GRUPURI DE INTERESE

1. Grupul de interese - delimitari conceptuale

Element devenit indispensabil functionarii structurii politice, grupurile de interese instituie un nou sistem de reprezentare, distinct de reprezentarea clasica, prin intermediul partidelor. Fenomenul nu este de data recenta, in orice societate interesele particulare avand tendinta coalizarii in vederea obtinerii unor avantaje din partea guvernamintelor.

Desi realitatea istorica a grupurilor de interese este mult mai veche decat cea a partidelor, recunoasterea calitatii lor de componente esentiale ale structurii politice a statelor este relativ recenta, cel putin in Europa. In 1908, in SUA, Arthur F. Bentley^[1] vorbea deja de "grupuri de interes" (Interest Groups) si de presiunile exercitate de acestea, dar consacrarea termenului se produce abia in primii ani de dupa cel de-al doilea razboi mondial. In aceasta perioada, se dezvolta un puternic curent de cercetare si reflectie stiintifica, grupul de interes devenind o categorie de analiza a stiintei politice, care creeaza un instrument de interpretare si explicare a vietii politice cu valoare cognitiva si un concept uzual.

Grupul de interes, format si dezvoltat in comunitatile istorice primare este constituit dintr-un numar de persoane, unite de unul sau mai multe interese comune. Orice grup uman poate fi un grup de interes, formal sau informal, de situatie, de adeziune etc. In conditiile trecerii de la societatea feudala la capitalism, apar premisele politizarii anumitor interese. Intre factorii favorizanti ai dezvoltarii grupurilor de interese, au fost mentionati: libertatea si dreptul de asociere, regimul reprezentativ, industrializarea si consecintele antrenate de progresul tehnic. Necesitatea exprimarii intereselor si revendicarilor diferitelor categorii de indivizi a fost determinata de: evolutia societatii industriale si a functiilor statului; transformarile care au afectat institutiile parlamentare; dezvoltarea aparatului administrativ si birocratic s.a.

Grupul uneste persoane intre care exista relatii specifice, suficient de frecvente pentru ca de aici sa se degajeze un mod colectiv de conduita^[2]. Intre factorii de adeziune la un grup, considerarea intereselor ocupa un loc important. Ca atare, studiul grupurilor de interese este unul al intereselor organizate. Roger-Gérard Schwartzenberg scria ca nu exista nici un grup de interes care sa nu fie tentat sau fortat sa exercite o presiune. Variabile sunt numai frecventa, amploarea sau stilul de recurs la pressing. Orice grup de interes este, virtualmente, un grup de presiune, cele doua expresii fiind sinonime .

Charles Debbasch, Jean-Marie Pontier, Léon Dion s.a. considera ca asimilarea grupurilor de interes cu grupurile de presiune nu este in intregime justificabila. Grupul de interes nu se identifica exact cu grupul de presiune, care nu actioneaza numai pe calea pressingului si a carui influenta nu este unidirectionala. Un grup de interes este un grup de presiune potential, care se transforma in momentul actiunii sale asupra autoritatilor abilitate sa ia decizii in favoarea intereselor aparate. Multi specialisti identifica fenomenul grupului de presiune in prezenta a 3 elemente principale: 1) existenta unui grup sau a unei comunitati mai mult sau mai putin organizate (ceea ce il deosebeste de o miscare spontana si efemera); 2) notiunea de interes si apararea acestui interes; 3) elementul presiunii, al influentei exercitate. Chiar si acele grupuri de interes situate la o distanta mai mare de zonele in care influenta asupra guvernului reprezinta o necesitate se pot transforma, in anumite situatii, in organisme de pressing, astfel incat distinctia grup de interes - grup de presiune este destul de dificila.

O serie de autori folosesc alternativ termenii "grup de interes" si "grup de presiune", unii (indeosebi cei anglo-saxoni) il prefera in mod evident pe cel dintai. Alti termeni propusi - "grup financiar", "grup organizat", "interese organizate", "corpuri intermediare" nu au avut o consacrare internationala. In ceea ce ne priveste, avand in vedere faptul ca obiectul cursului il formeaza acele grupuri de interes care recurg la actiunea de "pressing", mai mult sau mai putin frecvent, optam pentru utilizarea alternativa a termenilor consacrati.

Robert Salisbury si Kay Lawson sunt de parere ca indivizii adera la un grup urmarind trei categorii principale de avantaje: 1) materiale (bunuri si servicii); 2) de solidaritate (datorita sentimentului solidaritatii, sansei socializarii sale unui statut imbunatatit); 3) de scop/actiune in numele unor valori sau cauze oferind satisfactii ce suplinesc recompensele personale^[4].

Oricare ar fi natura lui, interesul dobandeste semnificatie, relevanta, in momentul in care membrii sai, prin anumite strategii si mijloace se straduiesc sa-l exprime si sa-l promoveze. In studiul grupurilor de interese, notiunea "pressing", aparuta in literatura americana la inceputul secolului al XX-lea este cu deosebire importanta, marcand momentul in care grupurile de interes se manifesta "presand" asupra autoritatilor abilitate sa ia decizii. Pressingul este starea prin care un grup de interese cauta sa isi realizeze obiectivele, prin modificarea comportamentului sistemului politic in favoarea sa. Exercitand prin cererile lor un pressing, grupurile declanseaza in sanul sistemului politic un fenomen de "retropressing" (retroactiune). Din acest ansamblu de cereri si de raspunsuri vor rezulta anumite decizii.

Grupul de interes se delimiteaza de miscarile sociale si de partidele politice. Miscarea sociala actioneaza uneori ca un grup de presiune si unele grupuri de presiune sunt miscari sociale. Dar, in general, grupurile de interes actioneaza ca miscari sociale numai ocazional. O miscare sociala include adesea una sau mai multe asociatii dar, in mod obisnuit, include multi suporteri care nu sunt membri ai respectivelor asociatii. Unele miscari sunt total neorganizate.

Miscarea sociala a fost definita ca "incercare colectiva de a promova un interes comun sau de a atinge un scop comun prin actiune colectiva, in afara sferei institutiilor existente"^[5], sau "colectivitate actionand cu o anumita continuitate pentru a promova schimbarea sau a rezista schimbarii in societatea sau in grupul careia ii apartine" . Ea grupeaza indivizii interesati in atingerea unor obiective precise, se preocupa de sensibilizarea publicului si a cercurilor conducatoare.

Unele miscari pot numara milioane de oameni, altele au dimensiuni reduse; unele isi desfasoara activitatea intr-un cadru legal, altele sunt grupuri ilegale sau conspirative. Scopurile si mijloacele folosite de aceste miscari pentru atingerea lor cunosc o mare varietate, putand merge de la simpla publicitate pana la presiunea morala si chiar violenta fizica. Spre deosebire de institutii, elemente relativ permanente si stabile ale societatii, miscarile sociale sunt foarte dinamice si au o durata de viata variabila.

Intre functiile principale ale miscarilor sociale, Alain Touraine^[7] enumera: 1) functia de mediere; 2) functia de clarificare a constiintei colective; 3) functia de presiune. Miscarile sociale sunt agenti activi ai medierii si socializarii, care dezvolta si intretin o constiinta colectiva combativa. Recursul la presiunea exercitata in diferite moduri asupra persoanelor investite cu autoritate, asupra puterii nu este decat una dintre formele actiunii lor, desi uneori o forma principala.

Numarul si importanta miscarilor sociale constituie un indicator de baza al importantei lor. David Aberle distinge 4 tipuri de miscari sociale, 2 dintre ele - miscarile transformatoare si miscarile reformatoare urmarind realizarea unor schimbari in societate; celelalte 2 - mantuitoare si alteratoare vizeaza schimbarea unor obisnuinte sau conceptii ale indivizilor^[8]. Miscarile sociale au un caracter contestator si in societatile totalitare, constituind un obiectiv esential al atentiei regimului, care se simte permanent amenintat. In pofida politicii sale represive, astfel de miscari au tendinta de a renaste si de a schimba ordinea stabilita.

Grupurile de interese se deosebesc de partidele politice, in principal datorita faptului ca ele nu au ca obiectiv cucerirea puterii sau participarea la guvernare ci, numai obtinerea unei influente asupra celor ce detin puterea si constrangerea lor de a satisface, direct sau indirect, cerintele grupului.

Deci, diferite ca marimi sau infatisare, partidele si grupurile au si obiective diferite. Ca si partidele, grupurile de interese:

faciliteaza participarea cetatenilor la viata politica;

servesc ca legatura organizationala intre membrii lor si oficialii guvernamentali, alesi sau numiti;

pot determina guvernamantul sa fie mai receptiv la interesele diverselor categorii de cetateni.

Dar, partidele politice se bazeaza pe o solidaritate generala, specifica Maurice Duverger, in timp ce grupurile au ca fundament solidaritatile particulare. Primele actioneaza in cadrul societatii globale, careia omul ii apartine in calitate de cetatean, celelalte actioneaza pentru apararea unor interese particulare. In timp ce partidele se bazeaza pe coalitii, ale caror politici acopera o gama larga de probleme, grupurile isi limiteaza setul de cereri. Desi uneori incearca sa influenteze rezultatul anumitor alegeri, prima lor preocupare nu este aceea de a candida pentru functii. Grupurile de interese pot lucra prin intermediul partidelor (totdeauna in cautare de bani si de ajutor pentru mobilizarea sprijinului votantilor) si pot influenta modelarea programelor partidelor sau a rezultatelor alegerilor.

Pe scurt, principalele caracteristici ale grupurilor de interese sunt urmatoarele:

desi nu sunt structuri sau institutii politice, activitatea lor se desfasoara in stransa corelatie cu cea a institutiilor statului si a partidelor politice;

ele nu exercita intr-un mod direct puterea politica dar actioneaza asupra ei ca intermediari, pentru realizarea unor decizii luate de o institutie sau un organ politic, fiind astfel un element al producerii deciziei;

ele se definesc prin caracterul lor colectiv si printr-o actiune colectiva;

ele trebuie sa prezinte un anumit grad de unitate, sa se caracterizeze prin sentimentul apartenentei la grup si prin adeziunea la anumite valori comune;

interesul care uneste membrii lor poate fi mai mult sau mai putin puternic dar, in orice caz, este sursa unei actiuni comunitare si agregative.

