GRUPURILE DE PRESIUNE SI GRUPURILE DE INTERESE

GRUPURILE DE PRESIUNE SI GRUPURILE DE INTERESE

1. APARITIE SI DEFINIRE.

Fenomenul grupurilor de presiune este mult mai vechi decat studiul acestora, deoarece formarea grupurilor este un fenomen comun tuturor societatilor. Orice grup se formeaza in numele unor interese comune (afective, patrimoniale, ideologice, corporative, profesionale, de convietuire) pe care le urmareste si le atinge prin presiune. In sens larg, toate grupurile sunt grupuri de presiune, caci activitatea de presiune este o activitate unuversala

Fenomenul politic al pressing-ului a devenit obiect de studiu dupa cel de-al doilea razboi mondial; termenul de grup de presiune (pressure group) a aparut in SUA in prima parte a secolului, dar s-a incetatenit dupa 1945. El sugereaza o actiune de presiune univoca, unilaterala, cand de fapt grupul exercita presiune, dar si suporta presiuni din partea altora, iar semantic i se asociaza ideea de manevre de culise sau coruptie; unii politologi prefera termenul de grup de interese sau grup se influenta.

Majoritatea politologilor constata in prezent declinul partidelor . proportii diferite de la tara la tara, in functie de locul pe care acestea il ocupa in viata politica.

Ca urmare a proceselor noi survenite in evolutia social-politica a lumii contemporane, a complexitatii crescand a fortelor social-politice si a mecanismelor vietii politice, datorita modificarii naturii statului, a functiilor sale, a dimensiunilor noi ale politicii militare, a cerintelor de rationalizare a politicii, instrumentele traditionale ale actiunii politice, partidele au devenit ineficiente si insuficiente

Exista peste tot o criza a partidelor, dar nu putem vorbi de declin decat in cazul Frantei si al Italiei , opineaza Georges Burdeau. Atractia exersata asupra individului de grupurile de presiune, specializate in apararea intereselor lui, rezulta din constatarea ca acestea il reprezinta si il apara mai bine decat institutiile specifice politice.

Noi instrumente si tehnici de actiune, menite sa suplineasca incapacitatea sau refuzul de adaptare a instrumentelor clasice, grupurile de presiune au aparut si s-au dezvoltat rapid si impresionant, nu intamplator, mai intai in SUA, acolo unde cele doua partide, care alterneaza la putere, nu se incadreaza in parametrii traditionali, respectiv sunt slab distantate ideologic, nu-si realizeaza functia mobilizatoare decat imperfect si sporadic si sunt in principal instrumente electorale. Grupurile de presiune au intrat in concurenta cu partidele in orientarea si determinarea politicilor: ca urmare, au aparut unele teorii ( poliarhia lui Robert Dahl, puterea compensatoare a lui J.K. Galbraith, partida de croquet a lui David Riesman), care tind sa prezinte statul contemporan american ca arena unui joc de echilibru si negociere a diferitelor grupuri de presiune, partidele pastrandu-si in acest caz doar monopolul reprezentarii politice (prin alegeri si structura institutionala). De altfel, numarul actual impresionant de grupuri de presiune este si o consecinta logica a democratiei contemporane, fundamentata pe vointa libera a indivizilor si in virtutea careia puterea se vede obligata constant sa adapteze si sa amelioreze structuri economice si sociale.

Grupurile de presiune sunt grupuri sociale, cu un grad variabil de formalitate, care cauta sa promoveze si/sau sa apere interesele specifice ale membrilor lor prin exercitarea unei presiuni asupra puterii politice sau asupra administatiei . Ele intra in interactiune cu institutiile statului si partidele politice angajate in lupta pentru cucerirea sau exercitarea puterii. Dar grupurile de presiune nu participa direct la cucerirea si exercitarea puterii, ci actioneaza asupra puterii, ramanand exterioare ei, cauta sa o influenteze. Grupul de presiune intra in actiune pe interese proprii si, chiar daca se intituleaza nepolitic, el este angajat in politica, adica face o <<politics of policy>>, o politica pentru un anume interes sau o anume conduita politica, in timp ce partidele sunt exclusiv consacrate actiunii poltice si au un program pe baza caruia fac o politica de pozitie

Grupul de interes este un grup de presiune potential: el devine grup de presiune atunci cand sub impulsul interesului, mai mult sau mai putin constientizat, exercita o presiune asupra puterii politice, direct sau indirect. Din acest motiv, delimitarea grupurilor de presiune este dificila: chiar daca nu este interesat sa influenteze puterea politica, orice grup poate fi pus la un moment dat, episodic sau cu ocazia unor circumstante care-l afecteaza in mod deosebit, in situatia de a se mobiliza pentru a obtine avantaje sau a impiedica luarea unei decizii contrare intereselor lui. Cea mai nevinovata grupare poate sa se transforme in grup de presiune, mobilizandu-se sub impulsul unui lider sau/si ca reactie la un eveniment care o afecteaza. Mai departe, unele grupuri de presiune se pot transforma in partide, organizandu-se nu doar pentru a influenta puterea , ci si pentru a participa la cucerirea si exersarea acesteia: un astfel de exemplu il constituie grupurile ecologiste sau feministe, care in tari ca Germania, Finlanda s-au transformat in partide, sau partidul laburist in Anglia, ca expresie politica a intereselor muncitorilor si sindicatelor.

Scopul grupurilor de presiune, influentarea puterii, este relevant, dar nu definitoriu, deoarece scopul poate fi permanent sau ocazional, unic sau multiplu, principal sau secundar. Nici caracterul organizat nu este definitoriu, deoarece exista si alte grupuri organizate care intervin in viata politica, in primul rand partidele politice, iar pe de alta parte pressing-ul poate fi exercitat si de grupuri informale sau fara statut legal. Definitorii pentru grupul de presiune sunt sensul presiunii, determinat de natura sociala si interesele grupului, si tehnica presiunii, ca tectica sau mijloc specific de actiune politica.

Deoarece in prezent grupurile de presiune reprezinta un fenomen foarte extins, cu implicatii in viata social-politica a tarilor si a lumii, intrucat sunt organizate astfel incat sa-si sporeasca a maximum influenta asupra centrelor de decizie si isi adapteaza tactica structurii sistemului politic, functional si ???, prin actul presiunii si consecintele lui asupra procesului decizional.

2. CLASIFICAREA GRUPURILOR DE PRESIUNE.

Grupurile de presiune sunt extrem de variate sub raportul dimensiunii, influentei, intereselor, ariei actiunii, organizarii si tehnicilor folosite. Clasificarile difera si ele, in functie de criteriul adoptat pentru departajarea si descrierea lor (marime, structura, natura, scop, tehnici etc.).

Maurice Duverger foloseste, ca si in cazul partidelor politice, criteriul strucural pentru clasificarea grupurilor de presiune si deosebeste:

a)      grupul de presiune exclusiv de cel partial.

Cel exclusiv actioneaza doar in domeniul politic, facand presiune asupra puterii. In aceasta categorie intra: lobby-urile, acele birouri tehnice specializate, care actioneaza pentru alte grupuri (partiale). Ele isi inchiriaza serviciile in schimbul platii, similar consilierilor fiscali sau juridici. Adevarata presiune vine insa de la cei care utilizeaza lobby-urile si nu de la lobby-ul insusi. De cele mai multe ori cauta sa-si ascunda activitatea adevarata, pretinzand ca sunt asociatii cu obiective largi si prestigioase, adica sa apara in ochii publicului drept grupuri partiale.

