Geopolitica si geostrategia, termeni in schimbare si delimitari conceptuale

GEOPOLITICA SI GEOSTRATEGIA

TERMENI IN SCHIMBARE

DELIMITARI CONCEPTUALE SI

ABORDARI MULTIDIMENSIONALE

RELATII INTERNATIONALE
- CONCEPTE, SISTEME, DETERMINARI -
- Curs-

Geopolitica este astazi (din nou) la moda [1]. Problemele lumii contemporane au cuprindere globala, necesitand solutionari la nivel macro. Sferele sistemului social se intrepatrund ceea ce face ca, in eventualitatea unei crize, principiul dominoului sa functioneze - criza economica determina convulsii sociale si afecteaza credibilitatea guvernarii, punand sub semnul intrebarii oportunitatea functionarii acesteia din urma sub forma respectiva.

Dupa infrangerea Germaniei si Japoniei in 1945 de catre coalitia puterilor antifasciste, geopolitica a fost supusa oprobiului public. Aruncarea ei in sfera "cunoasterii interzise" a fost explicata prin faptul ca geopolitica a servit ca instrument de pregatire si justificare a politicii expansioniste initiate de Germania nazista si Japonia imperialista. Interzicerea referirilor la geopolitica a avut insa si alte motivatii. Coalitia antifascista a cautat sa elimine orice apropiere intre practicile geopolitice si intelegerile incheiate la Yalta in 1945 [2], cand au fost delimitate sferele de interes intre URSS si puterile occidentale. La randul lor, conducatorii Uniunii Sovietice aveau motivele lor de a cenzura referintele la geopolitica. Modul in care au fost trasate "frontierele interioare" intre republici si regiuni, masurile repetate de stramutare a unor populatii, ca si politicile economice desfasurate au generat intre diferitele popoare din componenta URSS conflicte mai mult sau mai putin latente de natura geopolitica, pe care Moscova nu dorea sa le faca publice, cunoscute. Totodata, pe plan extern, conducerea sovietica era interesata sa ascunda natura geopolitica a intelegerilor secrete incheiate in 1939 cu Germania (Acordul Ribbentrop-Molotov), de impartire a Europei Centrale si de Est.

In perioada postbelica, rivalitatea dintre capitalism si socialism a fost prezentata ca un conflict ideologic, trecandu-se sub tacere comportamentul geopolitic al celor doua blocuri. In fapt, dezvoltarea armelor nucleare, Razboiul Rece insusi si existenta blocurilor militare au schimbat sensibil dimensiunile problemelor de geostrategie; decolonizarea planetei, formarea unor noi state si modificarile aparute in structura economica globala au produs transformari importante in domeniul actorilor scenei geopoliticii mondiale.

Incepand cu mijlocul anilor '70 curentul se schimba [3], iar dupa 1980, termenul de geopolitica revine in spatiul public intr-o maniera din ce in ce mai insistenta [4]. Punctul maxim a fost atins in timpul evenimentelor din 1989-1990, cand echilibrul stabilit la nivel mondial intre SUA si URSS a facut loc unei faze de turbulenta globala. Geopolitica se imbogateste cu elemente care provin din actualitatea lumii contemporane: modificari ale hartii politice mondiale, aparitia de noi puteri nucleare, modificarile economice prin aparitia de noi puteri in domeniu si revendicarea importantei din partea corporatiilor multinationale, globalizarea diferitelor arii ale existentei sociale, accesul la resursele naturale deficitare.

Faptul ca geopolitica a fost relansata in tari ca SUA (de catre Henry Kissinger) si Franta (de catre Yves Lacoste), care in perioada imediat postbelica s-au dovedit a fi cele mai aprige adversare ale acestei discipline (cel putin asa cum fusese ea definita in spatiul german), denota utilitatea acestei stiinte in explicarea unor fenomene si procese noi ce nu mai puteau fi analizate cu ajutorul instrumentarului teoretic existent. Faptele de pe scena internationala au fost cele care au impus redescoperirea pragmatica a geopoliticii [5].

Cel mai adesea, geopolitica a fost si este inca prezentata ca fiind o relatie determinist-cauzala ce se instituie intre diferitele componente ale geografiei si faptele, actiunile si evenimentele politice internationale [6].

In fapt, geopolitica este stiinta care studiaza politica si actiunile unui stat, relatiile si jocul politic dintre state sau grupuri de state, intr-o arie geografica de marime variabila (de la cea nationala pana la cea globala).

Ea se raporteaza intotdeauna la stiinte precum geoistoria, geoeconomia, geocultura, geodemografia si geosocialul, geostrategia si actiunea diplomatica. Geopolitica este o stiinta de sinteza, oferindu-ne posibilitatea de a percepe lumea in globalitatea ei, de a privi intr-o maniera politica dar si militara, de a anticipa strategiile indreptate in directia mentinerii sau modificarii raportului de forta/putere la un moment dat. Din aceasta perspectiva, geopolitica trebuie abordata in relatie cu geostrategia.