Deci, grupul de interese exprima anumite interese, dispune de o organizare si exercita o presiune pentru a-si atinge scopurile. Ca atare, el poate fi definit ca "un grup de persoane unite intr-o structura specifica de unul sau mai multe interese comune, care isi realizeaza obiectivele prin presiunea exercitata asupra autoritatilor abilitate sa ia o decizie"^[9]. Forta sa depinde de: importanta gruparii; locul in societate; calitatea leaderilor. Ea este influentata de nivelul coeziunii sale, care presupune absenta unor disensiuni interne. Cand unui grup ii lipseste unitatea in sustinerea unei probleme, influenta lui asupra procesului elaborarii politicii scade, chiar daca grupul are dimensiuni considerabile.

Intr-o perspectiva functionala, grupul de interese este definit ca "entitate care incearca sa reprezinte interesele unor sectiuni particulare ale societatii, in scopul de a influenta procesul politic". Cu alte cuvinte, el indeplineste atat functii fata de stat, in masura participarii la procesul decizional, informeaza guvernul si celelalte institutii asupra starii reale a societatii, produce expertize, cat si fata de societate, articuland aspiratiile si interesele grupurilor sociale particulare. Grupurile de interese faciliteaza elaborarea politicilor publice. Deci, ele sunt atat actori politici, cat si actori sociali^[10].

Cadru de solidaritate, de informare si de actiune, grupul este, in opinia lui Ch. Debbasch, o "riposta normala a cetatenilor", care se pot simti slabi si nesiguri in fata extinderii mijloacelor de guvernare ale puterii. El este un instrument de echilibrare a actiunii statului, o forma de contraputere. Insa, asa cum trebuie evitata tendinta statului de a deveni atotputernic, trebuie evitata si "tendinta naturala spre hegemonie" a grupurilor, aservirea statului fata de ele. "Grupurile in stat si nu statul in grupuri"^[11].

2. Functiile grupurilor de interese intr-o

societate democratica

Impulsionarea cercetarii fenomenului grupurilor de interese s-a datorat in buna parte teoriei pluraliste, care a facut din pluralitatea si competitia lor elemente esentiale ale consolidarii si dezvoltarii democratiei. Treptat, grupurile de interese ajung sa fie considerate expresie a unei manifestari naturale a vietii politice, care nu contravine principiilor democratiei ci, dimpotriva, o stimuleaza.

Cercetatorii din SUA au ajuns la concluzia ca grupurile de interese ofera americanilor si o alta cale de participare intr-o democratie reprezentativa, in afara exercitarii dreptului de vot. In opinia americana, grupurile de interes servesc ca legaturi organizationale intre membrii lor si oficialii alesi sau numiti ai guvernamantului. Ceea ce le justifica existenta este rolul lor de a face ca membrii executivului, legislativului si ramurii judiciare a guvernamantului sa fie mai constienti de nevoile si preocuparile diferitelor segmente ale populatiei. Un aspect particular al teoriei americane a grupurilor de interese il constituie atentia deosebita acordata grupurilor de cetateni activisti (citizen activist groups) si practicii lobbyingului, analizata atat in context national, cat si la nivelul statelor uniunii.

Treptat, dupa cel de-al doilea razboi mondial, grupurile nu mai sunt considerate nici in Europa ca "devianti", ci ca un mijloc firesc de exprimare a indivizilor, recunoscandu-se astfel pluralitatea intereselor si legitimitatea exprimarii lor. In anii , valul scriitorilor pluralisti aduce in atentia publicului fenomenul grupurilor (group process) care domina politica moderna din Marea Britanie, constituind un suport real pentru democratie. In anii s-a constatat o brusca proliferare a grupurilor britanice, in special a celor interesate de problemele protectiei mediului si a animalelor, dar si a unor grupuri reprezentand interese "sectionale" (materiale). Ele au inceput sa influenteze politicile publice formulate de conducerea centrala sau locala si de Comunitatea Europeana.

In R.F.G., rolul grupurilor a devenit atat de important incat H. W. Ehrman vorbea deja in 1965 despre "democratia intereselor de grup de la Bonn"^[12]. In aceasta tara, este greu de gasit vreo sfera sociala sau vreo activitate privata care sa nu fie reprezentata in diverse forme de organizare. Lista Publica a Organizatiilor Inregistrate si a Reprezentantilor lor nu inscrie toate organizatiile, asociatiile, societatile, lobbyurile si alte grupuri de interese existente in Germania dar, conform estimarilor, ar fi active peste 2500 de grupuri independente organizational. Unele grupuri se prezinta in forma "organizatiilor -umbreala", cuprinzand mai multe organizatii in interiorul unei federatii. Cele mai multe dintre grupurile de interese nationale sunt afiliate la organizatii internationale-umbrela.

Si in democratia elvetiana grupurile de interes^[13] au ajuns sa exercite o mare influenta, guvernul si parlamentul neputandu-le ignora. Ele indeplinesc urmatoarele roluri: 1) contribuie la finantarea unui partid politic sau a altuia; 2) influenteaza alegerea candidatilor de catre partide; 3) influenteaza direct formarea vointei alegatorilor; initiaza referendumuri populare . In Elvetia, grupurile de interese au dobandit atat posibilitatea de a participa la pregatirea legilor, cat si pe aceea de a fi asociate la executarea lor. Constitutia a inscris obligativitatea ascultarii asociatiilor inainte de edictarea unei legi (procedura de consultare) si a implicarii lor in formularea unor proiecte de legi aflate intr-un stadiu pre-parlamentar. Frecvent, reprezentantii grupurilor se afla in comisiile de experti si au acces direct la guvern.

Paradoxal, Franta, o tara in care s-au manifestat poate cele mai mari rezerve in privinta caracterului benefic pentru democratie al grupurilor de presiune, ele fiind, dupa cum constata Georges Lavau, obiect de scandal si provocand o reactie moralizanta a adus, prin specialistii ei, o contributie notabila la dezvoltarea teoriei grupurilor. Analizele si tipologiile lui M. Duverger, George Burdeau, Jean Meynaud, Jaques Basso, Jean Charlot s.a. au o larga utilizare in sociologia si politologia contemporana.

In continutul functiilor grupurilor de interese propuse de Jean Meynaud se inscriu: a) activitatea de furnizare a unei informatii complete si circumstantiale; b) functia de consimtire-participare (consimtamantul exprimat fata de miscarile proiectate); c) canalizarea revendicarilor (rolul moderator)^[15]. Intre principalele functii ale grupurilor, intr-un raport care privilegiaza parteneriatul etatic, Jaques Basso si Michelle Ruffat mentioneaza: a) functia de reprezentare; b) functia de gestiune; c) functia de revendicare; d) functia de aparare, in profitul membrilor lor .

3. Grupuri de interese intrasocietale si extrasocietale

Variatele forme de organizare se concretizeaza in adunari, asociatii, centre, camere, confederatii, consilii, federatii, grupari, ligi, miscari, societati, sindicate, uniuni. Clasificarea lor s-a facut prin aplicarea a zeci de principii, criterii, grupari etc.

Intr-o perspectiva sistemica, specifica indeosebi stiintei politice americane, grupurile de interese au fost analizate in calitatea lor de element al sistemelor componente ale sistemului social global (exclusiv sistemul politic) si de element al sistemului politic. In primul caz, au fost identificate grupuri de tip profesional, confesional, cultural, cu ponderi diferite in diferite tari; in cel de-al doilea, grupuri confesionale implicate direct in politica (germane, americane, japoneze s.a.). In calitate de element al subsistemului partidelor politice, grupurile de interese profesionale, etno-culturale, confesionale se pot politiza atunci cand interesele lor o cer.

Ca modele de pressing, pentru atingerea obiectivelor urmarite, grupurile pot actiona la nivel intrasocietal (local, zonal, national) si la nivel extrasocietal (regional international, global international), delimitarea avand mai mult caracter analitic, in realitate existand o stransa interdependenta a celor doua niveluri.

Urmatorul tabel prezinta o incercare de sistematizare a principalelor tipuri, care utilizeaza cele mai relevante criterii propuse de sociologi si politologi.

Tipuri de grupuri de interese

Nivelul intrasocietal al grupurilor de interese

A) Luand in considerare gradul de integrare a membrilor lor, G. Burdeau distinge grupurile neinstitutionalizate si grupurile institutionalizate. Actionand in afara oricarui cadru formal si fiind mai greu de identificat, cele neinstitutionalizate sunt calificate mai curand o tendinta exprimand opinia unui mediu net delimitat (universitar, agricol). Datorita organizarii, grupurile institutionalizate au un grad mai mare de constanta a scopurilor urmarite si o mai mare eficienta in utilizarea tehnicilor de pressing. In organizarea grupurilor, doi factori sunt foarte importanti: calitatea conducatorilor si amploarea relatiilor lor cu mediile parlamentare, birourile ministeriale, organele de formare a opiniei publice.

Utilizand criteriul gradului de specializare si, mai ales, criteriul organizational propus in 1961 de Allen Potter (Organized Groups in British National Politics), G. A. Almond si G. B. Powell disting patru tipuri de grupuri de interes: 1) anomice (formatiuni spontane si efemere, deseori violente - manifestatii, razmerite); 2) non asociative (grupuri informale, intermitente si non voluntare, bazate pe afinitate, religie sau regiune si caracterizate prin lipsa continuitatii si organizarii); 3) institutionale (organizatii formale - partide, adunari, administratii, biserici) care se pot transforma in corpuri sau partide; 4) asociative (organizatii voluntare, specializate in articularea intereselor ca sindicatele, gruparile oamenilor de afaceri, asociatiile etnice sau religioase, gruparile civice)^[17]. In conceptia autorilor, numai ultimele doua grupuri poseda un grad de organizare suficient pentru a fi considerate adevarate grupuri de presiune, care urmaresc sa actioneze asupra puterii politice.

B) Aplicand criteriul interesului aparat sau promovat, cei mai multi specialisti americani subdivizeaza grupurile in doua categorii: 1) grupuri de interes unic (single-issue groups); 2) grupuri cu interese multiple (multiple-issue groups). Grupurile de interes unic urmaresc teluri de interes public dar se particularizeaza prin preocuparea lor pentru o singura problema si, in general, pentru realizarea unor compromisuri. (National Rifle Association sau Abortion Right Action League)^[18]. Intre grupurile avand interese multiple sau care promoveaza cauze multiple se pot afla grupuri religioase (The National Council of Churches, Christian Right), grupuri care actioneaza pentru protectia mediului (Friends of the Earth, Greenpeace) sau grupuri care urmaresc imbunatatirea activitatii guvernamentale (Common Cause). Grupurile catolice au fost active in miscarile anti-avort si anti-nucleare iar grupurile evreilor s-au implicat frecvent in lobbyinguri pe teme liberale ca drepturile muncitorilor si ale minoritatilor.