Cel partial are si alte ratiuni de a exista decat presiunea politica, care reprezinta doar o parte a activitatii sale, precum si alte mijloace de a actiona. Sindicatele, de exemplu, fac uneori presiuni asupra guvernului, dar au si alte meniri. Grupurile de presiune partiale sunt extrem de numeroase, caci orice asociatie sau grupare poate fi pusa in situatia de a utiliza presiunea politica la un moment dat in activitatea sa. Academia franceza a intervenit pe langa Parlament pentru a incerca sa limiteze fiscalitatea asupra cartilor si scriitorilor

b)      grupul de presiune privat de cel public.

Initial grupurile de presiune erau doar grupuri private; ulterior, pe masura extinderii, complicarii si specializarii aparatului administativ, a aparut tendinta ca administratiile publice sa se constituie in grupuri de presiune. Teoreticienii clasici ai statului considera acest fenomen ca fiind patologic si ca traducand o grava criza a statului. In cadrul administratiilor publice, serviciile se afla, in general, intr-o permanenta rivalitate, datorata influentei lor diferite si fiecare se constituie intr-un grup de presiune in raport cu guvernul sau cu parlamentul. In cadrul serviciilor se pot forma grupari de inalti functionari, care cauta sa acapareze posturile de conducere si sa exercite presiuni asupra serviciilor rivale sau asupra guvernului. Frontierele intre grup public si privat sunt din ce in ce mai putin descifrabile, multe grupuri private jucand in realitate un rol public.

c)      grupul de presiune interior de cel strain.

Primele fiinteaza si actioneaza intr-o anume tara, servind interese ale unor cetateni din acea tara, celelalte intervin in viata politica interna a altor tari, servind interesele unor persoane, grupuri, natiuni straine (spre exemplu, sindicatele britanice care ajuta sindicatele italiene aflate in greva, CIA influentand militarii din Orientul Mijlociu).

d)      pseudogrupurile de presiune sunt toate acele organizatii care exercita presiune politica, fara a se constitui in grupuri propriu-zise, respectiv lobby-urile (birouri tehnice care, fara a se preocupa de orientarea politica sau sociala a celor ce le folosesc, intervin pe langa administratie sau guvern, fiind simple mijloace de actiune ale adevaratelor grupuri de presiune), casieriile electorale (organizatii ad-hoc care finanteaza alegerile si astfel exerseaza presiuni asupra puterii), oficinele de propaganda, presa si organismele de informare (pentru care scopul pofit se afla pe planul al doilea dupa cel de pressing). Organismele de informare si ziarele pot fi simple intreprinderi comerciale, constituite pentru a face bani. Pentru unele insa, profitul este secundar, ele vizand in special sa exerseze o presiune asupra guvernului, puterii politice sau opiniei publice. In acest caz ele pot fi mijloace de expresie ale unor grupuri determinate, de care nu pot fi separate (ziarele sindicale, organe de presa al eunui partid) sau isi disimuleaza dependenta, pretinzandu-se autonome (presa de industrie finantata de marii industriasi, de banci). In general insa, ziarele sunt concomitent industrie de presa (cu scopul de a vinde informatie) si presa de industrie (proprietarii lor doresc sa obtina profit, exersand totodata si presiune politica).

e)      grup de presiune de masa de cel de cadre: primul urmareste sa reuneasca un numar mare de aderenti, caci din numar isi trage puterea (sindicatele muncitoresti, organuzatiile de fermieri, confederatiile micilor artizani, miscarile de tineret, organizatiile feminine, societatile sportive sau culturale) si are un scop unic dezarmarea, antirasismul etc.; grupul de cadre nu urmareste cantitatea, ci calitatea aderentilor, importanta, functia sau bogatia lor (cluburile politice, francmasoneria, sindicatele patronale, asociatiile de artisti, ziarele si organismele de informare, care pot fi considerate grupuri de presiune).

f)        grupul de presiune fara relatii cu un partid politic de cel cu relatii (permanente sau ocazionale): relatiile ocazionale pot aparea in timpul alegerilor, al grevelor sau al altor situatii deosebite; legaturi permanente pot rezulta din situatia de dependenta fata de un partid (organizatiile de tineret si cele feminine), recunoscuta sau nu in acest din urma caz, procedeul frecvent folosit este alegerea in functiile de conducere a unor membri ai partidului respectiv, controlati si supusi discplinei acestuia sau a unor personalitati eminente, dar ineficiente, care ocupa functiile onorific, fara a avea si putere sau din situatia de dominare a unui partid, in mod direct (partidul laburist britanic este tipic pana in 1927 pentru aceasta situatie, el fiind format pana la acea data doar din delegatii sindicatelor) sau mascat (mult timp partidele conservatoare din America Latina nu erau decat organisme anexe ale grupurilor de presiunedin industrie sau ale marii proprietati funciare).

g)      grup de presiune directa (actioneaza la nivelul organismelor ??? ministere, parlament, inalti functionari) de cele de presiune indirecta (exercitata asupra publicului, pentru ca atitudinea acestuia sa influenteze guvernantii, totdeauna sensibili si atenti la opinia publicului).

Deoarece clasificarea de mai sus se dovedeste inoperanta practic, insusi Maurice Duverger propune, pentru simplificare, o depertajare binara a grupurilor pe criteriu socio-profesional al membrilor, in grupuri de presiune profesionale (sindicate, organizatii patronale, organizatii agricole) care reunesc persoane dupa activitatea lor economica, si celelalte grupuri de presiune: organizatii politice specializate, constituite in jurul unui scop politic particular (dezarmare, pace, reforme, subventii), cluburile politice (definesc programele de actiune aplicabile de guvern) duc o activitate esentialmente politica, deoarece realizeaza ceea ce partidele ar trebui sa faca, membrii lor corespunzand generatiilor care ar fi trebuit sa innoiasca cadrele partidelor politice, dar care nu pot sa o faca deoarece partidele sunt masinarii inchise, sclerozate (Maurice Duverger), asociatiile de fosti combatanti, miscarile de tineret, miscarile feministe si familiale, gruparile ideologice si religioase, grupurile de presiune publice (ministere, inalti functionari, armata).

Almond si Powell propuneau in 1966 o clasificare a grupurilor de presiune, stabilita dupa criterii de organizare, in cadrul careia disting grupuri anomice, non-asociative (ambele insuficient structurate pentru a putea fi considerate, in viziunea acestui curs, grupuri de presiune), institutionale si asociative.

Pornind de la aceasta clasificare Yves Mény realizeaza o densa descriere a principalelor tipuri de grupuri de presiune, in evolutia lor, urmarind sa le justifice amploarea si diversitatea actuala prin stadiul de dezvoltare si gradul de complexitate a societatilor contemporane, al institutiilor si interactiunilor care le caracterizeaza. Clasificarea pe care o propune tine cont de modalitatile de organizare si de actiune a grupurilor de presiune. In cadrul ei se deosebesc grupurile institutionale si grupurile asociative, singurele tipuri care, fiind organizate, pot actiona eficient si stabil.

Grupurile institutionale (publice la Duverger) poseda structuri care nu au menirea de a promova propriile interese, dar care pot, in anumite situatii, sa foloseasca puternica lor organizare pentru a influenta deciziile politice sau administrative. Astfel de grupuri sunt administratiile, biserica, armata, structuri oficiale ale autoritatii, a caror prima vocatie nu este de a apara interesele. Totusi, aceste organizatii pot, la limita sau in detrimentul functiilor lor de baza, sa devina puternice grupuri de presiune, capabile sa influenteze sau sa determine politica in avantajul intereselor lor corporative sau personale. In acest caz, exista un gen de simbioza intre grupuri de interes si anumite segmente ale aparatului de stat, care utilizeaza accesul lor privilegiat la putere spre propriul profit. Administratia in cauza, in loc sa serveasca tuturor, se preocupa mai intai de propriile sale interese si de cele ale membrilor sai, blocand sau anuland reformele guvernamentale care o privesc. De exemplu, Ministerul Educatiei Nationale, in Franta, este citat deseori ca prototip de administratie preocupat mai mult de interesele corpului didactic, decat de politica educativa, care este, de fapt, ratiunea sa de a fi.

