rezultatele acestuia.

Legea de revizuire a Constitutiei sau, dupa caz, masura demiterii din functie a Presedintelui Romaniei intra in vigoare la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei a hotararii Curtii Constitutionale de confirmare a rezultatelor referendumului. Legea nu precizeaza in ce termen trebuie sa se faca publicarea.

Referendumul pentru demiterea Presedintelui Romaniei (art. 95 alin. 3 din Constitutia Romaniei) exprima, de asemenea principiul paralelismului formelor procedurale: fiind ales prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat, tot astfel urmeaza ca el sa fie demis. Inainte de a se organiza referendumul, Presedintele trebuie suspendat din functie, in sedinta comuna a celor doua Camere, cu o majoritate absoluta, si dupa obtinerea avizului consultativ al Curtii Constitutionale - pentru savarsirea "unor fapte grave prin care a incalcat prevederile Constitutiei". Rezultatul referendumului organizat in cel mult 30 de zile de la suspendare va fi totodata si un "verdict al instantei supreme" cat priveste gravitatea faptelor si semnificatia lor in raport cu dispozitiile constitutionale.

Cetatenii trebuie sa se pronunte prin "DA" sau "NU" la urmatoarea intrebare inscrisa in buletinul de vot: " Sunteti de acord cu demiterea Presedintelui Romaniei?".

Masura demiterii Presedintelui Romaniei intra in vigoare la data publicarii in Monitorul oficial al Romaniei a hotararii curtii Constitutionale de confirmare a rezultatelor referendumului.

Referendumul consultativ este mijlocul constitutional prin care Presedintele Romaniei, dupa consultarea Parlamentului, solicita poporului - de fapt Corpului Electoral - sa-si exprime vointa "cu privire la probleme de interes national". Acesta este un referendum consultativ, de opinie, nu de decizie.

adoptarea unor decizii politice deosebite cu privire la : regimul general al proprietatii publice sau private, integrarea Romaniei in structurile europene si euro-atlantice, etc.

Referendumul local. Problemele supuse referendumului local se stabilesc de consiliile locale sau judetene, dupa caz, la propunerea primarului, respectiv a presedintelui Consiliului judetean. Cetatenii sunt chemati sa se pronunte prin "DA" sau "NU" asupra problemei supuse referendumului, decizand cu majoritatea voturilor valabil exprimate la nivelul unitatii administrativ-teritoriale respective.

Pentru toate formele de referendum national, Curtea Constitutionala este aceea care vegheaza la "respectarea procedurii pentru organizarea si desfasurarea referendumului, precum si organul chemat sa "confirme rezultatele acestuia" (art.144 lit. g).

Cel mai recent referendum a avut loc in octombrie 2003 si a privit revizuirea Constitutiei din 1991.

Democratia semi-directa are, ca toate institutiile politice, adeptii si criticii ei.

Sustinatorii acestei forme de democratie cred ca ea constituie un corectiv deosebit de util al democratiei reprezentative. Astfel, Parlamentul fiind ales pe mai multi ani poate sa piarda contactul cu opinia publica sau chiar sa ajunga in dezacord cu ea. Obligatia de a consulta in anumite cazuri natiunea in mod direct va putea inlatura acest pericol.

Pe de alta parte, in sprijinul acestei forme se invoca si faptul ca Parlamentele, mai ales atunci cand sunt alese pe mai multi ani, iar Seful statului nu dispune deloc sau nu efectiv de dreptul de a le dizolva, tind adeseori sa devina tiranice.

poporul se calauzeste de cele mai multe ori dupa sentimente si arareori dupa ratiune. Exercitiul functiei legislative in statele moderne implica anumite cunostinte tehnico-juridice, pe care adesea nici Parlamentul nu le poseda si, deci, cu atat mai putin marea masa a cetatenilor;

o alta critica staruie asupra faptului ca adoptarea procedeelor democratiei semi-directe ar avea ca efect o pronuntata incetinire a procesului de legiferare, incetinire care ar putea deveni periculoasa mai ales in momentele de criza interna sau internationala, cand s-ar impune masuri legislative urgente;

o consultare prea frecventa a poporului il oboseste si face ca un numar mare de cetateni sa se abtina de la vot. Aplicarea democratiei semi-directe cuprinde in sine pericolul ca guvernarea tarii sa ajunga in mana unei minoritati active, formata din interesati si din politicieni de profesie;

in cadrul referendumului, hotararile nu se intemeiaza pe discutii prealabile, care sa poata conduce la imbunatatirea continutului lor, spre deosebire de procedura parlamentara, care face posibile atat discutiile intre participanti, cat si amendarea textelor.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

BERCEANU B. Barbu, Referendumurile in evolutia constitutionala romaneasca, in revista Studii de drept romanesc, nr. 1 - 2, ianuarie - iunie 1997.

DAHL. A. Robert, Democratia si criticii ei, Ed. Institutul European, Iasi, 2002, pag. 9-38.

DELEANU Ion, Institutii si proceduri constitutionale, Ed. Servo - Sat, Arad, 2001, pag. 71-79, 111, 279.

DRAGANU Tudor, Drept constitutional si institutii politice, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1998, vol. II, pag. 235 - 252.

HAMON Francis, TROPER Michel, Droit constitutionnel, Paris, L.G.D.J., 2003, pag. 499.

IONESCU Cristian, Tratat de drept constitutional contemporan, Ed. All Beck, Bucuresti, 2003, pag. 311-314.

PACTET Pierre, Institutions politiques. Droit constitutionnel, Ed. Armand Colin, Paris, 2000, pag. 85-94.

TEODOROIU Iulian, Drept constitutional si institutii politice contemporane, Ed. Sylvi, Bucuresti, 2001, vol. I, pag. 168 - 174.

1. Bifati afirmatia corecta: Sistemul care combina unele institutii ale regimului reprezentativ cu diferite procedee proprii democratiei directe" poate fi definit ca:

RASPUNSURI SI COMENTARII LA TESTE

Democratia semi-directa poate fi definita ca fiind sistemul ce combina elemente ale democratiei directe cu institutii ale regimului reprezentativ.

Este cunoscut faptul ca, democratia reprezentativa, fie ca ia forma regimurilor prezidentiale, parlamentare, semi-prezidentiale, primeste uneori un corectiv menit sa faca posibila, in anumite cazuri, o participare directa a natiunii la guvernare. Acest corectiv consta in faptul ca unele sisteme constitutionale, desi organizeaza un Parlament care reprezinta natiunea, prevad totusi ca, in cazurile si conditiile prevazute de legislatie, hotararile acestuia trebuie aprobate fie printr-o consultare a Corpului electoral prealabila adoptarii lor, fie, pentru a deveni obligatorii, sa fie supuse votului direct al poporului.

Corpul electoral - este o colectivitate de persoane fizice, din multitudinea celor care alcatuiesc poporul, care, avand calitatea de cetateni si indeplinind conditiile de capacitate juridica si aptitudine morala, participa la exercitarea puterii.

Cele mai vechi democratii reprezentative au fost la origine, aproape toate, regimuri parlamentare pluraliste, unde dreptul de a alege era rezervat unei minoritati de nobili sau bogati.

Democratizarea unor regimuri s-a manifestat de-a lungul secolelor XIX si XX, nu fara esecuri si pasi inapoi, prin extinderea Corpului electoral la ansamblul populatiei adulte (saraci, femei, persoane excluse din ratiuni rasiale sau religioase), prin dezvoltarea confidentialitatii votului, prin lupta contra fraudei si a presiunilor electorale si prin dezvoltarea puterii parlamentelor.

Sistemele electorale cauta sa raspunda unor obiective cateodata putin compatibile intre ele (sa reflecte opiniile poporului si sa favorizeze formarea unei vointe politice); ele trebuie, in acelasi timp, sa asigure, in afara de libertatea de exprimare, principiul egalitatii de tratament a tuturor.

Intr-un stat de drept, democratic, poporul trebuie sa aiba ultimul cuvant. Aceasta realitate este exprimata prin art. 2 din Constitutia Romaniei: "suveranitatea nationala apartine poporului roman, care o exercita prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice si corecte, precum si prin referendum.

Nici un grup si nici o persoana nu poate exercita suveranitatea in nume propriu".

Dreptul de vot a fost un drept cucerit in urma a numeroase lupte politice, sociale, adesea violente. Dreptul de vot nu a fost un drept acordat spontan indivizilor; nu este un drept natural, in sensul ca el apartine naturii umane. A trebuit ca oamenii sa lupte pentru a castiga acest drept, pentru a-si exprima opiniile, gandurile, vointa prin intermediul buletinului de vot.

Dreptul de vot este un drept complex, intrucat contine atat elemente constitutionale, cat si elemente de nivelul legii. El indica cine, cum si in ce conditii se poate vota.

Exercitarea dreptului de vot contribuie la constituirea structurii de guvernare intr-un stat.

" Este dreptul de vot astazi, suficient pentru a distinge dictatura de democratie si pentru a garanta ca regimul este democratic?"

Inainte de a raspunde la aceasta intrebare, o alta se pune si poate parea paradoxala: 'Dreptul de vot exista cu adevarat?'

Expresia este utilizata in mod curent de politicieni, de juristi, de doctrina, de jurnalisti, de catre alegatorii insisi. Pe plan juridic, justetea expresiei este discutabila. Votul se inscrie intr-o relatie necesara cu cele doua teorii despre suveranitate si capata valente distincte in functie de care teorie este legat: teoria suveranitatii nationale sau de cea a suveranitatii populare.

In logica suveranitatii nationale, titularul suveranitatii este Natiunea, adica o persoana arbitrara. Aceasta poseda puterea de a desemna pe cei care au responsabilitatea de a desemna pe purtatorul de cuvant al Natiunii. Potrivit acestei logici, Natiunea poate deci, sa aleaga dintre indivizi, pe cei pe care-i considera capabili sa o reprezinte: sufragiul nu este un drept, este o functie a Natiunii acordata anumitor indivizi.

Potrivit teoriei suveranitatii populare, cel care dispune de toate puterile este Poporul, si fiecare parte din indivizii care compun poporul este in mod necesar titularul unei parti din suveranitate, si in consecinta al dreptului de vot. In aceasta logica, sufragiul, votul este un drept care apartine fiecarui cetatean.

Aceasta discutie juridica, necesara, asupra calitatii sufragiului: drept sau functie, nu trebuie sa conduca la neglijarea faptului ca alegatorii isi reprezinta actul de a vota ca fiind un drept care ii apartine, si nu ca fiind o functie care ii este acordata. Pentru fiecare, votul este un drept care apartine cetateanului si care defineste democratia.

Marcel Prélot arata ca, pentru a fi democratic, un regim politic trebuie sa asigure cantitativ si calitativ participarea la treburile politice a unui numar mare de cetateni. Intreaga populatie trebuie chemata la urne si nici o parte a sa sa nu fie colectiv exclusa; interdictiile individuale trebuind sa rezulte din incapacitati evidente sau nedeterminate evident.

Raspunsul la aceasta intrebare este nuantat in functie de epoca sau de tara in care are loc sufragiul. De aceea, este necesar sa realizam o serie de distinctii care sa ne permita sa evidentiem evolutia sufragiului, dar si trasaturile acestuia.

Art. 36 (1) Cetatenii au drept de vot de la varsta de 18 ani impliniti pana in ziua alegerilor inclusiv.

Nu au drept de vot debilii sau alienatii mintal, pusi sub interdictie, si nici persoanele condamnate, prin hotarare judecatoreasca definitiva, la pierderea drepturilor electorale

Art. 25 Orice cetatean are dreptul si posibilitatea fara nici una din discriminarile la care se refera art. 2 si fara restrictii nerezonabile:

b. de a alege si de a fi ales in cadrul unor alegeri periodice, oneste si cu sufragiu universal si egal si cu scrutin secret, asigurand exprimarea libera a vointei alegatorilor.

Protocolul 1 la Conventie art. 3 Inaltele parti contractante se angajeaza sa organizeze la intervale rezonabile alegeri libere cu vot secret, in conditiile care asigura libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ.

Sufragiul este restrans atunci cand alegatorii sunt selectionati in functie de diverse criterii, cel mai utilizat fiind cel al averii.

Sufragiul este universal atunci cand el apartine tuturor cetatenilor cu anumite conditii minimale, care tin de varsta, nationalitate si de exercitiul drepturilor civile si cetatenesti.

Votul universal este un adevarat drept natural pe care statul este dator sa-l garanteze fiecarui cetatean.

"Sufragiul universal este cea mai mare forta politica a timpurilor moderne" - aprecia Esmein.

Numeroase tari, intre care Marea Britanie si Franta, in perioada 1814-1848 au practicat sistemul cenzitar, care consta in a nu acorda dreptul de vot decat celor care aveau un anumit venit, venit atestat prin plata unei anume cote de impozit, numite cens.

Votul era perceput, in aceasta perioada, ca o functie rezervata oamenilor cu avere, si nu ca un drept pentru toti indivizii. Principala justificare a acestui sistem a fost aceea ca, sufragiul trebuie rezervat celor pe care averea ii face independenti material, sa aiba competenta prin educatie si un spirit conservator prin proprietate.

In Franta miscarea a fost mai haotica. Starile generale au fost desemnate de catre un Corp electoral foarte larg, compus din capii de familii. In 1791, sufragiul a fost restrans, facandu-se distinctia intre cetatenii "pasivi" si cetatenii "activi", acestia din urma fiind singurii care aveau drept de vot. Cetatenii "activi" erau considerati astfel pentru ca:

Impunerea acestor conditii conducea la un numar de 4.300.000 de alegatori dintr-o populatie ce cuprindea 21 de milioane de locuitori.

Nici cetatenii "activi" nu aveau dreptul de a participa direct la alegeri, pentru ca nu alegeau ei insisi pe deputati, ci o suta dintre ei alegeau un elector de gradul al doilea. Acesti electori formau adunarile electorale, care alegeau pe deputati. Pentru a fi elector de gradul al doilea, un cetatean trebuia sa indeplineasca riguroase conditii de avere: in orase, trebuia sa fie proprietar sau uzufructuar al unui bun evaluat la un venit egal cu valoarea a 150 pana la 200 de zile de munca sau locatar al unei locuinte evaluata la o valoare de 150 de zile de munca sau fermier al unui domeniu evaluat la o valoare egala cu 400 de zile de munca. In aceste conditii, numarul alegatorilor de gradul al doilea era de doar 43 000.

In timpul Restauratiei, din 1815 pana in 1830, nivelul censului a fost atat de mare incat nu au fost decat 100.000 de alegatori la o populatie de 30 de milioane. In Franta, sufragiul universal a fost adoptat in 1848, insa sub forma sufragiului universal masculin. A trebuit sa se astepte pana in 1945 pentru ca de acesta sa beneficieze si femeile.

In Anglia, pana in 1832, pentru a putea fi alegator si deci pentru a avea drept de vot, cetateanul trebuia sa se bucure de "scutirea de proprietate", care presupunea posedarea unui anumit fel de proprietate. In functie de felul "scutirii de proprietate" existau "burguri putrede", "burguri inchise" si "burguri deschise".

"Burgurile putrede" erau acelea in care aveau drept de vot doar cei care erau proprietarii anumitor case. Cel care putea cumpara asemenea case putea stabili rezultatul alegerilor.

"Burgurile inchise" erau acelea care apartineau seniorului local si care era cel ce decidea in toate problemele locale.

"Burgurile deschise" erau cele in care alegatorii alegeau ca deputat al lor pe cel care platea mai mult.

Incepand cu anul 1832, dupa reforme electorale succesive, in Anglia s-au introdus noi "scutiri" alaturi de cea a proprietatii.

Prin reformele electorale, din 1918 si 1928, "scutirile" au fost inlaturate, fiind parasit sistemul votului restrans. Sufragiul universal masculin si feminin in Marea Britanie a fost introdus in 1918.

Putin dupa sfarsitul Primului Razboi Mondial, sufragiul universal masculin a fost stabilit in toate democratiile reprezentative.

Dreptul de vot al femeilor s-a obtinut mult mai tarziu decat votul exercitat de barbati. El a fost mai intai acceptat in S.U.A., in statul Wyoming in 1869, de catre colonii neozeelandezi in 1893 si Australia de Sud in 1894.

In Marea Britanie, dreptul de vot a fost acordat femeilor mai varstnice de 30 de ani inca din 1918, si celor avand peste 21 de ani din 1928.

De notat faptul ca, in Franta, Camera Deputatilor a adoptat dreptul femeilor la vot imediat dupa sfarsitul Primului Razboi Mondial, dar Senatul, dominat de catre Partidul Radical, s-a opus temandu-se ca femeile, sub influenta Bisericii, vor vota masiv pentru dreapta. In Belgia, socialistii s-au opus din acelasi rationament.

In unele tari ca Suedia, Belgia sau Grecia, votul femeilor a fost mai intai autorizat pentru alegerile locale.

In S.U.A., amendamentul XX, ratificat in 1920 stipula ca: "dreptul de vot al cetatenilor Statelor Unite nu poate fi refuzat sau restrans de catre Statele Unite sau de catre vreunul dintre state pe motiv de sex".

O vedere de ansamblu asupra obtinerii dreptului universal de vot de catre femei este prezentata in tabelul de mai jos:

Studiile realizate de stiintele politice au aratat ca atribuirea dreptului de vot femeilor a antrenat pana in ultimii ani o alunecare a regimurilor politice spre dreapta sau spre conservatorism.

Majoritatea conservatoare sau crestin-democrata, in cea mai mare parte a tarilor Occidentale, incepand din 1945, trebuie atribuita votului feminin.

Sondajele de opinie au relevat ca, daca femeile nu aveau drept de vot, François Mitterand ar fi fost ales Presedinte al Frantei in 1965 si nu Generalul de Gaulle. In 1978, la alegerile legislative din Franta, 51% dintre femei au votat pentru partide dreapta, iar 55% dintre barbati au votat cu partidele de stanga. In Corpul electoral francez, femeile sunt majoritare, le formand 52,8% din Corpul electoral.

Si in S.U.A., comportamentul electoral al femeilor este distinct de cel al electoratului masculin. Votul feminin are tendinta de a se indrepta catre partidul democrat, in timp ce sufragiul masculin isi indreapta voturile catre partidul republican.

Sufragiul universal a fost conditionat si de exigenta unei anumite varste, care determina majoritatea politica. Varsta majoratului electoral a scazut progresiv.

In Franta a trecut de la 30 de ani in 1815, la 25 de ani in 1830 si la 21 de ani in 1848. A trebuit asteptat anul 1974 pentru a o cobori la 18 ani. Este varsta pe care, astazi, marea majoritate a democratiilor reprezentative au fixat-o pentru majoratul electoral. Marea Britanie a stabilit varsta de 18 ani, ca reprezentand majoratul politic din 1969, S.U.A. din 1971 (amendamentul XXVI: "Dreptul de vot al cetatenilor Statelor Unite in varsta de 18 ani sau mai mult nu va putea fi negat sau restrans pe motive de varsta nici in Statele Unite, nici in oricare alt stat"), in R.F.G. din 1971, in Italia din 1976. Putine tari au stabilit o varsta electorala mai ridicata (20 de ani in Suedia, Grecia, Japonia).

Sufragiul universal este limitat si de conditia de naturalizare, sub rezerva ca cei naturalizati pot exercita dreptul de vot dupa un anumit numar de ani de la naturalizarea lor, dar si sub conditia ca nu au savarsit fapte penale (in S.U.A. persoana trebuie sa aiba cetatenia americana de cel putin 7 ani, in Franta dupa cel putin 5 ani, in Belgia numai cei care au dobandit "grand naturalisation", etc.).

O evolutie timida incepe sa se manifeste in anumite tari industrializate, unde exista tendinta de a acorda dreptul de vot non naturalizatilor.

In Suedia, dreptul de vot a fost recunoscut imigrantilor, incepand din 1976, insa, doar pentru alegerile municipale si locale. Aceeasi tendinta o intalnim in Danemarca din 1981 si in Tarile de Jos (BENELUX) din 1983 pentru alegerile locale. Mentionam ca in aceste trei tari, orice rezident, indiferent de nationalitatea sa nu are doar drept de vot, dar si acela de a fi eligibil in cadrul alegerilor municipale.

Remarcabil este si cazul britanic. In Marea Britanie in 1981 a fost adoptata o noua lege cu privire la naturalizare care sa disocieze cetatenia de dreptul de rezidenta. In orice caz, pe intreaga durata a sejurului lor, toti rezidentii din tarile Commonwealth-ului (adica majoritatea imigrantilor) beneficiaza de un tratament egal cu cel al cetatenilor britanici. Ei sunt alegatori si eligibili pentru toate alegerile, locale si nationale.

In 1989, Parlamentul european a votat o rezolutie cerand celor 12 state membre sa extinda dreptul de a alege cu privire la alegerile locale, strainilor care muncesc in aceste tari, membre ale Comunitatii europene sau originari din state terte. In ceea ce priveste Europa comunitara, Consiliul de Ministri a adoptat o directiva fixand modalitatile de exercitarea dreptului de a alege si a dreptului de a fi ales in alegerile municipale pentru cetatenii Uniunii europene rezidenti intr-un stat membru al UE a carui cetatenie nu o are. Tratatul cu privire la UE semnat in februarie 1992 prevede ca cetatenii UE, care sunt rezidenti intr-un stat membru al UE a carei cetatenie nu o are, obtin dreptul de a alege si de a fi alesi in cadrul alegerilor municipale si in cele cu privire la obtinerea unui loc in Parlamentul european.

Potrivit acestuia, sunt excluse de la exercitarea dreptului de vot persoanele care au anumite profesii.

Astfel, in Brazilia si Turcia nu au dreptul de vot militarii, in Libia si Iran militarii si politistii, in Belgia subofiterii, caporalii si soldatii pe durata indeplinirii serviciului militar, iar membrii activi ai armatei participa la vot doar dupa trei ani de serviciu. In Canada sunt exclusi functionarii delegati sa controleze alegerile si judecatorii numiti de Guvernatorul General. In Marea Britanie, militarii au participat la alegeri pentru Camera Comunelor abia dupa anul 1945.

Alegatorul poate participa la alegeri doar daca dovedeste un anumit grad de instruire.

In acest sens, exista o serie de restrictii cu privire la dreptul de vot. Amintim, in primul rand, indemnitatea: in toate tarile dreptul la vot poate fi restrans pentru cetatenii care au suferit diverse condamnari judiciare. Incapacitatea de vot este un motiv mult mai imprecis. Daca eliminarea nebunilor din Corpul electoral este relativ de necontestat, dispozitiile privind eliminarea analfabetilor nu mai sunt.

In unele tari ale Americii Latine, dispozitiile impotriva analfabetilor au sfarsit prin a indeparta de la vot populatia de origine indiana. In alte cazuri, discriminarea rasiala in privinta dreptului la vot a fost oficiala, cum a fost cazul Africii de Sud in timpul regimului de apartheid. In Australia, numai dupa 1949 si numai in unele state, aborigenii au fost autorizati sa voteze in alegerile federale, si numai dupa 1962 in toata federatia.

Constitutia statului Massachussetts cere ca alegatorii sai sa stie sa citeasca in limba engleza Constitutia si sa isi scrie numele; in Connecticut, alegatorii trebuie sa stie sa citeasca un articol oarecare al Constitutiei si sa aiba bune moravuri; in Mississippi si Alabama se cere ca alegatorii sa stie sa interpreteze Constitutia; in Filipine, pentru a vota, cetateanul trebuie sa stie sa citeasca si sa scrie; in Italia, pana in 1917, analfabetii erau exclusi din viata politica; in Romania, legea electorala din 1939, adoptata in aplicarea Constitutiei din 1938, nu recunostea dreptul de vot decat "stiutorilor de carte".

Egalitatea votului este o concretizare a principiului constitutional al egalitatii cetatenilor fara deosebire de rasa, de nationalitate, de origine etnica, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenta politica, de avere sau de origine sociala.

In continutul sau, egalitatea votului presupune ca fiecare cetatean are dreptul la un singur vot pentru alegerea aceluiasi organ de stat si ca circumscriptiile electorale, pentru alegerea aceluiasi organ de stat, trebuie sa fie egale ca numar de locuitori.

Singularitatea votului presupune egalitatea de valoare a fiecarui vot si este asigurata de legile electorale prin faptul ca fiecare alegator are dreptul la un singur vot si poate fi inscris doar pe o singura lista electorala.

Egalitatea circumscriptiilor din punct de vedere al locuitorilor este usor de realizat in sistemele electorale cu scrutin uninominal, circumscriptiile fiind trasate, in mod legal, in functie de numarul de parlamentari ce trebuie alesi. In cazul scrutinului de lista, o asemenea egalitate este greu de realizat, atunci cand circumscriptiile electorale se confunda cu unitatile administrativ-teritoriale, care au populatii diferite ca numar. In asemenea cazuri, pentru realizarea egalitatii votului, se reglementeaza "norme de reprezentare".

Egalitatea votului presupune si inlaturarea unor tehnici si procedee electorale care altereaza egalitatea votului.

Aceasta presupune crearea unor circumscriptii electorale inegale ca numar de locuitori, pentru alegerea aceluiasi organ de stat. Se stabileste ca, in circumscriptiile cu numar mare de populatie fata de cele cu un numar mic, in ambele cazuri alegandu-se acelasi numar de parlamentari.

Prin acest procedeu se pot crea circumscriptii mari ca numar de locuitori, care pot cuprinde adversari ai partidelor de guvernamant.

Conform acestui sistem, Corpul electoral este grupat legal, in vederea alegerilor, in doua sau mai multe categorii, in functie de avere, denumite colegii electorale. Aceasta grupare are ca efect inegalitatea votului.

Colegiile electorale, inegale ca numar de alegatori, fie aleg acelasi numar de parlamentari, fie un numar diferit de parlamentari.

Acest sistem a fost folosit sub imperiul Constitutiei romane din 1866 cand, pentru alegerea deputatilor Corpul electoral era grupat in trei colegii electorale, in functie de venitul funciar. Prima grupa alegatorii cu un venit de cel putin 300 de galbeni si care erau un numar mic, al doilea grup cuprindea pe cei cu un venit intre 100 si 300 de galbeni. Numarul de deputati scadea de la primul colegiu pana la al treilea, cel mai mare numar de deputati fiind ales de primul colegiu. De aici si valoarea diferita a voturilor exprimate in cele trei colegii. Pentru Senat, existau doar doua colegii, ceea ce reducea si mai mult participarea la vot. Acest sistem a fost desfiintat prin Constitutia din 1923.

Variante ale acestui sistem au fost colegiile nationale sau religioase. Ele au existat in coloniile franceze potrivit unei legi din 1946.

O alta varianta a colegiilor electorale este cea a colegiilor profesionale, conform carora alegatorii sunt grupati potrivit profesiei lor. Acest sistem a fost aplicat in Romania, sub imperiul Constitutiei din 1938, la alegerile pentru deputati: art. 61 alin. 1 din Constitutie prevedea trei categorii profesionale: "1. agricultura si munca manuala; 2. Comertul si industria; 3. Ocupatiuni intelectuale".

Acesta consta in faptul ca anumite categorii de cetateni, intr-o singura circumscriptiei, pe langa votul pe care il au toti alegatorii, mai dispun si de unul sau mai multe voturi suplimentare, pentru alegerea aceluiasi organ sau autoritate de stat. Aceste categorii de cetateni trebuie sa indeplineasca anumite conditii de avere, numar de copii, titluri stiintifice, etc. pentru a beneficia de votul plural.

Sistemul a fost aplicat in Belgia intre 1893 si 1921, perioada in care capii de familie in varsta de cel putin 35 de ani, cu copii, daca plateau un impozit personal de 5 franci, erau proprietarii unui imobil de 2000 de franci sau plateau o renta catre stat de 100 de franci, aveau cate un vot suplimentar. Posesorilor unor anumite diplome si detinatorilor anumitor functii li se recunosteau doua voturi suplimentare.

Partizanii, care sustineau acest vot in numele apararii familiei, contau pe conservatorismul presupus al tatilor de familie. El s-a ciocnit, insa de principiul egalitar "un om un vot", pentru ca poate parea curios ca greutatea electorala a unor indivizi sa depinda de situatia lor familiala. Mai mult, nu este sigur ca astazi copiii ar accepta cu usurinta ca parintii sa voteze in locul lor.

Este un procedeu asemanator votului plural, numai ca, potrivit acestuia, alegatorul, care trebuie sa indeplineasca anumite conditii, dispune de mai multe voturi pentru acelasi organ de stat, dar in circumscriptii electorale diferite, putand astfel sa voteze de mai multe ori in aceste circumscriptii.

Acest sistem a fost aplicat in tara noastra, sub imperiul Constitutiei din 1923, in alegerile pentru Senat. Astfel, un profesor universitar avea pana la 4-5 voturi. Unul era cel al oricarui cetatean, un altul daca era membru al Consiliului comunal sau judetean, ori intr-o Camera de comert si industrie, mai dobandea cate un vot pentru fiecare dintre aceste functii.

In ceea ce priveste principiul constitutional al egalitatii in materie electorala, coordonatele generale sunt fixate la nivelul Constitutiei. Trebuie totusi, observat ca, desi, exista o norma de referinta specifica pentru acest domeniu, judecatorul constitutional a facut mai degraba trimitere la exprimarea generala a principiului egalitatii. Astfel, primul alineat al art. 62 din Constitutie precizeaza ca Senatul si Camera Deputatilor sunt alese prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat. Aceasta dispozitie este apoi reluata si in legile care reglementeaza alegerile parlamentare, prezidentiale si locale.

Este de asemenea demn de remarcat faptul ca aplicarea principiului constitutional al egalitatii in forma sa generala nu se concretizeaza intr-o egalitate in fata legii electorale, asa cum este cazul in alte domenii. Aceasta egalitate este respectata de indata ce acelasi tip de scrutin se aplica in egala masura si alegatorilor si candidatilor si da nastere unor aplicatii directe la nivelul fiecarei norme legislative pe tot parcursul procesului electoral. Este vorba deci, de o transformare in profunzime a dreptului electoral, care se realizeaza prin interpretarea dispozitiilor legilor electorale astfel incat, ele sa devina conforme standardului egalitar constitutional.

Nu doar dreptul electoral a cunoscut o transformare datorita aplicarii directe a principiului constitutional al egalitatii, dar si aceasta norma prezinta unele particularitati atunci cand se aplica in domeniul electoral. Astfel, intre principiul general al egalitatii si cel ce se aplica dreptului electoral exista unele puncte comune dar si unele diferente.

Elementul comun de baza consta in functia pe care principiul constitutional al egalitatii o asigura cu privire la raporturile sociale reglementate. Daca legiuitorul nu poate justifica regimuri juridice diferite decat pe motive bine intemeiate, destinatarii acestor norme legale se gasesc intr-o situatie garantata cel putin in coordonatele sale generale. Egalitatea juridica este sursa sigurantei circuitului juridic. Ne punem intrebarea: "Aceeasi regula este valabila si cu privire la egalitatea politica?" Raspunsul la aceasta intrebare este la fel de ambiguu, ca si principiul egalitatii .

Un singur lucru este sigur: aceasta egalitate juridica are cu certitudine efecte la nivel politic si necesita precizari din partea legiuitorului. Pentru ca principiul egalitatii votului nu este nici el un principiu absolut, pentru ca el trebuie conciliat cu alte principii si valori de ordin constitutional si pentru ca si el necesita unele precizari si nuantari - fie si numai pentru a explica de ce nou-nascutii nu pot fi alegatori - domeniul sau de aplicare trebuie sa fie delimitat cu privire la normele de referinta care il exprima .

Elementul care diferentiaza principiul egalitatii din domeniul electoral de principiul egalitatii in forma sa generala consta in nivelul exigentelor care sunt impuse legiuitorului.

Sufragiul universal nu este unul si acelasi cu principiul egalitatii. In conformitate cu principiul general diferentierile sunt licite daca sunt fondate pe realitati obiective, in vreme ce in exercitarea drepturilor politice cum este dreptul de vot, principiul egalitatii capata o semnificatie egalitara. Lasand la o parte conditia de varsta si eventualele consecinte legal stabilite ale unei condamnari, nu ar mai putea fi acceptate alte discriminari obiectiv justificate. Cu alte cuvinte, in materie electorala, numai varianta stricta a principiului egalitatii este conforma cu Constitutia cu excluderea totala a variantei relative a egalitatii.

Adevarata specificitate a egalitatii in dreptul electoral consta in natura sa esentialmente procedurala; egalitatea trebuie respectata pana si in cele mai marunte aspecte ale procesului electoral. Iar referitor la limitele principiului egalitatii aplicate la procesul electoral, ele nu sunt atat de stricte pe cat am fi in drept sa ne asteptam .

Exigenta egalitara este prezenta si in normele juridice referitoare la alegatori cat si la candidatii la alegeri, dar exista variatii ale gradului de normalism, in functie de care principiul egalitatii se aplica dreptului de vot sau dreptului de a fi ales.

In ceea ce priveste drepturile politice, in special drepturile cetatenilor legate de status activus, Constitutia interzice aproape toate distinctiile, astfel incat, doar varianta formala convine principiului egalitatii. In special in cazul dreptului de vot, trebuie pornit de la ideea ca oricine trebuie sa poata exercita drepturile de cetatean in modalitatea cea mai egala cu putinta.

Universalitatea dreptului de vot semnifica faptul ca, teoretic, toti cetatenii il pot exersa; aceasta implica in sine ideea egalitatii, dar nu se confunda cu principiul egalitatii votului. Universalitatea sufragiului impune ca toti alegatorii sa isi poata exprima votul, in vreme ce egalitatea sufragiului implica ideea ca fiecare alegator poate dispune de un singur vot, ce trebuie sa aiba aceeasi pondere cu cel al tuturor celorlalti cetateni.