Grupurile de interese pot avea un interes material sau pot urmari un scop dezinteresat. In functie de aceasta, tipurile identificate au fost denumite grupuri de aparare a intereselor materiale si grupuri de promovare sau de vocatie ideologica (J. Meynaud), grupuri economice si grupuri non economice sau sociale (S. Erlich), grupuri de interese profesionale si grupuri de idei, ideologice, nonprofesionale (R.-G. Schwartzenberg), grupuri sectionale si cauzale (W. Grant).

Conform interpretarii lui W. Grant, grupurile sectionale cauta sa organizeze un numar cat mai mare de membri, iar pozitia lor fata de guvernamant depinde de validitatea pretentiei de a vorbi in numele unei industrii particulare, grup de patroni sau profesie. Grupurile cauzale reprezinta unele principii sau credinte care actioneaza in numele unor astfel de cauze. Ele se divizeaza in 2 categorii: 1) cele care cauta sa foloseasca in campanii un numar mare de membri; 2) cele in cazul carora numarul restrans este compensat de loialitate si angajamentul fata de cauza al unor membri care lucreaza in organizatie fara a pretinde remunerare. Unele grupari cauzale pot avea si interese sectionale^[19].

Grupurile formate in jurul unui interes material sunt preocupate mai intai de eficacitatea actiunii lor. Acest interes poate fi unul direct financiar (subventii, cresteri de preturi sau de salarii), sau poate consta in diverse avantaje (masuri de protectie sociala, limitarea concurentei, etc.).

Grupurile ideologice sau cu scop dezinteresat, care apara un interes non material, calificat deseori ca interes moral (bisericile, gruparile umanitare, unele grupari filosofice) sunt mai numeroase in SUA.

Intre organizatiile profesionale, afacerile, lumea muncii, grupurile profesionale si agricole reprezinta tipurile cele mai puternice si de durata. Organizatiile patronale se implica in finantarea partidelor si a oamenilor politici, in sprijinirea campaniilor electorale, indeosebi a celor prezidentiale. Asociatiile din industrie si afaceri, organizatiile patronale au avut intotdeauna un grad relativ ridicat de organizare in Germania, unde cele mai puternice organizatii antreprenoriale sunt Federatia Industriilor Germane si principalele organizatii ale bancherilor si comerciantilor.

Organizatii patronale puternice se gasesc si in celelalte tari europene: in Italia - Camerele de Comert, Confindustria, Intersind; in Anglia - Confederatia Industriei Britanice; in Franta - Consiliul National al Patronatului Francez, Camerele de Comert. In SUA, U.S. Chamber of Commerce, Business Roundtable, National Association of Manufactures si alte asociatii americane sunt direct interesate in legislatia referitoare la impozite, subsidii guvernamentale, tarifele pentru bunurile importate si produsele de consum, reglementarile privind protectia mediului s.a. Mai mult de 3000 de corporatii individuale si de afaceri angajeaza lobbyisti, purtatori de cuvant pentru corporatii si afaceri in Washington, ei insisi reprezentati de propria lor organizatie - American League of Lobbysts.

Alaturi de patronate, sindicatele sunt unele dintre cele mai influente grupuri de interese. Sunt tari in care miscarea sindicala se caracterizeaza prin unitate si coeziune si tari in care ea este fragmentata si slabita de rivalitati. Sindicatele britanice au jucat un rol foarte important in desfasurarea vietii economice si politice, din secolul al XVIII-lea si pana in prezent. Trade Union Congress continua sa fie o forta si astazi. Cele 24 de mari uniuni sindicale britanice reprezinta toate categoriile socio-profesionale, dar exista si o organizare pe ramuri, sau combinand cele doua criterii. Pentru reglementarea raporturilor patronat-sindicate, in Marea Britanie a fost instituita o comisie nationala de arbitraj, conciliere, sfaturi, cu rolul de a rezolva disputele din sectorul particular si cele din sectorul public, prin cooperarea patronilor, muncitorilor si a reprezentantilor lor. In Franta, procesul de sindicalizare este mai redus. Viata sindicala a cunoscut dominatia a 4 mari organizatii - Confederatia Generala a Muncii, Confederatia Franceza Democratica a Muncii, Forta Muncitoreasca si Confederatia Franceza a Muncitorilor Crestini. RFG se individualizeaza prin extensia libertatii de adeziune, ca urmare a recunoasterii dreptului de sindicalizare a tuturor persoanelor care au o profesie, chiar si a celor care au relatii de munca prin statute de drept public - functionari, judecatori, militari etc. Cele mai importante organizatii sunt Federatia Germana a Sindicatelor, Uniunea Germana a Personalului Salariat, cu aproximativ 500.000 de mebri si un numar de organizatii mai mici, care coopereaza cu uniunile F.G.S. si Federatia Germana a Functionarilor Civili, cu mai mult de 1 milion de membri. Sindicalismul american este influent in calitate de lobby organizat si dispune de mari resurse, care ii permit sa se implice in sustinerea unor campanii electorale, prin intermediul unor comitete de educatie politica. Impreuna cu United Automobile Workers, Teamsters si alte organizatii, AFL-CIO (American Federation of Labour si Congress of Industrial Organizations, unite in 1955), organizatie umbrela ce cuprinde 96 de sindicate, reprezinta de multi ani interesele lumii muncii in capitalele statelor si la Washington. Exista si o serie de sindicate individuale care fac lobby independent de grupurile-umbrela.

Organizatiile agricole, care imprumuta o serie de trasaturi, atat de la organizatiile patronale, cat si de la cele sindicale au reusit, in pofida unei scaderi continue a populatiei ocupate in agricultura, sa-si pastreze influenta. In RFG, Deutsche Bauernverband s-a manifestat activ ca grup de presiune, folosind o gama larga de mijloace, de la mobilizarea opiniei publice cu ajutorul mass-media, retragerea suportului financiar pentru unele partide politice si pana la mari intruniri si demonstratii, greve politice si boicoturi. In momentele de criza ale sectorului agricol, in Franta si Italia organizatiile agricole si-au facut simtita puterea, uneori intr-o forma dura: bararea unor sosele, cai ferate, deversarea recoltelor nevandute pe drumurile publice etc. Organizatii agricole puternice exista si in Marea Britanie (National Farmers Union reuneste 90% din agricultorii britanici), sau in SUA, unde Camerele americane de agricultura au o importanta deosebita iar American Farm Bureau Federation este considerata un puternic lobby.

Categoria grupurilor de presiune non profesionale (de promovare, de idei, ideologice, de vocatie ideologica, de interese morale, cauzale etc.) este o categorie eterogena, unind grupuri mari si foarte diverse.

Unele grupuri apara, in acelasi timp si interesele materiale si cauzele morale (sindicatele invatamantului, grupurile de femei care nu sunt unite prin comunitatea profesiei, de exemplu); altele disimuleaza obiective foarte concrete, in spatele unor teme moralizatoare (apararea liberei initiative de catre grupurile patronale, elogiul proprietatii familiale de catre sindicatele agricole, etc.). Toate grupurile, inclusiv bisericile, au nevoie de resurse materiale. Preluand optica lui R.-G. Schwartzenberg, putem vorbi despre grupuri ideologice si religioase, grupuri cu obiectiv specializat, grupuri de conditie, grupuri civice, societati de gandire si cluburi.

Grupurile cu obiectiv specializat actioneaza pentru apararea unor cauze particulare mai largi (drepturile omului, lupta impotriva rasismului, antisemitismului, pentru dezarmare, pace, integrare europeana, etc.), sau, mai limitate: temperanta, respectarea repaosului duminical, protectia animalelor.

Grupurile de conditie unesc persoane cu aceeasi conditie sociala: miscarile de tineret, organizatiile de femei si miscarile feministe.

In categoria grupurilor civice pot fi incluse societatile de gandire, gruparile intelectuale, filosofice si cluburile.

C) In functie de natura activitatii membrilor cercului conducator al grupului, M. Duverger, G. Burdeau, J. Basso s.a. fac deosebirea intre grupurile de presiune private si grupurile de presiune publice. M. Duverger (Sociologie Politique) indica doua categorii principale de grupuri publice: a) serviciile oficiale ale statului care actioneaza cu metodele grupurilor de presiune pentru a apara interesul de serviciu, identificat mai mult sau mai putin cu interesul general; b) corpurile de functionari care formeaza in cadrul serviciilor un fel de coalitii, mai mult sau mai putin oculte, cu scopul acapararii posturilor de conducere si al exercitarii unei influente, caz in care predomina interesul corporativ, asimilat cu interesul general. In tipologia politologilor americani A. Gitelson, R. Dudley si M. Dubnick este inclusa categoria government-related interest groups^[20]. Guvernele insele actioneaza ca niste lobbyuri asupra Congresului, presedintelui sau legislaturilor statelor, indeosebi pentru asistenta financiara. In plus, un anumit numar de asociatii ale oficialilor guvernului reprezinta interesele colective ale membrilor lor. Cercetatorii americani realizeaza o distinctie clara intre grupurile al caror scop principal este obtinerea unor beneficii economice pentru membrii lor - private interest groups si grupurile care fac lobbying pentru beneficii, care nu sunt si nu pot fi limitate sau restranse la membrii lor - public interest groups. Grupuri de interes public precum Common Cause apartin si categoriei citizen activist groups, avand ca scop reprezentarea a ceea ce ei considera a fi "interesele publicului", in privinta unor probleme ca drepturile civile, protectia consumatorilor, diverse reforme sau reglementari pentru ocrotirea mediului. Alte "advocacy groups" sunt focalizate pe drepturile homosexualilor, ale diferitelor grupuri religioase si etnice, ale populatiei in varsta.

Sociologul francez R.-G. Schwartzenberg divizeaza grupurile publice in grupuri civile si grupuri militare, armata incercand uneori sa influenteze actiunea puterilor publice in alianta cu interesele private.