Dar grupurile de presiune institutionale nu se formeaza doar pentru a apara interesele personale ale membrilor sai sau pentru a bloca reformele care le-ar putea afecta, ci si pentru a influenta deciziile altor institutii sau altor segmente ale administatiei. Un exemplu il costituie asociatiile primarilor, grupuri institutionale locale, constituite pentru a face presiuni asupra guvernului (in Marea Britanie: Association of Metropolitan Authorities; in Germania: Deutsch Stadtstag; in SUA: National Governor's Conference, Council of State Governments).

Un alt fenomen interesant este aparitia aliantelor intre grupurile de presiune institutionale si cele asociative, in momentul cand interesele lor ??? se constituie in acele in acele cazuri, adevarate policy-clusters , adica ciorchini de interese in jurul unei politici, in care administratii si grupuri specifice de cetateni se afla intr-o situatie de dependenta reciproca. Aceasta osmoza de interese conduce inevitabil la interpenetrarea elitelor, care transgrezeaza usor din domeniul militar sau economic in cel politic si invers (complexul militar, industrial), la un triunghi al puterii bazat pe convergenta intereselor obiective si pe solidaritatea elitelor, recrutate, recrutate din cercuri restranse.

In Franta, spre exemplu, administratia, grup de presiune care se identifica cu aparatul de stat, simplificand accesul la centrul de decizie ce trebuie influentat, tinde sa fie perceputa ca reprezentanta interesului general, desi ea apara propriile interese corporatiste ale functionarilor sai. Ca reflex, a aparut in anii '60-'70, numeroase grupuri de presiune, asociative insa, care au ca scop afisat apararea interesului general: apararea consumatorilor, a mediului, a pacii.

Grupurile de presiune asociative formeaza un ansamblu heterogen, din care se detaseaza organizatiile profesionale, patronale, sindicale si agricole. In toate tarile dezvoltate, aceste grupuri sunt interlocutori privilegiati ai administratiei publice.

Astfel, nici un guvern occidental nu poate sa neglijeze organizatiile patronale, grupuri puternice si indispensabile elaborarii si punerii in practica a politicilor economice, fiscale, sociale. National Association of Manufacturers in SUA, Bussines Round Table, compusa din directorii celor mai mari 200 de intreprinderi americane, Federatia Industriei Germane (BDI) si Federatia Camerelor de Comert (DIHT) in Germania, Confederation of British Industry in Marea Britanie, Confederatia Nationala a Patronilor (CNPF) si Camerele de Comert di Franta sunt parteneri ai statului, mai ales acolo si atunci cand se aplica o politica interventionista, importanta lor crescand in ultimii 20 de ani.

Spre deosebire de cele patronale, organizatiile sindicale sunt divizate, deoarece organizarea lor se bazeaza deseori pe programe ideologice si politice (curente reformiste, social-democrate, revolutionare) dispersia cea mai pronuntata exista in Franta, unde rareori cele 5 sindicate puternice colaboreaza intre ele, dar si in Italia unde cele 3 organizatii sindicale mari sunt rezultatul sciziunii, pe motive de culoare politica (Unione Italiana del Lavoro este aproape de social-democrati, Confederazione Italiana dei Sindicati dei Lavoratori democrat-crestini). In Germania, Deutsche Angestelltengewerkschaft este sindicatul lucratorilor din sectorul public si privat, Deutsche Beamten Bund este federatia functionarilor, Deutschen Gewerkshafts Bund reprezinta 17 sindicate dintre care cel al metalurgistilor este cel mai puternic.

Sindicatele britanice par a fi cele mai puternice deoarece sunt unite in ??? Unions. In fapt, exista multe elemente care le deosebesc si deci, le opun: marimea (de la cateva zeci la sute de mii de membri), organizarea, relatiile cu Partidul Laburist (unele sindicate adereaza in bloc la partid, altele lasa decizia la nivel individual), baza profesionala.

Legea Taft-Hartley, adoptata in 1947 de Congresul american, a reglementat ??? actiunea sindicatelor. In 1955, cele doua mari federatii, American Federation of Labor si Congress of Industrial Organizations s-au unit, dar aceasta confederatie nu este decat un ansamblu foarte suplu de sindicate heterogene, cu dimensiuni si conceptii disparate.

Puterea sindicatelor poate fi masurata prin numarul aderentilor, dar mai ales prin procentul membrilor fata de numarul total al muncitorilor salariati. Franta se afla pe ultimul loc, sindicalistii (respectivresursele si mijloacele) reprezentand doar 10% din numarul salariatilor. Sindicalistii italieni sunt mai numerosi (51% din salariati in sectorul privat si 60% in sectorul public), dar numarul lor tinde sa scada ca urmare a crizei si a transformarii structurii salariatilor. In SUA declinul sindicatelor este puternic in industrie si, in general, in nord-estul federatiei. Miscarea sindicala este mai puternica in Germania si Marea Britanie unde, in 1980, sindicalistii reprezentau 40% din numarul salariatilor. In SUA, Marea Britanie si Germania, cotizatia sindicala este preluata direct din salariu de catre intreprindere, pe care o varsa sindicatului, garantandu-i astfel resursele si permitandu-i sa furnizeze membrilor sai servicii, indemnizatii in caz de grava etc.

In general, insa, miscarea sindicala, odata cu prabusirea industriilor nationale, cu dezvoltarea sectorului tertiar (servicii) si mai ales cu criza din anii '70, pierde din teren si din putere.

Organizatiile agricole constituie un exemplu interesant de grup de presiune, deoarece reusesc sa-si pastreze influenta in ciuda declinului continuu al populatiei agricole, ca si cand teritoriul si locuitorii lui privilegiati (agricultorii) ar beneficia in politica de un tratament particular. In prezent agricultorii nu mai reprezinta decat 3% din populatia activa in Marea Britanie, 2,3% in SUA, 5% in Germania, 7% in Franta, 9% in Italia. Declinul insa nu s-a tradus printr-o scadere paralela a influentei organizatiilor agricole. Negocierea si integrarea institutionala reprezinta modalitatile de aparare a intereselor agricole, reprezentate si sustinute cel mai adesea de organizatii hegemonice: National Farmers Union in Marea Britanie uneste 90% din agricultorii britanici, Deutscher Bauerverband reuneste cvasi-totalitatea agricultorilor germani. In Germania, Franta si Italia Camerele de agricultura constituie un punct de sprijin esential si un instrument institutionalizat de relatii intre sfera economica si sfera politica. In SUA, American Farm Bureau Federation, cu peste 1,8 milioane de aderenti, este considerat un grup de presiune puternic, capabil sa impiedice orice legislatie contrara intereselor sale.

Dupa apogeul din anii '70, criza economica si scaderea demografica s-au conjugat si au condus la slabirea eficacitatii presiunilor organizatiilor agricole, numeroase guverne, cum este cazul si in prezent, refuzand sau micsorand drastic subventiile de stat pentru agricultura.