Preocuparea pentru geostrategie [7] cunoaste o amploare deosebita in contextul abordarilor teoretice si actiunilor practice contemporane. Nu mai este posibil astazi sa concepi un conflict, o revolta locala sau chiar o stare de pace in afara raporturilor care leaga partile in cauza la echilibrul fortelor si intereselor in lume. Geostrategia isi manifesta si ea prezenta la diferite niveluri: national, zonal (subregional), continental (regional) si global.

Conceptul de geostrategie este inseparabil de ideea de miscare [8]. Obiectul analizei geostrategice ca strategie a statelor devine instrument de punere in actiune a fortei armate pentru infaptuirea unor interese politico-militare dictate de realizarea accesului la zone favorabile si la resurse (exista state si popoare care se simt defavorizate de mediul lor inconjurator, cum ar fi lipsa accesului direct la mare). Aceasta realitate obiectiva face ca oamenii de stat, militarii si politicienii sa aiba o sensibilitate deosebita la componenta geografica a strategiei.

Dar geostrategia nu se multumeste sa analizeze conflictele doar in functie de datele lor geografice. De asemenea, ea studiaza conditiile pacii, marile si micile echilibre care pun in discutie securitatea colectiva. Geostrategia se sprijina pe reprezentarea spatiului in termeni de conflict sau de echilibru de pace, de aici si importanta hartilor si graficelor care vin in sprijinul si in explicarea analizelor si a datelor cifrice.

Daca geopolitica spune ceea ce trebuie castigat si conservat, geostrategia spune daca acest lucru este posibil, cum si prin ce mijloace

Incercand sa sintetizam o definitie a geostrategiei, putem afirma ca aceasta:

_ este o ramura a geopoliticii, care reprezinta in principal partea militar-actionala circumscrisa unor spatii cu intinderi diferite;

_ ca teorie, analizeaza, investigheaza si anticipeaza prin propriile metode echilibrul de forte, in interiorul unui stat sau intre state, echilibru care influenteaza securitatea nationala si/sau colectiva;

_ ca instrument, asigura punerea in practica a strategiilor unui stat sau grup de state pentru realizarea intereselor politico-militare sau de alta natura (dar care au tot o determinare politica).

Reunind aceste elemente, putem concluziona ca geostrategia studiaza starea actuala si viitoare (evolutia) a factorilor ce influenteaza securitatea nationala si colectiva, fundamenteaza si aplica strategia necesara pentru indeplinirea obiectivelor stabilite de puterea politica (a unui stat sau grup de state) pentru o anumita zona geografica.

Utilitatea geostrategiei, ca metoda de intelegere si incercare de solutionare a situatiilor internationale critice, poate fi desprinsa din analiza functiilor sale:

_ functia gnoseologic-informativa: trebuie sa ofere informatii referitoare la situatia politico-militara, echilibrul de putere, jocul politico-militar intrastatal si interstatal, intr-un anumit spatiu national, zonal sau planetar la un moment dat. Trebuie sa ofere reprezentari despre stari potentiale de criza si conflicte, evolutia posibila a conflictelor, ca si despre zonele de stabilitate ale lumii;

_ functia explorativa: trebuie sa lamureasca modificari ale echilibrului de forte intr-o anumita zona a lumii, sa exploateze cu obiectivitate evolutiile geostrategice locale, regionale, instrumentate pe baza confruntarii diferitelor puncte de vedere;

_ functia teleologic-predictiva: sa ofere informatii si analize care sa ajute la proiectarea strategiilor de securitate nationala ale unui stat;

_ functia axiologica: trebuie sa evalueze si sa valorizeze sistemul de relatii existent la un moment dat. Trebuie sa ierarhizeze, in functie de valoarea lor, factorii de analiza - raportul de putere, pozitia geostrategica, resursele materiale, militare etc., in cercetarea starii de securitate si a capacitatii de aparare a unui stat in cadrul sistemului relatiilor internationale ce le influenteaza la un moment dat;

_ functia formativa: rezulta din posibilitatea geostrategiei ca disciplina de invatamant in mediul universitar civil si militar. Analizele geostrategice pot contribui la formarea unui mod rational si

realist de a percepe si aprecia evolutia relatiilor politico-militare intr-un areal geografic, pe un segment al istoriei.

CORELATIA GEOGRAFIE, GEOPOLITICA, GEOSTRATEGIE

Din analiza etimologica a celor trei termeni identificam prezenta la fiecare dintre ei a aceluiasi prefix - "geo", care provine din cuvantul grecesc "ge" - pamant. Acest element comun ne trimite in mod egal la spatiul geografic, cu diferente de sens sesizabile.

Termenii pe care ii avem in vedere in cadrul dezbaterii prezente au cunoscut fiecare o multitudine de definitii, in functie de scoala de provenienta a autorului si de timpul istoric real in care se analizeaza un fenomen sau altul.

Geografia a fost, este si va ramane un element permanent prezent in luarea deciziilor politice si militare, in promovarea atitudinilor si identitatilor culturale si de alta natura. Cunoscand geografie si istorie, putem intui miscarile generale ale sistemului international.

In mod natural, intre conditia geografica a unei populatii si activitatea ei politica, economica sau culturala se stabilesc anumite raporturi. Nu trebuie sa absolutizam insa importanta factorului geografic. El devine cu adevarat util in analiza sistemului international doar in relatie cu alti determinanti de natura obiectiva sau subiectiva.