D) Aplicand criteriul naturii activitatii grupurilor de interese, M. Duverger analizeaza grupurile exclusive si grupurile partiale (de actiune politica si intermitente in terminologia lui G. Burdeau, primare si secundare, in cea a lui W. Grant). Ch. Debbasch si J.-M. Pontier contesta insa valabilitatea acestui criteriu, subliniind ca orice activitate este mai mult sau mai putin politica.

Grupurile de presiune exclusiva sau de actiune politica (lobbyurile, miscarile pentru reforma electorala, pentru descentralizare, integrare europeana, organizatiile antirasiste s.a.) isi concentreaza actiunea numai in domeniul politic, pressingul asupra puterii avand scopul adoptarii anumitor reforme sau al unei anumite orientari a politicii. Apreciate de unii autori ca organizatii tehnice reprezentand grupurile de interese si exercitand pressingul in contul lor (M. Duverger, care le considera pseudo-grupuri de presiune, Stanislas Ehrlich), de altii ca o tehnica de actiune (Ch. Debbasch, J.-M. Pontier), lobbyurile cunosc o puternica dezvoltare in SUA si la Bruxelles. Fenomenul lobbysmului desemneaza atat practica de influentare a procesului legislativ, cat si persoanele sau organizatiile care actioneaza in vederea promovarii sau a impiedicarii adoptarii unei legislatii.

In cazul grupurilor de interese partiale sau intermitente, mult mai numeroase decat cele exclusive, presiunea politica este sporadica, intermitenta, nefiind decat o parte a activitatii unor organizatii care au si alte ratiuni de a fi (sindicatele, grupurile inspirate de o credinta religioasa, societatile pentru protectia animalelor, diverse ligi cu obiective culturale etc.).

In categoria pseudo-grupurilor de presiune, M. Duverger include organizatiile formate din tehnicieni, care exercita o presiune politica in folosul altor grupuri si nu in acela al organizatiei din care fac parte: a) birourile tehnice de presiune (cassele electorale, lobbyurile, oficinele de propaganda); b) ziarele si organismele de informare (presa scrisa si audiovizuala). In mare parte, organismele de informare nu au caracterul unui grup de presiune, fiind simple intreprinderi comerciale dornice sa castige cat mai multi bani. Daca nu preseaza, ele pot beneficia de un public larg si de un sprijin din partea puterii. Nu intra in aceasta categorie "ziarele de scandal", care traiesc din atacurile asupra puterii. Unele dintre organismele care exercita presiuni asupra puterii sunt mijloace de exprimare deschisa ale anumitor grupuri determinate (ziarele sindicatelor, ale organizatiilor patronale, ale gruparilor taranesti), altele se adreseaza marelui public, mascandu-si dependenta de grupuri, prin simularea autonomiei. Acestea din urma au fost numite "presa industriei" (finantata de banci, mari industriasi, alte grupuri puternice), pentru a le deosebi de "industria presei", avand ca unic scop vinderea informatiei. Sunt insa si ziare care alterneaza cele doua roluri.

E) Transpunand distinctiile stabilite in analiza structurii partidelor politice, M. Duverger, G. Burdeau, J. Meynaud s.a. identifica grupurile de cadre si grupurile de masa. Ca si partidele de cadre, grupurile de cadre nu se fundamenteaza pe criteriul cantitatii, ci pe acela al calitatii, adresandu-se "notabililor sociali", "cadrelor". Organizatiile patronale, asociatiile inaltilor functionari, sindicatele invatamantului superior, diverse asociatii ale artistilor, scriitorilor, societatile de gandire, Francmasoneria, cluburile politice, se incadreaza in aceasta categorie. Numarul scazut al membrilor acestui tip de grup de interes este compensat de influenta personalitatilor aderente sau de puterea intereselor materiale aflate in cauza.

Sindicatele muncitoresti, organizatiile taranesti, confederatiile mestesugaresti sau ale micilor intreprinzatori, miscarile de tineret, asociatiile veteranilor, organizatiile de femei, societatile sportive sau culturale sunt tot atatea exemple de grupuri de masa.

F) Luand in considerare strategiile grupului si receptivitatea guvernului fata de aceste strategii, Wynford P. Grant distinge grupurile interne (insider groups) si grupurile externe (outsider groups).

Insider groups, considerate de guvern legitime sunt consultate regulat. Outsider groups, care nu pot castiga, dintr-un motiv sau altul, recunoasterea guvernului sau nu doresc sa intre in relatii consultative cu oficialii, pot fi calificate si ca "grupuri de protest", avand obiective in afara curentului principal al opiniei publice. Multe grupuri interne, precizeaza W. Grant, sunt grupuri sectionale iar unele grupuri cauzale pot castiga statutul de grupuri interne. Atat grupurile interne cat si cele externe sunt subdivizate in 3 categorii: 1) prisoner groups; 2) low profile groups; 3) high profile groups.

Prisoner groups, dependente de tipul de relatii grup intern-guvern datorita diverselor forme de asistenta acordata sau faptului ca reprezinta parti ale sectorului politic, (asociatii ale autoritatilor locale, de exemplu), chiar daca incearca sa se elibereze de aceasta dependenta nu pot supravietui prea mult "in afara". In forma sa externa, strategia low profile presupune accentul pus pe contactele cu guvernul, realizate "in spatele scenei", fara a implica prea mult mass-media. In schimb, o strategie high profile se bazeaza pe cultivarea opiniei publice pentru intarirea contactului cu guvernul. Outsider groups sunt subdivizate in potential outsider groups, outsider groups by neccesity si ideological outsider groups. Potential outsider groups sunt acele grupuri externe care    ar dori sa devina grupuri interne, dar care nu au castigat inca acceptarea guvernamantului. Outsider groups by neccesity pot deveni si ele insider groups, dar aceasta presupune o crestere a nivelului cunoasterii politice, prin deprinderea limbajului si procedurilor constitutionale. Ideological outsider groups nu accepta posibilitatea unei schimbari in cadrul sistemului politic existent, ele adoptand tactici care le plaseaza in afara a ceea ce este privit ca spectru normal al activitatii politice.

T. May si N. Nugent propun o categorie intermediara intre grupurile interne si cele externe - thresholders groups, care oscileaza intre strategiile interne si cele externe, mergand de la o stransa relatie cu guvernul, pana la una mai distanta, sau chiar de adversitate. Sindicatele, dupa parerea lor, grupuri secundare, caracterizate printr-o actiune politica ocazionala ar putea fi analizate in acesti termeni.

P.F. Whiteley si S.J. Winyard sugereaza utilizarea distinctiei open/focused (deschis/centrat), pentru a descrie strategiile grupului si accepted/non accepted (acceptat/neacceptat), pentru a descrie statusul grupului. Prin incorporarea distinctiei bazate pe accentul de reprezentare sau de servicii ale grupului si a celei conform careia grupul este unul care vorbeste in numele saracilor sau este constituit chiar din saraci, Whiteley si Winyard construiesc 4 clasificari dimensionale pentru fiecare grup. Cele mai comune profiluri ar fi OPAL (open-promotional-acceptable-lobbyng) si FRAS (focused-representational-acceptable-service)^[21].

G) In functie de natura presiunii permise de institutiile existente, au fost identificate groupes-client (grupurile-client), mai mult sau mai putin organizate, care incearca sa obtina avantaje de la guvern si groupes-maitre (grupurile-stapan) care nu sunt obligatele puterii, nu solicita ci comanda, nu exploateaza puterea ci tind sa devina ele insele puterea^[22]. Unul dintre grupurile care, in anumite imprejurari, evolueaza de la situatia de grup-client la aceea de grup-stapan este armata, care actioneaza pentru obtinerea unor credite mai mari sau adoptarea unor masuri cu influente deosebite asupra potentialului industrial al unei tari.

H) In functie de caracterul conjunctural sau permanent al actiunii lor, grupurile de interese au fost divizate in grupuri provizorii si grupuri permanente (grupuri ad hoc, fondate pe un obiectiv unic si net circumscris si grupuri de vocatie permanenta, cu obiective multiple, in terminologia lui Jean si a Monicai Charlot), iar in functie de caracterul mai mult sau mai putin deschis al actiunii lor - in grupuri oficiale si grupuri secrete.

Nivelul extrasocietal al grupurilor de interese

Demersul clasificarii grupurilor internationale releva mai intai existenta unor grupuri private si a unor grupuri publice. Grupurile de interese private internationale sunt reprezentate de intreprinderile si organizatiile cu o actiune internationala, care s-au multiplicat in ultimii ani. Cele publice ar fi constituite din organizatiile internationale, indeosebi organizatiile specializate ale ONU. Organizatiile nonguvernamentale sunt o categorie intermediara. Statele pot actiona ele insele ca grupuri de interes, fie in raport cu unele organizatii internationale, fie in raport cu alte state. Exista grupuri ce apara interese materiale (grupuri economice, calificate "multinationale", din domeniul productiei de baza) si grupuri dezinteresate (organizatiile de intrajutorare, gen Caritas International si organizatiile umanitare, gen Amnesty International).

Numeroase studii au semnalat multiplicarea si intarirea lobbyiurilor europene care, dupa unele opinii, ar fi menite sa joace rolul de pivot: pe de o parte, vis-à-vis de clientii sau de membrii lor, de la care primesc cereri de informare, iar pe de alta, vis-à-vis de institutiilecomunitare care au nevoie de expertizele pe care acestea le pot transmite. Bruxelles a devenit centrul lobbyingului european, unde acesta este institutionalizat si profesionalizat. Aici pot fi reprezentate intreprinderi, organizatii, sectoare s.a. Federatia Europeana a Asociatiilor Nationale grupeaza reprezentantele nationale ale diferitelor profesii. La Bruxelles sunt prezenti adevarati giganti: UNICE - Uniunea Industriilor Comunitatii Europene, CES - Conferinta Europeana a Sindicatelor, COPA - Comitetul Organizatiilor Profesionale Agricole, CEEP - Centrul European al Intreprinderilor Publice. Dupa modelul siderurgistilor (gruparea Eurofer) sau cel al constructorilor de automobile, industriasii tarilor membre ale comunitatii se grupeaza uneori pe sectoare, in structuri insarcinate cu apararea intereselor comune. In ultimul timp, s-a extins practica delegatiilor unor colectivitati locale, in special ale regiunilor.

Un mare numar de retele europene ale sferei nonprofesionale exista in domeniile social, sanatate, consum si mediu. Ele variaza ca marime si organizare; unele sunt formal constituite, eventual dotate cu un birou la Bruxelles si un numar mic de membri, altele, mai numeroase, pot fi informale (The European Anti-Povery Network, cu membri in diferite zone ale Europei).