Clasificarea grupurilor de presiune este dificila nu numai datorita organizarii lor multiforme, ci si din cauza faptului ca presiunea poate sa se exerseze la orice nivel de manifestare a puterii si in forme foarte variate.

Presiunea se poate exersa asupra legislativului: mult timp parlamentarii au fost tinta privilegiata a presiunilor. Ca o dovada, in SUA doar activitatea lobby-urilor (cuvantul lobby insemna initial culoar si desemna holurile Congresului american, lobby-ul fiind acea organizatie care actioneaza pe holuri , intervenind pe langa oamenii politici sau inalti functionari), orientata asupra Congresului, este reglementata. 3/5 din reprezentantii americani provin din lumea afacerilor, iar grupurile de presiune nu ezita sa recruteze ca lobby-sti, fosti congresmeni, care au in continuare acces la camere. In Marea Britanie si Italia, actiunea grupurilor de presiune este usurata de faptul ca numerosi parlamentari sunt fosti sefi de sindicate sau de organizatii profesionale.

Presiunea se poate exrcita si asupra executivului si administratiei sale, asupra locurilor unde se iau deciziile. In prezent exista tendinta ca tinta presiunilor sa se deplaseze de la legislativ la executiv. Contactele dintre administratie si grupurile de presiune agreate sunt numeroase si constante. Odata cu revigorarea Pietei Comune, administratiile nationale negociaza, in sectoare din ce in ce mai numeroase, cu ceilalti parteneri europeni, in problema respectiva, tranformand interesele particulare ale unui grup de presiune dat, in interese generale, ale respectivei tari. Guvernul francez este obligat sa apere la Bruxelles interesele economice franceze, identificate cu interesul national, administratia devenind atunci, de exemplu, simpla purtatoare de cuvant a unor mari firme siderurgice sau de automobile si insusindu-si punctul de vedere al industriasilor francezi. Un alt exemplu care dezvaluie rolul ambiguu al administratiei, in conditiile comunitare, este apararea agricultorilor franceza si insusirea punctului de vedere al organizatiilor agricole, de catre Ministerul Agriculturii in negocierile de la Bruxelles.

In prezent grupurile de presiune sunt supuse unei dible constrangeri: cea inerenta oricaror actiuni care obliga grupul sa-ti adapteze organizarea obiectivelor urmarite si cea impusa de puterea politica ce obliga uneori grupurile sa se incadreze in forme institutionale. Puterea politica supusa influentei grupurilor intra in relatii cu aceste grupuri interzicandu-le eventual, controlandu-le uneori, asociindu-le actiunii sale deseori.

Astfel, administratia publica, obiectul privilegiat in prezent al presiunii, nu ramane inerta la actiunea grupurilor, ci cauta uneori sa le interzica, de cele mai multe ori sa le reglementeze sau sa le atenueze influenta, integrandu-le si institutionalizandu-le.

Un prim exemplu european de reglementare de acest fel a avut loc in Germania, prin legea din 1972 care incadreaza grupurile ce doresc sa aiba relatii cu parlamentul si guvernul: aceste grupuri trebuie sa se inregistreze la presedintia Bundestag-ului, indicand structura, numele, conducatorii, reprezentantii si baza sociala. In schimbul acestei formalitati, reprezentantii grupurilor de presiune pot sa intre in contact cu parlamentul, sa schimbe informatii, sa fie invitati sa participe la comisiile parlamentare. Efectul legii este ca permite identificarea grupurilor si le impune o anumita transparenta. Dar, este foarte posibil ca legea sa nu permita in realitate decat descoperirea partii vizibile a iceberg-ului, atata timp cat traficul de influenta si coruptia pot sa utilizeze cai mai putin vizibile si mai greu de supus reglementarii (A.F. Bentley).

Puterea poate sa adopte o atitudine mai activa fata de grupurile de presiune, cautand sa le integreze, ori asociindu-le formal la procesul decizional ori institutionalizandu-le si transformandu-le astfel in grupuri cvasi-publice.

Mijloacele folosite de grupurile de presiune sunt coruptia colectiva, semicoruptia individuala, informatia, grevele, manifestatiile, greva foamei. Informatia a luat o amploare deosebita, in ultima perioada putand fi folosita in propaganda, dezinformare, manipulare, ca mijloc de pressing eficient. Spre exemplu, un parlamentar care vrea sa fie informat intr-o problema ce tin ede industrie, se va documenta, evident, cu ajutorul reprezentantilor respectivei ramuri, care il vor informa, in mod abil, prezentand mai ales ceea ce este favorbil lor; reprezentantii puterii primesc astfel informatii serioase, dar orientate (M. Duverger).

Problema locului si rolului grupurilor de presiune a suscitat multe controverse: spre deosebire de Franta si Italia, conducerea SUA considera grupurile de presiune o dovada si o garantie a pluralismului social si politic. Conform teoriei lui Bentley, guvernul si politicile sale nu sunt decat rezultanta presiunilor exersate de diferitele grupuri, echilibrul diferitelor presiuni este starea reala a societatii (A.F. Bentley).

Franta a respins cel mai virulent aparitia si dezvoltarea grupurilor de presiune si a cedat tardiv, sub presiunea realitatilor, in primul rand ca urmare a organizarii sindicatelor muncitorilor, pe care mai intai le-a tolerat si ulterior le-a recunoscut. De altfel, sindicatele au fost nevoite la inceputul secolului XX sa lupte pentru a accede la o existenta legala si eficienta, nu doar in Franta, ci si in Marea Britanie, SUA, Germania si Italia.

Dar neincrederea statelor fata de grupurile de presiune nu s-a manifestat doar printr-o forma radicala, anume interzicerea lor, ci si printr-un ansamblu de reguli si restrictii care urmareau ingradirea campului de actiune al grupurilor sau controlul activitatii lor.

Dupa 1960 au aparut diferente in aprecierea statutului grupurilor de presiune, dar in general se considera in prezent ca actiunea lor are un caractr benefic pentru democratie. In Franta, grupurile de presiune au fost o perioada de timp condamnate in bloc, apoi au fost criticate doar acele grupuri care prin intermediul unei oligarhii, plutocratia, controlau puterea politica.

Conceptia corporatista a societatii, aplicata in Germania, Italia, Spania, Portugalia, Franta, dupa primul razboi mondial, presupunea ca grupurile de presiune sa participe la exersarea puterii, deoarece prin reprezentarea intereselor organizate, grupurile se substituiau traditionalei reprezentari politice, bazata pe sufragiul universal.

In anii '70, neo-corporatismul a suscitat un viu interes: definit ca sistem de reprezentare a intereselor in care unitatile constitutive sunt organizate in numar limitat, ierarhic, diferentiat functional, non-competitiv, recunoscute sau organizate de stat, care le acorda in mod deliberat monopolul prezentarii in cadrul categoriilor respective el se deosebeste de cel clasic prin posibilitatea de coexistenta a sistemului de reprezentare clasica si a sistemului de reprezentare a intereselor.

Modelul neo-corporatist este greu de aplicat in Marea Britanie, Italia, Franta, desi in Franta el actioneaza in domeniile agriculturii si al ???. in schimb, in Austria, Germania, Suedia, aplicarea lui este favorizata de prezenta la putere a partidelor social-democrate, apropiate sindicatelor si gata sa le sustina, si de statutul public conferit unor grupuri de presiune.

Dupa ce au fost interzise, condamnate,criticate, apoi acceptate, autorizate si agreate, grupurile de presiune sunt in prezent parte constitutiva a democratiei. Ele cauta sa influenteze puterea politica (institutiile statului, partidele politice) in favoarea propriilor interese, iar puterea politica intra in relatii cu ele pentru a le controla sau a le asocia la actiunea ei. Astfel se tinde spre un nou echilibru societal, spre o noua faza a democratiei contemporane.