Daca destul de des "discriminarile - conditii ale exercitarii dreptului de vot" sunt tratate ca atenuari ale caracterului strict formal al sufragiului, aceasta se refera mai ales la regimul general al dreptului de vot si nu atat de mult la caracterul sau egal. Am fi tentati sa consideram aceasta distinctie in doua grupe de cetateni (cei care au dreptul de vot si cei care nu-l au) ca o diferenta de regim juridic validata de norma constitutionala, legiuitorul fiind destul de limitat de Constitutie si neputand adauga alte criterii listei deja precizate.

Pentru a se ajunge la ceea ce in zilele noastre se numeste "universalitatea" dreptului de a alege au fost necesare mai multe etape. Doctrina a grupat in trei, perioadele parcurse in cadrul acestui proces :

In schimb, egalitatea dreptului de a alege priveste doar cetatenii care au acest drept, in conformitate cu dispozitiile constitutionale, si are o semnificatie "profund formala, adica ea nu permite nici o diferentiere pentru a tine seama de varietatea situatiilor de fapt".

In interiorul cadrului fixat prin intermediul universalitatii, cea mai formala egalitate trebuie observata. Aceasta priveste mai ales continutul normativ al dreptului de vot, caci in materie de conditii de exercitare a acestui drept se poate constata o oarecare suplete.

Fiind reflectarea dispozitiilor constitutionale referitoare la dreptul de vot, legile electorale acorda dreptul de a alege tuturor cetatenilor romani. Stransa legatura dintre universalitatea si egalitatea dreptului de a alege este astfel pusa in evidenta inca o data: legile electorale nu fac nici o distinctie dupa cum cetateanul roman are sau nu domiciliul pe teritoriul Romaniei.

Pentru alegatorii romani care domiciliaza in strainatate sau doar se afla in afara granitelor in ziua votului, legea prevede organizarea de sectii de votare in ambasade si consulate, care tin de circumscriptia electorala a Municipiului Bucuresti.

Toti cetatenii romani au dreptul de a alege, daca indeplinesc conditiile prevazute de art. 37 din Constitutie.

Intre cetatenii statului roman nici o diferenta de regim juridic nu este admisibila, cu atat mai mult cu cat, pe plan politic egalitatea votului reprezinta una dintre expresiile democratiei parlamentare. Siguranta circuitului juridic antreneaza consecinte la nivel politic.

Principiul egalitatii votului reflecta, in ceea ce priveste caracteristicile dreptului de a alege, egalitatea in drepturi a cetatenilor, prevazuta in art. 16 alin 1 din Constitutie. Ne-am putea astepta la aceeasi complexitate a principiul constitutional al egalitatii ca si la nivelul ansamblului dreptului.

Totusi, in materie electorala, principiul constitutional al egalitatii prezinta o oarecare specificitate. La prima vedere, semnificatia principiului egalitatii raportat la dreptul de a alege consta in faptul ca un alegator nu poate avea decat un singur vot. Analizata mai atent, aceasta formula se poate dedubla in doua principii destul de autonome.

Egala pondere a votului exprimat de fiecare alegator concretizeaza egalitatea formala care nu admite nici o derogare. Eventualele distorsionari privesc nu dreptul de a alege, ci numararea voturilor.

Egalitatea electorala trebuie inteleasa intr-un sens strict individualist. Caracterul sau formal implica faptul ca "nici o diferenta nu poate fi introdusa de legiuitor la nivelul contabilizarii voturilor; o egalitate pur matematica - un individ = un vot - se impune fara nici o derogare posibila".

Legile electorale romane consacra regula "un om-un vot", esentiala pentru asigurarea egalitatii votului. Fiecare alegator dispune de un singur vot. El poate vota deci o singura data. Aceasta este o garantie a egalitatii votului. Votul plural sau votul multiplu ar fi contrare valorilor democratice ale sufragiului si, in final, principiilor egalitatii si nediscriminarii intre cetateni.

In conformitate cu aceasta regula fiecare alegator are dreptul la un singur vot pentru a alege o aceeasi autoritate.

Pe cale de consecinta, este interzis unui alegator sa voteze de mai multe ori sau sa introduca in urna mai mult de un buletin de vot pentru fiecare Camera. Astfel de actiuni fiind considerate de lege drept infractiuni. Si garantiile regulii "one man one vote" nu se opresc doar la cele de ordin penal.

Ele sunt multiple si rezulta din elaborarea listelor electorale permanente care tin seama de domiciliul alegatorului, de obligatia alegatorului de a semna in listele electorale inainte de a primi buletinul de vot si stampila cu mentiunea "votat", de raspunderea contraventionala .

O egalitate stricta este impusa in materie de vot. Dar ea nu priveste decat continutul juridic al dreptului de vot, conditiile juridice ale exercitarii sale si nu conditiile materiale ale exercitarii acestui drept. Prin urmare, o egalitate relativa in materie de conditii concrete ale exercitarii dreptului de vot nu este contrara egalitatii stricte care trebuie observata cu privire la sufragiul propriu-zis.

Curtea Constitutionala a ajuns la aceasta concluzie atunci cand a interpretat dispozitiile legii cu privire la alegerile locale pentru a le face conforme cu principiul egalitatii.

Principiul in materie de exercitare a dreptului de vot este acela ca fiecare persoana trebuie inscrisa pe listele electorale permanente alcatuite dupa criteriul domiciliului. Aceasta evita posibilitatea ca o persoana sa voteze de doua ori. Modificarea din 1996 a legii cu privire la alegerile locale viza introducerea unei dispozitii care sa permita militarilor in termen sa isi exercite dreptul de vot in localitatile unde isi satisfac stagiul militar, fara nici o alta formalitate.

Legea a fost atacata pentru neconstitutionalitate pe cale unui control preventiv pe motiv ca prin alcatuirea unor liste electorale speciale pentru militarii in termen, ar introduce o discriminare intre cetatenii care isi exprima votul in localitatea de resedinta dupa faptul ca sunt militari in termeni sau civili. De asemenea, incalcare principiului egalitatii a mai fost reclamata si cu privire la conditiile de procedura in care se exercita dreptul de vot. Militarii ar fi astfel privilegiati fata de ceilalti cetateni (si in special fata de studenti) care, daca doresc sa voteze in localitatea de resedinta trebuie sa astepte trecerea unui interval de timp de minim 6 luni si sa faca o cerere expresa in acest sens la primarul localitatii respective.

Curtea Constitutionala a constatat ca intocmirea unor liste speciale, pe unitati militare pentru militarii in termen cu drept de vot, nu poate fi calificata ca un "privilegiu" pentru aceasta categorie de alegatori, ea neavand absolut nici o legatura cu egalitatea in fata autoritatilor publice.

Listele electorale speciale sunt prevazute in legile electorale tocmai pentru a rezolva situatii particulare, care ar risca sa impiedice cetatenii sa voteze pentru motive fortuite. Ele au de asemenea ca scop sa evite faptul ca aceeasi persoana sa poata vota de doua ori, nerespectand astfel, principiul egalitatii.

Textul Constitutiei Romaniei nu contine nici o dispozitie speciala cu privire la drepturile electorale ale militarilor, iar Curtea Constitutionala le aplica acelasi standard egalitar ca tuturor celorlalti cetateni. Chiar si in aceste conditii, judecatorul constitutional nu vede nici o ruptura a principiului constitutional al egalitatii. Fata de alte persoane care isi au resedinta in alta localitate decat cea de domiciliu, legea nu introduce nici o discriminare. Considerand regimul special care este rezervat militarilor, faptul ca ei nu se pot deplasa liber si in orice moment in afara unitatii militare unde au fost repartizati, o astfel de lista electorala speciala nu face decat sa le garanteze efectiv dreptul de vot.

Departe de a constitui o ruptura a principiului egalitatii in materia sufragiului, aceasta dispozitie este interpretata de Curtea Constitutionala ca o manifestare a acestui principiu mai ales cu privire la conditiile exercitarii dreptului de vot. Aceasta interpretare face dispozitia atacata "conforma cu dispozitiile art. 16 alin. 1 din Constitutie, care consacra egalitatea in drepturi a cetatenilor si care nu numai ca nu interzice, dar si implica un tratament juridic diferit pentru situatii diferite, in ceea ce priveste exercitiul efectiv al drepturilor recunoscute si garantate constitutional".

Aceeasi interpretare, intr-un sens care face norma contestata conforma cu Constitutia, este utilizata de catre judecatorul constitutional si cu privire la cea de a doua contestatie. Toti rezidentii care locuiesc intr-o localitate de mai mult de 6 luni si care vor sa isi exercite dreptul de vot in alegerile locale in respectiva localitate trebuie sa adreseze o cerere expresa primarului din localitatea de resedinta. Curtea Constitutionala nu vede nici in acest caz, nici o discriminare. Nici una din aceste conditii nu implica ideea de discriminare, ci - asa cum este de altfel specificat chiar de autorii obiectiei - "un tratament diferentiat.

Egalitatea in drepturi a cetatenilor si criteriile nediscriminarii sunt prevazute la art. 4 alin. 2 din Constitutie. Or, nici una din ipotezele de discriminare la care se refera art. 4 alin 2 din Legea fundamentala nu se afla in cuprinsul articolului contestat din Legea in discutie. In sensul dispozitiilor constitutionale, discriminarea priveste nerecunoasterea drepturilor pe criteriul rasei, nationalitatii, originii etnice, limbii, religiei, sexului, opiniei, apartenentei politice, averii sau originii sociale si nu tratamentul juridic diferit in exercitarea drepturilor . Conditiile de exercitare a unora si acelorasi drepturi pot fi diferite, in raport cu situatiile specifice, concrete in care se afla titularii lor.

Egalitatea relativa este acceptata doar in materie de conditii de exercitare a dreptului de vot, in vreme ce egalitatea formala poate cunoaste adevarate distorsionari.

Egalitatea formala a dreptului de vot este realizata in integralitatea sa in momentul in care orice alegator are o egala influenta asupra rezultatului votului , astfel incat ponderea potentiala a fiecarui vot sa fie aceeasi. Astfel, principiul egalitatii votului are drept corolar egala pondere a fiecarui vot.

In acest sens, s-a putut vorbi de "un drept la o reprezentare personala egala", care ar consta in faptul ca dreptul de vot are un caracter obiectiv si ramane identic indiferent de numarul alegatorilor din diferitele circumscriptii. Din aceasta perspectiva, decupajul circumscriptiilor electorale dobandeste o importanta speciala. Dat fiind ca, sufragiul exprima vointa nationala, si nu doar pe aceea a cetatenilor cu drept de vot, repartizarea populatiei in cadrul circumscriptiilor electorale trebuie sa fie facuta in conformitate cu principiul egalitatii. Criteriul demografic devine foarte important caci se ia drept referinta numarul de locuitori si nu numarul de alegatori inscrisi.

Se citeaza foarte des fraza devenita celebra: "voturile se numara, nu se cantaresc". Dar egalitatea in reprezentarea sufragiului semnifica faptul ca ponderea voturilor diversilor alegatori trebuie sa fie identica in toate circumscriptiile. Or, practica dovedeste ca tocmai acest pretins formalism, conceput ca foarte strict in materie electorala, nu este chiar excesiv .

Principiul egalitatii dreptului de vot poate suporta limitari, atunci cand ratiuni imperative o solicita. Este exact ca voturile alegatorilor nu au aceeasi greutate, dupa cum ele sunt date in favoarea unui partid mai mare sau mai mic: nu exista egalitate de efecte.

Instituirea unui prag electoral reuseste sa "perverteasca" efectele absolute ale sistemului reprezentarii proportionale.

Nu egalitatea in fata legii electorale este pusa sub semnul intrebarii aici . Din acest punct de vedere, egalitatea este respectata de indata ce acelasi sistem electoral este aplicat la nivelul intregii tari in exact acelasi fel. Principiul egalitatii este neutru fata de diferitele sisteme electorale posibile, la fel cum nu exista sisteme electorale "mai democratice" decat altele. Chiar si in cadrul unui sistem electoral ales liber de legiuitor, principiul egalitatii este respectat de indata ce nu exista discriminari care sa rezulte din functionarea sistemului respectiv.

Principiul proportionalitatii, cel care rezulta din sistemul electoral al reprezentarii proportionale, este cel care sufera distorsiuni. Fata de proportionalitatea perfecta dintre voturile exprimate si mandatele repartizate, care ar trebui sa fie rezultatul unor astfel de alegeri, pragul electoral introduce o modificare esentiala, care deformeaza egalitatea ponderii votului fiecarui alegator.

Totusi, judecatorul constitutional roman a respins acest punct de vedere si a dat o interpretare dispozitiei referitoare la pragul electoral care o face conforma cu Constitutia. Curtea a precizat, pe de-o parte, ca instituirea unui prag electoral nu constituie in sine o nerespectare a principiului egalitatii votului si, pe de alta parte, ca parlamentarii trebuie sa fie alesi in circumscriptii egale ca numar de populatie si nu ca numar de locuitori (principiul egalitatii bazei demografice a reprezentarii). Refuzul de a considera pragul electoral contrar principiului constitutional al egalitatii nu constituie o pozitie singulara in peisajul jurisdictiilor constitutionale europene.

Legea pentru alegerile parlamentare din Romania introduce doua tipuri de praguri electorale: unul fix pentru partidele politice care propun singure candidati si unul progresiv pentru coalitiile de partide. La atribuirea mandatelor sunt avute in vedere doar partidele care au obtinut cel putin 3% din totalul voturilor exprimate la nivel de tara. Pentru coalitiile de partide, pragul electoral se mareste cu cate un procent pentru fiecare partid ce se adauga la coalitie, fara a putea sa depaseasca insa 10 % . Aceasta dispozitie a fost atacata in fata Curtii Constitutionale pe calea unui control a priori pentru nerespectarea egalitatii votului.

Judecatorul constitutional a refuzat insa sa sanctioneze instituirea unui prag electoral. El isi fundamenteaza rationamentul pe egalitatea stricta care trebuie observata in fata legii electorale. Egalitatea votului are o dubla semnificatie : pe de-o parte, fiecare alegator are dreptul la un singur vot, pe de alta parte, fiecare deputat sau senator trebuie sa fie ales in cadrul unor circumscriptii electorale egale ca numar de locuitori. Aceasta pentru ca, in conformitate cu art. 2 din Constitutie, suveranitatea nationala apartine poporului roman in intregime si nu doar celor care, dispunand de dreptul de vot, sunt in masura sa participe la alegeri. Curtea constata ca aceste elemente constitutive ale egalitatii votului sunt respectate de legea electorala, caci legiuitorul a stabilit circumscriptii electorale conform cu principiul egalitatii bazei demografice. Aceasta conduce la o norma de reprezentare egala.

Pe cale de consecinta, in interpretarea Curtii Constitutionale, pragul electoral nu are nimic de a face cu principiul egalitatii votului.

Acelasi rationament este valabil si cu privire la pragul electoral progresiv, instituit pentru coalitiile de partide. In acest caz, judecatorul constitutional observa insa ca este vorba despre o egalitate relativa in fata legii electorale. El remarca intai caracterul derogator al pragului progresiv fata de cel fix. Dar face aplicarea principiului eadem ratio, ibi jus, care justifica crearea a doua praguri electorale prin aceeasi lege. Si de vreme ce ideea pragului electoral a fost considerata compatibila cu Constitutia, si pragul electoral progresiv va fi considerat constitutional. In ce masura un anumit tip de prag electoral este mai adaptat conditiilor concrete decat un altul tine de competenta libera a legiuitorului si scapa controlului judecatorului constitutional, fiind o chestiune de oportunitate si nu de legalitate.

Pornind de la dispozitiile art. 8 din Constitutie, care consacra pluralismul politic conceput ca o garantie a democratiei, Curtea deduce ca acest pluralism presupune respectarea unui principiu al egalitatii sanselor tuturor partidelor politice.

Or, competitia dintre un partid politic si o coalitie de partide este evident inegala. A impune acelasi prag electoral pentru partide ca si pentru coalitii ar avea efecte grave. In aceste conditii principiul egalitatii sanselor ar fi nu numai compromis, dar s-ar ajunge chiar la rezultate contrare, cum ar fi reprezentarea in Parlament a partidelor politice care, daca nu ar fi coalizate, n-ar fi atins niciodata pragul de 3% spre dezavantajul celor care au participat la alegeri singuri si nu au reusit sa obtina acelasi prag electoral pentru a intra in Parlament. Pragul progresiv in materie de coalitii de partide pare sa fie mult mai conform cu principiul egalitatii sanselor decat cel fix.

In concluzie, judecatorul constitutional considera ca simpla instituire a unui prag electoral nu conduce la nerespectarea principiului egalitatii votului. Cu atat mai mult cu cat Curtea considera ca actualul sistem nu este nimic altceva decat o etapa intr-un proces de mai lunga durata, prin care se urmareste reducerea numarului de partide de pe scena politica romaneasca. Evident, existenta unui prag electoral presupune o limitare a virtualitatii pe care o reprezinta sistemul proportional in absolut, dar pentru Curtea Constitutionala reprezentarea proportionala este mai degraba una orientativa sau un criteriu ce indica o anumita tendinta in masura in care, la punerea sa in practica, ea va fi permanent corectata de multiplele elemente ale sistemului electoral. Astfel, interpretarea pe care Curtea o da pragului electoral il transforma dintr-o entorsa a reprezentarii proportionale intr-o norma legala compatibila cu principiul constitutional al egalitatii din acest domeniu. Totusi, acest formalism ramane dependent de interpretarile pe care judecatorul constitutional le da normei de referinta egalitare.

In versiunea sa generala principiul constitutional al egalitatii se aplica direct tuturor dispozitiilor legale referitoare la conditiile necesare pentru a fi ales . Il regasim in materia dreptului de a fi ales, in derularea campaniei electorale, in derularea procesului electoral, pana la validarea alegerilor.

Ca si in materia dreptului de vot, eligibilitatea ofera posibilitatea aceleiasi confuzii intre universalitatea si egalitatea dreptului de a fi ales. Criteriile care fixeaza regimul juridic al eligibilitatii sunt admise numai in masura in care sunt prevazute in chiar textul legii fundamentale. Legiuitorul nu poate adauga altele noi.

In dreptul romanesc conditiile necesare pentru ca o persoana sa poata exersa dreptul de a fi ales sunt mentionate in art. 37 din Constitutie si tind sa verifice daca respectivul candidat este in masura sa exercite in mod satisfacator mandatul electiv dorit.

In ceea ce priveste mandatul de Presedinte al Romaniei, art. 81 alin. 4 din Constitutie impune o conditie suplimentara: "nici o persoana nu poate indeplini functia de Presedinte al Romaniei decat pentru cel mult de doua mandate".

Este usor de observat ca notiunea de "universalitate" are un caracter extrem de relativ in materie electorala, fara insa a se confunda cu egalitatea .

Astfel, "conditiile - discriminari ale exercitiului dreptului de a fi ales "circumscriu un ansamblu de persoane mai redus decat cel stabilit in materia dreptului de vot. Aceasta delimitare este totusi necesara pentru a putea cunoaste sfera cetatenilor fata de care se aplica principiul constitutional al egalitatii in materia eligibilitatilor. In aceasta privinta, Curtea Constitutionala poate sa accepte o egalitate relativa, desi in ceea ce priveste dreptul propriu-zis de a fi ales exigenta egalitara cea mai formala este impusa.

Specificitatea aplicarii directe a principiului constitutional al egalitatii in materie electorala consta in exigenta extremului formalism. Spre deosebire insa de dreptul de vot, in materia dreptului de a fi ales, judecatorul constitutional valideaza regimuri juridice diferite. Interpretarea pe care el o da textelor legale nu poate totusi ignora complet caracterul profund formal al egalitatii aplicate la materia electorala.

Aplicat in materia eligibilitatilor, principiul egalitatii in versiunea sa stricta impune ca legea electorala sa trateze identic toti cetatenii care au dreptul de a fi alesi . In acest caz , legiuitorul nu are posibilitatea de a amenaja diferite regimuri juridice cu privire la acesti cetateni, chiar daca situatiile in prezenta ar fi evident si obiectiv diferite.

Legea cu privire la alegerile parlamentare adauga conditiilor enumerate de art. 37 din Constitutie o noua limita a dreptului de a fi ales, iar aceasta numai cu privire la o anumita categorie de functionari publici, datorita situatiei speciale in care se gasesc acestia cu privire la alegeri. Astfel, prefectii, subprefectii, precum si conducatorii serviciilor publice din ministere si alte autoritati guvernamentale descentralizate, sunt impiedicati de dispozitiile legale contestate sa participe la alegeri pentru a obtine un mandat de parlamentar exclusiv in circumscriptiile electorale unde si-au exersat in ultimele 6 luni inaintea alegerilor activitatile respective.

Dispozitia respectiva a fost contestata pentru ca incalca principiul egalitatii, in masura in care doar aceste categorii de functionari publici cunosc o limita teritoriala a dreptului lor de a fi alesi, spre deosebire de toti ceilalti cetateni care pot candida liber in alegeri.

Curtea Constitutionala considera insa masura justificata de necesitatea de a acorda sanse egale candidatilor, stiut fiind faptul ca, in virtutea functiilor pe care le detin, acesti functionari au un acces direct la organizarea si la desfasurarea alegerilor. Desigur, a impiedica aceste persoane sa participe la alegeri in calitate de candidati constituie o restrangere a exercitiului dreptului fundamental de a fi ales.

Dar trebuie observat ca aceasta limitare priveste in exclusivitate dreptul de a depune candidatura in circumscriptia electorala in care aceste persoane se bucura de un oarecare ascendent datorat tocmai functiei respective. Prin urmare, ceea ce corespunde pe deplin exigentelor art. 53 din Constitutie.

Judecatorul constitutional a observat deci, ca este vorba despre o limitare a substantei dreptului de a fi ales dar, considera ca restrangerea este proportionala cu cauza care a determinat-o. Prin urmare, o astfel de restrangere nu constituie o violare a principului egalitatii cetatenilor in fata legii, persoanele vizate putand sa se prezinte in oricare alta circumscriptie electorala. Numai ca, in acest caz, principiul egalitatii este respectat doar in forma sa relativa si nu in cea stricta.

Totusi, principiul constitutional al egalitatii pastreaza totusi una din trasaturile sale specifice in materia electorala : profundul caracter formal.

Aceasta trasatura constitutionala a votului presupune ca alegatorul poate si trebuie sa isi exprime optiunea sa personal si nu prin intermediari sau reprezentanti.

In unele sisteme constitutionale, este admis si votul indirect, cu mai multe faze, prin care alegatorii nu isi aleg ei reprezentantii, ci desemneaza, in acest scop, un numar de reprezentanti, care procedeaza la alegerea propriu-zisa. Intr-o asemenea categorie pot fi grupate sistemul francez de alegere a senatorilor si cel american de alegere a Presedintelui S.U.A.

Votul indirect a fost folosit si in tara noastra sub imperiul Constitutiei din 1866 si al celei din 1923, pentru unii senatori.

Votul prin corespondenta permite alegatorului sa adreseze buletinul sau biroului de votare fara sa se prezinte.

La origine, votul a fost public, chiar daca votul prin buletine a reprezentat o practica veche, cunoscuta deja de romani, care utilizau buletinele de vot (tabella) dupa adoptarea legilor tabulare.

In Franta a fost introdus din Evul Mediu, pentru desemnarea unor deputati ai Starii a Treia.

T instaurarea buletinelor de vot scrise (ballot, in engleza), pentru a inlocui declaratia orala;

T utilizarea cabinelor de vot (prima utilizarea a avut loc in Australia in 1856).

Votul public permitea multiple presiuni aspra alegatorilor si facilita coruptia electorala

Votul secret are ca fundament apararea alegatorului impotriva oricaror represiuni cu privire la optiunea sa electorala.

Secretul votului este trasatura constitutionala care da posibilitatea alegatorului de a-si manifesta sau nu, in mod liber, optiunea cu privire la candidatii propusi, iar aceasta optiune sa nu fie cunoscuta de altii sau supusa vreunei presiuni.

In Romania, legea prevede o serie de garantii prin care se asigura secretul votului si anume: uniformitatea buletinelor de vot, lipsa semnelor distinctive, pe buletine sunt imprimate numai mentiunile strict necesare conform modelului legal aprobat, dotarea sectiilor de votare cu cabine unde alegatorul intra singur si voteaza potrivit convingerii sale intime, introducerea buletinului de vot in urna de catre alegator personal, etc.

Votul este public daca scrutinul se realizeaza la vederea tuturor si a fost folosit in Anglia pana in 1872, in Prusia pana in 1920, in Ungaria pana in 1928.

In unele cantoane elvetiene, care nu au legislaturi locale, acest tip de vot se utilizeaza si in prezent.

In Romania, votul public a fost folosit la plebiscitul pentru votarea Constitutiei din 1938.

Succesul votului secret este semnificativ pentru victoria conceptiei liberale si individualiste de vot

Votul secret este o masura rezonabila, instituita de societate asa cum este ea, cu toate inegalitatile sale, si nu de o societate ideala in care fiecare si-ar putea afisa opiniile in toata libertatea si in totala independenta. Acolo unde votul nu este respectat, rareori democratia se comporta bine.

Votul este liber exprimat atunci cand exista posibilitatea cetateanului de a participa sau nu la alegeri, iar in cazul participarii de a-si manifesta liber optiunea pentru un partid sau pentru un anumit candidat.

In toate democratiile, votul este considerat ca o datorie civica, dar foarte putine sanctioneaza nerespectarea acestei datorii.

Votul obligatoriu a avut mai mult succes decat votul secret. El a fost instaurat in Belgia (1893), Australia (1924), Luxemburg, Danemarca, Turcia, in Grecia, in Brazilia, in Venezuela, Bolivia, Uruguay si in trei provincii austriece, dar si in anumite cantoane elvetiene. Sanctiunea in cazul absentei nejustificate se materializeaza in amenzi usoare. Experienta a demonstrat ca este suficient sa se sanctioneze simbolic nerespectarea datoriei electorale pentru a suprima absenteismul.

Caracterul facultativ al votului corespunde, fireste, esentei lui personale si conceptiei liberaliste, dar el este de natura sa favorizeze absenteismul. Acest fenomen nu este insa negativ prin definitie. Absenteismul sau "votul prin tacere", ca forma de exprimare a unei atitudini politice, poate fi un gen de "democratie refractara".

In perioada interbelica, cunoscutii juristi romani Paul Negulescu si George Alexianu remarcau ca "problema obligativitatii votului este privita dupa conceptia pe care ne-o facem despre vot. Daca socotim ca exercitiul votului constituie pentru titularul sau un drept, atunci acesta este liber sa-si exercite sau nu dreptul care-i apartine . dar, cand acest drept constituie in acelasi timp si o obligatie pentru titular, cand el paraseste forma dreptului individual pentru a o imbraca pe aceea a dreptului social, devenind o adevarata functie sociala, obligativitatea votului se impune de la sine".

In continutul raportului constitutional de reprezentare intra si dreptul de a fi ales in organele reprezentative, daca cel care candideaza indeplineste anumite conditii prevazute de Constitutie si de legi.

In decursul istoriei s-au individualizat o serie de ingradiri ale acestui drept, care, in principiu, sunt aceleasi cu cele ale dreptului de vot si care poarta denumirea de censuri, de regula cele de avere.

In Canada nu pot fi alesi senatori decat proprietarii unor imobile in valoare de cel putin 4000 de dolari canadieni, se cere de asemenea candidatului sa locuiasca in circumscriptia unde si-a depus candidatura.

Art. 37 dispune: Au dreptul de a si alesi cetatenii cu drept de vot care indeplinesc conditiile prevazute in art. 16 alin. 3, daca nu le este interzisa asocierea in partide politice, potrivit art. 40 alin. 3.

Art. 25 stipuleaza: Orice cetatean are dreptul si posibilitatea fara nici una din discriminarile la care se refera art. 2 si fara restrictii nerezonabile:

a. de a lua parte la conducerea treburilor publice, fie direct, fie prin intermediul unor reprezentanti liber alesi; de a fi ales in cadrul unor alegeri periodice, oneste si cu sufragiu universal si egal si cu scrutin secret, asigurand exprimarea libera a vointei alegatorilor.

b. de a alege si de a fi ales in cadrul nor alegeri periodice, oneste cu sufragiu universal si egal si cu scrutin secret, asigurand exprimarea libera a vointei alegatorilor;

c. de a avea acces, in conditiile generale de egalitate, la functiile publice din tara sa.

In Statele Unite pentru a putea candida este necesar ca persoana in cauza sa fie cetatean american de cel putin 7 ani, in Franta sau Siria de cel putin 10 ani, in Germania de 1 an, in Romania nefiind stabilit un asemenea cens.

Conditia de varsta este reglementata diferit. Explicatia impunerii acestei conditii consta in importanta acestor demnitati publice, in responsabilitatea ce revine celor alesi si care astfel vor participa la guvernare, dar si necesitatea unui anumit grad de credibilitate si experienta practica a candidatilor.

Astfel, in SUA pentru a fi ales in Camera Reprezentantilor se cere o varsta minima de 25 de ani, iar pentru Senat varsta de 30, in Italia si Belgia pentru a fi ales in Senat varsta este de 40 de ani; in Egipt, Olanda, Siria, Turcia, varsta de eligibilitate este de 30 de ani.

In ceea ce priveste istoricul acestui drept in Romania trebuie sa amintim faptul ca, din totdeauna, dreptul de a fi ales a apartinut doar cetatenilor romani. Constitutia din 1866 prevedea ca pentru a fi ales in Adunarea Deputatilor art. 65 prevedea urmatoarele conditii:

Pentru a fi ales in Senat era nevoie ca o persoana sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:

Restrictiile cu privire la posibilitatea exercitarii dreptului de a fi ales de catre straini se pastreaza si in reglementarile constitutionale ulterioare (Constitutia din 1923 si Constitutia din 1938).

In perioada 1947-1989, Constitutiile au prevazut exercitarea dreptului de a fi ales doar persoanelor care aveau cetatenia romana, dubla cetatenie nefiind recunoscuta de legislatia in vigoare la acel moment.

DELEANU Ion, Institutii si proceduri constitutionale, Ed. Servo-Sat, Arad, 2001, pag. 111-112.

IANCU Gheorghe, Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale in Romania, Ed. All Beck, Bucuresti, 2003, pag. 218-240.

IONESCU Cristian, Constitutia Romaniei, Ed. All Beck, Bucuresti, 2003, pag. 53-57.

IONESCU Cristian, Tratat de drept constitutional contemporan, Ed. All Beck, Bucuresti, 2003, pag. 315-321.

MURARU Ion, TANASESECU Simina, Drept constitutional si institutii politic, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2001, pag. 390-402.

CONSTANTINESCU Mihai, MURARU Ion, IORGOVAN Antonie, Revizuirea Constitutiei Romaniei, Ed. Rosetti, Bucuresti, 2003, pag. 15.

MURARU Ion, TANASESCU Simina, IANCU Gheorghe, DEACONU Stefan, CUC Horia Mihai, Cetatenia europeana, Ed. All Beck, Bucuresti, 2003, pag. 77-81, pag. 95-102.

TANASESCU Simina, Principiul egalitatii in dreptul romanesc, Ed. All Beck, Bucuresti, 1999, pag. 209-234.

GREWE Constance, FABRI Ruiz Hélène, Droits constitutionnels européens, PUF, Paris, 1995, pag. 249-265.

LECLERCQ Claude, Droit constitutionnel et institutions politiques, Litec, Paris, 1999, pag. 157-180.

PACTET Pierre, Institutions politiques. Droit constitutionnel, Armand Colin, Paris, 2000, pag. 94-98.

CABRILLAC Rémy, FRISON-ROCHE Marie-Anne, REVET Thierry, Libertés et droits fondamentaux, Dalloz, Paris, 2003, pag. 265-277.

TEMA DE REFLECTIE

MODELE DE TESTE

ڤ sistemul in care alegatorul, care trebuie sa indeplineasca anumite conditii, dispune de mai multe voturi pentru acelasi organ de stat, dar in circumscriptii electorale diferite, putand astfel sa voteze de mai multe ori in aceste circumscriptii.

ڤ sistemul in care anumite categorii de cetateni, intr-o singura circumscriptiei, pe langa votul pe care il au toti alegatorii, mai dispun si de unul sau mai multe voturi suplimentare, pentru alegerea aceluiasi organ sau autoritate de stat.

RASPUNSURI SI COMENTARII LA TESTE

1. Votul multiplu - reprezinta sistemul in care alegatorul, care trebuie sa indeplineasca anumite conditii, dispune de mai multe voturi pentru acelasi organ de stat, dar in circumscriptii electorale diferite, putand astfel sa voteze de mai multe ori in aceste circumscriptii.

3. Votul prin corespondenta - permite alegatorului sa adreseze buletinul sau biroului de votare fara sa se prezinte.

Organizarea alegerilor necesita explicarea prin legea electorala a mecanismului care permite transformarea voturilor electoratului in locurile din adunarile reprezentative.

Modul de scrutin este definit ca regula legislativa ce determina cine sunt alesii/alesul, cei sau cel care castiga alegerile, plecand de la voturile exprimate de catre electorat.

Modul de scrutin desemneaza regulile tehnice destinate sa departajeze candidatii in cazul unei alegeri.

Pentru analiza functionarii unui mod de scrutin, trebuie luate in consideratie mai multe aspecte:

In aceste cazuri termenul de majoritar semnifica pur si simplu faptul ca, in cadrul fiecarei circumscriptii, candidatul sau lista de candidati care castiga ia toate mandatele puse in joc.

In lume, la momentul actual exista mai multe tipuri de scrutin majoritar: scrutin uninominal, scrutin plurinominal, scrutin cu un singur tur, scrutin cu doua tururi.

Scrutin majoritar este acel mod de scrutin in care are castig de cauza candidatul sau lista de candidati care a intrunit cel mai mare numar de voturi, fie la primul tur de scrutin, fie la urmatorul.

Uninominal - este sistemul in care pentru fiecare circumscriptie exista un singur mandat pus in joc si fiecare alegator dispune de un singur vot prin care alege dintre mai multi candidati, un singur reprezentant.