Deseori, retelele se grupeaza in jurul unor programe sau politici ale Comisiei Europene. Un grup de retele ca NGO Liaison Committee actioneaza in tari mai putin dezvoltate si beneficiaza de statutul consultativ la Comisie. The Euro Citizen Action Service, care reprezinta o larga coalitie numita VOICE (Voluntary Organizations in a Citizen's Europe) face pressing la institutiile europene care se ocupa de bunastarea sociala si drepturile cetatenesti. In ultimii ani, s-a constatat o crestere brusca in ceea ce priveste volumul si diversitatea intereselor reprezentate la Bruxelles. Unele grupuri au o larga baza comunitara, altele au domenii de activitate mai restranse. Oficialii grupurilor, care trebuie sa aiba relatii cu persoanele din cele 3 institutii care modeleaza politica europeana - Consiliu, Comisie si Parlament - sunt mai mult decat simpli lobbysti, multi creandu-si reputatia de experti in probleme tehnice importante sau de persoane cu intuitie si idei.

Doua dintre cele mai importante grupuri de la Bruxelles, interesate in politica sociala a Uniunii Europene sunt Confederatia Sindicala Europeana si Uniunea Confederatiilor Industriale si Patronale ale Europei, asociatii-umbrela pentru sindicatele nationale ale muncii si asociatiilor patronale. A crescut numarul si importanta grupurilor de interes preocupate de politica ecologista. Unele au o existenta limitata, fiind constituite pentru a influenta o anumita propunere, aflata in studiu. Altele sunt confederatii ale grupurilor de interese nationale care au o prezenta permanenta la Bruxelles. Exista si grupuri constituite pentru a influenta un alt tip de politica, dar care sunt interesate si de masurile privind mediul, cum ar fi Confederatia Europeana a Sindicatelor sau grupuri internationale ecologiste precum Greenpeace sau World Wildlife Foundation. Biroul European al Mediului, constituit din grupuri de interese din statele membre, dar si din statele nemembre ale Uniunii, are contacte internationale cu ONU, cu OCDE si realizeaza programe pentru sustinerea dezvoltarii in tarile subdezvoltate. Un tip aparte de grup de interese - EC Committe of American Chamber of Commerce in Bruxelles, reprezentand companiile americane care activeaza in Europa, se ocupa de politicile de mediu ale UE care le afecteaza intr-un mod direct. In ultimii ani, autoritatile locale si regionale din UE si-au deschis noi birouri la Bruxelles, iar in 1998 Comisia a luat initiativa crearii unui Consiliu Consultativ in privinta implementarii politicilor regionale ale Uniunii. Sindicatele muncitoresti, asociatiile patronale, gruparile ecologiste fac si ele lobbying la Bruxelles, in legatura cu politicile regionale. The Euro Citizen Action Service colecteaza nemultumirile cetatenilor referitoare la afectarea drepturilor de libera miscare. Michel Petite ("Les lobbies éuropéens") sesizeaza cateva tendinte in spatiul european: a) indeplinirea unui rol comunitar de catre anumite organisme reprezentative nationale; b) dezvoltarea unor "receptacule de afinitate", precum Roundtable, care grupeaza unele dintre cele mai mari multinationale europene in jurul unei structuri axata pe probleme sectoriale, dar care reprezinta o forta considerabila; c) dezvoltarea unui adevarat lobbyism dupa modelul american, cu firme de servicii specializate (cabinete juridice, consultatii, organizatori de conferinte); d) cresterea numarului intreprinderilor care intervin pe langa institutiile comunitare.

4. Pressingul politic. Niveluri de actiune

Pressingul nu este, in general, o particularitate permanenta a activitatii grupului, ci numai un recurs ocazional in situatii critice, atunci cand interesele aparate sunt in joc. El se determina in raport cu telurile vizate si cu actorii institutionalizati sau noninstitutionalizati. O mare importanta pentru actiunea directa sau indirecta, deschisa sau discreta, o are identificarea "punctelor de acces", "de interventie" sau a "punctelor de aplicare a presiunii". Grupurile de interese vizeaza institutii si organizatii avand caracter etatic, interetatic si nonetatic. Punctele de aplicare a presiunii si intensitatea actiunii difera de la un sistem la altul, de la o tara la alta, grupurile orientandu-se catre acele centre de putere care detin suprematia in momentul respectiv in sistemul democratiei. Conform amplitudinii intereselor, nivelurile de interventie vor fi: locale, sectoriale, generale sau nationale.

Puterea legislativa a fost punctul initial de intalnire a grupurilor unui stat. Pressingul asupra acesteia este conditionat de urmatoarele elemente: 1) autonomia parlamentului fata de executiv; 2) strategia grupului (actiune deschisa sau discreta); 3) accesul mai facil sau mai putin facil la comitetele parlamentare.

In SUA 3 elemente particularizeaza relatiile parlament - grupuri de interese: transparenta, diferentierea intre organele legislative ale statului federal si cele ale statelor federate, considerarea Congresului ca loc al armonizarii si arbitrajului diferitelor interese^[23]. Unii autori americani apreciaza adunarile legislative ale statelor ca fiind mai deschise si mai sensibile la influenta grupurilor, situatie datorata, in opinia lui S. Ehrlich influentei localismului si spiritului provincial.

Si in Europa, contactul parlamentarilor cu grupurile de interese a inceput sa se realizeze treptat intr-un cadru organizat, printr-o colaborare a comitetelor si comisiilor parlamentare cu experti din diferite domenii si chiar cu reprezentanti ai grupurilor care actioneaza asupra puterii cand obiectivele lor sunt opuse in raport cu obiectivele puterii executive sau atunci cand se considera neglijate de putere. In Marea Britanie, nu se poate vorbi despre o interdependenta totala intre grupuri si partidele politice, dar partidul ramane un agent natural al reprezentarii grupului, chiar daca unele interventii sunt realizate de catre deputati izolati. Reprezentantii parlamentari ai laburistilor au stranse legaturi cu sindicatele muncitoresti iar partidul conservator este purtatorul de cuvant firesc al intereselor industriei si afacerilor. In Camera Comunelor, deputatii reprezinta direct unele organizatii profesionale si constituie grupuri interpartide (laburisti, conservatori, liberal-democrati), practica asemanatoare celei a "blocurilor" din Congresul american. In Marea Britanie s-au constituit firme de lobbyisti profesionisti, specializate in actiunea de influentare a parlamentului si anumite grupuri organizeaza lobbyinguri - presiuni de masa, una dintre principalele tinte fiind amendamentele la legislatie.

In Franta, parlamentarii alesi pot depune diverse proiecte de legi inspirate din propunerile grupurilor, pot apara pozitiile lor in dezbaterile parlamentare fiind, intr-un anume sens, agenti de interventie si reprezentanti ai grupurilor. Deputatii francezi pot actiona in contul grupurilor de interese si in cursul desfasurarii lucrarilor unor comisii parlamentare. Grupurile franceze au si acces direct la comisii. In Italia, grupurile sunt interesate de problema candidaturilor parlamentare, incercand sa favorizeze alegerea candidatilor dispusi sa le reprezinte revendicarile. Practica "legginelor" (legiferarea, in anumite conditii, in cadrul consiliilor) a facilitat exercitarea influentei lor. In Germania lobbyismul este considerat ca fiind mai mult simbolic, parlamentul pierzandu-si din importanta in raport cu administratia si guvernul. Cu toate acestea, cunostintele furnizate de expertii grupurilor sunt foarte importante pentru Bundestag, la comisiile de audiere, sau cand se desemneaza comisii de cercetare. Contactele de termen lung cu parlamentarii sunt mai eficiente in aceasta tara decat incercarile pe termen scurt de a influenta legislatia. Dar, cea mai mare eficienta o are actiunea de infiltrare a partidelor parlamentare din Bundestag. Spre exemplu, Comitetul Muncii si al Afacerilor Sociale este dominat de reprezentanti ai sindicatelor, in special ai celor din aria de influenta a PSD.

Intr-o perioada de intarire a executivului, grupurile isi indreapta pressingul asupra aparatului executiv, in primul rand asupra guvernului. In unele state occidentale, practica recurgerii de catre administratie la serviciile grupurilor este curenta, functionarii unor departamente folosindu-se de informatiile, statisticile si documentatia furnizate de grupuri. Consultarile sistematice ofera administratiei posibilitatea de a avea o buna informare, iar grupurilor - pe aceea de a patrunde in inima aparatului de stat. In Germania, de exemplu, principalele tinte ale grupurilor de interes sunt departamentele specializate ale ministerelor federale dar elementul-cheie al actiunilor il constituie nivelul-top al intalnirilor la cabinetele ministrilor si, in special, cu Cancelarul Federal.

Grupurile sunt interesate si de modul de functionare al justitiei din doua motive principale: a) pe de o parte, datorita deciziilor sale, care apar sinonime interesului public; b) pe de alta parte, datorita faptului ca, pe baza unei legislatii sau a unui drept, ea contribuie la dezvoltarea puterii anumitor grupari sau organizatii profesionale. Multe grupuri de interese din SUA, in special public interest groups si advocacy groups folosesc curtile (tribunalele, instantele) pentru a influenta politica prin intermediul practicilor litigatiei (litigation - introducerea actiunii judecatoresti de catre o parte intr-un proces). Ele aduc cererile directe, pun in discutie legile existente sau rezuma dosarele pentru a sustine un caz aflat deja in fata tribunalului^[24]. O alta cale o reprezinta influentarea filosofiei instantei, prin propunerea sau sustinerea nominalizarii unor judecatori. In Europa, instantele judecatoresti sunt folosite mai putin de grupuri, datorita costului, in timp si bani. In Marea Britanie, de exemplu, procesul judiciar este folosit mai mult ca oportunitate de politizare a unui subiect sau de exercitare a presiunii, pentru schimbarea vreunei legi si, mai ales, atunci cand obiectivele propuse nu pot fi atinse prin mijloace conventionale.

Grupurile de interese transmit partidelor diverse cereri iar partidele asteapta sau obtin ajutor si asistenta, indeosebi financiara. M. Duverger, J. Meynaud, J. Basso disting 5 situatii in derularea relatiilor dintre partide si grupuri:

Situatia de neutralitate a grupului fata de partide, care nu propune absenta totala a oricaror relatii ci, mai ales, absenta subordonarii.