Obiectul de studiu al geografiei il constituie analizarea si descrierea invelisului terestru, cu toate elementele sale, din punct de vedere fizic, etnografic, economic. Plecand de la acest punct de vedere, geografia cunoaste o serie de ramuri si subramuri, dintre care amintim [9]:

_ geografia sociala - studiaza populatia, asezarile si activitatile sociale (echivalenta cu geografia umana in Europa si geografia culturala in SUA);

_ geografia resurselor - studiaza repartitia teritoriala a resurselor de sol si subsol si rolul lor in dezvoltarea economica;

_ geografia sistematica - abordeaza geografic Terra prin prezentarea elementelor fizice, biotice, economice, istorice;

_ geografia economica - cerceteaza, la scara planetara sau regionala, invelisul terestru sub aspectul producerii bunurilor necesare intretinerii si dezvoltarii populatiei globului, urmarind repartizarea teritoriala a productiei, conditiile si particularitatile ei concrete de dezvoltare;

_ geografia medicala - studiaza influenta mediului inconjurator asupra sanatatii omului si distributia bolilor pe pamant.

In demersul nostru analitic suntem interesati de geografia politica [10]. Aceasta analizeaza relatiile dintre fenomenele de organizare sociala si politica, pe de o parte, si mediul geografic, pe de alta parte, deosebindu-se fundamental de geografie. In timp ce aceasta din urma descrie mai mult conditiile naturale ale mediului fizic, geografia politica urmareste sa surprinda miscarea, transformarea, dinamica propriu-zisa a corelatiei enuntata anterior [11].

Mai putin clara este deosebirea dintre geografie politica si geopolitica in cazul in care ramanem cantonati in definirea celei din urma potrivit sensului initial - o relatie determinist-cauzala dintre factorul geografic si actiunea politica a statelor, grupurilor de state.

Geopolitica are in vedere toate conditionarile (nu numai cele geografice) care determina o anumita evolutie a politicii unui stat circumscris unui teritoriu cu anvergura variabila in functie de interese, in primul rand, dar si de conditiile existente la momentul respectiv in mediul international.

Geopolitica aduce o noua viziune asupra spatiului care este privit in relatie cu simbioza realizata intre eficienta actiunii oamenilor si dimensiunile intereselor localizate pe segmente distincte ale spatiului geografic. Asadar, putem afirma ca daca geografia politica studiaza evolutia politica a tarilor in raport cu particularitatile lor geografice, geopolitica studiaza evolutia politica a tarilor in raport cu un anumit spatiu de interes. Prima urmareste harta politica a unui stat la un moment dat. A doua are in vedere harta politica a unei zone care ridica probleme de natura politica (si mondiala), acum dar si in perspectiva. Este adevarat ca geopolitica (traditionala) porneste de la datele naturale a caror importanta este confirmata in evolutia statelor si regiunilor. Dar a limita studierea traseului politic al unui actor ca fiind modelat/influentat exclusiv de aceste date naturale constituie un demers inutil, lipsit de substanta, aflat in neconcordanta cu dinamica puterii. Astfel, trebuie avute in vedere evolutiile in plan economic (si social), tehnologic, calitatea strategiilor proiectate de fiecare guvernare, adica toate elementele care ofera particularitati, dinamism si oportunitati statelor, regiunilor.

In acest cadru, consideram ca este necesara si realizarea distinctiei dintre pozitia geografica si pozitia geopolitica. In timp ce prima este fixa, putand fi determinata cu exactitate prin masuratori fizice, cea de a doua este schimbatoare, in functie de conditiile existente/create pe plan international. Statul analizat trebuie sa se integreze/raporteze la un anumit mediu politic care nu intotdeauna tine seama de interesele/aspiratiile sale (depinde de amploarea individualitatii sale pe arena internationala), dar de ale carui caracteristici statul respectiv trebuie sa tina cont (indiferent daca este un simplu actor sau putere recunoscuta).

Utilitatea geopoliticii si nevoia de revitalizare a acestei stiinte inregistrate in ultimii ani isi gasesc fundamentele in faptul ca aceasta [12]: furnizeaza o imagine de ansamblu asupra hartii politice a lumii, dar si instrumentele de integrare a faptelor, a evenimentelor locale si regionale intr-o viziune globala;

_ ofera o viziune spatiala asupra evenimentelor abordate, avand capacitatea de a descifra viitorul politic al lumii;

_ se focalizeaza pe un factor obiectiv al proceselor politice, care pare foarte usor de inteles si evaluat - mediul geografic, dar care trebuie analizat alaturi de celelalte componente ale procesului politic (contexte, raporturi de putere, lideri).

Daca sfera de cuprindere a geopoliticii este foarte larga, incluzand multiplele dimensiuni ale activitatii oamenilor si institutiilor, ale organelor si organismelor nationale si internationale in corelatie cu un anumit spatiu de interes, geostrategia isi are ca domeniu de cercetare si reflectie o dimensiune a actiunii umane bine delimitata. Termenul are in principal o utilizare militara, fiind in raport cu forta sau cu ideea intrebuintarii fortei. Geostrategia desemneaza, asadar, valoarea deosebita a unui loc, a unei intinderi, din perspectiva militara, in primul rand. Pentru ca astazi, termenul a capatat un inteles si o aplicabilitate mai ampla, mai extinsa: el este utilizat in legatura cu spatii care nu au neaparat o semnificatie (deosebita) pentru domeniul militar, ci pentru cel comercial, al potentialului de control (sub diferite forme) al diverselor regiuni.

