Gandirea politica din Franta in perioada crizei absolutismului: Voltaire, Montesquieu, J. J. Rousseau

Gandirea politica din Franta in perioada crizei absolutismului: Voltaire, Montesquieu, J. J. Rousseau

La sfarsitul secolului al XVIII-lea in intreaga Europa Apuseana, dar mai ales in Franta, se accentueaza contradictiile intre tendinta de dezvoltare moderna pe linie capitalista promovata de burghezie si absolutismul feudal. Desi burghezia cucerise importante pozitii in plan economic, acestea erau insuficiente in asigurarea dezvoltarii moderne de tip capitalist. Problema fundamentala care sta in fata noii clase in ascensiune, burghezia, era cucerirea puterii politice, in esenta a puterii de stat. Principalele obstacole in calea burgheziei era feudalitatea, biserica si absolutismul monarhic. Constienta ca nu are forta sociala necesara sa invinga absolutismul feudal si monarhic, burghezia a apelat la masele populare, cu care forma impreuna starea a treia". Pentru a le atrage, constientiza si organiza in lupta antifeudala, burghezia si-a creat o ideologie proprie, in centrul careia s-au aflat ideile de libertate, egalitate si fraternitate.

Iluminismul a fost unul dintre curentele ideologice care in intreaga Europa, dar mai ales in Franta, la sfarsitul secolului al XVIII-lea a exprimat si promovat interesele, aspiratiile si nazuintele burgheziei. El a fost o larga miscare ideologica din perioada pregatirii si infaptuirii revolutiilor burgheze de la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul celui urmator.

Curent de factura rationalista, iluminismul s-a manifestat pe diverse planuri ale creatiei spirituale in filosofie, literatura, dar mai ales in conceptiile politice despre societate.

Din perspectiva teoretico-filosofica iluminismul s-a intemeiat pe conceptia idealista despre istorie. Potrivit acesteia rolul determinant in istorie il au factorii ideali, conceptiile, teoriile, opiniile, relatiile si institutiile politice. Respingand viziunea creationista, providentialista despre societate, iluministii considerau ca oamenii sunt singurii care isi fac istoria, statul, puterea, fiind produse sociale, creatii umane, si nu divine. Ei au manifestat o totala incredere in puterea ratiunii umane, fiind convinsi ca actiunea de luminare a oamenilor poate ea singura hotari si determina tranformarea societatii.

In analiza societatii feudale, in sustinerea inlocuirii acesteia, iluministii au plecat de la irationalitatea existentei si functionalitatii feudalismului, societate considerata contrara ratiunii umane si ordinii naturale. De aceea, religia, societatea, ordinea de stat de tip feudal, puterea au fost supuse unei aprigi critici, invocandu-se ca argumente teoria dreptului natural, suveranitatea poporului si contractul social.

Iluminismul francez a fost unul dintre cele mai puternice curente ideologice burgheze, el influentand spiritualitatea politica a Europei apusene si rasaritene de la sfarsitul secolelor XVIII si XIX.

Desi iluministii au avut trasaturi de baza comune, ei au avut insa si conceptii si orientari diferite ori s-au aflat cu preponderenta in slujba unei anumite categorii sociale. Astfel, Montesquieu s-a manifestat ca un reprezentant al nobilimii liberale, Voltaire a promovat ideologia marii burghezii, Diderot, Helvetius, Holbach s-au prezentat ca promotori ai intereselor marii mase a burgheziei; J. J. Rousseau este ganditorul micii burghezii.

Este unul dintre cei mai de seama ganditori iluministi, el creand o vasta si complexa opera filosofica si politica. Conceptiile sale politice au fost mult folosite de burghezie, atat in justificarea si legitimarea luptei pentru cucerirea puterii de stat, cat si pentru consolidarea dominatiei sale politice.

Prima sa lucrare avand conotatii politice este Scrisori persane     publicata in 1721. Este o lucrare critica si satirica la adresa despotismului monarhic si a moravurilor clerului catolic. In opozitie cu monarhia absoluta, Montesquieu propune ca forma de guvernamant republica. Dupa el republica este singura capabila sa asigure democratia, in care interesul individual se realizeaza prin cel comun, fapt ce conduce la crearea unei societati puternice si democratice, cu oameni fericiti. In final, el abandoneaza calea democratiei intrucat considera ca oamenii, neputandu-se mentine pe linia virtutii, nu sunt in masura sa creeze si sa stapaneasca democratia.