Neutralitatea activa, in care grupurile de interese stabilesc relatii cu un anumit partid, indiferent de angajamentul sau ideologia sa.

Relatiile privilegiate, in cazul carora partidul sustine revendicarea grupului, iar grupul sustine partidul, dandu-i, in special, ajutor financiar (ceea ce nu exclude relatiile conflictuale).

Subordonarea partidului fata de grupul de interese, care poate determina chiar formarea partidului (cazul partidelor indirecte).

Subordonarea grupului in raport cu partidul, al organizatiilor anexe ale partidelor de masa (culturale, sportive, educative), in special socialiste si comuniste.

Colaborarea egalitara are fie un caracter durabil, permanent, structural, fie un caracter provizoriu. Dependenta partidului fata de grup poate fi una oficiala, inscrisa in statute, sau o dependenta oculta, discreta, constatata in special in cazul partidelor de dreapta, uneori instrumente ale puternicelor grupuri economice sau financiare (banci, mari intreprinderi, sindicate patronale) si care creste intr-o proportie inversa cu dimensiunile si gradul de organizare al partidului^[25]. Dependenta grupurilor de interese fata de partid poate fi si ea o dependenta manifesta sau una negata. Unele grupuri evolueaza in directia transformarii lor in partide politice (exemplul miscarii Poujade, in Franta).

5. Mijloace si tehnici ale actiunii de pressing

Mijloacele si tehnicile folosite de grupurile de interese depind de urmatoarele elemente: a) locul ocupat in societate; b) natura intereselor; c) natura obiectivelor aparate; d) regulile care guverneaza functionarea politica a societatii; e) particularitatile sistemului politic; f) tipul organului asupra caruia se exercita presiunea, etc. In opinia lui M. Duverger (Sociologie politique), mijloacele de actiune, conditionate de structura interna a grupului pot fi materiale (resurse financiare), mijloace constand in personal si psihologice. Jean Meynaud (Les groupes de pression) retine 5 categorii de procedee: 1) persuasiunea; 2) amenintarile; 3) banii; 4) sabotarea actiunii guvernamentale (refuzul de a coopera cu autoritatile administrative, de exemplu); 5) actiunea directa (manifestatii publice, defilari, baraje, greve, nesupunere civila). Jaques Basso (Les groupes de pression) propune o clasificare ce ia in considerare tehnicile si mecanismele, "tintele" si interlocutorii fata de care se dezvolta actiunea: 1) consultarea si negocierea; 2) influenta si persuasiunea; 3) interventia si actiunea directa.

Pressingul se exercita la 2 niveluri distincte, grupurile folosind cu predilectie unul dintre ele: presiunea directa, la nivelul organismelor puterii; presiunea indirecta, la nivelul publicului, care prin atitudinea lui actioneaza el insusi asupra guvernantilor. Se pot initia actiuni deschise, uneori publice, sau actiuni discrete, oculte.

Persuasiunea, directa sau indirecta presupune folosirea unor resurse financiare, cu ajutorul carora se recurge, in primul rand, la specialisti, care permit grupului folosirea cunostintelor lor. Unul dintre cele mai curente si mai eficiente procedee ale persuasiunii este transmiterea unor documentatii privind o anumita problema diversilor parlamentari. Informatia "dirijata" sau "structurata" este o arma puternica a grupurilor de interese. Lipsa informatiilor si a expertizelor afecteaza eficacitatea unui grup. Grupul poate persuada autoritatile competente prin remiterea unei informatii detaliate, pregatite de experti calificati si prezentate pe un ton moderat, cu o aparenta de obiectivitate.

Influentarea opiniei publice urmareste influentarea indirecta a puterii. Opinia publica poate fi influentata printr-un mod forte, prin greve, manifestatii, bararea drumurilor etc., dar si prin apelul la tehnicile de actiune psihologica. Persuadarea publicului se realizeaza fie printr-o actiune de propaganda, fie printr-o actiune de informare. Propaganda, urmarind valorizarea revendicarilor si a punctelor de vedere ale grupurilor se face prin intermediul unor ziare care constituie presa specializata a grupurilor de interese dar si prin acela al presei de informare generala. Cele mai puternice grupuri poseda propriul lor serviciu de presa si, uneori, chiar un serviciu de relatii publice. Se adauga practica unor conferinte de presa, a unor emisiuni la posturile de radio si televiziune. Pressingul direct asupra presei are drept scop influentarea continutului ei.

In practica, se folosesc diferite tipuri de lobbying:

Lobbyingul tehnic necesita activitatea unor profesionisti specializati pe domenii.

Lobbyingul punctual se realizeaza pe un text particular.

Graasroots lobbying presupune utilizarea petitiilor, scrisorilor, telegramelor, a apelurilor telefonice, a presei etc.

Lobbyingul de imersiune (dominant in Franta, ca si tipul urmator) presupune un transfer de oameni, fiind practicat in special de banci si companiile de asigurari. Statul si intreprinderile recruteaza in aceleasi corpuri, in aceleasi mari scoli, instituindu-se astfel intr-un mod natural un sistem de schimburi. Aceasta schema de "infiltrare prin anticipare" ofera grupurilor posibilitatea unei bune cunoasteri a mecanismelor administratiei si un acces direct la centrele de decizie politica.

Prin lobbyingul de cogestiune, organizatiile agricole rezolva situatiile de criza impreuna cu puterile publice, in schimbul unei politici sistematice de subventionare^[26].

Lobbyurile sunt considerate o rotita a democratiei contradictorii sau conflictuale americane - adversary democracy. Supranumita "guvernul invizibil" sau "a treia camera", practica lobbyismului s-a generalizat treptat in SUA. In 1887 Congresul a cerut pentru prima data lobbyistilor sa se inregistreze la Camera Reprezentantilor. Prin legi aditionale, li s-a impus: furnizarea listei clientilor, descrierea activitatilor desfasurate, declararea sumelor de bani folosite. Lobbyismul a fost reglementat la inceput numai in statele principale. Prin legea din 2 august 1946, reglementarea juridica s-a realizat si la nivel federal. Federal Regulation of Lobbying Act (legea La Follette - Monroney), parte a celui de-al treilea capitol al Legislativ Reorganization Act defineste lobbyiurile ca grupuri de interese particulare care cauta sa influenteze procesul de decizie legislativa a Congresului. Aceasta lege prevede consultarea obligatorie a grupurilor in cadrul procedurii legiferarii. Pentru limitarea abuzurilor si transparenta lobbyingului, grupurile au obligatia de a se inregistra, de a indica numele persoanelor care se folosesc de el si cel al publicatiilor utilizate, de a specifica remuneratiile primite sau platite, care trebuie raportate trimestrial. Lobbyingul se exercita in capitalele statelor dar, in primul rand, la Capitoliu unde numarul lor este foarte mare iar plata lor este foarte ridicata. Henrick Smith face distinctia intre "lobbyiul de moda veche" si "lobbyiul de noua generatie" sau "noul joc al lobbyiului". In timp ce vechiul lobby se sprijinea pe "o munca de socializare", pe detaliu, pe intalniri, telefoane, mici favoruri, noul lobby, dezvoltat in anii 70 se fundamenteaza pe marketingul de masa, pe gruparea tematica a problemelor si lobbyingul de tip "en-gross", imprumutand mult din tehnicile campaniilor electorale^[27]. Masuri de reglementare a lobbyingului au mai fost luate in Canada, Germania, Marea Britanie, Australia, Turcia, Israel. Despre necesitatea unei reglementari s-a discutat si in tarile Europei Centrale si de Est, fara a se lua vreo masura.

Intre activitatile specifice de lobby, R. A. Gitelson mentioneaza:

Depunerea de marturii la audierele congresionale.

Contactarea directa a oficialilor guvernamentali in vederea prezentarii propriului punct de vedere.

Angajarea unor contacte informale cu oficialii.

Prezentarea rezultatelor unor cercetari sau a informatiei tehnice.

Ajutorul dat la schitarea diferitelor proiecte de legi.

Amplificarea eforturilor pentru realizarea unor grassroots lobbyinguri.

Avertizarea reprezentantilor congresionali cu privire la efectele unor legi asupra districtelor lor.

Adresarea unor rugaminti sau angajarea in litigatii.

Publicarea listelor de vot ale candidatilor.

Contributii in munca si personal la campaniile electorale.

Anuntarea sprijinului dat candidatilor la o anumita functie.

Angajarea in manifestatii de protest sau demonstratii.

Furnizarea de subiecte pentru presa si media electronice^[28].

Clientii importanti nu apeleaza la o singura firma de lobbying ci la o echipa: o firma de avocati, un departament de relatii publice, o firma de specialisti in politica locala etc. O tactica recenta a grupurilor este coalition building, unirea diferitelor grupuri intr-un efort comun de lobbying, pentru a influenta procesul de policy-making. Ele pot fi variabile ca durata, unele fiind incheiate pe termen scurt, altele permanente.

In SUA, un rol decisiv in campaniile elctorale revine activitatii desfasurate de Comitetele de Actiune Politica (Political Action Commitees - PACs), a caror prima functie este aceea de a colecta contributiile pentru candidatii cu sanse de victorie. PAC-urile, inventate de sindicatele muncitoresti americane in anii 40 au cunoscut o extensie considerabila, devenind ramura financiara a lobbyingului dupa 1970. Conform Federal Election Compaign Act, fiecare PAC reprezentand un grup este autorizat sa alimenteze cassele electorale ale unui candidat pana la suma de 5000 dolari dar statul, care publica lista contribuabililor, poate dubla suma, permitand astfel candidatului cu cei mai multi suporteri sa dispuna de mijloacele cele mai importante. PAC-urile pot sustine mai multi candidati, neexistand o limita a numarului de campanii la care ele pot participa^[29]. O crestere notabila au cunoscut PAC-urile legate de lumea afacerilor si cele ideologice. Intre cele mai generoase s-au dovedit a fi comitetele sindicatelor, ale industriei asigurarilor si a celei energetice, PAC-urile industriei petrolului si a gazelor naturale. Pac-urile faciliteaza accesul la oficialii alesi si la stafful acestora, cu scopul prezentarii si argumentarii pozitiilor grupurilor in privinta anumitor probleme. Ele sunt cu deosebire eficiente atunci cand este vorba de legi speciale, care nu intereseaza majoritatea alegatorilor.