Geopolitica si geostrategia sunt doua concepte complementare ale analizei raporturilor dintre state.

Gandirea geopolitica si geostrategica s-a structurat de-a lungul unui secol in trei mari faze:

_ geopolitica universala se naste si se dezvolta intre 1890 si sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, ca apanaj al cercetatorilor, universitarilor, pe cand geostrategia ramane, mai degraba, o practica a militarilor si diplomatilor;

_ perioada dintre 1945 si mijlocul anilor '70 este marcata de preponderenta unei geostrategii mult mai teoretizate decat geopolitica anterioara si de care este interesata si cercetarea academica;

_ in ultimii 25-30 de ani, geopolitica are parte de o dezvoltare rapida, redescoperindu-se pertinenta invataturilor pe care le adusese la inceputul secolului al XX-lea, fara a se renunta la cuceririle reflectiei geostrategice.

Ca aspecte "preistorice" care definesc geopolitica si geostrategia se cuvine sa retinem:

_ Metodele analizei si ale actiunii geopolitice si geostrategice sunt vechi, dar pentru o perioada indelungata nu au fost sistematizate. Teoriile de geopolitica si geostrategie apartin familiei domeniilor practice - se transmit doar daca se face ucenicia intr-un mediu specializat. Pentru ca practicile geopolitice si geostrategice, precum si doctrinele si teoriile care le initiaza, sunt rezervate unor categorii specifice: regalitate, guvernanti, militari, diplomati. Desi chestiunile puse in joc intereseaza majoritatea populatiei, aceasta nu le prea cunoaste iar, in majoritatea lor, regimurile nu creeaza canalele necesare informarii individului si stimularii exprimarii lui in aceasta directie;

_ Doctrinele din geopolitica si geostrategie sunt concepute in cadrul unor institutii care pot facilita sau impiedica o descriere clara a obiectivelor spatiale. Reflectia geopolitica se exprima diferit, in functie de regimurile politice iar multe dintre problemele politice sunt direct concepute in functie de spatiu avand in vedere ca statul contemporan e un teritoriu si se legitimeaza prin vointa populatiilor pe care le cuprinde. Aceasta in comparatie cu, de exemplu, statul absolutist care avea o baza teritoriala, dar legitimitatea sa era de natura divina;

_ Gandirea geopolitica si geostrategica, reflectand practicile de putere, poarta marca structurilor birocratice existente. Adeseori, istoricii sunt singurii care ne pot furniza un tablou complet al geopoliticii din trecut. Ne ofera informatii despre armate, despre maniera in care erau

utilizate pe campul de lupta si despre felul in care erau gandite bataliile. Iar memoriile oamenilor politici ne ofera date legate de politica statului respectiv, de obiectivele teritoriale existente la un moment dat si de mijloacele utilizate pentru a le realiza;

_ Etica dominanta faciliteaza sau inhiba expresia publica a reflectiei geopolitice. Exista civilizatii in care recurgerea la forta nu pune probleme morale, ceea ce explica, fara indoiala, locul pe care il are inca de timpuriu reflectia strategica in India, China sau in tarile islamice;

_ Preocuparile etice ii conduc pe cei care concep problemele dintr-o perspectiva geopolitica la formularea unor doctrine de putere si de convingeri sau a unor filosofii bazate pe concordie si bune relatii (de exemplu, ideologia pacifista condamna cautarea unor strategii de putere si incearca sa orienteze reflectia geopolitica spre cautarea pacii si a echilibrului);

_ Reflectia geopolitica isi schimba statutul la sfarsitul secolului al XIX-lea. Ea devine publica si face obiectul unui efort de sistematizare deoarece apare o dubla mutatie:

_ dezvoltarea birocratiei conduce, in aproape toate statele moderne, la crearea unor formatiuni mai adaptate viitoarelor responsabilitati ale elitelor, fapt ce da nastere unei geopolitici a profesorilor, pe langa cea a diplomatilor, militarilor si marinarilor;

_ mijloacele de comunicare in masa, care se creeaza incetul cu incetul, ca si democratizarea puterii, scot dezbaterea geopolitica din cercul restrans al elitelor si ofera noi fundamente. Aceasta si datorita cresterii rolului opiniei publice in constrangerea actiunii guvernelor.

SCOLI DE GEOGRAFIE POLITICA SI GEOPOLITICA

EXISTENTE INAINTE DE CEL DE-AL DOILEA RAZBOI MONDIAL

1. Scoala Germana

Simtul spatiului

Friederich Ratzel (geograf german, 1844 - 1904) este cel care a acordat in premiera o importanta deosebita relatiei dintre grupul uman si mediul inconjurator.

