Functionalismul

Functionalismul

Functionalismul, cu toate variantele sale, nu este o teorie a integrarii europene, ci una a relatiilor internationale, dar influenta sa asupra procesului de integrare si a incercarilor ulterioare de conceptualizare a acestuia a fost destul de mare. Exponentul cel mai cunoscut al functionalismului a fost David Mitrany, care prin opera sa Un sistem de pace functional, publicata in 1943, 1966 si 1968 a propus o solutie universala si nu regionala la problema fundamentala a generatiei sale, aceea de" a suda impreuna interesul comun fara a interfera exagerat cu caile particulare ale fiecaruia". David Mitrany, care s-a opus direct proiectului de integrare regionala europeana, si-a exprimat opozitia fata de nationalism si organizarea teritoriala existenta, in care vedea o amenintare potentiala la adresa pacii, considerand ca forma de organizare in state divizate pe plan international reprezinta amputari politice arbitrare si ca pacea nu poate fi asigurata daca lumea este directionata pe calea divizarii. In cautarea unei constructii globale pasnice, liber consimtita, David Mitrany a apreciat ca nu trebuie inlocuit nationalismul de la nivelul statelor nationale cu cel de la nivel european, concept dificil de definit pentru ca nu este prea utilizat, cum sunt cele de model european, valori europene, cultura europeana, spirit european.

In lucrarea sa Un sistem de pace functional David Mitrany a abordat limitele federalismului european avand in vedere complexitatea conceptului si utilizarea sa frecventa ca potentiala solutie de prevenire a conflictelor europene. Mitrany credea ca tensiunile intre statele (vest)europene se atenuasera dupa razboi, in pofida divizarii politico-militare a Europei, dar ele ar fi putut reapare din nou in cazul oricarei incercari de realiniere teritoriala, putandu-si manifesta natura lor conflictuala. David Mitrany era de acord cu federalistii pe tema cooperarii pentru binele comun, dar considera ca aceasta cooperare nu trebuie asociata cu o autoritate teritoriala, problema avand dimensiuni mondiale si deci numarul de activitati necesare sustinerii ei este evident insuficient, iar solutiile federale avansate aveau un caracter limitat din punct de vedere teritorial si ideologic, in plus fiind nevoie de garantii suplimentare pentru realizarea consensului politic necesar crearii cadrului institutional impus de o federatie. Prin natura sa o federatie ar avea un caracter dual similar altor organizatii politice, pe de o parte realizand o anumita unificare politica, iar pe de alta parte consfintind o anumita divizare teritoriala raportat la scena politica mondiala.

Pentru intelegerea viziunii functionaliste a lui David Mitrany trebuie analizata distinctia pe care el o facea intre cooperarea politica/constitutionala si cooperarea tehnica/functionala in pledoria sa pentru o noua ordine politica internationala, pentru care ar fi trebuit valorificate in cel mai inalt grad oportunitatile si factorii de cooperare si evitata sensibilizarea punctelor latente de conflict sau de confruntare. Intrucat pe calea cooperarii politice/constitutionale nu s-a putut realiza aceasta ordine, lucru demonstrat de experienta interbelica nefericita in domeniul pactelor de pace, tratatelor bi si multilaterale, organizatiilor internationale (gen Liga Natiunilor), David Mitrany a pledat pentru dezvoltarea organizatiilor internationale tehnice, structurate pe baza principiilor functionale. Functia ce ar urma sa fie indeplinita de organizatie ar determina selectarea tipologiei celei mai adecvate, iar aceasta autodeterminare tehnica ar insemna ca nu este necesara stabilirea prealabila a unui cadru constitutional al autoritatii si puterii.

Pentru David Mitrany regulile, expertii si autodeterminarea tehnica erau preferabile si mai importante decat structurile teritoriale si politicienii nationali in atenuarea conflictelor politice si ideologice, ponderarea nationalismului si dezvoltarea cooperarii pasnice la scara mondiala. Nu era vorba de definirea raporturilor intre state ci de promovarea cooperarii unificatoare, ce presupunea cedarea unor prerogative de suveranitate. David Mitrany nu s-a opus unei anumite forme de uniune internationala formala in viitor, dar a considerat calea politica prea ambitioasa si ineficienta, exprimandu-si temerea ca abordarea politica/constitutionala putea chiar impiedica progresul catre un sistem functional international. Cooperarea in cadrul unor organizatii tehnice/functionale ar fi facut posibila dezvoltarea unor instrumente si deprinderi durabile pentru promovarea integrarii, ceea ce ar facilita sau chiar ar exclude actiunea politica/constitutionala. Destul de vag in privinta mecanismului prin care calea functionala ar duce la crearea unei largi comunitati internationale, David Mitrany a apreciat ca dezvoltarea unor deprinderi si interese ca efect al cooperarii internationale ar fi atenuat divizarile ideologice persistente si emergente si ca instaurarea unui sistem de pace functional ar conduce la inlocuirea nationalismului agresiv cu loialitatea fata de comunitatea internationala. Functionalistii au identificat o baza rationala pentru alegerea politica. Castigurile sau pierderile de bunastare sau indicele comun al necesitatii al lui David Mitrany determina selectarea sau nu a unei anumite politici (David Mitrany, 1966).