3. SOCIETATILE SECRETE.

Orice grup de presiune implica o latura secreta, care caracterizeaza, in grade diferite, ori scopul, ori componenta, ori activitatea, ori statutul, ori mijloacele, ori tehnicile utilizate de acesta. Respectiva caracteristica reprezinta o rectie de autoaparare intrinseca, explicabila, in special in prima perioada de aparitie a grupurilor de presiune. Datorita ei, precum si datorita proliferarii grupurilor de presiune, statul s-a vazut nevoit sa-si schimbe tactica adoptata initial, respectiv sa intre in relatie cu grupurile, sa le oficializeze, sa le institutionalizeze. Totusi, o buna parte dintre grupurile de presiune scapa acestei atentii , preferand fiintarea si actiunea la adapostul secretului. Cele mai puternice grupuri de presiune sunt cele car enu se vad , sublinia Jean Meynaud. Iata de ce o atentie aparte trebuie acordata societatilor secrete.

Nu toate societatile secrete sunt obligatoriu grupuri de presiune, dar ele pot deveni la un moment dat sau pot fi folosite ca grupuri de presiune deoarece statutul, organizarea si functionarea lor se preteaza indiscutabil pressing-ului. In plus, ele sunt mult mai periculoase, caci actionand in afara cadrului legal, nu sunt controlabile si, ca atare, utilizeaza deseori practici criminale dau tehnici teroriste.

A.     Lantoine si, mai recent, Serge Hutin, analizand societatile secrete, au deosebit doua tipuri mari: societatile secrete initiatice si societatile secrete politice. Alti cercetatori nu iau in calcul decat acele grupuri cu scop politic care nu actioneaza pe teren electoral sau parlamentar, deoarece nu doresc acest lucru si atunci le denumesc societati secrete sau nu pot sa o faca si atunci le denumesc grupari clandestine (interzise prin lege).

Societatile secrete initiatice nu incearca nicidecum sa-si disimuleze existenta, doar daca sunt persecutate si trecute in afara legii. Legile, istoria, locurile de intalnire si doctrinele lor, deseori chiar si numele aderentilor nu sunt un mister pentru nimeni. Aceste grupari nu tin cu adevarat secrete , decat ceremoniile (la care profanul nu poate asista) si semnele de recunoastere ce permit membrilor sa se identifice intre ei. Ele sunt mai mult societati inchise si discrete decat secrete, acorda membrilor lor o initiere, au ritualuri mai mult sau mai putin complicate si celebreaza un gen de cult. Aceste grupuri, mai putin cunoscute decat cele politice de catre marele public, au existat inca din Antichitate: riturile esoterice, cultele misterelor in Evul Mediu, corporatiile, fratiile, Templierii, Catharii, Rosacrucienii, Francmasonii.

Initierea este un proces prin care se realizeaza psihologic, la un individ, trecerea dintr-o stare cunoscuta drept inferioara a fiintei umane, intr-o alta, superioara. Printr-o serie de acte simbolice, de incercari morale si fizice de ritualuri, individul inzestrat cu anumite aptitudini, calitati naturale care il fac initiabil , se transforma din profan in initiat. Riturile de initiere se desfasoara cel mai adesea in secret, iar neofitul se obliga prin juramant sa nu le dezvaluie niciodata profanilor. In toate organizatiile initiatice exista o ierarhie, diferitele grade marcand etapele cunoasterii esoterice a doctrinei secrete, care este o explicare a lumii, revelata intr-o adunare aleasa cu grija, izolata de exterior si de multime, si nivelurile sau treptele de perfectiune la care au ajuns initiatii. O intreaga organizare, de multe ori foarte complicata, urmareste si supravegheaza alegerea adeptilor si respectarea traditiilor, precum si gradarea progresiva a ritualurilor.

Desi unii politologi considera ca Masoneria nu este, in prezent, atat societate secreta, cat mai curand discreta de exemplu, Jean Charlot: aparitia si evolutia ei este relevanta pentru intelegerea structurii si rolului societatilor secrete. Inca din Antichitate, constructorii, detinatorii de cunostinte deosebite, constituiau un fel de aristocratie in mijlocul altor corporatii. In Evul Mediu, constructorii de catedrale si de palate beneficiau, din partea autoritatilor ecleziastice si laice de numeroase privilegii, de unde le-a venit si numele de francs-maçons (zidari scutiti de taxe). Arhitectura era considerata arta regala , iar tainele ei erau incredintate numai celor demni, alesi. Serge Hutin denumeste aceasta masonerie operativa , deoarece din ea faceau parte oameni de meserie si o deosebeste de masoneria moderna, pe care o denumeste speculativa . Hutin considera ca trecerea de la masoneria operativa la cea speculativa s-a petrecut in Anglia, ca urmare a rolului din ce in ce mai mare jucat de masonii acceptati in organizatie, la sfarsitul secolului al XVI- lea: datorita incetinirii ritmului constructiilor, corporatiile s-au simtit amenintate si au inceput sa admita in randurile lor membri ce nu erau oameni de meserie, dar care erau persoane influente, menite sa ridice prestigiul Ordinului. Numarul masonilor acceptati a crescut simtitor, deoarece patura cultivata gasea astfel posibilitatea de a pune in aplicare propriile idei de fraternitate, iar adversarii puterii si catolicii gaseau in loji un refugiu sigur. In Franta francmasoneria patrunde prin 1730 si cunoaste o dezvoltare rapida. Se sustine ca ea a pregatit ideologic Revolutia franceza careia i-a imprumutat, de altfel, si vestita deviza Libertate. Egalitate. Fraternitate.

Scopul francmasoneriei este arta construirii Templului ideal , adica transformarea fiintei umane, de la starea de profan, prin initiere, la cea de ucenic, apoi calfa si maistru, slefuirea pietrei brute care sa devina piatra ???, ce poate fi inclusa in Templul ideal . Scopul masoneriei este constructivist, deoarece urmareste construirea unei societati rationale, care sa asigure omenirii o dezvoltare perfecta, dar si initiatic, deoarece deschide calea cunoasterii esoterice, a acelei traditii secrete de cunostinte tainice, cultivate si transmise initiatorilor, care urmareste restabilirea varstei de aur a omenirii, a paradisului terestru.

La prima vedere, francmasoneria apare ca o organizatie filantropica si umanitara, al carei tel este ameliorarea morala si materiala a omenirii, iar principiile sale sunt credinta, progresul si toleranta, in afara oricaror deosebiri religioase, nationale sau sociale. De fapt, Masoneria este mai mult decat o organizatie filantropica internationala, ea este o societate secreta, care dispune, in urma unei selectii riguroase, de membri sai, de obicei persoane influente sau importante, ii supune unor reguli stricte, imbracate in forme ritual-simbolice si ii orienteaza, in activitatea lor, prin ordine ierarhice.

Societatile secrete politice sunt grupari care incearca sa-si ascunda activitatea sau macar numele membrilor si al caror efort este indreptat fie in afara organismelor oficiale (este vorba de cele cu scop justitiar) fie, cel mai adesea, impotriva puterii existente. caracteristica unor asemenea grupuri, oricat de organizate si ierarhizate ar fi, este durata lor limitata (S. Hutin). O societate secreta nu dureaza decat atat cat obiectivul sau este actual. Cand dispare motivul pentru care a luat nastere, dispare si obiectul si, deci, si societatea secreta.