Libertatea alegatorului poate fi mai larga sau mai restransa, dupa cum el poate sa modifice lista:

a. prin procedeul "amestecarii" (le panachage), i se lasa alegatorului libertatea sa alcatuiasca el insusi lista, retinand candidati din mai multe liste prezentate;

b. prin procedeul "votul preferential", alegatorului i se permite sa modifice ordinea candidatilor din lista prezentata.

Uninominal cu un singur tur (scrutin pluralitar) - este cel mai raspandit sistem, candidatul fiind declarat ales daca, dupa prima votare, el a intrunit majoritatea simpla sau relativa, adica cel mai mare numar de voturi, indiferent cati alegatori sau prezentat la urne.

Uninominal cu doua tururi (scrutin majoritar) - intervine daca, dupa prima votare, candidatul nu a obtinut majoritatea absoluta, pe care legea o cere, adica cel putin jumatate plus unu din totalul voturilor exprimate.

Producandu-se "balotajul", se procedeaza la organizarea alegerilor intr-un al doilea tur de scrutin. Cu totul izolat se practica si scrutinul majoritar in trei tururi.

La sfarsitul secolului al XIX-lea, pentru desemnarea reprezentantilor din Camera Inferioara erau utilizate in principal doua moduri de scrutin.

In tarile anglo-saxone (Imperiul Britanic, Statele Unite ale Americii), tarile Americii de Sud, Suedia, Danemarca, Portugalia, Spania era utilizat scrutinul cu un singur tur, in general uninominal. Toate celelalte regimuri politice cu specific parlamentar din Europa practicau scrutinul cu doua tururi, in general uninominal: Franta, Italia, Austria, Germania, Olanda.

In alte state se practica sistemul de scrutin cu doua tururi, dar plurinominal (Belgia, Luxemburg), ori un sistem uninominal cu trei tururi (Elvetia, pana la trecerea din 1900 la scrutinul cu doua tururi).

Este gresit sa se creada ca regula majoritatii, ca principiu de decizie a fost prima si a avut o impunere naturala odata cu dezvoltarea societatii umane. Dimpotriva, regula unanimitatii a fost prima regula, regula fara de care societatea ar fi fost una decapitata, fara conducatori alesi.

Pentru un individ nu este normal sa se simta legat de o decizie care a fost luata impotriva vointei sale.

De la inceputuri, manifestarile principiului unanimitatii au fost numeroase, Biserica Catolica fiind foarte multa vreme atasata de aceasta regula a unanimitatii. Alegerile servind ca revelatie a alegerii divine, care nu putea fii decat una, persoanele chemate sa-si exercite dreptul de a alege, aveau numai functia de a alege persoana.

Unanimitatea trebuia cautata si necesara, deoarece minoritatile nu puteau reprezenta puncte de vedere legitime, fiind considerate in eroare. Pentru alegerile ecleziastice care se realizau adeseori prin aclamatii, strigarea numelui unui candidat nu era greu de influentat, si deci, obtinerea unanimitatii nu era greu de realizat, ezitantii si minoritatile raliindu-se majoritatii pe masura ce procesul se derula.

Dar unanimitatea nu era intotdeauna usor de obtinut, asa ca Biserica a stabilit anumite reguli de exigenta privind majoritatea absoluta sau chiar majoritatea calificata, in special majoritatea de 2/3.

Autoritatile laice, in decursul Evului Mediu, faceau adeseori apel la ajutorul Bisericii pentru a organiza alegerile, in special in localitatile mici si inspirandu-se din modelul ecleziastic.

Obtinerea majoritatii calificate sau de 2/3, concretizata in scrutinul cu mai multe tururi, exprima regretul pentru unanimitatea, ce era, in fapt, inaccesibila si imposibila. Obtinerea acestei majoritati nu reprezenta decat o solutie surogat pentru unanimitatea imposibil de atins.

Scrutinul cu doua tururi constituie expresia cea mai simpla a cautarii majoritatii absolute, dar nu reprezinta decat simplificarea scrutinului cu un numar suficient ori infinit de tururi, asa cum era cel folosit pentru alegerea Papei ori cel folosit in alegerea Presedintelui Frantei in timpul Republicii a III - a si a IV - a.

Dupa cum se stie statele sunt impartite in circumscriptii electorale, fiecare avand un singur reprezentant. Acesta va fi ales de catre electori care dispun de un singur vot.

Candidatul pentru care sunt exprimate cele mai multe voturi in fiecare circumscriptie este declarat ales pentru a reprezenta membrii societatii de aici.

Prin acest mod de scrutin numai partidul al carui candidat este clasat primul primeste un loc, iar celelalte partide nu primesc nimic. Rezulta o tendinta sistematica spre o puternica amplificare in locuri, pentru partidul care domina in numarul de voturi obtinut.

Prin acest scrutin, partidul ajuns pe locul secund sufera, de regula, o subreprezentare, pentru ca el ajunge in urma partidului cel mai puternic la nivel national, cam in toate circumscriptiile electorale. Un partid ajuns pe locul trei sau patru la nivel national are putine sanse sa castige intr-un numar semnificativ de circumscriptii si subreprezentarea sa poate fi, atunci, foarte puternica.

Modul de scrutin uninominal alternativ constituie un derivat al scrutinului uninominal cu un tur britanic, care satisface exigenta majoritatii absolute. In acest tip de scrutin, alegatorii voteaza pentru candidati, in circumscriptii cu un singur loc, dar in loc sa voteze pentru un singur candidat ei trebuie sa claseze pe buletin toti candidatii din circumscriptia lor, in ordinea descrescatoare a preferintei. La deschiderea buletinelor, ele se clasifica dupa prima preferinta a alegatorilor si cel care are majoritatea absoluta a voturilor este declarat castigator. Daca nu intruneste aceasta majoritate, ultimul de pe lista este eliminat si voturile sale se impart celorlalti candidati urmand preferinta a doua. Daca in acest fel unul din candidati obtine majoritatea absoluta, el este declarat castigator, daca nu, procesul continua. In final, cand raman numai doi, unul in mod sigur are majoritatea absoluta.

Este vorba de un sistem asemanator scrutinului cu mai multe tururi, evitand sa deplaseze alegatorul de mai multe ori la sectia de votare, diferitele tururi eventuale derulandu-se in timpul aceluiasi proces de numarare a voturilor.

Acest mod de scrutin este incontestabil mai democratic decat scrutinul uninominal cu un tur, pentru ca permite sa se tina cont de voturile pentru candidatii cu mai putine sanse si se poate asigura o mai mare reprezentativitate a alesului in circumscriptia sa. El permite candidatilor care nu au iesit primii in primele optiuni sa reuseasca totusi, daca poseda o mai mare capacitate finala, de a aduna pozitii bune pe buletinele celorlalti candidati. Acest scrutin permite unui curent politic divizat in mai multe tendinte, dat majoritar in opinie, sa castige, depasind eventualii sai contracandidati. Acest mod de scrutin "interzice" victoria, chiar intamplatoare a unui candidat minoritar, ca urmare a divizarii adversarilor sai.

Votul uninominal alternativ are efect de transformare a voturilor in locuri extrem de asemanatoare cu cele ale scrutinului uninominal cu un tur, cu doua diferente foarte importante:

permite partidelor dintr-o alianta sa se prezinte separat in fata electorilor fara sa se micsoreze sansele coalitiei de a castiga alegerile;

alegatorii partidelor mici nu pierd voturile exprimate, ei putand participa la alegerea principalilor candidati prin preferintele lor urmatoare;

Totusi acest mod de scrutin prezinta riscuri de inversare a rezultatelor din cauza decupajului, ca si scrutinul uninominal cu un tur.

Prin ansamblul acestor caracteristici, scrutinul uninominal alternativ se apropie mult de scrutinul uninominal cu doua tururi.

Principiul general al acestui tur de scrutin este simplu: daca un candidat nu obtine majoritatea absoluta a voturilor in primul tur, se realizeaza un al doilea tur de scrutin in care majoritatea relativa este suficienta pentru a castiga alegerile

Decisiv in acest mod de scrutin este accesul la al doilea tur. In Franta in timpul celei de a Treia Republici acest mod de scrutin a fost utilizat pentru alegerile din Camera Deputatilor, intre anii 1876-1881, 1889-1914 si intre anii 1928-1936, cand accesul la turul al doilea de scrutin era absolut liber, chiar daca unii dintre candidati nu s-au prezentat la primul tur de scrutin.

Aceeasi situatie a existat in Germania in timpul Republicii de la Weimar, la alegerile prezidentiale din 1925 si 1932.

Accesul la turul al doilea de scrutin se poate restrange numai pentru candidatii care au primit un numar suficient de voturi si au depasit un anumit prag stabilit pentru primul tur. Aceasta solutie a fost aleasa in Franta, de la reinstaurarea acestui mod de scrutin incepand cu anul 1958, restrangandu-se accesul in turul secund numai la primii doi candidati ajunsi in frunte la primul tur. Aceasta regula, aplicata pentru alegerile din Reichstag intre anii 1871-1914, este acum in vigoare pentru alegerile prezidentiale prin sufragiu universal in tari ca Franta, Portugalia, Austria, Polonia, Brazilia si Peru.

Consecintele acestui mod de scrutin asupra transformarii voturilor in locuri (mandate) sunt de aceeasi natura cu cele ale scrutinului uninominal cu un singur tur, dar cu o diferenta importanta ce tine de posibilitatea candidatilor de a realiza aliante electorale intre cele doua tururi.

Orice circumscriptie electorala pune in joc mai multe mandate. Candidatii care obtin cel mai mare numar de voturi sunt alesi in functie de numarul de mandate din fiecare circumscriptie

Pentru alegerea deputatilor, acest sistem nu mai este utilizat in nici o democratie reprezentativa. Exista doua variante principale ale acestui tip de scrutin in functie de folosirea unor liste blocate sau nu.

Un alt exemplu in transformarea voturilor in locuri si amplificarea efectelor acestui scrutin il reprezinta alegerile prezidentiale americane, evidentiate in tabelul de mai jos:

Cu 43% din voturi, Bill Clinton a castigat 370 din cei 538 de mari electori, in timp ce George Bush nu a avut decat 168 de mari electori cu 38% din voturi, iar Ross Perot nici unul, cu 19% din voturi. Ca si in cazul scrutinului uninominal, reprezentarea unui partid sau a unui candidat este extrem de dependenta de repartitia geografica a voturilor sale.

Daca comparam rezultatele scrutinelor uninominale cu cele ale scrutinelor plurinominale se poate observa ca efectul amplificarii in locuri ale victoriei in voturi este mai mare in al doilea caz.

Acest mod de scrutin contine riscurile prezentate de inversarea rezultatelor. Cu o proasta repartitie geografica a voturilor, castigatorul in voturi poate deveni invinsul in locuri si chiar poate pierde alegerile. Acest fenomen s-a petrecut in 1876 si 1888 cu ocazia alegerilor prezidentiale din S.U.A., cand candidatul democrat a castigat in voturi, dar candidatul republican a castigat prin numarul de mari electori.

Un alt aspect important trebuie evidentiat, care este valabil atat pentru scrutinul plurinominal alternativ, cat si pentru cel plurinominal cu doua tururi: in cazul scrutinelor majoritare, respectarea regulii "un om un vot", de egalitate a reprezentarii alegatorilor, nu se mai poate obtine in mod real decat in circumscriptii electorale cu aceeasi populatie, avand acelasi numar de locuri.

Daca numarul de locuri dintr-o circumscriptie nu este proportional cu populatia, unii alegatori sunt in mod obligatoriu subreprezentati, si anume, cei care voteaza in circumscriptii subreprezentate.

Insula Mauritius este unul din putinele cazuri in care se utilizeaza acest tip de scrutin pentru alegerea Adunarii legislative.

Acest mod de scrutin a fost practicat in Australia din 1919-1946 la fiecare trei ani, pentru alegerea senatorilor federali. Este un scrutin asemanator ca principiu cu cel uninominal alternativ, prin clasarea candidatilor in ordinea de preferinta a alegatorilor. Dupa 1946 acest tip de scrutin a fost inlocuit cu un scrutin proportional pentru a obtine o Adunare mai reprezentativa.

In acest tip de scrutin plurinominal se mentine exigenta majoritatii absolute a voturilor exprimate in alegerile din primul tur. Cand listele nu sunt blocate, un eventual tur secund se face numai pentru locurile nealocate in primul tur. Acest tip de scrutin a fost utilizat pentru desemnarea deputatilor in Franta, la alegerile din 1885, in Belgia, pana 1889 si in Luxemburg pana in 1918.

Pot fi trase mai multe concluzii cu privire la scrutinele majoritare uninominale sau plurinominale, cu un tur sau cu doua tururi privind efectul transformarii voturilor in locuri:

O puternica amplificare a numarului de locuri fata de victoria partidului dominat in voturi. Aceasta amplificare este cu atat mai mare, pentru un numar dat de locuri din adunare, cu cat numarul mediu de locuri pe circumscriptie este mai mare, sau ceea ce este acelasi lucru, cu cat numarul de circumscriptii este mai mic;

Partidele de pe locul trei sunt si mai puternic subreprezentate decat partidul secund;

Reprezentarea in locuri a fiecarei forte politice este puternic dependenta de repartitia geografica a voturilor sale, factor ce poate sa se opuna regulilor precedente sau chiar sa le anuleze.

Votul alternativ - sau turul secund - favorizeaza cautarea de aliante electorale intre partidele minoritare, fiecare putand sa-si numere efectivele. Partidele izolate sunt puternic penalizate si regulile precedente sunt in acest caz valabile intre coalitii si chiar in randul acestora.

Egalitatea alegatorilor in alegeri cere ca toate circumscriptiile sa fie demografic echivalente si sa aiba acelasi numar de locuri.

Sistemul uninominal este un sistem relativ simplu, deoarece lupta politica se da intre mai multi competitori, in circumscriptii electorale mici, avand castig de cauza cel care are o aderenta politica mai mare in circumscriptia electorala respectiva si care obtine cele mai mute voturi.

Aceasta legatura devine si ea discutabila in sistemele fondate pe mandatul reprezentativ. Alegatorul este cel care inainte de alegere face o analiza a capacitatii celui care candideaza desemnandu-l sau nu ca reprezentant in cadrul Parlamentului. Candidatul este mult mai bine cunoscut de catre alegator, iar alegatorul are posibilitatea votarii unui candidat sau altul in functie de optiunea sa. Alegatorul nu este obligat sa aleaga astfel un reprezentant pe care nu il doreste.

Este un sistem simplu si presupune o intelegere mai buna a procesului electoral din partea cetatenilor.

In cadrul acestui sistem, o circumscriptie electorala desemneaza un singur reprezentant, toate operatiunile de alegere se desfasoara la nivelul circumscriptiei electorale, rolul alegatorilor fiind mult mai mare in desemnarea reprezentantilor lor.

La nivel national, se asigura o majoritate parlamentara omogena si stabila in contextul in care exista un sistem bipartid, situatie profitabila tehnicilor de guvernare - stabilitate guvernamentala.

5. Cel ales isi poate mai usor sustine ideile si programul sau lansat in campania electorala.

6. Este un sistem care in conditiile unei democratii bipartide avantajeaza partidele mari.

Un argument in favoarea acestei idei este acela ca la nivel local, prin depunerea unor candidaturi din partea acelor persoane cunoscute de catre alegatori, s-ar realiza o mai mare prezenta din partea cetatenilor la urnele de vot deoarece ar fi interesati mai mult ca cel pe care doresc sa-I reprezinte sa castige alegerile. In majoritatea statelor lumii, prezenta alegatorilor la urnele de vot este mai mare in cazul alegerilor locale si mai scazuta in cazul alegerilor generale, prezidentiale sau parlamentare. Explicatia ar fi aceea ca pe cetatean il intereseaza mai mult alegerea celui de care depinde bunul mers al lucrurilor in circumscriptia sa decat alegerea celor de la conducerea statului. Se pune accent mai mare pe legatura mai stransa care s-ar realiza, prin intermediul acestui tip de scrutin, intre ales si alegatorii sai.

Scrutinul majoritar in doua tururi favorizeaza existenta mai multor partide, dar dependente, in cel de - al doilea tur ele trebuind sa se replieze pe langa partidul care are sanse mai mari sa dobandeasca victoria, asa incat, in cele din urma, se ajunge la o bipolaritate politica, cu avantajele si dezavantajele ei.

In special scrutinul cu un singur tur favorizeaza bipartidismul, ceea ce simplifica procesul deliberarii alegatorului in fata posibilelor sale optiuni ideologice.

In cazul in care, avem mai multe partide, scrutinul uninominal ar putea duce la situatia in care in Parlament sa ajunga membrii mai multor partide si sa nu se poata ajunge la o intelegere cu privire la programul de guvernare. Mai mult, Parlamentul ar fi lipsit se o majoritate parlamentara care sa impuna si sa sustina un program de guvernare.

Parlamentul rezultat ca urmare a utilizarii scrutinului uninominal devine mai mult un corp de elite.

In urma alegerilor pe baza de scrutin uninominal invingator va fi cel care va obtine cele mai multe voturi. Acesta va lua tot ("the winner takes all"), iar ceilalti, indiferent de procentul de voturi obtinut nu vor obtine nimic.

De exemplu, daca avem 6 candidati intr-o circumscriptie electorala si fiecare in urma alegerilor obtine urmatoarele rezultate:

Alegerile vor fi castigate de cel care a obtinut 30% din voturile alegatorilor, desi cei care nu l-au votat au fost in proportie de 70%. Acesta este considerat cel mai mare dezavantaj pe care-l prezinta scrutinul uninominal.

4. Poate dezavantaja unele partide care, chiar daca sunt puternice au voturile concentrate doar in "fiefurile" lor.

5. S-ar mari numarul circumscriptiilor electorale in functie de numarul de locuri.

Utilizand sistemul acesta, cheltuielile statului privitoare la organizarea alegerilor si la desfasurarea activitatii cabinetelor parlamentare in teritoriu ar spori.

6. Implica cheltuieli mai mari din partea candidatilor pentru sustinerea campaniei electorale.

Campania electorala va favoriza pe cei ce pot suporta astfel de cheltuieli. Aceasta ar fi pe de-o parte un dezavantaj, iar pe de alta parte, un avantaj, deoarece ar intra astfel in politica doar acei oameni care au o forta financiara solida si nu ar mai fi dispusi la tot felul de compromisuri.

7. Simplifica abuziv posibilitatile de optiune ale alegatorilor, constrangandu-i la o schema bipartizana.

10. Scrutinul majoritar cu doua tururi, se apropie de principiul suveranitatii populare, realizand o imagine mai nuantata a curentelor, opiniilor si tendintelor existente in societate

Acest sistem conduce la inegalitati in reprezentarea parlamentara, determina aliante conjuncturale si precare intre partide, pentru asigurarea succesului in cel de-al doilea tur de scrutin, constrange o parte a electoratului la schimbarea opiniei. Chiar daca acest sistem favorizeaza multipartidismul, cele mai multe dintre partide raman insa dependente de cele "mari". In fine, disponibilitatea optionala a alegatorului este amagitoare, caci, destul de larga la primul tur, ea este considerabil redusa la al doilea; cu alte cuvinte, tot ceea ce s-a acordat in prima faza este aproape in intregime anulat in cea de a doua.

Criticand sistemul majoritar unii autori francezi au ajuns la urmatoarea concluzie: "o jumatate a alegatorilor comanda; cealalta jumatate nu are decat sa se supuna; facuta fara minoritate, legea este mai curand facuta impotriva minoritatii; excesiv, puterea legala a majoritatii este fatalmente opresiva ".

Pentru a intelege originea reprezentarii proportionale in alegeri, este nevoie sa se studieze mutatiile aparute in tipologia modurilor de vot in istorie.

Din aceasta epoca se folosesc primele moduri de scrutin majoritar, de cele mai multe ori plurinominale.

In secolul al XIX-lea, prin dezvoltarea multilaterala a societatii, lucrurile s-au schimbat radical. Odata cu organizarea partidelor politice in adevaratul sens al cuvantului, cu extinderea dreptului de vot, care a capatat un caracter din ce in ce mai extins cuprinzand si alte categorii de cetateni, care nu puteau sa-si exercite acest drept pana acum ori aveau niste restrangeri ale acestuia, cu progresele in pastrarea confidentialitatii votului exprimat, care a devenit un act individual de vointa, reprezentand o alegere pe baza opiniei personale a unei persoane, program politic sau opinii, reprezentarea si-a schimbat sensurile si natura.

Acum nu mai erau reprezentate teritoriile sau colectivitatile umane, chiar daca ele exista material, din ratiuni de organizare a sistemului electoral prin decupajele geografice ale circumscriptiilor electorale, ci erau reprezentati alegatorii, care votau candidatul lor preferat, reprezentativ pentru dezideratele lor.

Reprezentarea proportionala tinde sa asigure reprezentarea tuturor opiniilor ce grupeaza un numar rezonabil de sufragii.

Un exemplu ne va edifica diferenta care exista intre scrutinul de lista majoritar si scrutinul de lista cu reprezentare proportionala: sa presupunem ca intr-o circumscriptie electorala trebuiau alesi 6 deputati, iar numarul sufragiilor exprimate era de 120 000; sa presupunem de asemenea ca s-au prezentat doua liste: Lista A, care a obtinut 80 000 de voturi si Lista B, care a obtinut 40 000 de voturi.

Pe baza scrutinului de lista majoritar, Lista A va obtine 6 mandate, caci ea a obtinut majoritatea absoluta; Lista B nu va obtine nici un mandat de deputat, desi a obtinut 40 000 de voturi.

Pe baza reprezentarii proportionale, Lista A va obtine 4 mandate, iar Lista B va obtine 2 mandate.

De la sfarsitul secolului al XVIII-lea, mai ales in Anglia si Statele Unite ale Americii, a aparut si s-a dezvoltat ideea ca toti alegatorii sa fie egali in alegeri, adica orice vot exprimat sa nu aiba o putere mai mare decat alt vot exprimat de alt alegator. Acest lucru a dus mai intai la cautarea egalitatii demografice, prin incercarea ca fiecare entitate demografica sa fie reprezentata de un numar de deputati proportional cu numarul populatiei din respectiva entitate. Din 1701, aceste consideratii privind tehnica reprezentarii proportionale au dominat dezbaterile din Congresul Statelor Unite ale Americii. In Anglia, aceasta miscare a fost imboldul si cauza protestelor contra inegalitatii demografice de reprezentare si a fost la originea reformelor electorale din 1852, 1867 si 1884, cand s-a facut o redistribuire mai justa a locurilor, paralel cu extinderea dreptului de vot si la alte categorii de cetateni.

Totusi dinamica democratiilor reprezentative nu s-a oprit aici. Dezvoltarea partidelor politice si a politicii de partid, consecinta a deselor regrupari ale alesilor in adunari, necesitatea incadrarii unui corp electoral tot mai important, au dus la ideea aprecierii fortei electorale a unui partid politic in functie de insumarea numarului de voturi obtinute de totalitatea candidatilor sai prezenti in alegeri. De aici a venit si ideea, naturala de altfel, a compararii rezultatelor in voturi si locuri eligibile, si de a constata diferentele importante, si de ale considera ilegitime.

De aici si pana la cautarea unor metode matematice de atribuire a mandatelor nu a mai fost decat un pas. Acestea au fost folosite pentru a asigura o mai mare adecvare intre componentele adunarilor si votul alegatorilor.

Ideea reprezentarii proportionale este descendenta partidelor politice si a statisticii, dezvoltarea ei inscriindu-se in cresterea credintei privind capacitatea stiintelor de a rationaliza politica. Primele sisteme propuse in alegeri au fost propuse de matematicieni si adeseori poarta numele acestora.

Reprezentarea proportionala a fost ulterior adoptata in Finlanda (1906), in acelasi timp cu votul universal, in Suedia (1907), in Portugalia (1911) si in Danemarca (1915).

Pe aceste considerente putem afirma ca adoptarea reprezentarii proportionale a facut parte dintr-un ansamblu de masuri de democratizare a vietii politice.

Sfarsitul Primului Razboi Mondial, cu bulversarile politice si redesenarea hartii politice a Europei, a fost un climat favorabil reprezentarii proportionale, care s-a impus in 1917 in Rusia si Olanda, apoi in incepand cu anul 1919 in Norvegia, Germania, Italia, Elvetia, Austria, Luxemburg si Cehoslovacia. Din 1921 a fost adoptata ca mod de scrutin de catre Irlanda, Malta si comunitatea evreiasca din Palestina (1922).

Dupa finalul celui de al Doilea Razboi Mondial, reprezentarea proportionala s-a impus, din nou, in tarile eliberate de sub dominatia nazista. Chiar si Franta, a adoptat aceasta modalitate de vot, pentru scurt timp, in 1945 si 1986. Reprezentarea proportionala este utilizata si in unele state din America Latina.

Miscarile de democratizare care a insotit caderea dictaturilor conservatoare din sudul Europei a facut sa se impuna reprezentarea proportionala in Grecia (1974), in Portugalia (1975) si in Spania (1977). Dupa prabusirea regimurilor de factura comunista din Europa de Est, reprezentarea proportionala fost adoptata total in RDG (1990), in Cehoslovacia (1990), in Romania (1990), in Bulgaria (1991), in Polonia (1991), partial in Ungaria (1990), in Iugoslavia (1992) si in Albania (1992).

Premergator dezvoltarii veritabilelor moduri de scrutin cu reprezentare proportionala sau proportionala, vointa de a tine seama de minoritati, nereprezentate in circumscriptii datorita impotentei politice si demografice prin scrutine majoritare, a dus la necesitatea de gandire si elaborare a unor noi sisteme de vot, la modificari ale scrutinelor majoritare plurinominale, pentru a obtine scrutine majoritare cu efect proportional. Prelungiri ale scrutinelor majoritare uninominale sau plurinominale din secolul al XIX -lea, acestea sunt sisteme in care alegatorul voteaza pentru candidati si nu pentru listele de partid, asa cum este cazul majoritatilor scrutinelor proportionale.

Acest mod de scrutin este eficace pentru minoritatile consecvente, care au astfel posibilitatea de a-si impune un anumit candidat. Dar acest mod de scrutin prezinta un mare defect, el poate duce la infrangerea majoritatii, daca alegatorii acesteia maseaza prea tare voturile lor pe unul din candidati.

Acest sistem de vot a fost utilizat in Statele Unite pentru unele alegeri, in particular pentru alegerile pentru legislativul statului Illinois au aratat ca aceasta metoda asigura o puternica proportionalitate intre voturi si locuri pentru cele doua mari partide, republican si democrat. A fost utilizat, de asemenea, in Sri Lanka din 1948 pana in 1977, in cadrul catorva circumscriptii cu doua sau trei locuri eligibile, pentru a permite reprezentarea unor populatii minoritare care riscau sa fie private de reprezentare prin modul de scrutin uninominal, cu un tur de scrutin, folosit in celelalte circumscriptii electorale.

Sistemul de vot limitat este tot o modificare si o adaptare a sistemul plurinominal, dar daca putem spune asa, este exact invers. Alegatorul dispune in acest caz de un numar inferior de voturi fata de numarul locurilor puse in joc si nu le poate cumula pentru acelasi candidat. Candidatii ajunsi in frunte sunt alesi in functie de numarul de locuri de distribuit.

Aria geografica unde a fost utilizat acest sistem cu precadere este Peninsula Iberica, in Spania si Portugalia, inainte de adoptarea sistemului proportional. La momentul actual acest sistem mai este folosit in Spania pentru alegerea senatorilor in cadrul circumscriptiilor cu patru locuri, unde alegatorii dispun de trei voturi.

In general, prin acest tip de scrutin, partidul cel mai puternic obtine trei cele patru locuri si principalul concurent pe al patrulea. Acest sistem a fost utilizat si in Malta, inainte de adoptarea reprezentarii proportionale din 1921, fiecare alegator avand patru voturi pentru sapte locuri eligibile.

Acest sistem a avut succes mai ales in Extremul Orient, fiind utilizat in Japonia intre anii 1902 si 1993, fiind inlocuit in 1994 cu un scrutin mixt majoritar proportional.

Rezultatele alegerilor depindeau foarte mult de capacitatea partidelor de a se lupta si castiga ceea ce devenise un adevarat joc de strategie. Pentru a maximiza numarul de locuri eligibile pe care ar trebui sa le obtina, un partid trebuie sa aiba capacitatea ca pentru fiecare circumscriptie sa poata aprecia numarul de voturi potentiale, sa aprecieze impartirea voturilor intre partidele aflate in cursa electorala, pentru a determina numarul de locuri pe care le poate castiga, pentru a putea aprecia asupra numarului de candidati cu care participa la alegeri, sa aiba capacitatea sa-si repartizeze alegatorii esentiali aproximativ egal intre candidatii propusi pentru alegeri. Partidele trebuie sa ajusteze numarul de candidati propusi la posibilitatile reale de convingere a electoratului si de castig, existand chiar riscul de a pierde un anumit numar de locuri.

Acest tip de scrutin mai este utilizat in Taiwan, in cadrul unui scrutin mixt si a mai fost utilizat in Coreea, intr-un scrutin mixt pana in anul 1985.

Totusi, trebuie remarcat ca diversele tehnici de reprezentare proportionala inainte de a fi dezvoltate de catre societatea politica europeana, au fost "inventate", sa spunem asa, de politicienii americani, incepand cu anul 1791, pentru un cu totul alt obiectiv decat repartizarea locurilor eligibile intre partidele politice: adica repartizarea intre diferitele state ale Uniunii a locurilor din Camera Reprezentantilor, proportional cu populatia acestora.

Problema atribuirii statelor a unui numar de locuri din Camera Reprezentantilor in functie de numarul locuitorilor este, de fapt, de aceeasi natura ca si atribuirea locurilor intre partide, ori intre candidatii fiecarui partid intr-o anumita circumscriptie, in functie de numarul de voturi.

Unele metode proportionale au fost descoperite mai intai de catre americani, inainte de a fi din nou de catre cei de pe vechiul continent. Din aceasta ratiune, pentru fiecare metoda, numele eventualului autor american va fi evidentiat intre paranteze langa cel al autorului european.

Diferitele metode ale acestei categorii se deosebesc prin modul de calcul al coeficientului, respectiv, prin modalitatile de atribuire a locurilor neacordate prin coeficient.

Coeficientul cel mai simplu este cel obtinut prin raportul dintre numarul de voturi exprimate in fiecare circumscriptie si numarul de locuri de acordat. Acest coeficient simplu este denumit coeficientul Hare.

Alti coeficienti utilizati in procesele electorale sunt coeficientul Hagenbach-Bischoff, coeficientul Droop si coeficientul Imperiali.

Odata coeficientul stabilit, ramane de ales o metoda pentru atribuirea locurilor neacordate prin coeficient. Se prefigureaza doua cazuri, in functie de utilizarea unui scrutin cu candidaturi individuale sau a unui scrutin de lista.

Calcularea coeficientului electoral poate fi facuta la nivel national sau la nivel de circumscriptie.

La nivel national, coeficientul electoral se obtine prin impartirea numarului total de voturi exprimate la numarul total de locuri (mandate) de repartizat.

La nivelul unei circumscriptii, se imparte numarul de voturi exprimate la nivelul circumscriptiei la numarul de mandate atribuite unei circumscriptii.

Dupa calcularea coeficientului electoral, se trece la a doua etapa, cea a repartizarii mandatelor intre listele de candidati propuse, prin impartirea, pentru fiecare lista, a coeficientului electoral la numarul de voturi obtinute de fiecare lista. Se obtine un numar de mandate atribuite, dar si un rest de mandate

La alegeri au participat 4 liste de candidati propuse de partidele politice, care au obtinut urmatoarele rezultate:

Prima operatiune este atribuirea mandatelor, in urma aplicarii coeficientului electoral, prin impartirea numarului de voturi obtinute de fiecare lista la coeficient. Rezultatele sunt urmatoarele:

Dupa aceasta a doua etapa, nu se ajunge la atribuirea tuturor mandatelor, pentru ca dupa prima impartire raman intotdeauna resturile electorale, adica voturi neutilizate si mandate nedistribuite (raman astfel 2 mandate nedistribuite). Se impune deci o noua repartizare.

In functie de cadrul in care se aplica reprezentarea proportionala, exista clasificarea in: reprezentare proportionala la nivel national si cea la nivel de circumscriptie.

Pentru repartizarea celor 2 mandate se poate utiliza unul din sistemele evidentiate mai sus.

Lista A - 2 locuri (30 000 voturi utilizate, rest = 5000 de voturi neutilizate);

Resturile se vor aseza in ordine descrescatoare: 12 000, 7000, etc. si se vor repartiza astfel:

Repartizarea este mai complicata, utilizandu-se acest sistem, fiind nevoie de mai multe operatiuni. Astfel, fiecarui numar de mandate atribuite i se adauga, in mod fictiv, cifra " ", apoi se imparte cifra obtinuta in urma aditionarii la numarul de voturi obtinute de fiecare lista.

Cea mai mare medie este 12 000 care a rezultat la lista C, aceasta obtinand cel de al 4-lea mandat, a doua medie este a listei A, care obtine cel de al 5-lea mandat.

Daca adunam prima repartizare a mandatelor cu cea operata pe baza celei mai puternice medii vom obtine urmatoarele rezultate:

Utilizarea metodei celei mai puternice medii favorizeaza partidele mari in detrimentul celor mici.

Acest mod de scrutin a fost primul sistem proportional utilizat in istoria proceselor electorale. Este vorba de un sistem de atribuire a locurilor prin coeficient, dar de un tip extrem de particular. El a fost propus pentru prima oara de Thomas Wright Hill in anul 1821, cand votul era public, ca pe urma sa fie adaptat votului cu buletine de vot in Danemarca, in anul 1855, fiind popularizat de catre Th. Hare in 1867.

