Federalismul - Institutii Politice

Proiect Institutii Politice

-Specializare Stiinte Politice-

Federalismul

Federalismul este o teorie politica in care un grup de membri sunt legati impreuna cu un cap reprezentativ care guverneaza. Termenul "federalism" este folosit pentru a descrie un sistem al guvernului in care suveranitatea este divizata intre o autoritate centrala guvernanta si unitati politice constituente. Federalismul este sistemul in care puterea de guvernare este impartita intre guvernele de stat si national, creend ceea ce numim o federatie. In Europa este folosit pentru ai descrie pe cei care favorizeaza un guvern federal mai puternic si guvernare provinciala mica. In statele federale ale Europei,cum ar fi Germania,Elvetia si Austria sau America de Sud termenul de federalism puternic de obicei inseamna state sub-nationale care au putere decat statul national, in contrast cu un system central. In Canada federalismul inseamna opozitie fata de miscarile suveraniste, acelasi lucru este correct istoric si in America. Advocatii unui sistem federal mai slab si un stat sunt cei care favorizeaza confederalismul adesea "anti-federalism". In primul rand federalismul poate limita puterea statului si limita drepturile, deoarece lasa posibilitatea ca o legislatura ce doreste limitarea drepturile nu va avea putere constitutionala. In al doilea rand, procesul statelor federale de a face decizii este limitat in viteza de actiune.

Federalismul Canadian este unul din cele trei coloane al ordinii constitutionale alaturi de un govern responsabil si Cartea de drepturi si libertati a Canadei, insemnand ca, Canada are doua juristictii diferite a autoritatii politice: Parlamentu Canadian si zece provincii legislative.

Natura federala a constitutiei Canadei a fost o reactie a diversitatii coloniale Maritimes si Provincia Canadei, in particular distinctia dintre vorbitorii de franceza si cei englezi. Federalismul a fost considerat esential convietuirii comunitailor engleze si franceze. Jhon A. MacDonald, primul ministru al Canadei a fost impotriva unui system federalist de guvernare, acesta devenind un suporter dupa ce a fost martor carnagiului Razboiului Civil American. A incercat sa previna un astfel de incident mentinand o fuziune de putere decat o separare a puterii.

Divizia de putere defineste scopul puterii parlamentului federal al Canadei si a puterii individuale a fiecarei provincii. Acestea sunt continute in sectiile 91,92,92A,93,94,94A si 95 al actului constitutional din 1867. Mare parte din distributie este ambigua, ducand la dispute care au fost decise de Comitetul Judiciar al consiliului si duap 1994 de Curtea Suprema a Canadei. Spre deosebirea de Constitutia Statelor Unite ale Americii, cea a Canadei a creat o juristictie federala bazata pe puterea cunoscuta ca pace, ordine si buna guvernare. De asemenea constitutia a creat o juristictie provinciala larga pe drepturi civile si proprietate. Multe dispute intre aceste doua nivele de guvernare se invart in jurul interpretarilor sensului al acestor doua puteri.

O examinare atenta a acestor puteri arata ca in timp ce guvernul federal are juristictie exclusiva asupra legii penale si procedurii provinciile au juristictie asupra administrarii justitiei inclusiv probleme criminale si probleme penale in ce priveste legi facute in juristictia provinciala. Din acest motiv Canada are un sigur cod penal dar multe legi provinciale care pot duce la incarcerare. Curtea recunoaste faptul ca guvernul federal si provinciile au dreptul de o infiinta corporatii; numai guvernul federal are dreptul de a incorpora banci, desi provinciile pot incorpora uniuni de credit care ofera servicii similare.

In relatia casatoriedivort, autoritatea exclusiva a guvernului federal pe aceasta tema a dat Canadei o legislatie uniforma pe aceasta tema, desi provinciile pot da legi ce reguleaza acordul.