Prima incercare de creare a unei teorii sociale o realiza Montesquieu in lucrarea, scrisa la tinerete, Consideratii asupra cauzelor maririi si decadentei romanilor (1734).

Ideea republicii ca forma de guvernamant este inca prezenta in conceptia politica a lui Montesquieu, de ea legandu-se marimea si stralucirea Romei. In schimb, decaderea acesteia este pusa pe seama pierderii libertatilor civile prin renuntarea la institutiile politice democratice si la nevoile locuitorilor, fapt similar cu situatia din societatea feudala franceza din acele timpuri.

Lucrarea fundamentala filosofica, sociologica si politica a lui Montesquieu este fara indoiala Despre spiritul legilor. Caracterul polivalent, interdisciplinar al lucrarii rezulta din insusi titlul complet al acesteia din prima editie: Despre spiritul legilor sau despre raportul pe care legile trebuie sa-l aiba cu structura fiecarui guvernamant, cu moravurile, clima, religia, comertul, etc. la care autorul a adaugat noi cercetari asupra legilor romane privitoare la succesiune, asupra legilor franceze si asupra legilor feudale.

Prin aceasta lucrare Montesquieu a dorit sa realizeze o sinteza teoretica asupra societatii din perspectiva multidisciplinaritatii (filosofie, drept, economie, sociologie, geografie, politologie, istorie).

Elementul esential al intregii sale constructii teoretice este legea care 'in intelesul cel mai larg sunt raporturile necesare care deriva din natura lucrurilor si in acest sens tot ce exista are legile sale, divinitatea are legile sale, substantele spirituale superioare omului au legile lor, animalele au legile lor, omul cu legile sale' [i]. Pornind de la acest fapt, el a extins notiunea de lege naturala la societate, fapt ce contravenea conceptiei teologice promotoare a fatalismului, providentialismului si a creationismului divin.

Societatea exista, se misca in baza unor legi, legi, care la fel ca toate celelalte lucruri, au propriile lor legi. Tocmai aceste legi ale legilor dau spiritul legilor "care consta in diferite raporturi pe care legile le pot avea cu diferite lucruri"[ii]. Dupa el in societate exisa doua tipuri de legi: legile naturii, izvorate din evolutia naturii lui si legile pozitive create de oameni, care 'deriva numai din structura fiintei noastre si care consta inainte de constituire societatii' [iii]

Viata sociala se supune, ca si natura, unor legi materiale. Importante idei a emis Montesquieu in legatura cu notiunea de guvernare si formele acesteia.

Prin natura guvernarii Montesquieu intelege structura sa particulara, iar principiul guvernarii il reprezinta pasiunea oamenilor care o fac sa actioneze. Ca forme de guvernare el distinge republica si monarhia. Republica este forma de guvernare realizata prin participarea poporului la conducerea si detinerea puterii. Dupa nivelul participarii poporului in totalitate sau numai in parte se nasc doua tipuri de republica - republica democratica si aristocratica. Principiul ei este virtutea politica, adica dragostea de patrie si libertate.

Republica democratica nu este posibila decat in tarile mici, unde toti cetatenii au posibilitatea sa se instruiasca si sa participe la treburile obstei. Republica aristocratica este o guvernare a reprezentantilor marilor proprietari ce detin si exercita puterea in numele acestora.

Monarhia este guvernarea unei singure persoane, potrivit legilor stabilite. In monarhie trebuie sa existe puteri intermediare subordonate si dependente, unde sa se mentina privilegiile nobiliare, privilegii care impiedica evolutia spre republica, dar si spre despotism.

Guvernarea despotica este aceea in care unul singur guverneaza, nu dupa legi, ci potrivit bunului plac al monarhului.

Principiul acestei guvernari este teama, iar scopul ei este linistea. Pentru a-si intari puterea despotii isi asociaza religia care, asa cum spune Montesquieu, reprezinta 'o teama adaugata la teama'.