Trebuie remarcat ca metoda aceasta de vot este foarte complexa pentru organizatorii scrutinului, dar este foarte simpla pentru alegatori. Ea functioneaza in circumscriptiile cu numar relativ mic de locuri de acordat (2-5), cu candidaturi individuale. Fiecare alegator trebuie sa claseze, pe buletinul sau de vot, candidatii din circumscriptia lui electorala, in ordinea pe care o prefera, ca in cazul scrutinelor uninominale alternative. Toti candidatii care reprezinta prima preferinta si au atins coeficientul (se utilizeaza coeficientul Droop) sunt declarati alesi. Daca un candidat a depasit coeficientul, voturile sale suplimentare se impart intre ceilalti candidati conform preferintelor urmatoare ale alegatorului.

Pentru a opera repartitia surplusului de voturi care depaseste coeficientul unui candidat ales, pentru ceilalti candidati ramasi in cursa electorala, se calculeaza proportia preferintelor urmatoare in favoarea candidatilor ramasi in cursa pe ansamblul de voturi ale candidatului ales, proportionalitate care se aplica apoi si surplusului de voturi care depasesc coeficientul, pe care l-a obtinut cel ales. Daca in urma numararii voturilor, nici un candidat nu a putut obtine un numar de voturi suficient, care sa egaleze coeficientul si mai sunt locuri de acordat, se elimina candidatul de pe ultimul loc, repartizandu-se voturile sale intre ceilalti candidati, tinand seama de preferintele urmatoare de pe buletinele de vot ale acestui candidat care va fi eliminat.

In acest mod se pot pierde voturi (netransferabile), deoarece alegatorii nu pot fi obligati sa indice mai mult de o preferinta, pentru ca buletinele lor sa fie valabile. Dar in final raman doi candidati pentru un singur loc si il primeste acela care are mai multe voturi repartizate, chiar daca nu atinge coeficientul.

Acest sistem permite respectarea candidaturilor individuale si incurajeaza partidele sa afiseze aliantele lor in fata alegatorilor, dand semnale pentru preferintele de urmat.

asigura alegatorul, spre deosebire de sistemele proportionale de lista, ca votul sau pentru un candidat nu va servi la alegerea unui candidat al aceluiasi partid, dar pe care nu-l doreste;

permite alegatorului sa exprime un vot "transversal", selectionand candidatii din partide diferite, dar care au aceeasi pozitie intr-o problema foarte importanta pentru el.

Calitatile acestui mod de scrutin explica sustinerea sa viguroasa de catre proportionalistii din lumea anglo-saxona, cu toate dificultatile de aplicare.

In cadrul scrutinului proportional de lista sunt posibile doua tipuri de solutii: metoda resturilor cele mai puternice (Hamilton 1792) si metoda mediei celei mai puternice (Jefferson 1792).

Pentru aceasta metoda se utilizeaza coeficientul simplu, iar pentru locurile neatribuite se utilizeaza regula resturilor cele mai puternice.

Aceasta metoda este favorabila partidelor mici, dar prezinta un inconvenient din cauza unor paradoxuri cauzate de calculele matematice. Aceste paradoxuri provin din evolutia deseori capricioasa a resturilor. Aceste resturi de voturi migreaza de la un partid la altul ducand la rezultate absurde din punct de vedere politic. Astfel, daca in turul urmator partidul de pe primul loc pierde un anumit numar de voturi isi poate pastra mandatele, iar partidul care castiga un anumit numar de voturi poate pierde orice sansa de a obtine un loc eligibil.

In cazul in care avem o circumscriptie cu 4 locuri partidul cu cele mai putine voturi poate si obtine un loc, dar daca circumscriptia castiga un loc suplimentar trecand la 5 locuri eligibile, ne gasim in situatia de mai sus, cand cu aceeasi repartitie a voturilor partidul de pe ultimul loc nu mai obtine nici un loc, ceea ce este absurd.

Acest ultim tip de paradox este cunoscut in Statele Unite ale Americii sub numele de "paradoxul de Alabama". Aceasta metoda a fost aplicata intre 1850 si 1900 pentru repartitia intre state a locurilor din Camera Reprezentantilor. Dupa recensamantul din 1880, serviciile din Congres au descoperit ca reprezentarea statului Alabama risca sa fie amputata din cauza acestui fenomen .

Inmultirea acestui tip de probleme si protestele energice ale alesilor care blestemau matematicienii partizani ai acestui sistem, "aceasta crima pe care ei indraznesc sa o numeasca paradox", au dus la abandonarea sistemului.

Cu toate acestea, acest sistem este adeseori utilizat pentru repartitia locurilor intre partidele politice. Acest sistem este unul dintre cele mai putin defavorabile pentru micile liste. Cand se totalizeaza la nivelul intregii tari rezultatele in voturi si locuri, se dovedeste a fi unul din cele mai juste sisteme. La acest moment, sistemul este utilizat in numeroase tari din America Latina, ca si in Lichtenstein si Cipru.

La aceasta metoda se aplica coeficientul simplu si fiecare loc neatribuit este afectat succesiv fiecarei liste, adaugandu-se locurilor deja obtinute. Se calculeaza pentru fiecare lista raportul voturi/locuri. Locul este atribuit acelei liste care are cea mai mare medie de voturi pe loc. Pentru a ilustra metoda celui mai puternic rest putem spune ca aceasta favorizeaza net partidele mari care obtin locuri, in timp ce partidele de pe ultimul loc nu obtin nici macar un loc.

Aceasta metoda proportionala a fost folosita in Belgia pana in 1919 si in Franta, in cadrul departamentelor in 1945-1946 si 1986. Acum aceasta metoda este utilizata in Spania, Portugalia, Islanda, Israel, Olanda, Finlanda, Turcia, Argentina, Republica Dominicana, Uruguay, Venezuela, precum si in cele mai noi democratii ale Europei de Est: Romania, Bulgaria si Estonia.

In Spania, in cadrul circumscriptiilor de slaba magnitudine, cu o medie de 5 locuri eligibile, acest mod de scrutin acorda un avantaj considerabil marilor partide, asa cum o arata rezultatele alegerilor. Dar, nu toate partidele mici (partide ale minoritatilor nationale) sunt defavorizate, care datorita fortei locale pot, prin acest joc electoral, sa obtina mai multe locuri decat ar fi sperat.

Principiul general al acestor metode consta in a diviza succesiv numarul de voturi obtinute de fiecare lista din circumscriptie printr-o seria de numere, denumite divizori. Locurile sunt atribuite listelor in ordinea celor mai mari numere obtinute dupa aceasta operatie.

Este o alta reprezentare, absolut echivalenta a metodei celei mai puternice medii. Prin aceasta metoda propusa de Victor d'Hondt, seria divizorilor este suita numerelor intregi: 1, 2, 3, 4, .

Se poate observa ca prin aceasta metoda a divizorilor (cea mai simpla cu putinta), numerele obtinute de fiecare partid corespund mediei voturilor pe locuri, atunci cand acestea le sunt succesiv fictiv acordate. Locurile sunt acordate conform celei mai puternice medii, fiind o situatie echivalenta cu cea a metodei mediei celei mai puternice (metoda Jefferson) favorabila partidelor mari.

Nici aceasta metoda nu este scutita de paradoxuri, fiind asemanatoare cu metoda resturilor cele mai puternice in acest caz.

Presupunem ca in Circumscriptia electorala nr. 10 sunt de atribuit 5 locuri (mandate).

In acest sistem este necesar sa se imparta voturile obtinute din fiecare lista la 1, 2, 3, 4, etc., pana la numarul de deputati de ales, in cazul nostru pana la cifra 5. Rezultatele sunt urmatoarele:

Aceasta metoda a fost propusa in anul 1910 de catre matematicianul francez Sainte-Lagüe utilizeaza ca divizori numere impare: 1, 3, 5, 7 . .

Prin aceasta metoda partidele mici sunt mai putin dezavantajate si nici nu prezinta paradoxurile matematic ale metodei celor mai mari resturi, trebuind intotdeauna preferata acesteia. Este cea mai adecvata metoda pentru repartitia locurilor unei adunari in cadrul unitatilor geografice (state federale, departamente) pentru ca nu defavorizeaza unitatile administrative mici.

Totusi, unii au considerat-o ca pe o metoda prea favorabila partidelor mici, si au preferat sa o modifice, seria de divizori devenind: 1,4; 3; 5 . .. Prin aceasta modificare a primului divizor este mai dificila obtinerea unui loc de catre un partid mic, care-l pierde in favoarea unuia mai puternic. Aceasta metoda este mai favorabila partidelor mijlocii, chiar daca le dezavantajeaza pe cele mici.

Modificarea primului divizor face mai dificila obtinerea unui loc de catre un partid mic.

Diferentele sensibile rezultate din atribuirea locurilor prin metodele descrise mai sus si care sunt atat de apropiate intre ele ne arata importanta alegerii metodei utilizate in alegeri, dincolo de simpla denumire de reprezentare proportionala.

In unele sisteme electorale proportionale, pentru a permite participarea la repartizarea locurilor, s-a fixat un prag national sau de circumscriptie, in general fixat in procente din voturile exprimate. Acest prag este de 5 % la nivel national in Germania, Romania, de 4% in Suedia la nivel national sau de 12% in circumscriptii, de 3% in circumscriptii in Spania, de 3% la nivel national in Grecia, de 1% in Israel, de 8% in Liechtenstein si e 12,5% in circumscriptii in Sri Lanka. Efectele pragurilor pot fi foarte importante si intr-o oarecare maniera pot aduce atingere reprezentativitatii din adunare.

A fost creat pentru a corecta dezavantajele reprezentarii proportionale, evitand dispersia politico-electorala exagerata.

In cazul dispersiei electorale, cum a fost si este cazul in tarile foste comuniste din Europa de Est, daca o formatiune sau formatiuni politice nu depasesc pragul electoral se poate ajunge la situatia in care pot fi eliminate foarte multe procente din voturile exprimate de sustinatorii acestor partide si, astfel, o mare parte din voturi sa fie lipsite de orice reprezentare in Adunare. De aceea, s-a luat masura stabilirii a unui prag electoral pentru partide si unul superior pentru aliantele de partide.

Acelasi mod de scrutin poate avea efecte foarte diferite in functie de tara unde este aplicat, in tarile occidentale pragul de 4% sau 5% neducand niciodata la indepartarea de la reprezentare a unei proportii atat de mari de voturi exprimate.

Sistemul reprezentarii proportionale are ca avantaje aproape toate insuficientele inregistrate in sistemul majoritar, printre care:

Accentueaza utilitatea voturilor, intrucat toate voturile exprimate sunt luate in considerare;

Duce la un raport just intre procentul voturilor obtinute si mandatele atribuite;

Permite si implica anumite conditionari legate de realizarea unui procent minim (prag electoral) ce trebuie obtinut la nivel national sau de circumscriptie;

Preintampina aranjamentele si speculatiile determinate de organizarea unui al doilea tur de scrutin;

Favorizeaza multipartidismul, indiferent de marimea partidelor, precum si independenta acestora;

Realizeaza o fotografie a realitatii, oricat de diversa ar fi aceasta, exprimand diferitele tendinte si curente de opinie, ceea ce reprezinta de fapt chiar una dintre functiile scrutinului.

Caracterul programatic - reprezentarea proportionala este un scrutin al ideilor, al programelor partidelor politice si nu al unor indivizi, ca in cazul scrutinului majoritar uninominal.

Stimuleaza partidele politice sa desfasoare campanii electorale active in toate zonele tarii; acest lucru contrasteaza cu sistemele majoritare in care partidele au tendinta de a se concentra in cateva circumscriptii competitive si de a neglija circumscriptiile in care ele sunt fie prea slab reprezentate, fie suficient de puternice.

Dezavantajele pe care le prezinta acest sistem sunt indeajuns de importante pentru a-l impiedica sa fie un sistem infailibil:

Este un scrutin de lista, alegatorul nu-si poate exprima optiunea pentru un anume candidat, ci pentru partidul din care acesta face parte, indiferent de calitatile personale ale celorlalti candidati inscrisi pe lista acestuia.

Sufragiul nu marcheaza manifestarea vointei nationale, aceasta fiind realizata printr-un proces de mediere si coalizare a partidelor politice, indiferent de rezultatul alegerilor.

Majoritatea parlamentara este conjucturala, neomogena, artificiala si precara, ceea ce sporeste dificultatile actiunii guvernamentale si accentueaza instabilitatea sprijinului acordat acestuia;

Majoritatea parlamentara si Guvernul sunt produsul si reflectarea unor contradictii, ajungandu-se la un "regim de iresponsabilitate", caci astfel dispare responsabilitatea partidelor in fata celor care l-au votat;

Favorizeaza partidele extremiste mici, dar cu ambitii mari, puternic reprezentate de liderii lor, care iti aroga uneori exclusivitatea adevarului politic,

Operatiunile de impartire a voturilor si de atribuire a mandatelor presupune calcule si operatiuni la nivel national si local greu de inteles de catre alegatorii lor.

Intocmirea listelor electorale de candidati de catre partide - aceste liste sunt rezultatul conducerilor partidelor care detin astfel cheia alegerilor; vechimea in partid, disciplina, ardoarea militanta a candidatilor sunt apreciate de conducerea partidului, care poate sa isi propulseze pe liste pe cei pe care ii apreciaza, eliminand eventualele dizidente democratice.

In concluzie, am putea spune ca acest sistem al reprezentarii proportionale nu este suficient de bine slefuit pentru a raspunde tuturor cerintelor societatii actuale.

Sistemele electorale mixte rezulta din combinarea sistemului majoritar cu reprezentarea proportionala. Aceste moduri de scrutin sunt utilizate rar, ele fiind adesea criticate pentru complexitatea lor.

In doctrina, se subliniaza complexitatea si dificultatea sistemelor electorale mixte.

Scopul utilizarii acestui sistem a fost acela de a "sub-reprezenta" partidele considerate ca extremiste sau cele opuse regimului si de a "supra-reprezenta" partidele care alcatuiesc cea de a "treia forta".

Acest sistem este cunoscut si sub denumirea de "sistemul reprezentarii proportionale personalizate". Acest sistem rezulta din cumularea scrutinului majoritar cu cel al reprezentarii proportionale. Fiecare alegator dispune de doua buletine: cu primul, pe baza scrutinului uninominal majoritar, desemneaza un deputat pentru circumscriptia sa; cu cel de al doilea, pe baza scrutinului reprezentarii proportionale, el se pronunta pentru un partid. Rezulta astfel doua categorii de deputati: deputati alesi in fiecare circumscriptie si deputati alesi pe listele nationale prezentate de fiecare partid.

Daca se intampla ca numarul mandatelor obtinute in circumscriptiile de scrutin majoritar sa fie mai mare ca cel rezultat din aplicarea reprezentarii proportionale, diferenta respectiva nu se anuleaza ci, cu valoarea ei, se suplimenteaza numarul deputatilor din Bundestag.

Giovani Sartori considera ca sistemul german este un sistem mixt in termenii criteriilor de votare, dar nu si in termenii rezultatului, care este proportional pentru intregul Bundestag. Un adevarat sistem mixt este, sustine autorul, un sistem in cadrul caruia compozitia parlamentarilor reflecta o proportie contrabalansata de o disproportie.

Fara referire la procente aceste cuplari majoritar si proportional sunt considerate "o casatorie nereusita", o solutie contraproductiva. In cazul alegerilor din Rusia, orice sistem electoral ar fi produs rezultate extravagante.

Giovani Sartori face distinctia intre sistemele semi-mixte - pentru ca sunt majoritar-proportionale la intrare, dar nu si la iesire - si sistemele mixte-mixte, care sunt majoritar proportionale si ca rezultat, si ca distributie a locurilor. Modelul sistemelor semi-mixte provine din Germania, al carei sistem este numit si "proportional personalizat" sau "mixed-proportional".

In orice tara, trecerea de la deschiderea proportionalismului la stramtorile sistemului majoritar traumatizeaza interese si obiceiuri consolidate.

Tarile al caror sistem este asemanator cu cel al Germaniei sunt Noua Zeelanda si Venezuela. Mai exista o varietate de sisteme mixte (semi-mixte) care includ Albania, Bolivia, Coreea de Sud, Croatia, Estonia, Lituania, Mexic, Ungaria, Taiwan.

In doctrina au fost evidentiate si alte variante ale sistemelor electorale mixte: modurile de scrutin mixte geografic, scrutinul mixt care imbina scrutinul uninominal si scrutinul proportional prin compensare, cele care imbina votul unic si reprezentarea proportionala, etc.

Efectele modului de scrutin mixt este rezultatul unui amestec de efecte ale scrutinelor "pure" care sunt utilizate.

Aceste moduri de scrutin sunt singurele care garanteaza efectiv invingatorului dispunerea de o majoritate absoluta a locurilor din adunare.

DELEANU Ion, Institutii si proceduri constitutionale, Ed. Servo-Sat, Arad, 2001, pag. 112-116.

DUCULESCU Victor, CALINOIU Constanta, DUCULESCU Georgeta, Tratat de teorie si practica parlamentara, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2001, vol. I, pag. 302-303.

IANCU Gheorghe, Sistemul electoral, Monitorul Oficial, Bucuresti, 1998, pag. 43-66.

IONESCU Cristian, Tratat de drept constitutional contemporan, Ed. All Beck, Bucuresti, 2003, pag. 321-324.

MARTIN Pierre, Sistemele electorale si modurile de scrutin, Ed. Monitorul Oficial, Bucuresti, 1999, pag. 39-90.

TANASESCU Simina, DEACONU Stefan, Drept constitutional si institutii politice, Caiet de seminarii, Ed. All Beck, Bucuresti, 2002, pag. 87-99.

SARTORI Giovani, Ingineria constitutionala comparata, MEDITERANA 2000, Bucuresti, 2002, pag. 15-41.

DEACONU Stefan, Avantajele si dezavantajele diferitelor sisteme electorale, in Revista Dreptul nr. 3/2000.

LECLERCQ Claude, Droit constitutionnel et institutions politiques, Litec, Paris, 1999, pag. 190 - 192.

PACTET Pierre, Institutions politiques. Droit constitutionnel, Armand Colin, Paris, 2000, pag. 98-107.

HAMON Francis, TROPER Michel, Droit constitutionnel, Paris, L.G.D.J., 2003, pag. 154-160.

TEMA DE REFLECTIE

Argumentati adeziunea majoritatii electoratului pentru scrutinul majoritar uninominal.

MODELE DE TESTE

1. Bifati afirmatia corecta: Prin procedeul "amestecarii" (le panachage) se intelege:

libertatea alegatorului de a alcatui el insusi lista, retinand candidati din mai multe liste prezentate.

libertatea alegatorului de a modifica ordinea candidatilor din lista prezentata.

libertatea alegatorului de a alcatui el insusi lista, retinand candidati din mai multe liste prezentate.

libertatea alegatorului de a modifica ordinea candidatilor din lista prezentata.

RASPUNSURI SI COMENTARII LA TESTE

1. Prin procedeul "amestecarii" i se lasa alegatorului libertatea sa alcatuiasca el insusi lista, retinand candidati din mai multe liste prezentate.

2. Putem evidentia drept avantaje ale scrutinului uninominal: asigura o mai buna cunoastere de catre alegator a celui ales; cel ales isi poate mai usor sustine ideile si programul sau lansat in campania electorala; este un sistem care in conditiile unei democratii bipartide avantajeaza partidele mari.

3. Prin procedeul votului preferential se ofera libertatea alegatorului de a modifica ordinea candidatilor din lista prezentata.

4. Sistemul RP poate prezenta o serie de dezavantaje: presupune ruperea legaturii intre alesi si alegatori, prin votarea unei liste; favorizeaza partidele extremiste mici, dar cu ambitii mari, puternic reprezentate de liderii lor; sufragiul nu marcheaza manifestarea vointei nationale; etc.

CAPITOLUL 4

ALEGERILE IN ROMANIA

In istoria dreptului public romanesc, cucerirea drepturilor si libertatilor individuale, crearea institutiilor juridice nationale, a fost lenta in raport cu ritmul general al miscarilor similare din Europa, din cauza necontenitelor amenintari externe care veneau din partea Turciei si a tarilor vecine.

Organizarea politica si constitutionala a Romaniei realizata prin Statut este importanta deoarece:

Se tine seama de realitatile sociale romanesti si de posibilitatile de a se infaptui solutiile cele mai potrivite cerintelor romanesti;

Statutul rezuma manifestarea liberei vointe a poporului roman de a-si da o organizare nationala potrivit realitatilor romanesti.

Prin natura lui juridica, prin caracterul sistemului de norme caruia i s-a dat expresie, prin continutul sau, Statutul a fost considerat un act politico-juridic cu valoarea unei Constitutii.

Potrivit Statutului, puterea legiuitoare "se exercita colectiv de Domn, de Adunarea Ponderatrice (numita si Corp Ponderator ori Senat) si de Adunarea Electiva". Deputatii Adunari Elective se alegeau conform legii electorale (numita si asezamant electoral), anexata Statutului si aprobata prin plebiscit.

Deputatii Adunarii Elective erau alesi prin scrutin de doua grade: de alegatorii care votau direct, precum si de cei care votau indirect.

Alegatori indirecti erau toti romanii care, dupa legea comunala erau alegatori in consiliile comunale si plateau statului un anumit impozit, variind, dupa categorii, intre 48 si 100 de piastri.

Alegatori directi erau numai aceia care dovedeau existenta unui venit de 100 de galbeni, platind un impozit la stat de 4 galbeni.

Erau scutiti de cens si puteau vota ca alegatori directi, daca intruneau si celelalte conditii cerute, preotii, profesorii academiilor si liceelor, doctorii si licentiatii diferitelor facultati, inginerii, arhitectii, cu diplome eliberate sau recunoscute de guvern, institutorii scolilor publice, ca si conducatorii caselor de educatie privata, recunoscute de Guvern.

Functionarii civili si militarii retrasi din serviciu puteau fi desemnati alegatori directi daca dovedeau ca primesc o pensie de retragere anuala de cel putin trei mii de lei.

Cat priveste conditiile pentru a fi ales deputat, art. 8 din lege stabilea urmatoarele:

Sa fie alegator si sa plateasca un cens de eligibilitate. Acest cens se stabilea provizoriu la un venit de 200 de galbeni. Erau scutiti de acest cens cei care au ocupat inainte functii de stat, ofiterii superiori in retragere, profesorii si toti cei care exercitasera profesiuni liberale corespunzatoare.

Alegatorii indirecti isi exercitau votul lor in colectiv, prin desemnarea unui alegator direct. Orice comuna care numara 50 de alegatori indirecti alegea un alegator direct. Impartirea alegatorilor in colegii este desfiintata, cu o singura exceptie a colegiilor oraselor si judetelor care se pastra. Votul pentru alegerea alegatorilor directi era public. Votul pentru alegerea deputatilor avea caracter secret. Alegerea se facea cu majoritatea absoluta a voturilor exprimate si ramase valabile.

Corpul Ponderator (Senatul) era constituit din mitropoliti, episcopii eparhioti, intaiul Presedinte al Curtii de Casatie, cel mai vechi dintre generalii in activitate si alti 64 de membri numiti de Domn, din care jumatate erau desemnati dintre persoanele care au exercitat cele mai inalte functii in stat ori care puteau justifica un venit anual de 800 de galbeni, iar jumatate proveneau dintre consilierii judeteni, cate 3 din fiecare district. Presedintele Senatului era de drept Mitropolitul primat, al carui vot - in caz de impartire a voturilor - era hotarator. Cei 64 de membri numiti de Domn se reinnoiau din 3 in 3 ani cu cate o jumatate, putand fi numiti din nou, cei inlocuiti pastrandu-si mandatul pana la instalarea celor nou numiti.

Legea prevedea penalitati in caz de frauda electorala, de abuzuri, de falsificari de liste si buletine de vot. Actiunea penala in aceste cazuri se punea in miscare de catre Ministerul Public

Constitutia din 1866 este prima Constitutie propriu-zisa a Statului roman, ea fiind stabilita, deliberata, votata si pusa in vigoare de Natiunea romana fara vreo patronare sau invocare a vreunei Puteri straine.

Constitutia a inaugurat un nou ciclu constitutional in istoria politica a statului roman. Introducerea regimului parlamentar democratic, consfintirea unei game largi de drepturi si de libertati publice, proclamarea principiului separatiei puterilor, consacrarea monarhiei ereditare, modernizarea in lumina principiilor constitutionale a intregii administratii publice centrale si locale reprezinta trasaturi definitorii ale acestui prim ciclu constitutional.

Desi a fost considerata una din cele mai liberale constitutii din Europa, sistemul electoral introdus, bazat pe un cens de avere ridicat, a favorizat paturile sociale privilegiate - marii mosieri conservatori si varfurile burgheziei liberale.

Constitutia statueaza sistemul bicameral, pastrandu-se, astfel, cea de a doua Camera (Senatul, introdus de Alexandru Ioan Cuza).

Membrii Parlamentului (Reprezentanta Nationala) reprezentau Natiunea, iar nu judetul sau localitatea care i-a numit.

Adunarea Deputatilor - prima Camera legislativa - se compunea din deputati alesi; corpul electoral fiind impartit in fiecare judet in 3 colegii:

Primul colegiu era compus din toti cei care, indeplinind conditiile cerute de lege, aveau un venit de cel putin 1200 de lei (dispozitie ce a fost modificata prin Legea electorala din iunie 1884, suma de bani micsorandu-se la 1000 de lei);

Al doilea colegiu era format din care aveau domiciliul sau resedinta in orase si plateau catre stat o dare anuala directa de cel putin 20 de lei. Erau scutiti de plata censului la acest colegiu: profesiunile liberale, ofiterii in retragere, pensionarii statului, cei care au absolvit cel putin invatamantul primar;

Din colegiul trei faceau parte toti cei care nu erau alegatori in colegiul intai sau in cel de al doilea si care plateau o dare cat de mica catre stat.

Pentru a fi alegator, legea electorala din 1884 in art. 16 stipula urmatoarele conditii:

Indeplinirea conditiilor pentru a face parte intr-unul din colegiile evidentiate mai sus.

Constitutia din 1866 in art. 65 stabilea conditiile pentru a fi eligibil la Adunarea Deputatilor:

Din primul colegiu faceau parte cei care aveau un venit de cel putin 2000 de lei anual, o dispensa fiind acordata urmatoarelor categorii:

Fostii si actualii presedinti sau vicepresedinti ai uneia din Camerele legiuitoare;

Fostii si actualii deputati si senatori, care au facut parte din doua legislaturi;

Generalii si coloneii si cei care aveau un grad asimilat cu cel de general sau colonel;

Fostii sau actualii membri sau presedinti de Curte, procurori-generali pe langa Curtile de apel, dar si cei de la Curtea de Casatie;

Aceia care aveau diploma de doctor sau de licentiat in orice specialitate si care si-au exercitat profesia timp de 6 ani;

Din colegiul al doilea faceau parte toti alegatorii directi din orase si din comunele rurale, care aveau un venit de la 2000 de lei in jos pana la 800, precum si comerciantii si industriasii care plateau o patenta de clasa I sau a II-a. Erau dispensati de cens in acest colegiu urmatoarele persoane:

Ceai care aveau o diploma de doctor de orice specialitate sau un alt titlu echivalent cu acela de doctor, ce provenea de la scolile speciale superioare;

Universitatile din Bucuresti si Iasi trimiteau fiecare cate un membru in Senat, ales de catre profesorii din cele doua universitati.

Mostenitorul Tronului la varsta de 18 ani, insa el nu avea drept de vot decat de la varsta de 25 de ani;

Membrii Senatului erau numiti pe o perioada de 8 ani si se reinnoiau jumatate la fiecare 4 ani, prin tragere la sorti.

Pentru a fi eligibil pentru Senat, Legea electorala din 1884 prevedea urmatoarele conditii pentru candidat:

Fata de statutul Dezvoltator al Conventiei de la Paris, prevederile Constitutiei din 1866 privitoare la componenta Senatului s-au dovedit a fi mai democratice prin excluderea prerogativei Domnului de a numi un anumit numar de senatori.

Legea electorala stabilea si anumite incapacitati pentru acele doua categorii: alegatori si eligibili. Astfel, nu puteau fi alegatori: cersetorii, cei pusi sub interdictie judecatoreasca, cei care se aflau in stare de faliment, servitorii cu simbrie. De asemenea, erau considerati nedemni cei condamnati pentru crime sau pentru anumite delicte prevazute in Codul penal, cei care detineau case de prostitutie sau jocuri de noroc.

Prin Legea din 29 iunie 1917, Constitutia este modificata in ceea ce priveste problema rurala (art. 19) si privitor la drepturile electorale (art. 57 si art. 67).

Un pas important in societatea democratica romaneasca din acea perioada este realizat prin aceasta modificare si anume, introducerea votului universal. Art. 57 din lege prevedea: " Adunarea Deputatilor se compune din deputati alesi de catre cetateni romani majori, prin votul universal, egal, direct, obligatoriu si cu scrutin secret pe baza reprezentarii proportionale."

Contextul istoric, social si politic impuneau adoptarea unui nou act fundamental care sa reliefeze schimbarile profunde, produse in viata poporului roman.

Constitutia adoptata in 1923 a marcat un nou ciclu constitutional in viata societatii romanesti, introducand o serie de principii noi fata de cea din 1866 si anume: a consacrat caracterul national si unitar al statului roman, a inscris votul universal, a instituit o nou institutie - Consiliul Legislativ, a conceput drepturile cetatenesti ca functii sociale, a instituit principiul legalitatii si domnia legii, etc.

Gama drepturilor si libertatilor fundamentale a fost preluata in intregime din Constitutia din 1866, insa unele dintre ele au suferit modificari importante. Astfel, art. 5 a adaugat la sfera libertatilor si libertatea de asociere, precizand in cuprinsul aceluiasi articol ca de drepturile si libertatile respective se bucurau "romanii, fara deosebire de origine etnica, de limba sau de religie".

Constitutia face o precizare importanta cu privire la drepturile politice si anume: "legi speciale vor determina conditiile in care femeile pot avea exercitiul drepturilor politice", in timp ce drepturile civile ale femeilor urmau a fi stabilite pe baza deplinei egalitati a celor doua sexe. Exercitiul drepturilor politice era restrans si de conditia cetateniei: "numai naturalizarea aseamana pe strain cu Romanul pentru exercitarea drepturilor politice" (art. 7 alin. 2 din Constitutie).

Constitutia din 1923 a pastrat organizarea bicamerala a Parlamentului, in ciuda puternicelor critici aduse de Partidul Taranesc Senatului, considerat ca un "corp strain", care contravenea traditiilor anterioare reformei introduse de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Parlamentul (Reprezentarea Nationala) era format din Adunarea Deputatilor si Senat.

Adunarea Deputatilor se compunea din deputati alesi de cetatenii romani, majori, prin vot universal, direct obligatoriu si secret. Pentru a fi eligibil la Adunarea Deputatilor trebuiau intrunite urmatoarele conditii de catre candidat:

Doar cetatenii romani in varsta de 40 de ani puteau alege senatorii. Membrii alesi in consiliile judetene, urbane si rurale, intruniti intr-un singur colegiu alegeau cate un senator in fiecare judet. De asemenea, membrii camerelor de comert, de industrie si agricultura, intruniti in colegii separate, alegeau cate un senator de fiecare categorie si pentru fiecare circumscriptie electorala. Fiecare universitate alegea, prin votul profesorilor sai, un senator.

Mostenitorul Tronului de la varsta de 18 ani, insa acesta nu dispunea de drept de vot decat de la varsta de 25 de ani;

Capii confesiunilor recunoscute de stat, precum si reprezentantul superior religios al musulmanilor din Regat;

Potrivit dispozitiilor constitutionale (art. 73) deveneau senatori de drept fostii inalti functionari ai statului ( fostii presedinti ai Corpurilor legiuitoare, fostii senatori si deputati, fostii presedinti ai Inaltei Curtii de Casatie si Justitie, generalii de rezerva si in retragere, etc.).

Nedemnitatile, incapacitatile electorale, dar si procedura alegerilor urmau a fi stabilite printr-o lege electorala ulterioara.

Acest ciclul constitutional este marcat de adoptarea Constitutiei carliste din 27 februarie 1938 si repunerea in vigoare, cu unele rezerve a Constitutiei din 1923, la 31 august 1944, moment care a marcat inceputul unei involutii constitutionale a Romaniei, accentuata spre finele anului 1947 de blocarea mecanismelor constitutionale.

In aceasta perioada, Romania s-a confruntat pe plan intern si extern cu fenomene de instabilitate si schimbarea sferelor de influenta, fiind nevoita sa-si adapteze cadrul constitutional si mecanismele de conducere politica la noile realitati.

Constitutia din 1938 prevedea concentrarea puterii politice in mainile Regelui: "Puterea legislativa se exercita de Rege prin Reprezentatiunea Nationala care se imparte in doua Adunari: Senatul si Adunarea Deputatilor" - art. 31 alin. 1.

Adunarea Deputatilor se compunea din deputati alesi de cetateni romani, care au varsta de 30 de ani impliniti si care practicau o indeletnicire din urmatoarele trei categorii:

Majoratul electoral este ridicat deci, la 30 de ani pentru a se evita manipularea tineretului in campania electorala de catre Garda de Fier. Totodata, electoratul este distribuit in trei categorii, potrivit unor criterii profesionale.

Constitutia din 1938 a facut un pas inapoi in ceea ce priveste exercitiul vietii democratice prin introducerea votului pe colegii, inlaturand astfel, caracterul universal al votului.

Senatul se compunea din senatori numiti de Rege, senatori de drept (Mostenitorul Tronului, toti Principii familiei regale, majori, episcopii eparhioti, etc.) si senatori alesi prin vot obligatoriu si secret, pe baza scrutinului uninominal. Proportia senatorilor numiti, in raport cu cei alesi, era de jumatate. Mandatul senatorilor de drept inceta odata cu calitatea sau demnitatea in virtutea careia il detineau. Mandatul senatorilor alesi si a celor numiti era de 9 ani. Mandatul senatorilor alesi se reinnoia din 3 in 3 ani, in proportie de o treime.