Pana atunci, geografii s-au ocupat de descrierea suprafetei Terrei, de intelegerea diversitatii sale, a regularitatilor determinate de dispunerea pe zone a climei, de influenta pe care relieful si articularea teritoriului si a marilor le au asupra sa.

Simtul spatiului este factorul prin care se incearca explicarea cresterii spatiului. Acest simt ar fi posedat de popoare in grade diferite, unele state fiind apte pentru expansiuni teritoriale, iar altele fiind lipsite de aceasta capacitate.

Dupa opinia lui Ratzel, numai popoarele mari au acest simt al spatiului, ceea ce garanteaza:

_ perenitatea;

_ puterea;

_ independenta lor.

In virtutea interventiei acestui factor, in istorie apar popoare sau state menite sa domine spatii vaste si altele care nu merita decat spatii restranse.

Culturile sunt inegal inarmate pentru a profita de natura. La popoarele mai putin dezvoltate, arsenalul instrumentelor si tehnicilor este atat de redus, incat oamenii mai degraba se adapteaza mediului decat il manipuleaza.

Societatile umane nu sunt alcatuite din societati imobile, chiar daca au legaturi puternice cu solul, caruia ii datoreaza atat subzistenta, cat si determinarea puterii lor. Mobilitatea, care este apanajul societatii dezvoltate, este absolut necesara, pentru ca organismului ii este necesara o anumita suprafata pentru a-si consuma energia, lucru indispensabil echilibrului sau.

Acest factor (simtul spatiului) nu este static, el putand evolua in bine sau in rau, ca urmare a unor modificari fizice, a degradarii sau imbatranirii unor populatii, ceea ce ar explica ascensiunea si decadenta popoarelor. Datorita acestor procese, istoria s-a transformat intr-o permanenta disputa pentru spatiu, cu invingatori si invinsi. Considerand spatiul ca o forta politica in sine, care decide soarta statelor, Ratzel considera ca este in natura statelor sa se dezvolte in intrecere cu statele vecine, trofeele fiind adeseori parti din teritoriul acestora. Argumentul pe care-l oferea in acest sens era acela ca un popor creste prin aceea ca isi mareste numarul, o tara prin aceea ca isi mareste teritoriul. Intrucat unui popor in crestere ii trebuie un teritoriu nou, el creste peste marginile tarii. Mai intai, el valorifica in interior, pentru sine si pentru stat, pamantul care inca n-a fost ocupat;

aceasta este colonizarea interna. Daca nici aceasta nu mai ajunge, atunci poporul navaleste in afara si apar toate acele forme ale cresterii spatiale, care duc in cele din urma, in mod necesar, la dobandirea de noi teritorii, aceasta este colonizarea externa. Invazia militara, cucerirea sunt adeseori strans legate de aceasta colonizare.

Un factor major in aceste procese este presiunea demografica in crestere, ceea ce duce la lupte interne istovitoare daca nu se ofera un spatiu nou prin colonizare.

Aceasta conceptie a lui Ratzel este de fapt o incitare deschisa la agresiune contra altor state, care avea sa ia forme aberante in perioada regimului hitlerist. Pentru Ratzel, Germania era supusa unei asemenea presiuni demografice care o obliga sa se extinda, sa cucereasca teren, pentru a deversa surplusul de populatie, si sa constituie zone economice europene suficient de vaste pentru a garanta o dezvoltare autonoma. O asemenea actiune se presupunea ca avea efecte benefice si pe plan intern: cu cat erau intreprinse mai multe actiuni indreptate spre exterior (considera Ratzel), cu atat erau reduse frictiunile interne. Mai mult, discipolii lui Ratzel apreciau ca Germania, in calitatea sa de stat tanar, are rolul de a organiza Europa Centrala pe calea federalizarii tarilor din aceasta zona. Punctul culminant al acestui proces era de a constitui o confederatie de state in jurul Germaniei si Austriei. Potrivit acestei viziuni, printre altele, Polonia urma sa fie anexata iar malurile occidentale ale Marii Negre aveau sa fie populate cu colonii germane.

In aceeasi ordine de idei, alti vizionari germani ai vremii doreau formarea unui cadrilater supus germanilor, limitat la Nord de Marea Baltica si de Marea Nordului, la Sud de Adriatica si Marea Neagra, la Vest de Rin si la Est de Rusia Alba. Astfel, potrivit acestei viziuni, Europa Centrala ar fi avut nu numai deschideri spre patru tari, dar s-ar fi extins spre Africa si Orientul Apropiat. Prin constituirea unei axe Berlin-Bizant-Bagdad s-ar fi format o citadela politica si economica apta de autarhie, suficient de puternica sa reziste la presiunile exercitate dinspre exterior. Din punct de vedere stiintific, ideea lui Ratzel despre marimea teritoriala ca temei pentru afirmarea puterii unui stat nu se confirma prin fapte in orice conditii. Unele dimensiuni ale realitatii geografice care ar trebui, la prima vedere, sa determine o anumita situatie pentru un stat sau o populatie nu duc la consecintele asteptate. Daca masa geografica ar trebui sa faca legea in istorie, atunci tari ca India si China care detin intinderi teritoriale si populatii excesiv de mari ar fi trebuit sa fie (in orice moment al istoriei) puteri politice mondiale. Ceea ce a facut ca India sa fie supusa in trecut de Anglia, iar Japonia si, ulterior, China sa devina in secolul trecut mari puteri (puteri regionale) nu a fost masa geografica sau demografica, ci, mai ales, evolutia raporturilor economice, pozitia si relatiile cu alte state, popoare si natiuni.