Doua fenomene specifice zilelor noastre retin in mod deosebit atentia: 1) confederarea PAC-urilor, unele dintre ele constituind perechi in industrie; 2) inmanuncherea, prin care PAC-ul central al unei industrii solicita directorilor din domeniu sa contribuie cu donatii pentru politicieni.

Pentru a corecta inegalitatea de acces la lobbying, americanii au introdus sistemul audierilor - hearings, organizate de unele comisii si subcomisii ale Congresului si de agentii administrative si institutia Public Interest Advocacy, in vederea reprezentarii si apararii unor interese generale ale societatii, subreprezentate in procesul lobbyingului: drepturile minoritatilor, protectia consumatorului, a mediului s.a.

6. Lobbyingul la Uniunea Europeana

Lobbyistul este persoana platita pentru a reprezenta un grup de interese specifice, sau care serveste ca purtator de cuvant al unui set de interese specifice. El se angajeaza intr-un act de lobbying, sustinand anumite politici sau legislatii, incercand sa afecteze procesul de luare a deciziilor de catre guvern, influentand legislatorii, membrii executivului sau ai ramurii judiciare. Pe masura profesionalizarii lobbyingului, meseria de lobbyist devine ocupatia permanenta nu numai a unor avocati, ci si a unor diplomati in economie, istorie, stiinte politice, sociologie. Profesionistii sunt recrutati, in general, din mediile politice si guvernamentale, sunt fosti membri ai ramurilor executive si legislative, atasati politici. Numarul persoanelor care au trecut din sfera publica in sfera privata a facut ca aceasta practica sa fie numita "the revolving door". Daca in 1980 existau numai 9 lobbyisti la Bruxelles, in 2005 erau 15.000, reprezentand 1400 de grupuri de interes religioase, ecologice, firme medicale, din domeniul productiei de automobile etc., inscrisi intr-un registru special. Exista si unele cabinete de consultanti, dar si lobbyisti care nu apartin vreunei structuri organizate, de obicei fosti functionari europeni sau ziaristi. Wynford Grant identifica 3 cai principale de abordare a grupurilor, in incercarea lor de influentare a Uniunii:

Actiunea la nivel national pentru a influenta decizia guvernului in discutiile purtate in cadrul Uniunii si implementarea hotararilor ei.

Actiunea grupurilor nationale prin intermediul federatiilor de nivel european.

Reprezentarea directa la Bruxelles.

Grupurile de interes utilizeaza contactele lor obisnuite de la nivelul national pentru a influenta dezvoltarea legislatiei Uniunii, dar au si posibilitatea de a folosi federatiile de nivel european ale grupurilor nationale, pentru a influenta asociatiile similare din celelalte tari membre. O etapa importanta in dezvoltarea lobbyingului european a fost marcata de adoptarea in 1986 a Single European Act, care a avut ca efect extinderea orizontului strategiilor Uniunii, incluzand sectoare de care altadata erau responsabile guvernele nationale si micsorarea influentei acestora in procesul european de nivel decizional^[30]. O mare parte a atentiei grupului de nivel european este concentrata asupra Comisiei Europene sau, mai exact, asupra serviciilor ei, oficialii constituind diferite directorate generale. Comisia doreste contacte cu mute grupuri de interese din Europa, avand nevoie de informatii despre varietatea pozitiilor si aspiratiilor eurogrupurilor si grupurilor nationale, ca si de informatie factuala, care vine mai incet de la guvernele nationale. Asemenea informatii constituie un material esential in construirea propunerilor si politicilor de aplicare comunitara.

Dupa 1987, procedura de cooperare menita a redresa "deficitul democratic" din interiorul Uniunii a facut ca Parlamentul sa devina un instrument folosit pentru introducerea amendamentelor la legislatia UE, desi puterile sale raman limitate. Cel mai puternic organ decizional ramane insa Consiliul de Ministri, organ interguvernamental in care oficialii nationali si ministrii cauta sa asigure cea mai buna pozitie pentru guvernamintele lor. Grupurile de interese vizeaza si Curtea de Justitie a UE, responsabila pentru interpretarea sau impunerea legislatiei comunitare. Ea este folosita indeosebi de organizatiile de mediu si grupurile feministe, ca mijloc de a forta guvernamintele nationale recalcitrante la implementarea legislatiei UE. Existenta diferitelor agende politice nationale contribuie la intensificarea competitiei pentru stabilirea agendei Uniunii. Nu trebuie subestimata nici forta sentimentelor nationaliste si capacitatea lor de a influenta stabilitatea politicilor comunitare transnationale.

7. Grupurile de interese in Romania

In societatea romaneasca, grupurile de interese sunt organizatii neguvernamentale, reprezentand o forma specifica de articulare, agregare si exprimare a varietatii intereselor, avand ca rol principal pe acela de a raspunde unor nevoi ale comunitatii neacoperite de celelalte sectoare ale societatii, precum si de a oferi sansa participarii unui numar mai mare de cetateni la elaborarea politicii publice.

Dupa caderea regimului comunist a inceput derularea unui amplu proces de refacere a tesutului asociativ romanesc, in deceniul 1990-2000 constituindu-se o serie de asociatii si organizatii culturale, ecologice, profesionale, de aparare a drepturilor si libertatilor omului, etnice, religioase s.a., o parte a lor fiind sustinuta, inclusiv material, de organisme externe occidentale. In anul 2000, Institutul National de Statistica si Studii Economice constata existenta a 23.000 de organizatii neguvernamentale, dintre care numai 2000 realmente active. Dintre acestea, 10% isi desfasurau activitatea la scara nationala, 10% - la nivel international, 20% - la nivel guvernamental si restul - la nivel regional si local. Densitatea lor era mare in capitala si imprejurimi si in judetele din vestul Romaniei (peste 40%). In perioada 1990-1992, asociatii civice precum Grupul pentru Dialog Social sau Alianta Civica s-au implicat in dezbaterea unor probleme fundamentale ale procesului reconstructiei democratice romanesti sau in supravegherea desfasurarii alegerilor, constituind o contra-putere eficace in conditiile existentei unei opozitii insuficient conturate si organizate.

Coalitia adusa la putere de Conventia Democrata in 1996 a ameliorat, intr-o anumita masura, relatiile diverselor organizatii si asociatii cu puterile politice. La presedintie s-a constituit un departament al societatii civile cu rolul difuzarii informatiei si al intermedierii intre asociatii si autoritatile statului, la guvern - un birou de legatura cu ONG-urile, cu misiunea de a lucra la perfectionarea cadrului juridic si de a sustine crearea unor birouri regionale de legatura intre judete, la acestea adaugandu-se formarea unui grup de consilieri si experti ai vietii asociative.

Procesul de adeziune la UE in care s-a angajat noul guvern a dus la o mai stransa conlucrare a puterilor publice cu fortele considerate drept garantii ale democratizarii si dialogului social. Pana in anul 2000, crearea asociatiilor romanesti a fost reglementata de Legea nr. 21/6 feb. 1924. Paragraful 1 al articolului 37 din Constitutia Romaniei (adoptata in 1991 si revizuita in anul 2003) inscrie dreptul de libera asociere a cetatenilor in partide politice, sindicate, patronate si alte forme de asociere. Paragraful al doilea declara neconstitutionale partidele sau organizatiile care militeaza impotriva pluralismului politic, principiilor statului de drept, suveranitatii, integritatii sau independnetei Romaniei, iar paragraful al 4-lea interzice asociatiile cu caracter secret. Potrivit articolului 1 al Ordonantei nr. 26/30 ian. 2000, persoanele fizice sau juridice care dezvolta o activitate de interes general sau in interesul unei colectivitati locale sau, dupa caz, in interesul lor personal fara scop lucrativ, se pot constitui in asociatii sau fundatii. Noua reglementare prevede posibilitatea organizarii in federatii, dotate cu personalitate juridica, stabileste o procedura de inregistrare mai simplificata si mai transparenta, instituind obligatia autoritatilor locale de a coopera cu organizatiile neguvernamentale.

Unele dintre organizatiile romanesti au exercitat presiuni permanente sau temporare asupra guvernului, parlamentului, partidelor politice, in vederea apararii unor scopuri colective, materiale, morale si au folosit diverse mijloace precum greve, manifestatii, demonstratii, petitii, scrisori etc. Mai activ s-au manifestat sindicatele. Restructurarea sindicalismului in Romania s-a inscris in procesul general al democratizarii societatii. Conform Legii nr. 54/1991, sindicatele romanesti sunt organizatii fara caracter politic, constituite pentru apararea si promovarea intereselor lor profesionale, economice, sociale, culturale si sportive ale membrilor lor si ale drepturilor acestora, prevazute in legislatia muncii si contractele colective de munca. Ele sunt persoane juridice, independente in raport cu partidele politice, care se pot grupa pe ramuri sau profesii in federatii, sau pe ramuri diferite in confederatii. Mijloacele lor comune de actiune sunt urmatoarele: a) negocierea si incheierea contractelor colective de munca; b) intentarea unei actiuni in justitie pentru apararea intereselor salariale. Procedurile de solutionare a litigiilor cu patronatul constau in: mediere sau conciliere; petitii; actiuni de protest; greva. Desi solidaritatea sindicala s-a manifestat in diferite carteluri, blocuri si confederatii, salariatii fiecarui sector economic au urmarit in actiunile lor de pressing, pe langa propriile interese si interese sociale generale (cresterea nivelului de trai, privatizarea etc.).

Baza miscarii sindicale din Romania de dupa 1990 au constituit-o sindicatele de intreprindere. Cea mai mare confederatie - Confederatia Nationala a Sindicatelor Libere din Romania a fost o versiune reformata a predecesoarei sale comuniste - UGSR. Confederatia Sindicatelor Independente Fratia a fost constituita tot in 1990. In 1993, cele doua confederatii au fuzionat, reunind infrastructura solida a CNSLR cu reputatia pozitiva in Occident a CSI Fratia, formand cel mai mare bloc sindical - CNSLR-Fratia. Urmatoarele confederatii aparute au fost CNS Cartel Alfa, Blocul National Sindical (BNS) si CSDR, desprins din CNSLR-Fratia. In 1991, cele 3 confederatii principale - CNSLR-Fratia, Cartel Alfa si BNS au creat Consiliul National Consultativ al Sindicatelor din Romania, care reprezenta la acea data 4 din cele 5 milioane de sindicalisti romani. Fiecare confederatie are preponderenta in anumite sectoare economice: CNSLR-Fratia este cea mai puternica in domeniul serviciilor publice si al industriei petroliere; Cartel Alfa - in companiile industriale proprietate de stat; BNS - in ambele domenii; CSDR - in agricultura si alimentatie. Alte domenii au fost reprezentate de Confederatia Sindicatelor Neafiliate.