Desi Montesquieu nu si-a declarat deschis optiunile pentru o forma de guvernare, monarhie sau republica democrata sau aristocrata, ci, mai degraba, a fost interesat de limitarea monarhiei, acceptand o monarhie constitutonala dupa modelul englez cu predominanta aristocratica. Asa se explica si elogiul facut constitutionalismului englez de Montesquieu, precum si preocuparea lui de a limita puterea monarhului prin alta putere a statului. Intr-o forma sau alta, el reia teoria separarii puterilor formulata de J. Locke, pe care o dezvolta si o adapteaza situatiei societatii franceze.

Teoria separarii puterilor promovata de Montesquieu exprima punctul de vedere al burgheziei privind modul de detinere si impartire a puterii intre monarh, aristocratie si starea a treia. In esenta, ea urmareste limitarea puterii monarhului, ingradirea posibilitatilor instaurarii despotismului, o echilibrare a puterii intre cele trei forte social-politice, cu pastrarea superioritatii aristocratiei. Cu toate ca teoria lui Montesquieu privind separarea puterilor mai pastra unele elemente ce urmareau sa asigure predominanta aristocratiei, ea a stat la baza teoriilor politice ale ideologiilor burgheze din timpul revolutiei franceze de la sfarsitul secolului al XVII-lea, fundamentand, justificand si legitimand lupta acesteia pentru cucerirea si consolidarea puterii.

In teoria sa politica Montesquieu a fost preocupat si de relatia dintre clima, asezare, intinderea solului, feluri de viata si gandire al unui popor, economie, religie si institutiile politice, sustinand ca toate acestea ar determina legile tarii respective. Aceste conditii diferite genereaza legi diferite pentru tari in asa masura, incat "este o foarte rara intamplare daca legile unui popor sunt nimerite pentru altul"[iv], precizeaza Montesquieu. Pornind de la aceasta corelatie dintre clima, sol, asezare politica si legi, multi autori tind sa-l considere pe Montesquieu un precursor al teoriei geopolitice.

Prin conceptiile si ideile promovate, originalitatea, vastitatea si complexitatea operelor publicate, Voltaire poate fi considerat conducatorul iluministilor francezi din prima jumatate a secolului al XVIII-lea. Pentru pozitia lui antifeudala si anticlericala, Voltaire a fost de doua ori intemnitat la Bastilia si apoi expulzat, pentru trei ani, din Franta.

A publicat numeroase opere literare, dar si filosofice din cadrul carora a razbit si conceptia sa politica. Prima sa lucrare filosofica va fi publicata in 1733 Scrisori persane, numita si Scrisori din Anglia, care va fi arsa pe rug, urmata de Tratat de metafizica, Bazele filosofiei lui Newton, Dictionar filosofic. Despre suflet, etc.

Desi tendintele materialiste sunt dominante in conceptia filosofica a lui Voltaire, acestea se imbina cu concesii facute idealismului, dar, asa cum remarca si contemporanul sau Condorut, 'ca filosof, Voltaire este primul care a prezentat modelul unui simplu cetatean imbratisand in dorintele sale si in actiunile sale interesele omului in toate tarile si in toate secolele, ridicandu-se impotriva tuturor opresiunilor, aparand, raspandind toate adevarurile umane"[v]

Voltaire a fost un adversar deschis si declarat al religiei, respingand dogma teologica a revelatiei si ideea ca religia ar sta mai presus de ratiune si ca ar fi data oamenilor de la natura. A dus cu consecventa o lupta inversunata impotriva abuzurilor, intolerantei, cruzimii si fanatismului bisericii catolice, cerand desfiintarea tribunalelor ecleziastice pentru sentintele nedrepte impotriva "ereticilor".Voltaire s-a pronuntat pentru toleranta religioasa, pentru o "religie naturala" care sa exprime si sa promoveze interesele burgheziei. In numele "ratiunii normale" si pentru securitatea statului, Voltaire considera necesara mentinerea religiei si a lui Dumnezeu. Pentru Voltaire nu este atat de importanta existenta sau nu a lui Dumnezeu, ci prin Dumnezeu trebuie sa intelegem "principiul activ al universului " . Rostesc numele lui Dumnezeu ca un papagal sau ca un prost, daca n-am nici o idee despre cauza necesara, uriasa, activa, existenta in toate efectele, in orice loc si in orice timp ( . ) daca Dumnezeu nu exista, el trebuie inventat"[vi]