Nicaieri in divizia de putere a Actului Constitutional din 1867, nu se mentioneaza un tratat de putere rezervat pentru Imperiul Britanic. Puterea relatiilor externe a fost oferita Canadei dupa votarea statului din Westminister in 1931. Implementarea de tratate ramane divizata intre cele doua nivele de guvernare.

Sectiunea 92(13) da provinciilor putere exclusiva de a face legi privind proprietatea si drepturi civile. In practica, acesta putere da provinciilor autoritate asupra relatiilor de munca si protectia consumatorului, in mare parte se refera la interactiuni intre doua personae.

In 1982 Carta drepturilor si libertatilor a fost pusa in vigoare, dar nu a fost pusa pentru a impiedica functionarea federalismului. In mare parte Carta este pusa pentru a diminua puterea federala si cea provinciala asiguranduse ca o vor respecta.

Relatia Canadei si a provinciilor s-a schimbat cu timpul cu o descentralizare avand loc. In timpul lui MacDonald(1867-1873, 1878-1891) Confederatia a fost descrisa de politologul K.C Wheare ca "quasi-federalism". Asta inseman ca elitle judiciare din sec XIX citeau constitutia intr-un mod in care dadeau parlamentului federal putere facand provinciile subordonat la Ottawa.

Odata cu numirea lui Sir Wilfrid Laurier a venit o noua faza de confederalism pe care Dyck o numea "federalism clasic". Aceasta a fost marcata de o relatie mai egala intre guvernul federal si provincii,acest stil de guvernare a continuat si in primi ani ai guvernari a prim-ministrului William Lyon Mackenzie King.

In timpul celor doua razboaie mondiale Ottawa si-a extins puterea considerabil. Aceasta a fost facut posibil de "war measures act" si justificat de constitutie prin pace, ordine si buna starea guvernului. In timpul primului razboi mondial parlamentul a crescut taxarea prin introducerea taxei pe venit. Intr-un final in al doilea razboi mondia guvernul federal a convins provinciile sa transfere juristictie asigurarii somajului in Ottawa.

Canada a iesit din al doilea razboi mondial cu mai multa cooperare intre nivele provinciale si federale a guvernarii. Economia Keynesian a fost introdusa de guvernul federal. Acest moment a fost marcat de intalniri intre primul ministru si premierii provinciali.

Dupa revolutia tacuta din Quebeck,1960 Canada se indrepta spre o decentralizare administrativa dupa ce Quebeck nu opta pentru initiative federale cum ar fi "Canadian Pension Plan" in loc facandusi prorpriul plan. In timp ce guvernul devenea mai centralist in ideologii in timpul prim-ministrului Pierre Trudeau, Canada a intrat intr-un stat de "federalism conflictual" care a durat din 1870 pana in 1984. Programul "National Energy Program" a starnit inversunare impotriva guvernului federal din Alberta,guvernul fiind implicat in dispute cu Newfoundland si Saskatchewan pe petrol.

Partidul conservator din Canada sun Joe Clark si Brian Mulroney favorau tranferarea puterii provinciilor, culminand in acorduri esuate din Meech Lake si Charlottetown. Dupa o fuziune cu "Canadian Alliance", noul partid conservator sub Stephan Harper a continuat eceeasi atitudine.

Dupa referendumul din Quebec in 1995 pe suveranitate,primul ministru Jean Chretien a devenit interesat in repararea federalismului pin creerea unei uniuni sociale. In 1999 guvernul federal si toate provinciile exceptand Quebec au fost de acord cu "Social Union Framework Agreement care a promovat standarde comune pentru programele sociale din Canada. Fostul prim-ministru Paul Martin a folosit termenul de federalism asimetric pentru a descrie aranjamentul.

Bibliografie

Rand Dyck, Canadian Politics: Critical Approaches. Third ed. Scarborough, Ontario: Nelson Thomson Learning, 2000

P.W. Hogg, Constitutional Law of Canada (2001)