In anumite cazuri este destul de greu sa diferentiezi cele doua tipuri de societati secrete: societati la inceput initiatice au deviat spre scopuri politice, iar diverse grupari avand teluri pur temporale au simtit nevoia sa adopte o ierarhie si ritualuri asemanatoare celor ale societatilor initiatice (un exemplu in acest sens il ofera Masoneria, care a avut influenta asupra evolutiei politice in Franta ea a avut un rol, alaturi de partidele liberale, in votarea legilor, privind separarea dintre Biserica si Stat).

Totusi, exista deosebiri radicale: scopurile urmarite de societatile initiatice sunt supratemporale, in timp ce ale societatilor politice sunt temporale; valoarea riturilor si simbolurilor societatilor initiatice sunt de ordin filosofic, moral sau religios, in timp ce la societatile politice ele nu au nici semnificatie intrinseca, ci sunt folosite doar pentru a inspira respect imaginatiei neofitului. Cea mai evidenta caracteristica a societatilor secrete politice este durata lor limitata: organizatiile initiatice au scopuri transcendente, ca religiile, in timp ce societatile politice dureaza destul de putin. Fiind neagreate de stat, societatile politice nu pot avea localuri bine amenajate, ca cele initiatice, iar obiectivele lor odata realizate, dispar sau se transforma in partide politice (interzicerea lor legala anulandu-se).

Astfel, Miscarea republicana populara (MRP) in Franta, Partidul democrat-crestin in Italia, provin din foste miscari de rezistenta clandestine. La fel Partidul comunist in URSS.

Existenta unor autoritati ambitioase, intolerante, perioadele de stagnare economica sau sociala reprezinta conditii favorabile aparitiei societatilor secrete politice. Ele pot fi clasificate, dupa scopurile urmarite astfel: Societatile Justitiare (care se substituie justitiei, cand aceasta este considerata nesatisfacatoare sau cand guvernul se dovedeste slab, incapabil sa mentina ordinea), Societatile cu intentii exclusiv politice (combat fie o dominatie straina fie un regim agresiv) si Societatile criminale (singurele clandestine, in adevaratul sens, care atrag atentia opiniei publice si autoritatii prin faptele lor).

Au existat si exista numeroase societati secrete politice ori asimilate inca de la Sfanta Vehme (societate secreta cu scop justitiar, ce a luat nastere la mijlocul secolului al XIII-lea in Westfalia si a disparut dupa invadarea Germaniei de trupele lui Napoleon), la Carbonarii secolului al XIX-lea, care au luptat pentru eliberarea Italiei de absolutism si a Frantei de monarhie, la societatile secrete irlandeze, care au luptat, inca din perioada elisabetana, pentru independenta Irlandei si mai lupta si in prezent, sub denumirea de IRA (Irish Republican Army), pentru alipirea prin violenta a Ulsterului la Irlanda, la Ku-Klux-Klan (organizatie cu scopuri rasiste, care folosea ca tehnica de actiune atentatul, cu un numar de membri estimat, in 1922, deci intr-o perioada de apogeu, la un milion, in SUA).

Mafia este o organizatie secreta siciliana, care a luat nastere la inceputul secolului al XIX-lea, cand monarhia din Neapole, alungata de armatele napoleoniene, a gasit refugiu in Sicilia, sub protectia flotei engleze a lui Nelson. Pe atunci Sicilia era napadita de talhari, iar bandele rivale impuneau tarii multe sacrificii. Deoarece suveranul nu dispunea de suficiente forte pentru a le controla activitatea, a luat in solda sa cateva bande care sa asigure ordinea, sub denumirea de <<jandarmeria rurala>>. Asa s-a constituit Mafia, organizatie secreta ce va ramane multa vreme suverana in Sicilia . Desi guvernul a revenit la vechea administratie, banditii care nu mai erau in solda guvernului, au continuat sa-si exerseze meseria pe cont propriu si sa atrga in randurile lor pe toti nemultumitii de ordine existenta. Posibilitatile de recrutare erau inepuizabile, fiindca in Sicilia domnea o mare mizerie printre muncitori, dar Mafia si a facut partizani in toate clasele sociale, inclusiv in cadrul autoritatilor comunale si magistraturii Desi membri ei comiteau abuzuri, faceau faradelegi, populatia prefera sa indure furturilesi chiar asasinatele decat sa recurga la politie, in care nu avea incredere, deoarece respectau ordinea instaurata de Mafie si faptul ca era favorabila autonomiei Siciliei. Intre cele doua razboaie mondiale, emigrantii sicilieni au infiintat ramuri ale Mafiei in diferite tari (SUA, Franta), devenind o temuta asociatie criminala, cu mijloace brutale de presiune. Scandalul declansat la sfarsitul anului 1992 in Italia este o dovada a puterii actuale a Mafiei si a amplorii activitatilor ei.

4 DESPRE GRUPURILE DE INTERESE,

Foarte frecvent vehiculata in ultimele luni in mediul politic romanesc, notiunea de grup de interes, grup de presiune continua sa suscite discutii in contradictoriu. In fapt, despre grupul de interes, la modul general, nu se poate discuta in termeni maniheisti, de bun sau rau. La fel cum in cazul democratiei, nu putem aprecia daca acest tip de sistem politic este bun sau rau. Cum se stie, eficienta unui sistem democratic poate fi cuantificata in functie de foarte multi indicatori. La fel in cazul grupurilor de interese. Actiunea lor poate fi apreciata in functie de mai multi factori, respectiv eficienta institutionala, gradul de maturizare a partidelor politice, nivelul participativ al cetatenilor, sistemul legislativ etc. De regula, in statele cu o democratie consolidata, aceste grupuri de interese reprezinta, alaturi de partide, ONG-uri sau alte organizatii profesionale, actori importanti in jocul socio-politic. Rolul lor este cunoscut si apreciat ca unul care tine de functionalitatea unui sistem democratic. Grupurile de interese activeaza intr-un anumit cadru institutional, dupa reguli bine stabilite sau in virtutea unor cutume verificate in timp. Daca sistemul in integrum functioneaza in mod defectuos, se poate ca si anumite componente ale sale sa produca efecte negative. In mod firesc, democratia presupune participare. Asadar, functionarea unor grupuri de interese reprezinta o regula, dar eficienta ei depinde de gradul sau de reglementare. Evident, exista si derapaje, dar nu in asa masura incat sa determine o eliminare a acestor actori din schema structurala a democratiei participative. O democratie consolidata stie sa controleze si sa corijeze principalele sale derapaje sistemice. Statuarea rolului grupurilor de interese sau presiune in democratiile consolidate s-a produs in timp, in urma unui indelung proces de maturizare legislativa si institutionala.

Modelul european

Este stiut faptul ca grupurile de interese si de presiune functioneaza pe langa institutiile UE, iar rolul lor in procesul decizional este unul institutionalizat. La Bruxelles exista zeci de mii de lobby-sti profesionisti, intre care 15.000 numai pentru marea industrie, care isi desfasoara activitatea pe langa principalele institutii europene. Grupurile de lobby sunt recunoscute si acreditate, dar nu sunt obligate sa se inregistreze. Din acest motiv, neexistand o evidenta, fondurile si cheltuielile lor nu pot fi cunoscute. In ultimii ani insa, activitatea acestor organizatii de lobby a fost subiect de critici care acuzau supradimensionarea influentei acestora si cereau mai multa transparenta in ceea ce priveste modul lor de actiune. Activitatea grupurilor de interese este privita cu multa reticenta in unele tari din Uniunea Europeana. In Franta bunaoara, termenul are o semnificatie, in mare parte, peiorativa, desemnand un grup de presiune secret care doreste sa impuna deciziile politice intr-o maniera nedemocratica.