Spatiul vital

Inca din 1924, in "Mein Kampf", Hitler expunea conceptiile sale geopolitice care se intemeiau pe nevoia de spatiu vital: "Numai un spatiu suficient pe acest pamant asigura unui popor libertatea existentei. Poporul german nu poate sa considere viitorul sau decat ca o putere mondiala Dreptul la sol, pamant, poate fi o datorie, cand un mare popor este condamnat la ruina pentru ca nu poate sa se intinda Germania va fi o mare putere mondiala sau nu va fi deloc".

In aceasta perspectiva, extinderea dominatiei germane in Est era considerata inevitabila: "Teritoriul Rusiei va fi ceea ce India este pentru Anglia".

Ratzel definea spatiul vital ca o zona geografica delimitata de frontiere naturale sau artificiale, in interiorul carora o populatie dispune de mijloace ce-i permit nu numai sa subziste, ci si sa se dezvolte. Alt teoretician al conceptului, Karl Haushofer, ofera un suport cantitativ acestei teze, stabilind un plafon maxim, care ar permite o dezvoltare normala unui popor, la nivelul de 100 de locuitori pe km² (in 1930, Germania avea o densitate de 130 de locuitori pe km²). Granitele erau considerate ca o miza a luptei pentru existenta, intr-o lume finita. In acest context, dinamica politica, intemeiata pe forta, justifica modificarea frontierelor pentru a integra intr-un corp unic popoare cu aceeasi limba si cultura. O asemenea ipoteza lasa in afara statele mici si slabe care, ab initio, sunt predestinate sa fie atasate politicii de statu-quo sau includerii in configuratii mai mari.

Concluzie

Rolul jucat de Germania in dezvoltarea geografiei politice si a geopoliticii moderne nu poate fi trecut cu vederea. Interesul pe care cercetarea germana l-a acordat acestor probleme se explica prin contextul special al societatii germane:

_ o natiune care nu ajunge decat tarziu la o entitate statala, ceea ce explica locul acordat ideii de popor in orice reflectie sociala;

_ un stat unde psihoza incercuirii se dezvolta rapid, datorita pozitiei centrale;

_ un organism politic nascut atat de tarziu incat toate regiunile lumii, susceptibile de a fi cucerite, pareau a fi deja cucerite, ceea ce intretine o ranchiuna permanenta la adresa marilor democratii industriale (SUA si Marea Britanie), care isi impartisera marile lasand putine sanse Germaniei in directia Atlanticului. Axa euro-asiatica era singura pe care Germania se putea sprijini pentru a-si recastiga rolul in lume. Aceasta implica realizarea unei duble aliante: cu Japonia - care nu ridica probleme ideologice si cu URSS. Alianta cu Japonia se incheie in noiembrie 1936, iar pactul germano-sovietic se pecetluieste in august 1939. Insa in 1941, Germania invadeaza URSS-ul, fapt care pentru Haushofer constituie o greseala de neiertat. Din acest moment, relatiile dintre acesta si regimul nazist nu inceteaza sa se deterioreze.

2. Scoala Anglo-Americana

La sfarsitul secolului al XIX-lea, englezii si americanii estimau ca succesul lor se datoreaza pozitionarii geografice si rolului pe care l-a jucat marea in istoria lor.

Chiar faptul ca era situata pe o insula a permis Angliei sa se consacre in totalitate dezvoltarii capacitatii sale navale si dominarii spatiului maritim, in timp ce puterile continentale, confruntate cu conflictele terestre, nu au putut niciodata crea si mentine reteaua punctelor de contact, fara de care nu se poate actiona la nivel planetar.

Americanii, la randul lor, erau constienti ca prosperitatea lor are doua cauze: starea de pace, datorata faptului ca aveau (si au) drept frontiere oceanele, si posibilitatea de a face comert liber pe toate marile lumii.

Incepand cu finele secolului al XIX-lea, cum spuneam, americanii si britanicii se vad nevoiti sa-si puna intrebari in legatura cu fundamentele puterii lor, cu mijloacele dezvoltarii acesteia sau cu modalitatile de imbunatatire, evitandu-se eroziunea ei.

Primele mari dezbateri geopolitice au ca tema rolul marii in dezvoltarea si mentinerea suprematiei tarilor anglo-americane.