David Mitrany era deci adeptul unei integrari la scara mondiala, idee greu realizabila datorita efectelor constrangatoare ale identitatilor nationale asupra integrarii. Pentru Mitrany reconcilierea tendintei catre segregarea politica cu cea catre cooperarea materiala reprezenta o problema majora pentru decidentii politici (Mitrany, 1948). Reorientarea loialitatilor dinspre palierul national spre cel international era conexata de Ronald Inglehart cu procesul de schimbare a generatiilor (Ronald Inglehart, 1970). Studii relativ recente ale unor analisti ai integrarii europene, cum sunt Carey, Hooghe si Marks, McLaren, Hermann, Brewer, Risse, au relevat ca identitatea nationala ramane un factor constrangator puternic asupra preferintelor privind nivelul integrarii europene. Lisbet Hooghe si Gary Marks vad identitatea nationala conectata la a doua dimensiune de conflict din cadrul societatilor occidentale, cea care opune pe traditionalisti si nationalisti celor care sustin integrarea si deschiderea catre exterior, de sorginte liberala. Primii considera ca integrarea submineaza suveranitatea nationala, dar pericole potentiale sunt reprezentate si de influentele culturale externe, de elitele cosmopolite, de agentiile internationale si de imigranti.

Functionalismul a sustinut inevitabilitatea gradualismului socio-economic si suprematia bunastarii si tehnologiei asupra politicii puterii (Pentland, 1975). Se presupune ca necesitatile functionale au consecinte evidente pentru amploarea, nivelul si caracterul organizatiei regionale si pe masura ce integrarea da roade, tehnocratii si beneficiarii ei sesizeaza ca ea poate fi extinsa la alte necesitati practice, existand o anumita automaticitate a procesului. David Mitrany a argumentat ca succesul integrarii necesita consens privins scopurile practice si abtinerea de la politica puterii. James Caporaso a observat ca functionalistii cred in posibilitatea de a defini anumite aspecte nepolitice ale cerintelor umane, in contextul in care consensul asupra lor este la un nivel inalt, iar domeniile respective sunt etichetate drept tehnice sau orientate catre bunastare. Rezultatul ar fi o comunitate in care interesele si activitatile sunt congruente si in care politica este inlocuita cu rezolvarea problemelor (James Caporaso, 1972).

Functionalistii structurali, cu reprezentantul de marca Talcott Parsons, s-au axat pe studiul structurilor institutionale si structurilor sociale in cadrul societatii, pe interrelationarea lor si pe efectele lor constrangatoare asupra actorilor. Aplicabilitatea functionalismului structural a fost vizibila prin teoria functionala a stratificarii, stratificarea referindu-se la pozitiile sociale si la modul in care indivizii sunt plasati in pozitii adecvate. Teoria lui Parsons este construita pe 4 imperative functionale: a) functia adaptativa, prin care un sistem se adapteaza mediului sau; b) functia de atingere a scopului sau cum un sistem isi defineste si atinge scopurile; c) functia integrativa sau reglementarea componentelor sistemului; d) functia de mentinere a structurii sau cum sunt stimulate motivarea si dimensiunile culturii care creeaza si sustin motivarea. Robert Merton a incercat sa corecteze unele slabiciuni ale functionalismului structural prin luarea in considerare a disfunctionalitatilor, functionalitatilor si nefunctionalitatilor, stabilind si niveluri variate ale analizei functionale.

Functionalismul lui David Mitrany a avut o anumita importanta in constructia integrarii europene, prin influenta exercitata asupra personalitatilor fondatoare de talia lui Jean Monnet si Robert Schuman, care au folosit metoda functionalista la debutul integrarii europene fara sa se ralieze viziunii privind disolutia autoritatilor nationale. Jean Monnet si Robert Schuman au aplicat in practica conceptul cooperarii tehnice/functionale si au evitat dezbaterile politice privind delegarea de competente sau de suveranitati de la nivel national la nivel european cand s-au stabilit structurile institutionale cu caracter regional. Cooperarea cu caracter economic era doar prima etapa in realizarea uniunii politice sau statului federal, obiectiv mai indepartat si oricum diferit de cel avut in vedere de David Mitrany. Incercarea de trecere la cooperarea politica facuta in 1952 prin constituirea Comunitatii Europene de Aparare si a Comunitatii Politice Europene de catre tarile membre CECO s-a soldat cu un esec din cauza disputelor privind cedarea de suveranitate si a votului negativ din Adunarea Nationala Franceza (parlamentul francez).