Prin Legea electorala din 9 mai 1939 se prevedea ca au drept de vot doar cetatenii romani, atat femei, cat si barbati, care aveau varsta de cel putin 30 de ani impliniti, erau stiutori de carte si practicau una din indeletnicirile expres prevazute de lege.

Catre sfarsitul anului 1940, Romania se afla intr-o grava criza politica interna si externa. Regele Carol al II-lea, in data de 5 septembrie 1940 suspenda Constitutia din 1938, care reprezenta baza regimului sau, dizolvand in acelasi timp si cele doua adunari legiuitoare.

In perioada 1940-1944 o serie de acte constitutionale au stat la baza ordinii juridice in statul roman (Decretul-lege pentru apararea ordinii politice unice si totalitare a Statului Roman din 22 iunie 1940; Decretul Regal pentru formarea unui nou Guvern din 5 septembrie 1940; Decretul-lege privitor la reglementarea succesiunii la Tronul Romaniei a Marelui Voievod Mihai din 6 septembrie 1940; Decretul Regal pentru investirea cu depline puteri in stat a generalului Ion Antonescu din 8 septembrie 1940; Decretul Regal prin care statul Roman devine stat national legionar din 14 septembrie 1940;)

Regimul politic autoritar condus de generalul Ion Antonescu a fost inlaturat la 23 august 1944 prin arestarea acestuia. Devenea, astfel, iminenta instituirea unui nou cadru constitutional, necesar organizarii si exercitarii puterii. Convocarea unei Adunari Constituante care sa realizeze acest deziderat nu era posibila deoarece Corpurile legiuitoare fusesera desfiintate de Carol al II-lea, situatie care a determinat alegerea unei solutii inedite, si anume: repunerea in vigoare a unor dispozitii constitutionale anterioare. In aceste conditii, in baza Jurnalului Consiliului de Ministri nr. 570 din 30 august 1944, s-a semnat Decretul-lege nr. 1626 din 31 august 1944, prin care s-a repus in vigoare, cu unele rezerve (acestea vizau indeosebi puterea legislativa: "pana la organizarea Reprezentantei nationale, puterea legislativa se exercita de Rege, la propunerea Consiliului de Ministri'), Constitutia din 1923.

In perioada 1944 - 1947, Romania a cunoscut o involutie constitutionala. In mai 1946, guvernul Groza facea publice anteproiectele decretelor pentru organizarea Reprezentantei nationale si pentru alegerea deputatilor (Legea electorala). Partidul Comunist considera inlaturarea celei de a doua Camere(Senatul) - un act "democratic".

In 15 iulie 1946 a fost adoptat Decretul nr. 2218 privind exercitarea puterii legislative, act prin care se puneau bazele Parlamentului unicameral: "Reprezentanta Nationala se organizeaza intr-un singur corp: Adunarea deputatilor" - art. 1 alin 2.

Alegerea deputatilor se realiza de catre cetatenii romani in varsta de cel putin 21 de ani impliniti, prin vot universal, egal, direct si secret, pe baza scrutinului de lista si a reprezentarii proportionale. Decretul stipula ca femeile au drept de vot si pot fi alese in Adunarea Deputatilor in aceleasi conditii ca si barbatii. Pentru a fi eligibil, dispozitiile decretului prevedeau drept conditii: varsta de cel putin 25 de ani impliniti, cetatenia romana si domiciliul in Romania.

Dispozitiile Decretului nr. 2218 au fost completate de cele ale Decretului nr. 2219 din 1946 privind alegerile pentru Adunarea Deputatilor. Prin acest decret se stipula ca cei care au dobandit cetatenia romana prin naturalizare nu aveau drept de vot si nu puteau fi alesi in Adunare decat dupa 6 ani de la data naturalizarii. Militarii activi si membrii Corpului judecatoresc nu puteau fi alesi in Adunarea Deputatilor.

Decretul prevedea o categorie larga de nedemni de a fi alegatori sau alesi: cei condamnati pentru crime sau pentru anumite infractiuni prevazute de Codul penal, cei condamnati ca fiind vinovati de dezastrul tarii sau de crime de razboi, cei condamnati la pierderea drepturilor politice pe timpul prevazut in hotararea judecatoreasca, cei care au candidat pe listele partidelor "Totul pentru Tara, si "National Crestin" pentru alegerile parlamentare precum si membrii organelor de conducere si reprezentantii in parlament ai organizatiilor de orice fel pro hitleriste de tip fascist din timpul ocuparii ungare a Transilvaniei de Nord, etc.

Decretul cuprindea, de asemenea, dispozitii referitoare la registrul electoral si la certificatele de alegatori, dar si la procedura alegerilor, repartizarea mandatelor, validarea alegerilor si sanctiuni in cazul incalcarii dispozitiilor electorale prevazute de acesta (decret).

Evenimentele politice se precipita si in data de 30 decembrie 1947, Regele Mihai abdica: " . pe deplin constient de importanta actului ce fac in interesul poporului roman, ABDIC, pentru mine si pentru urmasii mei de la Tron, renuntand pentru mine si pentru ei la toate prerogativele ce le-am exercitat ca Rege al Romaniei.

Perioada studiata (1938-1947) aici, a fost perioada in care ordinea de drept, cea constitutionala s-a aplicat cel mai putin, perioada in care s-a trecut, treptat si discret, peste aceasta ordine de drept, la guvernarea comunista marxist-leninista, incheindu-se in acelasi timp domnia unei dinastii care a adus tarii numele, independenta, intregirea si votul universal.

In aceeasi zi a abdicarii Regelui se convoaca Adunarea Deputatilor si se adopta Legea nr. 363/1947 pentru constituirea statului roman in Republica Populara Romana. Pe data adoptarii legii, regimul constitutional tranzitoriu instituit la 31 august 1944, si-a incetat existenta.

La 24 februarie 1948, Adunarea Deputatilor adopta o lege (legea nr. 32) prin care stipuleaza propria dizolvare si se investeste Guvernul cu putere legislativa pana la constituirea noului Parlament. Potrivit art. 3 din lege, noul for legislativ al tarii care se va numi Marea Adunare Nationala "va elabora Constitutia Republicii Populare Romane". Potrivit aceleiasi legi, se organizeaza alegeri generale in data de 28 martie 1948.

I.5. Drepturile politice sub imperiul Constitutiilor socialiste (1948, 1952, 1965)

La 13 aprilie 1948, Marea Adunare Nationala adopta prima Constitutie socialista a tarii care a consemnat legislativ acapararea puterii politice de catre o elita a Partidului Comunist.

Legea fundamentala a introdus restrictii politice ale exercitarii drepturilor electorale, prevazand ca "nu se bucura de dreptul de vot persoanele interzise, lipsite de drepturi civile si politice si nedemne, declarate ca atare de organele in drept, conform legii" (art. 18 alin 3).

Majoratul electoral era stabilit la varsta de 18 ani, iar dreptul de a fi ales revenea celor care au implinit varsta de 23 de ani. Spre deosebire de reglementarile anterioare in materie electorala, militarii, magistratii si functionarii publici aveau dreptul de a fi alesi in toate organele statului.

Constitutia din 1948 stabilea in art. 4 ca reprezentantii poporului in toate organele puterii de stat erau raspunzatori in fata poporului si puteau fi revocati prin vointa alegatorilor, in conditiile legii.

Constitutia din 1952 nu a adus modificari esentiale in ceea ce priveste continutul principiilor inscrise in legea fundamentala din 1948, insa a reliefat un nou principiu, de esenta sovietica: rolul conducator al partidului unic.

Constitutia a rezervat un capitol special - Capitolul VIII - sistemului electoral, in care a stabilit regulile de desfasurare a alegerii deputatilor. Dispozitiile privind caracterul universal, egal, direct si secret al votului, majoratul electoral stabilit la 18 ani, dreptul de a fi eligibil de la varsta de 23 de ani, egalitatea in drepturi a femei cu barbatul cat priveste dreptul de a alege si de a fi ales in Marea Adunare Nationala, eliminarea oricarei forme de discriminare cat priveste exercitarea dreptului de vot sunt preluate din vechea reglementare constitutionala de la 1948.

Art. 101 prevedea obligativitatea deputatilor de a da socoteala in fata alegatorilor de activitatea lor si de cea a organului ales din care facea parte. De asemenea, deputatului i se putea retrage oricand mandatul, in urma hotararii majoritatii alegatorilor, in conformitate cu procedura fixata de lege. Acest lucru era cu atat mai posibil, cu cat partidul era totalitar, iar lista de candidati unica.

Legea fundamentala din 1965, denumita "constitutia socialismului victorios" a marcat o etapa distincta in organizarea constitutionala a statului socialist. Sistemul politic se baza in continuare pe monopolul partidului unic care exercita rolul conducator in intreaga societate. Marea Adunare Nationala ramane organul suprem al puterii de stat, unica autoritate legiuitoare a tarii. In anul 1974 se introduce institutia prezidentiala (modificare a Constitutiei din 1965 realizata prin Legea nr. 1/1974).

Drepturile electorale sunt consacrate in art. 25 din Constitutie. Majoratul electoral ramane stabilit la 18 ani, iar varsta de eligibilitate este de 23 de ani, pastrandu-se, de asemenea, posibilitatea revocarii deputatilor de catre cetateni. Nici de aceasta data nu se prevedea dreptul de vot pentru cetatenii straini sau apatrizi. Nici cei care aveau dubla cetatenie nu dispuneau de drepturile electorale, deoarece legislatia din acea perioada interzicea dubla cetatenie in Romania. Spre deosebire de reglementarile constitutionale anterioare (Constitutia din 1948 si cea din 1952), mandatul Marii Adunari Nationale era stabilit la 5 ani. Presedintele Republicii era ales de catre Marea Adunare Nationala pe durata legislaturii si era raspunzator in fata acesteia pentru indeplinirea atributiilor sale si pentru dezvoltarea statului.

Evenimentele din 1989 au produs modificari esentiale in viata politica romaneasca. Nucleu organizatoric, creat in acele zile fierbinti ale Revolutiei, Frontul Salvarii Nationale a adoptat Decretul-lege nr. 2 din 27 decembrie 1989 prin care s-a creat un nou organism denumit Consiliul Frontului Salvarii Nationale care era investit cu prerogative caracteristice Parlamentului, iar presedintele Consiliului era investit cu atributii de Sef al statului. Printre atributiile Consiliului se regaseste si aceea de reglementare a sistemului electoral. Decretul-lege nr. 8 din 31 decembrie 1989 pune bazele pluralismului politic, consfintind libera constituire a partidelor politice in Romania in vederea realizarii unei societati cu adevarat democratice.

Decretul-lege nr. 92 din 14 martie 1990, din punct de vedere al naturii juridice a fost un act cu caracter constitutional, nu o simpla lege electorala, de fapt, el a fost o "mini - Constitutie provizorie a perioadei guvernarii revolutionare", asa cum se exprima profesorul Antonie Iorgovan. Decretul stabilea regulile pentru alegerea noului Parlament, precum si a Presedintelui Romaniei. Se restabileste formula bicamerala a Parlamentului, alcatuit din Adunarea Deputatilor si Senat. Redactorii Decretului-lege nr. 92/1990 au urmarit sa dea un sens bicameralismului, mai exact, sa contureze un sens celei de-a doua Camere.

Atat Parlamentul cat si Presedintele Romaniei se alegeau prin vot universal, egal, direct si secret, liber exprimat. Majoratul electoral era stabilit la varsta de 18 ani. Pentru a fi ales in Adunarea Deputatilor varsta stabilita era de 21 de ani, in timp ce pentru Senat si Presedinte al Romaniei se cerea o varsta de 30 de ani. Pentru aceste demnitati publice puteau candida numai cetatenii cu domiciliul in tara, care aveau o profesiune sau ocupatie legala.

Erau exclusi de la exercitiul drepturilor electorale alienatii si debilii mintali pusi sub interdictie, precum si persoanele lipsite de drepturile electorale, pe durata stabilita prin hotararea judecatoreasca de condamnare.

Nu puteau fi alese persoanele care savarsisera abuzuri in functii politice, juridice si administrative, care au incalcat drepturile fundamentale ale omului, precum si persoanele care au organizat sau au fost instrumente ale represiunii in cadrul organelor de securitate, in vechea politie sau in militie, precum si persoanele, care potrivit legii, nu puteau face parte din partidele politice.

Scrutinul ales pentru desemnarea parlamentarilor era reprezentarea proportionala, precizandu-se, de asemenea, ca organizatiile reprezentand minoritatile nationale care nu intrunisera numarul necesar de voturi pentru a avea un mandat in Adunarea Deputatilor, aveau dreptul la un mandat de deputat.

Potrivit art. 80 din Decretul-lege nr. 92/1990, Adunarea Deputatilor si Senatul se constituiau, de drept, in Adunare Constituanta pentru adoptarea noii Constitutii a statului roman. Astfel, in sedinta din 21 noiembrie 1991 a Adunarii Constituante a fost adoptata noua Constitutie a Romaniei, care a intrat in vigoare dupa aprobarea sa prin referendum in data de 8 decembrie 1991.

Drepturile politice au fost consacrate in art. 34 si in art. 35 din Constitutie.

In sistemul nostru constitutional, cetatenii au drept de vot de la varsta de 18 ani impliniti pana in ziua alegerilor inclusiv, daca sunt in deplinatatea facultatilor mintale si au aptitudinea morala de a vota. Varsta minima de 18 ani permite o larga participare la vot a tinerilor, ea fiind varsta la care o persoana are maturitatea politica necesara exercitarii dreptului de vot. La aceasta varsta persoana capata capacitatea electorala care este un aspect al capacitatii de drept constitutional.

Deplinatatea facultatilor mintale este o conditie fireasca, elementara, si de aceea Constitutia nu acorda drept de vot debililor sau alienatilor mintali pusi sub interdictie prin hotarare judecatoreasca. Astfel se realizeaza o dubla protectie juridica, atat a persoanelor in cauza, cat si a intregii societati, actul votarii implicand responsabilitatea alegerii facute. Cat priveste aptitudinea morala de a vota, Constitutia stabileste ca nu o au persoanele condamnate prin hotarare judecatoreasca definitiva, la pierderea drepturilor electorale. Votul este deci universal, conditiile cerute de lege fiind firesti, minimale si rezonabile.

Fata de aceasta redactare a textului constitutional, ar putea fi ridicate doua probleme juridice: una privind persoanele arestate preventiv si alta privind persoanele aflate in executarea unei pedepse privative de libertate. Cu privire la prima categorie de persoane va trebui sa observam ca nici un impediment legal sau practic nu exista in calea exercitarii dreptului de vot. In baza art. 23 alin. 11, aceste persoane se bucura de prezumtia de nevinovatie si, prin urmare, de deplinatatea exercitarii drepturilor lor politice si civice. Ca atare, pentru aceste persoane, in masura in care ele indeplinesc si celelalte conditii stabilite in art. 36 din Constitutie, legea electorala trebuie sa creeze conditiile exercitarii dreptului de vot. In schimb, pentru persoanele care se afla in executarea unei pedepse privative de libertate, solutia nu poate fi aceeasi. Dificultati de ordin practic si juridic pledeaza pentru solutia suspendarii exercitiului dreptului de vot in asemenea cazuri, avand in vedere si prevederile art. 53 din Constitutie.

Prin intermediul dreptului de vot, cetatenii participa in primul rand la formarea Parlamentului si la alegerea Presedintelui tarii, precum si la alegerea primarilor si a membrilor in consiliile locale si judetene. Exercitarea dreptului de vot nefiind obligatorie.

Potrivit Constitutiei, au dreptul de a fi alesi cetatenii romani care indeplinesc conditiile prevazute in art. 16 alin. 3 :"Functiile si demnitatile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoanele care au numai cetatenia romana si domiciliul in tara", daca nu le este interzisa asocierea in partidele politice, potrivit art. 37 alin. 3 din Constitutie: "Nu pot face parte din partidele politice judecatorii Curtii Constitutionale, Avocatii poporului, magistratii, membri activi ai armatei, politistii si alte categorii de functionari publici stabilite prin lege organica".

Prin urmare nu puteau candida strainii, apatrizii si cetatenii romani care au si o alta cetatenie sau care nu aveau domiciliul in tara. Cat priveste dispozitiile enuntate in art. 37 alin. 3, daca persoanele din aceste categorii ar dori sa candideze in alegerile parlamentare, prezidentiale sau locale, ele pot demisiona din functiile respective, inainte de a-si depune candidatura. Motivatia textului constitutional este relativ evidenta si ea tine de necesitatea de a avea alegeri libere si corecte, asa cu este prevazut in art. 2 al Constitutiei.

Se intelege ca si cetatenii romani avand dubla cetatenie si domiciliul in strainatate pot candida daca, anterior depunerii candidaturii, renunta la cealalta cetatenie si isi stabilesc domiciliul in tara.

Pentru a fi alesi in Camera Deputatilor sau in organele locale, candidatii trebuie sa aiba varsta de 23 de ani. Candidatii pentru mandatul senatorial sau pentru functia de Presedinte al Romaniei, trebuie sa aiba varsta de cel putin 35 de ani. Desi alte conditii nu sunt prevazute in Constitutie, este evident ca cetatenii care nu au drept de vot, nu pot candida in alegerile parlamentare, prezidentiale sau locale.

Constitutia din 1991 au suferit o serie de modificari instituite prin Legea de revizuire nr. 429/2003, aprobata prin referendumul national din 18-19 octombrie 2003, confirmat prin Hotararea Curtii Constitutionale nr. 3 din 22 octombrie 2003.

In contextul actual, in care Romania doreste integrarea in structurile Uniunii Europene, in care este nevoie de o uniformizare a reglementarilor la nivel european, se impunea o regandire a unor norme constitutionale si in materia dreptului electoral.

Astfel, noile prevederi constitutionale au vizat si drepturile electorale si modul lor de exercitare. Art. 34 (36 conform noii numerotari) privitor la dreptul de vot nu a suferit modificari. In schimb, alin. 2 al art. 35 (art. 37 in noua reglementare constitutionala) a fost modificat. Revizuirea a vizat doar varsta minima ceruta pentru a fi ales senator, aceasta fiind de 33 de ani in loc de 35 de ani. In general, in sistemele electorale, coborarea limitei de varsta pentru exercitarea drepturilor electorale este apreciata ca o accentuare a democratismului alegerilor.

Indeplinirea conditiilor constitutionale de eligibilitate trebuie verificata cu mare atentie, inca de la propunerea si inregistrarea candidaturilor. Orice nesocotire a acestor conditii atrage nulitatea alegerii.

Celor doua articole privitoare la drepturile electorale, prin revizuirea Constitutiei, li s-a adaugat un articol referitor la dreptul de a fi ales in Parlamentul european - art. 38 - "In conditiile aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, cetatenii romani au dreptul de a alege si de a fi alesi in Parlamentul european".

Este vorba, deci, de o extindere a drepturilor electorale pe care le au cetatenii romani, desigur in conditiile in care Romania va deveni membru cu drepturi depline in Uniunea Europeana.

Aceste drepturi de a alege si de a fi ales in Parlamentul european, pot fi considerate si in contextul mai larg al notiunii de cetatenie europeana, instituita prin Tratatul de la Maastricht si aprofundata prin Tratatul de la Amsterdam.

O alta modificarea constitutionala, in stransa legatura cu exercitiul drepturilor electorale, o reprezinta art. 16 alin. 3 si 4 din Constitutie.

Doua sunt inovatiile introduse in art. 16 alin. 3: pe de o parte, s-a eliminat conditia de a avea doar cetatenia romana pentru ocuparea unei demnitati sau functii publice, deoarece, in conditiile integrarii tarii noastre in familia democratiilor moderne, nu era justificata interdictia ocuparii acestor functii de catre cetatenii romani ce au si alta cetatenie; pe de alta parte, s-a prevazut garantia egalitatii dintre femei si barbati in ocuparea unor asemenea functii.

Alineatul 4 al art. 16 consacra un drept ce apartine cetatenilor Uniunii Europene, strans legat de dezvoltarea democratiei la nivelul de baza al unitatilor administrativ-teritoriale, justificat fata de aceia care, potrivit conditiilor prevazute de legea organica, rezulta ca s-au integrat in viata social-economica a comunitatilor locale: "In conditiile integrarii Romaniei la Uniunea Europeana, cetatenii uniunii care indeplinesc cerintele legii organice au dreptul de a alege si de a fi alesi in autoritatile administratiei publice locale."

Dispozitiile constitutionale sunt completate de legi speciale in materie electorala si anume: Legea nr. 67/2004 privind alegerea autoritatilor administratiei publice locale, Legea nr. 370/2004 privind alegerea Presedintelui Romaniei si Legea nr. 373/2004 privind alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului, cu modificarile si completarile ulterioare.

Legea nr. 373/2004 stabileste cadrul juridic general pentru alegerea celor doua Camere ale Parlamentului Romaniei, incercand sa dea o forma moderna reglementarilor anterioare din domeniu.

Camera Deputatilor si Senatul se aleg pentru un mandat de 4 ani prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat. Votul prezinta urmatoarele trasaturi:

a. este universal. Caracterul universal inseamna ca toti cetatenii romani, care indeplinesc anumite conditii prevazute expres de Constitutie au dreptul sa voteze. Conditiile constitutionale pentru exercitarea dreptului de vot sunt: majoratul politic( alegatorul sa aiba varsta de 18 ani impliniti); capacitatea de exercitiu deplina (nu au drept de vot debilii sau alienatii mintali pusi sub interdictie prin hotarare judecatoreasca definitiva; demnitatea civica (nu au drept de vot persoanele condamnate prin hotarare judecatoreasca definitiva la pierderea drepturilor electorale).

b. este egal. Egalitatea votului presupune pe de o parte ca fiecare alegator are dreptul la un singur vot pentru alegerea unui parlamentar, iar pe de alta parte, ca votul fiecarui cetatean valoreaza tot atat cat valoreaza votul altui cetatean.

c. este liber. Exercitarea dreptului de vot este un drept si nu o obligatie juridica.

d. este direct. Acest caracter presupune exercitare dreptului de vot numai de catre titularul dreptului de vot.

e. este secret. Datorita votului secret, alegatorul nu poate fi obligat de catre nici o persoana fizica sau autoritate publica sa dezvaluie in favoarea carui candidat sau partid a votat.

inscrierea alegatorilor cu drept de vot pe o lista electorala (permanenta sau speciala);

Optiunea pentru un sistem identic de alegere a celor doua Camere legislative confera acestora o legitimitate identica, ambele fiind expresia vointei politice a aceluiasi corp electoral. Alegerile pentru cele doua Camere au loc la aceeasi data, urmand ca, pana la intrunirea legala a noului Parlament, mandatul forului legislativ anterior sa fie prelungit.

Legea defineste o serie de termeni si expresii care au importanta pentru procesul electoral, precum:

afis electoral - apel, declaratie, fotografie si alt material sub forma tiparita, utilizat de competitorii electorali in scop de informare si propaganda electorala;

alegator - orice cetatean al Romaniei cu drept de vot si care a implinit varsta de 18 ani pana in ziua alegerilor inclusiv;

alegeri - in cazul in care nu se face alta mentiune, actiuni de desemnare a membrilor Camerei Deputatilor si Senatului;

alegeri generale - orice tip de alegeri care au loc intr-o singura zi, pe intreg teritoriul tarii;

alegeri anticipate - alegeri organizate in cazul dizolvarii inainte de termen a organului ales;

alianta electorala - asociere intre partide politice si/sau aliante politice si/sau organizatii ale cetatenilor apartinand minoritatilor nationale, in scopul participarii la alegeri, inregistrata la organismul electoral competent potrivit prezentului titlu;

alianta politica - asociere intre partide politice pe baza unui protocol de asociere inregistrat la Tribunalul Bucuresti, potrivit Legii partidelor politice nr. 14/2003;

circumscriptie electorala - unitate administrativ-teritoriala - judet sau municipiul Bucuresti - sau circumscriptia electorala pentru romanii cu domiciliul in afara tarii, in care se organizeaza alegeri si la nivelul careia se atribuie mandate, in functie de rezultatele alegerilor;

colegiu uninominal - subunitate a unei circumscriptii electorale, in care este atribuit un singur mandat;

birou electoral - organism care se constituie pentru buna organizare si desfasurare a alegerilor la nivel national, la nivel de circumscriptie electorala si la nivel de sectie de votare;

oficiu electoral - organism electoral constituit la nivelul sectoarelor municipiului Bucuresti, fara a avea atributia de a constata rezultatele alegerilor la acel nivel, insa avand rolul de a contribui la buna organizare si desfasurare a alegerilor din Circumscriptia Electorala Bucuresti, inclusiv prin totalizarea rezultatului alegerilor la nivel de sector;

m) campanie electorala - perioada in care competitorii electorali desfasoara activitati de propaganda cu scopul de a-i determina pe alegatori sa isi exprime voturile in favoarea lor;

candidat - persoana care participa la alegeri in urma propunerilor inaintate de competitori electorali sau in nume propriu pentru a obtine un mandat de deputat sau de senator, in conditiile in care candidatura sa este declarata definitiva de catre organismul electoral corespunzator, potrivit prezentului titlu;

candidat independent - persoana care participa la alegeri pentru a obtine un mandat de deputat sau de senator, si care se auto-propune pentru aceasta, fiind sustinuta de un anumit numar de alegatori, in conditiile in care candidatura sa este declarata definitiva de catre organismul electoral corespunzator, potrivit prezentului titlu;

competitori electorali - partidele politice, aliantele politice, aliantele electorale si organizatiile legal constituite ale cetatenilor apartinand unei minoritati nationale reprezentata in Consiliul Minoritatilor Nationale, care inainteaza propuneri de candidatura, precum si candidatii independenti;

contestatie - cale de atac prin care orice parte interesata - cetateni, candidati, competitori electorali - solicita birourilor electorale abilitate sau instantelor judecatoresti competente, respectarea prevederilor mentionate ca atare in prezentul titlu;

desemnarea candidatilor - procedura de adoptare de catre partide politice, aliante politice, aliante electorale si organizatii ale cetatenilor apartinand minoritatilor nationale a deciziilor cu privire la propunerile de candidaturi;

domiciliu - adresa la care persoana fizica declara ca are locuinta principala si care este inscrisa in actul de identitate;

resedinta - adresa la care persoana fizica declara ca are locuinta secundara, alta decat cea de domiciliu si care este mentionata in actul de identitate;

lista electorala - lista ce cuprinde toti alegatorii care isi exercita dreptul de vot in cadrul unei sectii de votare;

lista de sustinatori - lista cuprinzand unele date personale si semnaturile alegatorilor care sustin o anumita propunere de candidatura pentru inscrierea acesteia in alegeri;

observator intern - reprezentant al unei organizatii neguvernamentale legal constituita, care are ca obiect principal de activitate apararea democratiei si a drepturilor omului, acreditat pentru a observa procesul electoral de catre autoritatea competenta, potrivit prezentului titlu. Respectivul reprezentant nu poate fi membru al unui partid politic;

observator international - reprezentant al unei organizatii sau institutii straine acreditat pentru a observa procesul electoral de catre Autoritatea Electorala Permanenta;

perioada electorala - intervalul de timp cuprins intre ziua aducerii la cunostinta publica a datei la care vor avea loc alegerile si data in care rezultatele finale ale acestora sunt aduse la cunostinta publica prin publicarea lor in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, dupa expirarea tuturor termenelor pentru contestatii si raspunsuri la acestea;

propunere de candidatura - act de inscriere in competitia electorala a persoanei care doreste sa concureze in alegeri pentru castigarea unui mandat in conditiile in care este propusa si sustinuta de un concurent electoral sau se auto-propune si este sustinuta de un anumit numar de alegatori, in conformitate cu prevederile prezentului titlu;

prag electoral - procentajul minim din voturile valabil exprimate separat pentru Camera Deputatilor si Senat, sau numarul minim de colegii uninominale in care se situeaza pe primul loc in ordinea numarului de voturi valabil exprimate, pentru un partid politic, alianta politica sau electorala, necesar pentru a intra in procesul de distribuire a mandatelor;

incompatibilitate - situatie, prevazuta in Constitutia Romaniei, republicata, in care o persoana nu poate fi deputat sau senator;

minoritate nationala - acea etnie care este reprezentata in Consiliul Minoritatilor Nationale;

frauda electorala - orice actiune ilegala care are loc inaintea, in timpul sau dupa incheierea votarii ori in timpul numararii voturilor si incheierii proceselor-verbale si care are ca rezultat denaturarea vointei alegatorilor si crearea de avantaje concretizate prin voturi si mandate in plus pentru un partid politic, o alianta politica, o alianta electorala sau un candidat independent;

registrul electoral - o baza de date centralizata in care sunt inscrisi toti cetatenii romani, inclusiv cei cu domiciliul in strainatate, care au implinit varsta de 18 ani, cu drept de vot. Inregistrarea cetatenilor cu domiciliul in strainatate se va face pe baza evidentei existente la Directia generala de pasapoarte din cadrul Ministerului Internelor si Reformei Administrative, utilizate la eliberarea pasapoartelor de tip CRDS;

act de identitate - cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate ori pasaportul tip CRDS, iar in cazul elevilor din scolile militare, carnetul de serviciu militar;

intampinare - cale de atac prin care orice parte interesata - cetateni, candidati, competitori electorali - solicita unei autoritati publice sau birou electoral care a emis actul atacat, respectarea prevederilor prezentului titlu;

alegeri partiale - alegeri organizate in cazul anularii alegerilor intr-o circumscriptie electorala, precum si in cazul in care un mandat de deputat sau de senator a devenit vacant.

Componenta numerica a fiecarui corp legislativ se stabileste potrivit normei de reprezentare prevazuta in Legea electorala, si anume: 1 deputat la 70 000 de locuitori si 1 senator la 160 000 de locuitori

Din punct de vedere al tipului de scrutin, Legea electorala prevede ca deputatii si senatorii se aleg in colegii uninominale constituite potrivit prevederilor art. 11 din legea electorala, prin scrutin uninominal, potrivit principiului reprezentarii proportionale precum si pe baza de candidaturi independente.

Pentru organizarea alegerilor se constituie circumscriptii electorale la nivelul celor 41 de judete, o circumscriptie in municipiul Bucuresti si o circumscriptie separata pentru romanii cu domiciliul in afara Romaniei. Numarul total al circumscriptiilor electorale este de 43.

In cadrul fiecareia dintre cele 43 de circumscriptii electorale se constituie colegii uninominale pe baza normei de reprezentare, dupa cum urmeaza: numarul colegiilor uninominale pentru Camera Deputatilor, respectiv Senat, se determina prin raportarea numarului de locuitori al fiecarei circumscriptii electorale la normele de reprezentare prevazute la art. 5 alin. (2) si (3), la care se adauga un colegiu de deputat, respectiv de senator pentru ceea ce depaseste jumatatea normei de reprezentare, fara ca numarul colegiilor de deputat dintr-o circumscriptie electorala sa fie mai mic de 4, iar cel de senator mai mic de 2;

a) o circumscriptie electorala poate fi compusa numai din colegii uninominale intregi;

b) teritoriul cuprins de un colegiu uninominal trebuie sa se afle pe teritoriul unuia si aceluiasi judet sau al municipiului Bucuresti;

c) pe teritoriul unei localitati pot fi delimitate, de regula, doar colegii uninominale intregi;

d) un colegiu uninominal poate cuprinde, de regula, una sau mai multe localitati intregi;

e) in municipiul Bucuresti, colegiile uninominale nu trebuie sa depaseasca limitele administrativ-teritoriale dintre cele 6 sectoare;

f) in circumscriptia electorala speciala pentru cetatenii romani cu domiciliu in afara granitelor Romaniei se vor forma 4 colegii uninominale pentru alegerea Camerei Deputatilor si doua colegii uninominale pentru alegerea Senatului. Arondarea geografica a celor 4 colegii uninominale pentru Camera Deputatilor si a celor doua colegii uninominale pentru Senat vor fi stabilite prin hotarare a Guvernului, conform hotararii unei comisii parlamentare speciale constituite pe baza proportionalitatii reprezentarii parlamentare, in termen de maximum 90 zile de la intrarea in vigoare a legii.

h) intotdeauna un colegiu uninominal pentru alegerea Senatului este format dintr-un numar intreg de colegii uninominale pentru alegerea Camerei Deputatilor, intregi si alaturate, din cadrul aceleiasi circumscriptii electorale.

Prima delimitare a colegiilor uninominale va fi efectuata prin hotarare a Guvernului, conform hotararii unei comisii parlamentare speciale constituite pe baza proportionalitatii reprezentarii parlamentare, in termen de maximum 90 zile de la intrarea in vigoare a prezentului titlu.

Delimitarea colegiilor uninominale se actualizeaza de catre Autoritatea Electorala Permanenta. Operatiunea de delimitare se actualizeaza dupa fiecare recensamant al populatiei, cu cel putin 12 luni inainte de alegerile parlamentare la termen, prin emiterea unei hotarari a Autoritatii Electorale Permanente care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Modificarea colegiilor uninominale nu poate fi facuta decat daca fata de delimitarea anterioara a aparut o variatie pozitiva sau negativa de minimum 10% din populatia respectivului colegiu uninominal.

Registrul electoral reprezinta o baza de date centralizata in care sunt inscrisi toti cetatenii romani, inclusiv cei cu domiciliul in strainatate, care au implinit varsta de 18 ani, cu drept de vot. Inregistrarea cetatenilor cu domiciliul in strainatate se va face pe baza evidentei existente la Directia generala de pasapoarte din cadrul Ministerului Internelor si Reformei Administrative, utilizate la eliberarea pasapoartelor de tip CRDS.

Registrul electoral pentru cetatenii romani cu domiciliul in Romania este structurat pe judete, municipii, orase, comune, iar pentru cei cu domiciliul in strainatate, pe tari si localitati.