Literat si filosof prin excelenta, Voltaire nu a creat teorii filosofice ample si sistematice si de aceea, este foarte dificil de urmarit conceptia si gandirea sa politica si mai ales evolutia acesteia. Cu toate acestea, din vasta opera a lui Voltaire se poate desprinde continutul si modelul gandirii politice promovate de acesta, clasa sociala in slujba caruia s-a pus si ale carei interese si aspiratii le-a propulsat. Principiul esential de la care porneste gandirea politica a lui Voltaire pleaca de la necesitatea subordonarii politicii "ratiunii normale", adica a nazuintelor si intereselor burgheziei.

Optiunile lui Voltaire pentru forma de guvernamant releva intr-o anumita masura evolutia gandirii sale politice. Este un adversar convins al despotismului pe care-l considera o pedeapsa pentru reaua conduita a oamenilor, explicand-o ca incapacitate si pricepere a unei colectivitati de a se guverna singura. In schimb, a fost un adept si simpatizant al monarhului luminat, iar, catre sfarsitul vietii sale, probabil si sub influenta republicii existente la Geneva, unde se stabilise in 1778 in Elvetia la domeniul sau din Ferney, Voltaire ajunge sa incline spre ideea superioritatii formei republicane de guvernamant fata de cea monarhica.

Contrar iluminismului, Voltaire nu a fost un adept al principiului separarii puterilor in stat, dimpotriva, el l-a combatut pe Montesquieu, considerand ca drepturile si libertatile    burgheziei pot fi asigurate de o putere forte fara a fi necesare puteri intermediare.

Aceasta optiune a lui Voltaire trebuie pusa in legatura directa cu categoria sociala pe care o reprezenta si ale carei interese le fundamenta si promova, marea burghezie.

Tot din aceste considerente, Voltaire respinge si ideile egalitariste promovate de Rousseau, acceptand ideea ca in societate trebuie sa existe oameni care sa nu depinda de nici o proprietate, singura libertate fiind aceea de a-si vinde munca altuia.

Pozitia aristocratica a lui Voltaire este vizibila si in privinta educatiei, el declarandu-se numai pentru educatia burgheziei. El se opune educatiei maselor, intrucat, in momentul cand acestea gandesc, totul este pierdut si, in consecinta, ele trebuie tinute in ignoranta.

A fost unul dintre cei mai importanti creatori si promotori ai ideologiei micii burghezii franceze de la mijlocul secolului al XVIII-lea. Nascut la Geneva, in familia unui ceasornicar, J.J.Rousseau a incercat numeroase si diverse meserii ca: slujitor, secretar particular, muzicant ambulant, profesor de muzica, copist, colindand numeroase tari ca Franta, Anglia, Italia, fapt ce i-a permis sa cunoasca in profunzime si detaliu pe o mare arie geografica, viata sociala din straturile mici si mijlocii, pe care, de altfel, isi va fundamenta teoria sociala.

Atat Voltaire, Montesquieu, cat si J. J. Rousseau, prin scrierile lor, vor fundamenta din punct de vedere ideologic, din perspective diferite, revolutia franceza de la 1789. Astfel, Voltaire si Montesquieu in lucrarile lor filosofice si politice s-au erijat in fondatorii si purtatorii intereselor marii burghezii, al aristocratiei liberale de care erau legati prin starea lor sociala. In schimb, J. J. Rousseau va fi creatorul si promotorul ideologiei paturilor micii burghezii, ale "starii a treia", cea mai consecventa si radicala forta sociala antifeudala si antiabsolutista.

J. J. Rousseau a publicat lucrari de teorie social-politica cum ar fi: Discurs asupra originii si fundamentelor inegalitatii dintre oameni (1755), Contractul social sau Principiile dreptului politic (1762), de educatie si morala ca Iulia sau Noua Eloiza (1761), Emil sau Despre educatie (1762), incheind cu celebra sa lucrare filosofico-morala Confesiuni.