Modelul american

In Statele Unite, in schimb, grupurile de presiune sunt institutionalizate si reglementate de mai multe legi. Diferenta de perceptie si de actiune a acestor grupuri se datoreaza, in buna masura, sistemului politic american care functioneaza dupa alte reguli decat cele din Europa. In fond, democratia americana s-a nascut pe alte fundamente decat cea europeana. In urma actiunii acestor grupuri, anumite legi sunt rescrise sau chiar retrase, sau, dimpotriva, promulgate. Sistemul politic american este construit, insa, astfel incat sa dispuna de un cadru institutional si legislativ care sa permita o actiune eficienta si transparenta a acestor grupari. Putem aprecia ca perceptia americana asupra notiunii de grup de interes se datoreaza, in mare parte, unui anumit tip de cultura politica si civica. 
Cum este in Romania. In Romania termenul este asociat, la nivelul opiniei publice, cu cel ce presupune diverse interese obscure, mafiote chiar. Este dificil de apreciat o cauza precisa a acestei perceptii. Pe de o parte nivelul inca scazut al unei culturi a democratiei, pe de alta, discreditarea clasei politice, in ansamblul sau, din ultimii ani. Probabil cauza rezida intr-o imbinare a celor doua aspecte. Opinia publica recepteaza difuz actiunea acestor structuri, de regula ea gandeste in termenii de toti sunt la fel , ba chiar o surprinde in mod inconstient spunand ca politicienii se sprijina reciproc, fara a tine cont de la ce partide sunt. Ca si in cazul partidelor politice, grupurile care transcend politica, economia, mass-media, presupuse a reprezenta grupuri de interese, sunt percepute per ansamblu in mod negativ de catre cetateni. Este greu de crezut ca o modificare de perceptie a notiunii de grup de interes se va produce foarte curand. Ea depinde in mare masura si este legata in mod inevitabil de perceptia asupra clasei politice in general. Profesionalizarea clasei politice, dar si transparentizarea mediului economic vor atrage si o noua acceptiune a termenului de grup de interes, cea pe care i-o atribuie, in mod firesc, normele democratice. Aceasta se va opera in timp, dar si prin reglementari care sa sustina o functionare eficienta si transparenta a acestor structuri.

5. GRUPURI DE INTERESE/GRUPURI MAFIOTE

Structurile de putere - tinta grupurilor oculte

1. Intr-o tenta jurnalistica, inevitabil simplificatoare, un concept al teoriei politice a invadat in acest august spatiul public romanesc. Pentru ca presedintele Traian Basescu a folosit termenul grup de interese in demonstratiile sale mediatice prin care urmareste sa se repozitioneze, institutional si politic, dezbaterea a fost lansata. Grupurile de interese au trecut, din zona rezervata teoriei, in prim-planul mass-media. In fond, despre ce vorbeste presedintele? In limba romana comuna interesul desemneaza un comportament ambiguu, uneori chiar peiorativ. A-ti urma interesul presupune, de cele mai multe ori, a privilegia atitudini egoiste, in opozitie cu altruismul comunitar. Contrazicand morala dominanta, la acest nivel interesul confirma practica sociala. Pentru ca valorile traditionale, conservatoare si comunitare, se simt amenintate de ofensiva individualismului si reactioneaza, interesul ramane la marginea moralei.
Dar, fiind subiectul unui conflict valoric, interesul trece automat in spatiul politic. Termenul folosit de presedintele Traian Basescu trimitea, destul de transparent, la grupurile de putere care controleaza oligarhic resursele, iar nu la formele de asociere ale indivizilor in vederea atingerii unor obiective. O minima analiza in acest registru teoretic este necesara. Rationalismul modern si, apoi, liberalismul clasic priveau interesele si pasiunile in contradictie. Daca interesele defineau un comportament rational orientat de calcule bazate pe informatii pentru a anticipa situatiile imprevizibile, pasiunile nu puteau fi controlate, scapau analizei rationale si, de aceea, se puteau intoarce impotriva celor stapaniti de ele. Interesul presupune controlul vointei, exercitiu liber al alegerii, pe cand pasiunea determinare psihologica. Stapanirea pasiunilor era obligatorie pentru atingerea intereselor. Pe acest fundal, clasicii individualismului au privit interesul ca unic principiu explicativ al actiunilor individuale. Toti oamenii ar cauta, pe baza principiului utilitatii maxime, sa-si satisfaca in cel mai simplu mod cu putinta interesele. In aceasta logica, grupurile de interese sunt rezultatul asocierii libere si rationale a indivizilor, constienti de impactul acestei actiuni, in jurul unui obiectiv practic.
In general, conflictele de interese sunt inerente politicii, iar lupta pentru privilegii si control al resurselor este rezultatul acestei situatii. De aceea, atunci cand actiunile unui decident sunt susceptibile a fi in interes personal sau al grupului politic ori de afaceri, caracterul ilegitim este pus in discutie. Accesul protejat de detinerea puterii reale la resurse creeaza tensiunea ce da sens politicii. In actuala controversa, grupul de interese pare sinonimul grupului de presiune. Acesta da seama mult mai clar de caracterul politic al asocierii. Daca grupurile de interese pot fi tot atat de multe cate interese exista, grupurile de presiune apar doar atunci cand indivizii se asociaza pentru a influenta deciziile publice. De la sindicate, patronate, asociatii profesionale la organizatii oculte, grupurile de presiune folosesc metode diverse (greve, ocuparea cladirilor, blocarea soselelor, rapoarte de expertiza, campanii publice ori santajul sau mita) pentru a-si atinge obiectivele. Legitimitatea acestora depinde de gradul de transparenta al actiunilor si de tipul intereselor reprezentate.

2. In orice regim, chiar si in cel totalitar, grupurile informale sunt organizate pentru a proteja interese si afaceri. Complicitatea dintre unele grupuri politice si de afaceri este cheia succesului economic in societatile in tranzitie browniana. Acolo unde societatea civila este relativ slaba, iar statul, captiv al grupurilor oligarhice, este lipsit de autoritate, chiar daca formal controleaza resursele, cum pare a fi cazul in Romania, politica nu mai asigura tuturor aceleasi mijloace de influenta, ci avantajeaza grupurile de putere economica. Absenta economiei de piata libere si concurentiale si a pluralismului politic real favorizeaza oligarhizarea puterii. Si daca cuvantul mafiot are o conotatie criminala, caracterul ocult al multor aranjamente politice si economice din cei 20 ani de tranzitie trimite spre existenta unor astfel de grupuri informale.
3. Tinta grupurilor oculte o reprezinta structurile de putere. Influenta pe care o au le poate asigura protectie si acces preferential la resurse. In Romania situatia este aceeasi ca peste tot, dar formele de aparare sunt precare. Dar chiar daca aceste grupuri dispun de un arsenal mediatic redutabil controland o parte a pietei, campaniile de presa nu pot schimba perceptia sociala si nu pot eluda tema centrala a dezbaterii: coruptia. Exercitarea puterii de catre anumite grupuri este compatibila cu democratia, cu conditia, obligatorie, a pluralismului politic si economic. Abuzul de putere in interes privat sau de grup, chiar in absenta unei legislatii clare, este ilegitim. El creeaza suspiciune generalizata si viciaza mecanismele de autoreglare sociala.