Fundatiile "Christian s Children", "Copiii nostri" si "Sfantul Stelian" au facut presiuni asupra Ministerului Muncii si Protectiei Sociale, Ministerului de Finante, Ministerului Sanatatii, Parlamentului si Guvernului, obtinand ajutoare banesti si inlesniri si folosirea gratuita a retelei sanitare si de asistenta sociala. Alte asociatii care s-au manifestat ca grupuri de presiune au fost LADO (Liga Apararii Drepturilor Omului), GRADO (Grupul Roman pentru Apararea Drepturilor Omului), Societatea de Educatie Cotraceptiva si Sexuala, Organizatia pentru Protectia Consumatorilor, diverse asociatii pentru protectia animalelor s.a. Prima organizatie nonguvernamentala din Romania care si-a propus ca misiune participarea activa la crearea unei societati mai bune pentru minoritatile sexuale, asociatia Accept, constituita la 25 octombrie 1996, s-a dovedit a fi si un eficient grup de lobby. Principalul proiect de lobby, informare si networking derulat de Accept, intitulat "Catre o Romanie libera pentru cetatenii sai LGBT", finantat de Open Society Institute a urmarit, in principal, abrogarea articolului 200 din Codul Penal al Romaniei si reducerea gradului de homofobie manifestat in societate, printr-o campanie publica si activitati educationale. Prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 89/21 iunie 2001, care a abrogat articolul 200 al Codului Penal, care incrimina homosexualitatea, Ordinul Guvernului nr. 137/31 aug. 2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, adoptate de Parlament in decembrie 2001 si promulgate de Presedinte in ianuarie 2002, precum si prin hotararea de organizare a Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii din 27 nov. 2001, Romania si-a aliniat legislatia la cerintele UE.

Dezbaterea asupra activitatii de lobby in Romania a fost lansata in anul 2000, cand 2 deputati PSD introduc o propunere legislativa. Propunerea este amanata, dezbaterea relansandu-se la 21 martie 2001. In paralel, asociatiile societatii civile au organizat o larga dezbatere in care s-au implicat Asociatia Pro Democratia, Academia Advocacy, Centrul de Resurse Juridice. Proiectul de lege formulat de deputatii PSD continea 10 articole care descriau: activitatea de lobby, scopurile ei, definirea termenilor "client", "reprezentant al autoritatilor sau al institutiilor publice", "contract de lobby", activitatea unui lobbyist, lobbyistul - persoana fizica, lobbyistul - societate comerciala, remunerarea lobbyistului, inregistrarea activitatii de lobby in Registrul Lobbyistilor, eventuale sanctiuni. In textul propunerii au fost inserate definitiile termenilor "grup de interese" si "activitate de lobby". Astfel, un grup de interese este un "ansamblu de indivizi cu interese comune, al carui scop este sustinerea si apararea acestora, prin influenta exercitata asupra proceselor decizionale, politice, economice, profesionale, morale ale anumitor autoritati in stat, institutii publice, persoane care ocupa functii in cadrul acestora", iar activitatea de lobby desemneaza "practica de comunicare specifica de realizare a dezideratelor de mai sus"^[31]. Dezbaterea acestei propuneri in sedinta plenara a Camerei Deputatilor a avut loc la 12 februarie 2004 si a fost respinsa la 17 februarie 2004, motivandu-se ca activitatea de lobby este o noutate pentru societatea romaneasca, ridica multe probleme teoretice si practice si nici la nivel european nu exista reglementari prea clare.

8. Eficacitatea activitatii grupurilor de interese

Doua serii de factori amprenteaza rolul jucat de grupurile de interese, dupa parerea lui S. Ehrlich: a) structura, dinamica si raporturile reciproce ale grupurilor; b) structura si dinamica sistemului politic.

Intre elementele care sporesc sansele de succes ale grupului, Gianfranco Pasquino mentioneaza: a) dimensiunea lui; b) reprezentativitatea pentru un sector sau altul; c) plasarea strategica in procesul productiv sau in activitati de baza pentru functionarea sistemului politic national si/sau local^[32].

W. Grant^[33] propune urmatoarea tipologie a factorilor care afecteaza eficacitatea grupurilor:

Trasaturi ale mediului imediat al grupurilor, domeniile pe care ele cauta sa le organizeze:

a) caracteristicile potentialilor membri organizati sau reprezentati;

b) competitia dintre grupuri pentru membri si influenta;

Resursele disponibile grupurilor:

a) Structurile interne ale grupului, precum luarea deciziei si mecanismele de rezolvare a conflictului;

b) resurse financiare;

c) resurse de personal;

d) capabilitati de sanctionare;

e) alegerea strategiei.

Trasaturi ale mediului economic si politic extern:

a) opinie publica/atitudini;

b) partidul politic in exercitiu;

c) circumstante economice;

d) autoritate delegata.

In calitate de elemente de succes ale grupurilor de interese pot fi indicate: 1) numarul mare al membrilor grupului (conditie care nu este intotdeauna obligatorie, numarul putand fi compensat printr-o mai buna organizare); 2) distributia geografica (concentrata sau dispersata); 3) nivelul educational al membrilor grupului; 4) intensitatea si coeziunea reprezentarii; 5) resursele financiare si specializarea unor leaderi intr-un domeniu sau altul; 6) imaginea pozitiva sau negativa a grupului de interese; 7) termenii competitiei si telurile vizate. Putine grupuri dispun de toate elementele de succes mentionate dar, cu cat un grup dispune de mai multe, cu atat cresc sansele de a obtine rezultatul scontat. Campaniile de schimbare sau de inovare vor gasi un suport in prezenta a 4 factori importanti: compatibilitatea (schimbarea produsa trebuie sa fie in acord cu valorile existente si cu atitudinile publicului, cu o anumita capacitate de intelegere politica si tehnica); superioritatea (identificarea schimbarii cu o imbunatatire a starii existente sau cu obtinerea unor avantaje); simplitatea (schimbarea trebuie sa fie usor de inteles si de realizat); leadershipul (promovarea sau sustinerea schimbarii de catre persoanele pe care publicul le respecta sau cu care se identifica)^[34].

Forta nu este un mijloc de pressing utilizat in mod curent, dar ea poate fi recursul ultim al grupului pentru atingerea obiectivelor lui. Ca modalitate a constrangerii, greva are o larga utilizare. Sindicatele folosesc o gama larga de tipuri de greva. In functie de natura revendicarilor, greva este economica sau politica (insotita deseori de mari demonstratii de strada sau manifestari de solidaritate ale altor categorii de salariati). Dupa amploarea ei, greva este partiala, locala sau generala (nationala). Conform metodelor aplicate si tarilor in care au fost initiate, se deosebesc cateva tipuri de greva importante. Greva de tip italian se particularizeaza prin: continuarea activitatii, dar incetinirea ritmului ei; intreruperea succesiva a procesului de productie in sectii si ateliere, timp de o ora sau doua pe zi (greva in sah); incetarea de cateva ori, timp de 5-30 minute a lucrului, pe parcursul unui schimb (greva perlata); refuzul de a lucra suplimentar sau de a efectua munci care nu corespund calificarii angajatilor, sau nu sunt prevazute in contractele colective de munca (grevele de noncolaborare); efectuarea unor lucrari de interes public, prevazute dar neexecutate de guvern sau municipalitati (greva inversa)^[35]. Exista si alte tipuri de greva: greva de tip polonez (ocuparea intreprinderilor, dar continuarea productiei pana la satisfacerea revendicarilor); greva de tip japonez, practicata in Europa ca greva de avertisment; grevele constand in ocuparea locului de munca si intreruperea lucrului; grevele salbatice sau neoficiale, neacceptate sau interzise de conducerea sindicatului; grevele turnante (oprirea, prin rotatie, a muncii, in sectiile unei intreprinderi); grevele-surpriza (declansate brusc, fara preaviz si, uneori, fara revendicari dar conturate); grevele de uzura, greve ale foamei, greve de solidaritate s.a.

Modurile de influentare si de persuasiune pot fi legale, legitime sau ilegitime. Coruptia, prin intermediul banilor, amenintarilor, intimidarilor, presiunilor morale si fizice, starea de subordonare nascuta din teama pierderii unei situatii sau a urmatoarelor alegeri, sunt mijloace de actiune care trec dincolo de persuasiune, desi diversi specialisti ca Jean-Marie Domenach sau Monica Charlot semnaleaza dificultatea momentului in care o actiune de persuasiune ajunge la gradul in care poate fi considerata o atingere a autonomiei individului. Alaturi de coruptia individuala (cumpararea de voturi, decizii ca urmare a primirii unor cadouri, servicii facute unui membru al familiei, voiaje, subventionarea unui ziar, prin cumpararea de abonamente s.a.), exista si o coruptie colectiva (finantarea partidelor sau a campaniilor electorale).

In aprecierea eficientei reale a actiunii grupului de interese, pot fi luate in considerare: a) relatiile dintre rezultatul concret obtinut si obiectivul declarat si aparut; b) caracterul durabil sau temporar al rezultatului pressingului; c) natura rezultatului (un obiectiv punctual, precis sau obiective globale, mai largi). Instituirea unor relatii "de excluziune" presupune condamnarea partiala a actiunii grupurilor care nu sunt implicate in mod colectiv la sistemul de guvernamant. Tehnica "agrearii" sau cea a "integrarii-cooptarii" indica si o atitudine pozitiva a statului, un schimb de legitimare intre stat si grupurile de interese. Agreand un grup, statul il recunoaste ca reprezentativ si legitim, iar grupul, asociindu-se actiunii statului, obtine respectabilitate sporita^[36].

Intrebari de verificare a cunostintelor

Analizati conceptul "grup de interese"

Care sunt trasaturile esentiale ale grupurilor de interese si ce functii realizeaza acestea?

Ce tipuri de grupuri de interese exista in societatile democratice?

Prin ce se caracterizeaza pressingul politic?

Care sunt tendintele de evolutie ale grupurilor de interese in spatiul european?

Cum s-au constituit grupurile de interese in Romania?

Care este eficacitatea activitatii grupurilor de interese?