Critica deschisa si vehementa pe care a facut-o feudalismului si absolutismului, noua societate pe care o preconiza si descria i-au atras ostilitatea si persecutiile autoritatilor franceze si elvetiene.

Parlamentul din Paris a condamnat si decis arderea lucrarii sale Emil, acelasi lucru    se va intampla cu Contractul social si Emil in Elvetia, de unde va fi si expulzat.

J. J. Rousseau isi va construi intreaga teorie social-politica din perspectiva intereselor si aspiratiilor burgheziei mici, a starii a treia, de care era legat prin convingerile si conceptiile ideologice, dar si prin starea sa sociala. De aceea, el va incerca sa abordeze si sa gaseasca raspunsuri la problematicile acestei categorii sociale, atat prezente, cat si de perspectiva, cum ar fi: inechitatea sociala, libertatea, egalitatea, forma de guvernamant, statul, relatia dintre individ si acesta, etc. De altfel, conceptele sale politice vor fi preluate, in timpul revolutiei franceze de la sfarsitul secolului al XVIII-lea, de iacobini, devenind stindardul ideologic al acestora.

Lucrarea fundamentala in care J. J. Rousseau isi va expune teoria sa politica, noul model de dezvoltare social, va fi fara discutie Contractul social. Intreaga gandire a lui Rousseau se fundamenteaza pe ideea ca oamenii in mod natural sunt buni, rautatea si decaderea lor s-ar datora societatii, principiilor defectuoase pe care aceasta se intemeiaza si functioneaza. Desi nu a exprimat direct, el a lasat sa se inteleaga necesitatea schimbarii societatii, evident a celei feudale. Principala racila a acestei societati ar fi inegalitatea sociala, lipsa egalitatii si libertatii, toate avand ca unica cauza: existenta proprietatii private. Desi sub aspectul conceptiei filosofice, Rousseau a fost dominat de materialism, el a rezumat aparitiei proprietatii private la vointa oamenilor: "Primul om care, imprejmuind un teren, s-a incumetat sa spuna acesta este al meu si care a gasit oameni destul de prosti, sa-l creada, a fost adevaratul intemeietor al societatii civile. De cate crime, razboaie, omoruri, de cate mizerii si orori ar fi scutit omenirea cel care, scotand tarusii si astupand santul, ar fi strigat semenilor sai: <<Feriti-va sa-l ascultati pe acest impostor: sunteti pierduti, daca uitati ca roadele sunt ale tuturor si ca pamantul nu este al nimanui>>" [vii]

In aparitia si evolutia societatii civile, proprietatea privata a avut un rol contradictoriu: pe de o parte ea a marcat un pas inainte in comparatie cu starea naturala primitiva, dar, in acelasi timp, ea este raspunzatoare de aparitia inegalitatii, mizeriei, de decadenta morala a oamenilor. Aceeasi proprietate este considerata de Rousseau temeiul care a impus aparitia statului, a puterii, ea fiind rezultatul tot a vointei oamenilor care vedeau in puterea de stat o putere suprema, capabila sa-i ocroteasca si sa-i mentina in armonie. "Aceasta a fost, sau a trebuit sa fie originea societatii si a legilor - spune Rousseau - care au adus noi oprelisti pentru cel slab si au dat noi puteri celui bogat, au distrus pe veci libertatea naturala, au stabilit pentru totdeauna legea proprietatii si a inegalitatii, au facut dintr-o uzurpare abila un drept irevocabil si, spre folosul catorva ambitiosi, au subjugat pe viitor muncii, sclaviei si mizeriei intregul neam omenesc"[viii]

Desi a idealizat starea naturala, societatea primitiva unde oamenii erau buni, traiau liberi si egali, Rousseau a avut puterea sa vada ca reintoarcerea la acea stare naturala nu mai este posibila si nu este in masura sa rezolve problemele cu care se confrunta societatea, oamenii. Pentru ca rezolvarea nu tine de trecut, ci de prezent si mai ales de viitor. Acest viitor consta in formularea unui nou model de societate, de oganizare social-politica care ar trebui sa fie 'o forma de asociatie care sa apere si sa protejeze cu toata forta comuna persoana si lucrurile fiecarui asociat si in cadrul careia fiecare dintre ei, unindu-se cu toti, sa nu asculte totusi decat el insusi si sa ramana tot atat de liber cat si mai inainte" [ix]