Autoritatea Electorala Permanenta intocmeste, pastreaza si actualizeaza in permanenta, pana la data de 31 martie a fiecarui an, Registrul electoral. La nivelul fiecarui judet si sector al municipiului Bucuresti, Registrul electoral care cuprinde alegatorii cu domiciliul sau resedinta pe teritoriului unitatii administrativ-teritoriale este pastrat si actualizat de catre biroul teritorial al Autoritatii Electorale Permanente.

Centrul National de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenta Persoanelor, precum si Directia generala de pasapoarte din cadrul Ministerului Internelor si Reformei Administrative pun la dispozitia Autoritatii Electorale Permanente datele si informatiile necesare intocmirii si actualizarii Registrului electoral.

Datele care se inscriu in Registrul electoral pentru fiecare alegator sunt urmatoarele:

Pentru a asigura fiecarui cetatean posibilitatea de a-si exercita dreptul de vot si pentru a detine o evidenta precisa a Corpului electoral, se intocmesc liste electorale, ce cuprind toti cetatenii cu drept de vot. Ele sunt permanente sau speciale.

Listele electorale permanente permit o identificare precisa a fiecarui alegator, intrucat ele cuprind rubrici speciale in care se inscriu numele si prenumele alegatorului, codul numeric personal, domiciliul, denumirea, seria si numarul actului de identitate, precum si rubrica in care acesta semneaza, atestand, astfel, exercitarea dreptului sau de vot.

Legea instituie si procedura radierii din listele electorale permanente, de catre primarul unitatii administrativ-teritoriale a: 1) persoanelor decedate; 2) persoanelor care si-au pierdut cetatenia romana, pe baza comunicarii facute de catre Ministerul Justitiei; 3) persoanelor care si-au pierdut drepturile electorale, in temeiul comunicarii facute de catre instanta de judecata.

Pentru a se evita votrea multipla, fiecare alegator este inscris intr-o singura lista electorala permanenta. Desi, exercitarea dreptului de vot nu este o obligatie legala, inscrierea in listele electorale permanente este obligatorie.

Listele electorale speciale reprezinta exceptii de la regula, fiind utilizate in situatiile in care alegatorii nu isi pot exercita dreptul de vot in localitatea de domiciliu.

Pentru a capata autenticitate si calitatea de inscris oficial, listele speciale sunt obligatoriu semnate - ca o conditie formala de valabilitate - de presedintele biroului electoral al sectiei de votare.

Listele electorale devin operabile numai daca ajung la birourile sectiilor de votare. In acest sens, primarii, impreuna cu serviciile de evidenta informatizata a persoanei, executa copii de pe listele electorale permanente, care cuprind alegatorii din fiecare sectie de votare. Copiile de pe listele electorale permanente se predau de catre primar, pe baza de proces-verbal, presedintelui biroului electoral al fiecarei sectii de votare, cu 3 zile inainte de data alegerilor. Un exemplar este pus la dispozitie alegatorilor pentru consultare, iar celalalt este utilizat in ziua alegerilor. Un exemplar al copiei se pastreaza de catre primar.

Copiile de pe listele electorale permanente se semneaza de primar, de secretarul unitatii administrativ-teritoriale si de seful serviciului de evidenta informatizata a persoanei, acestea devenind, astfel, inscrisuri oficiale.

Primarul este obligat sa puna la dispozitie partidelor politice, aliantelor politice si aliantelor electorale, la cererea si pe cheltuiala acestora, copii de pe listele electorale permanente.

Modelul listei electorale permanente si cel al listei electorale speciale se stabilesc prin hotarare a Guvernului.

Cartile de alegator

Cartile de alegator

Exercitarea dreptului de vot se face pe baza cartii de alegator. Cetatenii romani aflati in strainatate pot vota si fara carte de alegator, pe baza pasaportului diplomatic, de serviciu, simplu sau consular, pe care se aplica stampila cu mentiunea "Votat" de catre presedintele biroului electoral al sectiei de votare, cu precizarea zilei si a lunii in care a avut loc scrutinul.

Forma, continutul, modul de eliberare si de utilizare a cartii de alegator, precum si cheltuielile de tiparire si distribuire a acestora se stabilesc prin hotarare a Guvernului, la propunerea Ministerului Administratiei si Internelor si Autoritatii Electorale Permanente.

Cartile de alegator sunt permanente si valabile pentru toate consultarile electorale cu caracter national, potrivit numarului de scrutine prevazut in cuprinsul lor. Cartile de alegator se elibereaza cetatenilor inscrisi in listele electorale permanente ale localitatii in care domiciliaza.

Fiind un act personal, cartea de alegator se pastreaza si se foloseste numai de catre titular. Cartea de alegator nu poate fi retinuta decat in cazul unei anchete penale efectuate in legatura cu organizarea si desfasurarea alegerilor.

In cadrul fiecarei circumscriptii electorale se organizeaza in localitati, sectii de votare. Sectia de votare este locul unde cetatenii isi exercita dreptul de vot.

Legiuitorul a statuat ca, in localitatile urbane, se organizeaza cate o sectie de votare la 1.000-2.000 de locuitori; in comune, se organizeaza cate o sectie de votare la 500-2.000 de locuitori; in fiecare sat, de regula, se organizeaza o sectie de votare. Pot fi organizate sectii de votare si in satele sau in grupurile de sate cu populatie de pana la 500 de locuitori.

Pentru a da posibilitatea tuturor cetatenilor de a-si exercita dreptul de vot, legiuitorul a statuat ca, pot fi infiintate sectii de votare pe langa unitatile militare, precum si in spitale, maternitati, sanatorii, case de invalizi, centre de ingrijire, asistenta si recuperare a persoanelor adulte cu handicap si camine de batrani. Conditia impusa de lege este intrunirea unui numar de cel putin 25 alegatori in aceste institutii.

De asemenea, se pot organiza sectii de votare si in statiile de cale ferata, in autogari, in porturi si aeroporturi, pentru alegatorii care, in ziua alegerilor, se afla in timpul efectuarii unei calatorii, precum si pe langa caminele de studenti sau de elevi, daca acestea gazduiesc 250-1.000 de alegatori.

Pe langa misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei se organizeaza cate o sectie de votare pentru alegatorii membri ai reprezentantei diplomatice si familiile lor, precum si pentru cetatenii romani din tara sau strainatate aflati in tarile respective in ziua alegerilor

Pe navele sub pavilion romanesc, aflate in navigatie in ziua alegerilor, precum si pe platformele marine se organizeaza sectii de votare care fac parte din circumscriptia electorala a locului unde este inregistrata nava, respectiv din circumscriptia electorala unde este inregistrata platforma.

Alegatorii voteaza atat pentru Camera Deputatilor, cat si pentru Senat, la aceeasi sectie de votare.

Primarilor le revine misiunea de a delimita sectiile de votare de pe cuprinsul unitatii administrativ-teritoriale in care au fost alesi.

Prefectii sunt obligati ca in termen de 10 zile de la stabilirea datei alegerilor sa faca numerotarea sectiilor de votare de pe raza judetului si sa aduca la cunostinta publica delimitarea si numerotarea fiecarei sectii de votare, prin publicatii in care se indica si locul de desfasurare a votarii.

Organizarea si desfasurarea operatiunilor electorale releva existenta anumitor cerinte specifice principiilor statului de drept:

d) solutionarea, potrivit legii, a oricaror contestatii sau intampinari cu privire la operatiunile electorale.

Pentru realizarea in bune conditii a procesului electoral, legiuitorul a statuat trei categorii de birouri electorale:

Legea electorala a stabilit ca membrii birourilor electorale exercita o functie ce implica autoritatea de stat. Legea a impus si anumite restrictii cu privire la componenta birourilor electorale, interzicand candidatilor in alegeri, sotilor, rudelor si afinilor acestora, pana la gradul al doilea inclusiv, sa faca parte din acestea.

12 reprezentanti ai partidelor politice si aliantelor acestora, care participa la alegeri;

un reprezentant desemnat de grupul parlamentar al minoritatilor nationale din Camera Deputatilor.

Desemnarea celor 3 judecatori se face de presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in sedinta publica, in termen de3 zile de la stabilirea datei alegerilor, prin tragere la sorti, dintre judecatorii in exercitiu ai Curtii.

Data desfasurarii sedintei publice de tragere la sorti se anunta in scris, cu doua zile inainte de ziua desfasurarii, partidelor politice parlamentare si se aduce la cunostinta publica prin presa scrisa si audiovizuala. La organizarea si desfasurarea tragerii la sorti au dreptul sa participe cate un reprezentant, desemnat ca atare, al partidelor politice parlamentare. Rezultatul tragerii la sorti se consemneaza intr-un proces-verbal, semnat de presedinte si consultantul sef ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Procesul-verbal constituie actul de investire.

In termen de 24 de ore de la investire, judecatorii desemnati aleg din randul lor, prin vot secret, presedintele Biroului Electoral Central si loctiitorul acestuia.

In termen de doua zile de la ramanerea definitiva a candidaturilor, partidele politice care nu sunt reprezentate in Parlament, aliantele politice si aliantele electorale ale acestora care participa la alegeri comunica, in scris, Biroului Electoral Central, numele si prenumele reprezentantilor. Desemnarea reprezentantilor partidelor politice neparlamentare, aliantelor politice si aliantelor electorale dintre acestea in Biroul Electoral Central se face in ordinea descrescatoare a numarului listelor de candidati centralizate.

Biroul Electoral Central adopta, in termen de doua zile de la constituire, un regulament de organizare si functionare, care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, si este obligatoriu pentru toate birourile electorale.

a) vegheaza la actualizarea listelor electorale permanente, urmareste aplicarea dispozitiilor legale privitoare la alegeri pe intregul teritoriu al tarii si asigura interpretarea si aplicarea uniforma a acestora;

b) asigura publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a listei cuprinzand denumirea si semnele electorale ale partidelor politice, aliantelor politice, aliantelor electorale si organizatiilor cetatenilor apartinand minoritatilor nationale legal constituite, care au dreptul sa participe la alegeri si comunica lista tuturor birourilor electorale de circumscriptie imediat dupa constituirea acestora;

c) rezolva intampinarile referitoare la propria sa activitate si contestatiile cu privire la activitatea birourilor electorale de circumscriptie; contestatiile se solutioneaza prin hotarari care sunt obligatorii pentru biroul electoral in cauza, precum si pentru autoritatile si institutiile publice la care se refera, sub sanctiunile prevazute de prezenta lege;

d) centralizeaza, pe baza comunicarilor primite de la birourile electorale de circumscriptie, numarul de liste complete de candidaturi definitive depuse de catre partidele politice, aliantele politice, aliantele electorale si organizatiile cetatenilor apartinand minoritatilor nationale; comunica situatia centralizata, in termen de 24 de ore de la intocmire, Comisiei speciale a Camerei Deputatilor si Senatului pentru atribuirea timpilor de antena, precum si Societatii Romane de Televiziune si Societatii Romane de Radiodifuziune;

e) primeste de la birourile electorale de circumscriptie procesele-verbale cuprinzand numarul de voturi valabil exprimate pentru fiecare lista de candidati si constata daca exista partide politice, aliante politice sau aliante electorale care nu au intrunit pragul electoral ; comunica birourilor electorale de circumscriptie si da publicitatii, in termen de 24 de ore de la constatare lista partidelor politice, aliantelor politice sau aliantele electorale care nu au intrunit pragul electoral;

f) verifica si inregistreaza rezultatul alegerilor, insumeaza pe intreaga tara voturile neutilizate pentru fiecare partid politic, alianta politica sau alianta electorala care indeplineste conditia prevazuta la lit. e) si asigura repartizarea centralizata si desfasurarea pe circumscriptii electorale a mandatelor ce li se cuvin;

g) atesta atribuirea unui mandat de deputat organizatiei cetatenilor apartinand minoritatilor nationale care a intrunit conditiile prevazute la art. 4 si elibereaza certificatul doveditor deputatului desemnat pe aceasta baza;

h) anuleaza alegerile dintr-o circumscriptie electorala in cazul in care constata ca votarea sau stabilirea rezultatului alegerilor a avut loc prin fraude de natura sa modifice atribuirea mandatelor si dispune repetarea scrutinului;

i) poate dispune renumararea voturilor intr-o sectie de votare sau refacerea centralizarii voturilor si rezultatului alegerilor dintr-o circumscriptie electorala, in situatia in care constata, pe baza probelor administrate, ca au fost comise erori sau au fost inregistrate neconcordante intre datele inregistrate in procesele-verbale;

j) transmite Autoritatii Electorale Permanente, dupa publicarea rezultatelor alegerilor in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, materialele necesare redactarii Cartii Albe a alegerilor.

Biroul Electoral Central poate anula alegerile dintr-o circumscriptie electorala in situatia in care constata ca votarea sau stabilirea rezultatelor alegerilor au avut loc prin fraude din cauza carora s-a modificat atribuirea mandatelor, caz in care, scrutinul va fi repetat.

Prin frauda electorala se intelege orice actiune ilegala care are loc inaintea, in timpul sau dupa incheierea votarii ori in timpul numararii voturilor si incheierii proceselor-verbale si care are ca rezultat denaturarea vointei alegatorilor si crearea de avantaje concretizate prin voturi si mandate in plus pentru un partid, o alianta politica, o alianta electorala sau un candidat independent.

In exercitarea atributiilor ce ii revin, Biroul Electoral Central adopta hotarari care se aduc la cunostinta in sedinta publica si prin orice mijloc de publicitate. Hotararile Biroului Electoral Central sunt obligatorii pentru toate autoritatile, institutiile publice, birourile electorale, precum si pentru toate organismele cu atributii in materie electorala, de la data aducerii la cunostinta in sedinta publica.

Biroul Electoral Central isi inceteaza activitatea dupa publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a rezultatului alegerilor.

Biroul electoral de circumscriptie se constituie din 3 judecatori, un reprezentant al Autoritatii Electorale Permanente si din cel mult 9 reprezentanti ai partidelor politice, aliantelor politice, aliantelor electorale sau organizatiilor cetatenilor apartinand minoritatilor nationale ce participa la alegeri in circumscriptia electorala in care functioneaza biroul electoral.

Desemnarea judecatorilor se face in sedinta publica, in termen de cel mult 5 zile de la stabilirea datei alegerilor, de catre presedintele tribunalului, prin tragere la sorti, dintre judecatorii in exercitiu ai acestuia. Tragerea la sorti se face pe functii: presedinte si loctiitor si se consemneaza intr-un proces-verbal, semnat de presedintele tribunalului, care constituie actul de investire.

Desemnarea reprezentantilor partidelor politice, aliantelor politice si aliantelor electorale in biroul electoral de circumscriptie se face in ordinea descrescatoare a ponderii numarului de candidaturi definitive ale fiecarui partid politic, alianta politica sau alianta electorala in numarul total al candidaturilor definitive din circumscriptia respectiva, cumulat pentru Senat si Camera Deputatilor.

a) vegheaza la organizarea, din timp, a sectiilor de votare, urmaresc si asigura aplicarea unitara si respectarea dispozitiilor legale privitoare la alegeri de catre toate autoritatile, institutiile si organismele cu responsabilitati in materie electorala din cadrul judetului;

b) inregistreaza candidaturile depuse si constata ramanerea definitiva a acestora;

c) fac publicatiile si afisarile prevazute de lege cu privire la listele de candidati si candidaturile independente;

d) rezolva intampinarile referitoare la propria lor activitate si contestatiile cu privire la operatiunile birourilor electorale ale sectiilor de votare sau, dupa caz, oficiilor electorale, din cadrul circumscriptiei electorale in care functioneaza; contestatiile se solutioneaza prin hotarari care sunt obligatorii pentru biroul electoral in cauza, precum si pentru autoritatile si institutiile publice la care se refera, sub sanctiunile prevazute de lege;

e) distribuie, impreuna cu primarii, birourilor electorale ale sectiilor de votare buletinele de vot, stampila de control si stampilele cu mentiunea Votat. Biroul electoral de circumscriptie al municipiului Bucuresti distribuie aceste materiale oficiilor electorale;

f) totalizeaza rezultatul alegerilor de la sectiile de votare si comunica Biroului Electoral Central procesul-verbal cuprinzand numarul de voturi valabil exprimate pentru fiecare lista de candidati si candidati independenti. Biroul electoral de circumscriptie al municipiului Bucuresti totalizeaza rezultatul alegerilor transmis de la oficiile electorale si comunica Biroului Electoral Central procesul-verbal cuprinzand numarul de voturi valabil exprimate pentru fiecare lista de candidati si candidati independenti;

g) constata rezultatul alegerilor pentru circumscriptia electorala si elibereaza deputatilor sau, dupa caz, senatorilor certificatul doveditor al alegerii; predau tribunalului, pe baza de proces-verbal, buletinele de vot nule si cele contestate, primite de la birourile electorale ale sectiilor de votare;

h) inainteaza Biroului Electoral Central procesele-verbale cuprinzand rezultatul alegerilor, precum si intampinarile, contestatiile si procesele-verbale primite de la birourile electorale ale sectiilor de votare, iar in municipiul Bucuresti, de la oficiile electorale;

i) comunica Biroului Electoral Central numarul de liste complete de candidaturi definitive ale fiecarui partid politic, alianta politica, alianta electorala si organizatie a cetatenilor apartinand minoritatilor nationale, in termen de 24 de ore de la ramanerea definitiva a candidaturilor.

Oficiile electorale, in ierarhia birourilor electorale, se situeaza, ca organism intermediar, intre birourile de circumscriptie si birourile sectiilor de votare. Oficiile electorale se organizeaza la nivelul sectoarelor municipiului Bucuresti. Justificarea organizarii acestor oficii electorale are la baza intinderea zonala larga a sectoarelor Municipiului Bucuresti si numarul mare de locuitori a acestora.

Oficiile electorale sunt alcatuite dintr-un presedinte, un loctiitor al acestuia si din cel mult 7 membri, reprezentanti ai partidelor politice, aliantelor politice, aliantelor electorale si organizatiilor cetatenilor apartinand minoritatilor nationale care participa la alegeri in municipiul Bucuresti.

(2) Presedintele si loctiitorul acestuia sunt magistrati desemnati de presedintele Tribunalului Bucuresti cu cel mult 15 zile inainte de data alegerilor, prin tragere la sorti, dintre judecatorii in exercitiu ai judecatoriei sectorului.

a) primesc buletinele de vot, stampilele de control si stampilele cu mentiunea Votat de la biroul electoral de circumscriptie al municipiului Bucuresti si le distribuie, impreuna cu primarii de sector, birourilor electorale ale sectiilor de votare din sector;

b) totalizeaza rezultatul alegerilor de la sectiile de votare si comunica biroului electoral de circumscriptie al municipiului Bucuresti procesul-verbal cuprinzand numarul de voturi valabil exprimate pentru fiecare lista de candidati si pentru fiecare candidat independent;

c) rezolva intampinarile referitoare la propria lor activitate si contestatiile cu privire la operatiunile birourilor electorale ale sectiilor de votare;

d) inainteaza biroului electoral de circumscriptie procesele-verbale cuprinzand rezultatul alegerilor, precum si intampinarile, contestatiile si procesele-verbale primite de la birourile electorale ale sectiilor de votare.

Birourile electorale ale sectiilor de votare sunt organisme electorale operationale, ele fiind direct implicate in cea mai importanta faza a procesului electoral: desfasurarea votarii.

Birourile electorale ale sectiilor de votare sunt alcatuite dintr-un presedinte, un loctiitor al acestuia si cel mult 7 membri.

Presedintele si loctiitorul sunt, de regula, magistrati sau alti juristi, care nu fac parte din nici un partid politic. Presedintele si loctiitorul sunt desemnati de presedintele tribunalului, cu cel mult 10 zile inainte de data alegerilor, prin tragere la sorti. Lista magistratilor de pe care se face tragerea la sorti se intocmeste de catre presedintele tribunalului, iar cea a celorlalti juristi, de catre prefect, impreuna cu presedintele tribunalului si cate un reprezentant din partea fiecarui partid politic parlamentar.

In cazul in care numarul juristilor este insuficient, lista este completata de catre prefect cu alte persoane care se bucura de prestigiu in fata locuitorilor si care nu fac parte din nici un partid politic.

Lista propusa de prefect cuprinde un numar de persoane mai mare cu 10% decat cel necesar. Persoanele din cuprinsul listei care nu sunt desemnate presedinti sau loctiitori ai acestora raman la dispozitia presedintelui tribunalului pentru inlocuirea in cazuri deosebite a titularilor. Lista contine: numele, prenumele, domiciliul, telefoanele si semnaturile de acceptare ale persoanelor propuse.

Gruparea in lista a persoanelor, in vederea tragerii la sorti, se face avandu-se in vedere necesitatea ca locuintele acestora sa fie cat mai aproape de sediul biroului electoral al sectiei de votare.

Birourile electorale ale sectiilor de votare se constituie pe data desemnarii membrilor acestora.

Un partid politic, alianta politica sau o alianta electorala poate avea intr-un birou electoral de sectie de votare cel mult 3 reprezentanti.

a) primesc copiile de pe listele electorale permanente, iar de la birourile electorale de circumscriptie, buletinele de vot pentru alegatorii care urmeaza sa voteze la sectia de votare, stampila de control si stampilele cu mentiunea "Votat". In municipiul Bucuresti buletinele de vot, stampila de control si stampilele cu mentiunea "Votat" le primesc de la oficiile electorale;

b) conduc operatiunile de votare, iau toate masurile de ordine in localul sectiei de votare si in jurul acestuia;

e) inainteaza birourilor electorale de circumscriptie sau, dupa caz, oficiilor electorale procesele-verbale cuprinzand rezultatul votarii, impreuna cu contestatiile depuse si cu materialele la care acestea se refera;

f) predau, cu proces-verbal, judecatoriei in a carei raza teritoriala isi au sediul, buletinele de vot intrebuintate si necontestate, precum si cele anulate, listele electorale utilizate, stampilele si celelalte materiale necesare votarii; listele electorale speciale de la sectiile de votare constituite pe langa unitatile militare se predau comandantului unitatii, pe baza de proces-verbal;

g) in cazul sectiilor de votare din strainatate, materialele prevazute la lit. f) se predau misiunii diplomatice din tara respectiva, care le trimite Judecatoriei Sectorului 1 al Municipiului Bucuresti.

Birourile si oficiile electorale lucreaza in prezenta majoritatii membrilor lor si iau hotarari cu votul majoritatii membrilor prezenti. In caz de egalitate de voturi, votul presedintelui este hotarator.

Pentru motive intemeiate, apreciate de la caz la caz, reprezentantii partidelor politice in birourile electorale pot fi inlocuiti, la cererea celor care i-au propus, cu aprobarea biroului electoral ierarhic superior, pana in preziua votarii, iar in caz de deces, imbolnaviri sau accidente, chiar si in ziua alegerilor.

Birourile electorale ale sectiilor de votare din strainatate se constituie dintr-un presedinte, desemnat de seful misiunii diplomatice, si din 2 membri stabiliti de presedintele Biroului Electoral Central, prin tragere la sorti, dintr-o lista intocmita de Ministerul Afacerilor Externe cu consultarea partidelor politice parlamentare. Gruparea in lista, in vederea tragerii la sorti, se face avandu-se in vedere ca persoanele in cauza sa aiba domiciliul sau sa locuiasca in localitatea in care se organizeaza sectia respectiva sau cat mai aproape de aceasta.

Candidaturile pentru Camera Deputatilor si Senat se propun pe liste separate de candidati numai de partide politice si aliante politice, constituite potrivit Legii partidelor politice nr. 14/2003, precum si de aliante electorale.

Alianta politica reprezinta o forma de asociere a doua sau mai multe partide, pe baza unui protocol de asociere, in timp ce alianta electorala se realizeaza cu un scop predilect: participarea la alegerea unor autoritati publice.

Partidele politice si aliantele politice se pot asocia intre ele numai la nivel national, pe baza de protocol, constituind o alianta electorala, in scopul participarii la alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului.

Un partid politic sau o alianta politica nu poate face parte decat dintr-o singura alianta electorala. Alianta electorala care a participat la alegerile anterioare sub o denumire o poate pastra numai daca nu si-a schimbat componenta initiala. De asemenea, denumirea respectiva nu poate fi utilizata de o alta alianta.

Propunerile de candidati se fac pe circumscriptii electorale si se depun la birourile electorale de circumscriptie cel mai tarziu cu 30 de zile inainte de data alegerilor.

Propunerile de candidati se fac in scris, in 4 exemplare, de catre partidele politice, aliantele politice si aliantele electorale care participa la alegeri, sub semnatura conducerii acestora sau a persoanelor desemnate pentru a le semna, iar in cazul candidatilor independenti, pe baza listei sustinatorilor.

Lista sustinatorilor constituie un act public, cu toate consecintele prevazute de lege.

Sustinatorii pot fi numai cetateni cu drept de vot. Un sustinator poate sprijini numai cate un singur candidat pentru Camera Deputatilor si pentru Senat.

Legea electorala permite insa si organizatiilor cetatenilor apartinand minoritatilor nationale, legal constituite sa propuna candidaturi pentru cele doua corpuri legiuitoare.

Legiuitorul defineste conceptul de "minoritate nationala" ca fiind acea etnie care este reprezentata in Consiliul Minoritatilor Nationale.

Organizatiile cetatenilor apartinand unei minoritati nationale, legal constituite, care nu au obtinut in alegeri cel putin un mandat de deputat sau de senator au dreptul, impreuna, potrivit art. 62 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata, la un mandat de deputat, daca au obtinut, pe intreaga tara, un numar de voturi egal cu cel putin 10% din numarul mediu de voturi valabil exprimate pe tara pentru alegerea unui deputat.

Pentru a putea beneficia de un mandat de deputat, legea electorala a stabilit anumite conditii pentru organizatiile cetatenilor apartinand minoritatilor nationale:

c) organizatia sa nu intruneasca pragul electoral pentru obtinerea unui mandat de deputat sau de senator, dar sa obtina, totusi, un anumit numar de voturi(cel putin 10% din numarul mediu de voturi valabil exprimate pe tara pentru alegerea unui deputat);

d) toate organizatiile cetatenilor apartinand unei minoritati nationale beneficiaza de mandatul de deputat, impreuna.

Candidaturile pentru cele doua Camere se propun pe liste separate fie de partidele politice, fie de aliantele politice, fie de aliantele electorale. Legea electorala prevede si posibilitatea depunerii de candidaturi independente.

Listele de candidati pentru alegerea deputatilor si senatorilor trebuie intocmite astfel incat sa asigure reprezentarea ambelor sexe.

Numarul de candidati de pe fiecare lista poate fi mai mare decat numarul mandatelor rezultate din norma de reprezentare cu doi pana la un sfert din aceste mandate; fractiunile se intregesc la cifra 1, indiferent de marimea acestora.

In aceeasi circumscriptie electorala, un partid politic, o alianta politica sau o alianta electorala poate propune, pentru fiecare dintre Camerele Parlamentului, numai o singura lista de candidati. Partidele politice din aliantele politice sau aliantele electorale pot participa la alegeri numai pe listele aliantei. Un partid nu poate face parte decat dintr-o singura alianta politica sau alianta electorala.

Listele de candidati trebuie sa cuprinda, in cazul aliantelor politice si aliantelor electorale, si apartenenta politica a candidatilor.

Candidatul independent poate participa la alegeri individual daca este sustinut de cel putin 5% din numarul total al alegatorilor inscrisi in listele electorale permanente ale localitatilor situate in circumscriptia electorala in care candideaza. Nu se admit candidaturi independente pe listele de candidati depuse de partidele politice, aliantele politice sau aliantele electorale. Nu se admit nici liste de candidati independenti.

Presedintele Romaniei, in functie la data alegerii Camerei Deputatilor si Senatului, daca se afla in ultimele 3 luni ale mandatului, poate candida ca independent pe listele unui partid politic, unei aliante politice sau aliante electorale pentru obtinerea unui mandat de deputat sau senator. In cazul in care este ales deputat sau senator, Presedintele Romaniei este obligat ca, dupa validare, sa opteze intre calitatea de deputat sau senator si aceea de presedinte.

O persoana poate candida fie pentru un mandat de deputat, fie pentru un mandat de senator si numai intr-o singura circumscriptie electorala.

Candidaturile pe mai multe liste de candidati sau atat pe liste, cat si ca independent sunt nule de drept.

Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu indeplinesc conditiile prevazute de art. 37 din Constitutia Romaniei, pentru a fi alese. Potrivit textului constitutional invocat, le este interzis sa candideze cetatenilor romani care nu au domiciliul in tara, precum si celor carora le este interzisa asocierea in partide politice (judecatorii Curtii Constitutionale, Avocatii poporului, magistratii, membrii activi ai armatei, politistii si alte categorii de functionari publici stabilite prin lege). Art. 37 alin. 2 din Constitutie adauga conditiilor de eligibilitate enuntate mai sus, implinirea varstei de 23 de ani pentru persoanele ce candideaza pentru un mandat de deputat si 33 de ani pentru cele care candideaza pentru Senat.

Prefectii si subprefectii care isi depun candidatura pentru un mandat de deputat sau de senator sunt suspendati de drept din functie de la data depunerii candidaturii pana la comunicarea oficiala a rezultatului alegerilor. Pe aceasta perioada Guvernul desemneaza un prefect sau, dupa caz, un subprefect interimar. Prefectii si subprefectii nu pot participa la desfasurarea actiunilor de campanie electorala.

Biroul electoral de circumscriptie examineaza respectarea conditiilor legale pentru ca o persoana sa poata candida si inregistreaza candidaturile care indeplinesc aceste conditii.

Pana la implinirea a 20 de zile inainte de data alegerilor, cetatenii, partidele politice, aliantele politice si aliantele electorale pot contesta candidaturile.

In acest scop, in termen de 24 de ore de la inregistrarea candidaturii, unul dintre exemplarele listei de candidaturi se afiseaza de biroul electoral de circumscriptie la sediul sau.

Contestatiile privind inregistrarea sau respingerea candidaturilor se solutioneaza de tribunalul in a carui raza teritoriala se afla circumscriptia electorala, in cel mult doua zile de la primirea contestatiei.

Data alegerilor se stabileste si se aduce la cunostinta publica de catre Guvern cu cel putin 45 de zile inainte de ziua votarii si pana la implinirea a 5 zile de la data la care incepe sa curga termenul prevazut la art. 63 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata.

Aducerea la cunostinta publica a datei alegerilor se face prin Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, precum si prin presa scrisa si audiovizuala.

Campania electorala incepe cu 30 de zile inainte de data desfasurarii alegerilor si se incheie in ziua de sambata care preceda data alegerilor, la ora 7,00.

In campania electorala candidatii, partidele politice, aliantele politice si aliantele electorale, precum si cetatenii au dreptul sa-si exprime opiniile in mod liber si fara nici o discriminare, prin mitinguri, adunari, marsuri, precum si prin intermediul presei scrise si audiovizuale. Organizarea mitingurilor, adunarilor si marsurilor se poate face numai cu autorizarile prevazute de lege.

Mijloacele folosite in campania electorala nu pot contraveni ordinii de drept. Este interzis orice procedeu de publicitate comerciala prin intermediul presei scrise si audiovizuale in scop de propaganda electorala.

In timpul campaniei electorale se asigura candidatilor, in mod nediscriminatoriu, spatii corespunzatoare pentru a se intalni cu alegatorii. Spatiile pot fi amplasate la sediul primariei, in case de cultura, camine culturale si cinematografe si se asigura pe baza de intelegere cu privire la cheltuielile de intretinere. Se pot folosi pentru intalnirile cu alegatorii spatii din scoli si universitati, in afara programului de invatamant.

Confruntarea libera intre candidati trebuie sa aiba caracter democratic, sa se rezume la dispute de idei si programe.

Una din modalitatile cele mai eficiente in campania electorala o reprezinta mas-media.

Radiodifuzorii publici si privati sunt obligati sa asigure, in cadrul serviciilor de programe audiovizuale, desfasurarea unei campanii electorale echitabile, echilibrate si corecte pentru toate partidele politice, aliantele politice, aliantele electorale, organizatiile cetatenilor apartinand minoritatilor nationale, precum si pentru candidatii independenti.

In timpul campaniei electorale informatiile privind sistemul electoral, tehnica votarii, calendarul campaniei electorale, programele politice, opiniile si mesajele cu continut electoral trebuie sa fie prezentate exclusiv in urmatoarele tipuri de emisiuni:

a) emisiuni informative - in care pot fi difuzate informatii privind sistemul electoral, tehnica votarii si activitatile de campanie ale candidatilor; in acest scop durata programata a emisiunii informative poate fi marita cu cel mult 15 minute;

b) emisiuni electorale - in care candidatii isi pot prezenta programele politice si activitatile de campanie electorala;

c) dezbateri electorale - in care candidatii, jurnalistii, analistii si alti invitati pun in discutie programele electorale si temele de interes public.

Posturile private de radio si televiziune, inclusiv de televiziune prin cablu, pot organiza, in cadrul propriei grile de programe, emisiuni de tipul celor mentionate mai sus. Accesul reprezentantilor si candidatilor partidelor politice, aliantelor politice, aliantelor electorale si al candidatilor independenti la aceste tipuri de emisiuni este gratuit.

Biroul Electoral Central comunica comisiei parlamentare speciale numarul de liste complete de candidaturi definitive ale fiecarui partid politic, fiecarei aliante politice sau aliante electorale, iar aceasta calculeaza proportia timpilor de antena ce trebuie acordati de Societatea Romana de Radiodifuziune, Societatea Romana de Televiziune si de studiourile teritoriale ale acestora partidelor politice, aliantelor politice sau aliantelor electorale, in functie de numarul de liste complete de candidaturi definitive, cumulate pentru Camera Deputatilor si Senat.

Candidatii independenti isi pot exercita dreptul la timpi de antena o singura data, intre 5 minute si o ora, in mod egal, in functie de orarul stabilit de conducerea Societatii Romane de Radiodifuziune si Societatii Romane de Televiziune si de numarul lor.