Amiralul americanul Alfred Thayer Mahan (1840 - 1914), provenind dintr-o familie de militari, se familiarizeaza de mic cu ideea ca scopul razboiului este de a distruge inamicul. Studiile in domeniul naval ii permit elaborarea unor lucrari despre istoria luptelor pentru dominarea marilor dintre Olanda, Franta si Anglia si despre triumful acesteia din urma. Reflectia lui Mahan trebuie inteleasa in contextul marii dezbateri strategice provocate de modificarile constructiei navale. Se punea intrebarea daca puterea unei flote se va baza in continuare pe vapoarele de linie - din ce in ce mai greoaie, blindate si inarmate cu tunuri care aveau o bataie din ce in ce mai lunga - sau va depinde de cresterea numarului torpiloarelor usoare, rapide si care dispuneau de o arma redutabila - torpila? In opinia lui Mahan, torpilorul si cuirasatul nu erau chiar atat de noi precum se spunea. Pastrand proportiile, galera detinea toate calitatile de manevra ale torpilorului, iar pintenul sau ceea ce ii oferea posibilitatea de a incendia vasele inamice, prefigurau torpila. Vasul de linie prefigura cuirasatul.

Dominarea marilor, arata Maham, se dobandeste cu efort: nu este un dat prin natura statelor insulare care se considera puteri. Dar insularitatea procura avantajul de a triumfa, pe termen lung, asupra puterilor continentale.

Mahan ofera o lectie clara: cand un stat are norocul de a scapa, prin pozitia sa, de hartuirea necontenita a vecinilor sai continentali, poate sa-si castige o pozitie dominanta, pe termen lung, prin stapanirea marilor - cu conditia sa nu comita eroarea de a alege optiunile gresite in materie de constructie navala.

Opera lui Mahan are o evidenta inclinatie geopolitica, dar ea ramane axata pe puterea maritima.

Englezul Halford J. Mackinder (1861 - 1947) confera o alta valoare reflectiei asupra raporturilor dintre pamant si apa. El a jucat un rol-cheie in introducerea geografiei moderne in sistemul educativ britanic, desi, in perioada studiilor sale la Oxford, se arata interesat de problemele militare si urmeaza cursurile de geologie, istorie moderna, drept si economie. In forma sa moderna, geografia ii apare drept indispensabila formarii cetatenilor responsabili ai unui mare imperiu. Dorinta de a forma oameni capabili sa inteleaga problemele lumii moderne, cele ale Imperiului in particular, il determina sa fondeze, la Oxford, Facultatea de Geografie, iar mai tarziu celebra London School of Economics, pentru ca, mai mult decat pentru un cetatean de rand, geografia este indispensabila omului politic. Astfel patrunde Mackinder pe taramul geopoliticii.

El analizeaza factorii geografici ai puterii si, asemeni predecesorului sau Mahan, admite ca Marea Britanie si-a construit preeminenta prin dominarea marilor. Dar profesorul englez considera ca noile conditii de transport terestru confera puterilor continentale avantaje pe care nu le detinusera niciodata inainte. O tara care domina marile are libertatea de a interveni acolo unde doreste - dar nu o poate face decat cu o anumita intarziere. Acela care domina liniile interioare detine acum, gratie cailor ferate, avantajul rapiditatii. Tara care controleaza Centrul a ceea ce el numeste Insula Lumii, vechiul continent, poate emite pretentii la hegemonia mondiala.

In 1919, foloseste notiunea de "Heartland" in loc de "Centru" si isi rezuma propria teorie printr-o formula celebra:

"Cine controleaza Europa de Est controleaza Heartland-ul,

Cine controleaza Heartland-ul controleaza Insula Lumii,

Cine controleaza Insula Lumii controleaza Lumea".

In urma tezei lui Mackinder, opozitia intre puterile marii si puterile continentale devine comuna teoreticienilor si analistilor din domeniu. Pentru puterile continentale se vorbeste de Heartland.

Nicholas John Spykman (1893 - 1944, politolog american de origine olandeza) introduce postum, e adevarat, printr-o carte care i-a fost publicata in 1944, conceptul de "rimland" (rimland theory - teoria tarmurilor) pentru a desemna puterile periferiei maritime. El crede in rolul puterilor maritime, dar admite ca Heartland-ul dispune de avantaje considerabile, de cand comunicatiile moderne faciliteaza deplasarile continentale. Puterile care reusesc sa controleze Rimland-ul, fie ele continentale sau maritime, detin avantajul pe scena internationala.

Parafrazandu-l pe Mackinder, Spyman si-a sintetizat teoria astfel:

"Cine stapaneste Rimland-ul stapaneste Eurasia,

Cine stapaneste Eurasia controleaza destinele lumii intregi".

3. Scoala Franceza

Geografia umana

Scoala franceza de geografie politica s-a afirmat ca o reactie la pretentiile formulate de Friederich Ratzel. Exponentii de seama ai acestei orientari au abordat problematica raporturilor dintre geografie si politica din unghiul de vedere al rolului activ al factorului uman. Adversitatea fata de geografia politica si geopolitica agresiva germana i-a determinat pe francezi sa evite adesea utilizarea termenului de geopolitica, preferand sa califice preocuparile lor drept studii de "geografie umana".

Geografia politica franceza a dat o riposta tezei cresterii spatiului vital si conceptiei biologice a statului, opunandu-i principiul nationalitatilor. Se sprijinea astfel politica activa promovata de Franta de a limita extinderea Germaniei spre Est, prin procesul de formare de noi state nationale pe ruinele Imperiului austro-ungar si crearea in regiunile est-europene a conditiilor necesare unei dezvoltari economice moderne.