De fapt, Rousseau doreste sa realizeze o societate noua, superioara celei existente, care sa asigure drepturile si libertatile de care oamenii au beneficiat in starea naturala. Noua societate urma sa se bazeze pe un nou contract social. Pentru a-si asigura egalitatea oamenii urmau sa cedeze de buna voie comunitatii toate drepturile naturale si sa primeasca in schimbul acestora, drepturi civile mai sigure, dar limitate de vointa generala. Egalitatea sociala trebuie sa se bazeze mai intai pe egalitatea economica, de aceea Rousseau nu propune desfiintarea proprietatii, ci doar o noua redistribuire a ei in mod democratic, care sa nu conduca nici la existenta oamenilor bogati dar nici saraci. Conceptia egalitarista mic-burgheza pe care o promova Rousseau, era o replica a acestuia la puterea economica a marii burghezii si urma sa asigure o egalitate reala, si nu un formala sau numai juridica. Egalitatea bazata pe mica proprietate dorita de Rousseau era una ideala, dar irealizabila, ea venind in contradictie cu interesele marii burghezii si legile care guvernau dezvoltarea capitalista si, asa cum recunoaste si Rousseau, ea este impotriva "fortei lucrurilor".

Contractul social impunea o noua organizare si functionare a vietii politice, atributii si competente noi, noi relatii si raporturi intre institutiile politice, un nou loc si statut al legii in mecanismul puterii.

In noua ecuatie a puterii Rousseau ia in calcul trei elemente distincte: vointa generala, suveranitatea poprului si guvernamantul.

Vointa generala este vointa membrilor comunitatii. Ea nu este insa o suma a vointei intereselor particulare, intrucat acestea pot fi si contrare. Vointa comunitatii trebuie sa fie mai presus decat interesele particulare, luand forma interesului general.

Suveranitatea poporului este data de totalitatea cetatenilor liberi, fiind singura care garanteaza libertatea si egalitatea acestora. Ea este, in acelasi timp, expresia vointei generale pe care o intruchipeaza legea.

Suveranitatea poporului nu poate fi nici instrainata, nici divizata, fapt ce il conduce pe Rousseau la ideea negarii separarii puterilor si, in consecinta, a regimului reprezentativ. In conceptia lui Rousseau, deputatii nu pot fi reprezentantii poporului, ci numai comisarii sai. Respingerea principiului separarii puterilor si a institutiilor acestuia este justificata de Rousseau prin faptul ca suveranul, adica poporul, este cel care face legile prin participarea directa a fiecarui membru, legile fiind astfel o expresie a vointei generale si purtatoarea interesului general.

Guvernamantul este, in conceptia lui Rousseau, o institutie politica aflata in slujba suveranului "ca un corp intermediar plasat intre supusi si suveran, pentru legatura lor reciproca si insarcinat cu aplicarea legilor si mentinerea libertatii atat civile cat, si politice" [x]

Desi considera ca guvernamantul eset o problema secundara, Rousseau formuleaza o conceptie larga si, intr-un anumit fel, originala despre formele de guvernare. Luand drept criteriu numarul membrilor care participa la guvernamant, starea lor sociala, Rousseau distinge: democratia, aristocratia si monarhia. Oricare dintre aceste forme este legitima, daca ea se intemeiaza pe suveranitatea poporului. Desi nu se declara deschis pentru o anumita forma de guvernamant, Rousseau inclina spre republica, considerand-o ca fiind cea care apara si reprezinta cel mai bine vointa generala. In viziunea lui Rousseau, democratia se reduce la elaborarea legilor de catre toti membrii societatii. In aceasta situatie, el considera ca nu este posibil crearea unor state democratice mari, ci o asemenea forma de guvernamant s-ar preta numai statelor mici sau unui popor de zei, nu de oameni.