Asocierea banului cu politicul

1. Grupurile de interese sunt transpartide. Cand e vorba de bani multi, ele sunt neaparat prezente langa putere. Prin intermediul puterii politice isi realizeaza afacerile. Puterea poate si produce grupuri de interese, inventand averi, oferind resurse unor clienti politici. Drumul este si in sens invers. Grupurile exista spontan, inerent, in afara puterii, dar se apropie de ea cand interesele ii impun. Chestiunea este: cum functioneaza ele, cum relationeaza cu puterea? La vedere sau subteran? Care sunt scopurile lor? Controlul resurselor? Monopolul? Manuie bani negri? Sunt corupte? Corup?
2. Da, bineinteles. Una din explicatii ar fi slaba institutionalizare a vietii politice, dar si absenta normelor si regulilor in mediul de afaceri. Romania a fost si este in aceasta zona de intersectie, crepusculara. Trendul: imbogatirea rapida, controlul puterii. Reteta perfecta a fost asocierea banului cu politicul. Liderii politici au adus la targ voturile si accesul lor la decizia politica, iar omul de afaceri, banul. S-a facut schimb.

3. Grupurile de interese actioneaza peste tot unde exista puterea politica. Si la Cotroceni, si la Guvern. Asa a fost si sub Iliescu, si sub Constantinescu, in egala masura. De regula, se constituie un grup, o camarila, care face jocurile dincolo de ideologii. Se formeaza retele de interese, o clientela care aduna oamenii de incredere . Adesea politica la Bucuresti nu este decisa la Guvern, in Parlament, ci in interiorul acestei camarile politico-financiare si, evident, in folosul ei.

In Romania lobby-ul este pentru a ignora si incalca legi

1. Orice grup de persoane care se asociaza in vederea promovarii unui interes comun, in orice forma, este pana la urma un grup de interese. Cel mai clar caz sunt sindicatele, care niciodata in istorie nu au pretins ca sustin un interes social general , ci doar interesele membrilor lor. Dar grupuri de interese pot desigur sa fie si asociatiile de afaceri, ligile culturale, partidele politice etc. In cultura politica de tip anglo-saxon predomina chiar o viziune asupra democratiei numita pluralista , care spune ca societatea ca intreg nu este altceva decat o suma de grupuri de interese. Intelepciunea in acest caz consta in a gasi acele institutii si mecanisme care permit ca grupurile de interese din societate sa negocieze in mod pasnic un compromis acceptabil. Pe aceasta viziune s-a construit federatia americana, avand ca idee centrala notiunea de checks-and-balances - adica o constructie de asa natura, incat, chiar daca un grup de interese pune stapanire pe una din puterile statului, sa existe alte puteri care s-o cenzureze, incat raul pe care prima il poate face sa nu fie foarte mare. Experienta pluralismului descrisa mai sus a dus la concluzia ca cel mai bun sistem pasnic de putere il constituie democratia constitutionala, adica acela in care grupurile de interese se lupta, dar nu pun niciodata sub semnul intrebarii doua lucruri: (i) regulile jocului politic atunci cand sunt la putere (adica eu nu abolesc alegerile libere dupa ce m-am ales); (ii) drepturile fundamentale ale omului (intre care viata, libertatea, proprietatea, cuvantul), care nu sunt subiect de vot, fie si majoritar, ci sunt cumva intangibile, deasupra deciziei majoritatilor de un fel sau altul. Asta este ceea ce se cheama indeobste domnia legii. Daca viziunea de mai sus e corecta - si eu cred ca este - atunci e clar ca nici Romania nu se abate de la regula, fiind plina de grupuri de interese. Ce nu e clar la noi este cat de puternica e domnia legii.

2. Accepta toate grupurile romanesti ca proprietatea (in toate formele ei subtile, inclusiv combaterea furtului din averea publica) si exprimarea libera sunt intangibile, in caz ca ajung la putere? Nu cred, si s-a vazut. 3. Sunt toate grupurile de interese angajate in influentarea oficialilor pentru a schimba legi si reguli (acceptabil); sau ii preseaza pentru a incalca legile si regulile (inacceptabil)? Specific Romaniei este in special faptul ca la noi lobby-ul este pentru a ignora si incalca legi. In plus, una este sa te asociezi la vedere intr-un sindicat sau asociatie de producatori (de carne, de exemplu) si sa finantezi evenimente si publicatii care sa-ti sustina punctul de vedere (nu prea e cazul), si alta sa pui mana de la mana cu nasul, finul, cumatrul etc. si sa cumperi pe sub masa un secretar de stat. 1. Grupurile de interese din Romania au o miza importanta mai ales in economie, acolo unde se fac banii. Sigur ca interesele nu sunt doar economice, varietatea acestora se suprapune cu alte domenii care servesc ca mijloace pentru obtinerea unor beneficii materiale: interese politice (cine este premier? pe cine sprijinim ca ministru al Finantelor? cum putem infiinta un partid? etc.), interese mediatice - prin controlul unor ziare, televiziuni, agentii de stiri prin care grupurile isi promoveaza interesele si isi ataca adversarii. De obicei, aceste grupuri de interese sunt conectate atat la partidele politice, cat si la birocratie. Ele se imprietenesc usor cu unii analisti, cu unii ziaristi, pentru a-si conserva sau corecta imaginea publica. De multe ori grupurile de interese sunt confundate cu clientelele politice. In realitate, clientelele politice depind mult de un partid politic. Atunci cand acest partid vine la putere le promoveaza interesele, si afacerile lor prospera, cand partidul pleaca de la putere atunci clientelele se zbat la limita supravietuirii si cotizeaza pentru intoarcerea partidului favorit. Grupurile de interese consolidate in perioada de tranzitie nu mai depind de un partid sau altul. Ele depasesc granitele politice si practic au infiltrate toate structurile de putere in stat. Asa isi probeaza longevitatea. Atunci cand miza este economica, grupurile de interese incearca sa-si elimine sau sa defavorizeze competitorii si sa obtina privilegii din partea statului. Grupurile de interese nu au nici un fel de legitimitate, atata vreme cat actioneaza in afara cadrului legal.

2. Caracterul mafiot al grupurilor de interese este dat de regulile dupa care functioneaza si de mijloacele folosite pentru a-si atinge scopurile. Atunci cand grupurile sanctioneaza tradatorii , impunand legea tacerii de exemplu, ele au caracter mafiot. Atunci cand grupurile recurg la santaj, amenintari si chiar crima, ele au un caracter mafiot. Grupurile de interese in general in tarile democratice au un cadru legal prin care pot face presiuni, fara sa distorsioneze democratia sau statul de drept. Asa-numitul lobby. Acest cadru legal impiedica formarea unor retele subterane, care sa functioneze dupa reguli proprii si care sa-si aleaga singure mijloacele. In Romania justitia ar fi trebuit sa sanctioneze adeseori aceste grupuri, dar ea insasi a fost infiltrata, ceea ce o face nefunctionala in cazul acestor grupuri.

3. Grupurile de interese cu caracter mafiot sau fara caracter mafiot, clientelele politice functioneaza de 15 ani in Romania. In fapt, multe dintre ele sunt produsul acestor ani de tranzitie, in care regulile abia au inceput sa fie scrise. Nu a existat vreun guvern din Romania care sa nu fi fost supus presiunilor grupurilor de interese. Multi ministri au fost numiti chiar cu acordul acestor grupuri. Grupurile au finantat campanii electorale si astfel si-au rezervat dreptul de a-si numi propriii ministri. Cei din guvern au negat neconvingator. In fapt, ar fi o ipocrizie sa negi existenta acestor grupuri. E adevarat ca cetateanul obisnuit nu le percepe, dar in lumea politica ele sunt arhicunoscute