Aportul major la conturarea "geografiei umane" revine lui Paul Vidal de la Blache (1843 - 1918), parintele scolii geografice franceze. Trebuie insa subliniat ca activitatea acestuia nu s-a bucurat de notorietatea germanului Ratzel sau a englezului Mackinder. In mare masura aceasta se explica prin faptul ca in scrierile sale, Vidal a ramas detasat de actualitate si in multe analize a depolitizat intentionat discursul geografic. In plus, Vidal a murit inainte de a-si vedea opera adunata la un loc si publicata intr-o modalitate unitara. Scrierile sale erau diseminate intr-o multime de articole, astfel incat in timpul vietii sale nu s-a putut forma o imagine de ansamblu privind conceptia sa geopolitica. Teza centrala a conceptiei sale era interactiunea oamenilor cu spatiul geografic pe care-l populeaza. Peisajul unei regiuni era considerat a fi rezultatul modului in care

datele naturale erau transformate in urma desfasurarii activitatilor umane. Se afirma ca natura propune oamenilor o gama de posibilitati de actiune, iar acestia aleg propria lor cale. De aici, diversitatea reactiilor umane in raport cu posibilitatile oferite de un anumit mediu geografic. Pentru Vidal, a face geografia unei tari insemna a analiza diferitele regiuni care o compun, subliniind importanta strategica, politica a diverselor elemente din componenta acestora (a regiunilor).

Individualitatea geografica a unui teritoriu nu rezulta din simple considerente geologice si climaterice. Natura constituie un rezervor de energie in germene, a carui mobilizare depinde de oamenii care o populeaza si a caror activitate confera unui teritoriu individualitatea sa. Vidal recunoaste rolul influentelor din exterior pentru formarea si evolutia unei regiuni din cadrul teritoriului national al unui stat. Dupa parerea sa, izolarea unei zone geografice conduce spre stari de inapoiere economica. Organizarea teritoriului nu este ceva dat de la natura, ci este rezultatul anumitor interactiuni ale politicului, economicului si socialului. Explorand aceste interactiuni, savantul francez analizeaza situatii concrete, cum ar fi evolutia oraselor ca "moduri de relatii" intre regiuni sau intre tari. De asemenea, in procesul circulatiei economice, orasele indeplinesc un rol esential pentru viata statelor, influentand dezvoltarea acestora.

TERMENI-CHEIE

_ geoeconomie; - geografie medicala;

_ geocultura; - geografie politica;

_ geodemografie; - geografie umana;

_ geosocial; - simtul spatiului;

_ geografie sociala; - presiune demografica;

_ geografia resurselor; - spatiu vital;

_ geografie sistematica; - putere terestra;

_ geografie economica; - putere maritima.

NOTE BIBLIOGRAFICE

[1]. Asistam astazi la un reviriment al interpretarilor de tip geopolitic. Se observa in limbajul politicienilor si al militarilor (dar si al opiniei publice) utilizarea, tot mai des, a expresiilor specifice abordarii geopolitice: context geopolitic, locatie geopolitica, situatie geopolitica, interes geostrategic.

[2]. In perioada 4-11 februarie 1945 s-a desfasurat la Yalta cea mai importanta conferinta a puterilor invingatoare in cel de-al Doilea Razboi Mondial. Celelalte doua conferinte au avut loc la Teheran, 28 noiembrie-1 decembrie 1943 si la Potsdam, 17 iulie-2 august 1945.

[3]. Reabilitarea geopoliticii in aceasta perioada se suprapune (nu intamplator) peste momentul de afirmare a Realpolitik-ului in Statele Unite ale Americii. Era perioada luptei dintre Washington si Moscova pentru castigarea de zone de influenta in Lumea a Treia proaspat independenta, iar Henry Kissinger denunta "comportamentul geopolitic" al sovieticilor.

[4]. In 1983, NATO organizeaza prima conferinta postbelica asupra geopoliticii

[5]. Dobrescu, Paul, Geopolitica, Bucuresti, Editura comunicare.ro, 2003, p. 10

[6]. Termenul de "geopolitica" a fost prezentat intr-o prelegere publica de catre suedezul Rudolf Kjellen (profesor de stiinta statului la Universitatea din Upsala) in 1899, dar a cunoscut un proces fulminant in perioada interbelica, inspirand un puternic curent de gandire nationalista in Germania.

[7]. Termenul de "geostrategie" este consacrat in mod definitiv prin includerea sa in "Enciclopedia Britanica" din 1957, iar primul autor care l-a utilizat in mod sistematic a fost americanul Saul B.Cohen in 1963. Geostrategia isi va castiga in mod definitiv statutul la sfarsitul anilor '70, prin analizele de substanta intreprinse de John G. Pappageorge, Colin S. Gray si Zbigniew Brzezinski.

[8]. "Strategos" vine de la "stratos" - armata, iar "egos" inseamna conducere.

[9]. Dictionar enciclopedic, vol. II, Bucuresti, Editura Enciclopedica, 1996, p. 430

[10]. Intemeiata de Friedrich Ratzel la sfarsitul secolului al XIX-lea.

[11]. Dobrescu, Paul, Geopolitica, Bucuresti, Editura comunicare.ro, 2003, p. 29

[12]. Ibidem, pp. 11-12.