Ceea ce il distinge pe Rousseau de ceilalti iluministi si, in special, de Voltaire si Montesquieu, este faptul ca el este primul care vede necesitatea educatiei realizata pe baza teoriei pedagogice, a formarii caracterelor, a virtutii, ca o conditie pentru realizarea solidaritatii si unitatii pe plan social.

Cu toate oscilatiile si contradictiile social-politice ale lui Montesquieu, Voltaire si Rousseau, acestia au avut o contributie majora la fundamentarea si legitimarea luptei politice a burgheziei europene de la sfarsitul secolului al XVIII-lea si a celui urmator. Ei au influentat in mod pozitiv evolutia gandirii politice moderne din Europa si din intrega lume.

Bibliografie selectiva

Aristotel, Politica, Editura Antet, Iasi, 1996

Aristotel, Etica Nicomahica, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1988

Bodin Jean, Les six livres de la République, Fayard, Paris, 1985

Carpinski Anton, Stiinta politica, Editura Universitatii A. I. Cuza, Iasi, 1998

Carpinski Anton, Deschidere si sens in gandirea politica, Institutul European, Iasi, 1995

Campanella Tommaso, Cetatea soarelui, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1959

Cassirer Ernest, La philosophie des Lumières, Fayard, Paris, 1970

Ciceron, De la République, Garnier-Flammarion, Paris, 1965

Cagniot Georges, Materialismul greco-roman, Editura Politica, 1965

Declaratia de independenta. Articolele Confederatiei. Constitutia Statelor Unite, New York

Faster W. Z., Schita a istoriei politice a celor doua Americi, E.S.P.L.P., 1954

Gilcescu Gh., Istoria gandirii politico-juridice, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1968

Gilson Etienne, Introduction á l'etude de Saint Augustin, 2 édition, Vrin, Paris, 1943

Gilson Etienne, Filosofia in Evul Mediu, Editura Humanitas, Bucuresti, 1995

Grotius Hugo, Despre    dreptul razboiului si al pacii, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1968

Hobbes Th., Leviathan, Penguin Books, London, 1985

Hobbes Th., Le Citoyen au les Fondements de la politique, Flammarion, Paris, 1982

Ian Hin Sun, Filosoful chinez Lao-tzi si invatatura sa, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1953

Iliescu Adrian Paul, Conservatorismul anglo-saxon, Editura All, Bucuresti, 1972

xxx, Istoria filosofiei, vol. I, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1958

Kant Immanuel, Critica ratiunii practice, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1972

Kant Immanuel, Prolegomene la orice metafizica viitoare care se va putea infatisa drept stiinta, Editura Stiintifica si Encicopedica, Bucuresti, 1987

Les stoiciens, texte de E. Brehier, Gallimard, La pleiade, 1962

Locke John, Deuxième traité du gouvernement, Vrin, Garnier-Flammarion, 1967

Locke John, Two Treatises of Governement, Cambridge University Press, 1960

Manent P., Istoria intelectuala a liberalismului, Editura Meridiane, Bucuresti, 1992

Machiavelli Nicolo, Principele, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1960

Mihalcescu Ion, Legile lui Manu, Bucuresti, 1920

Morus Th., Utopia, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1958

Montesquieu Chrles, Despre spiritul legilor, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1964

Pisier Evelyne, (coordonator), Istoria ideilor politice, Editura Amarcord, Timisoara, 2001

Platon, Opere vol. V Republica, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1986

Paine Th., Les droits de l'homme, Berlin, 1987

Nicolet C., Les idèes politiques à Romé sous la Répulique, A. Colin, Call "U", 1970

Radisev A. N., Texte filosofice alese, Editura Academiei, Bucuresti, 1964

Rousseau J. J., Discurs asupra originii si fundamentelor inegalitatii dintre oameni, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1958

Rousseau J. J., Contractul social, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1957

Tamas Sergiu, Dictionar politic, Editura Academiei, Bucuresti, 1993

Touchard J., Histoire des idèes politiques, Presses Universitaires de France, Paris, 1962

Seneca, Scrisori catre Luciliu, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1966

Wald Henri, Expresivitatea ideilor, Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1986