Posturile private de televiziune si de radiodifuziune care au in cadrul grilei de programe emisiuni cu caracter electoral repartizeaza timpii de antena partidelor politice, aliantelor politice si aliantelor electorale dintre acestea, precum si candidatilor independenti astfel:

a) 75% din timpii de antena se repartizeaza partidelor politice parlamentare, aliantelor politice sau aliantelor electorale ale acestora, proportional cu ponderea in Parlament;

b) 25% din timpii de antena se repartizeaza partidelor politice neparlamentare, aliantelor politice sau aliantelor electorale ale acestora care au depus liste de candidati in circumscriptia electorala in care se afla postul privat de televiziune sau de radiodifuziune;

c) candidatii independenti isi pot exercita dreptul la timpi de antena o singura data, intre 5 minute si o ora, in mod egal, in cadrul procentului de 25%, in functie de orarul stabilit de conducerea postului privat de televiziune sau radiodifuziune, avand in vedere numarul lor.

In perioada campaniei electorale candidatii si reprezentantii partidelor politice, aliantelor politice, aliantelor electorale sau candidatii independenti aflati in competitie au acces la posturile publice si private de radiodifuziune si televiziune, inclusiv la cele prin cablu, numai la emisiunile si dezbaterile electorale, in fiecare din zilele de luni, marti, miercuri, joi si vineri.

In perioada campaniei electorale candidatii si reprezentantii partidelor politice aflate in competitie nu pot fi producatori, realizatori sau moderatori ai emisiunilor realizate de radiodifuzorii publici si privati.

Radiodifuzorii publici si privati au obligatia de a asigura, prin masuri tehnice si redactionale, reflectarea campaniei electorale in mod echitabil, echilibrat si impartial.

Emisiunile informative se supun obligatiei de obiectivitate, echitate si de informare corecta a publicului.

Candidatii care detin functii publice pot aparea in emisiunile informative numai in probleme legate de exercitarea functiei lor.

Emisiunile si dezbaterile electorale trebuie sa asigure tuturor candidatilor conditii egale in ceea ce priveste libertatea de exprimare, pluralismul opiniilor si echidistanta.

a) sa nu puna in pericol ordinea constitutionala, ordinea publica, siguranta persoanelor si a bunurilor;

b) sa nu faca afirmatii care pot aduce atingere demnitatii umane sau moralei publice;

c) sa probeze acuzatiile cu incidenta penala sau morala aduse unui alt candidat;

d) sa nu incite la ura sau discriminare pe considerente de rasa, religie, nationalitate, sex, orientare sexuala sau etnie.

Realizatorii si moderatorii emisiunilor si dezbaterilor electorale au urmatoarele obligatii:

b) sa asigure un echilibru necesar desfasurarii emisiunii, oferind fiecarui candidat participant la discutii posibilitatea de prezentare a opiniilor sale;

d) sa asigure mentinerea dezbaterii in sfera de interes a campaniei electorale si a tematicii stabilite;

e) sa intervina atunci cand, prin comportamente sau exprimari, invitatii incalca obligatiile ce le revin in cadrul derularii campaniei electorale, obligatii prevazute de art. 63 alin. 2 din legea electorala; in cazul in care invitatii nu se conformeaza solicitarilor, moderatorul poate decide intreruperea microfonului acestuia sau oprirea emisiunii, dupa caz.

In cazul prezentarii de sondaje de opinie cu continut electoral, acestea trebuie insotite de urmatoarele informatii:

b) data sau intervalul de timp in care a fost efectuat sondajul si metodologia utilizata;

b) invitarea sau prezentarea candidatilor in programe, cu exceptia situatiilor prevazute la art. 68 alin. (4);

In ziua votarii este interzisa prezentarea sondajelor realizate la iesirea de la urne, inainte de inchiderea votarii.

Candidatii si partidele politice ale caror drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea in cadrul unui program electoral a unor fapte neadevarate beneficiaza de drept la replica. Candidatii si partidele politice ale caror drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea in cadrul unui program electoral a unor informatii inexacte beneficiaza de drept la rectificare.

Primarii sunt obligati ca, pana la inceperea campaniei electorale, sa stabileasca locuri speciale pentru afisaj electoral, tinand seama de numarul partidelor politice, aliantelor politice si aliantelor electorale care declara ca depun liste de candidati si al persoanelor care declara ca sunt candidati in alegeri ca independenti.

Primarii trebuie sa asigure ca locurile speciale de afisaj sa fie situate in piete, pe strazi si in alte locuri publice frecventate de cetateni, fara stanjenirea circulatiei pe drumurile publice si a celorlalte activitati din localitatile respective. In prealabil, primarii sunt obligati sa asigure inlaturarea oricaror afise, inscrisuri si insemne ramase de la campaniile electorale precedente.

Utilizarea locurilor de afisaj electoral este permisa numai pentru partidele politice, aliantele politice, aliantele electorale si candidatii independenti care participa la alegeri.

Este interzisa utilizarea de catre un partid politic, alianta politica, alianta electorala ori candidat independent a locurilor speciale de afisaj electoral astfel incat sa impiedice folosirea acestora de catre un alt partid politic, alianta politica, alianta electorala ori candidat independent.

Afisajul electoral in alte locuri decat cele stabilite de lege este permis numai cu acordul proprietarilor, administratorilor sau, dupa caz, al detinatorilor.

Pe un panou electoral instalat in locurile stabilite potrivit alin. (1) fiecare partid politic, alianta politica, alianta electorala ori candidat independent poate aplica un singur afis electoral, in spatiul care i-a fost destinat.

Sunt interzise afisele electorale care combina culorile astfel incat sa evoce drapelul Romaniei, al altui stat sau al unei organizatii internationale. Fac exceptie partidele politice care sunt membre ale unor organizatii politice internationale, acestea putand utiliza semnul organizatiei respective ca atare sau intr-o combinatie specifica. Sunt interzise afisele electorale care prin continutul lor aduc acuzatii cu caracter calomnios la adresa autoritatilor publice, partidelor politice sau candidatilor in alegeri.

Organele de ordine publica sunt obligate sa asigure integritatea panourilor si a afiselor electorale.

Birourile electorale de circumscriptie vegheaza la corecta desfasurare a campaniei electorale in circumscriptia in care functioneaza, solutionand, prin hotarare, plangerile ce le sunt adresate cu privire la incalcarea de catre candidati, partide politice, aliante politice, aliante electorale sau de catre persoanele carora le este interzis sa participe la actiuni de campanie electorala a prevederilor legale sau deontologiei electorale, precum si la impiedicarea unui partid politic, unei aliante politice, aliante electorale ori candidat independent de a-si desfasura campania electorala.

Asigurarea logisticii necesare exercitarii dreptului de vot prezinta importanta speciala pentru finalizarea procesului electoral. In acest sens, primarii trebuie sa ia masuri ca fiecare sectie de vot sa aiba toate utilitatile: cabine, urne si stampile, in numar suficient raportat la numarul alegatorilor inscrisi in copiile de pe listele electorale permanente sau cu numarul estimat de alegatori. Cabinele si urnele trebuie amplasate in aceeasi incapere in care isi desfasoara activitatea presedintele biroului electoral al sectiei de votare si membrii acestuia.

Presedintele biroului electoral al sectiei de votare, impreuna cu membrii acestuia, trebuie sa fie prezent la sediul sectiei de votare in ajunul zilei alegerilor, la ora 18,00, fiind obligat sa dispuna masurile necesare pentru asigurarea ordinii si corectitudinii operatiunilor de votare.

In ziua alegerilor, la ora 6,00, presedintele biroului electoral al sectiei de votare, in prezenta celorlalti membri, verifica urnele, existenta listelor electorale, a formularelor listelor electorale speciale, a buletinelor de vot si a stampilelor, dupa care inchide si sigileaza urnele, aplicand stampila de control a sectiei de votare.

Presedintele biroului electoral al sectiei de votare are puteri depline in ceea ce priveste, pe de o parte, asigurarea corectitudinii actului de votare si, pe de alta parte, asigurarea ordinii in sectie si in jurul acesteia.

In afara de membrii biroului electoral al sectiei de votare, de candidati, de observatori si de delegatii acreditati, nici o alta persoana nu poate stationa in locurile publice din zona de votare sau in localul de vot mai mult decat timpul necesar pentru votare.

Mas-media are dreptul sa-si acrediteze delegati care sa consemneze sau sa relateze de la locul desfasurarii votarii, aspecte cu privire la procesul electoral.

Acreditarea delegatilor din partea presei scrise si audiovizuale romanesti, precum si a observatorilor interni ai organizatiilor neguvernamentale care au ca obiect principal de activitate apararea valorilor democratiei si a drepturilor omului se face de catre birourile electorale de circumscriptie, pe baza solicitarilor nominale adresate in scris cu cel putin 48 de ore inainte de data votarii de catre conducerile redactiilor presei scrise si ale radiodifuzorilor, precum si ale organizatiilor neguvernamentale respective.

Persoanele desemnate ca observatori interni nu pot fi membri ai unui partid politic. Acreditarea se face pentru o singura sectie de votare.

Acreditarea delegatilor din partea presei scrise si audiovizuale straine, precum si a observatorilor din partea unor organisme si institutii europene si internationale se face de catre Biroul Electoral Central, la propunerea Ministerului Afacerilor Externe.

Pe durata votarii se interzice membrilor birourilor electorale si persoanelor acreditate sa poarte ecusoane, insigne sau alte insemne de propaganda electorala.

Alegatorii pot vota la sectia de votare unde isi au domiciliul si unde sunt inscrisi in copia de pe lista electorala permanenta.

Alegatorii care in ziua votarii se afla intr-o alta localitate decat aceea in care sunt inscrisi in listele electorale permanente pot sa isi exercite dreptul de vot la orice sectie de votare, urmand a fi inscrisi in lista electorala speciala, prin grija presedintelui biroului electoral al sectiei de votare.

In listele speciale sunt trecuti si alegatorii care se prezinta la vot si fac dovada cu actul de identitate ca domiciliaza in zona arondata sectiei de votare respective, insa au fost omisi din lista electorala permanenta sau din copia existenta la sectia de votare.

Presedintele biroului electoral al sectiei de votare poate suspenda votarea pentru motive temeinice, cu aprobarea presedintelui biroului electoral de circumscriptie.

Suspendarea nu poate depasi o ora si trebuie anuntata prin afisare la usa localului de vot cu cel putin o ora inainte. Durata totala a suspendarilor nu poate depasi 2 ore.

Prezenta oricarei persoane in cabinele de vot, in afara celei care voteaza, este interzisa.

Alegatorul care, din motive temeinice, constatate de presedintele biroului electoral al sectiei de votare, nu poate sa voteze singur are dreptul sa cheme in cabina de vot un insotitor ales de el, pentru a-l ajuta. Acesta nu poate fi din randul observatorilor, membrilor biroului electoral al sectiei de votare sau al candidatilor.

Pentru alegatorii netransportabili, din cauza de boala sau invaliditate, presedintele biroului electoral al sectiei de votare poate aproba, la cererea scrisa personal de acestia sau de conducatorul institutiei sanitare ori de ocrotire sociala in care cei in cauza sunt internati si in care nu se organizeaza sectii de votare speciale, ca o echipa formata din cel putin doi membri ai biroului electoral sa se deplaseze cu o urna speciala si cu materialul necesar votarii - stampila cu mentiunea "Votat" si buletine de vot - la locul unde se afla alegatorul in cauza, pentru a se efectua votarea. In cadrul unei sectii de votare se utilizeaza o singura urna speciala. Urna speciala poate fi transportata numai de membrii biroului electoral al sectiei de votare. Urna speciala poate fi solicitata numai de la sectia de votare in a carei raza se afla domiciliul solicitantului sau sediul institutiei de ocrotire sociala.

La ora 21.00 presedintele biroului electoral al sectiei de votare declara votarea incheiata si dispune inchiderea sectiei de votare. Persoanelor existente la orele 21.00 in localul sectiei de votare li se permite sa-si exercite dreptul de vot.

Dupa incheierea votarii, presedintele biroului electoral al sectiei de votare efectueaza, in prezenta membrilor biroului si, dupa caz, a candidatilor si a persoanelor acreditate sa asiste la votare, inventarierea stampilelor cu mentiunea Votat, precum si numararea si anularea buletinelor de vot neintrebuintate, verificarea sigiliilor de pe urnele de votare, iar dupa incheierea acestor operatiuni, deschiderea urnelor. La numararea voturilor si consemnarea rezultatelor pot asista, ca delegati, reprezentanti ai tuturor partidelor politice, aliantelor politice si aliantelor electorale care au participat la alegeri, dar care nu au reprezentanti in biroul electoral al sectiei de votare si sunt mandatati in acest sens de conducerile organizatiilor judetene ale acestora.

La deschiderea fiecarui buletin presedintele citeste cu voce tare lista de candidati care a fost votata sau, dupa caz, numele si prenumele candidatului independent votat si arata buletinul de vot celor prezenti. Buletinele de vot deschise se grupeaza pe partide politice, aliante politice si aliante electorale, precum si pe candidati independenti, se numara si se leaga separat.

buletinele de vot pe care nu a fost aplicata stampila de control a sectiei de votare;

buletinele pe care nu a fost aplicata stampila "Votat" sau la care stampila este aplicata pe mai multe patrulatere.

Votul este valabil in cazul in care, desi stampila aplicata a depasit limitele patrulaterului, optiunea alegatorului este evidenta.

Dupa deschiderea urnelor si numararea voturilor, presedintele biroului electoral al sectiei de votare incheie, separat pentru Camera Deputatilor si pentru Senat, cate un proces-verbal, in 3 exemplare, care cuprinde:

a) numarul total al alegatorilor inscrisi in copia de pe lista electorala permanenta si in listele electorale speciale, din care:

- numarul total al alegatorilor inscrisi in copia de pe lista electorala permanenta;

b) numarul total al alegatorilor inscrisi in listele electorale existente la sectia de votare, care s-au prezentat la urne, din care:

- numarul total al alegatorilor inscrisi in copia de pe lista electorala permanenta;

e) numarul voturilor valabil exprimate, obtinute de fiecare lista de candidati sau de fiecare candidat independent;

f) expunerea, pe scurt, a intampinarilor formulate si a modului de solutionare a acestora, precum si a contestatiilor inaintate biroului electoral de circumscriptie;

Procesele-verbale se semneaza de presedinte, de loctiitorul acestuia si de membrii biroului electoral al sectiei de votare si poarta stampila de control. Lipsa semnaturilor unor membri ai biroului nu are influenta asupra valabilitatii procesului-verbal si a alegerilor. Presedintele mentioneaza motivele care au impiedicat semnarea.

Membrilor birourilor electorale ale sectiilor de votare li se elibereaza, la cerere, de catre presedintele biroului electoral, o copie de pe fiecare proces-verbal. Cererea trebuie formulata in scris, inainte de intocmirea procesului-verbal.

Pentru Camera Deputatilor si pentru Senat se intocmeste cate un dosar care cuprinde procesele-verbale si contestatiile privitoare la operatiunile electorale ale sectiei, precum si buletinele nule si pe cele contestate. Dosarele, sigilate si stampilate, se inainteaza biroului electoral de circumscriptie sau, dupa caz, oficiului electoral de catre presedintele biroului electoral al sectiei de votare. Presedintele este insotit de cel putin doi membri ai biroului, stabiliti prin tragere la sorti, si de paza militara. Inaintarea dosarelor se face in termen de cel mult 24 de ore de la inchiderea sectiei de votare. Dosarele se predau pe baza de proces-verbal.

Dupa primirea dosarelor, biroul electoral de circumscriptie incheie, separat pentru Camera Deputatilor si pentru Senat, cate un proces-verbal cuprinzand totalizarea voturilor valabil exprimate pentru fiecare partid politic, alianta politica, alianta electorala si candidat independent, pe care il inainteaza in termen de 24 de ore la Biroul Electoral Central. Dupa primirea proceselor-verbale incheiate de catre birourile electorale ale circumscriptiilor, Biroul Electoral Central stabileste partidele politice, aliantele politice si aliantele electorale care indeplinesc pragul electoral, separat pentru Camera Deputatilor si pentru Senat.

Pragul electoral reprezinta numarul minim necesar de voturi valabil exprimate pentru reprezentarea parlamentara, calculat dupa cum urmeaza:

a) 5% din voturile valabil exprimate pe intreaga tara, pentru toate partidele politice, aliantele politice si aliantele electorale;

b) in cazul aliantelor politice si aliantelor electorale, la pragul de 5% se adauga, pentru al doilea membru al aliantei, 3% din voturile valabil exprimate pe intreaga tara si, pentru fiecare membru al aliantei, incepand cu al treilea, cate un singur procent din voturile valabil exprimate pe intreaga tara, fara a se putea depasi 10% din aceste voturi.

Dupa primirea de la Biroul Electoral Central a constatarii cu privire la partidele politice, aliantele politice si aliantele electorale care intrunesc si care nu intrunesc pragul electoral, biroul electoral de circumscriptie procedeaza la atribuirea a mandatelor de deputat, respectiv de senator.

Repartizarea si atribuirea mandatelor de deputat si de senator se fac in doua etape: la nivelul fiecarei circumscriptii electorale si la nivel de tara.

(3) La nivelul circumscriptiei electorale, biroul electoral stabileste, separat pentru Camera Deputatilor si pentru Senat, coeficientul electoral al circumscriptiei.

Coeficientul electoral al circumscriptiei se calculeaza prin impartirea numarului total de voturi valabil exprimate pentru toate listele de candidati ale partidelor politice, aliantelor politice si aliantelor electorale si pentru candidatii independenti la numarul de deputati, respectiv de senatori, ce urmeaza sa fie alesi in acea circumscriptie.

Fiecarei liste i se repartizeaza atatea mandate de cate ori coeficientul electoral al circumscriptiei electorale se include in voturile valabil exprimate pentru acea lista.

Atribuirea mandatelor se face de biroul electoral de circumscriptie in ordinea inscrierii candidatilor pe lista; pentru candidatii independenti se atribuie fiecaruia cate un mandat, daca a obtinut un numar de voturi valabil exprimate cel putin egal cu coeficientul electoral pentru deputati sau pentru senatori, dupa caz.

Voturile ramase, adica cele neutilizate sau inferioare coeficientului electoral, obtinute de listele de candidati ale partidelor politice, aliantelor politice si aliantelor electorale, precum si mandatele ce nu au putut fi atribuite de biroul electoral de circumscriptie se comunica de acesta Biroului Electoral Central, pentru a fi repartizate centralizat.

Biroul Electoral Central insumeaza, pe intreaga tara, separat pentru Camera Deputatilor si pentru Senat, voturile neutilizate si pe cele inferioare coeficientului electoral de circumscriptie din toate circumscriptiile electorale, pentru fiecare partid politic, alianta politica sau alianta electorala.

Numarul voturilor astfel obtinute de fiecare partid politic, alianta politica si alianta electorala se imparte la 1, 2, 3, 4 etc., facandu-se atatea operatii de impartire cate mandate nu au putut fi atribuite la nivelul circumscriptiilor electorale.

Cat-urile rezultate din impartire, indiferent de lista din care provin, se clasifica in ordine descrescatoare, pana la concurenta numarului de mandate neatribuite; cel mai mic dintre aceste cat-uri constituie coeficientul electoral pe tara, pentru deputati si, separat, pentru senatori; fiecarui partid politic, alianta politica sau alianta electorala i se repartizeaza atatea mandate de deputati sau, dupa caz, de senatori de cate ori coeficientul electoral pe tara se cuprinde in numarul total al voturilor valabil exprimate pentru partidul politic, alianta politica sau alianta electorala respectiva, rezultat din insumarea pe tara a voturilor neutilizate si a celor inferioare coeficientului electoral de circumscriptie.

Mandatele desfasurate pe listele de candidati se atribuie candidatilor de biroul electoral de circumscriptie, in ordinea inscrierii acestora pe lista.

Biroul electoral de circumscriptie elibereaza certificatul doveditor al alegerii deputatilor si senatorilor carora li s-au atribuit mandate, in termen de 24 de ore de la incheierea fiecarei operatiuni de atribuire.

Candidatii inscrisi in liste, care nu au fost alesi, sunt declarati supleanti ai listelor respective. In caz de vacanta a mandatelor de deputati sau de senatori alesi pe liste de candidati, supleantii ocupa locurile devenite vacante, in ordinea in care sunt inscrisi in liste, daca pana la data validarii, pentru ocuparea locurilor vacante, partidele sau formatiunile politice pe listele carora au candidat supleantii confirma in scris ca apartin acestora.

Biroul Electoral Central publica rezultatele alegerilor in presa si in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, in termen util, pentru respectarea prevederilor art. 63 alin. 3 din Constitutia Romaniei, republicata.

Cheltuielile pentru efectuarea operatiunilor electorale se suporta de la bugetul de stat. Sediul si dotarea Biroului Electoral Central se asigura de Guvern, ale birourilor electorale de circumscriptie, de catre prefecti si de presedintii consiliilor judetene, respectiv de primarul general al municipiului Bucuresti, iar ale oficiilor electorale, precum si ale birourilor electorale ale sectiilor de votare, de catre primar, impreuna cu prefectii.

In cazul anularii alegerilor intr-o circumscriptie electorala, anularea fiind determinata de constatarea ca votarea sau stabilirea rezultatului alegerilor a avut loc prin fraude de natura sa modifice atribuirea mandatelor, precum si in cazul in care mandatul de deputat sau de senator devenit vacant nu poate fi ocupat de supleant, se organizeaza alegeri partiale.

Nu se organizeaza alegeri daca vacanta unui mandat de deputat sau de senator s-a ivit in ultimele 12 luni anterioare expirarii mandatului Camerei Deputatilor si Senatului, prevazut de art. 63 alin. 1 din Constitutia Romaniei, republicata.

Daca alegerile partiale au loc ca urmare a anularii alegerilor dintr-o circumscriptie electorala, acestea se organizeaza si se desfasoara pe baza acelorasi copii de pe listele electorale permanente, a acelorasi candidaturi, de catre aceleasi birouri electorale si, dupa caz, oficii electorale si la aceleasi sectii de votare, in a 3-a duminica dupa anularea alegerilor initiale.

Alegerile partiale organizate in caz de vacanta a unui mandat de deputat sau de senator au loc in cel mult 3 luni de la sesizarea Guvernului de catre presedintele Camerei Deputatilor sau, dupa caz, de catre presedintele Senatului.

In cazul in care alegerile partiale prevazute la alin. 3 se organizeaza intr-o singura circumscriptie electorala, nu se mai constituie Biroul Electoral Central, atributiile acestuia urmand a fi indeplinite de biroul electoral de circumscriptie.

Initial cu rol consultativ, puterea Parlamentului s-a extins gradual, astazi fiind o veriga importanta a procesului decizional din Uniune.

De-a lungul anilor, Parlamentul European a devenit interpretul actiunilor interne si externe ale Uniunii, ceea ce permite participarea deputatilor si, prin intermediul lor, a cetatenilor, la definirea viziunii politice europene.

Parlamentul European este alcatuit in prezent din 785 de deputati (reprezentand 177 de partide politice) alesi in cele 27 de state membre ale Uniunii Europene extinse. Acestia sunt alesi pe o perioada de cinci ani, in numele a 492 de milioane de cetateni.

Locurile in Parlament sunt distribuite in mod proportional cu populatia fiecarui stat membru.

Desemnarea membrilor Parlamentului European s-a realizat, initial, indirect, de catre parlamentele nationale dintre membrii acestora, pe baza procedurii fiecarui stat membru.

In anul 1976 a fost adoptat "Actul privind alegerea reprezentantilor in Adunare prin vot universal direct", document ce a statuat alegerea directa a membrilor Parlamentului European.

Primele alegeri europene s-au desfasurat in anul 1979, urmate de alte cinci scrutinuri: in 1984, 1989, 1994, 1999 si 2004.

Numarul membrilor Parlamentului European a continuat sa creasca, de la 198, inainte de alegerile prin vot direct, ajungand, dupa extinderile succesive, la 410 in 1979, 626 in 1999, 732 in 2004, pentru ca in anul 2007, Parlamentul European sa aiba, temporar, 785 de membri (ca urmare a aderarii Bulgariei si Romaniei, care s-au alaturat Uniunii, in timp ce numarul deputatilor europeni din statele deja membre va ramane acelasi pana la alegerile din 2009, cand numarul membrilor va scadea din nou la 736) .

Integrarea Romaniei in Uniunea Europeana implica, pe langa realizarea obligatiilor care decurg din acest proces, si participarea in mod direct la constructia europeana, prin prezenta activa in cadrul institutiilor Uniunii.

Astfel, potrivit dispozitiilor art. 24 alin. 2 din Tratatul de aderare a Bulgariei si Romaniei la Uniunea Europeana, Romania s-a obligat sa organizeze alegeri pentru Parlamentul European inainte de 31 decembrie 2007.

Atingerea acestui obiectiv a determinat armonizarea legislatiei electorale romanesti cu acquis-ul comunitar.

Pregatindu-se pentru aderare, Constituantul roman derivat a adaugat in 2003 sferei drepturilor electorale ale cetatenilor romani inca doua, si anume: dreptul de a alege si de a fi ales in Parlamentul European.

In vederea desemnarii reprezentantilor Romaniei in Parlamentul European, legiuitorul roman a adoptat un nou act legislativ care stabileste cadrul juridic general pentru organizarea si desfasurarea alegerilor pentru Parlamentul European, si anume, Legea nr. 33 din 16 ianuarie 2007, publicata in Monitorul Oficial nr. 28 din 16 ianuarie 2007. Pentru desfasurarea in bune conditii a procesului electoral, Guvernul Romaniei a adoptat Ordonanta de urgenta nr. 1/2007, publicata in Monitorul Oficial nr. 97 din 8 februarie 2007, prin care stabileste unele masuri pentru organizarea si desfasurarea alegerilor pentru Parlamentul European.

In vederea asigurarii unui limbaj comun cu cel folosit in documentele negociate cu Uniunea Europeana, precum si in legislatia comunitara, legiuitorul a definit cateva notiuni de baza pentru procesul electoral, si anume:

Au dreptul de a alege membri din Romania in Parlamentul European cetatenii romani care au varsta de 18 ani, impliniti pana in ziua de referinta inclusiv.

Nu au drept de vot debilii si alienatii mintal pusi sub interdictie si persoanele care, in ziua de referinta, sunt condamnate prin hotarare judecatoreasca definitiva la pierderea drepturilor electorale.

Pentru a fi eligibil in Parlamentul European, cetateanul roman trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

Conditiile mentionate mai sus se aplica si cetatenilor romani care au domiciliul sau resedinta in strainatate si au drept de vot.

Cetatenii statelor membre ale Uniunii Europene, care au resedinta sau domiciliul pe teritoriul Romaniei, au drept de vot si de a fi alesi ca membri din Romania in Parlamentul European, in aceleasi conditii ca si cetatenii romani, sub rezerva indeplinirii conditiilor evidentiate mai sus.

Pentru alegerea membrilor din Romania in Parlamentul European, atat alegatorul resortisant, cat si alegatorul comunitar au dreptul la un singur vot.

Nu pot fi alesi ca membri din Romania in Parlamentul European, cetatenii romani care fac parte din urmatoarele categorii:

politistii si alte categorii de functionari publici, inclusiv cei cu statut special, stabilite prin lege organica.

Fara a aduce atingere incompatibilitatilor prevazute de Actul din 1976 privind alegerea membrilor Parlamentului European prin vot universal direct, cu modificarile ulterioare, calitatea de membru al Parlamentului European este incompatibila cu calitatea de:

cu functiile prevazute la art. 81 si 82 din Cartea I, titlul IV, Cap. III, Sectiunea a 2-a din Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, cu modificarile si completarile ulterioare;

Persoanele aflate in situatia de incompatibilitate trebuie sa opteze intre mandatul de parlamentar european si functia care genereaza incompatibilitatea, demisionand din una dintre aceste functii, in termen de 30 de zile de la data validarii rezultatului alegerilor pentru Parlamentul European.

Daca dupa expirarea termenului de 30 de zile, starea de incompatibilitate continua sa existe, persoanele aflate in situatia de incompatibilitate sunt considerate demisionate din functia de parlamentar european.

Pentru a-si exercita dreptul de a fi ales ca membru din Romania in Parlamentul European pe listele unui partid politic, ale unei organizatii a cetatenilor apartinand minoritatilor nationale, unei aliante politice, aliante electorale ori ca independent, o persoana eligibila comunitar este obligata ca, pe langa actele necesare candidatilor care sunt cetateni romani, sa prezinte Biroului Electoral Central:

- o declaratie oficiala pe propria raspundere, care trebuie sa cuprinda urmatoarele precizari:

Persoanele eligibile comunitar, care candideaza in cadrul alegerii membrilor din Romania in Parlamentul European, trebuie sa prezinte, odata cu propunerea de candidatura, un certificat in traducere oficiala, eliberat de autoritatea competenta din statul al carui cetatean este, care sa ateste ca nu a fost lipsit de dreptul de a fi ales in acel stat printr-o hotarare judecatoreasca definitiva.

Alegatorii resortisanti sunt inscrisi in listele electorale permanente, iar daca nu se regasesc pe acestea, vor fi inscrisi pe liste electorale suplimentare, de catre presedintele biroului electoral al sectiei de votare, pe baza documentului de identitate.

In listele electorale speciale sunt inscrisi si alegatorii care isi exercita dreptul de vot la sectii la care nu sunt arondati. Aceasta inscriere se realizeaza numai in cazul in care acest tip de alegatori se afla in alta localitate decat cea de domiciliu sau isi exercita atributiile in cadrul respectivei sectii de votare.

Alegatorii comunitari, care au drept de vot, sunt inscrisi, la cerere, de catre primarul unitatii administrativ-teritoriale in care au resedinta sau domiciliul, intr-o lista electorala speciala.

Acestia isi pot exercita dreptul de vot in baza unei dovezi eliberate de Autoritatea Electorala Permanenta si a unui document de identitate.

Propunerile de candidaturi pentru alegerea membrilor din Romania in Parlamentul European se depun si se inregistreaza la Biroul Electoral Central cel mai tarziu cu 60 de zile inainte de ziua de referinta

Listele de candidati pentru alegerea membrilor din Romania in Parlamentul European trebuie intocmite astfel incat sa asigure reprezentarea ambelor sexe.

Numarul de candidati de pe fiecare lista poate fi cu maximum 10 mai mare decat numarul mandatelor repartizate Romaniei in Parlamentul European.

Pentru a fi inregistrate la Biroul Electoral Central, listele de candidati propuse de partidele politice, organizatiile cetatenilor apartinand minoritatilor nationale, aliantele politice sau aliantele electorale trebuie insotite de o lista cuprinzand cel putin 200.000 de alegatori care sustin candidatura partidului politic, organizatiei cetatenilor apartinand minoritatilor nationale, aliantelor politice sau aliantei electorale respective pentru alegerea membrilor din Romania in Parlamentul European.

Candidatul independent poate participa la alegeri individual daca este sustinut de cel putin 100.000 de alegatori.

Pentru organizarea si desfasurarea operatiunilor specifice perioadei electorale se constituie urmatoarele birouri electorale:

10 reprezentanti ai partidelor politice si ai aliantelor acestora, precum si ai organizatiilor cetatenilor apartinand minoritatilor nationale care au un grup parlamentar propriu in ambele Camere ale Parlamentului, care participa la alegeri, precum si un reprezentant desemnat de grupul parlamentar al minoritatilor nationale din Camera Deputatilor.

cel mult 10 reprezentanti ai partidelor politice, aliantelor politice, aliantelor electorale sau organizatiilor cetatenilor apartinand minoritatilor nationale care participa la alegeri.

Birourile electorale ale sectoarelor municipiului Bucuresti sunt asimilate oficiilor electorale prevazute de Legea nr. 373/2004.

Presedintele si loctiitorul acestuia sunt, de regula, magistrati sau alti juristi care nu fac parte din niciun partid politic si sunt desemnati de presedintele tribunalului, cu cel mult 10 zile inainte de data de referinta, prin tragere la sorti. In cazul in care numarul juristilor este insuficient, lista este completata de catre prefect cu alte persoane care se bucura de prestigiu in fata locuitorilor si care nu fac parte din niciun partid politic.

a) in localitatile urbane, cate o sectie de votare la 1.000-2.000 de locuitori;

b) in comune, cate o sectie de votare la 500-2.000 de locuitori; se organizeaza sectii de votare, de regula, in fiecare sat; pot fi organizate sectii de votare si in satele sau in grupurile de sate cu populatie de pana la 500 de locuitori.

Se pot organiza sectii de votare pe langa unitatile militare, precum si in spitale, maternitati, sanatorii, case de invalizi, centre de ingrijire, asistenta si recuperare a persoanelor adulte cu handicap si camine de batrani, in care se afla cel putin 25 de cetateni cu drept de vot.

Pentru studentii de la cursurile de zi si elevii cu drept de vot care nu domiciliaza in localitatea in care urmeaza studiile, se organizeaza cate o sectie de votare pe langa caminele de studenti sau de elevi, pentru 250-1.000 de alegatori.

La sectiile de votare organizate pe langa unitatile militare voteaza numai militarii acestor unitati, iar la cele pentru studenti si elevi, numai studentii si elevii din unitatile de invatamant arondate.

Pe langa misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei se organizeaza cate o sectie de votare pentru alegatorii membri ai reprezentantei diplomatice si familiile lor, precum si pentru cetatenii romani din tara sau din strainatate si alegatorii comunitari, aflati in tarile respective in ziua de referinta. Sectiile de votare organizate pe langa misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei apartin de Biroul Electoral al Municipiului Bucuresti. Sectiile de votare mentionate mai sus se organizeaza atat in localitatea in care isi are sediul misiunea diplomatica sau oficiul consular, cat si in alte localitati, cu acordul Guvernului din tara respectiva.

Pe navele sub pavilion romanesc aflate in navigatie in ziua de referinta, precum si pe platformele marine se organizeaza sectii de votare. Sectiile de votare astfel organizate apartin de biroul electoral judetean sau al municipiului Bucuresti, dupa caz, al locului in care acestea sunt inregistrate.

Candidatilor independenti li se pot atribui mandate daca au obtinut, fiecare in parte, un numar de voturi valabil exprimate cel putin egal cu coeficientul electoral national.

Atribuirea mandatelor de parlamentar european se face de catre Biroul Electoral Central, cu respectarea conditiilor privind pragul electoral, dupa cum urmeaza:

in prima etapa, Biroul Electoral Central calculeaza pragul electoral si coeficientul electoral national si stabileste, in ordinea descrescatoare a numarului de voturi valabil exprimate, lista partidelor politice, organizatiilor cetatenilor apartinand minoritatilor nationale, aliantelor politice, aliantelor electorale si candidatilor independenti carora li se pot repartiza mandate;

in etapa a doua se repartizeaza mandatele la nivelul circumscriptiei nationale pentru listele selectate in conditiile prevazute mai sus prin metoda d'Hondt.

candidatului independent caruia i-ar reveni cel putin un mandat i se repartizeaza un singur mandat, indiferent de cate mandate au rezultat din calcul. In acest caz, repartizarea celorlalte mandate se face in continuare, pentru liste sau candidati independenti.

Biroul Electoral Central inmaneaza candidatilor alesi un certificat constatator al alegerii.

Autoritatea Electorala Permanenta impreuna cu autoritatile publice competente indeplinesc formalitatile necesare acceptarii membrilor din Romania in Parlamentul European.

Biroul Electoral Central confirma rezultatele sufragiului si asigura publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a rezultatelor alegerii membrilor din Romania in Parlamentul European.

DELEANU Ion, Institutii si proceduri constitutionale, Ed. Servo-Sat, Arad, 2001, pag. 279-286.

DRAGANU Tudor, Drept constitutional si institutii politice, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1998, vol. II, pag. 20-56.

DUCULESCU Victor, CALINOIU Constanta, DUCULESCU Georgeta, Drept constitutional comparat, Lumina Lex, Bucuresti, 1999, vol. I, pag. 245-274.

GRECESCU Ion, Institutia prezidentiala, Ed. Rosetti, Bucuresti, 2003, pag. 29- 40.

IANCU Gheorghe, Sistemul electoral, Ed. Monitorul Oficial, Bucuresti, 1998, pag. 67-150.

IONESCU Cristian, Tratat de drept constitutional contemporan, Ed. All Beck, Bucuresti, 2003, pag. 617- 28.

IONESCU Cristian, Dezvoltarea constitutionala a Romaniei. Acte si documente. 1741-1991, RAMO, Bucuresti, 2000.

MURARU Ion, TANASESECU Simina, Drept constitutional si institutii politic, Lumina Lex, Bucuresti, 2001, pag. 408-443.

VRABIE Genoveva, Les régimes politiques des pays de l'U.E. et de la Roumanie, Ed. Monitorul Oficial, Bucuresti, 2002, pag. 369 - 403.

Legea nr. 67/2004 privind alegerea autoritatilor administratiei publice locale, Legea nr. 370/2004 privind alegerea Presedintelui Romaniei si Legea nr. 373/2004 privind alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului, cu modificarile si completarile ulterioare.

Lege nr. 33 din 16 ianuarie 2007 privind organizarea si desfasurarea alegerilor pentru Parlamentul European, publicata in M.Of., Partea I, nr. 28 din 16 ianuarie 2007.

Legea 35 din 13 martie 2008 privind alegerea camerei Deputatilor si a Senatului si pentru modificarea si completarea legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale, a Legii administratiei publice locale nr. 215/2001 si a Legii nr. 393/2004 privind Statutul alesilor locali.

TEMA DE REFLECTIE

Publicitatea dezbaterilor in cadrul contenciosului electoral prezidential roman in lumina jurisprudentei Curtii Constitutionale.

MODELE DE TESTE

1. Bifati afirmatia corecta: In sistemul romanesc, deputatii si senatorii se aleg in circumscriptii electorale pe baza:

ڤ scrutinului de lista, potrivit principiului reprezentarii proportionale si pe baza de candidaturi independente.

ڤ scrutinului uninominal, potrivit principiului reprezentarii proportionale si pe baza de candidaturi independente.

ڤ scrutinului uninominal, cu doua tururi, potrivit principiului reprezentarii proportionale si pe baza de candidaturi independente.

2. Enumerati 3 procedee prin care se realizeaza campania electorala in Romania:

3. Bifati afirmatia corecta: In sistemul romanesc, componenta birourilor electorale ale sectiilor de votare este urmatoarea:

4. Ce tipuri de emisiuni cu caracter electoral pot fi prezentate in timpul campaniei electorale?

RASPUNSURI SI COMENTARII LA TESTE

1. Deputatii si senatorii in sistemul electoral romanesc se aleg prin scrutinului de lista, potrivit principiului reprezentarii proportionale si pe baza de candidaturi independente.

2. Campania electorala se desfasoara prin mass-media, afisaj, intalniri cu electoratul, etc.

3. Biroul electoral al sectiei de votare este compus dintr-un un presedinte, un loctiitor al acestuia si cel mult 7 membri.

4. In timpul campaniei electorale pot fi prezentate urmatoarele tipuri de emisiuni cu caracter electoral: emisiuni informative, emisiuni electorale, precum si dezbateri electorale.

§.1. IMPORTANTA STUDIERII PARTIDELOR POLITICE PENTRU DREPTUL CONSTITUTIONAL

Stiinta politica a acordat si acorda un rol cheie partidelor politice din momentul in care analiza si-a deplasat centrul de greutate de la aparenta institutionala la motoarele reale ale vietii politice.

Studiul partidelor politice trebuie sa se desfasoare pe un dublu plan: politic si sociologic. Rolul unui partid politic, functiile pe care la are intr-o societate depind de cultura politica a acelei societati.

Competitia pentru putere a existat pretutindeni si totdeauna, in toate tarile si in toate epocile. Partidele politice sunt cei dintai agenti inscrisi in aceasta competitie acerba pentru obtinerea si conservarea puterii. Rolul unui partid politic nu este acelasi intr-o societate concurentiala sau intr-o dictatura.

Partidele moderne s-au nascut in paralel cu aparitia sistemelor electorale si dezvoltarea parlamentelor moderne, de fapt, au rezultat din interiorul acestora, ca fractiuni sau aripi.

Functia sociala a acestor formatiuni sau forte politice a constat in stabilirea unor legaturi permanente intre guvernanti si guvernati.

Doctrina politologica franceza denumeste unele forte politice - "corpuri intermediare" intre individ si guvernanti. Grupurile respective au rolul de a sustine interesele anumitor grupuri de cetateni si de a impiedica pe guvernanti sa exercite puterea in mod abuziv.

Din punct de vedere al dreptului constitutional, cele mai importante forte politice si sociale sunt: partidele politice, asociatiile sau organizatiile sindicale si grupurile de presiune.

Constientizand din ce in ce mai mult rolul social si accesul la exercitarea puterii politice, formatiunile politice s-au implicat tot mai activ in procesul de guvernare.

Fenomenul partidist specific spatiului european occidental in a doua jumatate a secolului al XIX-lea era divizat in:

Formatiuni politice sustinatoare a clasei nobiliare, aflate in declin social, economic, politic - partidele conservatoare;

Formatiuni politice sustinatoare ale capitalului bancar si ale marii burghezii industriale - partidele liberale;

Formatiuni politice sustinatoare ale miscarilor muncitoresti - partidele de orientare socialista sau social-democrata, din care la inceputul secolului XX s-au desprins partidele comuniste.

Partidele de dreapta sunt legate de democratia liberala, de proprietate, ca si de mediul de afaceri, industrie, banci, promovand libera initiativa si concurenta.

Partidele de stanga sunt legate de instituirea unui mecanism economico-financiar de redistribuire a veniturilor societatii pe baze egalitariste, nationalizarea mijloacelor de productie, de planificarea economiei nationale, de interventia statului in viata economica, precum si de apararea intereselor clasei muncitoare.

§.2. NOTIUNEA DE PARTID POLITIC

Din perspectiva juridica, partidul politice este o persoana juridica: are o organizare de sine statatoare; un patrimoniu propriu; actioneaza pentru realizarea unui scop legitim.

Principiul fundamental respectat de orice regim politic democratic este libertatea constituirii partidelor politice. Acest lucru nu inseamna ca se pot infiinta orice fel de partide politice (de ex. este interzisa infiintarea partidelor fasciste).

Functia electorala - partidele politice propun candidati la functiile eligibile in organisme reprezentative la nivel central si local si recruteaza prin programele si platformele electorale aderenti;

Functia de a mijloci raporturile intre guvernanti si guvernati - functie ce se exercita in special prin parlamentari;

Functia de conducere - partidele tind sa exercite, chiar si pe cale mediata puterea politica, sa-si asume prerogativele de conducere.

SISTEME DE PARTIDE

Sistemul pluripartidismului in care partidele politice graviteaza in jurul unui partid dominant.

1. Sistemul partidului unic

Acest sistem se caracterizeaza prin existenta unui singur partid care este constituit si functioneaza legal ca partid de guvernamant si care polarizeaza toate celelalte forte politice si sociale. Acest sistem este specific, de regula, regimurilor politice monolitice, totalitare si, care adesea, personifica puterea. Partidul unic organizeaza si controleaza puterea si este singurul care rosteste "adevarul oficial".

Sisteme monopartid au existat intre cele doua razboaie mondiale in Germania - Partidul National-Socialist, in Italia - Partidul Nationalist fascist, in Romania - Frontul Renasterii Nationale.

Dupa al doilea razboi mondial partidul unic a cunoscut o revigorare, fiind raspandit in tari precum: Cehoslovacia, Polonia, Ungaria, Romania, Iugoslavia, Bulgaria, China, Vietnamul de nord, Coreea de Nord, Cuba, etc.

Partidul unic este prin definitie un partid totalitar, care acapareaza intreaga putere in stat.

Este sistemul in care puterea politica este disputata electoral de catre doua partide ce au baze sociale si forta politica echivalente.

Bipartidismul poate fi numeric, in sensul ca exista numai doua partide, sau calitativ, in sensul ca predomina numai doua partide. Bipartidismul exceleaza in Marea Britanie, Australia, Noua Zeelanda, Canada, S.U.A.

Acest sistem are meritul de a favoriza un echilibru in viata politica, prin succesiunea celor doua partide la guvernare, de a asigura un executiv stabil, de a acorda posibilitatea alegatorilor de a face o alegere neta intre doua seturi de alternative de politici publice. Insa, nu putem ignora si dezavantajele acestui sistem: instaurarea unor executive dominatoare, simplificarea spectrului politic pentru optiunile alegatorilor.

Ex. Partidul Democrat si Partidul Republican in SUA si Partidul Laburist si cel Conservator in Marea Britanie.

Acest sistem favorizeaza disputa electorala intre partide, cetatenii au posibilitatea de a alege cel mai bun partid politic. Pluripartidismul antreneaza adeseori coalitii guvernamentale si parlamentare conjuncturale si efemere, instabilitatea guvernamentala.

Pluripartidismul in care partidele politice graviteaza in jurul unui partid dominant.

Este partid dominant partidul politic care prin doctrina sa (ideologie, prin platforma electorala, prin metodele de actiune, prin prestigiul liderilor sai, prin baza sa sociala) reuseste sa-si atraga in mod durabil simpatia si sprijinul electoratului.

Ex. de partide dominante: in Suedia - partidele socialiste; in Japonia - Partidul liberal, etc.

Partidul organizat - partidul ce are o structura organizatorica, ierarhizata potrivit anumitor principii, cu ramificatii la nivel local si central, ai carui membrii sunt in general datori sa respecte o stricta disciplina de partid.

Un partid structurat, si care functioneaza potrivit unei discipline stricte, poate cere tuturor membrilor sai sa adopte o anumita atitudine politica fata de un fenomen sau eveniment social.

organismele de conducere la nivel central (congrese, comitete nationale, prezidiu, etc).

Cat priveste partidele neorganizate se considera ca este important sa se confere membrilor de partid libertate deplina de optiune.

Aceasta tipologie este datorata lui Maurice Duverger. Potrivit acestuia, "distinctia dintre partidele de cadre si partidele de masa nu se bazeaza pe dimensiunea lor, pe numarul membrilor lor; nu este vorba de o diferenta de talie, ci de structura". Criteriul distinctiei este natura organizarii.

Partidul de cadre are un numar foarte restrans de membri. Acest gen de partid se bazeaza pe o categorie de notabili, care-i asigura propaganda si finantele sau pe o categorie de tehnicieni specializati in probleme electorale, care nu sunt neaparat membri de partid, ci experti platiti sa faca acest lucru.

O a treia caracteristica este modul de finantare. Finantele sale de campanie vin din donatii adica sunt neregulate si depind de finantarea capitalista, ceea ce poate incuraja dependenta fata de grupurile de interese economice.

O a patra caracteristica este aceea ca partidul de cadre este ca el este mult mai putin ideologizat.

Partidele de cadre isi concentreaza atentia in special pe fundamentarea teoretica a unei doctrine si pe formularea acesteia intr-o maniera care sa permita accesul la ea a unor categorii cat mai largi de populatie.

Legatura cadrelor de partid si masele de alegatori este indirecta si sporadica, cu exceptia campaniilor electorale, cand partidele recurg la metode variate pentru a atrage simpatia alegatorilor.

aparatul de partid se autonomizeaza tot mai mult fata de masa membrilor acestuia pe care ii manipuleaza pentru scopuri electorale;

ca partide de guvernamant se implica direct in exercitarea puterii, in special prin metode nedemocratice.

Partidele politice reprezinta o institutie multifunctionala, indispensabila politicii, influentand in mod profund regimul politic si viata constitutionala.

§.6. ALTE TIPURI DE PARTIDE

Firma privata investeste capital in actiunea politica in vederea maximizarii profitului sau economic. Partidul, odata ajuns la guvernare, va tinde sa-si avantajeze finantatorul prin masuri statale. Faptul ca acest tip de partid este un real pericol pentru democratie, dat fiind faptul ca el nu mai are in vedere interesul general, a facut marea majoritate a sistemelor juridice sa reglementeze strict finantarea partidelor si a campaniilor electorale.

Organigrama este piramidala, in timp ce realitatea se dovedeste stratificata. Partidele masina ar fi aceste partide organizate, ca o stratarhie, in care fiecare nivel de putere este autonom si se organizeaza dupa vointa proprie. Autonomia straturilor de putere este caracteristica acestui partid. Valabil in analiza partidelor americane acest model nu se aplica europene, cum dealtfel nici distinctia lui Duverger nu pare a fi apta sa explice realitatea de peste Atlantic.

Ideologia este difuzata in interiorul cercului initiatilor si nu catre aderentilor sau electoratului. Structura ofertei acestui partid tinde sa creeze structura cererii pentru ca apoi sa para a se mula perfect pe cerintele electoratului. De aceea ea nu se bazeaza in teritoriu in principal pe aderentii sai, ci pe mijloacele de informare, capabile sa induca teme si sa sugereze cereri.

Vom analiza in cele ce urmeaza gradul in care indivizii se implica in activitatea de partid. In functie de intensitatea acestei implicari distingem militantii de aderenti, simpatizantii de alegatori, etc.

Militantii sunt cei pentru care partidul joaca rolul bisericii, cei pentru care religia traditionala a fost inlocuita cu o religie politica. Partidul este ratiunea lor de a fi. Notiunea de militant este usor de distins de cea de aderent, caci militantii sunt un cerc activ in randul acestora, cei care, desi nu sunt cu necesitate membri in conducerea partidului, lucreaza pentru acesta in mod constant. A separa insa in mod practic cu exactitate militantii de aderenti este imposibil, caci calitatea de militant decurge mai mult dintr-o atitudine psihologica decat dintr-un statut obiectiv.

Se pare deci ca fenomenul ar fi tipic partidelor politice si ca trebuie cautate cauze specifice si nu cauze generale cum este cresterea egoismului individualist. Poate ca partidele nu reusesc sa mai atraga pentru ca ideologiile nu mai reusesc sa mai seduca. Sau poate ca de vina este nu individualismul, ci individualizarea, o tendinta de a scapa de constragerea pe care o reprezinta orice structura inglobanta.

Partidele sunt incapabile sa ofere teme, jocul lor devine prea abstract sau prea conjunctural. Asociatiile efemere, axate pe o adeziune conjuncturala si tematica, grupurile de presiune bazate pe o cauza preexistenta par a fi mai eficiente si mai putin oligarhice si inglobante decat partidele. Acest fapt ar putea explica scaderea militantismului poilitic, desi militantismul in genere este in crestere. O alta cauza ar putea fi specializarea si profesionalizarea vietii sociale in general si deci si a vietii politice. Partidele prefera profesionistii in actiunea si manipularea politica si informationala, estimand ca militantismul amator este ineficient si poate chiar periculos pentru sansele lor electorale. Din acesta cauza recompensele materiale par sa fie mult mai consistente decat recompensele simbolice, iar motivatiile conjuncturale mai importante decat motivatiile ideologice. Aceste recompense simbolice sunt prea mediate astazi, partidele nereusind in suficienta masura sa lege satisfactii sau rezultate concrete de actiunea militanta. De asemenea, influenta pe care televiziunea o are asupra comportamentului individului facandu-l din ce in ce mai inactiv poate fi o alta explicatie a scaderii militantismului. Micul ecran ne-a invatat prea tare «sa fim spectatori»: nu mai facem sport, privim; nu mai facem politica, privim politica de pe canapea.

Aceasta notiune are cu adevarat sens doar pentru partide organizate in sectii care cauta sa se finanteze din contributiile membrilor, deci sa atraga cat mai multi. Partidele structurate in comitete nu cauta acest lucru si deci pentru ele notiunea nu cu adevarat sens.

Germania, Marea Britanie, Olanda si Irlanda cunosc si ele un grad mic de aderenta la partidele politice in jur de 4% din populatia majora, iar tarile nordice cam 10%. S-a spus, pornind de aici, ca articularea dintre societatea civila si puterea politica este fragilizata si ca partidele au sanse sa fie percepute ca niste corpuri straine.

Chiar daca notiunea de aderent este fluida, iar reprezentativitatea, cel putin cantitativa, a aderentilor in totalul populatiei sau chiar a electoratului partidului este slaba, creand confuzii, totusi ea este utila. Cateva idei generale pot fi configurate cu privire la aceasta categorie. Mai intai este clar ca barbatii sunt supra-reprezenti in raport cu femeile. Reactia a fost incercarea de a impune partidelor sa prezinte pe liste o proportie mai insemnata de candidati femei. Dar aceste masuri au parut unora fiind contrare principiului egalitatii.

Totusi masurile de paritate electorala barbati/femei par sa castige teren. Franta a reusit sa revizuiasca Constitutia pentru aceasta. Constituantul roman a garantat, prin revizuirea art. 16 care priveste egalitatea in drepturi, egalitatea de sanse intre barbati si femei in materia ocuparii functiilor si demnitatilor publice. Mai apoi se observa o diferenta de varsta. Tinerii de pana in 30 de ani sunt cel mai slab reprezentati. Exista o supra-reprezentare a celor intre 30 si 60 de ani. Clasa sociala este de asemenea importanta. Astfel, clasa muncitoare este sub-reprezentata, cei mai multi fiind recrutati din randul clasei de mijloc si al claselor superioare. De asemenea aderentii sunt in genere oameni care au pregatire scolara medie sau superioara, deci un grad de cultura peste media populatiei. Concluzia ar putea fi ca aderentii au mai degraba caracterul unei elite, decat al unei mase.

Simpatizantul este de obicei un multumit, din diverse motive, reale sau imaginate, cu situatia sociala, economica si politica a unei natiuni. In general simpatizantii unui partid nu sunt doar alegatori mai fideli decat altii, ci sunt structurati pe clivajul temperamental stanga/dreapta. Acest fapt dovedeste ca acest clivaj poate fi structurant, dar mai degraba la nivelul unui temperament sentimental decat al unei alegeri rationale intre doctrine, programe sau politici.

Extinderea educatiei de masa, extinderea influentei media, reorientarea educatiei tinerelor generatii catre negarea comunitarismului traditional, slabirea legaturilor familiale, o oarecare uniformizare a informatiei, a temelor si a mizelor, fac ca legaturile de simpatie cu un partid sa fie din ce in ce mai slabe.

Partidele sunt putin iubite, amplu contestate, dar inca sunt concepute ca necesare. Daca nu toata lumea le vrea, aproape toata lumea le accepta. Aceasta modificare de atitudine este poate una din cauzele tendintei de mediatizare a structurilor partizane. Mediile de informare starnesc mai multa incredere si fidelitate decat mediile de mediatizare, cum sunt pana la un punct si partidele. De aceea partidele tind sa interpuna intre ele si electorat aceste surse de simpatie.

Ea este categoria care pare ca defineste cel mai bine un partid, caci prin intermediul sau acesta se raporteaza nemijlocit la fenomenul esential al accesului la putere. Dar nu toti alegatorii intretin cu partidul acelasi tip de relatie.

Unii sunt alegatori fideli, care dau votul lor in mod constant unui singur partid, altii sunt alegatori care penduleaza de la un partid la altul, formand un fel de electorat volatil, pe care toate partidele incearca sa-1 capteze. Cresterea cantitativa a acestui electorat volatil este poate una dii cauzele pentru care apropape toate partidele, daca nu sunt, cel putin dau impresia ca sunt partide «atrage-tot».

Partidele trebuie in mod evident sa-si fidelizeze al, dar cum acesta devine din ce in ce mai greu de devolatilizat, partidele sufera o tensiune crescanda, transpusa in lupta intre necesitatea de a stabiliza electoratul printr-o ideologie sau cel putin prin programe ferme si necesitatea de a atrage electoratul nedecis prin fluidizarea ideologiei, chiar prin renuntarea la ea. Ceea ce complica deci problema aparent simpla a electoratului unui partid este greutatea de a distinge intre electorii fideli si cei ocazionali.

Problema centrala devine astfel cum sa explicam fidelitatea relativa in exprimarea votului.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

Dimitrie Gusti, Partidul politic, sociologia unui sistem al partidului politic, Ed. Academiei, Bucuresti, 1970.

Cristian Ionescu, Tratat de drept constitutional contemporan, Ed. All Beck, Bucuresti, 2003.

G. Ionescu, Isabel de Madariaga, Opozitia, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1992.

Nicolae Popa, Cristian Ionescu, Consecinte juridice ale neconstitutionalitatii partidelor politice, in Revista de Drept Public nr. 2/1995.

Arendt Lijphart, Modele ale democratiei. Forme de guvernare si functionare in treizeci si sase de tari, Ed. Polirom, Iasi, 2000.

Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Aspecte teoretice privind conceptul de partid politic, in Studii constitutionale, Ed. Actami, Bucuresti, 1995.

D. Seiler, Partidele politice in Europa, Ed. Institutul European, Iasi, 1999.

Genoveva Vrabie, Marius Balan, Organizarea politico-etatica a Romaniei, Ed. Institutul European, Iasi, 2004.

Tudor Draganu, Sunt partidele politice persoane morale de drept public? In Revista de drept Public, nr. 2/1998.

Comentati urmatoare afirmatie: "Partidul politic este o asociatie libera de cetateni, uniti in mod permanent prin interese si idei comune, de caracter general, asociatie ce urmareste, in plina lumina publica, a ajunge la puterea de a guverna pentru realizarea unui ideal etic social". (Dimitrie Gusti)

MODELE DE TESTE

1. Evidentiati care sunt partidele reprezentate in Parlamentul Romaniei in actuala legislatura? In functie de clasificarile cunoscute (partide de stanga/partide de dreapta, partide de masa/partide de cadre) precizati in ce categorie se plaseaza fiecare dintre acestea si argumentati-va pozitia.

D. Legatura cadrelor de partid cu masele de alegatori este indirecta si spontana.

IMPORTANTA SISTEMELOR ELECTORALE SI A PARTIDELOR POLITICE IN DESEMNAREA GUVERNANTILOR

Importanta sistemelor electorale a fost indelung subevaluata. Mare parte dintre specialisti au sustinut ca:

Maurice Duverger sugera ca "sistemele proportionale sunt mai degraba un rezultat decat o cauza a sistemului de partid".

La randul sau, Vernon Bogdanor afirma ca fiecare teorie care face din sistemul electoral un factor cauzal, fundamental in dezvoltarea sistemelor de partid este de nesustinut.

Sistemele electorale ajung sa fie intelese pe fondul dezvoltarii istorice a unei societati care, la randul sau, este in mod profund influentata de optiunile politice.

Sistemele electorale devin "factori cauzali" care produc, la randul lor, consecinte proprii, insa daca ar produce consecinte de o importanta minora, de ce ar mai face politicienii din asta obiectul unor dure batalii? Si, de ce ar lupta reformatorii cu atata inversunare pentru a le schimba?

Recunoscuta fiindu-le importanta, sistemele electorale nu se pot construi in mod deliberat si nu se pot schimba la discretie.

Odata ce un sistem electoral a fost stabilit, beneficiarii sai isi protejeaza interesele lor consolidate si fac tot posibilul sa pastreze regulile jocului.

Este incontestabil faptul ca noi sisteme electorale se autoinstaleaza si/sau se modifica in mod variat in multe zone ale lumii, astazi. Cei care proiecteaza sisteme electorale sfarsesc, aproape intotdeauna, prin a adopta sistemul perceput de ei ca fiind in avantajul lor imediat. Specialistii nu pot face mare lucru pentru a contracara interesele personale ale politicienilor in afara de a demonstra faptul ca anumite interese sunt rau intelese.

Maurice Duverger a fost primul autor care si-a pus aceste intrebari. El a formulat doua scheme:

In primul rand "sistemul majoritar cu un singur tur de scrutin tinde catre dualismul partidic";

In al doilea rand "sistemul majoritar cu doua tururi de scrutin si reprezentarea proportionala tind catre multipartidism".

Sistemele electorale au un dublu efect: asupra alegatorului si asupra numarului de partide.

Efectul asupra alegatorilor poate fi descris ca impact fundamental, frenator, manipulator, angajant si coercitiv.

In sistemele electorale majoritare - optiunea alegatorului este constransa si restransa la candidatii cu sanse sa castige alegerile. Sistemul first-past-the-post fabrica o competitie bipartidica (sau una intre doi candidati).

Nu doar sistemul electoral influenteaza alegatorul, ci si cel de partide. Efectele sistemelor electorale nu se pot evalua corect fara a evalua in acelasi timp proprietatile manipulative si de canalizare ale sistemului de partide ca atare.

Atat timp cat alegatorul voteaza pur si simplu pentru notabilul local/liderul local, partidele politice raman "etichete" de o importanta minora sau lipsite de importanta.

Atunci cand increderea este acordata mai mult partidului decat notabililor, adica atunci cand alegatorul se raporteaza la imagini abstracte de partid, din acest moment, conducatorul sau liderul nu mai este cel care "alege" partidul, ci partidul este cel care face alegerea.

Cat priveste efectul sistemului electoral asupra numarului de partide, remarcam ca in acest caz trebuie sa vorbim despre efectul reductiv, pentru ca numarul lor scade sau pentru ca sistemul electoral devine ineficace.

Sistemele electorale diferite au un impact diferit asupra sistemelor de partide, dar exista si efecte comune (Douglas W.Rae).

In particular, toate sistemele electorale, nu numai cele pluralitare si majoritare, tind sa supra-reprezinte partidele mari si sa le sub-reprezinte pe cele mai mici. Se disting, astfel, urmatoarele tendinte:

toate sistemele electorale tind sa reduca numarul efectiv de partide parlamentare in comparatie cu numarul efectiv de partide;

toate sistemele electorale pot fabrica o majoritate parlamentara pentru partidele care nu au obtinut sustinerea majoritatii alegatorilor.

Democratia reprezentativa are nevoie de organizarea alegerilor libere si, pentru aceasta, de introducerea unui sistem electoral care sa permita definirea Corpului electoral, natura si durata mandatului reprezentantilor, sau a modalitatilor de organizare a votului.


Humphrey (D)	Carter (D)	Clinton (D)
Wallace	Anderson	Perot (I)
Nixon (R)	Reagan (R)	Bush (R)
Altii	Altii	Altii

Lista A	35 000 : 15 000	2 mandate
Lista B	21 000 : 15 000	1 mandat
Lista C	12 000 : 15 000	0 mandate
Lista D	7 000 : 15 000	0 mandate

Locuri (mandate)	Lista A	Lista B	Lista C	Lista D

			6 000
		7 000	4 000
	8 750	5 250	3 000
	7 000	4 200	2 400

Nr.	TARA
	GERMANIA
	FRANTA
	ITALIA
	REGATUL UNIT AL MARII BRITANII SI IRLANDEI DE NORD
	SPANIA
	POLONIA
	ROMANIA
Numar de mandate

Stiinte politice

Formele democratiei

CAPITOLUL 1

NOTIUNI INTRODUCTIVE

I. REPERE GENERALE

II.3. Corpul electoral.

I. REPERE GENERALE

II.3. Corpul electoral.

Diversele autoritati publice sunt susceptibile de grupare potrivit catorva criterii. Toate aceste autoritati, direct sau indirect, sunt dependente - ca expresie primordiala a democratiei - de instanta politica, juridica si morala absoluta: poporul.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

RASPUNSURI SI COMENTARII LA TESTE

Cuprins

I. NOTIUNI GENERALE

TEMA DE REFLECTIE

MODELE DE TESTE

RASPUNSURI SI COMENTARII LA TESTE

TEMA DE REFLECTIE

MODELE DE TESTE

RASPUNSURI SI COMENTARII LA TESTE

CAPITOLUL 4

ALEGERILE IN ROMANIA

B.

Cartile de alegator
Cartile de alegator

Presedintele biroului electoral al sectiei de votare are puteri depline in ceea ce priveste, pe de o parte, asigurarea corectitudinii actului de votare si, pe de alta parte, asigurarea ordinii in sectie si in jurul acesteia.

In anul 1976 a fost adoptat "Actul privind alegerea reprezentantilor in Adunare prin vot universal direct", document ce a statuat alegerea directa a membrilor Parlamentului European.

TEMA DE REFLECTIE

MODELE DE TESTE

RASPUNSURI SI COMENTARII LA TESTE

IMPORTANTA STUDIERII PARTIDELOR POLITICE PENTRU DREPTUL CONSTITUTIONAL

§. 2. NOTIUNEA DE PARTID POLITIC.

§. 3. SISTEME DE PARTIDE.

§. 6. ALTE TIPURI DE PARTIDE

§.1. IMPORTANTA STUDIERII PARTIDELOR POLITICE PENTRU DREPTUL CONSTITUTIONAL

§.2. NOTIUNEA DE PARTID POLITIC

SISTEME DE PARTIDE

1. Sistemul partidului unic

§.6. ALTE TIPURI DE PARTIDE

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

MODELE DE TESTE

Nr. crt.	Numele statului	Anul aparitiei votului
	Finlanda
	Norvegia
	Islanda
	Danemarca
	Marea Britanie
	Austria
	Rusia
	Germania
	Olanda
	Luxemburg
	Canada
	S.U.A.
	Suedia
	Irlanda
	Romania
	Spania
	Franta
	Italia
	Belgia
	Grecia
	Monaco
	Elvetia
	Andora
	San Marino
	Liechtenstein

Coeficientul Hare -	numarul sufragiilor exprimate
	numarul locurilor de acordat

Coeficientul Droop -	numarul sufragiilor exprimate
	numarul locurilor de acordat +1

Coeficientul Imperiali -	numarul sufragiilor exprimate
	numarul locurilor de acordat + 2

Coeficientul electoral -	numarul sufragiilor exprimate
	numarul locurilor (mandatelor)

75000

Partide/divizori				Mandate
A
B
C
D

Partide/divizori				Mandate
A
B
C
D

Stiinte politice

Formele democratiei

CAPITOLUL 1

NOTIUNI INTRODUCTIVE

I. REPERE GENERALE

II.3. Corpul electoral.

I. REPERE GENERALE

II.3. Corpul electoral.

Diversele autoritati publice sunt susceptibile de grupare potrivit catorva criterii. Toate aceste autoritati, direct sau indirect, sunt dependente - ca expresie primordiala a democratiei - de instanta politica, juridica si morala absoluta: poporul.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

RASPUNSURI SI COMENTARII LA TESTE

Cuprins

I. NOTIUNI GENERALE

TEMA DE REFLECTIE

MODELE DE TESTE

RASPUNSURI SI COMENTARII LA TESTE

TEMA DE REFLECTIE

MODELE DE TESTE

RASPUNSURI SI COMENTARII LA TESTE

CAPITOLUL 4

ALEGERILE IN ROMANIA

B. Cartile de alegator Cartile de alegator

Presedintele biroului electoral al sectiei de votare are puteri depline in ceea ce priveste, pe de o parte, asigurarea corectitudinii actului de votare si, pe de alta parte, asigurarea ordinii in sectie si in jurul acesteia.

In anul 1976 a fost adoptat "Actul privind alegerea reprezentantilor in Adunare prin vot universal direct", document ce a statuat alegerea directa a membrilor Parlamentului European.

TEMA DE REFLECTIE

MODELE DE TESTE

RASPUNSURI SI COMENTARII LA TESTE

IMPORTANTA STUDIERII PARTIDELOR POLITICE PENTRU DREPTUL CONSTITUTIONAL

§. 2. NOTIUNEA DE PARTID POLITIC.

§. 3. SISTEME DE PARTIDE.

§. 6. ALTE TIPURI DE PARTIDE

§.1. IMPORTANTA STUDIERII PARTIDELOR POLITICE PENTRU DREPTUL CONSTITUTIONAL

§.2. NOTIUNEA DE PARTID POLITIC

SISTEME DE PARTIDE

1. Sistemul partidului unic

§.6. ALTE TIPURI DE PARTIDE

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

MODELE DE TESTE

B.

Cartile de alegator
Cartile de alegator